II.

ACTUL JURIDIC

Actul juridic (denumit în continuare „aj”) reprezintă manifestarea de voinţă făcută cu

intenţia de a produce efecte juridice (adică de a naşte, de a modifica sau de a stinge un raport
juridic concret).

Noţiunea de „act juridic” este utilizată în 2 accepţiuni:

 negotium – însăşi manifestarea de voinţă a părţilor exprimată cu scopul de a produce

efecte juridice;

 instrumentum – documentul, înscrisul în care se concretizează, se consemnează

manifestarea de voinţă.

A. Clasificare (analiza sistematică a aj prin clasificare):

a) după numărul părţilor:

• aj unilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi (oferta,

acceptarea ofertei, promisiunea publică de recompensă, testamentul, denunţarea
unui contract, confirmarea unui act anulabil, recunoaşterea unui copil etc.);

• aj bilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţe a 2 părţi (în acest context,

părţile reprezintă persoanele cu interese contrare sau, cel puţin, distincte între
care se încheie aj). Acest aj poartă denumirea de contract sau conventie;

• aj multilateral – ia naştere prin manifestarea de voinţe a 3 sau mai multe părţi.

b) după scopul urmărit la încheierea lor:

• aj cu titlu oneros – fiecare parte îşi procură (obţine) reciproc câte un folos
(avantaj) patrimonial. La rândul lor, aj cu titlu gratuit se subclasifică în:

i. aj comutative –în care părţile cunosc sau pot cunoaşte existenţa şi

întinderea obligaţiilor ce le revin din chiar momentul încheierii aj cu titlu
oneros (ex. vânzare-cumpărare);

ii. aj aleatorii – în care părţile au în vedere posibilitatea unui câştig sau

riscul unei pierderi de care fac să depindă existenţa sau întinderea
 obligaţiilor (ex. contractul de asigurare, de rentă viageră, jocul sau
prinsoarea)

• aj cu titlu gratuit – o parte procură un folos patrimonial celeilalte părţi fără a

urmări obţinerea altui folos în schimb. La rândul lor, aj cu titlu gratuit se
subclasifică în:

i. liberalităţi – aj cu titlu gratuit în temeiul cărora dispunătorul urmează să

transmită gratificatului (beneficiarului) un bun, o fracţiune de patrimoniu
sau un patrimoniu (ex. donaţia şi testamentul)

ii. acte dezinteresate – aj cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un

avantaj patrimonial gratificatului fără a-şi micşora prin aceasta
patrimoniul (adică nici un bun nu urmează să iasă din patrimoniul
dispunătorului) – (ex. mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă).

c) după efectele produse:

• aj constitutive – prin care se crează raporturi juridice noi – drepturi şi obligaţii

inexistente anterior, ca atare – (ex. constituirea unui uzufruct, unei ipoteci etc.);

• aj translative – prin care se transmite un drept dintr-un patrimoniu în altul (ex.

vânzarea-cumpărarea, schimbul, cesiunea de creanţă);

• aj declarative – prin care se consolidează se definitivează drepturi preexistente

(ex. partajul, tranzacţia).

d) după momentul în care îşi produc efectele:

• aj între vii (inter vivos) – îşi produc efectele în timpul vieţii părţilor între care se
încheie;

• aj pentru cauză de moarte (mortis causa) – îşi produc efectele numai la moartea
autorului lor, fiind facute tocmai în considerarea morţii (ex.testamentul,
asigurarea de viaţă, înfiinţarea unei fundaţii testamentare).

e) după importanţa sau gravitatea lor:

• aj de conservare – prin care se preîntâmpină pierderea unui drept, se păstrează un

drept în patrimoniul unei persoane (în raport de cheltuielile pe care le presupune,
aj de conservare este întotdeauna un act avantajos, în sensul ca presupune
 cheltuieli de o valoare mult mai mică decât valoarea dreptului la a cărei salvare
se tinde) – (ex. întreruperea curgerii termenului de prescripţie extinctivă,
înscrierea dreptului de proprietate în Cartea funciară etc.);

• aj de administrare – prin care se tinde la o punere în valoare, la o normală

exploatare a unui bun sau a unui patrimoniu (ex. perceperea, încasarea şi
folosirea fructelor şi a veniturilor, reparaţiile de întreţinere, asigurarea unor
bunuri etc.);

• aj de dispoziţie – prin care este scos din patrimoniu un bun sau un drept (ex.
vânzare, donarea unui bun, renunţarea la un drept etc.), sau se grevează cu sarcini
reale un bun (ex. ipotecă, gaj, constituirea unei superficii, unei servituţi etc.).

f) după conţinutul lor:

• aj patrimoniale – au un conţinut economic, evaluabil în bani;

• aj nepatrimoniale – au un conţinut neevaluabil în bani (recunoaşterea copilului

din afara căsătoriei etc.).

g) după modul de executare:

• aj cu executare dintr-o dată (cu executare instantanee)– executarea obligaţiilor

care iau naştere prin aj se face printr-o singură prestaţie (ex. vânzarea-
cumpărarea);

• aj cu executare succesivă – executarea obligaţiilor la care dă naştere se face prin

mai multe prestaţii, eşalonate în timp (ex. vanzarea cu plata preţului în rate,
închirierea etc.).

h) după cum sunt afectate de modalităţi:

• aj pure şi simple – nu sunt afectate de modalităţi;

• aj afectate de modalităţi – sunt afectate de modalităţi : fie de termen, fie de

condiţie, fie de sarcină (modalităţile sunt evenimente viitoare de care depinde
existenţa sau executarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din aj).

i) după corelaţia dintre ele:

 • aj principale – au o existenţă de sine stătătoare;

• aj accesorii – nu au o existenţă de sine stătătoare, ci depind de existenţa altor acte

(ex. contractul de ipotecă, de gaj etc.).

j) după conţinut:

• aj cu conţinut predeterminat – al căror conţinut este stabilit dinainte fie prin lege,
fie prin voinţa anterioară a părţilor sau numai a uneia dintre părţi; astfel avem:

i. contractul de adeziune – contractul ale cărui clauze sunt stabilite numai

de către una dintre părţi, cealaltă nu are posibilitatea să le analizeze, să le
discute, ci numai facultatea să le accepte ca atare (adică să adere) sau să
nu contracteze, astfel contractul este opera unei singure părţi, care având
putere economică stabileşte „legea contractului” (ex. contractul de
transport de călători etc.);

ii. contractul tip – ale cărui clauze se conformează unui tipar sau formular
stabilit anterior prin voinţa părţilor sau a legiuitorului (contractul de
furnizare de utilităţi : apă, gaze, electricitate etc.);

iii. contractul deschis – cuprinde o clauză prin care se prevede că la acesta

pot adera ulterior şi alte părţi, cu condiţia acceptării integrale a clauzelor
deja stabilite;

• aj fără conţinut predeterminat – al căror conţinut se stabileşte în procesul

negocierii de către părţi; aceasta categorie reprezintă regula.

k) după forma în care se încheie:

• aj consensuale – se încheie, iau naştere prin simpla manifestare de voinţă a

părţilor sau a părţii; această categorie de aj reprezintă regula, iar celelalte 2
categorii subsecvente constituie excepţii, îmtrucât legea civilă consacră principiul
consensualismului, potrivit cu care pentru formarea valabilă a aj civil este
suficientă simpla manifestare de voinţă;

• aj solemne (formale) – iau naştere în momentul în care manifestarea de voinţă

îmbracă o anumită formă, expres prevăzută de lege (adică la încheierea lor,
părţile îndeplinesc anumite formalităţi cerute de lege; contractul de donaţie,
 contractul de ipotecă, contractul de vânzare-cumpărare a unui teren se încheie în
forma înscrisului autentic.)

• aj reale – iau naştere prin predarea, remiterea bunului care formează obiectul aj
(contractul de schimb).

B. Condiţiile aj

 Condiţiile aj reprezintă componentele, elementele care trebuie să intre în structura aj şi

care îl alcătuiesc.

În mod obligatoriu trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii esenţiale:

1. capacitatea de a încheia aj (de a contracta);

2. consimţământul valabil al părţilor;

3. o cauză reală,licită şi morală;

4. un obiect determinat sau determinabil, posibil, licit şi moral;

5. o anumită formă, cerută de lege pentru aj solemne.

B.1. Capacitatea de a încheia aj

 reprezintă condiţia esenţială a aj, care constă în aptitudinea persoanei fizice (pf) sau
persoanei juridice (pj) - subiecte de drept civil - de a deveni titulari de drepturi şi
obligaţii civile prin încheierea de aj.

Regula: orice persoană (pf sau pj) are capacitatea de a încheia aj. În cazul pj - capacitatea
de a încheia aj este guvernată de principiul specialităţii capacităţii juridice a pj

Excepţia : în anumite condiţii expres prevăzute de lege anumite categorii de persoane se

află în incapacitate de a încheia aj – ex. incapabilii (minori, interzişi judecătoreşti);

B.2 Consimţământul

 reprezintă condiţia esenţială a aj, care constă în hotărârea manifestată în exterior de a

încheia un aj.

Consimţământul trebuie să îndeplinească o singură condiţie, anume să fie valabil.

Condiţiile de valabilitate ale consimţământului:

a) să existe – lipsa consimţământului atrage nulitatea absolută a aj;

b) să provină de la o persoană cu discernământ – o pf cu capacitate deplină de exerciţiu se

prezumă că are discernământul necesar încheierii aj, dar este posibil ca la momentul
încheierii aj aceasta să nu aibă temporar discernământ, cu consecinţa nulităţii aj. Pj
încheie aj prin reprezentantul său care are întotdeauna discernământ;

c) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice – consimţământul se exprimă în

sensul încheierii aj, adică de a produce efecte juridice (respectiv de a lua naştere, de a
modifica sau de a stinge un raport civil concret); consimţământul NU este exprimat cu
intenţia de produce efecte juridice atunci când: este vag (îţi dau cadou nişte cărţi), este dat
în glumă, sau din prietenie, curtoazie, fie din pură complezenţă (pentru tine fac orice),
este exprimat cu o rezervă mintală cunoscută de co-contractant, sau sub o condiţie pur
potestativă din partea persoanei care îl exprimă (dacă vreu îţi vând casa);

d) să fie exteriorizat – intenţia de a încheia aj trebuie comunicată, exteriorizată în mod

inteligibil pentru celelalte pf sau pj. De regulă, potrivit principiului consensualismului,
părţile sunt libere să îşi aleagă forma de exteriorizare a consimţământului, astfel simpla
manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca aj să fie valabil încheiat.
De la acest principiu, fac excepţie:

i. aj solemne – la încheierea cărora consimţământul trebuie să îmbrace o

formă impusă de lege, forma autentică – ex. vânzarea-cumpărarea unui
teren;

ii. aj reale - care iau naştere la momentul predării bunului ce formează

obiectul lor- ex. contractul de schimb (barter sau troc).

Consimţământul poate fi exteriorizat: verbal, în scris, prin gesturi sau fapte concludente
(chemarea unui taxi), sau chiar în mod tacit (tăcerea în anumite situaţii are valoare
juridică – de ex. contractul de închiriere a expirat şi cu toate acestea chiriaşul continuă să
locuiască în imobil iar proprietarul continuă să perceapă chiria – părţile au reînnoit în
mod tacit contractul de închiriere);

e) să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ – nu este suficientă exprimarea

consimţământului la încheierea aj fiind necesar ca acesta să nu fie denaturat de vreun
viciu de consimţământ
Viciile de consimţământ sunt: eroare, dol, violenţă, leziune.

e.1. Eroarea: reprezentarea falsă a realităţii, reprezentarea neconformă cu realitatea

din mintea uneia dintre părţi la încheierea aj.

În funcţie de consecinţele produse asupra aj, distingem între:

- eroare gravă (eroare obstacol) – împiedică însăşi formarea consimţământului (în

acest caz practic consimţământul lipseşte), falsa reprezentare se referă fie la natura
actului (se doreşte închirierea unui bun dar în realitate se vinde bunul), fie la identitatea
obiectului (se doreşte un bun, dar în realitate aj se referă la un alt bun). În acest caz, aj
este lovit de nulitate absolută;

- eroare propriu-zis – constă în falsa reprezentare cu privire fie la calităţile

substanţiale -determinante- ale obiectului aj (se doreşte achiziţionarea unei picturi
originale, dar în realitate era o copie), fie la calităţile persoanei co-contractante (numai în
cazul actelor încheiate intuitu personae). În acest caz aj este lovit de nulitate relativă ;

- eroare uşoară (eroare indiferentă) – este falsa reprezentare a unor împrejurări

mai puţin importante la încheierea aj; nu afectează valabilitatea aj dar poate atrage o
diminuare valorică a contra-prestaţiei (poarta asupra valorii obiectului, asupra
solvabilităţii co-contractantului etc.).

e.2. Dolul: inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene (manopere
dolozive) pentru a o determina să încheie un aj, pe care nu l-ar fi încheiat sau l-ar fi
încheiat în alte condiţii. Dolul este o eroare provocata de co-contractant.

Dolul este format din 2 elemente: un element material, obiectiv ce constă în utilizarea de
mijloace viclene, maşinaţiuni cu scopul inducerii în eroare a co-contractantului si un
element subiectiv ce constă în intenţia de a-l induce în eroare pe co-contractant.

În funcţie de consecinţele produse asupra aj, avem:

- dol principal – manoperele dolozive au determinat încheierea aj. Acesta atrage

nulitatea relativă a aj;

- dol incident – manoperele dolozive au determinat co-contractantul să accepte

condiţii mai împovărătoare în aj. În acest caz, partea vătămată nu
poate cere anularea aj dar poate solicita despăgubiri.

e.3. Violenţa: constrângerea exercitata de una din părţi sau de o terţă persoană asupra
celeilalte părţi, pentru a o determina astfel să încheie un aj.
 Spre deosebire de dol, violenţa este viciu de consimţământ (şi, în consecinţă, atrage
nulitatea relativă a aj) nu numai dacă provine de la co-contractant, dar şi dacă provine de
la un terţ. Constrângerea constă în ameninţarea părţii cu un rău, în insuflarea unei temeri
că se întâmplă ceva rău la cu ea, sau persoanele dragi, ori bunurile sale sau ale acestor
persoane. Este nerelavantă natura constrângerii (fizică sau psihică).

Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie:

- să fie determinantă la încheierea aj şi

- să fie nelegitimă, (adică să reprezinte o încălcare a legii).

e.4. Leziunea: reprezintă paguba suferită de una din părţile unui aj cu titlu oneros, ca
urmare a disproporţiei sau inegalităţii vădite (substanţiale) dintre cele 2 prestaţii (adică
dintre ceea ce se dă şi ceea ce se primeşte).

Leziunea constituie viciu de consimţământ numai în ceea ce priveşte aj încheiate de un

minor, care a împlinit vârsta de 14 ani şi numai atunci când aj deşi necesita încuviinţarea
prealabilă a părintelui sau tutorelui, acestă încuviinţare nu a existat. Leziunea se
sancţionează cu nulitatea relativă a aj.

B.3. Cauza aj

 reprezintă scopul urmărit de părţi, motivaţia încheierii aj, explică de ce o parte se obligă
(răspunde la întrebarea : pentru ce s-a încheiat aj ?); reprezintă elementul de natură
psihologică care determină consimţământul.

Cauza cuprinde 2 elemente structurale:

o cauza imediată /scopul imediat = motivul general valabil pentru o anumită

categorie de acte; este abstract, obiectiv şi întotdeauna acelaşi (ex.toţi vânzătorii
urmăresc obţinerea preţului);

o cauza mediată /scopul mediat = motivul determinant pentru o anumită persoană

să încheie un anumit aj; este concret, subiectiv şi variază de la caz la caz (ex. o
persoană vinde un bun pentru că doreşte să achiziţioneze altul nou, o alta pentru
că are nevoie de bani, o a-3-a în scop speculativ).

Pentru a fi valabilă, cauza aj trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii:

a) să existe
 - lipsa cauzei ca urmare a lipsei discernământului atrage nulitatea relativă a aj;

- lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului încheierii aj atrage nulitatea absolută a aj

(de ex. lipsa predării bunului în contractul de schimb).

b) să fie reală – adică nu este falsă. Cauza este falsă când exista o eroare asupra scopului
mediat, deci asupra motivului determinant al încheierii aj; atrage nulitatea relativă a
aj.

c) să fie licită şi morală – adică nu este interzisă printr-o dispoziţie legală, nu contravine
bunelor moravuri şi nici ordinii publice.

Cauza şi consimţământul formează împreună voinţa juridică a persoanei. Voinţa juridică

este guvernată de 2 principii:

- principiul libertăţii aj (al autonomiei de voinţă) – persoanele sunt libere:

o să încheie sau nu aj;

o să stabilească conţinutul aj potrivit propriilor lor interese;
o să modifice sau să pună capăt aj încheiat, prin acordul lor.
Libertatea de voinţă a persoanelor nu este absolută – ea trebuie exprimată în limitele
impuse de normele de drept imperative, de ordinea publică (adică regulile care
reglementează ordinea social-politică şi economică a statului) şi de bunele moravuri;

- principiul voinţei reale (interne) – voinţa juridică este formată din voinţa reală –
elementul psihologic, intern - şi voinţa declarată – exteriorizarea voinţei interne,
elementul social - . De cele mai multe ori cele 2 forme sunt concordante deoarece
persoana a reuşit să-şi exteriorizeze (să facă cunoscută celorlalţi) intenţia juridică reală.
În situaţia în care cele 2 forme ale voinţei nu coincid se pune problema căreia i se va da
prioritate ? Potrivit dispoziţiilor legii se va lua în considerare voinţa reală, internă a
părţilor (interpretarea clauzelor unui contract se va face ţinând cont de ceea ce au dorit cu
adevărat părţile şi nu după sensul literal al termenilor contractuali.)

B.4 Obiectul aj

 conduita părţilor stabilită prin acel aj, respectiv acţiunile sau inacţiunile la care părţile
sunt îndreptăţite sau la care sunt obligate;

 bunurile reprezintă obiect derivat al aj patrimonial.

Pentru ca aj să fie valabil, obiectul său trebuie să fie valabil, adică să îndeplinească anumite
condiţii:

a) să existe – obiectul trebuie să se afle în materialitatea lui la momentul încheierii aj şi

totodata să prezinte un interes pentru părţi. Bunul, care va exista cu siguranţă în viitor,
este considerat că există.

b) să se afle în circuitul civil – adică pot fi transmise între părţi, sunt alienabile; bunurile
inalienabile (ce formează domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-
teritoriale) nu îndeplinesc această condiţie.

c) să fie determinat sau determinabil – este determinat bunul cert prin menţionarea
elementelor acestuia; este determinabil bunul de gen prin stabilirea criteriilor de
determinare care permit individualizarea lui în viitor, în timpul executării aj.

d) să fie posibil – să reprezinte o prestaţie a celui care se obligă, care poate fi adusă la
îndeplinire – nimeni nu poate fi obligat la imposibil. În cazul aj translative de proprietate,
posibilitatea obiectului aj presupune ca cel care se obligă să o transmită să fie titularul
dreptului.

e) să fie licit şi moral – adică în conformitate cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri.

B.5 Forma aj

 în sens restrâns : modalitatea de exteriorizare a voinţei reale şi este guvernată de

principiul consensualismului : pentru ca un aj să fie valabil încheiat simpla
manifestare de voinţă este necesară şi suficient, fără a fi nevoie să fie exprimată într-o
anumită formă; părţile fiind libere să aleagă modalitatea de manifestare a voinţei lor de
a încheia aj.

 în sens larg : cerinţa impusă de lege privind încheierea aj într-o anumită formă (care
constituie excepţie de la principiul consensualismului); legea prevede 3 cerinţe de formă:

a) forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a aj – ad validitatem – în cazul actelor solemne
sau formale şi de regulă, se concretizează în înscrisul autentic. Nerespectarea acestei cerinţe de
formă atrage nulitatea absolută a aj (donaţia, testamentul, ipoteca, vânzarea-cumpărarea de
terenuri, căsătoria, recunoaşterea copilului etc.) ;
b) forma cerută de lege pentru a putea proba aj – ad probationem – în cazul aj de o anumită
valoare şi se concretizează sub forma înscrisurilor sub semnătură privată. Neîndeplinirea acestei
cerinţe nu afectează existenţa actului, dar face imposibilă dovedirea lui;

c) forma cerută de lege pentru opozabilitatea aj faţă de terţi, implică respectarea anumitor
formalităţi care sunt necesare pentru a face aj opozabil terţilor, în scopul protejării drepturilor şi
intereselor acestora. Nerespectarea acestei cerinţe face inopozabil aj terţilor, care pot face
abstracţie de acest aj (ex. inscrierea contractului de vânzare-cumpărare în Cartea funciară,
publicitatea constituirii gajului, a ipotecii, înregistrarea mărcii, emblemei etc.).

C. Efectele aj

 Efectele aj reprezintă drepturile subiective şi obligaţiile civile care iau naştere, se

modifică sau se sting prin acel aj.

Efectele aj sunt guvernate de 3 principii:

C.1 Principiul forţei obligatorii a aj – aj încheiat cu respectarea legii are faţă de partea care
se obligă sau faţă de părţile sale aceeaşi putere ca şi o lege. În ceea ce priveşte aj bilaterale
(contractele), acest principiu se exprimă în sintagma :,,Contractul este legea părţilor”, adică
contractul trebuie respectat cu aceeaşi stricteţe şi exigenţă cu care este respectată însăşi legea. Aj
se impune nu numai părţilor ci şi instanţei de judecată investită cu soluţionarea litigiului dintre
părţi care decurge din executarea aj.

Excepţii de la principiul forţei obligatorii (adică acele situaţii în care efectele aj nu se produc
aşa cum au dorit părţile prin încheierea lui, ci sunt mai restrânse sau mai extinse decât au dorit
părţile) :

- cazuri de restrângere, intervin în situaţia în care aj încetează înainte de termenul prevăzut de

părţi ca urmare a dispariţiei unui element al acestuia (ex. decesul uneia din părţile
contractului de mandat);

- cazuri de extindere (ex. contractul de închiriere este prelungit prin lege).

C.2 Principiul irevocabilităţii aj – una din părţile aj bilateral nu poate prin singura sa voinţă
să desfiinţeze aj, iar aj unilateral nu poate fi desfiinţat prin simpla manifestare de voinţă a
autorului său. Încheierea aj naşte obligaţia de respectare a sa în aceeaşi măsură în care trebuie
respectată legea, cel care îl încheie nu se poate pur şi simplu răzgândi, optând pentru a nu îl mai
respecta. Dacă aj este bilateral, desfiinţarea lui presupune acordul de voinţă al ambelor părţi (aj a
luat naştere prin acordul de voinţă, va fi desfăcut tot prin acordul de voinţă al părţilor – potrivit
principiului simetriei juridice), iar dacă este aj este unilateral desfiinţarea lui este de regulă
imposibilă.

Excepţii de la principiul irevocabilităţii aj (adică situaţiile în care, totuşi, aj pot fi desfăcute

fie prin voinţa uneia dintre părţi, fie prin voinţa autorului lui) :

- excepţii de la irevocabilitatea aj bilateral – contractul de donaţie între soţi, contractul de

închiriere fără termen, contractul de mandat, contractul de asigurare -;

- excepţii de la irevocabilitatea aj unilateral – testamentul, oferta de a contracta poate fi

revocată oricând până în momentul ajungerii ei la destinatar -.

C. 3 Principiul relativităţii efectelor aj – aj produce efecte numai faţă de autorii sau autorul
lui, neputând nici să profite, nici să dăuneze altor persoane.

În raport cu un aj distingem 3 categorii de persoane:

- părţile = persoanele sau persoana care incheie aj, autorii sau autorul aj şi faţă de care se
produc efectele aj;

- terţii = persoanele străine de aj, care nu au încheiat aj şi faţă de care aj nu îşi produce
efectele juridice;

- avânzii-cauză = persoanele care, deşi nu au participat la încheierea aj, suportă efectele aj

(adică aj le este opozabil), datorită legăturii lor juridice cu partea/părţile aj. Sunt 3 categorii de
avânzi-cauză:

1. succesorii universali (persoana care moşteneşte întregul patrimoniu- ex. moştenitorul

unic sau pj care dobândeşte un patrimoniu prin comasare) şi succesorii cu titlu universal
(persoana care dobândeşte doar o fracţiune dintr-un patrimoniu- ex. unul dintre co-moştenitori, pj
care dobândeşte numai o parte din patrimoniul altei pj care s-a divizat),

2. succesorii cu titlu particular (persoanele care dobândesc un anumit drept, privit

individual- ex. beneficiarul unui testament, cumpărătorul, pj care dobândeşte activul net, ca
urmare a dizolvării altei pj)

3. creditorii chirografari (creditorii care nu dispun de garanţii propriu-zise, ci beneficiază

doar de gajul general asupra patrimoniului debitorului lor); etimologic cuvântul provine din
alăturarea cuvintelor greceşti cheir, cheiros = mână, grapein = a scrie.
 Excepţii de la principiul relativităţii efectelor aj (situaţiile în care aj produce efecte şi faţă
de alte persoane decât părţile, ca o consecinţă a voinţei părţilor aj):

- Avânzii-cauză – sunt continuatorii autorului lor în cadrul aj;

- Promisiunea faptei altuia – reprezintă convenţia prin care o parte (promitentul) se obligă
faţă de cealaltă parte (creditorul promisiunii) să determine o a treia persoană (terţ) să aibă
o anumită conduită (ex. să ratifice aj încheiat în absenţa sa);

- Simulaţia – operaţiunea juridică în care, printr-un act aparent, public, nereal se crează o
altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, care exprimă adevărata
voinţă a părţilor (o donaţie este ascunsă sub forma unei vânzări.);

- Reprezentarea – operaţiune prin care o persoană (reprezentant) încheie un aj în numele

şi pe seama altei persoane (reprezentat), efectele aj astfel încheiat se produc direct asupra
persoanei reprezentatului.

- Stipulaţia pentru altul - convenţia prin care o persoana (promitent) se obligă faţă de o
altă persoana (stipulant) să execute o prestaţie în favoarea unui terţ (terţ beneficia), care
nu a participat la încheierea aj, nici direct, nici prin reprezentant. De observat faptul ca
prin această convenţie nu se pot stipula decît drepturi în favoarea terţului beneficiar, nu şi
obligaţii (ex. contractul de asigurare).

D. Nulitatea aj

 Nulitatea este sancţiunea civilă care desfiinţează aj încheiat cu nerespectarea condiţiilor

de validitate cerute de lege, adică lipseşte aj de efectele sale.

Nulitatea intervine în cazul în care la încheierea aj nu au fost respectate condiţiile de validitate

prevăzute de lege (vezi pct.B de mai sus).

D.1. Funcţiile nulităţii:

a) preventivă – constă în ameninţarea cu desfiinţarea efectelor aj încheiat cu

nerespectarea legii privind condiţiile de validitate;

b) sancţionatorie – intervine după încheierea aj şi constă în înlăturarea efectelor contrare

legii.

D.2. Clasificare:
  după întinderea efectelor nulităţii:

- nulitate parţială = desfiinţează doar o parte din efectele aj, celelalte efecte se produc în
măsura în care sunt conforme cu legea;

- nulitate totală= desfiinţează aj în întregul său.

 după caracterul interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea aj:

- nulitatea absolută (actul este nul de drept) = intervine pentru a sancţiona încălcarea unei
dispoziţii legale care ocroteşte un interes general, al întregii societăţi.

i) Cauzele nulităţii absolute:

- lipsa consimţământului,
- lipsa obiectului aj sau obiectul este ilicit sau imoral,
- lipsa cauzei aj sau aceasta este falsă, ilicită sau imorală,
- nerespectarea condiţiei de formă cerută ad validitatem,
- nerespectarea principiului specialităţii capacităţii juridice a pj,
- nerespectarea prevederilor prinvind capacitatea juridică a părţilor,
- încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri,
- fraudarea legii,
- lipsa autorizaţiei administrative sau aceasta nu este valabilă.
ii) Regimul juridic:

1. poate fi invocată de orice persoană interesată,

2. acţiunea în nulitate absolută nu este prescriptibilă, adică poate fi promovată oricând,

3. nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă sau tacită, adică părţile nu pot ca printr-un
nou acord să considere actul nul ca fiind valid.

- nulitate relativă (actul este anulabil) = intervine pentru a sancţiona încălcarea unei dispoziţii
legale care ocroteşte un interes particular, propriu uneia dintre părţile aj

i) Cauzele nulităţii relative:

- existenţa unui viciu de consimţământ,
- lipsa discernământului uneia din părţi în momentul încheierii aj,
- lipsa capacităţii de exerciţiu sau a capacităţii depline de exerciţiu,
 - nerespectarea unor interdicţii legale stipulate pentru ocrotirea unor interese
particulare,
- încheierea aj de către reprezentantul pj în lipsa sau cu depăţireaputerilor acordate
acestuia.

ii) Regimul juridic:

1. poate fi invocată numai de către persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea aj,

2. acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă,

3. poate fi confirmată expres sau tacit.

D.3 Efectele nulităţii

Efectele nuităţii reprezintă consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică
desfiinţarea aj şi a raportului juridic născut în temeiul lui. De aici decurg următoarele consecinţe:

- dacă aj nu şi-a produs încă efectele nu şi le va mai produce,

- dacă aj a fost deja executat, prestaţiile ce au fost efectuate vor fi restituite,

- aj încheiate de părţi cu terţii în baza aj nul sau anulabil vor fi desfiinţate, de asemenea.

Efectele nulităţii sunt guvernate de 3 principii:

D.3. a) Principiul retroactivităţii – nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru
trecut, adică nulitatea înlătură toate efectele produse de act încă de la momentul încheierii lui şi
până în momentul constatării nulităţii aj. În acest fel părţile sunt în situaţia în care se aflau înainte
de încheierea aj, aj ca şi cum nu a existat vreodată.

Excepţii de la principiul retroactivităţii – contractele cu executare succesivă îşi păstrează

efectele deja produse, fructele culese cu bună-credinţă de dobânditor nu se restituie.

D.3. b) Principiul repunerii în situaţia anterioară – tot ce s-a executat în temeiul unui act
anulat trebuie restituit în aşa fel încât părţile să ajungă în situaţia în care ar fi fost dacă acest aj nu
s-ar fi încheiat.

D.3. c) Principiul potrivit cu care un act nul nu poate produce nici un efect - adică anularea
unui aj atrage după sine şi anularea aj subsecvente, ca urmare a legăturii acestuia cu primul.

E. Modalităţile aj
  Evenimente viitoare de care depinde existenţa drepturilor sau executarea obligaţiilor stipulate în
aj.

Modalităţile aj sunt:

E.1 Termenul (t) – evenimentul viitor şi sigur ca realizare, până la a cărui împlinire
efectele aj sunt suspendate, sau la împlinirea căruia aceste efecte se
sting.

În funcţie de efectele pe care le produce:

• t. suspensiv = amână sau suspendă efectele aj – până la împlinirea t, debitorul

nu datorează nimic, dreptul de creanţă nu este contestat ci numai obligaţia corelativă este
amânată;

• t. extinctiv = stinge efectele aj – împlinirea t marchează stingerea obligaţiei.

E.2 Condiţia (c) – evenimentul viitor şi nesigur ca realizare până la a cărui îndeplinire
efectele aj sunt suspendate, sau la îndeplinirea căreia aceste efecte se
sting.

În funcţie de efectele pe care le produce:

• c. suspensivă = suspendă efectele aj – dreptul nu este născut până la îndeplinirea

c.suspensive, ci este doar o promisiune că se va naşte în viitor;

• c. rezolutorie = stinge efectele aj – aj se execută până la îndeplinirea c.rezolutorii.

În funcţie de legătura c. cu voinţa părţilor:

• c. cazuală - nu depinde de voinţa părţilor (dacă va ninge ...);

• c. mixtă – depinde de voinţa uneia dintre părţi aj şi de voinţa unui terţ (îţi vând
computerul dacă primesc un notebook);

• c. potestativă – depinde integral de voinţa uneia dintre părţile aj :

o c. potestativă simplă = c. care depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţa

unei persoane nedeterminate (dacă mă voi angaja);

o c. pur potestativă = c. care depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţile aj (plec
din apartament dacă vreau) – obligaţia asumată sub condiţie pur potestativă nu
este valabilă.
E. 3 Sarcina (s) – constă într-o obligaţie de a da, de a face sau de a nu face ceva, impusă
de dispunător gratificatului (beneficiarului) în cadrul aj cu titlu gratuit.

Sarcina nu afectează valabilitatea aj, ci ea afectează eficacitatea aj (adică în caz de neîndeplinire a

sarcinii, aj se revocă).