Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române

Grupul Școlar ”Ștefan Anghel”-Băilești, Dolj

În cartea timpului, ale cărei pagini se scurg implacabil, se înscriu multe evenimente
și realizări vrednice de a fi reținute de urmași, spre slava lui Dumnezeu și spre urmare drumu-
lui arătat de Mântuitorul Iisus Hristos.Între acestea se află și cele privitoare la viața Bisericii
noastre strămoșești.

Izvorând din predica Sfântului Apostol Andrei și păstrând această”apă vie” de-a lun-
gul secolelor, Biserica părinților noștri, asemenea arborelui descris în Sfânta Scriptură, a prins
rădăcini puternice pe acest pământ străbun dar și în inimile strămoșilor noștri daco-romani.Ea
s-a dezvoltat și și-a înscris o istorie bogată, aducând valori deosebite, atât în spațiul de două
ori milenar al viețuirii noastre, cât și în câmpul întreg al creștinătății.Evlavia și statornicia slu-
jitorilor și fiilor ei i-au așezat pe frunte o coroană prețioasă în Ortodoxie, și anume autocefalia
ei, recunoscută acum 125 de ani.

Biserica Ortodoxă, mama spirituală a poporului român, și-a desfășurat activitatea în

strânsă legătură cu cea a statului, schimbările intervenite în evoluția acestuia fiind urmate de
modificări corespunzătoare în organizarea Bisericii.Astfel, momentului întemeierii Țărilor
Române ,în secolul al XIV-lea,i-au urmat cel al înființării mitropoliilor de la Argeș și Sucea-
va,zilelor de glorie ale lui Mihai Viteazul ,primul unificator al celor trei țări române,i-au
urmat crearea titlului de arhimitropolit pentru ierarhul de la Târgoviște;Unirea Principatelor
din 1859 sub Alexandru Ioan Cuza a adus în 1865 o nouă organizare a Bisericii naționale și
înfi-ințarea tiltlului de mitropolit primat care a dăinuit până în1925;dobândirea în 1877-1878 a
de-plinei independențe de stat a României a fost urmată de proclamarea și recunoașterea în
1885 a autocefaliei Bisericii noastre,iar constituirea îm 1918 a Statului Național Unitar
Român a dus la înființarea în 1925 a Patriarhiei Române.Aceste ultime două momente
importante, Au-tocefalia și Patriarhia sunt aniversate în acest an când se împlinesc 125,
respectiv 85 de ani de la începuturile lor.

Astfel, la 3 decembrie 1864 era dat ”Decretul organic pentru înființarea unei autori-
tăți sinodale centrale”prin care se urmărea realizarea unificării bisericești din România.Pentru
înlăturarea oricărei dependențe de o autoritate străină, primul articol din lege prevedea că ”Bi-
serica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină
întru tot ce privește organizarea și disciplina.”Aceasta era prima legiferare oficială a autocefa-
liei Bisericii Ortodoxe Române.Câțiva ani mai târziu,în 1872, s-a dat Legea Organică prin
care s-a constituit Sfântul Sinod, cea mai înaltă autoritate în Biserica Ortodoxă Română.

La 9 mai 1877 s-a proclamat independența de stat a României, act întărit prin
jertfele de sânge ale ostașilor noștri în războiul din 1877-1878 contra turcilor.După cucerirea
independenței de atat a României a crescut prestigiul țării noastre și peste hotare. A crescut de
asemenea și autoritatea Bisericii noastre, încât era necesară dobândirea formală a autocefaliei
sale declarată în 1864 , dar încă nerecunoscută.
 Constituția promulgată la 1/13iulie 1866 preciza:”Biserica Ortodoxă Română este
și rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-și unitatea cu Biserica ecumenică a
Răsăritului în privința dogmelor”.În Legea Sinodală din 1872 Biserica noastră era din nou
numită autocefală,deși încă nerecunoscută.

Această recunoaștere trebuia făcută de Patriarhia Ecumenică , dar aceasta ezita.

Două fapte au înăsprit relațiile cu autoritatea supremă a Rasăritului: la 9 martie în Camera De-
putaților s-a luat în discuție modificarea Legii Sinodale din 1872 exprimându-se dorința ca
primatul Bisericii noastre să fie ridicat la demnitatea de patriarh.Peste câteva zile, la 25 martie
1882 s-a sfințit pentru prima dată după Unirea Principatelor din 1859 Sfântul și Marele Mir în
catedrala mitropolitană din București, fără aprobarea patriarhiei ecumenice. Patrirhului Ioa-
chim al III-leanu i-au convenit aceste fapte mustând printr-o scrisoare ierarhii români,
invocând drepturile sale asupra Bisericii Ortodoxe Române.

Situația s-a schimbat după retragerea din scaun a acestuia, când urmașul său, Ioa-
chim al IV-lea(1884-1886) a reluat dialogul cu ierarhii români.În urma acestui dialog patriar-
hul ecumenic a convocat sinodul patriarhal aprobând solicitările primatului României. La 25
aprilie 1885 era recunoscută oficial autocefalia Bisericii Ortodoxe Române trimițându-se în
aceeași zi Tomosul de recunoastere semnat de patriarhul ecumenic și de zece mitropoliți ,
membri ai sinodului patriarhal.

Mitropolitul primat a informat celelalte 11 biserici ortodoxe autocefale existente

atunci despre recunoașterea autocefaliei bisericii noastre de către patriarhia ecumenică,
împlinindu-se una dintre dorințele clerului și credincioșilor români- independența bisericii
strămoșești.

Vechimea de 2000 de ani a creștinismului poporului nostru ca și originea sa apos-

tolică , înființarea la sfârșitului secolului al III-lea a primului centru de organizare și adminis-
trare bisericescă la noi,la Tomis, statornicia în credința ortodoxă , uneori mergând până la mu-
cenicie, numeroasele binefaceri săvârșite de poporul român și Biserica sa Ortodoxă de-a
lungul secolelor, toate acestea au statornicit autocefalia bisericii noastre strămoșești cu mult
timp înainte de recunoașterea ei din aprilie 1885.

Bibliografie:

Pr.prof.dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române vol III, Editura

Trinitas, Iași 2008

Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă- Editura Institutului Biblic și de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, București 1995