Microorganismele şi protecţia mediului.

Microorganismele în calitate de indicator a poluării

solului şi apelor

Obiectul de studiu al Microbiologiei este biologia

microorganismelor, adică studiul organismelor mici, vizibile numai la
microscop.
Noţiunea de microorganism nu are semnificaţie taxonomică,
deoarece reuneşte un grup vast şi heterogen de organisme diferite ca
poziţie sistematică şi ca organizare structurală, dar care se aseamănă
prin trei proprietăţi comune:
- toate au dimensiuni microscopice, ceea ce le face invizibile
cu ochiul liber;
- in general au organizare unicelulară. Chiar dacă unele
microorganisme formează asociaţii pluricelulare, ele răman, in
esenţă, organisme unicelulare, deoarece, o celulă izolată din
complexul multicelular işi păstrează viabilitatea, creşte, se divide
şi reface asociaţia;
- structura lor internă este relativ simplă, comparativ cu a
macroorganismelor.

Microorganismele sunt organisme microscopice, de obicei

unicelulare, ce fac parte din regnurile Monera, Protista, si partial
din regnul Fungi. Ele fac parte din toate cele 3 domenii ale vietii
si anume Archaea (Procariote) , bacteria (Procariote) si Eukarya
(Eucariote). Reprezinta un grup extreme de eterogen de organisme
si deosebit de important pt biosfera.
Microorganismele traiesc peste tot, in sol, in aer pe
alimente, in corpul plantelor, al animalelor si al omului.
Datorita numarului impresionant de mare in care se gasesc
a fost necesara gruparea lor dupa unele caractere commune.
Dupa modul de hranire deosebim:

1
  Microorganisme autotrofe- se hranesc prin fotosinteza;
 Microorganisme heterotrofe;
 Saprofite- descompun material organica moarta;
 Parasite- traiesc pe organismele vii

Dupa actiunea lor, microorganismele le putem clasifica în:

 Microorganisme utile (nepatogene):

- formarea brânzei şi a iaurtului;

- acrirea varzei şi a murăturilor
- oţinerea berii si a produselor de panificatie;
- curarea apelor uzate din marile orase;
- curarea petrolului care polueaza apele sau
solul in mod accidental;
- imbogatirea solului cu saruri minerale;
- fixarea azotului atmospheric;
- topirea inului si a canepei in industrie;
- sinteza vitaminelor din grupa K in intestinul
gros al omului;

 Microorganisme patogene (care provoaca boli)

- caderea parului se poate datora multor

cause dar si unor
ciuperci parasite;
- placa dentara este un deposit format
datorita actiuniimicroorganismelor asupra
resturilor alimentare neindepartate la timp .
cand microorganismele se hranesc
cu resturi alimentare se formeaza acizi
care ataca gingia si elementele minerale ale
dintilor provoaca carii;

2
 - pneumonii, furuncule si tetanosul sunt
provocate de microorganisme;
- multe plante sunt atacate de
microorganisme care le produc
boli;
- multe microorganisme produc boli
animalelor;

actiunea patogena a unor microorganisme este combatuta de

actiunea altor microorganisme. Antibioticele sunt substantel
obtinute din ciuperci ca mucegaiul verde-albastrui si au ca
actiune stoparea inmultirii microbilor (antibiotic = anti-
viata). Microbii s-au adaptat foarte repede si foarte bine la
antibiotice, de aceea si cantitatea de antibiotice, timpul de
administrare trebuie stabilite de medic pentru fiecare specie
de microb in parte

Heterogenitatea microorganismelor este definită de alte trei

caracteristici:
- poziţia sistematică a microorganismelor este foarte
diferită;
- activităţile biologice (fiziologice) pe care le desfăşoară sunt
foarte diversificate
- morfologia si structura internă a diferitelor grupe de
microorganisme sunt foarte diferite.
Cadrul larg al noţiunii de microorganism cuprinde
următoarele grupe:

1. Eubacteria (bacterii adevărate);

2. Cyanobacteria (fostele “alge” albastre-verzi)
3. Archaea, un grup de microorganisme asemănătoare cu
bacteriile adevărate, din punct de vedere morfologic şi structural.
Toate cele trei grupe au organizare celulară de tip procariot.
Celelalte microorganisme, cu poziţie sistematică heterogenă au
organizare celulară de tip eucariot:

3
 1. Fungii microscopici, cu un număr mare de reprezentanţi;
- levurile cu organizare unicelulară
-mucegaiurile (fungi, filamentoşi), cu
organizare pluricelulară;
2. Algele microscopice
3. Protozoarele.

Diviziunile Microbiologiei
Procariotele populează orice mediu adecvat pentru formele
superioare de viaţă, dar şi o varietate de medii cu condiţii extreme,
restrictive pentru majoritatea organismelor superioare.
Diversitatea proceselor fiziologice bacteriene, precum şi rolul lor
esenţial in ecosistemele naturale, dar şi capacitatea de a sintetiza
substanţe utile sau de a produce procese infecţioase la
organismele superioare au creat, incă de la inceputurile dezvoltării sale
ca ştiinţă, premisele diversificării domeniilor de studiu al
microorganismelor, unele cu un accentuat caracter utilitar.
Microbiologia industrială s-a dezvoltat pornind de la descoperirea
proceselor fermentative de către Pasteur. Ea studiază utilizarea
microorganismelor producătoare de substanţe
utile pentru alimentaţie, terapeutică sau pentru diferite industrii.
Domeniul s-a extins la studiul proceselor de biosinteză si
bioconversie.
Microbiologia solului studiază ansamblul microorganismelor din
sol, interrelaţiile dintre ele, precum şi interacţiunile dintre
microorganisme si plante, dar in mod deosebit, rolul microorganismelor
in fertilitatea solului şi in circuitul elementelor biogene in natură.
Geomicrobiologia se distinge prin caracterul ei pregnant utilitar.
Studiază, in special, microbiologia petrolului: rolul microorganismelor
in geneza petrolului; posibilitatea utilizării
microorganismelor in exploatarea petrolului; rolul microorganismelor
in biodegradarea petrolului.

4
Studiază rolul microorganismelor in geneza zăcămintelor minerale şi
posibilitatea utilizării microorganismelor pentru exploatarea
zăcămintelor şi pentru recuperarea metalelor din zăcămintele sărace.
Hidromicrobiologia studiază microorganismele din mediile
aquatice şi rolul lor in lanţurile trofice. Microbiologia marină, ramură
a Hidromicrobiologiei studiază microorganismele din marile bazine de
apă sărată, dar in special rolul lor in circuitul elementelor biogene.
Microbiologia insectelor studiază relaţiile dintre microorganisme
şi artropode. S-a concretizat ca domeniu de sine stătător datorită
rolului important pe care il au artropodele in patologia umană, animală
şi vegetală, ca vectori ai unor microorganisme patogene şi ai unor
virusuri.
Microbiologia medicală studiază microorganismele patogene
pentru om şi animale. Studiază particularităţile lor fundamentale, adică
patogenitatea şi virulenţa, factorii care condiţionează virulenţa, precum
şi modul lor de transmitere şi posibilităţile de combatere.
Ecologia microorganismelor este o stiinţă de sinteză care
stabileşte legităţile generale de evoluţie şi interacţiune a
microorganismelor in natură. Studiază interacţiunile dintre
microorganisme, precum şi interrelaţiile microorganismelor cu
macroorganismele.
Genetica microorganismelor este o ramură tanără, conturată după l940.
Studiază substratul molecular al eredităţii şi variabilităţii
microorganismelor şi mecanismele de transfer al
materialului genetic la bacterii.
Microbiologia generală este o ştiinţă biologică fundamentală, care
studiază particularităţile generale ale organizării structurale şi
funcţionale ale celulei bacteriene, sistematica, răspandirea
microorganismelor in natură, relaţiile lor ecologice cu alte
microorganisme şi cu macroorganismele, originea şi evoluţia lor,
fenomenele de ereditate şi variabilitate microbiană. Microbiologia
generală este o ştiinţă de sinteză şi se bazează pe datele
domeniilor aplicative ale microbiologiei. Cadrul larg al Microbiologiei
generale, contribuţia sa imensă la dezvoltarea multor ramuri ale
biologiei şi implicaţiile ei teoretice şi practice in evoluţia

5
altor stiinţe, determinate de posibilitatea utilizării
microorganismelor ca model experimental fac, ca studiul
principiilor fundamentale ale microbiologiei generale să fie de o
necesitate absolută pentru orice biolog modern – indiferent de
domeniul sau de specialitate – ca şi pentru biochimist
şi biofizician, genetician, medic, agronom, cercetător in industria
fermentativă etc.

Importanţa practică a microorganismelor

De la descoperirea lor şi pană astăzi, interesul pentru studiul

microorganismelor a înregistrat o creştere permanentă, deoarece un
mare număr de specii desfăşoară activităţi benefice, realizand procese
de o valoare imensă pentru societatea umană sau produc infecţii la om
şi animale, cu efecte patologice mai mult sau mai puţin grave.
In mediile naturale, microorganismele realizează treapta
mineralizării (descompunerii) materiei organice vegetale şi animale,
avand astfel un rol decisiv pentru incheierea ciclului unor
elemente biogene in natură (C, N, P, S), făcandu-le disponibile pentru
reintegrarea lor in circuitul vieţii.
Fertilitatea şi productivitatea sistemelor agricole depind in mare
măsură de activităţi fiziologice ale bacteriilor din sol. Fixarea N2 este o
activitate fiziologică exclusivă a unor procariote (eubacterii,
cianobacterii). Cele din g. Rhizobium produc nodozităţi pe rădăcinile
plantelor leguminoase. Ele reduc N2 la NH4, pe care il pun la dispoziţia
plantei gazdă, fiind utlizat
pentru sinteza proteinelor proprii. Astfel, bacteriile simbiotice, dar intr-
o măsură mai mică şi cele
libere reduc necesarul de fertilizatori industriali pentru producţia
agricolă.
Bacteriile produc amonificarea materiei organice din sol, iar cele
nitrificatoare oxidează NH4 + la nitraţi, iar cele denitrificatoare, reduc
nitraţii diminuand fertilitatea solului.
Microorganismele care populează tractul digestiv al animalelor şi
al omului formează microbiota normală, ce sintetizează vitamina K,

6
esenţială pentru mamifere, acidul folic, nicotinic, pantotenic, tiamina,
riboflavina, biotina. De o importanţă deosebită este microbiota
din compartimentul ruminal al mamiferelor rumegătoare. Rumenul are
rolul unui fermentator natural, in care substratul vegetal este
transformat in masă celulară, formată in special din bacterii
şi protozoare. Microorganismele constituie adevărata sursă de proteine
a ierbivorelor. Fără microbiota ruminală, producţia ierbivorelor ar fi
imposibilă.
In industria farmaceutică, producţia de antibiotice (circa loo ooo
t/an) este rezultatul activităţii microorganismelor.
Microorganismele au roluri multiple in industria alimentară.
Majoritatea microorganismelor contaminante au acţiune degradativă si
de aceea alimentele trebuie protejate prin conservare chimică, prin
ingheţare sau uscare.
Unele microorganisme au efecte favorabile asupra unor produse
alimentare: branzeturile,iaurtul şi alte derivate din lapte sunt rezultatul
activităţii fiziologice a unor microorganisme asupra substratului.
Dospirea aluatului de paine, producerea vinului şi berii sunt rezultatul
fermentaţiei alcoolice a levurilor. Conservarea alimentelor vegetale şi a
furajelor se bazează pe fermentaţia lactică produsă be bacterii.
Microorganismele sunt utilizate pentru producerea băuturilor acidulate.
Acidul citric, adăugat multor băuturi pentru conferirea acidităţii este
produs industrial de Aspergillus. De multe ori, astfel de băuturi conţin
fructoza, obţinută din amidonul de porumb, prin acţiunea bacteriilor
amilolitice. Aspartamul, ca indulcitor este un amestec de doi aminoacizi
(acid aspartic si fenilalanina), ambii obţinuţi pe cale microbiologică.
Metanul este produs prin acţiunea bacteriilor metanogene.
Un interes deosebit prezintă microorganismele in raport cu industria
petrolului. Petrolul
brut este supus atacului viguros al microorganismelor si de aceea
forarea, exploatarea, dar in special depozitarea se fac in condiţii care
minimalizează acţiunea microorganismelor.
Microorganismele fotosintetizante utilizează energia solară pentru
producerea biomasei, care poate fi convertită, ca şi deşeurile vegetale,
in biocombustibili (metan si etanol), de alte microorganisme.

7
Activitatea umană diminuă rezervele diferitelor substanţe (metale) şi
microorganismele se folosesc pentru recuperarea metalelor din
minereurile sărace.
Unul dintre cele mai importante domenii practice ale
Microbiologiei este biotehnologia.
In sens larg, biotehnologia utilizează microorganismele in procesele
industriale, dar in ultimii l5 –20 de ani, biotehnologia foloseşte
microorganisme reprogramate genetic, prin tehnicile deinginerie
genică.
Importanţa microorganismelor a fost subliniată de Pasteur in
aserţiunea “ rolul unor fiinţe infinit de mici este infinit de mare”.
Microorganismele nu sunt numai benefice pentru activitatea umană. Un
număr relative mic de microorganisme patogene cauzează o largă
diversitate de procese patologice, de la infecţiilocale, pană la
septicemii.
Microorganismele trăiesc in mediile naturale (apă, sol), pe
suprafaţa tegumentului şi in tractul digestiv al omului şi animalelor.
Majoritatea populează mediile cu condiţii obişnuite, dar bacteriile
cresc in mediile care oferă condiţii fiziologice şi biochimice extreme.
Condiţiile extreme sunt acelea care se abat mult de la cele
normale(pH neutru, atmosferă aerobă, salinitate de 1,5%,substratul
energetic – glucoza).
Bacteriile sunt importante atat din punct de vedere practic cat şi
teoretic, pentru studiul proceselor vieţii in condiţii extreme. Unele
bacterii supravieţuiesc in condiţiile cele mai
neadecvate: temperaturi extreme, desicare, ingheţare, iar bacteriile
extremofile, pentru creşterea optimă, sunt dependente de condiţii
speciale de mediu: presiunea uriaşă a abisurilor marine,
temperaturi mai mari de l00 grade, concentraţii saline apropiate de
nivelul de saturare a soluţiei
de NaCl, pH mai mic de 2 sau mai mare de 10. Bacteriile cresc in
condiţiile stresului produs de substratul energetic (energie chimică
limitată sau chiar in prezenţa substanţelor toxice). Dintre bacteriile
extremofile, speciile hipertermofile anaerobe (Pyrococcus furiosus)
cresc la temperature mai mari de 100o. Există habitate naturale cu

8
temperaturi crescute: solurile expuse radiaţiei solare, platformele de
gunoi (cu temperaturi de 60-70o), pană la lava vulcanică, de circa
1000o.
Care este temperatura care permite desfăşurarea proceselor
vieţii ? După Brock,“bacteriile cresc la orice temperatură la care
există apă lichidă, chiar deasupra punctului de fierbere”. Pană de
curand, mediile naturale cunoscute ca fiind populate de bacterii au avut
circa 100o. In ultimele decade s-au identificat medii cu temperaturi de
peste 350o, in emanaţiile de pe fundul oceanelor, ridicand problema
existenţei vieţii in aceste medii. Din astfel de medii s-au izolat specii
hipertermofile anaerobe, ce cresc la peste 100o. Deoarece legăturile
covalente ale proteinelor, ale ARN, ADN, ATP şi NADP hidrolizează la
250o şi pentru că structura terţiară a celor mai multe macromolecule
este alterată la temperaturi mult mai mici, temperatura limită pentru
procesele vieţii pare a fi de peste 100o, dar mult sub 250o. Cel mai
interesant grup de bacterii termofile este cel hipertermofil. Izolarea lor
a ridicat pragul termic la care se cunoaşte că există viaţă. Pyrodictium
occultum creşte la 110o.

Tipuri morfologice de bacterii

Anatomia bacteriană studiază forma celulelor, ultrastructura
si structura moleculară a
diferitelor organite celulare, in stransă corelaţie cu funcţiile pe
care le indeplinesc.
Forma celulelor bacteriene este controlată genetic şi se
realizează in mare masură prin
intermediul peretelui care conferă celulei un grad de rigiditate şi
prin aceasta, forma tipică (fig.
2). Peretele celular este rigid, dar in acelaşi timp, suplu şi elastic, adică
este deformabil

9
Fig. 2: Tipuri morfologice de bacterii: A = diplococi; B =
streptococi; C = stafilococi; D = bacili; E =cocobacili; F = bacili
fusiformi; G = forme bacilare filamentoase; H = vibrioni;
I = spirili; J = sarcina
Datorită elasticităţii sale, forma celulei bacteriene, in diferite
condiţii de mediu are tendinţa să varieze intre anumite limite, insă
forma tipică a celulelor unei populaţii rămane dominantă.
Celulele bacteriene aparţin următoarelor tipuri morfologice:
a. Forma sferică (sferoidală) denumită coc (coccus, latin =
sămanţă). Celulele sunt
izodiametrice. După modul de grupare se disting următoarele
subtipuri:coculsimplu (celule solitare)diploco(celule perechi)
streptococ(celule asezate in lanţ, streptos = lanţ)tetracoc(tetrada)
sarcina(două tetrade suprapuse)stafilococ(staphylos = ciorchine)
La diplococi şi streptococi, diviziunile celulare se succed după un
singur plan. La alţi coci(Pediococcus, Thiopedia, Lampropedia,
Deinococcus), prin diviziuni succesive se formeazăgrupări de 4
celule aranjate in tetrade bidimensionale. Ulterior se formează
tablete de formă pătrată, de 16-64 celule, ceea ce denotă existenţa
a două planuri de diviziune, perpendiculare unul
pe celălalt şi care se succed alternativ. La Sarcina şi la Synechocystis,
după trei diviziuni celularerezultă 8 celule aranjate in pachete
tridimensionale cuboide. Diviziunile se succed după toate cele
trei planuri ale spaţiului, fiecare perpendicular pe celelalte două.

10
b. Forma bacilară (bacillus, latin = bastonaş). Diametrul mare
(lungimea) depăşeşte de
cateva ori pe cel transversal. Extremităţile celulei sunt rotunjite sau
tăiate in unghi drept. Se
disting mai multe subtipuri morfologice, in funcţie de modul de grupare
a celulelor:
cocobacil,o forma intermediară intre coc si bacil, diplobacil,
streptobacil, rozetă, (stea) palisadă litere chinezeşti
c. Forma spiralată, cu cateva subtipuri:vibrion, spiril, spirochetă
La spirili, spirele sunt rigide şi puţine, iar la spirochete sunt laxe şi
numeroase.
Celulele unei populaţii bacteriene unitare, teoretic aparţin aceluiaşi tip
morfologic, dar frecvent apare un polimorfism, mai accentuat in mediile
naturale (apă, sol, tractul digestiv).
Morfologia celulelor este mai uniformă in culturile bacteriene in vitro,
dar se modifică in cursul evoluţiei unei populaţii celulare. De aceea,
pentru a evita confuziile, descrierile morfologice,considerate tipice
pentru o populaţie bacteriană se referă la celulele cultivate in laborator
pe medii optimale (medii care conţin toate substanţele necesare creşterii
celulelor), in condiţii adecvate de temperatura, pH, grad de aerare.
Deoarece in culturile bacteriene imbătranite apar frecvent forme de
involuţie, cu morfologie atipică, forma caracteristică a celulelor unei
specii este aceea a celulelor tinere, dintro cultură bacteriană aflată la
sfarşitul perioadei de multiplicare.
Bacteriile care se abat de la tipurile morfologice esenţiale sunt mai
rare. Astfel se disting: bacterii pătrate, bacterii prostecate, bacterii cu
apendice acelulare, bacterii cu trichoame (filamentoase), bacterii
miceliene.
Bacterile pătrate, au fost descrise de Walsby (l980) in apele hipersaline
din peninsula Sinai. Pe secţiune au aspect de lentilă biconcavă, datorită
conţinutului foarte mic de apă. Din această cauză, presiunea internă a
celulei este practic nulă. Nu se exercită presiune asupra
invelişurilor celulare. Pentru ele s-a propus denumirea de gen Quadra
şi aparţin archaebacteriilor.

11
Bacteriile prostecate (prosteca = apendice, coadă, anexă, adaus).
Caracteristica
structurală este existenţa prostecii, o prelungire semirigidă in
continuarea celulei, cu diametrul mai mic decat al celulei mature.
Prosteca este o prelungire celulară, ceea ce o deosebeşte de
structurile apendiculare acelulare.
Se disting două categorii de bacterii prostecate: bacterii
pedunculate (de exemplu, Caulobacter); bacterii prostecate care
înmuguresc (de exemplu, Hyphomicrobium).
Bacteriile cu apendice acelulare (de exemplu, Gallionella) sunt
reniforme. De pe faţa
concavă porneşte un apendice acelular lung, format dintr-un
produs de secreţie a celulei
Bacteriile ce formează trichoame (de exemplu Beggiatoa,
Sphaerotilus) au aspectul unui
filament multicelular, in care celulele vin in contact prin
extremităţile lor şi sunt invelite printr-un
inveliş parietal comun.
Bacteriile miceliene (actinomicete, iar denumirea nouă este aceea
de actinobacterii) au un
aparat vegetativ reprezentat de micelii fine, ramificate, cu organizare
procariotă.

CARACTERELE GENERALE, PROPRII

METABOLISMULUI BACTERIAN

Metabolismul bacterian are o serie de particularitati prin care se

individualizeaza:
· este unicelular - intreaga activitate se desfasoara strict in
interiorul unei singure
celule,
· este necompartimentat - in citoplasma nu sunt organite celulare
(cu exceptia
ribozomilor)

12
· este teleonomic - in timp s-au dezvoltat reactii metabolice si
sisteme de control
care sa le asigure o mare eficienta,
· are o mare flexibilitate - permite adaptarea rapida a bacteriei la
conditii variabile
de mediu,
· are o intensitate crescuta si o viteza mare de reactie (de exemplu
E.coli are un
timp de diviziune de aproximativ 20 min),
· este restrictionat genetic (cromozomul bacterian codifica sinteza
a aproximativ
3000 proteine).
Pentru izolarea si identificarea bacteriilor in conditii de
laborator, trebuie furnizate
conditii optime de metabolism, implicit de multiplicare, asigurate
prin utilizarea unei game largi
de medii de cultura, cu compozitie variata ce contin: amestec de
substante nutritive, glucoza,
sursa de carbon, acetat sau de azot, saruri de Mg, Fe.
Aceste medii de cultura trebuie sa asigure in aceeasi masura
substante nutritive, pH
optim, osmolaritatea si potentialul redox necesar unei
multiplicarii optime a bacteriilor, cu
conditia si a asigurarii temperaturii optime in timpul incubarii.
Temperatura reprezinta un factor foarte important de mediu care
influenteaza
multiplicarea bacteriilor, putand fi:
· minima - sub care bacteriile se divid lent,
· maxima - peste care bacteriile nu se mai divid si
· optima - la care multiplicarea se face cu viteza specifica speciei.
In functie de temperatura optima, bacteriile se clasfica in:
· criofile - cele care se dezvolta optim la 10oC, dar care se pot
dezvolta si la 0oC
(important in cazul alimentelor conservate la rece),

13
· mezofile - cele care au temperatura optima la 30-400C (cele mai
multe, intre
35- 370C); majoritatea bacteriilor implicate in patologia umana
sunt mezofile -
pentru izolarea lor este necesara asigurarea unei temperaturi de
370C,
· termofile - au temperatura optima 60-700C, dar exista si bacterii
care se
dezvolta la 1000C (fierbere) - important de cunoscut in cazul
bacteriilor din
apele termale si a solurilor expuse la lumina si caldura solara.
pH-ul optim
Majoritatea bacteriilor se dezvolta la un pH neutru (pH de 7) insa
exista bacterii care
prefera valori extreme de pH, cum sunt:
· Lactobacillus (flora vaginala) care prefera pH acid (pH de 2),
· Vibrio cholerae care are un pH optim foarte alcalin (de 9,2)
pentru izolarea si
identificarea lui, utilizandu-se un mediu de imbogatire alcalin –
apa
peptonata.
Osmolaritatea este conditionata de concentratia sarurilor din
mediu de dezvoltare:
· majoritatea bacteriilor sunt osmotolerante, se dezvolta mai bine
la o
concentratie fiziologica a sarurilor,
· exceptii sunt unele bacterii care se dezvolta mai bine in conditii
deosmolaritate crescuta, cum sunt stafilococii (halotoleranti)
pentru a caror
izolare se utilizeaza mediul Chapmann, ce contine NaCl de 9%.
TIPURI DE NUTRITIE LA BACTERII
Necesitatile metabolice ale bacteriilor sunt definite pe baza a
doua criterii majore:
· sursa de energie si
· sursa de carbon.

14
In functie de sursa de energie, bacteriile pot fi:
· fototrofe - bacterii fotosintetice care utilizeaza energia solara,
· chimiotrofe - utilizeaza energia obtinuta din degradarea
substantelor chimice:
· chimioorganotrofe - cand se utilizeaza substante organice si
· chimiolitotrofe - cand se utilizeaza substante anorganice.
In functie de sursa de carbon utilizata, bacteriile pot fi:
· autotrofe - se dezvolta pe medii alcatuite doar din substante
anorganice si intregul
material celular este sintetizat pornind numai de la CO2,
· heterotrofe - utilizeaza carbonul din substante organice
(majoritatea bacteriilor
patogene);
· mixotrofe - cele care pot utiliza carbonul atat din CO2 cat si din
substante
organice.
Bacteriile care „paraziteaza” omul se pot identifica ca si:
chimioorganotrofe,
heterotrofe, mezofile si osmotolerante.
Pentru activitatile celulare bacteriene (mobilitatea ciliara,
transportul activ…) este
nevoie de o anumita cantitate de energie pentru generarea careia
exista multiple posibilitati;
energia in final va fi stocata in legaturi macroergice si va fi
eliberata in functie de nevoile
celulare.
Dupa tipul de eliberare a energiei si efectele oxigenului din
mediu, bacteriile pot fi:
· strict aerobe cu urmatoarele caractere:
· folosesc respiratia oxibiotica,
· se dezvolta numai in medii cu oxigen,
· exemple sunt bacteriile din genurile Mycobacterium, Bacillus;
· strict anaerobe care nu au enzime de degradare a H2O2,
(catalaza, peroxidaza) de
aceea:

15
· oxigenul le este toxic (in prezenta sa s-ar produce H2O2, cu efect
toxic),
· folosesc procesele fermentative pentru eliberarea energiei,
· exemple sunt bacteriile din genurile Clostridium, Bacteroides,
Fusobacterium,
Peptostreptococcus, Veillonella;
· aerob – anaerob facultative:
· energia necesara este obtinuta prin fermentatie sau respiratie
oxibiotica, in
functie de prezenta sau absenta oxigenului din mediu,
· sunt reprezentate de majoritatea bacteriilor patogene pentru om;
· anaerobe – aerotolerante:
· obtin energia prin fermentatie, dar oxigenul nu le este toxic,
· se pot dezvolta si in medii cu oxigen (Streptococcus mutans- din
flora
comensala a santului gingival, implicat in patogeneza cariei
dentare);
· microaerofile:
· se dezvolta in prezenta unei cantitati mici de CO2 (5-20%),
· exemple sunt Brucella spp, Neisseria spp.
Exista si bacterii care au necesitati metabolice suplimentare:
· glucoza, saruri minerale ca si sursa de carbon,
· anumiti aminoacizi, din care-si vor putea sintetiza proteinele
specifice (azot aminic),
· azotul anorganic: NH4
+, nitriti, nitrati,
· factori de crestere: vitamine, aminoacizi, nucleotide, baze
azotate, acizi grasi,
colesterol, alti factori X,V (Haemophillus).
Nutritie de tip paratrof exista la microorganismele care prezinta
defecte metabolice, care
le obliga sa „paraziteze” o alta celula vie pentru a putea
supravietui si multiplica.
Anabolismul bacterian este reprezentat de totalitatea proceselor
metabolice care asigura

16
biosinteza materialului celular necesar pentru cresterea si
multiplicarea microorganismelor
biosinteza materialului celular necesar pentru cresterea si
multiplicarea microorganismelor.
Procesele anabolice se desfasoara in mai multe etape:
· patrunderea substantelor nutritive in celula,
· biosinteza proteinelor structurale si functionale pe baza
informatiei genetice,
· controlul activitatii enzimatice.

17