Sunteți pe pagina 1din 3

Algoritm de analiză sintactică a propoziţiei:

1. Citim cu atenţie propoziţia.


2.
3.
Căutăm şi subliniem predicatul şi subiectul.
Analizăm părţile principale de propoziţie: S şi P.
Fişă – sinteză la sintaxă
4. Identificăm părţile secundare, le analizăm. Sintaxa este partea gramaticii care stabileşte regulile îmbinării şi funcţiile
5. Numerotăm, în ordine, cuvintele care au funcţii sintactice. cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază.
6. Alcătuim schema propoziţiei.
1 2 3 4 5 Propoziţia este enunţul cu un singur predicat. Propoziţiile pot fi clasificate după:
Model: Greierul amuţise sub umbra ocrotitoare a ierburilor
Greierul – S., expr. prin s. com. simp., masc., singul., N, art.hot. “1”; 1. Scopul comunicării:enunţiative propriu-zise, optative, exclamative, imperative, interogat.,
amuţise – P.V. expr. prin v. pred. personal. c. IV, d. act., m. ind. mai mult ca perf., pers. III, sing.; retorice;
(sub) umbra – Ccl, expr. prin subst. com. simpl. g. fem. n. sing. Ac. art. hot. “a”; 2. Aspectul predicatului: afirmative şi negative;
ocrotitoare – A. expr. prin. adj. propriu-zis variabil, se acordă cu subs. umbra (fem. sing. Ac.) grad poz.; 3. Structura (părţile componente): simple, dezvoltate, neanalizabile;
a ierburilor – A. substantival genetival, expr. prin subst. com. simplu, g. fem., n. plural, c. G., determin. 4. Înţelesul lor în context: principale(independente), secundare(dependente);
artic. posesiv “a”, hot, “lor”.
S P 5. Caracterul şi forţa relaţiilor cu alte propoziţii din frază: regente(R), subordon., incidente,
greierul amuţise 1 S. 2 P. intercal.
Raporturi sintactice în propoziţie: internă (între S şi P) sau interdependentă, coordonare, subordonare.
C. c. l. Părţile de propoziţie pot fi: principale (subiectul şi predicatul); secundare (atributul şi complimentul).
(sub) umbra sau 3 C. c. l. Fraza este unitatea sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziţii legate între ele prin înţeles.
Fraza, alcătuită numai din propoziţii principale(independ.), se numeşte coordonatoare. Fraza, alcătuită
A. adj. A. s. dintr-o propoziţie principală(R) şi una sau mai multe subordonate se numeşte subordonatoare. Fraza,
ocrotitoare a ierburilor 4 A. adj. 5 A. s. alcătuită din două propoziţii principale şi una sau mai multe secundare se numeşte mixtă.
În cadrul frazei se stabilesc următoarele raporturi sintactice:
Algoritm de analiză sintactică a frazei: 1. Relaţii de coordonare: între propoziţii principale, între subordonate de acelaşi fel;
1. Citim cu atenţie şi repetat textul. 2. Relaţii de subordonare: într-o propoziţie R. şi una sau mai multe subordonate.
2. Identificăm şi subliniem cu o linie predicatele. Raportul de coordonare poate fi realizat prin:
3. Identificăm elementele de relaţie coordonatoare şi se încadrează între bare.
4. Identificăm elementele de relaţie subordonatoare şi se încadrează între paranteze pătrate.
- juxtapunere (fără conjuncţii, alăturare);
5. Segmentăm propoziţiile şi se numerotează. - conjuncţii şi locuţiuni coordonatoare (vezi fişa prec.).
6. Identificăm propoziţia (sau propoziţiile) principală (sau principale). Copulativă – prin conjuncţii copulative şi locuţiuni conj. copulat.;
7. Identificăm şi precizăm propoziţiile subordonate şi raporturile ce se stabilesc la nivelul frazei, în Disjunctivă – prin conjuncţii disjunctive;
funcţie de elementul regent şi de întrebare. Adversativă – prin conjuncţii şi locuţiuni adversative;
8. Alcătuim schema frazei, precizînd şi natura coordonărilor şi subordonărilor. Conclusivă – prin conjuncţii şi locuţ. conjuncţ. conclusive.
Raportul de subordonare subordonează necircumstanţiale: subiective, predicative, atributive,
Model: “Si, după mintea1a/ [ce]-o aveam2/, ne-am fi întors înapoi chiar atunci1b/, [de] nu eram daţi în sama completive directe, indirecte şi de agent.
lui moş Luca3/, de care ne ruşinam ca şi de părinţii noştri4/. Circumstanţiale: CL, CT, CM, CZ, CS, CŢ, CV, CNS.

1. Şi, după mintea (…) ne-am fi întors înapoi chiar atunci – propoziţie principală, regentă pentru Subiectul (S.) şi subordonata subiectivală (SB)
propoziţiile nr. 2 şi 3, enunţiativă, dezvoltată, afirmativă;
2. ce-o aveam – propoziţie secundară, atributivă, în raport de subordonare faţă de propoziţia nr.1, S. e partea principală a propoziţiei despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
determină substantivul mintea, are ca element introductiv pronumele relativ care, enunţiativă, Întrebările: cine? ce? ; Subiectul poate fi:
dezvoltată, afirmativă; - Exprimat (subst, numeral, pron, verb) neexprimat: inclus sau subînţeles; nedeterminat;
3. de nu eram daţi în sama lui moş Luca – propoziţie secundară, concesivă, în raport de subordonare - Simplu, multiplu; - gramatical sau logic.
faţă de propoziţia nr.1 prin verbul ne-am fi întors, introdusă prin conjuncţia de, enunţiativă, SB este propoziţia care îndeplineşte funcţia sintactică de S. al propoziţiei R.
dezvoltată, negativă; Ex. Ce ţie nu-ţi place1/ altuia nu-i face2/ I – SB, II – PP.
4. de care ne ruşinam ca şi de părinţii noştri – propoziţie secundară, atributivă, în raport de SB se introduce prin: care, cine, ce, cel, cîţi, oricare, oricine, orice, că, să, ca…să, dacă, de, unde, cît.
subordonare faţă de propoziţia nr.3, determină substantivul moş Luca, are ca element introductiv Topica SB este în post. sau prepoz. R. Nu se izolează de R. Se confundă cu CD. Probă de control al SB.
pronumele relativ cu prepoziţie de care, enunţiativă, dezvoltată, afirmativă. Punem întrebarea “Care este lucrul care +R.” O SB poate avea una sau două R. şi invers.

1 P.P. 1 – P.P Predicatul (P.) şi subordonata predicativă (PR)


ce de 2 – AT(1)
2 AT. 3 CV. sau 3 – CV(1) Predicatul este partea principală a propoziţiei care arată ce se spune despre subiect.
4 – AT(3) Întrebările: ce face?, ce este?, cine este?, cum este?; Predicatul poate fi: verbal şi nominal.
de care PV poate fi exprimat prin : verb la un mod personal, locuţiune verbală, interjecţie ce exprimă o acţiune,
4 AT. adverbe, locuţiuni adverbiale ce nu admit verbul copulativ.
PN e format dintr-un verb copulativ la un mod personal şi un nume predicativ (Np). Complementul circumstanţial de timp (Cct) şi subordonata temporală (CT).
Verbele copulative ar putea fi: a fi, a deveni, a însemna, a ajunge, a ieşi, a se face, a părea, a rămîne. Cct determină un verb şi arată timpul desfăşurării acţiunii din R. Întrebările: cînd, de cînd, pînă cînd, de
Np poate fi exprimat prin: subst., pronume, adjectiv, participiu, numeral, verb la inf., adverb, interj. cîte ori, cît timp? etc. Poate fi exprimat prin: subst. la Ac, v. la gerunz. ori inf., adverb.
PR e propoziţia care îndeplineşte funcţia de nume predicativ al unui verb copulativ din regentă. CT îndeplineşte funcţia Cct şi arată momentul desfăşurării acţiunii din R.
Ex. Fata se făcu1/ cum e varul2/. I – PP, II – PR. Ex. În timp ce privea cerul1/, o lumină străbătu prin geam2. I – CT, II – PP.
PR e cerută de verbele: a fi, a deveni, a ieşi, a ajunge, a se face, a rămînea, a părea, a se chema, a se Rap. temp.: de simultaneitate, de anterioritate, de posterioritate.
numi, a însemna, a se naşte, a sta, a reprezenta, a simţi, a se constitui, a se şti, a-i veni, a se preface; CT se introduce prin: cînd, cum, cît, pînă ce, pînă să, mai înainte ca să, după ce, îndată ce, imediat ce,
PR se introduce prin: care, cine, ce, cel, oricare, oricînd, oricărui, orice, oricine, oricît, unde, cum, precum, odată ce, pe cînd, de pe cînd, de cum, în timp ce, cît timp, de cîte ori etc. În prep. R. şi intercal. se izol.
oricum, ca şi cum,după cum, cît,de parcă, că, să, ca…să, dacă, de etc. PR stă după regentă. Nu se izolează. Complementul circumstanţial de mod (Ccm) şi subordonata modală (CM).
Atributul – (A.) şi propoziţia subordonată atributivă (AT). Ccm e complem. ce arată modul desf. acţiunii. Ccm poate fi exprimat prin: subst., num., adv., loc.
A. – parte secundară a propoziţiei care determină un substantiv sau un înlocuitor al lui. adv., v. la infinit. sau ger., interj. CM îndeplineşte funcţia Ccm, arătînd modul desfăşurării act. din R.
Întrebări: care?, ce fel de?, (al , a, ai, ale,) cui?, cîţi?, cîte? Ex. Am să fac1/ precum doreşti2. I – PP, II – CM.
Felurile atributului: - adjectival (adjectiv, numeral, adj. pronom., part., sau ger. acord.); CM este de 3 feluri: propriu-zisă, comparativă, de gradaţie. Se introduce prin: cum, precum, cît, după,
- substantival (subst. la G, D, Ac, apoziţie); cum, după cît, ca şi cum, ca şi cînd etc. Are topica liberă. Se izolează totdeauna în prep. R. şi intercal.
- pronominal (pron. la G, D, Ac, apoziţie); Complementul circumstanţial de cauză (Ccz) şi subordonata cauzală (CZ).
- verbal (verb la infinitiv, supin, gerunziu); Ccz exprimă cauza acţiunii unui verb sau a însuşirii unui adjectiv. Întrebările: din ce cauză?, din ce
- adverbial (adverb şi locuţiuni adverbiale). pricină? Poate fi exprimat prin: subst., pronume, numeral, adjectiv, adverb, v. la infinitiv sau gerunz.
AT – îndeplineşte funcţia de A. pe lîngă un subst. sau un substituit al acestuia din R. CZ îndeplineşte funcţia Ccz, arătînd cauza acţiunii din R.
Ex. A fost o vară1/ cum n-am mai văzut2. I – PP, II – AT. Ex. Am întîrziat1/ fiindcă te-am aşteptat2. I – PP, II – CZ.
AT se introduce prin: care, cine, ce (la dif. cazuri), unde, cînd, cum, cît (cu sau fără prepoziţie), aşa cum, CZ se introduce prin: că, căci, deoarece, fiindcă, întrucît, de, dacă, din cauză că, pentru că, de vreme
că, să, ca să, dacă, de, pînă să, pînă ce, etc. AT stă după R. sau intercalată în R. Felul: AT determinativă, ce, din moment ce, din pricină că, odată ce, cum, unde etc. Are topică liberă. Totdeauna se izolează.
AT explicativă. Nu se izolează AT determinat., dar AT expl. se izolează. Se izolează şi AT apozitivă Complementul circumst. de scop sau final (Ccs, Ccf) şi subord. de scop sau finală (CS,CF).
introdusă prin: adică, anume, ca şi, ceea ce etc. Ccs arată scopul acţiunii exprimate de un verb. Întrebările: în ce scop?, cu ce scop?
Complementul (C.) – este partea secundară de propoziţie care determină un verb sau alte părţi de vorbire Poate fi exprimat prin: subst., pron., numer., v. la infinitiv sau supin.
cu valoare verbală. Felurile C. : - necircumstanţial: direct, indirect, de agent. CS îndeplineşte funcţia Ccs şi arată scopul înfăptuirii acţiunii din R.
- circumstanţial: de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiţion., concesiv, consecut. Ex. Se grăbeau1/, să ajungă noaptea în oraş2. I – PP, II – CS.
Complementul direct (Cd) şi propoziţia subordonată completivă directă (CD). Se introduce prin: să, ca să, pentru ca să, ca nu cumva etc. Are topică liberă. Totdeauna se izolează.
Cd este partea secundară de propoziţie care determină un v. sau o interjecţie arătînd obiectul asupra căruia Notă: Nu se izolează CS introdusă prin “de”.
trece acţiunea. Întrebări: pe cine?, ce? Complementul circumstanţial condiţional (Ccţ) şi subordonata condiţională (CŢ).
Cd poate fi exprimat prin: substantiv, pronume, verb la infinitiv, gerunz., sup., interj. Ccţ e complementul ce arată condiţia înfăptuirii unei acţiuni. Întrebarea: în ce condiţii?
CD determină un verb tranzitiv sau o interjecţie cu funcţie de predicat din R. Poate fi exprimat prin: subst. cu ideea de condiţie, caz, ipoteză, eventualitate, subst. la D, adv.: astfel,
Ex. Socotesc1/ cît am cheltuit2/. I – PP, II – CD. aşa; v. la gerunziu etc.
CD se introduce prin: care, cine, ce, cel ce, cît, orice, oricare, fiecare, unde, cînd, cum, încotro, că, să, CŢ arată condiţia sau ipoteza de a cărei îndeplinire depinde realizarea acţiunii sau a însuşirii din R.
ca… să, dacă, de, cum să, precum că etc. Poate sta oriunde în frază. Cînd stă înaintea R. se izolează prin Ex. Dacă ai cumva bani1/, împrumută-mi2. I – CŢ, II – PP.
virgulă. CD se confundă cu SB şi CL. Se introduce prin:dacă,de, să, în caz de, de unde, în ipoteză că etc. Topica e liberă. Se izol. în orice poz.
Complementul indirect (Ci) şi subordonata completivă indirectă CI. Complementul circumstanţial concesiv (Ccv) şi subordonata concesivă (CV).
Ci este partea secundară de propoziţie care indică cui i se atribuie o acţiune, o caracteristică sau o însuşire. Ccv exprimă concesia sau faptul ce ar putea împiedica realizarea acţiunii, dar n-o influenţează.
Întrebările: de cine?, de ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce?, la cine?, la ce?, pentru cine?, Poate fi exprimat prin: subst., pron. sau numeral, adv., loc. adv., v. la infinitiv sau gerunziu.
pentru ce? etc. Se exprimă prin: subst., pronume, numer., int., v. la gerunz., supin. CV are funcţia Ccv, exprimînd faptul că ar putea împiedica realizarea acţiunii din R., dar nu a făcut-o.
CI – determină un v., un adj. sau o interj. din R. e echiv. cu un Ci. Ex. Cu toate că era frig1/, a rezistat2. I – CV, II – PP.
Ex. Să nu răspunzi1/ oricui te va striga2. I – PP, II – CI. Se introduce prin: deşi, de, că, să, dacă, măcar că, măcar de, cu toate că, cît, oricît, oriunde, orice etc.
CI se introduce prin: pron. sau adj. pron. în D., Ac. cu prep. care, cine, ce, cel ce, cît, oricare, orice, Topica e liberă. Totdeauna se izolează.
fiecare, oricine; adv.: unde, cînd, cum; conj.: ca, că, ca să, dacă, de , cum etc. Complementul circumstanţial consecutiv (Cns) şi subordonata consecutivă (CNS).
CI poate sta oriunde în frază. Se izolează cînd stă înaintea R. Cns arată consecinţa unei acţiuni sau a unei însuşiri din R. Poate fi exprimat prin: subst., verb la mod
Complementul de agent (Cag) şi propoziţia completivă de agent (CAG). nepers., locuţ. adv.; CNS arată rezultatul unei acţiuni, al unei stări sau însuşiri din R.
Cag este complementul care arată autorul acţiunii exprimate prin verbul la diat. pas., reprezentînd autorul Ex. A muncit1/ de s-a spetit2. I – PP, II – CNS.
real al acţiunii. Cag poate fi exprimat prin: substantiv, pronume, numeral. Se introduce prin: încît, că, ca să, cît de, să, aşa încît, încît să, de să, aşa că, de parcă, atît că, astfel de
CAG e subordonata care îndeplineşte funcţia unui Cag. etc. Stă după R. Se izolează.
Ex. Salariile sînt stabilite1/ de cine munceşte2. I – PP, II – CAG. Notă: CNS nu se izolează cînd e introdusă prin: de, ca să, avînd corelativul “prea”.
CAG se introduce prin: de, de către, de cine, de aceea, de aceia, de oricine. Stă în postpoz. R. nu se izol.
Complementul circumstanţial de loc (Ccl) şi subordonata de loc (CL). Elemente de relaţie comune mai multor subordonate
Ccl arată locul înfăptuirii acţiunii din R. Întrebările: unde, de unde, pînă unde, pe unde, încotro? etc. 1. Pronumele relativ cine: SB, PR, AT, CD, CI;
Ccl poate fi exprimat prin: subst., pron., num., adv., loc. adv., v. la supin.
2. Pronumele relativ ce: SB, PR, AT, CD, CI, CM;
CL îndeplineşte funcţia Ccl. Indică locul acţiunii din R.
Ex. Pe unde trecea1, faţa pămîntului se usca2. I – CL, II – PP. 3. Pronumele relativ care: SB, PR, AT, CD, CI;
CL se introduce prin: unde, încotro, de unde, oriunde, orişiunde, oriîncotro, care, cine, ce, oricine etc. 4. Pronumele adv. relativ cît: SB, PR, AT, CD, CI, CŢ, CM, CNS;
Topica CL e liberă. Se izolează în prepoz. R. sau intercalată. 5. Adverbul relativ unde: SB, PR, AT, CD, CI, CL, CZ;
6. Adverbul relativ cum: SB, PR, AT, CD, CI, CŢ, CZ;
7. Adverbul relativ cînd: SB, PR, AT,CD, CI, CŢ;
8. Conjuncţia că: SB, PR, AT, CD, CI, CZ, CNS;
9. Conjuncţia să: SB, PR, AT, CD, CI, CS, CV, CNS;
10. Conjuncţia dacă: SB, PR, AT, CD, CI, CZ;
11. Conjuncţia de: SB, PR, AT, CD, CI, CŢ, CS, CNS.

Evaluare