Sunteți pe pagina 1din 3

1

Leonard Gavriliu
“Inconştientul în viziunea lui Lucian Blaga”
- Editura Iri, Bucureşti, 1997 –

Leonard Gavriliu – născut în 1927 la Paşcani, ziarist, psiholog, scriitor; studii


de medicină (Iaşi şi Timişoara; anii 1955-1956), studii de filologie la Bucureşti. L-a
cunoscut pe Blaga, chiar au corespondat. În 1966 a absolvit ca şef de promoţie Facultatea
de Filosofie la Bucureşti.

Inconştientul

“Inconştientul este principiul activ pozitiv, creator din voi. Este un demon care
afirmă, un demon care făureşte, inventează şi organizează. Lucrează mai mult pe bază de
instinct decât cu logică. Inconştientul este partea generală din fiecare muritor şi e un
demon tocmai opus lui Lucifer distrugătorul şi negătorul.” (“Corespondenţa” cu Cornelia
Brediceanu, 1916-1917, viitoarea soţie, Editura Dacia, Cluj, 1989, p. 91-92)
“Voim să existe incognoscibilul – tărâmul de dincolo, în care ne oglindim dorurile
şi vrerile, căci nu suntem numai intelecte rigide, ci personalităţi vii, care simt frumosul şi
vrea binele.” (articol din ziarul “Românul”, Arad, 1916)
“Nimic nu e în inconştient, ce n-a fost înainte în conştiinţă, afară de inconştientul
însuşi.” (“Trilogia culturii”, p. 19)
“Inconştientul nu e un simplu “haos” de zăcăminte, de provenienţă “conştientă”.
Trebuie să facem încercarea stăruitoare de a imagina inconştientul ca o realitate psihică
de mare complexitate, cu funcţii suverane şi de o ordine şi de un echilibru lăuntric, graţie
cărora el devine un factor în mai mare măsură sieşi suficient decât e “conştiinţa.” Ar fi
foarte exagerat să afirmăm că inconştientul e un cosmos; el e totuşi ceva ce aduce a
cosmos.” (“Trilogia culturii”, p. 17)
“Gândindu-se permanent pe sine, Dumnezeu ar fi sursă nesecată de alţi Dumnezei.
În chip preventiv, Marele Anonim îşi va stinge însă orice act de gândire în aşa fel ca să nu
aibă loc acest proces, care ar degenera în descentralizarea anarhică a existenţei.”
(“Diferenţialele divine”, Bucureşti, 1940, p. 44)
L. Gavriliu: “se vede cât de colo că Marele Anonim este “generat” de Blaga după
chipul şi asemănarea omului dintotdeauna, cum se întâmplă mereu cu crearea zeilor şi
superzeilor de către om.”
Blaga: Marele Anonim optează pentru soluţia de a genera doar “diferenţiale divine”,
după principiul “divide et impera.”
“O diferenţială divină este echivalentul unui fragment infinitezimal din Totul
substanţial şi structural, deplin anarhic, transpaţial, al Marelui Anonim.” (Ibidem, p. 64)
Blaga: ca urmare a deciziei Marelui Anonim, în univers apar multiple
individuaţiuni, care se prezintă ca şi cum ar purta pecetea unor prototipuri. Există, astfel,
2
nenumărate feluri de cristale, nenumărate specii şi subspecii de plante şi de animale,
precum şi mai multe raze şi seminţe umane. Toate acestea fiinţează în diferite moduri
morfologice, dar şi sub semnul anumitor moduri ontologice.
Pe când modurile morfologice sunt puzderie şi proliferează la nesfârşit, modurile
ontologice sunt extrem de reduse la număr, aşa încât filosoful le poate enumera şi
caracteriza, oferindu-ne o tipologie a lor.
“Dacă omul paradisiac ar vieţui aievea, deosebirea dintre el şi animal ar fi doar o
deosebire graduală, în legătura unuia şi aceluiaşi fel de a exista.”
“Dar omul deplin nu a devenit om cu adevărat numai datorită diferenţierii
morfologice şi structurale; el a trebuit să se dezlănţuiască în el şi un nou mod de a exista,
un nou mod ontologic cu totul deosebit de modul propriu animalului.”
“Omul “există” astfel încât el ca subiect îşi e sieşi un mister într-un orizont saturat
de mistere. Dar există şi pentru autoconservare în măsura animalităţii sale.” (“Trilogia
valorilor”, p. 540-543)
L. Gavriliu: “La Blaga trecerea (saltul) de la o specie la alta, indiferent de regn, se
face prin mutaţii care ţin de forme, deci prin mutaţii morfologice.” (p. 44)
“În virtutea acestui mod ontologic singular – arată L. Gavriliu, inconştientul
preconizat de Blaga este echipat cu un complex de categorii speciale, categoriile abisale
sau stilistice (“factorii stilistici”), care din voinţa primordială a Marelui Anonim, imprimă
omului o fascinantă tendinţă de revelare a misterelor şi chiar a Misterului Suprem, dar nu
fără a asigura dintru început imunitatea eternă a misterului.” (p. 45-46)

Categoriile abisale

• “Categoriile receptivităţii” (ale cunoaşterii imediate) tind, tocmai pentru a putea


constitui o cunoaştere, să se menţină într-o stare de maximă constanţă structurală. Ele
pot spori ca număr, dar nu manifestă tendinţa de a se schimba ca structură. Ele se
acumulează şi se conservă.
• Dimpotrivă, categoriile spontaneităţii, chemate să determine lumea plăsmuirilor, nu
sunt supuse acestui principiu al acumulării şi al constanţei. Categoriile abisale ale
spontaneităţii, odată realiate în plăsmuiri mai mult sau mai puţin desăvârşite, cad jertfă
istovirii. În cazul acesta ele pot fi remaniate.
De altfel, categoriile abisale au posibilitatea de a se combina între ele în cele mai
fericite chipuri, pentru a alcătui tot alte şi alte matrici stilistice.
Leonard Gavriliu concluzionează (p. 50-52):
“Această concepţie, pe care am numi-o abisalism, spre a evita termenul cu conotaţii
scandaloase iraţionalism, îşi pune amprenta pe întreaga creaţie filosofică şi extrafilosofică
a lui Blaga.”
“De fapt, Blaga concepe un inconştient pe potriva cerinţelor sistemului său;
inconştient, absolut original în felul său, dar care nu are decât foarte slabe tangenţe cu
inconştientul real studiat de psihologie, psihofiziologie, psihiatrie etc.”
“Aşadar, au existat câtva timp nişte măsuri fără obiect şi, de asemenea, nişte
funcţii fără organ. De ce a decalat Marele Anonim actualizarea “diferenţialelor divine”
3
în cauză? Este una din întrebările la care nu găsim răspuns în hăţişurile sistemului lui
Lucian Blaga.”
L. Gavriliu continuă un capitol în care pune faţă în faţă “categoriile abisale” ale lui
Blaga şi “arhetipurile” definite de C. Jung. Aminteşte de I.D.Sârbu, fost elev al lui
Blaga, care-şi ia drept temă pentru teza de licenţă distincţia dintre “arhetipuri” şi
“categoriile abisale.” Chiar Blaga face distincţia, socotind că ele “sunt mărimi total
eterogene, ireductibile, neconfundabile” (“Aspecte antropologice”, p. 171-172).
Referitor la “Cenzura transcendentă” (1934), L. Gavriliu consideră că fără această
idee, sistemul lui Blaga se prăbuşeşte, “întrucât sunt reduse la neant înseşi nervurile de
rezistenţă ale acestuia.” (p. 67)

Cunoaşterea ocultă

În “Trilogia cunoaşterii”, Lucian Blaga distinge două mari tipuri de cunoaştere:


1. Cunoaşterea paradisiacă (numită şi cunoaştere tip I) – produce concepte, asigurând
existenţa omului-animal în lumea simţurilor, în vederea adaptării şi autoconservării.
2. Cunoaşterea luciferică (cunoaştere tip II) – nu refuză conceptualul, dar care îl
problematizează, privindu-şi obiectul doar ca pe un simptom al obiectului.
Blaga distinge 5 diviziuni ale cunoaşterii individuale:
- cunoaşterea concretă (senzitivă, intuitivă);
- cunoaşterea paradisiacă (implicând-o pe cea concretă);
- cunoaşterea luciferică (implicând-o pe cea paradisiacă);
a) plus-cunoaştere; b) zero-cunoaştere; c) minus-cunoaştere.
- cunoaşterea mitică;
- cunoaşterea ocultă.
Este intersantă afirmaţia din “Trilogia cunoaşterii” (p. 353) despre reîncarnare:
“Teoria spiritelor, a reîncarnării revelează în adevăr realitatea interioară ascunsă a
psihismului uman, dar e o revelare iscusit şi cu mult rost “disimulată.” Probabil că această
“disimulare” e de aşa natură încât creează şi o împrejurare deosebit de prielnică însăşi
producerii în sine a fenomenelor oculte.”

S-ar putea să vă placă și