Sunteți pe pagina 1din 1

LITERATURA POPULARA CARACTERISTICI, TRASATURI, ELEMENTE

In timpurile vechi, omul era dominat de tot felul de spaime ce au dat naştere la numeroase superstiţii, credinţe,
obiceiuri .
Odată cu dezvoltarea cunoasterii acestea au devenit primele elemente ale unei vaste culturi populare pe care azi
o cunoaştem sub denumirea de folclor.
In înţeles larg, folclorul constituie o manifestare a spiritului popular în domeniul muzicii, picturii, sculpturii sau
al literaturii.
Apărute spontan şi circulînd pe cale orală, ele sînt rezultatul colaborării a numeroşi indivizi talentaţi, aflaţi,
uneori, la distanţe mari şi neştiind nimic unul di celălalt. Din această cauză, orice creaţie folclorică poate fi
întîlnită în numeroase variante, care reprezintă transformări şi adaptări la gusturi ţi necesităţi artistice diferite.
Spre exemplu, sînt cunoscute pînă în prezent 165 de variante din balada Meşterului Manole şi peste 800 din
Mioriţa.
Poporul, acest mare aristocrat al muncii creatoare, şi-a alcătuit, din timpuri foarte vechi, fără ştiinţă de carte, dar
cu multă învăţătură de viaţă, o cultură proprie: o limbă clară şi muzicală, vorbită în pilde, în snoave şi în poveşti
de toată frumuseţea, , zicători şi proverbe înţelepte; o muzică, dans şi o poezie orală, Toate acestea, la un loc,
oglindind evoluţia concepţiei despre lume a poporului, alcătuiesc expresia specificului naţional în creaţia
folclorică.
O altă constantă a creaţiei folclorice româneşti este sentimentul legăturii stabile a omului cu locul în care s-a
născut. De aici izvorăşte şi dragostea pentru natură şi pentru tot ce ţine de ea: munţii şi dealurile, văile şi cîmpiile,
apele şi pădurile ţării, holdele de grîu şj. livezile de pomi fructiferi, miresmele florilor şi cîntecele păsărilor etc.
Inima naturii descrise în folclor este pădurea. Ea constituie izvorul din care ţîşneşte orice formă de viaţă
Aici îşi au, de regulă, sălaşul toate fiinţele misterioase care concentrează în ele puteri colosale (Muma-Pădurii,
Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Selilă, Ochilă, Păsărilă, Barbă-Cot, păsările mitologice uriaşe etc). Aici se află şi
palatele de basm ale împăraţilor, aici se exercită viclenia Spinului împotriva lui Făt-Frumos şi se duc luptele cele
mai teribile între forţele binelui şi ale răului.
Limbajul folcloric, este deosebit de bogat în imagini, comparaţii, metafore şi simboluri, care îi conferă o valoare
artistică remarcabilă. Aşa se explică faptul că toţi marii noştri scriitori au găsit un izvor nesecat de inspiraţie nu
numai în aria motivelor şi a temelor culturii populare, ci şi în expresia stilistică a folclorului literar.
Scriitorii nostri au descoperit de la inceput acest „izvor pururea reintineritor" care este literatura populara si au
recurs adesea la undele lui cristaline pentru a-si improspata propria creatie, pentru a o innoi si a o invigora. Ce ar
fi fost, astfel, povestile lui Creanga fara basmul popular, Luceafarul lui Eminescu fara Fata in emtina de aur,
Nunta Zamfirei si Moartea lui Fulger de G. Cosbuc fara obiceiurile populare la nunta si inmormintare? Toti marii
nostri scriitori au casit in folclor un filon nepretuit pentru imbogatirea si innoirea propriilor lor creatii, de la
cronicari la Alecsandri si Negruzzi la Eminescu, Creanga si Cosbuc, sl mai departe,la Arghezi si Blaga, la
Sadoveanu si Rebreanu, pina la cei mai reprezentativi poeti si prozatori contemporani. Literatura romana nu ar fi
atins piscurile pe care a ajuns daca nu ar fi avut ca punct de plecare, ca model original, ca sursa inepuizabila de
inspiratie creatia de veacuri a nestiutilor fauritori de frumos de pe aceasta „gura de rai" care este pamintul
romanesc.