HEPATITELE CRONICE VIRALE

Hepatita cronicã viralã este o infectie persistentã pentru

mai mult de 6 luni a tesutul hepatic cauzatã de infectia
cu virusul hepatitic B sau C. Spre deosebire de virusurile
hepatitelor enterice A si E, care dau doar forme acute de
hepatitã, cele cu transmitere parenteralã - B, C si D -
pot croniciza si pot evolua cãtre cirozã hepaticã sau
cancer hepatic (în fapt infectia cu virusul D apare doar în
coinfectie cu virusul B).
Transmiterea virusurilor hepatitice B, C si D se face prin
contact cu sânge sau fluide corporale infectate:
proceduri stomatologice, chirurgicale sau cosmetice în
care se utilizeazã instrumente nesterile, transfuzii
sangvine, folosirea în comun a acelor pentru
administrarea drogurilor intravenoase, raporturi sexuale
neprotejate, tatuaje sau piercinguri cu instrumentar
nesterilizat, utilizarea la comun a obiectelor de igienã
personalã (aparate de bãrbierit, forfecute, periute de
dinti), ace de acupuncturã infectate.
Pânã la 50% dintre pacientii infectati pot fi
asimptomatici pânã la aparitia manifestãrilor de hepatitã
cronicã. Tratamentul hepatitei cronice constã în
administrarea de interferon si antivirale. În România,
tratamentul este oferit printr-un program national, care
este insuficient pentru procentul mare de persoane
infectate (circa 10% din populatia României).
Severitatea infectiei cu VHB sau VHC constã în faptul cã
în decurs de 15-20 ani pacientii pot dezvolta cirozã
hepaticã si unii dintre ei chiar cancer hepatocelular.
 HEPATITA VIRALÃ B

VIRUSUL HEPATITIC B (VHB)

Virusul hepatitic B este un virus ADN ce apartine familiei
hepadnavirusurilor. Virusul prezinta 6 genotipuri (A-F), se replica prin
reverstranscriere (similar retrovirusurilor - HIV) si este extrem de
rezistent la dezinfectante si caldura (virusul este distrus prin fierbere
la 120 grade Celsius, spre deosebire de HIV care dispare prin fierbere
la 65 grade Celsius). Virusul hepatitic B este de 50-100 ori mai
contagios decât HIV.
Genomul viral cuprinde genele S (codifica antigenul de suprafata HBs),
C (codifica antigenul core HBc), P si X (esentiala în oncogeneza).
Virusul hepatitic B a fost decoperit în 1966, dupa ce în 1963
cercetatorii identificasera o proteina ("antigenul Australia") care
reactionase neobisnuit cu anticorpii pacientilor transfuzati.

HEPATITA B
Ca si celelalte hepatite virale (A,B,D,E,G), cea cauzata de virusul B
consta într-o inflamatie a parenchimului hepatic, care altereaza
functionalitatea ficatului. Dintre toate virusurile cu tropism hepatic,
doar B si C pot croniciza si pot cauza ciroza. Spre deosebire de virusul
C, care poate duce la carcinom hepatocelular (CHC) doar ca o
complicatie a cirozei, virusul B este direct oncogen si poate cauza
CHC fara ciroza. Hepatita B este cea mai frecventa afectiune cronica
din lume.
O treime din populatia mondiala (2 miliarde de oameni) este infectata
cu VHB: 90% dintre ei prezinta însa forma acuta a bolii, care
evolueaza spontan catre vindecare completa; restul de 300 milioane
de persoane ramân însa infectate cronic cu VHB. Hepatita B are o
incidenta maxima între 25-44 ani. Barbatii au un risc de 3 ori mai
mare de infectie cu VHB decât femeile.
Leziunile hepatocitare în infectia cu VHB apar datorita rapunsului
imun al gazdei: antigenul de suprafata HBs determina proliferarea
clonala a limfocitelor T citotoxice, care vor distruge hepatocitele
infectate si vor produce necroze (periportala - piecemeal necrosis sau
în punte - bridging necrosis). Alterarea profunda a arhitecturii
hepatice cu aparitia nodulilor de renegerare defineste aparitia
cirozei.

CÃI DE TRANSMITERE A VHB

VHB se transmite interuman, prin contact cu sânge si fluide corporale
infectate. Principalale cai de transmitere a VHB sunt:
> folosirea în comun a acelor de seringa, a truselor de cosmetica
(manichiura, pedichiura) sau a obiectelor de uz personal (periuta de
dinti, aparat de ras)
> contact sexual neprotejat (hepatita B este considerata a doua boala
cu transmitere sexuala)
> utilizarea instrumentarului nesterilizat în cabinetele stomatologice
sau în saloanele de tatuaje si piercing
> administrare intravenoasa de droguri
> maternofetal (în timpul sarcinii sau nasterii)
Grupurile cu risc crescut de a contacta hepatita B sunt:
> persoanele cu parteneri sexuali multipli
> personalul sanitar care are contact cu pacientii infectati VHB
> receptori ai tranfuziilor sangvine
> toxicomanii care folosesc droguri injectabile (în special în
penitenciare)
> copiii nascuti din mame infectate cu VHB
> turisti care calatoresc în zone endemice (în unele regiuni din Africa
incidenta poate ajunge pâna la 10% din populatie)
> homosexualii
> pacientii dializati
> persoanele care locuiesc în aceeasi casa cu persoanele infectate
(prin folosirea în comun a obiectelor persoanale)

SIMPTOMELE HEPATITEI VIRALE B

Virusul hepatitic B are o perioada de incubatie cuprinsa între 1-5 luni
(în medie 3 luni). Simptomatologia debuteaza de obicei la 1-6 luni de
la expunerea la VHB, dar apare doar la 40% dintre pacienti.
> infectia acuta cu VHB: inflamatia evolueaza rapid si este de scurta
durata (majoritatea persoanelor infectate se vindeca în decurs de 6
luni). Anticorpii sintetizati de organism ca raspuns la prezenta
virusului asigura protectie pentru toata viata de o noua infectie cu
VHB. Pacientii cu hepatica acuta B au un tablou pseudogripal -
astenie, cefalee, dureri musculare si articulare, greata, varsaturi,
somnolenta, anorexie, indispozitie, la care se adauga durere în
hipocrondrul drept, icter, modificarea culorii scaunului si urinii (urini
hipercrome - închise la culoare, si scaune decolorate).
Simptomatologia dureaza în medie 1-3 luni, perioada în care pacientul
este extrem de contagios. Din punct de vedere statistic, o treime
dintre persoanele infectate sunt asimptomatice, alta treime prezinta
un tablou tipic de gripa iar restul de o treime au o simptomatologie
severa, care persista pentru perioade mai lungi de timp. Paraclinic,
valorile transaminazelor sunt foarte ridicate, Ag HBs este pozitiv iar
viremia este foarte mare.
> infectia cronica cu VHB: riscul de cronicizare al infectiei cu VHB
depinde de vârsta la care are loc contactul infectant - peste 90%
dintre nou-nascuti, 50% dintre copiii si adultii imunodeprimati si 5%
dintre adultii imunocompetenti infectati vor dezvolta hepatita cronica
virala. La restul de 10% dintre nou-nascuti si 95% dintre adulti infectia
se vindeca si persoanele devin imune la o potentiala infectie viitoare.
La adulti, hepatita cronica B este frecvent asimptomatica. Ea cunoaste
4 faze:
1. faza de tolerata imuna (replicativa) - transaminazele sunt normale,
AgHBc este pozitiv si viremia ridicata. Daca infectia a avut loc în
copilarie, aceasta faza poate dura 15-30 ani.
2. faza de clearance imun (imunoreactiva, hepatita cronica agresiva) -
transaminazele sunt usor-moderat crescute, AgHBe este pozitiv si
replicarea virala înalta. Este faza în care sunt diagnosticati cei mai
multi dintre pacienti si poate dura ani de zile. În evolutie apare ciroza
hepatica (20% cazuri).
3. faza de replicare virala joasa (purtator, hepatita cronica
persistenta) - AgHBs este prezent, AgHBe este absent, transminazele
sunt normale iar viremia este nedetectabila sau extrem de scazuta.
4. faza de reactivare - dupa stabilizarea infectiei cu VHB, reapare
AgHBe, cresc mult transaminazele si viremia.
Hepatita B poate asocia si o serie de manifestari extrahepatice
(glomerulonefrita, poliarterita nodoasa, vasculita, crioglobulinemie).
Examenul fizic este normal sau foarte sarac: se pot constata
hepatosplenomegalie si semne cutanate (stelute vasculare, eritem
palmar).

DIAGNOSTIC
Diagnosticul hepatitei B se face prin dozarea markerilor virali:
> AgHBs, AgHBe, ADN-VHB (markeri de replicare activa); prezenta
ADN-VHB în absenta Ag HBs are semnificatia unei hepatite virale
oculte.
> anticorpi anti HBc de tip IgM (marker serologic de infectie recenta)
> anticorpi anti HBc de tip Ig G (marker serologic de infectie
vindecata)
> anticorpi anti HBs (marker de vaccinare)
> anticorpi anti HBe (marker de replicare/infectivitate scazuta)
Testele de functionalitate hepatica pot evidentia transaminaze
normale sau usor crescute. Ecografia hepatica este diagnostica pentru
stadiul de ciroza hepatica (desi diagnosticul de certitudine pentru
ciroza se pune prin biopsie hepatica, fara a putea preciza însa
etiologia).

TRATAMENT
În absenta tratamentului antiviral, hepatita cronica evolueaza catre
ciroza, insuficienta hepatica si cancer hepatocelular. Obiectivul
principal al tratamentului îl reprezinta reducerea încarcarii virale
pâna la un nivel nedetectabil (cu toate ca si la nivele nedetectabile în
sânge, virusul poate ramâne arhivat în ficat si poate continua
replicarea). Pe lânga inhibitia replicarii virale, tratamentul mai
vizeaza normalizarea valorilor transaminazelor, seroconversia AgHBe
si aparitia anticorpilor anti HBe, precum si reducerea inflamatiei si
regresia fibrozei.
În România, tratamentul pentru infectia cu VHB se face în cadrul unor
programe nationale si cuprinde medicamente antivirale si
imunomodulatoare: interferon, lamivudina, adefovir, entecavir.
În timpul replicarii virale, pot aparea mutatii în genomul noilor virioni
care sa le asigure rezistenta la antivirale. De aceea, evaluarea
rezistentei la antivirale este importanta în timpul tratamentului.
Atunci când pe parcursul tratamentului apare o crestere rapida a
replicarii virale se suspicioneaza rezistenta la tratament si trebuie
intervenit cu un antiviral mai potent. Astfel, unii pacienti pot dezvolta
rezistenta la lamivudina, caz în care adefovirul este foarte eficient
pentru continuarea terapiei.

PREVENTIE
i) Profilaxia nespecifica se face prin evitarea contactului cu sânge sau
fluide corporale infectate:
> evitarea folosirii în comun a obiectelor personale: periute de dinti,
aparate de barbierit, forfecute
> verificarea utilizarii de instrumente, seringi si ace sterile la orice
procedura medicala, stomatologica sau cosmetica (manichiura,
pedichiura, tatuaje, piercing-uri)
> folosirea prezervativului la contactele sexuale cu parteneri instabili
> evitarea consumului de droguri injectabile
> respectarea normelor de protectie pentru cadrele sanitare
> administararea de imunoglobuline specifice la contacti
ii) Profilaxia specifica: vaccinare cu vaccin inactivat (care contine
doar AgHBs), care este disponibil din 1982. În România vaccinul
împotriva hepatitei B a fost introdus în Programul National de
Imunizari din 1995. Vaccinul produce niveluri eficiente de anticorpi
împotriva VHB la majoritatea adultilor, copiilor si nou-nascutilor si
este bine tolerat (inclusiv la gravide si mame care alapteaza). Extrem
de rar pot aparea reactii alergice la componentele vaccinului. Pentru
o persoana deja expusa la VHB, vaccinul nu mai are efect protector
împotriva dobândirii infectiei. Vaccinarea asigura o memorie
imunologica de cel putin 25 ani, chiar daca titrul anticorpilor scade
progresiv pâna la niveluri nedetectabile.
Protocolul pentru prevenirea transmiterii materno-fetale la copiii
nascuti din mame AgHBs pozitive:
> vaccinare în maternitate în primele 24 ore de la nastere: prima doza
de vaccin + injectie cu imunoglobuline anti VHB
> la 1 luna a doua doza de vaccin
> la 6 luni a treia doza de vaccin

HEPATITA VIRALÃ C

VIRUSUL HEPATITIC C (VHC)

Este un virus ARN din familia flavivirusurilor, anvelopat, care prezinta
6 genotipuri majore (I-VI) si peste 50 subtipuri. Datorita marei
variabilitati a virusului (asigurata de regiunea 5' a genomului), nu
exista un vaccin împotriva hepatitei C, iar raspunsul imun al gazdei
este ineficient. Cu toate ca multiplicarea VHC se face doar în
organismele vii, virusul poate supravietui în mediul extern la
temperatura camerei între 16 ore si 14 zile.
Factorii de risc pentru transmiterea VHC sunt: transfuziile sangvine,
administrarea intravenoasa de droguri, profesia (cadre medicale),
tratamente cosmetice (manichiura, pedichiura), stomatologice si
chirurgicale cu instrumente nesterile, contactul sexual neprotejat.

HEPATITA C
Ca si celelalte hepatite virale (A,B,D,E,G), cea cauzata de virusul C
consta într-o inflamatie a parenchimului hepatic, care altereaza
functionalitatea ficatului. Dintre toate virusurile hepatitice, doar B si
C pot croniciza si pot cauza ciroza. Virusul hepatitic C (VHC) a fost
identificat pentru prima data abia în 1989.
Pe lânga mecanismul direct citopatic, se considera ca în patogeneza
infectiei cu VHC apar si leziuni necroinflamatorii mediate imun si
procese autoimune mediate viral.
Majoritatea contactelor infectante cu VHC sunt asimptomatice sau
paucisimptomatice (simptomatologie minora, nespecifica); rareori
pacientul se prezinta la medic cu un tablou clinic de hepatita acuta.
De aceea si identificarea precoce a infectiei cu VHC este dificila.
Dupa infectia acuta, la 80% dintre pacienti apare cronicizarea, si la un
sfert dintre acestia se dezvolta ciroza. Alterarea ireversibila a
arhitecturii hepatice cu aparitia fibrozei si a nodulilor de regenerare
apare la circa 10-15 ani de la infectia cu VHC. În 5% dintre cazuri,
infectia cronica cu VHC degenereaza în cancer hepatic.

CÃI DE TRANSMITERE A VHC

Spre deosebire de VHA, care se transmite pe cale digestiva, VHC se
transmite prin contact cu sânge sau fluide corporale infectate.
Înainte de 1990 sângele pentru transfuzii nu era controlat pentru VHC
(deoarece virusul nu fusese înca identificat), de aceea hepatita post-
transfuzionala care aparea la unii pacienti era cu siguranta o hepatita
acuta cu VHC. Riscul actual de infectie cu VHC este de 1:1.000.000.
Aceasta posibilitate minima de a contacta virusul C nu poate fi exclusa
deoarece donatorii pot fi în fereastra imunologica (interval de timp
dintre momentul infectarii si momentul în care pot fi detectati
anticorpi în sânge, care poate fi între câteva saptamâni si câteva luni)
în momentul recoltarii, astfel ca analiza sângelui pentru VHC poate fi
negativa.
Alte categorii la risc sunt reprezentate de pacientii care fac
hemodializa, personalul medical (prin întepare sau taiere accidentala
cu instrumentar care are sânge infectat pe el), toxicomanii care
folosesc în comun seringi sau ace (rata de infectie 90%), detinutii
(care îsi administreaza adesea droguri intravenoase), la hemofilici
(care primesc produse de sânge).
Transmiterea se poate face si:
> prin contact sexual: risc de 2-3% pentru cei cu partener sexual unic
si de 4-6% pentru cei cu parteneri sexuali multipli
> maternofetal: riscul este mai scazut fata de VHB, fiind de
aproximativ 3-5%, si depinde de viremia materna; transmiterea se
poate face atât în timpul sarcinii, cât si la nastere, indiferent daca
este naturala sau se practica cezariana.
> interventii stomatologice si chirurgicale în care se folosesc
intrumente nesterile
> tratamente cosmetice (manichiura, pedichiura) cu instrumente
nesterile
> prin ace de acupunctura infectate
> tatuaje, piercing în care se refoloseste intrumentarul fara a fi
sterilizat
> folosirea în comun a obiectelor de igiena personala (aparate de
barbierit, forfecute, periute de dinti)
> teoretic este posibila si transmiterea prin alaptare (riscul depinzând
de viremia materna), însa actualmente nu exista o recomandare
privind abtinerea de la alaptare. Mamele cu hepatita virala C trebuie
sa întrerupa însa alaptarea daca apar leziuni sau sângerari la nivelul
areolei.
Desi numarul cazurilor de infectie cu VHC datorita administrarii de
droguri intravenoase este în continua crestere, principalele cauze de
infectare sunt reprezentate de transfuzii de sânge înainte de 1990,
proceduri stomatologice, chirurgicale si cosmetice cu instrumentar
nesteril.
Virusul hepatitic C nu se transmite prin stranut, tuse, îmbratisare,
sarut, folosirea în comun a tacâmurilor si paharelor, folosirea
toaletelor sau telefoanelor publice. Persoanele purtatoare de VHC nu
trebuie stigmatizate, concediate sau excluse din viata sociala.
Deoarece nu exista un vaccin împotriva VHC, singura metoda prin care
se poate preveni infectia este respectarea întocmai a masurilor de
igienico-sanitare: folosirea pentru o singura persoana a acelor si
seringilor de unica folosinta, utilizarea prezervativului la fiecare
contact sexual cu parteneri instabili, evitarea efectuarii de tatuaje,
piercing-uri sau tratamente cosmetice în saloane dubioase, folosirea
individuala a instrumentelor de igiena personala (aparat de ras,
periuta de dinti, trusa de manichiura), evitarea drogurilor injectabile,
folosirea de catre personalul medical a manusilor sterile la fiecare
procedura care implica contact cu sânge sau fluide corporale.

SIMPTOMELE HEPATITEI VIRALE C

Majoritatea pacientilor infectati cu VHC sunt complet asimptomatici
sau prezinta simptome usoare, nespecifice si intermitente. Exista 2
forme de boala în infectia cu VHC:
> hepatita acuta cu virus C: tablou pseudogripal - astenie, febra,
transpiratii nocturne, tulburari digestive (inapetenta, greata,
varsaturi, diaree, dureri abdominale), icter, modificãri ale culorii
urinii si scaunului, cefalee, somnolenta, dureri musculare, dureri
articulare.
> hepatita cronica cu virus C: oboseala, febra, manifestari digestive
(inapetenta, greata, varsaturi, indigestie), dureri musculare si
articulare, cefalee, depresie, tulburari cognitive, probleme de
concentrare, confuzie, ameteala, alternanta a starii psihoafective.
Examenul clinic poate fi normal sau poate releva hepatomegalie
(marirea ficatului) si semne cutanate: stelute vasculare - formatiuni
vasculare cu aspect stelat, care se golesc la digitopresiune si se
reumplu la înlaturarea presiunii, eritem palmar - roseata în zona
tenara si hipotenara de la nivelul palmei.
Progresia bolii este silentioasa, astfel ca descoperirea ei se face
adesea tardiv, când pacientul se prezinta la medic pentru
complicatiile hepatitei cronice cu VHC: manifestari de ciroza
hepatica, cancer hepatic sau insuficienta hepatica.
Hepatita cronica virala se asociaza frecvent cu manifestari
extrehepatice: renale (glomerulonefrita membranoasa si proliferativa,
nefropatii interstitiale, tubulopatii), vasculite (crioglobulinemie,
poliarterita nodoasa), cutanate (porfiria cutanea tarda, lichen plan),
hematologice (anemie aplastica, purpura trombocitopenica,
limfoame), endocrinologice (tiroidita autoimuna, diabet zaharat),
sindrom Sjogren, fibroza pulmonara, manifestari reumatismale si
neurologice.

DIAGNOSTIC
Diagnosticul hepatitei virale C se pune prin evidentierea prezentei
virusului în organism. Cel mai frecvent recomandarea markerilor virali
se face dupa ce la analizele de rutina se constata o crestere a
transaminazelor hepatice (GOT/AST si GPT/ALT).
Prezenta virusului în sângele pacientului se poate face indirect - prin
determinarea anticorpilor anti-VHC sau direct - prin determinarea
ARN-ului viral (prin PCR). Uzual, depistarea infectiei cu VHC se face
prin metoda indirecta. Daca în sânge nu exista anticorpi anti-VHC
probabilitatea ca pacientul sa nu aiba infectia este de 99%: în 1% din
cazuri este posibil ca infectia sa fie oculta (pacientul poate fi în
fereastra imunologica) - caz în care virusul poate fi identificat doar
prin determinarea viremiei (ARN viral). Fereastra imunologica poate fi
de câteva luni sau, la 5-10% dintre pacienti, de câteva luni.
Evaluarea evolutiei hepatitei cronice virale de tip C se face prin
punctie-biopsie hepatica, care cuantifica gradul de fibroza si de
activitate necroinflamatorie pe baza unor scoruri (Metavir, Knodell,
Ishak).
TRATAMENT
Tratamentul hepatitei virale de tip C se face cu interferon alfa
(actualmente sub forma PEG-ilata, care permite administrarea o data
pe saptamâna) si ribavirina. Combinatia dintre cele doua
medicamente determina un raspuns viral sustinut la 50-80% dintre
pacienti. Terapia este considerata eficienta atunci când se constata
absenta ARN-VHC (care atesta disparitia multiplicarii virusului) si
normalizarea transaminazelor la 6 luni de la initierea ei. În România,
tratamentul antiviral în hepatita de tip C se face în cadrul unui
program national. Chiar si în urma tratamentului, virusul poate
ramâne cantonat, într-o forma latenta, la nivelul celulelor hepatice si
se poate reactiva în perioadele de imunodepresie.
Pe lânga tratamentul medicamentos, pacientii trebuie sa urmeze si o
dieta stricta fara alcool, cafea, tutun sau alte hepatotoxice (ciuperci)
si saraca în grasimi.

Hepatita
Hepatita este o inflamatie a ficatului, acuta sau cronica. Ficatul este un
organ unic. Este singurul organ care se regenereaza, putandu-se regenera
chiar complet. In cazul altor organe, de exemplu inima, tesuturile bolnave
sunt inlocuite cu o cicatrice, ca si cele de pe piele. Ficatul are capacitatea
de a inlocui celulele bolnave cu noi celule.
Complicatiile pe termen lung ale bolilor hepatice, apar atunci cand
regenerarea este fie incompleta, fie impiedicata de aparitia unui tesut
cicatrizat. Aceasta situatie apare atunci cand, agentii agresivi, cum ar fi
virusurile, medicamentele, bauturile alcoolice etc, continua sa atace ficatul,
prevenind regenerarea completa. Odata tesutul cicatrizat aparut,
reversibilitatea acestui proces este foarte greu de obtinut. O boala
caracterizata prin aparitia in cantitate mare a tesutului cicatrizat este ciroza
hepatica. Ciroza hepatica este stadiul final al bolilor hepatice, fiind urmata
de obicei, de aparitia complicatiilor.
 Hepatitele virale

Hepatita este boala ficatului si este provocata de mai multi virusi.

Hepatitele virale sunt boli „silentioase”, cu evolutie foarte lenta, dar
care pot provoca grave dereglari ale functiei hepatice.

De aceea, este foarte important de retinut ca ficatul joaca rolul unei

fabrici pentru organism avand multiple functii vitale: eliminarea si
filtrarea toxinelor (alcool, medicamente etc), stocarea grasimilor si a
zaharurilor si difuzarea lor in momentul in care corpul are nevoie,
fabricarea factorilor de coagulare a sangelui, transformarea alimentelor
in elemente esentiale vietii etc.

Hepatita A

Hepatita A este o hepatita violenta (ea dureaza cateva zile sau

saptamani, apoi se vindeca in mod spontan). Adesea greu de identificat,
virusul hepatitei A nu provoaca leziuni permanente ale ficatului. Din
fericire, hepatita A nu devine niciodata cronica si nu evolueaza catre
ciroza. Astfel, cea mai buna metoda de prevenire ramane igiena
adecvata.

In consecinta, trebuie sa fiti prudenti, dar poate va intrebati cum?

Virusul hepatitei A este prezent in saruri, propriu-zis in materiile fecale

ale persoanelor afectate si este contractat pe cale orala din cauza:
mainilor murdare, alimentelor contaminate, conducte defecte, consumul
apei din rauri si izvoare murdare etc.

Simptomele bolii sunt in general simple, boala debutand ca o simpla

raceala insotita de manifestari digestive precum: greturi, lipsa
apetitului, varsaturi. Intr-o stare mai complicata apare icterul care este
insotit de urina inchisa la culoare si de scaune decolorate.
Hepatita B

Contaminarea se face prin intermediul secretiilor vaginale, spermei sau pe cale

percutana prin transfuzii de sangvine cu sange infectat, proceduri stomatologice,
manichiura, piercing etc. Transmiterea prin intermediul salivei este foarte rara.
Hepatita este o boala cronica frecventa care se poate agrava serios.

Simptomele hepatitei B se prezinta prin aparitia icterului, a unei stari de oboseala

care persista de ceva vreme, lipsa poftei de mancare, varsaturi, dureri abdominale
etc. In cazul bolnavilor cu hepatita B acuta, le este indicat repausul la pat pentru ca
boala sa se vindece mai usor. De cealalta parte, in cazul hepatitei cronice pacientii
sunt tratati medicamentos, insa numai potrivit recomandarilor specialistului.

Hepatita C

Contaminarea cu virusul hepatitei C se face astazi prin folosirea obiectelor in cauza

in contact cu sangele, chiar si intr-o cantitate infima: seringi, lingura, pipa etc. De
asemenea, hepatita C se poate transmite in urma unui contact sexual neprotejat.
Cea mai mare rata de transmitere in Romania, aproximativ 90%, intalnita in cazul
infectiilor noi este prezenta in grupa consumatorilor de droguri care folosesc in
comun acele pentru injectare.

In ceea ce priveste tratamentul, nu este necesar sau posibil fiecarei persoane in

parte, caci nu fiecare infectie duce neaparat la afectarea grava a ficatului. Insa,
medicul este in masura sa puna un diagnostic si sa stabileasca metodele de
tratament adaptate in functie de fiecare persoana in parte.

ATENTIE! Hepatitele sunt boli care de cele mai multe ori nu prezinta semne
vizibile. Singura modalitate de a sti daca ati contractat virusul hepatic este testul de
depistare intr-un laborator de analize medicale.

Astazi 19 mai, Romania se va alatura pentru prima data unui grup de tari din
intreaga lume pentru a marca Ziua Mondiala a Hepatitei si in acelasi timp pentru a
atrage un semnal de alarma asupra virusului hepatic care an de an face numeroase
victime.