Sunteți pe pagina 1din 10

Object 1

Referat despre Ion - roman circular


Consider ca “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman circular deoarece incepe cu incipitul care
prezinta drumul catre satul Pripas.Aici autorul ne prezinta hora din curtea vaduvei Tudosia, sotia lui
Maxim Oprea.La hora a venit tot satul printer care si personajul principal, Ion.

Autorul pune accentul pe conflictul central care cuprinde dorinta taranului de a avea pamant.Astfel,
Ion renunta la dragoste pentru a avea avere, dar pana la urma averea ii este luata si vrea sa se
intoarca la vechea dragoste, dar este omorat cu o unealta cu care se lucreaza pamantul.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri, avand doua parti: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”,
fiecare parte e alcatuita din mai multe capitole si fiecare capitol are un titlu semnificativ.Toate
acestea sunt innodate in asa fel incat sa se intoarca in cuprinsul actiunilor principale, care si ele, la
sfarsit , se unesc si ofera infatisarea unei lumi unde inceputul se confunda cu sfarsitul.Astfel, la
sfarsitul romanului este prezentata tot o sarbatoare, cea a Sfintirii Bisericii.

Finalul prezinta drumul care parasese satul Pripas, de aceea romanul se termina precum a inceput.
Autorul intra in satul Pripas si se intoarce la sfarsit tot pe acelasi drum inapoi si iese din lumea
fictiunii.
In concluzie, datorita acestor trasaturi, consider ca romanul “Ion” este un raman circular.

Ion - roman circular - Desi in incipit se descrie drumul si satul in aceasta ordine ,iar in final se
descrie satul si apoi drumul in ambele fragmente apar detalii toponimice identice :Pripas, Rapile-
Dracului, Cismeaua Mortului, Padurea- Domneasca.

Primul fragment este descris de catre narator,aceasta descriere fiind una obiectiva,pe cand in final
descrierea este facuta din prisma familiei Herdelea.

In descrierea subiectiva se prezinta drumul : « Din soseaua ce vine de la Carlibaba,intovarasind


Somesul cand in dreapta cand in stanga,pana la Cluj si chiar mai departe,se desprinde un drum alb
mai sus de Armadia. ».

Tot in primul fragment se descrie si satul : « La marginea satului te intampina din stanga o cruce
stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita. », « Satul parca e mort. Zapuseala ce
pluteste in vazduh tese o tacere nabusitoare. ».

Desi satul este parasit naratorul se axeaza pe descrierea caselor satenilor. « Casa invatatorului este
cea dintai,taiata adanc in coasta unei coline,incinsa cu un pridvor,cu usa spre ulita si cu doua
ferestre care se uita tocmai in inima satului. ».O alta casa descrisa este cea a lui Alexandru Pop-
Glanetasu : « Usa e inchisa cu zavorul ;acoperisul de paie parca e un cap de balaur ;peretii varuiti de
curand de-abia se vad prin sparturile gardului ».

Din descrierile celor doua case se observa statutul social diferit, invatatorul fiind mai instarit decat
Glanetasu. Deoarece nu este nimeni pe drum atentia narator se focalizeaza pe doua personaje mai
putin obisnuite : « In mijlocul drumului picoteste cainele invatatorului Zaharia Herdelea,cu ochii
intredeschisi,sufland greu.O pisica alba ca laptele vine in varful picioarelor,ferindu-se sa nu-si
murdareasca labuteleprin praful ulitei. »

In primul fragment directia privirii se focalizeaza din exterior spre interior,insa in al doilea fragment
privirea porneste dinspre interior spre exterior insa totodata privirea trece de la planul uranic la
planul teluric:se trece de la turnul bisericii la sosea,astfel se creeaza o imagine panoramica.

Caracterul circular al constructiei romanului este dat de titlurile capitolelor intai: (inceputul) si al celui final
(Sfarsitul) si de imaginea drumului alb care trece prin Jidovita, urca prin Padurea Domneasca, pe la Cismeaua
Mortului si intra in Pripas, intampinat de „o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si
cu o cununita de flori vestede agatata de picioare". Drumul vine din soseaua cea mare a Clujului. Finalul romanului
infatiseaza acelasi drum, dar nu din perspectiva celui care intra in Pripas, ci din cea a celui care iese (Zagreanu) („
Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si
fara inceput... "). De asemenea, la inceputul romanului este prezentata o scena semnificativa din viata satului (hora
duminicala din ograda vaduvei lui Maxim Oprea, cu o Somesana interpretata de lautarul Briceag), si se incheie cu
sfintirea bisericii noi, ocazie cu care se intinde o petrecere cu cantec si joc popular, iar lautarii lui Briceag canta ca
altadata invartita.

Aceste structuri circulare semnifica universurile marunte ale destinelor umane finite, care se circumscriu, insa,
marelui infinit „ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias ".

ROMANUL: ION
de LIVIU REBREANU
Scrie un eseu structurat in care sa prezinti conceptia despre roman a lui Liviu

Rebreanu prin aplicare la opera literara „Ion”. Vei avea in vedere:


1. incadrarea autorului in epoca
2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu
3. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului
4.definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica romanului
traditional
5.explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. Relevarea prin
exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului.
6. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului
7. personaje si evolutia conflictului: tragismul
8. tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul
1. incadrarea autorului in epoca
Punct de reper in proza românească interbelică , Liviu Rebreanu , scriitor născut într-o lume robustă
de ţărani ardeleni , inseamnă deopotrivă continuitate şi ruptură , tradiţie si inovaţie .Înciuda
aparenţei de spirit greoi , masiv , creaţia sa , extrem de variată sub raport tematic şi artistic , rămâne
momentul de referinţă , punctul de plecare in orice analiză a prozei româneşti din primele decenii
ale secolului XX .
Născut la 27 noiembrie 1885 la Târlişaua , in ţinutul Năsăudului , Liviu este cel dintâi venit pe lume
intr-o familie numeroasă ( 14 copii ) , a unui invăţător , Vasile Rebreanu , fost coleg de şcoală şi
prieten cu George Coşbuc . Cei dintâi ani ai existenţei sale se desfăşoară în Năsăud , iar şcoala
primară o face cu tatăl său , la Moieru.
În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul
continuă şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I.
Slavici şi M. Sadoveanu, printr-o vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de analiză
psihologică. El are contingenţă în fiecare, dar se diferenţiază de ei în chip radical. De Slavici şi de
Sadoveanu îl apropie orientarea predilectă către lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea
scenelor de masă.
Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în
complexitatea ei socială şi psihologică. Rebreanu conştiinţă mai frământată, rămâne la romanul
frescă socială, palpitând de dramatism. În această direcţie a vastelor construcţii epice, cu caracter
obiectiv, şi în orientarea romanului psihologic pe făgaş realist stă principala contribuţie a lui
Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura română. Pe această bază se
situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii ţărăneşti şi ai cazurilor de
conştiinţă.
2. incadrarea romanului in opera lui Liviu Rebreanu
Este prima capodoperă în creaţia lui Liviu Rebreanu şi un punct de referinţă în evoluţia romanului
românesc. Eugen Lovinescu consideră romanul o adevărată revoluţie faţă de: lirismul sămănătorist,
eticismul ardelean, atitudinea poporanistă. Elita criticii literare a văzut în acest roman o capodoperă
de răscruce în reflectarea satului şi a ţăranului român. Într-adevăr, romanul aduce o imagine nouă,
autentică, obiectivă asupra realităţii rurale, respingând orice intenţie de idilizare, de înfrumuseţare
Formula de roman pe care o adoptă Liviu Rebreanu este modernă: ea rezultă în primul rând, din
schimbarea perspectivei de investigaţie românească. Diferită e doar metoda, căci romanul, şi în
cazul lui Rebreanu, rămâne în actualitatea vieţii. Rebreanu însă o interpretează obiectiv, ca
problemă, fără intenţii moralizatoare sau sentimentalism. În această perspectivă largă capătă
motivaţie drama căsniciei din romanul Ion, răscoala din
Object 2

romanul cu acelaşi nume, încercarea de evadare din romanul Pădurea spânzuraţilor, ori
crima din romanul Ciuleandra.
Primul în ordine cronologică este romanul Ion, apărut în 1920, care schimbă cursul
istoriei romanului românesc, scoţându-l din criza îndelungii sale aşezări.

Romanul, este considerat de Lovinescu “cea mai mare creaţie românească” şi el îi va aduce
scriitorului consacrarea academică . Academia îi acordă premiul Năsturel , iar , 2 ani mai târziu ,
după apariţia romanului “Pădurea Spânzuraţilor” primeşte marele premiu al romanului .
Deşi e “preţuit cu moderaţie ca nuvelist” ( D. Micu ), începuturile sale sciitoriceşti , nuvelele şi
schiţele formează o parte importantă a operei , un exerciţiu premergător construcţiilor romaniceşti .
3. prezentarea genezei romanului pe baza marturisirii autorului
Liviu Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat în opera
sa. În articolulMărturisiri romancierul vorbeşte amănunţit despre geneza romanului său.
În primul rând romancierul mărturiseşte că a fost impresionat de o scenă surprinsă
la hotarul satului Prislop, când un ţăran s-a aplecat şi a sărutat pământul ca pe o
ibovnică. Scena i s-a întipărit în minte, l-a uimit, l-a obsedat şi a fost fixată în
desfăşurarea epică a romanului.
Liviu Rebreanu a reţinut o întâmplare petrecută în sat: un ţăran întărit şi-a bătut unica fiică,
Rodovica, pentru că a greşit cu cel mai becisnic flăcău din sat. Dacă fata ar fi greşit cu un băiat
înstărit, ţăranul ar fi găsit mijlocul să împace lucrurile. Aşa însă ruşinea lui era mai amară pentru că
trebuia să se încruscească, fruntaş, cu pleaba satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău,
care nu iubea pământul. Întâmplarea Rodovicăi va constitui pentru început subiectul nuveleiRuş
inea.
Tot în zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorbă cu un flăcău din vecini,
voinic, harnic, dar foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului. Din discuţiile cu acest flăcău
se simţea o dragoste pentru pământ aproape bolnăvicească. Pronunţa cuvântul
pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba despre o fiinţă
vie şi adorată.
Combinând aceste date, imaginând scene, gesturi, dialoguri, Liviu Rebreanu a trecut la elaborarea
romanului. El îşi propune să reprezinte prin Ion al Glanetaşului pasiunea organică a ţăranului român
pentru pământul pe care s-a născut, pe care trăieşte şi
moare.
SAU
“Ion” îşi trage originea dintr-o scenă pe care a surprins.o autorul şi care l-a impresionat profund:
“Era o zi de început de primăvară. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran,
îmbrăcat în straie de sărbătoare. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o
ibovnică ...”.
La puţin timp după această întâmplare, are un alt “eveniment” care îi atrage atenţia: unul dintre cei
mai bogaţi tăranii din satul părinţilor săi, văduv, îşi bate unica fiică într-un hal îngrozitor, deoarece
ea făcuse greşeala să rămână însărcinată, şi încă “cu cel mai becisnic flăcău din tot satul”.”Aşa însă
ruşinea lui era mai amară: afară de greşeala fetei, trebuia să se încuscrească el, fruntaş, cu plevna
satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău.”.
Tot în aceiaşi perioadă, Rebreanu purtase o discuţie cu un flăcău din vecini, chipeş, harnic, muncitor
şi foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului. Flăcăul ajunsese la concluzia să diversele necazuri sunt
pricinuite de lipsa de pământ. “Pronunţa cuvântul <<pământ>> cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi
pasiune parcă ar fi fost vorba de o fiinţă vie şi adevărată”.
Rebreanu încearcă să facă o legătură între aceste trei scene creionându-se astfel
„scheletul” unui roman. Prima încercare a fost o nuvelă cu titlul „Ruşinea”, rămasă

nepublicată, în care Rodovica devenea negreşit o victimă a iubirii. A doua etapă de prelucrare a
acestor întâmplări o constituie romanul „Zestrea”, însă autorul ajunge la concluzia că „ieşise ceva
cu desăvârşire neorganic”, „că materialul nu era suficient frământat”. După trei ani el rescrie
romanul „Zestrea” ca şi când nu ar mai fi existat textul cel dintâi, dându+i numele „Ion”.
4. definirea conceptului de narator omniscient si omniprezent specifica
romanului traditional
Romanul traditional evidentiaza originalitatea noastra nationala prin interesul social,
istorie si natura si prin atentia acordata miturilor, datinilor, folclorului
In ceea ce priveste tehnica narativa, romanul traditional respecta conventia naratorului
omniscient si textului accesibil
„Ion este un roman obiectiv. Din punct de vedere al continutului, faptele sunt prezentate cronologic,
in cauzalitatea lor, naratiunea fiind astfel una liniara. Ca element de tehnhica literara, trebuie
mentionat ca autorul unui roman obiectiv este omniscient si omniprezent.
5. explicarea conceptului de roman circular propriu lui Rebreanu. Relevarea
prin exemplificari a simetriei dintre inceputul si sfarsitul romanului.
Tehnica romanlui este circulara , deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu
imaginea satului adunat la hora, pe uliţa din dos, la Todosia, văduva lui Maxim Oprea, in ziua de
duminica, si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea
drumului dinspre satul Pripas.
SAU
Ion este un roman realist de observaţie socială. Romanul are o structură complexă: urmărind
destinul personajului principal, pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile şi obicieiurile sale. Încă din
acest roman Liviu Rebreanu este adeptul construcţiei sferice: romanul începe şi se sfârşeşte cu
aceeaşi imagine. Drumul care duce spre Pripas este în acelaşi timp drumul de la realitatea vieţii la
ficţiunea operei artistice; aceeaşi omagine de la sfâşitul romanului ne readuce din lumea romanului
în realitatea concretă: Din şoseaua ce
vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul când în dreapta, când în stânga, până la Cluj şi chiar mai
departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn,
acoperit cu şindrilă mucegăită, spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa, unde se pierde în
cealaltă şosea naţională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. […]
Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn acoperit, de peste Someş, şi pe urmă
se pierde în şoseaua cea mare şi fără început …
Structura romanului este complexă, autorul urmărind destinul unui personaj
proiectat pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile, obiceiurile sale specifice.
6. tema – prezentarea arhitecturii epice a romanului
Proza lui Rebreanu se conturează în jurul a 3 teme majore , însă , fără îndoială Rebreanu rămâne
înainte de orice, analistul lumii rurale a cărei mentalitate o cunoaşte şi o exprimă cu precizie ,
demonstrându-i mecanismul intim .
Tema romanului o reprezinta viata satului transilvanean la inceputul secolului al XX-lea.
Epicul, sintetic în înlănţuirea episoadelor şi simetric în construcţia întregului, capătă relief prin
situaţii şi caractere opuse, imaginea de ansamblu se întregeşte monografic prin diversificarea
detaliilor, mereu însă în aceeaşi problemă, cadru de dezbatere şi document de epocă.

Object 3

Procesul de elaborare al romanului, trecând prin fazele manuscriseZestrea (titlul iniţial al


romanului) şiRuş inea (primul capitol al manuscrisuluiZes tr ea), a fost îndelungat şi trudnic. Tudor
Vianu a lăsat o mărturie asupra tenacităţii impresionante cu care Rebreanu şi-a dus năzuinţa la
capăt: “Era în 1919, mă întorsesem din război şi Rebreanu îşi regăsise
căminul lui, după ce trebuise să se refugieze în Moldova pentru a scăpa de justiţia marţială a
trupelor de ocupaţie. Locuia pe strada Nicolae Bălcescu, în fundul unei curţi, într-o căsuţ1 dărâmat1
de atunci, la doi paşi de casa tot atât de modestă, unde se sfârşise Luchian. Ferestrele lui Rebreanu,
zărite printre copacii curţii, rămâneau luminate în tot timpul nopţii. Mă întorceam târziu acasă şi o
chemare înceată îmi deschidea uşa camerei sărace, despărţită prin două trepte de bucătăria familiei.
Rebreanu scria atunci, a cincea, a şasea oară, romanul Ion. Munca începea odată cu căderea serii şi
continua până la răsăritul zorilor, cu mare abuz de cafea, de tutun, din când în când cu răcorirea
frunţii înfierbântate. Întreruperea provocată de vizitatorul nocturn nu părea a-i fi neplăcută…”.
Formula epica dura a romanului este “o replica data atat lirismu-lui semanatorist
cat si atitudinii poporaniste”, predominante in epoca , departandu-se astfel de stereotipului
semanatorist care idiliza viata acestuia.
Tehnica romanlui este circulara , deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul
Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la
sarbatoarea hramului noii bi-serici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.
Romanul este structurat in doua parti sugestive (“Glasul pamantului” s “Glasul
iubirii”), capitolele au titluri-sinteza (“Inceputul”,“Hora ”,“Nunta”, “Nasterea” etc).
Actiunea se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri centrale , al unui erou frust si voluntar,
al lui Ion.
„Ion” este capodopera rebreniană în care arta romancierului descoperă, cu o rigoare şi sobrietate
exemplare, adâncurile simplităţii, marea poezie epică a miracolului existenţei esenţiale, şi în care
liniştea povestirii şi echilibrul construcţiei răsfrâng înţelegerea matură şi armonioasă a omenescului,
dau epicului statura memorabilă de simbol complex şi substanţial al frumuseţii şi contradicţiilor
lumii şi vieţii reale.
Obiectiv, în desfăşurarea lui epică, de frescă socială, romanul lui Rebreanu este şi analitic prin
motivarea psihologică a faptului uman. Prin Rebreanu romanul românesc se îndreaptă astfel către
proza de analiză psihologică remarcabilă în romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu, Cezar
Petrescu, H. Papadat Bengescu.
7. personaje si evolutia conflictului: tragismul
Ion este un roman al structurilor sociale ţărăneşti: intelectualitatea satului, în disputa
pentru autoritate, este reprezentată de preotul Belciug, şi împovărata familie a
învăţătorului Herdelea; ţărănimea înstărită, prin Vasile Baciu şi George, cea săracă, prin
familia Glanetaşului. Romanul, conceput astfel, extinde viziunea epică în toate straturile
societăţii româneşti, prin diversitatea cotidianului, prin acumulare de întâmplări îndreptate spre
firescul vieţii. În acest firesc, al vieţii, se constituie o întreagă lume, o multitudine de personaje,
puternic individualizate. Determinarea lor este socială; conduita însă, particulară, diferenţiază
structuri social-umane, potrivit cu rosturile intime ale fiecărui personaj. Procesul creator al
romanului a fost îndelung şi constă în sudarea într-o viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăită
(sărutatul pământului întâlnită şi la eroul Buteau din romanul La terre al lui E. Zola; păţania fetei
bogate de la ţară Rodovica - Ruşinea; convorbirea cu un fecior de la ţară deznădăjduit că n-are
pământ). Eroul principal este Ion care-şi sacrifică iubirea pentru a intra prin căsătorie în posesia
pământului dar acesta nu-i aduce fericire.

Personajele romanului. Creator excepţional de viaţă, Rebreanu face să trăiască în roman

un impresionant număr de eroi, fiecare cu individualitatea lui proprie. Pe primul plan, se impune
Ion al Glanetaşului, care este unul dintre cele mai caracteristice şi mai temeinic realizate personaje
ale întregii noastre literaturi.Ion e un flăcău voinic, deştept, energic care suferă de sărăcia lui şi care
se crede, prin calităţile enumerate, capabil de o altă soartă.
Atitudinea lui Ion e destul de comună, deşi procedeul său e mai original, fără să fie inedit.V iolenţa
lui e forma pe care o ia, în condiţiile date, o energie exasperată de a nu se fi putut exprima altfel,
într-o societate în care totul îl condamnă pe Ion la supunere, la acceptare, adică lamizerie.
PentruIon, pământul înseamnă situaţie socială, demnitate umană, posibilitatea de a munci cu
folos.Ion este simbolul unei chemări mistice a pământului, este simbolul omului care încearcă să
depăşească starea de mizerie, de inferioritate socială şi morală. PentruIon, acest flăcău zdravăn şi
harnic, sărăcia, adică lipsa pământului, e o permanentă suferinţă şi preocuparea cea mare e cum să-l
obţină.
Critica s-a ocupat adesea de Ion, încercând să străbată în intimitatea sufletului său,
spre a-i surprinde cu exactitate esenţa. Principalele păreri sunt contradictorii, dovadă cât de
complex este personajul sub masca simplităţii aparente. Astfel, pentruCălines cu, Iones te
o fire instinctivă, călăuzit de impulsuri elementare,violent şipătimaş, pe care nostalgia
Floricăi şi revenirea la ea nu-l pot în nici un fel umaniza: “În planul creaţiei, Ion e o brută.
A batjocorit o fată, ia luat averea, a împins-o la spânzurare şi a rămas în cele din urmă cu pământul.
Conţinutul lui a fost epuizat şi isprăvile sentimentale îl scot din sfera instinctelor oarbe, şi îl duc în
lumea conştiinţei, banalizându-l{“. Pentru Lovinescu, din
contră, Ion are “o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, mai ales o voinţă
imensă”. Descoperindu-i asemenea atribute, Lovinescu îl consideră “o figură simbolică,
mai mare decât natura, ce depăşeşte tendinţa de nivelare a naturalismului”.
Amândouă aceste caracterizări, deşi contradictorii, sunt acoperite cu stricteţe de comportarea
eroului care, fiinţă robustă, împlântat în viaţă cu răd1cini puternice, îşi are unitatea morală a lui
tocmai în principiul contradicţiei. Fiul Glanetaşului era în adevăr un om primitiv, impulsiv,
rudimentar, brutal cu prietenii, cu vecinii, cu nevasta, cu socrul, cu părinţii, doritor cu orice preţ să
se îmbogăţească, dar tot el are, faţă de cei amintiţi şi faţă de alţii, gesturi de cuviinţă prevenitoare, o
disponibilitate spre respect şi omenie, ilustrată peremptoriu de relaţiile cu familia Herdelea şi în
special cu Titu, precum şi o isteţime naturală, care, după împrejurări, se manifestă când ca
inteligenţă, când ca viclenie. Desigur, i se pot descoperi şi alte trăsături sufleteşti, toate însă sunt
subsumate setei de afirmare, impulsului nestăvilit de a trăi cu intensitate viaţa.
Rebreanu înfăţişează drumul de viaţă tenebros al eroului său, până când patima îl duce la moarte.
De-a lungul acestui drum sinuos, el îşi revarsă firea în gesturi memorabile, dintre care cel mai
discutat este sărutul gliei. Sărutarea lui Ion este un act de luare în posesiune a pământului, pământul
posesiunii, cel pe care îl posedă şi care îl posedă.
Dintre figurile feminine ale romanului,Ana, soţia lui Ion, a fost privită, prin natura lucrurilor, mai de
aproape, destinul ei fiind legat de cel al eroului principal.Ana este o făptură firavă, modestă, blândă,
a cărei personalitate a fost anihilată de brutalitatea cu care au tratat-o atât tatăl cât şi bărbatul ei.
Rebreanu, prin comentariul lui direct, cum procedează şi cu alţi eroi, îi întregeşte portretul,
prezentându-ne pe scurt drama ei de
orfană de mamă, crescută chinuit de tatăl său, Vasile Baciu, om bogat, dar beţiv şi
zgârcit. Ea se îndreaptă cu naivitate şi slăbiciune explicabilă către Ion, pe care îl iubeşte
deznădăjduită. Scriitorul o învăluie cu o discretă simpatie, simbolizând prin ea o bună parte
din destinul nefericit al femeii de la ţară în regimul de atunci.
În acelaşi mod pot fi urmărite toate figurile aduse de Rebreanu în acţiunea
romanului: Glanetaşu, Zenobia, George Bulbuc, tatăl său Toma, Simion Lungu,
Florica etc. Pe toate romancierul le-a zugrăvit viu, le-a înzestrat cu atribute proprii.
Scriitorul a înfăţişat realist stratificarea socială a satului.D rama însăşi a lui Ion şi a
soţiei sale, Ana, îşi are motivare în problematica generată de această stratificare.

Object 4

Diferenţierea ţărănimii după starea materială este observată cu luciditate de scriitor, care face din ea
moment cardinal în definirea eroilor şi a situaţiilor. Capitolul prim oferă, în această privinţă, scene
din cele mai caracteristice.
Raporturile dintre ţărănimea şi intelectualitatea satului sunt dominate de aceeaşi
netă conştiinţă a deosebirii de stare socială. Preotul Belciug, familia învăţătorului
Herdelea, notarul privesc spre ţărănime cu o atitudine distantă, caracterizată prin politeţe
rece şi zâmbet protector. Ei nu admit să fie trecută bariera care îi desparte de truditorii
gliei; aceştia la rându-le privesc spre lumea domnilor cu condescendenţă prevenitoare, de diferite
grade însă, întrucât bogătaşii de felul lui Vasile Baciu, conştienţi de forţa averii lor sunt mai
îndrăzneţi.
Preocupările burgheziei săteşti sunt în general mărunte. În ciuda superiorităţii,
pe care o etalează faţă de ţărani, domnii satului se zbat în nevoi, sunt asaltaţi de greutăţi cărora, în
situaţia specifică a Transilvaniei de atunci, abia le pot face faţă, mai ales când au şi familie
numeroasă cum este cazul învăţătoruluiHerdelea. Acesta îşi menţine greu slujba, trece adesea prin
momente deumilinţă, este obligat la continui compromisuri şi concesii morale, în peregrinările lui
prin diferite sate, pe unde, după bunul lor plac, îl poartă autorităţile.
Portretul preotuluiBelciu g este realizat de Rebreanu după acelaşi procedeu al împletirii schiţei
biografice, cu observarea comportării eroului în momente semnificative de viaţă, raportate constant
la condiţionarea lor socială.Belciug are o situaţie materială mai bună decât Herdelea, el nu este
împovărat de greutăţi familiale. Aceste elemente, conjugate cu o anumită austeritate
temperamentală, vizibilă şi în înfăţişarea lui fizică, şi cu rigorismul profesiei, determină din parte-i
un spor de principalitate în raport cu oamenii şi cu autorităţile. De aici prestigiul lui mai mare în
faţa satului.
Scriitorul surprinde în roman şi principalele aspecte generate de lupta naţională a românilor
transilvăneni în acel moment istoric. Trei erau atitudinile caracteristice: cea a dezerţiunii trădătoare
alături de oficialităţile austro-ungare, reprezentată prin solgăbirăul
Chiţu; cea a luptei naţionale în cadrul legalităţii, recomandată şi practicată de avocatul
Victor Grofşoru; în sfârşit atitudinea dârză, neînduplecată, împinsă până la iredentism,
caracteristică profesoruluiSpătaru. Toate acestea sunt arătate cu limpezime când scriitorul urmăreşte
lupta dintre avocatul Victor Grofşorul şi bancherul şvab ungurizat Bela Bek pentru ocuparea unui
loc în parlament rămas vacant prin moartea deputatului român Ion Ciocan.
8. tehnici narative, modalitati ale nararii, stilul
Împotriva intenţiei declarate a romancierului de a nu acorda atenţie meşteşugului stilistic,
exprimarea este sugestivă. Romancierul foloseşte expresii, comparaţii potrivite pentru a fixa un
peisaj, o situaţie, o atitudine: În sfârşit se apropia crăciunul. O iarnă
urâciosă se zbătea să coboare pe pământ, dar parcă nu avea încă destulă putere. Văzduhul cernea
mereu fulgi leneşi care se topeau până să ajungă jos şi se prăpădeau în băltoacele de noroi… Ion
sosea totuşi ôn toate nopţile, nesmintit. Apoi, într-o seară răscolită de zăpadă măruntă, veni mai
devreme puţin. Casa zăcea în întuneric, neagră ca un bivol adormit.
Ion este întâia creaţie epică, de mari dimensiuni, în care se simte pulsaţia vieţii,
scriitorul dovedind că are vocaţia construcţiilor monumentale.
Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuiţia psihologică sigură, pentru
pasiunile trăite, având o măreţie reprezentativă, iar Rebreanu fiind „un poet al Ardealului”.
L.Rebreanu se distinge in literatura noastra prin realismul viziunii, prin caracterul social al prozei
sale, prin arhitectura riguroasa, desavirsita, in marele sale creatii, prin "darul masiv de a crea viata".
(M.Sebastian)

Ads by Google

Romanul Ion - ESEU


Download this Document for FreePrintMobileCollectionsReport Document
Report this document?
Please tell us reason(s) for reporting this document
Spam or junk
Porn adult content
Hateful or offensive
If you are the copyright owner of this document and want to report it, please follow these directions
to submit a copyright infringement notice.

Report
Cancel

This is a private document.

Info and Rating


Reads:
6,555

Uploaded:
11/17/2009
Category:
School Work>Essays & Theses
Rated:

romanul ion eseu


eseul structurat
istoria literara
tehnica simetriei
ion i