TEMA: Activitatea de comerţ exterior ca obiect al

contabilităţii

1 Esenţa şi conţinutul specific al operaţiunilor de comerţ

exterior

Comerţul exterior este una din ramurile principale ale economiei naţionale şi
cuprinde atît operaţiile de import cu bunuri şi servicii, cît şi activităţile de
cooperare tehnico-ştiinţifică cu străinătatea. Importul şi respectiv exportul de
bunuri şi servicii contribuie la realizarea Produsului Intern Brut, iar raportul dintre
aceste componente influenţează în sens pozitiv sau negativ creşterea economică
generală.
Diferitele aspecte sociale şi politice ce rezulta din activitatea de comerţ
exterior sunt necuantificabile prin sistemul de contabilitate, acestea fiind încadrate
în categoria efectelor neeconomice care influenţează pozitiv sau negativ economia
unei ţari.
Principalele trăsături economico-financiare care caracterizează activitatea
unităţilor ce practică comerţ extererior şi care se reflectă direct în contabilitate
sunt:1) caracterul economic al activităţii; interferenţa factorului naţional cu cel
internaţional a activităţii; diversitatea şi specificitatea activităţii de comerţ exterior;
sistemul de finanţare, creditare şi decontare a activităţii.
1)Caracterul economic al activităţii de comerţ exterior se regăseşte în
organizarea şi conducerea contabilităţii, iar modelul contabil al acestei activităţi
are la bază planul de conturi destinat tuturor unităţilor patrimoniale care desfăşoară
activităţi economice.
În contabilitatea financiară, formele de realizare a activităţii de comerţ
exterior implică, utilizarea unor metodologii adecvate conţinutului fiecăreia dintre
ele, iar în contabilitatea de gestiune a fiecărei forme sau tip de activitate ca o
structură care se evidenţiază distinct potrivit nevoilor de gestiune internă.
Sistemul de finanţare, creditate şi decontare –reprezintă principalele
modalităţi de asigurare de către unităţile economice a fondurilor necesare
desfăşurării activităţii.
Pe calea finanţării se asigură fondurile proprii sub forma capitalului social şi a
celorlalte fonduri proprii: rezerve, rezultatului exerciţiului, fondurile proprii cu
scop determinat.
Pe calea creditării se asigură completarea necesarului total de fonduri sub
forma datoriilor financiare, comerciale sau de altă natură.
Decontarea activităţii de comerţ exterior – are o influenţă deosebită asupra
contabilităţii. Acestea se regăsesc în contabilitate sub forma: mijloacelor de plată,
instrumentelor de plată şi de credit şi modalităţilor de plată.
Raportul de echivalenţă dintre unitatea monetară a unei ţări şi unităţile
monetare ale altor ţări reprezintă cursul valutar sau cursul de schimb.

1
 Sfera operatorilor economici care exercită activitatea de comerţ exterior este
mai cuprinzătoare decît aceea a operatorilor interni care exercită exclusiv activităţi
de comerţ intern.
În ceea ce priveşte organizarea contabilităţii operaţiunilor de comerţ exterior
menţionăm că aceasta este influenţată de următoarele:
1) caracterul economic al activităţii de comerţ exterior,
2) diversitatea activităţilor de comerţ exterior,
3) sistemul de finanţare-creditare şi decontare a activităţilor de comerţ
Caracterul economic al activităţii de comerţ exterior are ca rezultat crearea de
venit naţional, deoarece această activitate se desfăşoară în sfera producţiei
destinate comerţului exterior, precum şi a circulaţiei acestei producţii.
Modelul de contabilitate practicat este acela prin care se pun în evidenţă
fondurile materiale şi băneşti, consumul acestora pentru desfăşurarea activităţilor
de import precum şi pe evidenţierea rezultatelor economice obţinute în urma
prestării activităţilor de comerţ exterior.
În acest context în viziunea economistului D.Vişan modelul contabil al
activităţii de comerţ exterior are la bază reguli generale ale sistemului contabil al
întreprinderii, cadrul contabil general şi anume: obiectivele, condiţiile şi
modalităţile de definire a sistemului contabil naţional; convenţiile contabile;
metodele de evaluare, documentele de sinteză (definire, reguli de stabilire,
modele).
În aplicarea sa sistemul contabil al întreprinderii ia în considerare Planul de
Conturi, reguli de funcţionare a conturilor, principiile şi metodologia contabilă
prevăzută în SNC şi SIRF.
În plus, prin specificul sau contabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior
reflectă raporturile economico-financiare dintre operatorii economici ce aparţin
unor structuri economice diferite şi astfel uzanţele, cutumele şi normele dreptului
internaţional apar în operaţiile contabile ce se execută. În această categorie putem
exemplifica preţurile utilizate pentru evaluarea operaţiilor de comerţ exterior de
bunuri şi servicii, a condiţiilor de livrare a mărfurilor, a modalităţilor de plată, a
sistemului de finanţare etc.

2. Contractul de vînzare - cumpărare, conţinutul, pregătirea şi

executarea. Conditii INCOTERMS

2
 Tranzacţiile de comerţ exterior prezintă forma tranzacţiilor economice
internaţionale, care au ca obiect schimbul internaţional de bunuri şi ca bază au
interdependenţa dintre ţări din punct de vedere al comerţului.
Operaţiunile de import-export sunt întemeiate în baza contractului de vînzare-
cumpărare internaţional.
În sfera tranzacţiilor internaţionale se includ şi operaţiuni combinate,
importuri complexe, cooperări internaţionale, precum şi alte operaţiuni legate de
încheierea şi derularea de contracte comerciale internaţionale.
Contractul internaţional de vînzare-cumpărare este unul dintre cele mai
importante acorduri juridice utilizate în comerţul extern. Acesta este un acord
bilateral, prin care una din părţi, numită vînzător, îşi ia obligaţia de a livra
celeilalte părţi, numită cumpărător, dintr-o altă ţară, un bun material determinat atît
calitativ cît şi cantitativ, într-un anumit loc şi la o anumită dată, contra unei plăţi şi
în anumite condiţii.
Încheierea contractului este o etapă responsabilă în realizarea afacerii.
Persoanele, care participă la încheierea lui, trebuie să studieze minuţios şi detailat
condiţiile părţilor contractante, să aprecieze solvabilitatea şi lichiditatea
întreprinderii, cu care se încheie contractul, să cunoască actele normative
corespunzătoare, care reglează tranzacţiile internaţionale. Condiţiile contractului
sunt analizate de manager general, contabil-şef, jurist şi de alte persoane
responsabile.
Din cauza că nu există o lege universală pentru încheierea contractului
internaţional, obligaţiile părţilor sunt determinate de legile care le convin: legea
din ţara vînzătorului, legea din ţara cumpărătorului, legea dintr-o ţară terţă, reguli
şi practici internaţionale.
Marea parte a legislaţiilor prevăd forma scrisă a contractelor. În cazul în care
contractul este încheiat între persoane absente, adică prin corespondenţă, apare
problema precizării locului şi datei la care s-a efectuat încheierea contractului.
În practica internaţională se folosesc două teorii:
Teoria recepţiei;
Teoria emisiei.
Teoria recepţiei . Conform acestei teorii contractul de vînzare-cumpărare se
consideră încheiat atunci cînd ofertantul a primit acceptarea. Această variantă este
considerată ca teoria informaţiei, deoarece contractul se încheie doar cînd
ofertantul a fost informat. Teoria dată este utilizată în Germania, Austria, Elveţia,
România şi Republica Moldova.
Teoria emisiei, care prevede ca contractul să fie încheiat în momentul în care
acceptarea ofertei a fost expediată prin scrisoare, fax, telegramă, iar locul încheierii
contractului dat este sediul acceptatorului. Data încheierii contractului corespunde
cu momentul în care destinatarul ofertei acceptă. Această teorie este cel mai des
utilizată şi este acceptată de ONU şi de legislaţiile ţărilor ca: S.U.A. Franţa, Marea
Britanie, ţările din America Latină.

3
 Conform Codului Civil partea a treia, titlu II, capitolul I, art.666, contractul,
în general, este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, prin
care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Părţile contractante pot
încheia în mod liber, în limetele normelor imperative de drept, acest contract şi pot
stabili conţinutul lui. Acesta se consideră încheiat, dacă părţile au ajuns la un acord
privind toate clauzele lui esenţiale.
Astfel, reieşind din definiţia generală a contractului dată de Codului Civil,
art.753, contractul de vînzare-cumpărare este actul juridic prin care o parte
(vînzător) se obligă să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărător),
iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Vînzătorul se
obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun,
prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel.
Condiţia de livrare este înţelegerea contractuală dintre partenerii de contract
privind asumarea obligaţiilor acestora pe parcursul dintre livrarea mărfurilor din
depozitul exportatorului pînă la sosirea mărfurilor la importator.
În acest context, alegerea şi includerea în contractele comerciale a celor mai
favorabile clauze, la un moment dat, atît pentru vînzător cît şi pentru cumpărător,
prezintă o importanţă deosebită, relaţiile dintre aceştea fiind guvernate de
totalitatea clauzelor stipulate în contractul încheiat, unele dintre acestea fiin
convenite în mod special, iar altele alese dintre cele folosite în practica curentă,
integrată a comerţului internaţional.
În acest sens Camera de Comerţ Internaţional de la Paris a publicat reguli cu
caracter internaţional cunoscute sub denumire de INCOTERMS,încă din 1936, pe
măsura dezvoltării comerţului mondial,a modificărilor ce au intervenit în
modalităţile de realizare a transportului internaţional şi a modernizărilor ce au
caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice internaţionale, a revizuit,
completat şi sistematizat în mai multe rânduri şi anume în
1953,1967,1976,1980,1990 şi ultima ediţie INCOTERMS-2000.
Regulile INTECOTERMS prevăd denumiri standart şi abrevieri fiecărei
condiţii de livrare şi cuprind cheltuieli minime şi maxime care pot fi suportate de
vînzător.
Condiţiile de livrare conform INCOTERMS se grupează în 4 familii (grupe)
de condiţii, şi anume:
Grupa E, litera E provine de la cuvîntul „EX”.
Grupa prevede obligaţii minime pentru vînzător, în sensul că acesta are doar
obligaţia producerii şi punerii mărfurilor contractate (individualizate) la dispoziţia
cumpărătorului.
Grupa F, litera F provine de la cuvîntul „Free” (în limba engleză” sau
„Franco” (în limba franceză).
Grupa prevede, în general, că vînzătorul nu-şi asumă nici riscul şi nici
costurile pentru transportul principal, însă este obligat să predea (să încredinţeze)
mărfurile unui cărăuş (transportator) nominat de cumpărător.
Grupa C, litera C provine de la cuvintele „Cost or Carriage” (în limba
engleză) sau cout ou port (în franceză).

4
 Grupa prevede (în general) că vînzătorul îşi asumă numai tarifele (costurile)
pentru transportul principal, fără a-şi asuma riscurile inclusiv daunele (pierderile)
produse mărfurilor, şi nici costurile suplimentare generate de evenimentele produse
ulterior, după încărcarea şi expediţia mărfurilor.
Grupa D, litera D provine de la cuvîntul „Delivered” (în engleză), în franceză
cuvîntul sinonim fiind „rendu”.
Grupa prevede (în general) obligaţia vînzătorului de a-şi asuma riscul şi
tarifele (costurile) transportului principal.
Cele 4 grupe sus-menţionate includ 13 condiţii de livrare, şi anume:
I. Categoria "E" - vînzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziţia
cumpărătorului:
EXW (Ex Works) - Franco uzina: este condiţia de livrare cea mai comodă
pentru vînzător, care trebuie să pună marfa ambalată la dispoziţia cumpărătorului,
care este obligat să o încarce pe cheltuiala şi riscul său.
Vînzătorul îşi îndeplineşte obligaţiunile atunci, cînd pune la dispoziţia
cumpărătorului marfa ambalată în locul indicat în contract, la depozitul, uzină
sau/şi în termenul indicat în contract. Cumpărătorul este obligat să încarce marfa şi
s-o transporte la destinaţie, suportînd toate cheltuielile şi riscurile privind
distrugerea mărfii. Părţile pot conveni ca vînzătorul să perfecteze documentele de
export (licenţe, certificate) pe cheltuiala cumpărătorului.
II. Categoria "F" - transportul principal nu este plătit de către vînzător, care
remite marfa unui transportator desemnat:
FCA (Free Carrier) - Franco la cărăuş. Conform acestei condiţii marfa,
dupa ce a fost vîndută este predată de exportator primului cărăuş, numit de
cumpărător, cu taxele de export achitate la locul şi timpul indicat în contract.
Indicat este să se stipuleze în contract obligaţia vînzătorului de a încarca şi
stivui marfa în containere în mijlocul de transport pe cheltuiala sa, rămînînd
în sarcina cumpărătorului cheltuielile cu transportul şi de descărcare şi riscurile
de pierdere a mărfurilor.
FAS (Free Alongside Ship) - Franco de-a lungul navei: se poate utiliza
numai în cazul transporturilor maritime şi fluviale. Cumpărătorul angajeaza nava,
iar vînzătorul aduce marfa în port şi o plasează pe chei de-a lungul navei. Din acest
moment riscurile pierderii mărfurilor, taxele de export şi cheltuielile de încărcare şi
transportare trec asupra cumpărătorului.
FOB (Free on Board) - Franco la bord: transferul de la vînzător la
cumpărător al mărfii, cheltuielilor, formalităţilor şi riscului se face în momentul
cînd marfa a trecut balustrada (copastia) vasului. Vînzătorul trebuie să achite taxele
de export.
III. Categoria "C" - transportul principal este plătit de către vînzător, care suportă

5
cheltuielile dar nu şi riscurile pe timpul transportului:
CFR (Cost and Freight) - Cost şi navlu: vînzătorul angajeaza nava, o
încarcă şi o duce în portul de destinaţie convenit. Vînzătorul este obligat să
încheie contractul contractul de transport şi să încarce marfa, taxele de export –
achitate. Din momentul trecerii mărfurilor la balustradă trec şi riscurile către
cumpărător.
CIF (Cost Insurance and Freight) - Cost, asigurare şi navlu: pe langă
CFR
vînzătorul are obligaţia să procure pentru cumpărător, pe contul acestuia din
urma,
un contract de asigurare împotriva riscurilor maritime de avariere sau de pierdere
a
mărfii în timpul transportului. Vînzătorul încheie contractul de transport şi
achită
formalitărţile de export. Riscurile trec la cumpărător după încărcarea mărfii
peste
bordul navei, iar cheltuielile – după descărcare.
CPT (Carriage Paid To) - Transport plătit pînă la: vînzătorul plateşte
transportul pînă la destinaţie, îndeplinind formalităţile de export. Riscul trece
la cumpărător din momentul transmiterii mărfii la cărăuş. Condiţia poate fi
utilizată pentru toate felurile de transport.
CIP (Carriage and Insurance Paid To) - Transport şi asigurare plătite
pînă la: pe lîngă CPT vînzătorul asigură marfa, în numele şi pe contul
cumpărătorului, contra riscurilor minime de avariere şi pierdere.

6
 IV. Categoria "D" - vînzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile pentru
livrarea mărfii la locul de destinaţie convenit:
DAF (Delivered at Frontier) - Livrat la frontieră: vînzătorul, cu taxele
de export achitate, pune marfa la dispoziţia cumpărătorului la frontiera
convenită şi îndeplineşte formalităţile de vămuire la import. Riscurile se transmit
din momentul predării mărfurilor la frontieră.
DES (Delivered Ex Ship) - Livrat franco nava: vînzătorul suportă
cheltuielile şi riscurile aducerii mărfii în portul de destinaţie, punînd-o la
dispoziţia cumpărătorului la bordul navei, nevămuită pentru import. Riscul în
acest moment trece la cumpărător.
DEQ (Delivered Ex Quay) - Livrat franco chei: pe lîngă DES,
vînzătorul plăteşte vama în ţara cumpărătorului.
DDU (Delivered Duty Unpaid) - Livrat vama neplatită: vînzătorul nu
plăteşte vama şi celelalte taxe din ţara cumpărătorului, importul îl achită
cumpărătorul.
DDP (Delivered Duty Paid) – Livrat vama plătită: vînzătorul plăteşte
toate taxele şi riscurile care intervin, ducînd marfa la destinaţie ( vînzătorul
achită şi importul).
Cantitatea mărfii este exprimată în unităţi de măsură specifice naturii
mărfii: bucăţi, metri cubi, metri pătraţi, tone, litri, perechi etc. sau în unităţile
complexe specifice uzanţelor locale. În contract se va indica: locul şi momentul
determinării cantităţii; modul de determinare a cantităţii: numărare, cîntărire,
măsurare; documente ce atestă cantitatea.
Nivelul tehnic şi de calitate. În contractul internaţional un element, care nu
trebuie evitat, este şi descrierea parametrilor tehnici şi de calitate a obiectului
contractului. Foarte important este ca producătorul de mărfuri, în măsura
posibilului, să producă mărfurile pe baza standartelor internaţionale. Astfel
trimiterea, în contract, la standartul internaţional defineşte nivelul tehnic şi de
calitate a obiectului.
Garanţia calităţii mărfii. Garanţia calităţii mărfii în contract, ca şi nivelul
tehnic şi de calitate, joacă un rol important pentru părţile contractante. Astfel se
poate de menţionat că sunt două categorii de mărfuri din punct de vedere al
necesităţii acordării garanţiei: mărfuri care necesită termene de garanţie şi mărfuri
care nu necesită termene de garanţie.
Pentru mărfurile la care, contractual, nu se acordă un termen de garanţie,
contractul trebuie să prevadă obligaţia vînzătorului de a elibera un certificate de
calitate sau un certificate de analiză. Abaterile calităţii de la cele menţionate în
documente trebuie să-l oblige pe vînzător să facă înlocuirile mărfilor, sau
remedierile ce se impun sau, după înţelegere, să acorde reducere de preţ. Pentru
mărfurile la care se stabileşte termenul de garanţie, în contract se indică termenul
dat, precizîndu-se data de la care începe să curgă termenul de garanţie şi data la
care acesta expiră, precum şi condiţiile în care se prelungeşte garanţia sau în care
încetează.

7
 Ambalajul şi marcarea este un alt element, care poate fi menţionat într-un
contract. Vînzătorul este obligat de a asigura un ambalaj corespunzător, care să
protejeze marfa pe parcursul transportării acesteia pînă la destinaţie, să marcheze
ambalajul în scopul înlesnirii manipulării şi publicităţii comerciale. Pe ambalaj se
indică adresa de destinaţie, tipul mărfii şi diferite menţiuni specifice privind
fragilitatea mărfii, modul de transportare, de comportare cu acest tip de marfă,
modul de păstrare etc. Ambalajele trebuie să fie însoţite de foi de ambalaj pe care
numaidecît trebuie să se indice denumirea mărfii. În unele cazuri este necesar de a
marca ambalajul cu anumite denumiri, sub formă prescurtată, prin care se
determină particularităţile privind calitatea mărfii sau originea lui.
Modul de decontare, care prevede ordinea, stabilită de ambele părţi în
comun accord, privind executarea plăţii pentru marfa importată, indicînd aici suma
care trebuie să fie achitată şi termenul de plată.
Forţa majoră este unul dintre cele mai importante compartimente ale
contractului de vînzare-cumpărare internaţional. El prevede eliberarea totală sau
parţială de obligaţia ai ambilor părţi de a răspunde de pierderile apărute în urma
calamităţilor naturale, războaielor sau în urma acţiunilor organelor de stat sau a
altor situaţii care nu pot fi controlate de părţile contractante. Ca dovadă, în aceste
cazuri, servesc certificatele, actele eliberate de organele împuternicite din ţara
cumpărătorului sau a vînzătorului.Contractul încheiat este semnat de ambele părţi
şi toate modificările ulterioare în condiţiile contractului sunt reflectate într-un
proces-verbal şi se anexează la contract. După aceasta participantul activităţii de
comerţ organizează evidenţa operativă a îndeplinirii condiţiilor contractului
respectiv, ceea ce e necesar pentru asigurarea controlului respectării (graficul de
livrări) obligaţiunilor părţilor.
În cazul evidenţei operative manuale se deschide cîte o mapă pentru fiecare
contract în parte. Fiecare primire de bunuri materiale de la furnizor străin se
înregistrează pe o foaie aparte sau pe o cartelă cu indicarea datei, lunii, precum şi a
volumului bunurilor în mărimea naturală şi valorică.
În condiţiile evidenţei automatizate a executării condiţiilor contractuale,
toată informaţia necesară se introduce în memoria computer-lui în baza
documentelor primare privind primirea bunurilor materiale. Controlul periodic
asupra îndeplinirii obligaţiilor contractuale se efectuează în regim automatizat prin
compararea volumului efectiv al importului de bunuri cu volumul stabilit de
contract.

8
 Costuri

de bază
7uCondiţiile
Individualizare, ambalarea

Încărcarea (camion, vagon). Încărcare container la uzină sau în antrepozit plecare

eplasare/apropiere de port, aeroport, terminal platforma de grupaj: terminal de

plecare

Formalităţi vamale de export

Transbordare (trecere) în incinta portuară, aeroportuară, platformă, depozit de

grupaj, terminal de plecare

Transport principal

Asigurare / transport

tilizare/pasaj incinta, porturi, aeroportuare, depozit / platf. de grupaj, terminal

sosire

Formalităţi vamale de import (drepturi şi taxe)

Interpretarea termenilor comerciale INCOTERMS-2000

Deplasare la domiciliu sau antrepozit sosire

Descărcare la domiciliu (uzină) sau antrepozit sosire

VS = Vînzare la sosireVP = Vînzare la plecare

MM = Transport cu orice modalitateT = Transport terestruM = Transport maritim

9
 VP
EXW  □ □ □ □ □ □ □ □ □ □ MM
FCA     □ □ □ □ □ □ □ VP MM
FAS     □ □ □ □ □ □ □ VP MM
FOB      □ □ □ □ □ □ □ VP M
 VP
CPT      □ □ □ □ □ MM
 VP
CFR      □ □ □ □ □ M
 VP
CIP       □ □ □ □ MM
 VP
CIF       □ □ □ □ M
 VS
DAF       □ □ □ □ T
 VS
DES       □ □ □ □ M
 VS
DDU        □  □ MM
  VS
DDP         □ MM
 VS
DEQ        □ □ □ M

• costuri în sarcina vînzătorului □ Costuri în sarcina cumpărătorului

10
Tema: Reglementarea activităţii de comerţ exterior

1. Cadrul legal aferent desfăşurării operaţiilor de comerţ exterior

2. Regimurile vamale utilizate in activitatea de comerţ exterior.
3. Instrumentele de politica comerciala de natura tarifara (vamala).

-1-
Trecerea de la economia centralizat planificată la economia de piaţă a avut ca
efect schimbarea radicală şi a sistemului contabil al întreprinderii. În acest context
menţionăm că s-au schimbat atît regulile generale ale sistemului contabil
(obiectivele contabile, metodele de evaluare, definirea rapoartelor financiare, a
regulilor de prezentare a acestora), cît şi regulile şi instrumentele de aplicare,
respectiv Planul de Conturi, reguli de funcţionare a conturilor, metodologia de
înregistrare a operaţiilor contabile; totodată s-au introdus treptat noi conturi, noi
principii şi reguli ce vizează latura aplicativă a sistemului contabil al
întreprinderilor.
Sistemul contabil practicat în Republica Moldova are la bază Legea
contabilităţii, Standardele Naţionale de contabilitate. În acest mod contabilitatea
întreprinderilor din Republica Moldova asigură informaţii de înaltă calitate ce
răspunde următoarelor cerinţe:
- să fie transparenţă pentru utilizatori;
- să fie comparabilă pentru perioadele pentru care este realizabilă;
- informaţiile să fie generate de un cost care să nu depăşească beneficiile
aşteptate de utilizatori.
Contabilitatea ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea,
cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice, ea asigurînd
înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de
trezorerie, atît pentru cerinţele interne ale acestora, cît şi în relaţiile cu investitorii
prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice
şi alţi utilizatori.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate
angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a
celor care le-au înregistrat în contabilitate.
Republica Moldova este un participant activ la viaţa comercială externă.
Acest mijloc esenţial de realizare a circuitului mondial de valori materiale şi
intelectuale se concretizează în ansamblul operaţiunilor şi activităţilor avînd ca
obiect schimbul de mărfuri, lucrări, servicii la scară internaţională.
Astfel, în scopul supravegherii şi perfecţionării mecanismului de
reglementare a comerţului exterior s-au întreprins măsuri concrete pentru crearea

11
unui cadru juridic adecvat. Aşadar, cunoaşterea actelor normative devine unul din
factorii cei mai importanţi ai operaţiunilor de import.
Actele normative ale Republicii Moldova ce reglementează operaţiunile
comerţului exterior pot fi grupate în :
- acte legislative cu caracter general.
- acte legislative ale Departamentului Vamal:
- acte legislative ale Ministerului Finanţelor:
- acte legislative ale BNM:
- acte legislative internaţionale:
Principalele documente normative ce ţin de organizarea contabilităţii
operaţiunilor de import sînt:
- Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.
- S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale” ;
- S.N.C. 21 „Efectele variaţiilor cursurilor valutare”;
Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe nr. 1031-XIV din
08.06.2000 vizează modul de antrenare în această activitate a persoanelor fizice şi
juridice din Republica Moldova şi din alte ţări, drepturile, obligaţiile şi
responsabilităţile în acest domeniuale autorităţilor publice.
Conform art.6 al legii indicate participanţii la activitatea comercială externă
pot fi atît persoane juridice cît şi fizice, înregistrate în modul stabilit, cît şi
autorităţile administraţiei publice locale.
Statul îşi realizeză obiectivele sale prin:
- Promovarea unei politici unice în domeniul comerţului exterior ca parte
componentă a politicii externe a Republicii Moldova;
- Centralizarea sistemului reglementării de stat a activităţii comerciale
externe şi exercitarea controlului asupra acestei activităţi;
- Protecţia de stat a drepturilor şi intereselor legitime, inclusiv a
secretului comercial, ale participanţilor la activitatea comercială externă;
- Liberalizarea schimbului internaţional.
Legea privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451-XV din 30.07.2001
stabileşte tipurile şi modul de eliberare a licenţelor pentru unele genuri de activitate
şi îşi extinde acţiunea asupra tuturor agenţilor economici din Republica Moldova,
indiferent de tipul lor de proprietate, subordonare departamentală şi locul de
înregistrare. Legea menţionată defineşte noţiunea de licenţă drept un act oficial,
eliberat de autoritatea pentru licenţiere ce atestă dreptul titularului de licenţă de a
desfăşura, pentru o perioadă determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu
respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere.
Procedurile naţionale în materie de licenţă de import pot afecta în mod negativ
fluxul importurilor, în special dacă aceste proceduri nu sunt transparente sau dacă
acestea întîrzie în mod nejustificat eliberarea licenţelor.
Legea R.M. cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20 noiembrie 1997 şi cu
modificările legii nr.11-XV din 17 februarie 2005 stabileşte modul de aplicare a
tarifului vamal la mărfurile introduse pe/sau scoase de pe teritoriul RM, regulile de
supunere a acestor taxe vamale precum şi metodele de determinare a valorii în
vamă şi a ţării de origine a mărfurilor.
12
 Hotărîrea despre aprobarea regulamentelor cu privire la aplicarea regimurilor
vamale nr. 207 din 26 februarie 2003 prevede tipurile de regimuri vamale
condiţiile plasării mărfurilor în regimurile vamale, particularităţii achitării
drepturilor de import.
Un rol important în activitea de comerţ exterior îi revine şi Codului Fiscal.
Conform art.100 al Codului Fiscal valoarea impozabilă a mărfurilor importate
constituie valoarea lor în vamă, determinată în conformitate cu legislaţia vamală,
precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor
mărfuri, cu excepţia taxei pe valoare adăugată. În conformitate cu prevederile
art.101 persoanele juridice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de
întreprinzător achită TVA pînă la momentul prezentării declaraţiei vamale şi
introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Legea Contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.1995 prevede modul de întocmire a
documentelor primare, reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de import în
valută naţională
S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale” prevede formarea costului
mărfurilor importate care cuprinde valoarea cumpărăturilor, taxele vamale şi
cheltuielile de transport legate nemijlocit de achiziţionarea mărfurilor şi alte
impozite (cu excepţia celor care ulterior urmează a fi restituite întreprinderii de
către organele fiscale).
S.N.C. 21 „Efectele variaţiilor cursurilor valutare” determină regulile de
contabilizare a operaţiunilor în valută străină şi a modului de reflectare a
diferenţelor de curs valutar. Diferenţele de curs apărute ca rezultat al modificărilor
în cursul valutar între data efectuării operaţiunii în valută străină şi data achitării
creanţelor şi datoriilor referitoare la aceasta se constată ca venituri sau cheltuieli
ale întreprinderii în perioada în care au apărut.
Reglementarea valutară pe teritoriul RM este efectuată în baza
Regulamentului privind reglementarea valutară pe teritoriul RM aprobat prin
hotărîrea Consiliului Administraţiei al BNM din 13 ianuarie 1994 cu toate
modificările ulterioare. Acest document stabileşte modul de efectuare a
decontărilor prin virament.
Totodată, pentru menţinerea suveranităţii şi asigurării securităţii economice a
statului şi a agenţilor economici, pentru asigurarea respectării riguroase a
standardelor şi normelor de calificaţie necesare, se acordă o atenţie deosebită
licenţierii unor genuri de activitate. Din acest motiv, în continuare, autorul tezei va
acorda atenţie anume acestui aspect al activităţii comerciale externe a Republicii
Moldova, din punct de vedere al reglementării normative.
În art.2 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din
30.07.2001, se defineşte noţiunea de licenţă ca fiind un act oficial, eliberat de
autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura
pentru o perioadă determinată, genul de activitate indicat în acesta, cu respectarea
obligatorie a condiţiilor de licenţiere. Condiţiile de licenţiere reprezintă totalitatea
cerinţelor şi condiţiilor stabilite, a căror respectare este obligatorie pentru
solicitantul şi titularul de licenţă la desfăşurarea genului de activitate licenţiat.
Formularul de licenţă este un document de strictă evidenţă. Formularele tipizate au
13
serie şi numerotare continuă. Tipul formularului de licenţă şi al anexei la acesta se
aprobă de Guvern.
Licenţa conţine următoarele elemente:
- denumirea autorităţii de licenţiere;
- seria, numărul şi data eliberării licenţei;
- denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului
de licenţă întreprindere sau organizaţie, persoană fizică sau juridică ori numele,
prenumele şi adresa titularului de licenţă persoană fizică;
- data şi numărul cerificatului de înregistrare de stat a întreprinderii sau
organizaţiei, codul lor fiscal ori seria şi numărul buletinului de identitate, codul
fiscal al persoanei fizice;
- genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se
eliberează licenţa;
- termenul de valabililitate a licenţei;
- semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului
acestuia autentificată prin aplicarea ştampilei acestui organ.
Anexa la licenţă este parte integrantă a acesteia şi conţine toate condiţiile de
licenţiere. Licenţele eliberate sunt valabile pe întreg teritoriu al Republicii
Moldova şi peste hotarele ei, în corespundere cu acordurile internaţionale la care
face parte. Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare începînd cu ziua
primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei.
Titularul de licenţă nu are dreptul să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei
persoane.
În art.8 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate, sunt enumerate
49 genuri de activitate supuse licenţierii. Referindu-ne la activitatea comercială
externă, putem menţiona 9 genuri de activitate pentru desfăşurarea cărora este
nevoie de licenţă, stipulate în art.8:
- importul alcoolului etilic; importul producţiei alcoolice şi a berii;
- importul tutunului, a tutunului fermentat şi a produselor din tutun;
- importul produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
- activitatea legată de importul, exportul, surselor de radiaţii ionizate şi
a materialelor radioactive, inclusiv a deşeurilor radioactive ;
- importul substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi
produselor chimice de menaj; importul,şi/sau exportul, reexportul substanţelor
care distrug stratul de ozon, precum şi al echipamentelor şi produselor ce
conţin asemenea substanţe;
- importul şi/sau exportul armamentului şi muniţiilor, armelor de
vînătoare, de tir, de instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;
- importul materialelor explozive;
- importul, exportul mijloacelor criptografice şi tehnice de prorecţie a
informaţiei, dispozitivelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a
informaţiei;
- importul benzinei, motorinei şi gazului lichefiat.
Art. 18 al aceleeaşi legi stabileşte taxa pentru licenţă, care variază de la
un gen de activitate la altul. Totodată, unele taxe sunt stabilite în anexa la Legea
14
privind licenţierea unor genuri de activitate. Taxele pentru licenţă nu sunt rigide ci
pot fi modificate în dependenţă de politica economică a statului. De exemplu,
pentru importul alcoolului etilic; importul şi/sau comercializarea angro a băuturilor
alcoolice şi a berii importate, taxa pentru licenţă este de 40000 lei, iar pentru
importul articolelor din tutun - de 20000 lei.
În afara legilor sus menţionate, sunt elaborate şi alte acte normative care
reglementează licenţierea operaţiunilor de comerţ exterior. Astfel, Ministerul
Finanţelor al Republicii Moldova la 28 decembrie 1998 a aprobat „Regulamentul
cu privire la modul de eliberare a licenţelor pentru importul articolelor din tutun,
băuturilor alcoolice şi comercializarea lor angro”. În acest Regulament sunt expuse
unele condiţii cărora trebuie să corespundă agentul economic, documentele
necesare a fi prezentate la Ministerul Finanţelor pentru a obţine licenţa:
- cerere pentreu eliberarea licenţei;
- certificat de atribuire a codului fiscal;
- certificat de înregistrare ca plătitor de TVA;
- statutul, Contractul de Constituire în original;
- documentele eliberate de Inspectoratul Fiscal, respectiv ce confirmă
lipsa datoriilor la buget;
- contractul de distribuţie încheiat cu producătorul etc.
Conform anexei nr.2 „Lista genurilor de activitate care se practică în bază
de licenţă” la Legea privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate
nr. 332-XIV din 26.03.1998, importul şi comercializarea cu ridicata a băuturilor
alcoolice şi a articolelor din tutun este eliberată de Ministerul Finanţelor. În
această anexă este prezentată nu doar lista tuturor activităţilor ce se practică în
bază de licenţă, ci şi organele abilitate în eliberarea lor.
Întrucît este necesară o continuă perfecţionare a politicii economice a
statului, sunt elaborate noi acte, hotărîri, decrete menite să îmbunătăţească şi
activitatea agenţilor economici, respectiv să simplifice şi să optimizeze procedura
de licenţiere. Astfel, a fost aprobat Ordinul Ministerului Economiei şi Camerei de
Licenţiere privind condiţiile de licenţiere şi listele documentelor suplimentare, ce
se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru unele genuri de activitate
nr.77-g din 10.19.2004.
În continuare vor fi prezentate unele condiţii de licenţiere pentru importul
alcoolului etilic; importul şi/sau comercializarea angro băuturilor alcoolice şi a
berii importate:
- desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ şi
normativ;
- marcarea obligatorie a producţiei alcoolice importate cu timbre de
acciz;
- respectarea volumelor importate de alcool etilic stabilite de licenţă;
- onorarea de către titularul de licenţă a obligaţiunilor fiscale;
- respectarea documentaţiei normativ-tehnologice la păstrarea şi
comercializarea producţiei alcoolice şi a berii importate;
- respectarea normelor sanitaro-epidemiologice şi antiincendiare;

15
 - depozitarea alcoolului etilic importat numai în depozite-tip de păstrare
a alcoolului etilic etc.
Lista documentelor suplimentare ce se anexează la cererea de eliberare a
licenţei:
- copia actului de proprietate asupra încăperilor pentru depozite
specializate;
- copia documentului ce confirmă volumul de import al alcoolului etilic,
coordonat cu Departamentul Agroindustrial „Moldova-Vin”;
- prognoza sortimentului producţiei alcoolice planificate spre
comercializare.
Obiectivul acestui ordin este de a promova politica economică a statului şi
a asigura respectarea legislaţiei în domeniul licenţierii.
În scopul asigurării unor condiţii optime pentru importul unor produse de
importanţă naţională, sunt aprobate diferite regulamente. La 2.02.1999 Guvernul
Republicii Moldova a aprobat Hotărîrea cu privire la măsurile de reglementare a
importului, transportării, stocării şi comercializării produselor petroliere împreună
cu anexa „Regulamentul cu privire la modul de evidenţă şi controlul asupra
importului, transportării, stocării şi comercializării produselor petroliere, perceperii
accizelor şi altor plăţi în buget de ola agenţii economici.” La 15 07.2005 a fost
aprobat prin Hotărîrea Guvernului „Regulamentul privind condiţiile generale de
import/export şi tranzit al energiei electrice”.
Aceste hotărîri, precum şi altele similare, scot în evidenţă aspecte
importante legate de operaţiunile de comerţ exterior, ceea ce ar trebui să ofere un
anumit grad de siguranţă agenţilor economici rezidenţi în relaţiile lor cu „restul
lumii”.Totodată, actele normative referitoare le licenţierea operaţiunilor de comerţ
exterior conţin articole ce reglementează situaţiile care necesită suspendarea şi
retragerea licenţei.
Drept temei pentru suspendarea licenţei servesc:
- nerespectarea de către titularul de licenţă a prescripţiei privind lichidarea
încălcărilor condiţiilor de licenţiere în termenul stabilit;
- pierderea parţială sau temporară de către titularul de licenţă a capacităţii
de
desfăşurare a genului de activitate licenţiat;
Licenţa poate fi retrasă din mai multe motive:
-cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
-depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de
licenţiere;
-desfăşurarea ilicită de titularul de licenţă a altei/altor activităţi supuse
licenţierii fără a deţine,însă, licenţa respectivă.
Titularul de licenţă poate redobîndi licenţa urmînd insrucţiunile stipulate în
acele legislative ce reglementează acest domeniu de activitate.
Din cele expuse, reiese că atît scopul licenţierii operaţiunilor de comerţ
exterior cît şi în general a emiterii de acte legislative şi normative este de a asigura
egalitatea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor întreprinderilor,

16
organizaţiilor, persoanelor fizice, protecţia intereselor legale a cetăţenilor precum
şi asigurarea securităţii economice a Republicii Moldova.

-2-
Orice activitate de comerţ exterior necesita dirijarea de către stat a acestui gen de
activitate. Unul din factorii principali utilizaţi de stat este reglementarea vamală.
La 17.02.2008 Parlamentul RM a aprobat legea pentru modificarea şi completarea
unor acte legislative nr.XV MO nr.46-50 din 25.03.2008 prin care s-au operat un
şir de modificări esenţiale în legislaţia vamală privind determinarea destinaţiilor
vamale şi a regimurilor vamale în cadrul acestora, reanimarea depozitelor
provizorii, reglementarea obligaţiei vamale separat de cea fiscală.Prin această
modificare au fost introduse standardele vamale europene şi în RM.Totodată au
fost concretizate şi caracterizate regimurile vamale.
Regimul vamal reprezintă totalitatea reglementărilor vamale care
determină statutul mărfurilor şi mijloacele de transport în funcţie de scopul
operaţiunii comerciale şi destinaţia mărfurilor.
Standardele legislaţiei comunitare şi codul vamal al RM disting următoarele
regimuri vamale:
1. regimuri vamale definitive care includ:
a) importul
b) exportul
2. regimuri vamale suspensive:
a) tranzit
b) antrepozit vamal
c) perfecţionare activă (cu suspendare)
d)transformare sub control vamal
e) admitere temporară
f) perfecţionare pasivă
Regimurile vamale definitive sunt operaţiuni de o singură dată prin care
mărfurile se scot din supraveghere vamală şi se pun în circulaţie liberă
necondiţionată fie pe teritoriul vamal, fie în afara acestuia cu aplicarea dreptului de
import sau de export şi măsurile de politică economică respective. Caracterul
definitiv este conferit acestui tip de regim de faptul că procedura de vămuire
prevede încasarea obligatorie a dreptului de import sau de export. O altă trăsătură a
regimurilor definitive este încheierea acestora care se face numai prin acordarea
liberului de vamă şi punerea mărfurilor respective în circulaţie necondiţionată.
În consecinţă, un regim vamal definitiv nu poate figura ca un regim vamal
precedent şi nu poate fi continuat de un alt regim vamal. În acest context
reimportul sau reexportul mărfurilor sunt proceduri vamale care încheie alte
regimuri decât cele definitive.
Regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni cu titlu temporar care au drept
efect suspendarea temporară sau parţială a drepturilor de import sau de export. Pe
toată perioada aflării mărfurilor sub regim vamal suspensiv, acestea se află sub
supraveghere vamală, iar autorizarea regimului vamal suspensiv se admite numai
în caz când organele vamale pot asigura supravegherea şi controlul acestui
17
regim.Prin autorizaţia emisă, organul vamal fixează termenii şi condiţiile de
derulare şi încheiere a regimului vamal suspensiv. Termenul de încheiere a
regimului vamal suspensiv poate fi prelungit de către organul vamal care a
autorizat regimul, sau în caz de refuz, de organul ierarhic superior la cererea scrisă,
argumentată a titularului operaţiunii depusă în cadrul termenului acordat iniţial.
De menţionat că cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului
vamal suspensiv sunt suportate de titularul operaţiunii. În vederea acordării unui
regim vamal suspensiv, organele vamale vor solicita constituirea unei garanţii
pentru a asigura achitarea oricărei obligaţii ce poate apărea.
Regimurile vamale suspensive cu excepţia tranzitului se încheie prin clasarea sub
o altă destinaţie vamală fie a mărfurilor iniţiale fie a produselor compensate sau
transportate.
IMPORTUL- regim vamal în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul
vamal şi primesc statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie după ce sunt plătite
drepturile de import şi sunt aplicate măsurile de politică economică. În cazul
importului în unele cazuri poate fi acordată o reducere sau o scutire de taxe vamale
ceea ce se numeşte tratament tarifar preferenţial .De acesta pot beneficia unele
categorii de mărfuri în funcţie de originea acestora potrivit acordurilor
internaţionale la care RM este parte.
O procedură importantă în cazul importului este constatarea originii mărfurilor.
Organul vamal constată originea mărfii în baza următoarelor criterii:
a) mărfurile obţinute în totalitate într-o ţară;
b) mărfurile obţinute printr-o prelucrare sau transformare suficientă într-o ţară.
Originea mărfii trebuie confirmată prin certificatul de origine eliberat de organele
ţării abilitate de aceasta.
EXPORTUL-regim vamal în care mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal
fără obligaţia reintroducerii lor pe acest teritoriu.
Sunt admise la export mărfurile produse în ţară precum şi cele importate şi puse în
liberă circulaţie anterior cu excepţia mărfurilor care sunt puse unor măsuri de
restricţie în cadrul politicii economice.Exportul se efectuează cu condiţia onorării
drepturilor de export şi instrumentele de politică economică.
Liberul de vamă la export se acordă cu condiţia ca mărfurile să fie scoase de pe
teritoriul vamal în aceeaşi stare care se aflau la data înregistrării Declaraţiei de
export cu excepţia pierderilor naturale aferente transportării mărfurilor. Mărfurile
autohtone pot fi exportate temporar în caz în care urmează a fi reintroduse în ţară
fără a suferi vreo modificare cu excepţia uzurii normale sau a pierderilor naturale.
Organul vamal fixează termenul în care mărfurile trebuie să fie reintroduse sau să
fie plasate sub o altă destinaţie vamală.Termenul dat nu trebuie să depăşească 3
ani. El poate fi prelungit în unele cazuri temeinic justificate de către guvern în
fiecare caz separat. Exportul poate fi plătit definitiv şi temporar.
TRANZITUL-regim vamal în care mărfurile sunt transportate pe teritoriul
vamal sub supraveghere vamală de la un organ la altul fără perceperea drepturilor
de import şi export şi fără aplicarea măsurilor de politică economică. Timpul
tranzitului se stabileşte de organul vamal, dar nu poate depăşi 8 zile de la data
trecerii frontierei vamale. Titularul regimului vamal de tranzit este persoana sub
18
responsabilitatea căreia are loc operaţiunea de tranzit. El este obligat să depună la
organul vamal de plecare o declaraţie vamală de tranzit.
Nu pot fi plasate sub regim vamal de tranzit mărfurile interzise de legislaţia RM.
Pentru a fi plasate sub regim vamal de tranzit, mărfurile trebuie să întrunească
următoarele condiţii:
1. să nu fie utilizate în alte scopuri decât cele de tranzit;
2. să fie transportate la organul vamal de destinaţie în termenii stabiliţi de
organul vamal de plecare.
În cazul în care titularul operaţiunii de tranzit efectuată cu transportul său propriu
nu poate garanta respectarea legislaţiei vamale, organul vamal este în drept să
acorde regim vamal de tranzit cu condiţia respectării unor anumite cerinţe
(înzestrarea corespunzătoare a mijlocului de transport, sau efectuarea transportului
de mărfuri de către un alt transportator, sau cu însoţire vamală). Cheltuielile
suplimentare aferente acţiunii date vor fi suportate de transportator.Regimul vamal
de tranzit se încheie atunci când mărfurile împreună cu documentele însoţitoare
sunt prezentate la organul vamal de destinaţie în starea iniţială cu excepţia
pierderilor naturale.
ANTREPOZIT VAMAL- locul aprobat de organul vamal şi aflat sub
supravegherea acestora unde pot fi depozitate mărfurile şi anume:
1. a mărfurilor streine fără aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de
politică economică;
2. a mărfurilor autohtone destinate exportului.
Deţinătorul de antrepozit vamal este numit antrepozitar , care este o persoană
juridică , administrează şi gestionează antrepozitul vamal. Sub regimul de
antrepozit vamal pot fi plasate orice mărfuri cu excepţia celor prevăzute de
legislaţia RM. Antrepozitul vamal poate fi privat sau public. Antrepozitul vamal
public este disponibil oricărei persoane pentru depozitarea mărfurilor. Antrepozitul
vamal privat este destinat exclusiv depozitării mărfurilor de către antrepozitar.
Pentru a deschide un antrepozit vamal este nevoie de autorizaţie. În vederea
obţinerii autorizaţiei solicitantul trebuie să depună în scris o cerere care să conţină
informaţia necesară pentru acordarea autorizaţiei şi în special să demonstreze că
există o raţiune economică pentru antrepozitare. Autorizaţia se eliberează numai
persoanelor juridice din RM. Mărfurile plasate sub regim vamal de antrepozitare
pot fi supuse următoarelor operaţiuni:
1. de asigurare a integrităţii lor;
2. de pregătire cu acordul organului vamal spre vânzare şi transportare.
Operaţiunile sus menţionate nu pot modifica parametrii tehnici de calitate a
mărfurilor.
PERFECŢIONARE ACTIVĂ- regim vamal ce permite ca mărfurile să fie
utilizate pe teritoriul RM în una sau mai multe operaţiuni de prelucrare şi anume:
1. mărfurile streine destinate scoaterii de pe teritoriul vamal sub formă de
produse compensatoare fără încasarea drepturilor de import şi fără
aplicarea măsurilor de politică economică.

19
 2. mărfurile importate şi puse în liberă circulaţie dacă sunt scoase de pe
teritoriul vamal sub formă de produse compensatoare cu încasarea
drepturilor de import şi restituirea acestora la realizarea exportului.
Pentru a activa sub regimul vamal dat, se eliberează autorizaţia la solicitarea
persoanei care efectuează perfecţionarea activă, sau care este responsabilă de
aceasta. Autorizaţia se eliberează numai persoanelor juridice din RM. Organele
vamale specifică în autorizaţie termenul în care produsele compensatoare trebuie
să fie exportate , reexportate sau li se atribuie o altă destinaţie aprobată de vamă.
La stabilirea acestui termen se va ţine cont de procesele tehnologice ale fiecărui
agent economic. Termenul dat începe să decurgă din data în care mărfurile sunt
plasate sub regim vamal de perfecţionare activă.
TRANSFORMARE SUB CONTROL VAMAL- regim vamal ce permite ca
mărfurile straine să fie utilizate pe teritoriul RM în operaţiuni ce le modifică natura
sau starea fără aplicarea măsurilor de import şi politică economică. Autorizaţia de
transformare sub control vamal se eliberează la solicitarea persoanei care
efectuează transformarea sau care este responsabilă de aceasta. Ea se eliberează
doar persoanelor juridice din RM. In autorizaţie se specifică termenul în care
produsele transformate trebuie să fie exportate sau li se atribuie o altă destinaţie
aprobată de vamă. Autorizaţia de transformare se eliberează în caz când:
1. mărfurile de import pot fi identificate în produsele transformate;
2. mărfurile după transformare nu pot fi readuse la forma sau la starea în care
se aflau până la plasarea lor sub regim vamal;
3. utilizarea regimului vamal nu poate duce la evitarea efectuării reglementării
privind originea şi restricţiile cantitative aplicate mărfurilor importate;
4. sunt îndeplinite condiţiile necesare ca regimul vamal să contribuie la crearea
şi menţinerea activităţii de transformare a mărfurilor în RM fără a atinge
nedorit interesele producătorilor autohtoni de mărfuri similare.
ADMITERE TEMPORARĂ – regim vamal ce permite utilizarea pe teritoriul
RM cu suspendarea parţială sau totală de drepturi de import şi fără aplicarea
măsurilor de politică economică a mărfurilor streine destinate reexportului în
aceeaşi stare cu excepţia uzurii lor normale. Pe toată durata regimului vamal de
admitere temporară mărfurile trebuie să rămână în proprietatea persoanei streine.
Ele nu pot fi vândute, închiriate, subînchiriate, gajate, transferate sau puse la
dispoziţia unei alte persoane pe teritoriul RM decât cu acordul organului vamal
după plata drepturilor de import şi efectuarea procedurilor vamale de punere în
liberă circulaţie cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie. Mărfurile introduse în
baza unui contract de leasing internaţional se plasează sub regim vamal de
admitere temporară.
PERFECŢIONARE PASIVĂ-regim vamal în care mărfurile aflate în liberă
circulaţie sunt scoase pentru prelucrare sau transformare în afara teritoriului vamal,
iar produsele compensatoare sunt introduse cu exonerarea totală sau parţială de
drepturi de import. Exportul temporar de mărfuri în vederea perfecţionării pasive
atrage aplicarea măsurilor de politică economică prevăzute pentru exportul
definitiv de mărfuri. Nu pot fi plasate sub acest regim:

20
 1. mărfurile care prin scoaterea de pe teritoriul vamal creează temei pentru
exonerarea de drepturi de import sau pentru restituirea drepturilor de import
încasate;
2. mărfurile care înainte de a fi scoase de pe teritoriul vamal au fost importate
cu exonerarea totală de drepturi de import până la expirarea termenului de
exonerare.
Perfecţionarea pasivă se efectuează în baza autorizaţiei eliberată de organul vamal
conform legislaţiei. În ea se indică termenul duratei acestui regim. Organul vamal
determină termenul în dependenţă de durata procesului tehnologic justificat din
punct de vedere economic.
În afară de regimurile sus menţionate , mărfurile pot fi plasate în:
1. zona liberă;
2. magazin „duty free”;
3. reexportul mărfurilor;
4. distrugerea mărfurilor;
5. abandon în favoarea statului.
ZONA LIBERĂ este o parte a teritoriului vamal în care mărfurile streine sunt
introduse şi utilizate fără aplicarea măsurilor de politică economică, iar mărfurile
autohtone sunt introduse şi utilizate cu respectarea condiţiilor stabilite pentru
regimul vamal de export.
MAGAZIN „DUTY FREE” constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere
vamală fără aplicarea măsurilor de politică economică în locuri special amenajate,
amplasate în aeroporturile internaţionale sau la bordul aeronavelor. Plasarea
mărfurilor în aceste magazine se efectuează fără perceperea drepturilor de import.
În magazinele date mărfurile se comercializează contra lei moldoveneşti , contra
valută streină şi cu utilizarea cardurilor bancare.
REEXPORTUL MĂRFURILOR este destinaţia vamală care constă în scoaterea
mărfurilor streine de pe teritoriul vamal fără perceperea drepturilor de export şi
fără aplicarea măsurilor de politică economică.
DISTRUGEREA MĂRFURILOR este destinaţia vamală ce constă în distrugerea
mărfurilor streine sub supraveghere vamală fără perceperea drepturilor de import şi
fără aplicarea măsurilor de politică economică. Distrugerea mărfurilor se
efectuează cu autorizaţia organului vamal. Nu se acordă autorizaţie în caz în care
distrugerea mărfurilor ar putea aduce daune mediului precum şi alte cauze
prevăzute de legislaţie. Cheltuielile ce apar în cazul dat sunt suportate de către
persoana interesată.
ABANDON ÎN FAVOAREA STATULUI este destinaţia vamală care constă în
renunţarea la mărfuri în folosul statului fără acordarea drepturilor de import sau de
export. Abandonul în favoarea statului se efectuează cu acordul organului vamal.
Persoana ce abandonează marfa nu suportă nici o cheltuială.

-3-

Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este

realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează întrarea sau

21
ieşirea în/din ţară a mărfurilor şi care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei
de stat a mărfurilor şi mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităţilor vamale
şi plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).
Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală
sunt, în primul rînd tarifele vamale, care cuprind taxele vamale care se percep
asupra mărfurilor importate (sau exportate) şi în al doilea rând, legile, codurile
vamale şi regulamentele vamale, situaţia prezentându-se diferit de la un stat la
altul în ce priveşte gama (mai largă sau mai resrînsă) de instrumente de politică
vamală folosite
În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat şi continuă să joace
rolul principal. Ea îndeplineşte următoarele funcţiuni:
a) de natură fiscală (taxe vamale fiind o sursă de venit la bugetul statului);
b) de natură protecţionistă (protejează economia naţională de concurenţa
străină în sensul la taxa vamală percepută la import.
Impunerea vamală s-a practicat şi în orânduirile precapitaliste, îndeplinind în
special o funcţie fiscală. În capitalism, pe lângă funcţia fiscală, s-au acceptat
funcţiile de protejare, de negociere şi adesea chiar de discriminare în relaţiile
comerciale internaţionale.
Barierele netarifare sunt un complex de măsuri şi reglementări de politică
comercială (publice sau private) care împiedică, limitează sau deformează fluxul
internaţional de bunuri şi servicii şi care au ca principal apărarea pieţei interne de
concurenţă străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.
Spre deosebire de barierele tarifare (vamale), cele netarifare prezintă
anumite particularităţi, mai importante fiind următoarele:
a) prin formele pe care le îmbracă, barierele netarifare urmăresc mărfurile
pe tot parcursul lor de la exportator, şi până la consumatorul final,
acţionând eşalonat, din momentul în care s-a efectuat comanda pentru un
anumit produs ce urmează să fie importat şi până la momentul
consumului final al acestuia;
b) marea diversitate şi gradul lor de diferenţiat de protecţie reprezintă o a
două particularitate a acestor bariere;
c) domeniile extrem de variate de aplicabilitate, legate de sfera relaţiilor
economice internaţionale, reprezintă o a treia particularitate a acestora;
d) în al patrulea rând, în marea lor majoritate, aceste bariere sunt mai greu
de cunoscut de către exportatori şi, din această cauză, se evaluează mult
mai greu gradul de protecţie şi mai ales gradul lor de discriminare;
e) în sfârşit, barierele netarifare pot influenţa direct volumul fizic al
mărfurilor importate în sensul limitării acestuia, pot influenţa indirect
volumul importurilor prin mecanismul preţurilor sau pot crea alte condiţii
care să îngreuneze realizarea importatorilor.

Taxele pentru procedurile vamale sunt stabilite în mărimi advalorim în dependenţă

22
 de valoarea mărfurilor şi obiectelor vămuite. Taxa pentru vămuirea mărfurilor şi
obiectelor importate, exportate se percepe separat pe fiecare cod marfar cu
aplicarea cotei în dependenţă de valoarea în vamă a mărfii şi tipul declaraţiei.
Calculul taxelor pentru proceduri vamale se efectuează în dependenţă de regimul
anunţat. Taxa pentru proceduri vamale nu se calculează la mărfurile şi obiectele cu
valoarea în vamă până la 50 euro. Persoanele fizice ce nu sunt subiecţi ai
antreprenoriatului achită taxa pentru proceduri vamale la introducerea , scoaterea
mărfurilor şi obiectelor de uz personal în cantităţi ce nu depăşesc limitele stabilite
de legislaţie. Taxele nu sunt achitate în caz când aceştia introduc, scot mărfurile în
legătură cu schimbarea locului de trai permanent sau în cazul obţinerii unor
moşteniri.
Procedurile vamale sunt stabilite de legea nr.1380-XIII din 20.11.1997.
Departamentul vamal efectuează calculul pentru proceduri vamale în formularul
nr. PV-1 „calculul procedurilor vamale”. Acestea sunt achitate prin virament sau
numerar până /în momentul efectuării tranzacţiei.

Lista serviciilor vamale şi mărimea taxei pentru proceduri vamale

Serviciile vamale cuantumul în euro

1.vămuirea mărfurilor plasate în regim de import,
de perfecţionare pasivă (cu excepţia celor menţionate
în punctul 2) de transformare sub control vamal în ma-
gazin „duty free” cu valoare în vamă:
de la 100-1000 euro 4 euro
peste 1000 euro 0.4% din valoarea în vamă a
dar nu mai mult de 1800 euro

2.vămuirea mărfurilor lăsate în regim de perfecţio-

nare pasivă în cazul scoaterii lor pentru reparaţie 0.1% din valoarea în va
cu obligaţia reintroducerii acestora după efectuarea mă a mărfurilor, dar nu
acestor lucrări mai mult de 500 euro

3.vămuirea mărfurilor plasate în regim vamal de

admitere temporară sau export temporar, respectiv 0.08% din valoarea în va
reexport sau introducerea acestora: mă a mărfii, dar nu mai
a)până la 2 luni prezentate la târguri,expoziţii mult de 400 euro
b)până la 2 luni cu valoarea în vamă
de la 100-1000 euro 4 euro
mai mult de 1000 euro 0.4% din valoarea în va
mă a mărfii, dar nu mai
mult de 1800 euro

4.vămuirea mărfurilor plasate la export 0.1% din valoarea în va

23
 sau reexport mă a mărfii, dar nu mai
mult de 500 euro.

Totodată, organele vamale percep:

90 lei inclusiv TVA pentru prelucrarea declaraţiei;
4 euro pentru formularul declaraţiei;
3 lei pentru formularul PV-1.
În afară de taxele percepute de Departamentul vamal, agenţii economici mai
suportă cheltuieli legate de îndeplinirea Declaraţiei vamale, servicii terminal,
care sunt achitate de altor persoane juridice autorizate cu acest drept.

Tema: Determinarea şi funcţiile documentelor specifice comerţului

exterior
Orice act sau fapt de comerţ are putere juridică doar dacă este confirmat
documentar. În linii generale, documentul este un act juridic care confirmă
autenticitatea unri operaţiuni. Documentele confirmative sunt indispensabile cu atît
mai mult în activitatea de comerţ exterior, deoarece în aceste operaţiuni sunt
implicaţi agenţi economici din diferite ţări.
Conform art.19 al Legii Contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007, operaţiile
economice se efectuiază în baza documentelor primare care se întocmesc la
momentul efectuării operaţiunii economice, iar dacă aceasta este imposibil –
nemijlocit după sfîrşitul operaţiunii.
Documentele justificative trebuie să conţină următoarele elemente
obligatorii: denumirea documentului, data întocmirii, conţinutul operaţiunii
economice, unităţile de măsură (în expresie naturală şi bănească), denumirea
agentului economic, funcţia şi numele persoanei responsabile pentru efectuarea
operaţiunii economice, semnăturile personale şi lizibile ale acestora.
În comparaţie cu tranzacţiile comerciale naţionale, operaţiile de import –
export se caracterizează printr-o varietate mare de documente primare, care după
caracterul şi destinaţia lor pot fi clasificate în:
• documente comerciale;
• documente financiare.
Documentele comerciale includ: documente de transport, documente de
asigurare, facturi comerciale, documente de însoţire a mărfurilor.
Activitatea de comerţ exterior ester posibilă numai în condiţiile transportării
mărfurilor (produselor) de la vînzător la cumpărător. Transportările intrnaţionale se
realizează cu transportul auto, maritim, feroviar şi aerian. Legalitatea şi siguranţa
acestor operaţiuni sunt asigurate de documentele însoţitoare. Documentele de
transport sunt acte oficiale ce însoţesc încărcătura şi conţin informaţia despre
condiţiile şi caracterul deplasării, precum şi trăsăturile de bază ale mărfurilor
transportate.
Transportul internaţional auto. Transportarea mărfurilor se efectuează în
baza „Convenţiei privind acordul transportării internaţionale a mărfurilor”(CMR),
24
încheiată la Geneva în mai 1956 şi „Convenţia vamală privind transportarea
internaţională cu utilizarea carnetului TIR” (Convenţia TIR, 1975). Prima
stipulează drepturile şi obligaţiunile transportatorului. Prevederile ei se aplică la
orice acord de transportare auto, cînd locurile de descărcare şi încărcare se află în
ţări diferite. În practica internaţională acordul de transportare a confirmat prin
întocmirea facturii internaţionale de transportare CMR (Convention Merchandises
Routiers), considerată ca scrisoare de trăsură, document validat pentru transportare
recunoscut de ţările Europene. Formularul acestei facturi este stabilită de Uniunea
Internaţională a Transportului Auto (IRU).
În scopul simplificării procedurilor vamale în ţările europene a fost adoptată
în 1959 „Convenţia vamală privind transportarea internaţională de bunuri cu
utilizare a carnetului TIR”. Mărfurile transportate cu respectarea proceduii TIR nu
sunt supuse plăţii sau depozitării vamale la vămi intermediare; nu sunt controlate
de organele vamale intermediare cînd marfa (mijloc de trnsport) e plombată.
Dreptul la transportare cu respectarea procedurii TIR îl are posesorul carnetului
TIR, care se eliberează de Asociaţia Internaţională a Transportului Autorutier
(AITA).
Transportul anumitor mărfuri este complet interzis sub acoperirea unui
carnet TIR. Aceste mărfuri sunt: alcool şi produse derivate, cu excepţia berii sau a
vinului; tutun şi produse derivate, cu excepţia tutunului brut.
Transportul internaţional feroviar. Aceste feluri de transportări se
realizează pe baza acordului bilateral (multilateral), încheiat între ţările
cointeresate şi în prezent se efectuiază în baza „Convenţiei privind transportarea
feroviară internaţională”, care conţine textul unificat al Convenţiilor de la Bern.
Documentul de bază care se întocmeşte la efectuarea transportării feroviare este
factura feroviară Rail Way Bill, numită şi scrisoare de trăsură feroviară CIM.
Transportul internaţional maritim . Acest tip de transport se efectuează în
baza contractului de transport maritim. Cel mai răspîndit contract internaţional
maritim este contractul în baza conosamentului, care reprezintă un document de
fracht al navei. În acest document se indică datele descrise în art.15 al „Convenţiei
ONU privind transportul maritim de bunuri” din 1978.
Transportul internaţional aerian. Zborurile deasupra ţărilor străine şi
deasupra mărilor se efectuiază în conformitate cu acordurile bilaterale şi
multilaterale dintre părţile cointeresate. În cazul transportării bunurilor pe cale
aeriană se încheie un contract de drept civil între compania aeriană şi expeditorul
de bunuri, în care de asemenea se indică drepturile şi obligaţiile destinatarului.
Transportarea internaţională aeriană de bunuri se perfectează printr-un document
de transport aerian, numită scrisoare de transport aerian( Air Way Bill – AWB),sau
„fracht aerian” de transport specific mărfurilor în trafic aerian.
Îndiferent de tipul transportului, orice marfă transportată e supusă riscului de
a fi pierdută, deteriorată. Riscurile sunt anumite evenimente probabile care pot
surveni pe parcursul transportului mărfurilor şi care pot avea ca urmare pierderea
sau avarierea totală sau parţială atât a mărfurilor cît şi a mijloacelor de transport.
Riscurile se împart în:
-riscuri asigurabile,
25
 -riscuri excluse.
De aceea exportatorii şi importatorii tind şă minimizeze aceste riscuri prin
încheierea contractului de asigurare a mărfurilor. Asigurarea se efectuează pe acea
perioadă, pe parcursul căreia răspunderea o poartă importatorul sau cînd e trece la
exportator. Încheierea acordului privind sigurarea mărfurilor se reglementează de
Legea cu privire la asigurări nr.407 din 21.12.2006. Încheierea acordului privind
asigurarea mărfurilor e confirmată de eliberarea poliţei de asigurare, care conţine
informaţiile privind riscurile recuperate. În cazul în care conţinutul contractului
general de asigurare nu corespunde cu conţinutul poliţei de asigurare eliberate
pentru fiecare lot de bunuri, prioritate are poliţa de asigurare.
Momentul trecerii riscului pierderii sau deteriorării bunurilor de la vînzător
la cumpărător este stipulat în termenii sistemului INCOTERMS.
Poliţa de asigurare se emite de către compania de asigurări în forma unei
înţelegeri, menţionînd vloarea asigurată, detalii privind marfa livrată şi modalitatea
de transport, riscurile acoperite de poliţa respectivă, precum şi termenii şi
condiţiile aplicabile în cazul poliţei respective
Certificatul de asigurare este un document emis, de asemenea, de o
companie de asigurări care conţine suma asigurată şi toate celelalte detalii legate
de livrare mărfii şi face referire la poliţa sub care a fot emis.
Factura comercială (Invoice) este un document contabil care include aşa
informaţie ca: numărul şi data documentului, denumirea furnizorului şi a
cumpărătorului, numărul contractului, descrierea mărfurilor, cantitatea livrată,
preţurile unitare şi totale, unităţile de măsură, numărul de colete, numerele şi
marcajele de expediere, etc.
Certificatul de origine a mărfii este o declaraţie semnată prin care se
confirmă origine mărfurilor. Ea conţine elementele caracteristice ale expediţiei la
care se referă. În majoritatea cazurilor, certificatul de origine este emis de o cameră
de comerţ sau de către autorităţile vamale. Certificatul de origine se întocmeşte în
limba engleză.
Certificatul fitosanitar este un document emis de obicei de către o instituţie
specializată în medicina veterinară care evidenţiază condiţia sanitară a mărfurilor.
Anumite tipuri d marfă şi anumite ţări solicită prezentare acestui tip de certificat la
importul anumitor mărfuri. Chiar dacă legislaţia ţării importatoare nu impune
prezentarea unui asemenea certificat, beneficiarul de mărfuri poate solicita un
asemenea document pentru a fi sigur că marfa livrată îndeplineşte condiţii
contractuale şi standardele de sănătate.
Certificatul de origine este o declaraţie semnată prin care se confirmă
originea mărfurilor. Ea conţine elementele caracteristice ale expediţiei la care se
referă. În multe ţări certificatul dat are o formă standartă, convenită şi care trebuie
să fie confirmată de un organ oficial independent printr-o semnătură şi stampilă
sau sigiliu.
Lista coletelor (Packing List) reprezintă un document emis de către vînzător
sau de către producătorul mărfurilor şi conţine specificaţii privind ambalajul,
greutăţile, şi numărul de unităţi livrate, uneori conţine şi refriri la marcaj.

26
 Lista de greutăţi (Weight List) este un document care conţine aceleaşi
elemente ca şi lista de coletaj, dar este obligatoriu să fie indicată greutatea
mărfurilor şi, eventual, greutatea fiecărui colet. Documentul trebuie să fie semnat
de importator.
Aviz de însoţire al mărfii este un document în care se prezintă caracteristicile
mărfii importate.
Certificatul d analiză (Certificate of Analisys)şi Certificatul de conformitate
(Declaration of Conformity) sunt documente ce adeverescrezultatele analizelor de
laborator cărora au fost supuse mărfurile.
Documentele financiare ţin nemijlocit de achitarea cu furnizrii de mărfuri,
materiale nerezidenţi în depenenţă de modalitatea de decontare utilizată.
Efectuarea opeaţiunilor de import-export presupune şi îndeplinirea unor
formalităţi vamale. Cu toate că au existat preocupări pe plan internaţional (Camara
Internaţională de Comerţ, Acorul pentru Tarife şi Comerţ, Organizaţia Mondială a
vămilor de Bruxells, etc.) pentru simplificarea formalităţilor şi tipizarea
documentelor legate de circulaţia mărfurilor pe plan internaţional, un număr încă
mare de ţări cere îndeplinirea unor documente suplimentare care îngreunează sau
limitează importul de mărfuri.
Documentele vamale includ Declaraţia Vamală, Formularul PV-1 „Calculul
procedurilor vamale”.
Declaraţia vamală se completează în limba de stat. Nu se permit corectări la
întocmirea acesteia. Declaraţia vamală este de două tipuri:
a) Declaraţia vamală primară – exemplarul dclaraţiei vamale în detaliu care
cuprinde informaţie generalizată cu privire la suma în factura comercială şi
valoarea în vamă.
Ea include un singur cod tarifar.
b) Declaraţia vamală complementară – serveşte ca supliment la cea primară
şi include în detaliu codurile tarifare diferite.
Declaraţia vamală se întocmeşte conform prevederilor Ordinului referitor la
aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea
declaraţiei vamale în detaliu nr. 199-O din 29.10.2004. Declaraţia vamală se
completează cu ajutorul maşinii de dactilografiat sau a imprimantelor.
Totodată organele vamale completează Borderoul documentelor anexate
care se anexează la declaraţia vamală. În acest boderou sunt indicate toate
documentele ce înoţesc marfa: contractul de vînzare-cumpărare, scrisoarea de
trăsură CMR sau alt document de transport, invoice-ul, certificat de origine al
mărfurilor, certificat de conformitate, etc.
Fiecare operaţiune de import-export are specificul său, ceea ce determină
lista documentelor necesare la efectuarea tranzacţiei.

27
 Tema 3 : Contabilitatea operaţiilor de export

1. Contabilitatea exportului pe cont propriu.

2. Contabilitatea exportului de servicii şi active nemateriale

1
Noţiunea de export, definită ca totalitatea operaţiunilor comerciale prin
care o parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări,
pare să nu ridice probleme cu privire la reflectarea acestora în contabilitate. În
realitate operaţiunile contabile privind exportul de mărfuri îmbracă forme variate
în funcţie de criteriile după care acestea se diferenţiază, şi anume:
1.după modalităţile de realizare de către societăţile comerciale externe a
exportului de mărfuri:
a) export de mărfuri pe cont propriu;
b) export de mărfuri în comision.
2. după termenul de decontare a mărfurilor exportate:
a) export cu încasare le vedere;
b) export pe credit comercial.
3.după modalităţile de decontare cu clienţii externi:
a) export cu decontare prin acreditiv;
b) decontare prin incasso documentar;
c) efecte de comerţ.
4.după provenienţa mărfurilor exportate:
a) mărfuri indigene;
b) mărfuri streine

Aspectele după care se diferenţiază metodologiile contabile sunt multiple de

la structură, modul de calcul şi evidenţă a cheltuielilor, a veniturilor, a
angajamentelor şi creanţelor, decontarea acestora până la calcularea rezultatelor
financiare.
Exportul de mărfuri pe cont propriu constituie o formă de organizare a
modalităţii indirecte de export în care agenţii economici ce practică activitatea de
comerţ exterior, cumpără mărfurile de la unităţile producătoare şi le vând pe contul
şi pe riscul propriu. Ca urmare, rezultatul exportului pe cont propriu se reflectă în
contabilitatea exportatorului ca profit sau pierdere, după caz. La fel, agenţii
economici producători, care au relaţii de comerţ internaţional fac parte din exportul
pe cont propriu.
Conform art.104, lit.a) al Codului Fiscal, „mărfurile, serviciile pentru export şi
toate tipurile de transport internaţional de mărfuri şi pasageri, precum şi serviciile
operatorului aerodrom, de comercializare a biletelor de călătorie în trafic
internaţional cu aeronave, de deservire la sol a aeronavelor, inclusiv de livrare a
combustibilului şi a mărfurilor la bordul navei, de securitate aeronautică şi de
navigaţie aeriană, aferente aeronavelor în trafic internaţional”, se impozitează la

28
cota zero. Ca urmare, exportatorii au dreptul la restituirea TVA aferentă valorii
exportate.

EXEMPLU
La data de 18.07.09, întreprinderea mixtă „Florile” a întocmit invoice-ul
nr.101 de vânzare a produselor din piele (codul mărfii 4107919) către compania
română „Nimrod” la preţ de vânzare 3961.11euro, costul efectiv – 42300 lei.
Condiţiile de livrare FCA Chişinău. La 21.07.09 a fost întocmită Declaraţia vamală
nr.37681 şi s-a acordat liberul de vamă. Departamentul vamal a determinat
valoarea în vamă a mărfii de 60808.73 lei, ce a fost supusă taxei pentru proceduri
vamale Taxa vamală a fost achitată în avans din contul curent al întreprinderii prin
ordinul de plată nr.1210 din 18.07.09 în sumă de 500 lei. La vânzare, vânzătorul a
suportat următoarele cheltuieli:
1.certificatul de origine emis de Biroul vamal - 180 lei.
2. servicii de brocher în sumă de 660 lei inclusiv TVA 20%. Serviciile au fost
achitate din contul curent prin ordinul de plată nr.1325 din 04.08.09.
3. servicii terminal în sumă de 150 lei, TVA 20%. Serviciile au fost achitate prin
titularul de avans cu acordarea avansului.
Cursul oficial al BNM la 21.07.09 este de :1euro=15.1919 lei. Cumpărătorul a
achitat creanţa la 14.09.08, cursul oficial al BNM, 1euro=15.4175 lei.

Efectuaţi calculele necesare;

Întocmiţi formulele contabile.

2. Contabilitatea exportului de servicii şi active nemateriale

În practică în afară de exportul de mărfuri se mai practică exportul de servicii şi

active nemateriale. În acest caz, vânzătorul acestora nu întocmeşte declaraţia
vamală, dacă prestarea acestora nu e legată şi de exportul de mărfuri. Se
întocmeşte doar invoice-ul. Livrarea serviciilor la export, acestea ca şi mărfurile
se impozitează la cota 0 (zero) a TVA. Însă totodată, nu toate serviciile sunt
considerate ca exportate. Acest moment se determină în baza art. 105 şi 111 al
Codului Fiscal. Dacă în baza acestor articole livrările de servicii şi active
nemateriale nu se consideră ca livrare de export, vânzătorul este obligat să
întocmească factura fiscală şi să impoziteze serviciile şi activele nemateriale cu
TVA 20%.

EXEMPLU
Întreprinderea mixtă „Molita” SA rezident a efectuat la 02.07.09 servicii
de publicitate companiei italiene „Alba Moda”, sediul or. Roma, în sumă de
10000 euro. Achitarea a fost efectuată în două tranşe:
1. avans 20% la 26.06.09
2. diferenţa la 10.07.09
cursul oficial al BNM:
29
 la 26.06.09 1euro= 15.5420 lei;
la 30.06.09 1 euro=15.5005 lei
la 02.07.09 1 euro= 15.5240 lei
la 10.07.09 1 euro= 15.2930 lei

EXEMPLU
SRL „Dacia” a încheiat un contract de executare şi prestare a serviciilor de
descărcare a mărfurilor expediate de compania franceză „Fleur” în adresa
rezidentului „Steaua” SA .Costul serviciilor constituie 3000 euro şi au fost prestate
efectiv la 20.08.09. Încasarea a avut loc la 10.09.09. Cursul BNM:
la 20.08.09 1 euro = 15.5560 lei
la 31.08.09 1 euro = 15.6420 lei
la 10.09.09 1 euro = 15.4235 lei
În ambele exemple de efectuat calculele necesare şi de întocmit formulele
contabile necesare

30
Tema: Contabilitatea operaţiilor de import
1. Particularităţile determinării valorii în vamă a mărfurilor. Calculul
drepturilor de import.
2. Contabilizarea importului de mărfuri pe cont propriu.
3. Contabilizarea importului de servicii şi de active nemateriale.

-1-
Sistemul de determinare a valorii in vama a mărfurilor se aplica pentru toate
mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal.
Modul de aplicare a sistemului de determinare a valorii in vama a
mărfurilor se stabileşte de câtre Guvern in baza prevederilor Legii RM
Nr.1380-XIII din 20.11.97 “Cu privire la tariful vamal” si ale acordurilor
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
La trecerea mărfii peste frontiera vamala, declarantul anunţa valoarea in
vama a acesteia autorităţii vamale. Modul si condiţiile de declarare a valorii in
vama a mărfurilor introduse pe si scoase de pe teritoriul vamal, precum si
forma declaraţiei se stabilesc de câtre Guvern in conformitate cu legislaţia si cu
acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Valoarea in vama a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determina prin
următoarele metode:
a) in baza valorii tranzacţiei cu marfa respectiva ori in baza preţului
efectiv plătit sau de plătit;
b) in baza valorii tranzacţiei cu marfa identica;
c) in baza valorii tranzacţiei cu marfa similara;
d) in baza costului unitar al mărfii;
e) in baza valorii calculate a mărfii;
f) prin metoda de rezerva.
Principala metoda dintre cele specificate mai sus este metoda
determinării valorii in vama a mărfii in baza valorii tranzacţiei cu marfa
respectiva. In cazul in care metoda principala nu poate fi aplicata, se folosesc
alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplica doar in cazul in care
valoarea in vama a mărfii nu poate fi determinata prin metoda precedenta.
Metodele prevăzute la lit.d) si e) pot fi aplicate in orice consecutivitate, la dorinţa
declarantului.

Metoda determinării valorii in vama a mărfii

in baza valorii tranzacţiei cu marfa respectiva ori în baza
preţului efectiv plătit sau de plătit

La determinarea valorii in vama a mărfii in baza valorii tranzacţiei cu

marfa respectiva ori in baza preţului efectiv plătit sau de plătit, in valoarea
tranzacţiei se includ următoarele componente in cazul in care nu au fost incluse
anterior in valoarea mărfii:

31
 a) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau in alt loc de
introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
♦ cheltuielile aferente asigurării;
♦ costul transportului;
♦ costul încărcării, descărcării si transportării mărfii;
b) cheltuielile suportate de comparator:
comisioanele si primele pentru brokeri, cu excepţia comisioanelor pentru
achiziţionarea mărfii;
- costul containerelor si/sau al altui ambalaj de folosinţa repetata,
daca, in corespundere cu Nomenclatorul de mărfuri, acestea sunt
considerate un tot întreg cu marfa;
costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj si al lucrărilor
de ambalare;
c) valoarea, calculata in mod corespunzător, a următoarelor mărfuri si
servicii oferite, direct sau indirect, de cumpărător, in mod gratuit sau la preţ
redus, in scopul utilizării la producerea ori exportarea mărfii evaluate, in măsura
in care aceasta valoare nu a fost inclusa in preţul efectiv plătit sau de plătit:
♦ materiale, componente, parţi si alte elemente similare,
incorporate in marfa;
♦ instrumente, matriţe, forme si alte componente similare,
utilizate la producerea mărfii;
♦ materiale cheltuite la producerea mărfii;
♦ lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de arta si design,
planuri si schite, executate in afara tarii si necesare pentru
producerea mărfii;
d) redevenţele si taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie sa
le achite, direct sau indirect, drept condiţie a vânzării mărfii evaluate, în măsura
in care aceste redevenţe si taxe pentru licenţe nu au fost incluse in preţul efectiv
plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor si taxelor pentru licenţe plătite de
către cumpărător pentru dreptul de reproducere si distribuire a producţiei
cinematografice;
e) partea din venitul de la orice revânzare, transmitere sau utilizare
ulterioara a mărfii, care ar reveni, direct sau indirect, vânzătorului.
La determinarea valorii in vama a mărfii nu se admite nici un adaos la
preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia celor prevăzute de legislaţie.
Metoda respectiva nu poate fi aplicata daca:
a) exista restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra mărfii
evaluate, cu excepţia restricţiilor:
♦ stabilite de legislaţie;
♦ în privinţa regiunii geografice in care marfa poate fi revânduta;
♦ care nu influenţează esenţial preţul mărfii;
b) vânzarea mărfii si valoarea tranzacţiei depind de respectarea unor
condiţii a căror acţiune nu poate fi luata in considerare;
c) informaţia folosita de declarant la anunţarea valorii în vama a mărfii nu

32
este veridica sau nu este confirmata prin acte;
d) participanţii la tranzacţie sunt persoane interdependente, cu excepţia
cazurilor când interdependenta lor nu influenţează valoarea tranzacţiei si aceasta
este acceptata in scopuri vamale. Persoanele se considera interdependente daca:
♦ una dintre ele face parte din consiliul directorilor sau din
consiliul observatorilor celeilalte si viceversa;
♦ sunt recunoscute legal ca asociaţi;
♦ una dintre ele este patron, iar cealaltă - salariat;
♦ o persoana oarecare poseda, exercita controlul sau deţine, direct
sau indirect, cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot emise de ele;
♦ una dintre ele exercita controlul, direct sau indirect, asupra
celeilalte;
♦ ambele sunt supuse controlului, direct sau indirect, de o terţa
persoana;
♦ împreuna exercita controlul, direct sau indirect, asupra unei
terţe persoane;
♦ ambele sunt membri ai aceleiaşi familii.

Metoda determinării valorii in vama a mărfii

in baza valorii tranzacţiei cu marfa identica

La utilizarea acestei metode, drept baza se ia valoarea tranzacţiei cu

marfa identica. Se considera identice mărfurile care se aseamănă în toate privinţele
cu marfa evaluata, inclusiv in ce priveşte:
a) caracteristicile fizice;
b) calitatea mărfii si reputaţia ei pe piaţa;
c) tara de origine;
d) producătorul.
Deosebirile neesenţiale de exterior nu pot constitui temei pentru
includerea mărfurilor în categoria celor neidentice daca in celelalte privinţe
aceste mărfuri corespund cerinţelor prevăzute.

Metoda determinării valorii in vama a mărfii

in baza valorii tranzacţiei cu marfa similara

La utilizarea acestei metode, drept baza se ia valoarea tranzacţiei cu

marfa similara. Se considera similare mărfurile care, deşi nu sunt identice, au
caracteristici asemănătoare si se constituie din componente asemănătoare, fapt
ce le permite sa îndeplinească aceleaşi funcţii ca si marfa evaluata si sa fie
interschimbabile din punct de vedere comercial.
La determinarea similitudinii mărfurilor, se iau in considerare următoarele
caracteristici:
a) calitatea, existenta mărcii comerciale, reputaţia pe piaţa;

33
 b) tara de origine;
c) producătorul.

Principii suplimentare privind determinarea valorii in vama a mărfii

în baza valorii tranzacţiei cu marfa identica sau similara

Marfa nu se considera identica sau similara cu cea evaluata daca:

a) nu a fost produsa în aceeaşi tara cu marfa evaluata;
b) lucrările de proiectare, lucrările experimentale de construcţie, de
amenajare estetica, designul, schitele si desenele tehnice ale ei au fost executate pe
teritoriul Republicii Moldova.
Marfa fabricata de o alta persoana decât producătorul mărfii evaluate se
considera identica ori similara cu cea evaluata numai in cazul in care nu exista
mărfuri identice sau similare fabricate de producătorul mărfii evaluate.
Metoda determinării valorii în vama a mărfii in baza valorii tranzacţiei cu
marfa identica sau similara se aplica in cazul in care marfa identica sau similara:
a) este vânduta pentru a fi introdusa pe teritoriul Republicii Moldova;
b) este introdusa concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte de
introducerea mărfii care urmează a fi evaluata;
c) este introdusa aproximativ in aceeaşi cantitate si/sau în aceleaşi
condiţii comerciale. Daca marfa identica sau similara a fost introdusa în alta
cantitate si/sau în alte condiţii comerciale, declarantul trebuie sa rectifice
corespunzător valoarea in vama a mărfii anunţate de el, ţinând cont de aceste
deosebiri, si sa confirme prin acte datele prezentate.
In cazul in care, la determinarea valorii in vama a mărfii, drept baza
poate fi luata valoarea uneia din câteva tranzacţii cu mărfuri identice sau
similare, se aplica cea mai mica valoare a tranzacţiei.

Determinarea valorii in vama a mărfii

prin metoda costului unitar

Daca marfa introdusa pe teritoriul vamal (marfa de evaluat) este vânduta in

tara de import in starea in care a fost importata, valoarea in vama a acestei mărfi,
conform prevederilor prezentului articol, se va baza pe preţul unitar corespunzător
vânzării acestei mărfi ori vânzării mărfii identice sau similare acesteia în cele
mai mari partide, concomitent sau aproape concomitent cu importul mărfii de
evaluat către persoane care nu sunt in relaţii de interdependenta cu vânzătorul, si
cu condiţia deducerii:
a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a marjei aplicate, in
mod obişnuit, beneficiilor si cheltuielilor generale aferente vânzărilor de
mărfuri de aceeaşi clasa sau de acelaşi tip;
b) cheltuielilor obişnuite de transport si de asigurare, precum si cheltuielilor
conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova;
c) cheltuielilor pentru transportul mărfii la aeroport sau in alt loc de
introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
34
 cheltuielile aferente asigurării;
costul transportului;
costul încărcării, descărcării si transportării mărfii;
d) impozitelor si taxelor pasibile de plata în legătura cu importul sau
vânzarea mărfurilor.
Daca nici marfa introdusa pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici
marfa identica sau similara nu este vânduta la momentul sau aproape la momentul
introducerii mărfii de evaluat, valoarea in vama se va baza pe preţul unitar la
care aceste mărfuri se vând in starea in care au fost introduse pe teritoriul
vamal la data ulterioara cea mai apropiata momentului introducerii mărfii de
evaluat, insa nu mai târziu de 90 de zile de la aceasta data.
Daca nici marfa introdusa pe teritoriul vamal (marfa de evaluat), nici
marfa identica sau similara nu este vânduta in starea in care au fost importate, la
solicitarea declarantului, valoarea in vama se va baza pe preţul unitar la care cea
mai mare partida de mărfuri introduse, după prelucrarea ulterioara, a fost
vândută către persoane care nu sunt în relaţii de interdependenta cu vânzătorul,
făcându-se, totodată, ajustările datorate valorii adăugate aferente prelucrării.

Metoda determinării valorii in vama

a mărfii in baza valorii calculate

Valoarea in vama a mărfii se va baza pe valoarea calculata a acesteia,

incluzând:
a) valoarea sau preţul materialelor si operaţiunilor de fabricare sau ale altor
lucrări pentru producerea mărfii;
b) volumul beneficiilor si cheltuielilor generale, egal celui inclus de obicei
in cuantumul vânzărilor de mărfuri de aceeaşi clasa sau de acelaşi tip cu marfa de
evaluat, fabricate de producători, cu destinaţia tarii de import;
c) orice cheltuieli pentru transportul mărfii la aeroport sau in alt loc de
introducere a mărfii pe teritoriul vamal.
Autoritatea vamala nu este in drept sa ceara sau sa oblige o persoana
nerezidenta sa prezinte spre verificare documentele de evidenta sau sa permită
accesul la ele in scopul de a determina valoarea calculata a mărfii. Totodată,
informaţia comunicata de producătorul mărfii în scopul determinării valorii in
vama a acesteia, conform prevederilor prezentului articol, poate fi verificata in
alta tara de autoritatea vamala, cu acordul producătorului si cu condiţia preavizării
guvernului tarii in cauza si neopunerii acestuia cercetărilor.

Metoda de rezerva

În cazul in care valoarea in vama a mărfii nu poate fi determinata de

către declarant prin aplicarea consecutiva a metodelor specificate mai sus sau
autoritatea vamala considera cu temei ca aceste metode nu pot fi utilizate,
valoarea în vama a mărfii se determina prin metoda de rezerva, cu principiile
generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte si pe
35
baza datelor disponibile.
La cererea sa, declarantul va fi informat in scris asupra valorii in vama
a mărfii, determinate conform prevederilor prezentului articol, si asupra metodei
utilizate la determinare.
La determinarea valorii in vama a mărfii prin metoda de rezerva, drept baza
nu pot fi luate:
a) preţul de vânzare al mărfii pe piaţa interna a Republicii Moldova;
b) preţul mărfii pe piaţa interna a tarii exportatoare;
c) preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv;
d) sistemul care prevede aplicarea, in scopuri vamale, a celei mai mari
valori a mărfii din doua posibile;
e) costul de producţie al mărfii, altul decât valoarea calculata a mărfurilor
identice sau similare;
f) valoarea mărfii comercializate pentru export in alta tara decât tara
importatoare;
g) valoarea in vama a mărfii minimala.

După determinarea valorii în vamă a mărfurilor urmează declararea acestei

valori. Pentru declararea valorii în vamă a mărfurilor introduse se utilizează
tipizatele declaraţiei valorii în vamă DVV-1 şi DVV-2 (specificate în anexa la
Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor
introduse pe teritoriul Republicii Moldova nr 600 din 14.05.2002 ).TipizataDVV-
1 se utilizează pentru anunţarea valorii mărfurilor în vamă determinată prin
metoda 1 „Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza tranzacţiei cu
marfa respectivă sau în baza preţului efectiv plătit sau de plătit”. Tipizata DVV-2
este recomandată spre utilizare pentru declararea valorii în vamă conform uneia
dintre celelalte metode (2-6).
Întrucît valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare
referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate documentar, declarantul este
obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale documentele necesare. Unele din
ele sunt: contractul comercial încheiat cu vînzătorul, factura, documentele de
plată, documentele de transport, certificatul de origine a mărfii, listele de ambalaj,
licenţa (dacă este necesară conform legislaţiei), contractul de asigurare etc.
Declaraţia privind declararea valorii în vamă a mărfii ( DVV-1 sau DVV-2) se
depune în organul vamal respectiv, concomitent cu declaraţia vamală şi alte
documente necesare în scopuri vamale. Setul de documente se înregistrează într-
un singur document numit „Borderoul documentelor anexate” şi se anexează la
declaraţia vamală. În baza documentelor prezentate, organul vamal care
efectuează vămuirea, procedeul de plasare a mărfurilor şi mijloacelor de transport
într-un regim vamal şi încheierea acestui regim, verifică corectitudinea
determinării de către declarant a valorii în vamă, inclusiv corectitudinea metodei
alese de declarant, oportunitatea aplicării ei, integritatea (completivitatea)
documentelor (obligatorii şi suplimantare) şi corespunderea lor cu cerinţele
stabilite.

36
 Un moment important ce apare la trecerea mărfurilor peste frontiera ţării ţine
de îndeplinirea drepturilor de export - import. Conform Codului Vamal, ca
drepturi de import servesc aşa taxe:
-taxa pentru proceduri vamale;
-tariful vamal;
-taxa pe valoare adăugată;
-accize;
-orice alte taxe care se cuvin statului la importul de mărfuri încasate de organul
vamal în conformitate cu legislaţie.
Taxa pentru proceduri vamale- taxă pentru serviciile acordate de organul
vamal. Lista acestor servicii şi cuantumul taxei pentru prestarea lor sunt prevăzute
de legislaţie, inclusiv de Legea cu privire la tariful vamal, în conformitate cu
„Legea privind modificarea şi completarea anexei nr.2 la Legea nr.1380-XIII din
20.11.1997 cu privire la tariful vamal” nr.156- XVI din 21.07.2005.
Conform modificărilor parvenite, pentru vămuirea mărfurilor plasate în regim de
import cu valoarea în vamă de peste 1000 euro, cuantumul taxei este de 0.4% din
valoarea în vamă a mărfii, dar nu mai mult de 1800 euro. Pentru aplicarea sigiliului
vamal (inclusiv costul sigiliului) se achită taxa de 4 euro de fiecare sigiliu vamal.
Iar pentru păstrarea mărfurilor în depozitele vamale , pentru primele 30 zile
calendaristice se achită 0.01 euro de fiecare kilogram.
Ca bază de calcul a procedurilor vamale, este valoarea în vamă a mărfii,
importate, sau taxele fixe. Alegerea bazei de calcul se face în dependenţă de
condiţiile stipulate în anexa nr. 2 la Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII
din 20.11.1997.
Taxele pentru proceduri vamale nu se percep pentru mostre şi exponate
importate de agenţii economici pentru tîrguri, expoziţii internaţionale.

Tariful vamal reprezintă o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la

importul, exportul, sau tranzitul mărfurilor. În prezent, cea mai frecvent întîlnită
fiind taxa vamală de import. Taxa vamală de import se percepe asupra valorii
mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior în momentul în care trec frontiera
ţării importatoare.Importatorul, odată cu depunerea documentelor prin care ia în
posesiune marfa importată, achită taxa vamală de import. Această taxă duce la
scumpirea mărfii importate.Nivelul taxelor vamale de import este determinat de
raportul cerere-ofertă din ţara importatoare şi de coordonatele politicii economice
pe care aceasta o promovează.
După forma de exprimare, taxele vamale pot fi:
-ad valorem- se calculează în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii;
-specifică- se calculează în cote fixe pe unitate de marfă;
-combinată- îmbină primele două tipuri de taxe vamale;
-excepţională- se aplică temporar la mărfurile importate.
Atunci cînd taxele vamale se percep pe bază ad valorem, incidenţa reală a
taxelor vamale depinde de modul în care organul vamal determină valoarea la care
se aplică aceste taxe.

37
 Acordul privind Evaluarea în Vamă prevede că această valoare să se calculeze
pe baza preţului efectiv plătit sau de plătit de către importator în cadrul tranzacţiei
care face obiectul evaluării. Ca rezultat al deciziei în Runda Uruguay, organul
vamal are dreptul să respingă valoarea de tranzacţie, atunci cînd are motive de
îndoială asupra veridicităţii sau acurateţei valorii declarate de importator sau a
documentelor prezentate de către acestea.
Un număr de ţări în curs de dezvoltare utilizează în prezent sisteme de
evaluare bazate pe Definiţia de la Bruxells a Valorii elaborată de către Organizaţia
Mondială a Vămilor (OMV).
Taxele vamale se percep ad valorem (de exemplu, 20% din valoarea
produsului importat/sau ca taxe specifice (de exemplu,2€ pe kg sau pe litru).
Taxele vamale combinate sau mixte, care conţin atât taxe ad valorem, cît şi
specifice, sunt de asemenea percepute (10% din valoare+ 2€ pe kg) pentru
anumite produse,
Conform Legii cu privire la tariful vamal, cuantumul taxei vamale poate fi găsit
într-un catalog care cuprinde nomenclatorul de mărfuri introduse pe scoase de pe
teritoriul vamal, numit tarif vamal. Tariful vamal este publicat în legea cu privire la
tariful vamal nr 1380-XVIII. Ca bază pentru calcularea acestei taxe este valoarea în
vamă a mărfii.
Taxa pe valoare adăugată este un impozit general de stat care reprezintă o
formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor
prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a
unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica
Moldova.
Conform art.94 (b) al Codului Fiscal în cazul importului, subiecţii impozabili
sunt persoanele fizice şi juridice care importă mărfuri şi servicii, cu excepţia
persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare
nu depăşeşte limita stabilită de bugetul de stat pe anul fiscal respectiv. Obiectul
impozabil constituie importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu
excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoanele fizice a
căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv.
Pentru importator, valoarea mărfurilor în baza căreia se calculă T.V.A. o
constituie costul mărfurilor la momentul intrării lor pe teritoriul Republicii
Moldova, inclusiv cheltuielile legate de transport, asigurare, toate taxele legate de
import, taxele vamale şi alte plăţi ce urmează a fi achitate de importator, cu
excepţia T.V.A. Importatorii sunt obligaţi să prezinte documentele care confirmă
valoarea mărfurilor importate, cum ar fi: factura fiscală, contractele sau alte
documente stabilite de legislaţie.
Înterprinderile ce importă mărfuri în scopul desfăşurării activităţii de
întreprinzător achită T.V.A. pînă la sau la momentul prezentării declaraţiei
vamale, adică pînă la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii
Moldova.
Accizele, conform art.119 al Codului Fiscal, sunt impozit general de stat
stabilit pentru unele mărfuri de consum. Accizele reprezintă formele cele mai

38
vechi ale impozitului indirect. Există dovezi scrise care demonstrează perceperea
lor încă în perioada Imperiului Roman.
Suma accizelor este inclusă în preţul mărfii sau serviciilor. În prezent, acest
impozit este aplicat în toate ţările cu economie de piaţă. El poate fi privit sub două
aspecte:
1. ca sursă principală de venit a bugetului;
2. ca mod de limitare a consumului unor mărfuri supuse accizelor (de regulă, la
mărfuri dăunătoare sănătăţii).
Prin includerea accizului în valoarea de procurare a mărfii, are loc majorarea
preţului acestora. Astfel, statul are intenţia, de cele mai multe ori, să reducă
consumul, respectiv, importul unor mărfuri sau protejarea pieţei autohtone. De
menţionat că accizul se include doar în valoarea de procurare a mărfii, iar la
vînzarea ulterioară a acesteia, el nu se calculă, reieşind, deci, că accizul este
achitat de cumpărător.
În cazul importului, subiecţii impunerii sunt toate persoanele fizice şi juridice
care importă mărfuri supuse accizelor. Obligaţia de calculare şi achitare a
accizelor apare odată cu achitarea taxelor vamale. Mărfurile importate pentru a fi
comercializate pe teritoriul Republicii Moldova, cum ar fi: votca, lichiorurile şi
alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din
struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile), articolele din tutun,
sunt pasibili marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează pînă
la importarea lor. Responsabilitatea marcării mărfurilor cu timbre de acciz o
poartă importatorul. Pe lîngă mărfurile menţionate mai sus, accizelor sunt supuse
şi multe altele, care sunt specificate în anexă la Titlul IV al Codului Fiscal.
Totodată, sunt mărfuri care deşi importate nu se supun accizului, lista cărora este
expusă în art. 124 al Codului Fiscal.
Pentru a determina suma accizelor la importarea mărfurilor respective, ca bază
de calcul pot fi utilizate:
-volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor sunt stabilite în sumă
absolută la unitatea de măsură a mărfii.
-valoarea mărfurilor în vamă, fără a include accizul şi T.V.A., dacă pentru
mărfurile respective sunt stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor.
Toate aceste plăţi vamale fac parte din politica economică externă a ţării noastre
şi fac parte din „regulile de joc” a economiei externe.

39
 -2-

Importul pe cont propriu constă în cumpărarea fermă a mărfurilor de unităţile

comerciale pentru a fi vândute beneficiarilor interni sau de unităţile producătoare
pentru consum propriu. Atât unităţile comerciale cât şa cele producătoare
acţionează pe pieţele externe şi în continuare pe piaţa internă în numele, pe contul
şi riscul lor. Deci, rezultatul activităţii de import se reflectă în contabilitatea
unităţilor producătoare.
Baza juridică o constituie contractele încheiate cu furnizorii externi, clienţii interni
şi comunităţile prestatoare de servicii. Din punct de vedere financiar, decontarea
mărfurilor pe cont propriu are loc pe fluxul circulaţiei lor şi anume:societatea
comercială importatoare achită mai întâi din fonduri proprii sau prin credite
bancare datoria furnizorului extern, unităţii prestatoare de servicii, taxele şi
procedurile vamale apoi, toate acestea vor fi recuperate doar când mărfurile vor fi
vândute clienţilor externi. Plata pentru mărfuri către furnizorii externi se efectuează
în valută streină, iar celelalte servicii şi cheltuieli legate de import-în lei.

EXEMPLU
La data de 01.09.09 „Molita” SA în baza invoce-ului 39 din 26.08.09 a importat 2
tipuri de materii prime de la compania italiană „Alba Moda”, in condiţia FCA şi
anume:
„A” 1000 buc. la preţ unitar de 6 euro
„B” 2000 buc. la preţ unitar de 4 euro
La 01.09.09 a fost întocmită declaraţia vamală 04523 şi s-a acordat liberul de
vamă. Mărfurile au fost supuse următoarelor drepturi de import: proceduri vamale,
tarif vamal 5 %; TVA. Drepturile de import au fost achitate în avans la 30.08.09
prin ordinul de plată nr. 527 în sumă de 102000 lei.
Importatorul a suportat următoarele cheltuieli:
1. serviciile organizaţiei de transport prestate de compania rezident 1400 euro;
2. serviciile de asigurare a încărcăturii 500 lei, care au fost achitate companiei de
asigurare în avans la 26.08.09;
La 30.09.09 a fost achitată datoria faţă de furnizor şi transportator;
cursul BNM la 01.09.09 1 euro = 15.4920 lei;
la 30.09.09 1 euro = 15.2530 lei.

de determinat valoarea în vamă mărfii ;de calculat procedurile vamale şi

tariful vamal; de repartizat CTA; de calculat valoarea de intrare totală şi unitară a
mărfurilor; de întocmit formulele contabile.

-4-

Importul de servicii conform art.93 punctul 9 al Codului Fiscal reprezintă prestarea

de servicii de persoane fizice şi juridice nerezidente ale RM persoanelor fizice şi
juridice rezidente sau nu ale RM pentru care locul prestării se consideră RM.

40
Art.111 CF mai stabileşte o normă specială în ceea ce priveşte locul prestării
serviciului. Conf art.101, p.4 al CF, subiecţii impozabili care importă servicii în
scopuri de antreprenoriat calculă şi achită TVA la data prestării serviciului,
indicată în documentul ce confirmă prestarea lui. Suma TVA achitată se permite
spre deducere. La importul de servicii nu se întocmeşte declaraţie vamală. Între
executor şi beneficiar se încheie un contract, iar după prestarea serviciului se
întocmeşte un act de prestare a serviciului.
EXEMPLU
Compania rezident „Alfa” a semnat un contract cu compania română „Alpina” de
montare şi instalare a utilajului pentru producerea sticlei. Suma contractului este de
10000 euro. Actul de primire – predare al serviciului a fost semnat la 7.09.09.
Achitarea a fost efectuată în 2 tranşe:
1. la 26.09.09, suma de 6000 euro;
2. la 12.10.09, diferenţa
Cursul valutar al BNM:
la 07.09.09, 1 euro = 15.2610 lei;
la 26.09.09, 1 euro = 15.1420 lei;
la 30.09.09, 1 euro = 15,1625 lei;
la 12.10.09, 1 euro = 15.0925 lei.
De întocmit formulele contabile; de calculat TVA şi diferenţele valutare.

Importul de active nemateriale se efectuează de asemenea fără completarea

declaraţiei vamale. Conform art.93 punct 2 al CF, activele nemateriale se consideră
ca marfă. Conform art. 95 punct b al CF, importul de mărfuri e obiectul impunerii
cu TVA. Momentul apariţiei obligaţiei fiscale la procurarea de active nemateriale
de peste hotarele RM e data primirii acestora de cumpărător. Odată cu obţinerea
drepturilor de proprietate asupra activului nematerial importat, subiectul impunerii
cu TVA este obligat să facă înregistrarea în registrul livrărilor indicând valoarea
activului nematerial şi suma TVA către plată la buget. Trecerea în cont a TVA se
face în baza documentelor de plată ce atestă achitarea TVA la buget. În registrul
procurărilor, la fel se efectuează înscrierea corespunzătoare indicând nr. dispoziţiei
de plată . Suma TVA achitată se permite a fi trecută în cont în acea lună în care a
fost achitată.

EXEMPLU
La data de 12.07.09 compania rusă „Exact” a emis invoice-ul nr.310 în sumă de
18000 euro către compania rezident „Molita” de vânzare a programei de
contabilitate „Exact” Procesul verbal de primire predare a fost semnat la 15.07.09 .
„Molita”a efectuat achitarea activelor nemateriale în 2 tranşe:
1 la 6.07.09 –în avans 8000 euro;
2 la 30.08.09 diferenţa
cursul BNM: la 06.07.09 1 euro =15.5020 lei;
la 12.07.09 1 euro = 15.5508 lei;
la 15.07.09 1 euro = 15.4510 lei;
41
 la 31.07.09 1 euro = 15.4020lei;
la 30.08.09 1 euro = 15.3040 lei.
De efectuat calculele şi formulele contabile necesare.

Tema. Modalităţi de decontare şi control valutar a

operaţiunilor de comerţ exterior

Tranzacţiile economice externe reprezintă o dispută continuă între agenţi

economici şi organele abilitate cu funcţii de control, deoarece, prin prisma
tranzacţiilor externe, se realizează circuitul de mijloace băneşti şi/sau de mărfuri
între diferite părţi, cu sediul în state diferite. În acest context, tranzacţiile externe
constituie cea mai efectivă şi cea mai sigură sursă de efectuare a transferurilor
peste hotare.
Modalităţi de decontare. Condiţiile de plată sunt un capitol-cheie în
contractul internaţional de vânzare-cumpărare. La determinarea condiţiilor de plată
în contractul se stipulează: (1) valuta şi termenul de plată, cursul de recalculare a
valutei de plată în valuta preţului; (2) condiţii legate de micşorare şi eliminare a
riscului valutar; (3) modul de decontare; (4) forma de decontare.
În cazul în care valuta de plată cu coincide cu valuta preţului, atunci
contractul trebuie să stipuleze cursul de recalculare a valutei preţului în valuta de
plată sau metoda de determinare a acestui curs (de exemplu, la ce curs, de ce bancă
şi în ce zi va fi efectuată recalcularea valutei preţului în valuta de plată). Dacă în
scopuri de control datele din contract nu sunt suficiente pentru recalcularea sus-
menţionată, atunci banca comercială şi Banca Naţională a Moldovei vor aplica
cursul oficial al BNM la data repatrierii mijloacelor băneşti la export. Exportatorul
este interesat în curs valutar al preţului cât mai înalt şi curs valutar de plată cât mai
scăzut, în această situaţie el va primi un beneficiu cel mai mare. În evidenţa
contabilă o atenţie deosebită trebuie să fie acordată reflectării diferenţelor de curs
pozitive/negative.
Riscul valutar – este probabilitatea pierderilor valutare care apar din cauza
fluctuaţiilor cursului schimb în rezultatul tranzacţiilor de comerţ exterior.
Exportatorul este supus acestui risc atunci când cursul de schimb se micşorează din
momentul semnării contractului până la încasarea mijloacelor băneşti.
Clauza valutară se include în contractul internaţional de vânzare-cumpărare
cu scopul de a se asigura de riscul pierderilor în urma devalvării sau revalvării şi
fixează cursul unei valute în raport cu alta.
Modalitatea de decontare determină momentul când trebuie să fie efectuată
plată pentru marfa livrată. Principalele modalităţi de decontare sunt: decontare în
numerar, în avans şi decontare în credit7.
Decontare în numerar presupune plata pentru marfa integral sau în rate în
perioada de la pregătire pentru livrare de către exportator până la intrare în posesia

42
importatorului. La moment actual Regulamentul privind reglementarea valutară pe
teritoriul Republicii Moldova stipulează că în conturile persoanelor juridice
rezidente valuta străină în numerar poate fi depusă de către nerezidenţi/persoanele
lor împuternicite în cazul achitării conform contractelor care prevăd exportul de
mărfuri (inclusiv a obiectului de leasing), servicii contra mijloace băneşti.
Plata în avans presupune achitarea de către importator în favoarea
exportatorului sumelor indicate în contract înainte de transmitere a mărfii în
folosinţa importatorului. Această modalitate de plată asigură o securitate maximă
pentru exportator. Dacă exportatorul a primit de la nerezident mijloace băneşti în
avans, dar exportul nu a fost efectuat sau a fost efectuat parţial, atunci întoarcerea
banilor se efectuează numai prin virament respectând toate condiţiile.
Plata în credit presupune decontare pe baza creditului comercial pe termen
lung, mediu sau scurt acordat de către exportator importatorului (în marfă sau în
bani). Pentru exportator folosirea unei astfel de modalităţi de decontare îi permite
să obţină un profit adăugător, exprimat în procente în raport cu valoarea livrării,
care de regulă sunt mai mici decât dobânda bancară la credit.
La efectuarea operaţiunilor de comerţ exterior în Republica Moldova deseori
se întâlnesc următoarele modalităţi de decontare: plata în avans; plata la termen;
avans în marfă (importatorul moldovenesc este producătorul mărfii, dar
exportatorul străin – furnizori al materiei prime); plata combinată (decontare în
marfă şi bani).
Alegerea modalităţii de decontare este o etapă semnificativă la semnarea
contactului internaţional de vânzare-cumpărare, fiindcă ambele părţi trebuie să se
asigure maximal de nelivrarea mărfii, neîncasarea banilor şi de la riscul de
neîncasare întârziată a banilor.
Pentru a garanta executarea condiţiilor contractuale de către contragent,
băncile sunt atrase în calitate de intermediari. Modalităţile de decontare sunt legate
de folosirea diferitor tipuri de mijloace de plată bancare şi creditoare. Decontările
prin virament cu participarea băncilor se efectuează prin: transferul bancar, incaso,
acreditiv, transferuri rapide, etc. Fiecare din aceste forme asigură un nivel diferit de
protecţie pentru vânzător şi cumpărător în ceea ce priveşte livrarea mărfii şi plata
pentru ea. Vom examina în continuare avantaje şi dezavantaje ale modalităţilor de
decontare cele mai des folosite în tranzacţiile internaţionale.
Transferul bancar – operaţiunea de decontare bancară care constă în
transferul ordinului de plată de o bancă alteia. Transferul bancar poate fi de două
tipuri: transferul pentru marfa livrată şi transferul în avans. La rândul său,
transferul în avans se divizează în transfer cu garanţia bancară, transfer fără
garanţia bancară şi transfer documentar. Transferul documentar este cel mai
avantajos pentru ambele părţi (exportator şi importator), deoarece avansul este
transferat de banca exportatorului numai în cazul prezentării documentelor de
încărcare a mărfii.
Decontare prin incaso (debitarea directă) – operaţiunea bancară care constă
în debitarea de către banca importatorului a contului bancar cu suma plăţii indicată
în cererea de plată emisă de exportator şi creditarea corespunzătoare de către banca
beneficiară a contului bancar al beneficiarului.
43
 Debitarea contului bancar al plătitorului de către banca plătitoare se
efectuează în conformitate cu mandatul de debitare directă, iar creditarea
corespunzătoare de către banca beneficiară a contului bancar al beneficiarului, în
conformitate cu angajamentul privind debitarea directă.
Acreditivul documentar reprezintă un angajament, oricum ar fi denumit sau
descris, prin care banca emitentă (banca importatorului), acţionând la cererea
clientului său (ordonatorului) şi conform instrucţiunilor acestuia, efectuează o plată
contra documente către beneficiar (exportator) ori la ordinul acestuia, sau acceptă
şi plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să
efectueze o astfel de plată ori să accepte şi să plătească asemenea cambii.
Acreditivul documentar poate fi revocabil şi irevocabil. La rândul său, acreditivul
irevocabil poate fi acoperit şi neacoperit. Cel mai sigur este acreditivul irevocabil
acoperit.
Acreditivul documentar este avantajos pentru exportatori, deoarece el
asigură plata şi viteza decontărilor (exportatorul primeşte bani după încărcarea
mărfurilor). Exportatorul este sigur că banii pentru marfa vor fi transferaţi, fiindcă
ei sunt păstraţi în banca care îl deserveşte.
Acreditivul trebuie să fie deschis la timp, în aşa caz cheltuielile
exportatorului legate de păstrarea mărfii vor fi minimale. Neajunsul acreditivului
(în comparaţie cu avansurile primite) constă în faptul că exportatorul nu poate
primi şi folosi banii până livrarea mărfurilor nu va fi efectuată.
În fiecare caz la alegerea tipului de acreditiv pentru efectuarea decontărilor
pe contractul de comerţ exterior, este necesar de a ţine seamă de cunoştinţe despre
partenerul străin şi încrederea în el.
Din momentul deschiderii acreditivul se tratează ca o tranzacţie separată,
independentă de contract internaţional în care este stipulată această formă de
decontare.
În Republica Moldova s-a acordat o atenţie deosebită circuitului extern la o
etapă, la care relaţiile economice au cunoscut o dezvoltare iniţială. Astfel, prin
Decretul privind unele măsuri de asigurare a regularizării valutei pe teritoriul
Republicii Moldova nr.6 din 13.01.1994, abrogat prin Decretul nr. 461-III din
24.01.2002, Preşedintele Republicii Moldova a recomandat Băncii Naţionale a
Moldovei să stabilească, cu începere de la 17 ianuarie 1994, modul de regularizare
a valutei pe teritoriul Republicii Moldova.
Generalizând modificările operate în legislaţia naţională care vizează
repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi/sau a serviciilor, se înregistrează
tendinţa unor acţiuni de liberalizare de către stat a tranzacţiilor economice externe
urmată de micşorarea sancţiunilor pecuniare aplicate pentru nerepatrierea în termen
a mijloacelor băneşti, mărfurilor şi/sau a serviciilor.
Începând cu 7 februarie 2008 (data intrării în vigoare a modificărilor operate
prin Legea privind modificarea şi completarea unor acte legislative nr.432-XV din
24.12.2004), controlul şi aplicarea sancţiunilor pecuniare faţă de agenţii
economici, care nu asigură onorarea la timp a obligaţiunii de repatriere a
mijloacelor băneşti, în conformitate cu art.4 alin. (1) din Legea cu privire la
reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din
44
tranzacţiile economice externe nr.1466-XII (în continuare – Lege), se efectuează
de către organele Serviciului Fiscal de Stat în timpul controalelor efectuate la
agenţii economici, în modul stabilit de legislaţie. Totodată, în Lege sunt prevăzute
modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici
şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti,
mărfurilor şi a serviciilor provenite din tranzacţiile externe.
Conform art.3 din Lege, agenţii economici rezidenţi nai Republicii Moldova,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sunt obligaţi să
repatrieze mijloacele băneşti şi/sau materiale în termenele stabilite, după cum
urmează:
În contractele de vânzare-cumpărare, barter, de export în regim de
consignaţie – în termenul stabilit în contract, dar nu mai mult de un an de la data
expedierii mărfurilor respective sau efectuării plăţii pentru marfă, cu excepţia
contractelor de procurare a materialului săditor viticol şi pomicol, al căror termen
este de 18 luni de la data efectuării plăţii;
În contractele de prelucrare – 60 de zile calendaristice de la data încheierii
ciclului tehnologic, stabilită în contract;
În contractele de leasing, la scoaterea obiectului leasingului din Republica
Moldova, încasarea plăţilor se efectuează în termenele stabilite pentru efectuarea
plăţilor conform clauzelor contractuale, dar cel puţin o dată în decurs de un an,
începând cu data scoaterii obiectului leasingului din ţară;
În cazul efectuării lucrărilor de construcţii-montaj, realizării de obiecte „la
cheie”, prestării de servicii în străinătate, executate cu plata la timp, termenul de
încasare (repatriere) a contravalorii acestora, în expresie bănească sau naturală,
este de 15 zile de la termenele scadente prevăzute în contractele externe;
Mijloacele băneşti transferate în avans nerezidenţilor pentru prestări de
servicii şi neutilizate în termenele prevăzute în contractele economice externe, în
cel mult un an de la data efectuării transferului, se asimilează cu sumele
nerepatriate în termen din alte operaţiuni şi se supun sancţiunilor pecuniare;
Pentru tranzacţiile care, potrivit contractelor, prevăd elaborarea proiectelor
de documentaţie, fabricarea, asamblarea şi furnizarea utilajului şi mijloacelor
tehnice complicate (nestandard), termenul de repatriere a mijloacelor materiale se
consideră data stabilită prin obligaţiile contractuale.
Respectarea termenului de repatriere a mijloacelor provenite din tranzacţiile
economice externe se determină la momentul controalelor fiscale (de regulă,
efectuate prin metoda verificării totale sau tematice, după caz).
Deşi legiuitorul a stabilit expres că constatarea încălcărilor şi aplicarea
sancţiunilor pecuniare pentru neonorarea de către agenţii economici a obligaţiilor
de repatriere a mijloacelor băneşti şi a mărfurilor (art.5 alin. (1) din Lege; art.133
alin. (1) lit.I) din Codul fiscal) se efectuează de către Inspectoratul Fiscal Principal
de Stat, în activitatea practică situaţia este de altă natură.
Astfel, având în vedere faptul că, în conformitate cu legislaţia fiscală în
vigoare (art.133 alin. (1) lit.k) din Codul fiscal), una din atribuţiile Inspectoratului
Fiscal Principal de Stat este de a delega atribuţii inspectoratelor fiscale de stat

45
teritoriale, acestea din urmă aplică sancţiuni în ceea c priveşte nerepatrierea în
termen a mijloacelor băneşti şi/sau a mărfurilor.
Normele cu privire la termenul de repatriere a mijloacelor băneşti şi/sau a
mărfurilor şi serviciilor urmează a fi aplicate în conformitate cu legislaţia în
vigoare la momentul producerii situaţiilor juridice.
Agentul economic este obligat să efectueze repatrierea în termenul prevăzut
în contract, dar nu mai mult de un an de la data efectuării exportului.
Termenul de un an prevăzut de Lege reprezintă termenul de la expirarea
căruia colaboratorii Serviciului Fiscal de Stat încep a calcula sancţiuni pentru
nerepatrierea mijloacelor băneşti.
În cazul efectuării în termen a repatrierii a mijloacelor băneşti provenite din
tranzacţiile economice externe, de regulă, se verifică următoarele documente:
Contractul, în baza căruia au fost livrate mărfurile. În cazul în care exportul
a avut loc în numele comisionarului (mandatarului), dar pe contul comitentului
(mandantului), se va verifica suplimentar şi existenţa contractului de comision sau
de mandat;
Documentele vamale (declaraţiile), în baza cărora a avut loc exportul
mărfurilor şi care confirmă data exportului;
Documentele de transport (actele oficiale ce însoţesc încărcătura şi conţin
informaţia despre condiţiile şi caracterul deplasării, precum şi trăsăturile
caracteristice de bază ale mărfurilor transportate).
Documentele comerciale (acte oficiale ce conţin informaţia despre costul
mărfurilor deplasate (specificarea lor). În calitate de acte comerciale pot fi folosite
facturile comerciale, pro-formele acestora, precum şi alte documente folosite în
comerţul exterior);
• Licenţele;
• Autorizaţiile;
• Certificatele de conformitate;
• Certificatele de origine;
• Actele de expertiză.
În cadrul tranzacţiilor economice externe prevăzute de Lege se disting:
tranzacţii de export, tranzacţii de barter, tranzacţii de leasing, prestări de servicii,
alte tranzacţii.
În cazul efectuării tranzacţiilor externe stipulate de Lege intervine elementul
de extraneitate, ceea ce presupune implicarea normelor de drept internaţional
privat.
Astfel, raporturilor între părţile contractante este aplicabilă legislaţia
naţională atât a unui stat, cât şi a celuilalt stat.
În cadrul tranzacţiilor de export agenţii economici pot pretinde la
încheierea unui şir de contracte, cum ar fi: contractul de vânzare-cumpărare;
contractul de mandat; contractul de comision; alte tipuri de contracte.
Contractul de vânzare-cumpărare presupune că o parte (vânzător –
rezident al Republicii Moldova) se obligă să predea un bun în proprietatea

46
celeilalte părţi (cumpărător – nerezident al Republicii Moldova), iar aceasta se
obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
Atunci când contractul este încheiat direct, adică fără intermediari,
responsabilul financiar (declarat în rubrica 9 din declaraţia vamală) reprezintă
rezidentul Republicii Moldova, care a încheiat contractul de export al mărfurilor.
În acest caz, el este responsabil de repatrierea în termen a mijloacelor valutare
provenite de la scoaterea mărfurilor din ţară.
Totodată, informaţia privind datele financiare ale responsabilului financiar
este reflectată în rubrica 28 din declaraţia vamală. Anume aceste date (codul
băncii, numărul contului curent în moneda naţională) se contrapun în cadrul
controlului cu încasarea efectivă a mijloacelor băneşti.
În acest context, este necesar de urmărit sursa încasării mijloacelor băneşti:
• Direct la contul curent în valută al responsabilului financiar;
• La contul curent al responsabilului financiar, prin depuneri în numerar
(cu verificarea obligatorie a valutei în ţară).
Astfel, condiţiile de repatriere se vor considera respectate în cazul în care la
termenul stabilit de contract (dar nu mai mult de un an) vor fi încasate mijloacele
băneşti înscrise în rubrica 22 „Moneda şi valoarea totală facturată” din declaraţia
vamală.
Contractul de mandat reprezintă un acord, încheiat în scris, prin care o
parte (mandant) împuterniceşte altă parte (mandatar) de a o reprezenta la
încheierea de acte juridice, iar aceasta se obligă să acţioneze în numele şi pe contul
mandantului. Respectiv, responsabilul financiar poate fi atât mandantul (ca
proprietar al mărfii), cât şi mandatarul (în funcţie de faptul cine este indicat în
rubrica 9 din declaraţia vamală).
Contractul de comision reprezintă acordul de voinţă, prin care o parte
(comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul
celeilalte părţi (comitent), iar aceasta se obligă să plătească o remuneraţie
(comision). Relaţiile contractuale stabilite conform contractului de comision dau
naştere unor drepturi şi obligaţii identice celor prevăzute de contractul de mandat.
În cadrul tranzacţiilor de barter se va ţine cont de faptul că, în conformitate
cu legislaţia în vigoare, forma scrisă a acestor tranzacţii reprezintă, de regulă,
contractul de schimb, prin care părţile au obligaţia de a transmite reciproc dreptul
de proprietate asupra unui bun.
Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vânzător al bunului
pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb, astfel
acestui tip de tranzacţie externă îi sunt opozabile prevederile contractului de
vânzare-cumpărare.
Astfel, în cazul controlului corectitudinii repatrierii se vor verifica:
• Contractul de barter (vânzare-cumpărare);
• Declaraţiile vamale de export/import;
• Decontările băneşti aferente contractelor date (în cazul apariţiei diferenţei
între mărfurile livrate şi cele primite);
• Înscrierea în evidenţa contabilă a mărfurilor aferente importului;

47
 • Stingerea totală sau parţială a datoriilor aferente tranzacţiei în cauză.
Totodată, termenul repatrierii mijloacelor băneşti provenite ca rezultat al
contractelor de barter se determină prin contrapunerea datei exportului de mărfuri
cu data efectuării importului de mărfuri.
În cadrul tranzacţiilor de leasing se va ţine cont de faptul că forma scrisă a
acestora reprezintă contractul de leasing, prin care a parte – creditorul financiar
(locator) – se obligă să dobândească în proprietate bunul mobil specificat în
contract şi să-l dea în posesiune şi folosinţă, pentru o perioadă determinată de
contract, celeilalte părţi (locatar), iar aceasta se obligă să plătească în rate o sumă
de bani.
În cazul efectuării operaţiunii de leasing, este necesar a determina tipul
leasingului conform Legii cu privire la leasing nr.59-XVI din 28.04.2008.
Totodată, în cadrul controlului se va verifica contractul de leasing, în special
termenele de încasare a mijloacelor băneşti în cazul scoaterii obiectului leasingului
din Republica Moldova.
În cadrul prestărilor de servicii forma scrisă a angajamentului reprezintă
contractul de prestări servicii, prin care o parte (prestator) se obligă să presteze
celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta din urma se obligă să
plătească retribuţia convenită.
În acest caz, se vor verifica:
• Contractul de prestări servicii;
• Data transferului de mijloace băneşti în opoziţie cu prestarea efectivă a
serviciului;
• Actul de prestare/recepţie a serviciilor;
• Alte documente care confirmă prestarea/recepţionarea serviciilor (de
exemplu, documentele de transport internaţional al mărfurilor).
Este necesar de menţionat că repatrierea se va considera onorată în cazul
când se va dispune de confirmarea privind beneficierea de serviciile în cauză.
În contextul celor expuse anterior, este de menţionat că contractul este un
acord de voinţă al părţilor. Totuşi, conţinutul, forma şi clauzele standard ale
acestuia urmează să corespundă normelor imperative de drept, dar şi celor
prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. În acelaşi timp, trebuie de ţinut
cont şi de actele internaţionale în domeniu.
De corectitudinea clauzelor contractului şi de onorarea obligaţiunilor
contractuale prin prisma Legii depind relaţiile agenţilor economici cu organele
fiscale.
În art.5 alin.(7) din Lege sunt prevăzute cazurile în care nu sunt supuse
sancţiunilor pecuniare sumele nerepatriate de la export-import provenite din
tranzacţiile economice externe, după cum urmează:
• Dacă acestea constituie plăţi prevăzute în acordurile interguvernamentale
sau în contractele încheiate de autorităţile administraţiei publice centrale;
• Dacă, în decurs de o lună de la data expirării termenului de repatriere,
partenerului extern i-au fost înaintate pretenţii şi/sau dacă, în termen de două luni

48
de la expirarea termenului de repatriere faţă de acesta a fost începută procedura
judiciară – pe toată perioada examinării litigiilor în instanţele judecătoreşti;
• Dacă există reclamaţii privind cantitatea şi calitatea mărfurilor,
prezentate de partenerii economici externi, în baza documentelor respective
eliberate de autorităţile competente;
• La livrarea pieselor de schimb şi componentelor pentru mărfurile
exportate şi aflate în perioada de garanţie;
• La exporturile temporare;
• La returnarea de către nerezident a mijloacelor băneşti şi a mărfurilor
neachitate, dar nu mai târziu de o lună de la data expirării termenului de repatriere;
• În cazurile de forţa majoră confirmate de autorităţile competente;
• În cazurile pierderilor suportate de agenţii economici în urma
accidentelor rutiere confirmate documentar;
• În cazul pierderilor suportate de agenţii economici în urma reducerilor de
preţ al mărfurilor confirmate prin documente respective.
Totodată, în cazul în care agentul economic nu este de acord cu decizia
adoptată de colaboratorii Serviciului Fiscal de Stat, acesta poate derula procedura
de contestare, administrată de instanţa de contencios administrativ competentă
(art.7 din Lege).
Regulile de evidenţă a operaţiunilor în valută străină şi modul lor de reflectare
în rapoarte financiare sunt determinate de S.N.C. 21 „Efectele variaţiilor cursurilor
valutare”, conform căruia diferenţa de curs valutar este diferenţa obţinută din
reflectarea în rapoarte financiare şi în contabilitate a unor şi aceloraşi operaţiuni
valutare la cursuri diferite de schimb valutar, precum şi recalcularea activelor şi
datoriilor în valute străine la data întocmirii bilanţului contabil.

49
 Bibliografie

Legile R.Moldova. Hotărîrile Guvernului R.Moldova

1. Codul Fiscal al Republicii Moldova. // revista „Contabilitate şi audit”,

nr.1/2010
2. Codul Vamal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.160-162 din 23.12.2000.
3. Codul Civil al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.082 din 22.06.2002.
4. Concepţia sistemului de administrare a riscurilor în serviciul vamal, HG
nr.1144 din 03.11.05 (M.O. al R.M. nr.151-153 din 11.11.05);
5. Legea Contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.90-93 din 29.06.2007
6. Legea bugetului de stat pentru anul 2010 // revista „Contabilitate şi audit”,
nr.1/2010
7. Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe nr.1031-XIV din
08.06.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 119 din
21.09.2000.
8. Legea privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451-XV din
30.07.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.108-109 din
06.09.2001.
9. Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997 (M.O. al R.M.
nr.40-41 din 1998) şi modificările legii (M.O. al R.M. nr.147-149 din
17.08.2004 şi nr.107-109 din 12.08.2005)
10.Legea cu privire la asigurări nr.407-XII din 21.12.2006 // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr.047 din 06.04.2007.
11.Legea nr.1466-XIII din 29 ianuarie 1998 cu privire la reglementarea
repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile
economice externe (M.O. al R.M. nr.28-29 din 1998) şi modificările legii
(M.O. al R.M. nr.1-4 din 1-7 ianuarie 2005);
12.Lege cu privire la scutirea de taxa vamală a unor mărfuri importate de către
organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării (M.O. al R.M. nr.87-90 din 9 iunie
2006;
13.„Norme tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei
vamale în detaliu”, Monitor oficial Nr.226-232 (1580-1586) din 10.12.2004,
pg.128-161;
14.Regulamentul cu privire la reglementarea valutară pe teritoriul Republicii
Moldova aprobat prin hotărîrea BNM, proces verbal nr.2 din 13.01.1994 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 54-55 din 18.06.1998.
15.Regulamentul cu privire la transferul de credit, aprobat prin hotărîrea BNM
nr.373 din 15.12.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.176 din
30.12.2005.

50
16.Regulamentul privind utilizarea acreditivului irevocabil şi acoperit pe
teritoriul Republicii Moldova, prin hotărîrea BNM nr. 122 din 29.05.2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 116 din 13.06.2003.
17.Standardul Naţional de Contabilitate 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale”,
aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.174 din 25.12.1997 //
Contabilitate şi Audit nr.1 din 1998.
18.Standardul Naţional de Contabilitate 21 „Variaţiile cursului de schimb
valutar”, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.16 din 29.01. //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.35-38 din 15.01.1999.
19.Ordinul Departamentului Vamal referitor la aprobarea Normelor tehnice
privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu
nr.199-O din 29.10.2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 226-
232 din 10.12.2004.
20.Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii
Moldova (M.O. al RM, 1998 Nr.54-55 cu modificările ulterioare)
21.Regulamentul cu privire la activitatea brokerului vamal şi a specialistului în
domeniul vămuirii (M.O. al R.M. nr.168-171 din 16 decembrie 2005);
22.Regulament cu privire la activitatea echipelor mobile ale Serviciului Vamal
(M.O. al R.M. nr.25-27 din 10 februarie 2006;
23.Regulamentul cu privire la completarea, autentificarea şi eliberarea
certificatelor de origine a mărfurilor exportate din Republica Moldova în
cadrul regimurilor de comerţ preferenţiale cu Uniunea Europeană (M.O. al
R.M. nr.98-101 din 30 iunie 2006.

II .Manuale , monografii, cărţi, broşuri

24.Contabilitatea financiară / Alexandru Nederiţa, Vasile Bucur, ASEM –
Ed.II-a, revăzută şi completată. – Chişinău, ACAP, 2003 – 640p.
25.2.2. Contabilitatea în comerţul exterior / Dumitru Vişan, Editura Economica,
Bucureşti,1999 – 304p.
26.Contabilitatea în comerţul exterior / Constantin C. Toma, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2005 – 245p.
27. Contabilitatea financiară. Colectivul de autori (coordonator Nederiţa A.).
ACAP, Chişinău 2003
28.Comerţ Internaţional. Tehnici, strategii, elemente de bază ale comerţului
electronic. Vol.I /Ion Stoian, Emilia Dragne, Mihai Stoian, Editura
Caraiman, Bucureşti, 2001 Comerţ internaţional şi politici comerciale
contemporane Vol.I / Nicolae Sută, Editura Economica, Bucureşti, 2003.
29.Contractul comercial de vînzare-cumpărare internaţională / Lilia Gribincea,
Editura „Reclama”, Chişinău, 2002
30.Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C. şi Codului
Fiscal / Alexandru Nederiţa, Chişinău, Contabilitate şi Audit, 2007
31.Drept civil Vol.III, Contracte speciale / Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu,
Ed.II-a, Editura Cartier, Chişinău, 2005 Dreptul comerţului internaţioal /
Lilia gribincea, Editura „Reclama”, Chişinău, 1999
51
32.Sută N. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane. Editura
eficient Bucureşti 2000.
33.Tehnica plăţilor internaţionale / Dorel Mihai Paraschiv, Eitura Economica,
Bucurewşti, 2003.
34.Visan D. Contabilitatea în exterior, ediţia d II-a. Bucureşti. Editura
economică 1999.
35.Бухгалтерский учёт в торговле / М.И.Баканов,Москва «Финансы и
Статистика» 2003
36.Бухгалтерский финансовый учет / В.П.Астахов, Ростов-на-
Дону,Издательский центр «МарТ»,2005.
37.Учёт внешнеэкономической деятельности / Т.Н.Бабченко, Москва
«Финансы и Статистика» 2003

III. Articole din reviste şi ziare

38.Melnic V., Sîrbu E. Introducerea Standartelor Vamale Europene în
Republica Moldova. Realităţi şi tendinţe”. Contabilitate şi Audit nr.5,6,7,8,
10 /2005.
39. Surchicin Gh. Problemele determinării valorii mărfurilor în vamă. // Revista
Naţională de Drept. 2003 nr.1 p.58-61;
40. Gribincea L. INCOTERMS-2000. // Revista Naţională de Drept. 2003 nr.10
p.53-57;
41. Грибинча А. Порядок расчетов по экспортно – импортным
операциям. // Contabilitate şi Audit 2004 nr.6 p.29-33;
42. 3.4. Тостоган П. Вопросы учета и вычета стоимости импортируемых
товаров.// Contabilitate şi Audit 2003 nr.4 p.16-19;
43.Букур В. Учет импортных операции// Contabilitate şi Audit 1999 nr.10
p.17-22;

52