E vara. E cald. Trag cu sete primul fum. Nu, nu. Căcat. E un clişeu. Sunt la semafor.

În fine trag
cu sete în piept primul fum de tigară. Mai sunt 42 de secunde. Până la ce ? sunt sigur că
semafoarel astea au un mesaj subliminal. O domnişoară încearcă să treacă strada neregulamentar.
O trage înapoi prietena ei :
- băgamias, ce ai tu fata, te ai tampit la cap ?
In ciuda limbajului apreciez totusi atitudinea ei protectoare. Almdudler – limonada traditionala
austriaca. La Café Wien. Singura bautura care nu ma plictiseste. Mai sunt 28 de secunde. 28 de
ani trecuti ca 28 de secunde. Abia astept sa vina iarna asa beau un Fiaker, cafea cu rom. 15
secunde.
Cu semaforul e ca si in viata. Nu exista scurtaturi. Exista compromisuri si riscuri pe care
ti le asumi sau nu. Fumul se duce undeva in aer odata cu grijile si problemele mele. Und jetzt
alles ist verloren. Versul asta il aud tot timpul in cap si ma obsedeaza zi de zi. Adica, de ce ar fi
totul pierdut ? M-am gandit sa compun o piesa pentru el. Dar e inutil din moment ce totul e
pierdut. Moartea distrugerea, sfarsitul, astea nu pot avea coloana sonora.
Trag cu sete primul fum de tigara. Ba nu, asta e al 5-lea. Trag cu sete al 5-lea fum de
tigara si ma gandesc la profa de franceza din liceu. Ca Proust cu madeleinele. Profa de franceza
cu costumul ei negru. Cu picioarele ei lungi, cu fundul destul de sus pozitionat. Inainte de ea
avusesem alta, una mai in varsta. Nu stiu de ce dar asa imi inchipuiam ca arata Edith Piaf. Dupa
care a venit frumoasa asta cu gura ei stramba, vorbind peltic, ochii negri si camasuta barbateasca
cu roz si alb. Numarul 1 al fanteziilor mele adolescentine. Mai era si profa de romana. Uscata,
uzata, obosita, destul de tanara insa imbatranita. In fiecare noapte petreceam cu cateva
profesoare o noapte romantica in camera mea, ascultand Aprile cantata de Pavarotti si Simfonia
nr.1 de Beethoven. Noaptea scanteia si ardea si sulfetul meu transformat in abur se depunea sub
forma unor stropi de ambrozie pe tavan si pe ferestre. Casetofonul mergea pana in zori, in fiecare
dimineata. In fiecare dimineata visam o alta fata. Nu stiam de unde imi veenau imaginile acelea.
Ma trezeam aproape plangand. Insa gaseam in fiecare zi o alta fantezie. Mai era profesoara de
logica. Aia cu tricou cu buldog. Ma prinsese odata desenand svastici pe caiet. Se aplecase peste
mine etalandu si decolteul generos si imbatandu ma cu parfumul ei imi trase o palma. Imi venea
sa urlu de fericire. Profa de franceza fusese surclasata. Acum, perna mea in fiecare noapte
raspandea in jur parfumul anei.
Pe vremea cand inca mai credeam in femei frumoase. Totusi cred ca am renutat la crezul asta
prea tanar
- esti prea tanr ca sa nu mai crezi in femei, imi spusese cineva
Insa nu credeam ca re vreo legatura cu varsta. De obicei atunci cand descoperi ca nu ti mai
palc oameni si ai prefera mai bine sa te lipsesti de compania lor atunci iti pierzi si increderea
in femei. Sau descoperi ca ti ai pierdut o cu mult timp in urma. Devin pentru tine o simpla
imagine, o frantura dintr-o simfonie , un acord suav de pian si atata. Incepi sa te bucuri d eo
femeie asa cum te bucuri de un tablou, de o melodie, de o bautura revigoranta. Cateodata
oamenii imi par niste maimute oribil de privit. De la copii, la tineri, la batrani. Ma uit pe
geam dinc afenea in curtea biseriic. E plin de c opii. Ma uit pierdut dupa fete frumoase.
-Ba boule, unde treci, tu nu vezi ca e rosu ?
Sunt iarasi la semafor. A trecut rosu si verde si iaarsi rosu de vreo 5 ori. Sunt un Sisif al
semafoarelor. Acum e rosu si incerc sa trec. 30 de secunde. Tre sa fie si aici ascuns un mesaj.
Paote mai am doar 2 ani de trait. Imi place sa am gandesc la maorte catoedata. Nu asa cums e
gandeste cineva care e apropae desigur. Insa imaginea lespezii, a pietri d emormant ma
calmeaza, ma relaxeaza. Ma uit la copii sunt atat de veseli, de fericit, nestiind de fapt ce ii
astepata. Asta cu asteptatu suna stupid. Dar ma refer la lupta, la lupta asta imbecila. Ma simt
ca un sisif din nou insa lipsit de tragicul grecesc mai degraba caracterizat de ridicolul
romanesc. Ma simt ca un Sisif care a luat teapa de la un smecher de cartier. Ma simt ca un
soldat taart int run razboi care nu I apartine, in care nu are nici o datorie morala sa lupte. Stiu
pentru ce trebuie s alupt, dar de ce trebuie sa lupt atata ? Nu inteleg. Si atunci cum s anu mi
aduca atata pace imaginea unei lespezi de mormant ?. Cateodata gandurile ma acapreaza.
Gandurile sunt demonii mei. Inliceu erau fanteziile. Acumsunt visele, grijile, problemele
-Copii repetati : reflechir
O vad si acum zambind cu ochii ei mari si curiosi. Tanara si plina de entuziasm. Cati ani sa
aiba acum ? 35 ? Cu copii, casatorita, nu mai poate fi obiectul fanteziilor mele. De ce
reflechir ?
Poltia m-a vazut ca am trecut pe rosu si m-a amendat. Inttodeauna m avut o fascinatie fata
de autoritati. Probabil ca mi se trage de la Kafka. Un functionaras frustrat prins intr-o lume in
care nu si gaseste locul. Dar uite ca am luat-o aiurea. Iar trebui sa astept la semafor. Lumea
merge de colo colo. Ca sa iti gasesti o destinatie trebuie totusi sa te fatzai tot timpul. O vei
gasi oricum. Dar eu unde vroiam sa ma duc ? Nicaieri. Strazil astea imi apartin. Noaptea si
ziua. Mie imi povestesc totul .Tot ce au vazut si au auzit. Chestii revoltatoare, nedrpetati,
intimitati, lenjeriile de sub fustitele domnisoarelor si domanelor care trec strada in graba. Nu,
nu poti intreba o strada asa ceva. Mai ales in contextul in care a vazut chestii cu mult mai
interesante. Dar pe mine nu ma intereseaza chestiile alea cu mult mai interesante. Spune-mi
strada de fiecare femeie care te-a calcat asa cum au calcat in picioare zeci de barbati fara pic
de regrete. Insa strazil incep s ama plctiseasca. Se lamenteaza mult prea mult. A da, stiu unde
a indrept. Exact in iad. Da acolo. Pentru ca aarat ca un iad. Cufundat intr-o lumina rosie cu fel
de fel de fete dansand in jurl tau ai zice ca night club ul in care emrg e un iad. Un iad aparte.
E de ajusn doar sa le vad. Sa le simt. Sia tunci ma apuca greata. Si entuziasmul se pierde
imediat. Mi-ar place sa scriu o carte numita Greata. Insa a scris –o ochelaristul ala urat de
Sartre. Cioran il ura pe Sartre. Sa fi fost succesul ? Sau supericialitatea lui Sartre. In orice caz
amandoi sunt morti. Ce rost are sa discuti despre morti ? Mai bine vorbesti despre vii, chit ca
e de bine sau de rau. Trec pe langa o biserica. Incerc sa vorbesc putin cu Dumnezeu. Uite ce
sani frumosi are madmoaezeala asta. Daa, stiu ca e urat si imi cer scuze. Insa anumite femei
pot fi atat de delicioase. Ofera-mi toaat iubirea, toaat afectiune ata, ofera mi corpul tau. Atta
vreau. Nu ma intereseaza ce ai citit si nici sa port o conversatie inteelctuala cu tine nu vreau.