Sunteți pe pagina 1din 5

SÎNT UN MÎNCĂCIOS PRIN DEFINIŢIE.

Mă şochează bărbaţii care înghit doar o bucăţică de brînză, două măsline şi jumătate
de pahar de vin la o petrecere cu cocktailuri. Eu sînt satisfăcut abia după vreo trei
beri, o cantitate deloc de neglijat de caşcaval, nenumărate măsline şi migdale,
precum şi cîţiva cîrnăciori. Abia după aceea pot să mă aşez la cină. Probabil că
singurul motiv pentru care n-am ajuns obez este obiceiul meu de a merge pe jos la
lucru şi faptul că fac flotări la birou ca să n-adorm. Sau, cel puţin, asta era valabil
pînă iarna trecută, cînd o combinaţie de schimbări de natură profesională (mi-am
schimbat slujba), probleme personale (cel mai bun prieten al meu a murit de cancer)
şi ghinion (un accident la spate) m-au scos în afara jocului meu jalnic de-a existenţa.
Cînd sînt singur, îngrijorat şi extenuat, apelez la zahăr, cu apetitul unei feline
sălbatice care n-a mai mîncat de cîteva zile. Iar efectele n-au întîrziat să apară.
Întotdeauna am fost un "butoiaş" de numai 1,70 m, dar acum mă acompania şi un
burdihan deloc rezonabil. Cîntarul arăta deja 87 kg. Apoi, acum cîteva luni, în timp ce
ţineam în mînă un pahar cu shake de ciocolată, am hotărît că era momentul să fac o
schimbare. Sosise clipa să înfrunt bestia. Pînă la urmă, nu era decît o chestiune de
voinţă. În secunda următoare, mi-am jurat că, vreme de 30 de zile, voi elimina toate
lucrurile dulci din alimentaţia mea, cu excepţia fructelor. Am renunţat la zahăr, la
siropul de porumb, la sucurile ambalate, la zaharină şi la miere. Pînă la urmă, trebuia
să renunţ la un singur lucru. Din păcate, lucrul acela se găsea peste tot.

KILOGRAMELE AFIŞATE DE CÎNTAR fuseseră de ajuns să mă sperie, dar m-am


gîndit că era nevoie de ceva şi mai înfricoşător să mă motiveze. În prima zi a
"regimului" meu, m-am prezentat la clinica Livewell din Des Moines pentru a-mi face
analizele, ce aveau să dovedească faptul că am consumat la viaţa mea mai multă
ciocolată decît prevede legea.

Durerea de cap din acea dimineaţă se datora, fără doar şi poate, lipsei de cofeină.
(Renunţasem la cafeaua din zori.) Am ajuns la clinică nervos, flămînd şi stresat de
perspectiva acelor care aveau să-mi intre în vene.

Nivelul colesterolului "bun" (HDL) era puţin cam scăzut - 36 mg/dl, în vreme ce
trigliceridele erau extrem de numeroase: 359 mg/dl. Nici zahărul din sînge nu era
într-o cantitate neglijabilă (104 mg/dl). Celelalte două rezultate-cheie - proteina C
reactivă şi colesterolul LDL - erau în limite normale, dar nu spectaculoase. Tensiunea
era chiar bună, 118 cu 77. Deci nu eram încă o epavă. Totuşi, nivelul zahărului din
sînge şi al trigliceridelor erau o indicaţie clară că începusem să-mi asum nişte riscuri,
printre care diabetul şi bolile cardiovasculare.
"Deci", mi-am spus eu, "dovada e în budincă."
Doamne, cît îmi va lipsi budinca!

ÎN ZIUA A DOUA, AM BĂUT TREI CAFELE, dar durerea de cap - o palpitaţie surdă
care se intensifica pe măsură ce se scurgeau orele - nu mai trecea, fiind însoţită de o
zbatere a ochiului stîng şi de o stare generală de moleşeală. Oare era din cauza
renunţării la zahăr?

La un moment dat, un coleg vine să discute cu mine. În tot timpul ăsta, molfăie un
baton de ciocolată. (Are un dulap plin cu dulciuri, dar e foarte slab. Îl urăsc. Mai ales
că rîde de acest experiment al meu.) În vreme ce dinţii săi dau la iveală stratul pufos
din fulgi de nucă de cocos învelit într-un veşmînt onctuos de ciocolată, îmi vine să-l
strîng de gît. De altfel, de cînd am renunţat la zahăr, am fantezii violente de cîteva ori
pe zi. Am înţeles că şi fumătorii sînt cuprinşi deseori de furie atunci cînd încearcă să
renunţe la ţigări. Poate că sînt puţin dependent...

Am citit despre cîteva cercetări care arată că şoarecii aleg zahărul în detrimentul
cocainei, chiar şi atunci cînd prezintă o oarecare dependenţă de cocaină. Simt cum
mi se ridică părul de pe spate...

Îi împărtăşesc aceste temeri şi lui Barry M. Popkin, directorul programului


interdisciplinar privind obezitatea de la Universitatea Carolina de Nord. "Cînd vine
vorba despre zahăr, şoarecii reacţionează diferit faţă de oameni", îmi explică el.
"Zahărul afectează creierul uman în acelaşi fel ca alcoolul, ţigările şi cocaina, dar nu
există studii concludente care să dovedească faptul că zahărul creează dependenţă.
Chiar şi aşa, ştim că 98% din populaţia lumii are preferinţă pentru dulciuri. În ţări
precum China, unde consumul de zahăr era ca inexistent acum zeci de ani, populaţia
a acceptat rapid introducerea acestui produs în dieta zilnică."

Omul de azi consumă zilnic, în medie, 500 de calorii provenite din zahăr. Pentru mulţi
bărbaţi ocupaţi, care sînt mai mereu pe drumuri, aceste calorii sînt ingerate sub
formă de băutură. "Bărbaţii consumă multe băuturi energizante dulci, sucuri
acidulate, ceai şi cafea. Majoritatea conţin cofeină, despre care ştim deja că dă
dependenţă", spune Popkin. "Există cercetări limitate care sugerează că băuturile
acidulate îi fac pe oameni să ingereze cantităţi mari de zahăr, aceasta fiind o cauză a
supraconsumului."
Adevărul e că oamenii n-au fost creaţi pentru a consuma atîta zahăr. Şi nici pentru a
îndepărta gustul dulce cu o băutură la fel de dulce.

Noi am evoluat bînd mai ales apă. Niciodată în istorie nu am considerat lichidele
drept o sursă de calorii (cu excepţia laptelui supt de la sînul mamei). Pur şi simplu,
nu avem cum să ne alimentăm cu lichide.

În acest sens, Popkin îmi vorbeşte despre un studiu din 2007, realizat la
Universitatea Purdue. Rezultatele acestuia demonstrează că acele calorii provenite
din băuturile bogate în carbohidraţi nu ne satisfac apetitul în aceeaşi măsură cu cele
furnizate de mîncare. Cele 300 de calorii din paharul de cola pe care îl bem atunci
cînd înfulecăm un hamburger nu ne vor face să consumăm cu 300 de calorii mai
puţin. Băutorii de sucuri acidulate nu servesc niciodată un pahar de cola, ci un fel de
mîncare plus cola. Apoi, îşi umplu din nou paharul.

"În activitatea mea, observ tot timpul efectele pe care le are zahărul asupra ratei
obezităţii", spune dr. Aaron Dunn, din Mineral Point, Wisconsin. "Cîţiva dintre
pacienţii mei au slăbit 5 kg sau mai mult renunţînd doar la băuturile cu zahăr."

SĂPTĂMÎNA A DOUA A ABSTINENŢEI MELE îmi va pune la grea încercare voinţa.


Voi fi în vacanţă, alături de familie. O perioadă în care rata de eşec creşte
considerabil. Pentru a ajunge la destinaţie, vom merge trei ore cu maşina şi patru cu
avionul. Zahărul este prezent în aproape toate alimentele vîndute în aeroporturi. Iar
călătoria alături de doi copii e destul de stresantă, numai dacă stau să mă gîndesc că
fiica mea se teme de toaletele cu acţionare automată, în timp ce fiul meu o ia la
sănătoasa la vederea scărilor rulante.

În aeroportul St. Paul din Minneapolis, mănînc o salată Cobb (fără sos, şuncă şi
bacon, adică tocmai chestiile care fac salatele din aeroporturi să pară comestibile). În
avion, mă tot foiesc pe scaun, încercînd să nu gust din biscuiţii copiilor. Pînă la urmă,
iau nişte alune şi îmi mai revin un pic. În Seattle, vom sta la nişte prieteni care-şi fac
cumpărăturile la magazine cu produse bio. Sper că voi putea ocoli zahărul.

Restaurantele reprezintă cea mai mare provocare. Acum sînt un client foarte
pretenţios, care întreabă chelnerii despre ingredientele folosite şi despre cantitatea
de zahăr din aluatul de pizza. Deşi le cer să nu adauge sos, probabil că în stomacul
meu ajung totuşi cantităţi mici de zahăr, pentru că nu eu prepar hrana, iar bucătari
ţîfnoşi întîlneşti la tot pasul. Totuşi, regimul pare să dea roade. După zece zile, pofta
mea de dulce a dispărut aproape total. Într-o seară, cînd copiii erau deja în pat şi
vinul se lăfăia în pahare, gazdele noastre au scos la iveală ciocolata neagră. Abia
dacă am observat asta. În urmă cu două săptămîni, aş fi devorat cîteva bucăţi bune.

Mai important e că nu mă mai simt atît de stresat. De obicei, nu sînt un individ foarte
prietenos în concedii. Toată logistica asta a călătoriei mă dă peste cap. Analizez la
nesfîrşit traseul şi trăiesc cu teama că unul dintre copiii mei se va răni, se va
îmbolnăvi sau se va pierde. Dar de data asta, în ciuda faptului că împărţim toţi
acelaşi pat şi că încerc să negociez o afacere importantă în lipsa telefonului mobil şi
a internetului, dorm neîntors. Rămîn calm chiar şi la aflarea veştii că un adolescent
de 16 ani a lovit maşina pe care o închiriasem din cauză că scria SMS-uri la volan. În
ceea ce mă priveşte, nu cred că poate exista o stare de relaxare mai profundă.

LA NIVEL EMOŢIONAL, MĂ SIMT MAI BINE ca oricînd. O parte din mine se


întreabă dacă nu cumva avem de-a face cu un efect placebo. Poate că, pur şi
simplu, sînt foarte încîntat de faptul că nu mă mai simt atras de fast-food.

Mă duc să vorbesc din nou cu dr. Dunn, care a fost martorul cîtorva dintre stările
mele cele mai proaste. "Zahărul poate să-ţi aducă un plus de energie şi să te facă
mai optimist", spune el. "După aceea, există o scădere bruscă a cantităţii de zahăr în
sînge, datorată valului de insulină eliberat de pancreas. Aceste cicluri se traduc în
schimbări de dispoziţie, agitaţie, probleme de concentrare şi moleşeală."

Da, cam aşa era o zi la birou, înainte de a renunţa la zahăr. Ajunsesem să nu mai
pot funcţiona cum trebuie în lipsa unui biscuit sau a unui baton de ciocolată, de parcă
mi-aş fi antrenat organismul şi creierul să ceară dulciuri şi să nu mai facă nimic în
lipsa lor.

Acum, zilele mele decurg altfel. Îmi iau la pachet bucăţele de brînză, cîteva felii de
friptură de curcan, salată verde, legume, migdale şi fructe (mai ales afine şi mere).
Mîncarea stă tot timpul pe birou, aşa că ronţăi toată ziua, fără să mai am nevoie de o
singură masă bogată în zahăr. Poate că ăsta e motivul pentru care nu mai doresc să
moţăi după prînz şi nici nu mai sînt moleşit toată după-amiaza.

Mă simt plin de energie şi am o capacitate imensă de concentrare. Îmi vine foarte


uşor să mă ocup de teancul de hîrtii care s-a strîns pe birou în timp ce eram plecat în
concediu.
Nu-mi mai doresc să-i trag una băiatului care molfăie toată ziua dulciuri.

LA SFÎRŞITUL CELEI DE-A PATRA SĂPTĂMÎNI, trebuie să recunosc cinstit că mă


simt mai bine. Dar habar n-am ce efect a avut regimul asupra sîngelui meu.

Au sosit analizele. Colesterolul bun e la un nivel ceva mai ridicat (39 mg/dl), dar cea
mai mare scădere o înregistrează trigliceridele - 303 mg/dl. Dr. Dunn nu pare
surprins.

"În esenţă, trigliceridele sînt grăsimi învelite în zahăr", explică el. "Sînt cele care
reacţionează cel mai mult la schimbarea cantităţii de zahăr din dietă."

Colesterolul LDL a scăzut de la 101 la 90, în timp ce tensiunea e 112 cu 68. Sînt
îmbunătăţiri de-a dreptul remarcabile ai principalilor indici ai sîngelui.

Nici cîntarul nu mă dezamăgeşte: am pierdut aproape 3 kg în 4 săptămîni. Indicele


de masă corporală a scăzut de la 30 la 29, scoţîndu-mă din "zona obeză". Procentul
de grăsime corporală a scăzut cu aproape 2%. Toate astea mă fac să mă întreb ce
s-ar întîmpla dacă aş face şi exerciţii fizice în mod regulat.

Părăsesc clinica Livewell cu sentimentul că voi trăi mult şi bine. Trecerea spre vîrsta
a doua nu mai pare atît de abruptă. Dintr-o dată, viaţa pare o pajişte însorită.

În primele zile, am avut o fantezie legată de renunţarea la regim. Unde să mă duc


mai întîi? Să-mi cumpăr un café frappé mare? Sau să intru la o benzinărie şi să-mi
iau o ciocolată şi un pepsi?

În realitate, nu mai am asemenea pofte. Cînd intru într-o cafenea, ignor toate afişele
cu sortimente "exotice" şi comand o cafea simplă. Mă întorc la maşină şi deschid
pacheţelul cu mîncare, care conţine un ou fiert şi cîteva bucăţi de morcov. Mă simt
prea bine pentru a renunţa la asta.

de DEAN BAKOPOULOS

Editat de Cristian Pavel