DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A

EXISTENŢEI
Religia dacilor
Introducerea creştinismului
in Ţarile Române
Inceputurile culturii
religioase române
Limba. Literatura
Religioasa
Varlaam, Antim Ivireanul
Descirerea Moldovei
Dimitrie Cantemir
 Religia Dacilor
 Din cele mai vechi timpuri, dacii au avut o
religie politeistă, iar prima dovadă a acestui
fapt este adusă de marele istoric Herodot.
 În anul 484 î.Hr. Acest a ajuns prin parţile
noastre datorită unei escale la Olbia unde a
aflat despre geţi si calauza lor spirituală.
 Relatarea este inserată
inserată in cartea a 4-a a
Istorii-lor unde este descrisă
descrisă expediaţ
expediaţia
persană
persană condusă
condusă de Darius impotriva sciţsciţilor
din 514 î.Hr:
“Iată
Iată in ce chip se socot ei nemuritori:
credinţ
credinţa lor este ca ei nu mor, ci ca cel care
piere se duce la Zalmox
Zalmoxeses –divinitatea lor- pe
care unii il cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot in al
cincilea ani arunca sorţii si intotdeauna pe
acela dintre ei pe care cade sorţul il trimite cu
solie la Zalmoxes încredinţându-
încredinţându-l de fiecare
dată dupa toate nevoile lor.”
lor.”
 Deşi in manuscrisul folosit de traducători
forma numelui este Zalmoxes, e preferat
totuşi varianta Zamolxes. Alte date eronate
apar şi in legatura cu durata la care se
repetau sacrificiile. Mircea Eliade face o
referire gresita in legatura cu numarul de ani
dupa care era aruncat solul:

“Sacrificiul sangeros al unui mesager,

efectuat la 4 ani”
 Religia Dacilor
 Dupa descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot
vorbeate despre Zamolxis:
"Dupa câte am aflat de la elenii care locuiesc în
Hellespont ai în pont, acest Zamolxis, fiind om ca toti
oamenii, ar fi trait în robie la Samos ca sclav al lui
Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, câatigându-ai
libertatea, ar fi dobândit avutie multa ai, dobândind
avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau
o viata de saracie crunta ai erau lipsiti de învatatura,
Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian ai
moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce
traise printre eleni ai mai ales alaturi de omul cel mai
întelept al Elladei, lânga Pythagoras.”
 Religia lor era politeista, - la fel ca religia tuturor
popoarelor indo-europene. Era adorat în Dacia ai un zeu
al razboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), caruia –
dupa marturia lui Iordanes – getii îi jertfeau prizonieri
prinai în razboi, "socotind ca zeul razboaielor trebuie
împacat prin varsare de sânge omenesc". De
asemenea, acestui zeu – întocmai ca la celti – i se
jertfeau primele prazi de razboi: "lui i se atârnau pe
trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintâi".
 Getii repetau, asadar, pe timp de pace un ritual specific
al razboiului. Tragerea la sorti in acest caz exprima
situatia aleatorie de pe campul de lupta cand mor chiar
si cei mai viteji barbati. Cei cazuti, impotriva oricarei
logici profane sunt alesii, sortitii. Biletul de trecere in
cealalta lume era tocmai lancea. Prin lance, prin acea
prajina de lemn cu toc din fier ascutit la un capat li se
oferea sansa sa urce, sa transceada dincolo de lumea
muritorilor.
 Introducerea creştinismului in
Ţarile Române
• In Dacia, creştinismul pătrunsese, chiar de la începutul colonizării romane, adus de
legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum si limba unde toate
cuvintele despre ceea ce se poate numi “creştinismul de bază” sunt latineşti:
Dumnezeu duminică, cruce, creştin, biserică, lege sacră,cuminecare, rugaciune,altar,
Scripturi, sfant mai ales în cuvinte compuse ca Sânta Maria, Sân Petru, Sân Nicolae,
deoarece in limbajul current, a fost inlocuit cu Sfant, prin contaminare cu slavonul
“seventu”. Cu toate acestea , organizarea ecleziastică, instalarea unei ierarhii
bisericeşti au aşteptat sfarşitul marilor navaliri barbare si coincide cu perioada de
glorie a primului Ţar bulgar, deoarece au păstrat slavona veche drept limbă
bisericeasca pîna la sfârsitul secolului al XVII-lea, însă tot timpul au fost supuşi de
departe, patriarhatului Constantinopolului. Urmarea este că cei mai mulţi termini
privitori la organizarea ecleziastica, precum si la teologie sau la literature religioasă
sunt de origine slavo-greacă.

• Creştinismul apărut în primul secol al erei noastre aduce un mesaj universal mai
presus de divizunile naţionale şi sociale. Răspândirea creştinismului în România şi
menţinerea lui de-a lungul vremii s-a făcut în strânsă conexiune cu Imperiul Bizantin.
Bizanţul a rămas, după retagerea autorităţii şi armatei romane din Dacia la sfârşitul
secolului III, singura forţă politică din Orient care s-a putut impune în faţa migratorilor

• Primii creştini au pătruns în Dacia, probabil, odată cu armatele şi coloniştii lui Traian.
În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creştinismul ca religie
acceptată în cadrul Imperiului Roman, ceea ce a determinat creşterea continuă a
numărului comunităţilor creştine şi sprijinul statului pentru organizarea Bisericii.
Drept urmare, Dobrogea va cunoaşte o intensă viaţă creştină, iar la Tomis va fi
înfiinţat un episcopat, numărul bazilicilor creştine descoperite în secolele IV-VI în
oraşele dobrogene depăşeşte cifra de 40.
 Introducerea creştinismului in
Ţarile Române
• Numeroşi misionari sud - dunăreni au trecut la nordul fluviului pentru a
răspândi religia creştină în rândul populaţiei romanice. Astfel, numărul
obiectelor cu simboluri creştine descoperite în spaţiul nord – dunărean
creşte considerabil. Bazilici creştine au fost descoperite la Porolissum în
Transilvania şi la Sucidava în Oltenia. Multe morminte din această perioadă
atestă practicarea ritului şi ritualului creştin de înmormântare. Alături de
acestea au fost identificate şi numeroase morminte specifice unei populaţii
necreştine, ceea ce arată că în Dacia la fel ca în întreaga Europă,
creştinismul a coexistat multă vreme cu vechile credinţe păgâne.

• După aşezarea slavilor şi a bulgarilor la sudul Dunării şi după

creştinarea acestora, creştinismul populaţiei de la nordul Dunării a
suferit o puternică influenţă din partea celui slav şi bizantin.
Organizarea bisericească, modul de săvârşire a slujbei în biserică
şi limba în care se predică se schimbă; astfel slavona dvine limba
creştinismului românesc, situaţie care va dăinui tot Evul Mediu.
După anul 1054, când creştinismul se desparte în două ramuri
(apusean cu capitala la Roma şi răsăritean cu capitala la
Constantinopol), românii vor rămâne în sfera tradiţiilor răsăritene
(ortodoxia). Ei vor deveni astfel sigurul popor european de origine
latină cu o credinţă ortodoxă
Inceputurile culturii religioase
române
 Incepturile literaturii romanesti dateaza din secolul al XVII-lea iar acum limba slavona
este treptat inlocuita cu limba romana, serviciul religios oficiindu-se acum in limba
romana. In aceasta perioada s-au tradus si tiparit primele carti de factura religioasa,
carti de care aveau nevoie toti credinciosii precum Cazaniile.
 Cultura română veche nu poate fi înţeleasă în afara cadrelor şi a mentalităţilor
vremii. În Ţările Române, ca şi în alte părţi ale lumii, omul medieval e, în primul rând,
un om religios, a cărui viaţă este ghidată de credinţă şi de speranţa mântuirii. Cu o
percepţie mai acută a efemerităţii şi a instabilităţii ( într-o lume violentă ), omul
medieval trăieşte mai acut o dimensiune spirituală a existenţei ( prin rugăciune, post,
jurământ ). Valorile etice ( bunătate, milă, dreptate etc. ) se întemeiază pe cele
religioase. Sunt subordonate în mare măsură religiosului politica, justiţia, arta, viaţa
cotidiană.
 Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viaţa lor spirituală, de
credinţa în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie om simplu,
slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de
manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă românească este mai
întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult în limba română.
Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii princuvânt în limba
romana, chiar daca ttimida la inceput.
 Inceputurile culturii religioase
romane
 În secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, viziunea teologică este dublată de atitudinea
moralistă. Nu numai oamenii bisericii, ci şi cronicarii sunt spirite reflexive care îşi
pun întrebări despre destinul omului în Univers. Pe căi diferite, ei au demonstrat
că şi limba română poate fi instrument de cult şi de cultură. Dosoftei a tradus
psalmii iniţial în proză şi ulterior i-a transpus în versuri, ceea ce demonstrează
intenţia literară şi conştiinţa artistică a autorului. Dosoftei apelează la modelul
poeziei populare, astfel încât psalmii să fie accesibili şi uşor de memorat. Biserica
devine o instituţie eficientă de răspândire a limbii române, de la slujitorii cultului,
până la cel din urmă credincios.
 Situate în contextul epocii, textele care ilustrează o anumită dimensiune
religioasă au o funcţie preponderent moralizatoare ( psalmii versificaţi de
Dosoftei, Didahiile lui Antim Ivireanul ), exprimă o viziune asupra lumii marcată
de mentalitatea vremii ( Viaţa lumii de Miron Costin, Legenda IV, de Ion
Neculce ). Văzute din perspectivă contemporană, aceleaşi texte dobândesc
expresivitate şi valoare artistică.

 „A străbate Psaltirea echivalează cu o călătorie printr-o ţară a minunilor

poetice” .
 Limba.Literatura Religioasa
 In “torna, torna fratre” cuvintele strigate dupa Cronografia lui Theophan la
anul 579 un soldat bizantin, au crezut unii a gasi un document echivalent
cu juramantul de la Strasbourg in anul 842 si Cartea Capoana in anul 1960.
Din felurite pricini, intre care uzul oficial al limbii slavone in biserica si
cancelarii, primul text in limba romana ramane “Scrisoarea boierului
Neacsu catre judele Hanas Beagnar din Brasov” in anul 1521. Imediat dupa
aceea folosirea limbii romane devina frecventa, dar intaiile tiparituri sunt in
limba slavona.
 Limba romana, asa cum aparate din aceste prime monumente lingvistice,
e latina in structura si lexicul ei fundamental.
 Dialectul toscanic al limbii romane il constituie dialectul muntean, daca se
poate spune astfel, intrucat poporul si limba romana intre Nistru, Tisa si
Dunare se infatiseaza cu o unitate neintalnita nicairi in Europa la alte
popoare. Muntenie pune o anume sobrietate fonetica si sintactica, dar
Moldova si Ardealul aduc fineta nuantelor, arta emisiunii sonice, savoarea.
Graiul moldovenilor e literar de la sine. Literatura religioasa de care s-a
facut prea mare caz nu e decat o productie de talmaciri de Psalitri,
Tetraevanghele, Praxii, Biblii, Slujebnice, Molitvenice, Minee, Paterice. “O
Viata a sfantului Leger” sau un “Heliant” n-avem in aceasta epoca.
Traducerile sunt insotite uneori de precuvantari, care au interesul lor
filologic si psihologic.
 Varlaam, Antim Ivireanul

 “Cartea romaneasca de invatatura” a mitropolitului Varlaam(1643) se

remarca printr-o limba vie, limpede curgatoare, printr-un ton familiar, direct:
“…Cum iubesti sa-ti hie tie oamenii asa si tu sa hii lor. Sa te feresti de a
strainului. Sa-ti hie destul cu al tau. Sa va grjiti carele de voi sa va tineti trupul
nespurcat. In ruga, in truda, intru paza sventei biserici.”

 Didahiile din Ivirul Caucazului, Antim, sunt mult mai insemnate. Pe Antim il
adusese in tara pe la 1690 Constantin Brancoveanu pentru imbunatatirea
tipografiei mitropiltane. Numeroase tiparituri, intre care grecesti si arabe, se
datoresc noului specialist, care, calugarindu-se, ajunse in 1708 mitropolit.
Atitudinea antiturca il duse la caterisire si moarte in anul 1716.
 Antim e un orator excelent si un stilist desavarsit, echilibrand exacta
masinarie a cazaniei. Unul dintre cei mai straluciti ierarhi ai Bisericii
romanesti, s-a remarcat prin personalitatea sa plurivalenta, prin lupta
continua pentru promovarea culturii romanesti din secolul al XVIII-lea. Munca
neobosita la care se adauga darurile native, priceperea de tipograf, caligraf,
zugrav, sculptor, orator, carturar, pastor, gospodar, l-au facut sa se ridice
deasupra multora care au fost inainte si dupa el in scaunul mitropolitan al
Ungrovlahiei.
 Antim Ivireanul

 El propune cu indemanare ascultatorilor speculatii teologice si

transcendentalitati, vorbind de sensul mistic al cuvantului Mariam,
despre botezul cu apa si cu duh, despre mantuire, facand cu gratie
exegeza subtire. Mai ales are darul de a izbi imaginatia printr-un soi de
caractere morale, evocant de pilda pe injuratorul “de lege, de cruce,
de cuminicatura, de coliva, de prescuri, de spovedanie care a mancat
miercurea si vinerea “peste si in post raci si unt de lemn” dar n-a dat
de pomana nevoiasilor, caci: “am face mila, ci nu ne da mana, ca avem
nevoi multe si dari si avem casa grea, si copilasi cam gloata…” , pe cel
care stramba din nas la mnacarea de post, rapstindu-se asupra
verzelor, injurand legumele, zicand in zadar s-au adus in lume” Antim
are suavitate, exaltare lirica si face Fecioarei un elogiu franciscan
desfasurat intr-o cadenta fastuoasa ca o coada de paun:

“Aleasa este cu adevarat ca soarele, pentru ca este incununata cu toate razele

darurilor
Dumnezeiesti si straluceste mai virtos intru celalalte lumini ale ceriului; aleasa
este si
frumoasa ca luna, pentru ca cu lumina sfinteniei stinge celelalte stele”
 Crocincari Moldoveni – Miron
Costin
 Miron Costin avea cultura poloneza, stia latineste, putin italieneste, era
om citit. Pe de alta parte se prijeleste insusi la evenimentele cronicii
sale, care se termina cu moartea lui Stefanita Lupul in anul 1661. El are
talent literar, stilistica savanta de factura clasica, putinta de a descrie.
Pagina despre navala lacustelor e dantesca :
“Un stol tinea un ceas bun, si daca trecea acest stol, la al doilea ceas
sosea altul; si asa, stol dupa stol tineau cat tineau din prand pana
indeseara. Unde cadeau la mas, ca albinele zaceau; nice cadea stol
peste stol, ce treceau stol de stol, nu se ponreau pana nu se incalzea
soarele bine spre prinz; si calatoreau piana indeseara, si piana la cadere
de mas cadeau si la popasuri.”
Alti cronicari moldoveni mai importanti: Nicolae Costin, Ioan Niculce
Istoriografia moldoveana nu mai prezinta, dupa Niculce, interes literar.
Axintie Uricarul e un compilator, bine informat pentru epoca 1711-1716,
cronica grecului Amiras ramasa in text grecesc (epoca 1726-1733), a
diacului Nicolae Muste, a lui Ienache Kogalniceanu, a spatarului Ioan
Canta sunt simple documente.
 Dimitrie Cantemir
 Dimitrie Cantemir e un erudit de faima europeana, voievod
moldovean, academician berlinez, print moscovit, un
Lorenzo de Medici al nostru. Autor intre altele al unei “Istorii
a imperiului otoman” scrisa latineste, care i-a facut
renumele in Occident, intrucat ne priveste intereseaza prin
“Divanul seau gilceava inteleptului cu lumea sau judetul
sufletului cu trupul”, compunere scolareasca, ca si prin mai
matura “Istorie ieroglifica”. “Divanul”, cu pesimistul lui
biblic e de o uimitoare asemanare cu dialogurile de mai
tarziu ale lui Leopardi. Omul cu aspiratiile lui morale e pus
in fata implacabilei Firi, care se aseaaza in pozitia ispititoare
a lui Mefistofeles.

 Opera literara viabila a lui Cantemir este “Istoria

ieroglifica”, adevarat Roman de Renard romanesc, asupra
tilcului politic al caruia, destul de straveziu, s-a insistat cu
exces.
 Descrierea Moldovei
 “Descrierea Moldovei” este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie
Cantemir, scrisă în limba latina între anii 1714-1716, cand se afla in Rusia, la cererea
Academiei din Berlin.
 Lucrarea are un adevărat caracter enciclopedic, care continea descrieri pertinente şi
cât se poate de complete de natură geografică, politică, administrativă,
organizatorică, socială, lingvistică, etnografică a Moldovei aşa cum doar un nativ
educat, care pe deasupra a fost şi liderul acestei ţări româneşti, poate să ştie.
 “Descrierea Moldovei” are 3 parti:
 Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a
câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă cunoscută a Moldovei. A
prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
 În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării.
S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a
domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de
logodnă, nunţi, înmormântări.
 În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele
folosite, care la început au fost latineşti, "după pilda tuturor celorlalte popoare a
căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele
slavoneşti".
 Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine
documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a
fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi
folclorul.
 Descrierea Moldovei
 Partea a treia contine informatii despre literatura si biserica,
limba si scoli, educatie in vremea lui Cantemir. Si aici apar
greseli, Cantemir considerand ca limba slava in biserica si
stat a fost introdusa in Moldova in urma conciliului de la
Florenta (1439), pe care il dateaza gresit in vremea lui
Alexandru cel Bun (mort la 1432), cand moldovenii ar fi
respins unirea cu Roma si ar fi renuntat la literele latine. In
realitate se stie ca numeroase privilegii ale lui Alexandru cel
Bun au fost redactate in moldoveneste, ceea ce arata
netemeinicia teoriei lui Dimitrie Cantemir.
 Limba slavona in biserici la romani are origini mult mai
vechi, care nu pot fi explicate numai prin fenomene culturale
din Moldova, deoarece aceasta limba o gasim folosita atat in
tara Romaneasca Cat si in Transilvania.
Descrierea Moldovei este insotita de o harta a Moldovei,
desenata de autor, adusa de Antioh Cantemir la Paris si
gravata si publicata prin grija fiului sau la 1737 in Olanda.