Sunteți pe pagina 1din 3

CRONICARII MOLDOVENI GRIGORE URECHE SI MIRON COSTIN

DESPRE ORIGINEA ROMANA A POPORULUI ROMÂN


SI LATINITATEA LIMBII

S-a spus ca pâna prin secolul al XIX lea inclusiv, cultura româneasca s-a sincronizat
întotdeauna cu oarecare întârziere cu marele curente culturale si estetice europene. Asa
de pilda, ecourile umanist renascentist, aflat în voga în Apus în sec. XIV , XV si XVI,
ajung în Tarile Române prin cronicarii nostri, abia în sec. al. XVII lea. Luptele acerbe
pentru putere, duse de partidele boieresti de la noi, (cuparastii si costinestii în
Moldova ; balenii si cantacuzinii în Muntenia ) capatasera în sec. al. XVII lea turnura
unei vendete corsicane. Rivalitatii dintre cuparesti si costinesti în Moldova, îi cazuse
victima, în anul 1691, marele cronicar Miron Costin ucis miseleste pe când îsi
înmormânta "giupaneasa", cum se exprima Ion Neculce, de catre un calau grabit.
Cuparastii uneltisera împotriva cronicarului pe lânga batrânul domnitor Constantin
Cantemir si-l facusera sa-si încarce sufletul cu povara unei crime. Neculce noteaza în
letopisetul sau ca voievodul a regretat amarnic faptul ca a plecat urechea la spusele
"nepreatinilor" dar, din pacate "caintele de pe urma de nimic sunt". În Tara
Româneasca tot finele veacului al XVII lea, piere ucis din ordinul lui Serban
Cantacuzino vistiernicul Hristea, tatal cronicarului Radu Popescu. Când o partida
boiereasca ajungea la putere, adversarii lor se duceau în pribegie, unde feciorii lor
puteau învata la scolile ezuite din Polonia (Grigore Ureche si Miron Costin) la scoala
patriarhiei din Constantinopole (Spataru Nicolae Milescu si Dimitrie Cantemir) la
scolile din Italia (Stolnicu Constantin Cantacuzino). În acele scoli fii de boieri români
învatau latineste. Cei mai capabili dintre ei, viitori nostri cronicari, descopera filonul de
aur al romanitatii poporului român si aceasta descoperire face sa vibreze în cugetul lor
sentimentul patriotic, care începuse sa fie cultivat în epoca Renasterii.
În exceptionala sa carte "Conceptul de literatura veche", Nicolae Florescu sustine ca
Evul Mediu a fost o epoca a imperiilor. Renasterea se vrea o epoca a patriilor. Lupta
pentru impunerea limbilor nationale, în stiinta si literatura, în detrimentul limbii
latine( fenomen care începe înca din epoca pre- renasterii) era, într-un fel o lupta
împotriva atotputernicirii papalitatii. "Draga îmi este Roma dar, si mai draga îmi este
Anglia", scria un umanist engelz renascentist.
Pentru cronicarii nostri, limba latina pe care o descopera în scolile din strainatate este
o sursa din care se hraneste mândria lor nationala si, uneori cum va fi cazul mai târziu
în vremea când se manifesta în spatiul cultural al Transilvaniei scoala ardeleana, o
sursa de argumente prin care pot fi combatuti denigratorii poporului român. Undeva, în
scrierile sale, Tudor Vianu se refera la atitudinea luptatoare manifestata din totdeauna
în cultura româneasca.
Grigore Ureche este primul nostru cronicar care vorbeste scrie despre originea
comuna a tuturor românilor : "românii, cât se afla locuitori în Tara Ungureasca si la
Ardeal si la Maramosu, de un loc sîntu cu moldovenii si toti de la Rân se trag. Ardealul
- mai multu tara latita de români decât de unguri." Tot el demonstreaza , pentru prima
oara ideea latinitatii limbii române în capitolul intitulat "Pentru limba noastra
moldoveneasca". La sfârsitul capitolului trage concluzia - de care e foarte mândru - "ca
de la Râm de tragem si cu ale lor cuvinte ni amestecat graiul - de la Râmleni, ce le zic
latini, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, gaina, ei zi galina, muierea - mulier si altele
ca de ne-am socoti pe de-amanuntul, toate cuvintele le-am întelege".
Din nefericire, originalul Letopisetului lui Grigore Ureche nu ni s-a pastrat, asa cum
s-a întâmplat si cu alte carti ale literaturii noastre vechi ( de pilda "Cronica lui Stefan
cel Mare"). Letopisetul lui Ureche a ajuns pâna la noi în niste copii, interpolate de
Simion Dascalu, Misail Calugaru si Axinte Uricariu. Primul dintre acestia e un
ignorant, un impostor care nu stie sa faca o evaluare corecta a izvoarelor. El a interpolat
în Cronica lui Ureche stirea fantezista, stupida ca românii sunt urmasii tâlharilor
eliberati din închisorile Romei de catre un împarat roman spre a-i fi de ajutor, craiului
Laslau al Ungariei în luptele lui cu tatarii. Cu cel de-al doilea interpolator - Misail
Calugarul, înmormântat la manastirea Secu, ctitoria lui Nestor Ureche, tatal
cronicarului, lucrurile stau altfel. Adaosurile lui la Cronica lui Grigore Ureche sunt
foarte pretioase. Înainte de Miron Costin el face mentiuni despre cucerirea Daciei de
catre Traian.
Cu un aparat stiintific superior si mai complex decât cel folosit de Grigore Ureche,
Miron Costin sustine în "De neamul moldovenilor" din ce tara au iesit stramosii lor,
ideea romanitatii poporului român si latinitatea limbii noastre.
Se pare ca autorul si-a scris lucrarea în ultimii ani de viata, dupa ce fusese mare
logofat al Moldovei. "Predoslovia" - pagina antologica a literaturii noastre vechi,
exprima cu o fervoare, care-l încânta si pe cititorul de azi, motivele care l-au determinat
pe autor sa întreprinda lucrarea temerara de a prezenta istoria Moldovei de la
descalecatul întâi (cucerirea Daciei de catre romani). "Sa încep osteneala aceasta dupa
atâtea vacuri de la descalecatul tarilor dintâi, de Traian împaratul Râmului, cu câteva
sute de ani peste mine trecute, se sparie gândul".
Primul motiv care sta la baza scrierii "De neamul moldovenilor" este dorinta
autorului de a umple un gol în constiinta compatriotilor sai în privinta "începutului
acestei tari". Al doilea motiv este combaterea stirilor fanteziste, privitoare la originea
românilor, interpolate în Cronica lui Grigore Ureche de catre oameni "cu nestiinta
multa si minte putina". "A lasa iarasi nescris, cu mare ocara înfundat neamul acesta de
o sama de scriitori este inimii durere. Biruitau gândul sa ma apuc de aceasta truda, sa
scot lumii la vedere feliul neamului, din ce izvor si samântie sunt. Lacuitorii Ţarii
Moldovei si Ţarii Muntenesti, cum s-au pomenit mai sus si românii din Ţarile
Unguresti, ca tot un neam sunt si o data descalecati". În sfârsit, un motiv este si dorinta
cronicarului de a corecta afirmatiile unor autori straini, cu privire la originea poporului
nostru. Unul dintre acestia este Enea Silviu Piccolomini, care va ajune Papa si va purta
numele Pius al II lea, altul este Ian Zamoiski, istoric si fost cancelar al Poloniei. Primul
sustinea ca numele "vlah", dat românilor, vine de la flaccus, un general roman. Cel de-
al doilea era de parere ca românii sunt urmasii dacilor care au învatat latineste de la
soldatii romani adusi sa pazeasca granitele Daciei. Lucrarea propriu- zisa are sapte
capitole. Unele dintre acestea au câte un titlu : Cap. I. De Italia, Cap. al - II -le. Pentru
împaratia Râmului. Cap. al III-lea, De Dachiia, Cap. al- IV-lea, De Traian împaratul.
Celelalte trei capitole nu poarta titluri deosebite. În cele ce urmeaza dorim sa ne referim
doar la primul capitol. Mai întâi, autorul prezinta asezarea geografica a Italiei, leaganul
romanilor, autorii primului descalecat al Ţarilor Române. Pana cronicarului vibreaza
adesea de mândrie ca moldovenii se trag dintr-un neam cu o tara atât de frumoasa cum
e Italia. "Pentru mare iscusaniia si frumusatarii a pamântului aceluia, i-ai zis Raiul
pamântului, Italia, a caruia pamânt, orasele, gradinile, tocmelile la casale lor cu mare
desfataciune traiului omenesc, n-are toata lumea sub ceri blându, voios, sanatos ; nici
calduri prea mari, nici erni prea grele. De grâu satiu, vinuri dulci si usoare, untdelemn,
mare bisug de poame de tot felul : chitre, naramza, alamâi si zahar. Oameni iscusiti
preste toate neamurile, statator la cuvânt, neamagei, blânzi cu oameni streini, nemeriti
într-alte tari".
Om de cultura, Miron Costin pretuieste Italia post- Renascentista pentru ca ea
devenise un centru din care iradia stiinta si arta spre toate tinuturile Europei. "Aceea
tara iaste amu scaunul si cuibul a toata dascalia si învatatura, cum era Athena într-o
vreme la greci, amu este Padova în Italia, si alte iscusite si trufasa
mestesuguri"(probabil pictura, sculptura si arhitectura).
Într-un loc îi îndeamna pe cititorii sai sa se scuture de scornirile ( "basmele
denigratoare") puse în circulatie de niste ignoranti cum ar fi de pilda Simion Dascalu si
sa se priveasca în oglinda (magulitoare pentru poporul român) tarii unde îsi are
obârsia romanitatea poporului nostru "cauta-te dar acu cititorule ca într-o oglinda si te
priveste de unde esti, lepadând de la tine toate celelalte basne, câte unii au semanat de
tine, de nestiinta rataciti, altii de zavistie, care din lume între neamuri n-au lipsit
niciodata, altii din buiguite scornituri desarte".
Pentru Miron Costin, obiceiurile italienilor si ale moldovenilor sunt, de asemenea,
surse de argumente în sprijinul ideii de romanitate al poporului nostru. "Multe obiceiuri
într-acest neam traiesc a italienilor, pâna azi : asa, de oaspeti la casele lor nemeriti -
voiosi si libovnici (nu stiu din ce muntenii, o sama s-au abatut putintel den aceasta hire)
asa la petrecanii la întrebare unul de altul de viata, firea clatirea. Cine a fost în Italia sa
vaza pre italiani, sa ia aminte, nu-i va trebui mai mare dovada sa creaza ca un neam
sunt cu moldovenii". În sprijinul acestei afirmatii, cronicarul citeaza cuvintele unui
prieten italian, care fusese episcop în Moldova, la Roman. "Mie nu-mi trebuiaste sa mai
cetesc la istorii de moldoveni, cine sunt, pre o sama de obiceiuri, foarte bine cunoscu de
unde sîntu : asa libovnici la oaspeti, asa femeile lor sa feresc de vederea strainilor si sa
dau în laturi, asa sa nu treaca femeia pe dinaintea barbatului, pre drum sau pre carare,
asa toata viata cu dulceata curechiului, numai acestia sarat, atâta osebire, aceia, si iarna,
si vara tot verde nemurat”. Când cauta dovezi de natura lingvistica în sprijinul
romanitatii poporului român, cronicarul îl citeaza pe istoricul italian Cavati care se mira
ca-n limba moldovenilor si a muntenilor se gasesc mai multe cuvinte latine decât în
italiana.
În epoca luminilor, reprezentantii scolii ardelene vor prelua unele din observatiile
cronicarilor nostri privitoare la romanitatea poporului, comunitatea de origine a tuturor
românilor, permanenta elementului roman în Dacia, latinitatea limbii, le vor adânci în
lucrari cu caracter istoric si-n lucrari cu caracter filologic, în sprijinul luptei românilor
din Transilvania care se doreau recunoscuti ca natiune în stat. Dupa cum stim din
memoriul Supplex Llibelus Valachorum, lucrare colectiva a reprezentantilor scolii
ardelene, înaintata în anul 1791 împaratului Leopold al II-lea al Austriei, românilor din
Ardeal li s-a contestat originea nobila si li s-a refuzat de catre natiunile care alcatuisera,
dupa Rascoala de la Bobâlna (1437) ,Unio Trium Nationum, statutul de natiune în stat.
Niciodata în istoria poporului nostru, ca în epoca luminilor, eruditii neamului n-au
recurs atât de mult în lupta lor pentru apararea si impunerea drepturilor românilor la
argumente pe care le poate oferi romanitatea noastra si latinitatea limbii.

S-ar putea să vă placă și