Revolutia Romana din 1848

Sasu Alexandra
Cls. XI F
Cuprins: 1. Revolutia in Moldova.
2. Revolutia in Tara Romaneasca.
3. Revolutia in Transilvania.
 1. Revolutia in Moldova.
În Moldova, mișcarea revoluționară a avut un caracter pașnic, ea mai fiind
denumită în epocă și revolta poeților și s-a concretizat printr-o petiție în martie 1848 și
printr-un program în august 1848. Petiția cuprindea 35 de puncte și a fost redactată, de
catre Vasile Alecsandri, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc
la hotelul Petersburg din Iași, cu știrea domnitorului Mihail Sturdza, în data de 27 martie.
Aceasta "petițiune a boierilor și notabililor moldoveni" avea un caracter moderat datorită
atitudinii rezevate a principelui Sturza, care era presat de prezenta trupelor ruse la graniță.
Simțind pericolul unei mișcări și în Moldova, sub influența celor de afară, domnitorul
însuși le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate,
mai mult de ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic,
domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării. Aceștia urmau să fie
trimiși în Turcia, însă au reușit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea (una
dintre persoanele care au jucat un rol definitoriu a fost Maria Rosetti, care "mergea pe
talvegul Dunării cu copilul în brațe și cu pungile de galbeni" pentru a-i elibera pe cei
căzuți prizonieri), ajungând la Brăila. De aici au reușit să plece în Transilvania, de unde
au trecut în Bucovina.

În vara lui 1848 se aflau în Bucovina - și mai ales în Cernăuți - circa 50 de

fruntași ai tineretului revoluționar moldovean, printre care: Alexandru Ioan Cuza, C.
Negri, D. Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo. Acestora li s-a adăugat și Mihail
Kogălniceanu, care avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat
un program în 36 de puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul "Dorințele
partidei naționale din Moldova". Acest program se deosebea radical de petiția din martie,
fiind împotriva Regulamentului organic și a protectoratului țarist. Se cereau, printre
altele: egalitate politică și civilă, instrucțiune gratuită, împroprietărirea țăranilor și se
încheia cu o dorință arzătoare: unirea Moldovei cu Muntenia.

2. Revolutia in Tara Romaneasca.

În Țara Românească, revoluția s-a bucurat de mai mult succes decât în Moldova,
deoarece tinerii revoluționari munteni, spre deosebire de cei moldoveni, au încercat
traducerea ideilor în fapte. În acest scop i-au atras în tabăra lor pe intelectualii mai de
seamă din acea vreme, precum și o parte a administrației și armatei.

* 7 iunie 1848 Craiova: Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu și Costache Romanescu

alcătuiesc, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluționar.
 * 9 iunie 1848: De teama unor conflicte armate se hotărăște citirea proclamației
revoluționare la Islaz, un mic port la Dunăre din Romanați pentru că doi dintre cei mai
importanți membri ai clubului revoluționar craiovean conduceau destinele în Romanați.
Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit prefectul județului) și capitanul Nicolae
Pleșoianu ai cărui dorobanți primiseră ordin să se deplasase din Craiova la Islaz. Bibescu
ordonase paza tuturor porturilor pentru a aresta, imediat după debarcare, agitatori
revoluționari veniți de la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu și Nicolae Pleșoianu
va fi organizată de către Popa Șapcă, o mare adunare populară la Islaz.

Guvernul provizoriu format la Islaz îi cuprindea pe ofițerii: Gheorghe Magheru și

Nicolae Pleșoianu, pe preotul Radu Șapcă pe membrii clubului craiovean: Ștefan
Golescu, Ioan Maiorescu și ca secretar al guvernului provizoriu, pe Costache Romanescu.
Acestora li s-au alăturat Ion Heliade Rădulescu și Christian Tell.

* 11 iunie 1848, București: Știind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la

București proclamația de la Islaz care va deveni noua constituție. A doua zi, rușii au
protestat prin consulul lor și au amenințat că vor invada țara. În aceste condiții, Gheorghe
Bibescu abdică. Guvernul provizoriu revoluționar se deplasează întâi la Craiova pentru a
înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu.
* 13 iunie 1848: Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima
capitală a revoluționarilor pașoptiști, înainte ca aceștia să ajungă la București.

Ioan Maiorescu a citit declarația de la Islaz în fața unei mulțimi în delir. A doua
zi, în zorii zilei, când străzile orașului erau amorțite iar craiovenii visau la idealurile
revoluției, reacțiunea craioveană încearcă contralovitura. Ion Heliade Rădulescu primește
delegația contrarevoluționarilor, soldații colonelui Ion Vlădoianu, cunoscut reacționar, se
strecoară, deghizați pe străzile aproape pustii la acea oră, împresoară sediul guvernului
revoluționar și arestează o parte a membrilor guvernului. Dar Gheorghe Magheru, alături
de Grigore Bengescu, Iancu Obedeanu, Nică Locusteanu și Ioan Maiorescu adună în
grabă dorobanții, mobilizează locuitorii Craiovei și înconjoară, la rândul lor, partizanii
contrarevoluției, despresurând sediul guvernului provizoriu.

Prima variantă a steagului revoluţionar

* 14 iunie 1848 Craiova. Guvernul adoptă ca steag național, tricolorul revoluționarilor.

Primul steag tricolor al pașoptiștilor, cel purtat la Islaz de Popa Șapcă și după care au fost
întocmite toate celelalte steaguri pașoptiste, a fost cusut doar de mâinile domniței Maria
Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor
Vladimirescu și pentru ca primul steag al revoluției să poarte simbolul neprihănirii.

* 15 iunie 1848: Guvernul provizoriu se afla încă la Craiova. Însoțit de o oaste

alcătuită din dorobanții aflați sub comanda lui Nicolae Pleșoianu, cărora li se alătură
numeroși țărani, guvernul provizoriu revoluționar pleacă spre București.

În aceeași zi, are loc o întrunire la vârf ruso-turcă la Istambul. În timp ce turcii priveau cu
neutralitate evenimentele din Țara Românească, rușii care urmăreau cucerirea
strâmtorilor Bosfor și Dardanele și extinderea imperiului țartist în Balcani, găsește
revoluțiile române un bun prilej de reîncepere a ostilităților. Rușii declară că nu vor tolera
un focar revoluționar la granița imperiului lor.

* 16 iunie 1848 București: Revoluționarii ajung la București în frunte cu membrii

guvernului provizoriu. Sunt întâmpinați cu entuziasm de populația Bucureștiului. De
teama represiunilor celor două imperii se retușează guvernul provizoriu care va cuprinde
nu numai aripa radicală a revoluționarilor ci și o aripă moderată. Noul guvern provizoriu
va fi condus de mitropolitul Neofit și va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu,
Nicolae Golescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti,
Nicolae Bălcescu și Ion C. Bratianu.

* 19 iunie 1848 București: Reacționarii încearcă o contralovitura anihilată imediat de

revoluționari care cer sprijinul populației. În fruntea apărătorilor guvernului se află Ana
Ipătescu și Nicolae Golescu. Gheorge Magheru primește conducerea armatei și sarcina
constituirii bazei armate a revoluției în Oltenia.

Varianta finală a steagului revoluţionar

* 19 iulie 1848 Giurgiu. Urmare a înțelegerii ruso-turce, rușii vor invada Moldova iar
turcii vor pătrunde în Țara Românească. Guvernul revoluționar trimite o delegație la
cartierul general al comandantului trupelor turce, Soliman Pașa asigurându-l de relațiile
cordiale ale guvernului revoluționar față de turci. Soliman cere dizolvarea guvernului
care își schimbă denumirea în locotenență domnească având în frunte pe Ion Heliade
Rădulescu, Cristian Tell și Nicolae Golescu, noua formulă păstra membrii guvernului dar
punea în față trei persoane considerate moderate pentru adormirea vigilenței turcilor.
Soliman este bine primit în București, nu intră cu armata, se dau reprezentanții în cinstea
lui iar acesta recunoaște locotenența domnească drept guvern legal. Urmarea acestei
recunoașteri va fi recunoașterea legalitățiui guvernului de către toate guvernele europene
cu excepția rușilor. Rușii reclamă mituirea lui Soliman și incapacitatea acestuia de a
pricepe ce se întâmplă în țară și cer sultanului înlocuirea lui Soliman cu Fuad pașa, omul
măsurilor dure.

* 13 septembrie 1848 București: În cursul intrării trupelor otomane, un incident a dus

la lupta din Dealul Spirii între turci și Compania de Pompieri condusă de Pavel
Zăgănescu, care s-a terminat cu un rezultat defaforabil revoluționarilor români.

* 30 noiembrie 1848: În ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la

10 000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și
locuitori ai orașului, inarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele
străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora. Rezultatul a
fost din nou defavorabil românilor. Revoluția fusese învinsă.
 3. Revolutia in Transilvania.

În Transilvania mișcarea românească a avut un caracter preponderent național. O

parte din români au aderat la revoluția burgheză maghiară. Dieta de la Cluj a avut în
componența ei și câțiva români, iar apoi cea de la Debrețin ceva mai mulți. Burgezia
maghiară revoluționară, care a pus pe picioare o armată bine organizată, a căutat să-și
impună controlul asupra întregului Ardeal. În acest context au fost reprimate toate
mișcările de împotrivire ale românilor, sașilor și ungurilor rămași fideli Casei de
Habsburg. La 29 mai 1848 Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria,
fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor ardeleni, ale sașilor și
maghiarilor. Însuși poetul Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotarârii unirii
Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300
reprezentanți numai 3 români si 24 de sași. În martie 1848 izbucnise revoluția la Viena,
mișcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea
să impună stat național independent de Austria. Ideea de libertate și de unitate națională
era înțeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei națiuni civice după modelul
preconizat de Revoluția franceză, adică neținând seama de componența etnică eterogenă a
țării, ba tocmai prin omogenizarea forțată a specificului diferitelor regiuni și prin
impunerea unei singure limbi oficiale. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit
ideea creării unui stat național maghiar și au convocat o adunare proprie în care să discute
problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15
mai 1848, fiind cunoscută ca Adunarea de la Blaj. Se formează în Munții Apuseni o
armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceștia reușesc doua
victorii importante împotriva armatelor maghiare la Abrud și Mărișel. Pe lângă români se
ridicaseră și croații dar nici ei nu doreau să facă parte din statul ungar. Nicolae Bălcescu
s-a dus chiar la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului româno-maghiar dar
Kossuth și membrii nobilimii maghiare au refuzat să acorde drepturi egale românilor. În
lupta de la Șiria lângă Arad, armatele ungurești fură cu totul zdrobite de ruși, iar Ungaria
și Ardealul vor fi predate de ruși austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianțe.

La întrunirea organizată de revoluționarii munteni pentru a discuta participarea lor

la Adunarea de la Blaj, cei mai mulți fruntași și-au exprimat dorința de a participa la
reuniunea programata de revoluționarii români transilvăneni. Unii revoluționari munteni
ca Dumitru Brătianu au reușit să ajungă la Blaj înainte ca autoritățile să impună măsuri
restrictive. Lui Nicolae Bălcescu și celor care au solicitat eliberarea unui pașaport li s-a
refuzat acest lucru. Al. Papiu-Ilarian spune că la interesul mare manifestat de munteni
pentru Adunarea de la Blaj, autoritățile au răspuns prin ridicarea unui zid polițienesc.
Totuși unii revoluționari munteni au reușit să ajungă la Blaj. Mai favorizați de
evenimente au fost românii moldoveni care au avut un număr mare de lideri la Blaj:
Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosetti, Petrache Cazimir,
Nicolae Ionescu, Vasile Alecsandri, Costache Negri.

Liderii mișcării din Transilvania: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan
Axente Sever, Simion Balint, Simion Bărnuțiu, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Timotei
Cipariu, Ioan Dragoș, Ioan Sterca-Șuluțiu, David Urs de Margina.