P. 1
Drept Roman

Drept Roman

|Views: 456|Likes:
Published by reymond89

More info:

Published by: reymond89 on Dec 03, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/27/2013

pdf

text

original

Sections

  • TEMA NR. 1
  • TEMA NR. 2
  • TEMA NR. 4
  • TEMA NR. 5 PERSOANE
  • TEMA NR. 6 DREPTURI REALE
  • TEMA NR. 7 DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE ALIENA
  • TEMA NR. 8 SUCCESIUNILE
  • TEMA NR. 9
  • TEMA NR. 10

TEMA NR. 1 CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI ROMAN I.

OBIECTIVE Definirea dreptului roman, a obiectului acestuia; prezentarea diviziunilor dreptului roman. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Definiţia dreptului roman Dreptul, în sensul general şi totodată tehnic al cuvântului constituie ansamblul normelor de conduită obligatorie, deci instituite ori sancţionate de către stat, care reglementează raporturile dintre membrii unei colectivităţi. Aplicând această definiţie dreptului roman se poate spune că el cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite şi sancţionate de statul roman, ce constituie un sistem extrem de vast şi complex, format din numeroase ramuri şi instituţii juridice aflate într-un proces continuu de transformare şi intercondiţionare1. Această definiţie dată dreptului roman corespunde concepţiei actuale, moderne despre drept, care este fundamental diferită de cea a jurisconsulţilor romani. Concepţia lor era caracterizată de confuzia dintre principiile religioase fas, cele morale honestum, şi cele de drept ius, care s-a reflectat în definiţiile date dreptului în mod constant. Astfel jurisconsultul Ulpian defineşte dreptul: iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere, adică „principiile de drept sunt: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe nimeni şi a da fiecăruia ceea ce i se cuvine“. O altă definiţie care susţine cele afirmate anterior este cea dată de jurisconsultul Celsus care spune: ius est ars boni et aequi, adică „dreptul este arta binelui şi a echităţii“. Principiul binelui constituie elementul moral al definiţiei care este alăturat celui de drept, aequitas ce are o multitudine de sensuri şi uneori este foarte greu de a fi definit precis. Astfel Cicero confunda aequitas cu ius civile, cu izvorul lui ius civile dar şi cu una din diviziunile dreptului2. Aequitas este considerat de juriştii romani ca un scop al dreptului3 şi totodată ca un ideal al dreptului4. De fapt Celsius a vrut cu siguranţă prin această definiţie să demonstreze că dreptul este arta de a aplica regulile morale în conflictele din viaţa practică5. §2. Obiectul dreptului roman Cursul de faţă are ca obiect prezentarea apariţiei şi evoluţiei instituţiilor dreptului privat roman şi nu a întregii materii a dreptului roman. Dreptul roman ca ansamblu de norme de conduită instituite ori sancţionate de statul roman6 era împărţit în conformitate cu concepţia romană în drept public şi drept privat. Astfel jurisconsultul Ulpian7 arăta criteriul de distincţie între dreptul public şi dreptul privat: publicum ius est quod ad statum rei romane spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem, adică „dreptul public este acela care priveşte organizarea statului roman, şi dreptul privat, interesul particularilor.“ Diferenţele dintre normele dreptului public pe de-o parte şi cele ale dreptului privat pe de alta au determinat la rândul lor deosebiri şi în ceea ce priveşte posibilitatea de modificare a acestora. Normele dreptului public nu puteau fi modificate de către particulari8: ius publicum privatorum pactis mutari non potest, adică „dreptul public nu poate fi schimbat prin convenţii încheiate între particulari“. Acestea se impuneau tuturor fără a putea fi schimbate ori transformate. Normele dreptului privat dădeau însă părţilor posibilitatea de a se abate de la acestea cu condiţia să nu se încalce principiile fundamentale de drept. Având în vedere modelul tratării instituţiilor de drept privat de către jurisconsultul Gaius pe de-o parte, şi Justinian pe de alta în Instituţiile lor, se va proceda în cursul de faţă la o abordare similară, însă cu unele modificări în ceea ce priveşte acţiunea în justiţie, după cum urmează: se începe cu prezentarea unor noţiuni introductive în studiul dreptului roman apoi se trece la tratarea izvoarelor dreptului roman. Din considerente întemeiate pe experienţa romaniştilor din ultima vreme, respectiv faptul că dreptul roman a evoluat pe cale procedurală ca un drept al acţiunilor, se va trata în continuare procedura civilă înaintea instituţiilor dreptului privat roman aşa cum eram obişnuiţi de Institutele jurisconsulţilor. În continuare însă se va respecta ordinea tratării din Institute abordându-se persoanele mai întâi; apoi sub titlul de drepturi reale se vor trata bunurile, posesia, proprietatea şi drepturile reale asupra bunurile altuia.
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, 1995, Bucureşti, pag. 5. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucureşti, 1973, pag.17. 3 Ulpian, D.1.1.1.pr. 4 Paul, D.11.11; G. Ciulei, L'équité chez Ciceron, Amsterdam, 1972. 5 C.St.Tomulescu, Op. cit..pag.17. 6 Supra, pag.1 7 D.1.1.1.2. 8 Papinian, D. 2, 14, 38.
1 2

1

În partea a doua a cursului se vor trata alte instituţii importante ale dreptului roman, respectiv succesiunile, obligaţiile şi izvoarele obligaţiilor. §3. Însemnătatea dreptului roman Dreptul roman prezintă o deosebită însemnătate deoarece el constituie fundamentul pe care s-a clădit sistemul juridic. Studiul dreptului roman prezintă o însemnătate motivată şi de anumite criterii legate de cultura generală şi juridică, de istoria dreptului şi de rolul didactic pe care-l joacă în pregătirea celor ce vor deveni jurişti. Căci dacă grecii au dat dovada măiestriei lor în privinţa filozofiei, juriştii romani şi-au manifestat genialitatea în ceea ce priveşte mânuirea raţionamentului juridic, a elaborării conceptelor, principiilor şi noţiunilor juridice. Despre însemnătatea dreptului roman se poate vorbi la nesfârşit în sens general, dar de asemenea ea se prezintă şi în sens concret, odată cu studiul şi cercetarea fiecărei instituţii juridice în parte. Dreptul roman prezintă deci interes pentru următoarele considerente: - a creat alfabetul dreptului printr-un limbaj juridic cu ajutorul căruia s-au putut exprima ideile juridice cerute de viaţa practică; - a determinat dezvoltarea gândirii juridice, iar consecinţa a fost că noţiunile juridice actuale au apărut în marea lor majoritate în cadrul său, caracterizându-se prin precizie, claritate şi logică strictă; - a contribuit la formarea principiilor juridice prin adagii ori maxime celebre transmise lumii moderne. Cunoaşterea acestor principii prezintă o mare însemnătate deoarece pe de-o parte ele constituie regulile fundamentale ale dreptului roman, iar pe de alta ajută la soluţionarea unor probleme juridice practice. De aici rezultă principii ca cel al simetriei sau corespondenţei formelor în conformitate cu care un act juridic încheiat într-o anumită formă nu poate fi desfiinţat decât în aceeaşi formă, însă în sens invers; - determină formarea unei educaţii juridice atât pentru omul de cultură cât şi pentru specialistul ce se formează şi se perfecţionează în ştiinţa dreptului; - dezvoltă simţul juridic practic pentru că el însuşi s-a format pe bază de speţe şi ne dă astfel posibilitatea de a urmări şi înţelege modul de elaborare al noţiunilor juridice. Astfel, exemplul cel mai concludent este cel al Digestelor, una din principalele lucrări ale operei legislative a lui Justinian care constituie de fapt o vastă culegere de speţe. - dreptul românesc s-a format şi a evoluat sub influenţa dreptului roman9, în trei momente principale semnificative, respectiv perioada de zămislire a poporului român şi de formare a dreptului obişnuielnic pe un fond juridic de drept roman; perioada dreptului juridic scris, când influenţa dreptului roman s-a exercitat prin filieră bizantină, şi în cele din urmă perioada elaborării operei legislative din timpul lui Alexandru Ioan Cuza când au fost preluate o serie de categorii şi principii ale dreptului roman clasic10. §4. Diviziunile dreptului roman După cum rezultă din textul lui Ulpian citat anterior11 dreptul roman se divide în două părţi importante: dreptul public şi dreptul privat. Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementează organizarea statului pe de-o parte, iar pe de alta reglementează relaţiile dintre stat şi persoanele particulare. Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoanele particulare. La rândul său dreptul public se subdivide în trei părţi: ius civile, ius gentium şi ius naturae sau ius naturele. Ius civile este ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile numai dintre cetăţeni. Deci este dreptul propriu al cetăţii - civitas aplicabil numai cetăţenilor romani - cives. El este un drept strict, riguros şi conservator pentru că nu suportă schimbări cu trecerea timpului. Totodată este un drept formalist în sensul că actele juridice pe care le prevede pentru a fi folosite trebuie să îndeplinească anumite forme sine qua non. Ius gentium este ansamblul de norme juridice care reglementează pe de-o parte relaţiile dintre cetăţeni şi străini, iar pe de alta dintre străini. „Ius naturae sau ius naturale este acela pe care toate fiinţele vieţuitoare l-au deprins de la natură, căci acest drept nu este specific numai neamului omenesc, ci este comun tuturor animalelor care se nasc pe uscat, în mare, precum şi păsărilor. De aici decurge uniunea bărbatului cu femeia, pe care noi o numim căsătorie, zămislirea copiilor şi educaţia lor. În fapt vedem că şi animalele, chiar cele sălbatice, sunt socotite a cunoaşte acest drept“ - ius naturale est, quod natura omnia docuit: nam ius istud non humani generis proprium, sed omnium animalium, que in terra, que in mari nascuntur avium quoque commune est hinc descendit maris atque feminae conjuctio, quam nos matrimonium appelamus, huic liberorum procreatio, hinc educatio: videmus etenim cetera quoque animalia, feras etiam istius iuris peritia censeri.12
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Bucureşti 1983, pag 12. N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, vol.1. 1915, pag 14-30. 11 Supra, pag.1. 12 D. 1, 1, 1, 3-4.
9 10

2

Jurisconsulţii din dreptul clasic fiind influenţaţi de filozofia greacă au considerat dreptul natural ca un drept ideal, semper aequm est bonum, adică întotdeauna echitabil şi bun. Totuşi ideea unui astfel de drept era în afara realităţii sclavagiste romane13. O altă accepţiune a lui ius naturale era aceea legată de normele ce reglementează relaţiile omului cu divinitatea. În virtutea acesteia dreptul natural este definit ca acela care este respectat deopotrivă la toate popoarele fiind stabilit de divinitate şi se menţine veşnic şi imuabil14. Au existat şi alte criterii de diviziune a dreptului roman după care acestea se împărţeau în: ius civile şi ius honorarium; ius scriptum şi ius non scriptum; ius generale sau comune şi ius singulare.15 Ius civile aici era dreptul care decurgea din legi plebiscite, consuetudine, constituţii imperiale, senatusconsulte. Ius honorarium era dreptul ce rezulta din edictele pretorului şi ale edilului curul. Ius scriptum decurgea din voinţa categoric exprimată, adică explicită a legiuitorului. Ius non scriptum decurgea din voinţa presupusă ca urmare a faptului că permitea existenţa şi perpetuarea anumitor obiceiuri ce constituiau mos majorum sau consuetudo. Ius generale sau comune era dreptul care producea efecte generale. Ius singulare era dreptul care producea efecte limitate. Acesta se subdivide în beneficium legis aplicabil numai unei categorii de persoane şi privilegium aplicabil numai uneia sau mai multor persoane determinate. III. TESTE DE EVALUARE 1. Care este definiţie dreptului roman? 2. Care este obiectul acestuia? 3. Trataţi despre însemnătatea dreptului roman. TEMA NR. 2 PERIODIZAREA ISTORICĂ A STATULUI ŞI EPOCILE DREPTULUI ROMAN I. OBIECTIVE Prezentarea perioadelor istorice a statului şi epocilor dreptului roman, din punct de vedere a formelor de guvernământ şi a drepturilor şi obligaţiilor categoriilor de subiecti de drept. II. CONŢINUTUL TEMEI §1. Perioada prestatală După tradiţie, şi conform cercetărilor istorice Roma ar fi fost fondată la anul 754 ori 753 î.e.n., de către cei doi fraţi legendari Romulus şi Remus. Lăsând deoparte legenda şi abordând din punct de vedere istoric această perioadă, Roma era la început un sat de păstori şi agricultori ce se bucura de o aşezare din cele mai favorabile, pe malul Tibrului, în apropierea mării într-o zonă de întrepătrundere a lumii latine şi etrusce. Populaţia Romei cu toate că era în majoritate italică nu avea totuşi o structură omogenă. Era formată din trei triburi primitive. Unul era latin numit Ramnes, aşezat pe colina Palatin, altul era sabin numit Tities, aşezat pe colina Esquilin şi cel de-al treilea etrusc numit Lucers aşezat pe Caelius. Această populaţie eterogenă era polarizată în două mari categorii sociale respectiv patricienii şi plebeii. Între aceste două categorii exista o a treia formată din clientes - clienţi. Patricienii cunoscuţi sub numele de populus romanus erau membrii ginţilor, adică toţi cei care făceau parte din poporul latin cuceritor. Numele lor vine de la termenul de patres - şefi16. Plebeii erau formaţi din populaţiile vecine învinse de romani la care treptat s-au alăturat cei veniţi la Roma care exercitau diverse meserii. Între patricieni şi plebei a existat o luptă permanentă pentru cucerirea de drepturi politice de către cei din urmă. Clienţii erau sclavii dezrobiţi şi urmaşii lor la care s-au adăugat şi străinii veniţi la Roma.

Vl. Hanga, M Jacotă, Drept privat roman, Bucureşti, 1964, pag.15. Institute.1,2,11. 15 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 25-27. 16 Ginta era formată din toţi cei care descindeau dintr-un strămoş comun dar numai pe linie masculină.
13 14

3

21 Vl. E. Hanga. Fiecare cetăţean era obligat să facă o declaraţie în privinţa averii sale. pag. Aceasta a făcut ca fiecare cetăţean indiferent de categoria socială căreia îi aparţinea să fie inclus într-unul din aceste patru cartiere.18 În ceea ce priveşte organizarea statului odată cu întemeierea sa au fost preluate organele de conducere a societăţii romane din perioada prestatală.clasa I cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 100. Collina şi Palatina. respectiv rex . În acest context viaţa socială se caracterizează prin confruntarea contradictorie între patricieni şi plebei.500 de aşi. §4. Din punct de vedere financiar şi militar pentru a se stabili impozitul dar şi pentru determinarea serviciului militar Servius Tullius a împărţit întreaga populaţie în centurii repartizate după averea ce o avea fiecare cetăţean. senatul şi comitia centuriată creată prin reforma lui Servius Tullius. Drept privat roman.clasa a IV cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 25. . D.000 de aşi. Dionisie din Halicarnas 4.000 de aşi. 2. pag. militară.regele este acum un adevărat şef de stat.000 de aşi. ce avea 30 de centurii. În acest sens se organiza din cinci în cinci ani recensământul. El a împărţit teritoriul Romei cu excepţia Capitoliului şi Aventinului în patru tribus sau regiuni numite: Suburana. pe a căror muncă începe să se bazeze întreaga producţie de bunuri a societăţii21. Drept urmare a războaielor de cucerire la Roma se concentrează un număr tot mai mare de sclavi. Rex .n. 22. ce avea 80 de centurii. 16. religiei. Acestea au fost în număr de cinci după cum urmează17: . Perioada regalităţii Prin reforma lui Servius Tullius distincţia dintre patricieni şi plebei a fost desfiinţată doar aparent căci în realitate ei se găseau mai departe într-o poziţie inferioară faţă de patricieni. Ei lucrau în comun iar hotărârea unuia dintre ei era valabilă numai cu încuviinţarea celuilalt. Perioada republicii În anul 509 î. financiară.e.clasa a II a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 75.. în urma reformei complexe a lui Servius Tullius a fost întemeiat statul roman ca formă de organizare politică.e. ce avea 20 de centurii. când s-a instaurat republica regii au fost înlocuiţi cu consuli care erau aleşi pe o durată de un an. De rep. ce avea 20 de centurii. Pentru plata impozitelor se lua în considerare plafonul minim de 1.clasa a III a cuprindea pe cei cu o avere de peste 50. conflict întreţinut de condiţiile discriminatorii impuse celor din urmă atât din punct de vedere politic cât şi economic. 37. 25.000 de aşi. conducător politic care deţine prerogativele asupra administraţiei. religios şi jurisdicţional continuau să fie excluşi.regele. 17 18 Titus Livius 1. . 1978. ce avea 20 de centurii. armatei fiind în acelaşi timp şi judecător suprem. funcţia de rege era exercitată de către fiecare senator timp de cinci zile19. Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Totuşi. Esquiliana. Cei rămaşi în afara claselor datorită venitului sub limita minimă constituiau o centurie. iar în timpul în care locul pe torn era vacant până la alegerea unui nou rege de către adunările curiate. La moarte sa puterea supremă în stat trece asupra senatului. De asemenea şi ager publicus era exploatat în exclusivitate tot de către patricieni. chiar dacă sclavia începe treptat să capete o pondere tot mai mare. Alături de patricieni şi plebei care erau oameni liberi tot acum apar şi sclavii domestici care erau trataţi ca membrii ai familiei. cit. Deci reforma lui Servius Tullius a avut un caracter complex în sensul că a fost administrativă. . viaţa economică a Romei se bazează încă pe munca oamenilor liberi. Prin împărţirea centuriilor pe clase în funcţie de avere s-a ajuns la suprimarea diferenţei între patricieni şi plebei. 4 . în număr de doi. O centurie cuprindea în jur de o sută de oameni. Comitia centuriată avea prerogative legislative în principal dar şi elective şi judecătoreşti20.000 de aşi. Molcuţ. 19 Ibidem 20 Cicero.clasa a V a cuprindea pe cei cu o avere în valoare de peste 11. Comitia curiata avea prerogative ce se exercitau în viaţa publică şi privată dar totodată şi în cea religioasă. 17.n. 43.§2. Chiar dacă plebeii au reuşit să obţină câteva cuceriri în lupta lor ca de exemplu accesul la comitia centuriata. în celelalte domenii respectiv cel administrativ. Bucureşti. socială şi-n ultimă instanţă politică. Op. economică. Întemeierea statului roman Pe la sfârşitul secolului VI î. §3. Oancea. De aceea lupta lor pentru drepturi politice continuă şi în această perioadă. .

1931.Bouche-Leclerq. 30. Mai târziu senatorii au încetat de a fi în mod exclusiv patricieni dobândind această demnitate toţi aceia care au deţinut anterior o magistratură curulă. Ele se concretizau în patru categorii de adunări respectiv: comitia curiata.000 sesterţi. Urmau conform ierarhiei pretorii. Sclavia din forma sa patriarhală. Imperium cuprinde: . Op. Termenul de proletar apare de timpuriu în limba latină. În cele din urmă cenzurii erau cei care au primit dreptul să numească senatori. El avea sarcina de a se ocupa de cens . adică consultarea. pag. electorale sau judiciare.1.Solazzi. Modena. dar începând cu anul 367 î. 1967.dreptul de a comanda armata romană.dreptul de a convoca adunarea poporului fie pentru a dezbate unele probleme.779. 98.n. Legea celor XII Table îl cunoştea 23 iar conform tradiţiei regele Servius Tullius îi exclusese de la serviciul public şi militar. de regulă un an. Multă vreme senatul a numărat 300 de membrii pentru ca mai târziu. Paris.ius edicendi.recensământ. .e. cu preponderenţă cea civilă. Manuel des institutiones romaines. 10.dreptul de a lua auspiciile.Tomulescu. deţineau o avere de minimum 400. 5 . care se făceau în pieţele publice.. În mâinile lor era concentrată şi puterea militară. Altă categorie de magistraţi era cenzorul.28 Potestas cuprinde: . adică să evalueze periodic din cinci în cinci ani averea cetăţenilor şi să înscrie toate perioadele pe listele censului. 28 A. 25 D. fie pentru deliberare şi votare cum populo agere. arhivele statului şi se ocupau cu vânzarea prăzii de război. . 26 C. 1927.25 La început consulii erau cei care îi numeau pe senatori dintre patricieni. Puterea lor se exercita prin două importante atribute denumite potestas şi imperium. În acest fel el supraveghea respectarea vechilor tradiţii şi moravuri ale poporului roman. 22 23 I. Gaudemet. societatea romană trece prin mutaţii profunde care determină restructurarea categoriilor sociale iar distincţia binecunoscută între patricieni şi plebei să se estompeze. cit. comitia centuriata. Molcuţ op. Adunările poporului adoptau hotărâri legislative. în timpul dictaturii lui Sulla să ajungă la 600 de membrii şi în cele din urmă. pag. . Proletar era omul sărac care nu avea decât copii . .2. Nobilimea era formată şi din familii de plebei care au ajuns nobili prin faptul îndeplinirii unei magistraturi curule Alte categorii sociale în această perioadă erau formate din proletari şi sclavi. Către sfârşitul republicii când dezvoltarea economică capătă un avânt nemaiîntâlnit până atunci. Magistraţii superiori. spre sfârşitul republicii devine clasică constituind de fapt baza economică a sistemului sclavagist. În perioada republicii organele de exercitare a puterii politice au fost în parte preluate din perioada anterioară dar acum dispare regele şi apar magistraţii. Astfel apar noi categorii derivate din patricieni ori plebei. ce aveau ca atribuţie principală administrarea justiţiei. Nobilii erau cei care deţinuseră o magistratură curulă ori descendenţii lor. Justinian 4. 24 E.dreptul de a convoca poporul în afara Romei.St. Sclavii constituiau categoria de oameni care nu se bucurau de libertate nefiind persoane. cit. Institutiones de l'antiquité. Paris.senatum vocare. concilium plebis şi comitia tributa24.26 Magistraţii erau înalţi funcţionari de stat care deţineau atribuţii importante din punct de vedere administrativ şi jurisdicţional27. Questorii erau funcţionarii care administrau tezaurul public.32.Aceste cauze au determinat ca după o luptă de secole plebeii să obţină anumite reforme ca de pildă cea a fraţilor Gracchi sau Legea celor XII Table. 27 S. 229. pag. Erau aleşi pe o perioadă limitată.dreptul de a amenda pe contravenienţi. în timpul lui Caesar să ajungă la un număr de 900 de membrii. Cavalerii erau cei trecuţi pe listele censului care chiar dacă nu aveau nici o legătură cu serviciul militar. consulii deţineau puterea civilă supremă dar şi conducerea armatei. lege prin care statul era obligat să procure în condiţii ieftine grâu pentru săraci. Archivio giuridico Filippo Serafini. Edilii curuli erau magistraţii care supravegheau organizarea şi funcţionarea pieţelor. La sfârşitul republicii drept consecinţă a legii grânelor promisă de Caius Gracchus.proles. respectiv cavalerii şi nobilii22. habere. Senatul în această perioadă a dobândit un rol important în conducerea politică a societăţii romane şi chiar dacă nu avea dreptul să elaboreze legi el trebuia să le confirme pe cele votate de adunările poporului. proletarii devin cetăţenii săraci care nu aveau nici un mijloc de subzistenţă decât ajutorul acordat de către stat.dreptul de a da edicte valabile pe tot timpul anului cât respectivul magistrat se găsea în funcţie .dreptul de a convoca şi prezida senatul . pag. printre care puteau fi şi plebei de când dobândiseră dreptul la magistratură. care se adaugă adunărilor poporului şi senatului.2. după anumite semne a „voinţei zeilor“.36. . prin legea Licinia Sextia puteau fi aleşi şi dintre plebei. La început erau aleşi numai din rândul patricienilor. se ocupau de aprovizionarea oraşului şi aveau atribuţii jurisdicţionale în ceea ce priveşte vânzarea vitelor şi sclavilor.

Hanga. În această perioadă structura societăţii romane s-a menţinut în mare parte. 2. cit. Aristocraţia senatorială avea în jurul ei o vastă clientelă formată din ţărani. Împăratul . III. 39 L. 94. 7. trebuia să aibă un cens de cel puţin un milion de sesterţi şi de asemenea să aibă strămoşi care să fi exercitat anumite magistraturi în stat32. op. 1. 36 C. pag.. Cal. Institutions de l'antiquité. D. 6. 48. 38 Cicero. unde intrau marii proprietari funciari.. 204-294. pag. Perioada monarhiei După cum se cunoaşte perioada monarhiei sau a imperiului se împarte în două etape succesive respectiv principatul şi dominatul sau monarhia absolută. 278. 791. Op. cât şi hotărârilor senatului.pax romana pe care o promovează statul roman după cuceririle realizate în Dacia de împăratul Traian. faţă de marii proprietari funciari. 19. Plebea. ordinul ecvestru unde intrau comercianţi. în virtutea căruia primeau spre folosinţă o suprafaţă de pământ în schimbul căruia plăteau o sumă de bani.arendă cu marii proprietari funciari. Hanga. 38-39.Tribunii plebei au jucat un rol de o mare însemnătate în viaţa statului roman. fie remiteau o parte din recoltă38. cit. 26. 40 Ulpian. 37 Digeste. 1967. 53. dar fizionomia lor a fost modificată totuşi de noile condiţii. Suetonius. 34 Ibidem. şi a suferit anumite transformări determinate de însăşi transformările epocii. 1. Astfel plebea urbană nu avea nici o activitate productivă ea trăind pe seama statului şi a unor particulari. Ordinul ecvestru. Începând cu secolul II e. iar pe de alta datorită politicii de pace . Pentru ca cineva să facă parte din nobilime. cât şi din ordinul decurionilor. pag. 17. dar care avea o împuternicire excepţională pe un termen limitat. op. Nu se puteau însă împotrivi astfel actelor cenzorilor şi dictatorilor. concentrând în mâinile sale pentru început o mare parte din prerogativele de conducere a statului. pag. respectiv cavalerii şi-au păstrat multe trăsături din perioada republicii. cit. Analele Universităţii Bucureşti. distracţii şi chir bani. a. Gaudement. J. în această perioadă constituiau o categorie socială nouă ce apare ca o consecinţă a faptului că muncă sclavilor devine tot mai puţin rentabilă36. pag 712. şi în această perioadă numărul lor este într-o treptată scădere datorită concurenţei coloniilor pe de-o parte. Arena Imperii. C. tentativă ce nu a avut reuşită. St. O parte din cavaleri erau recrutaţi din rândurile aristocraţiei municipale şi provinciale. Inst. căruia nimeni nu i se putea opune. Colonii.imperator reprezenta autoritatea supremă în stat. de excepţie cum erau războaiele. dar s-a polarizat prin creşterea diferenţelor dintre bogaţi -honestiores şi săraci . Începând cu împăratul Vespasian39 toate prerogativele au fost conferite împăratului printr-un senatusconsult numit impropriu lex regia40. Totuşi o categorie mică de plebei. 32. M.30 Dându-şi seama că acest lucru este imposibil de realizat astfel. 15. respectiv o parte a acesteia ce constituia o categorie de oameni săraci . aveau dreptul de a se opune actelor magistraţilor prin veto. etc. dar care trebuiau să aibă o avere de cel puţin 400. De Francisi. Les institutions politiques romaines. Treptat colonii devin tot mai dependenţi. 29 30 31 6 . De aceea în agricultură începe să se extindă tot mai mult munca coloniilor care iniţial erau arendaşi liberi37 ce încheiau un contract de locaţiune . 1. 25-26. cât şi dintre cei ce exercitau profesiuni libere. căci pentru apărarea intereselor plebeilor. plebei şi dezrobiţi33. primind pâine. se împărţea în urbană şi rurală. 16. 1. Jacotă. cele mai importante funcţii din cancelaria imperială au fost deţinute de membrii ordinului ecvestru34. Tomulescu. pr. iar în cele din urmă sunt aserviţi complet prin alipirea lor de pământul pe care îl lucrau. răscoalele. conducerea statului era încredinţată unui dictator. 17. adică aristocraţia funciară. aug.. Pro Caec. nepotul lui Caesar respectiv Octavian Augustus a realizat o formulă de compromis ce consta într-o monarhie camuflată în forme republicane31 sub denumirea de Principat. 4. În cazuri deosebite. 1948. 32 Dio Cassius. pag. 41 Ibidem.n. 1956. 35 Dio Cassius.. Homo.. Vârfurile clasei dominante erau formate din ordinul senatorial. 17. Paris. respectiv pe şase luni29. 1933. mai ales cei dezrobiţi exercita diferite meserii sau chiar comerţ. Principatul Această perioadă a debutat cu tentativa lui Caesar de a instaura o monarhie făţişă.humiliores. Tot prin acest senatusconsult împăratul primea imperium proconsular41 care consta în dreptul de Vl. Tomulescu.humiliores. 54. St.000 de sesterţi35. §5. 33 Vl. 5. Paris. Gaius. Sclavii constituiau categoria de oameni fără libertate ce stăteau la baza sistemului economic de producţie sclavagist. cămătari şi funcţionari.

Roma. I. 23. cunoscută sub denumirea de Pontifex Maximus. emancipările şi dezrobirile44. În ceea ce priveşte pretorul peregrin. 43 42 7 . pag. Paris. 49 A. XI. 2. pag. E. Unii nobili purtau titlul de patriciu şi se considerau rude cu împăratul. Epocile dreptului roman Periodizarea istorică a statului roman trebuie coroborată cu o periodizare a dreptului roman dată fiind strânsa legătură dintre organizarea politică a societăţii sub forma statului şi ansamblul normelor de conduită care se aplicau în relaţiile dintre oameni sub forma dreptului. 1. Op. când odată cu editarea constituţiei împăratului Caracalla dispare categoria de persoane corespondentă pretorilor45. E. Senatul şi-a pierdut toate atribuţiile fiind asimilat oricărui consiliu municipal. §6. 58. cât şi pontificatul42. 1-200. Precis de droit romain. Hanga. 60-80. Cenzorii şi tribunii plebei dispar datorită faptului că prerogativele lor au fost preluate constant de către împărat46 . adică funcţia de preot suprem al religiei romane. Înalţii funcţionari purtau titlul de perfectissimi. III. De aceea în mod convenţional. Politica împăratului era dusă la îndeplinire de către un sistem birocratic riguros ierarhizat. epoca clasică şi epoca postclasică. 25-26. I. 1. 28. Vl. rămânând imuabil. 74. Giffard. XIII. Potentiores era categoria compusă din marii proprietari funciari adică nobilimea. Provinciile imperiului erau de două categorii: provincii senatoriale şi provincii imperiale. 45 Vl. modul în care acestea au evoluat de-a lungul a 1. respectiv potentiores şi humiliores. Cit. În fine edilii curuli au păstrat numai atribuţiile referitoare la supravegherea pieţelor. compus din funcţionari imperiali împărţiţi în două categorii. respectiv dignitates. dar ţinând seama şi de realitatea istorică concretă. În privinţa magistraţilor în perioada principatului s-au păstrat în mod formal toate magistraturile. urmaşul lui Caesar. Epist. în sensul că de acum acesta nu mai era izvor de drept. Op. 47 Vl. cit. Op. populi aveau în fruntea lor un reprezentant al senatului. respectiv cele care încă s-au menţinut au devenit pur formale fără nici o putere reală.. pag. 1946. cit. Storia del diritto romano.e. Op.. C. 23. Humiliores era categoria oamenilor săraci ce cuprindea marea majoritate a populaţiei libere. Hanga. Melanges d'histoire du droit et de critique. Nobililor la Roma le corespundeau în provincii decurionii. Deveneau nobili cei care erau numiţi senatori sau într-o funcţie înaltă. Tomulescu. 27. vol. Provinciile senatoriale numite provinciae senatus. principis erau conduse de un împuternicit al împăratului . de Francisi. 44 Tacit.49 Prima perioadă a dreptului roman. 3. respectiv epoca veche. St. dar în schimb dobândesc altele în materia jurisdicţiei contencioasă 43 pe lângă care păstrează şi vechea jurisdicţie graţioasă în care părţile nu se găsesc pe poziţii contrare ca de exemplu adopţiunile. până în anul 27 î. înalţii demnitari şi officia cei inferiori. A. respectiv jumătatea secolului VI î. Esmein. Th.. acesta îşi continuă activitatea sa jurisdicţională numai până în anul 212 e. Provinciile administrate de către împărat numite provinciae Caesaris.n. pag. Structura societăţii era polarizată acum în două categorii sociale.. pag. Numai astfel se pot înţelege condiţiile în care au apărut şi s-au dezvoltat instituţiile juridice.. Dominatul Ultima etapă a monarhiei.n. Forma de stat instaurată era o monarhie absolută de drept divin în care împăratul nu mai era considerat principes.. Importanţa pretorilor scade mai ales după reforma împăratului Hadrianus care a codificat edictul pretorului.comandă supremă a armatei. 46 Plin. C. primul între cetăţeni ci mai presus de oameni . având puteri supranaturale48. Consulii îşi pierd majoritatea prerogativelor. pag. Nobilimii de bogătaşi din perioada Principatului i s-a adăugat o nobilime de funcţionari.legatus Augusti propretore şi plăteau un impozit numit tributa. 1944. îndreptăţit de a fi venerat. 27. iar questorii au intrat în categoria funcţionarilor imperiali47.300 de ani. cit. 45-46.dominus et deus.n. Magistraturile. Op. Împăratul purta titlul de imperator Caesar Augustus care însemna conducătorul victorios al armatei. Ann. pag. respectiv epoca veche începe din momentul întemeierii statului şi durează d-a lungul perioadei regalităţii până spre sfârşitul republicii. Paris.e. Hanga. care după cum vom vedea urmează o succesiune logică şi totodată cronologică. dominatul sau monarhia absolută a reprezentat o formă făţişă de absolutism ce caracteriza statul roman în această perioadă. Molcuţ. Ibidem Inst. 48 P. cit. b. marea majoritate a romaniştilor au periodizat dreptul roman în trei epoci succesive. Puterea politică se afla în întregime în mâinile împăratului care era ajutat de un consiliu restrâns de înalţi funcţionari sub denumirea consistorium principis.

The Law of Obligations in the Later Roman Republic.. I. romaniştii au ajuns la concluzia unanimă că acestea prezintă mai multe accepţiuni. Ceterchi. iar rigiditatea relaţiilor de familie şi sociale este înlocuită cu libertatea în gândire şi în comportament. dar care are meritul de a fi adunat la un loc tot ceea ce a fost mai valoros din dreptul roman.50 A doua perioadă a dreptului roman. la care se adaugă pericolul extern al popoarelor migratoare ce atacau permanent graniţele imperiului. Watson. Études historiques sur le droit de Justinien. 17. St. Revue Internationale de L'Enseignement. Principiul care a dominat întregul drept al acestei perioade era cel înscris în Legea celor XII Table. magie şi religie. o criză ireversibilă şi multilaterală.e. 56 C. Introduction to Early Roman Law.5. Collinet. Histoire de l'École de droit de Beyrouth. Cit. tentativă nereuşită.aequitas.. 63. Albertario. Elementul formalist este înlăturat pentru că el constituia o piedică în manifestarea liberă a voinţei părţilor raporturilor juridice. 54 E. Istoria Romai antice. W. Care este perioada republicii? 3. juridică etc. Le probléme des origines. Bucureşti. CONŢINUTUL TEMEI Pornind de la definiţia şi analiza terminologiei privind izvoarele de drept. Aceste condiţii ritualiste îmbrăcau în haină juridică intenţia părţilor cu privire la anumite acte şi fapte. ani în care începe domnia împăratului Diocletian.e. socială. Maşchin. Pandette . pag. După războaiele punice Roma a cunoscut o continuă dezvoltare economică. Accepţiunea în sens material a izvoarelor de drept constă în forţa creatoare de drept ce porneşte de la condiţiile materiale de existenţă ale societăţii la un moment dat. 3 vol. astfel încât vechiul drept roman rigid şi formalist nu mai corespundea marilor mutaţii din societatea romană de la sfârşitul republicii. pag 321 şi urm. 5 vol. cea în sens documentar şi în fine cea în sens formal care de fapt va constitui obiectul nostru de cercetare. OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor dreptului roman. oglindire a relaţiilor sociale puţin evoluate şi impregnate de o mentalitate dominată de superstiţie. Tomulescu. pag.56 respectiv cea în sens material. 339. Accepţiunea în sens documentar a izvoarelor de drept constă în totalitatea documentelor istorice existente la un moment dat ca izvoare. 1930. aşa să fie dreptul“. TESTE DE EVALUARE 1. 57 N.n. 3. Westrup. 8 . pag.. dezvoltare susţinută şi de cuceririle romane ce au adus bogăţii tot mai mari şi a determinat un schimb intens de mărfuri. Conf. respectiv epoca clasică durează de-a lungul perioadei principatului de la 27 î.54 Baza economică a sistemului sclavagist roman. Op. Aceste schimbări fundamentale au avut consecinţă şi asupra dreptului roman care şi-a pierdut originalitatea şi puterea de creaţie. financiară. The Law of Persons. Care este perioada monarhiei? TEMA NR. Cornil Ancien droit romain. 59. 51 Vl. 1931. sclavia decade şi atrage cu sine criza întregului imperiu. ita ius esto. cit. Family Proprety and Patria Potestas.bona fides şi de echitate . 1937. Op. C.. 48-149. Acest caracter 50 G. Întreagă această operă a servit ca punct de plecare pentru dezvoltarea unor noi instituţii şi reglementări de care avea nevoie imperiul bizantin55. pag. Din punct de vedere ştiinţific dreptul roman constituia o suprastructură pragmatică lipsită de subtilităţi teoretice.. Da Diocleziano a Giustiniano. The Law of Property. pag. este deci înlocuit cu elementul volitiv intenţional şi cel de bună credinţă . 1925. A treia perioadă a dreptului roman. D. III. până la 284 î. Dreptul clasic întronează principiul „buna credinţă şi echitatea temperează rigorismul“53.ius quiritium.n. politică. pag 36-38. Bucureşti. 53 Celsus. adică economică.52 şi a fost înlocuit cu cel clasic care era mai suplu. Ibidem. XIV cent. 52 A. II. 1934-1950.51 Această dezvoltare multilaterală a determinat pe cale de consecinţă schimbări corespunzătoare şi în materia dreptului. 1965-1968. cit. M.. respectiv epoca postclasică a durat de-a lungul perioadei dominatului de la anul 284 e. Ch. Hanga Op. până la 565 e. 1. Teoria generală a statului şi dreptului.n. militară. Moravurile austere romane încep să se schimbe îndulcindu-se. Rezultă de aici un caracter general57. caracterizat prin formalism şi rigiditate. II. mai adaptabil noilor realităţi concrete. foarte apropiată de concepţia utilitaristă despre lume şi viaţă . Appleton. pag 26. adică „aşa cum părţile s-au pronunţat.gravitas a aristocraţiei patriciene şi plebeiene. Hanga. Vl.Această este epoca vechiului drept roman . Prezentarea şi analizarea izvoarelor dreptului roman. respectiv uti lingua nuncupassit. 1956. 1924. Luburici. comerţul depăşind astfel bazinul mediteranean. 55 V. A. De aceea împăratul Justinian face o tentativă de salvare a statului şi dreptului. Idem.. Care este perioada regalităţii? 2. Comparative Sociological Studies. 3 IZVOARELE DREPTULUI ROMAN I. 1983.n.

Paris. şi constituţiile imperiale ca expresie a monarhiei absolute de drept divin. legea. Hanga. pag. 17. 1979.ius nonscriptum. 32.65 În epoca clasică au existat pe lângă izvoarele arătate anterior senatusconsultele şi constituţiile imperiale. E. pag. Acest izvor a dat dreptului roman caracterul de drept consuetudinar68. deci norme de drept. 60 I. Ceterchi şi colaboratorii. 66 C. Jacotă. opera monumentală care a adunat la un loc izvoarele formale cele mai semnificative ale dreptului roman.61 altele existente până atunci au dispărut. Craiova. 58 59 9 .62 Ordinea logică are în vedere o anumită ierarhizare a izvoarelor formale din punct de vedere al complexităţii şi dinamicii lor. Drept roman. 9. M. Legea a devenit cel mai important izvor formal de drept în secolul V î. Op. 67 V. I. 4. Grosso. 61 I. 272-284.. Justinian71 spune că dreptul pe care obiceiul îl aprobă este un drept nescris . 1917. seamănă cu legea. 65 G. Obiceiul Obiceiul sau cutuma constituie cel mai vechi izvor al dreptului roman şi s-a format în procesul destrămării societăţii prestatale67..e. Drept roman. 68 J. respectiv obiceiul. legea. jurisprudenţă. evoluţie şi dispariţie coroborate cu epocile de drept. edictele magistraţilor şi jurisprudenţa. 71 Institute. consimţământ manifestat într-o perioadă îndelungată.32. Accepţiunea în sens formal a izvoarelor de drept constă în totalitatea mijloacelor prin care normele de conduită socială sunt exprimate în norme cu putere obligatorie. 1. 3-31. Quelque remarque de la loi et de la contume. Op. Etude de droit romain I. M. care a revenit în prim plan datorită decăderii societăţii romane. Studia et documenta historiae et iuris.64 Spre sfârşitul epocii vechi capătă preponderenţă ca izvoare formale de drept edictele magistraţilor şi jurisprudenţa. A. Era bazat pe vechi şi puternice tradiţii şi avea rolul de a menţine ordinea în comunitate. pag 576. şi deci devine special atunci când anumite izvoare documentare s-au surse de cunoaştere58 ne sunt rămase ca vestigii ce ne ajută să reconstituim fragmentar o realitate juridică sau de altă natură din trecut. 1992. manifestation d'autorité et sourse d'enseignement a Rome.49.66 În epoca postclasică nu au mai existat decât două izvoare formale de drept. iar obiceiul a trecut pe plan secund. 24. 2. pag.general nu este neapărat specific dreptului dar îl cuprinde şi pe acesta. cea cronologică le tratează aproximativ în succesiunea lor istorică de apariţie. Tomulescu Op. 1948. 37. senatusconsulte. Astfel în epoca veche a dreptului roman au existat ca izvoare formale ale dreptului: obiceiul. cit. papirusurile şi textele istorice şi literare59 care ne transmit o seri de informaţii privind reglementările normative existente în legi. 11. pag. E. cit. Dimitrescu. legea. respectiv obiceiul. 1967.. Molcuţ. 63 C. Institutions de l'antichité. pag. Molcuţ. 48. Op.63 Obiceiul juridic a fost cel mai important izvor formal de drept în perioada de început a dreptului vechi..n. pag.. jurisprudenţa.. cit. El a existat în societatea gentilică dar conţinutul său avea un caracter moral iar nu juridic. Paris. Pag. Bineînţeles că aceste criterii se intercondiţionează reciproc şi au totodată legătură şi cu accepţiunile noţiunii de izvor. cit. Gaudement. 64 E. pag. cit. atunci când economia era naturală şi închisă. Gaudement. Vom trece în continuare la tratarea izvoarelor formale ale dreptului roman. Piganiol. 3. După juristul Ulpian70 obiceiul se bazează pe consimţământul tacit al poporului. Tomulescu. dar şi date istorice literare şi de altă natură. 1. pag. 1. 1969. senatusconsultele şi constituţiile imperiale. Dovada cea mai concludentă în acest sens o constituie Roma antică unde au existat izvoare de drept noi apărute datorită transformărilor societăţii romane. Napoli. Din categoria documentelor sau izvoarelor de cunoaştere a dreptului roman fac parte textele epigrafice. 37. pag 345. Ibidem. Izvoarele formale ale dreptului roman sunt studiate într-o ordine logică şi cronologică astfel: obiceiul. 425. Molcuţ Op. 70 Regulae. 47. pag. St.60 Între izvoarele formale ale dreptului şi cele materiale există o strânsă legătură şi intercondiţionare deoarece schimbările economice intervenite într-o societate la un moment dat se reflectă pe cale de consecinţă şi asupra sistemului de norme juridice care reglementează relaţiile din cadrul acelei societăţi. După juristul Salvius Iulianus69 obiceiul este respectat pe drept cuvânt la fel ca şi legea şi este reglementarea care a fost instituită de obiceiul strămoşilor. edictele magistraţilor. Teoria statului şi dreptului. jurisprudenţa. dar către sfârşitul ei. Op. pag. Jacotă. Essai sur les origines de Rome. edictele magistraţilor. Iaşi.. cit. iar obiceiurile practicate zilnic aprobate de consensul celor care se folosesc de ele. senatusconsultele şi constituţiile imperiale după care vom trata codificarea dreptului roman realizată prin legislaţia lui Justinian. St. pag. 62 G. Roma. 69 D.

acelaşi în cazuri identice. Ea a apărut pe terenul luptei permanente dintre patricieni şi plebei pentru dobândirea de drepturi civile şi politice de către cei din urmă.iubet cu efectul că propunerea acestuia .Obiceiul mai poartă şi denumirea de consuetudino şi mos majorus. D. Bucureşti.n. Apoi el se pronunţa în cadrul adunării convocate cu această ocazie. De aceea el trece din primplanul de până acum într-un plan secund ca mai apoi să dispară şi să lase locul altor izvoare de drept. 3. adică legi adoptate de către adunările poporului. prevederi asupra familiei romane. V. această situaţie fiind de fapt expresia dezvoltării economiei din acea perioadă care era după cum se cunoaşte o economie simplă. În acest sens Legea celor XII Table cuprindea dispoziţii privind reglementarea statutului persoanelor.e.quiritare. Comisia s-a conformat şi le-a publicat în forum sub forma a zece table de lemn. 1. la fel termenul de lex în sens de convenţie constituie acordul de voinţă între două persoane particulare. dar plebeii au fost nemulţumiţi cu aceasta şi s-a format o nouă comisie în care au intrat şi cinci plebei. 22. 1.76 Legea în sensul de acord între magistrat şi popor prezintă o formă de adoptare specifică 77 care debuta printr-o propunere făcută de către magistrat a unui proiect de lege pe care poporul îl dezbătea. Consuetudinea era un obicei care se repeta mereu. 10. leges datae. 32. 9. 80 Titus Livius. 76 C. 20. 24. 56. nu înainte ca un număr de copii să fie făcut cunoscut cetăţenilor romani.decemvirii legibus scribundi ce avea scopul de a codifica obiceiurile juridice79. 195. Bucureşti. legea a constituit cel mai important izvor de drept în perioada republicii. Op.rogat şi poporul acceptă . De orat. 67. când se prefigurează germenii unei noi societăţi respectiv cea feudală. D. regimul bunurilor. De înv. Drept privat roman. 43. Jacotă. cu sens de contract.n. şi corespunzătoare unor societăţi în permanentă dinamică cu un ritm foarte intens de evoluţie. St. Oancea. 2. 3. 1993. şi transformarea ei într-o economie naturală. 74 M. Tomulescu. Legea celor XII Table a constituit legea fundamentală a sistemului de drept roman din această perioadă faţă de care a existat în mod constant un respect religios care a făcut ca ea să nu fie abrogată chiar şi atunci când intrase de mult în desuetudine. Molcuţ. 1973. 29.. adică clauze introduse în anumite acte juridice74. II.rogatio se transformă în lege. După cum se ştie acestea au fost legea. La propunerile repetate ale unui tribun al plebei pe nume Terentilius Arsa în anul 451 î. Legea urma să fie rectificată de senat şi în cele din urmă ea era depusă în tezaurul acestuia. acestea reglementau într-un mod formalist. Gelius. 77 Aulu Gelliu. 42. Ea constituia acum un adevărat cod cu reglementări cuprinzătoare 80 referitoare la dreptul public şi privat. pag. D. Această aplicare constantă făcea ca obiceiul să nu mai fie contestat. cit. 35. Cicero. 3. obiceiul ca izvor de drept.78 Din epoca veche a dreptului. Mos majorus însemna de fapt obiceiurile strămoşilor şi constituia de fapt tradiţia venită din trecutul îndepărtat. Obiceiul revine iar în plin plan în epoca postclasică odată cu decăderea economiei sclavagiste romane. 2. Odată cu sfârşitul perioadei Republicii. pag. s-a publicat noua codificare sub denumirea de Legea celor XII Table. 1. D. Iulian. iar în 449 î. 65. edictul magistratului şi jurisprudenţa73. 3. Dispoziţiile de drept privat ne interesează în mod special căci ele fac în majoritate obiectul dreptului civil roman. Drept roman. după apariţia Legii celor XII Table. 28. De asemenea procedura era rudimentară şi primitivă. dar ea poate fi definită şi ca o convenţie între două persoane. II.lex este folosit în dreptul roman cu accepţiuni diverse ca: leges publicae populi romani. mai evoluate. 1. 1. 79 Ibidem pag. 75 Gaius. 11. adică reglementări cu caracter administrativ şi leges privatae. În cea ce priveşte prevederile asupra procedurii civile romane. sau a celui negativ din formula antiquo. iar bineînţeles că după o practică îndelungată el devenea obligatoriu. mai puţin însă au existat prevederi privind materia obligaţiilor deoarece la apariţia legii ele erau puţin dezvoltate. prin exprimarea votului pozitiv folosind formula utirogas. Astfel după cum lex în sens de lege este acordul de voinţă între magistrat şi adunarea poporului. acord prin care magistratul propune . 41. 10 . simplu şi primitiv nu mai face faţă noilor condiţii. pag. 78 E. a fost formată o comisie compusă din zece persoane . Cicero. 124. Justinian. când se produce aşa numita revoluţie în cadrul societăţii romane din toate punctele de vedere. asupra instituţiei proprietăţii private . Hermogenian. Legea Termenul de lege . 72 73 Pomponius. fără a-l putea amenda într-un fel. În prima perioadă a dreptului vechi obiceiul a avut un rol însemnat72 deoarece societatea în care predomina economia naturală închisă se dezvolta într-un ritm lent şi acesta era singurul izvor de drept ce se adapta perfect la o societate patriarhală. ritualist desfăşurarea procesului civil ce dădea naştere unor inechităţii sociale evidente.e. naturală şi închisă. 1. Legea este în general definită ca o hotărâre a poporului care devenea normă obligatorie75.

De aici denumirea de imperfectă sau incompletă. 1. Milano. dispoziţiile acesteia împărţite în capitole şi paragrafe. 15. când acesta îl desemnează pe jurisconsultul Salvius Julianus să sistematizeze edictul pretorului88.n. pag. Totuşi Salvius Julianus a avut meritul de a fi înglobat în E. Leges perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune nulitatea oricărui act realizat cu nerespectarea prevederilor din cuprinsul său. Op. 3. cenzori. Clasificarea legilor se făcea după criterii diferite cum ar fi organul de la care acesta emană sau din punct de vedere al sancţiunii. P. adică edictul perpetuu cu caracter definitiv. Termenul de edict se referea atât la toate reglementările conţinute în album cât şi la fiecare clauză în parte care însemna o promisiune făcută ce trebuia respectată. Edictele magistraţilor. V. Ad. ziua şi locul unde a fost votată.87 El se aplica permanent în anul de magistratură şi de aceea se numea edicta perpetua. Textès de droit romain. 84 Fr. ce se deosebea de edicta repentina.n. De aici şi numele de mai puţin perfectă sau completă.. deci dispare din rândul izvoarelor.86 Edictul avea o durată de un an. 85 Cicero. Jacotă. A. Leges rogatae erau acele acte normative ce aveau mecanismul de adaptare descris anterior. Edictul era compus din două părţi respectiv o parte veche . cit. 1949-1950. R. deoarece tăbliţele de bronz au fost distruse în secolul IV î. pag. pag. dar mai târziu au fost scrise pe table de lemn albe numite album şi afişate în forum pentru a fi aduse astfel la cunoştinţa tuturor cetăţenilor. Edictul pretorului ca izvor de drept foarte important a existat pe prim plan între mijlocul secolului al II-lea î. Textès de droit romain. pag.n. edilii curuli cât şi guvernatorii de provincie aveau un drept numit ius edicendi în virtutea căruia putea ca la intrarea în funcţie să emită un edict.Textul Legii celor XII Table nu ne-a parvenit. pretori urbani şi peregrini. G. Praescriptio constituia partea din lege care cuprindea numele magistratului care a propus-o. Paris. Acesta a fost codificat sub numele de edictum perpetuum. rogatio şi sanctio. atât cât dura şi funcţia magistratului de aceea se mai numeşte şi lex annua. 81 82 11 . Guarino. Fr. cit. După primul criteriu legile erau: leges rogatae şi leges datae.. pag. Din acel moment pretorii n-au mai putut să se abată de la prevederile sale şi deci acest izvor nu a mai avut caracterul de a crea drept. Molcuţ. Un rol foarte însemnat în dezvoltarea dreptului la romani l-au avut edictele magistraţilor investiţi cu dreptul de jurisdictio. edilii curuli la Roma şi guvernatorii de provincie cu questorii lor. 88 P. 63. Sanctio constituia partea din lege ce cuprindea măsurile de pedepsire a celor care încălcau dispoziţiile prevăzute în rogatio85. adică dreptul de a numi un judecător şi de a organiza procesele între persoanele particulare. 2. D. leges minus quam perfectae şi leges inperfectae83. Bulletino dell'Instituto di diritto romano “Vitoria Scialoja“. 39. pretorul peregrin. Paris. 1. adică un act prin care îşi făceau cunoscut populaţiei programul activităţii sale pentru perioada cât urma să exercite această magistratură. pe care pretorul o prelua de la predecesorul său şi o parte nouă numită pars nova sau edictum novum constituită din propunerile pe care a înţeles el să le ia pentru îmbunătăţirea activităţii pe timpul legislaturii sale. Pentru că edictul pretorului urban a fost cel mai important şi în general a servit drept model. Părţile constitutive ale legii erau trei84 respectiv praescriptio. dreptul pretorian Magistraţii în calitatea lor de consuli. 1960. 1937.82 Din punct de vedere al sancţiunii legile se clasificau în: leges perfectae. ne vom referi în continuare cu preponderenţă la acesta. 42. Rogatio constituia partea din lege care cuprindea textul de lege. Art. 23.e. La început edictele erau rostite în faţa poporului adunat cu această ocazie. Ea a existat mereu în conştiinţa poporului roman pentru care constituia un model de referinţă şi un simbol al modului de viaţă roman81. Girard. numită clauză edictală. 107.edictum vetus sau pars translaticia. Rogatio este de fapt legea în sine şi ea poartă de fapt numele magistratului care a propus-o. adică complete. Cu toate acestea ea a fost reconstituită în general datorită operelor jurisconsulţilor şi a tradiţiei de a se transmite pe cale orală în cadrul învăţământului juridic. 4. De aceea se numeau perfecte. Leges minus quam perfectae erau acele acte normative care cuprindeau drept sancţiune o pedeapsă constând în plata unei amenzi de către cel care a încălcat prevederile din cuprinsul său. Girard. leges datae era actul normativ care emana numai de la magistrat în baza unei împuterniciri legislative. când Roma a fost incendiată de către gali. până în vremea împăratului Hadrianus. 86 M.e. 2. 83 Ulpian. Att. ed. în mod ocazional. numele comisiilor şi ordinea votării în cadrul acestora. 87 Cicero. 73. Annalii del seminario juridico dell' Università di Catania. Aveau acest drept pretorul urban. Leges imperfectes erau acele acte normative care nu cuprindeau nici un fel de sancţiune împotriva celui care încălca prevederile sale. la mijlocul secolului I e. Ad. 43. 1937. iar prin copii se aducea la cunoştinţă cetăţenilor. Textul original al legii se păstra în tezaurul statului numit aerarium. de Franscisci. Oancea Op. 194. acel edict dat pentru cazuri neprevăzute.

45. Acest proces prin care pretorul a venit în sprijinul dreptului civil se numea adjuventi iuris civilis gratia. cit. În consecinţă. Op cit. D. Molcuţ. La început pretorul s-a restrâns la introducerea în edictul său a unor mijloace prin care să uşureze aplicarea dreptului civil care era imuabil fiind reglementat de Legea celor XII Table.94 Aşadar el procedează în primul caz suplendi iuris civilis gratia şi în al doilea corrigendi iuris civilis gratia. 2. şi s-a numit jurisprudenţă sacrală102 sau religioasă. în vremea lui Justinian instituţiile juridice noi nu sunt decât rezultatul fuziunii dreptului civil cu cel pretorian. 102 E. Jurisprudenţa Jurisprudenţa era ştiinţa dreptului creată de către jurisconsulţi . 59. Molcuţ. Astfel pretorul completează sau modifică direct prevederile dreptului civil rămase neaplicabile. 94 Ibidem.98 În realitate însă edictul pretorului este cu adevărat un izvor de drept prin care dreptul pretorian îşi găseşte identitatea numai în raport cu dreptul civil99. 27. pag.. dar după cum am arătat ei nu se mai puteau abate de la prevederile edictului sistematizat. De aceea rolul acestui jurisconsult a fost exprimat prin expresia . 92 Marc. pag. prin interpretarea dispoziţiilor normative cuprinse în legi101.. 4. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public“. Originile ştiinţei dreptului roman sunt strâns legate de practicile religioase tradiţionale. 7. pag.92 Aşa cum nu ne-a parvenit Legea celor XII Table. 96 Cicero. proces care deci începuse cu mult timp înainte de Justinian. 7. iuris consulti. 3. 22. 91 C. adică sistematizator al edictului perpetuu.. 1. 1. 1. şi în mod special Legea celor XII Table.n.. senatusconsultele sau jurisprudenţa. 8. adică „dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil. Din punct de vedere formal el a jucat un rol foarte important în formarea şi evoluţia dreptului roman. de asemenea nici edictul perpetuu. Iniţial.. Toată această perioadă în care s-a perpetuat o tradiţie preluată din vremea prestatală a durat până la 301 î. Cu trecerea timpului dreptul civil şi dreptul pretorian s-au apropiat unul de altul şi dacă la sfârşitul dreptului vechi şi începutul celui clasic erau net distincte. Este adevărat că aceştia nu au pierdut dreptul constând în ius edicendi. pag.. 1. în epoca foarte veche a dreptului roman ea se reducea la cunoaşterea formulelor. adică „dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil“. 95 Inst. 1. pag. Ibidem. D. De aceea reconstituirea s-a putut realiza datorită meritului comentatorilor de mai târziu a jurisconsulţilor din epoca clasică.. prin mijloacele procedurale ce le avea la îndemână pretorul putea sancţiona noile cazuri apărute în practică. 2. Această situaţie era rezultatul confuziei existente între ius.iuris prudentes.praetorii edicti ordinator. 1. Molcuţ. honestum şi fas. 93 E. V. 10. Jacotă.96 Jurisconsultul Pomponius a încercat să dea o definiţie a dreptului pretorian ţinând seama însă de raporturile de intercondiţionare dintre acesta şi dreptul civil. 1. 55.97 Deci s-ar putea crede că pretorul nu poate crea drept. în scopul de a-şi menţine influenţa asupra populaţiei conform cu interesele lor de castă închisă. de altfel ca şi foarte multe din edictele pretorilor. Astfel: ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel suplendi vel corigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam. excepţii şi alte mijloace procedurale care se bazau pe puterea de a comanda a pretorului90. constituind prin sedimentarea în timp a sute şi sute de edicte. Acest aspect este confirmat de către Marcianus100 care afirmă: nam et ipsum ius honorarium viva vox est iuris civilis. 33.91 Cauza acestei măsuri este determinată de însăşi schimbarea caracterului statului roman care în această perioadă s-a transformat dintr-o republică într-o monarhie în care treptat toate puterile s-au concentrat în mâinile împăratului ce nu voia să lase în seama pretorilor puterea de a crea drept. Op.. 97 D. ei nu vor mai putea crea noi instituţii juridice fiind limitaţi doar la comentarea cuprinsului edictului. 99 E. De aceea atât consultaţiile juridice cât şi cele religioase erau date în mod strict individual şi am spune noi azi confidenţial ţinând seama de conţinutul secret al acestora. obţinând astfel rezultate pe care iniţial legea nu le avusese la data adoptării ei.cuprinsul acestui edict modelele de formule de acţiuni civile.e. M. 20. Op. ceea ce s-a numit dreptul pretorian sau dreptul honorar95 care a avut o poziţie interesantă faţă de dreptul civil ce avea la bază legile. Dreptul pretorian. 32. Op. 98 Gaius. care datorită avântului economic al Romei deveneau din ce în ce mai numeroase. de care am vorbit. 89 90 12 . De înv. cit. 60.89 acţiuni pretoriene. 101 E. prescripţii. 1. cit. 67. Oancea.. neputând decât să exercite o anumită influenţă asupra dreptului civil.93 Cu trecerea timpului pretorul a luat o serie de măsuri pentru completarea dispoziţiilor dreptului civil pornind chiar de la anumite dispoziţii cuprinse în lege şi introducând principii şi forme procedurale inedite cu scopul de a adapta cât mai optim dreptul la necesităţile realităţii practice. Molcuţ. Op cit. ţinute în secret de către pontifi similar cu ritualurile religioase. 100 D. 5.

prin accesul tuturor la datele până acum ţinute în secret. Activitate jurisconsultului era complexă constând într-o multitudine de direcţii către care era îndreptată. . Aceasta s-a adăugat cu timpul celorlalte trei activităţi ale jurisconsultului. 185. fie la domiciliul cetăţenilor consultanţi. caracterizată prin apariţia profesiei de jurisconsult pentru care un foarte mare număr de persoane particulare se consacră. .Qustiones (disputationes) erau culegeri caracterizate prin faptul că nu prezenta cazuri practice. 47. Bucureşti. comentator al Legii celor XII Table. 109 Cicero. 105 Vl. atitudine care caracteriza nu numai cele două şcoli ci întreaga literatură juridică clasică. De fapt în virtutea lui agere putem spune într-un limbaj modern că jurisconsultul acorda asistenţă juridică judecătorului în judecarea proceselor. pag. Deci lucrările lor au fost: . . conducătorul şcolii sabiniene. Dimitrescu. Astfel prin practicarea acestei noi profesii de jurisconsult atât nobilimea patriciană cât şi cea plebeiană a avut la îndemână un mijloc pentru a dobândi profituri morale dar şi materiale deosebite.Sentintae (opiniones) sunt lucrări cu caracter elementar. Vl.5. De aceea ţinând cont că romanistul german Otto Lenel. De Orat. toate acestea fiind de natură a-i conferi dreptului roman perenitatea şi vitalitatea binecunoscută. în două volume. Quintus Mucius Scaevola..45. Pacchioni.45. 113 Pompinius.9. De Orat. Toţi aceştia au dat măsura genialităţii spiritului juridic roman prin activitatea practică dar şi prin operele lor.212..108 Cavere constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la modelul de redactare a actelor juridice109.Jacotă. situaţie de natură să ducă la dezvoltarea nemaiîntâlnită a studiului dreptului.1991. fie în şcoli de drept.48. Totuşi această diferenţiere nu este strictă deoarece în anumite controverse fiecare din şcoli se situa pe poziţii contrare cu propriul caracter adică adeseori poculienii deveneau mai conservatori decât sabinienii şi invers. Printre jurisconsulţii epocii vechi amintim pe Sextus Aelius.n.Odată cu afişarea zilelor faste cuprinse în calendarul roman judecătoresc şi a formulelor solemne103. M . Răspunsul jurisconsultului se numea responsa prudentium.48. conducătorul şcolii proculiene. apărută în 1887. 108 G.. 32. Respondere107 constituia activitatea de a da consultaţii în cele mai diverse probleme însă cu preponderenţă cele cu caracter juridic. adică „locuinţa jurisconsultului este oracolul întregii cetăţi“106. agere. Căci juristul roman devenise un sfătuitor nu numai pentru cei care aveau nevoie de consultaţii juridice. 106 Cicero.1. 2. 22.M. 1957. Op. Fondatorul şcolii sabiniene a fost jurisconsultul Capito şi avea în frunte pe Sabinus iar fondatorul scolii proculiene a fost jurisconsultul Labeo şi avea în fruntea ei pe Proculus. cavere. Unele din acestea au fost denumite prin termeni ca: respondere. în opera sa Palingenesia iuris civilis.Anghel. 13 .1.112 Astfel conform unor texte sabinienii sunt conservatori iar proculienii sunt inovatori113. cit. calea s-a deschis pentru laicizarea jurisprudenţei.e. Pomponius. Operele jurisconsulţilor romani clasici sunt într-un număr impresionant aşa încât ne-ar fi extrem de greu a face o enumerare şi o prezentare a lor. deci judecata era condusă de către o persoană particulară. 1935. Ulpianus. De fapt circula în acea vreme o butadă despre jurisconsult care spunea domus iuris consulti totius oraculum civitatis. Jurisprudenţa în dreptul clasic se caracterizează printr-o extraordinară dezvoltare deoarece atunci s-au formulat principii şi procedee juridice pornindu-se de la cazuistica concretă a realităţii. Se ştie că. de exemplu nu exista profesiunea de judecător. De Orat. Manuale de diritto romano. vom expune câteva categorii de opere ale acestora în scopul de a ne edifica asupra complexităţii şi vastităţii jurisprudenţei clasice. ci cazuri teoretice discutate în şcoală. Gaius. scribere. 112 G.2.pag. 111 I. regulae) erau lucrări cu caracter elementar în care era expus dreptul civil şi dreptul pretorian. de către un libert pe nume Gnaeus Flavius la 301 î. Capito. cit. pe care părţile unui litigiu trebuiau să le rostească104 în faţa magistratului. Bucureşti.212.Instutiones (definitiones.Epistulae cuprinde expuneri juridice sub formă de scrisori.. Agere110 constituia activitatea de a da consultaţii juridice privitoare la conducerea unui litigiu. Op. Papinianus. Aquilis Galus şi Aulus Ofilius. 1. 103 104 Titus Livius. Ca jurişti iluştri din acea vreme amintim pe Labeo. pag. D. Julianus.6.81. dar pentru oricine avea nevoie de un sfat 105. 2. Paetus Catus. 110 Ibidem.I.2. dar cu conţinut practic. 107 Cicero. Aşadar urmează perioada jurisprudenţei laice. afişare făcută cu un caracter de „desconspirare'' a acestora. pag.1. Cetatea celor şapte coline. Acestea se dădeau fie în forum. La începutul perioadei Principatului au luat naştere două şcoli de drept în accepţiunea de curente de gândire juridică ce s-au situat în disputele lor la poli opuşi în ceea ce priveşte soluţionarea unor probleme juridice foarte complexe şi controversate. Drept privat roman. Scribere111 constituia activitatea de scriere a tratatelor de drept şi redactarea în scris a actelor juridice. a încercat reconstituirea lor.45. Hanga. pag.D. Hanga.. Paulus.. Servius Suplicius Rufus..

Deoarece cu timpul a apărut obiceiul de a se cita la proces texte inexistente în realitate dar care se atribuiau unor jurişti clasici celebri. 117 I. mandata. 32.“121 Constituţiile imperiale au fost de patru categorii: edicta.edictele împăratului ne aduc aminte de edictele magistraţilor cu deosebirea că acestea se aplicau în întreg imperiul şi pe toată durata vieţii împăratului. 14 . Milano. Op. 116 Lévy Brhul. Paris. adică „constituţiile împăratului constituie ceea ce împăratul a hotărât prin decret.senatus consultum trebuia să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă. Senatusconsultele Senatul nu a fost de la început un organ legislativ ci el a devenit astfel în mod treptat. De fapt tendinţe de transferare a acestor puteri au existat încă de pe vremea republicii când au fost preluate o serie de atribuţii cu caracter excepţional117 cum ar fi suspendarea provizorie a legii sau acordarea de dispense. adică izvor de drept. 120 P. Constituţiile imperiale Începând cu împăratul Hadrianus.. Bulletino dell’Instituto de diritto romano “Vitorio Scioloja“. Edicta . 119 Ibidem. 114 115 Lévy Brhul. Totuşi pentru a dobândi caracter legal. Pe timpul împăratului Augustus jurisconsulţii care făceau politica imperială au primit un drept numit ius publice respondendi prin care puteau da consultaţii juridice obligatorii pentru cazul în speţă. pag. Acestea nu erau obligatorii decât pentru cei cărora le-au fost destinate. Gaius. 118 Ibidem. actul ce emana de la senat . 1962. pag 10. În aceste condiţii voinţa imperială va constitui unicul izvor de drept. Iniţial acesta prezenta senatului o anumită propunere printr-un proiect care era apoi discutat şi aprobat de acesta devenind senatusconsultum. Revue historique de droit francais et étranger. iar ştiinţa juridică nu va mai crea astfel drept ci se va limita strict la compilaţii sau comentarii asupra lucrărilor clasice. atunci când senatorii votau fără a discuta propunerea făcută de preşedinte şi senatusconsultum per relationem atunci când preşedintele senatului se adresa fiecărui senator cerându-i părerea. dar treptat au căpătat prin repetare un caracter de reguli generale. Paris. iar în vremea împăratului Hadrianus tot ei puteau da consultaţii obligatorii şi pentru cazurile similare. Gaius şi Modestinus.constitutiones principis au dobândit putere obligatorie120 devenind astfel izvoare de drept. Acesta a autorizat numai autoritatea a cinci mari jurisconsulţi ce puteau fi citaţi în proces. Jurisprudenţa în dreptul postclasic este în decădere ca de altfel întreg sistemul economic şi social roman sclavagist. prin edict sau prin scrisoare. respectiv Papinianus. în conformitate cu interesele părţilor împăratul Valentinian al III-lea a dat în anul 426 legea citaţiilor printr-o constituţie imperială116.115 Drept urmare judecătorii care trebuiau să rezolve litigiile erau obligaţi să ţină seama de responsa prudentiam al acestora cu prioritate faţă de juriştii neautorizaţi în acest sens. Paulus. constituţiile imperiale .Notaele erau observaţii critice asupra operelor jurisconsulţilor clasici. 34. Apoi senatul a început să interpreteze legea şi chiar intervenea indirect prin magistraţi pentru a prescrie cetăţenilor ce trebuie să facă. decreta şi rescripta. Ştim că în virtutea lui respondere jurisconsulţii puteau acorda consultaţii în probleme de drept dar acestea nu erau obligatorii114. Treptat însă proiectul rostit de împărat în cadrul şedinţei senatoriale numită oratio principis a devenit obligatoriu şi senatusconsultul se transformă acum în orationes adică ordin al împăratului. Acesta constituie puntea de trecere de la senatusconsulte la constituţiile imperiale. pag 65. 32. . de Francisci. 121 Gaius. 1. M. cit. Anghel..118 Senatusconsultul era de două categorii. Cauza este aceiaşi pe care o cunoaştem şi consta în monarhia absolută caracterizată prin concentrarea tuturor puterilor statului roman în mâinile unei singure persoane. 7. Ulpianus.Digesta era o lucrare vastă care cuprindea dreptul civil şi dreptul pretorian. cit. prin măsurile luate de împăraţi în perioada de trecere de la principat la dominat. 1925. Acesta a atribuit senatului puteri legislative care cu mult înainte fuseseră exercitate de adunările poporului. E. pag. împăratul. 1962.119 Dreptul legislativ al senatului nu a fost deţinut pentru mult timp deoarece preluarea acestuia de la comiţii a constituit o punte de tranziţie pentru a trece la împărat. pag. şi astfel a fost exclusă orice falsificare a textelor. respectiv senatusconsultum factum per discentionem. Constitutio principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula constituit. pag. 5.erau instrucţiuni date de către împăraţi personal guvernatorilor de provincii şi proconsulilor. 1. 31. Revue historique de droit francais et étranger. 16. Molcuţ. Mandata . Ele cuprindeau dispoziţii cu caracter general date de împărat în materia dreptului public sau în cea a dreptului privat. Op.

. Decretul devenea izvor de drept numai atunci când împăratul cu ocazia pronunţării hotărârii introducea o nouă regulă de drept care devenea obligatorie. Gaius126 explică astfel termenul de legis actiones: orice acţiune ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv. Fr. Manuel elementaire de droit romain. proprietate. Oancea. În cele două proceduri magistratul avea rolul de a lega. numit procedură. Uneori el era judecător în procese existente între persoane particulare. Oancea. Op.în faţa judecătorului125. pag. 124 E. legea şi jurisprudenţa.122 TEME DE EVALUARE 1.123 Pentru a se ajunge la apariţia.Decreta . dar şi cronologic în funcţie de succesiunea lor în timp de la o epocă de drept anterioara la alta posterioară. Dacă răspunsul era adresat particularilor se făcea chiar pe textul cererii printr-o soluţie numită subscriptio. şi era un mijloc de cenzură a edictului jurisconsulţilor. constituţiile imperiale şi Senatus consultele. 60. 1027. procedura formulară corespunzătoare epocii clasice. Rescripta . cit. şi procedura extraordinară corespunzătore epocii postclasice. TEMA NR. D.. Molcuţ. 59. pag. Când răspunsurile erau adresate magistraţilor se făceau prin scrisori . 2. E. Acesta a apărut pe vremea împăratului Hadrianus.. E. Procedura civilă romană cuprinde totalitatea normelor care reglementează desfăşurarea proceselor cu privire la libertate. II. Trataţi codificarea lui Justinian. sub aspect evolutiv şi sintetic a procedurii civile în dreptul roman. cit. moştenire şi valorificarea drepturilor de creanţă. 68. pag. Op.OBIECTIVE Prezentarea. Paris. să poată fi apărat prin mijloace juridice care sancţionează actul încălcării. Procedura legisacţiunilor: LEGIS ACTIONES §1. 122 123 15 . Caractere generale Pentru a putea trata caracterele generale ale legisacţiunilor. 3.în faţa magistratului şi in iudicio . organiza instanţa. sub diferite aspecte şi etape. 125 P. cit.decretele erau hotărâri judecătoreşti pronunţate de către împărat în procesele pe care le judeca. Molcuţ. Rescriptele au fost sistematizate şi publicate sub numele de liber rescriptorum. iar judecătorul care era o persoană privată avea rolul de a conduce desfăşurarea procesului şi de a pronunţa sentinţa. Op. de la simplu la complex. cristalizarea şi perfecţionarea acestui mecanism numit procedură s-a trecut prin mai multe etape.124 Procedura legisacţiunilor şi procedura formulară se caracterizează prin desfăşurarea procesului în două etape.rescriptul era răspunsul dat de către împărat magistraţilor sau persoanelor particulare asupra unor probleme de drept. se întemeiază pe lege. Acest proces se realizează printr-un ansamblu de norme care reglementează sancţionarea drepturilor subiective încălcate. astfel: procedura legisacţiunilor corespunzătoare epocii vechi. D. pag.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a procedurii civile romane Pentru ca un anumit drept al unei persoane recunoscut de societate să aibă valoare practică este necesar ca în cazul încălcării sale. 4 PROCEDURA CIVILĂ ÎN DREPTUL ROMAN I.epistulam. este necesar mai întâi să cunoaştem ce sunt legisacţiunile sau acţiunile legii. Trataţi edictele magistraţilor. Procedura extraordinară se deosebea de primele două prin lipsa celor două etape. Definiţi obiceiul. Molcuţ. desfăşurarea procesului făcându-se în faţa unei singure persoane. Girard. respectiv in iure . Dreptul privat roman a cuprins trei sisteme procedurale ce pot fi privite logic în funcţie de gradul de complexitate şi evoluţia lor de la inferior la superior.

se compunea de către colegiul pontifilor. cit. Molcuţ. 100. iudicis arbitrive postulatio. 132 E. . 2. Arangio .să recunoască pretenţiile reclamantului prin . 2. D. 3. 1. 80.actor. D. 130 XII.confesio in iure134. cit. De fapt erau cinci legisacţiuni în cele din urmă. . iar în caz contrar reclamantul putea în prezenţa martorilor să-l aducă forţat. pag. respectiv cea in iudicio.unde procesele se judecau în afara lui ordo. cit. 129 E. Acesta putea să reacţioneze prin trei poziţii133: . In ius vocatio constituia somarea pârâtului pentru a se prezenta în faţa magistratului prin formule in ius te voco te chem în faţa magistratului. Ibidem. Oancea. Legea130 prevedea că cel citat la proces trebuia să se prezinte înaintea magistratului. 63. 1. netrecându-se în etapa a doua. de către reclamant. Op. 128 D. 126 127 Gaius. 16 .indefensio135 şi să nu-şi dea concursul la realizarea legisacţiunii. Litis contestatio Dacă pârâtul adopta cea de-a treia poziţie din care reieşea clar dorinţa de a se judeca. împărţite în două categorii: una era a celor de judecată formată din sacramentum. 1.127 Pentru fiecare caz în care legea consfinţea dreptul cuiva.Deci acţiunile nu puteau fi folosite decât numai dacă erau create de lege . 135 D. dar să nu se apere . Acest sistem poartă denumirea de ordo iudiciorum privatorum . D. 1900. Procedura in iure După cum se cunoaşte procedura legisacţiunilor ca şi procedura formulară se diviza în două etape. 11. consacrate de Legea celor XII Table. 4. §3. A cincea legisacţiune condictio a fost introdusă prin lex Silia. iar cealaltă categorie era formată din legisacţiunile de executare. respectiv pignoris capio şi manus iniectio. 1. 3. Reclamantul nu se putea adresa organelor statului pentru ca acestea să-i asigure prezenţa pârâtului la proces pentru că în conformitate cu Legea celor XII Table citarea era un act privat. 6 pr. se declanşa în mod automat un act foarte important al acestei etape numit litis contestatio care era deci ultimul act in iure şi în acelaşi timp un moment deosebit în desfăşurarea procesului. 2.ansamblu de reguli privind desfăşurarea procesului civil roman în două etape. aceasta fiind obţinută cu ajutorul unor legisacţiuni specifice.Ruiz. nemaitrecându-se în etapa a doua.. la început. 1. Formulele sacramentale întocmite se grupau iniţial în patru tipuri. fie de absolvire de către pârât. pag. petitor128 după caz: in ius vocatio. 41. Condictio constituia o somaţie prin care reclamantul chema in iure pe pârâtul pregrin. D. Op. Oancea. 1. În această etapă procesul debutează cu citarea pârâtului -reus în faţa magistratului folosindu-se de către reclamant . vadimonium extra judiciare şi condictio129. T.nulla legis actio sine lege.. Acesta se deosebea de extra ordinem iudiciorum privatorum . 63. create în mod expres în acest scop. fără de care acesta nu putea să treacă în etapa următore. În acest caz procesul trecea în etapa a doua136 . şi atunci era asimilat cu cel condamnat. manus iniectio.să nege pretenţiile reclamantului . Op. E. În acest caz de asemenea era asimilat condamnatului şi procesul se oprea aici.. 134 A. respectiv: sacramentum. 5. Giffard. 136 D. 42. pignoris capio. respectiv etapa in iure şi cea in iudicio. o formulă solemnă corespunzătoare. procesul oprindu-se aici. Molcuţ.132 În faţa magistratului. 131 Cicero. 2. iudicis arbitrive postulatio şi condictio. prin care se exprimă dorinţa părţilor de a se judeca. 42. 6. prin care se afirma dreptul în instanţă. 3.infitiatio şi să-şi dea concursul la desfăşurarea procesului. 2.să nege pretenţiile reclamantului. De domo. reclamantul rostind formule solemne îşi arăta pretenţiile faţă de pârât. La confessio “in iure“. §2. 133 Ibidem. Vadimonium extra judiciare constituia o convenţie prin care părţile stabileau de comun acord data prezentării în faţa magistratului131. pag. În procedura legisacţiunilor litis contestatio înseamnă de fapt luarea de martori. 1. Aceasta deoarece sentinţa obţinută prin legisacţiunile de judecată nu erau investite cu forţă executorie. despre care vom vorbi la procedura extraordinară. şi de a obţine în cele din urmă o sentinţă137 fie de condamnare. 112. 11. 137 V.

.. 164. 148 R. 140 E. a doua etapă a procesului civil. Oancea. 141 D.. cit. patronum causarum145 fie advocatus dar nu în calitate de reprezentant. ori propus de către reclamant şi confirmat de magistrat. 131.§4. pag. pag. fie latratores. apare pretorul peregrin care organizează procesele dintre cetăţenii romani şi străini.când interesele părţilor nu erau opuse. pag.149 138 139 D. Judecătorul era ales de către părţi din listele afişate în forum. 1. Op. De asemenea părţile puteau beneficia şi de asistenţa unui avocat denumit. 4. În baza puterilor cu care era investit. pag. iar arbitrul pe cele care priveau neînţelegerile dintre rude sau vecini. Iurisdictio era dreptul magistratului de a organiza îndeplinirea formelor proprii legisacţiunilor. vol. Inst. 17 . care era o persoană particulară conducea dezbaterile şi în funcţie de materialul probator al părţilor. ca de exemplu ieşirile din indiviziune sau hotărnicirile. La începutul republicii această atribuţie a revenit celor doi consuli în mod alternativ. 65. repunând astfel părţile în situaţia în care se aflau înainte de încheierea acelui act. 116. 4. vol. 1. 70.143 Restitutio in integrum . Judecătorul putea forma o instanţă unică când era singur. 17. şi voluntaria sau gratiosa . III.n. 215. Op. 144 Gaius. Molcuţ.interdictele erau ordinele date de către pretor părţilor să facă sau să nu facă un anumit act. cit. pag.144 §5.repunerea în situaţia anterioară consta în ordinul prin care pretorul desfiinţa actul juridic ce a prejudiciat pe reclamant. fie putea fi arbitru arbiter. 2. ajung în faţa judecătorului. stipulationes praetoriae şi restitutio in integrum142.stipulaţiunile pretoriene erau contracte verbale încheiate între părţi din ordinul pretorului şi nu din dorinţa lor. Droit public romain. Ele erau simple când se adresau uneia dintre părţi. 11. D. 1. G. 147 Ibidem. Fiecare parte îşi susţine punctul de vedere pe baza materialului probator constând în martori şi înscrisuri. o lună unul. judecarea proceselor litigioase a trecut în organizarea pretorilor.luarea de martori. 162. Din anul 242 î. Judecătorul. 159.. uzând de imperium. Bucureşti. Organizarea instanţelor de judecată În epoca regalităţii magistratul care judeca în prima etapă era regele. iar asupra consulilor a rămas jurisdicţia graţioasă147.. cit. 145 Cicero.când interesele părţilor erau contrare. cit. Aceasta era luată împotriva pârâtului care refuza să se prezinte în faţa magistratului. 142 E. Mommsen. În acest context iurisdictio era de două feluri: contenciosa . pag. pag. 157. D.146 Din anul 367 î. 149 G.139 Imperium constituia puterea de comandă a magistratului140. şi duble când se adresau ambelor părţi. cit. Missio in possessionem . pr. 16. 64. Oancea. În regiunile cucerite în afara peninsulei Italice. 50. Dimitrescu. Interdicta .n. Oancea. pretorul putea soluţiona anumite litigii fără a le mai trimite în etapa a doua in iudicio .punerea în posesie constituia măsura prin care pretorul trimitea reclamantul în posesia sau detenţia bunurilor pârâtului. 1.e. pr. Acest act juridic de natură contractuală crea între părţi drepturi şi obligaţii ce trebuiau respectate de către acestea. organizarea instanţelor era dată guvernatorilor. Părţile foloseau limbajul cotidian fără a recurge la formule.... pag. 143 Gaius. Stipulationes praetoriae . Monier. Op. E. missio in possessionem. D. o lună altul. De nat. El avea în acest sens următoarele mijloace: interdicta. 64. §6. Op. unde se aplică principiul oralităţii şi contradictorialităţii. I.. 15 pr. În sens larg imperium cuprindea şi jurisdictio141.în faţa judecătorului. Procedura in iudicio După ce părţile au trecut prin momentul lui litis contestatio .praefectus urbi. ca judecător unic . 1948.e. 146 Th. iar în lipsa lui prefectul oraşului . deoarece nu exista profesia de judecător. delibera conform convingerii sale intime şi dădea pronunţarea sentinţei. Molcuţ. Dumitriu. 48. Deosebirea dintre judecător şi arbitru era aceea că judecătorul judeca pricinile mai dificile. Curs de drept roman. D...judex unus. Molcuţ. Op. Mijloace de soluţionare a litigiilor întemeiate pe imperium138 Competenţa magistraţilor era desemnată prin termenii iurisdictio şi imperium.148 În a doua etapă a procesului judecata se făcea de către o persoană privată după cum am văzut. 4.

I. 4. Labeo. Legisacţiunile de executare . După aceea partea care a pronunţat prima cuvintele sacramentale. 142 .decemviri litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la libertate. E.150 Tribunalele permanente erau de două categorii. 1932. 67.era procesul de libertate care avea un dublu aspect.hunc ego hominem ex iure quiritium esse aio154. 153 Vl. Molcuţ. 404. Jacotă. pag. pag. Op. pag. 157 H.consta într-o cerere adresată magistratului pentru ca acesta să desemneze un judecător sau arbitru. fie permanente. 158 C. de creanţă. Pro Tullio. întreba pe adversar în baza cărui drept a revendicat sclavul. Giffard. pag.o sumă de bani determinată şi în materie de alia certa res . Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un număr impar de judecători numite . va restitui celeilalte părţi lucrul în cauză cu fructele acestuia. Sacramentum in rem153 .punerea mâinii era o legisacţiune ce nu se putea intenta decât în baza unei sentinţe judecătoreşti privind o sumă de bani. 18 . 154 Gaius. Apoi cele două părţi simulau o încăierare. Această procedură este mai puţin cunoscută datorită imposibilităţii descifrării pasajului din Institutele lui Gaius privitor la ea. 177.160 b. iar celălalt răspundea că şi-a exercitat dreptul său. 33.Judicis arbitrive postulatio . 72.A.158 Pe de altă parte existau cazuri în care se afirma că un om liber este sclav . fiind formate dintr-un număr par de membrii. Sub ambele aspecte causa liberalis putea fi intentat prin sacramentum in rem.era procedura specifică urmăririi drepturilor personale. D. 152 E. Paris. Op.. Procedura lua sfârşit cu atribuirea provizorie a obiectului litigios de către magistrat uneia dintre părţi care se angaja prin garanţi156 că dacă va pierde procesul in iudicio. Fr. Acestea erau fie nepermanente. pe care o plătea cel ce urma să piardă procesul. respectiv sacramentum nu se putea aplica.. 159 Cicero. . Sacramentum era de două feluri: in rem şi in personam. dar magistratul ca reprezentant al ordinii sclavagiste ce a înlocuit justiţia privată intervenea rostind: „lăsaţi amândoi sclavul în pace“ . pag. Oancea.Legisactio per condictionem sau condictio a constituit o simplificare a lui sacramentum în personam şi se aplica în două situaţii. Acum părţile se provoacă reciproc la un jurământ.Manus injectio . Causa liberalis157 . St.151 §7.procedura prin jurământ era acţiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietăţi şi la creanţe având ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri152.159 Sacramentum in personam . la o prinsoare ce se ridica la valoarea de 50 sau 500 de aşi. 160 E. Hanga.vindicatio in servitute. 7.. Op. pag. Op. Lévy ..Procesele puteau fi judecate şi de judecători multipli care formau anumite tribunale.recuperatores şi judecau procesele dintre cetăţeni şi peregrini.vindicatio in libertatem.Sacramentum . Girard. cit. Paris. era legisacţiunea în legătură cu proprietatea unui lucru. Molcuţ. 155 Ibidem. Histoire de l’organization judiciare des Romains. adică revendicare în sclavie. Cit. Legisacţiunile a. Legisacţiunile de judecată . 78. respectiv în materie de certa pecunia . cit.un alt lucru determinat. 70.mittite ambo hominem155. Monier. cit. Pro Caec.Bruhl. . 150 151 Cicero. 3.persoană care afirma libertatea. şi tribunalul celor o sută de bărbaţi . 16. 69. Oancea. şi De Domo 29. respectiv: tribunalul celor zece bărbaţi .. pag. Lecons de procédure civile romaine. 156 R. 1962. 96. 1901. Tomulescu.jurământul asupra unui lucru. Acesta era adus în faţa magistratului. M. Op. Aici era nevoie de un terţ numit adsertor libertatis . respectiv pe de o parte cineva putea să afirme în faţa magistratului că un sclav anume este om liber . D. dar se presupune că era similară celei in rem.centumvirii litibus iudicandi care judecau procesele cu privire la moştenire şi proprietate. 8. P. cit. şi fiecare din părţi atingându-l cu o nuia care era simbolul dreptului de proprietate rostea formula: „declar că acest sclav este al meu după dreptul quritilor“ . deoarece sclavul nu putea chema în faţa magistratului pe stăpânul său. Aceasta avea un caracter excepţional deoarece ea se folosea acolo unde procedura normală.

4. cit.. 3. 48. Hanga.. Op. 169 Vl. Jacotă. fiind asimilat condamnatului.161 Dacă în termen de 30 de zile debitorul respectiv fostul pârât nu plătea. corespunzătoare sistemului de dezvoltare socială în permanenta evoluţie. . 3. 39. M.. creditorul. 165 Ibidem 166 Gaius. în prezenţa martorilor. 1. Debitorul era trimis aici pe o perioadă de 60 de zile conform cu prevederile Legii celor XII Table. pag.trans Tiberim. 1955. 1.vindex care să asigure că se va prezenta la data stabilită în faţa magistratului. 69. 4. Deosebirea între cele două tipuri de proceduri era că rolul magistratului în procedura formulară nu mai era unul pasiv şi mecanic ci din contră era activ şi creator. Paris. Citarea la proces se realiza prin aceleaşi procedee cunoscute din procedura legisacţiunilor.. 46. procesul orientându-se aici. Pârâtul trebuia să se înfăţişeze. La fel ca şi la procedura anterioară şi în cazul acesteia pârâtul putea avea trei poziţii faţă de pretenţiile reclamantului: . . 161 162 19 .Pignoris capio . 30. magistratul proceda cu ajutorul părţilor la întocmirea formulei .să recunoască aceste pretenţii ca juste .in iure părţile îşi exprimau în limbajul cotidian pretenţiile după cum credeau de cuviinţă fără a recurge la formule sacramentale şi ritualiste. 171 D. 406.163 Dacă după trecerea termenului dacă debitorul nu plătea.în faţa magistratului şi in iudicio . 2.să nege pretenţiile şi să se apere.166 Creditorul după rostirea unor formule solemne putea.confesio in iur. 168 Gaius. iar mai târziu scrise169 adresate judecătorului în scopul unei soluţionări juste a cauzei.spre sfârşitul republicii se produc profunde transformări economice şi sociale în viaţa statului roman. 2. 167 Cicero. cit. nepresupunând prezenţa magistratului.168 După războaiele punice .în faţa judecătorului. Oancea. 3. De not. Op. De asemenea procedura formulară îşi găseşte originea în organizarea de către pretorul peregrin a proceselor dintre cetăţenii romani şi străini. iar dacă pârâtul se ascundea. fiind de asemenea asimilat condamnatului. XII. Dacă pârâtul nu se prezenta. să ia un bun din patrimoniul debitorului. pag.dare actionum pe care o trimitea judecătorului. el putea fi ucis sau vândut ca sclav peste hotarele Romei . Origine Originea procedurii formulare se găseşte în germene în cadrul însăşi a legisacţiunilor care începuseră spre sfârşitul epocii vechi să devină odioase.luarea de gaj165 era considerată legisacţiune cu toate că îi lipsea caracterul judiciar.Deoarece în dreptul roman vechi şi clasic sentinţa era pronunţată de o persoană particulară. 4. pag. Ellul. in iure .172 E. Molcuţ.171. numai că în cadrul noii proceduri aceasta s-a perfecţionat.prin care aproba cererea creditorului de a-l închide în închisoarea sa particulară. 1. Dacă acesta din urmă nu plătea el nu putea să-l înstrăineze.să nu se apere cum trebuie. 164 Ibidem. dorind să treacă în etapa a doua. T. Histoire des institutions. Reclamantul expunea astfel oral obiectul cererii sale indicând formula pe care o solicita. 3. El putea crea chiar dacă legea nu prevedea acţiuni noi sancţionând din punct de vedere juridic situaţiile de fapt inedite. 170 Gaius. În faţa magistratului . dar în schimb îl putea distruge. 27. 172 J. magistratul dădea împotriva acestuia şi în favoarea reclamantului o acţiune în plata unei amenzi170. 3. Procedura in iure Procedura formulară se desfăşura tot în două etape ca şi cea a legisacţiunilor. 6. 80. şi nici chiar a debitorului.164 . §1. un garant . 1. fostul reclamant îl putea aduce în faţa magistratului pentru neexecutare.167 Procedura formulară: LITIGARE PER FORMULAS. sau să prezinte. 4. 4. §2. magistratul îngăduia reclamantului să-i vândă bunurile. 163 Ibidem. Cei din urmă nu puteau folosi procedura legisacţiunilor şi de aceea pretorul peregrin organiza instanţa pe baza unor indicaţii la început verbale. in iudicio. În acest caz. D. nefiind subsecventă unui proces. era nevoie de un alt proces pentru ca magistratul să dispună executarea sentinţei.162 Magistratul pronunţa addico .

E.179 Acţiunile civile .. 1 şi 8. 86. 4. 175 Inst.Acţiuni private şi acţiuni populare. 10. 4. 2.cu privire la un fapt anumit nu se baza pe dreptul civil ci pe descrierea situaţii de fapt a unei cauze aduse în faţa magistratului. Excepţiunile dilatorii amână dreptul reclamantului de a promova o acţiune şi nu pot fi invocate decât un anumit timp.. 178 B.Acţiuni civile şi acţiuni honorarii sau pretoriene. Părţile principale ale formulei erau: intentio. 14. 78.Titius iudex esto după care urmau părţile principale şi apoi cele secundare. Molcuţ. Acestea se împărţeau la rândul lor în trei. demonstratio.in personam177 sancţionează drepturi personale sau de creanţă ce iau naştere din contracte sau delicte. Acestea erau: .173 În partea de început a formulei se afla numirea judecătorului . şi formule honorarii adică pretoriene. §4. 5. În acţiunile de drept strict judecătorul apreciază în limita textului de lege fără să iasă din litera ei. Formula şi părţile formulei Cu toate că formulele de judecată erau redactate pentru fiecare proces în parte ele aveau drept model tipurile consacrate în edict de către pretor. 4. 34. 176 Gaius. . pag. Biondi. Inst.180 De exemplu în formula acţiunii publiciene pretorul introducea ficţiunea că termenul uzucapiunii s-a împlinit şi ea poate fi intentată.. Acţiunile cu formulă cu transpoziţiune181 erau acţiunile care conţineau în intentio din formulă un nume. În acţiunile de bună credinţă judecătorul avea o poziţie liberă faţă de textul legii. respectiv acţiuni in factum. Molcuţ. Acesta cuprindea pe lângă formule civile. cit. adiudicatio şi condemnatio. 45-46. 6. Intentio redactată in factum .actiones privates. 1. 1. Acţiunile private . Ulpian. . Op. 44. 173 174 20 . Acţiunile personale . 2. 1. pag. Acţiunile honorarii .. Criteriul distincţiei celor două categorii de acţiuni era puterea de apreciere a judecătorului privind soluţionarea acestora178. 4.exceptio pacti rezultată din convenţia încheiată şi astfel Secundus va pierde procesul.Acţiuni reale şi acţiuni personale. Acest mod de apreciere putea da naştere la inechităţi.. 4. dar între timp ambii cad de acord să amâne scadenţa cu un an. De exemplu Primus se obliga faţă de Secundus să-i înapoieze la 1 ianuarie banii împrumutaţi. buna credinţă şi echitatea. Clasificarea acţiunilor Prin acţiune . De exemplu în cazul săvârşirii unui quasidelict.actiones civiles erau acele acţiuni create de dreptul civil avându-şi originea în legisacţiuni.actio se înţelegea un mijloc procedural la îndemâna unei persoane căreia i s-a încălcat un drept subiectiv. E.Acţiuni de drept strict şi acţiuni de bună credinţă. . cit. 177 Gaius. cele create de pretor. Majoritatea acţiunilor studiate intră în această categorie.in rem176 sancţionează drepturi reale care poartă asupra unor bunuri. 4.§3. iar în condemnatio un alt nume. Oancea. D. 181 Gaius. D. I. Părţile principale erau obligatorii iar cele secundare depindeau de voinţa părţilor. apreciind în spiritul acestuia împrejurările reale. 3. 9. ţinând cont numai de termenii solemni. acţiuni ficticii şi acţiuni cu formulă cu transpoziţiune. 180 Gaius. constituiau creaţiile magistraţilor cu ocazia reglementării noilor situaţii apărute în practică. şi care nu aveau un număr limitat ca în cazul legisacţiunilor. Acţiunile şi formulele acestora se găseau înscrise în edictul pretorului.summo divisio. erau acţiunile folosite cu scopul de a se proteja interesele particulare ale unei persoane. 1920. 33. Formula constituia un mic program de judecată prin care pretorul arăta judecătorului cum să soluţioneze litigiul. D. De aceea acesta se va abţine şi va amâna intentarea acţiunii până la împlinirea termenului convenit.175 Acţiunile reale . 72. Dacă Secundus fără a respecta convenţia. Ele au fost create din considerente practice legate fie de reprezentarea în materie judiciară fie în activitatea comercială. Oancea.174 Această împărţire se regăseşte în Legea celor XII Table şi este cea mai importantă .actiones honorariae. intentează acţiune împotriva lui Primus înainte de împlinirea termenului de un an pentru plata datoriei acesta îi va putea opune o excepţie . Acţiunile in factum erau acţiunile prin care pretorul putea proteja din punct de vedere juridic un drept nou. 6. Acţiunile populare . pentru valorificarea acestuia. 4.actiones populares erau acţiunile ce puteau fi intentate de oricine pentru că aveau rolul de a apăra interesele generale. 4. Op. Iudicia bonae fiedei. D. 179 Gaius. 4.

cealaltă câştiga procesul185.183 Acţiunile arbitrarii .. De exemplu un moştenitor pretorian avea posibilitatea de a dobândi o moştenire civilă prin introducerea în formulă a ficţiunii că acesta era moştenitor civil.in iure se finaliza după întocmirea formulei de către acesta cu concursul părţilor într-un act foarte important similar cu cel din procedura legisacţiunilor dar diferit din punct de vedere al conţinutului său. Op. 42. D. 182 183 184 Gaius. Sentinţa de condamnare avea un efect dublu. D. 4. 186 D. 188 Paul. Acţiunile persecutorii . putând fi asistaţi şi de avocaţi.judecător. erau acţiunile create de către pretor în scopul atenuării inconvenientelor privind caracterul pecuniar al sentinţei de condamnare. 5. .intercesiunea constituia dreptul pe care îl aveau unii magistraţi de a se opune la actele altor magistraţi. Reclamantul îşi expunea oral pretenţiile. revocatio in duplum. Efectele sentinţei În urma pronunţării sentinţei. 4. Forţa juridică187 a sentinţei indiferent că aceasta era de condamnare sau de absolvire însemna că aceleaşi părţi având un litigiu cu privire la un acelaşi obiect nu se mai puteau judeca.actiones penales erau acţiunile ce aveau drept obiect condamnarea pârâtului la o amendă pecuniară. §5.189 appellatio şi iudex qui litem suam facit.Acţiuni arbitrarii. în faţa judecătorului. Cicero. respectiv forţa juridică. pag. ambii prezentând probe în susţinerea afirmaţiilor lor.. Sentinţa de absolvire nu avea decât un efect unic. Op. Gaius. cit. Se ştie că atât în procedura legisacţiunilor cât şi în procedura formulară sentinţele de condamnare aveau acest caracter. D. cit. respectiv litis contestatio.. tribunilor. 4..actiones judicia arbitraria.Intercessio191 . 131.Acţiuni directe şi acţiuni utile. 49.. E.188 restitutio in integrum.Acţiuni penale şi acţiuni persecutorii. o persoană particulară186 sentinţa dată de aceasta având efecte diferite după cum aceasta era o sentinţă de condamnare sau o sentinţă de absolvire. 44. Judecătorul persoană privată conducea dezbaterile şi în cele din urmă pronunţa o sentinţă ce putea fi de condamnare la plata unei sume de bani sau de absolvire. T. sau crea suspiciuni din partea altor magistraţi. 1. 31. 190 Gaius. procesul trecea în a doua etapă. 7 şi 8. §8. care era o persoană particulară şi nu un magistrat investit cu autoritate publică. 5. 13. Acest drept nu se putea exercita contra unei sentinţe date de către iudex . 68. 21 . Dreptul la intercesiune revenea consulilor.184 §6. 187 A. 6.182 Acţiunile penale .. În acest sens orice acţiune directă putea deveni o acţiune utilă printr-o ficţiune ce se insera în formulă. ca un ultim act al primei etape. 5. Pro Flacc. 2.actiones persecutoriae. 6. 185 XII. 25. 7. fie la restituirea lucrului. 210. 2. Giffrd. Acţiunile directe au fost create în scopul sancţionării unor cazuri în speţă.190 . Litis contestatio Procedura în faţa magistratului . 90. 25. cei interesaţi aveau la dispoziţie următoarele căi de atac: intercessio. Acţiunile utile constituiau acţiunile extinse de la anumite cazuri concrete la altele similare acestora. În cadrul procedurii formulare litis contestatio consta în remiterea unei copii de pe formulă ori dictarea ei de către reclamant pârâtului. respectiv prezenta o forţă juridică şi o forţă executorie. Căi de atac împotriva sentinţei Dacă o sentinţă de judecată dădea naştere nemulţumirii uneia dintre părţi. 191 G. 5.. 6. §7. . 55. Activitatea lor era similară în general cu cea din procedura legisacţiunilor. 6. pârâtul îşi formula apărările. pag. Sent. 4. erau acţiunile prin care se cerea condamnarea fie la repararea prejudiciului cauzat. 189 Cicero. Intercesiunea nu era o cale de atac propriu-zisă.. 2i. Inst. 1. Dacă una din părţi nu se prezenta la proces. Pro Flacc. Dimitrescu. Procedura in iudicio După ce magistratul remitea copii de pe formulă reclamantului şi acesta la rându-i pârâtului. 1. Judecarea procesului se făcea în public într-o zi fastă şi numai în prezenţa părţilor. judecătorul redevine ceea ce era înainte. pretorilor şi ei puteau desfiinţa doar acte date de către magistraţi. 49.

.. Ibidem. pr. 195 D. 199 I. 200 C. Reprezentarea în justiţie O perioadă îndelungată de timp. 95.Appelatio .193 .Judex qui litem suam facit194 . cit. Deci aici procesul se desfăşoară în faţa unei singure instanţe de la început şi până la darea hotărârii. şi în prezenţa celeilalte părţi.postulare pro alio. 50. Op. În epoca clasică datorită profundelor schimbări economice şi sociale. Bruxelles. pag.. Deci iată pasul către o reprezentare perfectă în care efectele sentinţei nu se produceau asupra lui cognitor ci asupra reprezentatului.cercetarea cauzei de către un magistrat.. aceasta s-a realizat în aşa fel încât în ceea ce priveşte pe cognitor acţiunea în baza căreia se dădea sentinţa de condamnare era adresată direct reprezentatului. Dacă pierdea procesul primea o condamnare la dublu. Op. 197 J. în special a dreptului postclasic procedura civilă extraordinară . adică ale raporturilor dintre particulari şi stat.extraordinem iudiciorum privatorum care a înlocuit procedura civilă normală . M. 7. Reprezentanţii în justiţie erau de două categorii respectiv: reprezentanţi privaţi desemnaţi prin cognitor şi procurator. 13. ci conform regulilor justiţiei administrative. C. ca o sancţiune pentru cererea sa neîntemeiată. Dimitrescu. 196 C. 55-56. pag.apelul constituia o cale de atac împotriva unei sentinţe judecătoreşti. Cei din urmă nu fac decât să acorde asistenţă juridică. 57. Op. practica a cerut admiterea reprezentării. 198 Gaius. dar mai ales datorită faptului că Imperiul roman a devenit în mod făţiş o monarhie absolută. Acestea erau cauzele care au determinat dispariţia200 procedurii formulare şi constituie originea procedurii extraordinare. Jacotă. Acelaşi lucru caracteriza şi procedura formulară după cum am văzut.. 36. pag. 95. St. Hanga.201 §2.. pag. Gaudement. în scopul unei rejudecări a cauzei din diverse motive ca mărturie mincinoasă. 1952. Origine Termenul de cognitio199 . eroare. Ibidem. cit. Cognitor se constituia ca reprezentant prin rostirea unor cuvinte solemne197.. 192 193 194 22 . 629. dol.. 103. Hanga. putea fi chemat în judecată prin intermediul unei acţiuni .constituia o cale de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei de condamnare prin care solicita o nouă soluţionare a litigiului. Cicero. Datorită schimbărilor economice. 2. cit. Coroi.198 În urma perfecţionărilor aduse de jurisprudenţă reprezentării imperfecte.Restitutio in integrum . El trebuia să fie un funcţionar supus controlului împăratului. 484. violenţă etc. 4... 615-662.ordo iudiciorum privatorum. sociale şi politice din secolul III. instanţă Vl. 6... În cadrul procedurii extraordinare dispare această caracteristică ce consta în divizarea procesului în cele două etape. La payrologie et l’organization judiciaire sous le principat. cit. împăratul nu mai avea nici un interes să menţină vechile instituţii din vremea principatului. care s-a făcut treptat de la reprezentarea imperfectă către cea perfectă. Gaius. Riccabono. pag.judecătorul care din neglijenţă a dat o hotărâre nedreaptă. Op. Chiar din epoca dreptului clasic unele procese nu mai erau judecate conform procedurii formulare. Milano. În aceste condiţii judecătorul nu mai putea fi un simplu particular. 2-10. Procurator se constituia fără folosirea cuvintelor solemne şi în absenţa celeilalte părţi. respectiv în epoca veche196 romanii nu au admis reprezentarea în justiţie în baza principiului . Vl. pag. Comparaţie cu celelalte proceduri Procedura legisacţiunilor era caracterizată prin desfăşurarea procesului în două etape respectiv in iure . Procedura extraordinară: COGNITIO EXTRAORDINARIA §1. 33.192 .actio in factum pentru o sumă de bani echivalentă cu paguba produsă de el. 1939. Exista de asemenea o diferenţiere între reprezentanţii în justiţie şi cei ce pledează pentru alţii . sau mai târziu de un funcţionar imperial privea o serie de situaţii diferite din care s-a dezvoltat în perioada imperiului.constituia cererea unei părţi de a fi repuse în situaţia anterioară procesului.195 §9. Jacotă. G. Op.Revocatio in duplum . cit.nemo alieno nomine lege agere potest . Blletino dell’Instituto di dirrito romano “Vittorio Scialoja“.„nimeni nu poate intenta în numele altuia o acţiune a legii“.în faţa magistratului şi in iudicio în faţa judecătorului. M. 83. Tomulescu. 3. 20. pag. Pro Caes. 201 S.

99. TEME DE EVALUARE 1. El fie că judeca procesul şi dădea un decret fie că trimitea cauza instanţei inferioare printr-un rescript.manu militari. pag. Libelle..libellus conventionis către autoritate care prezenta pretenţiile sale. Op.rectores. 114. Procedura de judecată Procedura extraordinară cunoaşte forme specifice după cum urmează:205 procedura prin denuntiatio. pag. Tomulescu. adresată de reclamant pârâtului cu caracter semioficial. 23 . procedura prin rescript. Hanga. Cheltuielile de judecată erau suportate de partea care pierdea procesul. Droit romain. consta în remiterea notificării procesului nu de către reclamant pârâtului ci de către un funcţionar inferior.praefecti praetorio din cele patru prefecturi ale Imperiului. pag. Procedura prin litis denuntiatio. se proceda la vânzarea bunurilor fostului pârât acum debitor. cit. iar în capitală supremul judecător era prefectul oraşului . Procedura prin denuntiatio consta în introducerea unei notificări .. Procedura prin rescript se realiza de către împărat care putea judeca orice proces. Care este definiţia procedurii legisacţiunilor? 2. 1921. 206 Ibidem. ce conţinea pretenţiile sale şi invitaţia de a se prezenta în faţa magistratului la o anumită dată. cit.. pag. Era suspensiv de executare. 32. cit. 209 G. În afară de această organizare judecătorească de drept comun existau şi instanţe speciale respectiv militare.denuntiatio. fiscale. şi era obligată să-l trimită instanţei superioare. După el pe o treaptă inferioară urmau prefecţii pretoriului .206 Procedura prin libel207 constituie cererea de citare a reclamantului . 208 C. St. şi de zece zile în dreptul lui Justinian. 463-464. III. Tomulescu.209 Se introducea la instanţa care a dat hotărârea. M. §5. Care este definiţia procedurii formulare? 3. Organizarea instanţelor203 Funcţionarii judecătoreşti fac parte din ierarhia funcţionarilor administrativi. În provincii judecau guvernatorii .. 207 P. 6.reprezentată de una şi aceeaşi persoană magistratul sau înaltul funcţionar. În vârful acestei ierarhi administrative se afla împăratul care era şi judecătorul suprem..in rem ipsam208 şi dacă pârâtul satisfăcea pe reclamant în cursul procesului se dădea o sentinţă de absolvire. Vl. denegare actionem. 316 şi următoarele. Formula dispare deoarece acesta nu putea să-şi trimită formula lui însuşi. fie oral într-un termen de 2-3 zile. adică cu autorizaţia magistratului. pag. 204 G. Op. Dacă nu se putea face executarea în natură.praefectus urbi. dacă partea făcea o cerere adresată acestuia numită supplicatio.. 480. bisericeşti. Cornil. 205 C. 5 PERSOANE 202 203 C. Op.204 §4. Care este definiţia procedurii extraordinare? TEMA NR.202 §3. 4. adică magistratul judecător. Cornil. St. cit. Bruxelles. Judecătorul putea acorda sau nu permisiunea de citare prin expresiile: dare. Hotărârea de judecată. 115. Op. procedura prin litis denuntiatio şi procedura prin libel. pag. Jacotă. 7. executarea ei şi apelul Sentinţa de condamnare era citită în public şi trebuia executată de cel care a pierdut procesul. 14: I. 45. Se făcea fie în scris. Faţă de procedurile anterioare aceasta purta asupra lucrului în litigiu . Pentru executarea sentinţei se făcea apel la organele statului . Apelul constituia calea de atac a părţii nemulţumite împotriva sentinţei. Collinet. praesides provinciae.

respectiv capacitatea de fapt şi capacitatea de drept. dând astfel vocii actorului o putere mai mare. l. 4. 4l. pag. Popa. acest cuvânt este întrebuinţat pe scena juridică romană pentru a desemna subiectul de drept capabil să joace un anumit rol juridic ca de exemplu rolul de pater familias. 27.215 . Histoire de la langue latine. 217 Paul. 14. 11. Bucureşti. status civitatis şi status familiae. A. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală asupra persoanei în dreptul roman §1. omul.. Dacă am definit capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice şi am acceptat identitatea între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de drept. adică ideea de subiect de drepturi şi obligaţii se exprima prin cuvântul persona care vine pe de o parte de la phersum211 ce însemna masca pe care actorii o purtau când îşi interpretau rolurile în amfiteatru. II. putem defini la fel capacitatea de drept.. pentru a avea drepturi şi obligaţii. pag. posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii în raporturi juridice concrete“214. îndeplineau în plus şi alte condiţii numite după opinia noastră de fapt. 5. Op. Teoria generală a dreptului. ca de exemplu statul. În dreptul roman capacitatea juridică era împărţită în două categorii. civitatem. Cocoş. l. cit. 1996. 218 Ibidem. sexul şi vârsta persoanei.persona constituie termenul care desemnează subiectul de drept care participă la un raport juridic. Noţiunea de persoană Persoana . de debitor. doar acele persoane care aveau personalitate sau capacitate puteau dobândi drepturi pe de o parte şi asuma obligaţii pe de alta în virtutea acesteia. a fi cetăţean şi a fi şef de familie sau cel puţin membru al familiei agnatice217. 84. care însemna a face să răsune. 210 211 24 . de moştenitor etc. municipiile212.ului format din cele trei elemente arătate mai sus. Cocoş. 212 D. societăţile cum ar fi societatea de publicani213 etc. de creditor. 2. aceasta constituind o persoană juridică sau morală. Capacitatea juridică în dreptul actual se disjunge într-o capacitate de folosinţă şi una de exerciţiu. Meillet.OBIECTIVE Caracterizarea genreala a noţiunii de persoana. V. §2. Aceasta cuprindea o anumită grupare de oameni. 50. S. iar pe de alta de la derivatul aceluiaşi cuvânt verbul personare. dar în realitate ea nu este decât prelungirea ei ca realizare practică. 215 S. ca fiind aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice. În vechiul drept roman nu orice om putea fi persoană. Capacitatea de fapt sau de exerciţiu era recunoscută numai persoanelor care în afara condiţiei status . omul respectiv trebuia să îndeplinească o serie de condiţii. l.218 Toate aceste condiţii de fapt erau avute în vedere pentru considerarea unei capacităţi depline. 216 Ibidem. l928. a notiuni de capacitate a persoanei precum si de categorii de persoane.Capacitatea de fapt. Arad. La romani. adică de a fi liber. D. şi care vizau discernământul. Acest subiect nu poate fi decât fiinţa umană.210 La romani noţiunea de persoană. Prin analogie. Cu timpul condiţiile riguroase care existau s-au atenuat.216 În acest context capacitatea de drept impune îndeplinirea câtorva condiţii pentru a fi deplină în sensul că persoana trebuie să posede un status format din trei elemente după cum urmează: status libertatis. D. Evoluţia capacităţii juridice în dreptul roman. familiam“. un individ) dar putea fi şi o colectivitate. 214 N. care participau la viaţa juridică la fel ca şi persoana fizică putând avea anumite drepturi şi obligaţii. 22. 213 Paul. Pentru a fi o persoană. Persoană putea fi o persoană fizică (un om. coloniile. Capacitatea juridică a persoanei Putem defini capacitatea juridică ca „o categorie ce desemnează aptitudinea. Capacitatea de fapt se prezintă în opoziţie aparentă cu capacitatea de drept.I. pag. pag. Pentru ca un om în societatea romană să fie pe deplin capabil trebuia să aibă atât capacitate de drept cât şi capacitate de fapt. de proprietar. concretă. l90. ll: “Tria enim sunt quae habemus: libertatem.

1. Ulpian. astfel: status libertatis . 7. excepţie făcându-se numai cu ocazia aplicării a două principii impuse de practică. Jacotă. 4.. 41. 1. ori dacă nu cel puţin membru al familiei agnatice. 4.. I. dublată 219 220 221 Paul . fiind al doilea element al capacităţii juridice romane. Originile sclaviei Originile sclaviei constau în naştere pe de o parte. 33. C. dezertorul. chiar dacă tatăl fusese om liber. b. atunci drept consecinţă el apelează la o ficţiune prin care se prelungeşte artificial personalitatea defunctului din momentul morţii până la cel al acceptării succesiunii. 3.220 Pentru că dreptul roman instituia regula că nu există patrimoniu fără titular. fiind primul element al capacităţii şi avea la bază împărţirea fundamentală . împărţirea în oameni liberi şi sclavi. Status libertatis însemna condiţia de a fi om liber. 82. 228 S. 87. pag. femeia care întreţinea relaţii cu sclavul altuia cât şi omul liber care se dădea drept sclav în scopul dobândirii unui câştig224. V. pag.“ Deoarece sclava era considerată că năştea întotdeauna în afara căsătoriei. Cocoş. în conformitate cu senatusconsultul Claudian. Elementele capacităţii juridice Am amintit deja despre status-ul pe care o persoană trebuia să-l posede pentru a avea capacitate deplină de drept.summa divisio hominum222. cit. copilul acesteia devenea sclav.D. 25 . vacantă susţine persoana defunctului“ . Inst. Status civitais constituia condiţia de a fi cetăţean roman. 3. Supra. 223 Gaius.pater familias. Pro Caecina. o facultate aparţinând persoanei. Oancea. status civitatis. I. I. 124..infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur. Începutul şi încetarea capacităţii În ceea ce priveşte întinderea capacităţii juridice romanii au considerat că aceasta fiind o aptitudine. Primul era „copilul conceput era considerat ca şi născut ori de câte ori era vorba de interesele sale“ . ceilalţi având însă o capacitate mai restrânsă. sclavul a avut o condiţie marcată de o evoluţie pe plan juridic. 3. Dintre toţi cetăţenii romani numai pater familias deţinea o capacitate deplină. Op.219 În baza acestui principiu de exemplu.225 Femeia care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul altuia şi nu le întrerupea la somaţiile stăpânului.pretii participandi causa227. Status libertatis §1. cit. Deci regula constă în: capacitatea sau personalitatea începea odată cu naşterea şi înceta odată cu moartea persoanei. 96.hereditas iacens sustinet personam defuncti. 1. Op. 5. ea nu putea să existe decât atâta timp cât exista persoana. 84. Al doilea principiu era „succesiunea iacentă. Inst.. 1. 114 222 Inst. 1. 226 Gaius. status familiae. 136-139. şi evenimente posterioare naşterii pe de alta. 1. hoţul prins în flagrant delict. Molcuţ.. de la o incapacitate absolută la una limitată chiar dacă în principiu acesta era considerat permanent un res.. status alcătuit din trei elemente221 care constituiau conţinutul personalităţii sau capacităţii juridice. pag. St.§3. §4. cit. cit. Străinul venit la Roma devenea sclav dacă nu se punea sub protecţia unui cetăţean roman.. Condiţia juridică a sclavului228 În societatea romană de-a lungul celor trei epoci ale dreptului. Op. devenea sclav şi omul liber care se lăsa vândut ca sclav pentru ca ulterior să împartă preţul cu vânzătorul . îşi pierdea libertatea devenind sclavă. D. Status familiae constituia condiţia de a fi şef de familie . Naşterea223 constituia evenimentul originar al sclaviei conform principiului „copilul născut în afara căsătoriei dobândea condiţia mamei. copilul născut după moartea tatălui avea dreptul la succesiune. 118-122. 12. pag. D.226 Cu titlul de pedeapsă. 224 E. pag. 225 Cicero. 227 M. Evenimentele posterioare naşterii erau cele care stăteau la baza originii sclaviei prezentând o anumită diversitate respectiv: războiul şi fapte pedepsite cu pierderea libertăţii ca debitorul insolvabil executat asupra persoanei. Tomulescu. străinul venit la Roma. Op. nesupusul la încorporare. Sclavii a.

referitoare la sclavi nu putea exista. 229 230 Ibidem. deoarece pater familias în virtutea lui manus . cei care făceau munci agricole la ţară. constituia „patrimoniul sclavului. dar totuşi o excepţie a întărit regula. 40. pag.peculium. 168. căci de drept dominus era proprietarul acestuia. 1. Această situaţie a determinat intervenţia legiuitorului pentru a le acorda acestora o anumită protecţie.. 21. 2 şi 40. bani. Astfel lex Junia Petronia235 a interzis stăpânilor de sclavi să-i oblige pe aceştia să lupte în arenă cu fiarele sălbatice fără aprobarea magistratului.melior per servos condictio nostra fieri potest. 1.contubernium.res. Testamenti factio activa . Astfel s-a admis că sclavul se poate obliga în nume propriu233 deşi obligaţia sa nu prezenta caracterele unei adevărate obligaţii. putea să-l vândă. 2. putea să-l pedepsească229 pe acesta cum voia. alţi sclavi în folosinţă cu titlu de peculium.. I. deoarece dintr-o sclavie patriarhală. Cocoş Op. 236 D. s-a ajuns la una forte dură. pag. ea s-a înrăutăţit pentru că sclavii fiind de acum înainte foarte numeroşi nu mai puteau trăi alături de dominus care i-a împărţit în familia rustica.239 Testamenti factio pasiva . Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa în fapt la viaţa juridică .. 2.Peculiul sclavului. Totuşi dominus. 6..ab gravem infirmitatem. care în anumite cazuri limitate a recunoscut implicit o oarecare capacitate sclavului de a în cheia acte juridice. cit..puterea asupra sclavului. 5. 3. împăratul Domitian interzice castrarea sclavilor. anumite bunuri constând în pământ. Dimitrescu Op. 207 26 . 232 Ibidem. II. 228. iar pe de alta şi în virtutea lui ius vitae necisque . împrumutându-i acestuia capacitatea sa juridică.consta în aceea că sclavul putea fi instituit ca moştenitor dacă totodată i se acorda şi libertatea240 pentru că numai astfel dominus putea să aibă un moştenitor necesar pe de-o parte. cit. şi deci trăiau în simple uniuni de fapt fără efecte juridice asupra soţilor şi copiilor . de exploatare crudă a lor. ce trăia în preajma stăpânului la oraş. C. el nu putea deci participa nici la viaţa juridică în nume propriu. Totodată pater familias în calitate de dominus . îşi exercita puterea asupra lor ca şi asupra celorlalte bunuri. sclavia s-a transformat într-una ce constituia baza producţiei economiei sclavagiste. Aceasta era posibil datorită formalismului cât şi a existenţei numai a contractelor unilaterale specifice dreptului vechi. ci din contra regimul lor s-a deteriorat din ce în ce mai mult chiar dacă. 233 Gaius. St Tomulescu.234 Deci rezultă de aici că sclavii pot face pe dominus atât creditor cât şi debitor prin tranzacţiile pe care le încheie cu terţe persoane. iar dacă acesta era insolvabil. 139.. Justinian237 a motivat toate aceste măsuri prin noţiuni legate de interesele statului sclavagist roman. însă nu o pot face mai rea . cit. şi familia urbana. excepţie ce se referea la sclavii publici care aveau în general un statut diferenţiat faţă de sclavii particulari. 238 S. I. 239 G. Sclavii nu puteau să aibă o familie din punct de vedere juridic. din punct de vedere juridic anumite aspecte legate de ei au fost reglementate într-un fel în avantajul lor. în virtutea principiului corespunzător epocii vechi a dreptului roman. mai ales la începutul acesteia sclavii aveau în cadrul familiei romane o viaţă patriarhală. 1.de dreptul de viaţă şi de moarte asupra lor. dată fiind condiţia lor de lucru . şi într-adevăr aceasta dovedeşte decăderea sistemului sclavagist şi inevitabilitatea dispariţiei sale indiferent de soluţiile căutate. permite sclavului să încheie acte juridice în acest context. case. cit. că sclavii pot face mai bună situaţia stăpânului. Pentru că sclavul nu avea capacitate juridică.stăpân al sclavului. 167. 24.Testamenti factio putea fi activa şi pasiva. nu se poate afirma că a existat un progres şi în ceea ce priveşte viaţa sclavilor. Op. şi apoi a lui dominica potestas . Ibidem.. Op. În epoca veche. El lăsa sclavului. Împăratul Claudius printr-un edict236 ia lui dominus dreptul de proprietate asupra sclavului părăsit .de o involuţie pe plan social în sensul că de la o condiţie blândă. 8.230 Sfârşitul republicii este momentul care marchează schimbări esenţiale în aşa-zisul statut juridic al sclavului. Dacă până acum situaţia sclavilor era oarecum mai uşoară. paradoxal. Dimitrescu. fiind un res. 240 C.. pag. 230.. 234 Ibidem. la fel ca şi în cazul fiului de familie. 237 Inst. 48. deterior fieri non potest. bunurile moştenite erau vândute pe numele sclavului care devenea infam. pag. să-l doneze etc. obligându-l în acelaşi timp şi pe stăpân. animale. să-l împrumute. ..“ dar era un patrimoniu de fapt .231 majoritatea.238 c. Pag. 235 D. pag. 811. Această situaţie nouă a fost consfinţită de către pretor. Cu tot progresul social al Romei în această perioadă. I. 7. Astfel ei beneficiau de dreptul de a testa pentru jumătate din peculiul lor. corespunzătoare sclaviei patriarhale din epoca veche. vol. liniştită şi nereglementată juridic strict. dispunând în baza lui ius abutendi pe de-o parte. 8.232 cei ce constituiau o minoritate. 231 G.puterea unică iniţială.

şi latinii fictivi.. 251 C. 9. împrumutându-le printr-o ficţiune capacitatea. în Italia. sclavul dezrobit prin testament de către stăpânul său. 40. Astfel după anumite păreri nexum a fost un contract de împrumut realizat prin mancipaţiune . Latinii coloniari erau populaţia coloniilor fondate după anul 268 î. 230. 22. §2. 6. 3.Cognatio servilis. pag..Peregrinii constituiau în vechiul drept roman categoria de oameni liberi formată din străini a căror situaţie juridică faţă de romani era reglementată prin diferite tratate internaţionale245.invito domino.. În consecinţă vom aprofunda studiul asupra acestei categorii în cadrul capitolului următor. Ele nu erau sancţionate prin vreo acţiune. 12. Între persoanele in mancipio şi sclavi exista o mare diferenţă. 75. . 230 Cicero. 50. Cicero. 45. Dimitrescu. pag. respectiv status civitatis. situaţie despre care moştenitorii acestuia cât şi sclavul neştiind. E. 287. locuitori ai Latiumului244 cu care Roma făcuse iniţial o confederaţie. Nexum bei Cicero.247 Liber homo bona fide serviens era omul care cu bună credinţă trăia în condiţia de sclav.251 Nexum constituie o instituţie a dreptului roman foarte controversată care a format obiectul unor continue dispute între romanişti datorită datelor incomplete.Cetăţenii constituiau categoria de oameni liberi ce se bucurau de deplinătatea drepturilor civile şi politice. Op. pag. 16. personalitatea lor. Latinii fictivi constituiau populaţia din provincii care primise condiţia juridică a latinilor coloniari. după cinci ani. cit. 129.n. 12.241 Am amintit anterior despre contubernium . Op. latinii coloniari. şi anume în timp ce situaţia persoanelor in mancipio era temporară cea a sclavilor era perpetuă şi ereditară. I. De off. ius comercii . . latinii. respectiv de ius conubii dreptul de a încheia o căsătorie valabilă conform dreptului civil. cit. Brutus.Latinii constituiau categoria de oameni liberi cu o condiţie inferioară cetăţenilor dar superioară peregrinilor. 248 şi al doilea.250 Nexi erau cei care trebuiau să muncească la creditori în baza lui nexum. s-a extins şi la alte bunuri ca în cele din urmă să devină un mod general de contractare. dar probabil au existat mai multe: primul. 1966..249 Addicti erau debitorii insolvabili atribuiţi creditorilor lor prin rostirea formulei addico de către magistrat. variate şi contradictorii cu privire la acesta. Gaudement. D. peregrinii. La rândul lor aceştia puteau fi de mai multe feluri după cum urmează: cetăţenii. 250 C.e.dreptul de a încheia acte juridice şi de a avea acces la legisacţiuni şi ius sufragii . copilul răpit de mic şi vândut ca sclav. Latinii erau de patru categorii. deci era intermediară între acestea două. I. 51.căsătoria ce consta în uniunea de fapt dintre un sclav şi o sclavă fără nici un efect juridic. D. Tomulescu. Latinii iuniani constituiau o categorie aparte care nu era ingenuă deoarece provenea din foştii sclavi eliberaţi prin mijloace neformale în temeiul legii Iulia Norbana. Oamenii liberi ingenui242 Oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care s-au născut liberi. Ei se bucurau numai de o parte din drepturile civile şi politice acordate cetăţenilor romani. cit.per aes et libram. îl determină pe cel din urmă să trăiască mai departe ca sclav. ca produs al unor obligaţii pe care ei le-au numit obligaţii naturale. 37. 249 D. 141.în dreptul clasic jurisconsulţii recunoscând o anumită personalitate juridică limitată în virtutea căreia actele încheiate de către sclav faţă de stăpân sau terţ erau valabile. oamenii liberi aflaţi în starea de semisclavie şi colonii. 248 D. 243 J. 140. Op. adică fii de familie. Latinii veteres243 sau vechii latini erau rudele de sânge ale romanilor. Oamenii liberi a. 12.dreptul de a alege. Op. 261. pag.Acţiunile cu caracter alăturat. dar pe care i-a cucerit ulterior. . Giffard. au recunoscut implicit că aceste acte determinau efecte diferite..Obligaţiile . 1. Stăpânii de sclavi au utilizat sclavii pentru a încheia unele acte juridice şi în numele lor. 245 Gaius. având un statut juridic deosebit faţă de toate celelalte categorii de oameni liberi. . 12. 247 Gaius. Textele romane menţionează două cazuri. 246 A. Persoanele in mancipio erau acele persoane care deşi libere. De fapt cetăţenia constituia după cum se ştie unul din elementele capacităţii juridice ale persoanei. St.252 241 242 G. 234.. Neapole. prin cens chiar împotriva voinţei stăpânului . 1. St. 244 S. şi dacă totuşi debitorul executa de bunăvoie obligaţia el nu putea cere să i se restituie ceea ce plătise.246 Persoanele in mancipio ieşeau din această stare aşa cum am spus. Tomulescu. erau vândute de către pater familias sau abandonate noxal în mâinile victimei unui delict comis de acesta. 92. şi se bucurau numai de ius comercii. 27 .. pag. fiind alieni iuris. cit... după care de la împrumutul de bani iniţial. latinii iuniani. respectiv latinii veteres.. 34. .

Oamenii semiliberi iniţial. 1958. având o condiţie juridică hibridă. adică erau lipsiţi complet de capacitate. colonii proveneau din oameni liberi.prin convenţie particulară. . De aceea munca lipsită de randament a sclavilor a fost treptat înlocuită cu cea a colonilor care erau ei înşişi interesaţi în procesul de producţie. 254 C. foşti sclavi eliberaţi de stăpânii lor prin dezrobire numiţi liberţi. colonul se putea căsători.în drept. Prin lex maioribus constituta la sfârşitul principatului toţi colonii au fost transformaţi în coloni servi. societatea postromană. neputându-l părăsi. b. De lingua latina. cine avea calitatea de colon timp de 3o de ani. 51.adică dezrobirea acestuia prin voinţa stăpânului. lucru. căci nu era sclav. cit. După alte păreri nexum era o convenţie de aservire253 încheiată în faţa magistratului sub forma unei declaraţii prin care creditorul afirma că munca debitorului îi era aservită pentru un număr de zile. Ca om liber din punct de vedere formal. Op. Toate aceste implicaţii ale colonatului denotă că instituţia ca atare a fost elementul catalizator de schimbare a societăţii sclavagiste romane într-o societate de tip feudal fundamentată pe altă bază economică. cit....prin naştere. 256 D. Cauzele apariţiei colonatului au fost variate. La o privire mai atentă se observă că primele trei cauze ale colonatului aparţin dreptului privat roman. întemeiat pe munca servilor. Nicolau. VII.prin cucerire şi captivitate. 257 C.prin denunţarea cerşetorilor aceştia deveneau colonii ai denunţătorilor. iar la sfârşitul imperiului colonul nu se putea căsători cu o femeie liberă ci numai cu una din acelaşi mediu social. Hamangiu.e. 622. . Cauzele încetării colonatului. ţărani ruinaţi care arendau pământ. respectiv cele de tip feudal. prin nexum nu mai era obligat să cheme pe debitor în judecată ci putea să treacă direct la executare prin manus injectio. Colonatul a avut un impact serios asupra societăţii sclavagiste romane cu implicaţii sociale şi istorice profunde în evoluţia ulterioară a acestei societăţi. un om liber se putea vinde în calitate de colon. că aceasta era bineînţeles limitată. 9. iar aceştia din urmă erau asimilaţi cu sclavii255. 255 Ibidem. Tomulescu Op. se înţelegea că cel născut într-o familie de colonii căpăta condiţia juridică a părinţilor din familia în sânul căreia s-a născut. G. iar pe de alta să împiedice pe coloni să părăsească terenurile luate în arendă. Aceasta se făcea în anumite moduri. deoarece pentru realizarea lui părţile fac apel la un proces fictiv. superior celui sclavagist. res într-o persoană şi consta în manumisio . Auctorati erau cei care se angajau ca gladiatori.258 De aici au apărut două consecinţe: stăpânii au încercat să facă din sclavii lor coloni pe de-o parte. Maşchin. colonul nu îl putea chema în judecată pe acesta decât în mod excepţional. ştim că în urma războaielor de cucerire duse de către romani prizonierii de veneau de regulă sclavi. 28 . în comparaţie cu cele ale apariţiei sale erau mai puţine şi cu timpul deveniseră din ce în ce mai rare.257 constând în aceea că situaţia de colon se putea dobândi în următoarele forme: . Implicaţii sociale. între cea de om liber . putea încheia diferite acte juridice şi putea testa. C. Aici nexum apare ca o aplicaţie a lui in iure cessio. de tip feudal ce avea la bază un sistem economic diferit. Redempti ab hostibus erau persoanele răscumpărate de la duşmani. ei erau priviţi la fel din punct de vedere juridic. Deci rezultă în ceea ce priveşte capacitatea. Oamenii liberi dezrobiţi Oamenii liberi dezrobiţi constituiau acea categorie de persoane. 258 A. cit. 314-315. 252 253 Varro. . pag. Op. Dezrobirea era mijlocul prin care sclavul se transforma dintr-un bun patrimonial. 1. dar în fapt era ca şi acesta mai ales datorită faptului că era legat de pământ. 225.Acest contract era la îndemâna creditorului pentru că acesta. pag. Ei au apărut în sânul societăţii sclavagiste romane ca o categorie ce prefigura în germene relaţii economice de alt tip. ce a constat în faptul că aceasta a constituit germenele viitoarei societăţi. dar uneori statul roman îi transforma pe aceştia în colonii. fiind ţinut în această stare în mod abuziv chiar şi după îndeplinirea zilelor de muncă pentru care se obligase în vederea plăţii datoriei. respectiv prin secolul I î. beneficiind astfel de o condiţie socială şi juridică superioară sclavilor.n. 105.256 care rămâneau sub puterea răscumpărătorului până când restituiau suma plătită pentru răscumpărare. declaraţie ratificată de către magistrat prin addico. 28. pag. respectiv formale şi neformale. pag. avea putere părintească asupra copiilor. M. Stăpânul avea asupra lui un drept de corecţie. rămânea pentru totdeauna colon. . St. în timp ce ultimele două aparţin dreptului public roman.254 În baza lui nexum omul liber ajuns nexus era tratat ca un sclav.prin prescripţia de 30 de ani.

Totuşi odată cu trecerea timpului şi cu evoluţia vieţii sociale au apărut moduri de dezrobire neformale.vinci tortive. lentă. Testamento era modul formal de dezrobire prin care sclavul putea fi eliberat direct sau indirect. 129. La începutul epocii clasice. post mensam. Op. şi erau cele îndeobşte cunoscute respectiv censu. Vindicta era tot un mod formal de dezrobire ce consta într-un proces fictiv intentat de către adsertor libertatis printro acţiune prin care pretindea că un anumit sclav era liber. neîngrădită. când viaţa la Roma era una patriarhală. Astfel de moduri259 erau: per epistulam. şi ius militiae. G. I. I. cit.pessima libertas peregrinilor. De aceea împăratul Augustus a limitat dreptul stăpânilor de a-şi elibera sclavii. datorită intereselor stăpânilor. şi în fine sclavul bătrân şi bolnav părăsit de stăpânul său şi devenit liber în baza unui edict al împăratului Claudiu. Ius conubii sau conubium era dreptul de a încheia o căsătorie valabilă. Drepturile politice erau: ius sufragii şi ius honorum. 29 . 234. ritualiste chiar. 5. 19. Acest mod a fost recunoscut mai târziu de către împăratul Constantin. respectiv cea directă şi cea indirectă există o diferenţă esenţială în ceea ce priveşte condiţia juridică a sclavului după dezrobire. in ecclesia. adică în această situaţie el dobândea o libertate restrânsă devenind latin iunian. ius conubii. 218. Post mensam era modul neformal de dezrobire prin care dominus în timpul unei mese. neagitată şi relaţiile sociale relativ simple. pag. In ecclesia . Nicolau. faţă de convivi acorda libertatea unui sclav de care era mulţumit pentru felul în care acesta a servit. dar valabile iure pretorio. Ius militiae era dreptul de a servi ca soldat în legiunile romane. Ius sufragii era dreptul de a alege. 259 260 G. Op. 261 C. în conformitate cu dreptul civil. dezrobirile de sclavi erau rare.262 În epoca veche a dreptului roman. Per epistulam era modul neformal de dezrobire care se realiza când dominus scria o scrisoare în care spunea că eliberează pe sclav. cât timp sclavia era considerată o instituţie domestică şi familială.. sclavul mai tânăr de 30 de ani dezrobit de un cetăţean contrar dispoziţiilor legii Aelia Sentia. vindicta şi testamento. dar şi obligaţii respectiv de a plăti impozite către stat. Cetăţenii romani . conform legii Aelia Sentia deveneau numai peregrini dediticii şi în consecinţă aveau o situaţie inferioară . Girard. Inter amicos era modul neformal de dezrobire prin care în faţa prietenilor săi dominus afirma pur şi simplu că acordă libertatea unui sclav sau mai multora. Între cele două posibilităţi. prin două legi importante respectiv Fufia Caninia şi Aelia Sentia. Op. adică acele moduri ce nu implicau anumite solemnităţi pentru realizarea lor. De obicei modurile formale de dezrobire erau specifice epocii vechi. ele fiind simple acte de voinţă liberă. 263 Ulpian. 262 Gaius. inter amicos. Hamangiu.260 Sclavul eliberat de către un latin devenea la rându-i latin dezrobit cu condiţia socială similară a fostului stăpân.in sacro sanctis ecclesiis. În această categorie intrau după cum am afirmat mai sus şi sclavii dezrobiţi de cetăţeni în baza legii Junia Norbana. etc. care erau nule din punct de vedere iure civili. Censu constituia modul formal de dezrobire înfăptuit cu consimţământul stăpânului prin înscrierea pe listele celor care plăteau impozite statului roman. cit. Ius comercii sau comercium era dreptul de a încheia acte juridice potrivit dreptului civil roman dar şi dreptul de a intenta o acţiune civilă în justiţie.civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate drepturile263 civile şi politice. dezrobirile s-au înmulţit într-un mod exagerat astfel încât ele începuseră să devină un pericol pentru baza economică a statului sclavagist roman. cit. Modurile neformale de dezrobire... liniştită.261 Sclavul eliberat de către un peregrin devenea la rându-i peregrin dezrobit dobândind condiţia socială a fostului stăpân. Totuşi trebuie să remarcăm că peregrinii dezrobiţi care în timpul sclaviei suferiseră pedepse grave pentru fapte abominabile . deci implicit deveneau oameni liberi cu drepturi civile.. Dimitrescu. Reg. Acest mecanism juridic presupunea ca sclavul să fie atins cu vindicta iar magistratul ratifica declaraţia stăpânului pronunţând formula addico. pag. Fr. M. era modul formal de dezrobire care se făcea în biserică în faţa preotului şi a credincioşilor. 26.Modurile formale de dezrobire erau acele forme ce implicau procedee solemne. pag. Status civitatis Status civitatis sau condiţia de a fi cetăţean era al doilea element al capacităţii juridice romane asupra căruia vom pune accentul pentru că cetăţenii formau acea categorie de persoane cu o condiţie juridică superioară. Drepturile civile erau: ius comercii.

a libripensului (cantaragiului). în urma comiterii unor fapte penale. respectiv puterea soţului asupra soţiei în cadrul căsătoriei numită cu manus. dar aceasta a fost posibil numai datorită transformărilor produse în cadrul formelor de proprietate romană care au evoluat odată cu condiţiile materiale de existenţă sociale. Molcuţ. a balanţei. exil. 67. beneficiul legii. Familia romană În dreptul Roman cuvântul familia avea mai multe accepţiuni. iar dacă se năştea în afara căsătoriei el dobândea condiţia juridică a mamei din momentul în care l-a născut. Puterea lui pater familias asupra persoanelor Patria potestas. cei vânduţi puteau reintra după cinci ani sub puterea lui pater familias care i-a mancipat. Prin fapte ulterioare naşterii distingem mai multe moduri. şi mancipio. neadmiterea dublei cetăţenii. 116. a părţilor. În dreptul evoluat. Prin pierderea libertăţii cetăţeanul roman devenea sclav. D. Totuşi. după cum am arătat anterior era o adevărată proprietate putere care implica anumite forme specifice pentru ca proprietatea să fie dobândită. dezrobirea. 138-141. cit. Status familiae §1. respectiv natralizarea. Puterea lui pater familias asupra bunurilor Dominica potestas. pag. Op. Mancipio. erau necesare prezenţa a cinci martori cetăţeni romani. 30 . Această putere se exercita asupra persoanelor cumpărate prin mancipatio ce constituia un mod originar de realizare a operaţiunii juridice de vânzare266 prin îndeplinirea unor forme solemne ce constau în existenţa unor condiţii fără de care nu era posibilă recunoaşterea actului. şi atunci acesta dobândea condiţia juridică a tatălui în momentul în care l-a conceput. Prin naştere distingem două moduri după cum copilul se năştea în sânul căsătoriei. ei se găseau într-o stare temporară de semilibertate.Ius honorum era dreptul de a fi ales. Oancea.265 Puterea maritală. dar tot în epoca veche puterea maritală a preluat numele fostei puteri unice manus. respectiv fie totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea cuiva. 264 265 Gaius. Tomulescu. fie totalitatea bunurilor şi persoanelor aflate sub puterea lui pater familias. Condiţia de cetăţean se pierdea prin pierderea libertăţii. adică cu puterea bărbatului asupra femeii.dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente în cadrul familiei romane. Astfel. 135. Naturalizarea constă în dobândirea cetăţeniei în urma unei legi votate în mod special pentru anumite persoane strict individualizate. Persoanele care cădeau sub această putere erau numite persoane in mancipio. a. treptat proprietatea asupra bunurilor în cadrul căreia se exercita aceasta s-a degajat de noţiunea de putere cu consecinţe şi asupra transferului proprietăţii. în virtutea faptului că sclavul era asimilat cu un lucru . 267 Gaius. b. în ceea ce priveşte persoanele ea a evoluat şi s-a diversificat în următoarele forme: patria potestas. I. economice. schimbându-şi însă conţinutul semantic în sensul că ea desemna acum o putere specifică. cit.res. Dominium era puterea exercitată stăpân . 1973. 145 266 E. Op.264 Dezrobirea constituia un mod de dobândire a cetăţeniei de un sclav dezrobit de către un cetăţean roman care îi fusese stăpân până în momentul manumisiunii. respectiv mancipant şi accipiens. pag. cât şi a lucrului care făcea obiectul vânzării. manus. I. începând cu sfârşitul republicii până la împăratul Justinian inclusiv într-un sens apropiat de cel modern. iar în ceea ce priveşte bunurile dominica potestas şi dominium. 196. St. 123. 49. C. diferită de cea iniţială. fie un grup de persoane aflate sub aceiaşi putere. Această putere se exercita asupra descendenţilor şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane. Astfel. Beneficiul legii consta în dobândirea cetăţeniei de către străinii care îndeplineau condiţiile cerute de aceasta.267 Recunoscându-se condiţia lor juridică ca fiind specială. Pater familias exercita în cadrul familiei romane o putere care îşi avea obârşia în societatea gentilică primitivă anterioară societăţii romane. Aceasta era puterea asupra sclavilor îmbrăcată în haina dreptului de proprietate. I. societate cu specific patriarhal caracterizată prin autoritatea şefului de familie asupra tuturor membrilor acesteia ea extinzându-se după cum am văzut şi asupra bunurilor.. Condiţia de cetăţean se dobândea prin naştere şi prin fapte ulterioare naşterii. politice. Aceasta.

puterea părintească încetează pentru totdeauna şi fiul de familie iese de sub patria potestas devenind sui iuris. Ea se exercita asupra persoanelor libere . din mai multe puncte de vedere după cum urmează: pater familias putea fi un bărbat căsătorit sau chiar un copil fără părinţi. 10. Familia cognatică constituia comunitatea de persoane ce aveau drept legătură între ele coganaţiunea ca o rudenie de sânge272 indiferent dacă se găseau sau nu sub aceiaşi putere273. 274 E. Termenul de persoană sui iuris era întrebuinţat pentru a desemna pe acel cetăţean care avea calitatea de pater familias. Conform principiului că „toţi agnaţii sunt cognaţi“. St. . Gentilitatea era deci o formă de rudenie romană care îi unea pe membrii aceleiaşi ginţi275. Op. apoi copiii şi nepoţii din fii. 1. cit. 272 Ibidem. şi în acelaşi timp preotul cultului domestic. nepoţi etc. pag. adică fii şi fiice. Pierderea unui element al capacităţii E.277 Patria potestas era puterea pe care o exercita pater familias asupra descendenţilor săi fii. a. Aveau această condiţie juridică în primul rând soţia.fii de familie.278 b. pag. ca de exemplu o adopţiune sau o căsătorie. 276 C. Cognaţii nu erau întotdeauna şi agnaţi. pag. Tomulescu. Oancea. 278 S.. Patria potestas a evoluat pe parcursul celor trei epoci ale dreptului roman. Dacă însă există o persoană intermediară. indiferent dacă erau băieţi sau fete. Puterea părintească Această putere purta numele de patria potestas şi era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias în cadrul familiei romane... iar fiul de familie cade sub puterea părintească a intermediarului..274 Gentilii erau o categorie de rude îndepărtate în cadrul familiei romane. Moartea lui pater familias Dacă pater familias moare şi dacă între el şi fiul de familie nu se interpune nici o persoană intermediară. fiice. Oancea. 271 Ibidem. cit.1973 pag. respectiv asupra descendenţilor săi. 52. El putea fi tatăl. Familia agnatică270 constituia comunitatea de persoane care aveau drept legătură între ele agnaţiunea ca o rudenie civilă.269 Termenul de persoană alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater familias. puteau dovedi în schimb că provin din aceiaşi gintă. De exemplu dacă sora trecea prin căsătorie sub puterea bărbatului şi înceta să mai fie agnată cu fratele ei rămas sub puterea tatălui. Bucureşti. cit. Familia comuni iuri271 constituia un grup mai larg de rude ce cuprindea toate persoanele care se găseau sau s-ar fi putut găsi sub aceeaşi putere părintească. 4 pr. 1991. 270 M. 10. Acesta avea o poziţie specială în cadrul relaţiilor de familie romană.. Hanga. Op. D. dacă erau născuţi în familie . pag. Jacotă. 15. 38. 187. din aceasta făceau parte şi toate rudele de sânge.. singurul care judeca şi media între membrii familiei aflaţi sub puterea sa.natura sau dacă au devenit membri al familiei printr-un act juridic civil.liberi care făceau parte din familia lui. Molcuţ. Jacotă. 126. V.276 copii. M V. Op cit. Hanga. strămoşesc al familiei. Op. ea continua să fie cognată cu el. 1929. 268 269 31 . bunicul sau străbunicul acestora. Nepoatele din fii nu o puteau avea deoarece odată cu căsătoria fiicelor acestea cădeau sub puterea lui pater familias al noii familii în care intrau. 275 Ibidem. II. s-a transformat caracterizându-se prin trăsături specifice. nepoţi sau nepoate din fii.. Elemente de drept roman. D.177. cit. dacă pater familias ar fi trăit un timp indefinit. pag. Longinescu. patria potestas încetează numai privitor la persoana defunctului. care neputând dovedi că se trag din acelaşi pater familias. Op. Vl. 670. D. totodată el era singurul proprietar al patrimoniului familiei. Astfel fraţii rămâneau rude agnatice după moartea lui pater familias iar descendenţii lor pe linie masculină erau între ei agnaţi. Drept roman. Dacă ştim că romanii desemnau prin termenul de familie atât persoane cât şi bunuri este uşor de înţeles că şi copilul chiar dacă nu avea părinţi putea fi un astfel de şef de familie pentru că de fapt el exercita dreptul de proprietate asupra unor bunuri268. 145 277 Vl. un alt aspect al poziţiei speciale a lui pater familias faţă de familia romană se referea la faptul că acesta era considerat ca o persoană independentă care nu se supunea puterii nici unei alte persoane. pag.Persoane sui iuris şi persoane alieni iuris.. Acest statut lua sfârşit odată cu moartea fizică sau juridică a lui pater familias când de regulă persoanele alieni iuris deveneau sui iuris. Molcuţ. §2. 97. 273 Inst. toţi desemnaţi prin termenul filii familiae .

care era oricum mai rară în această epocă. Astfel în căsătoria cu manus. cei care au fost luaţi prizonieri de duşmani.279 o „moarte civilă“ despre care am vorbit anterior mai pe larg. şi intra în familia soţului dobândind în noua familie drepturi noi. 281 S. Op. 129. el va avea pe copii sub potestas. Op. e.în baza dreptului la postliminium puterea tatălui rămâne în suspensie şi atunci când fiul sau nepotul. iar dacă se întâmplă să moară acolo. Romanii au cunoscut mai multe feluri de căsătorie corespondente într-o anumită măsură epocilor de drept care s-au succedat şi totodată au coexistat unele cu altele.285 Căsătoria fără manus era căsătoria specifică dreptului clasic cu toate că ea coexista şi cu căsătoria cu manus.283 era uniunea bărbatului şi a femeii ce implica o viaţă comună . Op. 282 Gaius. 21. Academiei. au fost luaţi ei înşişi prizonieri de către duşmani“. dreptul copiilor rămâne în suspensie în baza dreptului la postliminium. În ceea ce priveşte pe tatăl decedat în timp ce era în mancipium.. Căsătoria romană Căsătoria era o uniune între bărbat şi femeie. Aşa că odată reîntors. Op. Molcuţ. c. 306. I. respectiv al libertăţii ce se numea capitis deminutio maxima. I. 285 M. Solazzi. pag. Moartea fiului de familie Dacă fiul de familie murea prin acest eveniment el ieşea de sub puterea părintească care de fapt înceta să mai existe deoarece nu mai avea obiect asupra căruia să poată fi exercitată. M. 284 Inst. aceasta este o ieşire de sub patria potestas pe care am studiat-o anterior. cit. f.. a cetăţeniei ce se numea capitis deminutio media. 670. divini et humani iuris comunicatio. pag. cit.. I. Jacotă. În consecinţă pierderea unui element al capacităţii prin capitis deminutio constituia unul din modurile de ieşire de sub puterea părintească indiferent dacă aceasta era suferită de pater familias sau de fiul de familie. St. cit. V. copiii vor deveni sui iuris. în virtutea acestuia. Era o căsătorie mai simplă şi cu toate controversele ce au existat asupra ei se pare că ea exista încă din epoca veche. Jacotă.nuptia sive matrimonium este vire et mulieris conjunctio.. Ed. 1. pag. agnaţiunea. drept pedeapsă pentru tată. consortium omnis vitae. fiindcă probabil era folosită de plebei. Alte moduri de ieşire de sub puterea părintească Dobândirea unor demnităţi de către fiul de familie. cit. respectiv dreptul de succesiune şi dreptul la rudenia civilă. S. o asociere pentru toată viaţa.281 d. o împărtăşire a dreptului civil şi religios . Longinescu. 283 Modestim. 2. femeia părăsea familia de origine rupând astfel legăturile agnatice cu aceasta. dar una juridică produsă de ceea ce romanii numeau capitis deminutio. individuam consuetudinem vitae continens. 153. sau a puterii părinteşti ce se numea capitis deminutio minima.280 fie prin pierderea tuturor celor trei elemente ale capacităţii.nuptiae sunt comunicatio maris et feminae. 279 280 1963 32 . C. 182. 91. mai ales că era menţionată de către Legea celor XII Table. §3. În această condiţie ea nu putea fi emancipată şi nici dată în adopţiune. când vor fi să se întoarcă din captivitate. desfiinţarea personalităţii. 23. chiar dacă devine sclavul duşmanilor. V. Emanciparea Este un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia. E. Acest mod de ieşire de sub patria potestas se referă atât la pater familias cât şi la fiul de familie. capacităţii. Capitis deminutio înseamnă distrugerea. Postliminium. îşi recapătă toate vechile drepturi. 56.Aceasta înseamnă de fapt tot o moarte. La fel vom spune că .. pag. Contribuţii la studiul crizei generale a sistemului sclavagist în imperiul roman. 1955. D. 1. adică cu puterea maritală a bărbatului exercitată asupra ei. Studia et documenta historiae et iuris. D. şi care se producea fie prin pierderea unui element al capacităţii. Gaius în Institute282 spune: „când un tată a fost luat prizonier de către duşmani. Oancea. Tomulescu. pag.284 Formele căsătoriei.

. 291 Ibidem. Conubium. a doua. termenul. Voltera. Jura. nu a fost permisă până la împăratul Augustus care însă a tolerat-o cu scopul de a încuraja căsătoriile într-o perioadă când familie romană era în declin. adică dreptul de a absenta trei zile consecutiv de la domiciliul bărbatului. Referitor la băieţi se folosea sistemul cercetării corporale până la împăratul Justinian. era alieni iuris.coemptio. 290 Gaius. Noailles. D. Rudenia. St. Condiţii de fond Sunt aceleaşi atât pentru căsătoria cu manus cât şi pentru căsătoria fără manus. E.usus. 54. la capătul căruia femeia intra în mod automat sub puterea bărbatului.consimţământul . I. cit. Faţă de mamă copiii erau străini găsindu-se în poziţia de rude de sânge.Prin căsătoria fără manus adică fără puterea bărbatului exercitată asupra femeii. Revue internationale des droits de l’antiquité.. Op cit. 1958. 415. certa et solemnia verba. 288 Gaius. adică erau în stare să procreeze. 233. St. Pentru căsătoria fără manus nu exista vreo condiţie specială privind forma. pag. Căsătoria dintre ingenui şi dezrobiţi. o formă de căsătorie inventată de către plebeii care nu aveau acces la confarreatio. dacă aceasta nu întrerupea prin ius trinoctii. cit. 1991. Tomulescu. 113. Tomulescu. Girard. 1958. 292 C. b. alianţa. aceasta rămânea în familia de origine având două poziţii după cum era cazul: prima. 236. iustum matrimonium). nu se cerea consimţământul lor.vârsta295 admisă pentru căsătorie era stabilită pentru fete la 12 ani. . 143..289 . (afinitas) era legătura care unea pe unul dintre soţi cu rudele celuilalt soţ. 1937. Tomulescu.291consta dintr-o mancipaţiune făcută de însăşi femeie către viitorul ei soţ. 289 Hommes et choses de l’ancien Rome. 286 287 C. . cit. pag. manus asupra soţiilor lor după modelul patricienilor.confarreatio. o căsătorie inferioară celor două anterioare. ci a persoanelor sub a cărui putere se găseau aceştia. 1897. Legea. I. adică între persoane care nu au fost niciodată sclavi şi liberţi. Din acest punct de vedere nu se făcea distincţia între agnaţiune şi cognaţiunea în linie directă ea constituind un obstacol la căsătorie. zeu atât al războiului cât şi al agriculturii. pag. Deci aceasta era o vânzare cumpărare simulată a femeii către bărbat. 1936. Revue historique de droit francais et etranger. pag. 112. constituind o piedică la căsătorie atunci când prin diferite dispoziţii legale se oprea căsătoria între diferite persoane. Când ele erau sui iuris.affectio maritalis. 147. I. care în dreptul vechi şi dreptul clasic nu constituia decât o simplă uniune de fapt.293 Când persoanele ce se căsătoreau erau alieni iuris. 1936. Concubinatul era căsătoria specifică dreptului postclasic. din punct de vedere al celei din urmă accepţiuni trebuia să fie deci personal în sensul că fiecare din cei doi soţi trebuia să-l aibă faţă de celălalt. când s-a stabilit vârsta de 14 ani. pag. oricare ar fi fost gradul de rudenie. Căsătoria era un act de drept privat ce nu se putea încheia fără prezenţa soţiei. Alianţa. pe când în linie colaterală nu constituia o piedică decât până la un anumit grad. C. St. în schimb ea se putea încheia fără prezenţa soţului. cit. 343. când se considera că ele au devenit nubile. Această capacitate făcea ca iustae nuptiae să existe. iustum matrimonium chiar dacă bărbatul nu avea autoritate asupra ei. 294 E. P. de unde şi denumirea de confarreatio.288 căsătoria specifică numai patricienilor care beneficiau exclusiv de îndeplinirea unor ritualuri religioase de la care erau excluşi plebeii. condiţia socială şi legea. Condiţia socială. Op. creând un drept de moştenire faţă de tatăl lor pentru copiii naturali născuţi în afara căsătoriei fără manus. găsindu-se astfel sub patria potestas a lui pater familias. 33 . Viitoarea soţie trebuia să poarte pe cap un voal de culoare roşie ce semnifica consacrarea către zeul Marte. a flaminului lui Jupiter şi a lui pontifex maximus. În cadrul acestora se oferea zeului Jupiter o pâine făcută din grâu. Oancea. dându-i efecte juridice. era acel drept recunoscut unei persoane de a încheia o căsătorie valabilă conform cu ius civile (iustae nuptiae. ca de exemplu între guvernator şi o femeie din provincia pe care o guverna. era sui iuris aflându-se sub tutela perpetuă a agnaţilor. Op. I.294 se cerea consimţământul lor. în faţa unui număr de zece martori. se pronunţau solemn anumite cuvinte cu semnificaţie rituală. farreus panis. Molcuţ. cu scopul de a dobândi şi ei putere. pag. pag. 111.. 293 Fr. Aceasta era şi ea o iustae nuptiae. E. Condiţii de formă287 Acestea priveau numai căsătoria cu manus: . 1911. Voltera. Încheierea căsătoriei era urmată de conducerea soţiei la casa soţului unde se dădea o petrecere rituală care atesta legitimitatea căsătoriei.conubium (ius conubii). Justinian286 a fost acela care a ridicat concubinatul la rangul de căsătorie.. . Op. Astfel: . Existau unele piedici la căsătorie292 care erau următoarele: rudenia.290 constă în coabitarea femeii cu bărbatul timp de un an de zile. Pentru încheierea căsătoriei trebuiau îndeplinite anumite condiţii: a. Op.

614.. Vl. 202. 603. G. b. ea îşi păstra mai departe acest statut.stipulaţia prin care bărbatul promitea restituirea dotei în caz de desfacere a căsătoriei. 34 . adică tot ceea ce dobândeşte soţia intră în patrimoniul familiei. În căsătoria fără manus soţii trăiau în regimul separaţiei de bunuri. Paternitatea nu se stabilea decât prin căsătorie prin regula: mama întotdeauna era sigură chiar de ar fi zămislit în afara căsătoriei. neexistând pentru ea obligaţia de fidelitate şi nici de a locui la domiciliul soţului ei. care era proprietatea lui pater familias. Astfel. Aceasta se realiza în mod forţat sau în mod voluntar. În cazul morţii acestuia primea o parte egală cu partea pe care o primea fiecare copil.300 În mod voluntar căsătoria se desfăcea prin voinţa părţilor.299 constituia bunurile femeii ca soţie existente pe lângă zestre. 1978. dar dacă femeia nu avea ea însăşi grijă să încheie această stipulaţie. ci păstrau o parte din ea pentru ele însele. pentru cheltuielile făcute de soţ pentru întreţinerea dotei. Tot ca un mod forţat se desfăcea şi căsătoria care după încheiere intra sub incidenţa unei piedici la căsătorie. M. etc. şi a nu se da posibilitatea unei categorii de bărbaţi să se îmbogăţească prin dotă. în sensul că la sfârşitul republicii ca o consecinţă a slăbirii legăturilor de familie. Jacotă. Op.relaţiile personale dintre soţi. În epoca veche soţul avea drepturi nelimitate asupra bunurilor dotale. G. Totuşi soţia îi putea acorda soţului anumite drepturi asupra parafernei ca: administrarea bunurilor parafernei. tatăl însă era acela pe care îl arăta căsătoria. numită cautio rei uxoriae . el putea reţine din ea o parte din bunurile dotale în următoarele cazuri: pentru a se asigura creşterea copiilor rezultaţi din căsătorie. la căsătoria cu manus acţionează regimul comunităţii de bunuri. cu o dezrobită. 298 S. Faţă de aceştia au apărut următoarele efecte:297 legitimitatea. . dacă era persoană sui iuris. prin care femeia putea solicita restituirea dotei dacă a omis să încheie stipulaţia de restituire a dotei. cit. femeile căutau să-şi asigure o anumită independenţă şi de aceea nu-şi constituiau zestre toată averea.296 . nu numai în timpul căsătoriei dar şi după desfacerea acesteia pentru motivul că acest regim devenise abuziv. Op. 300 Vl. 299 Ibidem. Desfacerea căsătoriei. s-a impus ca dota care susţinea sarcinile căsătoriei să fie restituită celui care a constituit-o. 195. Căsătoria stabilea între soţi o comunitate de vieţuire. În căsătoria fără manus femeia rămânea în familia de origine. îi putea trece proprietatea lucrurilor corporale cu obligaţia de a le înapoia împreună cu fructele lor. În căsătoria fără manus. 603. În mod forţat căsătoria se desfăcea prin moarte şi prin pierderea libertăţii sau a cetăţeniei unuia dintre soţi. De aceea pretorul a creat un regim juridic unitar al bunurilor dotale printr-o acţiune . paternitatea. Hanga. făcându-se distincţia între căsătoria cu manus şi cea fără manus. Efectele căsătoriei asupra bunurilor . Am afirmat că soţul devenea proprietar al bunurilor dotale.Efectele căsătoriei se produceau astfel: a. nu avea la dispoziţie nici un mijloc juridic de recuperare a dotei.. Longinescu. cit. 295 296 297 Ibidem. Totuşi chiar dacă soţul restituia dota. ca sancţiune pentru soţia ce a sustras bunuri de la soţ sau care s-a compromis imoral. respectiv pentru dobândirea dotei. Privitor la filiaţiune aceasta se proba prin dovedirea maternităţii şi paternităţii. pag.regimul juridic al bunurilor dotale.298 Pentru stăvilirea practicilor căsătoriilor din interes. S.. cit. soţia avea o ipotecă generală asupra bunurilor soţului ei.dota era acel grup de bunuri pe care soţia le aducea pentru a susţine sarcinile căsătoriei cu ocazia încheierii acesteia. Op.. se bucura de o libertate completă din punct de vedere al bunurilor şi persoanei.relaţiile patrimoniale dintre soţi. Principiile dreptului privat roman. cit. Femeia rămânea sau proprietară a lucrurilor sau titulară a drepturilor ce formau obiectul parafernei. Efectele căsătoriei asupra persoanelor: .paraferna. pag. soţii datorându-şi unul altuia fidelitate. pag. Hanga. Pentru asigurarea înapoierii parafernei. Pentru că nu făcea parte din familia soţului ei. Dacă erau alieni iuris. 1989. s-a luat iniţial măsura restituirii dotei în caz de divorţ. ei fiind independenţi din punct de vedere patrimonial unul faţă de celălalt. Cluj-Napoca.copiii născuţi din căsătorie. Legitimitatea se referă exclusiv la copiii născuţi în sânul căsătoriei. crescând numărul de divorţuri şi foarte multe familii destrămându-se. Op. ca de exemplu căsătoria unui cetăţean devenit ulterior senator. Longinescu. pag. V.actio rei uxoriae. . pag. puterea părintească. respectiv soţul. legitimi iusti. . Stipulaţia era sancţionată prin actio ex stipulatu. filiaţia şi după cum bine cunoaştem.

10. 35 . Astfel emanciparea a devenit un instrument prin care fiul de familie se transforma dintr-o persoană alieni iuris într-o persoană sui iuris. adrogaţiunea şi legitimarea Adopţiunea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti ce constă în trecerea unui fiu de familie (alieni iuris) de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias. 8. Solazzi. 305 M. 1958. Nicolau. Prin oblaţie făcută curiei . cerere care se putea face şi printr-un testament. M. 59. Denoyez.. de recompensare a sa. studia et documenta historiae et iuris. D.301 Când era vorba de o persoană sui iuris care trecea de sub puterea lui pater familias sub puterea unui alt pater familias acest act se numea adrogaţiune. în sensul de îngrădire adusă acesteia din motive determinate de comportamentul persoanelor care de drept. Sensul restrâns al termenului este exprimat de către adopţiunea propriu-zisă ce se referă la persoanele alieni iuris. Adopţiunea. De aceea emanciparea a fost considerată iniţial ca o decădere şi o pedeapsă pentru fiul de familie. cit. Prin căsătorie subsecventă. I. 306 XII. oblaţie făcută curiei şi rescript imperial.304 În urma politicii de expansiune caracterizată prin cucerirea de noi teritorii. să fie capabil. Emanciparea Emanciparea era un mod special de ieşire de sub puterea părintească ce se produce prin voinţa tatălui şi are ca efect scoaterea fiului de familie de sub puterea acestuia. §5.carmen famosum la adresa unei persoane. T. aceasta nu putea să-şi exercite anumite drepturi în virtutea capacităţii. aceasta nemaifiind acum un mijloc de pedepsire a fiului de familie ci unul de stimulare. 301 302 303 Gaius. Autorizaţia împăratului era dată numai la cererea tatălui. să fie trecut de 60 de ani şi să nu aibă moştenitor. Deci. I. G.. Prin rescript imperial. specifice dreptului roman. infamie şi desconsiderare. 97. 1955. Efectul asupra adrogaţiunii era acela că dispărea o familie şi se năştea o alta. pag. Intestabilitatea era o îngrădire a capacităţii cuiva de a fi martor sau de a face apel la proba cu martori. 22. Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii părinteşti prin care copiii naturali erau asimilaţi celor legitimi. împrejurare de natură a face persoana în cauză incapabilă de a beneficia de cele mai importante acte juridice pentru că majoritatea acestora erau orale şi necesitau proba cu martori.303 Legitimarea era de trei feluri: prin căsătorie subsecventă.§4. în schimb onorabilitatea unei persoane fiind atinsă de fapte imputabile acesteia prin intestabilitate. 258. situaţie de natură să modifice echilibrul de forţe dintre familiile patriciene. 111. pag. Se produce capitis deminutio minima şi fiul pierde drepturile sale civile.oblatio ad curiem. 302. 304 C. Adrogaţiunea constituia un caz special de adopţiune prin care un pater familias intra sub puterea unui alt pater familias împreună cu toată familia. Op. 47. pag.305 Capitis deminutio §1. S. dar aceasta se aplica numai cazurilor existente deja în momentul apariţiei constituţiei sale. dezvoltarea economică a impus printre altele şi mărirea capacităţii juridice a fiului de familie. Gaius. 1. Acest mod a fost introdus de către împăratul Justinian.306 cât şi refuzul de a depune mărturie referitoare la un act juridic la care lua parte. impozite cu a căror strângere erau însărcinaţi. 306. dându-i o suprafaţă de pământ cu care răspundea pentru neplata impozitelor statului de către contribuabili. Cauza ce determina respectiva limitare sau îngrădire consta în scrierea de scrisori ofensatoare . mai puţin cea a onorabilităţii. să fie mai în vârstă decât adrogatul având natura drept model. Adrogaţiunea fiind un act de o mare importanţă se făcea în faţa comisiei calate (curiate). Împăratul Anastasie a luat măsura permanentizării acesteia. Limitarea capacităţii juridice Vom aborda câteva aspecte privind limitarea capacităţii juridice. Adrogaţiunea impunea următoarele condiţii: adrogantul să fie pater familias. adică cu toate persoanele şi bunurile sale. Aceste acte semnifică sensul larg al termenului de adopţiune. 21. cu toate că elementele personalităţii există. Împăratul Constantin a permis concubinilor să legitimeze pe copiii lor dacă se căsătoresc. Numele instituţiei vine de la rogare302 ce înseamnă a se pune o întrebare poporului adunat în comisii. Tatăl putea legitima pe copilul său dacă îl făcea decurion. Revue historique de droit francais et etranger. aveau capacitate juridică deplină prin satisfacerea tuturor condiţiilor cerute. Hamangiu.

capitis deminutio Dacă se pierdea status libertatis. 315 XII. 1. ca de exemplu societăţile de publicani .315 Mai târziu aceasta a trecut în plan secund odată cu apariţia în prim plan a tutelei testamentare ca efect al faptului că testamentul era considerat ca instituţie fundamentală şi ca atare a influenţat multe instituţii ale dreptului roman printre care şi tutela. populus. religioase. Sent. Tutela impuberului sui iuris. 2. D. 3.civitates.res publica.pagi dar şi asociaţii ce aveau scopuri economice.. ce strângeau impozitele societăţii. respectiv cea legală.316 307 308 309 D. cea dată de magistrat sau dativă care era conferită de acesta în favoarea impuberului aflat în afara familiei agnatice. iar apoi tutela femeii sui iuris. 1.. 7. Romanii considerau ca persoane juridice statul . cit. Etude sur l’infamie. 4. dar în ceea ce priveşte persoana acestuia în dreptul vechi. 22. 36 . respectiv tutela honorară. După ce creştinismul a fost adoptat ca religie de stat biserica a devenit şi ea persoană juridică. persoana suferind o capitis deminutio maxima. respectiv corpora. Jacotă. 4. 229. 310 Paul. municipia. coloniae. 21. Persoana juridică sau morală înceta să mai existe atunci când îşi atingea scopul pentru care fusese înfiinţată ori când statul o desfiinţa pentru motive de subversivitate. 312 Vl. În exercitarea tutelei.309 de a fi reprezentat sau de a reprezenta în justiţie310 dacă persoana în cauză suferea condamnări pentru fapte imorale sau exercita anumite profesiuni ca gladiator sau comediant. respectiv de drept public şi de drept privat. sociale. tutorele avea anumite obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului sui iuris. diferite subdiviziuni administrative .corpus naviculariorum312 etc. pentru a desemna diversele asociaţii înzestrate cu capacitatea juridică. 1. care însemna pierderea drepturilor de familie. 50. 1. lux nemăsurat sau necinste. consecinţa era cea mai gravă. 316 M. D. Iniţial cele de drept privat se formau fără vreun amestec din partea statului dar către sfârşitul republicii constatându-se că multe dintre acestea urmăreau scopuri politice şi uneori chiar subversive. pag. Pierderea capacităţii juridice . Persoana care îşi pierdea status familiae. 47. 1937. pag. după cum reiese din exemplele enumerate mai sus. universitates. dacă persoana se făcuse vinovată de acte imorale. 3. legitimă care a apărut în baza obiceiului străvechi şi care era atribuită numai agnaţilor şi gentililor. de unde şi denumirea de capitis deminutio media.societates publicanorum. şi nu odată cu dispariţia persoanelor fizice pe care o compuneau. M.turpitudo era o îngrădire a capacităţii ce se referea la anumite persoane care deşi nu erau privite ca infame totuşi nu erau considerate ca fiind pe deplin onorabile. activitatea lor a fost limitată şi chiar desfiinţată printr-o măsură luată de Caesar. 13. 3. 311 Paul.313 Deci persoanele juridice erau de două categorii. Persoana juridică Noţiunea de persoană juridică s-a format în dreptul roman în mod treptat. Op. cu excepţia celor care existau din epoca foarte veche. Tutela a urmat o anumită evoluţie în funcţie de evoluţia generală a dreptului roman în baza căreia s-au creat noi tipuri de tutelă corespunzătoare cerinţelor societăţii romane la un moment dat. ale unor meseriaşi . 152. şi odată cu deplasarea accentului pe criteriul agnaţiunii spre cel al cognaţiunii. Hanga. Jacotă. Astfel. Pommeray. 3. din tutela testamentară a derivat o altă categorie de tutelă ce ţinea pasul cu vremea. 24. Op.314 Tutela Vom trata mai întâi tutela impuberului sui iuris. Ei nu cunoşteau acest termen dar foloseau un termen echivalent.. cit.308 imposibilitatea de a pleda pentru altul în justiţie. 23. ca de exemplu cetăţeanul care devenea latin sau peregrin. Persoana care îşi pierdea status civitatis suferea o consecinţă de o gravitate mijlocie. T. D. 1. 5. D. suferea consecinţe minore de unde şi denumirea de capitis deminutio minima. Ulpian. 314 Ulpian. Totuşi evoluţia nu s-a oprit aici. iniţial exista un singur fel de tutelă.311 Desconsiderarea . anumite teritorii . V. §2. D. 47. ca de exemplu omul liber care devenea sclav. 313 Gaius.Infamia era o îngrădire a capacităţii cuiva ce desemna nedemnitatea cetăţenească suferită în urma unei decăderi307 cum ar fi: pierderea dreptului de a alege şi de a fi ales magistrat. atribuţiile de îngrijire erau transferate mamei sau unei rude apropiate.

în cele din urmă ea a dispărut. Op. care se putea exprima verbal şi îşi putea face prin actele încheiate condiţia sa mai bună. 324 S. Dacă acesta era trecut de şapte ani. pag. 323 A. fapt ce nu mai pune în discuţie aspectele legate de principiul nereprezentării în dreptul roman căci nu mai era cazul pentru că în acest context tutorele putea să acorde în mod solemn pupilului auctoritas tutoris. 317 318 D.320 Tutela testamentară dădea posibilitatea lui pater familias să numească în testamentul său un tutore fiicei de familie. Dacă însă era infans n-o putea face. dar şi soţiei sale căsătorită cu manus. I. adică copilul între şapte şi paisprezece ani. Această alegere. în epoca clasică. cit. Cocoş. dacă femeia alegea succesiv doi sau trei tutori. opţiune. 289. chiar ca persoană sui iuris suporta permanent tutela agnaţilor. pag. legitimă a femeii. tutorele nu putea face acte care erau considerate ca fiind acte pur personale ale pupilului cum era de exemplu acceptarea succesiunii. adică cel despre care s-a ocupat Legea celor XII Table şi care era considerat incapabil numai în perioadele de criză. 320 Ibidem. Treptat tutela femeii a decăzut. Am spus însă că nebunia avea două forme respectiv furiosus. I.vierge vestalis. Curatela nebunului se regăseşte în Legea celor XII Table care a consfiinţit-o arătând că dacă cineva este furios şi nu are pe altcineva să-l protejeze. Femeia. Cocoş. când femeia putea schimba tutorele după cum voia. respectiv negotiorum gestio. luând unul nou pentru un act determinat sau pentru toate actele sale. prodigii şi minorii de 25 de ani. dreptul pretorian sau honorar a permis mai târziu.318 Tutela legală. 145. Excepţie făceau numai vestalele . 37 . respectiv auctoritatis interpositio. cit. Giffard. de evoluţie. Acest procedeu se folosea pentru pupilul trecut de infantia.. respectiv femeia ingenuă cu trei copii şi cea libertă cu patru. I.319 Dacă femeia fusese dezrobită. Tutela perpetuă a femeii sui iuris. căci în cele de luciditate el era capabil. Pentru că principiul nereprezentării opera în dreptul roman. sau plena. însă în nici un caz mai rea. 321 S. Când tutela lua sfârşit. fiind atribuită agnaţilor sau gentililor ei. respectiv a celei ingenue era consfinţită de Legea celor XII Table.Aceste obligaţii cu privire la patrimoniul impuberului constituiau de fapt acele acte pe care le avea la îndemână tutorele pentru administrarea tutelei şi care s-au concretizat în două mijloace juridice distincte folosite în mod diferenţiat în funcţie de vârsta pupilului. XII. în ceea ce priveşte femeia nu a existat. 157. putea fi de două feluri:321 angusta. 319 Gaius. 7. Această soartă a avut-o tutela legitimă la începutul imperiului pentru femeile ingenue în baza legii Claudia. Această tutelă era instituită dacă fiica de familie devenea sui iuris prin moartea lui pater familias ori prin emancipare.322 Tutela dativă sau honorară. O primă lovitură dată acesteia au fost legile caducare ale împăratului Augustus 324 care au desfiinţat tutela perpetuă a agnaţilor în două cazuri. pe care le aveau nebunii în forma furiosus şi dementes. E. respectiv în Egipt323 sub forma unei tutele ocazionale instituită pentru un act determinat. I. Efectele actelor încheiate de pupil se răsfrângeau asupra persoanei acestuia. Op. conform principiului binecunoscut al dreptului roman pe care lam văzut operând şi în cazul fiului de familie apropo de actele încheiate de acesta cu terţii vizavi de pater familias. 125. care proteja incapacităţile fireşti. I. tutorele având în acest context doar rolul de a-l asista pe acesta şi astfel a-i completa personalitatea. el putea face acceptarea succesiunii cu asistenţa tutorelui. cealaltă formă... Op. ca tutorele să poată accepta succesiunea pupilului dar cu efecte specifice dreptului pretorian. T. adică copilul până la şapte ani317 şi auctoritatis interpositio pentru impuberul propriu-zis. 1. cit. 148-154. 1. În acelaşi context de perfecţionare. curatela avea drept scop protejarea incapacităţilor accidentale care erau mult mai numeroase şi variate. totuşi ea a apărut zonal. pentru infans. tutela era atribuită patronului său. deci ieşit din faza de infantia. agnatul şi gentilul va fi cel care va avea putere asupra lui şi asupra bunurilor sale. Gaius. actele juridice erau încheiate de către pupil în mod personal. 322 Gaius. mai ales în epoca veche. I. 123-124. respectiv pupilul dobândea numai proprietatea pretoriană a succesiunii adică bonorum posessio. 325 Ibidem.325 Curatela Faţă de tutelă. naturale. tutorele trebuia să dea socoteală pupilului transferându-i toate drepturile şi obligaţiile din timpul administrării tutelei. În acest caz jurisprudenţa a apelat la un mecanism ingenios care consta în aceea că pentru actele care făceau condiţia pupilului mai bună. 26. şi totodată pater familias putea să-i dea soţiei libertatea de a alege ea însăşi tutorele său tutor optimus. pag. tutorele putea să pună un sclav al acestuia să-şi dea consimţământul.. 144. În cazul celălalt de administrare a bunurilor pupilului.

. a dobandirii si respectiv a pierderii posesiei. respectiv drepturile reale şi drepturile personale. deci şi curatela corespunzătoare fiecăruia dintre aceştia Curatorul prodigului administra bunurile acestuia prin negotiorum gestio. tinerii protejaţi de aceasta se numeau adolescentes sau adulta juvenes şi chiar dacă se bucurau teoretic de o capacitate deplină. care s-a regăsit atât în Legea celor XII Table cât şi în preocupările pretorului. Curatela minorului sub 25 de ani a fost de origine mai recentă. II. 326 327 D. TEME DE EVALUARE 1. datoriilor şi sarcinilor unei persoane. ci ele au fost elaborate de către jurişti ulterior. 38 . Gaius. Ea privea pe cei între 14 şi 25 de ani. însă ei neavând perioade de luciditate. conform principiului că „orice bun poate fi un lucru dar nu orice lucru poate fi un bun326“. Patrimoniul §1. În terminologia juridică romană bunurile erau desemnate la fel ca şi lucrurile prin cuvântul res.OBIECTIVE Definirea noţiunilor de bun şi patrimoniu. 49. analizarea elementelor acesteia. TEMA NR.dementes era prevăzută de către pretor care îi asimila cu furiosus. pornindu-se de la doi termeni consacraţi în dreptul roman. iar pe de altă parte datoriile şi sarcinile care grevau acele bunuri sau drepturi. însă ei înţelegeau prin patrimoniu numai totalitatea lucrurilor corporale desemnate prin termenii pecunia . în cuprinsul patrimoniului intrau pe de o parte drepturile. Drepturi reale constituie acele drepturi patrimoniale care luau naştere între o persoană numită titularul dreptului respectiv şi toţi ceilalţi membrii ai societăţii. pentru motivul că nu aveau o experienţă similară omului matur. niciodată din partea nebunului. prezentarea noţiunii de posesie. dar faţă de aceasta din urmă curatorul avea la îndemână numai negotiorum gestio căci era o incapacitate permanentă şi totodată nu exista discernământ de loc. în sensul de elemente ale patrimoniului. Clasificarea bunurilor. aveau însă o incapacitate de asemenea continuă şi totală. au fost astfel protejaţi în scopul de a se evita diminuarea patrimoniului lor. respectiv actio in rem şi actio in personam327. Inst. aerul şi alte lucruri pentru că nu pot deveni proprietatea cuiva sunt lucruri. Prodigul se deosebea de nebun. 16. Aceste expresii nu au fost folosite de romani ca atare. Definiţie Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor. Elementele patrimoniului Din definiţia dată patrimoniului rezultă net elementele acestuia. Noţiunea de patrimoniu a fost cunoscută de romani fiind menţionată în Legea celor XII Table. În sens general între aceşti doi termeni nu exista nici o deosebire. 6. şi a fost aplicată în baza legii Pletoria. Curatela prodigului era acel mijloc juridic de protecţie împotriva cheltuitorilor. De exemplu apa mării. III. De fapt aceste două acţiuni sancţionau ceea ce mai târziu s-au numit drepturi reale şi drepturi personale. cum ar fi de exemplu impozitul sau o ipotecă. §2. 2. Aşadar. Curatela din punct de vedere al administrării bunurilor cât şi a celorlalte reguli a urmat un regim similar tutelei. 50. Trataţi despre tutelă şi curatelă. 6 DREPTURI REALE I. 4. CONŢINUTUL TEMEI Bunuri: ius rerum Prin noţiunea de bun se înţelege orice lucru care poate fi însuşit de cineva sub forma dreptului de proprietate. dar din punct de vedere juridic sfera noţiunii de bun este inclusă in cea a noţiunii de lucru.sclavi. 1. dar nu sunt bunuri. căci această nebunie era continuă. care sunt susceptibile de o valoare pecuniară. fiind o curatelă specială. Care este conţinutul capacităţii juridice? 3. Care este definiţie persoanei şi capacităţii juridice? 2. 4. putând fi puşi oricând în inferioritate cu ocazia încheierii de acte juridice.vite sau familia .

334 Ibidem. M. pag. 336 Ibidem. pag.drepturile reale prezintă două prerogative despre care am amintit. 1.. nefiind opozabile decât debitorului328. Cit. . Nicolau.drepturile reale sunt drepturi opozabile tuturor . 261. . pe când subiectul pasiv al drepturilor reale este ţinut să nu facă nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului de către titular. 330 Ibidem. pe când în cazul drepturilor reale. iar toate celelalte persoane din societate formează subiectul pasiv care nu este determinat ci virtual329. 39 . I. 265. St.drepturile personale se nasc din contracte. Op. 1958. 80.res in patrimonio. 665. 331 Ibidem. 335 Ibidem.336 Deci acesta este unic la fel ca şi persona a cărei emanaţie este. în funcţie de cum totalitatea bunurilor depăşesc sau nu totalitatea datoriilor. I. realizarea dreptului personal sau de creanţă.drepturile reale sunt limitate ca număr. G. iar celelalte drepturi reale erau iure in re aliena . pe când drepturile de creanţă sunt drepturi cu un caracter relativ. Hamangiu. respectiv pe de o parte este necesară calitatea de persoană. avea loc prin intermediul activităţii debitorului. pag. Op. 77. gajul etc. . 1958. Anghel. pe când drepturile reale se nasc prin moduri specifice331. Op. deci de subiect de drept cu capacitate juridică deplină.. cit. dar şi Justinian în manualele lor numite institute fac o clasificare a bunurilor res în două categorii. De exemplu în cadrul succesiunii vacante. pe când drepturile de creanţă sunt în principiu intransmisibile.rex extra patrimonium şi lucruri patrimoniale . Clasificarea bunurilor Jurisconsultul Gaius. pr. pag. Tomulescu.debitorul sunt determinate de la începutul raportului juridic. 403-406.. adică drepturi asupra lucrului altuia cum ar fi servituţiile. Principalul drept real era dreptul de proprietate. Pe de altă parte nu există patrimoniu fără titular. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. capacitatea defunctului se prelungeşte printr-o ficţiune până în momentul acceptării succesiunii de către moştenitor. Bucureşti. St. cit. 1930. pag. Op.332 . deoarece orice patrimoniu este legat de o anumită persoană. Acest patrimoniu al persoanei poate fi activ sau pasiv. . cit. atât subiectul activ . . quasicontracte şi quasidelicte. De exemplu fiul de familie nu poate avea patrimoniu deoarece nu are capacitate juridică deplină.în cazul drepturilor personale sau de creanţă. ipoteca. Dreptul de urmărire constituie facultatea de a intenta o acţiune care sancţiona dreptul de proprietate încălcat. Drept roman. Ele se subclasifică în res divinis iuris şi res nullius humani iuris. 2.fiecare persoană nu are decât un singur patrimoniu. pe când drepturile personale sau de creanţă sunt nelimitate. deci nu este pater familias. Distincţia dintre cele două elemente ale patrimoniului putea fi privită şi sub alte aspecte după cum urmează: .337 Res extra patrimonium . respectiv lucruri nepatrimoniale . este determinat numai titularul dreptului respectiv în calitate de subiect activ. Tomulescu. a face şi a nu face.Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu335. 332 Ibidem. Din acest principiu rezultă două consecinţe.subiectul pasiv al drepturilor personale ca debitor are obligaţia de a da. Drepturile reale prezintă două prerogative. respectiv dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. 333 C. delicte. 337 Gaius.. Principiile patrimoniului334 . între persoane. 338 C. Inst. Pag. 2. Anghel. . împotriva oricărei persoane care deţinea lucrul.erga omnes. 1.drepturile reale se pot transmite.creditorul cât şi subiectul pasiv . pe când drepturile de creanţă sunt lipsite de acestea333. În ambele cazuri este vorba de raporturi între oameni.338 328 329 C. M. Dreptul de preferinţă constituia dreptul prin care creditorul preferenţial trecea înaintea celorlalţi creditori în scopul satisfacerii dreptului său de creanţă.. având astfel un caracter absolut.330 . Diferenţa dintre ele constă însă în faptul că în timp ce realizarea dreptului real avea loc direct asupra lucrului. De exemplu dacă o persoană nu are decât numai datorii ea continuă totuşi să aibă patrimoniu. M. §3.lucrurile în afara patrimoniului constituie lucrurile ce nu sunt succeptibile de apropriere sub forma proprietăţii.Patrimoniul constituie emanaţia unei persoane.Drepturile personale sau de creanţă constituie acele drepturi patrimoniile care luau naştere dintr-un raport juridic între două persoane determinate.

40 ..lucrurile patrimoniale constituiau bunurile ce pot face obiectul dreptului de proprietate. 7. P. casele etc.. 3. Res que primo usu consumptur . 350 Ibidem. 1. Nicolau. cum ar fi un fruct.universitas. 346 Ibidem. 12.constituiau bunurile mai preţioase cum ar fi sclavii. 342 C. Res mancipi e res nec mancipi. 9. Op. ager publicus etc. De exemplu fructele arborilor. Lucrurile mobile sunt lucrurile care se pot transporta dintr-un loc într-altul fără a-şi modifica substanţa. lucruri de uz personal etc. M. Din această categorie făceau parte ager romanus . iar cele necorporale sunt lucrurile care nu pot fi atinse. şi prin aceea că sclavia nu era cumpărată în vederea naşterii copiilor. 344 Gaius. Nu intenţia părţilor ci natura lucrurilor determină dacă un bun poate sau nu să intre în această categorie. chiria unei case. 1958. pag. fie că este vorba de o consumaţie juridică cum ar fi o sumă de bani. 349 D. Lucrurile species sunt lucrurile determinate în individualitatea lor prin trăsături caracteristice numai acestora. St. Produsele sunt ceea ce produc lucrurile în mod neperiodic ca de exemplu comoara copilul unei sclave etc. Res universitatum343 erau bunurile aparţinând unei comunităţi . Anumite lucruri se consumă la prima întrebuinţare fie că este vorba de o consumaţie fizică. Fructele erau de trei feluri. Inst. Res in patrimonio . împrumutatul trebuind să restituie lucruri de acelaşi fel. străzile etc. Astfel o primă şi importantă clasificare. Op. 1.340 Res sanctae erau constituite din porţile şi zidurile oraşelor. G. 8. Res sacrae erau lucrurile consacrate de către un pontif al poporului roman zeilor prin ritualuri speciale precum inauguratio. fructe industriale şi fructe civile. şi lucruri care nu aveau astfel de caracteristici. Ulpian. 2. I.. 343 Ibidem. 1. Produsele desemnează într-un sens larg atât produsele propriu-zise. Res comunes342 erau lucrurile care prin natura lor nu puteau fi sub nici o formă susceptibile de proprietate individuală. Res corporales şi res incorporales347 . De exemplu împrumutul de consumaţie . II. lâna. în conformitate cu destinaţia acestui lucru.. res religiosae şi res sanctae. Res mobiles şi res soli (imobiles) . cum ar fi servi publicus. Hamangiu. 28. 272. struguri etc. iar într-un sens restrâns numai produsele. de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate351. Lucrurile nedeterminate sau determinate în mod general constituie lucrurile de gen. prevăzută şi de Legea celor XII Table cuprinde lucrurile res mancipi şi res nec mancipi344.lucruri corporale şi lucruri necorporale.terenul dat în proprietate privată etc.. pe baza criteriului valorii economice. cum ar fi teatrele.mutuum nu purta decât asupra unor astfel de bunuri. cit. 1889. Ele erau de trei categorii: res sacrae. Fr. cit. îmbrăcămintea. un anumit cal etc. respectiv fructe naturale.fructus sunt rezultatele produse de un lucru în mod periodic. Lucrurile imobile sunt lucrurile care îşi modifică substanţa dacă sunt mutate dintr-un loc într-altul. ager privatus . 2. dobânda unei sume împrumutate. Produse şi fructe349. fie prin acţiune exterioară. Genera et species348 .Res divinis iuris sunt lucrurile scoase din circuitul civil pentru motive religioase. Res religiosae erau lucrurile lăsate . cât şi fructele. De exemplu o cantitate de grâu. Fructele . 345 P. Res nec mancipi346 constituiau bunurile mai puţin preţioase cum ar fi animalele mici. Ulpian. numero.lucruri de gen şi lucruri individual determinate. Lucrurile corporale sunt cele care pot fi atinse cu mâna datorită formei lor materiale. pag. 21. mensurave constant .lucruri care se consumă la prima întrebuinţare şi lucruri care nu prezintă această caracteristică.terenul din Roma şi împrejurimi. Bonfante. fără ca prin aceasta să îi epuizeze substanţa. vinul etc. S-a admis în privinţa copilului unei sclava ca acesta să fie considerat produs şi nu fruct. Op. vitele mari. Celelalte se pot folosi în mod repetat fără să-şi consume substanţa cum ar fi îmbrăcămintea. 261. 47. 405. res publicae şi res universitatum. consecratio şi dedicatio339. D. 22. banii etc. pr. 347 Gaius.lucruri mobile şi lucruri imobile.relictae sufletului morţilor. vin.. Girard. În epoca clasică. obiectele de uz personal. fie prin mişcare proprie. Pentru aceasta se făcea de asemenea un ritual religios. Motivaţia era pe lângă cea pornind din raţiuni legate de dreptul natural. 18. 2. Res nullius humani iuris341 erau lucrurile scoase din circuitul civil pentru motivul că erau destinate uzului comun. De exemplu o porţiune de pământ devine religios prin îngroparea unui om liber sau sclav care a murit.lucruri care prin natura lor pot fi cântărite. Ele se subclasifică în: res comunes. 2. D. 11. pag. 351 C. laptele. 4. Res que pondere. 5. 339 340 341 Gaius. Tomulescu. Res mancipi345 . numărate şi măsurate. o cantitate de vin etc. 23. prin fructe se înţelegea şi ceea ce se obţinea din exploatarea unei mine. De exemplu sclavul Pamfil. Cit. 348 D. Acestea erau lucrurile care se puteau înlocui unele cu altele. Aceste bunuri se subclasifică în funcţie de criterii variate.. Produsele350 sunt lucrurile cărora le lipseşte caracterul periodicităţii..

Originea posesiunii De regulă posesorul este în acelaşi timp şi proprietarul lucrului. 41. În practică deci.352 Posesiunea este o stare de fapt care produce efecte juridice. situaţie admisă destul de târziu respectiv în secolul II e. D. cit. Dobândirea şi pierderea posesiunii §1. Oancea.n. pag. Op. Există însă situaţii când posesiunea este detaşată de dreptul de proprietate. E.n. în fine. respectiv animus . De aceea posesorul are o atitudine faţă de lucru similară cu cea a proprietarului. 41 .elementul intenţional şi corpus . Deci posesorul unui lucru dacă nu era şi proprietar nu beneficia de o protecţie juridică. Pierderea posesiunii Pentru aceasta era de ajuns pierderea uneia sau ambelor elemente ale posesiunii. pag. Mai târziu protecţia s-a extins treptat şi în materia proprietăţii private. cit.. Dobândirea posesiunii prin sine însuşi Prin sine însuţi se dobândeşte posesiunea astfel: când se întrunesc cele două elemente ale posesiunii în acelaşi timp. Tomulescu. C. La Roma posesiunea a fost considerată vreme îndelungată ca o stare de fapt ce nu era sancţionată de drept. 111. În primul caz este vorba de situaţia incapabililor când aceştia nu îşi pot manifesta intenţia de a poseda pentru sine. cit. 2. iar în al doilea este vorba de procuratorul însărcinat cu administrarea bunurilor patronului. asupra aceleiaşi persoane. Posesiunea prezintă două elemente constitutive. St. Dobândirea posesiunii Posesiunea se dobândeşte prin întrunirea celor două elemente asupra aceleiaşi persoane. Molcuţ.elemetul Animus constituie intenţia unei persoane de a păstra lucrul pentru sine. 273.cu animus al altuia.. 1958. Tomulescu. când nu era o consecinţă a dreptului de proprietate exercitat asupra terenurilor proprietatea statului.. St.354 b. creditor gajist. a. 1. Aceasta se producea similar dobândirii astfel: prin sine însuşi şi prin altul. care constă în actul material de a păstra şi a folosi un lucru. 278. posesiunea se confundă cu proprietatea.cu corpus al altuia. depozitar sechestru etc.Posesiunea: possessio Definiţia posesiunii Posesiunea este o stare de fapt ocrotită de drept. §2. În aceste condiţii posesiunea a început să fie protejată către sfârşitul secolului V î. pag. fie corpore alieno . Elementele posesiunii353 material. 1958. Aceasta se realizează prin două moduri. Pierderea posesiunii prin sine însuşi 352 353 354 D. Dobândirea posesiunii prin altul Prin altul posesiunea se dobândeşte fie animo alieno . Corpus constituie totalitatea actelor materiale prin care o persoană se foloseşte de un lucru. exercitarea dreptului de proprietate implicând şi acte de posesiune. a. respectiv prin sine însuşi şi prin altul.e. respectiv când cineva avea un lucru în baza unui titlu ca proprietar. C. Op. Op. lucrul posedat trebuie să fie corporal. persoana în cauză trebuie să aibă capacitate juridică. 3..

respectiv termenul. §2. aceasta nu va fi pierdută. Condiţiile ce trebuie să le îndeplinească această posesiune sunt identice cu elementele posesiei. buna credinţă. respectiv prin pierderea lui corpus. El devine detentor pierzând posesiunea odată cu animus. clandestinitatea şi precaritatea. Possessio iuris Constituia posesiunea unui drept sau quasi possessio. §3. deci printr-o folosinţă îndelungată. De exemplu dacă unei persoane îi cade inelul în fluviu. Constituie posesiunea care era protejată din punct de vedere juridic prin intermediul interdictelor . nu putea fi apucat din punct de vedere material. 357 Ibidem. Interdictul constituia un ordin al pretorului dat în scopul protejării temporare a posesiunii asupra unui lucru de către o anumită persoană. având ca efect ridicarea protecţiei juridice faţă de persoana respectivă. 273. dar dacă lucrul se găseşte. Adică un proprietar a vândut casa în care locuia şi continuă s-o locuiască în baza unui contract de locaţiune . prin pierderea lui animus. Pierderea lui corpus se datorează faptului că posesorul nu face sau nu poate să facă actele materiale ce îi revin în calitatea sa. Treptat constatând că dreptul de servitute se exercită prin acte materiale specifice posesiunii. Condiţiile acestei posesiuni sunt pe lângă corpus şi anius.. dar a conservat corpus. Pornind de la ideea că posesiunea necesita un act material. pag. în timp ce se săvârşesc acte materiale conform posesiunii. Un drept nu putea fi posedat. 23. În a doua situaţie este vorba de voinţa detentorului de a-l uzurpa pe posesor fapt imposibil de admis de către dreptul roman. fie voinţa contrară a acestuia. fie prin părăsirea lucrului de către acesta. al efectelor produse.355 Clasificarea posesiunii356 Posesiunea se clasifică după criterii diferite. au recunoscut că dreptul de 355 356 C. şi prin pierderea ambelor elemente.nemo causam possessionis sibi mutare potest. respectiv animus şi corpus la care se adaugă interdictul pretorului. Possessio iniusta Constituia posesiunea contrară dreptului sau vicioasă . faţă de o anumită persoană. Tomulescu. în concepţia romanilor căci avea un caracter abstract.interdicta. 358 Ibidem. Viciile acestei posesiuni erau: violenţa. al generalizării sau al opoziţiei cu adevărata posesiune.Aceasta se producea în conformitate cu trei situaţii care puteau să apară. romanii au considerat iniţial că numai lucrurile corporale sunt susceptibile de posesiune cu excepţia dreptului de proprietate care se confunda cu obiectul său. cit. Pierderea lui corpus şi lui animus se produce în acelaşi timp fie prin moartea posesorului. şi condiţiile uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietăţii. 42 . 65. exprimat prin principiul că „nimeni nu poate să schimbe temeiul juridic al posesiunii sale . Possessio ad interdicta357. Pierderea posesiunii prin altul Cel prin care se producea pierderea posesiunii era întotdeauna detentorul şi în acest sens existau două situaţii. Possessio ad usucapionem Constituie posesiunea care prezenta drept efect dobândirea proprietăţii quiritare prin uzucapiune. justa cauză şi un lucru susceptibil a fi uzucapat. C. Pierderea lui animus constă în manifestarea voinţei de a nu mai poseda. Op. b. În acest sens au existat următoarele categorii de posesiune: §1. 4.vitiosa.închiriere încheiat cu noul proprietar. acesteia dispărându-i astfel corpus îi va dispare şi posesia. Exemplul concludent în acest sens era constitutum possessorium. În prima situaţie dacă lucrul nu se găseşte la detentor posesiunea se pierde firesc. respectiv fie moartea sau nebunia detentorului.358 §4. St.1958. respectiv din punct de vedere al protecţiei juridice pe care o asigură.

Care este definiţie patrimoniului? 2. cit. Possessio naturalis Constituia detenţiunea. cit. 111. 6 PROPRIETATEA: PROPRIETAS I. Efectele posesiei Efectele posesiei sunt următoarele: a.possessio civilis. posesiunea civilă. Op.362 Interdictele posesorii363 Interdictele posesorii constituiau ordine date de către pretor în scopul asigurării unei protecţii juridice a posesiunii. 112. b. TEMA NR. 4. elementele detenţiunii erau deci intenţio şi corpus. cit.. În primul rând protejau proprietatea. ideea posesiunii de drept a fost generalizată.servitute poate fi posedat. Interdictele Posesorul are la dispoziţie un mijloc de protecţie împotriva celor care îi tulbură posesiunea. dacă doreşte să intre în posesia lucrului în această calitate. 363 C. De la dreptul de servitute . Interdictele posesorii erau de două feluri. TEME DE EVALUARE 1. corporalis . Dobândirea proprietăţii Posesiunea exercitată într-o anumită perioadă de timp poate duce la dobândirea proprietăţii asupra unui lucru prin uzucapiune.interdictele pentru recuperarea posesiunii pierdute şi interdicta retinende possessionis causa . Op. respectiv interdicta recuperandi possessionis causa . adică posesiunea naturală . căci de cele mai multe ori posesorul era şi proprietar.. pag. Aceste mijloace se numesc interdictele posesorii. St. 359 360 Ibidem.corporală. dar numai în situaţia în care şi celelalte elemente ale acesteia erau îndeplinite. 3. E. D.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de proprietate. Calitatea de pârât În cazul unui proces în revendicare. Ori uzus însemna a păstra lucrul şi a te folosi de el. III.. 362 Legea celor XII Table prevedea uzus ca o condiţia a uzucapiunii.. În acest caz sarcina probei îi incumbă reclamantului care va trebui să facă dovada că este proprietar. 15. 281-285. iuris possessio. pag. avand in considerare epocile de drept. 1958.. care era într-o poziţie cu totul contrară adevăratei posesiuni . posesorul are calitatea avantajoasă de pârât360 folosind expresia posed pentru că posed361. 4. Ele aveau un dublu aspect. Molcuţ.359 §5. Inst.naturalis. În al doilea rând prin apărarea posesiunii în mod separat faţă de proprietate. pag. 361 E. romanii au protejat drepturile celor care au avut stăpânirea de fapt asupra pământurilor statului.interdictele pentru menţinerea posesiunii. Oancea. D. Op. Molcuţ. Cu această precizare. Trataţi principiile patrimoniului. Trataţi elementele patrimoniului.qusi possessio. Prezentarea proprietaţii sub aspect evolutiv. Oancea. 43 . Tomulescu. c.

în condiţiile prefigurării noii formaţiuni sociale sclavagismul. fragmente din Institutele lui Gaius373 descoperite în anul 1933 fac dovada herediumului şi totodată a mecanismului său de transmitere. nu însă asupra unui teren sau case. Tomulescu. cit. caracter dovedit de însăşi mecanismul mancipaţiunii ca mod originar de dobândire sau transmitere a proprietăţii la Roma. respectiv sacramentum in rem. Op. D. 370 E. Jacotă. Op. adică nu putea fi înstrăinat.cit. Oancea. Op. 373 Gaius.364 Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi. Ori în privinţa unui teren. Jacotă. Stătescu. cum ar fi de exemplu a vinde acel lucru. Familiile îşi asigura existenţa din produsele recoltelor obţinute pe acest teren.. Ius utendi consta în dreptul de a folosi în mod direct un lucru cum ar fi de exemplu a locui o casă. St. a-l distruge etc. pe lângă Legea celor XII Table care-l consfinţea. V. V. pag. pag. iar accipiens în calitate de dobânditor trebuia să ţină cu mâna lucrul.. pag. E. Hamangiu. abutendi re sua quatenus iuris ratio 365 adică „proprietatea este dreptul de a folosi un bun. de a face asupra acestuia un act care să îi epuizeze substanţa. M. Proprietatea familială . Forme prestatale de proprietate În etapa de tranziţie de la comuna primitivă la societatea statală apar. ca de exemplu. Mărturie în acest sens stau urmele lăsate în formele de transmitere a proprietăţii.pag. Bucureşti. 4. constituia pământul din cetate atribuit romanilor chiar de la fondarea cetăţii. Ius fruendi consta în dreptul de a percepe fructele produse de acel lucru. pag. Molcuţ. de ai culege fructele şi de a dispune de atât cât permite partitur. chiria unei case. respectiv mancipatio370. C. 154. D. 1958. recolta unui teren. Acţiunea în revendicare . a-l consuma. a pământului era imposibilă prezenţa sa în faţa magistratului.heredium. §1. În acest sens. 5. 32. Molcuţ. pământul respectiv nu rămânea cetăţii ci se transmitea din generaţie în generaţie urmaşilor din cadrul familiei.. D. Originea şi evoluţia proprietăţii Proprietatea îşi are originea în societatea gentilica caracterizată printr-o economie naturală. 369 M. cit. rezultă că proprietatea asupra pământului nu exista decât sub forma comună. ceea ce se putea face în privinţa sclavilor sau a animalelor şi asupra altor bunuri mobile. primitivă şi a evoluat progresiv către forme adoptate schimbărilor specifice destrămării acesteia cât şi perioadei prestatale.. proprietatea familială asupra pământului367 şi proprietatea individuală asupra sclavilor368. Op.sacramentum in rem avea loc printr-o acţiune a legii. dobânda unei sume de bani etc. agnaţilor. Mancipaţiunea era cel mai vechi mod de dobândire a proprietăţii.. iar la moartea lui pater familias. cit. 1. Ius abutendi consta în dreptul de a dispune de un lucru. respectiv ius utendi. Heredium-ul prezenta un prim caracter374 ce consta în faptul că era inalienabil. Op. Tomulescu.II. E. ius fruendi şi ius abutendi366. şi în fine în cazul succesiunii legale atribuită sui heredesilor. 263. Oancea. Drept civil. 3. 1980.. pag.în formele necesare pentru intentarea acţiunii în revendicare. 294. adică jumătate de hectar de pământ pentru casă şi grădină numit heredium372. fiecare pater familias. Teoria generală a drepturilor reale. C. St. 366 C. cit. 368 Ibidem. iar în lipsa acestora.11. 117. Oancea. Nicolau. 364 365 44 . pag.CONŢINUTUL TEMEI Noţiune şi atribute Proprietatea în sens juridic apare pe de o parte ca un drept subiectiv iar pe de alta ca o instituţie a dreptului obiectiv. pag. Op. 367 C. pag. 371 Ibidem. cit. 215. deci fiecare familie ar fi primit cu această ocazie două iugăre.. Conform legendei dar şi după istoricii romani. Op.ager gentilicus369 constituia prima formă de proprietate asupra pământului pe care au cunoscut-o romanii. Se ştie că formula acestei legisacţiuni impunea prezenţa lucrului în faţa magistratului. măsura dreptului“. iar în lipsa lor gentililor conform Legii celor XII Table prin care a fost consacrat371. Molcuţ. Proprietatea colectivă a ginţii . G. 417. fruendi. D. gentilică. Op. 264.115. Din faptul că pământul nu putea fi înstrăinat.. Din această definiţie se desprind trei atribute esenţiale ale dreptului de proprietate. a cultiva un teren etc. roadele unei livezi. cit. următoarele forme primitive de proprietate: proprietatea colectivă a ginţii. cit.. Bârsan. 374 E. 372 C.

379 Supra. care a căutat să limiteze acest proces prin interzicerea cetăţenilor de a poseda mai mult decât o anumită suprafaţă de teren. §3.e. Acestea formează condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru existenţa proprietăţii quiritare. pag. Această situaţie mai bună a sclavilor publici se datora faptului că în epoca veche.ex iure quiritium. Este aici o interferenţă între ius abutendi ca atribut al dreptului de proprietate prin care se dispune de bun după voinţă380 şi caracterul absolut din punct de vedere al opozabilităţii acestui drept. se folosea în funcţiile inferioare de sclavi cărora le acorda anumite privilegii.ager publicus şi proprietatea statului asupra sclavilor .dominium ex iure quiritium377 constituia privilegiul exclusiv acordat cetăţenilor romani. Din textele lui Gaius375 şi din Legea celor XII Table376 reiese că moştenitorii . dar aceştia nu se puteau folosi de serviciile lor în cazul executării unor ordine ce priveau cetăţenii romani. se transmitea prin forme solemne. T. 380 U. statul roman neavând persoane pregătite pentru sistemul administrativ. 154. Proprietatea quiritră era de mai multe categorii. uşieri. 166. Proprietatea publică a statului Această formă de proprietate se împarte în două categorii. iar pe de altă parte datorită faptului că proprietarului de pământ şi sclavi îi erau recunoscute puteri nelimitate asupra bunurilor. Scopul acesteia a fost şi de a se acorda celor săraci dreptul să dobândească o parte din ager publicus. Proprietatea quiritară prezintă trei caractere. respectiv proprietatea quiritară .asupra pământului. 45 . ambele aflându-şi originea în cuceririle de război romane datorită politicii de expansiune promovată de către statul roman. §2. Proprietatea statului asupra sclavilor. 5.sui heredes după moartea lui pater familias nu îşi putea împărţi pământul datorită faptului că ei se aflau într-o stare de indiviziune. căci proprietatea este principalul drept real. După cum am văzut la începutul capitolului când am definit proprietatea în general. Corso di diritto romano.. U. Brasiello. statul îl dădea în folosinţă cetăţenilor romani fie gratuit fie în schimbul unei sume anuale de bani. proprietatea quiritară asupra sclavilor. caracterul perpetuu şi caracterul exclusiv. Caracterele proprietăţii quiritare. O parte din ager publicus. fie antiquum consortium. El rezultă din faptul că numai anumite persoane se bucurau de dreptul de proprietate. aceasta conţinea trei atribute. Caracterul exclusiv constă în faptul că nu i se poate impune proprietarului să împartă folosinţa lucrului cu o altă persoană. pag. Prizonierii de război erau transformaţi în sclavi şi deveneau proprietate a statului roman din care o parte erau vânduţi cetăţenilor romani. Ea se crea în mod solemn. pag. respectiv proprietate statului asupra pământului . proprietatea quiritară asupra vitelor mari şi proprietatea quiritară asupra vitelor mici. scribi.105. Proprietatea statului asupra pământului cucerit. ca servitori. Proprietatea în epoca veche a. adică heredium-ul nu putea fi împărţit. 378 Gaius. XII. Treptat a început un proces de formare a unor întinse latifundii în beneficiul patricienilor. respectiv cetăţenii . Proprietatea quiritară Proprietatea quiritară . Totodată caracterul exclusiv se referă şi la bunurile ce pot face obiectul proprietăţii cât şi la modurile sale de transmitere care se făceau în forme specifice. Deci nu se putea pierde proprietatea după un anumit timp deoarece proprietatea quiritară avea ca scop exploatarea lucrului. Caracterul perpetuu constă în imposibilitatea de a fi proprietar până la un anumit termen. Totodată statul îi putea folosi în funcţii inferioare pe lângă magistraţi. situaţie reieşită din lex Licinia Sextia din anul 367 î. ori aceasta nu era limitată în timp. care este opozabil tuturor . Brasiello. Dominium ex iure quiritium nu aparţinea la origine decât cetăţenilor persoane sui iuris şi patricienilor.. numită fie ercto non cito proprietate neîmpărţită. respectiv caracterul absolut.n.1952. respectiv ius utendi. şi de asemenea tot în forme solemne era sancţionată în faţa instanţei378. 1. b. Milano. La proprieta nella sua essenza e nella sua estensione. Proprietatea în epoca clasică 375 376 377 Gaius.servi publicus. ius fruendi şi ius abutendi379. Caracterul absolut decurge pe de o parte din caracterul absolut al drepturilor reale. prerogative care de fapt definesc proprietatea quiritară. etc. 10. cit. Op. 3.erga omnes. 53.Alt caracter era cel indivizibil. Latinii aveau acces la această proprietate numai în măsura în care beneficiau de ius comercii.

iar în provincie de edictul guvernatorului de provincie. schimb etc. î.n. cel care primea lucrul a fost protejat de către pretor printr-o excepţie de dol împotriva lui tradens care dădea dovadă de lipsa bunei credinţe intentând un proces pentru un bun transmis prin vânzare.. 383 Gaius. În secolul I. Op. dar romanii au căutat soluţii de protejare a proprietăţii din imperiu. 1. Proprietarul quiritar în calitate de tradens avea un titlu fără eficacitate juridică . după cum se ştie. datorită transformărilor vieţii economice. Lex Rubria de Gallia Cisalpina din secolul I î. 118. 2.ager publicus nu era suscriptibil de proprietate quiritară. 31. Oancea. 381 382 385 386 387 Gaius. Justinian a unificat proprietatea desfiinţând diferenţele dintre toate formele de proprietate anterioare. M. sub un dublu aspect. Proprietatea pretoriană sau bonitară era o formă de proprietate care îşi avea sorgintea în cazul transmiterii proprietăţii asupra unui res mancipi prin tradiţiune. 2. vechile forme solemne de transmitere a proprietăţii au dispărut. De aceea proprietarul pretorian a mai fost numit şi proprietar bonitar. §4. D. De aceea accipiens. Proprietatea quiritară şi-a purtat vechile caractere dar a dobândit şi altele noi. Paris. Ch. 384 Ibidem. prin menţinerea proprietăţii quiritare care a servit drept model tuturor formelor de proprietate. 174. 46 . cit.În epoca clasică s-a menţinut proprietatea quiritară. C.e. Proprietatea în epoca postclasică În epoca postclasică s-a produs o apropiere între proprietatea quiritară şi cea provincială. alături de care au apărut. Jacotă. Posesiunea peregrinilor mai era protejată printr-o acţiune asemănătoare cu acţiunea in revendicare. rezultând o proprietate unică numită dominium. În secolul III s-au generalizat concesiunile lui ius italicum iar pământurile italice au fost supuse impozitului funciar. V. Proprietatea peregrină era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare ce consta în posesia protejată la Roma de edictul pretorului.. să devină cu totul insuficientă unui stat mediteranean mai ales când acesta a devenit imperiu. proprietatea provincială şi proprietatea peregrină.384 Gaius foloseşte termenul de dominium pentru această proprietate385 dar opinăm că nu în sensul tehnic al cuvântului.. iar nivelul dezvoltării economice şi a schimbului impunea moduri de transmitere a proprietăţii mai simple şi operative la îndemâna oricui indiferent că acesta era cetăţean sau peregrin. Proprietatea provincială era o formă de proprietate inferioară proprietăţii quiritare. respectiv proprietatea pretoriană sau bonitară. prevede că pământurile italice posedate de peregrini erau apărate de dispoziţii din edictul pretorului peregrin. 40. pag. Gaius. şi consta în stăpânirea pământurilor lăsată cu titlul de folosinţă locuitorilor din provincii de către statul roman.382 Era normal ca o instituţie potrivită cu nevoile restrânse ale statului cetate de mici dimensiuni şi cu o economie slab dezvoltată.. ea s-a extins şi asupra pământurilor declarate sol italic prin ius italicum. Op. Se cunoaşte că la Roma un peregrin nu putea dobândi un lucru conform dreptului civil şi în consecinţă nu putea deveni proprietar peregrin dacă nu avea ius comercii. C. Clasificarea modurilor387 E. Tomulescu. 41.n. Proprietarul quiritar care transmitea un res mancipi prin simplă tradiţiune rămânea în continuare proprietar după dreptul civil.1973.383 Aceasta nu transmitea proprietatea quiritară ci numai posesiunea.e. Astfel s-au şters deosebirile dintre cele două categorii de terenuri asupra cărora se exercitau drepturi de proprietate diferite. De asemenea proprietatea peregrină mai era apărată şi de interdictele posesorii. Appleton. cit. mobil sau imobil. iar proprietarul pretorian în calitate de accipiens avea lucrul in bonis şi se folosea de toate avantajele pe care i le acorda posesiunea. 40. 161. iar în al doilea. 47. 2. proprietarul pretorian se transforma în proprietar quiritar prin uzucapiune. cit.nudum ius quiritium. adică o acţiune utilă cu ficţiunea că peregrinul ar fi cetăţean roman. Proprietatea pretoriană era o situaţie temporară deoarece după un anumit timp în funcţie de cum era bunul. pag. Op. St. 307. pag. pag. donaţie. Molcuţ. sociale şi politice noi forme de proprietate. Se ştie că pământul cucerit al provinciilor .386 Modurile de dobândire şi de transmitere a proprietăţii §1. Revue générale du droit.381 în sensul că a făcut anumite concesii renunţând în parte la formele sale rigide. În primul rând proprietatea quiritară s-a extins şi asupra peregrinilor cărora li s-a acordat ius comercii. 7.

. atunci când s-a admis că la faţa locului lucrul poate fi prezent şi în mod simbolic. cel care transmite şi accipiens. Oancea. Atât actio autoritatis cât şi actio de modo agri s-au născut pe teren delictual. Dacă mancipantul declara că terenul care se transmitea avea o suprafaţă mai mare decât în realitate. cit. 122. Oancea. St. adică deposedat pe cale juridică de lucru.Transfera proprietatea quritară. 345.392 . accesio etc. a părţilor. dar condiţia prezenţei balanţei şi a libripensului a rămas.. acesta numărându-se. fie plăţii efective a preţului.. Mancipaţiunea fiduciară deriva din mancipaţiunea reală despre care am vorbit mai sus şi se deosebea de aceasta prin aceea că era lipsită de preţ real având doar unul simbolic. în materia testamentului prin per aes et libram adică prin aramă şi balanţă s-a extins categoria celor ce îşi puteau întocmi un testament. D. 6. după originea modurilor etc. şi în consecinţă accipiens era evins. pag.. praescriptio longi temporis. 331. 167. Mai târziu ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de proprietate. cu această aramă şi cu această balanţă. Op.e. 1.. pag. respectiv prima până la cuvântul isque afirmă ideea de creare a puterii. Molcuţ. fie constituirii unui garant. cel care dobândeşte..Jurisconsulţii au clasificat modurile de dobândire a proprietăţii ţinând seama de variate criterii cum ar fi în primul rând ramura de drept. 16. Nexum bei Cicero. Napoli. 388 389 Paul. la o valoare dublă. 1958. a libripensului . 390 Gaius. După ramura de drept ele sunt moduri de iure civile şi moduri de iure gentium.Actio auctoritatis era acţiunea în garanţie.acţiunea în garanţie ce avea ca obiect restituirea de către mancipant a preţului pe care îl plătise. acestea având rolul de a lovi în mod simbolic balanţa de aramă pentru a se constata dacă moneda produce clinchetul unei veritabile monede de aramă. Apoi s-a renunţat la cântărirea preţului.. şi acesta să-mi fie dobândit cu preţul de . 1969. formal ce presupunea îndeplinirea următoarelor condiţii fără de care ea nu putea exista: prezenţa cel puţin a cinci martori cetăţeni romani. el comitea un delict sancţionat prin această acţiune ce avea drept efect plata de către mancipant a dublului valorii suprafeţei declarate în plus. dar treptat ea s-a extins şi la cele imobile. St. iar în a doua traditio. ocupatio.accipiens. Tomulescu.391 Libripensul cântărea apoi bara de metal cu balanţa.. . Accipiens ţinând mâna asupra lucrului pronunţa o formulă vindecătoare: hung ego hominem ex iure Quiritium meum esse aio isque mihi emptus esto pretio. Tomulescu. cit. 393 C. s-a subordonat transmiterea proprietăţii. 1966. Molcuţ. era revendicat de către un terţ în calitate de titular al dreptului de proprietate. Distincţia dintre ele a fost importantă numai în epoca clasică.cel care ţinea balanţa. hoc aere aenaeque libra. după care accipiens remitea mancipantului această bară ce constituia preţul. adică „afirm că acest sclav este al meu conform dreptului Quiritilor. el avea dreptul la actio auctoritatis .393 Scopul ei era tot transmiterea proprietăţii asupra unui lucru. praescriptio longissimi temporis. §2. Mancipaţiunea nu se aplica decât lucrurilor mobile. iar celălalt care primea lucrul se numea accipiens sau dobânditor. cea de aramă a continuat să fie cântărită datorită neîncrederii particularilor în moneda pusă în circulaţie. Mancipatio La origine mancipatio constituia un mod de creare a proprietăţii389 care era considerată după cum am văzut o putere asupra lucrului mancipi.Actio de modo agri era acţiunea relativă la suprafaţa terenului. cit.394 Mancipaţiunea a dispărut în cele din urmă datorită extinderii asupra lucrurilor mancipi a sistemului de transmitere a bunurilor prin tradiţio. Op. Bruxelles. C. pag. În consecinţă luându-se drept model un principiu statuat de Legea celor XII Table pentru traditio.. in iure cessio şi usucapio. 87. A doua se referă clar la transmiterea proprietăţii asupra lucrului. 1958. apoi după voinţa părţilor. În urma renunţării la cântărirea monedei se putea risca pierderea proprietăţii asupra bunului fără a se primi în schimb preţul. Op. pag. 65. Persoana care transmitea lucrul se numea mancipio dans sau mancipant . Efectele mancipaţiunii: .n. Dacă bunul dobândit de achizitor .390 Formula era compusă din două părţi ce se aflau pe poziţii opuse. St. 3. 394 E.. Mancipaţiunea se confunda la început cu vânzarea.mancipium. şi a apărut în condiţiile în care cântărirea preţului nu mai constituia o formă a mancipaţiunii. 23. Revue internationale des droits de l’antiquité. se dobândea putere maritală asupra soţiei. 47 . Ibidem. pag. Gaius ne face cunoscut că până la apariţia monedei de argint în secolul III î. D. Ea a avut următoarele aplicaţii: în cazul căsătoriei prin coemptio. cit. 122. Mancipaţiunea era un act solemn.388 În prima categorie intră mancipatio. 2.. Op.. pag. specificatio. Gaius. Tomulescu. D. Tomulescu. cât şi în realizarea operaţiunii juridice a donaţiunii în lipsa unei instituţii juridice de sine stătătoare până la apariţia donaţiunii propriuzise etc. 326. căci însăşi statul micşora greutatea unui as ce trebuia să aibă 327 grame de aramă. un singur sesterţ. C. Dobândirea proprietăţii se produce imediat prin actul mancipaţiunii fără ca aceasta să fie afectată de termen sau de condiţie. 392 C. În toate aceste situaţii dobânditorul nu avea decât interesul să-şi creeze o putere asupra lucrurilor sau persoanelor . St.dans. respectiv a lui mancipio dans. 391 E.

De aceea la sfârşitul secolului II e. §4. §7.possessio. lucrurile furate . respectiv 40 de ani iniţial. Justul titlu constituia un act sau un fapt juridic care justifica luarea posesiunii. lucrurile neromane ce nu puteau face obiectul proprietăţii quiritare. Dreptul fostului proprietar se stinge ca o consecinţă ce decurge din faptul că lucrul a fost uzucapat de către o altă persoană. perioadă diferenţiată..res subrepte.395Însăşi apariţia uzucapiunii a fost explicată de către comentatorii romanişti moderni. adică dacă părţile aveau domiciliul în aceeaşi cetate. Posesiunea . şi apoi 30 de ani. XII. §5.res habilis.res furtive. Prescriptio longi temporis Prescripţia de timp îndelungat . probă aproape imposibil de realizat. ci doar un obstacol juridic al realizării dreptului de proprietate. Ea se rezuma în favoarea posesorului şi producea efecte chiar dacă ulterior intervenea reaua credinţă. Termenul trebuia să fie neîntrerupt pentru a avea drept efect uzucapiunea. In iure cesio In iure cessio . Adiudicatio 395 Cicero. un lucru susceptibil a fi uzucapat. lucrurile furate şi ascunse .3. apare prescriptio longi temporis care prezintă diferenţe faţă de uzucapiune numai în ceea ce priveşte termenul şi efectele posesiunii: termenul era de 10 ani între prezenţi. Condiţiile uzucapiunii erau următoarele: posesiunea. Termenul . Usucapio Usucapio . Ea trebuia să fie lipsită de vicii. proprietatea s-ar fi putut dobândi prin ocupaţiune imediat. respectiv 30 de ani. Deci proprietarul nu-şi pierdea dreptul de proprietate ci numai cel privitor la acţiunea în revendicare faţă de posesorul de 40. care se realiza prin posesiunea unui lucru într-un timp foarte îndelungat. legată de ceea ce s-a numit probatio diabolica. Uzucapiunea admitea numai întreruperea naturală ce rezulta din pierderea materială a unui lucru. În epoca veche uzucapiunea avea funcţia de a realiza exploatarea lucrurilor mancipi în conformitate cu destinaţia lor economică. Pro Caec. fapt reieşit din înţelesul termenului de usucapio . prin tendinţa de a se înlătura nesiguranţa dreptului de proprietate. constituia perioada de timp în care se exercita posesiunea.recunoaşterea în faţa magistratului era un mod de transmitere a proprietăţii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care dobânditorul îl intentează împotriva celui care înstrăinează un lucru. constituia condiţia folosinţei îndelungate a unui lucru . respectiv 1 an pentru lucruri mobile şi 2 ani pentru lucruri imobile. 19.res vi possesse. De asemenea nu se cerea nici justul titlu.constituia un mod de dobândire a proprietăţii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp îndelungat...tempus. 48 . n. Un lucru susceptibil a fi uzucapat . Aşadar acesta nu este propriu-zis un mod de dobândire a proprietăţii.luarea în folosinţă. constituia condiţia ce se referă la lucrurile ce nu puteau face obiectul uzucapiunii cum ar fi: lucrurile extra patimonium. De exemplu donaţiunea este un act juridic care justifică posesiunea care duce la posesiunea lucrului. iar părăsirea de către un neproprietar a unui lucru este un fapt juridic care duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune. lucrurile posedate cu violenţă . Buna credinţă constituia convingerea uzucapantului că cel de la care dobândea lucrul îndeplinea condiţiile pentru a-l înstrăina. nici buna credinţă.constituia un mod de dobândire a proprietăţii prin folosinţa îndelungată ce avea drept model uzucapiunea. Prescriptio longissimi temporis Prescripţia de timp foarte îndelungat . buna credinţă şi justul titlu. §6. deci o possessio ad usucapionem.6. termenul. şi 20 de ani între absenţi. T. Adică proprietarul unui lucru trebuia să dovedească calitatea de proprietar a tuturor predecesorilor săi.constituia un mod de respingere a acţiunii în revendicare a proprietarului. sau că a intrat în stăpânirea unui lucru părăsit.§3. Dacă lucrul ar fi fost părăsit de către proprietar. Uzucapiunea fiind o instituţie de drept civil nu se aplica pământurilor provinciale şi nu putea fi folosită de către peregrini.54. Putea fi întreruptă şi în acest caz timpul care trecuse se pierdea.

Traditio Traditio . pag. Lex Lex . traditio brevi manu.legea constituie un mod de dobândire a proprietăţii realizat direct sau indirect prin acest act normativ.. Taditio brevi manu . Traditio longa manu . 29.forma dat essei rei şi specificatorul a creat o formă nouă. se parcurg hotarele acestuia . proprietatea pretoriană asupra lucrurilor mancipi.Adiudicatio . Simpla remitere materială nu transfera proprietatea . În epoca clasică pentru că societatea a evoluat. traditio simbolica şi constitutum possessorium. proprietatea peregrină şi proprietatea provincială. Jacotă. cit. 2. pr. nemaifiind timp pentru parcurgerea fondurilor sau a caselor. 19. Op.potrivită cu regulile de drept.396 §9. pentru că aceasta este mai importantă. Nu mai era deci necesară parcurgerea acestora. Proculienii fiind de orientare aristotelică susţineau că lucrul nou creat aparţine specificatorului pentru că forma era esenţială.constituie situaţia în care o persoană în calitatea de specificator confecţionează un lucru nou dintr-un material aparţinând altei persoane în calitate de proprietar. 2. Răspunsul la întrebare este soluţionat prin rezolvări diferite de către sabinieni şi proculieni. Astfel: tradiţio longa manu. Prin tradiţiune se transfera proprietatea quiritară asupra lucrurilor nec mancipi. 41. 1. 399 D. În epoca veche trebuia să se facă transmiterea de la mână la mână.transmiterea cu mâna întinsă399 constituia transmiterea realizată de către tradens prin indicarea cu mâna întinsă de pe o înălţime. Anghel. a grâului în făină etc. 321. 1. §11. De exemplu Legea celor XII Table recunoştea expres validitatea unei dispoziţii prin care testatorul atribuia cuiva un sclav. M. 398 C. Dacă e vorba de un teren. §8. 31.ocupaţiunea constituia un mod de dobândire a proprietăţii realizat prin luarea în posesie a unui lucru fără stăpân . 1. Reg. 400 D. V. §10.era realizată în situaţia când chiriaşul cumpăra casa în care locuia. 46.tradiţiunea era un mod voluntar de dobândire a proprietăţii care consta în remiterea posesiunii unui lucru.397 Dacă e vorba de o casă i se parcurg acesteia toate încăperile de către părţi. O cauză iniusta nu constituie suport juridic pentru transmiterea proprietăţii. M. unui depozit etc. a hotarelor fondului respectiv.398 etc. respectiv remiterea posesiunii lucrului nec mancipi şi iusta causa. 402 Inst. şi astfel dintr-un detentor el se transforma în posesor şi proprietar. 3. Aceasta se produce în cazul proceselor de împărţire a unui teren care prin moştenire sau prin cumpărare a aparţinut mai multor persoane. Op. Pentru remiterea efectivă a posesiunii dobânditorul trebuie să aibă corpus. cit. 49 . 25. Condiţiile tradiţiunii sunt două.transmiterea simbolică se realiza prin remiterea cheilor unei case. principală . a măslinelor în ulei. 20. pag. Traditio simbolica . Ocupatio Ocupatio .401 Cauza trebuie să fie iusta .3.79. 396 397 I.res nullius.constituie modul de dobândire al proprietăţii realizat prin atribuirea de către judecător a cotelor părţi din bunul comun fiecărei persoane ce avea un drept în acest sens. 1. 24. apar forme noi de tradiţiune mult mai operative şi simple.circumambulare. Sabinienii fiind de orientare stoică susţineau că lucrul nou creat aparţine proprietarului materiei.402 Se pune întrebarea cui aparţine locul nou creat. Era un mod de dobândire de iure gentium.403 Institutele lui Justinian dau ca exemple de specificaţiune transformarea strugurilor în vin. iar cel care beneficia de dispoziţia testamentară devenea proprietar de plin drept. 403 D. Nu mai era nevoie deci de o transmitere în înţelesul adevărat al cuvântului deoarece bunul se găsea la el dinainte. Ulpian. Specificatio Specificatio . 122.nudo traditio. de către tradens dobânditorului.. 7. 401 Gaius.400 Justa cauză este deci actul juridic care precede remiterea lucrului şi o motivează. 29.

Inst. Dacă pârâtul pierdea procesul. Accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil. Fructele sunt date periodic de un lucru frugifer.rei vindicatio. În cazul în care proprietarul a pierdut posesiunea lucrului el putea cu ajutorul acestei acţiuni să ceară restituirea lucrului dovedindu-şi dreptul său de proprietate.. accesiunea unui lucru mobil la un lucru mobil. 1. 407 Inst. Restituirea lucrului se făcea printr-o simplă remitere a posesiunii. cum ar fi de exemplu faptul că din vin nu se mai pot face struguri.407 poate fi exemplificată în cazul când cineva scria un poem pe un pergament străin.409 Dacă aceste condiţii erau îndeplinite. Accesio Accesio . Sunt produse: lemnele dintr-o pădure care se taie complet etc. Prezintă aspecte după cum urmează: aluviunea. 409 Vl. accesiunea unui lucru imobil la un lucru imobil. pag. Această situaţie era specifică Italiei din cauza torentelor care schimbau hotarele naturale ale proprietăţilor. commixtio şi dobândirea fructelor. Pergamentul cu ceea ce scria pe el.405 Avulsiunea face ca o porţiune de teren ruptă de un torent de la o proprietate şi adăugată fondului vecin să rămână în proprietatea primului până când arborii aduşi cu parcela de pământ prind rădăcini. Opera literară rămânea autorului. 2.accesiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii prin aceea că un lucru accesoriu se uneşte cu un lucru principal. În procedura legisacţiunilor acţiunea în revendicare era intentată în forma lui sacramentum in rem. grânele. cit. Se dă ca exemplu construcţia ridicată cu materiale proprii pe un teren al altuia. 404 405 406 50 . pag. Specificaţiunea perfectă era acea în care lucrul nu mai putea fi adus la starea lui originară. Op.. aparţine proprietarului terenului în virtutea principiului enunţat mai sus. care va fi obligat să despăgubească pe proprietarul materiei. 34. 20. §12. proprietarul materiei prime devine proprietarul lucrului nou creat. 310. Lucrul accesoriu urmează întotdeauna soarta lucrului principal conform principiului accesorium sequitur principali. Jacotă. care în această materie se transformă în superficio solo cedit. confusio. 408 Gaius. proprietar este specificatorul.408 În procedura formulară acţiunea în revendicare era intentată cu ajutorul unei formule în care pretenţiile reclamantului erau precizate în intentio. Op. Hanga. 16 şi următoarele. Jacotă. Sancţiunea dreptului de proprietate §1. Op. Sancţiunea proprietăţii quiritare Proprietatea quiritară era protejată prin acţiunea in revendicare . Accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. 290. Accesiunea unui bun imobil la un lucru imobil. Specificaţiunea imperfectă era cea în care lucrul putea reveni la starea sa iniţială. atunci autorul avea o excepţie de dol. Ele se deosebesc de produse prin aceea că sunt date la intervale regulate şi nu consumă substanţa lucrului.manu militari.. 4. avulsiunea şi insula născută într-un fluviu. respectiv la materia din care era confecţionat cum ar fi de exemplu dintr-o statuie din aur prin topire se putea obţine iar materia primă. cit. acţiunea în revendicare putea fi intentată şi reclamantul putea avea câştig de cauză dacă făcea dovada dreptului său şi dacă pârâtul nu paraliza acţiunea printr-o excepţie. Sunt fructe: iarba. În procedura extraordinară deoarece condamnarea viza lucrul însuşi. 1.V. Accesiunea se clasifică astfel: accesiunea unui lucru mobil la un lucru imobil. pag. Aluviunea face ca proprietarul terenului care se găseşte lângă o apă curgătoare să devină proprietarul pământului depus prin aluviune în virtutea lui ius gentium. In materia plantaţiilor şi a însămânţărilor acţionează acelaşi principiu. În cazul specificaţiunii imperfecte. restituirea era asigurată prin forţa de constrângere a statului . M.406 Insula născută într-un fluviu aparţine proprietarilor de pe ambele maluri. aparţinea proprietarului pergamentului considerat mai preţios. era ţinut să restituie atât lucrul în litigiu cât şi accesoriile în special fructele. cit. iar în cazul specificaţiunii perfecte.Justinian a propus o soluţie de compromis între cele două făcând distincţii între specificaţiunea imperfectă şi specificaţiunea perfectă404. V. 311. 2. M. proporţional cu lărgimea terenului pe care îl au în proprietate. mieii de la o turmă etc. dar dacă proprietarul pergamentului revendica lucrul fără a se oferi să plătească costul scrisului.

414 Reclamantul va trebui să facă dovada că a dobândit proprietatea prin uzucapiune fiind scutit de condiţia termenului şi totodată să fi avut lucrul în posesie măcar un moment. Acţiunea publiciană era u acţiune reală a cărei formulă era adoptată după formula acţiunii în revendicare. Tomulescu. Ea cerea îndeplinirea tuturor condiţiilor uzucapiunii413 mai puţin una singură. respectiv termenul care printr-o ficţiune se considera că s-a scurs. 1. 4. pag. Anghel. Această acţiune reală se modela şi după acţiunea publiciană. cit.417 deci şi condiţiile de exercitare erau similare. pag. 419 I. §2. pag. M. Hanga. Ea a fost creată pentru situaţia transmiterii unui res mancipi prin tradiţiune. cit. D. Acest fapt era de natură să descurajeze pe pârât care se supunea de obicei cererii arbitrului pentru a evita consecinţele arătate. 368-370. dar putând face obiectul unei prescripţii longi temporis.. cit.412 şi a fost determinată de profundele mutaţii economice ale societăţii romane. Op. Cuq. §3. 33. Dar pentru că relaţiile economice dintre romani şi peregrini erau într-o permanentă dezvoltare către o complexitate ce dădea naştere unor litigii privitoare la dreptul de proprietate... de Vsscher.419 410 411 412 Inst. Oancea. Posesorul de bună credinţă are o poziţie diferită după cum se afla în proces cu un proprietar quiritar sau cu un alt posesor de bună sau de rea credinţă. 139. 127. 295. 1956. 31. 4. E. 4. s-a extins acţiunea în revendicare . 413 Gaius. Paris. 1958. după cum se ştie pretorii au căutat să găsească soluţii pentru a ocoli acest inconvenient introducând acţiunile arbitrarii. 12. 418 Gaius. Sancţiunea proprietăţii provinciale Proprietatea provincială era sancţionată printr-o acţiune reală416 a cărei formulă se asemăna cu aceea a acţiunii revendicare . iar dacă acesta nu se conforma putea fi condamnat la plata unei sume duble sau triple a valorii lucrului în litigiu. Op. Molcuţ. Acţiunea publiciană putea aparţine pe de o parte proprietarului pretorian iar pe de alta posesorului de bună credinţă.. pag. Nouvelle revue historique de droit français et étranger. 37. 36.actio furti şi acţiunea legii Aquila. Op. pag. 415 C. St. cit. Revue des études latins. Tomulescu. Acţiunea publiciană a proprietarului pretorian se putea introduce unui simplu posesor sau împotriva proprietarului quiritar. Deci peregrinul putea fi acum şi reclamant nu numai pârât în cadrul acestei acţiuni în revendicare. 163. Sancţiunea proprietăţii pretoriene Sancţiunea proprietăţii pretoriene se realiza prin acţiunea publiciană. proprietatea provincială neputându-se uzucapa. Paris. 51 .367. cit.rei vindicatio. Totuşi aceasta era deosebită de cea obişnuită deoarece pe lângă ficţiunea expirării intervalului de timp necesar mai conţine încă o ficţiune în virtutea căruia fondul respectiv era presupus italic. Astfel. Judecătorul dădea câştig de cauză reclamantului care avea lucrul in bonis printre lucrurile sale şi care se află pe cale de a uzucapa.410 În acest sens judecătorul în calitate de arbitru avea posibilitatea să determine pe pârât să satisfacă cererile reclamantului. pag. Toate acestea constituie conflicte415 soluţionate deseori în avantajul proprietarului pretorian. E. §4.F.rei vindicatio. 31. asupra cărora era greu a se face operaţii juridice de vânzare prin vechile proceduri ca mancipaţiunea. 37. 4.. in. St. Gaius.Pentru că executarea în procedura formulară era pecuniară. Sancţiunea proprietăţii peregrine Proprietatea peregrină nu putea fi ocrotită de dreptul roman prin acţiuni de drept civil. Acţiunea publiciană a posesorului de bună credinţă protejează pe acesta când cumpăra un lucru de la o persoană pe care o crede adevăratul proprietar. până la împlinirea termenului stabilit. 414 C. El este în curs de a uzucapa căci a primit posesiunea în virtutea unui act judiciar. şi asupra lor. 417 Gaius. 621. 4.136. Op. de dezvoltarea fără precedent a comerţului în special cel cu sclavii.. 6. 416 Vl. Cicero. cu ajutorul ficţiunii că peregrinii ar fi cetăţeni romani.418 Cu timpul i-au acordat peregrinilor şi acţiunile delictuale . după numele unui pretor Publicius. înscriindu-se în formulă ficţiunea că era cetăţean. Op. Totuşi de abia procedura extraordinară a fost cea care introducând condamnarea ad ipsam rem411 a reuşit să realizeze o executare a sentinţei conformă cu cererile reclamantului. 1958. Ver 2. posesorul de bună credinţă a unui fond provincial era protejat printr-o acţiune publiciană. pentru că acestea presupuneau un proprietar roman.pag.

420 Servitutile prediale . III. adică cel care era grevat cu o servitute423. 375. Oancea. fie în folosul unei persoane.. Imobilele erau de asemenea de două categorii: imobilul dominant. indiferent unde se afla acesta. D. Totodată în funcţie de poziţia din care era privită servitutea. 263. 52 . Visscher. când era privită din perspectivă proprietarului imobilului dominant. aqueductus etc. St. iar dacă imobilul dominant era un teren. Care este definiţia şi atributele proprietăţii? 2. servitutea se numea urbană. Op. Molcuţ.. 423 E. II. sau bunul a fost trecut în rândul lucrurilor extra patrimmio etc. D. dar va continua să existe în mâinile achizitorului în virtutea caracterului perpetuu. cit. TEMA NR. căci în realitate titular al dreptului este o persoană şi anume proprietarul imobilului în interesul căruia s-a creat servitutea. 3. V. adică cel în beneficiul căruia era constituită servitutea şi imobilul aservit. a modurilor de constituire şi stingere a servituţilor. Tomulescu. Via constituia dreptul de a trece cu atelaje. Op. cit. M. Jacotă. comparativ cu drepturile de creanţă care se sting odată cu executarea obligaţiei. 7 DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE ALIENA I. 422 F. Romaniştii le definesc ca fiind sarcini impuse unui fond în folosul altui fond dar e clar că doar în mod aparent sarcina exista în favoarea unui fond. pag.servitutes praediorum sunt cele constituite în interesul proprietarului unui mobil. CONŢINUTUL TEMEI Servituţiile: SERVITUTES §1. Servituţiile prediale rustice. nr. adică a fost distrus. C. fie de ordin juridic. servitutea se numea rustică. actus. Din punct de vedere juridic dreptul de proprietate încetează a mai exista dacă proprietarul înstrăinează lucrul. Analizarea stingerii servituţilor. Iter constituia dreptul de a trece cu piciorul pe pământ străin. pag. sau în folosul unei anumite persoane. Op. 420 421 C. 424 Ibidem. aceasta apărea sub două aspecte. Roma. Servituţiile sunt sarcini impuse în folosul unei anumite persoane în calitatea de proprietar al unui imobil. 1936.421 Diferenţierea dintre aceste două categorii de servitute prediale avea la bază criteriul imobilului dominant. pag. El se poate astfel stinge din motive fie de ordin material. Cele mai vechi au fost servituţiile de trecere ca: iter. şi ca o sarcină din perspectiva proprietarului imobilului aservit424. 2. Ele nu pot fi despărţite de servituţiile prediale urbane deoarece caracterul imobilului dominant era cel ce făcea distincţia.. Deci în concluzie stingerea dreptului de proprietate este un fapt de excepţie. Totuşi sunt situaţii în care exercitarea dreptului de proprietate poate fi stânjenită fie în favoarea unui fond. Tomulescu. Studia et documenta historiae et iuris. Trataţi evoluţia proprietăţii. pag. cit.OBIECTIVE Prezentarea noţiunii de servitute. Op. În consecinţă toate modurile de înstrăinare al dreptului de proprietate ar fi moduri de stingere a proprietăţii. Actus constituia dreptul de a trece cu turmele de vite pe terenul altuia. 375. 335.422 Dacă imobilul dominant era o clădire indiferent că se afla în zona rustică sau urbană. Din punct de vedere material dreptul de proprietate dispare atunci când lucrul a încetat să mai existe. respectiv ca un drept. pag. Trataţi modurile de dobândire. 128. Noţiune. caractere De obicei atunci când proprietarul unui lucru îşi exercita dreptul asupra acestuia nimeni nu-l putea stânjeni.Stingerea dreptului de proprietate Se ştie că unul dintre caracterele dreptului de proprietate este de a fi perpetuu. Servitutiile prediale se împart la rândul lor în servituţi prediale rustice şi servituţi prediale urbane. clasificare. via. pe lângă care s-au adăugat şi altele precum ius pascendi. nestingându-se prin trecerea timpului.1958. TEME DE EVALUARE 1. St. cit..

mobil sau imobil asupra căruia două persoane exercitau drepturi reale distincte429. ce rămâneau în proprietatea copiilor. Servituţiile urbane au apărut mai târziu decât cele rurale. şi nu presupune existenţa unor obligaţii ce ar reveni părţilor pentru motivul că ambele părţi sunt titulare ale unor drepturi reale433. deci i se permitea să se folosească şi să culeagă fructele bunurilor dotale. Studia et documenta historiae et iuris. cit. Aqueductus era dreptul de a aduce apă printr-o conductă de pe terenul vecinului. 432 S. Usus . Op. Labeo. Caracterele uzufructului erau următoarele: . 436 C. 433 Ibidem. habitatio şi operae servorum. 3. §2.uzul constituia dreptul real de a se folosi de lucrul altuia fără a-i culege fructele434. Biondi. pag. Servitus oneris ferendi era servitatea de a purta o greutate sau de sprijin care apăra asupra unei construcţii în folosul construcţiei vecine. 214. Totuşi femeia aducea la încheierea căsătoriei o dotă care intra în proprietatea soţului. 427 C. Modurile de constituire ale servituţilor La început servituţiile puteau fi create436 cu ocazia înstrăinării uni lucru. Op. Ibidem. 1939. 428 Ibidem. Servituţiile personale nu considerau existenţa a două lucruri imobile. Tomulescu. Stilicidium era dreptul de scurgere a apelor de ploaie. 335. 133. cit.habitaţia constituia dreptul real de a locui în casa altei persoane. drepturi. V.. .n. 1958. La început uzufructul era numai asupra caselor şi pământurilor dar ulterior s-a extins asupra tuturor lucrurilor corporale care nu se distrugeau prin folosinţă.uzufructuarul nu putea consuma lucrul. 434 G. Tomulescu. pag. Grosso. 377. pag. 392. usus. Jacotă. 5.425 Servituţiile prediale urbane. Op.e. Ea nu făcea parte din familia bărbatului şi de aceea nu avea nici un drept la moştenirea lui. pag. D. 430 B. respectiv când se făcea o mancipatio se prevedea în formula pronunţată că mancipantul îşi păstrează uzufructul asupra lucrului. dar întotdeauna lucruri corporale şi nu drepturi. Jacotă. Dota i se lăsa femeii cu titlu de legat. Operae servorum .. 53. Atributele proprietăţii în cazul uzufructului se împart între uzufructuar în calitate de titular al dreptului de servitute şi nudul proprietar. . pag. Printre cele mai cunoscute erau: cloaca. 435 D. Napoli.uzufructul constituia dreptul real de a te folosi de lucrul altuia şi de a-i culege fructele păstrându-i substanţa . Dreptul de uzufruct are un caracter viager. 1958.dreptul de uzufruct se putea naşte numai asupra unui bun neconsumptibil. Se deosebeşte de uz prin aceea că nu se stinge prin capitis deminutio al titularului sau prin nefolosinţă. 2. Solazzi. Op. 1955. 1954. 337-338. Este un drept real distinct de uz. De aceea ele se puteau da în gaj.uzufructul putea greva un bun fie mobil. Oancea. Ele erau lucruri incorporale.Ius pascendi era dreptul de a paşte turmele pe pământul altuia. Jura. El a apărut mai târziu. Habitatio435. pag. Cloaca constituia dreptul de scurgere a apelor din canal. St. 431 M. generalizându-se.427 Servitus altius tolendi ers dreptul de a ridica construcţia mai sus428. pe la începutul secolului II î. La origine servituţiile ar fi avut ca temei chiar dreptul gintei de a utiliza pământurile obşteşti. adică cel care este grevat cu servitutea. Au existat următoarele servituţi personale: usus fructus. adică în faţa magistratului prin procedura in iure cessio. Op.. 425 426 53 . Usus fructus .1. cit. pag. adică un bun care nu se consuma la prima întrebuinţare. stilicidium. Uzufructuarul are dreptul de a folosi lucrul şi de a-i culege fructele. cit.. sau să-l înstrăineze deoarece el nu avea decât ius utendi şi ius fruendi. St. Deseori i se lăsa numai uzufructul averii dotale prin „legat de uzufruct“. Napoli. Roma. 429 E.usus fructus est ius alieni rebus utendi fruendi salva rerum substantia430. Dreptul uzuarului se limita numai la simpla utilizare a lucrului. fie imobil. servitus426 oneris ferendi. nr. 7. iar nudul proprietar rămâne titularul unui drept golit de conţinutul său. V. servitus altius tollendi etc. adică temporar432 în sensul că se exercită numai pe parcursul vieţii beneficiarului servituţi. 129. pag.constituia dreptul real de a folosi serviciile sclavului altuia. Servituţiile prediale rustice erau res mancipi şi lucruri corporale. legat de cazuri concrete cum ar fi cel al femeii căsătorite fără manus431. De asemenea servituţiile puteau fi create şi fără înstrăinarea lucrului. M. cit. ci existenţa unuia singur. 95.. Molcuţ.

Cu ocazia lui adiudicatio în acţiunile divizorii. în condiţiile prevăzute de lege putea paraliza acţiunea negatorie a proprietarului. 2.. 22. Pieirea lucrului era la rându-i de două feluri.translatio servitutes. 2. 7. 447 Ibidem. nemini res sua servit. respectiv civilă448 . cessio438 §3. cu condiţia ca dobânditorul să-i transfere proprietatea. Op.. 23. Ulpian. 437 438 439 Gaius. 393. Fr. 393. În dreptul postclasic. St. interval preluat din uzucapiune. 2. D. 54 . 66. 2. 2. 449 Paul. 10.nemini res sua servit. Fr. 1. 61. D. 441 Ibidem.deductio servitutis. Gaius. praescriptio longi temporis440 etc. 83. 78. 443 C. Astfel erau moduri generale de stingere a servituţilor şi moduri speciale. dacă fusese constituită prin in iure cessio se stingea tot prin in iure cessio. 1958. mod de stingere care s-a transmis şi în dreptul lui Justinian.În epoca clasică se preiau din perioada precedentă ca moduri de constituire a servituţilor mancipatio437. 61 . 45. În acest caz. cum ar fi de exemplu astuparea unei ferestre sau ridicarea unei clădiri peste înălţimea permisă. pag.. dar numai indirect: proprietarul fondului îl înstrăina celui care urma să devină titularul servituţi. Prin procedura in iure cessio se puteau constitui servituţi fie direct . Op. 16. 17 . Tomulescu.Moartea ce constituia dispariţia titularului servituţii personale fie prin moarte fizică fie prin moarte juridică. 3. Vat. 445 D. Iniţial această renunţare nu se putea face printr-un simplu pact. Ulpian. Vat. . în locul lor folosindu-se pactele. 17. fie indirect .confuziunea era întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de proprietar al imobilului doninant ori de titular al servituţii şi a calităţii de proprietar al imobilului aservit sau a lucrului grevat cu o servitute. 23. cit. . pierderea lucrului asupra căruia era constituită servitutea. 440 D. . materială.Renunţarea constituia situaţia în care atât titularul unei servituţii personale cât şi proprietarul imobilului dominant pot renunţa la servitute. .Neuzul privea servituţiile personale şi servituţiile prediale rustice care prin nefolosirea lor se stingeau într-un interval anumit de timp. pag.10.prescripţia de timp îndelungat a fost folosită pentru constituirea servituţilor în provinciile romane. Cel care exercita servitutea ca titular vreme de 10 sau 20 de ani. D.. 444 Gaius. 1958. fiind lucruri corporale şi res mancipi se constituiau prin mancipatio. usucapio. Dreptul pretorian a fost cel care a admis renunţarea prin simplul pact. când de exemplu terenul aservit era inundat şi juridică când privea de exemplu dezrobirea unui sclav. in iure la care se adaugă adiudicatio439. Tomulescu. Modurile generale443 erau: . pag. 448 Fr.Confusio444 . Servituţiile prediale rustice. în conformitate cu principiul simetriei şi corespondenţei formelor. 1. 2. respectiv un an pentru mobile şi doi ani pentru imobile. Servituţiile prediale urbane se puteau constitui prin mancipatio. 8. mancipatio şi in iure cessio ca moduri de constituire a servituţilor au dispărut. adică „nimănui nu îi este aservit propriul său lucru“.. constituia şi o servitute în beneficiul unei părţi. drept o consecinţă necesară era şi dispariţia servituţi. cit. 3. 29 . Sent. ªi consolidarea era o aplicaţie a aceluiaşi principiu enunţat mai sus. 23.capitis deminutio. Modurile speciale447 de stingere a servituţilor erau: . 446 C. respectiv. Deci modurile de stingere erau diferite în funcţie de categoria de servituţi existente. 6. Cod.uzucapiunea libertăţii era un mod specific de stingere a servituţilor prediale urbane şi consta în acte contrare exerciţiului servituţii făcute de proprietarul fondului aservit.449 termene crescute de Justinian la trei ani pentru mobile şi la 10 sau 20 de ani pentru imobile. pag. Vat. judecătorul putea trece proprietatea. Op. 3. 3. 394. respectiv cel al lui Justinian. cit. 8. 2. 442 M. 2. St. Jacotă. ci trebuia un act simetric contrar. Confuziunea este o aplicaţie a principiului . 33. . Praescriptio longi temporis441 .Uzucapio libertatis450 . V. stipulaţiile şi quasitradiţiunea442.Consolidarea445 era o confuziune specială aplicată în cazul uzufructuarului care dobândea nuda proprietate a lucrului grevat cu uzufruct. 345. 1. reţinându-şi servitutea deducta servitute. iar dacă era cazul. 7. 1.446 De exemplu dacă o servitute fusese constituită prin mancipatio ea nu se putea stinge decât prin remancipatio. D. dar în sens invers. 3.Dispariţia. D. Moduri de stingere a servituţilor Rezultă din studiul materiilor servituţilor că cele prediale erau perpetue iar cele personale aproape toate au un caracter viager.

ca titular al dreptului superficiei putea lăsa moştenire construcţia. pag. M. 1 pr. 5. Actio prohibitoria constituia acţiunea prin care proprietarul se opunea ca pârâtul să se folosească de un lucru. 249 şi următoarele. 456 Vl.451 Servituţiile erau sancţionate prin următoarele acţiuni: vindicatio servitutis sau actio confesoria. 450 451 Gaius. cit.. apoi prin sponsio şi prin formula petititorie sau arbitrară.e. 1958. 43. adică doi ani în dreptul clasic şi 10 ani ori 20 de ani în dreptul lui Justinian. Hanga. D.acţiunea confesorie utilă era sancţiunea ce intervenea când o servitute nu era constituită printr-un mod civil. 8. de la dată când proprietarul fondului aservit făcea un act contrar exerciţiului servituţii. Acţiunea confesorie nu putea fi intentată decât de titularul civil al servituţii prin forma procedurală corespunzătoare lui sacramentum in rem. 458 Ulpian.n. 43. Actio confesoria utilis . proprietarul fondului dominant ori titularul servituţii personale putea reclama o servitute asupra unui lucru.acţiunea negatorie era acţiunea prin care titularul dreptului de proprietate al unui lucru contesta dreptul la servitute afirmat de către o altă persoană. 455 Gaius. dar şi trăsături distinctive.Dacă titularul servituţii nu protestează împotriva acestui act în timpul arătat mai sus. Actio negatoria . Le servitu. Tomulescu. Arangio . ci printr-un mod pretorian cu ajutorul unei acţiuni utile.suprafaţa aparţine terenului. 1. OP.. Acesta. 452 C. 395. deoarece era folosită în cazul în care pârâtul pretindea că are o servitute pretoriană. atunci servitutea era stinsă.superficia constituia dreptul acordat unei persoane de a se folosi de o construcţie ridicată pe terenul altei persoane. Superficio455 Superficio . 19-23. 454 Ulpian D. Ea putea fi intentată chiar dacă titularul servituţii exercita în fapt acest drept. Acest drept îşi trage sorgintea din arendarea pământului pe termen lung sau perpetuu460 cetăţenilor romani sau unor persoane juridice în schimbul unei redevenţe numită vectigal. 2. pag. Momentul începerii curgerii termenului. cit. cit. 307. o putea dona. Sancţiunea servituţilor Deoarece servituţiile erau drepturi reale.457 Superficia mai era protajată şi de acţiuni pe care pretorul le dădea cu titlu util rei vindicatio utilis458 care le putea intenta împotriva oricărei persoane ce ar fi tulburat pe superficias în exercitarea dreptului său.. Biondi. actio confessoria utilis şi actio prahibitoria. în contextul crizei de locuinţe de la Roma când statul a permis particularilor să construiască pe terenurile virane eludând în parte principiul supericies solo cedit . Ea nu trebuie confundată cu acţiunea negatorie. 156-157. D. 280 şi următoarele. §2. 18. Adică a extins termenul la a introduce nelimitate contra obligaţiei superficiantului de a plăti solarium.452 Vindicatio servitutis453 .revendicarea servituţii se numea în timpul lui Justinian actio confesoria454 deoarece avea scopul de a duce la recunoaşterea unui drept. pe veci sau pe termen lung în schimbul unei sume de bani numită solarium plătită acesteia din urmă în calitatea ei de proprietar. Op. 43.456 Dreptul de superficie a apărut la sfârşitul secolului II î. fiind suficient ca pârâtul să fi tulburat exerciţiul servituţii. respectiv fie civil fără pretorian. 55 . Drepturile reale pretoriene §1. I. D. 7. 457 Ulpian. pag. 453 B. Ea avea unele trăsături comune cu acţiunea în revendicare şi acţiunea confesorie.pământul conceadat. 2. era data ultimului act de exercitare.. 6. pag. iar în cazul lui uzucapio libertatis. 43. Anghel. actio negatoria. cit. deoarece în acţiunea negatorie reclamantul afirma dreptul său de proprietate liber de orice sarcină asupra lucrului. Prin această acţiune.Ruiz. §4. pag. sau greva cu servituţii. 18. 6. 6.. în cazul neuzului. protejarea lor s-a făcut după criteriul modului de constituire. D. 18.. Superficia era protejată de interdictul de superficie. adică prin acţiuni civile sau acţiuni pretoriene şi interdicte. Op. St. Conductio agri vectigalis Ius in agro vectigali constituia dreptul asupra lui ager vectigalis459 . Op.

308. 56 . Op. 466 Vl. 1. D. Emfiteoza Emfiteoza consta în arendarea pe termen lung sau pe veci a unor pământuri imperiale nelucrate cu obligaţia emfiteotului de a le cultiva şi de a plăti o sumă de bani . cit. Bucureşti. 521.Înainte de a da naştere unui drept real. dar şi de marii latifundieri pentru domeniile lor rămase în paragină.între vii şi mortis causa . tipuri de succesiuni. Oancea. Prezentati sanctiunea servitutilor. dreptul său poate fi transmis prin acte inter vivos .conductio agri vectigalis şi nu prin moduri specifice de constituire a drepturilor reale. Op. 8 SUCCESIUNILE I. pag. 463 E. Toate aceste drepturi reale respectiv superficia. datorită lipsei forţei de muncă. 2. 467 E. arenda lui ager vectigalis crea un drept personal. respectiv ia naştere printr-un contract de arentă . Proprietarului îi rămâne un drept gol de conţinut . pentru că se făcea confuzie între dreptul de proprietate şi însuşi lucrul la care ea se raporta. printr-o altă persoană aparţinând aceleiaşi clase.467 Proprietatea nu s-a putut transmite de timpuriu. Molcuţ. CONŢINUTUL TEMEI. 135. Monier. 130. Oancea. Privită în lumina semnificaţiei sale istorice. 22. cit.OBIECTIVE Caracterizarea generala a succesiunilor.hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a aparţinut unei persoane care a murit.TEME DE EVALUARE 1. 461 D. 15. II. cit. Deci emfiteoza ca drept real s-a născu din contractul de emfiteoză.conductor agri vectigalis are recunoscut un drept real şi o acţiune reală461 pentru protejarea dreptului său. 1984. 1. şi reprezintă pe de alta. III. Noţiune Succesiunile .canon. 3. 3. Dreptul la emfiteoză poate fi dat în uzufruct. De asemenea el fiind posesor beneficiază de protecţie juridică şi prin interdicte. În acest sens stă mărturie faptul că acest drept real . pag. succesorilor săi. TEMA NR. contract special sancţionat în perioada dominatului de către împăratul Zenon. Drept roman privat. Molcuţ. succesiunea ne apare ca un sistem juridic prin care se înlocuieşte o persoană care şi-a însuşit munca altora. 1-3. evolutia succesiunilor. Totodată emfiteotul este posesor civil şi se bucură de protecţie juridică prin interdicte şi toate acţiunile utile acordate proprietarului. 464 R. Ager vectigalis.pentru cauza de moarte462 etc.D. 459 460 Gaius. pag. baza ce a stat la apariţia şi dezvoltarea teoriei proprietăţi divizate466. Totuşi acest contract este deosebit de arendă pentru că titularul dreptului . 25.. Ea este un drept inalienabil şi transmisibil urmaşilor.ius nudum pe care emfiteotul îl respectă prin plata canonului. A fost utilizată nu numai de către împăraţi. Studii în onore di Ugo Enrico Paoli. ipotecat ori lăsat privilegiat. §3. 1955.464 În eventualitatea că emfiteotul nu plătea suma de bani . conductio agri vectigalis şi emfiteoza prezintă o deosebită însemnătate deoarece demonstrează pe de o parte flexibilitatea şi puterea de adaptare a dreptului roman la vremea sa. Hereditatea defunctului este continuată de succesorii săi. pag. 145. Care este definiţia superficiei? 2. 8. Op. 6. Hanga. Molcuţ.. Chiar dacă în aparenţă emfiteoza prezenta similitudini cu vechile possessiones463 ea totuşi diferă fiind o instituţie în bine. iar cel mai adesea chiar aceleiaşi familii.ius in agro vectigalis prezenta un mod de constituire specific drepturilor personale. Caracterizare generală a succesiunilor §1. 465 E. D. 462 D. Firenze.ius privandi465 pentru desfiinţarea dreptului de emfiteoză. Enumeraţi drepturile reale pretoriena 3. pag. 130.canonul conform termenului stabilit proprietarul avea la îndemână .

şi atunci avem de-a face cu succesiunea ab intestat. Les successions. Succesiunea se numeşte hereditas..Corodeanu. în procesul evoluţiei generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului.Collinet. Napoli. Succesiunea este importantă din două puncte de vedere. devenind unicul temei al succesiunii. Când sunt mai mulţi succesori coheredes. fie prin voinţa defunctului. ci pe stăpânirea dobândită de către succesori asupra bunurilor defunctului. cum este în cazul lui adrogatio şi în caz de trecere a unei femei în puterea soţului conventio in manum. se vorbea de o successio in res sau in singularis res. şi atunci avem de-a face cu succesiunea testamentară. când titularul unui patrimoniu trecea sub puterea altuia.469 În acea epocă. 474 N. P. Hereditas se numeşte şi totalitatea bunurilor lăsate de o persoană decedată. nu pe transmiterea unui patrimoniu. când s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi acea a dreptului. un drept de proprietate-putere.Liberalites.Timbal. concursu partes fiunt. pag. 105.. Dreptul roman a cunoscut şi succesiunea universală între vii. 117. 1941. Paris. Întrucât dreptul defunctului se stingea odată cu personalitatea sa. vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa. Op.Faddo. pag. Reg 22. în opoziţie cu successio per universitatem sau in universitatem. 87. 1952. La aceasta se adaugă şi opera pretorului.C. Concetti fondamentali del diritto ereditaria romano. succesiunea trebuie să se împartă. Paris. dreptul pretorian şi cel imperial au introdus unele reguli noi. successions . ca un tot unitar comportă un activ şi un pasiv. 1900. pag. Heredele continuă personalitatea patrimonială a defunctului sau îl reprezintă. fără testament) se deschide atunci când nu există succesori testamentari. Milano. Succesiunea ab intestat (conform legii. Studia et documenta historiae et juris.473 §2. 14 (Sui heredes instituendi sunt vel exheredandi).475 La capătul unei îndelungate evoluţii.Grosso. se puteau numi tutori soţiei sau copiilor impuberi.Corodeanu.moştenitor sau succesor. se puteau face eliberări de sclavi etc. G.La concepţia unei succesiuni care se poate transmite s-a ajuns mai târziu.Regime matrimoniaux. o hereditas cuprinzând şi elemente nepatrimoniale. 472 N. Curso di diritto romano. 57 . Op. devenind din sui iuris.. în dreptul lui Justinian. adică cea realizată prin testament. Op. pag. cit. 345-346. cuvântul succesiune era întrebuinţat numai în înţelesul de succesiune cu titlu universal. pag. pag. romanii considerau că succesorii dobândesc un drept nou. Prin testament se putea lăsa nu numai herede. cognaţiunea va înlocui cu totul agnaţiunea. Droit romain et ancient droit francais .470 Ca atare. 344. fie pentru că testamentul nu a fost valabil întocmit. Materia succesiunii cuprinde totalitatea normelor ce reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către succesorii săi. dar şi legatari. 187. sau legală. fie pentru că defunctul nu a lăsat un testament. 1930.471 În epoca clasică. aşa cum nu au admis nici ideea transmiterii proprietăţii între vii.Brassiello. 471 C. 7. cit. Aşadar. şi când s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului altuia. Roma. Heredele nu este însă numai un succesor la bunuri lăsate şi datorii. 345. alieni iuris. Legea celor XII Table consacrând un sistem de succesiune bazată pe legăturile familiei civile. ei nu admiteau ideea transmiterii patrimoniului de la defunct către succesorii săi.468 Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular. dar din pricina concurenţei. fiecare din ei are vocaţie la întreaga succesiune. 473 N. de natură să ocrotească rudenia de sânge. rudenia de sânge. La origine. Tipuri de succesiuni. Pentru a atenua contradicţia ivită între principiile dreptului succesoral şi modul de organizare a familiei. 475 Ulpian. În timpul lui Justinian. cuvânt derivat de la numele noului titular al patrimoniului heres .Corodeanu. cit. dobândirea bunurilor defunctului de către moştenitori nu implica ideea de transmitere a unui patrimoniu. 470 U. când transmiterea patrimoniului unei persoane moarte.472 Succesiunea cu titlu universal este succesiunea mortis causa. evoluţie şi însemnătate Persoanele chemate a dobândi succesiunea sunt desemnate fie prin voinţa legii. 1975. raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură materială întemeiată pe ideea de putere care se stingea odată cu moartea titularului patrimoniului. Romanii au ajuns la această concepţie abia mai târziu. succesiunea se întemeiază. la origine. pag.474 Succesiunea testamentară în dreptul roman a avut o evoluţie ce a reflectat transformările produse în concepţia societăţii şi a familiei. şi anume: 468 469 P.

3. el nu poate fi în acelaşi timp herede testamentar şi herede ab intestat. E. fie heredele refuza sau devenea incapabil să primească moştenirea. 3. Gaius.interesul creditorilor care dobândesc în persoana heredelui un nou debitor. Molcuţ.Oancea. 76. au calitatea de sui heredes doi fii şi doi nepoţi de fii. 26. pentru a-l completa şi îmbunătăţi conform binelui public. Op. Această lege prevedea următoarele categorii de moştenitori civili: heredes sui. 2.. 485 D.interesul defunctului . 9. Principii fundamentale ale succesiunii Nemo pro parte testatus. 1. Odată cu moartea sa. Hanga. C. ori testamentul lăsat a fost atins de o cauză de nulitate. Molcuţ.. 486 Gaius.486 476 Inst. după cum se arăta chiar în Legea celor XII Table. 14. Bucureşti...nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament. Conform acestui principiu. Jacotă. Drept roman.. pag. D. M.237.. 15.. 7. Bucureşti. 17. şi sunt chemaţi astfel la moştenirea defunctului cu prioritate după cum s-a văzut Nepoţii din fii vin la moştenire prin reprezentare. Ulpian. pag. Inst.Oancea. Drept roman. Pe lângă cele două tipuri de succesiuni. Vl. Oancea. pro parte intestatus decedere potest476 . E. 477 478 479 Ibidem. 4. 1. iar cei doi nepoţi vor primi împreună câte o treime din moştenire. pag. Tomulescu.. Drept privat roman. Molcuţ. D. atât cât s-ar fi cuvenit tatălui lor. fie un grup de persoane aflate în cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul. D.. 3. astfel: ius praetoriam est quod praetores introducerunt adjuvandi vel supplendi vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicum 485. 3. succesorul ab intestat nu poate veni la succesiune decât dacă este herede testamentar. fiii vor primi fiecare câte o treime din moştenire. 1991. 2. Succesiunea legală reglementată de dreptul civil Succesiunea ab intestat. . dacă în momentul morţii lui pater familias. se sting uzufructul şi datoriile ce rezultă dintr-un delict. Pentru aceeaşi succesiune. Dreptul civil în materie succesorală îl constituie Legea celor XII Table. 481 E. Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian Dreptul pretorian este definit într-un text celebru cuprins în Digeste. 58 . în dreptul roman mai exista un al treilea respectiv succesiunea deferită contra testamentului. §2. Giffard. Bucureşti. Reg. pag.. 3. Cu toate că expresia adgnatus proximus este formulată la singular. pag. pretorul a intervenit protejând acele categorii de persoane care potrivit moştenirii legale nu aveau drepturi succesorale. Revue historique de droit francais et etranger. 3. 2.481 Astfel. 1932. Succesiunea legală: AB INTESTAT §1.1. 2. prin ea se desemnează fie o persoană. 141. 3. ci o dobândire a proprietăţii puterea asupra lucrurilor defunctului. succesiunea nu era o transmitere. 1.bunurile vândute erau pe numele său. Drept privat roman. Heredes sui constituie persoanele care prin moartea lui pater familias devin sui iuris. 480 Gaius.. 1. 5.483 Gentiles constituie persoanele care sunt chemate la succesiune în părţi egale datorită lipsei primelor două categorii de moştenitori484. 482 Ulpian. se deschidea nmai în cazul în care decujus defunctul nu a lăsat testament . 1973. 483 A.si intestate moritur. totdeauna herede. semper heres477 .. Bucureşti 1993. Aceasta înseamnă că dreptul eredelui nu poate fi afectat prin sosirea unui termen sau realizarea unei condiţii. E. 484 Gaius. dacă ar mai fi trăit în momentul morţii lui pater familias.478 adgnatus proximus479 şi 480 gentiles. socială şi în special în privinţa organizării familiei.V. 76. §3. 1978. cit.dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni în ajutorul dreptului civil. D.o dată herede. 1. întrucât averea succesorului se alătură celei a defunctului. 5. Datorită faptului că reglementarea moştenirii conform acesteia nu mai corespunde în multe privinţe transformărilor care au avut loc în viaţa economică. 29. Inst. 385. Paris.482 Adgnatus proximus constituie persoanele care sunt chemate la moştenire în lipsa heredes sui . La origine. 3 e. 17.lor. pag. având mai multe şanse de a fi plătit. St. 208. . Semel heres.

D. Jacotă. 491 Ulpian. dar mai târziu a putut institui şi agnaţi mai îndepărtaţi şi chiar persoane străine de familia sa. 496 Cicero. Reg. 92. C. St. De orat. 320. respectiv: bonorum possessio unde liberi. 634. Bucureşti. 1964. Gaius. cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav491.102. M.76. 490 Vl. §3. pag. 427. Bucureşti. Testamentul a. bonorum possessio unde legitimi. de unde se deduce că la început romanii priveau cu o anumită reticenţă testamentul.492 Originea cuvântului testament rezultă din latinescul testari . testamentum per aes et libram. el este totodată şi un continuator al cultului sacru. testatorul instituia ca succesori numai pe herezii săi.490 Testamentul îndeplinea şi alte roluri. Storia del diritto romano. Op. în scopul de a înlătura anumite inconveniente pe care această formă le prezenta. Hanga. 1. Evoluţie şi forme de testament La origine. 359. II. Paris. se pare că testamentul in procinctu a fost creat după testamentul calatis comitiis într-o epocă în care poporul pierduse calitatea de adevărat legiuitor în această materie. Succesiunea testamentară §1.E. 24. pag. Revue historique du droit francais et etranger. V.493 Forme de testament. Studi in onore di Vincenzo Arangio-Ruiz.. 487 488 59 . ita ius esta).489 b. D. Acest testament era accesibil şi plebeilor. Către sfârşitul republicii erau cunoscute patru categorii de moştenitori pretorieni. 117. Bucureşti.. Reg. Cu timpul testamentul a suferit o interesantă evoluţie nu numai în ceea ce priveşte solemnităţile sale externe. dar şi în structura conţinutului. principiul libertăţii de a testa s-a impus definitiv în dreptul roman. Dreptul succesoral ce reglementează succesiunea ab intestat este caracterizat prin permanenta luptă existentă între elementul vechi agnaţiunea şi elementul nou cognaţiunea luptă încununată de triumful celui din urmă. Op. Paris. Hanga. Întrucât membrii unităţilor militare în faţa cărora se făcea testamentul aveau rolul de martori. Drept privat roman. cit.488 Astfel s-a adoptat din iniţiativa acestora două senatusconsulte importante pentru dreptul succesoral roman de la acea vreme. Revue historique de droit francais et etranger. 27.14 (uti legassit super pecunia tutelare sual rei. În vechiul drept roman au existat trei forme de testament. B. 1923. respectiv senatusconsultul Tertulian şi senatusconsultul Orfitian. bonorum possessio unde vir et uxor. Nov. Oancea.a lua mărturie. Drept privat roman. Bonfante. 1951.. C. pag. Molcuţ. 494 Gaius 2. Treptat prin acumulări cantitative se recunosc drepturi succesorale şi cognaţilor. Testamentul calatis comitiis îmbrăca forma unei legi votate de către comitia curiata . cu scopul ca aceştia să asigure executarea voinţei sale după moarte. 20..adică în faţa armatei fiind gata de luptă. 240. 308. Ulpian. Op.Corodeanu. Definiţie Testamentul este un act formal prin care o persoană numită testator instituie în mod necesar unul sau mai mulţi succesori. Succesiunea legală reglementată de dreptul imperial Împăraţii romani.11..495 Testamentul in procinctu a apărut după testamentul calatis comitiis. Levy Bruhl.55.Succesiunea legală reglementată de dreptul pretorian este desemnată prin termenul bonorum possessio487 posesiunea bunurilor succesorale. Cel instituit ca succesor (herede) în dreptul roman nu e simplu dobânditor de bunuri. 2. 1921. Reg.. 492 Levy Bruhl. 1953. Tomulescu. 489 Vl. 493 N. 2. 138. 1978. fie indirect prin senatusconsulte au mers mai departe pe drumul trasat de pretor lărgind cercul rudelor de sânge. testamentum in procinctu. fie direct prin constituţii. pag.. 495 Ulpian. I. pag.494 Este adevărat că în epoca celor XII Table..101. La origine numai agnaţiunea forma baza dreptului succesoral. pag. Aulu Gelliu 15. 1993. act prin care succesiunea prevăzută în lege putea fi modificată. pag. dar în nici un caz testamentul roman nu a avut vreodată ca rol unic îngrijirea cultului privat. cit. P.496 Gaius spune că in procinctus este expeditus et armatus exercitus . Molcuţ. şi anume : testamentum calatis comitiis. Op. Biondi. Oancea. pag. bonorum possessio unde cognati. St. 5. Tomulesu. Drept roman. Milano. pag. cit. E. pag. pag 186. a desemna. cit. până la saltul calitativ reprezentat de legislaţia lui Justinian prin care s-a abrogat dreptul succesoral ce avea ca fundament agnaţiunea.1.432.

apoi şapte. şi el declară în mod solemn cu ocazia mancipaţiunii că în baza însărcinării testatorului bunurile se află în paza lui deşi le-a cumpărat. era actul ce se făcea sub forma unei declaraţii . 366. decât ca partaj de ascendent. însărcinând pe cumpărător .22. în care se arăta numele succesorului. Studii sull'antica diritto romano dell'ereditae dei legati. 503 N...apud acta conditium a fost recunoscut de o constituţie a lui Theodosiu şi Honoriu la 413 e. unde gradul de instrucţie era mai scăzut. pag. El era tot o aplicaţie a mancipaţiunii. cit. 28. O declaraţie în faţa poporului sub arme.n.. Storia de diritte romano. I. pag. iar pactele de fiducie prin care urma să se transmită bunurile conform înţelegerii cu testatorul nu erau sancţionate în dreptul vechi. Alături de testamentul per aes et libram.să dispună de bunuri după indicaţiile lui498 încheind aşa numitele pacte fiduciare. S. 1933. Gaius. era scris şi apoi remis pentru păstrare în cancelaria imperială.Testamentul olograf. astfel: .497 Cel care voia să facă un act de dispoziţie a bunurilor sale după moarte . Pentru ca testamentul să fie valabil.Testamentul nuncupativ. Totuşi strâns legate unul de altul. apar noi forme de testament. Emptor familiae nu mai devine proprietar al bunurilor mancipate. adică achizitorul. 500 Arangio-Ruiz. era suficient ca la întocmirea testamentului să fie de faţă cinci martori. 1969.503 În timp. pag 362. aceste două acte trebuiau să se îndeplinească uno contextu.Wlassac. 1948-1949. 1947. venditio numo uno. 501 Inst.testatorul . Testamentul se putea prezenta martorilor înfăşurat sub forma unui sul. făcut în condiţii deosebite când testatorul era în imposibilitate de a vorbi. Era forma de testament per aes et libram redusă la expresia cea mai simplă. Acesta era folosit de personalităţile de vază ale imperiului. precum şi felul în care să fie împărţite. cinci la început. Deci testamentul per aes et libram publicum cuprinde două acte distincte. respectiv mancipatio şi nuncupatio.Tomulescu.500 Testamentul per aes et libram a prezentat trei faze evolutive după cum urmează: mancipatio familiae. recunoscut de Valentinian III.St. 505 Ibidem. devenea proprietar al bunurilor succesorale. 4. Bruxelles.1. ca peceţile şi numele lor în subscriptio să fie puse in reliqua parte. 506 Ibidem. pag. 60 . ţinea locul formalităţilor făcute prin comitiile calate. La ţară.14. 504 Ibidem. ci de un tabularius. pronunţate cu voce tare în prezenţa a şapte martori501 prin care face să se cunoască numele heredelui şi ultimile acte ale sale de voinţă. spre deosebire de alte forme de testament.Testamentul pretorian consta într-un înscris care purta sigiliul a şapte martori în care găsim reminiscenţe ale testamentului per aes et libram. . 502 D. V. Napoli.Testamentul sub forma scrisă. pag.transmitea prin mancipatio patrimoniul unei persoane numită emptor familiae. 345. Testamentul per aes et libram publicum se numea astfel deoarece numele moştenitorului era comunicat celor prezenţi care ştiau că vor fi moştenitori. clar exprimată verbal faţă de martori.505 . pag. Op. care continua să fie utilizat. 105.132. 497 498 499 C. 366. nu numai emptor familiae. ci se întocmea pe papirus şi pergament.499 Această formă de acte între vii era accesibilă şi plebeilor.nuncupatio. Declaraţia testatorului se numeşte nuncupatio.10.Testamentul public . Nuncupatio era partea principală a testamentului.504 . după cum urmează: . nu se mai făcea prin mijlocul tablelor de ceară. conţinutul acestuia trebuind să fie cunoscut şi de martori.emptor familiae . nu era nevoie să poarte o anumită dată. Op. Aceasta se făcea printr-o vânzare fictivă imaginaria venditio. Testamentul public este o declaraţie verbală făcută înaintea autorităţilor judecătoreşti sau municipale. atât cât este scris.502 Dreptul imperial. 366-367. despre care am vorbit mai sus. trebuia scris nu de un martor. Testamentul per aes et libram reprezintă o aplicaţiune a mancipaţiunii fiduciare.Corodeanu.4. însă prezenta inconvenientul că emptor familiae.Testamentul trebuia să fie făcut cât mai simplu. în urma căreia se încheie un proces-verbal. . Mai târziu apar noi forme de testament specifice acestei perioade după cum urmează: . auzi sau vedea. Dreptul clasic. O altă deosebire faţă de mancipatio familiae şi faţă de mancipaţiunea reală constă în aceea că de această dată vorbeşte şi testatorul.506 . dar de data aceasta mancipaţiunea era deturnată de la scopul ei deoarece nici unul din efectele sale reale nu se mai produceau. 2.Solazzi. N.Testamentul civil sub formă orală manifestă voinţa testatorului. Acesta însă nu a trecut în legislaţia lui Justinian. pag. 13-14. în timpul lui Justinian a apărut testamentul orbilor. cit.. 367.Testamentul excepţional. per aes et libram publicum şi per aes et libram secretum. ofiţer public al cetăţii. Studio et documenta historice et iuris.Testamentul principi oblatum. I Rendiconti Academie Viena. fără ca ei să vadă conţinutul. Astfel.Corodeanu. au apărut şi alte forme de testament. Revue internationale des droit de l'antiquite. care. Roma. Testamentul surdo-muţilor era actul prin care aceştia trebuiau să-şi scrie singuri testamentul. care era un executor testamentar sui generis. trebuia să fie scris în totalitate de testator. adică fără a fi întrerupte de nici un act străin testamentului. mancipatio intervenind numai de formă.

numită testamenti factio. Reg. Reg. Dacă în dreptul clasic formele solemne ale instituirii erau încă respectate.14. Op. pro parte intestatus decedere potest . 512 C. Femeile. Ei întrebuinţau formele dreptului peregrin.. Ea era cerută şi pentru a fi numit herede. el are vocaţie la întreaga succesiune. 2. Tipuri de instituiri.512 Condiţiile de fond ale instituirii. Instituirea moştenitorului trebuia făcută în termeni imperativi şi solemni510 (cu verbis latinis imperativis et directis). 508 507 61 .229.507 Deci pentru a putea face un testament se cerea o capacitate specială. deschiderea testamentului era o operaţiune privată. 2. 321. de unde rezultă că în lipsa acestei dispoziţii. deoarece în vechiul drept roman calatis comitiis şi in procinctu nu le erau accesibile. G. pag. ea se făcea în fruntea testamentului.nimeni nu poate muri în parte cu testament şi în parte fără testament. erau incapabile de a avea un testament. Sunt exprimate în cele două principii ce guvernează materia succesiunii testamentare: Nemo pro parte testatus.000 sestreţi erau scutiţi de acest impozit. pedeapsă care atrage o media captis deminutio.511 Întrucât numirea succesorului reprezenta temeiul existenţei juridice a actului. Gaius. 6. El era valabil cât timp se găsea cineva sub arme sau un an după ce a fost liberat printr-o missi a horesta.15 (Ante heredis institutionem legari nom potest. Deschiderea testamentului Până la începutul imperiului. Testatorul poate numi un herede sau mai mulţi. 509 Gaius. Pierd testamenti factio cei condamnaţi la exil sau la o deportare pe o insulă. Op. pag. testamentul nu este valabil. 446. pentru totdeauna herede. 24. cit. pentru care se cerea o capacitate specială. Ulpian. În secolul al VI-lea d. 513 Inst. 171. Succesorul testamentar trebuie să aibă testamenti factio passiva în momentul întocmirii testamentului şi să o păstreze continuu din momentul deferirii moştenirii până la dobândire. Hanga. Hanga. În acest caz distingem: testamenti factio active şi testamenti factio passiva. împăratul Augustus stabileşte un impozit pe succesiune . semper heres . 21. cit. §4.. precum şi capacitatea de a veni la succesiune în calitate de succesor sau legatar. Gaius spunea că heredis institutio est caput et fundamentum toius testamenti. Peregrinii nu puteau face un testament cu formele romane. quoriam vinn et potestas testament ab heredis institutione incipit).. 367-369. cit.1. în afară de vestale. aşa cum ordona şi poporul în testamenti calatis comitiis.vicessima hereditatum. §3.23.24.Pe parcurs s-au făcut derogări în favoarea militarilor. Instituirea şi substituirea de moştenitori Condiţiile de formă ale instituirii. Atunci când numeşte un herede.23.15. astfel încât Caesar şi apoi Traian le-au dat un caracter permanent. A.509 Instituirea trebuie să fie caput (scrisă de la început). 5.o dată herede. trebuia să fie persoană sui iuris.. 6..Semel heres. pag. 510 Ulpian. Op.5. Napoli. Testamentul militar putea fi făcut oricum.513 .E. 1954. numai să poată fi aprobat. Testamenti factio activa era rezervată numai cetăţenilor romani.508 Testamenti factio pasiva constituia posibilitatea cuiva de a putea fi instituit într-un testament. 236.. Pentru ca cineva să poată face un testament. în fruntea testamentului. Ch. Vl. Rivista internationale di diritto romanae antico. Op. 2. pag. Vl. Capacitatea testamentară Testamenti factio desemnează capacitatea unei persoane de a-şi face testamentul sau de a fi martoră la întocmirea unui testament. Archi.Giffard.Corodeanu. Un alieni iuris nu avea un patrimoniu. chiar în cazul în care i se indică numai o cotă parte. Unele rude apropiate şi cei care primeau sub 100. N. cit. începând din epoca împăratului Constantin ele au încetat să mai fie obligatorii. §2.117 511 C. pag.

Dacă testamentul se găsea în mâna unui terţ. datorie care se numeşte . În consecinţă. §1. pr. ci de la ideea că testatorul nu poate dezmoşteni fără motive întemeiate rudele sale. se opreşte deschiderea testamentului pentru a se putea descoperi vinovatul prin torturarea sclavilor. testamentul era nul . 514 515 N.518 §2. Teoria testamentului inoficios nu pleacă de la existenţa în trecut a proprietăţii familiale pentru a impune anumite reguli testatorului.Corodeanu. deoarece exista încă din vremea celor XII Table.exheredatio potrivit anumitor norme. sclavii liberaţi ar fi devenit cetăţeni romani şi nu li se mai aplica acelaşi testament. Categorii de moştenitori ce pot dobândi o moştenire Au existat trei categorii de moştenitori după cum urmează: heredes sui et necesarii.515 Restricţiile de ordin formal obligau testatorul de a institui pe suii săi . Gaius. Restricţii la libertatea de a testa Existau restricţii de ordin formal şi material sau real. Acceptarea succesiunii Dobândirea succesiunii presupune o anumită atitudine subiectivă din partea succesorilor. era cea de-a treia categorie de moştenitori.142.. §1. Ei nu erau herezi siliţi. magistratul. Op. Oancea. Dacă pater familias dorea să dezmoştenească un fiu trebuia s-o facă în mod nominal conform formulei . După moartea senatorului Silanianum..517 Fiicele şi nepoţii trebuiau să fie dezmoşteniţi în bloc. 2. Heredes sui et necesarii erau moştenitorii siliţi să vină la moştenire pentru că nu puteau repudia succesiunea. heredes extranei. §2. 386.de tabulis exhibendis. 62 . idee ce a luat naştere din condiţiile materiale de existenţă de la sfârşitul republicii. D. 13. Molcuţ. şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. La fel ca şi sui heredes et necesarii. Dezmoştenirea regulată Al doilea caz al succesiunii deferită contra testamentului este constituit din testamentul inoficios.514 §5.. în funcţie de felul moştenirii care se deschide. pag. pag. astfel că era necesară o acceptare a succesiunii din partea lor. Succesiunea deferită contra testamentului Aceasta avea loc în două cazuri după cum urmează: dezmoştenirea neregulată sau omisiunea. după cum urmează: Cretio este un mod de acceptare a succesiunii şi se realizează printr-o declaraţie făcută în faţa martorilor . care nu s-au aflat sub puterea lui pater familias. pag. cit. Heredes extranei sau voluntari. 1. Dacă heredes sui nu erau instituiţi sau desmoşteniţi . 516 Inst.. cit.officium. dădea ordine de a prezenta actul prin interdictul . la cererea oricărei persoane interesate.. la baza acestei instituţii stă ideea de protecţie a rudelor agnatice şi cognatice. Heredes necesarii erau sclavii instituiţi prin testament.ruptum516 sau rectificat. în anul 10 d. 385 Ibidem. ei nu puteau repudia succesiunea. 517 E. Ch. Acceptarea succesiunii din punct de vedere terminologic este desemnată prin aditio hereditatis. potrivit formulei . heredes necesarii. Dacă testamentul se deschidea şi se primea succesiunea. 28. aditio hereditatis se poate realiza în trei moduri. 518 Ibidem. O astfel de atitudine este contrară datoriei de a iubi rudele sale.ceteri omnes exheredes sunto. Dezmoştenirea neregulată Constituie primul caz şi cel mai vechi. Modurile de acceptare a moştenirii Potrivit dreptului civil.Titius filius meus exheres esto.heredes sui sau de a-i exhereda. aceasta revenindu-le de plin drept. 2. Op.

520 521 S. constituia condiţia prin care femeile între 2o şi 50 de ani. 560. Contribuţiuni la studiul dreptului roman. §2.Tomulescu. Milano.St. Acrescământul se produce de drept. Cei din prima categorie nu puteau primi nimic din moştenire.167-169. iar cei din a doua categorie nu primeau decât numai jumătate. Efectele acceptării În urma acceptării se producea confusio . Ch.existenţa capacităţii de a se obliga. Bardi. 1948.defunctului chiar dacă acestea vor depăşi activul succesoral. pag. Op.pentru cauză de moarte. în sensul că dreptul celor ce au acceptat succesiunea se extinde automat asupra părţii neacceptate.beneficiul de inventar în conformitate cu care moştenitorul care va face inventarul bunurilor succesorale va răspunde faţă de creditorii defunctului numai în limitele activului succesoral. Instituzioni di diritto romano.pars caducaria. 342. pag. Sancţiunea moştenirii conform dreptului civil Succesorul civil îşi valorifică dreptul de succesiune prin intermediul petiţiunii de hereditate hereditatis petitio521. Buzău. 476.confuziunea dintre bunurile patrimoniale ale defunctului cu cele ale heredelui moştenitor. constituia condiţia de incapacitate totală sau parţială de a dobândi o moştenire după cum cei instituiţi erau celibes . Efectele repudierii În virtutea acrescământului. cit.Giffard. Acesta constă în dobândirea proprietăţii mortis causa . pag. pag. Usucapio pro herede.E. contributa alla studia dell antico hereditas.. cit.ius adcrescendi.. socotit din momentul deschiderii succesiunii). şi bărbaţii între 25 şi 60 de ani trebuiau să trăiască în regimul căsătoriei. 1937. Condiţiile acceptării Pentru a se face acceptarea succesiunii trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: . . Întrucât prezintă avantaje multiple. E. . Repudierea succesiunii §1.pars nuptiaria.Este o 519 Gaius. Studi in onore di Solazzi. deşi nu se pronunţă expres în acest sens.adică necăsătoriţi. Moştenitorul va răspunde de toate datoriile lui decuius . Perozzi. 63 . În acest sens fiii de familie sau sclavii nu puteau face o acceptare a succesiunii fără autorizaţia lui pater familias.căsătoriţi dar fără copii. Op. Napoli. Acelaşi efect se producea şi în cazul repudierii succesiunii de către unul din succesorii ab intestat.Pro herede gestio este actul din care rezultă că heredele acceptă succesiunea. dobândirea bunurilor în universalitatea lor. Hanga. C. Acţiunea va fi îndreptată de către succesor împotriva celui ce exercită o stăpânire de fapt asupra succesiunii. constituia o altă condiţie care consta în dreptul de a culege o moştenire. Nouvelle revue historique de droit francais et etranger. . A. Acesta a fost creat de către împăratul Augustus prin lex Julia şi lex Papia Poppaea. B. Gennaro. Napoli. 37. Justinian a creat beneficium inventarii . evoluţie Repudierea sau renunţarea la succesiune se putea face printr-o simplă manifestare de voinţă. Atunci când în acelaşi testament erau instituiţi mai mulţi succesori de acelaşi rang şi nu existau substituiţi. 1965. Aceste măsuri au rolul deci de a proteja herezii necesari de plata datoriilor defunctului a cărui moştenire este grevată de datorii.ius capiendi. Vl. partea persoanei care a renunţat la succesiune revenea celor care au acceptat-o. sau orbi .. Appleton.520 Sancţiunea moştenirii §1. 67 (s-au creat anumite procedee speciale pentru a-l determina pe succesor să se pronunţe într-un termen cât mai scurt. Nuda voluntas este o declaraţie de acceptare expresă. Efectul general. acest mod de acceptare a succesiunii s-a generalizat pe scară largă. 2. pag. pag. §4. dar nesolemnă. 115. repudierea succesiunii de către unul din ei avea ca efect acrescământul . Paris. 1939.519 §3. Noţiune. 1928. Efectul special.

Molcuţ. de anumite bunuri individual determinate. având drept scop întreaga succesiune.15.527 Legatul per vindicationem constituia categoria de legat prin care testatorul transfera direct legatarului proprietatea bunului pe care dorea să-l transmită. Legatele §1.528 Legatul sinendi modo529 . E. 1912. 200. . 63. constituie categoria de legat prin care unul din herezii testamentari. 1949. Op. 2. 2. recunoaşterea calităţii de succesor pretorian nu are ca efect punerea reclamantului în posesia bunurilor succesorale. pretorul îi acordă o bonorum possessio (calitatea de succesor pretorian). Definiţie Legatul524 constituie o dispoziţie formulată în termeni imperativi şi solemni. 563. A.actio ex testamento. ci să nu împiedice executarea legatului. 2. Datorită faptului că beneficiarul legatului.actio familiae herciscunde. cit. §3. Op. II. în acest caz heredele testamentar nu este obligat să facă ceva.. Giffard. 506. §2. 1. respectiv . compusă atât din res corporales. 526 Gaius. 4. categorii. pag.interdict cu privire la bunurile succesorale. pag. fără a verifica dacă întruneşte condiţiile cerute pentru recunoaşterea acestei calităţi. respectiv actio rei vindicatio. el dispunea în baza legatului de sancţiunea dreptului de proprietate.133. Inst. constituie categoria de legat care creează heredelui testamentar obligaţia de a nu-l împiedica pe legatar să intre în stăpânirea unui bun ce face obiectul legatului. 4. cit.. Condiţii de formă Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: . Gaius. 530 Gaius. 20.cu titlu de permisiune. Acesta era sancţionat printr-o acţiune binecunoscută privind situaţia celor care se aflau în stare de indiviziune. 15. 525 Gaius.trebuie făcut prin întrebuinţarea unor cuvinte solemne.. cât şi din res incorporales. pag. D Oancea. O. 144. Ea are un caracter universal. Acesta era sancţionat ca şi legatul per damnationem prin acţiunea numită . dispoziţie care grevează asupra heredelui testamentar525.acţiune generală. Sancţiunea moştenirii conform dreptului pretorian Succesiunea pretoriană este sancţionată prin interdictul quorum bonorum. sancţiune Încă din epoca veche a dreptului roman s-a admis în mod general că testamentul comitial. 24. 151 529 Gaius.. Girard. Napoli. Condiţii de formă şi de fond a. 4.actio ex testamento. 3. Pe de altă parte.Lenel. .3. Ulpian. 2. Legatul per damnationem constituia categoria de legat prin care testatorul obligă pe heredele testamentar să transmită legatarului proprietatea asupra unui lucru. prin care testatorul dispune cu intenţia de a gratifica o persoană numită legatar. cel mai vechi testament roman cunoştea în cadrul său cele două forme vechi de legat. 216.523 La cererea reclamantului. Instituzione di diritto romano. întrebuinţând în acest sens o formulă solemnă. 2.144.trebuie să se găsească în testament imediat după instituirea de herede. A. respectiv legatarul primea direct de la testator lucrul legat. 506. 4.. 523 522 64 . Reg. 524 Inst. Legatul per praeceptionem530 . pag. Inst. Arangio-Ruiz. 4..prin luare de mai înainte. În epoca dreptului clasic pe lângă cele două categorii de legat au mai apărut două după cum urmează: legatum sinendi modo şi legatum per praeceptionem. Evoluţie. Dacă în cazul legatului per damnationem heredele este obligat a îndeplini o prestaţie în beneficiul legatarului. respectiv legatum per vindicationem526 şi legatum per damnationem. Giffard.să fie cuprins în principiu într-un testament. pag. Op. 528 E. Acesta era sancţionat printr-o acţiune numită . Gaius.. 209. 201. Mellanger.522 §2. care era în acelaşi timp şi legatar lua cu titlu de legat un bun din patrimoniul ce făcea obiectul moştenirii. 527 Gaius. 4. Succesorul pretorian va intra în posesia bunurilor succesorale numai în momentul în care pretorul va fi eliberat interdictul quorum bonorum . E. cit.

b. Condiţii de fond531 Legatul trebuia să îndeplinească următoarele condiţii din acest punct de vedere: - poate fi legatar numai cel care are capacitatea532 necesară pentru a primi legatul; - numai heredele testamentar poate fi în principiu grevat cu un legat. Libertatea de a dispune prin legat a testatorilor era fără restricţii în conformitate cu Legea celor XII Table, şi funcţia legatului nu constituia decât o consecinţă a rolului pe care îl avea testamentul. Fideicomisele §1. Definiţie Fideicomisul constituie actul de ultimă voinţă, prin care o anumită persoană - disponent, roagă pe o altă persoană fiduciar, să transmită cuiva - fideicomisar un anumit lucru individual determinat sau chiar o parte din moştenire.533 §2. Sancţiune O perioadă îndelungată fideicomisul nu a avut sancţiune juridică, iar îndeplinirea sa rămânea la bunul plac al persoanei grevate cu executarea acestuia. De aici vine şi termenul de fideicomisum - adică ceea ce s-a încredinţat bunei credinţe a cuiva. Deci după cum reiese din evoluţia fideicomisului aceasta nu era sancţionat juridic ci numai moral, iar jurământul atrăgea pe de o parte sancţiunea cenzorului, iar pe de alta o sancţiune religioasă ce consta în mânia zeilor faţă de cel ce a jurat strâmb. III. TEME DE EVALUARE 1. Care este definiţia acceptării şi repudierii succesiunii? 2. Care este definiţia legatului şi a fideicomisului. TEMA NR. 9 OBLIGAŢII I.OBIECTIVE Prezentarea noţiunilor generale ale obligaţiilor, definirea acestora şi prezentarea elementelor acestora. II.CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a obligaţiilor §1. Origine şi evoluţie Obligaţia, ca instituţie de drept, apare odată cu apariţia proprietăţii private şi a claselor sociale. În condiţiile unei reduse productivităţi a muncii şi a nesiguranţei pricinuite de războaie, categoria de oameni săraci era nevoită adesea să se împrumute de la cei bogaţi, neputând restitui împrumutul. În concepţia primitivă romană obligaţia ius in personam este concepută, după chipul şi asemănarea dreptului de proprietate ius in rei adică a dreptului real.534 Aceleaşi prerogative sunt acordate ambilor titulari: proprietarul şi debitorul. Ameninţat în însăşi existenţa sa, debitorul apare ca un obiect al dreptului de proprietate, iar ideea de legătură ob - ligatio se reduce la o adevărată legătură materială, la înlănţuirea debitorului şi nu la una juridică, abstractă. Această confuzie era făcută de mulţi autori, şi asta pentru că la origine exista o confuzie permanentă între proprietate şi obligaţie, ipoteză admisibilă, dacă ne aducem aminte de confuzia semnalată la romanii din primele secole, între drepturile de familie şi drepturile patrimoniale, între patria potestas şi dominium. Există însă o diferenţă între drepturile reale şi drepturile personale, sau mai exact drepturile de creanţă. În principiu, dreptul real, presupune cu toate restricţiile admise, stăpânirea asupra unui lucru. Ideea fundamentală a dreptului de creanţă nu e deloc aceeaşi. În virtutea unui asemenea drept, o persoană e obligată faţă de alta să facă sau să nu facă ceva. Încă de la început, rezultă, prin urmare, o deosebire vădită între cele două categorii de drepturi. Totuşi, distincţia dintre drepturile reale şi cele de creanţe ce ni se par astăzi atât de fireşti, nu a fost admisă nici imediat, nici în mod uniform de către popoarele vechi.
E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 151. Gaius, 2. 245. 533 Vl. Hanga, Op. cit., pag. 341; Ulpian, Reg., 24. 25; 534 V. Hanga, Drept privat roman, Bucureşti, 1971, pag. 262.
531 532

65

Noţiunea de drept de creanţă, de obligaţie, este foarte imprecisă în societăţile primitive, contrar celor ce se observă pentru drepturile reale sau cel puţin pentru dreptul real prin excelenţă, dreptul de proprietate. §2. Definiţie Intr-un text conservat în Digeste,535 juristconsultul Paul dă următoarea definiţie obligaţiei: Obligationum substantia non in eo consistit, ut aliquod corpus nostrum aut servitutem nostrum faciat sed ut alium nobis abstringat ad dandum aliquit ver faciendum vel prestandum - adică natura obligaţiei nu constă în faptul că un lucru devine al nostru sau ne este construită o servitute, ci în faptul că cineva este constrâns a ne transmite proprietatea unui lucru, a face ceva sau a îndeplini o prestaţiune. A doua definiţie datorată Institutelor lui Justinian, se apropie mai mult de accepţiunea modernă: Obligatio est iuris vinculum quo necesitate ad- stringimur alicuius solvendae rei secundm nostrae civitatis jura536adică obligaţia este o legătură de drept, prin care suntem siliţi a plăti ceva conform dreptului cetăţii noastre. §3. Elementele obligaţiei537 La toti autorii care au cercetat originea şi evoluţia obligaţiei, clasificarea elementelor obligaţiei se face în funcţie de modul de analiză al definiţiilor obligaţiei şi al izvoarelor acestora, apărând anumite clasificări care în final cuprind aceleaşi elemente: creditor, debitor, obiectul şi constrângerea. Creditorul constituie o persoană care poate constrânge pe cel de-al doilea, pe debitor, să-şi plătească prestaţia la care este îndatorat. Analizând definiţia creditorului rezultă că este subiectul activ, căci are dreptul să pretindă o plată538. Debitorul constituie o persoană care urmează să facă o plată, la nevoie chiar prin constrângere. §4. Tipuri de obligaţii Clasificarea după izvoare. Prin noţiunea de izvor al obligaţiei se înţelege un act juridic sau un fapt care dă naştere unei obligaţii. Noţiunea de obligaţie s-a format încă în epoca foarte veche a dreptului roman, iar originea ei se confundă cu însăşi originea contractului, în care trebuie să vedem cel mai vechi izvor de obligaţii. Deşi în primul contract roman înţelegerea dintre garant şi păgubaş era îmbrăcată în forma jurământului religios, el a apărut în legătură cu comiterea unui delict. În întreaga epocă veche şi chiar la începutul epocii clasice, delictul nu a fost văzut ca izvor de obligaţii, ci numai ca fapt ilicit, ce dădea naştere obligaţiei legale de a compune plata unei sume de bani în locul dreptului de răzbunare al victimei. Astfel apare clasificarea bipartită,539 formată din contracte şi delicte care a fost considerată chiar de Justinian, cea mai importantă. Cu toate acestea, s-a dovedit necorespunzătoare, astfel încât a apărut o nouă clasificare. Clasificarea tripartită,540 era cea în care apar contractele, delictele şi diferite tipuri de izvoare ale obligaţiei - variae causarum figurae, ca rudenia, vecinătatea sau detenţiunea. Clasificarea quadripartită,541 apare în legislaţia lui Justinian, ea prezentând un caracter sistematic mai pronunţat, în sensul că oferă elemente mai sigure, deşi nu în toate cazurile, pentru încadrarea actelor sau faptelor juridice în anumite categorii de izvoare. Pe de altă parte, această clasificare nu conţine unele izvoare. În această clasificare apar obligaţiile contractuale, delictuale, quasicontractuale şi quasidelictuale.542 Obligaţiile contractuale. Se numesc astfel întrucât izvorăsc din contracte. Noţiunea de contract a cunoscut în dreptul roman un îndelungat proces de evoluţie. Dacă la origine contractul sub forma stipulaţiunii apare ca o convenţie îmbrăcată în forme solemne, prevăzute de lege şi făcute în conformitate cu aceasta, care dădea naştere la consecinţe juridice, în dreptul clasic apar la polul opus contractele consensuale, care se formează prin simpla manifestare de voinţă. Contractele se clasifică în baza a trei criterii, respectiv după sancţiune, după efecte şi după modul de formare. După sancţiune, contractele sunt următoarele după cum urmează: - de drept strict, adică contracte sancţionate prin acţiuni de drept strict; - de bună credinţă, adică contracte sancţionate prin acţiuni de bună credinţă. După efecte contractele sunt următoarele după cum urmează: - unilaterale, adică contracte ce creează obligaţii în sarcina unei singure persoane; - bilaterale sau sinalagmatice, adică contracte ce dau naştere unor obligaţii în sarcina ambelor părţi. După modul de formare, contractele sunt următoarele după cum urmează:
535 536

Digeste, 44. 7. 3. pr. Inst., 3. 13. pr. 537 E. Molcuţ, D Oancea, Op. cit., pag. 160. 538 A. E. Giffard, Droit romain et ancien droit francais (obligationes), Paris, 1976. 539 Gaius, 3. 38. 540 D. 44. 7. 4. 541 C. St. Tomulescu, op. cit., pag. 230; Inst., 3. 13. 2. 542 Ibidem.

66

- solemne, adică contracte ce sunt guvernate de principiile interpretării literale, al unilateralităţii, al oralităţii. Pentru naşterea acestor contracte este nevoie de întrebuinţarea unor forme. Romanii au cunoscut următoarele contracte solemne: ius iurandum liberti, sponsio religiosa, stipulatio, dotis dictio, nexum, litteris. §5. Tipuri speciale de obligaţii a. Modalităţile obligaţiilor. Obligaţiile cu termen şi sub condiţie Modalităţile sunt modificări pe care le suferă obligaţiile în existenţa, executarea sau obiectul lor, datorită voinţei părţilor. Ele constituie elemente accidentale,543 neesenţiale ale unui contract. Numărul modalităţilor de care un contract poate fi afectat este aproape infinit. Principalele modalităţi sunt după cum urmează: termenul, condiţia,544 accesio şi modus. Termenul - dies545 constituie un eveniment viitor şi sigur de care depinde exigibilitatea sau extinctibilitatea unei obligaţii. Faptul că obligaţia există, se dovedeşte prin aceea că debitorul poate plăti înainte de scadenţă şi dacă ar dori să ceară plata înapoi, acest lucru i se refuză, deoarece a plătit ceea ce era obligat să plătească. În concluzie, el nu dispune de o condictio in debiti. Aceasta rezultă din faptul că o datorie cu termen nu poate fi stinsă prin acceptilatio. Ori în cazul în care obligaţia nu ar avea o existenţă juridică, stingerea prin acceptilatio ar fi exclusă. O altă consecinţă a faptului că obligaţia este neexigibilă până la îndeplinirea termenului, o constituie faptul că creditorul nu va putea acţiona înainte de termen pe debitor, deoarece ar comite o plus petito tempore, dar el o poate face abia în momentul scadenţei, când dreptul devine exigibil, iar creditorul poate urmări pe debitor, chiar de a doua zi. - termenul extinctiv - dies ad quam este termenul la îndeplinirea căruia obligaţia devine extinctivă, se stinge. Până la îndeplinirea termenului, obligaţia a produs toate efectele obişnuite ale unei obligaţii pure şi simple. Inserarea unui asemenea termen în dreptul roman a fost în principiu admisă dar mult mai târziu şi numai în contractele de bună credinţă. Condiţia - condicio546 este un eveniment viitor şi nesigur (incert) de care depinde naşterea sau stingerea unei obligaţiuni.547 Ea trebuia să îndeplinească anumite trăsături caracteristice după cum urmează: - să fie posibilă şi licită. Caracterul licit al condiţiei constă în faptul că ea trebuie să fie permisă de lege. - să fie un eveniment viitor;548 - să fie un eveniment nesigur.549 Într-adevăr, condiţia imposibilă negativă, transformă obligaţia în pură şi simplă. Condiţia necesară constituie în realitate un termen, iar condiţiunea imposibilă împiedică obligaţiunea de a se naşte. Din faptul că obligaţia are un început de existenţă din momentul încheierii ei decurg anumite consecinţe: 1) Creditorul unei astfel de obligaţii are speranţa că va fi plătit - spes debitum iri,550 speranţă pendinte de îndeplinirea condiţiei deoarece debitorul este definitiv angajat. Totodată, obligaţia contractuală, supusă unei condiţii suspensive are un caracter transmisibil, adică ea trece după moartea debitorului pe capul moştenitorului, ceea ce dovedeşte că ea reprezintă o valoare activă în patrimoniul creditorului sub rezerva că se va realiza, se va îndeplini. 2) Capacitatea părţilor se apreciază în momentul încheierii contractului. 3) Debitorul este obligat să respecte contractul. Dacă de exemplu debitorul pune o piedică la îndeplinirea condiţiei, aceasta se socoteşte îndeplinită, cu alte cuvinte condiţia neîndeplinită din vina debitorului se consideră ca realizată. 4) Creditorul unei obligaţii supuse condiţiei poate lua măsuri de conservare a creanţei, deoarece creanţa este un element activ al patrimoniului. Aşa spre exemplu, creditorul poate cere o separaţie de patrimonii.551 5) În sfârşit, mai trebuie remarcat că o creanţă supusă unei condiţii poate fi garantată printr-un gaj, ipotecă etc. şi poate fi stinsă prin acceptilatio.

C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170. Ibidem. 545 Ibidem. 546 C. St. Tomulescu, Op. cit., pag.238; E. Molcuţ, D. Oancea, op. cit., pag. 169-170 547 Ibidem. 548 Ibidem. 549 Ibidem. 550 Ibidem. 551 Ibidem.
543 544

67

deoarece în aceste cazuri. Obligaţii solidare554 În mod normal o obligaţie are doi subiecţi: un subiect pasiv care este debitorul obligat să execute prestaţia şi un subiect activ. afectează naşterea obligaţiei. St.558 §1. habitaţia sunt drepturi reale divizibile. respectiv un efect normal pe de-o parte. pag. Orice contract cuprinde două categorii de elemente după cum urmează: elemente esenţiale şi elemente accidentale. pag. de exemplu). pag. 557 Ibidem. Într-un raport obligaţional poate exista o pluralitate de debitori sau de creditori în momentul formării contractului.557 Efectele obligaţiilor Obligaţiile în sensul de drepturi personale sau de creanţă. Op. Nimic nu se opune însă ca într-o obligaţie să existe mai mulţi subiecţi pasivi şi mai mulţi subiecţi activi. sau posterior când de exemplu debitorul sau creditorul a murit lăsând mai mulţi moştenitori.. Tomulescu. datorită solidarităţii. Jacotă. M. Sunt cazuri însă când regula diviziunii de plin drept nu se aplică datorită indivizibilităţii materiale a lucrului datorat. Op. servituţiile prediale. D. 554 Ibidem.. 240. decât pentru întreg. 559 Ibidem. dacă mai întâi nu se produce efectul normal. pe când cea de a doua . Tomulescu. Vl. nu poate face obiectul unei diviziuni. V. cu singura deosebire că prima este o modalitate care afectează însuşi contractul. modificarea sau stingerea unui raport juridic obligaţional.555 Elementele esenţiale constituie acelea care dau o identitate proprie contractului prezentându-l ca pe o instituţie juridică de sine stătătoare. 166. St. individual determinat diviziunea nu poate avea loc din punct de vedere fizic. capacitatea. sau un efect accidental pe de alta. Molcuţ. Proprietatea. 371.Condiţia rezolutorie ca şi condiţia suspensivă este un eveniment viitor şi incert. pentru ca creditorul să-şi poată valorifica drepturile sale de creanţă. Elementele contractului Contractul constituie actul juridic ce are la bază acordul de voinţă al părţilor cu privire la naşterea. situaţie studiată la materia obligaţiilor indivizibile. Obligaţii divizibile şi indivizibile552 O obligaţie este divizibilă sau indivizibilă după cum obiectul ei este sau nu susceptibil de o prestaţiune parţială. §6. produc două efecte. Op. cit. execuţia nu ar putea avea loc în mod util. Ibidem. cit. omogene. stinge obligaţia. c.236 şi 238.556 Acestea sunt în număr de trei după cum urmează: obiectul. Oancea. uzufructul. Hanga. 558 C.condicio a qua. 555 C. Obligaţia este indivizibilă atunci când obiectul prestaţiei nu este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale omogene şi care să corespundă cu prestaţia totală. 556 E. anume creditorul căruia îi corespunde dreptul subiectiv corespunzător. Efectul normal al obligaţiilor559 Efectul normal constă în actul debitorului de a executa obligaţia asumată prin contract. pag. dreptul de uz sunt drepturi reale indivizibile. Se poate totodată ca regula diviziunii de plin drept să nu se aplice. De exemplu un sclav pentru că este un lucru determinant. consimţământul. Obligaţia este divizibilă553 atunci când obiectul prestaţiei este susceptibil de a fi fracţionat în prestaţiuni parţiale. b. Obligaţia de a face este în general indivizibilă (a construi o casă. obligaţia de a constitui o servitute predială la fel. În cazul obligaţiunilor care au ca obiect un lucru cert. care corespund cu prestaţia totală. cit. deşi lucrul este susceptibil de diviziune materială.. cit. 552 553 68 . Op.

obligaţia fiind un raport juridic încheiat între două persoane creditor şi debitor. respectiv cele naturale care nu sunt sancţionate printr-o acţiune. . Efectul accidental al obligaţiilor563 Efectul accidental al obligaţiunilor constă în dreptul creditorului de a obţine daune-interese564 atunci când obligaţia nu este executată sau este executată cu întârziere. Molcuţ. o lucrare sau o faptă delictuală. D. iar în lipsa acestei prevederi locul este cel unde creditorul poate intenta acţiunea.562 şi anume: . subordonate faţă de primul.. 14.principiul nulităţii promisiunii pentru altul. D.. 560 561 Inst. cit. Op.. adică de sărăcirea patrimoniului creditorului. §2.Modul de executare.3. Op. şi în consecinţă nu puteau fi transmise. ci şi de câştigul de care a fost privat. cit. a. Obligaţia poate fi executată la locul prevăzut prin contract. Principiul relativităţii efectelor contractelor560 Se aplică în situaţia când un pater familias a luat parte la un contract. Oancea. trebuia să plătească despăgubiri numite daune interese. 570 E. graţie unei stipulatio poene stipulaţie de pedeapsă. erau socotite drepturi limitate între două persoane determinate de la începutul raportului juridic obligaţional. pag. pag.contractul încheiat între unii nu vatămă şi nici nu profită altora. Molcuţ.205. sentinţă care este executată. Locul executării. 17. C. Oancea. creditorul obţinând o sentinţă de condamnare contra debitorului. Potrivit acestui principiu contractul poate să producă efecte numai între părţile contractante . Op. şi ca atare este inadmisibil transferul de obligaţii. 6. St. se făcea evaluarea în bani potrivit principiului condamnării pecuniare. §3. D.566 Atunci când obiectul obligaţiunii era un lucru oarecare ca de exemplu un sclav. 562 E.principiul nereprezentării în actele juridice. pag. . In procedură obiectul obligaţiunii nu corespunde obiectului executării fiindcă condamnarea era pecuniară. 564 Ibidem. numai faţă de acestea se produc efecte juridice. Obiectul executării.186. în ceea ce priveşte drepturile de creanţă..568 Judecătorul pentru a evalua paguba suferită de reclamant.principiul nulităţii stipulaţiunii pentru altul. Acestea sunt de două feluri după cu urmează: judecătoreşti şi convenţionale. pag. pag. 566 Ibidem. şi de aceea contractele nu produc efecte faţă de acesta. orice altă persoană va fi un terţ. Există însă şi o categorie de obligaţiuni. Oancea.249. În principiu contractul produce efecte numai între părţi. 567 Ibidem. 69 . cit. Molcuţ. Principiul relativităţii efectelor contractului este exprimat prin următorul adagiu: res inter alios acta aliis neque nocere. 19. Dacă drepturile reale sunt considerate prin natura lor transmisibile. cit. Daunele interese sunt de două feluri după cum urmează: daune interese judecătoreşti şi daune interese convenţionale. 568 Ibidem. Sancţiunea neexecutării obligaţilor565 Partea care nu îşi executa obligaţia ce îi revenea şi nu se găsea în nici una din situaţiile care o scuteau de răspundere. 565 Ibidem. . 50. Obligaţiunea este executată potrivit principiilor din procedura civilă. neque prodesse potest561 . 19. 4. 6. Op. 172. 569 E.567 Daunele interese judecătoreşti. Tomulescu. Daune interese convenţionale. 246.569 Acestea constituie mijlocul prin care chiar părţile puteau face evaluarea pagubelor suportate de către creditor din cauza neexecutării obligaţiilor care îi reveneau debitorului. are în vedere anumite reguli din care principala este cea după care acesta trebuie să ţină seama nu numai de paguba reală suferită de reclamant. Acest principiu general îşi găseşte aplicaţia în alte trei principii secundare. Transferul obligaţiilor570 Se ştie că în concepţia veche a romanilor. 2. D. 563 C..

Imposibilitatea de executare578 Obligaţiunea se stinge când executarea ei a devenit imposibilă.. obligaţiunea a fost considerată ca o legătură strict personală. Modurile nevoluntare de stingere ale obligaţiilor a. Dacă lucrul individual determinat a pierit.Netransmisibilitatea obligaţiilor între vii corespunde concepţiei primitive conform căreia obligaţia constituie o legătură cu totul specială. pag.202 580 D. §1. compensaţiunea. deviate de la scopul lor iniţial. adică un lucru individual determinat.577 §2. Oancea. Op. 206. atât de strânsă încât nu poate fi modificată. op.97.. de pildă sclavul Stichus.. 41. 575 C. pag.580 c. Garanţiile în dreptul roman 571 572 Ibidem. Oancea. Pieirea lucrului poate să fie fizică atunci când sclavul care a fost datorat a murit. 579 E. Confuziunea579 Confuziunea . Molcuţ. Ibidem.confusio constituie modul nevoluntar de stingere a obligaţiilor ce constă în întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de creditor şi debitor. pag. 46. darea în plată. 573 Ibidem. Cesiunea de datorie. Molcuţ. 1. Stingerea obligaţiilor575 Obligaţiile în dreptul roman se sting prin două moduri. 250. 1955. Florenţa. 576 Ibidem. cit. b. pag. 70 . cit. 574 B..571 Transmiterea sau transferul de obligaţii se numeşte cesiune şi este de două feluri după cum urmează: cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie. cit. pr 581 C. obligaţiunea se stinge. St. cit. 258. Modurile voluntare de stingere a obligaţiunilor sunt următoarele: plata. Tomulescu. Moartea581 Moartea constituie un mod nevoluntar de stingere a obligaţiilor la baza căruia stă principiul netransmisibilităţii obligaţiunilor. La origine. debitorul este liberat afară de cazul când a întârziat nemotivat să plătească sau lucrul a pierit prin dolul sau culpa lui. Modurile voluntare de stingere a obligaţiilor Sunt acele moduri576 caracterizate prin faptul că obligaţia se stinge prin voinţa părţilor. D. creanţa stingându-se odată cu moartea creditorului şi datoria odată cu moartea debitorului. pag.574 Ca şi cesiunea de creanţă se realizează prin mijloace juridice indirecte. Prin pieirea lucrului. Obligaţiunile erau deci intransmisibile. deci elementul determinat este voinţa acestora materializată în diferite fapte şi acte juridice. Studii in onore di Ugo Enrico Paoli. Tomulescu. Biondi. De exemplu când debitorul moşteneşte pe creditorul său. Op. sau creditorul moşteneşte pe debitorul său. ceea ce se poate întâmpla numai când obiectul obligaţiunii este un lucru cert. sau poate fi juridică atunci când de pildă sclavul datorat a fost dezrobit. pag. D. remiterea de datorie.202. St. respectiv prin novaţiunea prin schimbare de debitor şi mandatul judiciar îndeplinit prin procuratio in rem suam. după cum urmează: moduri voluntare şi moduri nevoluntare. 578 E. novaţiunea. 577 Ibidem. Op.572 Cesiunea de creanţă573 este convenţia prin care un creditor cedează unui terţ dreptul de creanţă pe care îl are contra unui debitor.

230. Op. în scopul de a fi ocrotiţi de o insolvabilitate eventuală a debitorilor au întrebuinţat trei forme verbale583 distincte după cum urmează: sponsio. şi numai dacă acesta nu plăteşte la scadenţă. pag. pag. D. Garanţii personale582 a. d. fideiussio. Romanii la început. fără a avea un interes. 590 Ibidem. Garanţiile cele mai vechi sunt garanţiile personale şi prezentau un caracter formalist. deci avea un caracter provizoriu. Oancea. D. §1. Ibidem.Garanţiile constituie acele mijloace juridice care au drept scop să pună la adăpost pe creditor de consecinţele insolvabilităţii debitorului. pag. Deci se înlăturau inconvenientele fiduciei în sensul că debitorul rămânea proprietarul lucrului. Ipoteca589 Ipoteca constituia garanţia reală prin care se lasă lucrul în posesia debitorului. c. Intercesiunea590 Intercesiunea constituie garanţia reală care se realizează cu ajutorul actului prin care o persoană ia asupra sa datoriile altei persoane. 588 Ibidem. creditorul ipotecar are dreptul de a intra în posesia lucrului şi de a-l vinde. 584 Gaius. 217. 585 E. Intercesiunea este de două feluri după cum urmează: intercesiunea cumulativă şi intercesiunea privativă591. Acestea sunt de două feluri după cum urmează: garanţii personale şi garanţii reale.. Ele sunt următoarele după cum urmează: pactul de constitut. 582 583 71 .. mandatum pecuniae credendae. 210. Garanţii personale neformale585 Garanţiile personale neformale constituie acele mijloace de garantare a unor obligaţii care nu necesitau moduri formale în acest sens. 589 Ibidem. Garanţiile din materia obligaţiilor nu trebuie confundate cu garanţiile personale ce intervin în materie procedurală. 221. 3. pag. Creditorii. E. Op. servea garantarea plăţii datoriei la scadenţă. Oancea. 587 Ibidem. Instituţia garanţiilor a fost creată în interesul creditorilor pentru a avea siguranţa că îşi vor valorifica drepturile de creanţă la scadenţă. pentru a realiza garanţia personală s-au folosit de contractul verbal. receptum argentariorum. Acest contract însoţea modurile solemne de transmitere a proprietăţii. de unde şi denumirea de garanţii personale formale. 586 Ibidem.584 fidepromissio. cit. pag. b. cit. Garanţii personale formale Garanţiile personale constituie acele procedee juridice prin care debitorului principal i se alătură unul sau mai mulţi debitori accesori numiţi garanţi. Molcuţ. b.586 a. 117. 220. valorificându-şi astfel creanţa. Era mijlocul prin care debitorul îşi poate vedea lucrul înapoi în cazul când plătea datoria. Fiducia587 Fiducia cum creditore este un contract încheiat între creditor şi debitor prin care creditorul se obligă să retransmită debitorului proprietatea lucrului transmisă lui cu titlu de garanţie prin mancipatio sau prin iure cessio. Gajul588 Gajul este garanţia reală care constă în remiterea posesiunii unui lucru de către debitor creditorului său în momentul încheierii contractului de gaj. Molcuţ.

Enumeraţi-le şi definiţi-le. Enumeraţi şi definiţi următoarele garanţii reale: fiducia. 596 D. şi forma scrisă.OBIECTIVE Caracterizarea generală a izvoarelor obligaţiilor.. etc. Op. adică de a plăti o sumă de bani în locul dreptului de răzbunare a păgubaşului.Intercesiunea cumulativă constituie situaţia când actul îmbracă forma unei garanţii. Contractele formale Contractele constituie cel mai vechi izvor de obligaţii. iar originea ei se confundă cu originea contractului ca fiind cel mai vechi izvor de obligaţii. In vechiul drept roman pentru ca un act oarecare să producă efecte juridice trebuia îmbrăcat în anumite forme. anume din acordul de voinţă dintre garant şi păgubaş. Op. pag. a cuvintelor sacre constituite în formule verbale. 1976. II. pag. 591 592 593 Ibidem.592 Primul contract roman a constat în înţelegerea dintre garant şi păgubaş. TEME DE EVALUARE 1. 1. au nevoie ca acordul de voinţă al părţilor să fie îmbrăcat într-o anumită formă. 70. pag. 3. 595 C.598 forma autentică. cit. religia fiind cel mai vechi instrument la care s-a recurs pentru a pune un om sub independenţa unui alt om. cit. Cele mai vechi sunt contractele formale sau solemne.. cit. 3.Oancea. 72 . ba mai mult ele au putut fi preluate ulterior de alte sisteme de drept specifice formaţiunilor sociale existente după cea sclavagistă romană până în prezent.597 forma verbală. II. Contractele în formă religioasă Contractele în formă religioasă au fost două după cum urmează: sponsio religiosa şi jusiuranum liberti. Napoli. Molcuţ. descrierea noţiunii de contract. Care sunt garanţiile personale formale. E. Care sunt formele voluntare şi nevoluntare de stingere a obligaţiilor. 1966. 231. gajul şi ipoteca. TEMA NR. Villers. 600 Gaius. 2. 597 E. CONŢINUTUL TEMEI Caracterizare generală a izvoarelor obligaţiilor Conceptul de obligaţie s-a format încă din epoca foarte veche a dreptului roman. Tomulescu. prezenţa obligatorie a martorilor595.594 Din punct de vedere tehnic contractele au putut fi adaptate foarte bine realităţilor şi cerinţelor economice perioadelor succesive din istoria dreptului roman. pag. Intercesiunea privativă constituie situaţia când actul îmbracă forma novaţiunii. ce a apărut în contextul comiterii unui delict. 238.593 Acesta nu era la început văzut ca izvor de obligaţie legală de a compune. îmbrăcând forma jurământului religios. Droit romain et ancien droit francais. Enumeraţi-le şi definiţi-le. D. 92. Giffard. care era îmbrăcat într-o formă religioasă..239. Acest formalism596 era propriu epocii foarte vechi şi vechi. Molcuţ.233. toate acestea determinate de concepţia primitivă de viaţă dar şi de condiţiile materiale de existenţă corespunzătoare acestei concepţii. În dreptul roman se cunosc patru forme ce aveau scopul de a îmbrăca acordul de voinţă într-o haină obligatorie: forma religioasă. apelându-se în acest sens la folosirea gesturilor rituale. adică contractele care pentru a lua naştere. Oancea. E. 2. D. pag. D. pag. Molcuţ. Nexum bei Cicero. 3. 10 IZVOARELE OBLIGAŢIILOR I. Sponsio religiosa..10. Contractele în dreptul roman §1. pag. clasificarea contractelor. St. 598 Ibidem. 233. 14. pag.A.599 a. 594 Ibidem. Op.600 Obligaţiunea cea mai veche este aceea născută dintr-un contract. R. 249. 599 Ibidem. III. Oancea. E.

275. pag. De la acest contract material vine şi numele acestor contracte reale. 239. b. Curs de drept roman. D. Sponsio sau stipulatio de fapt este cel mai important contract al romanilor. Molcuţ. Contractele în formă autentică604 Forma autentică constă din prezenţa magistratului la facerea actului. deci dându-i tărie şi valabilitate. 606 Gaius. 247. Stipulaţiunea este o formă generală pe care o poate îmbrăca orice convenţie. 1973. Oancea. Sponsio laica602. arătau înţelegerea lor.. Bucureşti. 601 602 73 . c. pag. Un singur martor era de ajuns pentru a dovedi stipulation. Dominus putea să-şi asigure exploatarea sclavului după dezrobire în noua sa calitate de patron prin două jurăminte successive. bona. Nexum este o convenţie de aservire prin care debitorul se angaja să muncească un anumit număr de zile la creditor. pe lângă consimţământul părţilor cer şi un element material numit res .. care se formează re. Molcuţ. ratifica această convenţie. Stăpânul îl obliga pe sclav să jure că va munci după dezrobire în calitate de libert la patron un anumit număr de zile pe an.249. 607 E. stăpânul recurgea la un dublu jurământ.88. 2. cit. Un singur acord de voinţă. Deci. C. Pentru a-şi asigura serviciile care necesitau anumite cunoştinţe. §2. adică eficienţă juridică. înscriere confirmată de debitor în acelaşi registru. cit. Dovada cu martori era necesară ca mijloc de probă. Contractele reale609 Contractele reale sunt contractele neformale care pentru naşterea lor. Stipulaţiunea este un contract special. 605 E. cit. fapt ce explică de ce jurisconsulţii se ocupă de regulile generale ale obligaţiunilor contractuale atunci când se tratează despre stipulaţiune. sponsio rămânând forma verbală rezervată cetăţenilor romani. d. Tomulescu. St. Op. Din acest punct de vedere stipulaţiunea se deosebeşte de celelalte acte juridice care au scopuri bine precizate. C. cit.276. Tomulescu. Stipulaţiunea este un act care se prezintă sub forma ce o poate îmbrăca orice acord de voinţă transformând-ul în contract. Op. Molcuţ. Tomulescu. Drept privat roman. 271. Dezrobitul rămânea în continuare obligat faţă de stăpânul său care se numeşte patron. fără a şti în ce scop s-a obligat debitorul. obsequim. regulile de fond elaborate de jurisconsulţi pentru stipulaţiune se aplică oricăror contracte nu numai acesteia.ce constă în remiterea unui lucru corporal. 603 E. Op. Cuvântul sponsio desemna acest contract verbal câtă vreme nu a fost accesibil peregrinilor. 604 C. 608 Ibidem. sau o anumită meserie. Stipulatio603 . Se cunoaşte că proprietarul de sclavi dezrobind pe un anumit sclav nu pierde posibilitatea de a-l exploata. care naşte obligaţii în sarcina debitorului. neputând plăti la scadenţă datoria luată sub forma unui sponsio (stipulatio). D. op. prin operae. St. pag. o consemnare a creditorului în registrul său. St.Oancea. Stipulatio vine de la stipulus care înseamnă ferm. Op.. Contractele în formă verbală Contractele verbale sunt acele contracte care luau naştere prin rostirea unor cuvinte solemne. D Oancea. trebuia să îmbrace o formă solemnă care constă în prezenţa părţilor în faţa magistratului. Corodeanu. cit.Jusiurandum liberti601 constituia jurământul dezrobitului. Bucureşti. Din momentul în care el devine accesibil şi acestora. iar magistratul prin rostirea cuvântului addico. tare. Contractele în formă scrisă607 Contractus litteris. pag. o singură convenţie a devenit contract prin forma autentică: nexum605 sau contractul de aservire.608 Contractul litteris nu poate lua fiinţă decât sub forma unui înscris. 609 Ibidem. N.stipulaţiunea. pag. Procedeul606 prin care se realiza acest act autentic consta în faptul că părţile se prezentau în faţa magistratului. 24. pag. O astfel de convenţie pentru ca să producă efecte juridice. 1937-1938. mai precis printr-o înscriere. respectiv operae fabriles. pag. ia numele de stipulatio. Contractele neformale a.

269-280. Op. D. când va fi achitată creanţa sau va primi o satisfacţie echivalentă. pag. Op. 617 Ibidem.626 În epoca postclasică.. pag. sau să execute o lucrare determinată în schimbul unui preţ pe care cealaltă parte se obligă a-l plăti. cit. 613 D.. St. Oancea. cit. care la rândul ei se obligă a plăti o sumă de bani numită preţ. pag. pag. comodatul. 288. număra sau măsura . 74 . Acest contract este definit ca fiind un contract consensual prin care o persoană se obligă a procura unei alte persoane numită emfiteot un fond (o bucată de pământ) pentru a-l cultiva şi a-i culege fructele pe un timp îndelungat sau chiar fără termen. Op. 5.pignus. 3. Gajul . 266. Ed. 7. Op. pag.618 b. 288-292. Cocoş. D. Mai târziu s-a aplicat pământurilor bisericii şi ale particularilor.623 Închirierea .625 Emfiteoza . pag. Fiducia. societatea .comodatar lua un lucru cu împrumut de la altă persoană -comodant spre a se folosi de acesta şi a-l restitui la o dată stabilită anterior. pag. 621 S. 13.locatio-conductio. Depozitul.venditio-emptio.emphyteusis. 264. 620 C. Mancipaţiunea şi in iure cessio pe care se grefează fiducia sunt două acte cu totul distincte unul de celălalt. St. Op. c. gajul.283. 281. Tomulescu. Molcuţ. Aripress. 623 Ibidem. mandatul . pag. adică se obliga să transmită proprietatea unei cantităţi de metal.. cit. la un anumit termen. Tot emfiteoză se numeşte şi dreptul real care se naşte din acest contract.297. Cocoş.. 267. 13. cu condiţia ca la termen.624 Locaţiunea este contractul consensual prin care o persoană se obligă a procura folosinţa unui lucru sau serviciile sale.. 283. Op... Comodatul613 . pag. 614 E. 283. Drept roman. cit. Tomulescu. Op.venditio-emptio. 6. Tomulescu.611 urmată de o convenţie prin care cel ce primise proprietatea lucrului se obliga să o retransmită celui de la care o primise. ce se realizează printr-o mancipatio sau in iure cessio.împrumutul de consumaţie este contractul prin care o persoană transmite alteia proprietatea asupra unor lucruri care se pot cântări.împrumutul de folosinţă.620 emfiteoza . 610 611 D. 2.emphyteusis. St. 44.societas.297.615 Romanii au cunoscut pe lângă depozitul obişnuit sau comun despre care am vorbit mai multe categorii de depozit şi anume: depozitul necesar. încredinţează altei persoane numită depozitar un lucru spre a-l păstra şi a-l înapoia când i se va cere. respectiv emfiteoza sau contractul emfiteotic..616 depozitul neregulat617 şi depozitul sechestru. numai dacă cel puţin una din părţi îşi execută obligaţiunea. pag.612 Gajul este contractul prin care o persoană . Contractele nenumite627 Contractul nenumit constituie acel contract neformal prin care se nasc obligaţiuni în sarcina părţilor de a transmite proprietatea unui lucru sau de a face ceva. 625 Ibidem. Oancea. pag. La origine a avut ca obiect arendarea pământurilor necultivate care aparţineau împăratului.debitorul remite alteia . 612 C. cit. Tomulescu. apare ultimul contract consensual. De off. Tomulescu. 626 S. 6. Sent. locaţiunea . 622 C. Paul. 627 C. pag. 1. iar cel din urmă se obligă a-i plăti o sumă de bani anuală care se numeşte canon. Contractele consensuale619 Contractele consensuale sunt în număr de cinci după cum urmează: vânzarea . 1. 274. 618 Ibidem. 1996. pag. cit.610 Fiducia sau contractul real de fiducie. 619 C. Este contractul prin care o persoană . achizitorul să restituie lucruri de aceeaşi natură şi în aceeaşi cantitate şi calitate cu lucrul primit. cit. 615 D.Contractele reale în sistemul dreptului roman au fost următoarele după cum urmează: mutuum. depozitul. fiducia. este un contract ce constă dintr-o înstrăinare a unui lucru. Vânzarea constituie contractul prin care o persoană numită vânzător se obligă a preda posesiunea liniştită a unui lucru altei persoane numită cumpărător.creditorul un lucru destinat să servească drept garanţie unei creanţe cu obligaţia celui de-al doilea de a restitui lucrul. Mutuum . 624 C. 16. pr 616 Ibidem. cit. 266..mandatum. Cicero.621 Vânzarea622 . cit. St. Op. 7. 3. Emfiteoza se formează prin acordul de voinţă dintre proprietar şi emfiteot.res que pondere.614 Depozitul este contractul real prin care o persoană numită deponent. numero mesurave constant.. Op. Tomulescu. St. St. pag. Molcuţ. E.locatioconductio.

pag. Oancea. Oancea. E. nu există puncte comune. Molcuţ. 637 Molcuţ. Op. Oancea. Elementele contractelor nenumite. adică permis care dă naştere la obligaţii. În epoca clasică se recunosc două categorii de pacte ca producând obligaţiuni: pactele alăturate .. are la îndemână condictio indebiti pentru a cere îndărăt ceea ce a plătit. deoarece excepţiunile au apărut mai târziu. 635 Molcuţ. atio non nascitur632 . pag. Oancea. 300. Op. D. 6.. 639 Gaius.nu se naşte nici o acţiune dintr-un singur pact. 14. 309. în paguba alteia. 1. Justinian enumeră următoarele quasi-contracte: plata lucrului nedatorat. E.643 adică executarea unei obligaţiuni. operaţii juridice noi. 2. D.. sunt totuşi sancţionate în dreptul clasic (Ulpian). pag. 3. În epoca postclasică. 75 . St. Op. cit. adică temeiul juridic pe baza căruia este intentată. 12.Denumirea de contracte nenumite le este dată de comentatorii posteriori.. c) capacitate. Pactele în dreptul roman630 Prin pacte se înţeleg acele convenţii. iar prin excepţiune nu puteau fi cunoscute. 643 D.639 Principiul îmbogăţirii fără cauză este sancţionat prin acţiunea în repetire . pag. Ibidem. 310. 3. Oancea. D. cit.644 Plata nu este datorată în trei cazuri: 628 629 Ibidem. Aceasta constituie cea mai importantă aplicare a principiului îmbogăţirii fără cauză.640 Condictio sine causa este deci acţiunea prin care se cere ceea ce o persoană deţine fără drept. St. D. aceste pacte poartă denumirea de pacta vestita633 .sancţionate. pag.acţiunea în repetire a lucrului nedatorat.contracte nedeterminate. Elementele generale sunt cele obligatorii pentru orice convenţie ce îmbracă haina unui contract după cum urmează: a) consimţământ. Într-un cuvânt. 300. D. 28.16. Molcuţ. dar se poate constata că efectele sunt similare. d) cauză.. se cer mai multe condiţii642 după cum urmează: a) o plată. 634 Ibidem.176. 309. 50.pacta adjecta.634 Quasicontractele635 Quasicontractele constituie fapte licite care dau naştere unor efecte juridice asemănătoare cu cele ce iau naştere din contracte. medievali. cit. D. Prin acţiune nu puteau fi sancţionate deoarece se respectă principiul ex nudo pacto. 638 E.. Molcuţ. pag. D. Pentru exercitarea acestei acţiuni. 3. Tomulescu. Formula ei nu cuprinde cauza. Tomulescu. Când cineva a plătit din greşeală ceea ce nu datora. sancţionate prin acţiuni pretoriene. 7. Op. 26. cit. Op.638 Plata lucrului nedatorat. 630 Ibidem. gestiunea tutorului pentru pupil. 631 Ulpian.pacta praetoria. 633 Ibidem. pag. 309. Op. Romanii le numeau nova negotia628 . 2. Oancea. acceptarea succesiunii.. 632 C. 16. 640 D. cit. Op. pag. 636 Inst. 2.condictio sine causa.quasi ex contractu. Contractele nenumite au două categorii de elemente: generale şi speciale. Molcuţ. care fără să fie ridicate la rangul de contracte. 641 C. b) obiect.636 Din punct de vedere al formei între contracte şi quasicontracte. Op. 313. Condictio indebiti641 .637 Quasi-contractul deci poate fi privit ca un fapt voluntar şi licit. Ea se numeşte sine causa (fără cauză) pentru că este o acţiune abstractă.acte juridice noi. pactele n-au fost cunoscute ca valabile dat fiind că nu puteau fi sancţionate nici prin acţiune. nici prin excepţiune.. indiviziunea. cit. negotium gestio. 644 D. 642 E. cit.. sancţionate prin acţiuni create de jurisconsulţi şi pactele pretoriene . adică născute ca şi dintr-un contract . acestor două categorii li s-au alăturat pactele legitime sancţionate de împăraţi prin constituţiile sale.. adică întărite cu acţiuni în opoziţie cu simpla convenţiune numită pactum nudum. 91. sau contractus incerti629 . 309. cit. pag.631 În vechiul drept roman. 299. fapt ce i-a determinat pe romani să numească aceste acte astfel. b) acea plată să fi fost nedatorată.

. Gestiunea de afaceri . 652 E. împart delictele în două categorii: delicte publice şi delicte private.650 Tutorele administrează bunurile pupilului care din cauza vârstei sale nu poate face acest lucru. spre deosebire de cele publice. Op. atunci se consideră că el a comis un furt şi se intentează contra lui o acţiune specială numită condictio furtiva. ori afacerile sau boala îl reţineau. 17..653 Delictele654 Delictele ca izvor de obligaţii.18. Înainte de formarea statului. fiind plecat pentru diferite afaceri. Astfel. . Naşterea acestui quasicontract a fost determinată de dezvoltarea comerţului. D.652 Moştenitorul. crezând că este obligat a plăti. în perioada primitivă. 647 E. Oancea.651 Indiviziunea este o stare de fapt care constă în faptul că mai multe persoane sunt proprietare asupra aceluiaşi bun.. victima unui delict avea dreptul de a se răzbuna pe autorul delictului. un străin intervenea dacă era nevoie. Suma de bani este răscumpărarea dreptului său de răzbunare. Cel ce intervine în afacerile altuia se numeşte gerant . Delictele private erau sancţionate în principiu prin amenzi care aveau caracterul unor despăgubiri. 313.646 adică să fi crezut că are dreptul de a primi plata. 653 Ibidem.când plata a fost făcută unei alte persoane decât creditorului. 311.dominus rei gestae. cit. D. Evoluţia lor istorică.655 Victima se înţelegea cu delincventul ca în schimbul unei sume de bani să renunţe la dreptul său de răzbunare.645 A treia condiţie este ca plata lucrului nedatorat să fi fost făcută din greşeală. 2) Sistemul compoziţiunii. Modul de a pedepsi delictele private a trecut prin patru faze: 1) Sistemul răzbunării prin sânge. pag. Deci condictio indebiti se aplică numai când accipiens a fost de bună credinţă. Gestiunea tutorelui pentru pupil.când nu există o obligaţie civilă sau naturală. 1. Gestiunea tutorelui se aseamănă cu mandatul. dar care nu este mandat tocmai datorită faptului că acordul de voinţă lipseşte testatorul fiind mort în momentul acceptării succesiunii de către herede. cit. Dacă accipiens a fost de rea credinţă. Molcuţ. În dreptul roman.. delictele private. o donaţiune şi în consecinţă nu are acţiunea în repetire. plecând de la distincţia lui Ulpian asupra dreptului public şi privat. 76 . pe când delictele private lezau numai interesele individului în calitate de cetăţean roman sau necetăţean. 654 Ibidem. Oancea. 649 Ibidem. 655 XII. Delictele publice sunt acelea care lezau interesele statului sclavagist roman. ci cu bună ştiinţă. 8. D. 651 Ibidem.negotium gestor. adică sunt lăsate la libera învoire a părţilor. Asemenea compoziţiunii sunt voluntare. faţă de cel care neagă. tutorele trebuie să dea socoteli la sfârşitul tutelei.când plata a fost făcută de altă persoană decât debitorul. Dacă nu a fost făcută din greşeală. prin acceptarea succesiunii dobândeşte sarcina de a plăti legatele. Indiviziunea. amestecându-se în treburile celui absent. dacă nu avusese grijă să lase pe cineva să vadă de bunurile sale sau dacă pleca pentru mai puţin timp. datoria nu a existat niciodată sau nu mai există. e) pretinsa datorie să nu facă parte din acelea care cresc la dublu. în orice mod. cât şi a pupilului. pag. Starea de indiviziune poate să ia naştere când sunt mai mulţi moştenitori asupra unui bun succesoral. 312.648 iar cel pentru care s-a intervenit se numeşte gerat . Op. adică o anumită sumă de bani pe care o plătea delincventul victimei. adică a înţelegerii voluntare. Apoi în conformitate cu aşa-numita lege a talionului. 650 Ibidem. atunci cel care a plătit este considerat că a vrut să facă o liberalitate.pe cale de proces este rezultatul unei lungi evoluţii istorice. nu au fost reprimate de către stat decât mult mai târziu. Din gestiunea tutorului se nasc anumite obligaţiuni atât în sarcina tutorelui. Posibilitatea celui lezat de a dobândi o despăgubire a daunei . cum ar fi de exemplu în cazul unei obligaţiuni condiţionale. iar pupilul trebuie să despăgubească pe tutore de cheltuielile făcute cu ocazia gestiunii. Sarcina aceasta se aseamănă foarte mult cu un mandat lăsat de defunct heredelui. 648 Ibidem. 645 646 D. de pildă obligaţiunea a fost executată sau datoria nu a luat naştere încă. Romaniştii.649 adică proprietarul lucrului gerat. 13. Molcuţ. T. Este cazul când cineva a plătit în numele său. 53. Când cineva lipseşte din Roma. Acceptarea succesiunii. c) în caz de eroare. 50.negotium gestio. d) Trebuie ca accipiens (cel care a primit) să fi fost de bună credinţă. pag..647 Gestiunea de afaceri înseamnă administrarea afacerilor cuiva fără a fi însărcinat de a face acest lucru. se răzbuna săvârşind o faptă identică celei pe care o suferise. Delictele sunt fapte dăunătoare intereselor societăţii romane şi pedepsite prin dispoziţiunile juridice ale statului. 3.

663 Legea decemvirală conţine următorul text: dacă cineva vatămă altuia o parte a corpului. St. 663 Ibidem. Statul ca instrument al categoriei sociale dominante îşi impune voinţa sa. În vechiul drept se înţelegea prin membrum orice parte a corpului.membrum ruptum. se cereau următoarele condiţii:667 1) să fi fost făcută contra dreptului (injuria).660 Furtum661 .669 Rapina670 . În sens general. Dolus malus este definit astfel de Servius citat după Ulpian: „o manoperă întrebuinţată pentru a înşela pe cineva când se pare a face un lucru şi în realitate se face altul“. Odată cu formarea statului. Lex Aquillia666 a stabilit anumite sancţiuni pentru cazurile când se aducea o pagubă altuia Pentru ca dauna prevăzută de legea Aquilia să constituie un delict. iar prin rupere. pag. să fie pedeapsa talionului . 11. Pentru acest delict. dăunătore relaţiilor sclavagiste romane şi care au fost sancţionate de pretor. Statul. În această categorie sunt cuprinse după cum urmează: rapina. dar şi un viciu de consimţământ.furtul cu violenţă. adică printr-un act material şi direct al delincventului asupra obiectului. 325 666 Ibidem.injuria propriu-zisă. 4. Sunt delicte principale vechi după cum urmează: furtum. 669 Ibidem. pag.furtul. Legea celor XII Table prevedea o amendă de 25 de aşi pentru cazul de iniuria.664 Legea celor XII Table prevedea că se va plăti o amendă de 300 aşi dacă cineva frânge unui om liber un os cu mâna sau cu bastonul. 671 Ibidem.paguba cauzată pe nedrept.657 Acestea se subdivid în delicte principale vechi658 prevăzute de Legea celor XII Table.. 330. cit. a vătăma nu numai smulge. fraus creditorum. Injuria. Damnum injuria datum665 . această condiţiune va lipsi. Tomulescu. a excroca pe altul. 664 Gaius. 77 . Op. C. suma de bani fiind încasată de stăpân. a păcăli. Rănirea omului liber era considerată vătămare a unei persoane pe când rănirea sclavului era considerată ca o vătămare a unui bun.dolul rău. 670 Ibidem.metus. 665 Ibidem.si membrum rupsit ni cum eo pacit. pag. St. Injuria (în sens special). injuria. Dolus malus672 . talio esto. dolus malus. amenda va fi de 150 de aşi. de manoperă întrebuinţată pentru a înşela. metus. 656 657 XII. Legea celor XII Table prevedea să se aplice legea talionului dacă părţile nu ar fi căzut de acord. op. cit. 223. Op. 661 Ibidem.. 2) paguba trebuia să fie făcută corpore. damnum injuria datum.668 Delictele principale noi sau pretoriene sunt acele fapte ilicite. Violenţa671 . 4) numai proprietarul lucrului este protejat prin acţiunea legii Aquillia.. aceste compoziţiuni sunt fixate în mod legal pentru fiecare delict în parte. Tomulescu. Delicte private principale noi. Dacă victima este un sclav. 672 Ibidem. . o vătămare a lucrului. pag. 667 Ibidem. 336. 658 Ibidem. Delicte principale. 662 C. 660 Ibidem.. iniuria înseamnă delictul de lovire simplă.3) Sistemul compoziţiunii legale. În dreptul vechi. De pildă un animal paşte pe marginea unei prăpăstii. iniuria înseamnă în epoca veche vătămare corporală. 668 C. Tomulescu. pedeapsa era aceeaşi. Labeo defineşte dolul în sensul că este orice fel de înşelăciune. 3) paguba trebuie să fi fost făcută corpori. dacă delincventul era bogat sau sărac. şi delicte principale noi. prin furt se înţelege o sustragere a lucrului altuia. T. 4) Sistemul reprimării de către stat. Dacă cineva omoară pe sclavul altuia fiind în legitimă apărare. Violenţa constituie nu numai un delict. adică delincventul să fi produs o leziune.662 Cuvântul iniuria are un sens general şi un sens special. . conform sistemului compoziţiunii voluntare. Legea celor XII Table cunoaşte următoarele cazuri de iniuria: .656 Acest sistem cunoaşte în decursul dezvoltării sale două aspecte: sub primul aspect statul fixează o sumă de bani care nu mai este lăsată la înţelegerea părţilor.337. transformând astfel delictele private în delicte publice. cit. nici nu se înţelege cu acela. pag. 659 Ibidem. 325. pentru a ocroti într-o măsură şi mai mare interesele societăţii romane începe să sancţioneze cu pedepse publice chiar şi delictele ce lezau interesele indivizilor.659 sancţionate prin acţiuni pretoriene. În sens special.os fractum. 3. St. Fără să se facă distincţie ca şi în cazul precedent.

hangiilor şi grăjdarilor. hangiilor şi a proprietarilor de grajduri . care avea şi caracter noxal. vărsarea sau aruncarea unui lucru. 334. Tomulescu... 334. Molcuţ. nici din delicte şi pe care textele nu le trec nici în categoria quasi-delictelor. Nu se poate preciza criteriul distinctiv între delicte şi quasidelicte. cit. sunt trecute într-o categorie specială. Op.cu privire la lucrurile suspendate sau agăţate. Alte izvoare de obligaţiuni. Fraus creditorum este paguba făcută de debitorul care pentru a-şi crea sau mări insolvabilitatea. distrugând sau vătămând lucrul altuia. 678 Ulpian.. Judecătorul vinovat de o asemenea faptă va fi urmărit printr-o actio in factum.683 ca de exemplu a pronunţat o sentinţă greşită sau nu s-a prezentat la termenul fixat pentru a judeca etc. cit. pag. D.689 Există şi alte obligaţiuni care nu se nasc nici din contracte. Oancea.Fraus creditorum673 . paguba produsă de persoanele aflate în slujba corăbierilor. 4. 3. Molcuţ. Tomulescu.686 Când în apartamentul cuiva sunt atârnate obiecte care ar putea cădea pe stradă astfel ca să cauzeze un prejudiciu. pag. în caz de evcţiune. 13.acţiune la dublu. cit. 78 . cit. sub denumirea „alte 673 674 Ibidem. 6. cauponum et stabulariorum. Aceste obligaţiuni se nasc deci din diferite fapte care neîncadrându-se în categoriile de mai sus. D. f) dacă cineva întrebuinţa o grindă furată în construcţia unei case era pasibil de o acţiune la dublu .acţiunea relativă la darea socotelilor. Ca delicte secundare au existat după cum urmează: a) fapta tutorelui de a sustrage bunurile pupilului.682 Luarea de mită sau fapta judecătorului care şi-a încălcat cu bună sau cu rea credinţă obligaţiunile şi funcţiunile sale judex qui litem suam facit. St. Molcuţ. D. cit. Părerea această nu este formată deoarece judecătorul care a luat mita cu intenţie ca să pronunţe o sentinţă greşită. 688 Inst. Op. 689 C. se dă primului venit o acţiune contra aceluia care locuieşte apartamentul.acţiune relativă la arborele tăiat.actio de pastu. Alt argument derivă din legea Aquilia care nu cere ca fapta să fi fost făcută cu intenţie pentru a fi delict. Era pedepsită prin actio de rationibus distrahendis675 . 681 E. Delictele principale sunt fapte delictuale care prezintă un pericol social deosebit pe când cele secundare sunt cele care prezintă un pericol social mai redus. 5.688 Acţiunea este îndreptată împotriva stăpânilor care răspund pentru faptele persoanelor aflate în slujba lor. ci un quasidelict. Atârnarea obiectelor. Oancea. pag. actio in dublum685 . Quasidelictele681 Obligaţiile quasidelictuale sunt acelea ce se nasc din fapte nepermise. lucru care a cauzat o pagubă altuia. C. 3. rănind sau ucigând animalul sau sclavul altuia. 677 Ibidem. VI.paguba creditorului. 323 675 Ibidem. pag. astfel încât creditorii să nu mai poată avea posibilitatea de a-şi realiza creanţele. proprietarul lucrului vătămat are o acţiune pentru a cere îndoitul pagubei cauzate. 6. o putea intenta contra vânzătorului.19. 5. Este o acţiune populată şi are ca obiect plata unei amenzi. XII T. Vărsarea sau aruncarea unui lucru. 334 685 Ibidem. pagubă produsă călătorilor sau negustorilor.. a înstrăinat bunurile sale. 683 D. D. 9. atârnarea obiectelor. St. pag. b) pagubele cauzate de animale erau sancţionate printr-o actio de pauperie676 . fapte care totuşi nu sunt delicte.339. Oancea. Acţiunea se numeşte actio de possitis et suspensis687 . 680 Ibidem.. Paguba comisă de către o persoană aflată în serviciul corăbierilor. Op.acţiunea în garanţie pe care cumpărătorul. c) fapta cuiva de a fi mancipat un lucru care nu-i aparţinea era sancţionată printr-o acţiune la dublu actio auctoritatis677 . cit. pag. indiferent dacă el sau o altă persoană este vinovată.acţiune relativă la grinda intrată în construcţia unei case. 682 Ibidem. Op. d) fapta cuiva de a face să pască turmele sale pe terenul altuia era sancţionată prin . 686 E. St. nici în categoria quasicontractelor. 4.nautarum. 324. 684 E. Quasidelictele sunt următoarele după cum urmează: judex qui litem suam facit. 687 D.1 679 C. 9.684 Când s-a vărsat sau aruncat un lucru din apartamentul cuiva. Op. În acest caz se dă o acţiune in factum acestora din urmă pentru a obţine o sumă de bani cu titlu de despăgubire.actio de tigno iuncto680 . 342. nu comite un delict. pag.acţiune relativă la paguba cauzată de un patruped. 5.. Tomulescu. 3. Delicte private secundare.678 e) tăierea unui arbore era sancţionată cu o amendă de 25 de aşi cerută de către proprietar prin actio de arboribus succis679 .674 Delictele în dreptul roman se subdivid şi după importanţa lor în delicte principale şi delicte secundare. ci o vină cât de uşoară este suficientă. 50. 676 Ibidem. Op.

C. I. S. 6.U. Ed. curs. 8.M. Scorpio’78. Drept roman. 2004.TEME DE EVALUARE 1.Cocoş. Şansa SRL. 79 . 1995. Universul Juridic. Drept privat roman.B. 12. vol.St.Oancea.Tomulescu. T. curs. Drept roman-breviar. Drept roman. 2001. Ed. „Chemarea” Iaşi. curs. 1993.Cocoş.Molcuţ. 2000.Oancea. Definiti conceptual de contract. Drept roman. Drept roman. 4. Definiti quasidelictele. M.. E.. D. Drept privat roman. 13. Ed. Drept privat roman. Fundaţiei România de Mâine. Drept roman. curs. 5. Drept roman-breviar terminologic. Ed. curs.I + II. Ş. Bucureşti. Drept roman. 1998. curs .B. 11. Universul Juridic. Ed.Cocoş. 690 Ibidem. curs. E. 2000. Enumerati tipruile de delicate 3. Ed.Cocoş. III. 7. 1963. S.Cocoş. Bucureşti. C. Drept roman.U. 1996.Cocoş. S. 2006. Ed.V. 1997. Ediţia 1975. Ed. curs. 2. T.izvoare de obligaţiuni“. Ed. 3. împreună cu quasicontractele şi quasidelictele se încadrează într-o categorie mai largă sub denumirea „diferite tipuri de izvoare de obligaţiuni“ . 14.Hanga. C. Ediţia 1971.Cocoş. Ed. S.Lumina Lex..St.variae causarum figure. ALL BECK. D. S.U. Drept roman.Molcuţ. Bucureşti. E. 2.690 Ele însă. 1999. 9. Drept roman.Jakotă.Tomulescu. 10. Universul Juridic. Vl. Jakotă. BIBLIOGRAFIE: 1.Molcuţ. S.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->