Sunteți pe pagina 1din 14

Ion Budai-Deleanu s-a nascut intr-o

familie de intelectuali rurali, fiind fiul unui


preot arde-lean de pe valea Muresului.
isi face studiile la Viena, unde, pe langa
pregatirea teologica, stu-diaza filologia
si dreptul. isi alege o cariera
functionareasca, de inalt consilier
imperial, dar este preocupat cu
precadere de probleme filologice si de
literatura. Cunoaste mai multe limbi,
intre care latina, italiana si franceza, pe
langa germana si maghiara, care erau
limbi uzuale pentru un cetatean al
Imperiului Austro-Ungar. El se implica in
miscarea iluminista de emancipare
intelectuala a romanilor, prin studii
individuale sau scrise in colaborare cu
ceilalti reprezentanti ai Scolii Ardelene.
Tiganiada este o scriere literara
elaborata in spiritul veacului sau, caci
Ion Budai-Deleanu este la curent cu
literatura europeana, el insusi fiind,
dupa cum remarca G. Calinescu, un om
cu
Tiganiada
- circa 1800 -(epopee)
1. In prim-planul epopeii se afla o
calatorie fabuloasa, tema fructificata
deja in literatura universala.
2. Subiectul capata nuante insolite prin
structuri folclorice autohtone: mituri, cre-
dinte, ritualuri.
3. Imaginea raiului sintetizeaza
mentalitatile romanesti.
4. Opera schizoepica, Tiganiada aduna
numeroase specii si motive.
Terna
Tiganiada dezvolta de-a lungul a
douasprezece canturi o parabola a celor
fara tara.

Subiectul
Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa
de Ion Budai-Deleanu pe la 1800,
dezvolta o parabola a destinului
national, de-a lungul a douasprezece
canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de
destin, pleaca din Flamanda spre
Inimoasa, hotarati sa-si 1 faca o noua
viata; ei alcatuiesc o armata si se pun in
slujba lui Vlad Tepes, care le promite
ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia
(cantul I). Frumoasa Romica este rapita
de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei,
se rataceste prin padurea de langa
Cetatea Neagra, bantuita de zane rele
(vantoase si iele), iar in cele din urma,
purtat de naluci, ajunge la curtea
amagitoare, un han satanic, in care cei
intrati devin amnezici (cantul II). Aici,
Parpangel canta pentru petrecareti o
romanta de dragoste, un cantec de
pahar si balada despre Argin si Elena
(cantul III). Sfintii intervin si spulbera
hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta
puturoasa. Parpangel rataceste prin
padurea blestemata, bantuita de aparitii
fantomatice (cantul IV). invesmantat in
haine turcesti, Vlad Tepes pune la
incercare vitejia tiganilor, dar acestia,
speriati, fug si se fac de ras (cantul V).
in iad, Satana, cazut in melancolie, tine
sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe
turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI).
in batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca
prin surprindere pe turci, iar viteazul
Argineanul, un roman, om de credinta si
fara teama, se lupta singur cu armata
pagana si il infrunta pe sultan. Cand
Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii
coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il
invinge si il umileste pe diavol (cantul
VII). Tiganii, speriati, incearca sa fuga
si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati,
inchid ochii si se lupta cu o cireada de
vite, convinsi ca se confrunta cu turcii.
Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii
ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag
peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta
lui Parpangel cu Romica, iar la ospat,
Parpangel povesteste despre fabuloasa
lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul
este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in
care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii,
judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii,
in timp ce raiul este gradina desfatata, in
care curg rauri de lapte si de rachiu, in
copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar
dealurile sunt de cas, branza si slanina.
in pulberea drumurilor zac pietre
pretiose si margele (cantul IX). Dupa
aceea, tiganii fac sobor pentru a-si
hotari forma de guvernare (canturile X,
XI). Discutiile degenereaza, intentiile
bune esueaza, deoarece nimeni nu
accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia
drumul exilului. Epopeea se incheie cu
discursul inflacarat al lui Romandor,
care indeamna la lupta pentru slobozie.
Comentariul
in consens cu literatura iluminista,
subiectul epopeii se dezvolta in special
pe alegorii satirice. De la tema
principala, a libertatii, pana la temele
secundare, in special cele de circulatie
universala, precum coborarea in lumea
de dincolo ori ratacirea prin padurea
vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj
critic la adresa societatii. Povestea
tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o
tara mai buna exprima un ideal iluminist,
anume aspiratia spre fericire, asimilata
unei lumi scapate de sub rigorile
sociale. De aceea, locul spre care se
indreapta tiganii se numeste simbolic
Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de
libertate - traire fericita si fara reguli.
Incursiunea spre locul visat este
alcatuita metodic din aventuri care
sintetizeaza principalele tehnici epice
ale literaturii iluministe. Astfel, tema
principala se contureaza prin ornarea
actiunii principale cu numeroase „istorii"
simbolice (povestea lui Arghin, de pilda),
cu evenimente fabuloase {Curtea
amagitoare, ratacirea prin padurea
blestemata) ori cu structuri simbolice
precum utopia (viziunea asupra raiului),
umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor
cu cireada de vite), dar si cu idei care
exprima gandirea iluminista (despre
libertate, despre formele de
guvernamant, despre patriotism). Tot de
factura iluminista este si satira (iadul),
introdusa pentru a sublinia carentele
sociale, in primul rand.
Calatoria, tema investita cu numeroase
sensuri legate de initierea eroului, are
aici un subliniat caracter didactic,
conferit in principal de notele
infrapaginale, care iau forma unor
colocvii fie explicative, fie de simplu
comentariu. Personajele cu nume
alegorice (Simplitian, Filologos,
Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile
lor un adevarat tratat de estetica
generala, o carte in carte, impunand
totodata atitudini teatrale de spectatori
implicati. Nevoia de autoexplicare a
operei s-a manifestat constant in
literatura noastra de inceput: Dimitrie
Cantemir asaza un glosar explicativ la
finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu,
Heliade Radulescu isi aduna poeziile
intr-un Curs intreg de poezie..., in care
introduce alaturi de text explicatii
teoretice privind compozitia. in cazul
Tiganiadei, caracterul indrumator al
notelor din subsol se estompeaza din
cauza tentei colocviale pe care o au
aceste note si a dimensiunilor simbolice
date de numele personajelor-spectator.
in contextul unei calatorii de aventuri,
spectatorii sunt pe masura spectacolului
si intaresc impresia de desfasurare
burlesca a actiunii.
Dupa modelul epopeii antice, calatoria
capata sens initiatic prin coborarea in
lumea infernala. intre imaginile create
pe simboluri care aglutineaza sugestii
satirice, infernul are un caracter
pronuntat justitiar. Este vorba despre un
spatiu de jar, cu rauri de foc, in care
sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii,
judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii;
autorul insista asupra pedepselor (ca si
textul apocrif intitulat Calatoria Maicii
Domnului in iad), dar isi indreapta critica
spre structurile societatii, in consens cu
ideea iluminista ca legile si preceptele
sociale distrug natura omeneasca: Rauri
da foc incolo s incoace / Merg bobotind
ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-
arde si coace,/Iar pe zios, in loc de iarba
moale,/Jar si spuza fierbinte rasare,/
Nespusa din sine dand putoare. Prin
rolul sau de a dizolva raul si pacatele
lumii, focul etern si necrutator mistuie,
fara sa distruga definitiv sufletele
pacatosilor. Este interesant de remarcat
aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu
ocupa un loc important, ca in Divina
Commedia lui Dante, ci este trecuta
printre alte greseli, pe cata vreme tirania
este zugravita in imagini de satira
groteasca: Tiranii crunti si far de omenie
/Sed legati pe tronuri infocate,/ Band
sange fierbinte din potire,/ Iar din matele
lor spintecate fac dracii carnati si
sangereti / Si-alte mancaruri pentru
draculeti. in consens cu visul iluminist ca
un despot luminat poate salva
societatea, scriitorul pledeaza discret
pentru renovarea sistemului social. La
antipod, raiul este gradina desfatata, in
care curg rauri de lapte si de rachiu, in
copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar
dealurile sunt de cas, branza si slanina.
in pulberea drumurilor zac pietre
pretioase si margele: Dealurile si
coastele toate / Sunt da cas, da branza,
da slanina,/Iar muntii si stance gurguiate
/ Tot da zahar stafide, smochine!.../De
pe ramurile da copaci,/ Spanzura
covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in
ceea ce priveste abundenta alimentara
a fost pusa, in multe studii critice, pe
seama mizeriei generale a celor fara
tara; este insa vorba mai degraba
despre traditia deja creata ca raiul sa fie
asociat cu un loc al fericirilor simple, cu
o petrecere vesnica. in credintele
romanesti, ca si in multe legende de
circulatie crestina, raiul este asociat unui
ospat etern, exprimand fara ocolisuri
dorinta simpla a omului de a se salva de
zbaterea permanenta pentru
supravietuire.
Latura fabuloasa a subiectului se
construieste tot in spirit iluminist, prin
specularea elementelor de magie si prin
complicarea subiectului prin desfasurari
schizoepice, ceea ce face posibila o
comparatie intre Tiganiada si alta opera
iluminista de interes - Manuscrisul gasit
la Saragosa de Jan Potocki (1761-
1815). Fantana vrajita din rai, in care se
vede o scena alegorica despre
libertatea viitoare, padurea demonizata
sau cetatea lui Satan sunt astfel de
imagini simbolice ale ispitei si ale
ratacirii. Parpangel se pierde prin
padurea cu naluci si zane, in care
copacii glasuiesc, din ramurile frante
picura sange, iar el trebuie sa se lupte
cu nebunele shime. in acest labirint al
alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie
prin numeroase probe, se pregateste
pentru experienta triumfatoare - nunta -
care va pune capat aventurii. Multe
dintre incercarile prin care trece
Parpangel sunt preluate din folclorul
universal; astfel, in padurea blestemata
sunt doua izvoare gemene, dar care
curg in directii opuse: cel din dreapta
este binecuvantat si cine bea din el se
spiritualizeaza - devine un viteaz
neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel
din stanga,yace mintea tampa si
natanga. Dar multe episoade abordeaza
teme si structuri specifice imaginarului
romanesc. Asa, de pilda, personajul
este ispitit in curtea nalucita / Ce Satana
de curand zidisa. Din cetatea diabolica
nu se poate iesi decat cu interventia
sfintilor. Fascinatia acestei cetati este
conferita de petrecerea lumeasca; intr-
un han, cavalerii atrasi de diavol, canta
si se veselesc fara grija, pana cand
vraja se rupe si se trezesc intr-o balta
puturoasa.
Dincolo de povestea lui Parpangel,
subiectul se complica prin numerose
episoade care privesc aspiratiile
colectivitatii intregi. Organizati dupa
meserii, tiganii inainteaza la inceput ca
un convoi de temerari aventurieri si se
transforma de-a lungul drumului in
razboinici infricosati si lasi, in sfatosi
petrecareti (la nunta lui Parpangel si a
Romicai), in parlamentari ori eroi cu
aspiratii nationale. Aceasta
metamorfoza a personajului colectiv
capata amploare si prin structura
labirintica a operei. in povestea tiganilor
intervin cohortele de ingeri, arhanghelii
razbunatori si diavolii care incetinesc
mersul lumii. La spectacolul general se
adauga si comentariile din subsolul
paginii care confera subiectului
teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a
subiectului tine de tiparele
compozitionale specifice iluminismului,
curent literar si ideologic ilustrat in
literatura romana de opera lui Budai
Deleanu.