Radu Beligan, prieten cu Victor Eftimiu

Radu Beligan - Motto pentru un volum de memorii: "Nu vorbi niciodata despre tine
. Scrie!" În ciuda diferentei de vîrsta dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prie
tenia lui, mai ales dupa ce am jucat rolul vagabondului din "Omul care a vazut m
oartea". Faceam deseori vacantele împreuna la mare si ne pierdeam în lungi discutii
peripatetice, el în plina faconda, eu fermecat de eruditia lui în multe domenii.

Eftimiu, care se nascuse în Bobostita din Epirul albanez si n-a stiut, pîna la 7 ani
, nici o boaba româneasca, era pasionat sa descopere originea unor cuvinte si deti
nea secretul multor etimologii neasteptate. De pilda, îmi spunea el, cuvîntul sandul
ie, cu care oltenii numesc covorasul de lînga pat, vine de la frantuzescul "descen
te du lit". Cine si-ar fi închipuit ca atît de neaosul mujdei vine tot din franceza:
mousse d'ail (adica spuma de usturoi)?
Cuvîntul misto, revendicat de tigani, deriva, dupa Eftimiu, de la sintagma nemteas
ca "mit stock", adica "cu baston", ceea ce înseamna cineva de conditie buna. Un ti
p cu baston e un tip misto!
Tot din germana ne vine si cuvîntul smecher. Boierii olteni care aveau podgorii, îmi
explica Eftimiu, au angajat specialisti în degustarea vinurilor. În germana, schmec
ken înseamna a avea gust, a fi bun la gust. Omul care facea operatia era un smeker
, adica un specialist pe care nu-l puteai pacali cu un vin prost. De aici, prin
extensiune, un individ istet, imposibil de tras pe sfoara.
Odata, la Constanta, ne-am oprit în fata unei vitrine în care erau expuse vreo douaz
eci de busturi în miniatura ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Niste orori din
ghips, trase în serie. Peste gramada de busturi kitsch, un anunt scris cu litere m
ari preciza: "OVIZI, 6 lei".
Îmi amintesc explozia de rîs pe care ne-a stîrnit-o acest plural stupefiant si, de aic
i, consideratiile de ordin lingvistic. În fond, negustorul facuse o analogie: GUVI
D-GUVIZI, OVID-OVIZI...
Cu totul neasteptata este originea altor doua cuvinte a caror etimologie o desco
perise Eftimiu. E vorba de patachina si joben.
Dictionarul ne spune ca patachina e o planta numita în latineste Rubia tinctorum,
dar nu ne arata ca tot patachina se spune si unei femei de moravuri usoare. Care
e radacina acestei patachine? În Bucuresti, exista pe vremuri un vestit mezelar p
e nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintîi care a deschis în România un "santan"
pe bulevardul Elisabeta, importînd de la Viena niste fete vesele care circulau se
ara pe Bulevard în fata "institutiei", ca sa atraga clientela. Acestea erau "fetel
e lui Patac", adica patachinele... În ce priveste joben, multa lume se întreaba de c
e acest soi de palarie e desemnata în toate limbile cu cuvinte care indica forma e
i (în franceza haut-de-forme, în engleza top hat, în germana zylinder, în italiana cilin
dro, limba româna fiind singura în care numele înaltei palarii are cu totul alta denum
ire, afara de aceea populara de "tilindru". Explicatia este simpla: cel ce a int
rodus în Bucuresti prestigiosul acoperamînt era un negustor francez care avea magazi
nul pe Calea Victoriei si se numea Jobin.
Tot Eftimiu mi-a revelat ca, în limba engleza, animalele comestibile au doua nume,
un nume cînd sînt moarte si un alt nume cînd sînt vii. Boul se cheama OX cînd e pe patru
picioare. Si cînd e taiat se cheama beef.. Vitelul viu se cheama calf, mort se che
ama veal. Pocului i se pune pig cînd e viu si pork cînd e mort. Oaia este sheep cînd t
raieste si, cînd moare, devine mutton. De ce? Fiindca în Anglia, începînd cu secolul al
XIII-lea, paznicii de turme au fost întotdeauna nemti: OX, sheep, calf, pig. În vrem
e ce bucatarii au fost totdeauna francezi: veau - veal; porc - pork; mouton - mu
tton; boeuf - beef!