Sunteți pe pagina 1din 1

Învăţământul românesc în mediul rural

În contextul transformărilor care au caracterizat societatea românească în ultimul deceniu


şi jumătate, reforma sistemului educaţional ocupă un loc aparte: prin dinamică şi
cuprindere, ea a devansat majoritatea reformelor sectoriale, beneficiind de o importantă
mobilizare de resurse umane şi financiare în interior, iar pe plan extern de surse obţinute
prin proiecte ale Băncii Mondiale şi programe Phare.

Cu excepţia unor măsuri specifice (de exemplu


reabilitarea de şcoli, facilitarea transportului pentru elevii
din satele îndepartate, comasarea unor şcoli, racordarea
şcolilor rurale la sistemul ROEDUNET, dotarea
bibliotecilor şcolare etc.), nu au existat programe de
dezvoltare de ansamblu şi prioritară pentru învăţământul
rural. Aceasta a dus la apariţia unor efecte secundare ale
reformei, care au afectat echitatea şi au accentuat distanţa
care există între mediul rural şi mediul urban,
discrepanţele dintre elevii din mediul urban şi mediul
rural, între ratele participării, ale absolvirii, ale urmării ciclurilor superioare de
învăţământ, ca să nu mai vorbim de discrepanţe în ceea ce priveşte condiţiile materiale în
general şi cele privind desfăşurarea procesului didactic.

Când vorbim de o asemenea intervenţie în invăţământul rural, memoria noastră culturală


ataşeaza din punct de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii. Prima
este aceea a dascălului de la ţara, apostolul neamului, cel care educă nu doar copii, dar
este şi un educator al comunităţii şi un lider al acesteia. El dă dovadă de sacrificiu, de
patriotism, de dragoste de oameni şi de credinţă în misiunea sa. A doua imagine este
aceea a copiilor de la ţara, cei care pleacă la oraş să înveţe carte, la îndemnul dascălului şi
cu sacrificiul părinţilor şi care reuşesc în viaţă, în cultură, în politică. Mai seamănă aceste
imagini tradiţionale cu situaţia de acum? Trebuie ele restaurate, readuse în realitate sau
trebuie să ne îndreptăm spre altceva?

Proiectul pentru Învăţământul Rural se îndepărteaza puternic de aceste imagini. El nu


este un proiect de reruralizare a învăţământului în secolul XXI, ci un proiect de
dezvoltare a acestuia, de aducere la nivelul cerinţelor societăţii contemporane.

S-ar putea să vă placă și