Angela Dina - Moţăţăianu

CĂUTĂRI

POEZII

1
Căutările Sinelui

2
 CONFRUNTARE

În răstimpuri mă caut
Să-mi vorbesc despre mine.
Uneori, nu mă găsesc
Şi mă alarmez.
Apoi, îmi convoc eul.
Întâi, vin gândurile
Umbrite de sentimente
-Le ordonez după imperative
Social-afective-
În sfârşit, le concediez.
O clipă mă relaxez
Ca să primesc câteva restanţe
Ale concepţiei mele de viaţă
Neconsolidate,
Reminiscenţe adolescentine
Cu spinări gârbovite.
Îşi încep timid cuvântul :
,,Am venit
Să-ţi reamintim
Îngrijorarea
Pentru nepăsarea
Faţă de inma ta,
Lăsată nelocuită,
De melancolie năpădită.
Ştii, noi am vrea
Să facem un azil...în ea.’’
3
...................................
Nu le mai ascult
Este prea mult.
Dau pseudo-atent din cap
Naivele fantasme se retrag,
Îndreptându-se către reşedinţa râvnită
Dar acolo, stupoare!
E scris cu litere imaginare
,,Închis pentru demolare!”
Ele intră în panică,
Dar perseverează.
Revenite la mine
Vor să intre degrabă.
...................................
Dar eu am plecat,
Audienţa s-a terminat.

4
 PAŞII TĂI. . .

Se-ntâmplă să trăieşti
Cu întârziere.
Uneori tu mergi pe lângă timp
Şi nu-l iei în seamă.
Alteori el trece
Şi tu stai pe loc.
Şi, când, în sfârşit, ai observat
Că timpul s-a dus,
Dai din umeri neputincios...
Vine, însă, uneori
Şi un timp al tău,
Care ţi se arătă prietenos
Şi-ţi oferă confortul
Recuperării trecutului.
Se poate să-i faci jocul
Timpului,
Cum, se poate, să nu ai curajul
Să iei timpul trecut
Şi să conjugi la prezent
Ceea ce la mai mult ca perfect
Nu ai putut.
Nu-ţi rămâne decât
Să faci, alături de timp,
Paşii tăi întârziaţi. . .

5
 DOAR OM

Zăpada albă s-a pierdut,

Rămas-a iar pământul hâd.
Şi cerul,
Chiar de-i însorit,
La el priveşti acum timid,
Că e departe ca un vis
Şi-ţi ia şi neaua ce-ai atins,
Ursuz că pângăreşti în ea
Curatul alb ce vru a-ţi da.

6
 AM AFLAT

Am aflat:
Ai trecut pragul
Maturităţii înalt,
-Traversând intersecţia
Dinspre adolescenţă
Către maturizare,
Ai carnet de liberă trecere
Spre cunoaştere, spre boemă!
Şi, cum darul muzicii
E la tine un har.
Fie, în viitor,
Prin el să fii lăudat !

7
 GÂNDURI

Am plecat de un veac!
(Ce puteam să fac?!)
Să-mi capăt leac
Pentru marele meu fleac!

Am plecat înaintea morţii

Să-mi caut sorţii,
Să-i înduplec să mă strângă
Mai repede din lumea nătângă.

Şi m-am dus departe

Într-un tărâm străin
Ce era mai hain
Decât credeam.
Şi cu groaza-n spate
M-am târât şi-am vieţuit
De clipe lungi un infinit…

8
 POCĂINŢĂ

Necredincios, Doamne, am fost,

-Rău închis în cochilie de smoală-
Din gând de frupt, nu de post
Îmi croisem vestmântul cu fală!
Mai perfid, mai avid de averi
M-ai lăsat fără rost să mă-nfrupt
Din plăceri. -Doar lovituri de cnut
Ar fi măsurat- ca-n răboj- un grumaz
De nesătul aflat mereu în extaz-
Mi-ai înlesnit ca de Tine să uit
Şi mie să-mi clădesc, numai mie,
De pofte-mplinite, o amară vecie!

Într-o zi, s-a-ntâmplat: am căzut!

Şi aşa, ad-hoc am pierdut
Năclăita de arginţi visterie,
Sordida mea nimicnicie.
Cu umilire-ngenunchiat,
Să mi te-arăţi te-am implorat
Jurând să-mi ispăşesc greşeala,
Cu umilinţă să preschimb
Vestmântul meu, cândva de fală.

Doar spini de mur, şi nu un nimb

Să port pe frunte, am primit.
M-ai sprijinit sa ma preschimb
9
Şi-nvăţ de mântuire-ai dat
Ca, în destinul meu schimbat,
Să uit de mine, doar altora
Să le slujesc cu anii sau cu ora
Şi nu să cer, ci să primesc
Un blid de apă ca să vieţuiesc.

De-atunci menirea mi-am aflat,

Că suflet şi minte mi-ai luminat.
Prin umbra–mi păcătoasă,
Un ciob afumat de pâcloasă,
Ei tot mai lesne vor vedea
Divina lumină a Ta!

10
 HIBERNIS I

E rece noaptea, ninge rău

Şi inima îmi e un hău
În care cad doar amintiri
De întuneric, iar sclipiri
Lipsesc.

Se face ziuă şi lumina

Îmi şterge grabnic toată vina
De-a fi bocit printre-amintiri.
E totul mat, fără sclipiri,
Trăiesc.

Dar iată soarta se răzbună -

Din întuneric, o nebună
Se face chip de heruvim
Şi îmi şopteşte: vremuim
Doar când iubim.

11
 HIBERNIS II

E rece noaptea, ninge rău

Şi inima îmi e un hău
În care cad din reverii
Şi e-ntuneric, iar sclipiri
Lipsesc.

Se face ziuă şi lumina

Îmi anulează grabnic vina
De-a fi tânjit spre amintiri.
E totul mat, fără luciri.
Trăiesc.

Iară, când noaptea va sosi,

Cu insomniile voi fi.
Şi-aşa nostalgică şi gravă
Voi vrea să aţipesc degrabă
Ca să visez.

12
MI-A ZIS IERI MAMA. . .

Mi-a zis ieri mama

Să rup din cer
O basma
Să-mi leg lanul părului
Că va ploua.
Am ascultat
Şi din cer
Am rupt o basma cenuşie,
Înnorată,
Dar ploaia
Ce dureros a pătruns-o
Şi mi s-a răvăşit
Rodul anilor mei
Şi am suferit
O schimbare,
Căci de atunci
Am murit.

13
 ÎN CĂUTAREA SLOVEI

În căutarea slovei pentru tine,

Băiete, cred, am fost şi prin Olimp
Şi fascinat am fost
de măreţiile divine,
De grandioase plăsmuiri din timp.
Am coborât, apoi, pe Euxinul Pont
Şi umbrei lui Ovid i-am dat bineţe
Şi daco-geţii rânduiţi în front
Luptau pentru-a poeziei tinereţe.
I-am întrebat de ştiu cumva ce vers
Să îţi dedic, dar nu m-au înţeles.
De-acolo-am mers în Paradis
Aievea eu credeam că e, nu vis,
Pe-acolo unde Dante-şi cauta iubita
Şi versu-i dedica. Şi tot ispita
De a găsi o slovă pentru tine,
Mă-ntorse grabnic înspre sine
Şi-nţelesei că doar atâta ştiu:
Că spiritul nu ţi-e defel pustiu,
Că tinereţea e a ta şi-n viaţă,
Prin gând şi faptă eşti mereu în faţă.

14
 SPUNE MAMĂ!

Spune mamă, de ce te doare

Suferinţa copilului tău ?
De ce repeţi chinurile naşterii
De câte ori auzi gemetele
odraslei tale ?
Spune mamă, de ce îmbătrâneşti
Cu fiecare an în care
înfloreşte copilul tău ?
Spune mamă, de unde ai atâtea
Provizii de putere pentru odorul tău
Ce disperat te caută la greu,
La bucurie, să-şi lase lin
Capul pe braţul tău ?
Spune mamă, de ce pleci
Mereu prea devreme
Lăsând în urmă-ţi
O fierbinte şi veşnică durere?!

15
 BAHICĂ

Băieţii beau fără-ncetare

Temându-se de-al lor sfârşit
Şi de-aia beau necontenit
Supuşi de-o veşnicǎ-ardoare.

Cu mâinile tot pe pahare

De ieri, de azi, s-au beţivit,
Împinşi de-o veşnicǎ-ardoare,
Temându-se de-al lor sfârşit.

Mereu ei beau. Şi mic, şi mare,

Paharul ei au tot golit
Şi cu nesaţ au mântuit
Mulţimi de rânduri de pahare
Tot bând aşa fără-ncetare!

16
 CASNICĂ I

În cămară am de toate:
Sus, pe rafturi cocoţate
Tăvile-s aliniate.
Rândul unu, de atac,
Tăvile de cozonac;
Rândul doi, că-i
Mai cuminte,
Ţine tava de plăcinte,
Iar în vârf
De piramidă
-Pe alocuri ruginită-
Este forma
Pentru tartă,
Etalându-se
Cu artă,
Dantelată
Şi zimţată.
Mai departe,
Mi se pare
E cohorta
De borcane,
Ce conţin
Precum se vede
O farmacopee verde,
Bună când
Te doare burta
17
(Când nu a fost coaptă
Turta)
Sau când ai
Pe la rinichi
Doruri
Ori de ai
Arsuri.
Şi mai sunt
Şi cuişoare,
Mac, susan
Şi scorţişoare
Parfumate în pahare.
La un nivel
Inferior
Am sticle
De monopol
Toate pline
Cu alcool :
Caisată, ţuică, vin,
Ce aşteaptă
În suspin
Să le uşurăm puţin...

18
 CASNICĂ II

Noaptea-n bucătărie
-Mi se pare oare mie?!-
Se întâmplă o magie,
Căci se schimbă orice fleac
În persoane ce desfac
Firul timpului în patru
...Iar eu fac s-aştepte patul.

Frigideru-i partener
Dorului meu cam stingher
De-a vorbi cu cineva
Ce nu este-n preajma mea.

Crătiţele-s locutoare
Despre golul ce le doare.

Sita mea de macaroane

Este luată de frisoane
Fiindcă este sărăcuţa
Ciuruită, găgăuţa,
Pe un timp aşa, mai rece,
Încât orice calm îi trece!

Iar maşina de tocat

Din bârfit abia a stat
Până mâine dimineaţă
19
Când îi voi da o povaţă:
Altfel să se poarte-n viaţă,
Nu ca ştiu-eu-cine-n piaţă!

Sticla de ulei, cam scursă,

De călduri este răpusă,
Fiindcă astăzi dintre oale
N-am lăsat-o să se scoale
Şi i-am stors cu scobitoarea
În tigaie toată floarea
Unsuroasă ce-o avea
Pe gâtlej la dumneasa!

În dulapul cu vitrină
Ceştile-mi fac pricină:
Ba că sunt prea des lăsate
Pe jumătate spălate,
Ba că de-atâta Perlan
Le-ar trebui Jecolan,
Să se ungă la tortiţe
Fiindcă-s roase de arşiţe,
Ba că perna-farfurie
Toate visele le ştie
Şi le difuzează-n grabă
Când lumea le e mai dragă !

Din sertarul cu miroase

Scorţişoara capul scoase
20
Întrebând de ce ii las
Piperul aşa, sub nas?
Şi că îl detestă fiindcă
Nu se pune la budincă.

Tot de-acolo, cizelat

Zahărul vanilinat
Îmi trimite salutări
Parfumate înspre nări
Şi mă-ntreabă cu reproş
De îl dau cumva la coş,
Când de la vecina lui
A iuţeală va duhni ?!

Ce să zic, nu am răspuns
Dulce să-i fie de-ajuns
Şi-mi cobor cu nepăsare
Ochiul pe-altul din sertare:
Este cel cu şerveţele
Apretate şi ca ele
Nu crede c-a găzduit
Nimic mai de preţuit !

Poate doar sertarul mare

E mai grozav ca oricare
Fiindc-are în păstrare
Ustensile de mâncare.

21
Dar de jos, lângă picior
Semn îmi face un oscior,
Să–l culeg de pe covor,
Şi să îl dau lui Azor.

Tocmai dulcea lui povaţă

M-a trezit de dimineaţă
Hotărâtă să adopt
Un căţel, cu os cu tot !

22
 NAUFRAGIATUL

,,Îs naufragiatul din legendă

Pe-o insulă cu nume necitit,
Deasupra-mi stelele din Ledă
Îmi licăresc un vis spre infinit.

Ah ! cum aştept Destinul rătăcit

Să dibuiască unde am sihăstrit,
Să afle de la mine locul destinat
Făgăduinţei, loc neîntinat.

Pe pat de stei sunt strâns-înlănţuit

În ochi - doar veşnicul zenit
În suflet - simţăminte vagi.
În loc de strai - o avă grosolană,
Răcoare-mi dă cu ochiurile-i largi,
Căldură, cu reţeaua ei de sfoară.
Mă spală, mă usucă ea, mareea
Mă bleastămă într-una Feea,
M-alintă briza întinsului marin,
-Uitat mă simt de ce este divin.
Mă pedepseşte capital furtuna
Şi răscolit amar mă ţin într-una
De dor de ducă înspre dulcea casă
-Un dor cumplit ce-atâta mă apasă !-
Veniţi de m-ajutaţi !
O ceruri, îndurare!
23
Aduceţi-mi cu voi
râvnita mea scăpare:
Purtat să fiu spre vatra cea străbună,
Acasă cu ai mei să fiu iar împreună!”

Şi, cum preschimbă astrul

geana dimineţii
În arşiţa amiezii, apoi în pâcla nopţii,
Aşa şi zeul Cronos pe el îl prefăcu
Din tânărul de ieri, în moşul de acu.

,,-Al cui mesaj să fie? Dar, vai,

este al meu
Cu ce greşit-am oare ?!
Cât de bicisnic zeu
Îmi străjui fortuna?!”

Si, împăcat cu sine,

El preschimbă, pe dată,
în mii de cioburi fine,
Întoarsa lui misivă.
Speranţa de salvare
O va afla, desigur,
doar pe cel fund...în mare.

24
 VAI, OAMENII

Vai, oamenii cum te vorbesc

În pace nu vor să te lase!
Chiar de tu taci, ei tot bârfesc,
Te drămuiesc atât în tase!
De le răspunzi la răutăţi
Sau de le-arăţi că n-ai replică,
Ei tot găsesc, că şi-alte dăţi
Că oricum te comporţi, tot strică.
Dar câte nu mai clevetesc!
În neastâmpărul lor mare
De slab tu eşti ori de eşti tare,
Cu gura tot te dovedesc,
Vai, oamenii cum te vorbesc
Şi cleveteala lor
E-n mare căutare!

25
 NU AM...

Nu am nici rost, nici bucurii

Căci, ce-i dorinţa de-a trăi,
Decât un gând că, în curând,
Sfârşitul greu tot va veni.

Voi spune Doamnei Negre

Că a sosit cam prea devreme
Şi vǎl de doliu mi-a întins
De-n el sunt ca un peşte prins.

Când viaţa nu ştii s-o trăieşti

La ce e bun să tot gândeşti
Că alţii ştiu s-o facă rai?!

Căci orice-ai da, nimic nu ai

Decât speranţe – un noian!
Şi dacă speri, e tot în van!

26
 O SCAMĂ E TOT...

Cărările toate mi s-au închis

S-a năruit tot ce-a fost vis.
Soarele ascuns stǎ sub un nor
Minte şi suflet astăzi mă dor.

Toată căldura în mine-a-ngheţat

Trupul destramǎ necugetat
Tot ce gândesc, tot ce-am cântat,
Degeaba-ncerc,
nimic nu-i de-adunat!

Scamǎ e-n tot ce respir,

Praf în ce văd şi admir
Un fatalism morbid
Mă-nfăşoară-n vid
Şi mortificǎ lent al meu glas…
Viaţǎ, îţi zic: bun rămas!

27
E-ATÂT DE FRIG ASTĂ SEARĂ...

E-atât de frig astă seară

Singurătatea mă-mpresoară
Şi dorul de necunoscut
Zdrobeşte fiinţa-mi în tumult…

Nu-l auziţi?! Vai, ce vă pasă

Cǎ trupul greu îmi apăsă
Veşmânt zdrenţuit de mireasă
Hoinar, veştejit, fără casă,
Neîmplinit, de molii mâncat
Boţit de prea mult aşteptat?!

E-atât de frig astă seară!

Cerneala-i uscatǎ-n călimară
Şi întunericul mă împresoară
Învolburându-se prevestitor
Că viaţa s-a dus şi eu mor!

E-atât de frig astă seară

Şi faţa mi-e palǎ, de ceară,
Iar inima - trunchi scrijelat
De lama mustrării: "Ce-ai câştigat?
Ce-ai dobândit până acum?
Ce semne lǎsat-ai pe drum?
Cât bine-ai făcut?
…Căci rău, cu duium…!"
28
TOTUL E-N ZADAR?!

Din strânsoarea vieţii

Iese doborâtă.
Nu se mai aşteaptă
Să renască iar.
Nu imploră soarta
Pentr-o moarte bună,
Fiindcă-i judecată
Şi-nţelege clar:
,,Că sub semnul morţii
Totul e-n zadar.’’
Şi, deşi senină
Este bolta nopţii
Plină de lumina
Focului stelar,
În speranţa zilei
Uită darul sorţii,
Dorind perspectiva
Timpului solar.
.............,
Să fie-n zadar ?!

29
 ROSTUL

Nesigur, rostul mi-am găsit

La colţ de lume. În sfârşit!
Mi-e dragă viaţa şi trudesc
Să-mi spun că totuşi mai trăiesc!
La colţ de lume, în zadar
Nu-mi rostuiesc un paravan,
Nici turn de fildeş. Şi nu-n van
Par că de toate am habar!

Mi-e dragă viaţa şi trudesc,

Din zori în noapte vremuiesc
Ca să pricep azi, în final,
Că nu am un destin banal!

Să-mi spun că totuşi mai trăiesc

Nu-i gândul cel mai nebunesc,
Căci rostul vieţii mi-am găsit
În ce iubesc, în ce-am iubit!

30
Căutările Iubirii

31
 PSALM I

Te-am căutat, te-ai tot ascuns

Şi timpul astăzi de e dus
Eu tot mai sper că într-o zi
Făclia mea vei deveni!

Şi neostenitǎ de umblat
Plângând de dor că te-am aflat
Voi zice tare: da, mă-ncred,
Te voi păzi, nu te mai pierd!

Dar, pe moment, din nou dispari

Iar eu adǎst să reapari…

Icoană, tu, fir de lumină,

Mă-ndrept spre tine, mă alină.
Convinge-mă că-mi vei reda
Credinţa în puterea ta!

32
 PSALM II

Te-am căutat atâta

Şi cât am colindat
Prin raiuri
Şi prin iaduri !
Credeam ca te-am aflat.
Mă oglindeam în tine,
Dar văd, m-am înşelat,
Căci eşti azi pentru mine
Un sloi, nu un bărbat,
Ca-ntr-o legendă veche
Cu sensul răsturnat...

33
 BOGATĂ EU

Culeg zâmbete,
Culeg tăceri,
Culeg frânturi din gestul tău,
Culeg şi vorbe, şi dureri,
Culeg adâncuri ca de hău,
Culeg chiar iarba ce o calci
Culeg, în fine, tot ce faci,
Culeg, adun şi, într-o zi,
Bogată eu voi deveni.

34
 BUN SOSIT!

Bun sosit în viaţa mea!

Ştiu, ţi-a fost greu,
Te-au durut distanţele
Între ce năzuiai
Şi ceea ce erai?!
Ţi-au lipsit succesele,
Doritele
Dar neavutele?!
Bun sosit în casa mea !
Te primesc,
Te omenesc
Ca la noi,
Cu pâine şi sare
Şi cu o urare :
Bucură-te de ce e al meu!
Să fii mereu
Aşa cum m-ai găsit,
Bogat în suflet
Şi-n gândire !
Bun sosit,
Atât de aşteptat oaspete!
M-ai împlinit...

35
 BUN RĂMAS

După-un prelung popas,

Am plecat din timpul tău
Înspre trecutul neapropiat.
Cui îi vei mai duce dorul
Rămaselor rotaţii terestre ?
Pe cine mai aştepţi la fereastră
Să stea cu tine
în balconul sufletului ?
Cui îi vei pregăti
Ceasuri proaspăt-aromitoare,
Dând inedit unor clipe banale
Atât de armonizate cu ecou
De cântec de lebădă?!
Bun rămas !

36
 CÂNTEC

Câte doruri am avut,

Fericită m-am ţinut.

Cât mi-a fost viaţa de rea,

N-aş vrea să trăiesc alta.

Câte zâmbete-am cules

Au fost de la cel ales.

Doar un ,,ce” mă înfioară :

N-aş trăi a doua oară
Clipa când m-ai părăsit,
Deşi eu nu te-am iubit.

37
 CÂNTUL CEŢII

Cântul ceţii de afară

L-am tolerat doar prima oară.
Acuma, chiar de mi-l reciţi,
Nu faci decât să mă iriţi,
C-am ascultat şi astă iarnă
Al ceţii cânt ce gândul mi-l răstoarnă.
Şi monoton, şi-nfrigurat,
Efectul său neaşteptat
Teribil m-a înspăimântat
Cu morţii gliei care dorm
Învăluiţi în cloroform.
Şi-ţi spun acuma, înspre seară:
Pe ceaţă nu pot să mă plimb,
Cu toate că-i atât de rară,
Şi-ai fruntea-naltă de un nimb
Străluminată.Tu eşti mort
Şi gândul nu îl mai suport.
.........................................
Aş vrea cu tine să mă ştiu,
Alături, de-ai fi mort, nu viu.

38
 CHEMARE

Penelopa-nlăcrimată veşnic
e femeia ta,
Ţese panza văduviei pentru
straie şi basma.
Şi, din lacrimi, ea, mărgele
de mătănii, tot adună,
Ca să aibă cui şi dânsa mâine
ruga să şi-o spună.

Tristă veşnic, singuratic

se strecoară prin mulţime
Doar te află, vii spre vatră,
Te-a vestit vreo presimţire ?
Şi cărarea-ţi pregăteşte
ca s-ajungi degrab-acasă,
Căci bărbaţii ce-o-nconjoară
o găsesc încă frumoasă.

Şi îi spun că viaţa trece şi că,

vezi, ar fi păcat
Ca frumoasa Penelopă
să aştepte un bărbat
Când în juru-i sunt atâţia
ce ferice s-ar simţi
Locul lângă Penelopa
pe vecie a-ncălzi.
39
 DAR

Ţi-am dăruit noian de clipe

Ce au zburat fără aripe.
Din ele azi şirag îmi fac,
Gândesc la tine, însă tac,
Căci vorbele sunt de prisos,
Iubirea de mi-o dai prinos.

40
 DE CÂND

De când m-ai privit,

Nu-mi ajung zilele
Să mă socotesc cu mine.
Atunci, prefac
În zile şi nopţile.
De când m-ai privit,
Nu-mi mai revin
Din marea emoţie
Ce mi-a venit de la tine !
De-atunci implor
Timpul să…stea.

41
 GÂND DE SEARĂ

Gând de seară ca o rugă eu

spre tine iar îndrept
Hai, te-arată, ieşi din umbră,
haide, fii mai înţelept
Şi pricepe ce-i nevoie
să priceapă orişicine
Că-i iubit, că trebuieşte,
că e adorat ca tine!
Oare când ai vrea să-nlături
o părelnică-ndoială?
Las orgoliu la o parte, las şi minte,
şi sfială
Şi te-ntâmpin cu iubire,
minunata mea ofrandă,
Amăruie ca pelinul şi
cu miros de lavandă !
.......................................................

Dar tu mai eziţi. Mirarea nu te lasă

a-nţelege
Că poţi tu să fii acela ce-i cules,
nu ce culege ?!

42
 GÂND

Gând spre tine iar îndrept,

-Chiar de mine nici că-ţi pasă ?!-
Să te văd acum aştept,
Înspre drumul tău atrasă.

Şi nu mărul ce pe Eva
O-mboldise de-l culese,
Pentru tine astăzi slova
Inima-mi ca dar alese.

Ispitită, vrea cu tine

Printre rânduri să vorbească
Şi, ca ceara, ţine minte,
A-nceput să se topească.

Iar din picurii căzuţi

Flori-ofrandă azi îţi face
Te imploră să nu uiţi,
Ochii să-ţi trimiţi încoace.

43
 ÎN SPERANŢA

În speranţa că vreodată
Timp de mine vei găsi,
Nu simt clipa decedată,
Nu simt timpul că muri.
Iar speranţa ce mă ţine
Să am calm şi să aştept
Mă intrigă şi pe mine,
Căci îmi pare desuet.
Iar speranţa că vreodată
Tu cu mine ai să fii
Îmi dă aere de fată,
Bucurie de copii.
Tot speranţa mă stârneşte
Să mă-ntreb:,,Pe când va fi?!”

44
 ÎNTOARCE-TE IUBIRE!

Un pian aud, o muzică divină,

Dar casa e de întuneric plină
Şi-i doliu, a murit IUBIREA !

Cu toţii, pare, s-au pierdut cu firea.

De-s duri ori slabi, sunt morţi
încă de vii.
Întoarce-te, IUBIRE, tu îi salvezi,
de vii !

Aud în mine doine cum se strâng

De torc fuiorul dorului ce-l plâng,
Le simt vâlvoarea-aleanului ce spun.

IUBIRE, mie doar prin tine

îmi ajung !

45
 LA MINE

La mine nu mai este toamnă,

E primăvară diafană!
Că îmi eşti drag mă-naripează,
Regret, speranţă alternează !
Aşa te vreau, cireş albit,
Mai plin de seve,-ntinerit !

46
 LUDICĂ

Cui mă laşi spre asfinţit

C-o dorinţă de-mplinit?
Cui mă dai ca pe-o arvună ?
Pentru ce ? Îs prea bătrână ?
Cui mă lepezi prea uşor,
Crezi că îmi trece de dor ?
-Gândului te dau. Şi scump
Îţi răscumpăr chip şi trup !

47
 MALADIE

Culeg zâmbete. Culeg tăceri.

Culeg şi vorbe, şi dureri,
Culeg adâncuri ca de hău,
Culeg ce văd pe chipul tău.
Culeg şi febre, şi răceală,
Cum s-o numi astfel de boală ?!

48
 NEACCEPTATULUI

Eşti plictisit,
Bătrân, blazat!
Cât de repede
Ai uitat căldura
Trăirii de foc
Care te-a mistuit
Îndelung,
Până s-ajung
Să te desfid,
Cum nu
Ţi-ai fi închipuit,
Că m-ai nuntit
Chiar nedorit.

49
NEACCEPTATULUI (variantă)

Pari plictisit, îndestulat

Bătrân, nesincer şi blazat!
Cât de repede tu ai uitat
Focul iubirii nemeritat !
Azi te desfid, cum n-aş fi bănuit
Că m-ai nuntit fără să-ţi fi dorit.

50
 NEGĂSIRE

Caut în tine
O treime din mine.
Două s-au pierdut
Pe parcurs
Concomitent
Cu timpul scurs.
De voi găsi-o,
Îţi dau jumătate
-Nu vreau, femeie,
Un asfinţit,
Vreau netrecutul
Neînceput !

51
 O FELIE

Ieri îţi ceream

O felie de viaţă.
Mi-era foame
Şi tu aveai
Mai multe,
Calde, albe,
Aromitoare...
Tu ai zâmbit
Aproape afirmativ
O frântură de timp.
Apoi le-ai privit,
Ţi le-ai luat
Şi-ai fugit. . .
Azi ai revenit
Cu aerul
Unui om hămesit
Şi-mi ceri
Tu o felie ?!
Pot să-ţi dau
-Ce atunci eu am luat-
Seminţe de mac,
Să adormi
Şi să uiţi ANI !

52
 O STEA

Penelopă-ntarziată,
De amurg împresurată,
Cu păr sur şi ochii traşi,
De la pânza ce lucraşi,
De la plânsul ce mereu
S-a prelins pe chipul tău,
Cu boi slab şi ofilit,
De la atât pătimit.
Ai încă fir de speranţă
Că bărbatu-ţi e în viaţă.
Va să vie într-o zi !
Atunci vei putea muri
Arătând că dragostea
Pe lume ţi-a fost o stea,
Care te-a călăuzit
Doar spre el, dragul iubit!

53
 PEDEAPSA

Mi-a zâmbit
cu lumina ochilor,
cu chipul neobişnuit.
Mi-a dat zi bună
cu zâmbetul uşurat
al celui care un deal
a terminat de urcat.
Admirosise cu nări fremătânde
gesturi şi vorbe prea crude
ce primăvara dorinţei
le-a făcut
să se trezească în mine.
Spre el m-a chemat. . .
dar n-am ascultat,
ci am aşteptat
dorul în iulie-cuptor
să asude solar
şi deplin
până-n toamnă,
când în preajmă-i revin
să-i gust rodul
simţirii şi nălucirii
şi să-l văd îmbătat
de vin şi de aşteptat...

54
 PRIN IUBIRE

Iubirea mea, n-am încetat să caut

Şi astăzi tot mai sper să te-ntâlnesc,
Căci port cu mine fermecatul flaut
Şi peste Styx, de-ai trece,
o să te găsesc !
Cu ochii minţii te-am văzut, iubire,
Eşti doar imagine, un efemer.
Las inima deschisă la durere,
O clipă lângă mine eu îţi cer,
Prezenţa ta e numai poezie,
Iar, prin iubire, eu trăiesc şi pier,
Cu-aceeaşi minunată frenezie !

55
 RAPTUL

Şi iată că-ntr-o bună zi

Nedumerit de mintea-i
Se intrigă cum ea, femeie,
poate gândi
Şi-atunci singurătăţii el o răpi.
Nimic nu-i spuse ea. Tăcu,
Doar focul inimii-i dădu.
Şi, de atunci, timpul au tors
În dragoste şi-n trai duios,
Căci pricepuseră ei doi
Ce, cam de mult, nu puteţi voi.

56
 REFERINŢĂ

Ştii, mă gândesc la tine,

cum mă gândesc la soare.
Nu cauza, efectul asemenea
îmi pare :
Şi tu ca Domnul Astru
mă radiai fierbinte,
Mă insolai amarnic
cu numai o privire !
Şi pudică virgină, de EL
mă ascundeam.
Era, cu siguranţă, că eu îl adorăm.

Şi ani trecut-au...
Când iară v-am privit,
Simţit-am cu stupoare
că am îmbătrânit,
Eu vă iubesc şi-acuma,
dar mi-am schimbat sezonul,
Nu vara vă ador, ci toamna,
ca neomul,
Vă plac aşa mai palizi,
mai fără vlagă-n voi,
Şi mai aduşi de vreme, de dor
şi de nevoi.
Şi îl aud pe Soare văzându-te
pe tine :
57
,,Tu nu mi-ai vrut iubirea
şi ai fugit de mine !
Acum, când anii pe trupu-ţi
au săpat
Însemne, hieroglife, ce-atât
mi te-au schimbat,
Când ochii-ţi, pentru mine,
de mult nu sunt oglinzi
Cum fură odinioară,
deşi acum îs blânzi,
Nu te mai plac,
nu te mai vreau şi-ncerc,
În fuga mea de tine,
pe mine să mă-ntrec !”

58
 RETORICĂ

Să-ţi fac un vers nemuritor,

Să mă ţii minte până mâine ?!
Să scriu cuvântul AUTOR
Chiar şi pe ce-ai făcut din mine ?!

59
 REVEDERE

Surprinsă, te-am revăzut,

Emoţionată, te-am ascultat,
Neutră, nu te-am judecat,
Fericită, am înţeles
Ce reazem ţi-a fost
Iubirea mea.

60
 RUGĂCIUNE

Cer senin cu multe stele,

Dă ecou iubirii mele
Şi mereu multiplicat
Să-l trimiţi neapărat
Celui mai ursuz bărbat
Ce-i apatic şi blazat,
Într-un ceas, când amândoi
Tot vorbim, dar nu de noi
Sau ce-i vesel şi nebun
Când nu-i stau voit în drum,
Când m-ascund şi-l amăgesc
Că la el nu mă gândesc!

61
 SUNTEM DOI

Gândul c-ai fugi de mine

Mă durea. L-ai întrerupt
Astăzi, căci, în fine,
Înspre NOI pas ai făcut.
Când vorbeai aşa în şoapte
Inima îmi tot striga :
Ce păcat că nu e noapte
Ca să îl pot săruta !

Dorul meu ai ascultat

Când mi-ai dat un sărutat !

62
 ADIO

Ne despărţeau noian de ani,

Dar noi în doi tot persistam.
Şi, rătăciţi în labirint.
Ne căutam. Nu ne-am găsit.
Eu ştiu motivul nedorit:
E groaza mea de insolit,
E teama că, alături fiind,
Curatul dor va fi murit
În drumul meu spre asfiinţit.

63
 ÎŢI DĂRUIESC

Îţi dăruiesc ce am:

Slăbiciunea ori tăria
Clipelor de încercare.
Îţi dăruiesc bucuria,
Întreagă omenia,
Ce am gândit,
Ce am înfăptuit
De când sunt pe lume.
Îţi dăruiesc spirit,
Necesara căldură
Şi....ce mai vrei,
Numără doar până la trei !

64
 DE-A VORBA

-Haide să mai tăinuim

Că altfel îmbătrânim!
-Ce faci mâine dimineaţă ?
-Ma reped până la piaţă.
-După-amiază unde mergi ?
-Sa îmi ard vreo patru negi.
-Intr-o lună ce vei face ?
-O scenetă despre pace.
-De la muncă tu când vii?
-Dupa asfinţit, nu ştii ?
-Şi pe când ajungi acasă ?
-Noaptea când tiptil se lasă.
-Când mănânci şi când poţi bea ?
-Când îmi dă nevastă-mea.
-Dar minciuni de ce im zici?
Vrei să te blestem: arici
Să te faci, să-ţi fie teamă
De coana vulpe-codană?!
Hai răspunde, ce ţi-e frică
Ori mustaţa te urzică?!

65
 FII, DECI, TĂCUT!

Spunea, mai ieri, unei intelectuale

Un domn că-i place tare mult.
Şi vorbele-i stârneau din plin tumult,
Căci erau, vai, atât de goale!

Femeia, cât ar fi de vorbăreaţă,

Când doar minciuni îi debitezi
Rămâne mută, să te minunezi
Şi rece, rece, ca de gheaţă !

Tu, cine-ai fi, pătrunde ironia,

Şi celuia tăcut să-i fii sosia !

66
 FINAL URÂT

E cald, e vară.
Arde chiar şi luna,
Ne mistuim canicular !
Ne macină abulic ura
Şi ne ucide în zadar...

Rataţi ca om şi ca femeie,
Ne plângem înşine-n ascuns.
Unde-am greşit şi ce scânteie
Am stins noi cinic înadins ?!

E vara noastră şi-nspre toamnă

Ne scorojim de-atâta ars.
Şi ne urâm, căci numai ura
E sentimentul ce-a rămas.

De cine oare îndreptate

Ne-au fost destinele-n calvar
Şi cum de numai răutate
Ne-nvăluie ca un viespar ?!

E-o toamnă fierbinte ca vara

Şi ce-am cules e irosit,
Căci egoismu-ne ca para
Cu foc de tot ne-a potopit !

67
 INTERMEZZO

Tunsă băieţeşte, rochie rose-bombon,

Şapca pe-o ureche şi un loden nou,
Fără fard pe faţă, fără rouge pe buze,
Revelionul acela-n lume mă aduse.
Dintre dansatorii fără guler tare
C-un costum prea sport,
ghete în picioare,
Se desprinse unul, pesemne, tenace,
Mă-nvaţă tangoul, valsul,
cum se face,
Iar, la periniţă, înspre dimineaţă,
Pe batista-mi puse un mănunchi
de gheaţă :
Erau ghiocei, ce-aduşi de-o ţigancă,
Mai diminuară din sfiala-mi, parcă.
............................................................
Am păstrat buchetul
până-n primăvara,
Iar, la facultate, era cam spre seară,
Tânărul acela vru iară s-apară.
Mă mai căutase după sesiune,
Şi nu mă-ntalnise, dar ar vrea,
Serios îmi spune,
Să ne mai vedem,
La ALBINA poate o cafea să bem.
Scurta întâlnire se termină brusc,
68
Eu, conştiincioasă, intrând la un curs.
............................................................
Ieri, din întâmplare, ne-am văzut
din nou,
Eu, ochelaristă, el, purtând baston.
Ne-am oprit cu jenă în mijloc
de stradă,
Era tare vesel astfel să mă vadă.
Trecu o ţigancă.Vindea imortele.
Îmi luă trei buchete ţepene de frig,
Că-ncepuse vântul să bată un pic.
Şi iar îmi propuse să ne mai vedem,
Vreme e destulă, pensionari suntem!

69
 ÎNTREGUL

În hăul aparent se-ntoarce

Zvâcnit din sine ca de mii de arce
Străbate ani–lumină,
mai multe Căi-Lactee
Uimit ca inocentul de mersul
prin muzee,
Şi solitar lăuntric, pe-afară solitar,
Divinizează Cerul că i s-a dat în dar
Asemenea putere, asemenea dorinţă
-Imperioasă sete
de interstiţiu planetar-
Ca înconjur să deie spaţiului stelar;
Atâtea muzici să absoarbă grave
Înlocuite grabnic de altele suave;
Să prindă-n piept eterul atât de inedit
Ca la-nceput de lume;
să treacă un zenit
Să ştie efemerul turnat în infinit.
Şi tot vecie de vecii zburând
Pe omul de mai ieri
îl străbătu un gând:
Ce-ar fi de va găsi-o aicea şi pe ea,
Iubita lui femeie, cu care ar crea
Perfectul cuplu, aceeaşi entitate,
De inimi în sinceră iubire acolate
Un emblematic tot, brâncuşian sărut
70
Ce-a dăinuit o viaţă,
dar e acuma frânt,
De când păşise dânsul spre
Trecerea cea Mare.
Şi-mpulsionat de-a
dragostei chemare,
Zvâcni de dor ca din mulţimi de arce,
Se-ntoarse pe traiectul de venire.
Dar rămase împietrit de-o nălucire:
Se îndrepta spre el
o sferă d-energii purtată
Ca înconjur să deie spaţiului stelar
Şi mii de muzici să absoarbă grave
În alternanţă cu altele suave,
Tot aspirând nobleţea uriaşului eter,
Pătrunsă de minunea
măreţului mister
De-a da nemărginire, de-a face infinit
Un dram de efemer,
de treci doar spre zenit!
Uimit de ce văzuse, el
se-ndreptă spre ea, convins
Că sfera de lumină l-a auzit precis
Cum îşi clamează draga.
De-aceea a sosit,
Să fie împreună o entitate-n drum
spre . . . infinit !

71
Căutările Rădăcinilor

72
CHEMAREA BUNILOR STRĂBUNI

Chemarea bunilor străbuni

Am ascultat-o ca nebuni,
Ne-am avântat spre ancestral
Şi într-un flux vehicular
Cǎlǎtorit-am spre trecut
Şi-nspǎimântaţi de-atât tumult
De umbre ne-am apropiat
Şi într-atât ne-am informat,
Încât la-ntoarcere, veniţi,
Am fost pe dată mai porniţi
Să dovedim că cei ce-au fost
Fără de noi n-au nici un rost,
Că, referiţi doar la prezent,
Trecutul lor e un fapt cert.

Iar culpa-ne e obiectivă

-Fǎrǎ a fi o invectivă
La cel trecut ori la prezent –
Căci homo ludus nu-i absent,
De homo sapiens preluat
El, bietul, a evoluat!

Omul şi umbra tot vor fi

Cât omenirea va trăi!

73
 FĂGĂDUIEŞTE STRĂBUNUL

Făgăduiesc
Să-mi apăr pământul,
Să mă cred Anteu,
Să mi-l susţin
Cu viaţa,
Cu sufletul,
Cu mintea,
Cu devotamentul,
Cu dovada
Absolutei necesităţi.
Făgăduiesc
Să-mi apăr Pământul,
Să mi-l feresc
De-ntuneric,
Să-l apăr de furtuni
Şi, dacă pot,
Când voi muri,
Să-l învelesc
Cu trupul meu
Din care
Să se-nalţe
Arbori.
Să-i implantez
Inima mea.
Ca din ea
Sondele să extragă
74
Energii.
Să-i dau atmosferei
Mintea mea
Iar, în loc de oxigen,
Voi, urmasii, să inspiraţi idei.

75
 PASTEL

Scârţâit seara de care

Chiot de copii în cete,
Fum din vetre în văzduh
Timpul nopţii îl ajung.

Scârţâit seara de care

Aduc roada lanului,
Vorbele se sparg spre zare
Peste hatul satului.

Chiot de copii în cete

Veseli îndrumând spre sat
Viţeluşi şi vaci bălţate
Cu ugerul încărcat.

Fum din vetre în văzduh,

Nimeni nu mai e pe-afară,
Doar vreun câine cu năduf
-Şi plânge soarta cea amară.

Timpul nopţii îl ajung

Om şi boul de la jug,
Iar spre bolta înstelată
Ochiul doar visul îşi cată.

76
 CÂNEPA

Lanul verde-ntunecat
E la margine de sat.
El îşi lăfăie în soare
Măturicile uşoare.
În soarele lui Cuptor
El se coace şi dă zor
Ca să fie secerat
Şi-n snopi înalţi adunat,
Să fie pus la zăcare
În mâlul iazului mare,
În răstimpuri cercetat
De bunica şi întors
Când pe faţă, când pe dos.
Şi la timpul necesar,
Buna tocmeşte un car
Ca să ducă-n sat, se pare,
Cânepa spre uscare
În bătătură, la soare.
Snopii-nalţi şi răjghinaţi
De uluci stau răzemaţi
Şi-n soare se fac surii
Cu firele argintii
Şi, când timpul şi-a gătat
Cânepa la uscat,
Buna mătura ograda
Şi pune pe cergă prada
77
-Snopii lungi şi argintii
De cânepă, răi copii-.
Şi începe şi îi bate
Până strigă şi răzbate
Liniştea caldă de vară.
Firul cânepii spre seară
E-n fuioare pus afară
Şi-alături stau zăcând
Puzderiile argintând.
…………………………
Iar bunica, într-o doară,
Zice înspre-o Mărioară,
Ce pe margine privea
Cânepa, draga de ea,
C-are ce toarce-n clacă
Bădiţei, ca să o placă.

78
 BUNICII

Vine bunul înspre casă

Cu bunica mea frumoasă.
El, pe-alăturea de car,
Boii-ndeamnă şi flecar
Pare dup-o zi tăcută
La seceră petrecută.
Dă bineţe zâmbitor
La oricare trecător,
Vorbă cu cârlig aruncă
Un răspuns să îi ajungă.
Vesel înspre car el cată,
Că-i deschide-naltă poartă
Gândului său mulţumit
De grâul agonisit.
Între vetrele de sat
Se apucă de cântat
O romanţă şi aşa
Apare jună Rodica
Purtând spre casă uşor
Fără apă cel ulcior
Ce la arie-n pârjol
A stins sete, a stins dor.
Iar bunica odihnită
După clipa aţipită
Colo-n vârful carului,
Îi strigă bărbatului
79
Să zorească înspre casă
Că are a-i pune masă.
Iar bunicul îi răspunde
Tot prin cântec. Se aude
Melodia împletită
Cu strădania-mplinită.

80
AICI ZACE POPA STANCU

Aici zace Popa Stancu,

Veşnicia-l odihnească
Pentru truda-i creştinească,
Pentru cum slujit-a satul,
Pentru cum a-ndrumat natul
Pe Dumnezeu să-L cinstească
Şi munca să preţuiască!
Strădania i-a fost mare,
-Minte ţine fiecare-
Că din satul în ruină a clădit
mândră grădină:
Case cu ogrăzi frumoase,
Lanuri trudite, mănoase.
Oamenii delăsători
Devenit-au muncitori
Sumeţindu-se prin muncă
Pe preot să îl ajungă.
Doamne, leagănă-i vecia
C-a ştiut că preoţia
E o pildă, un îndemn
La credinţă, mare semn!

81
 DOINA

Nu am cer, nu am nici soare

N-am nici păsări călătoare,
N-am nici vară, n-am nici crâng.
Lacrimile mi le plâng…

N-am pe nimeni să m-asculte.

Am atâta: doruri multe.
Inima le strânge-n sârg,
Lacrimile mi le plâng…

N-am prezent, n-am viitor

Timpul ca să mi-l măsor
Am doar cugetul flămând,
Lacrimile mi le plâng…

82
Căutările Naturii

83
 ANUNŢ

De ieri dimineaţă
Am dat un anunţ:
Am frig de vânzare,
La iarnă renunţ,
Primesc primăvara
În gazdă totală
Şi o ţin pe gratis
De-acum pân-la vară.
Îmi trec telefonul,
În caz că ar vrea,
Răspuns la propunerea mea.
…………………….......
O voce peltică
Mă sună spre seară :
-Regret, domnişoară,
Dar e primăvară,
E-n muguri, e-n noi !
Nu vrea primăvara
Un ,,studiu’’ în doi !

84
 ÎN MAI

În anotimpul ce inundă
De verde sentiment, se pare
Că-n toate fiinţele abundă
Doar zâmbet şi doar aşteptare.

Şi, azi, în mai, sub tei în floare,

Ce, în sfârşit, i-am observat,
Am dat tristeţii amânare
Şi dorurilor de neant.

Timid un sentiment se-ascunde

În suflet, dar îl dibuiesc
Şi, de n-o vrea să mă asculte,
Îl las şi-nvăţ să şi iubesc.

85
 MARINĂ

Marea n-a primit nimic,

Valurile doar adună,
Ea doar le trimite bună
Înspre largu-i, cu tipic.

Marea astăzi e albastră,

Cerul este clar-deschis,
De-ţi imaginezi precis
Că şi lumea e albastră.

Spuma valurilor doar

Este albă şi luxoasă
Peste apa mult prea groasă,
E lucie ca de moar.

Şi, pe plaja însorită

Ce-n curând va fi toridă,
Poposit-au jucăuşi
Vreo treizeci de pescăruşi.

86
PEŞTIŞORUL DE AUR

Mereu, vara, închiriez

Pe ţărmul mării un loc
Între două-trei stânci.
De-acolo pot dialoga
Cu soarele, cu pescăruşii
Până când se va-mplini
Ruga-dorinţă din prima zi,
Aruncată sfios, temător
Peştişorului meu aurit.

Şi, ca să nu-mi uite

Dorurile, le-am descântat
Numele, apoi le-am scrijelat,
Câte unul pe câte un solz,
-Peştişorul nu m-a sfădit.

Dar eu am insistat,
Cu migală am cizelat
Fiecare hieroglifă
- Operaţie nocivă.

Acum sunt în derivă:

Cum voi plăti? Voi pătimi
Că-n timpul scrierii,
“Răvaşul” meu s-a
Schimbat, de aerul înghiţit,
87
În ceva morbid.
Peştele, aşadar, a murit...

Acum îl plâng.
Şi fiecare lacrimă,
La contactul cu apa sărată,
Mi se preschimbă
În gelatină fermecată:
Un pâlc de meduze
Saltă prin valuri cu emfază
Strigându-mi aferate :
,,Învaţă că adesea visele
Pier uşor, devin nor trecător...”

88
 OBSESIE

Toamna, doamna aurie,

A venit neaşteptat,
Arămind frunza în vie
Şi grădinile în sat.
Şi apusul pe ponoare,
Brun-inchis este frumosul
Şi grăbit, şi rece tare...
Şi-a uitat de mult folosul !
Mohorât, păşind alene,
Calm priveşti ce te-nconjoară.
Şi de ce oare te-ai teme,
Când nu ai nici o povară ?!

89
 PASTEL

S-a trezit cu trei petale

În rouă s-a îmbăiat
Si-n oglinda unei raze
Îndelung s-a admirat.

Când a fost pe la amiază,

Casa macului s-a strâns
Şi-a rămas încă o noapte
Un potir de foc închis.

Când s-a mai trezit o dată,

Lângă sine a zărit
Miile de spice care
Peste noapte-au aurit.

Şi-o nădejde îl încearcă

Pe firavul giuvaer
Roşu-aprins, rubin de marcă,
Ce-a fost până ieri stingher:

Speră că-n tot Cireşarul

Şi în Cuptor, parţial,
Singur cuc să nu mai fie
În tezaur estival.

90
 VULTURUL

Porunca de la Zeus îl apăsă

Prea greu. Şi libertatea
De-a trăi e ştearsă.
Cum să ignori captivitatea
Şi tâlcul ei profund de farsă,
Când universul ţi-este dat
În zbor de aripi şi-n privire
Să-l poţi avea în stăpânire?!

Iar dorul ăsta de-i răpit,

Cât eşti de vultur, eşti strivit!
Şi-n loc de-atâtea frumuseţi,
Eşti osândit să seceri vieţi?!

“Şi mi-e neclar, dispreţuiesc

Destinul ce astăzi fu schimbat
Să chinuiesc un brav bărbat,
-Îl strig, nu îl detest în şoapte-
Că fraţii şi-a eliberat din noapte
Cu para focului, iar, din tăcere,
De tunete el le făcu avere.

Infamă soartă, ce păcat plătesc,

Ficatul zilnic să îi ciugulesc?!
Şi, dup-o noapte el să fie tot
Întreg. Să-l mărunţesc nu pot,
91
Nu vreau nici eu în negură
Să fiu! Şi cât nu-s mort, ci încă viu,
Doar demancare-n ciocul rubiniu
Voi duce.”

Şi-n a tăriilor răscruce

Să zboare, falnicul se duce.
De pala de lumină răzvrătit,
Pe Prometeu vrea să-l dezlege.

“Nu-i de-ajuns un infinit

Ca să slujesc pe Zeus, a lui lege?
Acum obedienţa ia sfârşit!
Cât să mai rabd?! Nu vreau,
a se-nţelege!”

Vulturul lui Zeus îi vesti

Dovada nesupunerii-nvăţate
De la Prometeu. Şi, schimbând
Legenda, croncăni:
,,Se poate!”
În loc de mai, din zale ciuguli
Şi-n mii fărâme lanţul ciopârţi!
Iar zeul, de uimire îngheţând
Îi rândui în a uitării noapte!

Timpul de străbaţi în aval,

Pe Prometeu şi vultur vei zari
92
- O pereche de umbre-n tării
Răsturnând destinul fatal.

93
 PLOAIA

Acum plouă şi îmi pare,

Pretutindeni pe trotuare,
Pulberea din vara toată
Că-i salvată…deocamdată.
De aceea, pe trotuare,
Paşii repezi de cucoane
(Vag slăbite de efort ?!)
Se aud ca făcând sport.
Fiindcă sunt de ploaia rece
Răcorite şi le trece
Oboseala, iar acasă
Vor să pregăteasc-o masă.
Mai apoi, lângă o carte,
Să pătrundă lin în noapte,
Iar în somnul ploii rare
Să-şi găsească alinare.

94
 PLOAIE DE AUGUST

Soarele-şi depune briliante de raze

Pe umerii noştri, albi de dorinţă.
Ochii ni se-nchid în întâmpinarea
Lumnii solare păstrând pe retină
Imaginea imensului bulgăr de aur.
Când redeschid ochii,
soarele e ascuns
Sub un nor cenuşiu. Şi tristă e plaja.
De sub nor, cernută mărunt,
Cade o ploaie de vară sumară...
Şi boabele de rouă ale zorilor
Sunt mai persistente decât
Ploaia asta de august,
Căci firele de nisip sunt avide
Şi e sorbită-ntr-o doară...

95
 SE-NTOARCE IAR. . .
(parodie la “Se-ntorc iar zilele
noroase” de St.O.Iosif)

Se-ntorc iar zilele nervoase

Şi scurte, agitate, năzuroase,
Ce doar pe Necuratu’ par să-mbie
Să vină-n noaptea hâdă şi pustie
Cu vise-amarnic bântuite de stafii
Ce fac din oameni nişte bieţi copii,
Bolnavi de stress perpetuu şi-nvăţaţi
Să fie maltrataţi de ai lor fraţi...
Se-ntoarce toamna bosumflată
şi nebună
Cu toane-tone, ca o mătrăgună,
Gonindu-ne degrab’ din bătătură
-Mproşcându-ne cu vânt
şi cu amar de ploi
Domnind tiranic, de uităm de noi. . .

96
 AUTUMNALĂ

Septembrie - auriu de puzderie;

Toamna - ţinută gravă de doamnă;
Soare palid - organism traumatizat ;
Câmpuri - mirişti înnegrite;
Pieţe - muşuroaie avide;
Străzi -vânzoleală plenară;
Cerul - un domn onctuos
Ambianţa - cât e de necesară,
Ca toţi să visăm iar la vară.

97
 BROŞA

Am intrat într-un magazin

de bijuterii. Aranjate
-N catifelate cutii,
Zac podoabe,
Mulţime de nestemate:
Perle – suflete
împietrite de scoici,
Diamante – lacrimi
de cărbune presat de timp,
Inele filigranate
de aur şi-argint
-Impletiri de soare
Şi sclipiri reci de lună ...

Împovăraţi de atâta
Privit, ochii-mi şi-au ales
Ca loc de odihnă
- O broşă ciudată
Sub formă de gândac
Cu elitre albastru-verzii
În străluciri de ape sidefii-

Apreciind alegerea,
Vânzatoarea-mi zâmbi,
Pecetluind opţiunea:
Îmi prinse la rever
98
Diafana lucrătură
Emiţând concomitent
Norme de...utilizare:
De două ori pe zi
Câteva seminţe
Drept mâncare;
Cu apa, nu e de glumit!
Avid e de roua dimineţii
Ca şi de ceaţa nopţii
În răstimpul câte unei
Plimbări, arborat
În dreptul inimii!

Urmă, apoi, în şoaptă

Alintată, povaţa
Insinuantă: să îngrijesc
Lănţugul firav
Ce-l ţine captiv,
Să-l manevrez
Delicat, precaut,
Să nu îl rup
Că ruda regescului
Scarabeu e vie!
Ar fi păcat, nu,
Să zboare în zare
Silfidul gândăcel?
Păcat şi de
Preţul plătit!
99
Îndrăznesc şoptit
O vicleană
Şi elaborată
Întrebare:
-De mine ori ...de el?!

100
TORID DE SEPTEMBRIE

În toamnă, Soarele slăvit de ea,

Zvâcnea căldură aidoma
Cu cea de lava din Cuptor,
Căci ea iubea, avea un dor.
Nimic pe faţa-i nu trăda
Ce-o cucerise.
Şi jubila în interior!

101
 DELFIS

Mi-am aruncat ochii în ocean.

-Albatrosul îmi poruncise asta-
Mi-am azvârlit şi trupul gârbovit,
Dând jalnic glas în preajma morţii.
Dar n-am pierit, să vezi minunăţie,
M-am adaptat ad-hoc ambientului
Negru-verde-albăstriu
Şi m-am aclimatizat
În culoare de temperaturi alternative.
Nu m-am rătăcit în acest infinit
Necunoscut, căci pe Delfis
l-am reperat
Şi familiar mi-a devenit oceanul!

Iniţial, i-am descifrat culoarea

Apoi, mi s-a insinuat şi forma
Şi, la urmă de tot, puţin câte puţin,
I-am desluşit ţipătul trist că
E prins în ocean, la modul etern,
Deşi giganticu-i predecesor
Purtase susţinut, noian de vremi,
Pe aripa dorsală chiar Pământul!

Dar vai! primordialul Delfis îndrăgea

Culoarea. Era de ea atras, extaziat!
Plătit-a pentru-a sa chemare
102
Când se apropie prea mult de soare!
Pământul expus la dogoare
-Tratament termic fatal-
Află resurse de salvare:
Întâia - renunţă la purtătorul
Prin Cosmos. Apoi, l-a menit pe
delfin
Să-şi croiască ascuns destin
Între ale oceanului ape sărate.

De atunci, urmaşii lui Delfis

Sunt răscoliţi de-o amintire:
Mirajul călătoriei cosmice.

Nici Pământul nu e mai fericit:

Fără sprijin sub el se-nvârte
Abulic în jurul Soarelui,
Mereu atent să nu se frigă...

103
 VENDETĂ

Mă târăssssc, mă târăssssc,
Trupul de piatră mi-l scrijelessssc
De multe zile nu mă hrănessssc...

Mă târăssssc, mă târăssssc,
De orice mişcă mă feressssc,
Prin habitaclu să-l întâlnessssc.

Mă târăssssc, mă târăssssc,
Da, printre rădăcini găsessssc
Motive ca să mă opressssc
Din căutări. Apoi veninul
pregătessssc
A sângelui căldură să îi domolessssc.
Mă-nalţ de-o şchioapă să-i zăressssc
Căutătura. O, da îl recunossssc!
El e! Acum îl pedepssssc:
Mă pendulez, întâi, şerpessssc,
Ca pe de-a-ntreg să îl vrăjessssc,
Cuget, simţire să-i împietressssc
Apoi, muşcându-l, îl otrăvessssc!

Omul de moarte grea-i picnit

-Semeţia mârşavă pe loc i-a pierit ?!-
Din ochiu-i rece, împietrit
Soaţa ucisă de el duios mi-a zâmbit.
104
Cu lacrimi de venin am împlinit
Răzbunarea pentr-un rău săvârşit.

Mă târăssssc, mă târăssssc,
Dar mă răzbun vulturessssc.

105
 PLOP

În clipe, recunosc, mai rare,

Convenţionalul tern re-nvie
De-mi amprentează în neştire
Oricare pas, orice trăire.
Şi tot ce simt, tot ce visez
Mă-ndeamnă iar să anulez.
Dar, dacă tot renunţ,
De mine ce s-alege?!
Devin degrabă un grăunţ
De humă efemer, e lege!
Nu vreau un trai ca ciot uscat
De rug târâş.Eu înspre soare cat
Ca-n mijloc de prislop
Să mă ridic spre ceruri,
S-ajung să fiu un plop!

106