Polenul şi păstura, prin conţinutul mare de compuşi bio, se constituie în

materiidietetice şi terapeutice deosebit de valoroase.

Forme terapeutice şi administrare

Polenul

Polenul se administrează proaspăt (crud) sau uscat. Polenul uscat se prezintă sub
formă de granule. Prin măcinarea granulelor de polen, dacă reţeta o cere, rezultă
pulberea de polen.
Există mai multe forme sub care se poate administra polenul, aşa cum se poate
vedea mai jos.
• Polenul proaspăt este deosebit de concentrat în principii active. Activitatea
biologică a produsului crud se înjumătăţeşte în 5-6 ore de la recoltare
(Fănică Voinea Ene).
În stare crudă, acest produs al stupului, se administrează ca atare, câte 2-3
linguriţe pe zi, sau sub formă de băutură (vezi mai jos).
• Băutura apicolă cu polen se realizează în borcane de sticlă, prin dizolvarea a 180
gmiere în 800 g de apă. Solubilizarea mierii în apă se face fără încălzire, la
temperatura obişnuită, căci altfel multe principii active, în special vitamine şi enzime,
se vor pierde şi chiar vor rezulta substanţe toxice. Când dizolvarea este completă,
se adaugă 50 g polen proaspăt sau uscat - sub formă de pulbere (granule
măcinate). Totul se agită, lăsându-se, apoi borcanul astupat, 2 zile la temperatura
camerei, timp în care se iniţiază procesele fermentative. Începând din a treia zi,
băutura cu polen poate fi consumată, Înainte de fiecare administrare, lichidul se
omogenizează cât mai bine. Se recomandă consumul unui pahar (200 ml) imediat
după mase.
• Pasta de miere cu polen se prepară amestecând mierea cu polenul uscat
pulverizat (5 părţi miere, o parte polen uscat şi măcinat). Se prepară doar cât este
necesar pentru o zi, după recomandări, uzual folosindu-se o linguriţă de praf de
polen şi 5 linguriţe de miere. Se administrează din pasta obţinută, de obicei, câte 2
linguriţe după cele 3 mese principale.
• Polenul granulat (uscat) se păstrează maximum 12 luni (de preferinţă 6) în
borcane de sticlă colorată, care se pod închide ermetic. Se administrează, imediat
după mesele principale, iniţial în doze de atac de 30-40 g (4-6 linguriţe), apoi în
doze de întreţinere de 15 g -20 g (2-3 linguriţe) (Fănică Voinea Ene).
Pentru că în masa de polen se pot dezvolta anumiţi paraziţi (mici acarieni şi
insecte), se recomandă păstrarea produsului la o temperatură mai mică de 15ºC,
prag sub care biologia şi înmulţirea acestor "intruşi" este frânată (L. Gheorghe, I.
Tudor, M. Minoiu, C. Ianţa).
Atunci când se administrează pentru prima dată granulele de polen, este
recomandat să se înceapă cu o linguriţă de produs, care se ia cu puţină apă înainte
de prânz, doza crescând treptat, până la o lingură, pe parcursul a două săptămâni
(J. Valnet)
• Pulberea de polen (polenul pulverizat) se obţine prin râşnirea granulelor chiar
înainte de folosire De obicei, nu se administrează intern ca atare, ci intră în
compoziţia băuturii şi pastei cu miere (vezi mai sus). Se mai foloseşte extern, prin
pudrare sau în amestec cu ceaiurile specifice, în alopecie.

Păstura

• Polenul pastă are o valabilitate de 3 zile, perioadă care poate fi prelungită, până
la o săptămână, dacă se ţine la frigider. Se administrează ca şi polenul sub formă de
granule, însă la jumătate din cantitate. Acest produs greu de procurat, prezintă o
acţiune biologică dublă, faţă de polenul uscat.

Calendarul tratamentelor cu polen

O cură cu polen trebuie să dureze 30-40 zile, fiind urmată de o lună pauză, după
care tratamentul poate fi reluat.
Persoanele care folosesc întâia dată polenul sau care nu au recurs la acest produs
apicol de mult timp, este bine să recurgă la o primă cură mai scurtă (8-20 zile -
recomandat 14).

Recomandări terapeutice

În dozele recomandate, polenul şi păstura acoperă necesarul

multor aminoacizi,vitamine şi minerale, chiar tratând carenţele acestora. De aceea,
cele două produse apicole, sunt recomandate, în primul rând, în formele de carenţă
proteică, fiind foarte utile în stadiul de denutriţie.
Tot datorită compoziţiei bogate în aminoacizi esenţiali şi în vitamine, polenul şi
păstura se recomandă a fi administrate în unele boli care ating parenchimul hepatic
(steatoză hepatică, hepatită toxică, hepatită cronică, ciroză).
Medicii români care au studiat efectele polenului asupra bolnavilor hepatici
(hepatită cronică, ciroză), în vremea când apiterapia era considerată o ramură
"clinică" a medicinii, adică în perioada 1965-1980, au raportat "rezultate ce
depăşesc aşteptările" (Dr. M. Ialomiţeanu - Spitalul de Boli Infecţioase din Bucureşti)
şi "o îmbunătăţire a rezultatelor analizelor clasice de disproteinemie, precum şi
ameliorarea tulburărilor dispeptice" (Dr. D. W. Satmboliu - Spitalul de Boli
Contagioase din Timişoara).
Ca adjuvant, polenul se dovedeşte de ajutor şi în alte afecţiuni digestive, ca:
enterocolite, colite spastice, colite amoebiene, colibaciloze, rezecţii gastrice, spasme
gastro-intestinale, diaree sau constipaţie cronică, tumori ale stomacului.
Administrarea polenului în a doua jumătate a perioadei de sarcină se dovedeşte
benefică, deoarece combate oboseala, scade retenţia azotată, reduce edemul şi
frecvenţa toxemiei şi creşte calitatea laptelui matern.
 Între principiile active din polen, s-au identificat substanţe antiestrogenice, care se
dovedesc de efect femeilor care prezintă exces de foliculină, prevenind sau chiar
ajutând la tratarea unor afecţiuni care pot deriva din surplusul de hormoni
estrogenici (tumori mamare, fibrom uterin, fibroză mamară).
Toţi autorii care s-au aplecat asupra polenului apicol, recomandă administrarea
acestuia, indiferent de sex, în disfuncţii caracterizate prin incapacitatea realizării
actului sexual (impotenţă, frigiditate).
Fănică Voinea Ene indică polenul, cu precădere în unele dereglaje neuropsihice,
ca astenie, surmenaj, stres, migrene, insomnie, considerându-l util şi în multe alte
afecţiuni, dintre care le menţionăm pe cele cardiovasculare: hipertensiune,
cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă, insuficienţă circulatorie periferică.
Administrarea polenului, după Bojor şi Popescu, aduce multe beneficii sănătăţii
organismului, acest produs natural recomandându-se ca: desensibilizant al reacţiilor
alergice provocate de polenul entomofil, stimulent imunitar, antioxidant şi
energizant. Autorii mai sus menţionaţi susţin utilitatea deosebită a polenului în
geriatrie (atenuarea proceselor fiziologice care însoţesc îmbătrânirea) şi
gerontologie (diminuarea fenomenelor degenerative asociate procesului de
îmbătrânire). În ceea ce priveşte folosirea polenului ca produs antialergic indicat
pentru atenuarea simptomelor aşa numitul "guturai de fân", noi recomandăm
administrarea pastei de miere cu polen, la care se adaugă un vârf de cuţit de
seminţe măcinate de negrilică. Preparatul se testează înainte de folosire, înafara
perioadei de criză alergică, renunţându-se la acesta dacă apar manifestări
secundare.
Efecte favorabile, după administrare polenului, se constată şi în cazul copiilor.
Curele cu acest produs apicol sunt recomandate în special în cazul copiilor întârziaţi
mintal, rahitici, anemici sau al celor care prezintă întârzieri sau deficienţe în
dezvoltarea fizică (L. Gheorghe, I. Tudor, M. Minoiu, C. Ianţa).
În completarea tratamentului cancerului, Geiculescu recomandă folosirea păsturii,
iar în caz de prostatită sau hipertrofie de prostată, autorul indică administrarea
polenului uscat.

Reacţii adverse

La administrarea polenului, pot să apară, uneori, diferite reacţii alergice. Cei care
utilizează pentru prima dată produsul apicol, trebuie să recurgă la cantităţi mici (o
linguriţă), mărind doza de la o zi la alta. La o primă utilizare, este posibil să apară
manifestări alergice de mică amploare, care cedează definitiv în câteva ore sau zile.
De cele mai multe ori, polenul desensibilizează răspunsul organismului la agenţii
capabili să producă alergii, cazurile în care el însăşi se comportă ca alergen fiind
destul de rare, însă nu excepţionale.
Administrarea îndelungată, fără pauze a polenului poate provoca tulburări
hormonale.
 Contraindicaţii, precauţii

Nu este indicat să se administreze polen persoanelor cu excitabilitate sexuală,

psihică sau nervoasă crescută. De asemenea, în majoritatea hiperfuncţiilor
hormonale (cu excepţia excesului de foliculină), acest produs apicol trebuieşte evitat
sau mult limitat.
În caz de obezitate hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie, tratamentul cu polen
cere îndrumare şi supraveghere competentă