Sunteți pe pagina 1din 4

Institutul Naţional pentru Pregătirea şi

Perfecţionarea Avocaţilor
Examenul de absolvire
Anul de pregătire: 2009 – 2010
Sesiunea martie 2010

Drept penal / Drept procesual penal

Speţa generală

Curtea de apel, primă instanţă în cauză, l-a condamnat pe inculpatul X., comisar şef
de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 C.
pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 [prin schimbarea încadrării juridice,
conform art. 334 C. pr. pen., din infracţiunea mai gravă de luare de mită prevăzută în
art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a
fost dispusă trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu].
Hotărând astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul X., în calitate de ofiţer de
poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar şef, deţinând funcţia de şef al Secţiei
Regionale de Poliţie Transporturi, având şi atribuţii de poliţie judiciară, pe fondul
desfăşurării procedurii administrative de cercetare disciplinară a denunţătorului Y.,
comisar la aceeaşi unitate de poliţie, la data de 3 septembrie 2007, a pretins de la
acesta din urmă o sumă de bani, care iniţial nu a fost particularizată explicit, iar la 5
septembrie 2007 folosul pretins a fost individualizat de către inculpat la suma de 1.000
de euro sau USD, pentru ca în ziua de 6 septembrie 2007 pretinderea inculpatului să
fie stabilită la suma de 1.000 de euro, pentru a-i facilita denunţătorului aplicarea unei
sancţiuni disciplinare favorabile. În acest scop, inculpatul şi-a traficat influenţa în
calitate de şef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi pe lângă membrii comisiei
disciplinare, „suverani” în decizia pe care o luau.
Fapta a fost constatată în flagrant la data de 6 septembrie 2007, fiind comisă în
următoarele împrejurări:
- la data de 15 august 2007, conform dispoziţiei nr. 471102 semnată de adjunctul
Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, faţă de numitul Y., comisar în cadrul acestei
structuri de poliţie, a fost declanşată procedura disciplinară prevăzută de Legea nr.
360/2002 privind Statutul Poliţistului;
- la data de 20 august 2007, prin actul de finalizare a cercetării prealabile, s-a
reţinut că numitul Y. a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute în art. 57 lit. b) şi k) din
Legea nr. 360/2002 şi art. 12 pct. 1 lit. b) şi k) din Ordinul Ministrului Internelor şi
Reformei Administrative nr. 400/2004;
- la data de 30 august 2007, inculpatul X., în calitate de şef al unităţii din care făcea
parte şi numitul Y., ca ofiţer de poliţie supus unei proceduri disciplinare, a aprobat şi
dispus sesizarea consiliului de disciplină, a cărui componenţă a fost stabilită după cum
urmează: preşedinte - comisar A., membri – B. şi C., iar secretar – D., fiind fixată data
judecării cauzei la 6 septembrie 2007;
- la data de 4 septembrie 2007, persoana cercetată disciplinar Y. a formulat un
denunţ în cuprinsul căruia a arătat că inculpatul X., în calitate de şef al Secţiei
Regionale de Poliţie Transporturi, s-a oferit să-i faciliteze aplicarea unei sancţiuni
favorabile, constând în amânarea avansării în grad pe o perioadă de un an, iar în
schimbul acestei facilităţi X. i-a pretins un folos;
- în cadrul actelor premergătoare efectuate urmare a denunţului amintit - până la
data de 6 septembrie 2007 când a fost realizată surprinderea în flagrant a primirii
sumei de 1.000 de euro - între denunţător şi inculpat s-au purtat mai multe convorbiri
telefonice şi în mediu ambiental, ce au fost interceptate în baza încheierii de şedinţă nr.
603/AI/2007 şi autorizaţiei cu acelaşi număr din data de 5 septembrie 2007, emisă de
Tribunalul Bucureşti;
- în intervalul premergător datei de 6 septembrie 2007, inculpatul a avut mai multe
discuţii cu A. (desemnat ca preşedinte în consiliul de disciplină) şi cu B. (membru în
acelaşi consiliu), cărora le-a propus să aplice persoanei cercetate Y. - potrivit
declaraţiilor acestora făcute pe parcursul procesului penal - sancţiunea disciplinară a
amânării avansării în grad profesional;
- la data de 6 septembrie 2007, inculpatul a fost surprins în flagrant de procuror,
după ce a primit de la denunţător suma de 1.000 de euro marcată chimic cu indicativul
„mită”, conform procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante nr. 152/P/2007
din 6 septembrie 2007;
- în cursul aceleiaşi zile, după efectuarea flagrantului, în lipsa persoanei cercetate,
consiliul de disciplină a soluţionat procedura disciplinară aplicând sancţiunea prevăzută
în art. 17 lit. d) din Ordinul nr. 400/2004 a „trecerii într-o funcţie inferioară până la cel
mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, iar nu sancţiunea mai uşoară ce
fusese propusă de către inculpat.
În cauză au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul X.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională
Anticorupţie a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, între altele, cu
motivarea că:
- în mod greşit s-a dispus de către instanţa de fond schimbarea încadrării juridice
a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de luare de mită prevăzută în
art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea
de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea
nr. 78/2000, întrucât din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi
cercetării judecătoreşti - cu referire specială la declaraţiile denunţătorului şi
înregistrările audio şi video ale convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental - rezultă
că decizia privind formularea unei propuneri de aplicare a unei anumite sancţiuni
disciplinare nu aparţinea membrilor consiliului de disciplină, ci inculpatului X., în funcţia
deţinută, consiliul având exclusiv un rol consultativ;
- în mod neîntemeiat prima instanţă, luând în considerare multitudinea activităţilor
procesuale derulate, a dispus obligarea inculpatului, în baza art. 191 C. pr. pen., la
plata sumei de numai 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivele sale de recurs, inculpatul a invocat existenţa cazului de casare prevăzut
în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. pr. pen., cu motivarea că hotărârea instanţei de fond este
greşită, întrucât este bazată pe probe lovite de nulitate absolută conform art. 197 alin.
(2) C. pr. pen., în condiţiile în care autorizarea înregistrărilor audio şi video a fost
dispusă cu încălcarea competenţei după calitatea persoanei prevăzută în art. 911 alin.
(3) C. pr. pen. [impunându-se înlăturarea acestora din proces în conformitate cu
dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. pr. pen.].
De asemenea, inculpatul a considerat că trebuie dispusă casarea cu trimitere la
parchet, deoarece în cauză se impune tragerea la răspundere penală şi a lui Y., care
se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare a influenţei (art. 61 din Legea nr.
78/2000).
Cu prilejul dezbaterilor din faţa instanţei de recurs, prin intermediul apărătorului său,
inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 alin. (2) din Legea nr.
78/2000, considerând că prin conţinutul acestui text se încalcă principiul egalităţii (art.
15 din Constituţie) în faţa legii, deoarece numai cumpărătorul de influenţă beneficiază
de cauza specială de nepedepsire, iar nu şi vânzătorul de influenţă.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de control judiciar a respins-o
ca inadmisibilă, reţinând că textul legal considerat ca neconstituţional nu are nicio
relevanţă în speţă, iar inculpatul nu a atacat soluţia de netrimitere în judecată a lui Y.,
în condiţiile Codului de procedură penală.
Examinând criticile privind existenţa unor vicii de procedură în legătură cu probele
administrate în cauză, formulate de inculpat, instanţa de recurs a constatat situaţia
descrisă în continuare.
Conform art. 197 C. pr. pen., este sancţionată cu nulitatea absolută şi încălcarea
dispoziţiilor relative la competenţa după calitatea persoanei [alin. (2)], sancţiune ce nu
poate fi înlăturată în niciun mod şi care poate fi invocată în orice stare a procesului şi
se ia în considerare chiar din oficiu [alin. (3)].
În raport cu gradul profesional de comisar şef şi atribuţiile de poliţie judiciară avute
de inculpatul X., competenţa autorizării înregistrărilor audio şi video ale convorbirilor
telefonice şi în mediu ambiental, deşi revenea în mod obligatoriu curţii de apel, iar nu
tribunalului - cum s-a procedat în cauză - astfel cum impun dispoziţiile art. 91 1 alin. (3)
C. pr. pen. [ce se referă imperativ la „preşedintele instanţei căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în
grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”], pe fondul cauzei nu
se schimbă nimic, deoarece faptele sunt probate şi prin alte mijloace de probă.
Într-o altă ordine de idei, instanţa de recurs a mai reţinut că pe baza mijloacelor de
probă legal administrate în cauză - declaraţiile denunţătorului şi ale inculpatului,
depoziţiile martorilor şi procesul-verbal de constatare în flagrant - se reţine că inculpatul
X, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef, deţinând
funcţia de şef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, având şi atribuţii de poliţie
judiciară, pe fondul desfăşurării procedurii administrative de cercetare disciplinară a
denunţătorului Y, comisar la aceeaşi unitate de poliţie, la data de 3 septembrie 2007 a
pretins de la acesta din urmă o sumă de bani, care iniţial nu a fost particularizată
explicit, iar la 5 septembrie 2007 folosul pretins a fost individualizat de către inculpat la
suma de 1.000 de euro sau USD, pentru ca în ziua de 6 septembrie 2007 pretinderea
inculpatului să fie stabilită la suma de 1.000 de euro, pentru a-i facilita denunţătorului
aplicarea unei sancţiuni disciplinare favorabile.
În acest scop, inculpatul şi-a traficat influenţa, în calitate de şef al Secţiei Regionale
de Poliţie Transporturi, pe lângă membrii comisiei disciplinare, „suverani” în decizia pe
care o luau, faptă constatată în flagrant la data de 6 septembrie 2006, ce realizează
elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C.
pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum în mod corect s-a
apreciat şi de prima instanţă.
Pentru argumentele de ordin probator şi justificativ sus-menţionate, s-a apreciat de
către instanţa de recurs că este neîntemeiată solicitarea parchetului privind reţinerea
vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art.
254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Esenţială sub acest aspect - cu efectul înlăturării concluziei din rechizitoriu privind
traficarea propriilor atribuţii de serviciu şi implicit a funcţiei îndeplinite de către inculpat -
este şi împrejurarea că procedura disciplinară în cauză a fost declanşată de organul de
control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, alături de actele
premergătoare sub aspect penal întreprinse împotriva denunţătorului, acelaşi organ
judiciar urmând să stabilească în final şi sancţiunea disciplinară aplicată persoanei
cercetată.
Faţă de considerentele ce precedă şi constatându-se că este întemeiată numai
critica de netemeinicie în baza art. 191 C. pr. pen., recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost admis,
sentinţa penală atacată a fost casată în parte, numai cu privire la cuantumul
cheltuielilor judiciare la care este obligat inculpatul X., în sensul că acesta a fost obligat
la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recursul
declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe penale a fost respins.

Cerinţe:

1). Procedaţi motivat la încadrarea juridică legală a faptei săvârşite de inculpatul


X.
2). Arătaţi motivat dacă instanţa de recurs a soluţionat legal sau nu excepţia de
neconstituţionalitate.
3). Pronunţaţi-vă motivat cu privire la temeinicia şi legalitatea majorării
cheltuielilor judiciare, în special din perspectiva limitelor căii de atac a
recursului.
4). Arătaţi motivat care este sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din
Legea nr. 78/2000.
5). Arătaţi motivat ce efecte trebuie să producă, raportat la speţa de faţă,
sancţiunea nulităţii absolute a autorizării înregistrărilor audio şi video ale
convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental.