Management Financiar Bancar

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANTA

SPECIALIZAREA FINANTE BANCI
ANUL II DE STUDIU
DISCIPLINA: MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR
TITULAR DISCIPLINA : CONF.UNIV.DR. MIHU STEFAN
MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

SINTEZA CURS
Managementul a apărut ca o necesitate a oamenilor de a-şi organiza timpul de lucru şi
activităŃile, luând în calcul amplitudinea activităŃilor desfăşurate într-o firmă, astfel încât procesele
din cadrul unei organizaŃii / firme să dea maximum de randament, urmărind obiectivul principal, şi
anume maximizarea profitului.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul “management” derivă din latinescul „manus”
(mână) şi reprezintă ca expresie literară „manevrare”, „pilotare”. Conceptul de management a fost
folosit iniŃial în Ńările anglo-saxone, împrumutat fiind din cuvântul francez “manege” (loc unde sunt
dresaŃi caii), sub forma verbului “to manage” (a administra, a conduce), cunoscând apoi o
dezvoltare rapidă pe toate meridianele globului.
De-a lungul timpului, managementul a adunat multe noŃiuni definitorii, astfel putând fi
abordat ca proces, funcŃie, profesie, ştiinŃă şi artă. Plecând de la aceste abordări, se poate spune
că managementul este procesul de planificare, organizare, coordonare, antrenare-motivare şi
control-evaluare din cadrul unei întreprinderi. De asemenea, prin abordarea ca funcŃie şi
profesie managementul se poate definii ca profesia de a coordona, de a conduce un grup de
persoane care au de atins un obiectiv comun. Managementul privit ca ştiinŃă şi arta de a conduce,
are în vedere faptul că exercitarea funcŃiei de manager necesită anumite cunoştinŃe specifice
domeniului şi calităŃi pe care managerul trebuie să le întrunească, precum înŃelegere şi motivare,
îmbinarea analizei cu sinteza şi a teoriei cu practica, abilităŃi şi capacităŃi native.
Managementul prezintă următoarele trăsături:
• dinamism, determinat de mobilitatea şi schimbările apărute atât în cadrul firmei, cât şi în
mediul extern, privind modalităŃile de tratare şi de rezolvare a problemelor apărute;
• stabilitate, ca rezultat al consacrării unor mijloace, metode, tehnici şi modalităŃi de lucru
utilizate în procesul de management;
• continuitate, trăsătură determinată de însăşi continuitatea proceselor, respectiv a
activităŃilor dintr-o firmă;
• repetabilitate, trăsătură determinată atât de continuitatea procesului de management, cât şi
de caracterul ciclic al relaŃiei cauză - efect.
EsenŃa procesului de management este dată de exercitarea funcŃiilor sale fundamentale. Henry
Fayol (1841-1925), un industriaş francez considerat de unii “părintele managementului”, autorul
1
ANUL II DE STUDIU
lucrării „Administration Industrielle et Générale”, în care a delimitat funcŃiile managementului şi

funcŃiunile firmei, a formulat un set de principii ale managementului şi a identificat atributele
managerului. În opinia sa, funcŃiile managementului, în număr de cinci, sunt:
1.2.1. PREVIZIUNEA - ce constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se
determină principalele obiective ale firmei şi componentele sale, alături de resursele şi mijloacele
necesare realizării lor.
1.2.2. ORGANIZAREA - ansamblul proceselor de conducere prin intermediul cărora se
divizează activitatea firmei, delimitându-se responsabilităŃile şi sarcinile corespunzătoare, avându-
se în vedere şi resursele disponibile, precum şi utilizarea lor cât mai eficientă.
1.2.3. COORDONAREA - activitate ce constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se
armonizează deciziile şi acŃiunile personalului firmei şi al subsistemelor sale, în cadrul previziunilor
şi sistemului organizatoric stabilite anterior.
În general coordonarea îmbină două forme:
- bilaterală: care se derulează între manager şi subordonat şi determină obŃinerea rapidă a
feed-back-ului;
- multilaterală: proces de comunicare concomitent între un manager şi mai mulŃi subordonaŃi
(în cadrul şedinŃelor) specifică managementului de tip participativ.
1.2.4. ANTRENAREA-MOTIVAREA - funcŃie întâlnită în literatura de specialitate şi sub
denumirea de “comandă”, reprezintă o combinare între funcŃia de antrenare, ce încorporează
ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să contribuie la stabilirea şi
realizarea obiectivelor previzionate, pe baza luării în considerare a factorilor care îi motivează şi
fundamentul antrenării, constituit din motivare.
1.2.5. CONTROL-EVALUARE - funcŃie definită ca ansamblul proceselor prin care performanŃele
firmei, subsistemelor şi componenŃilor acesteia sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi
standardele stabilite iniŃial, în vederea eliminării deficienŃelor constatate şi integrării abaterilor
pozitive.
FuncŃia de control – evaluare trebuie să aibă caracter:
- preventiv – aplică evaluarea axată pe analiza cauză efect;
- flexibil, capabil să se orienteze şi să se muleze pe caracteristicile şi obiectivele firmei;
- adaptiv, capabilă să se adapteze la schimbările şi dinamismul în care se desfăşoară activitatea
de management.
2
ANUL II DE STUDIU
Cu privire la etapele procesului de management putem emite următoarele afirmaŃii, şi anume

că etapa previzională este caracterizată prin preponderenŃa previziunii şi exercitarea celorlalte
funcŃii ale managementului într-o viziune prospectivă (soluŃii organizatorice, strategii, decizii,
tactici etc.), etapa operaŃională este caracterizată prin preponderenŃa organizării, coordonării şi
antrenării personalului la realizarea obiectivelor cuprinse în planurile şi prognozele (studiul
viitorului firmei în ipoteza în care viitorul poate fi orientat) organizaŃiei/firmei, pe când etapa de
comensurare şi interpretare a rezultatelor se caracterizează prin preponderenŃa exercitării funcŃiei de
evaluare-control.
Legea 58/1998 defineşte activitatea bancară ca o activitate de atragere de depozite sau
alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu.
Managementul băncii se poate defini ca fiind procesul de integrare funcŃională a unui
ansamblu diferenŃiat de activităŃi specifice, centrate pe obŃinerea şi combinarea resurselor umane,
informaŃionale, fizice şi financiare în scopul furnizării profitabile a produselor şi serviciilor bancare.
Obiectul activităŃii bancare, implicit al managementului bancar îl reprezintă moneda şi
subsitutele sale, pe când obiectivul activităŃii bancare este acelaşi ca al oricărei firme, respectiv
maximizarea profitului.
Spuneam că managementul bancar este un domeniu aparte, întrucât are anumite caracteristici
specifice, determinate la rândul lor de specificitatea conŃinutului său, ce îmbracă următoarele forme:
1. specificitatea obiectului, constituit din moneda şi substitutele sale;
2. specificitatea procesului, constând în transformarea monedei în active financiare,
evidenŃiindu-se o diversitate procesuală a transformării, vizând caracteristicile activelor financiare;
3. specificitatea pieŃei, dată de caracteristica proceselor bancare de a avea riscuri
diferenŃiate şi codeterminate, prin intermendiul cărora se ajustează semnificativ rezultatele băncii;
4. specificitatea produselor bancare, determinată de caracteristicile şi destinaŃiile
produselor bancare;
5. specificitatea tehnologică, determinată de specificităŃi le obiectului şi procesului,
centrată pe informaŃie şi nu pe substanŃă, tehnologia bancară utilizând preponderent „echipamente
informatice" care asigură realizarea procesului de transformare şi a serviciilor adiŃionale.
Promovarea unui management performant în cadrul băncii, orientat spre maximizarea
profitului şi minimizarea riscurilor, se realizează într-un mediu economic şi financiar, social şi
3
ANUL II DE STUDIU
politic, care influenŃează modalităŃile şi instrumentele manageriale, eficacitatea şi performanŃele

băncii.
În acest sens, pot fi definite cinci categorii de factori de mediu cu impact asupra
performanŃelor managementului băncii:
1. - factorii reglementativi, instituŃionali concretizaŃi atât prin cadrul organizatoric în care se
realizează activităŃile financiar-bancare, cât şi prin normele legislative de natură economică,
financiară şi bancară prin care este reglementat acest ansamblu de activităŃi, în particular activitatea
bancară. Banca Centrală (în cazul României. BNR) reprezentând autoritatea monetar-bancară la
nivel naŃional;
2. - factorii politici, în particular politica economică şi financiară promovată de către Stat,
care prin intermediul instrumentelor de politică economică acŃionează în sensul atingerii
obiectivelor propuse. În acest sens. instrumentele de politică monetară (rata dobânzii, activitatea
Băncii Centrale pe piaŃa monetară, refinanŃarea. rezervele obligatorii etc.) orientează şi
supraveghează activităŃile bancare, influenŃând nivelul, structura şi evoluŃia variabilelor financiar-
monetare;
3. - factorii economici, mediul concurenŃial în care băncile îşi desfăşoară activitatea, care
ajustează performanŃele, modifică structura produselor bancare, reconfigurează relaŃiile şi
acomodează cererea şi oferta pe pieŃele financiare;
4. - factorii psihosociali, centraŃi pe relaŃiile de încredere între bănci şi clienŃi, pe percepŃia
publică a activităŃii bancare şi pe formarea şi reformarea acestei percepŃii de către bănci prin
instrumentele marketingului bancar;
5. - factorii culturali, a căror influenŃă intersectează influenŃa celorlalŃi factori, sunt cei induşi
de cultura financiar-bancară, de cultura relaŃiilor de piaŃă, de valorile promovate şi dezvoltate în
societate, determinând atitudinile, comportamentele, motivaŃiile etc.
Specificitatea şi caracteristicile managementului bancar determină şi delimitează
domeniile primordiale esenŃiale în care se afirmă atribuŃiile acestuia, configurând structura
managementului desfăşurată pe opt domenii principale : managementul lichidităŃii, managementul
activelor, managementul pasivelor, managementul capitalului, managementul performanŃelor,
managementul riscu-rilor, managementul relaŃiilor umane, managementul pieŃei.
a. Managementul lichidităŃii. Preocuparea prioritară a băncii rezidă în asigurarea
numerarului necesar (lichiditatea) pentru a plăti deponenŃii când există ieşiri de depozite (retrageri),
4
ANUL II DE STUDIU
şi în acest sens banca trebuie să dispună de active lichide sau de posibilităŃi ieftine de procurare a
acestora.
Managementul lichidităŃii evidenŃiază importanŃa rezervelor minime obligatorii şi deŃinerea de
către bănci a unor rezerve suplimentare în vederea evitării costurilor generate de lipsa de lichiditate.
b. Managementul activelor, concretizat în acordarea de împrumuturi care să ofere siguranŃa
restituirii şi în diversificarea portofoliului de acŃiuni pe care banca le deŃine. Maximizarea profitului
prin managementul activelor presupune simultan din partea băncii să acorde împrumuturi
generatoare de venituri înalte şi să reducă riscurile aferente prin constituirea de provizioane.
c. Managementul pasivelor are ca obiectiv obŃinerea de fonduri cu costuri cât mai joase.
Acest domeniu al managementului bancar s-a extins odată cu expansiunea pieŃelor împrumuturilor
pe o zi şi a certificatelor de depozit negociabile, precum şi a altor instrumente financiar inovative.
d. Managementul capitalului vizează necesarul de capital propriu pe care băncile trebuie să-l
deŃină, din trei raŃiuni: evitarea falimentarii băncii; maximizarea venitului acŃionarilor; echilibrarea
între siguranŃa investiŃiei acŃionarilor şi mărimea veniturilor acestora.
e. Managementul riscurilor bancare, bazat pe axioma activităŃilor bancare, care afirmă că
maximizarea profitului implică o expunere la riscuri înalte.
f. Managementul performanŃelor, puternic intersectat cu celelalte domenii ale
managementului bancar, calitatea acestora contribuind şi reflectându-se în performanŃele bancare.
g. Managementul resurselor umane, pornind de la premisa că resursele umane în bănci
constituie vectorul fundamental al succesului. în acest sens. selectarea, pregătirea, promovarea şi
motivarea personalului reprezintă instrumentele esenŃiale ale managementului, concretizate şi
operaŃionalizate în planificarea personalului, administrarea salariilor şi a premiilor, instruirea
profesională, relaŃiile interpersonale etc.
h. Managementul pieŃei, care trebuie să asigure cunoaşterea cerinŃelor pieŃei de către bănci,
respectiv ale clienŃilor, organizarea adecvată a distribuirii produselor, adecvarea structurii
produselor şi serviciilor bancare, promovarea şi configurarea structurilor de rate ale dobânzii care să
consolideze piaŃa proprie.
OperaŃionalizarea managementului bancar utilizează elemente suport, concretizate în metode,
tehnici, instrumente specifice, care au caracter general sau un caracter specific unui domeniu al
managementului sau unei funcŃiuni a băncii.
Între aceste instrumente pot fi evidenŃiate:
5
ANUL II DE STUDIU
- instrumente de planificare;
- instrumente de analiză;
- instrumente de evaluare;
- instrumente de control.
ApariŃia procesului de management a dus implicit la necesitatea existenŃei unor oameni
capabili să conducă, respectiv să coordoneze această activitate, aceştia fiind managerii.
Putem defini profesia de manager ca fiind activitatea de conducere, coordonare a unui grup de
persoane ce au de atins un obiectiv comun. Managerul este persoana responsabilă cu aplicarea
principiilor de management într-o întreprindere, combinând într-o manieră optimă şi eficientă toate
resursele implicate în activitatea desfăşurată, respectiv resursele materiale, resursele financiare şi
resursele umane, astfel încât să fie îndeplinite obiectivele firmei şi în principal maximizarea
profitului.
Realizarea performantă a acestor roluri de către managerul bancar, şi îndeosebi a rolurilor
relaŃionale, presupune existenŃa şi dezvoltarea unor calităŃi necesare acestuia, care vor condiŃiona în
bună parte succesul actului de management, putând fi identificate patru grupe de calităŃi:
a) - calităŃile profesionale sunt cele necesare pentru realizarea activităŃilor specializate şi
tehnicizate care se desfăşoară în mediul bancar şi financiar, pentru înŃelegerea corectă a
operaŃiunilor şi instrumentelor utilizate:
b)- calităŃile comunicaŃionale, de înŃelegere şi motivare a comportamentului grupurilor
umane, necesare abordării componentelor informale ale funcŃionării unei bănci;
c) - calităŃile conceptual-analitice, necesare îmbinării analizei cu sinteza teoriei cu practica,
conceptualizării cu operaŃio-nalizarea, abstractizării cu concretizarea;
d) - calităŃile vocaŃionale, intrinseci fiinŃei psiho-spirituale a managerului, manifestate prin
abilităŃile şi capacităŃile native, prin uşurinŃa operării şi interpretării.
Pentru delimitarea şi eliminarea unor posibile dereglări, băncile îşi asumă şi trebuie să
respecte anumite norme, şi anume:
norme impuse de către Stat, respectiv autoritatea monetară, norme obligatorii pentru toate
băncile, fiind concretizate în legislaŃia bancară;
norme autoimpuse, elaborate de către fiecare bancă în parte, dar care trebuie să respecte
legislaŃia bancară în vigoare.
Reglementările bancare se referă la trei aspecte distincte ale activităŃii bancare, şi anume:
6
ANUL II DE STUDIU
a) autorizarea constituirii entităŃii bancare;

b) funcŃionarea acesteia conform principiilor rentabilităŃii, lichidităŃii şi solvabilităŃii;
c) supravegherea activităŃii bancare.
În general, sistemul bancar dintr-o Ńară cuprinde:
- cadrul instituŃional - format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere),
bănci comerciale şi alte instituŃii financiare asimilate acestora;
- cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.
Organizarea sistemului bancar, ca parte componenŃă a sistemului financiar, se realizează pe
baza unor principii definitorii specifice economiei de piaŃa:
A) construcŃia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituŃiilor de reglementare şi de
coordonare, în particular. Banca Centrală, de entităŃile bancare operative:
B) asigurarea autonomiei entităŃilor bancare într-un cadru reglementat la nivel naŃional şi
internaŃional;
C) constituirea unui cadru organizatoric unitar;
D) promovarea diferenŃierii şi specializării instituŃiilor bancare;
E) realizarea unei configuraŃii funcŃionale, în cadrul acesteia având un rol primordial
organismele de credit.
Din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratată într-o triplă perspectivă:
a) perspectiva ierarhică, subcoordonativă. prin care banca este structurată pe nivele
ierarhice, organizarea vizând atât conducerea băncii, cât şi activităŃile operaŃionale, executive, care
asigură realizarea produselor şi serviciilor băncii;
b) perspectiva funcŃională, prin care banca este organizată conform funcŃiunilor băncii,
atributele conducerii fiind ataşate diferenŃiat fiecărei funcŃiuni (productivă, financiară, comercială
etc.);
c) perspectiva configuraŃională prin care banca este organizată pe centre operaŃionale
(centrală, sucursală, filială, agenŃie, oficiu), în cadrul fiecărui centru realizându-se selectiv
funcŃiunile băncii şi atributele conducerii, organizarea în această perspectivă generând reŃeaua
bancară.
Cele trei perspective organizatorice considerate în interdependenŃa lor constituie
arhitectura băncii.
7
ANUL II DE STUDIU
În literatura de specialitate vom întâlni, în principal, următoarele tipuri de bănci:

• banca centrala – instituŃie bancară aflată în vârful piramidei bancare, cu rol de
supraveghere şi organizare a relaŃiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât şi pe
extern;
• băncile comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci (altele decât banca centrală).
Din punct de vedere al tipului de operaŃiuni pe care le efectuează, băncile comerciale pot fi
clasificate în bănci universale şi bănci specializate, după cum urmează:
• bănci universale – acele bănci comerciale care efectuează toate operaŃiunile bancare şi nu
îşi limitează activitatea la anumite sectoare ;
• bănci specializate – desemnează băncile comerciale sau instituŃiile de tip bancar, care, de
regulă, alături de operaŃiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent operaŃiuni bancare de un
anumit tip sau fac parte dintr-un anumit domeniu.
Făcând o paranteză la cele prezentate mai sus, putem clasifica băncile şi după tipul
capitalului băncii, respectiv:
• bănci naŃionale cu capital ce provine dintr-o singură Ńară;
• bănci internaŃionale, al căror capital provine din două sau mai multe Ńări şi a căror
activitate specifică se desfăşoară la nivel internaŃional sau mondial, depăşind astfel graniŃele unei
Ńări. Astfel de bănci sunt Banca Mondială, Banca Europeana pentru ReconstrucŃie şi Dezvoltare etc.
Banca NaŃională a României a fost întemeiată la 11/23 aprilie 1880. Primul guvernator al
acesteia a devenit Ion Câmpineanu, ce ocupa funcŃia de Ministru de FinanŃe. Ctitorul băncii,
Eugeniu Carada a condus organizarea şi funcŃionarea Imprimeriei alături de Emil Costinescu, pe
când de organizarea contabilă a Băncii s-a ocupat Theodor Ştefănescu.
Din cauza războiului, în noiembrie 1916 Banca NaŃională a fost evacuată la Iaşi, administraŃia
militară germană sechestrând sediul şi bunurile BNR Astfel, tezaurul Băncii a fost mutat la Iaşi,
iar apoi transferat în Rusia sub paza şi garanŃia guvernului rus.
Conform prevederilor Legii privind Statutul BNR (Legea nr.312/2004), obiectivul
fundamental al BNR este asigurarea şi menŃinerea stabilităŃii preŃurilor.
Consiliul de administraŃie al BNR este alcătuit din:
• Guvernator ;
• Prim-viceguvernator;
• 2 Viceguvernatori ;
8
ANUL II DE STUDIU
• 5 Membri .
Resursele bancare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune o bancă, utilizate
în operaŃiile sale de creditare şi alte operaŃiuni specifice, constituite din capitalul social, fondul de
rezervă, alte fonduri constituite etc.
Resursele unei bănci sunt alcătuite din două componente majore. Prima componentă este
reprezentată de resursele proprii, în timp ce a doua se bazează pe resursele atrase.
La rândul lor resursele proprii se pot grupa în:
• resurse proprii stabile, alcătuite din capitalul social, fondul de rezervă,
primele legate de capitalul vărsat;
• resurse proprii temporare, fiind constituite din rezerva generală pentru
riscul de credit, provizioane pentru riscul de credit, dividendele de plată, impozitele
constituite până la termenul de exigibilitate.
Pentru a crea un climat concurenŃial favorabil între bănci a fost elaborată norma COOKE,
exprimând formal adecvarea capitalului conform raportului de mai jos:
Fonduri proprii
N.C. = ---------------------- * 100 ≥ 8%
Active ponderate
Resursele atrase pot fi grupate, în funcŃie de caracteristica funcŃională, în două categorii:
a) depozitele bancare sunt, resurse atrase şi existente funcŃional în portofoliul băncii sub
forma:
1) conturilor de disponibilităŃi;
2) depozitelor (conturi) de economii la vedere,
3) depozitelor la termen.
b) resursele atrase „nedepozit” sunt procurate de bancă în situaŃii dificile disfuncŃionale şi pot
căpăta următoarele forme:
1) împrumuturi de la Banca Centrală (credite de refinanŃare
2) împrumuturi pe piaŃa interbancară, de la alte bănci,
3) vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie, a obligaŃiunilor guvernamentale sau a altor
hârtii de valoare din portofoliul băncii.
PreŃul serviciilor bancare şi costul depozitelor au mare importanŃă, datorită sensibilităŃii tot
mai mari la rata dobânzii a instrumentelor bancare, pasive sau active, cât şi disponibilităŃii costurilor
9
ANUL II DE STUDIU
de tranzacŃie (ale conturilor de tranzacŃie purtătoare de dobândă). La stabilirea preŃurilor produselor

şi serviciilor bancare se iau în considerare ratele dobânzii pe piaŃă şi preŃul tranzacŃiilor.
Băncile dispun de trei tehnici de stabilire a pretului:
• costul plus marja de profit, care implică cunoaşterea costurilor şi marjei de profit
pe unităŃi de produse şi servicii;
• volumul veniturilor, care implică menŃinerea unui nivel mare al preŃului pentru a
atrage un volum mare de clienŃi. Se presupune că variaŃia costurilor băncii nu este
proporŃională cu volumul depozitelor şi serviciilor bancare şi, deci, cu cât volumul creşte, cu
atât creşte şi profitul bancar (economia de scară);
• imitarea liderului este facilă, datorită îndeosebi constrângerilor reglementative.
Structura serviciile bancare se compune din trei categorii, respectiv:
• servicii active, prin introducerea cărora se atrag noi clienŃi;
• servicii substituite, când clienŃii sunt ai băncii, însă îşi transferă preferinŃa către noul
serviciu;
• servicii pasive, a căror abandonare se impune în lipsa unei modernizări sau adaptări.
Conceptul de plasament bancar poate fi definit ca o investiŃie într-un activ care, se
presupune, că va aduce în viitor, profit. Din perspectiva băncilor, plasamentele bancare reprezintă
plasarea disponibilităŃilor băneşti sub formă de credite si derivate ale acestora, urmărind obŃinerea
unui profit cu un risc minim.
Portofoliul de investiŃii al unei bănci cuprinde:
titluri financiare (acŃiuni, obligaŃiuni, bonuri de trezorerie etc.);
titularizarea (titrizarea) unor produse bancare (credite, depozite);
titluri de credit (bilete la ordin, cambii, cecuri etc.);
participaŃii bancare;
valori de tezaur.
Creditul se prezintă ca un împrumut, fiind reprezentat de o relaŃie bănească apărută în
legătură cu acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice, cu condiŃia de a fi
rambursate la un termen, numit scadenŃă.
Creditele se grupează după următoarele criterii:
după scadenŃă:
credite pe termen scurt, de exploatare, care sunt asociate fondului de rulment al firmei;
10
ANUL II DE STUDIU
credite pe termen mediu şi lung (cu scadenŃa peste un an);

credite la termen, asociate investiŃiilor, adică cheltuielilor de capital ale firmei.
Creditele de exploatare pot fi cu suma fixă, prin cont curent (linii de credit, reînnoibil sau nu),
credite de scont (pe bază de efecte comerciale), credite de forfetare, credite factoring.
O categorie de credite de investiŃii o reprezintă laesingul (credit de locaŃie), care permite
utilizarea bunului prin închiriere şi cumpărarea eventuală a acestuia, la sfârşitul perioadei de
închiriere.
după modul de asigurare pot fi:
credite asigurate asigurarea realizându-se fie la instituŃii specializate, fie prin bunuri
asociate (colaterale);
neasigurate.;
după preŃul împrumutului creditele pot fi:
cu rată fixă a dobânzilor;
cu rată variabilă care la rândul lor pot fi cu rată de bază, cu rată suplimentară (plus-rata),
cu rată multiplu, cu rată plafon.
Gestionarea portofoliului de titluri de credit de către bancă presupune realizarea a două
categorii de operaŃiuni:
scontarea, care constă în transmiterea, de către beneficiarul unui titlu comercial, dovedit
prin giruri, către bancă a proprietăŃii asupra titlului în schimbul unui preŃ, care reprezintă valoarea
actualizată a titlului, deducându-se din valoarea nominală, scontul şi comisionul.
forfetarea, care reprezintă cumpărarea de către o bancă specializată a oricărui instrument
financiar tras de către vânzător asupra cumpărătorului, banca de forfetare asumându-şi anumite
riscuri contra unei taxe de forfetare.
ParticipaŃia reprezintă participarea băncii cu fonduri la capitalul social al unor societăŃi
financiare sau nefinanciare în momentul constituirii, cu ocazia majorării capitalului, prin
achiziŃionarea unui pachet de acŃiuni.
Valorile de tezaur sunt constituite din bunuri cu valoare ridicată, precum bijuterii, obiecte de
artă etc. a căror achiziŃionare şi gestionare vizează menŃinerea solvabilităŃii băncii şi consolidarea
perenităŃii şi încrederii clienŃilor.
11
ANUL II DE STUDIU
Organizarea şi administrarea plăŃilor

O plată are ca efect trecerea în proprietatea beneficiarului plăŃile unor active monetare
acceptate de către acesta, descărcând plătitorul de obligaŃia monetară pe care a contractat-o. Acest
transfer se realizează fie prin remitere de numerar, fie printr-un credit-transfer de active monetare
de natura depozitelor bancare transferabile, obiectul transferat constituindu-l, în toate situaŃiile,
moneda, banul care preexista momentului plăŃii.
Setul de înŃelegeri (aranjamente) privind descărcarea obligaŃiilor asumate de subiecŃii
economici, ori de câte ori aceştia achiziŃionează resurse reale şi financiare, formează sistemul de
plăŃi, sistem constituit din:
instituŃii, care furnizează servicii de plăŃi;
formele de creanŃe transferate;
metodele şi mijloacele de transfer ale acestor creanŃe, inclusiv controlul mesajelor de
instrucŃiuni, canalele de comunicaŃie, relaŃiile contractuale.
Atunci când numerarul nu prezintă avantajul de a fi mijlocul de plată cel mai convenabil şi
este folosită o formă intermediară a plăŃii, respectiv prin intermediul unor conturi, rezultă că vor
exista nişte tranferuri bancare. Aceste transferuri pot fi:
intrabancare, atunci când partenerii relaŃiei de plată deŃin conturi la aceeaşi bancă;
interbancare, când se utilizează conturi corespondente
Sistemele de transfer interbancar pot fi:
cu procesare în timp real (pe bază individuală, în momentul când sunt iniŃiate);
cu procesare pe pachete (pe seturi, la un unic moment de timp).
În categoria conturilor bancare aflate la dispoziŃia clienŃilor se includ:
• conturi de disponibilităŃi, prin care se fac operaŃiuni de încasări şi plăŃi curente, soldul
contului putând fi doar creditor;
• conturi curente, prin care se pot efectua acordări şi rambursări de credite, soldul debitor
reflectând credite existente, iar soldul creditor reflectând disponibilul existent în bancă;
• conturi de depozite, la vedere sau la termen în funcŃie de opŃiunea clientului, soldul putând
fi doar creditor;
• conturi de credite, utilizate pentru evidenŃierea şi urmărirea acordării creditelor, soldul
contului la un moment dat putând fi doar debitor;
12
ANUL II DE STUDIU
• conturi cu destinaŃie specială, prin care se efectuează prestaŃii bancare speciale precum
acreditive, cecuri certificate, conturi aferente cârdurilor etc.
Referitor la operaŃiunile de plăŃi prin intermediul conturilor bancare se precizează că astfel de
plăŃi pot fi efectuate fie utilizându-se numerarul, fie decontarea fără numerar.
Ordinul de plată reprezintă orice dispoziŃie necondiŃionată dată în formă scrisă unei instituŃii
de credit de a plăti o anumită sumă de bani, unui beneficiar.
Cecul reprezintă, în general, un ordin necondiŃionat dat în scris de către o persoană (titularul
unui cont creditor deschis la banca respectivă) unei alte persoane care trebuie să fie o bancă, semnat
de către persoana care a dat ordinul şi solicitând băncii să plătească la cerere o anumită sumă de
bani fie la ordinul titularului de cont, fie la ordinul unui terŃ, fie la ordinul purtătorului.
Cambia reprezintă o obligaŃie scrisă de a plăti sau de a face să se plătească, la scadenŃă, o
sumă de bani determinată. Reprezintă totodată un titlu de credit şi un instrument de plată
negociabil.
Biletul la ordin este un instrument prin care emitentul îşi ia angajamentul de a plăti
beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al instrumentului o sumă determinată, la o
anumită dată. Biletul la ordin este un titlu de credit care pune în legătură în procesul creării sale
două persoane: emitentul şi beneficiarul.
Acreditivul este o modalitate de plată prin care plătitorul solicită băncii să asigure anticipat,
din disponibilităŃile pe care le are sau din credite, sumele necesare efectuării plăŃilor pentru livrări
de mărfuri, executării de lucrări sau prestări de servicii.
Scrisoarea de garanŃie bancară constituie un angajament irevocabil al băncii de a plăti, în
cazul în care clientul său nu-şi poate onora la scadenŃă obligaŃiile sale contractuale, reprezentând o
modalitate de plată.
Transferul electronic al fondurilor reprezintă o metodă electronică de plată foarte simplă prin
care se realizează una dintre cele mai vechi funcŃii ale băncii, şi anume transferul de bani.
Transferul electronic al fondurilor reprezintă, practic, o facilitate la dispoziŃia clienŃilor pentru
efectuarea de plăŃi, fără a apela la numerar sau cecuri. Fondurile sunt transferate electronic din
contul clientului, via terminalul unui calculator, în contul vânzătorului.
Cardul reprezintă un instrument de plată bazat pe mijloace electronice, respectiv un suport de
informaŃie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deŃinătorului său să utilizeze
disponibilităŃile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să
13
ANUL II DE STUDIU
utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea
deŃinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a anumitor operaŃiuni, precum:
• retragere de numerar;
• plata bunurilor şi serviciilor la comercianŃii acceptanŃi;
• plata impozite şi taxe, amenzi, penalităŃi;
• transferurile de fonduri între conturi;
Cardul prezintă următoarele trăsături generale:
A.Elementele de identificare ale emitentului:
Numele şi marca instituŃiei financiar-bancare emitente a cardului,
Însemnele şi mărcile organizaŃiei internaŃionale de plată prin card a cărei membru
este banca emitentă;
Elemente de identificare ale tipului de card.
B. Elementele de personalizare:
Numele şi prenumele posesorului autorizat;

Numărul de cod al cardului care conŃine numărul de identificare al emitentului şi al
posesorului.
C. Elementele de securitate:
Holograma;
Simbolul tipului de card;
Datele privind termenul de valabilitate al cardului;
Banda magnetică de pe spatele cardului, care conŃine elemente codificate de
individualizare a cardurilor;
Specimenul de semnătură al posesorului autorizat;
Alte caractere imprimate în relief.
În comerŃul internaŃional se cunosc patru metode de plată:
Plata în avans;
Contul deschis (open account);
Incasso-ul documentar;
Acreditivul documentar.
14
ANUL II DE STUDIU
Lichiditatea, în sens general, face referire la o caracteristică a activelor, exprimând

capacitatea acestora de a se transforma rapid, cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă, respectiv
numerar sau disponibil în cont curent.
Lichiditatea bancară, spre deosebire de lichiditatea activelor, priveşte mai degrabă gestiunea
pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Astfel, lichiditatea bancară
exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanŃa operaŃiunile curente.
Activitatea de trezorerie reprezintă centrul de comandă şi de control al fluxurilor financiare
şi monetare ale băncii.
Activitatea de trezorerie se concretizează într-un ansamblu coerent şi interdependent de
operaŃiuni, delimitate în trei categorii:
1. operaŃiuni active, ce reprezintă în general procesul de plasare a fondurilor în diferite active
purtătoare de dobândă pentru optimizarea profitului şi pentru a reduce marja de risc.
2. operaŃiuni pasive, ce reprezintă pentru bancă operaŃiuni de atragere şi constituire a
resurselor.
3. monitorizarea riscurilor, cuprinzând:
controlul resurselor şi plasamentelor;
controlul nivelului şi marjei dobânzii;
analiza gap-ului;
supravegherea poziŃiei valutare.
PoziŃia monetară a unei bănci reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor activelor sale
lichide, gestiunea acestora constituind elementul principal al gestiunii lichidităŃii.
Componentele poziŃiei monetare a unei bănci sunt următoarele:
Numerarul,
Disponibilul în contul de rezervă la Banca Centrală
Disponibilul în conturi curente la alte bănci
Sumele de încasat de la alte bănci
Rezervele minime obligatorii sunt determinate de normele autorităŃii bancare şi de structura
depozitelor, fiind stabilite relativ pentru fiecare tip de depozit bancar în parte. Rezervele minime se
calculează după următoarea formulă:
Ri= ∑ ri x di, unde
15
ANUL II DE STUDIU
i- tip de depozit bancar;

Ri- rezerva minimă obligatori corespunzătoare tipului de depozit;
ri- rata minimă obligatorie;

di- mărimea absolută a depozitelor i.
Nevoile de lichiditate reprezintă obligaŃii imediate cărora banca trebuie să le facă faŃă, pentru
a fi în continuare recunoscută ca intermediar financiar.
Structura surselor de lichiditate este următoare:
surse tradiŃionale, compuse din activele lichide şi împrumuturi;
surse noi, generate de generate de folosirea unor tehnici şi instrumente financiare noi
(cumpărarea de obligaŃiuni cu opŃiune, titularizarea creditelor, operaŃiuni pe piaŃa monetară sau pe
piaŃa de capital).
Provocarea majoră pentru conducerea băncii o reprezintă reducerea riscului, risc care poate
avea un impact considerabil asupra valorii instituŃiei financiar-bancare respective, atât un impact
sub forma unor pierderi direct suportate, cât şi un impact cauzat de efectele asupra clientelei,
personalului, acŃionarilor, partenerilor şi chiar asupra autorităŃii centrale bancare.
Riscul exprimă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinŃe adverse pentru
instituŃia bancară, iar expunerea la risc reprezintă valoarea actuală a tuturor pierderilor sau
cheltuielilor suplimentare pe care le-ar suporta aceasta.
I.În funcŃie de expunerea la risc:

1. Riscuri pure, ce apar ca urmare a activităŃii bancare curente şi pot fi diferenŃiate în:
• Riscuri fizice: distrugeri de clădiri, avarieri etc.;

• Riscuri fiduciare: pierderi de date, documente, arhive etc.;
• Riscuri frauduloase: bancnote false, contrafacere ce-curi si carduri etc.;
• Riscuri de răspundere: nerespectarea normelor, acor-dări abuzive de credite etc.
2. Riscuri lucrative (speculative), generate de tendinŃa realizării unui profit mai ridicat prin
activităŃi ce au drept consecinŃă cheltuieli suplimentare, implicând totodată posibile pierderi mai
mari.
II. În funcŃie de caracteristicile băncii:

1. Riscuri financiare, dintre care cele mai importante sunt:
16
ANUL II DE STUDIU
• riscul de lichiditate;
• riscul de faliment;
• riscul de creditare.
2. Riscuri de prestare, riscuri ce afectează sfera de servicii bancare, dintre care amintim:
• Riscul operaŃional - incapacitatea băncii de a asigura servirea eficientă a clienŃilor;

• Riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;
• Riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei
şi condiŃiilor date;
• Riscul inovării asociat introducerii unui produs nou pe piaŃa bancară.
3. Riscuri ambientale, ce se referă la posibilitatea ca o schimbare adversă de mediu să
afecteze negativ profitul băncii:
• Riscul de fraudă, identificat prin posibile furturi;
• Riscul economic, legat de posibilele evoluŃii adverse ale mediului economic;
• Riscul concurenŃial, influenŃat de modificarea raporturilor de piaŃă în defavoarea
băncii;
• Riscul legal, asociat evoluŃiei cadrului normativ în defavoarea băncii.
O altă clasificare a riscurilor bancare, dintr-o perspectivă interesantă, este cea dată de Banca
Reglementelor InternaŃionale, clasificare pe care o vom prezenta succint în cele ce urmează.
1) Riscuri financiare, precum:

• riscul ratei dobânzii ;
• riscul cursului de schimb ;
• riscul de lichiditate ;
• riscul titlurilor cu venit variabil .
2) Riscuri legate de parteneri
• riscul clientelei ;
• riscul apărut pe piaŃa interbancară;
• riscul de Ńară ;
• riscul de credit .
3) Riscuri comerciale
• riscul de produse ;
17
ANUL II DE STUDIU
• riscul serviciilor;
• riscul de plată;
• riscul de imagine
4) Riscuri legate de forŃa de muncă ca număr, structură ori ca pregătire profesională;
5) Riscuri operaŃionale şi tehnice, legate de calitatea operaŃiunilor, de nivelul de
informatizare, etc.
6) Riscuri ale gestiunii interne:

• riscul de reglementare ;
• riscul de deontologie (al personalului);
• riscul de strategie ;
• riscul de insuficienŃă funcŃională;
• riscul resurselor umane ;
• riscul de comunicare ;
• riscul controlului intern total şi financiar.
Falimentul, în sens general, reprezintă imposibilitatea unui comerciant de a-şi mai continua
activitatea datorită ajungerii în stare de insolvabilitate şi încetare a plăŃilor sale.
Plecând de la definiŃia dată falimentului, rezultă că falimentul bancar se referă la aflarea unei
bănci în stare de insolvabilitate.
Strategia, ca instrument al managementului în general, vizează elaborarea unui plan de
direcŃie în ceea ce priveşte desfăşurarea activităŃii unei firme.
Adaptarea băncii la schimbare, în condiŃiile evoluŃiilor economico-financiare actuale,
presupune înŃelegerea şi promovarea diferenŃiată a următoarelor forme de strategie:
a) strategia de cucerire, care estimează locul în cursa de afirmare a băncii pe plan naŃional,
regional şi mondial;
b) strategia de repliere, restaurare, care implică recunoaşterea slăbiciunilor băncii în mediul
concurenŃial şi plasarea în poziŃii subordonative;
c) strategia de consolidare, specifică fazelor de avânt al băncilor, de asumare a propriei
dezvoltări.
Strategia bancară poate fi definită ca reprezentând ordonarea unor valori prioritare ale
activităŃii bancare, precum şi a unor componente ale politicilor bancare vizând principalele domenii
18
ANUL II DE STUDIU
ale activităŃii băncilor, elaborarea strategiilor presupunând determinarea obiectivelor, a misiunii şi

finalităŃilor băncii, stabilirea metodelor şi instrumentelor, a mijloacelor de realizare a obiectivelor,
prin politici şi programe adecvate.
Elaborarea strategiei băncii reprezintă esenŃa managementului strategic al acesteia, al cărui
proces se caracterizează printr-un triptic operaŃional:
1) analiza strategică, care presupune luarea în considerare a obiectivelor, situaŃiei concrete,
resurselor disponibile, a restricŃiilor (constrângerilor);
2) alegerea strategiei, care implică identificarea opŃiunilor, evaluarea acestora, precum şi
formularea opŃiunii preferate;
3) implementarea strategiei, concretizată în planificarea modului de acŃiune în baza opŃiunii
alese, punerea în practică a acesteia, monitorizarea realizării şi compararea rezultatelor cu
obiectivele.
Componentele definitorii ale unei strategii bancare sunt:
- previziunile (proiecŃiile);
- planurile;
- bugetele şi programele.
Analiza financiară este definită, într-o formulare extensivă, ca fiind ansamblul de
instrumente şi de metode de diagnostic, având ca obiectiv formularea unei aprecieri cu privire atât
la situaŃia financiară, cât şi la performanŃele băncii, ca entitate economică dispunând de autonomie
reală în desfăşurarea activităŃii.
Analiza financiară a băncii se realizează în diverse perspective temporale:
analiza statică, care permite studierea patrimoniului considerat ca o „stare” a
utilizărilor şi resurselor cumulate la un moment dat şi valorificând informaŃiile din
bilanŃ;
analiza dinamică, care abordează ansamblul fluxurilor ce tranzitează banca şi
valorifică informaŃii, fie din contul de rezultate, fie din tabloul de finanŃare sau de
fluxuri.
Profitabilitatea este factorul determinant care condiŃionează evoluŃia viitoare, dezvoltarea şi
consolidarea băncii, profitul (rezultatul) brut, ca diferenŃă între veniturile băncii şi cheltuielile
acesteia, fiind indicatorul care reflectă eficienŃa întregii activităŃii, sintetizând influenŃa tuturor
19
ANUL II DE STUDIU
variabilelor! cantitative şi calitative care acŃionează direct sau indirect asupra veniturilor si
cheltuielilor.
Controlul de gestiune reprezintă un sistem de evaluare a responsabilităŃilor şi de ameliorare a
performanŃelor prin utilizarea unui ansamblu de instrumente de gestiune, vizând două aspecte:
- aspectul retrospectiv, când se raportează la perioada trecută de gestiune a băncii, în scopul
de a determina indicatorii de costuri, de productivitate, tabloul de bord etc.
- aspectul prospectiv, când se implică în determinarea obiectivelor şi mijloacelor băncii, într-
un orizont de timp determinat.
Tipologia centrelor de responsabilitate

In funcŃie de criteriile şi caracteristicile evidenŃiate mai sus, într-o bancă pot fi delimitate
patru categorii de centre de responsabilitate.
a. Centre de profit
Responsabilul unui centru de profit dispune de un anumit nivel al costurilor şi veniturilor.
Măsura performanŃei sale globale se exprimă printr-o marjă, o contribuŃie, un rezultat. într-o bancă,
centre de profit sunt sucursalele, agenŃiile, filialele şi, uneori, diviziile sau departamentele de
exploatare (de piaŃă, de valori mobiliare, de trezorerie etc.).
b. Centre de costuri
Responsabilul gestionează costurile centrului, performanŃele sale globale măsurându-se prin
nivelul costurilor prestaŃiilor. Nivelul său de activitate depinde de acela al utilizatorilor prestaŃiilor
sale, contabilitatea sa trebuind să-i permită evidenŃierea elementelor de performanŃă care-i sunt
atribuite. Asemenea centre, într-o bancă, sunt cele de prelucrare a titlurilor sau de gestiune a
creditelor.
c. Centre de servicii generale sau support
Acestea sunt centre de costuri, fiind însă dificilă calcularea costurilor operaŃiei, căci
activitatea lor nu are un caracter repetitiv. Responsabilul centrelor trebuie să se încadreze în bugetul
funcŃional, asigurând pertinenŃa serviciilor sale. Asemenea centre într-o bancă sunt cele de studii, de
formare profesională, de informatică, de imprimerie etc.
d. Centre de susŃinere sau de structură
Sunt centre de costuri, asigurând susŃinerea activităŃilor celorlalte centre, fiind centre
funcŃionale, precum contabilitatea centrală, departamentul de resurse umane, conducerea generală a
20
ANUL II DE STUDIU
băncii. Pe planul gestiunii nu este posibilă definirea relaŃiei cauzale între costuri şi rezultate,
instrumentele de gestiune, de pilotaj fiind exclusiv calitative, precum procedurile de bugetizare.
Măsurarea rentabilităŃii este obiectivul major al controlului de gestiune în bănci, măsurare
caracterizată prin complexitate şi multidimensionalitate, rentabilitatea putând fi calculată pe produs,
pe client, pe activitate şi pe centru de profit.
Rentabilitatea pe centru de profit permite să se delimiteze, să se detaşeze, pe centru de
profit, rezultatul băncii şi să se aprecieze elementele interne de competitivitate a băncii.
Se porneşte de la schema clasică a formării progresive a rezultatului net
- venit net bancar,
- cheltuieli de exploatare;
= excedentul brut al exploatării
- amortismentele
+/- dotaŃii şi reluări de provizioane
+/- pierderi şi profituri
+/- diverse impozite
= Rezultat net
BILIOGRAFIE
1. Dedu, V., Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, 2003;

2. Manolescu, Gh., Monedă şi management bancar, Editura FundaŃiei România de Mâine, 2001;
3.Mihu Stefan, Susmanschi Georgiana, Management bancar, Editura Europolis, 2008;
4. xxx Legea nr.58/1998, republicată, privind activitatea bancară.
21

Limbă

Management Financiar Bancar

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Management Financiar Bancar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANTA

MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

lucrării „Administration Industrielle et Générale”, în care a delimitat funcŃiile managementului şi

Cu privire la etapele procesului de management putem emite următoarele afirmaŃii, şi anume

politic, care influenŃează modalităŃile şi instrumentele manageriale, eficacitatea şi performanŃele

a) autorizarea constituirii entităŃii bancare;

În literatura de specialitate vom întâlni, în principal, următoarele tipuri de bănci:

de tranzacŃie (ale conturilor de tranzacŃie purtătoare de dobândă). La stabilirea preŃurilor produselor

credite pe termen mediu şi lung (cu scadenŃa peste un an);

Organizarea şi administrarea plăŃilor

Numele şi prenumele posesorului autorizat;

Lichiditatea, în sens general, face referire la o caracteristică a activelor, exprimând

i- tip de depozit bancar;

ri- rata minimă obligatorie;

I.În funcŃie de expunerea la risc:

• Riscuri fizice: distrugeri de clădiri, avarieri etc.;

II. În funcŃie de caracteristicile băncii:

• Riscul operaŃional - incapacitatea băncii de a asigura servirea eficientă a clienŃilor;

1) Riscuri financiare, precum:

6) Riscuri ale gestiunii interne:

ale activităŃii băncilor, elaborarea strategiilor presupunând determinarea obiectivelor, a misiunii şi

Tipologia centrelor de responsabilitate

1. Dedu, V., Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, 2003;

S-ar putea să vă placă și