15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 15 noiembrie 2009

Text: Genesa 9:18-29
Titlu: O inimă muşcată de păcat pe care doar Dumnezeu o poate vindeca
Vorbitor: Beniamin Fărăgău

I. Introducere
De o bună vreme suntem în Genesa primele unsprezece capitole; este istoria primară a omului pe
care este clădită întreaga Scriptură, toată lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Suntem în cap.9 unde
Noe a ieşit din corabie şi a făcut un altar, a adus o jertfă Domnului. Domnul îl binecuvântează,
încheie cu el un legământ şi ne-am aştepta ca de aici istoria omului să zboare pur şi simplu. Ce a fost
rău a fost înecat în apele Potopului şi de acum am aştepta o lume nouă, am aştepta ca toate lucrurile
să fie altfel decât înainte de Potop.

Poate că şi dumneavoastră, ca şi mine, aţi auzit deseori o întrebare: De ce a trebuit să moară însuşi
Fiul lui Dumnezeu pentru păcatele noastre? De ce nu a găsit Dumnezeu, dacă este suveran, o soluţie
mai simplă? De ce să treci prin apa botezului, în care celebrezi moartea şi învierea ta împreună cu
Hristos? Pentru că nu celebrezi doar o moarte şi o înviere, ci moartea împreună cu Hristos şi învierea
ta împreună cu El.

Dumineca trecută am văzut că în apele Potopului Dumnezeu a nimicit pe cei răi. A rămas în corabie
cel mai bun dintre cei mai buni. Scriptura spune: Noe era neprihănit între cei din vremea lui; Noe
umbla cu Dumnezeu. Dar întrebarea pe care ţi-o pui în timp ce corabia dă să acosteze pe vârful
Muntelui Ararat, este: S-au înecat oare relele omenirii întregi în apele Potopului? A eradicat în felul
acesta Dumnezeu răul de pe pământ şi acum societatea umană va putea înflori fără pecinginea adusă
din Grădina Edenului prin neascultare?

II. Cel mai bun dintre cei buni: o inimă atinsă de păcat
În toamnă am fost la un prieten şi m-a invitat în livada lui, şi cu mâna mea am cules mere superbe;
abia le puteam apuca în mână, atât erau de mari şi frumoase. Şi mi-am umplut coşul cu grijă, ştiam că
nu trebuie să le lovesc ca să nu se strice. Le-am dus acasă, şi cu aceeaşi grijă le-am pus pe toate în
lăzi. La un moment dat Norica vrea să facă o prăjitură cu mere, se duce şi ia din merele acelea
frumoase, şi când le taie toate erau negre la mijloc. Mi-am zis: Nu se poate! În mod special am ţinut
să nu le lovesc, am ţinut să am mare grijă de ele, să le aşez cu grijă, să le pregătesc pentru iarnă...

Am stat şi m-am gândit, ce lucruri ciudate se întâmplă! Dacă nici mărul acela superb la suprafaţă nu-i
totdeauna sănătos la mijloc, cum o fi omul odată ce păcatul l-a atins?

Ascultaţi-l pe Pavel spunându-ne adevărul în faţă, fără multe ocolişuri: O, nenorocitul de mine, cine
mă va izbăvi de acest trup de moarte? De acest trup muşcat de moarte, de păcat, prin neascultarea
noastră de Dumnezeu? Răspunsul vine în versetul următor, şi răspunsul vine totdeauna numai aşa:
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos! O inimă muşcată de păcat nu
poate fi vindecată, nu poate fi reparată decât de intervenţia directă a lui Dumnezeu.

Procesul selecţiei naturale nu funcţionează în domeniul acesta. Poţi să iei pe cel mai bun dintre cei
mai buni, şi când îl tai şi te uiţi la inima lui, vei vedea că e strâmbă şi stricată; şi toate relele pornesc
din inima aceea care părea bună, nu a fost alta ca ea pe pământ.

Aş vrea să priviţi împreună cu mine istoria de după Potop. Când citiţi Genesa nu ştiţi exact cât timp
trece între un verset şi altul, între un eveniment şi altul, de aceea, tot ce ştiu este că după un an şi vreo

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
1
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

zece zile corabia a poposit pe Muntele Ararat, şi textul spune că: Noe a ieşit afară împreună cu fiii
săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce
mişcă pe pământ după soiul lor, au ieşit din corabie.

Îl văd pe Noe zidind un altar Domnului; ... a luat din dobitoacele curate şi din toate păsările curate
şi a adus arderi de tot pe altar. Domnul a mirosit un miros plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu
voi mai blestema pământul din pricina omului...”

Dar nu-mi vine să cred ce aud din gura lui Dumnezeu, nu uitaţi suntem după Potop, la porţile
corăbiei acostate pe Muntele Ararat, şi cei care aduceau jertfele erau cei mai buni dintre cei mai buni:
Nu voi mai blestema pământul din pricina omului pentru că toate întocmirile gândurilor din inima
lui sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul nu
va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea. Cât va fi pământul
nu voi mai aduce potop peste pământ, nu pentru că omul ar merita-o. Chiar şi Noe şi copiii lui au
inima pângărită de acea primă neascultare din Eden.

Imediat în cap.9 Dumnezeu a aşezat curcubeul deasupra corăbiei şi deasupra întregii omeniri, ca şi o
făgăduinţă solemnă: Ori de câte ori am să-l văd în nor, Îmi voi aduce aminte de legământul pe care
L-am făcut cu pământul, cu animalele şi cu voi oamenii. M-am tot gândit ce a gândit Dumnezeu în
momentul acela, ştiind că nu peste multe zile, luni sau ani, va urma întâmplarea pe care o citim din
v.18-29, beţia lui Noe şi blestemarea lui Canaan?

Fiii lui Noe care au ieşit din corabie erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan. Aceştia au
fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni pe tot pământul. Noe a început să fie
lucrător de pământ şi a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat, şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.
Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci
Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea
tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi nu au văzut goliciunea tatălui său.

Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat tot ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. Şi a zis:
„Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!” El a mai zis: „Binecuvântat să fie
Domnul Dumnezeul lui Sem şi Canaan să fie robul lui”. Sau dacă aş citi corect textul, el sună aşa:
Binecuvântat să fie de Domnul Dumnezeu Sem şi Canaan să fie robul lui. „Dumnezeu să lărgească
locurile stăpânite de Iafet; Iafet să locuiască în corturile lui Sem şi Canaan să fie robul lor!” Noe a
mai trăit după Potop 350 de ani. Toate zilele lui Noe au fost de 950 de ani, apoi a murit.

Foarte interesant este să compari istoria Potopului popoarelor din jur cu istoria Potopului din Biblie.
De pildă, în Epopeea lui Ghilgameş, când potopul se termină vine marele zeu care în mânia lui a adus
potopul, şi mirosind jertfele şi îmbunat de ceilalţi zei, îl iartă pe „Noe”, intră în corabie, pune mâna
pe capul lui şi al nevestei lui şi îi îndumnezeieşte. De acolo încolo, Utnapishtim şi soţia lui sunt zei;
s-au ridicat dintre muritori, au traversat potopul, au ajuns între cei nemuritori.

De cealaltă parte, Biblia se termină cu beţia lui Noe şi cu blestemarea lui Canaan; ce diferenţă uriaşă!
Dar oare ce vrea să ne comunice Duhul lui Dumnezeu alcătuind în felul acesta scripturile? Mesajul
este simplu şi clar: chiar şi cel mai bun dintre cei mai buni poartă în el sămânţa răului. Cu alte
cuvinte, dând din mâini, selectându-te, separându-te, urcându-te, aşezându-te deasupra celorlalţi, nu
scapi de răul care ţi-a muşcat inima şi pe care îl cari cu tine de la naştere.

În păcat m-a zămislit mama mea, în nelegiuire, spune psalmistul. Este nevoie deci de o soluţie mult
mai radicală decât Potopul, decât alegerea celui mai bun dintre cei răi, sau a celui bun dintre cei răi.
Biruinţa trebuie câştigată nu împotriva omului, ci biruinţa trebuie câştigată împotriva şarpelui,
împotriva domniilor şi stăpânirilor care sunt în locurile cereşti. Inima aceasta atinsă de păcat numai

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
2
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Dumnezeu o poate vindeca, numai El o mai poate îndrepta, şi pentru asta a trebuit să-L dea pe însuşi
Fiul Său, nu era altă soluţie.

III. Dimensiunile păcatului

Dar să ne întoarcem la istoria noastră. Priviţi o clipă descendenţii lui Noe. Noe a ieşit din corabie
împreună cu cei trei fii ai lui. Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Ham are patru fii. Ca să se nască
patru fii trecuseră destul de mulţi ani după Potop când s-a întâmplat lucrul acesta. Cuş este primul,
Cuş etiopianul într-un fel, pentru că acolo este ţara Cuş, Miţraim sau Egipt este al doilea, Put şi
Canaan. Interesant este că Noe se îmbată, se dezgoleşte în cortul lui, Ham intră în cort şi îl vede şi
râde de el, sau găseşte plăcere senzuală în ceea ce vede, şi în loc să rezolve ruşinea tatălui său fără să
ştie nimeni, se duce şi dă în vileag la toţi fraţii lui.

Dar ce este mai ciudat, este că Noe când se trezeşte din beţie, în loc să vorbească cu Ham, îl blestemă
pe Canaan! Întrebarea deci rămâne: de ce a fost blestemat Canaan atunci când a păcătuit Noe şi când
vinovat a fost Ham? M-am gândit un pic la un posibil răspuns, şi am zis: Sigură că da, evreii erau în
drum spre Canaan; în Canaan locuia un popor, urmaşii lui Canaan. Ei trebuiau extirpaţi ca evreii să
poată locui în locul lor.

Şi am putea presupune că Moise în Câmpia Moabului a scris istoria aceasta ca să dea curaj evreilor
să-şi împlinească datoria. Deci practic, toată povestea aceasta cu beţia lui Noe şi blestemarea lui
Canaan, este un fel de scuză pentru invadarea Canaanului. Sau cealaltă variantă, istoria aceasta era
mai degrabă scoaterea la lumină a unei rădăcini păcătoase, care nerezolvate în timp a dus la o
catastrofă; o catastrofă socială şi naţională.

Dar ca să vedem care ipoteză este corectă, trebuie să discutăm un pic despre păcat. Pe linia istoriei
primul om este Adam; pe urmă a fost Cain şi Abel, apoi Set, şi au urmat prin istorie descendenţii lui,
şi aş punea veni până în dreptul meu. Tatăl meu a fost Ilie şi eu sunt Beniamin ben Ilie, sau Beniamin
fiul lui Ilie.

Când ne gândim la păcat, trebuie să vedem trei dimensiuni ale păcatului. Când Scriptura spune – în
păcat m-a zămislit mama mea – îmi spune că eu sunt legat în mod indisolubil de Adam, deci el este
reprezentantul meu în moarte, şi tot ce descinde din Adam într-un fel poartă cu el acest păcat adamic.
S-o pun în alţi termeni: Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare; Dumnezeu a făcut ca din
Adam să se transmită într-un fel păcatul şi vinovăţia lui să ne atingă şi pe noi.

Cineva punea această realitate într-o imagine: imaginează-ţi că eşti sus pe un vapor, şi ai ajuns cu
vaporul în mijlocul oceanului şi are loc un naufragiu. Ai ajuns în apă şi ai apucat un colac de salvare;
colacul tău de salvare este singura ta nădejde să ajungi la mal. Dar vine cineva şi-ţi ia colacul de
salvare şi-ţi spune: Nu am să te înec; dacă înoţi până la mal (nu uita, eşti în mijlocul oceanului) vei fi
mântuit. Cam asta înseamnă să te naşti în această rasă umană, să fii descendent din Adam.

Acesta este păcatul prin reprezentare. Aşa cum toţi suntem legaţi de Adam, toţi suntem legaţi de
Hristos, de al doilea Adam. Şi pentru că toţi am fost închişi în neascultare în primul Adam, toţi
putem fi mântuiţi prin reprezentarea în viaţă de către Domnul Isus Hristos. Şi de aceea credinţa în
Isus Hristos este singura noastră nădejde.

Dar păcatul are şi o altă dimensiune. Mă uit la mama mea şi-mi aduc puţin aminte şi de tatăl meu. Şi
când mă uit la mama mea, eu seamăn cu ea, văd foarte multe lucruri din ea în mine. Unele îmi plac,
altele nu. Dânsa este aici şi mă ştie şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Acesta este păcatul moştenit sau
păcatul generaţional. Cu alte cuvinte, laşi copiilor tăi lucruri pe care nu ai vrea să le laşi. Şi vezi în

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
3
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

tine lucruri din părinţii tăi pe care nu ai vrea să le vezi în tine, şi indiferent ce faci, nu poţi să scapi de
lucrul acesta.

Dar noi nu vom plăti nici pentru păcatul prin reprezentare nici pentru păcatul moştenit. Noi vom plăti
pentru păcatele personale. Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, prin păcat a intrat moartea, şi
moartea a trecut asupra tuturor oamenilor fiindcă toţi au păcătuit. Şi Scriptura ne spune: Toţi am
păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Deci noi vom plăti pentru propriile noastre păcate.

Dar ce este păcatul moştenit? Păcatul generaţional este o slăbiciune morală congenitală într-o
anumită familie, care poate erupe cu o neobişnuită forţă în generaţiile care vin. Poate străbunicul tău
sau străbunica ta, nu ştiu cine, cum, şi la un moment dat te pomeneşti tu secerând ce au semănat alţii.
Poate erupe cu o neobişnuită forţă în generaţiile viitoare, în copiii tăi, în nepoţii tăi.

Ascultaţi-l pe Dumnezeu vorbind lui Israel la Sinai: Voi pedepsi fărădelegile părinţilor în copii până
la al treilea şi al patrulea neam şi mă îndur de cei ce Mă iubesc până la al miilea neam, spune El.
Dar mă opresc la prima parte: Voi pedepsi fărădelegile părinţilor în copii până la al treilea şi al
patrulea neam. Când mă gândesc la Noe, Ham şi Canaan, văd într-un fel o dreptate a lui Dumnezeu.
Ham a secerat ceea ce a semănat. El a păcătuit ca fiu împotriva tatălui său. Canaan, fiul lui, urma să
aducă ruşine asupra lui, asupra tatălui său.

Şi Noe vede lucrul acesta, Noe îşi cunoştea copiii; când trăieşti 950 de ani cu cineva pe pământ, îl ştii
şi pe dinăuntru şi pe dinafară. El ştia inima fiecăruia dintre ei, dar aduceţi-vă aminte în ce context au
crescut copiii aceştia. Lumea era coruptă, păcatele sexuale erau generalizate, orgiile şi perversiunile
erau peste tot în jurul lor. Ei au trebuit tot timpul să se ferească.

Poate că între copii inima lor era diferită şi probabil Ham a fost întotdeauna cel atras de lume. Cred
că tatăl a trebuit să-l ţină pe lesă scurtă ca să poată să-l ţină lângă el; nu ştim ce a fost doar putem
presupune. Dar când îmi imaginez lumea în care au trăit, din care i-a smuls Dumnezeu, nu mă mir că
au cărat parte din aceste lucruri.

Aş vrea să vă uitaţi încă o dată la imaginea dinaintea dumneavoastră: Noe, Ham, Canaan, şi am mai
adăugat încă un element care va veni mult mai târziu în istorie – pe canaaniţi.

Dumnezeu a zis lui Avraam: Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei.
Acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de 430 de ani, dar pe neamul acela căruia îi va fi roabă îl
voi judeca Eu şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi. Vei fi
îngropat după o bătrâneţe fericită.

În al patrulea neam se va întoarce aici; dar de ce, Doamne, patru sute şi ceva de ani? Ascultaţi ce
urmează: Căci nelegiuirea amoriţilor ... amoriţi este un termen care include toţi descendenţii şi toate
popoarele descinse din Canaan ... nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful. Paharul
nelegiuirilor lor încă nu era plin, dar era pe aproape.

Cu alte cuvinte, în nici un caz nu pot lua istoria aceasta ca pe o scuză pentru invadarea Canaanului, să
justific într-un fel genocidul pe care israeliţii l-au adus împotriva canaaniţilor. Ci mai degrabă trebuie
să o văd ca pe o dezvăluire, ca pe o descoperire a unor rădăcini, care nefiind rezolvate, deşi
atenţionate de Dumnezeu prin Noe, nefiind rezolvate la vreme, ele au proliferat şi au adus
nelegiuirea, au umplut paharul nelegiuirilor, şi Dumnezeu a trebuit să şteargă de pe faţa pământului
generaţii de oameni, popoare întregi. De aceea aş vrea să privim ceea ce noi numim – blestemul lui
Noe asupra lui Canaan – să-l privim ca pe un cuvânt profetic pentru Ham, pentru Canaan şi pentru
urmaşii lor, un cuvânt profetic din partea Domnului.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
4
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

IV. Profeţie şi ghicitorie: identice sau diferite?

Dacă păcatul moştenit, sau păcatul generaţional, este o slăbiciune morală congenitală în familie care
poate să erupă cu foarte mare forţă în generaţiile viitoare, întrebarea este: Oare nu cumva suntem
complet dezarmaţi în faţa moştenirilor genetice cu care venim în lume? Ştiu că ţi-e ciudă pe tatăl tău,
pe mama ta, şi ai multe lucruri împotriva lor, şi ai putea să spui tu însuţi: aşa sunt!

Şi eu sunt iute la gură, fierbe sângele în mine repede, şi cel mai simplu este să zic: aşa sunt. Norica s-
a obişnuit cu mine, dar de-o vreme începe să nu-mi mai dea voie să fiu aşa, şi mă bucur pentru asta.
Ce să faci cu lucrurile pe care le-ai moştenit, cu firea pe care o ai, firea asta păcătoasă pe care o ai?

Ascultaţi-l pe Dumnezeu vorbind cu un muritor ca tine şi ca mine; nu cu unul bun, cu unul rău. Cu
unul rău care am putea spune după unii – a moştenit cu găleata poate nu de la părinţii lui ci de la cine
ştie cine... Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat? Pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa,
dacă faci binele vei fi bine primit, dar dacă faci răul păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui se ţine după
tine, dar tu să-l stăpâneşti. Sau tu poţi să-l stăpâneşti.

Doamne, până şi Cain ar fi putut stăpâni păcatul? Până şi Cain ar fi putut stăpâni păcatul! Dar asta
este o veste bună. Înseamnă că nici eu nu sunt rob, nici eu nu sunt fără nici un fel de apărare în faţa
moştenirilor pe care le-am primit. Şi eu pot să stăpânesc păcatul, şi eu pot fi eliberat de toate aceste
chingi. Nu uitaţi, păcatul moştenit îl pot prinde în cuvintele lui Dumnezeu: ... dorinţa lui se ţine după
tine. Dorinţa lui, poftele lui se ţin după tine; este acolo peste tot, tu trebuie să fii ochi şi urechi.

Am putea să ne întrebăm: Care este diferenţa între ghicire şi profeţie? Există o mare diferenţă între
ghicire şi profeţiile biblice; atunci când un ghicitor vine şi-ţi citeşte în palmă, şi-ţi vede linia vieţii
care este prea scurtă, degeaba tragi cu pixul să o lungeşti că nu rezolvi lucrurile. Ghicirea de obicei
vine peste tine în mod implacabil, nu poţi să te fereşti de ea, trebuie să aştepţi tremurând. Nu e aşa
Scriptura, şi nu e aşa Dumnezeul nostru!

Atunci când Dumnezeu rosteşte un cuvânt profetic, cum a rostit de pildă Noe asupra lui Canaan,
Dumnezeu rosteşte acel cuvânt, îţi descoperă viitorul ca tu să-l schimbi. Cu alte cuvinte, deciziile
mele prezente hotărăsc paşii mei în viitor şi destinul meu viitor. Profeţia biblică este în folosul
nostru, în favoarea noastră, nu împotriva noastră. De aceea nici nu aş vrea să spun – blestemul – ci aş
vrea să-i spun – atenţionarea – într-un fel chemarea pe care Noe i-o face lui Ham şi lui Canaan, să
mai îndrepte ce se poate.

Ascultaţi un text din Ieremia cap.18. Dumnezeu vorbeşte cu poporul Său: Deodată zic despre un
neam, despre o împărăţie că-l voi smulge, că-l voi surpa, că-l voi nimici. Dar dacă neamul acesta
despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui şi Mie îmi pare rău de răul pe care Îmi
pusesem în gând să-l fac. Dar Doamne, dacă eşti gata să Te răzgândeşti, de ce i-ai mai spus lucrul
acesta? Tocmai pentru că sunt gata să Mă răzgândesc!

Observaţi, profeţia biblică este o anunţare a viitorului, a unui viitor posibil, şi-n faţa acestei veşti tu
trebuie să iei o decizie prezentă. Spuneţi-mi, dacă s-ar fi pocăit Ham şi copiii lui, şi ar fi venit
înaintea lui Dumnezeu, s-ar fi schimbat istoria lor? Cu siguranţă că da! Ştiţi de unde ştiu? Din faptul
că deşi Sem este cel binecuvântat, semiţii nu o dată au plătit cu blestemul lui Canaan atunci când au
uitat atenţionarea. Pentru că Dumnezeu le-a vorbit practic lor despre problemele lui Ham şi a lui
Canaan.

Dumnezeu ne descoperă lucruri din viaţa noastră într-un fel sau altul, pentru ca aceste tendinţe
păcătoase să fie ţinute sub control. A stăpâni înseamnă a pune hamurile, hăţurile pe o pornire, pe o
dorinţă care vrea să erupă în viaţa ta, şi o ţine la locul ei. Ca să poţi scăpa de astfel de lucruri, în

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
5
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

primul rând trebuie să le identifici. Trebuie să te uiţi cu o minte clară, cu o inimă deschisă la
realitatea din viaţa ta, şi chiar dacă o vezi în părinţii tăi, trebuie să identifici dacă lucrul acela este şi
în tine şi să îl înţelegi.

Observaţi, Noe a venit şi a pus degetul pe rană pe viaţa lui Ham şi pe viaţa descendenţilor lui şi a zis:
băiete te văd de ani de zile, de o sută şi ceva de ani te urmăresc. O sută şi ceva: s-a născut la 500, a
venit Potopul la 600, a mai trecut un an şi au mai trecut încă vreo zece-douăzeci-treizeci până la
evenimentul nostru. Te urmăresc, ceva nu e în ordine în viaţa ta.

V. O atenţionare înainte de intrarea în ţară: Paşii necesari în

rezolvarea păcatului
Deci, în primul rând trebuie să identifici problema aceea. În al doilea rând, trebuie să le recunoşti ca
rele. Foarte mult discută exegeţii – ce s-a întâmplat practic acolo în cort? Nu ştim decât ce ne spune
Biblia. Dar şi dacă s-a uitat cu plăcere la trupul dezgolit de beţie al lui Noe, şi a ieşit afară şi s-a
lăudat şi a râs şi a chicotit cu fraţii lui, l-a necinstit profund pe tatăl lui. Am celălalt exemplu, al lui
Sem şi Iafet, ca să înţeleg cum ar fi trebuit să se poarte Ham. Deci Ham a zis: acesta este un lucru
bun, este un lucru plăcut.

Dacă nu condamni răul pe care l-ai descoperit în tine, şi dacă nu-i spui răului rău, nu vei scăpa
niciodată de el; cu cât îl justifici mai mult, cu atât creşte mai mult în tine. În al treilea rând trebuie să-
l biruieşti cu ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu îi spune lui Cain: păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui
se ţine după tine, tu să-l stăpâneşti. Trebuie să-l biruieşti.

Ascultaţi ce spune Pavel efesenilor: Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de
omul cel vechi... Omul cel vechi sunt toate lucrurile pe care le cărăm cu noi, care sunt împotriva voii
lui Dumnezeu. ... să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare, cum s-a
stricat Canaan şi canaaniţii. Să vă înnoiţi în duhul minţii voastre. Cu alte cuvinte, trebuie să-l
recunoşti şi să-l condamni. Asta înseamnă că în mintea ta ai făcut un stânga-împrejur cu privire la
lucrul acela. Şi pe urmă textul spune: Să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou făcut după chipul lui
Dumnezeu, de-o sfinţenie şi o neprihănire pe care o dă adevărul.

În primul rând trebuie să te dezbraci de omul cel vechi, să te înnoieşti în duhul minţii tale, şi să te
îmbraci cu omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu, de-o sfinţenie şi neprihănire pe care o dă
adevărul. Nu uitaţi: Păcatul pândeşte la uşă. Dorinţa lui, indiferent de unde ar veni, dorinţa lui se ţine
după tine, dar tu să-l stăpâneşti. Sau tu, nu uita, poţi să-l stăpâneşti. Nu trebuie să laşi mâinile în jos,
intră în luptă! Şi cu ajutorul lui Dumnezeu poţi scăpa de lucrurile acestea.

Aşadar, ceea ce citim în aceste câteva versete, nu este o scuză pentru invadarea Canaanului, ci este o
descoperire a unor rădăcini pe care Ham nu le-a rezolvat, Canaan nu le-a rezolvat, şi în canaaniţi a
adus moartea şi blestemul lui Dumnezeu. Blestemul rostit asupra lui Canaan este în primul rând un
cuvânt profetic în nădejdea trezirii lui. Dar pentru că nu s-a trezit, el a devenit realmente un blestem
peste el şi descendenţii lui.

Dar în al treilea rând, din istoria aceasta ar fi trebuit să înveţe cei din Câmpia Moabului. Noe,
Canaan, erau de mult morţi, canaaniţii deja îşi stricaseră calea în întregime. Cei 430 de ani despre
care vorbise Dumnezeu lui Avraam trecuseră, şi urma pedeapsa să vină asupra lor. Dar Dumnezeu
nu-i lasă pe ei să intre în ţară fără să-i atenţioneze de pericolul care-i paşte şi pe cei ce se cheamă
semiţi, sau copii ai lui Dumnezeu.

Când a ieşti poporul din Egipt, a ajuns la Sinai, şi înainte de a intra în Canaan, Dumnezeu în locul
acesta neutru, în pustie, stă şi vorbeşte cu ei. Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis: „Vorbeşte copiilor
Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
6
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

lui Israel şi spune-le: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului
unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc. Nu vă luaţi după
obiceiurile lor”.

Dar ce se făcea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului? Vă rog să citiţi tot ce urmează din cap.18 până
la 20: Nici unul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge ca să-i descopere goliciunea, Eu sunt
Domnul. Când citiţi cap.18-19, vă miraţi de ce este vorba de atâtea ori despre goliciunea? Dar mi-
aduc aminte de Grădina Edenului: imediat după ce a intrat păcatul în lume, goliciunea este acolo,
aproape în fiecare verset din cap.3. Oare de ce?

Ascultaţi ce spune Dumnezeu mai departe, v.24 din Levitic 18: Să nu vă spurcaţi cu nici unul din
aceste lucruri, este vorba de păcatele sexuale care au fost enumerate până în versetul imediat
precedent, să nu vă spurcaţi cu nici unul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au
spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. Ţara a fost spurcată prin ele. Eu îi voi
pedepsi fărădelegea şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.

Aşadar, Moise nu face altceva decât să pună degetul pe rană, pe rădăcinile dezastrului moral care se
pregătea pentru canaaniţi, şi care urma să cuprindă până şi poporul lui Israel dacă ei vor fi negat
aceste atenţionări, nu vor fi ţinut cont de ele după intrarea în ţară. Moise a dorit să-şi păzească
poporul, pe copiii lui Israel de relele pe care păcatul le poate aduce în mijlocul lor. Versetele 28-29:

Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei dacă o veţi spurca, cum a vărsat pe
neamurile care erau înainte de voi în ea. Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor
fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.

Nu contează cine eşti: poţi fi semit, hamit sau iafetit, şi cu asta am vorbit despre întregul glob
pământesc şi toate rasele umane care au descins din Noe. Nu contează cine eşti, când paharul
nelegiuirilor se umple, Dumnezeu spune la un moment dat: Destul!

VI. De ce este imoralitatea sexuală primul semn al dezintegrării

unei civilizaţii?
Aş vrea să ne aducem împreună aminte de câteva lucruri pe care le-am învăţat acolo la Sinai când am
auzit pe Dumnezeu atenţionându-i de imoralitate. De ce este imoralitatea sexuală primul semn al
dezintegrării unei civilizaţii? Poate vă mai aduceţi aminte. Ascultaţi ce spune Pavel în Romani, şi aş
vrea să îngânăm cele două texte, să le punem în paralel.

Versetul 18 din cap.1 ne spune că: Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei
necinstiri a lui Dumnezeu, şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în
nelegiuirea lor.

Observaţi, nelegiuirea înseamnă o înnăduşire, o călcare pe adevăr, o înăbuşire a adevărului, nu vreau

să ştiu de el. Când întorci spatele adevărului, atunci răul are libertatea să pătrundă. Adevărul ne face
slobozi; adevărul este sabia care taie puterea neadevărului în noi şi a minciunii.

V.19-20 din Romani ne spune că Dumnezeu ni s-a revelat. Ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu
le-a fost descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile lui veşnice, puterea
lui nevăzută şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit când te uiţi cu băgare de seamă la lucrurile făcute de
El, aşa că nu se pot dezvinovăţi.

Nu contează unde trăieşti, în ce colţ de istorie sau planetă. Dacă te uiţi cu băgare de seamă, adevărul
lui Dumnezeu este în inima ta, este peste tot în jurul tău. Tu poţi face un singur lucru: să-l recunoşti
Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
7
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

sau să-l înăbuşi. Ce se întâmplă când îl înăbuş? Păcatul începe să lucreze în toată liniştea; nu este
sabia aceea a Duhului care să-l taie. Şi păcatul cuprinde viaţa mea, familia mea, neamurile mele,
generaţiile care vin după noi.

Uitaţi-vă la etapele dezintegrării unei civilizaţii: În primul rând este imoralitatea sexuală generalizată.
Cu asta ne mândrim astăzi. Două referendumuri; despre guvern, oricum nu pricepem ce e aia uni- sau
bi-cameral, şi în paralel, ca să boicotăm lucrurile acestea, să facem confuzia şi mai mare, este casă de
toleranţă şi incest... să le legiferăm, să le aducem în societatea noastră, să le trecem pe sub nasul
copiilor noştri.

Poate că vor fi atinşi ca Ham odinioară de cei care au trăit înainte de Potop, pentru ca apoi păcatul să
nu mai poată fi oprit în nici un fel. Imoralitate sexuală generalizată duce la perversiuni sexuale şi
apoi rezultă într-o degradare spirituală şi socială totală. Şi când nu mai este nădejde, când totul s-a
stricat, Dumnezeu trebuie să aducă pedeapsa.

Ascultaţi-l pe Pavel încheindu-şi capitolul 1: Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în

cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel
au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, plini de pismă,
de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase.

Sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele,
neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi,
fără milă. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac astfel de lucruri sunt vrednici de
moarte, ei nu numai că le fac, le şi legiferează! găsesc de buni pe cei ce le fac.

Nu este absolut incredibil ca noi să luptăm pentru dreptul unei familii create de Dumnezeu între un
bărbat şi o femeie? Nu este absolut incredibil în societatea în care trăim? Bagă bine de seamă, trăim
în mijlocul ei, putem fi atinşi de toate aceste lucruri. C.S Lewis spunea: Iadul este populat de oameni
care trăiesc la depărtări infinite unii de ceilalţi din pricina îndepărtării lor de Dumnezeu.

Când îţi baţi joc de trupul altuia ca să-ţi împlineşti nevoile tale, distanţa între tine şi el este infinită.
Noi o numim iubire, dar de fapt este ură, este iubire de sine bolnavă. Scriptura ne spune: Curvia sau
orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine
unor sfinţi. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca
pe curvari şi pe preacurvari.

Psihologii ne spun, şi viaţa ne spune, că dependenţele sexuale sunt extrem de greu de rupt. Aş putea
să mă duc cu microfonul la cel puţin cei pe care-i cunosc din sală care se trudesc să priceapă
fenomenul acesta şi poate scriu despre el, ca să vă confirme acest lucru. Sunt extrem de greu de rupt.
Dar vreau să vă spun: nu este imposibil!

Toate tipurile de dependenţe sunt greu de rupt. Dar ce este foarte interesant, când luaţi cartea
Alcoolicilor Anonimi, şi vă uitaţi puţin la principiile din ea, veţi vedea cum vă sar în ochi principiile
Scripturii. Cei care au scris-o, cei care au pus pe picioare totul, l-au întâlnit mai întîi pe Dumnezeu, şi
au realizat că ceea ce Dumnezeu ne spune în Scriptură lucrează, elibereză. Duhul lui Dumnezeu
poate să rupă legături din viaţa mea, din viaţa ta.

Dar la fel este cu păcatele sexuale de orice fel; toate acestea pot fi rupte în viaţa ta, dacă ai curajul să
te uiţi în faţa lor, să le spui pe nume, să nu te scuzi, să le condamni, să vii înaintea lui Dumnezeu şi să
vii în mijlocul poporului lui Dumnezeu. De ce credeţi că ne spune Scriptura să ne mărturisim unii
altora păcatele ca să fim vindecaţi? De ce ne îndeamnă Scriptura să veghem unii asupra altora?

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
8
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Biserica este locul mântuirii. Nu mă gândesc la organizaţie, la ziduri, la pereţi, ci mă gândesc la

relaţii în care Duhul se arată prin unul spre folosul celuilalt.

Chiar dacă păcatul pândeşte la uşă din pricina lui tata, din pricina lui mama, din pricina bunicilor,
străbunicilor şi aş putea săpa în istoria neamului meu... chiar dacă păcatul pândeşte la uşă şi dorinţa
lui se ţine după mine, eu pot să-l stăpânesc cu ajutorul lui Dumnezeu.

VII. Concluzii: O inimă muşcată de păcat pe care doar Dumnezeu o

poate vindeca
Ne apropiem de un sfârşit de segment în Cartea Genesa. Cap.1 la 2 - Dumnezeu a creat Universul şi
în ultima zi l-a făcut pe om. L-a făcut după chipul şi asemănarea Lui să-l cinstească cu Numele Lui.
Ştiţi ce înseamnă asta? Când Dumnezeu m-a creat după chipul şi asemănarea Sa, El s-a gândit la
faptul că într-o bună zi voi fi mireasa lui Hristos, şi voi fi cinstit cu numele lui Hristos, cu moştenirea
lui Hristos, cu scaunul de domnie a lui Hristos.

Aşa începe istoria biblică, cu un astfel de Dumnezeu care creează din plăcere, pentru plăcerea Lui –
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. Din păcate a venit diavolul şi ne-a minţit că putem
fura un nume, nu trebuie să aşteptăm să primim un nume, îl putem fura şi vom fi ca Dumnezeu. Şi
păcatul acsta s-a cuibărit şi a muşcat inima noastră şi nu mai putem scăpa de el.

În faţa primului altar din istorie aveţi un Abel şi un Cain. Abel s-a plecat înaintea lui Dumnezeu,
Cain a hotărât el însuşi ce e bine, şi dacă nu-i place lui Dumnezeu, e treaba Lui. Şi a trebuit să fugă
blestemat.

Dar au venit setiţii şi cainiţii şi au creat două comunităţi. Unii se ţineau şi umblau cu Dumnezeu, alţii
îl sfidau pe Dumnezeu şi creau şi se zbăteau să-şi facă un nume legat de deşertăciunea lumii acesteia.
Numele lor a fost înecat în apele Potopului, ştiţi de ce? Pentru că fiii lui Dumnezeu L-au vândut pe
Dumnezeu pe fetele oamenilor. Imediat după aceea, Dumnezeu ridică din potop pe Noe, dar tragedia
imensă a textului de faţă este că nici cel mai bun dintre cei mai buni nu a scăpat de muşcătura
şarpelui. Ca lucrurile să se dreagă în inima ta, în inima mea, e nevoie de Răscumpărare.

Observaţi, de ce se termină istoria primei creaţii, sau istoria primară, cu beţia lui Noe şi cu Turnul
Babel, cu stricarea pământului? Ca să ne pregătescă inima pentru intervenţia lui Dumnezeu, pentru
chemarea lui Avraam, pentru istoria care urmează, pentru sămânţa lui Avraam, pentru crucea de pe
Calvar, pentru coborârea Duhului Sfânt în vieţile noastre, pentru naşterea din nou, pentru
transformarea noastră din slavă în slavă întru chipul lui Hristos prin Duhul lui Hristos.

Istoria a fost scrisă aşa ca să ne atenţioneze de faptul că în urma căderii fiinţa omului este iremediabil
marcată, muşcată de păcat. Prin tine însuţi, prin mine însumi, nu se poate. Oricâte hotărâri vei lua: de
azi voi fi mai bun, de azi nu voi mai curvi, de azi am să-mi arunc revistele pornografice, de azi rup
prietenia care oricum nu mă duce la nimic bun şi nu e vremea pentru ea acuma... Văd tineri în jurul
meu – azi iau decizia, mâine o calcă, azi iau decizia, mâine o calcă... Oricâte hotărâri ai lua, numai
bunul Dumnezeu îţi poate vindeca inima, şi de aceea trebuie să vii la El.

După omul dinlăuntru, spune Pavel în Romani 7, îmi place legea lui Dumnezeu, altfel nu aş lua
hotărâri bune dacă nu mi-ar place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege care
se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele
mele. O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Nu tu! Numai Dumnezeu,
numai Hristos.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
9
15 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Nelu v-a adus aminte de lista pentru botez. M-am tot gândit şi eu la ea, probabil că ar fi trebuit să o
punem aici să o lăsăm aici în faţă tot timpul. Nu ştiu ce au simţit cei care au venit şi au completat
numele pe lista asta, nu este un lucru special. Dar dacă te gândeşti la semnificaţia a ceea ce faci,
poate că în ziua de astăzi este ultima chemare. Eu nu sunt evanghelist să pun corul să cânte şi să vă
fac să plângeţi, vă pun Cuvântul lui Dumnezeu simplu înainte.

Dar cred că gestul tău de a lua un pix şi de a scrie pe hârtie numele tău în faţa tuturor, semnifică un
lucru foarte important, semnifică recunoaşterea faptului că ai o inimă muşcată de păcat, şi oricât ai
încercat tu, nu o poţi vindeca. Nu cred că ai curajul să spui – eşti cel mai bun dintre cei mai buni din
familia ta; nu ai curajul să spui lucrul acesta.

Dar care dintre noi ne-am putea mândri: suntem cei mai buni dintre cei mai buni din Cluj? Suntem
cei mai buni dintre cei mai buni de pe planeta aceasta? Sunt singurul pe care, dacă ar veni potopul,
Dumnezeu l-ar mântui de aici? Neprihănit înaintea lui Dumnezeu! Chiar dacă ai fi, vreau să îţi aduc
aminte de Sem, Ham, Canaan, şi canaaniţi. Cu alte cuvinte, dacă până şi Noe, cel mai bun dintre cei
buni, cu mult mai mult eu şi tu avem nevoie de atingerea lui Dumnezeu.

Când ai curajul să recunoşti lucrul acesta în viaţa ta, nu-ţi va mai fi ruşine, vei avea curajul să faci
pasul înainte. Te vei întoarce spre cei care vor râde de tine şi vei spune: Doamne, iartă-i că nu ştiu ce
fac! Şi Te rog, adu şi pentru ei ziua aceea în care să recunoască că inima lor a fost muşcată de şarpe,
de păcat, şi numai atingerea lui Dumnezeu o poate vindeca. Amin

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
10