Sunteți pe pagina 1din 142

Capitolul I

Studiu de fundamentare
I. Studiu de fundamentare

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creşterea peştilor,
lucru atestat în lucrări scrise, majoritatea de origine latină, unde erau povestite
încercările unor nobili romani de a creşte peşti în bazine artificiale.
În Evul Mediu călugării din Europa Centrală au dezvoltat o tehnologie
primitivă de creştere a crapului pentru a putea satisface cerinţa de a consuma peşte
la anumite date impuse de calendarul bisericesc. Cu timpul această îndeletnicire a
căpătat amploare în toata Europa, împăratul Carol cel Mare cerând să fie construite
heleşteie de creştere a crapului peste tot unde acest lucru era posibil, pentru a
surmonta problemele de aprovizionare şi nevoia de proteine de origine animala a
populaţiei crescânde a Europei.
Primele încercări de creştere a crapului pe baze ştiinţifice datează din secolele
XV-XVI, după cum reiese dintr-o lucrare a lui Janus Dumbravius, în care se arată
încercările de formare a unor rase noi, preocuparea pentru creşterea puietului şi
hrănirea suplimentară.
În secolul XVIII, piscicultura a suferit un oarecare regres datorită dezvoltării
pescuitului marin, moment în care pieţele au început să fie pline de peşte mult şi la
preţuri mai mici decât cel crescut în heleşteie.
În prezent datorită presiunilor crescânde exercitate pentru protejarea
stocurilor de peşti din mări şi oceane şi datorită cererii tot mai mari pentru alimente
sănătoase, produsele din acvacultură a început să ocupe un loc important pe
pieţele lumii şi în meniurile populaţiei.
Carnea de peşte are o pondere mare de proteine ce conţin toţi aminoacizii
esenţiali şi cantităţi importante de elemente minerale si vitamine. Gradul de
asimilare al proteinelor din carnea de peşte este de 97% in stare proaspătă si de
90% in stare sărată. Gradul de asimilare al grăsimilor este de 96-97% fiind cu mult
mai mare în comparaţie cu grăsimile de altă provenienţa. Din aceste motive peştele
reprezintă un aliment foarte sănătos şi de aceea peştele şi alte organisme acvatice
participă cu procente de 20-50% din totalul produselor alimentare consumate în
anumite ţări (Japonia, Spania, Franţa, Norvegia).
Din punct de vedere economic creşterea animalelor acvatice este avantajoasă
comparată cu creşterea altor specii mai ales din punct de vedere al consumului
specific de energie. Ca vieţuitoare cu sânge rece nu consumă energie pentru a-şi
menţine căldura interioară. Rata de conversie a furajelor este de patru ori mai mare
decât la bovine şi în plus rata de reproducere este foarte ridicată. În plus
tehnologiile actuale permit crescătorilor să exploateze eficient resursele naturale de
hrană din apă şi în acest mod producţiile depăşesc de multe ori cele obţinute în alte
ramuri.

2
În România prin tradiţie peştele reprezintă un aliment de bază, consumat de o
mare parte a populaţiei atât datorită preţului avantajos cât şi datorită faptului ca
este un aliment sănătos.
În condiţiile în care prin programul de aderare la Uniunea Europeană se cere
imperativ reducerea presiunii asupra stocurilor de peşte din apele naturale şi în plus
în contextul cererii crescute de peşte de pe piaţă devine evident faptul ca accentul
trebuie mutat pe activitatea de acvacultură.
Din punct de vedere statistic, pe fondul creşterii cererii de peşte şi produse
din peşte, producţia internă din acvacultură a scăzut în ultimii cinci ani, făcând loc
importurilor. Astfel conform Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură
producţia anului 2004 a fost de 7997 tone (din care crap 1726 tone) în scădere cu
11,6% faţă de anul precedent (pentru crap scăderea a fost de 25%) şi în scădere cu
26,1% faţă de anul 2001. (tabelul nr. 1.1)

Evoluţia producţiei din acvacultură în perioada 2001-2004


Anul 2001 2002 2003 2004
Producţia din
acvacultură 10818,42 9248 9041,69 7997
(tone)
Tabelul nr. 1.1

În contextul celor prezentate se poate trage lesne concluzia că este necesară o


revigorare a activităţii de acvacultură, mai ales în condiţiile în care piaţa prezintă
stabilitate şi o mare capacitate de absorbţie.
În acest sens lucrarea de faţă propune construirea unei amenajări ciprinicole,
de dimensiuni medii, amenajare sistematică (caracterul sistematic al unei
amenajări rezultă din posibilitatea tehnologului de a interveni în timp real asupra
dinamicii circulaţiei apei şi asupra elementelor de bilanţ hidrologic - bazinele se
inundă şi se deseacă în perioade de timp impuse tehnologic, iar nivelul apei şi
intensitatea primenirii acesteia pot fi modificate în funcţie de cerinţa tehnologică),
incompletă, cu ciclu de exploatare de trei ani şi a cărei producţie anuală este
de 188 tone.

3
Capitolul II
Factori de bază în stabilirea concepţiei de
amenajare şi a tehnologiei de exploatare

4
II. Factori de bază în stabilirea concepţiei de amenajare şi a tehnologiei de
exploatare

Amenajarea unei ferme piscicole are două principii care stau la bază: biologic
şi hidrotehnic.
Principiul biologic impune realizarea unor bazine ale căror caracteristici
tehnico-funcţionale să fie adecvate etologiei şi cerinţelor ecotehnologice ale
speciei de cultură, respectiv diverselor faze de dezvoltare. Respectarea acestui
principiu presupune realizarea de bazine şi heleşteie ce diferă ca amplasament,
formă, mărime şi adâncime a apei.
Principiul hidrotehnic impune ca prin concepţia de amenajare, modul de
compartimentare şi prin lucrările preconizate să se confere caracterul sistematic al
amenajării. Respectarea acestui principiu constă în gruparea tuturor bazinelor şi
heleşteielor din cadrul aceleiaşi categorii în scopul optimizării fluxului tehnologic.
Pentru fiecare heleşteu se asigură alimentare, respectiv evacuare independente,
evitându-se în acest mod transmiterea agenţilor patogeni şi asigurându-se
flexibilitate tehnologică în ceea ce priveşte exploatarea.
Pentru respectarea acestor principii se identifică trei factori în baza cărora se
proiectează, se exploatează şi se întreţine o amenajare piscicolă: tehnici, climatici,
economici.

II.1 Factori tehnici

Factorii tehnici care se iau în considerare la stabilirea concepţiei de amenajare


sunt configuraţia terenului, calitatea solului şi calitatea sursei de alimentare.

II.1.1 Configuraţia terenului

Pentru construirea unei amenajări piscicole trenurile perfect plane sunt


contraindicate, fiind indicate cele cu o configuraţie nivelitică variabilă deoarece
prin îndiguire şi inundare rezultă un ecosistem acvatic ce prezintă o variabilitate
mare a adâncimilor apei.
Fie în profil longitudinal (în lungul unui curs de apă), fie transversal,
amplasamentul trebuie să prezinte o anumită pantă astfel încât prin modul specific
de amplasare al bazinelor şi heleşteielor să se asigure un grad mare de circulaţie
gravitaţională a apei şi în acest fel să se reducă cheltuielile cu energia necesară
pompării apei.
În cazul de faţă viitorul amplasament se află în lunca Prutului, pe un teren de
natură aluvială. Terenul ce urmează să fie amenajat prezintă o configuraţie
5
nivelitică cvasi-plana, cu un grad redus de neuniformitate. Prezintă o pantă
generală de 0,7 ‰ pe direcţia şi în sensul de curgere a emisarului şi o serie de zone
microdepresionare.
II.1.2 Calitatea solului

Calitatea solului interesează din punct de vedere al caracteristicilor


hidrofizice (permeabilitate), pedologice şi geotehnice.

II.1.2.1 Caracteristicile hidrofizice

Pentru limitarea pierderilor de apă prin infiltraţie (şi deci pentru micşorarea
debitului de întreţinere necesar) sunt preferabile terenurile a căror permeabilitate
exprimată prin coeficientul de filtraţie K este mai mică de 10-5-10-6cm/s.
Apele infiltrate în special cele care ajung în straturile profunde ale terenurilor
antrenează o cantitate importantă de săruri biogene care sunt scoase din circuitul
materiei din cadrul ecosistemului cu consecinţe asupra biocenozei acvatice din
heleşteie.
Principalii indicatori hidrofizici ai solurilor predominante sunt:
- conţinut de argilă 20-25%
- greutate volumică 1,35-1,45g/cm³
- porozitate totală R=0,42-0,45
- coeficient de filtraţie K=10-6 cm/s

II.1.2.2 Caracteristicile pedologice

De regulă terenurile destinate amenajărilor sunt terenuri cu valoare funciară


mică (sărături, mlaştini, terenuri aluvionare). De obicei sunt alcătuite dintr-un
mozaic de soluri cu grade de fertilitate diferite de aceea proiectarea unei amenajări
presupune într-o primă fază studii de teren. Importanţa capacităţii bioproductive
presupune realizarea unor lucrări de ameliorări (destufizare, amendare, mobilizarea
terenului, îngrăşare) având drept scop realizarea stratului esenţial activ al solului.
Stratul esenţial activ este un strat superficial al solului ce conţine un complex
de acizi argilo-humici ce au capacitatea de a fixa prin absorbţie sau adsorbţie
surplusul de săruri biogene din masa apei, săruri ce urmează să fie redate
circuitului materiei din ecosistem.
Aprecierea calităţii unui sol se face pe baza următorilor parametri:
• Conţinutul de N, P, K
• Reacţia solului.
• Capacitatea de absorbţie
• Conţinutul de Ca (asigură capacitatea de tamponare a apei). Nu este
dorit în cantităţi mari deoarece fixează oligoelemente în combinaţii insolubile.
6
Solurile din terenul vizat pentru amenajare au conţinutul de humus
determinat pe adâncimea de 1m egal cu 80t/ha; conţinutul in azot măsurat pe o
adâncime de 20m egal cu 7t/ha; gradul de salinitate relativ redus; reacţia solului
fiind slab alcalina: ph = 7-7,5;

II.1.2.3 Caracteristici geotehnice

Caracteristicile geotehnice ale terenurilor condiţionează concepţia de


amenajare a unei ferme deoarece caracteristicile fizico-mecanice ale acestora
(compresibilitatea, unghiurile de frecare internă, porozitatea, coeziunea, rezistenţa
la tăiere) determină detaliile tehnice de execuţie a terasamentelor.
Principalele caracteristici geotehnice ale terenului sunt:

- indicele de plasticitate: lp = 11%;


- indicele de consistenta: lc = 0,6%;
- rezistenta la taiere: l,5daN/cm3;
- coeficientul de compresibilitate pe verticala: 0,07;
- unghiul de frecare interna a pământului: 50°.

II.1.3 Sursa de alimentare cu apă

Apa reprezintă elementul vital al activităţii de acvacultură. Întregul proces


tehnologic dintr-o fermă piscicolă este legat de apă şi de aceea trebuie respectate
anumite condiţii stricte privind cantitatea şi calitatea apei prelevate din sursă.
Sursa de alimentare trebuie să satisfacă anumite condiţii cantitative şi
calitative.
Din punct de vedere cantitativ debitul maxim prelevat trebuie să fie cel puţin
egal cu o treime din debitul minim al sursei pe timpul anotimpului călduros.
Din punct de vedere calitativ hidrograful nivelurilor trebuie să asigure o
pondere cât mai mare a circulaţiei gravitaţionale a apei şi să nu determine îndiguiri
supradimensionate. Calitatea fizico-chimică a apelor să satisfacă toate cerinţele
tehnologice

7
II.1.3.1 Regimul nivelurilor

Sursa de alimentare a viitoarei amenajări piscicole o reprezintă râul Prut.


Datele referitoare la regimul nivelurilor au fost colectate la nivelul postului
hidrometric Oancea în intervalul 1980-2005.
Date caracteristice ale punctului hidrometric Oancea:
• „0” miră = 6,30 m.r.MN
• Cota de atenţie =500
• Cota de inundaţie =600
• Cota de pericol=700

Nivel max. Nivel med. Nivel min.


Anul Data Data
(cm) (cm) (cm)
1980 522 12,13,14 VII 377 220 9I
1981 561 24,25 V 380 287 11 IX
1982 492 14 I 345 244 15 IX
1983 480 25 VIII 260 172 29 IV
1984 528 14 VI 298 182 30,31 XII
1985 547 5 VII 304 180 1I
1986 348 7 IV 235 149 23 XII
1987 404 4 VII 204 145 7,8 V
1988 607 15,16 VI 317 138 29 I
1989 486 9 VII 269 138 16 IV
1990 315 19 I 179 126 6 XII
1991 613 18,19 VIII 296 124 24 I, 5,6 IV
1992 422 29 VI 250 188 27 I, 17 VIII
1993 398 2 VI 272 174 6 II
1994 387 19 VI 219 140 22 XII
1995 376 10,11 VII 238 160 12 I
1996 603 9,10,11 V 358 211 5I
1997 445 25 II 355 263 23 XII
1998 588 4 VI 368 215 30, 31 I
1999 529 25 III 369 260 5 II
2000 376 IV, V 263 160 27,28 XII
2001 446 3,4,5 VII 277 164 20,21 I
2002 430 5 IV 344 234 19 VII
2003 437 20 III 273 168 8 IX
2004 399 29 VIII 257 160 21,22 VII
2005 582 5,6 IX 317 171 2 II

8
Tabelul nr. 2.1

II.1.3.2 Regimul debitelor

Datele referitoare la regimul debitelor au fost colectate la nivelul postului


hidrometric Oancea în intervalul 1980-2005.

Debit max. Debit med. Debit min.


Anul Data Data
(m3/s) (m3/s) (m3/s)
1980 389 12,13,14 VII 142,00 50,00 9I
1981 410 24,25 V 140,00 59,50 11 IX
1982 199 24 V 108,00 49,20 15 XI
1983 242 25 VIII 59,20 17,40 24 II
1984 287 14 VI 89,90 27,60 19 II
1985 444 5 VII 94,80 27,50 1,2 I
1986 118 7 IV 53,30 23,00 24 XII
1987 164 4 VII 41,50 25,30 7,8 V
1988 563 15,16 VI 110,00 22,60 29,30 I
1989 258 9 VII 77,60 23,60 16 IV
1990 936 19 I 38,40 26,20 6 XII
1991 587 6 XII 112,00 25,80 8,9 II
1992 169 29 VI 66,10 32,50 27 I
1993 150 2 VI 80,30 33,10 5 II
1994 141 19 VI 63,20 38,50 22 XII
1995 134 10,11 VII 71,60 42,60 12 I
1996 547 9,10,11 V 134,00 56,00 5I
1997 197 25 II 125,00 79,60 23 XI
1998 495 4 VI 148,00 60,40 30,31 I
1999 340 19,20,21 III 146,00 78,30 5 II
2000 147 IV, V 83,60 42,50 27,28 XII
2001 202 3,4,5 VII 92,30 43,50 20,21 I
2002 186 5 IV 123,00 65,00 19 VII
2003 192 24 III 83,40 41,60 8 XI
2004 160 29 VIII 78,80 38,10 1I
2005 476 5 IX 115,00 42,50 2 II
Tabelul nr. 2.2

9
II.1.3.3 Caracteristici fizico-chimice ale apei

Conform „Normativului privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea


apelor de suprafaţă” (NORCAS/2002) aprobat prin Ordinul M.A.P.M. nr.
1149/2002 şi conform buletinului lunar de analiză elaborat de Direcţia Apelor Prut,
parametrii apei râului Prut la staţia hidrometrică Oancea se încadrează în clasa
generală II astfel:

Clasa de
Obiectivul Tipul analizei Rezultate
calitate
Oxigen dizolvat (mg/l O2) 7
Regimul CBO5 (mg/l O2) 3,2
I
oxigenului CCO-Mn (mg/l O2) 4,8
CCO-Cr (mg/l O2) 9,8
Amoniu (mg N/l) 0,3
Azotiţi (mg N/l) 0,06
Nutrienţi Azotaţi (mg N/l) 3 II
Azot total (mg N/l) 4
Fosfor total (mg P/l) 0,2
Mineralizare II
Fenoli (µg/l) 0
Detergenţi anionici activi
0
(µg/l)
Hidrocarburi petroliere
0
(µg/l)
Substanţe
DDT (µg/l) 0 I
toxice
Triclormetan (µg/l) 0,02
Tetraclormetan (µg/l) 0,02
Tricloretan (µg/l) 0,02
Tetracloretan (µg/l) 0,02
Atrazin (µg/l) 0,02
Tabelul nr. 2.3

Analiza biologică relevă încadrarea calităţii apei râului Prut la staţia


hidrometrică Oancea în clasa a III-a de calitate, având un indice saprob
fitoplanctonic egal cu 2,53.
În ceea ce priveşte temperatura apei, media temperaturilor maxime
înregistrate la staţia hidrometrică Oancea este de 26,8oC.

10
II.2 Factori climatici

În categoria principalilor factori climatici ce condiţionează tehnologia de


exploatare şi stau la baza unor calcule specifice privind bilanţul hidrologic al
fermei şi dimensionarea unor lucrări de amenajare fac parte : regimul termic,
regimul precipitaţiilor, regimul eolian, al evaporării de la suprafaţa apei şi starea
higroscopică a atmosferei.

II.2.1 Regimul termic

Regimul termic determină alegerea speciei de cultură precum şi durata


ciclului de exploatare.
Înregistrările privind mediile lunare efectuate la staţia hidrometrică Oancea
relevă următoarea situaţie:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media Amplit.


-2,7 -0,9 4 10,7 16,5 20,3 22,5 21,8 17,3 11,4 5,2 0,2 10,5 25,2
Tabelul nr. 2.4

Temperatura medie anuală este de 10,5oC, media temperaturilor minime


înregistrate în lunile de iarnă se situează în intervalul -2,7oC – 0,2oC, media
temperaturilor maxime înregistrate în lunile de vară se situează în intervalul 20,3oC
– 22,5oC
Media maximelor şi media minimelor lunare şi anuale se prezintă conform
tabelului următor:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media


5 7,5 14,4 21,2 26,1 29,4 31,5 31,3 27,4 21,8 14,1 8 19,8
-11,3 -9,3 -4,5 2,3 7,8 11,9 14,1 13,3 8,3 2,9 -3,1 -7,9 2
Tabelul nr. 2.5

Numărul mediu al zilelor cu temperaturi depăşind 25oC (zile de vară) atinge


valoarea de 97,2 zile. Numărul mediu al zilelor cu temperaturi mai mari de 30oC
(zile tropicale) este de 29,4.
În ceea ce priveşte îngheţul, primul îngheţ, acesta se înregistrează în medie in
jurul datei de 25 noiembrie iar ultimul îngheţ în jurul datei de 5 aprilie, durata
medie a intervalului fără îngheţ având 205 zile. Numărul mediu al zilelor de iarnă
(zile cu temperatura maximă mai mică de 0oC) şi al zilelor cu îngheţ (zile cu
temperatura minimă mai mică de 0oC) este de 93,2 zile.

11
Razele solare cad pe suprafeţele orizontale sub un unghi ce variază între 68o
la solstiţiul de vară şi 21o06’ la cel de iarnă. Din această distribuţie rezultă o
variaţie de intensitate a radiaţiei solare între 18170 cal./cm2 (pentru luna iulie) şi
2990 cal/cm2 (pentru luna decembrie), radiaţia globală însumând 123500 cal./m2.
Mai mult de 60% din acest total se suprapune perioadei mai-septembrie, adică
celei mai mari părţi a perioadei de vegetaţie.
Durata de strălucire a soarelui este de 2204,7 ore pe an, raportul mediu dintre
durata efectivă şi durata posibilă (fracţia de insolaţie) este de 0,49.
Numărul mediu al zilelor fără soare este de 69,5 pe an.

II.2.2 Regimul precipitaţiilor

Regimul pluviometric constituie un termen important al ecuaţiei de bilanţ


hidrologic.
Regimul anual al precipitaţiilor se desfăşoară între un maxim în luna iunie şi
un minim în luna martie la care se adaugă maximul secundar din noiembrie-
decembrie şi minimul secundar din octombrie.
Semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) contribuie cu 270 mm/m2 la
totalul precipitaţiilor, iar cel rece cu 174,7 mm/m2. Repartiţia pe anotimpuri se face
astfel: 33,8% vara, 25% primăvara, 21,7% toamna şi 19,5% iarna.
Mediile lunare şi anuale ale precipitaţiilor se pot observa în tabelul următor:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media


28, 25, 24, 49, 64, 46, 39, 33, 29, 33, 32,
37 444,7
2 7 6 8 7 1 3 1 9 6 7
Tabelul nr. 2.6

Numărul mediu al zilelor cu precipitaţii mai mari de 0,1 mm/m2 este de 96,6
pe an, iar al celor cu precipitaţii mai mari de 1,0 mm/m2 este de 61,9 pe an.
Întâia ninsoare are loc de regulă în jur de 10 decembrie, iar ultima, între 10-
20 martie. Faţă de prima zi cu ninsoare prima zi cu strat de zăpadă întârzie de
obicei cu 10-15 zile. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 22, cele mai
multe căzând în a doua şi a treia lună a iernii. Ninsorile se produc foarte rar la
începutul şi sfârşitul sezonului rece, însă cu o probabilitate de apariţie mai mare în
luna aprilie decât în luna octombrie.
Numărul mediul lunar al zilelor cu ninsoare (cantităţi mai mari de 0,1
mm/m2) se poate observa în tabelul următor:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media


6, 5, 3, 0, 0 0 0 0 0 0, 1, 4,3 21,8

12
6 6 2 4 2 5
Tabelul nr. 2.7
Nu în orice an cu multe ninsori se formează şi un strat de zăpadă consistent şi
durabil. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă mai mare de 6cm şi acoperind
5/10 din suprafaţa solului este de 39,4:

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media


1 11, 4, 0, 1,
0 0 0 0 0 0 7,9 39,4
4 5 2 1 6
Tabelul nr. 2.8

II.2.3 Regimul eolian

Regimul eolian împreună cu deficitul de umiditate determină intensitatea


evaporaţiei apei, înălţimea valurilor şi înălţimea de deferlare a acestora. Determină
traseul optim al lucrărilor de compartimentare astfel încât efectul valurilor asupra
acestora să fie cât mai mic.
Circulaţia generală a atmosferei are ca trăsături principale frecvenţa relativ
mare a advecţiilor lente de aer temperat-oceanic din V şi NV (mai ales în semestrul
cald), frecvenţa de asemenea mare a advecţiilor de aer temperat-continental din NE
şi E (mai ales în anotimpul rece), precum şi advecţiile mai puţin frecvente de aer
arctic din N şi aer tropical maritim din SV şi S.
În ceea ce priveşte variaţia anuală a vitezelor medii lunare ale vântului aceasta
atinge valori ce oscilează între 3-4 m/s, atingând în mod excepţional 5m/s în luna
aprilie.

II.2.4 Starea higroscopică a atmosferei

Starea higroscopică este definită de umiditatea relativă medie care are valoarea
de 70-72%, umiditatea relativă măsurată la 2 m deasupra apei are valoare cuprinsă
în intervalul 75-80%, deficitul de umiditate fiind 35 mm Hg.
Valorile scăzute ale umidităţii relative indică faptul că predomină aerul
continental uscat.
Variaţia lunară a umidităţii relative : caracteristic este faptul că valoarea
maximă peste 80% este frecventă în perioada noiembrie-februarie, iar în martie-
octombrie valorile sunt de circa 70%.

II.2.5 Nebulozitatea

13
Nebulozitatea este destul de ridicată(5-5,5 zecimi), dar apropiată valorilor
înregistrate, în general, în Moldova. Media numărului zilelor cu cer senin atinge
valoarea de 127,4, maximele fiind în lunile iulie (16,6), august (18,5), septembrie
(17,2).

Capitolul III
Elemente de inginerie tehnologică

14
III. Elemente de inginerie tehnologică

III.1. Caracteristicile biologice şi etologice ale speciilor de cultură

Importanţa practică a cunoaşterii caracteristicilor speciilor de cultură o


reprezintă faptul că numai pe baza acestor cunoştinţe pot fi elaborate metodele unei
exploatări raţionale a bazinelor piscicole.
Organizarea operaţiunii de pescuit sau creşterea peştilor în heleşteie nu pot fi
concepute fără cunoaşterea temeinică a speciilor care urmează a fi pescuite sau
crescute şi mai ales fără cunoaşterea biologiei acestora.

III.1.1 Caracteristicile biologice şi etologice ale crapului (Cyprinus carpio)

Crapul este o specie iubitoare de ape calde, dulci, stagnante sau slab
curgătoare (specie stagnofilă-limnofilă) a căror temperatură în sezonul cald al
anului nu depăşeşte 30°C. Se poate adapta şi la mediu slab salin astfel că în apele
noastre naturale poate fi întâlnit şi în lacurile litorale când salinitatea lor nu este
prea accentuata. Putin pretenţios la conţinutul de oxigen al apei crapul suporta un
deficit până la 4-5 mg oxigen la litru, iar cat priveşte pH-ul apei, prefera apele cu
un pH neutru.
Este răspândit în bazinul aralo-ponto-caspic, Europa meridională şi centrală,
mai rar în nordul Europei, fluviile pacifice est-asiatice, China orientală, Japonia. A
fost aclimatizat în Marea Britanie şi Danemarca.

15
La noi în ţară se întâlneşte in râurile mari şi în Dunăre unde face parte din
speciile semi-migratoare deoarece executa in fiecare primăvară migraţii spre lunca
inundabilă în căutarea zonelor care dispun de condiţii favorabile pentru
reproducere si creşterea puilor in primele stadii de viata.
Lungimea obişnuită este de 40cm, în mod excepţional poate atinge 100cm şi
greutăţi de 30kg.

Crapul comun prezintă următoarele caracteristici morfofiziologice:


- Numărul radiilor D III (IV) (15) 16-21 (22) A III 5(6); V II 8-9 PI (15) 16-
18.
- Formula liniei laterale: 5-6(7) / 34(36)-39(41).
- Nr. de vertebre: (33) 34-35 (38), din care 3 cervicale, 11 (10-12)dorsale, 6
(4-7) lombare, 16 (15-17)caudale.
- Dinţi faringieni 1.1.3 -3.1.1 (1.2.3 - 3.2.1).
Crapul are corpul alungit, puţin comprimat lateral, acoperit cu solzi cicloizi
mari. Gura terminală este protractilă prevăzută cu 4 mustăţi, două pe maxilă mai
scurte şi două la colţurile gurii mai lungi.
Coloritul dominat este auriu pe flancuri şi negricios-verzui pe spate.
Ca adult, crapul este omnivor, în hrana sa întâlnindu-se elemente de origine
vegetală alături de nevertebrate acvatice. Hrana sa preferată este constituita din
larve de insecte, intre care, pe prim plan sunt Chironomidele, apoi viermii
Oligocheti. Totuşi nu abandonează definitiv planctonul care se găseşte chiar în
intestinal peştelui furajat, hrana vie constituind un element stimulator in asimilarea
furajelor. Componenţa hranei variază cu vârsta .
La 2-4 zile după eclozare, deci înainte de resorbţia sacului vitelin cu care este
înzestrată larva, la ieşirea din icră începe hrănirea din mediul exterior cu elemente
planctonice din ce in ce mai mari pe măsură ce dimensiunile corpului cresc. In
scurta vreme, la 15-20 de zile de la eclozare puiul trece la hrana de fund, hrana ce
caracterizează specia care este bentofagă.
Intensitatea hrănirii crapului si de asemenea intensitatea asimilării hranei
creşte o data cu temperatura, de aceea raţiile de furaje, cresc către perioada de vara
si descresc apoi către toamnă. Temperatura optimă pentru dezvoltarea şi consumul
de hrană este 26-27oC. Primăvara hrănirea începe la temperaturi ale apei de 9-
10oC. La 5-7°C crapul încetează a se mai hrăni, iar către 0°C metabolismul său
prezintă cele mai scăzute valori datorită temperaturii corpului ce urmăreşte pe cea
a mediului ambiant.
Creşterile de temperatură din timpul iernii au ca rezultat întreruperea
somnului hibernal şi căutarea hranei mai mult sau mai puţin activ. Când in
asemenea situaţii crapul nu dispune de hrană suficientă pierde mult în greutate (5-
20%) şi este expus mortalităţii prin îmbolnăviri. În general cu cât iarna este mai
caldă cu atât procentul de scădere a greutăţii crapului este mai mare.

16
Perioada hrănirii crapului începe în martie şi se termină in octombrie, mai
mult sau mai puţin activ in perioadele limită, in funcţie de temperatură.
Crapul ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani si la aceasta vârsta se
poate conta pe o reproducere anuala. Pentru fiecare kilogram de greutate vie
femela depune in medie 100 000-200 000 icre. Prolificitatea crapului sălbatic este
mai mare comparativ cu crapul de rasa. Icrele sunt gălbui, au formă sferică şi
diametrul de circa 1mm.
Factorul cel mai important care influenţează maturarea gonadelor este
temperatura iar factorul secundar este alimentaţia. Astfel la crapii crescuţi numai
cu hrană naturală maturarea gonadelor are loc mai devreme decât la cei de aceeaşi
vârstă dar care au primit hrană suplimentară.
Reproducerea crapului are loc la temperaturi ale apei de 18-20°C ceea ce în
condiţiile de climă ale ţarii noastre corespunde cu sfârşitul lunii aprilie şi începutul
lunii mai. La unele exemplare, depunerea icrelor se face în porţii, până în luna
august, rezultând pui de diferite dimensiuni.
In mod natural, reproducerea crapului are loc după o prealabilă cârduire spre
locurile prielnice depunerii icrelor, când femela îşi aruncă icrele pe vegetaţia
proaspătă a terenurilor de curând inundate cu apa limpede si puţin adânci (0.30-
0.70m) pe plante tinere sau pe plante uscate, din vegetaţia anului precedent.
Deasupra acestor plante, masculii ce urmează în cârduire femelele, îşi lasă în apă
lapţii, având loc fecundarea icrelor.
În funcţie de temperatură, eclozarea are loc la 4-8 zile de la fecundare. După
eclozare până la resorbţia parţiala a sacului vitelin (timp de 2-4 zile) larvele rămân
imobile, fixate de plante, apoi încep sa se hrănească activ. Reproducerea si
eclozarea larvelor decurg în cele mai bune condiţii când temperatura evoluează
gradat, fără creşteri sau descreşteri accentuate in mod brusc.
Supravieţuirea larvelor şi puilor este variabilă în funcţie de condiţiile fizico-
chimice şi cele biologice ale mediului: boli, prădători, hrana etc. De aceea
supravieţuirea creşte cu gradul de sistematizare al bazinelor, fiind mai mare la
heleşteie. Longevitatea crapului este remarcabila, atingând în bazinele naturale, in
mod frecvent, vârsta de 50 de ani. Pentru exploatările piscicole vârsta admisibila
pentru crapii reproducători nu trebuie sa depăşească 10-15 ani, iar crapul marfa
trebuie să aibă cel mult 3-4 ani. Aceasta deoarece cu vârsta reproducătorii se
degradează, iar in ceea ce priveşte crapul ce constituie producţia de bază, ritmul
său de creştere se micşorează simţitor după atingerea maturităţii, creşterea lor după
aceasta vârstă devenind neeconomica.

III.1.1.1 Formele crapului de cultură

17
Prin formă de cultură se înţelege existenţa unui grup biologic cu
caracteristici morfo-fiziologice specifice care manifesta variabilitate redusa in
condiţii mediale.
Crescut artificial după o perioadă îndelungată de selecţii crapul şi-a
modificat puternic o serie de caractere morfo-fiziologice ajungând să se
deosebească de strămoşul sau sălbatic.
Deosebirile principale constau in forma capului, raporturile dintre diferitele
părţi ale acestuia. Mai târziu prin urmărirea parametrilor morfo-fiziologici şi
îmbunătăţirea acestora, s-a reuşit obţinerea în amenajările din Europa a mai multor
rase: Lausitz, Galitia, Aischgrund, Boemia, Franconia.
S-a constatat ca la diferitele forme ale crapului de cultura exista o anumita
repartizare a solzilor care se menţin aproape constante în cadrul unei forme sau
alteia. După acest caracter în general crapul de cultura se împarte in doua categorii:
- una în care corpul este acoperit complet cu solzi, asemănându-se cu forma
sălbatică (Lausitz). Înălţimea maximă se cuprinde de 2,5-2,7 ori în lungimea
corpului. Prezintă precocitate şi ritm de creştere rapid şi datorită acestui fapt se
poate reproduce uneori încă din al doilea an.
- una la care corpul este parţial acoperit (trei rânduri) sau fără solzi (Galiţia).
Înălţimea maximă se cuprinde de 2,2 - 2,7 ori în lungimea corpului. Se
aclimatizează foarte bine în orice regiune şi chiar în ape relativ saline.
Din punct de vedere genetic după răspândirea solzilor pe tegument se cunosc
cinci tipuri:
- crapul cu solzi care are corpul complet acoperit cu solzi repartizaţi liniar şi
regulat. Linia laterală este bine evidenţiată. Înotătoarea dorsală are 19-20 radii.
- crapul oglindă la care corpul nu este complet acoperit cu solzi, iar cei
existenţi sunt repartizaţi inegal pe corp, având dimensiuni diferite. Înotătoarea
dorsală are 18-20 radii.
- crapul cu solzi in linie ce este caracterizat de aranjamentul solzilor în linie
aproape dreaptă de-a lungul liniei laterale. Numărul radiilor din înotătoarea dorsală
este 17-18.
- crapul cu solzi in ramă la care solzii sunt repartizaţi numai pe marginea
corpului. Raportul dintre înălţimea maximă şi lungimea corpului este ½.
- crapul golaş ce are corpul lipsit de solzi, linia laterală este mai puţin
vizibilă, iar numărul radiilor din înotătoarea dorsală este de 11-16.
În ţara noastră se cresc atât formele cu solzi, de la care prin selecţie s-a
obţinut crapul Frasinet, cu forma ovala, cât şi formele fără solzi cu cele trei
varietăţi: oglindă, golaş şi cu solzi in linie.

18
III.1.2 Caracteristicile biologice şi etologice ale novacului
(Arystichtys nobilis)

Novacul este originar din China şi a fost răspândit prin aclimatizare şi în


Europa, Africa de sud, SUA, Noua Zeelandă. În unele ţări a fost introdus şi
aclimatizat pentru combaterea planctonului din bazinele amenajate în alte scopuri
decât piscicultura. În multe ţări a fost introdus pentru obţinerea de producţii mari
cu investiţii minime.
În România au fost adus în 1960-1962, împreună cu celelalte specii de
ciprinide asiatice, sub formă de puiet predezvoltat de 4 săptămâni cu g=0,2g/ex.
Aducerea a avut ca scop reducerea consumului specific de furaje. În timp s-a ajuns
ca ponderea ciprinidelor asiatice în amenajări să fie de 60-70%.
Ca formă şi dimensiuni novacul seamănă foarte mult cu sângerul. Se
deosebeşte morfologic de acesta prin faptul că are capul mai mare, abdomenul are
carena fără solzi numai între ventrale şi anus iar ochii sunt aşezaţi mai jos.
Dinţii faringieni (egali ca număr şi dispoziţie) au suprafaţa de masticaţie
netedă.
Pe părţile laterale prezintă nişte dungi de culoare maronie, aşezate
transversal, pe un fond al corpului argintiu ceea ce-i oferă un aspect marmorat.
Biologia sa se aseamănă în mare parte cu aceea a sângerului. Se întâlneşte
atât în ape lent curgătoare cât şi în cele stătătoare, preferând straturile superioare
ale apei.
Reproducerea începe la vârsta de 4-5 ani în ţara de origine şi la 5-6-7 ani în
zonele de aclimatizare, ponta fiind depusă în straturile inferioare ale apei, la

19
temperaturi de 24-26oC. Icrele sunt pelagice, având o perioadă scurtă de
dezvoltare embrionară (24-30 ore).
Spre deosebire de sânger, hrana novacului este constituită din zooplancton,
novacul fiind înzestrat cu un aparat filtrator specializat în acest sens.
În apele cu hrană din abundenţă, ritmul de creştere este deosebit de accentuat
putând ajunge în vara a III-a chiar şi la 3kg.
Ca şi celelalte specii din complexul asiatic, novacul prezintă importanţă mare
pentru că valorifică în bune condiţiuni zooplanctonul existent în bazinele acvatice
şi poate fi crescut uşor în policultură cu crapul.
Materialul de populare se obţine prin lucrări de reproducere artificială.

III.1.3 Caracteristicile biologice şi etologice ale sângerului (Hypophthalmichtys


molitrix)

Sângerul face parte tot din grupul ciprinidelor asiatice aclimatizate recent în
ţara noastră. Este originar din China de unde a fost adus spre aclimatizare în anii
1960.
Corpul este alungit, comprimat lateral, mai pronunţat pe linia ventrală, unde
formează o carenă fără solzi, începând de la istm până la anus. Ochii sunt dispuşi
foarte jos, pe un cap cu dimensiuni mari.
În funcţie de vârstă culoarea evoluează de la alb-argintiu la exemplarele
tinere spre albicios-plumburiu la cele adulte, în toate cazurile partea dorsală fiind
cenuşie închisă.
Corpul este acoperit cu solzi cicloizi, mărunţi, cu excepţia capului, unde
aceştia lipsesc.
Înotătoarea dorsală are 8 radii, anala 13-15 radii. Linia laterală poate avea
între 83 şi 125 solzi.
În ceea ce priveşte dimensiunile poate atinge peste 1m lungime şi circa 20 kg
greutate.

20
Este o specie de apă dulce, care trăieşte în cursul superior al apelor curgătoare
dar şi în cele stătătoare, unde pătrunde după reproducere pentru a se hrăni. Se
menţine în straturile superioare ale apei. Este un bun înotător, iute în mişcări, la
zgomote neaşteptate putând face salturi în afara apei până la circa 2 metri înălţime.
Pentru reproducere urcă pe cursul fluviilor către zonele cu curent mai
puternic, icrele fiind pelagice. Se reproduce în râurile din China în perioada aprilie-
mai, la temperaturi de 22-24oC. În România reproducerea are loc mai târziu decât
în ţara de origine (iunie-iulie). Dezvoltarea embrionară este rapidă (24-30 ore).
Maturitatea sexuală este atinsă la noi la vârsta de 5-6 ani (în alte zone
geografice chiar la 3 ani). Prolificitatea este de 300000-1100000 icre cu diametrul
de 1-1,5mm.
Hrănirea începe primăvara la 9-10oC şi durează până toamna cand se ating
aceleaşi temperaturi. Hrana este compusă exclusiv din fitoplancton, sângerul
suferind o modificare a aparatului branhial (spinii branhiali au fost înlocuiţi cu o
membrană filtratoare cu aspect buretos).
Dat fiind regimul de hrană, este un peşte deosebit de important pentru
piscicultură, putând fi crescut în policultură cu crapul.
Materialul de populare se obţine numai prin reproducere artificială.

III.1.4. Caracteristicile biologice şi etologice ale cosaşului


(Ctenopharyngodon idella)

Este o specie de origine est-asiatică, aparţinând familiei Cyprinidae, specifică


cursurilor inferioare ale râurilor din China şi bazinului Amurului, introdusă şi
aclimatizată în România în anii 1959-1960.
Ajunge la o lungime de peste 1m şi la o greutate de circa 40kg.
Cosaşul are corpul alungit, fusiform, de bun înotător cu solzi cicloizi bine
înfipţi în tegument. Corpul este lăţit dorso-ventral cu gura terminală. Dinţii

21
faringieni sunt puternic dezvoltaţi cu faţa masticatoare zimţată şi dispuşi pe ultima
pereche de arcuri branhiale pe două rânduri.
Culoarea este dependentă de parametrii fizico-chimici ai apei, dar indiferent
de aceştia partea dorsală este de un verde-cenuşiu închis, mai deschis pe părţile
declive şi argintiu pe abdomen. Capul este mai închis la culoare comparativ cu
restul corpului.
Este o specie reofilă, de apă dulce, semi-migratoare. Primăvara, începând din
luna aprilie, în ţara de origine, la temperatura de 17-18oC urcă pe fluvii către
locurile cu curent mai puternic, pentru reproducere. Depunerea pontei are loc în
aprilie-august la temperaturi de 20-22oC. Locurile de depunere a icrelor sunt situate
de obicei în apropierea gurilor de vărsare a afluenţilor mai mari ai fluviilor.
Prolificitatea, în funcţie de talia femelelor, oscilează între 200000-800000
icre cu diametrul de 1,2-1,8mm. Icrele sunt pelagice şi nelipicioase. În timp sunt
purtate pasiv către sectoarele inferioare ale râurilor principale, unde are loc
incubaţia. Incubaţia durează 1-2 zile. După depunerea pontei, exemplarele adulte
intră în bălţi pentru hrănire, iar la scăderea temperaturii se retrag în fluvii pentru
iernat. În sezonul de iarnă hrănirea încetează.
Maturitatea sexuală se atinge la 5 ani în apele Chinei şi la 6-7 ani în bazinul
Amurului.
După resorbţia sacului vitelin, puietul (11-15mm) se hrăneşte cu organisme
planctonice mărunte (rotifere, crustacee, alge). La lungimi de 17-18mm începe să
consume fragmente de plante macrofite, rolul planctonului reducându-se.
Adulţii în mediul natural consumă aproape exclusiv vegetaţie acvatică şi
întâmplător organisme animale.
Cosaşul are o mare importanţă economică pentru piscicultură, atât pentru
calitatea cărnii, cât mai ales pentru obţinerea unor producţii sporite, prin
valorificarea vegetaţiei acvatice, insuficient utilizată de alte specii. În plus în ultima
perioadă au apărut certitudini în ceea ce priveşte consumul furajelor administrate
crapului de aceea se impune evitarea suprapopulării cu cosaş, care poate deveni un
concurent important la hrana crapului.
Deoarece în condiţii de ape stagnante nu se reproduce, deşi se dezvoltă bine,
materialul necesar populării bazinelor ciprinicole se obţine prin lucrări de
reproducere artificială.

22
III.2 Elemente de inginerie tehnologica

III.2.1 Tehnologia creşterii crapului şi a ciprinidelor asiatice în vara I

În perioada cuprinsă între începutul lunii iunie şi luna octombrie are loc etapa
a II-a de dezvoltare – creşterea vara I. În această perioadă puietul se hrăneşte cu
hrană suplimentară cu procent ridicat de proteine – reţeta starter timp de 2-4
săptămâni. După reţeta starter se începe furajarea cu furaj mărunţit la moara cu
ciocănele, amestecat, umectat şi lansat la mesele de furajare, sau cu furaj granulat
adaptându-se diametrul granulelor la mărimea gurii peştilor. În această reţetă
proteina brută este de 27-28-30% Această a doua etapa de creştere durează din
iunie pana in octombrie (120 de zile).
Pentru aceasta etapă se folosesc heleşteie de creştere vara I, cu suprafaţa de 5-
10 ha, adâncimea apei de 0,5 - 1 m, timpul de umplere fiind de aproximativ de 10
zile iar cel de evacuare de 3 – 5 zile chiar mai mult în funcţie de intensitatea
pescuitului.
Aceste bazine se populează cu alevini C0 obţinuţi in etapa precedentă, dar se
pot popula si direct cu larve de 7 zile obţinute prin reproducere natural dirijată sau
cu larve de 3 – 5 zile obţinute prin reproducere artificiala.
Înainte de inundarea bazinelor de creştere se face tratamentul suprafeţei
fundului şi a taluzurilor digurilor, prin dezinfecţie cu circa 500 kg/ha var nestins.
Apoi se administrează îngrăşăminte organice ( gunoi de grajd sau gunoi de
pasăre ), 5t/ha, din care 3t/ha se împrăştie relativ uniform pe fundul bazinului si
2t/ha se administrează in grămezi pe taluzul digurilor.
Cu 20 – 30 de zile înainte de populare se inundă bazinul de creştere până la
cota de exploatare, cat mai rapid posibil, pentru că o inundare lenta favorizează
dezvoltarea macrovegetaţiei emerse în exces. Cu 10 zile înainte de populare se
verifică dacă în bazinul de creştere au apărut unii dăunători piscicoli, cum sunt:
Apus cancriformis, Lepidurus sp., Cyzicus tetracerus si Sreptocephalus sp., a căror
prezenţă în bazin poate compromite viitoarea producţie de puiet. In cazul apariţiei
lor, combaterea se face prin tratare cu Clorofos 200 – 300 g/ha sau cu Decis 50 –
80 ml/ha. Efectul remanent al acestor insecticide este de cca. 7 zile, aşa că, până la
populare, planctonul care poate fi afectat intr-o oarecare măsura se poate reface, iar
puii predezvoltaţi sau larvele cu care se face popularea nu vor avea de suferit de pe
urma tratamentului.

23
Foarte important este ca apa de alimentare a bazinelor de creştere in vara I să
intre în bazine numai după ce în prealabil a trecut prin instalaţii de filtrare ( site sau
cutii filtrante cu ţesătura cu ochiul de 1 mm ), pentru a se evita pătrunderea
speciilor sălbatice care exista in sursa de alimentare. Prezenta acestora in bazinele
de creştere, mai ales daca sunt specii răpitoare, compromite uneori total producţia
de puiet.
Pentru popularea normala se au in vedere următoarele elemente:
- productivitatea piscicola-care se stabileşte pe baza aprecierii potenţialului
trofic al bazinului;
- suprafaţa luciului de apa
- sporul individual de creştere ( G – g );
- pierderile numerice.

S ⋅ P ⋅100
Np =
(G − g )(100 − pn )
In monocultură norma de populare este de 60 000 ex/ha C0 puiet predezvoltat
de 30 de zile/ha. Pierderile numerice in mod obişnuit în acest caz sunt de 50%, iar
greutatea medie finala este de 30 – 35 g/ex.
In timpul perioadei vegetative se urmăresc ritmul de creştere si starea sanitara
prin efectuarea pescuitului de control bilunar sau lunar. Pentru aceasta din câteva
zone ale heleşteului se prind câte 50 – 100 de exemplare, se măsoară greutatea şi
lungimea fiecăruia, se înregistrează valorile, se fac mediile pe bazine si se compara
cu valorile obţinute la controalele precedente precum şi cu valorile dintr-un grafic
stabilit la început. Funcţie de rezultate se stabilesc masurile ce trebuie luate.
Toamna are loc recoltarea, sortarea si numărarea puilor de o vara.
Recoltarea se face prin vidarea bazinului si aglomerarea puietului cu unelte
de pescuit (năvodul) în canalele drenoare, spre zonele cu adâncimi mai mari ale
canalelor din apropierea călugărilor de evacuare.
Puietul poate fi prelevat mecanizat sau manual, acesta după sortare si
numărare se trece in recipiente, hidrobioane, apoi se transportă la heleşteiele de
iernat.
Sortarea este necesara, pentru că pe lângă specia de baza mai apar si alte
specii aduse cu apa de alimentare, specii care trebuie îndepărtate manual. Este
indicat ca puietul sa fie separat pe doua sau trei grupe de mărimi, în acest mod
primăvara se realizează mai uşor popularea heleşteielor de creştere vara II cu
grupele respective. Dacă nu sunt condiţii de sortare dimensionala toamna, atunci
separarea pe grupe de mărimi se face în primăvara următoare când se videază
heleşteiele de iernat si urmează populările heleşteielor pentru al doilea sezon
vegetativ.
Numărarea se realizează prin metoda volumetrica, gravimetrica sau direct
exemplar cu exemplar.

24
Pentru ciprinidele asiatice tehnologia creşterii în vara I este asemănătoare cu
ce a crapului cu menţiunea că în policultură se folosesc densităţi de populare de
80000-100000 ex/ha. La sfârşitul perioadei de creştere în vara I exemplarele
recoltate cântăresc 25-30g/ex.

III.2.2. Tehnologia creşterii crapului şi a ciprinidelor asiatice în vara a II-a

Indiferent de ciclul de exploatare, primăvara, după topirea gheţii, calendaristic


la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie în funcţie de temperatura apei şi
înainte ca materialul din heleşteiele de iernat să înceapă să-şi caute activ hrana
acesta trebuie trecut în heleşteiele de creştere.
Dacă se întârzie trecerea materialului din heleşteiele de iernat în cele de
creştere atunci se accentuează slăbirea datorită creşterii intensităţii metabolismului,
se micşorează perioada de creştere şi se expune materialul la acţiunea agenţilor
patogeni. Materialul scos de la iernat se sortează, îndepărtându-se exemplarele cu
semne de boală, se fac băi de deparazitare după care se populează heleşteiele de
creştere şi îngrăşare.
Toamna după pescuit bazinele de creştere in vara a II-a vor fi menţinute pe
uscat până primăvara. Se vor face lucrări de reparaţii ale digurilor si terasamentelor
şi se vor administra îngrăşăminte ca în cazul bazinelor de creştere în vara I.
Inundarea bazinelor se face cu două săptămâni înainte de populare pentru
dezvoltarea hranei naturale. În timpul creşterii se asigură un debit de întreţinere
pentru acoperirea pierderilor de apă datorate infiltraţiei şi evaporaţiei. În condiţiile
insuficienţei apei se practică recircularea şi folosirea aeratoarelor.
Din punct de vedere al exploatării, suprafaţa cea mai potrivită este de 5 – 10
ha pentru heleşteiele de creştere, suprafeţe ce înlesnesc o buna distribuire a
furajelor, supravegherea si lupta contra epidemiilor. Adâncimea cea mai potrivita a
helesteelor de creştere este de 0,80m in medie.
Heleşteiele pot fi populate diferit, căutându-se sa se obţină producţii in
condiţii economice de exploatare. Pentru aceasta trebuie sa se realizeze densităţi de
populare echilibrate, astfel ca la sfârşitul perioadei vegetative sa se ajungă la
greutăţi preconizate prin valorificarea cat mai puternica a potenţialului bazinului.
O populare rara determina exemplare mai bine dezvoltate si pierderi mai mici dar
hrana nu este suficient utilizata, din acest motiv se foloseşte o populare densa,
pentru ca răspunde mai bine in ceea ce priveşte consumul hranei din bazin si a
unor producţii mai mari. Popularea densă răspunde bine principiului enunţat. Un
procent mai mare din hrana naturală se consumă. Utilizarea accelerată a
componentelor trofice naturale duce la o dezvoltare corelativă mult mai rapidă a
organismelor şi astfel se dezvoltă şi masa de hrană. Un număr mare de consumatori

25
bentofagi care răscolesc mâlul determină intensificarea trecerii sărurilor biogene
din sol în apă.
Heleşteul de vara a doua se populează cu C1 cu greutăţi de 35–50 g/ex astfel
ca după o creştere in vara a doua de zece ori, sa ajungă la greutatea individuala de
350 – 500 g/ex.
Transportul peştelui de la un bazin la altul se face cu ajutorul hidrobioanelor
iar lansarea în bazin se face prin intermediul unor instalaţii simple sub forma de
jgheaburi, unul din capete fiind fixat la gura de evacuare a hidrobionului, iar
celalalt capăt sa fie scufundat cam un metru. In aceasta poziţie, jgheabul are o
inclinare corespunzătoare taluzului prin care se scurge apa si pestele din recipientul
de transport.
Durata perioadei vegetative se întinde din aprilie până în octombrie, dar
creşterea maximă se înregistrează la jumătatea perioadei, când temperatura este de
24-25°C cu calităţi fizico-chimice optime.
Hrana suplimentara se distribuie după ce se stabileşte reţeta corespunzătoare
realizării unui conţinut în proteina bruta de 20-25%.
Pentru a se urmări creşterea si dezvoltarea materialului si starea sanitara, se
efectuează periodic, bilunar sau lunar pescuitul de control din mai multe locuri ale
bazinului, iar exemplarele prinse sunt cântărite şi se compara cu valorile dintr-un
grafic de creştere. De asemenea, se compara cu rezultatele de la un pescuit de
control cu cele precedente pentru a se verifica ritmul de creştere.
La sfârşitul toamnei urmează recoltarea, sortarea si numărarea.
Recoltarea se face diferenţiat, funcţie de suprafaţa bazinului si de
posibilitatea de a se vida sau nu apa din acesta. Când pestele s-a aglomerat în
canalul drenor, deci nu exista apa, urmează concentrarea peştelui spre zonele mai
adânci, urmează transportul pestelui manual sau mecanizat in utilaje de transport.
Sortarea se realizează pe mese de sortare, pe grupe de mărimi, iar numărarea
se face prin metoda gravimetrica: greutatea medie pentru eşantioane de 100
exemplare. Prin cântărirea separata a trei loturi se stabileşte o medie care apoi se
raportează la cantitatea in kg recoltata din bazin. Ne interesează numărul obţinut
pentru stabilirea pierderilor.

III.2.3. Tehnologia creşterii crapului şi a ciprinidelor asiatice în vara a III-a

Pentru unităţile pe trei ani creşterea în vara a doua este urmată de o nouă
perioadă de iernat după care exemplarele se trec în heleşteiele de îngrăşare.
Îngrăşarea se referă în special la hrănirea suplimentară cu reţete în care procentul
de proteine este mai mic dar este crescut procentul de hidraţi de carbon.
Primăvara, după topirea gheţii, calendaristic la sfârşitul lunii martie sau
începutul lunii aprilie în funcţie de temperatura apei şi înainte ca materialul din

26
heleşteiele de iernat să înceapă să-şi caute activ hrana acesta trebuie trecut în
heleşteiele de îngrăşare.
Heleşteiele de îngrăşare au suprafeţe optime de 15 – 20 ha şi adâncimi ale
apei de 1,20m în medie.
Heleşteiele de îngrăşare pot fi populate diferit în funcţie de diverşi factori. Se
caută să se obţină producţie maximă în cele mai economice condiţii de exploatare.
Se urmăreşte ca fiecare exemplar să ajungă la greutatea dorită la sfârşitul perioadei
de creştere şi în acelaşi timp să se valorifice cât mai bine potenţialul productiv al
bazinelor.
Pregătirea heleşteielor de îngrăşare în vederea inundării şi populării: se fac
aceleaşi lucrări ca la vara I şi II. Inundarea se face cu două săptămâni înainte de
populare pentru dezvoltarea hranei naturale. În timpul creşterii se asigură un debit
de întreţinere pentru acoperirea pierderilor de apă datorate infiltraţiei şi
evaporaţiei. În condiţiile insuficienţei apei se practică recircularea şi folosirea
aeratoarelor.
Lansarea peştelui transportat în hidrobioane se face cu ajutorul unor jgheaburi
cu un capăt scufundat în apă pentru evitarea rănirii şi stresării materialului de
populare.
Pe întregul perioadei de creştere se asigură hrănirea suplimentară, folosindu-
se reţete de furaje specifice. Consumul de furaje este uşor de ţinut sub control
atunci când hrana este distribuită în puncte fixe, special amenajate. Aceste punct se
amplasează în zonele mai însorite, cu substrat solid, cu curent redus şi adâncime de
0,8-1m. În bazinele mici se amenajează 2-3 mese de furajare în timp ce pentru
bazinele mari se alocă 1-2 puncte de hrănire fiecărui hectar de luciu de apă.
Pentru a avea un control al modului în care se realizează acumularea de masă
corporală şi respectiv modul de valorificare a hranei, dar şi pentru a se corecta
rapid unele neajunsuri, se face pescuitul de control, periodic.
Recoltarea se face toamna, în bazinele nevidabile cu unelte filtrante, în cele
vidabile prin aglomerare în canalul drenor de unde se extrage manual sau
mecanizat.
Peştele se sortează pe specii şi dimensiuni mecanizat sau manual.

III.2.4. Tehnologia iernării crapului şi a ciprinidelor asiatice

Odată cu scăderea temperaturii apei la valori sub 10oC au loc o serie de


modificări comportamentale, ciprinidele trecând treptat de la stare activă la una de
imobilitate parţială, caracteristică sezonului de iarnă.
Înainte de popularea bazinelor de iernat se face o sortare a materialului
biologic, eliminând exemplarele bolnave pe grupe de vârstă şi greutate, apoi se
îmbăiază în soluţii speciale pentru distrugerea eventualilor paraziţi.

27
Pentru iernare se folosesc bazine mici cu suprafeţe de circa 1ha, cu adâncimi
ale apei de 2-2,5m.
Bazinele de iernat sunt amplasate în imediata apropiere a sursei de apa,
pentru a evita iarna un circuit prea lung al apei ce ar duce la formarea podului de
gheaţa şi îngheţarea sau oprirea alimentarii cu apa.
Timpul de umplere si de golire este de aproximativ 7 zile, pe timpul
iernatului utilizându-se un debit de întreţinere ce poate înlocui tot volumul de apa
in 10 zile.
Heleşteiele de iernat sunt vidate primăvara şi in perioada vegetativă, timp în
care se efectuează diferite lucrări de îmbunătăţire a structurii solului şi are loc
mineralizarea substanţelor organice acumulate. Pe timpul perioadei vegetative se
urmăreşte împiedicarea dezvoltării vegetaţiei deoarece aceasta prin descompunere
devine un consumator de oxigen nedorit. În acest sens se recomandă ararea vetrei
heleşteielor de iernat de cel puţin trei ori în timpul verii.
Pe durata iernării se impune zilnic verificarea temperaturii apei şi a
conţinutului de oxigen atât la nivelul straturilor superioare cât mai ales la fundul
bazinelor.
În cazul menţinerii unor temperaturi de peste 4oC se impune administrarea
hranei (o raţie de 1% din greutatea lor) pentru a se evita slăbirea materialului
piscicol.
Densitatea de populare la iernat este de 8 ÷ 10 t/ha
Norma de populare se poate calcula cu formula:
Q ⋅ ( A − a ) ⋅ 86400
Np =
G ⋅c
unde: Q=debit de alimentare
A= conţinutul de O2 al apei de alimentare
a= consumul de O2 al altor organisme din bazin
G= greutatea medie pe exemplar
c= consumul de O2/kg peste

Se vor stabili pierderile tehnologice ca urmare a scăzămintelor fiziologice şi a


mortalităţii, rezultând diferenţe de greutate medie, vârstă şi densitate de populare.

Grupa de greutate Densitatea de


Nr. Pierderile la iernat
medie populare
crt. [%]
[g/ex] [kg/ha]
1 Sub 20 8.000 25
2 21 ÷ 50 10.000 20
3 51 ÷ 250 10.000 15
4 251 ÷ 1.000 10.000 8
5 1.001 ÷ 4.000 5.000 5
6 Peste 4.000 5.000 3

28
Tabelul nr. 3.1

Parametrii optimi în heleşteiele de iernat sunt:


• O2 să fie în proporţie de 4 - 5 cm3 O2/ l apă;
• CO2 < 1,5 ÷ 2 cm3 CO2/ l apă;
• duritatea 6 ÷ 10 grade germane;
• compuşi ai azotului < 1 mg/l;
• pH = 7,2 ÷ 8,6.

Dacă în timpul iernării se formează pod de gheaţă se vor efectua Pe timpul


iernii pentru îmbogăţirea apei cu O2 se vor folosi, după caz, aeratoare ce duc la
agitarea apei.
Iarna, când bazinele se acoperă cu un strat de gheaţa, pentru a evita
asfixierea, se vor face copci, calculând la fiecare 30 m2 o copca de 1m2. Copcile
vor fi dreptunghiulare cu latura cea mai mare dispusă pe direcţia dominantă a
vântului. Ele se acoperă cu paie pentru a evita îngheţarea apei. Pentru a mări
conţinutul apei in oxigen, se fac instalaţii speciale în heleşteiele de iernat. Aceste
instalaţii constau dintr-un grătar făcut din lemn egal cu suprafaţa bazinului de
iernat si care se aşează la 20 – 25 cm sub nivelul apei din bazin. După ce se prinde
gheata, se scurge o parte din apa din bazin, astfel ca între stratul de gheata susţinut
de grătar şi suprafaţa apei sa rămână un gol de 20 – 30 cm care va asigura oxigenul
necesar.
În cazul în care amenajarea nu dispune de suficiente bazine, iernarea se poate
face şi în heleşteiele de creştere. Acest tip de iernat prezintă avantajul că se evită
strasul cauzat de pescuit, sortare şi transport însă există şi dezavantaje majore
pricinuite de necunoaşterea cantităţii exacte de material biologic introdus la iernat
şi posibilitatea păstrării în bazin a exemplarelor bolnave sau gazde a unor agenţi
patogeni.

III.3 Calculul materialului biologic

III.3.1. Calculul volumului producţiei marfă

III.3.1.1 Producţia unitară

În condiţii optime de furajare producţia unitară poate atinge valoarea


Pu=2000kg/ha.

29
Formula de populare folosită pune accent pe creşterea crapului în policultură
cu trei specii din complexul asiatic astfel: 60% crap, 20% novac, 10% sânger, 10%
cosaş.
Calculând ponderea fiecărei specii în cadrul producţiei unitare se obţin
următoarele rezultate:

Greutatea Producţia Producţia


Ponderea
Specia medie 2+ unitară unitară
(%)
(Kg) (Kg/ha) (ex./ha)
Crap 60 1,5 1200 800
Novac 20 2 400 200
Sânger 10 2 200 100
Cosaş 10 1,5 200 133
Total 100 2000 1233
Tabel nr. 3.2
III.3.1.2. Producţia totală

Producţia totală a fermei este de 188 tone. Suprafaţa de creştere pentru vara a
III-a este de 94 ha.

Producţia Suprafaţa de creştere Producţia


Specia unitară vara a III-a totală
(Kg/ha) (ha) (kg )
Crap 1200 94 112800
Novac 400 94 37600
Sânger 200 94 18800
Cosaş 200 94 18800
Total 2000 94 188000
Tabel nr. 3.3

III.3.2. Calculul necesarului de material de populare

III.3. 2.1. Creştere vara a III-a

Supravieţuirea de la 2 la 2+ pentru crap, novac, sânger şi cosaş (conform NT


3/1989, anexa 2) este Sv2-2+ = 80%.

30
Formula de calcul a necesarului unitar de material de populare pentru creştere
în vara a III-a este: Nr. ex. 2=Nr. ex. 2+x 1/Sv
După efectuarea calculelor se obţin următoarele rezultate:

Supravieţuirea Nr. ex. Masa unitara Masa totală


Specia Nr. ex. 2+
(%) 2 (g/ex) (Kg)
Crap 800 80 1000 350 350
Novac 200 80 250 500 125
Sânger 100 80 125 500 62,5
Cosaş 133 80 167 300 50,1
Total 1233 1542 587,6
Tabel nr.3.4

III.3.2.2. Necesar total de material de populare

Se calculează necesarul total de material de populare pentru cele 94 ha.

Suprafaţa Nr. total Masa unitara Masa totală


Specia Nr. ex. 2/ha (ha) ex. 2 (g/ex) (Kg)
Crap 1000 94 94000 350 32900
Novac 250 94 23500 500 11750
Sânger 125 94 11750 500 5875
Cosaş 167 94 15698 300 4709
Total 1542 94 144948 55234
Tabel nr.3.5

III.3.2.3 Iernat vara a II-a

În timpul iernatului materialul biologic suferă atât pierderi numerice cât şi


pierderi în greutate datorate consumurilor fiziologice.
Pentru simplificarea calculelor se vor folosi doar pierderi numerice, însă
majorate pentru acoperirea şi pierderilor de greutate.
Supravieţuirea în timpul perioadei de iernat se consideră SV1+-2=90%

Necesar material de populare pentru heleşteiele de iernat (HI 2)iii

31
Se calculează necesarul de material ce trebuie introdus la iernat pentru
asigurarea necesarului de material de populare pentru obţinerea producţiei de
consum.
Se calculează cu formula: Nr. ex. 1+=Nr. ex. 2 x 1/Sv.
Se obţin următoarele rezultate:

Supravieţuirea Masa unitara Masa totală


Specia Nr. ex. 2 Nr. ex. 1+
(%) (g/ex) (Kg)
Crap 94000 90 104444 350 36556
Novac 23500 90 26111 500 13056
Sânger 11750 90 13056 500 6528
Cosaş 15698 90 17442 300 5233
Total 144948 161053 61372
Tabel nr.3.6
III.3.2.4 Creştere vara a II-a

Necesar material de populare a heleşteielor de creştere vara a II-a


(HCV2)

Supravieţuirea de la 1 la 1+ pentru crap, novac, sânger şi cosaş (conform NT


3/1989, anexa 2) este Sv1-1+ = 70%.
Formula de calcul a necesarului de material de populare pentru creştere în
vara a II-a este: Nr. ex. 1=Nr. ex. 1+x 1/Sv
După efectuarea calculelor se obţin următoarele rezultate:

Supravieţuirea Nr. ex. Masa unitara Masa totală


Specia Nr. ex. 1+
(%) 1 (g/ex) (Kg)
Crap 104444 70 149206 35 5222
Novac 26111 70 37301 50 1865
Sânger 13056 70 18651 50 933
Cosaş 17442 70 24917 30 748
Total 161053 230076 8767
Tabel nr.3.7

III.3.2.6 Iernat vara I-a

În timpul iernatului materialul biologic suferă atât pierderi numerice cât şi


pierderi în greutate datorate consumurilor fiziologice.

32
Pentru simplificarea calculelor se vor folosi doar pierderi numerice, însă
majorate pentru acoperirea şi pierderilor de greutate.
Supravieţuirea în timpul perioadei de iernat se consideră SV0+-1=80%

Necesar material de populare pentru heleşteiele de iernat (HI 1)

Se calculează necesarul de material ce trebuie introdus la iernat pentru


asigurarea necesarului de material de populare pentru obţinerea producţiei de
consum.
Se calculează cu formula: Nr. ex. 0+=Nr. ex. 1 x 1/Sv.
Se obţin următoarele rezultate:

Masa Masa
Supravieţuirea
Specia Nr. ex. 1 Nr. ex. 0+ unitara totală
(%)
(g/ex) (Kg)
Crap 149206 80 186508 35 6528
Novac 37301 80 46626 50 2331
Sânger 18651 80 23314 50 1166
Cosaş 24917 80 31146 30 934
Total 230076 287594 10959
Tabel nr.3.8

III.3.2.6 Creştere vara a I-a

Necesar material de populare a heleşteielor de creştere vara a I-a


(HCV1)

Supravieţuirea de la 0* la 0+ pentru crap, novac, sânger şi cosaş (conform NT


3/1989, anexa 2) este Sv0*-0+ = 50%.
Formula de calcul a necesarului de material de populare pentru creştere în
vara a I-a este: Nr. ex. 0*=Nr. ex. 0+x 1/Sv
După efectuarea calculelor se obţin următoarele rezultate:

Masa Masa
Supravieţuirea
Specia Nr. ex. 0+ Nr. ex. 0* unitara totală
(%)
(g/ex) (Kg)
Crap 186508 50 373016 1 373
Novac 46626 50 93252 0,8 75

33
Sânger 23314 50 46628 0,8 37
Cosaş 31146 50 62292 0,5 31
Total 287594 575188 516
Tabel nr. 3.9

În vederea populării amenajării se vor achiziţiona de la o altă fermă


specializată pui predezvoltaţi. Numărul de pui predezvoltaţi necesar pentru
populare este de 575188 ex, din care 373016 crap, 93252 novac, 46628 sânger,
62292 cosaş.
Având în vedere că achiziţionarea puilor se va face de la altă fermă, numărul
puilor predezvoltaţi cumpăraţi va fi mai mare ţinându-se cont de pierderile la
transport, pierderi în valoare de 10%
Astfel numărul total al puilor achiziţionaţi va fi 640000 ex., din care crap
414500 ex, 104000 ex. novac, 52000 ex. sânger şi 69500 exemplare de cosaş.
III.4 Schema procesului tehnologic

Cumpărare material de populare


640000 ex. pui predezvoltaţi

Pregătire bazine Populare


Dezinfectare Furajare
Întreţinere canale Creştere vara I-a Control consum
Întreţinere instalaţii furaje
de alimentare Control creştere
Întreţinere diguri Pescuit

Pregătire bazine Sortare


Dezinfectare Numărare
Întreţinere canale Iernat vara I-a Dezinfectare
Întreţinere instalaţii Populare
de alimentare Urmărirea
Întreţinere diguri parametrilor mediali

Pregătire bazine Populare


Dezinfectare Furajare
Întreţinere canale Creştere vara a II-a Control consum
Întreţinere instalaţii furaje
de alimentare Control creştere
Întreţinere diguri Pescuit
Pregătire bazine Sortare
Dezinfectare Numărare
Întreţinere canale Dezinfectare
Întreţinere instalaţii 34
Populare
de alimentare Urmărirea
Întreţinere diguri parametrilor mediali
Iernat vara a II-a

Pregătire bazine Populare


Dezinfectare Furajare
Întreţinere canale Creştere vara a III-a Control consum
Întreţinere instalaţii furaje
de alimentare Control creştere
Întreţinere diguri Pescuit

III.5 TehnologiaLivrare
hrănirii suplimentare

III. 5.1. Furajarea crapului

Densităţile mari de populare conduc la insuficienţa hranei naturale din


bazinele de creştere şi de aceea este necesară suplimentarea cantităţilor de hrană,
astfel încât peştii să atingă la sfârşitul perioadelor de creştere dimensiunile dorite
de către crescător.
Furajarea peştelui este un factor care poate fi în întregime dirijat de om:
întocmirea reţetei furajere, tehnologia de producere a furajului, modul de
administrare în timp şi spaţiu. Una din problemele importante ale nutriţiei peştilor
este alcătuirea reţetelor de furaje, astfel încât furajul combinat să satisfacă în cât
mai mare măsură cerinţele nutritive implicate în creşterea si dezvoltarea normala a
peştilor. Astfel la stabilirea reţetelor trebuie să se ţină seama de particularităţile
nutriţiei, digestiei si metabolismului peştilor din componenta formulei de
populare.
Eficienţa furajării constituie unul din principalele mijloace de rentabilizare şi
perfecţionare a producţiei industriale de peşte. Se cunoaşte că furajele combinate
au eficienta mai mare decât cele simple. Eficienţa biologica ridicata a furajului
combinat este asigurata printr-un raport corespunzător intre cantitatea si calitatea
furajului, care să satisfacă cerinţele fiziologice ale organismului hrănit. Eficienţa
economica a furajării este dată de costul furajului necesar pentru realizarea unităţii
de spor creştere a peştelui, adică de consumul specific. Din studiile făcute privind
intensitatea absorbţiei substanţelor nutritive în tubul digestiv al peştilor s-au
lămurit multe aspecte privind metabolismul lipidelor, substanţelor azotoase,
hidraţilor de carbon, macro- şi microelementelor. Conform acestor studii,
conţinutul în lipide al furajului pentru peşte trebuie sa fie de minimum 2,5 – 3 %,
iar pe măsură ce procentul creşte şi se apropie de 9,5%, creste digestibilitatea

35
amestecului furajelor. Pentru furajarea peştilor până la vârsta de doi ani este
necesar ca furajul combinat să aibă un conţinut proteic de minimum 22 – 26%
proteină brută ( P.B.), iar pentru vârstele mai mari este necesar un conţinut mai
mare în glucide si ceva mai mic în proteine, care poate fi de minimum 16 –
19%P.B.
Frecvenţa meselor joacă un rol deosebit în asigurarea sporului în greutate şi
creşterea eficienţei furajului. În tehnologia de furajare se evidenţiază normarea
raţiei – consumul zilnic şi regimul de furajare (ordinea distribuirii in timp), în
functie de greutatea medie şi vârsta materialului piscicol de populare, temperatura
mediului de creştere, saturaţia în oxigen a apei şi alţi factori abiotici. Astfel pentru
crap, de exemplu, la temperatura apei de 15 – 18 °C raţia va fi de 2% din greutatea
materialului populat, la 18 – 21°C de 3%, la 21 – 24°C de 4% si peste 24°C de 5%.
Aceasta normă de furajare variază si după cantitatea de oxigen solvit in apa, care,
in mod normal, trebuie sa fie de 4 – 6mg/l.
Importantă este si tehnologia de producere a furajelor combinate. Din
experienţa pisciculturii intensive, forma de prezentare a furajelor cea mai adecvata
este cea granulata.
Cele mai noi cercetari in domeniul nutritiei animale recomanda ca, pe cat
posibil componentele de origine animala din retetele furajelor combinate sa fie
inlocuite cu cele de origine vegetala, dar care sa fie bogate in proteine, cum sunt:
faina de soia integrala, faina de srot de soia sau floarea-soarelui.
Hrănirea suplimentară este un capitol important al tehnologiei de crestere a
pestilor in sistem intensiv pentru ca, din analiza pretului de cost, rezulta ca
cheltuielile cu furajarea au o pondere de 30% din cheltuielile totale necesare
realizarii productiei. De aceea, retetele furajere trebuie sa asigure toti factorii
nutritivi cu valoare energetica, plastica, biostimulatoare si imunoprotectoare in asa
fel ca eficienta lor sa fie maxima.
Indicatorul tehnologic care cuantifica eficienta administrarii furajelor se
numeste consum specific de furaje, care inseamna cate kg de furaj combinat s-au
consumat pentru cresterea in greutate a pestelui populat cu 1kg. Un consum
specific normal este de 3 – 3,7 kg furaj/kg spor crestere in vara I si a II-a si de 3 kg
furaj/kg spor crestere pentru pestele de varste mai mari. Cand caliatea sursei de
alimentare cu apa si productivitatea naturala a bazinelor de crestere sunt bune,
atunci consumul specific poate fi mai mic.

III.5.2 Stabilirea reţetelor de furajare

Pe baza unui studiu de piaţă privind calitatea furajelor extrudate existente în


România şi pe baza recomandărilor făcute de specialiştii CCDP Nucet s-a
considerat ca avantajoasă furajarea materialului biologic cu mixturile complete

36
extrudate pe bază de proteine din soia comercializate de firma Kralex din
Bucureşti.
În urma experimentelor efectuate la CCDP Nucet s-a observat randamentul
foarte bun al acestor furaje, precum şi calitatea deosebită a acestora. Experimentele
au arătat că furajele folosite au avut o rată de conversie de 1,4-1,8-2 kg/kg spor de
creştere, în condiţiile unor densităţi mari de creştere şi a administrării unor raţii de
2,5-5% din masa toatală a materialui biologic.
Astfel pentru furajarea puietului de vara I se va folosi mixtura completă
extrudată Soprofish 44/14.
Această mixtură este un produs ce conţine făină de peşte, conţinut proteic de
soia, porumb, minerale, vitamine şi aminoacizi. Produsul este obţinut din
ingrediente de bună calitate, aflate în limitele toxicologice şi microbiologice
admise şi nemodificate genetic.

Fişa tehnică
SOPROFISH 44/14 UNIVERSAL

37
Podusul este disponibil în granulaţii de 4mm şi 2mm, ambalat în saci de
polipropilenă de 25kg. Costul unui kilogram de produs este de 3,4 RON.
Termenul de valabilitate al produsului este de 6 în condiţii de depozitare în
locuri răcoroase, ferite de factorii de mediu.
Pentru furajarea puietului de vara a II-a se va folosi mixtura completă
extrudată Soprofish 32/10 .
Această mixtură este un produs ce conţine făină de peşte, conţinut proteic de
soia, porumb, minerale, vitamine şi aminoacizi.
Fişa tehnică
SOPROFISH 32/10 PROFI

38
Podusul este disponibil în granulaţii de 4mm şi 6mm şi 8mm, ambalat în saci
de polipropilenă de 25kg. Costul unui kilogram de produs este de 2,3 RON.
Termenul de valabilitate al produsului este de 6 în condiţii de depozitare în
locuri răcoroase, ferite de factorii de mediu.
Pentru furajarea materialului biologic de vara a III-a se va folosi mixtura
completă extrudată Soprofish 25/7 .

Fişa tehnică
SOPROFISH 25/7 PROFI

39
Podusul este disponibil în granulaţii de 4mm şi 6mm şi 8mm, ambalat în saci
de polipropilenă de 25kg. Costul unui kilogram de produs este de 2 RON.
Termenul de valabilitate al produsului este de 6 în condiţii de depozitare în
locuri răcoroase, ferite de factorii de mediu.

III.5.3 Calculul cantităţilor de furaje necesare şi al raţiilor

III.5.3.1 Calculul cantităţii de furaj necesar pentru creşterea crapului în


vara I

K=2;

SIC=(35g-1g)=34 g;

STC=373016∙0,034=12683kg;

H=STC∙K=18278∙2=25,36 t

Repartizarea procentuala a cantităţii totale de furaj pe luni si zile:


Pondere Cantitate lunara de furaj Cantitate zilnica de furaj
Luna
(%) (tone) (tone)
Iunie 15 3,80 0,127
Iulie 30 7,61 0,245

40
August 30 7,61 0,245
Septembrie 15 3,80 0,127
Octombrie 10 2,54 0,082
Tabelul nr. 3.10

Se vor construi două mese de furajare pentru fiecare hectar de luciu de apă.
Întrucât cele trei bazine de creştere vara I au suprafeţele egale cu 2,39ha atunci vor
fi necesare 12 mese de furajare.

Repartizarea cantităţilor zilnice de furaje la mesele de furajare:


Cantitatea de furaj
Cantitate zilnica de furaj Nr. mese de
Luna pentru fiecare masa
(tone) furajare
(kg)
Iunie 0,127 12 10,57
Iulie 0,245 12 20,45
August 0,245 12 20,45
Septembrie 0,127 12 10,57
Octombrie 0,082 12 6,82
Tabelul nr. 3.11

Costul total al furajelor necesare pentru vara I este de 102606,6 RON

III.5.3.2 Calculul cantităţii de furaj necesar pentru creşterea crapului în


vara a II-a

K=2;

SIC=(350g-35g)=315 g;

STC=149206∙0,315=47000kg;

H=STC∙K=47000∙2=94 t

Repartizarea procentuala a cantităţii totale de furaj pe luni si zile:


Pondere Cantitate lunara de furaj Cantitate zilnica de furaj
Luna
(%) (tone) (tone)
Mai 5 4,70 0,152
Iunie 15 14,10 0,470
Iulie 30 28,20 0,910
August 30 28,20 0,910

41
Septembrie 15 14,10 0,470
Octombrie 5 4,70 0,152
Tabelul nr. 3.12

Se vor construi două mese de furajare pentru fiecare hectar de luciu de apă.
Întrucât cele trei bazine de creştere vara a II-a au suprafeţele egale cu 10,3 ha
atunci vor fi necesare 60 mese de furajare.

Repartizarea cantităţilor zilnice de furaje la mesele de furajare:


Nr. mese Cantitatea de furaj
Cantitate zilnica de furaj
Luna de pentru fiecare masa
(tone)
furajare (kg)
Mai 0,152 60 2,53
Iunie 0,470 60 7,83
Iulie 0,910 60 15,16
August 0,910 60 15,16
Septembrie 0,470 60 7,83
Octombrie 0,152 60 2,53
Tabelul nr. 3.13

Costul total al furajelor necesare pentru vara a II-a este de 257278 RON

III.5.3.3 Calculul cantităţii de furaj necesar pentru creşterea crapului în


vara a III-a

K=2

SIC=(1500g-350g)=1150 g

STC=94000∙1,15=108100kg

H=STC∙K=108100∙2= 216,2 t

Repartizarea procentuala a cantităţii totale de furaj pe luni si zile:


Pondere Cantitate lunara de furaj Cantitate zilnica de furaj
Luna
(%) (tone) (tone)
Mai 5 10,81 0,349
Iunie 15 32,43 1,081
Iulie 30 64,86 2,092
August 30 64,86 2,092

42
Septembrie 15 32,43 1,081
Octombrie 5 10,81 0,349
Tabelul nr. 3.14

Se vor construi două mese de furajare pentru fiecare hectar de luciu de apă.
Întrucât cele trei bazine de creştere vara a III-a au suprafeţele egale cu 31,3 ha
atunci vor fi necesare 186 mese de furajare.

Repartizarea cantităţilor zilnice de furaje la mesele de furajare:


Nr. mese Cantitatea de furaj
Cantitate zilnica de furaj
Luna de pentru fiecare masa
(tone)
furajare (kg)
Mai 0,349 186 1,87
Iunie 1,081 186 5,81
Iulie 2,092 186 11,25
August 2,092 186 11,25
Septembrie 1,081 186 5,81
Octombrie 0,349 186 1,87
Tabelul nr. 3.15

Costul total al furajelor necesare pentru vara a III-a este de 514556 RON

III.6 Tehnologia administrării îngrăşămintelor si a amendamentelor

III.6.1. Îngrăşămintele

Îngrăşămintele se pot clasifica după trei aspecte:


• după natura lor:
- îngrăşăminte minerale: fosfatice, azotoase, calcice
- îngrăşăminte organice: reziduuri uscate, verzi si sub forma de reziduuri
industriale
- îngrăşăminte bacteriene: care se obţin pe diferite medii de cultura.
• după numărul de elemente biogene conţinute:
- simple: cu un element biogen
- complexe: cu cel puţin doua elemente biogene
• după starea de agregare in care se afla in momentul distribuirii:
- îngrăşăminte solide
- îngrăşăminte lichide
Îngrăşămintele minerale se pot introduce fie direct pe fundul bazinelor,
înainte de inundare în stare solidă, fie după inundarea bazinelor sub formă de

43
soluţii apoase. Distribuirea trebuie sa fie uniformă pe întreaga suprafaţă a
bazinului, putându-se face manual sau mecanizat.
Doza de îngrăşământ stabilită se poate introduce primăvara integral sau in
reprize, după inundarea bazinului. Frecvent se foloseşte administrarea in reprize.
Prima doza se introduce pe solul uscat, înainte de inundare, următoarele se
introduc sub forma de soluţie, după inundare.
După mai multe reprize de îngrăşare se urmăreşte menţinerea la un înalt grad
de dezvoltare a planctonului, care poate fi consumat direct de peşti sau care
condiţionează dezvoltarea altor grupe de organisme ce constituie hrană pentru
peste.
Se ţine seama că la folosirea unui amestec de două sau mai multe elemente
chimice se pot forma compuşi chimici greu solubili sau chiar insolubili ce fac
ineficientă administrarea îngrăşămintelor minerale.
De aceea trebuie ca administrarea calciului să se facă toamna după uscarea
solului sau iarna când terenul este îngheţat. Când calciul nu se poate administra
decât primăvara, atunci celelalte îngrăşăminte minerale se vor administra numai
după circa doua săptămâni pentru a se evita producerea de combinaţii chimice între
calciu si celelalte elemente biogene.
Îngrăşămintele organice indiferent de natura lor conţin elemente biogene ca:
P, N, K, Ca etc. Întrebuinţarea îngrăşămintelor organice trebuie să ţină seama ca
acestea sunt supuse procesului de mineralizare care conduce la un consum puternic
de oxigen solvit din apa. In general acestea se distribuie toamna după vidarea,
uscarea fundului bazinului si aplicarea amendamentului de calciu, cu scopul
realizării unui timp de mineralizare a bazinului până la inundarea lui, evitându-se
astfel posibilitatea apariţiei deficitului de oxigen.
Îngrăşămintele solide se distribuie pe suprafaţa fundului bazinului in grămezi
distanţate una faţa de alta. Grămezile se uda din când in când, mai ales in zilele
călduroase cu apă din heleşteu. Dejecţiile lichide se distribuie in heleşteie fără apă,
împrăştiindu-se uniform pe suprafaţa lui, sau direct in apă.

III.6.2 Calcularea necesarului de îngrăşăminte

III.6.2.1 Îngrăşăminte organice

Se folosesc dejecţii din zootehnie care pot fi solide (gunoi de grajd, de pasăre,
compost) sau lichide (mustul de gunoi de grajd si urina). În unităţile amenajate cel
mai adesea se foloseşte gunoiul de grajd care se administrează numai in heleşteiele
de creştere, în cantitate de 6t/ha.
Pentru bazinele de creştere vara I este necesară o cantitate de
SHCV1∙6t/ha=7,19*6= 43,14t.

44
Pentru bazinele de creştere vara a II-a este necesară o cantitate de
SHCV2∙6t/ha=31*6=186t.
Pentru bazinele de creştere vara a III-a este necesară o cantitate de
SHCV3∙6t/ha=94*6=564t.
Cantitatea totală de îngrăşăminte organice necesară este de 793,14t.

III.6.2.2 Îngrăşăminte minerale

Se foloseşte fosfat monocalcic care are 20% P2O5 ca substanţa activă şi


NH4NO3 care are 30-35% N ca substanţa activa.
Cantitativ se administrează 30 kg P2O5/ha si 50 kg N/ha.

Pentru heleşteiele de creştere vara I


SHCVI=7,19 ha
MP2O5=30∙7,19=215,7 kg
MN=50∙7,19=359,5 kg
Calcului necesarului de fosfat monocalcic ţinând seama că are 20% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ fosfatic……………………..20 kg P2O5
x………………………………………………...215,7 kg P2O5
x=1100 kg fosfat monocalcic.
Calculul necesarului de azotat de amoniu ţinând seama că are 30% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ azotic..……………………..30 kg N
y………………………………………………...359,5 kg N
y=1200 kg azotat de amoniu.

Pentru heleşteiele de creştere vara a II-a


SHCVII=31 ha
MP2O5=30∙31=930 kg
MN=50∙31=2500 kg
Calcului necesarului de fosfat monocalcic ţinând seama că are 20% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ fosfatic……………………..20 kg P2O5
x………………………………………………...930 kg P2O5
x=4650 kg fosfat monocalcic.
Calculul necesarului de azotat de amoniu ţinând seama că are 30% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ azotic..……………………..30 kg N
y………………………………………………...2500 kg N
y=8400 kg azotat de amoniu.

45
Pentru heleşteiele de creştere vara a III-a
SHCVII= 94 ha
MP2O5=30∙94=2820 kg
MN=50∙94=4700 kg
Calcului necesarului de fosfat monocalcic ţinând seama că are 20% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ fosfatic……………………..20 kg P2O5
x………………………………………………...2820 kg P2O5
x=14100 kg fosfat monocalcic.
Calculul necesarului de azotat de amoniu ţinând seama că are 30% substanţă
activă:
100kg îngrăşământ azotic..……………………..30 kg N
y………………………………………………...4700 kg N
y=15600 kg azotat de amoniu.

Necesarul total de fosfat monocalcic este de 19,85 tone, necesarul total de


azotat de amoniu este de 25,2 tone.

III.6.3. Calcularea necesarului de amendamente

Amendamentul folosit este CaO. Acesta se foloseşte pentru îmbunătăţirea


caracteristicilor fizico-chimice ale solului şi pentru asigurarea unui aport de calciu.
Se administrează 300 kg/ha pentru heleşteiele de creştere, iar pentru cele de
iernat se administrează 2000 kg/ha.

Pentru heleşteiele de creştere vara I:


SHCV1=7,19 ha
MCaO=7,19 ∙300=2157 kg

Pentru heleşteiele de creştere vara a II-a


SHCV2= 31 ha
MCaO= 31∙300=9300 kg

Pentru heleşteiele de creştere vara a III-a


SHCV3= 94 ha
MCaO= 94∙300=28200 kg

Pentru heleşteiele de iernat vara I

46
SHIV1= 1,10 ha
CaO=1,10∙2000=2200 kg

Pentru heleşteiele de iernat vara a II-a


SHIV2= 7,67 ha
CaO=7,67∙2000=15340 kg

Cantitatea totala de CaO va fi de 57200 kg=57,2 tone.

III.7 Mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor în acvacultură

III.7.1 Distribuirea automată a furajelor

Pentru distribuirea automatizată a furajelor se pot folosi distribuitoare


acţionate cu energie solară sau distribuitoare acţionate electric cu acumulatori.

Fig. 1 Distribuitor acţionat cu energie solară

47
Rezervoarele pot conţine de 15, 25, 45, 75 şi 100l. Distribuitoarele sunt
prevăzute cu acumulatori şi echipamente de programare cu ajutorul cărora se pot
stabili intervalele dintre mese şi cantitatea de furaj administrată la o masă.
Cantitatea de furaj distribuită într-o zi poate varia de la 100g la 100kg.

Panou solar îndreptat spre soare


Fig. 2 Schema de montaj a distribuitorului

Distribuitorul se montează la o înălţime de minimum 0,6m deasupra nivelului


apei. Raza de distribuţie a furajelor este de circa 8m.

III.7.2 Transportul furajelor, îngrăşămintelor şi peştelui

Pentru transportul furajelor şi îngrăşămintelor este necesară achiziţionarea


unui tractor prevăzut cu remorcă.
Pentru satisfacerea necesităţilor de transport ale fermei se va achiziţiona un
tractor universal tip T045 produs de societatea MAT Craiova.

Fişa tehnică a tractorului Universal T045

Motorul
Puterea tractorului (CP) 45 / 2400 rpm
Tipul motorului DIESEL in 4 timpi cu injecţie directa si răcire apa
Numărul cilindrilor 3 verticali, in linie
Alezaj / Cursa (mm) 95 / 110
Raportul de compresie 17:01

48
Ambreiajul
Comanda mecanica
Tipul uscat, dublu cu fricţiune

Cutia de viteze
Tipul mecanica
Comanda mecanica
Numarul de trepte 6+2

Direcţia
Tipul cu roti bracabile
Comanda mecanica

Frânarea:
Frâna de serviciu cu banda uscata
Comanda mecanica
Frâna de parcare cu banda uscata
Comanda mecanica
Rotile si anvelopele:
Numărul de roti 4
Numărul de roti
2
motoare
Anvelope fata 6.00-16" / 6PR
Anvelope spate 12.4 / 11-28" / 6PR

49
Instalaţia hidraulica:
Tipul centru închis
Debitul pompei (l/min) 21,8
Presiune pompa (bar) 150
Număr prize 1
Ridicător hidraulic:
Categoria I si II ISO
Capacitatea de ridicare
880 (in punctele de cuplare)
(daN)
Bara de tracţiune oscilanta
Instalaţia electrica
Tensiunea (V) 12
Intensitatea
14,5
alternatorului (A)
Capacitate baterie (Ah) 150
Ecartament fata (mm) 1350; 1450; 1550; 1650
1200; 1300; 1400; 1500; 1600; 1700;
Ecartament spate (mm)
1800; 1900
Masa constructiva (kg 2100
Tabelul nr. 3.16

Fig. nr.3 Detalii de gabarit

50
Pentru transportul furajelor, amendamentelor şi îngrăşămintelor tractorul va
tracta o remorcă tip EDK 50 produsă de societatea Mecanica Mârşa.
Remorca este destinata transportului rutier, sau în afara drumurilor amenajate
si poate fi tractata de tractor. Şasiul este o construcţie sudata formata din doua
lonjeroane care se unesc in partea din fata in forma de "V" legate intre ele cu
traverse si suport. Platforma este o construcţie sudata formata din profile "U",
acoperita cu tabla, pe care se montează obloanele; oblon fata fix, iar cele laterale si
spate sunt articulate atât in partea superioara cât şi in cea inferioara, permiţând
deschiderea in ambele parţi. Instalaţia de basculare hidraulica are un cilindru
hidraulic si realizează bascularea in spate si lateral stânga, dreapta.

Fişa tehnică a remorcii EDK 50


Greutate totala admisa 5000kg
Greutate proprie 1400kg
Sarcina utila 3600kg
Suprafaţa utila 6,44m2
Volum de încărcare 5,15(7,73)m3
Tip anvelope 11,5/80-15,3
Unghi de basculare
45/50
lateral/spate
Viteza max. 30km/h
Tabelul nr. 3.17

Pentru transportul peştelui viu se va folosi o remorcă prevăzută cu 3


hidrobioane cu capacitate de 1200l fiecare. Remorca este produsă şi utilată de către
societatea germană AGK Kronawitter GmbH.

Fig. nr.4 Remorcă cu hidrobioane

51
Remorca are masa de aproximativ 3500kg şi poate fi tractată de un tractor sau
alt mijloc de transport. Hidrobioanele sunt confecţionate dintr-un plastic special cu
mare rezistenţă. Pe remorcă se pot monta maxim 3 tuburi de oxigen în poziţie
orizontală sau verticală. Utilajul este prevăzut din construcţie cu un sistem de
reglare a distribuţiei oxigenului.
Dimensiunile de gabarit ale hidrobioanelor sunt: 1050x1700x750 mm,
deschiderile pentru evacuarea peştelui având dimensiunile de 400x300mm, capacul
superior are dimensiunile de 750x1100 mm.

Pentru alte lucrări în cadrul fermei se va achiziţiona tractorul multifuncţional


cu macara rotativă tip TIH 445-DH
Fişa tehnică a utilajului TIH 445-DH

Motorul
Puterea tractorului (CP) 45 / 2400 rpm
Tipul motorului DIESEL in 4 timpi cu injecţie directa si răcire apa
Numărul cilindrilor 3 verticali, in linie
Alezaj / Cursa (mm) 95 / 110
Raportul de compresie 17:1

Ambreiajul
Comanda mecanica
Tipul uscat, dublu cu fricţiune

Cutia de viteze
Tipul mecanica
Comanda mecanica
Numarul de trepte 6+2

Direcţia
Tipul mecanică +servomecanism hidraulic

52
Frânarea:
Frâna de serviciu cu saboţi pe 4 roti
Comanda hidraulică
Frâna de parcare cu banda pe puntea din fata
Comanda prin maneta

Roţile si anvelopele:
Numărul de roti 4 egale
Anvelope 12,5 / 11 x 20" AM

Instalaţia hidraulica:
Tipul pompei cu roti dinţate
Numărul pompelor 2
2
Presiunea de lucru (daN/cm ) 135
Numărul distribuitoarelor 2
Tipul distribuitoarelor baterie
Sarcina de ridicare (daN) 600-800
Înălţimea max. de ridicare cu
5,6
cârlig
Viteza medie de ridicare (m/s) 0,8
Viteza medie de coborâre (m/s) 1
Unghiul de rotire al braţului 123° stânga, 117° dreapta
Viteza medie de rotire (m/s) 1,56
Masa tractorului (kg) 5025
Instalaţia electrică
Tensiunea (V) 12
Alternator (W) 500
Capacitate baterie (Ah) 150
Demaror (CP) 4
Tabelul nr. 3.18

53
Fig. nr.5 Detalii de gabarit

Utilajul poate fi dotat cu 14 tipuri de accesorii ce servesc la realizarea unui


număr mare de operaţiuni: graifăr cu gheare pentru săpat, graifăr pentru materiale
în vrac, graifăr pentru bare, graifăr pentru rădăcinoase, graifăr cu 5 gheare, graifăr
pentru săpat şanţuri şi fundaţii, foreză, cap rotativ, diverse tipuri de prelungitoare şi
foreze.
III.7.3. Calculul cantităţilor de combustibili necesare pentru transportul
furajelor, îngrăşămintelor, amendamentelor şi peştelui

Tractorul Universal T045 se deplasează in sarcina cu viteza de 25Km/oră şi


în gol cu viteza de 30km/oră. Consumul la mersul în gol este de 7 litri/oră, iar la
mersul în sarcină este de 10 litri/oră
Într-o reprezentare grafică a bazinelor (la o scară convenabilă) se consideră pe
axa x distanţele rutiere şi pe axa y distanţele parcurse pe apă. Originea sistemului
de axe v-a fi depozitul de furaje, amendamente şi îngrăşăminte.
Fiecare bazin are centrul de greutate la intersecţia diagonalelor. Cunoscând
coordonatele centrelor de greutate ale bazinelor şi masele de furaj, amendamente şi
îngrăşăminte ce se administrează, se află distanţele medii ponderate folosind
formulele:

X =
∑m x i i
Y=
∑m y i i

∑m i ∑m i

Coordonatele centrelor de greutate


Suprafaţa Lungime Lăţime ale bazinelor
Nr. Cod heleşteu
(ha) (m) (m)
x(m) y(m)
1 HCVI 1 2,39 198 121 10 318,5
2 HCVI 2 2,39 178 134 0 258

54
3 HCVI 3 2,39 178 134 0 124
4 HCVII 1 10,30 434 238 257 327
5 HCVII 2 10,30 434 238 711 327
6 HCVII 3 10,30 434 238 1135 327
7 HCVIII 1 31,33 722 434 237 153
8 HCVIII 2 31,33 722 434 691 153
9 HCVIII 3 31,33 722 434 1115 153
10 HIVI 1,10 178 62 0 88
11 HIVII 1 2,55 178 143 0 190,5
12 HIVII 2 2,55 178 143 0 333,5
13 HIVII 3 2,55 198 129 10 469,5
Tabelul nr. 3.19

X=636,3m
Y=207,8m
III.7.3.1 Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul
furajelor

Calculul timpului necesar pentru transportul furajelor


Timp
Cantitate zilnica Distanta Distanta Viteza in Viteza în Timp
Nr. necesar
Luna de furaj medie parcursa sarcina gol întoarcere
curse transport
(tone) (m) (m) (Km/oră) (Km/oră) (ore)
(ore)
Mai 0,501 31 635,3 19694,3 25 30 0,78 0,65
Iunie 1,678 30 635,3 19059 25 30 0,76 0,63
Iulie 3,247 31 635,3 19694,3 25 30 0,78 0,65
August 3,247 31 635,3 19694,3 25 30 0,78 0,65
Septembrie 1,678 30 635,3 19059 25 30 0,76 0,63
Octombrie 0,583 31 635,3 19694,3 25 30 0,78 0,65
Tabelul nr. 3.20

Calculul consumului de combustibil pentru transportul furajelor


Luna Consumul Consumul Consumul Consumul Consumul Consumul
orar in gol orar la la total zilnic
in sarcina transportul intoarcere

55
furajelor
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri) (litri) (litri)
Mai 7 10 7,87 4,59 12,47 0,402

Iunie 7 10 7,62 4,44 12,07 0,402

Iulie 7 10 7,87 4,59 12,47 0,402


August 7 10 7,87 4,59 12,47 0,402
Septembrie 7 10 7,62 4,44 12,07 0,402
Octombrie 7 10 7,87 4,59 12,47 0,402
Total 46,75 27,27 74,03
Tabelul nr. 3.21

III.7.3.2 Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul


îngrăşămintelor anorganice şi organice
Îngrăşămintele organice se vor administra în lunile noiembrie şi decembrie în
trei doze egale. Cantitatea de îngrăşăminte administrată este de 793,14 tone.

Repartiţia pe luni şi bazine a cantităţilor de îngrăşăminte organice


Cantitatea de îngrăşământ Cantitatea de îngrăşământ
organic în luna noiembrie. organic în luna decembrie.
Nr. Heleşteu (kg) (kg)
Decada Decada Decada Decada Decada Decada
I II III I II III
HCVI 1 2397 2397 2397 2397 2397 2397
HCVI 2 2397 2397 2397 2397 2397 2397
HCVI 3 2397 2397 2397 2397 2397 2397
HCVII 1 10333 10333 10333 10333 10333 10333
HCVII 2 10333 10333 10333 10333 10333 10333
HCVII 3 10333 10333 10333 10333 10333 10333
HCVIII 1 31333 31333 31333 31333 31333 31333
HCVIII 2 31333 31333 31333 31333 31333 31333
HCVIII 3 31333 31333 31333 31333 31333 31333
Tabelul nr. 3.22

Calculul volumului ocupat de îngrăşămintele organice şi a numărului de


transporturi necesare

56
Masa Masa
totală de Densitatea Volumul Volumul Nr. de transportată Volumul
îngrăşăminte îngrăşămintelor îngraşamintelor remorcii drumuri la un drum ocupat
(kg) (kg/m3) (m3) (m3) necesare (kg) (m3)

793140 1700 466,5529412 6,44 221 3600 2,11


Tabelul nr. 3.23

Calculul timpului necesar pentru transportul îngrăşămintelor organice


Distanţa Viteza Viteza Timpul Timp
Nr. Distanţa
medie tractorului în tractorului în necesar necesar
curse în totala
parcursă sarcina gol transport întoarcere
sarcină (Km)
(metri) (Km/oră) (Km/oră) (ore) (ore)
221 606,3 133,9 25 30 5,35 4,46
Tabelul nr. 3.24

Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul îngrăşămintelor


organice
Consumul la
Consumul Consumul orar in Consumul la Consumul
transportul
orar in gol sarcina întoarcere total
îngrăşămintelor
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri)
(litri)
7 10 53,5 31,22 84,72
Tabelul 3.25

Cantitatea totală de fosfat monocalcic ce trebuie transportată este de 19,85


tone, cantitatea totală de azotat de amoniu este de 25,2 tone.

Repartiţia pe bazine a îngrăşămintelor minerale


Îngrăşăminte minerale
Cod bazin
Fosfat monocalcic
Azotat de amoniu (kg)
(kg)
HCVI 1 366,67 400
HCVI 2 366,67 400
HCVI 3 366,67 400
HCVII 1 1550,00 2800
HCVII 2 1550,00 2800
HCVII 3 1550,00 2800

57
HCVIII 1 4700,00 5200
HCVIII 2 4700,00 5200
HCVIII 3 4700,00 5200
Tabelul nr. 3.26

Calculul volumului ocupat de îngrăşămintele fosfatice si azotice şi a numărului de


transporturi necesare
Masa Masa
Volum Volumul Nr. de Volum
Tip totală de Densitatea transportată
îngrăşăminte remorcii drumuri ocupat
îngrăşământ îngrăşăminte (kg/m3) la un drum
(m3) (m3) necesare (m3)
(kg) (kg)
Fosfat 19850 1700 11,6 6,44 6 3600 2,11
Azotat 25200 1700 14,8 6,44 7 3600 2,11
Tabelul nr. 3.27

Calculul timpului necesar pentru transportul îngrăşămintelor fosfatice si azotice


Distanţa Viteza Viteza Timpul Timp
Nr. Distanţa
Tip medie tractorului tractorului necesar necesar
curse în totala
îngrăşământ parcursă în sarcina în gol transport întoarcere
sarcină (Km)
(metri) (Km/oră) (Km/oră) (ore) (ore)
Fosfat 6 606,3 3,63 25 30 0,14 0,12
Azotat 7 606,3 4,24 25 30 0,16 0,14
Tabelul nr. 3.28

Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul îngrăşămintelor


fosfatice si azotice
Consumul la
Consumul Consumul orar Consumul la Consumul
Tip transportul
orar in gol in sarcina întoarcere total
îngrăşământ îngrăşămintelor
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri)
(litri)
Fosfat 7 10 1,4 0,84 2,24
Azotat 7 10 1,6 1,12 2,72
Total 3 1,96 4,96
Tabelul nr. 3.29

III.7.3.3 Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul


amendamentelor

Repartiţia pe bazine a cantităţilor de amendamente

58
Cod bazin Cantitatea de amendamente
(kg)
HCVI 1 719
HCVI 2 719
HCVI 3 719
HCVII 1 3100
HCVII 2 3100
HCVII 3 3100
HCVIII 1 9400
HCVIII 2 9400
HCVIII 3 9400
HIVI 733,3
HIVII 1 5113,3
HIVII 2 5113,3
HIVII 3 5113,3
Tabelul nr. 3.30
Cantitatea de amendamente care trebuie transportată este de 57,2 tone

Calculul volumului ocupat de amendamente şi a numărului de transporturi


necesare
Masa Masa
Volum Volumul Nr. de Volumul
totală de Densitatea transportată
amendamente remorcii drumuri ocupat
amendamente (kg/m3) la un drum
(m3) (m3) necesare (m3)
(kg) (kg)
57200 1700 33,6 6,44 16 3600 2,11
Tabelul nr. 3.31

Calculul timpului necesar pentru transportul amendamentelor


Distanţa Viteza Viteza Timpul Timp
Nr. Distanţa
medie tractorului tractorului necesar necesar
curse în totala
parcursă în sarcina în gol transport întoarcere
sarcină (Km)
(metri) (Km/oră) (Km/oră) (ore) (ore)
16 606,3 9,7 25 30 0,38 0,32
Tabelul nr. 3.32

Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul amendamentelor


Tabelul nr. 3.33
Consumul la
Consumul Consumul orar Consumul la Consumul
transportul
orar in gol in sarcina întoarcere total
amendamentelor
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri)
(litri)
7 10 3,8 2,24 6,04

59
III.7.3.4 Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul
peştelui

Transportul peştelui se va efectua cu remorca cu trei hidrobioane, fiecare cu


capacitatea de 1200l care se vor încărca o treime cu peşte şi două treimi cu apă.
Distanţele medii care se parcurg se calculează cu formulele:
X =
∑m x
i i
Y=
∑m y
i i

∑m i ∑m i

Distanţa medie parcursă pentru transportul peştelui de vara I până la heleşteul


de iernat este X=700m, distanţa medie parcursă pentru transportul peştelui de vara
II până la heleşteiele de iernat este X=1050m
Distanţa medie parcursă pentru transportul peştelui de un an până la
heleşteiele de creştere este X=908m, distanţa medie parcursă pentru transportul
peştelui de doi ani până la heleşteiele de creştere este X=1050m

Calculul volumului ocupat de peşte şi a numărului de transporturi necesare pentru


transportul peştelui de vara I şi vara a II-a la iernat
Volumul Masa
Masa Volumul Nr. de
Densitatea încărcat în transportată
totală de 3 peştelui drumuri
(kg/m ) hidrobioane la un drum
peşte (kg) (m3) 3 necesare
(m ) (kg)
10959 1500 7,3 1,2 7 1565
61372 1500 40,91 1,2 35 1565
Tabelul nr. 3.34

Calculul timpului necesar pentru transportul peştelui la iernat


Distanţa Viteza Viteza Timpul Timp
Nr. curse Distanţa
medie tractorului tractorului necesar necesar
în totala
parcursă în sarcina în gol transport întoarcere
sarcină (Km)
(metri) (Km/oră) (Km/oră) (ore) (ore)
7 700 4,9 25 30 0,19 0,16
35 1050 36,75 25 30 1,47 1,22
Tabelul nr. 3.35

60
Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul peştelui la iernat
Consumul la
Consumul Consumul Consumul la Consumul
transportul
orar in gol orar in sarcina întoarcere total
peştelui
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri)
(litri)
7 10 16,6 9,66 26,26
Tabelul nr. 3.36

Calculul volumului ocupat de peşte şi a numărului de transporturi necesare pentru


transportul peştelui de un an şi doi ani la bazinele de creştere
Volumul Masa
Masa Volumul Nr. de
Densitatea încărcat în transportată
totală de 3 peştelui drumuri
(kg/m ) hidrobioane la un drum
peşte (kg) (m3) 3 necesare
(m ) (kg)
8767 1500 5,8 1,2 5 1753
55234 1500 36,82 1,2 31 1781
Tabelul nr. 3.37

Calculul timpului necesar pentru transportul peştelui la bazinele de creştere


Distanţa Viteza Viteza Timpul Timp
Nr. curse Distanţa
medie tractorului tractorului necesar necesar
în totala
parcursă în sarcina în gol transport întoarcere
sarcină (Km)
(metri) (Km/oră) (Km/oră) (ore) (ore)
5 908 4,54 25 30 0,18 0,15
31 1050 32,5 25 30 1,30 1,08
Tabelul nr. 3.38

Calculul consumului de combustibil necesar pentru transportul peştelui la bazinele


de creştere
Consumul la
Consumul Consumul Consumul la Consumul
transportul
orar in gol orar in sarcina întoarcere total
peştelui
(litri/oră) (litri/oră) (litri) (litri)
(litri)
7 10 14,8 8,61 23,41
Tabelul nr. 3.39

Consumul total de motorină pentru transportul întregii cantităţi de peşte este:

61
26,26+23,41=49,67 litri

Calculul consumului de combustibil necesar pentru efectuarea tuturor


transporturilor
Consumul
Consumul Consumul Consumul
pentru
pentru pentru pentru Consumul
transportul
transportul transportul transportul total
amendamentelo
furajelor îngrăşămintelor peştelui (litri)
r
(litri) (litri) (litri)
(litri)
74,03 89,68 6,04 49,67 219,42
Tabelul nr. 3.40
III.7.4 Prelevarea şi sortarea mecanizată a peştelui

După concentrare peştele poate fi prelevat mecanizat cu ajutorul unei pompe


de peşte.
Astfel de utilaje sunt pompele de peşte KSF4 destinată peştilor mai mici de
600g şi KSF10 destinată peştilor cu greutăţi de peste 1kg, produse de societatea
germană AGK Kronawitter GmbH.

Fig. nr. 6

Debitul maxim al pompei este de 10t/oră, distanţa maximă de ridicare a


peştelui este de 5m şi acesta poate fi transportat printr-un sistem de conducte până
la o distanţă de 500m.
Utilajul este mobil putând fi tractat de orice tractor.
Pompa hidraulică asigură un debit de 50l/secundă, motorul electric de
acţionare putând fi de 3-4KW.

62
Pentru sortarea materialului piscicol se poate folosi sortatorul automat FASM 1911
produs de aceeaşi firmă germană.

Fig. nr. 7
Capacitatea de prelucrare a utilajului este de 800-1200kg pe oră pentru peşti
de 8-10cm, 1200-3000kg pe oră pentru peşti de 10-20cm şi 3000-4600kg pe oră
pentru peşti mai mari de 20cm.
Dimensiunile celor 4 orificii de ieşire ale peştilor pot fi ajustate în 4 moduri
predefinite.
Motorul benzii transportoare poate fi alimentat la o sursă de 230/380V sau
opţional de la un acumulator de 24V.
Opţional utilajul poate fi echipat cu o instalaţie de numărare a peştilor.
Dimensiunile de gabarit sunt: 3500x1000x1180. Greutatea este de 150kg.
Puterea motorului este de 0,15KW

III.7.5 Îndepărtarea mecanizată a vegetaţiei acvatice

Pe lângă avantajele pe care le are vegetaţia acvatica intr-un bazin piscicol, in


cazul dezvoltării ei excesive, produce daune însemnate. Dintre acestea menţionam:
În cazul vegetaţiei emerse:
- sărăcirea solului si apei in săruri biogene;
- îngreunează mult pescuitul de recolta in cazul bazinelor ce nu
pot fi golite complet de apa;
- accelerează colmatarea fundului bazinului;
- împiedica pătrunderea căldurii si luminii solare având ca urmare
o slaba dezvoltare a hranei peştilor;
- reduce eficacitatea îngrăşămintelor.
În cazul vegetaţiei submerse:
- împiedica dezvoltarea organismelor bentonice;
- îngreunează pescuitul de recolta;
- adăposteşte larve de insecte consumatoare de puiet;
- contribuie la creşterea cantităţilor de substanţe organice din apa.

63
În cazul vegetaţiei plutitoare:
- prin acoperirea suprafeţei apei, împiedica pătrunderea luminii si
căldurii precum si aerarea apei, făcând neproductiv fundul
bazinului;
- împiedica buna circulaţie a apei;
- obturează grătarele instalaţiilor de evacuare a apei;
- favorizează atacul puietului de către duşmani.
Pentru toate categoriile de vegetaţie, dezvoltarea excesiva duce la un deficit de
oxigen in lunile calde in zorii zilelor.
Având in vedere cele mai de sus, se considera ca intr-un bazin, vegetaţia
acvatica nu trebuie sa ocupe o suprafaţa mai mare de cea 20%, suprafaţa in care
vegetaţia nu trebuie sa se dezvolte prea mult.
De aceea, este necesar sa se urmărească permanent dezvoltarea vegetaţiei
acvatice, sa se prevină dezvoltarea ei excesiva si sa se îndepărteze acolo unde este
abundenta.
In funcţie de natura vegetaţiei acvatice, metodele de combatere-recoltare diferă.
In cazul vegetaţiei dure combaterea se poate face in doua situaţii si anume:
- când bazinul este inundat;
- când bazinul este fără apa.
Împiedicarea dezvoltării vegetaţiei acvatice in cazul bazinelor acoperite cu
apa se face prin cosirea ei de 2-4 ori intr-o perioada vegetativa - la 10-12 cm sub
nivelul apei sau de la fund când este posibil, ultima cosire urmând a fi făcuta înaintea
perioadei de înflorire pentru a împiedica înmulţirea. Cosirea repetata si sub nivelul
apei se face pentru a îngreuna acţiunea frunzelor de a produce hrana si de a
determina epuizarea rezervelor din rizom, care in cele din urma duce la dispariţia
plantei.
Când apa a fost evacuata din bazin, vegetaţia dura, iarna se poate cosi sau arde,
rezultând un preţios îngrăşământ, iar primăvara, înainte de inundare se poate folosi la
păscutul vitelor.
In cazul vegetaţiei submerse cosirea este dificila deoarece tulpinile acestor
plante nu au ţesut mecanic de susţinere si de aceea îndepărtarea ei se poate face prin
smulgere cu atât mai mult cu cat rădăcinile sunt slab dezvoltate.
Pentru cosirea vegetaţiei acvatice submerse se poate folosi cositoarea acvatică
produsă de firma germană AGK Kronawitter GmbH.

64
Fig. nr. 8

Cositoarea este acţionată de un motor Diesel de 10CP, care asigură şi


funcţionarea echipamentului de cosire. Braţul cositoarei poate să coboare la o
adâncime de circa un metru sub nivelul apei.
Dimensiunile constructive ale bărcii sunt 5000x2000mm.
III. 8 Principalele boli ale peştilor de cultură şi măsuri profilactice

Starea de sănătate a materialului piscicol dintr-o fermă influenţează în mod


decisiv succesul pe piaţă al acelei amenajări. De aceea este foarte importantă
cunoaşterea bolilor care pot afecta materialul piscicol, a tratamentelor precum şi a
măsurilor profilactice necesare.
Există numeroase motive pentru care se declanşează bolile în amenajările
piscicole. De obicei aceste cauze sunt condiţiile neobişnuite care intervin în viaţa
peştilor, fiind cunoscute sub numele de agenţi patogeni sau agenţi etiologici.
Declanşarea îmbolnăvirii se face pe fondul unei receptivităţii, starea de
receptivitate fiind puternic influenţată de condiţiile mediului ambiant.
Condiţiile de mediu pot favoriza sau inhiba acţiunea unor agenţi patogeni. Se
poate afirma că stările de boală la peşti sunt rezultatul interacţiunii dintre agentul
patogen, gazdă (peştele) şi mediul ambiant.
După natura agenţilor patogeni se disting:
• Boli nespecifice – provocate de agenţii fizico-chimici, sau de modificări în
structura morfologică şi fiziologică a organismului
• Boli specifice – provocate de agenţii patogeni animaţi:
1. boli infecţioase (infecţii) – provocate de virusuri (viroze) sau bacterii
(bacterioze)
2. boli provocate de ciuperci (micoze) sau alge (algoze)
3. boli parazitare (de invazie) – provocate de paraziţii animali.

III.8.1 Viremia de primăvară a crapului (hidropizia infecţioasă)

Afectează mai multe specii de peşti în special ciprinidele. Este larg răspândită
pe glob, fiind frecventă şi gravă în zonele cu climat temperat, unde este favorizată
de temperaturile coborâte din timpul iernii.

65
Etiologie. Există două teorii privind agentul provocator al bolii. Cea mai
recentă consideră ca agent primar al bolii virusul Rhabdovirus carpio asociat cu
bacteria Aeromonas punctata sau/şi cu Pseudomonas fluorescens.
Rhabdovirus carpio este un rhabdovirus cu ARN monocatenar,
monosegmentat, echipat cu peplos. Este un virus sensibil la căldură şi pH scăzut.
Aeromonas punctata este o bacterie Gram negativă, cu formă de bastonaş drept,
monociliată, acapsulată şi asporulată. Se poate cultiva pe medii nutritive uzuale
unde se comportă ca facultativ anaerobă, puţin exigentă la condiţiile de mediu. Se
dezvoltă în limite largi de temperatură 0-41oC. Este sensibilă la unele antibiotice
mai puţin la penicilină.
Epizootologie, patogenie. Sursele de infecţie sunt reprezentate de peştii
purtători de germeni sau de cei bolnavi, alte animale acvatice, cadavre de peşti
bolnavi, apa de alimentare, icre, etc. Paraziţii sanguinosugi Argulus foliaceus şi
Piscicola geometra pot transmite virusul de la un peşte la altul. Poarta principală a
infecţiei este tractusul digestiv, infecţia putându-se produce şi prin soluţiile de
continuitate ale tegumentului şi branhiilor.
Declanşarea bolii are loc primăvara la temperaturi sub 15oC.
Manifestări clinice. Separare de cârd, exoftalmie, balonarea abdomenului,
hemoragii pe tegument şi branhii. Peştii îşi reduc ritmul respirator, pierd echilibrul,
înoată dezordonat, se aglomerează la gurile de alimentare-evacuare.
Boala prezintă două forme: acută şi cronică.
Forma acută se manifestă mai frecvent primăvara, când peştii se izolează de
cârd, înoată leneş respiră lent la suprafaţa apei şi sunt lipsiţi de reactivitate la
apropierea omului. Tegumentul are culoare roz palid sau pare acoperit cu un văl
alburiu, apoi apare balonarea corpului, zbârlirea solzilor şi desprinderea lor şi
exoftalmia. Se mai pot observa cilindri gelatinoşi atârnând de anus. În fazele
incipiente ale bolii pot fi observate pe tegument vezicule pline cu lichid seros.
Forma cronică se manifestă mai târziu – vara –toamna la exemplarele mai
rezistente şi la speciile mai puţin receptive. Simptomele sunt reprezentate de ulcere
ale tegumentului. Ulcerele au în centru musculatura roşie descoperită în jurul
căreia se dispune un inel de ţesut necrozat apoi o zonă roşie hemoragică şi la
graniţa cu ţesutul sănătos un inel negru melanic. Secundar ulcerele pot fi invadate
de ciuperci.
Evoluţie mortalitate. Depind de condiţiile de mediu, starea de rezistenţă a
peştelui, gradul de patogenitate al virusului şi bacteriilor asociate. În forma acută
boala evoluează grav, în forma cronică diagnosticul rămâne rezervat deşi evoluţia
bolii este mai uşoară.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel anatomo- şi histopatologic,
virusologic, bacteriologic şi serologic. Pentru diagnosticarea timpurie a viremiei se
urmăreşte apariţia bacteriei Aeromonas punctata în intestinul anterior al peştelui,
izolarea ei din peretele intestinal şi ficat.

66
Profilaxie şi tratament. Achiziţionarea peştelui pentru populare din ferme
indemne, selecţionarea de populaţii cu rezistenţă la boală, menţinerea unei stări de
întreţinere bune în populaţii, întreţinerea şi dezinfecţia heleşteielor, combaterea
bolilor parazitare. Se pot administra şi antibiotice în doze mici în scop preventiv.
Nu există tratament. Totuşi se pot încerca sulfamide, antibiotice şi produse
furanice care acţionează asupra bacteriilor din infecţiile secundare.

III.8.2 Inflamaţia vezicii gazoase

Boală infecto-contagioasă ce afectează crapul, dar a fost descrisă şi la caras,


ştiucă, cosaş, sânger, novac.
Etiologie. Majoritatea autorilor cred ca IVG este produsă de un rhabdovirus
asemănător celui ce provoacă viremia de primăvară. Cercetările recente au
descoperit ca ambele boli sunt provocate de aceeaşi specie de virus, dar de
subtipuri diferite cu similaritate biochimică şi morfologică.
Epizootologie, patogenie. Boală tipică de vară deşi se poate manifesta mai
puţin intens şi în celelalte anotimpuri. Sursele naturale de infecţie sunt peştii
bolnavi sau purtători de virus, precum şi apa şi sedimentele din bazine.
Infecţia se produce pe cale digestivă. După pătrunderea în organism virusul
se localizează şi se replică în celulele stratului vascular al vezicii gazoase după
care pe cale sanguină se răspândeşte în întreg organismul afectând ficatul,
rinichiul, inima şi chiar sistemul nervos central.
Perioada de incubaţie şi evoluţia bolii sunt dependente de temperatura apei,
rezistenţa peştilor, gradul de patogenitate al virusului şi bacteriilor asociate (6-10
săptămâni).
Manifestări clinice. Pierderi în greutate, întunecarea tegumentului, balonarea
abdomenului, exoftalmie şi reducerea reflexelor la tineret.
Evoluează sub formă acută şi/sau cronică. În forma acută se observă lipsă de
reactivitate la apropierea omului, tulburări de echilibru, balonarea abdomenului
către regiunea anală, anusul este tumefiat şi hiperemic.
Forma cronică evoluează fără simptome specifice. Peştii apar epuizaţi cu
tegumentul icteric, cu tulburări digestive şi cu balonări.
Evoluţie, mortalitate. Prognostic grav care la instalarea imunităţii devine
mai uşor. Mortalităţile pot atinge 50%.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel de laborator. Din punct de
vedere clinic interesează poziţia anormală în apă „statul în cap” şi balonarea
abdomenului în regiunea anală. Din punct de vedere anatomopatologic şi
histologic interesează hemoragiile peteşiale din pereţii vezicii.
Profilaxie şi tratament. Sunt valabile toate măsurile generale de profilaxie.
Pentru terapie se recomandă antibiotice – cloramfenicol sau oxitetraciclină,
produse furanice, albastru de metilen.

67
III.8.3 Septicemia hemoragică bacteriană

SHB este o boală a peştilor de apa dulce a cărei etiologie este complexa si
insuficient clarificata.
Sunt sensibile toate speciile dulcicole sau de apa sărată, caldă sau rece
aparţinând familiilor salmonidae, coregonidae, anguilidae, esocidae, ciprinidae,
percidae, ictaluridae.
Etiologie. Majoritatea autorilor susţin ca agentul etiologic al SHB sunt specii
mobile de Aeromonas,cu multe serotipuri. Alţi autori pledează pentru bacteria
Pseudomonas fluorescens.
Declanşarea bolii este favorizata de condiţii de stres printre care un rol
important îl joaca încărcarea apei cu substanţe organice si alţi poluanţi,deficitul de
oxigen, temperatura prea ridicata, oscilaţiile de temperatura,pH-ul necorespunzător
al apei etc. Pe fondul unei rezistenţe scăzute a organismului peştilor si a unor
condiţii de mediu nefavorabile, bacteriile care, in condiţii normale duc o viata
saprofita devin parazite.
Epizootologie, Patogenie. Sursele naturale de infecţie sunt reprezentate de
apa şi mâlul bazinelor in care bacteriile îşi găsesc condiţii optime de conservare si
înmulţire. Temperatura de declanşare a bolii este la peste 10o C în mod obişnuit
primăvara, când pestele devine din nou metabolic activ.
Izbucnirile bolii sunt asociate frecvent cu o apa de calitate
necorespunzătoare,cu oxigen scăzut, substanţă organică multa şi poluanţi. Infecţia
naturala se produce pe calea tubului digestiv. Bacteriile prezente in mod obişnuit
pe suprafaţa peştilor si in tubul lor digestiv invadează organismul acestora în
condiţiile apariţiei unei stări de stres, cauzate de diverşi factori, îndeosebi de
variaţiile bruşte ale temperaturii.
Manifestări clinice. Simptomele nu sunt tipice, ele sunt aceleaşi ca in orice
septicemie bacteriana. Pestele bolnav se aglomerează la maluri, înoată molatec,
prezintă sângerări la baza înotătoarelor, pe suprafaţa corpului şi mucoasa palatina.
Branhiile sunt palide, anemice, pe corp apar pete hiperemice rotunde, ovale sau
alungite.
Capătă cu timpul nuanţa alb-cenuşie. La nivelul lor se produce zbârlirea
solzilor care în cele din urma se desprind lăsând dermul descoperit. După
distrugerea epidermului apar ulceraţii ce pot penetra profund in musculatura,
zonele lezate fiind invadate rapid de ciuperci.
Se mai pot observa necroze ale înotătoarelor, exoftalmii, balonarea
abdomenului, hiperemia, prolabarea anusului.
Evoluţie, mortalitate. Prognosticul este grav in formele acute, pierderi de
40-60%. Pronosticul este cu atât mai grav cu cat peştii sunt mai stresaţi si nu se
poate interveni pentru înlăturarea condiţiilor nefavorabile de viata. De asemenea

68
este grav primăvara la încălziri bruşte ale apei. In forma cronica a bolii
prognosticul este uşor, boala fiind vindecabila
Diagnostic. Diagnosticul se stabileşte prin asocierea examenului clinic cu cel
bacteriologic. Izolarea bacteriilor in rinichiul peştilor permite diferenţierea de
intoxicaţii si de acţiunea unui pH necorespunzător care provoacă aceleaşi
simptome si leziuni.
Profilaxie si tratament. Pentru prevenirea apariţiei bolii se asigura condiţii
optime de viata. Utilizarea antibioticelor in scop profilactic este ineficienta si poate
da naştere la forme de rezistenta a bacteriilor. In cazul apariţiei bolii simpla
înlăturare a factorilor de mediu nefavorabili duce la vindecare. Antibioticele la care
aeromonadele s-au dovedit mai sensibile sunt :cloramfenicol, oxitetraciclina,
streptomicina. Se mai pot utiliza sulfamidele si produsele furanice. In bazinele
nevidabile se recomandă administrarea de clorura de var 1mg/l în apă.

III.8.4 Saprolegnioza

Maladie micotică comună bazinelor piscicole cu apă dulce, tuturor speciilor


de peşti şi icrelor.
Etiologie. Specii de ciuperci din genurile Saprolegnia şi Achlya. Au miceliul
format din două feluri de hife subţiri, puternic ramificate care se dezvoltă în
grosimea ţesuturilor gazdei şi altele groase şi puţin ramificate care se dezvoltă la
suprafaţa corpului gazdei. Hifele extramatricale alcătuiesc o ţesătură cu aspect de
vată murdară. La Achlya aspectul este de perie. Ciupercile se înmulţesc asexuat
prin zoospori şi sexuat prin oospori.
Epizootologie, patogenie. Sursele de boală sunt sporii ciupercilor care se
găsesc în toate bazinele acvatice care conţin substanţe organice în descompunere.
Atât timp cât icrele sau peştii nu prezintă leziuni de nici un fel ciuperca nu e
capabilă sa atace. Transmiterea se face orizontal prin apă prin contactul peştilor
sănătoşi cu cei bolnavi, echipamente etc. Saprolegnioza este o boală secundară ce
afectează organismele slăbite sau afectate de alte boli. Cele mai sensibile sunt
ciprinidele asiatice la care desprinderile de solzi în timpul manipulărilor sunt
frecvente. Primăvara primele semne de boală apar la 10-20 zile de la manipulare în
timp ce după pescuitul de toamnă semnele apar în februarie-martie.
Manifestări clinice. Existenţa miceliului cu aspect de vată sau perie fină la
nivelul tegumentului. Peştii înoată apatici la suprafaţa apei. Uneori hifele pot
ajunge la nivelul meningelor encefalice pe care le distrug. Ciupercile se mai pot
fixa şi la nivelul globilor oculari. La nivelul icrelor sunt atacate cele nefecundate
după care boala se extinde şi la nivelul icrelor lezate şi apoi la cele sănătoase pe
care le omoară prin sufocare.
Evoluţie, mortalitate. Prognostic uşor în bazine bine întreţinute, în bazine
prost întreţinute prognostic grav cu moartea exemplarelor afectate. Aspectul
peştelui afectat îl face necomercializabil.

69
Diagnostic. De obicei cu ochiul liber. Se poate face şi examenul raclatelor de
tegument.
Profilaxie şi tratament. Pentru prevenire măsuri generale de îmbunătăţire a
condiţiilor de viaţă. Tratament prin băi cu verde malachit, sulfat de cupru,
permanganat de potasiu, sare de bucătărie, formalină numai la formele uşoare.
Peştii cu forme grave se vor eradica. Uneori în formele uşoare curentul de apă,
ridicarea pH-ului şi rărirea peştilor sunt suficiente.

III.8.5 Branhiomicoza

Afectează în special crapul de toate vârstele dar şi carasul, linul, ştiuca şi


somnul.
Etiologie. Agentul etiologic este reprezentat de specii de ciuperci din genul
Branchiomyces, familia Saprolegniaceae.
Branchiomyces sanguinis parazitează în lumenul capilarelor sanguine ale
primei lame branhiale la crap şi caras. Sporii se formează în interiorul hifelor şi au
formă sferică.
Branchiomyces demigrans parazitează în capilarele branhiale la ştiucă, lin,
somn. Hifele penetrează ţesutul branhiilor şi ies la suprafaţă. Sunt foarte
asemănătoare cu cele de B. sanguinis.
Epizootologie. Sursele de îmbolnăvire sunt peştii bolnavi din ale căror
ţesuturi branhiale necrozate căzute în apă se eliberează sporii. Calea infecţiei nu
este cunoscută. Zonele branhiale unde ciuperca este prezentă nu mai primesc sânge
se anemiază, se necrozează şi apoi se desprind. Factorii favorizanţi sunt
temperatura peste 20oC, prezenţa substanţelor organice şi suprapopularea. Este o
boală a sezonului cald.
Manifestări clinice. Evoluţie supraacută – majoritatea peştilor morţi au tubul
digestiv plin cu alimente proaspăt ingerate. Peştii afectaţi prezintă semne de
hipoxie. La nivelul branhiilor zonele neafectate se prezintă mult mai roşii ca de
obicei ca urmare a încercării de suplinire a funcţiilor porţiunilor obstruate.
Porţiunile lipsite de aflux de sânge se necrozează şi se desprind, branhiile apărând
ca tăiate cu foarfecul.
Evoluţie, mortalitate. Prognostic grav în evoluţia supraacută. Dacă
necrozele sunt extinse mortalitatea poate depăşi 50%. În formele subacute pierderi
de 30%, in cazurile cronice pierderile sunt neînsemnate.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel microscopic al raclatului
branhial proaspăt.
Profilaxie şi tratament. Nu există tratament. Se aplică măsurile profilactice
generale.

III.8.6 Ihtioftirioza

70
Sau boala petelor de griş afectează specii de peşti de apă dulce precum
păstrăvul curcubeu, crapul, somnul, linul, ştiuca,anghila.
Etiologie. Ciliatul Ichthyophthirius multifiliis este agentul provocator. Este
un protozoar ciliat, ovalar, acoperit cu cili scurţi dispuşi uniform în şiruri ca nişte
meridiane. În celulă se găseşte un macronucleu cu formă de potcoavă şi un număr
variabil de vacuole.
Ciclul biologic presupune parcurgerea mai multor stadii de dezvoltare unele
pe corpul gazdei altele în apă. Infestarea se face cu stadiul de tomite care
sfredelesc epiteliul unde creează galerii şi se hrănesc cu materialul săpat. Formează
în ţesutul parazitat noduli albi cu aspect de boabe de griş în care se găsesc 1-3
paraziţi. După un timp de hrănire devin maturi se desprind de pe corpul gazdei şi
cad în apă unde se închistează pe diferite substraturi. În chisturi se divid repetat
apoi sparg pereţii şi se răspândesc în apă în căutarea altor gazde.
Nu suportă temperaturi sub 3oC şi peste 28oC, salinităţi peste 1%, pH ridicat
şi condiţii de uscăciune.
Epozootologie, patogenie. Surse de paraziţi sunt peştii infestaţi, apa,
plantele, melcii. Se manifestă în toate anotimpurile, intensitatea maximă
înregistrându-se vara. Durata de manifestare a bolii cam 7-8 zile după care
încetează.
Manifestări clinice. Peştii par stropiţi cu griş ca urmare a formării nodulilor
parazitari alburii punctiformi, pe tegument, înotătoare, branhii, ochi, cavitate
bucală. Paraziţii spoliază puternic gazda şi au efect toxic. Peştii sunt puternic iritaţi
şi se freacă de fund sau obiecte submerse, se aglomerează la colţurile bazinelor,
devin hipodinamici, anorexici şi slăbesc. Moartea survine prin asfixie în urma
distrugerii epiteliului branhial, prin afectarea osmoreglării ca urmare a distrugerii
tegumentului sau prin epuizare.
Evoluţie, mortalitate. Prognostic grav în infestările masive. Mortalitatea
poate atinge 50-90% din populaţia afectată.
Diagnostic. Examen microscopic pentru observarea nodulilor cu aspect de
boabe de griş.
Profilaxie şi tratament. Măsurile obişnuite de profilaxie. Tratament cu băi
lungi şi repetate cu verde de malachit.

III.8.7 Trichodinioza

Parazitoză foarte răspândită prezentă în toate categoriile de ape. Sunt


sensibile speciile de peşti de cultură: crapul, ciprinidele asiatice, păstrăvul, somnul.
Etiologie. Speciile genurilor Trichodina, Tripartiella, trichodinella. Toate
aceste ciliate au aspect de pălărie sau clopot turtit. Ventral pe marginea clopotului
se găseşte o coronă de cili cu ajutorul căreia parazitul se deplasează. Faţa ventrală
a parazitului este concavă, la distanţă de marginea clopotului prezintă un inel de

71
fixare format dintr-un număr variabil de denticule chitinoide. Diferitele genuri şi
specii se deosebesc prin dimensiunile celulei, ale inelului de fixare, aspectul
denticulelor şi poziţia micronucleului faţă de macronucleu.
Paraziţii de fixează pe tegumentul şi branhiile peştilor şi se hrănesc cu mucus,
bacterii şi celule moarte. Desprinşi de pe gazdă rezistă în apă 24-36 ore. Înmulţirea
se realizează pe cale asexuată sau uneori pe cale sexuată prin conjugare.
Sunt puternic influenţate de temperatura apei, unele se reproduc şi parazitează
în sezonul cald, altele în sezonul rece.
Epizootologie, patogenie. Sursele sunt peştii purtători, apa echipamentele
infestate. Transmiterea se face prin contact direct. Parazitarea este favorizată de
încărcarea apei cu substanţe organice, densitatea mare de populare, starea de
subnutriţie şi subdezvoltarea peştilor.
Manifestări clinice. Nu există simptomatologie specifică. Apare o
hipersecreţie de mucus în zonele afectate care în amestec cu paraziţii şi celule
moarte generează pete alburii. Peştii devin agitaţi se aglomerează în zonele de
alimentare, treptat devin molatici, epuizaţi. Localizarea pe branhii determină
afecţiuni mai grave decât la fixarea pe tegument. În acest caz peştii mor prin
asfixie.
Evoluţie, mortalitate. Prognosticul depinde de gradul de parazitare,
dimensiunea peştelui, starea de întreţinere, condiţiile din bazin. La puietul puternic
parazitat prognosticul este grav, mortalităţile ridicate. Pe măsura înaintării în vârstă
prognosticul devine mai uşor.
Diagnostic. Examen microscopic al raclatelor proaspete sau colorate de pe
tegument şi branhii.
Profilaxie şi tratament. Parazitoză greu de eradicat. Măsuri obişnuite de
profilaxie. Se recomandă băi lungi cu verde malachit, băi scurte cu soluţie de
formalină, clorură de sodiu.

III.8.8 Dactilogiroza

Dactilorgiroza este o parazitoza branhiala care se manifesta frecvent in


fermele ciprinicole si salmonicole, fiind periculoasa in special pentru puiet. Sunt
sensibile toate speciile de peşti de cultură, în special puietul acestora, cum sunt
crapul , sângerul, novacul, cosaşul, păstrăvul, anghila, somnul american.
Etiologie. Agenţii provocatori ai dactilogirozei sunt numeroase specii de
Dactilogirus cu specificitate pentru gazdele lor. Speciile genului Dactylogirus au
corp alungit, turtit dorso-ventral, de pana la 1mm lungime si 0,1-0,3 mm înălţime.
La partea anterioara prezintă 4 papile contractile in vârful cărora se deschid
canalele unor glande ce conţin o substanţa lipicioasa necesara deplasării pe substrat
si patru pete pigmentare. La extremitatea posterioara se afla discul de fixare
prevăzut cu doua ancore in forma de seceră. Paraziţii sunt hermafrodiţi , ovipari. În
jumătatea anterioara a corpului se afla organul copulator. Ouăle sunt ovalare,

72
brune, înzestrate cu un apendice de fixare. Din ou eclozează o larva alungita
prevăzuta cu 4 pete pigmentare, un disc rudimentar si cinci smocuri de cili ce
servesc inotului.
Speciile de Dactylogyrus sunt : vastator (crap, caras), extensus (crap),
hypophthalmychtis (sânger), ctenofaringodonii, aristichtys
Epizootologie,patogenie. Sursele de paraziţi sunt speciile infestate, precum si apa,
echipamentele, larvele sau chiar adulţii viermilor. Larvele ajung odată cu apa in
cavitatea branhiala sau pe corpul gazdelor, de unde migrează si se fixează pe
lamelele branhiale, continuându-si evoluţia.
Acţiunea speciilor de Dactylogyrus este mecanica, spoliatoare, toxica,
provocând in zonele branhiale unde se fixează, inflamaţii ,hemoragii ,necroze.
Manifestări clinice. Peştii intens parazitaţi prezintă semne de hipoxie, sunt
agitaţi, se acumulează la suprafaţa apei, devin hipodinamici, nu se mai hrănesc,
slăbesc. Branhiile capătă o coloraţie marmorata, se albesc, prezintă inflamaţii,
puncte hemoragice. Moartea survine prin asfixie.
Evoluţie. Mortalitate. Dactilogiroza este foarte grava mai ales la puietul de
crap, la care, la dimensiuni mici ale acestuia se pot fixa pe întreaga lungime a
lamelor branhiale. In aceste situaţii si in condiţii de densitatea mari, mortalităţile
pot fi de până la 50%.
Diagnostic. Se poate diagnostica pe baza semnelor clinice si prin examinare
microscopica a raclatelor branhiale proaspete.
Profilaxie si tratament. Masuri profilactice obişnuite. Masuri terapeutice :
bai antiparazitare cu amoniac 30%, 1ml/l apa, 30sec. Aspersare in bazin a
insecticidului Trichlorfon 0,5mg/l. La sfârşitul perioadei de creştere bazinele se vor
vida si dezinfecta cu var nestins pentru a distruge eventualele oua de paraziţi
conservate in mâlul umed.

III.8.9 Girodactiloza

Girodactiloza este o parazitoza a tegumentului, înotătoarelor si branhiilor


multor specii dulcicole si marine.
Boala se manifesta frecvent la puietul de ciprinide asiatice, crap, salmonide.
Etiologie. Girodactiloza este provocată de specii de viermi monogeni
aparţinând genului Gyrodatylus. S-a observat o specificitate la speciile de
Gyrodactylus pentru un anumit tip de organ, ţesut, unele fixându-se pe branhii si
tegument, altele numai pe branhii sau numai pe tegument.
Corpul este alungit, extremitatea anterioara este prevăzuta cu doua papile
contractile, fără pete pigmentare, la partea posterioara se afla discul de fixare,
prevăzut cu doua cârlige mari centrale, unite printr-o singura plăcuţa mediana si 16
cârlige mici dispuse pe margine.
Epizootologie, patogenie. Sursele de paraziţi sunt peştii infestaţi, ca si cei
purtători de viermi. De asemenea, apa din bazine, lucrătorii din ferme care

73
manipulează pestele, pot vehicula paraziţii de la exemplarele infestate la cele
neinfestate.
Paraziţii ajunşi pe corpul peştelui se fixează pe branhii sau suprafaţa corpului
in special la baza înotătoarelor generând un efect iritativ, spoliator si toxic. Spre
deosebire de Dactilogiroza care este o boala exclusiv branhiala, Girodactiloza este
mai rar branhiala si mai frecvent tegumentară.
Girodactiloza este favorizata de temperatura în creştere de la sfârşitul iernii -
începutul primăverii si de densităţile mari de populare.
Manifestări clinice. Speciile de Gyrodactylus parazitează peşti de toate
vârstele, tulburări grave produc insa numai puietului in primul an de viata si in caz
de infestare masiva.
Peştii parazitaţi nu prezintă semne caracteristice. La infestări puternice ei au
tendinţa de frecare, înoată dezordonat, se aglomerează la gurile de alimentare sau
la suprafaţa apei. In forma branhiala este evidenta hiperemia si modificarea pana
la necrozare a foitelor branhiale. In forma tegumentara,in zonele de aglomerare a
paraziţilor apar pete de culoare gris-albăstrui
Peştii tineri puternic infestaţi slăbesc din ce in ce mai mult, devin
hipodinamici si in cele din urma mor.
Evoluţie ,mortalitate
Boala evoluează acut cu mortalităţi înregistrate la puietul infestat. La peştii
vârstnici pronosticul este uşor.
Diagnostic. Examen clinic asociat cu cel microscopic al raclatelor proaspete
de pe tegument şi branhii.
Profilaxie si tratament. Masurile profilactice si de tratament in
girodactiloza sunt identice cu cele din dactilogiroza.

III.8.10 Hepaticoloza

Este o nematodoza ce afectează multe specii de peşti dulcicoli aparţinând


familiilor percide, ciprinide, salmonide, atât din mediul natural cat si din
crescătorii
In Europa hepaticoloza este frecventa la crap, caras, novac, cosaş, lin,
păstrăv curcubeu.
Etiologie. Este provocata de viermele nematod Hepaticola petruschewskii.
Care parazitează in ficatul peştilor ce le servesc drept gazda definitiva. Viermele
adult are corp alburiu, filiform,cilindric,de calibru capilar, partea anterioara mai
îngusta decât cea posterioara. Extremitatea cefalica este conica si prevăzuta cu
doua proeminente dispuse pe doua cercuri concentrice. Capsula bucala este
înarmata cu un stilet. Ouăle depuse de femela in ficatul gazdei îşi continuă
dezvoltarea in ele formându-se larvele. În apa ouăle ajung fie după moartea
peştelui, fie odată cu excrementele acestuia.

74
In ciclul de dezvoltare intervin doua gazde : intermediara :viermi oligocheţi,
definitiva : peşti.
Epizootologie ,patogenie Surse : peşti infestaţi, viermi oligocheţi, apa si
solul in care ajung ouăle nematodului. La puietul de crap şi ciprinide asiatice
incidenta parazitarii poate fi de 100%.
Acţiunea patogenica a nematodului este mecanica, toxica, iritativă,
inflamatorie.
Manifestări clinice
Peştii intens parazitaţi sunt epuizaţi, se menţin la suprafaţa apei aproape de
maluri, înoată lent.
Evoluţie mortalitate
Prognosticul este uşor in infestări uşoare. In cazul infestărilor masive
prognosticul este rezervat datorita de degradării ficatului. Se poate asocia cu alta
parazitoza.
Diagnostic
Se stabileşte prin observarea macroscopica a ficatului în ansamblu si apoi
prin examinarea fragmentelor de ţesut in stare nativa la microscop observând astfel
paraziţii si ouăle acestora.
Profilaxie si tratament
Nu se cunoaşte tratamentul. Masuri de profilaxie generala

III.8.11 Arguloza

Este cea mai frecventa crustaceoza, foarte răspândita pe glob, comuna multor
specii de peşti de apă dulce, marina, salmastra, atât din mediul natural cat si din
culturi. Sunt receptive toate categoriile de vârsta.
Etiologie
Crustaceul Argulus foliaceus este de 6-12mm, cenuşiu-verzui, format din
cefalotorace plat, cu contur ovalar, convex dorsal, uşor concav ventral, acoperit de
o carapace larga, cordiforma la partea posterioara si un abdomen foliaceu scurt,
divizat in doi lobi si terminat cu o furca.
Pe fata ventrala a corpului se găsesc doua perechi de antene, doua ventuze
chitinoase, armatura bucala adaptata pentru înţepat si supt, patru perechi de
apendice cu rol înotător. Ambele sexe parazitează. Parazitează pe tegument,
aripioare, branhii. Temperatura optima de reproducere este de 25-28o C in ape cu
încărcătura organica mare.
Epizootologie, patogenie.
Surse : peşti parazitaţi, in special puiet de crap si ciprinide asiatice ca si
purtătorii reprezentaţi de peştii de cultura vârstnici. Infestarea este mai intensa
vara, la temperaturi mai ridicate ale apei.
Prin localizarea lor pe suprafaţa corpului, înotătoare, arcuri branhiale, paraziţii
au asupra gazdei o activitate mecanica si toxica inoculând toxine si unii agenţi

75
infecţioşi, fapt pentru care sunt consideraţi vectori principali ai VVPC şi a bacteriilor
ce provoacă eritrodermatita
Manifestari clinice
Fixându-se pe corpul peştilor crustaceii străpung tegumentul acestora cu ajutorul
armaturii bucale si sug sânge. Acţiunea mecanica si toxica este resimţita in primul
rând de puiet, care ca urmare a înţepăturilor pot fi afectate straturile musculare de sub
tegument
Diagnostic
Se stabileşte prin examinarea cu ochiul liber a peştelui pentru a observa paraziţii
fixaţi pe tegument, înotătoare etc. Se pot examina pentru confirmare raclatele la lupa.
Profilaxie si tratament
Se va evita creşterea puietului la un loc cu peştii vârstnici. Se va împiedica
pătrunderea peştilor sălbatici in amenajare.
Bazinele vor fi uscate şi dezinfectate periodic şi se va efectua controlul
parazitologic al puietului.
Tratamentul constă în Trichlorfon aplicat direct in apa bazinelor, îmbaiere cu
permanganat de K a reproducătorilor, tratarea cu soluţii de Lindan sau Bromex.

III.8.12 Lerneoza

Este o crustaceoză ce afectează crapul, cosaşul, carasul, bufalo, ştiuca din culturi
si bazine naturale
Etiologie. Parazitoza este provocata de femelele unor crustacee copepode
aparţinând genului Lernaea. Corpul femelei este vermiform,cilindric. Preferă
temperaturi mai ridicate ale apei 20oC si concentraţii de NaCl sub 1,8%.
Epizootologie,patogenie. Sursele bolii sunt peştii infestaţi şi apa care conţine
stadiile larvare.
Sensibilitate mare o are puietul in primul an. Pe măsura creşterii puietului
pericolul scade. Intensitatea maxima a invaziei se produce in sezonul cald.
Paraziţii se introduc cu partea anterioara in grosimea tegumentului, provocând
leziuni si distrugeri ale acestuia. Ei acţionează asupra gazdei mecanic si toxic.
Manifestări clinice. Pe suprafaţa corpului se pot observa crustacei înfipţi cu
partea anterioara in tegument si cu cea posterioara libera.
Paraziţii produc eroziuni ale solzilor la locul de fixare, hemoragii, ulceraţii
superficiale sau profunde,distrugeri de ţesut.
Peştii parazitaţi au ritm redus de creştere, pierd greutate, manifesta anorexie si
dificultate de respiraţie.
Evoluţie La peştii vârstnici prognostic este uşor dar se înregistrează degradarea
aspectul comercial. Pentru puiet prognosticul este grav, parazitoza ducând la scăderea
ritmului de creştere, pierderi ponderale, mortalităţi.
Metodele profilactice şi de tratament sunt aceleaşi ca în cazul argulozei.

76
Capitolul IV
Concepţia de amenajare a terenului

77
IV. Concepţia de amenajare a terenului

IV.1 Repartizarea suprafeţei amenajate pe categorii de heleşteie

Realizarea schemei hidrotehnice a amenajării piscicole ce face obiectul


acestui proiect presupune compartimentarea terenului în scopul obţinerii
diversităţii de heleşteie necesare.
Condiţionat de elementele de inginerie tehnologica, schema procesului
tehnologic si indicatorii biotehnologici pe baza unui algoritm de calcul s-a
efectuat optimizarea corelaţiei intre mărimea suprafeţei aferente diverselor
categorii de heleşteie. În urma acestui calcul de optimizare a rezultat o corelaţie
strict determinata intre suprafaţa de luciu de apa corespunzătoare fiecărui tip de
heleşteu, corelaţie ce asigura o totala independenta tehnologica a unităţii
proiectate.

IV.1.1 Calculul suprafeţei necesare pentru creşterea în vara I

Pentru efectuarea acestui calcul se va folosi formula:

N .exemplare 0*
SHCVI =
NP
Pentru creşterea în vara I norma de populare Np=80000 ex/ha.
Numărul total de exemplare de puiet predezvoltat ce vor fi populate este de
575188 exemplare
SHCVI= 7,19 ha
Această suprafaţă va fi împărţită în trei suprafeţe egale de 2,39ha.

IV.1.2 Calculul suprafeţei necesare pentru creşterea în vara a II-a

78
Pentru efectuarea acestui calcul se va folosi formula:

N .exemplare 1
SHCVII =
NP
Pentru creşterea în vara II norma de populare Np= 7500 ex/ha.
Numărul total de exemplare de puiet de un an ce vor fi populate este de
230076 exemplare.
SHCVII= 31 ha
Această suprafaţă va fi împărţită în trei suprafeţe egale de 10,3ha.

IV.1.3 Calculul suprafeţei necesare pentru creşterea în vara a III-a

Suprafaţa necesară pentru creşterea în vara a III-a este SHCVIII=94ha.


Această suprafaţă va fi împărţită în trei suprafeţe egale de 31,3ha.

IV.1.4 Calculul suprafeţei necesare pentru iernat vara I

Pentru efectuarea acestui calcul se va folosi formula:


Masatotala 0 +
SHIVI =
NP
Pentru iernat 0+ norma de populare Np=10000 kg/ha.
Cantitatea totală de puiet ce va fi iernată este 10959 kg.
SHIVI= 1,1 ha

IV.1.5 Calculul suprafeţei necesare pentru iernat vara a II-a

Pentru efectuarea acestui calcul se va folosi formula:


Masatotala 1 +
SHIVII =
NP
Pentru iernat 1+ norma de populare Np=8000 kg/ha.
Cantitatea totală de puiet ce va fi iernată este 61372 kg
SHIVII= 7,67 ha
Această suprafaţă va fi împărţită în trei suprafeţe egale de 2,55ha.

Tabel centralizator al suprafeţelor heleşteielor


Nr. Categorie Cod heleşteu Suprafaţa (ha) Lungime (m) Lăţime (m)
1 Heleşteu creştere vara I HCVI 1 2,39 198 121
2 Heleşteu creştere vara I HCVI 2 2,39 178 134
3 Heleşteu creştere vara I HCVI 3 2,39 178 134
4 Heleşteu creştere vara II HCVII 1 10,30 434 238

79
5 Heleşteu creştere vara II HCVII 2 10,30 434 238
6 Heleşteu creştere vara II HCVII 3 10,30 434 238
7 Heleşteu creştere vara III HCVIII 1 31,33 722 434
8 Heleşteu creştere vara III HCVIII 2 31,33 722 434
9 Heleşteu creştere vara III HCVIII 3 31,33 722 434
10 Heleşteu iernat vara I HIVI 1,10 178 62
11 Heleşteu iernat vara II HIVII 1 2,55 178 143
12 Heleşteu iernat vara II HIVII 2 2,55 178 143
13 Heleşteu iernat vara II HIVII 3 2,55 198 129
IV.2 Elaborarea schemei hidrotehnice de amenajare

În scopul realizării bazei materiale necesare tehnologiei de exploatare


prezentate, a fost necesar să se realizeze prin compartimentare toate categoriile de
heleşteie specificate mai sus. Din considerente tehnologice s-au adaptat la
particularităţile morfo-topografice ale amplasamentului, heleşteiele au fost astfel
amplasate încât să poată să fie realizat un flux tehnologic optim în ceea ce priveşte
circulaţia materiei prime şi a materialelor.
Heleşteiele preconizate a se realiza sunt echipate cu instalaţii specifice de
alimentare-evacuare, diferite tipo-dimensional de la o categorie de heleşteie la alta,
instalaţii care asigură inundarea, primenirea, reglarea nivelurilor şi evacuarea apei,
din acestea rezultând caracterul sistematic al amenajării.
La elaborarea concepţiei de amenajare s-au avut în vedere doua principii de
bază :
- principiul biologic ce impune realizarea de heleşteie a căror caracteristici
constructive să se încadreze în valorile menţionate in tabelul.
- principiul hidrotehnic care impune, în esenţă, independenţa fiecărui heleşteu în
ceea ce priveşte alimentarea şi evacuarea apei.
La stabilirea schemei hidrotehnice a amenajării s-au studiat şi particularizat
următorii factori :
- configuraţia terenului ;
- calităţile solului ;
- calităţile apei din sursa de alimentare ;
- regimul nivelurilor din emisar;
- caracteristicile fizico-mecanice ale terenului;
- regimul hidro-climatic al zonei.
Conform celor doua principii de amenajare menţionate la amplasarea
diferitelor tipuri de bazine şi heleşteie din cadrul schemei hidrotehnice, s-au luat în
considerare o serie de criterii cum urmează:
- Asigurarea corelaţiei în cadrul schemei hidrostatice. Se va urmări ca heleşteielor
să li se asigure o formă rectangulară, raportul dintre laturi fiind cel recomandat ca
optim din punct de vedere tehnologic

80
- Heleşteiele se vor amplasa în cadrul schemei hidrotehnice de amenajare astfel
încât să fie asigurată evitarea efectului deferlant al valurilor pe taluz.
- Se va urmări, ca în funcţie de particularităţile concrete ale amplasării, principalele
lucrări de compartimentare ale principalelor heleşteie, să fie astfel amplasate faţă
de direcţia predominanta a vântului încât lungimea să fie minimă.
- La stabilirea traseului lucrărilor de compartimentare s-au urmărit ca în limita
condiţiilor impuse de amplasare să fie satisfăcute exigenţele celor patru criterii
specifice : topografic, geotehnic, economic, al punctelor obligate.
- Heleşteiele de creştere vara I se amplasează în stricta concordanţă tehnologică cu
celelalte categorii de heleşteie astfel încât transportul să se realizeze pe distanţe cât
mai mici.
- La stabilirea traseului digului carosabil s-au urmărit optimizarea transportului de
material biologic şi cel al principalelor materii prime şi materiale.
În cadrul metodologiei de compartimentare a amenajării s-au urmărit
următoarele etape:
• s-au împărţit suprafeţele fiecărei categorii de heleşteie într-un anumit
număr de heleşteie astfel încât suprafaţa unui heleşteu sa se încadreze
in ecartul de variaţie optima;
• ţinând cont de principiile si criteriile prezentate anterior s-a
schematizat concepţia de amenajare la scara 1:2500 astfel încât să se
reprezinte toate heleşteiele şi bazinele necesare, respectându-se pe cat
posibil raportul dintre laturile bazinelor;
• s-a trasat reţeaua de canale de alimentare si evacuare în vederea
asigurării unei circulaţii adecvate a apei;
• s-a calculat suprafaţa efectivă şi totală amenajată.
Tehnologic se cunoaşte care este corelaţia optima intre suprafaţa ocupata
de diferite categorii de heleşteie, corelaţie exprimata printr-o pondere strict
determinata a fiecărei categorii de bazine. La redactarea schemei hidrotehnice de
amenajare este necesar sa se cunoască suprafaţa totala a unui heleşteu incluzând
digurile de compartimentare.

IV.3 Niveluri şi suprafeţe caracteristice ale apei în heleşteie

După stabilirea necesarului de suprafaţă pe categorii de heleşteie pasul


următor îl constituie stabilirea caracteristicilor tehnico-constructive ale acestora.
Între caracteristicile constructive principale luate în considerare la proiectarea
schemei sunt incluse, prioritar două dintre ele: adâncimea apei şi variabilitatea
adâncimii apei la nivelul platformei fiecărui heleşteu.
Adâncimea apei în heleşteie, variabilitatea ei depinde de:
- nivelul normal de exploatare proiectat;
- configuraţia nivelitică a vetrei heleşteielor.

81
Din punct de vedere tehnologic este necesar ca nivelul de apă preconizat a se
obţine în heleşteie, nivel corelat cu relieful vetrei heleşteielor, să asigure adâncimi
de apă care să se înscrie în ecartul optim.
Stabilirea unor niveluri tehnologice şi eficiente din punct de vedere economic
presupune:
- identificarea cotelor externe, minimă, maximă şi ale vetrei heleşteielor;
- în funcţie de uniformitatea, neuniformitatea, altitudinea punctelor, se determină
cota medie a terenului NTmediu (m.r. MN);
- adoptarea adâncimii optime specifice pentru fiecare din bazinele proiectate;
- determinarea nivelului apei în fiecare din heleşteiele schemei hidrotehnice cu
ajutorul formulei:
(↓H2O=↓NTmediu + adâncimea optimă) (m.r. MN);
- determinarea adâncimilor extreme ale apei în scopul verificării încadrării în
ecartul optim.

Cod Cota terenului Adâncimea Cota Adâncimea apei


Nr.
heleşteu optima nivel apa

max med min max med min


9,9 9,8 1,2
1 HCVI 1 9,52 1,20 11,02 1,50 1,12
0 2 0
9,4 9,3 1,2
2 HCVI 2 9,29 1,20 10,55 1,26 1,13
2 5 0
9,0 8,9 1,2
3 HCVI 3 8,92 1,20 10,18 1,26 1,13
5 8 0
9,7 9,3 1,5
4 HCVII 1 8,86 1,50 10,80 1,94 1,06
4 0 0
9,4 8,8 1,5
5 HCVII 2 8,35 1,50 10,37 2,02 0,97
0 7 0
9,0 8,5 1,5
6 HCVII 3 8,09 1,50 10,07 1,98 1,02
5 7 0
9,0 7,9 1,6
7 HCVIII 1 6,84 1,60 9,53 2,69 0,50
3 3 0
8,8 7,5 1,6
8 HCVIII 2 6,33 1,60 9,19 2,86 0,33
6 9 0
8,3 7,2 1,6
9 HCVIII 3 6,10 1,60 8,82 2,72 0,47
5 2 0
8,4 8,3 2,0
10 HIVI 8,32 2,00 10,38 2,06 1,93
5 8 0
11 HIVII 1 8,1 8,1 8,04 2,00 10,10 2,06 2,0 1,93

82
7 0 0
7,7 7,7 2,0
12 HIVII 2 7,64 2,00 9,70 2,06 1,93
7 0 0
7,3 7,3 2,0
13 HIVII 3 7,26 2,00 9,32 2,06 1,93
9 2 0
Tabelul nr. 4.2

IV.4 Elemente de bilanţ hidrologic ale schemei hidrotehnice de amenajare

Caracterul sistematic al schemei hidrotehnice proiectate impuse,


condiţionează mărimea şi dinamica principalilor parametri hidrologici:
- debite de inundare, desecare, întreţinere, primenire, recirculare;
- volume de apă recirculate pe perioada vegetativă;
- raportul între volumele de apă vehiculate prin pompare şi volumele de apă
recirculate gravitaţional.
La stabilirea elementelor de bilanţ hidrologic s-au luat în calcul şi s-au corelat
factorii:
- capacitatea nivelitică a fiecărui heleşteu, condiţionată de configuraţia
nivelitică a vetrei heleşteielor, capacitatea nivelitică reprezentând volumul util de
apă corespunzător nivelului normal;
- hidrograful nivelurilor în emisar la asigurările specifice hidroamelioraţiilor
piscicole determinate pentru perioadele caracteristice: inundare, desecare, în cele
două secţiuni caracteristice ale schemei: amonte şi aval.

IV.4.1 Regimul nivelurilor sursei de alimentare-evacuare

Metodologia de determinare a nivelurilor caracteristice luate ca bază de calcul


a parametrilor bilanţului hidrologic este:
- identificarea cotei medii a terenului în zona amplasamentului SPA;
- în funcţie de o ipotetică variabilitate a terenului se adoptă nivelurile
caracteristice în secţiunea de calcul, după cum urmează:
-↓NA mediu 70%=↓NT mediu + 0,10 ÷ 0,30 mrMN
-↓NA max 5%=↓NT mediu+3 ÷ 5 mrMN
-↓NA max 1%=↓NA max 5% + 1,5 mrMN
-↓NA min 95%=↓NT mediu - 1,5 ÷ 2 mrMN
-↓ etiaj=↓ plan 0- mira(din anuarul hidrologic).
Hidrograful nivelurilor se determină în mod identic cu următoarele precizări:
- ↓NA mediu 70% = ↓NT mediu + 0,30 ÷ 0,50 mrMN
- pentru nivelurile maxime, respectiv pentru nivelul minim se adoptă ecartul
de variaţie din secţiunea de alimentare.

83
În ambele cazuri, în cazul staţiei principale de alimentare şi staţiei principale
de evacuare într-un context hidrologic, deci până la un anumit nivel al apei din
emisar, circulaţia apei între incinta piscicolă şi emisar se realizează gravitaţional.
Pentru a facilita aceasta circulaţie se prevăd lucrări specifice de subtraversare,
conducte ce trec pe sub platformele staţiilor de pompare ce racordează hidraulic
cele două biefuri.
Aplicând metodologia prezentată anterior, nivelurile caracteristice ale râului,
respectiv ale canalului de desecare se prezintă astfel:

Niveluri caracteristice ale râului Prut


(postul hidrometric Oancea, altitudine plan „0” miră 6,30 mrMN)

15,50 m NA max. asig. verificare 1%


14,00 m NA max. asig. calcul 5%

10,50 m NA med. multianual 70%


NT 10,00
7,30 m NA min. asig. 95%
6,30mNetiaj

Fig. nr. 9 Gârla nouă


Niveluri caracteristice
(postul hidrometric SPE, altitudine plan „0” miră 4,60mrMN)

6,80 m NA max. 1%
6,40 m NA max. 5%
NT 6,10 6,30 m NA med. 70%
5,60 m NA min.95%
4,60mNetiaj

Fig. nr. 10

IV.4.2 Calculul elementelor de bilanţ hidrologic (regimul debitelor)

84
Pentru stabilirea bilanţului hidrologic al unei amenajări sistematice, care
poate constitui un element prohibitiv în vederea realizării la parametri proiectaţi a
amenajării respective şi care este folosit în planificarea şi raţionalizarea folosirii
apei, este necesară determinarea pentru fiecare bazin în parte a următoarelor
categorii de debite:
- debite de umplere(inundare);
- debite de evacuare(desecare);
- debite de întreţinere-primenire;
- debite necesare supraînălţare nivel(conform necesităţilor tehnologice).

IV.4.2.1 Debitele de umplere(inundare) - Qu


a) Determinarea volumelor de apă necesare.

Volumul total necesar pentru umplere:


Vtu=10·Hmed.·S(mii m³)
Volumul pentru umplere asigurat pe cale gravitaţională:
Vug=10[↓NA med.per.inundare(70%) - ↓NT med.]·S(mii m³)
Volumul pentru umplere asigurat prin pompare:
Vup=10[↓NA - ↓N med.per.inundare(70%]·S(mii m³)

b) Calculul debitelor de umplere.

Qu=(10·S·H med·1000)/(86400·Ti) (m³/s)


Ti=număr zile pentru inundare

Durate optime de inundare:


HCVI – 20-25 zile
HCVII - 30-35 zile
HCVIII – 35-40 zile
HI – 5-7 zile

IV.4.2.2 Debitele de evacuare (desecare) - Qd

a) Determinarea volumelor de apă evacuate.

Volumul total ce trebuie evacuat:


Vtd=Vtu(mii m³)
Volumul de desecare pe cale gravitaţională:
Vdg=10[↓NA-↓N med.per.de inundare(70%)]·S(mii m³)
Volumul de desecare prin pompare:

85
Vdp=10[↓N med.per.de desecare(70%)-↓NT med.]·S(mii m³)

b) Calculul debitelor de desecare

Qd=(10·S·H med·100)/(86400·Td) (m³/s)


Td = număr zile pentru desecare.

Durate optime pentru desecare


HCVI – 20-25 zile
HCVII - 30-35 zile
HCVIII – 35-40 zile
HI – 5 zile

IV.4.2.3 Debite de întreţinere-primenire (Qi+p).

Compensarea pierderilor de apă prin evaporaţie.


a) Intensitatea evaporaţiei de la suprafaţa apei: qe
qe=0,00479(u2-ua)·W (cm/zi),unde: u2 - umiditatea aerului măsurată la 2 m
deasupra apei (mm col. Hg.), ua - umiditatea aerului măsurată la cea mai apropiată
staţie meteo (mm. col.Hg) ;W - viteza medie a vântului pe direcţia predominantă
(km/h).

b) Debit evaporat de la suprafaţa apei:


Qe = (qe·S·10-2·104 )/86400=0,0016·qe·S (m³/s)

Compensarea pierderilor de apă prin infiltraţie.


a) Intensitatea infiltraţiilor: coeficientul de infiltraţie k=10-6
b) Debitul infiltrat prin cuva heleşteului (Qi)
Qi=k·S·10-2·104=102·k·S (m³/s)

Debitul de recirculare (Qr )


Qr=S·qr/1000 (m³/s)
Debite unitare de recirculare (qr)
HCV I - 5l/s/ha
HCV II - 3l/s/ha
HCV III - 2l/s/ha
Pentru heleşteiele de iernat debitul unitar de recirculare se determină din condiţia
ca întregul volum de apă să fie schimbat în 10 zile.
qr=(1ha·H med.)/10·86400=11,6·H mediu (l/s/ha).

Debite totale de întreţinere-primenire (Qi+p)

86
Qi+p =Qe+Qi+Qr.

IV.4.2.3 Debite necesare pentru supraînălţarea nivelurilor.

a) Intensitatea (gradient) de supraînălţare nivel (qt)


HI - 1 cm/h
b) Debite necesare supraînalţare nivel (Qt )
Qt = (qt·S·10-2·104)/3600=0,0278·qt·S (m³/s)

Debit total al instalaţiilor de recirculare (Q tot.)


Q tot. = Qi+p+ Qt_

87
88
Capitolul V

89
Proiectarea lucrărilor de bază din cadrul
amenajării

V. Proiectarea lucrărilor de bază

V.1 Îndiguirea şi compartimentarea terenului

În funcţie de amplasarea şi rolul pe care-l îndeplinesc digurile în cadrul


schemei de amenajare se pot evidenţia următoarele tipuri de diguri:
- diguri de apărare – sunt dimensionate în funcţie de clasa de importanţă a lucrării
la niveluri maxime în sursa de alimentare – evacuare, cu asigurare de calcul şi
verificare de 5% şi respectiv 1%.
- diguri de compartimentare - care realizează configuraţia schemei hidrotehnice
impusă de cerinţa tehnică şi se dimensionează în funcţie de caracteristicile
bazinelor limitrofe.
- diguri adiacente canalelor de alimentare – evacuare - sunt dimensionate pentru a
asigura funcţionabilitatea canalelor deservite.
Întrucât valoarea lucrării de terasamente prezintă o apreciabilă pondere în
volumul total al cheltuielilor necesare realizării investiţiei la proiectarea îndiguirii
incintei s-au luat în considerare criteriile specifice
- criteriul geotehnic – condiţionează traseul îndiguirilor şi elementelor geometrice
ale secţiunii transversale, în funcţie de caracteristicile

90
fizico-mecanice ale pământului (compresibilitatea, porozitatea, unghi de frecare
interior, rezistenţa la tăiere).
- criteriul economic - determină trasee de lucrări de compartimentare şi urmăresc
puncte de altitudine maximă, obţinând cota tehnologic necesară a coronamentului
cu înălţimi reduse de diguri, respectiv secţiuni şi volume eficiente de terasamente.
- criteriul punctelor obligate utilizat în situaţia în care, în condiţii uneori limitative
rezultate din criteriile anterioare a fost necesar să se realizeze toate heleşteiele şi
bazinele incluse în schema de amenajare.
Din corelarea celor patru criterii, în funcţie de particularităţile hidrografice
ale amplasamentului, rezultă soluţia de compartimentare, soluţie ce se regăseşte în
schema hidrotehnică de amenajare.
Obiectivele principale ale proiectării lucrării de compartimentare au urmărit
două aspecte:
- stabilirea cotei coronamentului astfel încât să fie asigurată stabilirea digurilor de
compartimentare şi apărare;
- stabilirea elementelor geometrice din profilul transversal al digurilor astfel încât
în condiţii de maximă eficienţă secţiunea proiectată să satisfacă condiţiile de
stabilitate specifice: infiltraţii, alunecare, spălare;

V.1.1 Stabilirea elementelor geometrice ale secţiunii transversale şi ale profilului


longitudinal

Principalele elemente de calcul ce definesc un dig în secţiunea transversală


şi în profil longitudinal sunt:

- cota proiectată a coronamentului;


- cota de execuţie a coronamentului;
- coeficient de taluz;
- lăţimea coronamentului;
- date de calcul pentru diferite cantităţi de lucrări din antemăsurători;

a) Stabilirea cotei proiectate a coronamentului (NCP)


NCP
hs
NAmax hd NA
Hp
Hp
H
1/m0 A 1/m1

α1
NT bp α2 NT
91
m0 Hp m1 Hp

B=bp+(m0+m1)Hp
Figura nr. 11

↓NCP = NAmax+hd+hs, unde:


hd = înălţimea de deferlare a valurilor pe taluz;
hs = înălţimea suplimentară de siguranţă;
ha = k·3,2·(2hv)tg α
k = coeficient ce depinde de natura protecţiei taluzului;
k = 0,90 (pereu înierbat);
2hv = înălţimea totală a valului;
tgα = 1/mo
hv = 0,0168·W0,71·L·h0,54 , unde:
W - viteza medie a vântului la asigurarea de calcul 5%, W=18 km/h;
L - lungimea fechtului valului [km];
hs = 0,2 ÷ 0,5 m
Hp=↓NCP -↓NT
b)Stabilirea cotei de execuţie a coronamentului (NCE)

be

NCE
ht NCP

bp
He
Hp

NT

Figura nr. 12

↓NCE=↓NCP +ht , unde:

92
ht - tasarea totală (m);
hf - tasarea terenului de fundaţie;
hr - tasarea remanentă în corpul digului;
hf=T(ε1-ε2)/(1+ε1),în care:
T = 4m = grosimea stratului permeabil;
ε1 = 0,7 = coeficientul de porozitate iniţială a terenului de fundaţie;
ε2 = 0,6 = coeficientul de porozitate a terenului de fundaţie după
construirea barajului;
hr = μ1·Hp, în care:
μ1 = 0,070-coeficient de tasare pe înălţime pentru terenuri luto-nisipoase;

c) Stabilirea coeficienţilor de taluz .


- pentru pământuri luto-nisipoase:
m0 = 2,5-3
m1 = 1,5-2

d) Stabilirea lăţimii coronamentului


bp = 0,61+2√Hp m (formula Trantwine)
be = bp+Δb = bp+μ2·Hp,unde:
bp - lăţimea proiectată a coronamentului;
Hp - înălţimea proiectată a digului;
be - lăţimea de execuţie a coronamentului
μ2 - coeficient egal cu 0,1-0,3

93
V.1.2 Verificarea secţiunii digurilor la infiltraţii în regim permanent

Verificarea secţiunii la infiltraţii s-a efectuat prin metoda Pavlovski


simplificată. În principiu, metoda constă în limitarea poziţiei punctului de
emergenţă a curbei de infiltraţie la o valoare considerată acceptabilă din punct de
vedere al stabilităţii pentru digurile piscicole:
B

bp

1/n
ha 1/m
I
0,5
hi
1m

94
Figura nr. 13

Zonă saturată cu apă


Zonă nesaturată

Relaţiile de calcul sunt:


I = ha+1(m)
B = bp+(Hp- ha)∙(m0+m1)
hi = I+B/n - √(I+B/n)3 - I2 ≤ 1,5, unde: m1 – coeficientul taluzului uscat.
Rezultatele verificărilor sunt expuse în tabelul nr. 5.2

Verificarea secţiunii digurilor la infiltraţii


Nr. Ha I Hp bp B hi
Cod dig
Crt. (m) (m) (m) (m) (m) (m)
1 D CPA 1 2 3 2,53 4,00 6,65 0,76
2 D CSE 1 2 3 2,53 4,00 6,65 0,76
3 D1 1,6 2,6 2,90 4,00 10,5 0,44
4 D CSA 1 1,5 2,5 2,22 4,00 7,6 0,52
5 D CSE 2 1,6 2,6 1,98 4,00 5,9 0,65
6 D2 1,6 2,6 2,90 4,00 10,5 0,44
7 D CSA 2 1,5 2,5 1,54 4,00 4,2 0,74
8 D CSE 3 1,6 2,6 2,15 4,00 6,75 0,60
9 D3 1,6 2,6 2,98 4,00 10,9 0,43
10 D CSA 3 1,5 2,5 1,67 4,00 4,85 0,68
11 D CPE 2 1,6 2,6 2,03 4,00 6,15 0,63
12 D CPA 2-V I 1 1,2 2,2 2,18 4,00 8,9 0,37

95
13 D CPA 2-V II 1 1,5 2,5 2,26 4,00 7,8 0,51
14 D CPA 2-V II 2 1,5 2,5 2,24 4,00 7,7 0,51
15 D V I 1-2 1,2 2,2 2,39 4,00 9,95 0,35
16 D V I 2-3 1,2 2,2 2,20 4,00 9 0,37
17 D V I-PT 1,2 2,2 1,59 4,00 5,95 0,49
18 D PT I V I 2 3 2,75 4,00 7,75 0,69
19 D IVI-IV II 1 2 3 2,94 4,00 8,7 0,64
20 D I V II 1-2 2 3 3,11 4,00 9,55 0,60
21 D I V II 2-3 2 3 3,11 4,00 9,55 0,60
22 D4 1,6 2,6 3,61 4,00 14,05 0,36
23 D V III 1-CPE1 1,6 2,6 3,62 4,00 14,1 0,36
24 D V III 2-CPE1 1,6 2,6 3,65 4,00 14,25 0,35
25 D V III 3-CPE1 1,6 2,6 3,63 4,00 14,15 0,36
Tabelul nr. 5.2

V.1.3 Întocmirea profilului longitudinal şi secţiunii transversale tip pentru diguri.

Profilul longitudinal şi secţiunea transversală tip sunt necesare pentru


întocmirea documentaţiei de deviz (antemăsurătoare şi deviz pe categorii de
lucrări) precum şi pentru adoptarea tehnologiei de execuţie adecvate volumelor de
umplutură şi particularităţilor geotehnice ale amplasamentelor.
În profil longitudinal sunt evidenţiate:
- configuraţia nivelitică a terenului;
- nivelul apei în heleşteu;
- nivelul proiectat al coronamentului;
Cu aceste elemente se determină parametrii necesari pentru determinarea
cantităţilor de lucrări pe articole de deviz necesare la execuţia terasamentului
respectiv (volum de pământ, suprafeţe taluze, suprafaţa ampriză, suprafaţă
coronament, etc.)
La întocmirea profilului longitudinal s-a pornit de la următoarele date iniţiale:
- lungime dig;
- coeficient de taluz;
- nivel mediu teren;
- diferenţa nivelitică;
- cota proiectată coronament;

96
- lăţime coronament;

Relaţiile de calcul sunt:

Sgeom.pr = Hp[2bp+Hp(m+n)]·1/2 (m²); Snec = 1,25·Sgeom (m²)


Vgeom.pr .= Sgeom.pr.·L (m³); Vnec. = Snec.·L (m³)
Lt = Hp(√1+n²+√1+m²) (m); St = Lt·Ldig (m²)

Secţiune transversală tip prin diguri

Releu 2 Releu 2
NCE
Releu 1
Releu 1
NT
NFD

Figura nr. 14
Profil longitudinal tip pentru diguri
(D4)

NCP

NA

1 2 3

4
Figura nr. 15

Număr profil P0 P1 P2 P3
Distanta parţială 454,00 454,00 454,00
(m) cumulata 0,00 454,00 908,00 1362,00
Cota teren (mrMN) 9,03 8,86 8,35 8,09
Cota coronament
12,17
(mrMN)
Înălţime dig (m) 3,14 3,31 3,82 4,08

97
Secţiune geometrica parţială 31,64 33,35 38,49 41,11
proiectata (m2) medie 32,49 35,92 39,80
Secţiune execuţie parţiala 39,54 41,69 48,11 51,38
necesara (m2) medie 40,61 44,90 49,75
parţial 14751,31 16306,49 18067,50
Volum geometric
14751,3 31057,8
proiectat (m3) cumulat 0,00 49125,30
1 0
parţial 18439,14 20383,11 22584,37
Volum necesar
18439,1 38822,2
(m3) cumulat 0,00 61406,62
4 5
Lungime taluz parţiala 16,95 17,87 20,62 22,03
(m) medie 17,41 19,25 21,32
parţiala 7903,99 8737,28 9680,85
Suprafaţa taluz
16641,2
(m2) cumulata 0,00 7903,99 26322,12
6
Lăţime ampriză parţiala 23,13 23,98 26,53 27,83
(m) medie 23,56 25,26 27,18
parţiala 10501,02 10886,92 12044,62
Suprafaţa ampriză
10501,0 21387,9
(m2) cumulata 0,00 33432,56
2 4
Tabelul nr. 5.3

Similar se întocmeşte profilul longitudinal pentru fiecare dig din amenajare şi


se calculează toate elementele necesare executării devizului de lucrări de
terasamente. Rezultatele calculelor se găsesc în tabelul următor:

98
V.1.4 Antemăsurătoare

În vederea determinării valorii unui obiect de investiţie se procedează astfel:


- întocmirea profilului longitudinal şi al secţiunii transversale tip;
- stabilirea tehnologiei şi a utilajelor de execuţie;
- întocmirea antemăsurătorii în baza tehnologiei de execuţie şi a cantităţilor de
lucrări precizate în profilul longitudinal şi în gestiunea transversală tip;
- antemăsurătoarea cuprinde, într-o succesiune tehnologică şi funcţională operaţiile
(lucrările) care trebuie executate în scopul realizării proiectului de investiţie
respectiv. În antemăsurătoare sunt cuantificate cantităţile de lucrări pe fiecare
articol.
Fiecărei categorii de lucrări îi este specific un indicator de norme de deviz.
Astfel, pentru lucrările de terasamente:
- indicatori norme deviz: TS
- lucrări de construcţie:C
- lucrări de îmbunătăţiri funciare: If.

99
Întocmirea devizului pe categorii de lucrări (DCL) se realizează pe baza
catalogului de preţuri unitare pe articole de deviz care sunt notate cu acelaşi
indicativ: TS, C, If.

Antemăsurătoare
Indicatori de
Nr.
norme de Semnificatie U.M Cantitate
crt.
deviz
1 ASO1 Pichetare traseu dig şi canale drenoare buc. 2824
2 TSC02A1 Curăţarea amprizei de vegetaţie sute m2 3972
2
3 TSC01A1 Scarificare mecanică a amprizei sute m 3972
2
4 TSC04B3 Săpătura cu excavatoare pe şenile amplasate pe platelaje sute m 8336
Releu de buldozer pentru sistematizarea profilului
5 TSC18B1 sute m2 2500
digului
Împrăştiere pământ în secţiunea digului cu buldozerul in
6 TSD03A11 sute m3 500
vederea compactării
7 TSD10A11 Compactarea terasamentelor cu TPD 151 sute m3 8336
Finisarea sau nivelarea normală a coronamentului
8 TSE0B1 sute m3 822
digului
9 TSE03B1 Finisare sau politură taluze, manuala sute m2 2910
2
10 IfA05H1 Pereu din dale prefabricate (40x40x8 cm) sute m 2910
2
11 IfB09A1 Strat drenant balast de 15 cm grosime sute m 2910
Tabel nr. 5.5

V.2 Reţeaua de canale pentru transportul apei

Circulaţia apei în cadrul schemei hidrotehnice este determinată de specificul


ei şi este asigurată de o reţea de canale alimentare-evacuare. Particularităţile
constructive rezultă din funcţionalitatea specifică fiecărui canal.

V.2.1 Graficul debitelor canalelor (GDC)

Pentru stabilirea debitului maxim de calcul specific fiecărui canal şi în scopul


optimizării hidraulice a funcţionării reţelei de canale este necesar să se
întocmească graficul debitelor canalelor.
Din analiza graficului debitelor canalelor se desprinde şi oportunitatea
utilizării unor construcţii tip stăvilar ce permit izolarea pe perioade determinate
tehnologic a unor compartimente de schema hidrotehnică.
Determinarea GDC se face în funcţie de elementele de bilanţ hidrologic
stabilite anterior şi de schema hidrotehnică de amenajare.

100
Astfel, plecând de la canalele de alimentare şi respectiv evacuare, se
stabilesc:
- codul canalului;
- funcţionarea canalului (alimentare, evacuare, întreţinere);
- unitatea hidrografică beneficiară în schema hidrotehnică (heleştee sau canale);
- perioada de funcţionare (pe luni şi decade);
- variaţia debitului pe perioade de funcţionare;
- debit maxim de transportat;
Graficul debitelor canalelor prezintă o importanţă deosebită în proiectarea
amenajării şi în optimizarea consumului de apă al acesteia, fiind folosit la:
- determinarea debitului de calcul pentru dimensionarea hidraulică a canalelor;
- dispecerizarea transportului, distribuţiei şi evacuării apei, conform variaţiilor
tehnologice;
- optimizarea funcţionării reţelei de transport, distribuţie şi evacuare a apei;
- cuantificarea consumului total de apă al amenajării şi al celui detaliat pe heleşteu.

101
102
V.2.2.Dimensionarea hidraulică a canalelor

B
B0
NT
hs
hc NA
1:m ha A 1:m
NF
b
Figura nr. 16

Etape de calcul:

103
1. Înclinaţia taluzurilor (m):se stabileşte în funcţie de caracteristicile fizico-
mecanice ale terenului şi textura solului.
2. Lăţimea de fund a canalului (b) se adoptă în funcţie de mărimea debitului.
3. Determinarea raportului optim al secţiunii (b /ha):
b/ha = 2(√1+m2-m)
4. Adoptarea înălţimii de siguranţă (hs) în funcţie de Q
5. Determinarea adâncimii canalului (hC):
hc = ha + hs.
6. Determinarea secţiunii ariei de curgere (A):
A = (b + m·ha) ha
7.Calculul perimetrului udat (P):
P = b + 2ha·√1 + m2
8. Determinarea razei hidraulice (R):
R = A/P
9. Coeficientul de rugozitate al secţiunii (n) depinde de modul de protecţie al
secţiunii canalului şi de starea de întreţinere a lui.
- pentru canal betonat n = 0,016.
10. Determinarea coeficientului Chezy (C):
C = (1/n)Ry , unde:
y = 2,5·√n - 0,13 - 0,75(√n-0,1)·√R.
11. Calculul pantei necesare fundului canalului (I):
I= Q2/A2·C2·R
12. Determinarea vitezei medii de curgere (v):
v = C·√R·I
13. Viteza de neeroziune (vne):
vne = K·Q0,1·R⅓

14. Viteza de neînnămolire (vnin):


vnin = A·Q0,2
15.Exprimarea regimului vitezelor:
vnin <v<vne
Dacă vitezele obţinute în urma calculelor nu respectă relaţia de mai sus,
atunci se aplică criteriul vitezelor admisibile.
Rezultatele calculelor sunt redate în tabelul nr 5.8.
Principalele aspecte constructive şi funcţionale ale reţelei de canale proiectate se
stabilesc în mod diferenţiat, după cum urmează:

104
105
V.2.3 Canale de alimentare

Stabilirea caracteristicilor tehnice şi constructive ale canalelor de alimentare


presupune următoarele etape:
a. identificarea nivelului maxim al apei într-unul din heleşteiele adiacente
canalului ↓NAmax , (mrMN);
b. stabilirea căderii tehnologic necesare a lamei de apă în vederea realizării
aerării ∆H (m): ∆H = ↓NFCin pct,max.-↓NAin pct.max;
c. determinarea cotei fundului la extremităţi: pentru aceasta este necesară mai
întâi identificarea tronsonului de canal din dreptul heleşteului cu nivel maxim,
pentru măsurarea lui L1 şi L2.
∆H1 = L1·I (m)
∆H2 = L2·I (m), unde I este panta canalului.
↓NFCamonte = ↓NFCin pct.max.+∆H1 (mrMN)
↓NFCaval = ↓NFCin pct.max-∆H2 (mrMN)

106
d. determinarea cotei medii a fundului canalului:
↓NFCmediu-(↓NFCamonte+↓NFCaval)/2 (mrMN)

N.A. max. NFC NFC NFC


Nr. Cod canal
în heleşteul adiacent ha L amonte aval mediu
crt. alimentare I
(mrMN) (m) (m) (mrMN) (mrMN) (mrMN)
1 CPA 1 11,02 2,43 831 0,0027 9,9 7,68 8,79
2 CPA 2 11,02 1,74 1106 0,0008 9,9 9,06 9,48
3 CSA 1 10,8 2,12 238 0,0072 9,74 8,03 8,885
4 CSA 2 10,37 1,44 238 0,0023 9,40 8,86 9,13
5 CSA 3 10,07 1,57 238 0,0029 9,05 8,35 8,7
Tabelul nr. 5.9

V.2.4 Canale drenoare.

Rolul canalelor drenoare într-un heleşteu constă în:


a) descărcarea completă (vidarea) apei din bazine, în vederea menţinerii pe
uscat a acestora pentru mineralizarea aerobă a depozitelor organice depuse pe
parcursul perioadei vegetative.
b) menţinerea nivelului freatic pe perioada când bazinele nu sunt inundate la
o adâncime suficient de mare (0,5 ÷ 1 m) pentru a se evita apariţia fenomenului de
sărăturare.
c) asigură concentrarea unei însemnate părţi din efectivul piscicol (50 ÷ 80%)
în vederea prelevării mecanizate (pescuitul cu năvodul în heleşteie se practică până
când adâncimea apei pe platformă ajunge la 0,4-0,5 m;din acest moment, pescuitul
cu unelte filtrante înconjurătoare devine ineficient, şi de aceea se impune
concentrarea volumului de apă rămas în reţeaua drenoare, a cărei capacitate de
stocare trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura supravieţuirea materialului
piscicol pe perioada pescuitului).
Pentru un canal drenor sunt esenţiale trei caracteristici:
- panta fundului canalului (orientată dinspre IA înspre IE);
- capacitatea nivelitică (volumul canalului);
- variabilitatea adâncimii apei pe traseul canalului.
Etape de lucru:
a. determinarea lungimii canalului drenor; L = semiperimetrul heleşteului (m)
b. identificarea cotei terenului în zona instalaţiei de evacuare ↓NTe (mrMN)
c. adoptarea unei adâncimi tehnologice optime a canalului drenor în zona
instalaţiei de evacuare: He (mrMN)

107
d. determinarea cotei fundului canalului drenor în zona instalaţiei de evacuare
↓NDe = ↓NTe-He (mrMN); aceasta este şi cota radierului instalaţiei de
evacuare
e. adoptarea unei diferenţe de nivel între extremităţile canalului în scopul
asigurării unei pante corespunzătoare: ∆H = 0,3H = 0,3-0,5 (m),
f. determinarea cotei fundului canalului drenor în zona instalaţiei de
alimentare:
↓NDa = ↓NDe + ∆H (mrMN)
g. se determină adâncimile caracteristice ale apei: la alimentare, evacuare
medie.
h. se adoptă o lăţime medie a drenorului: B= 6÷10 (m)
i. determinarea capacităţii nivelitice: W = (L·B·Hmed)/1000 (mii m³).

Nr
. L NTe He NDe Δh NDa NA Hmed B W
Cod bazin
crt (m) (mrMN) (m) (mrMN) (m) (mrMN) (mrMN) (m) (m) (mii m3)
.
1 HCVI 1 319 9,52 1,00 8,52 0,50 9,02 11,02 2,25 10 7,18
2 HCVI 2 312 9,06 1,00 8,06 0,50 8,56 10,55 2,24 10 6,99
3 HCVI 3 312 8,70 1,00 7,70 0,50 8,20 10,18 2,23 10 6,96
4 HCVII 1 672 8,86 1,00 7,86 0,50 8,36 10,80 2,69 10 18,08
5 HCVII 2 672 8,35 1,00 7,35 0,50 7,85 10,37 2,77 10 18,61
6 HCVII 3 672 8,09 1,00 7,09 0,50 7,59 10,07 2,73 10 18,35
7 HCVIII 1 1156 6,84 1,00 5,84 0,50 6,34 9,53 3,44 10 39,77
8 HCVIII 2 1156 6,33 1,00 5,33 0,50 5,83 9,19 3,61 10 41,73
9 HCVIII 3 1156 6,10 1,00 5,10 0,50 5,60 8,82 3,47 10 40,11
10 HIVI 240 8,23 1,00 7,23 0,50 7,73 10,38 2,90 10 6,96
11 HIVII 1 321 7,84 1,00 6,84 0,50 7,34 10,10 3,01 10 9,66
12 HIVII 2 321 7,46 1,00 6,46 0,50 6,96 9,70 2,99 10 9,60
13 HIVII 3 327 7,12 1,00 6,12 0,50 6,62 9,32 2,95 10 9,65
Tabel nr. 5.10
V.2.5 Canale de evacuare

a. identificarea cotei minime drenate de canal pentru canalele secundare,


aceasta fiind cota minimă a radierului unei instalaţii de evacuare dintr-unul din
heleşteiele deservite;
b. determinarea distanţelor între punctele de cotă minimă şi extremităţile
canalului L1 şi L2;
c. stabilirea diferenţei funcţionale de nivel necesare între cota punctului
minim drenat şi cota fundului canalului în dreptul punctului respectiv:
∆H = 0,1- 0,4 m
d. stabilirea cotei fundului canalului în dreptul punctului de cotă minim:
↓NFCpm = ↓NDmin-∆H (mrMN).
108
e. calculul diferenţei de nivel între punctele de cotă minimă şi extremităţile
canalului pentru realizarea pantei I determinate pentru calculul hidraulic:
∆H = L1· I2 (m)
f. calculul cotei fundului canalului la extremităţi, cu ajutorul relaţiilor:
↓NFCamonte = ↓NFCp.m.+ ∆H1 (mrMN)
↓NFCaval = ↓NFCp.m.-∆H2 (mrMN).
g. calculul nivelului apei din canal:
↓NAC = ↓NFCmed.+ha (mrMN), unde:
↓NFCmed = (↓NFCamonte+↓NFCaval)/2 (mrMN)
h. verificarea asigurării gardei de siguranţă a canalului:
h’s = ↓NTmed-↓NA (m);
h’ s≥ hs; ↓NTmed = cota medie a terenului pe axul canalului (mrMN);
hs = înălţimea de siguranţă (m)

NFC NFC NFC


Nr. Cod canal
ha L amonte aval mediu
crt. alimentare I
(m) (m) (mrMN) (mrMN) (mrMN)
1 CPE 1 0,24 1342 0,0008 5,97 4,90 5,44
2 CPE 2 0,84 682 0,0028 6,81 4,90 5,85
3 CSE 1 0,25 859 0,0029 8,41 5,92 7,17
4 CSE 2 0,94 722 0,0028 7,66 5,64 6,65
5 CSE 3 0,73 722 0,0028 7,15 5,13 6,14
Tabel nr. 5.11

V.3 Instalaţii de alimentare-evacuare-recirculare a apei

Conform principiului hidrotehnic în baza căruia s-a elaborat concepţia de


amenajare, fiecare dintre heleşteiele incluse în schema hidrotehnică este echipat cu
instalaţii de alimentare cu apă şi instalaţii de evacuare-recirculare a apei.
Alimentarea heleşteielor cu apă se realizează cu ajutorul construcţiilor de
alimentare de tip călugăr extern.
Evacuarea şi recircularea apei se realizează cu ajutorul instalaţiilor tip călugăr
intern.

V.3.1 Dimensionarea hidraulică a instalaţiilor de evacuare-recirculare

Profil longitudinal prin instalaţia de evacuare tip călugăr

109
Figura nr. 17

V.3.1.1 Dimensionarea corpului orizontal al instalaţiei de evacuare-recirculare tip


călugăr.
Schiţa de calcul hidraulic al instalaţiei

Figura nr. 18

Dimensionarea hidraulică a corpului orizontal constă în stabilirea diametrului


interior standardizat care să asigure debitele medii instalate, rezultate din calculele
hidrologice anterioare, respectiv desecarea incintei într-un timp tehnologic
determinat.
Calculul parcurge următoarele etape;
1. Determinarea debitului mediu necesar pe care trebuie să-l asigure
instalaţia:

Qmed = (S·Hmed·10000)/(T·86400) [m3/s] , unde:


S = suprafaţa heleşteului [ha];
Hmed = adâncimea medie a apei [m];
T - timpul de golire [zile].

2. Determinarea diferenţei de nivel între extremităţile canalului drenor:

110
ΔH=I x Ld.

3. Determinarea cotei radierului instalaţiei


↓NR=↓NT-Hmin-ΔH.

4. Determinarea sarcinii aproximale a instalaţiei:


H’ = ↓NA - ↓NR

5. Adoptarea coeficientului de debit aproximativ:


m’ = 0,7 - 0,9

6. Calculul diametrului interior (nestandardizat) al corpului orizontal:


D’ = √(6·Qmed/m’·π·√2·g·H’) (m)

7. Standardizarea diametrului interior:


D’ STAS D
100 - 400 mm: din 50 în 50 mm.
400 - 1000 mm: din 100 în 100 mm.
peste 1000 mm: din 250 în 250 mm
Aproximaţia se face prin adaos sau scădere.

8. Determinarea sarcinii reale a conductei:


H = H’ - 1/2·D (m)

9. Calculul lungimii corpului orizontal:


L = b + (m0 + m)∙(↓NC - ↓NT) (m), unde: b -lăţime coronament dig (m), m0,
m - coeficienţi de taluz, ↓NC -nivel coronament (mrMN), ↓NT -nivel mediu teren
(mrMN).

10. Calculul razei hidraulice a conductei:


R = A/P = D/4 (m)
11. Calculul parametrului y din expresia coeficientului de viteză:
y = 2,5·√n - 0,13 - 0,75(√n-0,1)·√R., unde n = coeficient de rugozitate
conductă; n = 0,016.
12. Calculul coeficientului Chezy:
C = 1/n · Ry
13. Calculul coeficientului pierderilor longitudinale de sarcină:
λ = 8g/C2 , g = 10 m/s²
14. Calculul pierderilor longitudinale de sarcină:
hf = λ · L/D
15. Evaluarea pierderilor locale de sarcină:
hl = hl i+ hll, unde: hli = pierderi de sarcină la intrarea în conductă; hli = 0,5;
hll = pierderi de sarcină la ieşirea din conductă; hll = 1.

111
16. Calculul coeficientului real de debit:
m = 1/√hf + hl
17. Calculul debitului real al instalaţiei:
Qinst.= 2/3 · m · π · D2/4 · √2gH (m³/s)
18. Verificarea condiţiilor de funcţionare:
Qinst. > Qmed
Qinst - Qmed < 0,1 · Qmed

Dimensionarea corpului orizontal al instalaţiei


Qmed H' D' D L R Qinst
Cod bazin y C λ hf hl m
(m3/s) (m) (m) (m) (m) (m) (m3/s)
0,066 0,199 15,9 0,062 0,18 3,5 1, 0,4
HCVI 1 2,5 0,25 37,81 0,056 0,10
5 8 5 5 1 7 5 4
0,066 2,4 0,200 0,062 0,18 3,3 1, 0,4
HCVI 2 0,25 15 37,81 0,056 0,10
5 9 0 5 1 6 5 5
0,066 2,4 0,200 11,9 0,062 0,18 2,6 1, 0,4
HCVI 3 0,25 37,81 0,056 0,11
5 8 2 5 5 1 7 5 9
0,179 2,9 0,314 22,0 0,087 0,18 3,1 1, 0,4
HCVII 1 0,35 40,28 0,049 0,22
2 4 9 5 5 0 1 5 7
0,179 3,0 0,312 22,0 0,087 0,18 3,1 1, 0,4
HCVII 2 0,35 40,28 0,049 0,23
2 2 8 5 5 0 1 5 7
0,179 2,9 0,313 22,0 0,087 0,18 3,1 1, 0,4
HCVII 3 0,35 40,28 0,049 0,22
2 8 9 5 5 0 1 5 7
0,290 3,6 0,379 0,18 2,5 1, 0,4
HCVIII 1 0,4 22,1 0,1 41,30 0,047 0,35
7 9 0 0 9 5 9
0,290 3,8 0,374 22,2 0,18 2,6 1, 0,4
HCVIII 2 0,4 0,1 41,30 0,047 0,35
7 6 7 5 0 1 5 9
0,290 3,7 0,378 22,1 0,18 2,6 1, 0,4
HCVIII 3 0,4 0,1 41,30 0,047 0,35
7 2 2 5 0 0 5 9
3,1 0,165 0,18 5,6 1, 0,3
HIVI 0,051 0,2 18,7 0,05 36,26 0,061 0,06
5 1 2 9 5 7
0,118 3,2 0,249 19,5 0,18 3,4 1, 0,4
HIVII 1 0,3 0,075 39,13 0,052 0,17
3 6 4 5 1 0 5 5
0,118 3,2 0,249 19,5 0,18 3,4 1, 0,4
HIVII 2 0,3 0,075 39,13 0,052 0,17
3 4 7 5 1 0 5 5
0,118 0,250 0,18 3,3 1, 0,4
HIVII 3 3,2 0,3 19,1 0,075 39,13 0,052 0,17
3 5 1 3 5 6
Tabelul nr. 5.12

V.3.1.2 Dimensionarea constructivă a corpului vertical

112
Figura nr. 19

Dimensiunile în plan ale secţiunii transversale a corpului vertical se adoptă


din considerente constructive în funcţie de diametrul corpului orizontal şi de
numărul de pereţi de vanete (două rânduri pentru recirculare, trei pentru evacuare).

Dimensiunile constructive ale corpului vertical


D b g l
Cod bazin
(mm) (mm) (mm) (mm)
HCVI 1 250 500 100 700
HCVI 2 250 500 100 700
HCVI 3 250 500 100 700
HCVII 1 350 500 100 700
HCVII 2 350 500 100 700
HCVII 3 350 500 100 700
HCVIII 1 400 500 100 700
HCVIII 2 400 500 100 700
HCVIII 3 400 500 100 700
HIVI 200 500 100 700
HIVII 1 300 500 100 700
HIVII 2 300 500 100 700
HIVII 3 300 500 100 700
Tabel nr. 5.13

V.3.1.3 Dimensionarea hidraulică a corpului vertical al instalaţiei de evacuare-


recirculare tip călugăr.

Schiţa de calcul hidraulic

113
Figura nr. 20

Calculul hidraulic al corpului vertical constă în verificarea condiţiei ca debitul


deversat peste peretele de vaneţi în timpul perioadei vegetative să fie superior
debitului de recirculare.
Etape de calcul:
1) Qd = m · b · h · √2gh = m · b · h 2/3 · √2g (m³/s), unde: m = m1 · m2,
coeficient de debit, m = 0,49-0,56, m1 = coeficient contracţie pe orizontală al lamei
deversante,m1=0,7, m2 = coeficient contracţie pe verticală, m2=0,7-0,8, b = lăţimea
pragului deversant (deschiderea corpului vertical) (m), h = grosimea lamei
deversante, se alege multiplu de lăţime al vaneţilor, h = 5 - 20 cm.
2) Qr = S · q (m³/s), unde : q = debit unitar de recirculare, S = suprafaţa
bazinului
3) Verificarea condiţiei de funcţionare:
Qd ≥ Qr

Cod bazin m b h Qd Qr
0,4
HCVI 1 9 0,5 0,1 0,035 0,012
0,4
HCVI 2 9 0,5 0,1 0,035 0,012
0,4
HCVI 3 9 0,5 0,1 0,035 0,012
0,4
HCVII 1 9 0,5 0,1 0,035 0,031
0,4
HCVII 2 9 0,5 0,1 0,035 0,031
0,4
HCVII 3 9 0,5 0,1 0,035 0,031
0,4
HCVIII 1 9 0,5 0,2 0,098 0,063
0,4
HCVIII 2 9 0,5 0,2 0,098 0,063
0,4
HCVIII 3 9 0,5 0,2 0,098 0,063
0,4
HIVI 9 0,5 0,1 0,035 0,026
0,4
HIVII 1 9 0,5 0,2 0,098 0,059
0,4
HIVII 2 9 0,5 0,2 0,098 0,059

114
0,4
HIVII 3 9 0,5 0,2 0,098 0,059
Tabelul nr. 5.14
V.3.2 Dimensionarea hidraulică a instalaţiilor de alimentare tip călugăr

Schiţa de calcul hidraulic

Figura nr. 21

Etape de calcul:
1. Determinarea debitului mediu necesar pe care trebuie să-l asigure
instalaţia:
Qmed = (S · Hmed · 10000)/(T · 86400) (m³/s)
2. Determinarea sarcinii instalaţiei:
∆H = ↓NCA - ↓NA (m)
3. Adoptarea coeficientului de debit aproximativ:
m’ = 0,5 - 0,8
4. Calculul diametrului interior (nestandardizat) al corpului orizontal, D’ (m)
5. Standardizarea diametrului interior D (m)
6. Calculul lungimii corpului orizontal L (m)
7. Calculul razei hidraulice a conductei R (m)
8. Calculul parametrului y din expresia coeficientului de viteză (Chezy) al
conductei
9. Calculul coeficientului Chezy, C
10. Calculul coeficientului pierderilor longitudinale de sarcină, λ
11. Calculul pierderilor longitudinale de sarcină, hf
12. Evaluarea pierderilor locale de sarcină, hl
hl = hl i+ hll + hlg, unde hlg = pierderi de sarcină în grătar
hlg = β(s/b)4/3 · sinα, unde:
- β = f (forma secţiunii barelor grătarului), β = 0,67 (profil hidrodinamic);
- s = distanţa sau lumina dintre barele grătarului;
- b = grosimea barelor;

115
- α = unghiul pe care îl face planul grătarului faţă de direcţia de acces a apei
în corpul orizontal, α = 90°
13. Calculul coeficientului real de debit, m
14. Calculul debitului real al instalaţiei :
Qinst = m · (T · D2/4) · √2g · ∆H (m³/s)
Spre deosebire de călugărul de evacuare lipseşte coeficientul subunitar 2/3
întrucât presiunea de lucru a conductei rămâne constantă pe toată perioada de
funcţionare: Qinst > Qmed .

Dimensionarea corpului orizontal al instalaţiei


Qmed ΔH D' D L R Qinst
Cod bazin y C λ hf hl m
(m3/s) (m) (m) (m) (m) (m) (m3/s)
0,066 16,6 43,05
HCVI 1 0,40 0,4467 0,5 0,125 0,1792 0,043 1,44 40,06 0,16 0,086
5 5 7
0,066 16,6 43,05
HCVI 2 0,40 0,4467 0,5 0,125 0,1792 0,043 1,44 40,06 0,16 0,086
5 5 7
0,066 16,6 43,05
HCVI 3 0,40 0,4467 0,5 0,125 0,1792 0,043 1,44 40,06 0,16 0,086
5 5 7
0,179 46,98
HCVII 1 0,40 0,7333 0,8 14,9 0,2 0,1773 0,036 0,68 40,06 0,16 0,223
2 1
0,179 46,98
HCVII 2 0,40 0,7333 0,8 15,3 0,2 0,1773 0,036 0,69 40,06 0,16 0,223
2 1
0,179 46,98
HCVII 3 0,40 0,7333 0,8 15,3 0,2 0,1773 0,036 0,69 40,06 0,16 0,223
2 1
0,290 22,0 48,94
HCVIII 1 0,40 0,9340 1 0,25 0,1763 0,033 0,74 40,06 0,16 0,348
7 5 9
0,290 22,0 48,94
HCVIII 2 0,40 0,9340 1 0,25 0,1763 0,033 0,74 40,06 0,16 0,348
7 5 9
0,290 22,0 48,94
HCVIII 3 0,40 0,9340 1 0,25 0,1763 0,033 0,74 40,06 0,16 0,348
7 5 9
16,6 41,29
HIVI 0,051 0,40 0,3912 0,4 0,1 0,1799 0,047 1,95 40,06 0,15 0,055
5 9
0,118 16,6 44,54
HIVII 1 0,40 0,5958 0,6 0,15 0,1785 0,040 1,12 40,06 0,16 0,125
3 5 4
0,118 16,6 44,54
HIVII 2 0,40 0,5958 0,6 0,15 0,1785 0,040 1,12 40,06 0,16 0,125
3 5 4
0,118 19,5 44,54
HIVII 3 0,40 0,5958 0,6 0,15 0,1785 0,040 1,31 40,06 0,16 0,124
3 5 4
Tabel nr. 5.15

V.3.2.2 Dimensionarea constructivă a corpului vertical

D b g l
Cod bazin
(mm) (mm) (mm) (mm)
HCVI 1 500 800 120 1000
HCVI 2 500 800 120 1000
HCVI 3 500 800 120 1000
HCVII 1 800 1100 150 1300
116
HCVII 2 800 1100 150 1300
HCVII 3 800 1100 150 1300
HCVIII 1 1000 1100 150 1300
HCVIII 2 1000 1100 150 1300
HCVIII 3 1000 1100 150 1300
HIVI 400 500 100 700
HIVII 1 600 800 120 1000
HIVII 2 600 800 120 1000
HIVII 3 600 800 120 1000
Tabel nr. 5.16
V.4 Staţii de pompare

Staţia de pompare este un ansamblu de construcţii şi instalaţii care servesc la


ridicarea pe cale mecanică a apei , pentru evacuarea apei din sistemele de desecare,
pentru alimentarea cu apă, etc.
Elementele componente ale unei staţii de pompare sunt:
1. pompa – echipată cu conducta de aspiraţie prevăzută cu sorb, conductă de
refulare şi dispozitiv de amorsare.
2. bazin de absorbţie, amenajat la locul unde se ia apă din sursă;
3. bazin de refulare, amenajat la locul unde se refulează apa;
4. motorul care acţionează pompa;
5. clădirea şi instalaţiile anexe de exploatare şi întreţinere.
Motoarele des folosite sunt Diesel sau motoare electrice. Dispozitivul de
amorsare se foloseşte pentru umplerea cu apă a pompei şi conductei de aspiraţie.
La pompe mici umplerea se poate face cu un vas din care se toarnă apă printr-un
orificiu direct în pompă sau în conductele de aspiraţie. La staţiile mari, care nu sunt
submerse, amorsarea (umplerea cu apă) se poate face cu o pompă mică sau cu
ajutorul pompelor cu vid.
V.4.1 Condiţii de funcţionare:

•amorsarea pompei de pornire;


• învârtirea rotorului pompei la viteza şi sensul corespunzător producerii forţei
centrifuge;
• conducta de aspiraţie să fie perfect etanşă;
• înălţimea de aspiraţie să nu fie mai mare de 5 m;
• lungimea de aspiraţie să nu fie mare de 25 m.

V.4.2 Calculul staţiilor de pompare:

117
Înălţimea totală de pompare se calculează cu relaţia:
Ht=Hg+Hf+Hrl (m), unde Hg este înălţimea geodezică - diferenţa dintre cota
minimă a apei din bazinul de aspiraţie şi cota cea mai mare a axului conductei de
refulare. Înălţimea geodezică se compune din înălţimea de aspiraţie Ha şi înălţimea
de refulare:
Hg=Ha+Hr (m), unde Ha este diferenţa de nivel dintre luciul minim al apei
din sursă şi axul pompei; Hr este diferenţa de nivel dintre axul pompei şi punctul
cel mai ridicat de pe axul conductei de refulare.
Hf este înălţimea necesară învingerii rezistenţei generate de forţa de frecare:
Lv 2
Hf = λ , unde L este lungimea conductei, v - viteza apei pe conducta de
2dg
aspiraţie (1-1,5m/s la aspiraţie şi 1,5-2,5 m/s la refulare), d – diametrul conductei,
g – acceleraţia gravitaţională, λ – coeficient ce depinde de diametrul conductei şi
de coeficientul de rugozitate
Q
d =1,13 , unde Q este debitul de apă care trebuie ridicat, v – viteza apei în
v
conductă.
Hrl este înălţimea necesară învingerii rezistenţelor locale (la coturi, robinete,
reducţii)
v2
Hrl = K
2g
, in care K este un coeficient de rezistenţă.
Calculul pierderilor de sarcină se face separat pentru conducta de aspiraţie şi
de refulare, având în vedere că la fiecare dintre ele diferă valorile vitezei,
diametrului, lungimii şi coeficientului de rugozitate.
Cunoscând debitul de apă care trebuie ridicat şi înălţimea totală de ridicare se
poate alege tipul de pompă, folosind cataloagele existente.
Puterea în axul pompei pentru ridicarea debitului la înălţimea manometrică se
determină cu relaţia:
γQH
Pkw = , în care Pkw este puterea exprimată în kW, γ este greutatea
102 η p
specifică a apei (1000 când debitul este exprimat în mc/s şi 1 când debitul este
exprimat în l/s), ηp este coeficientul de randament al pompei (0,85-0,9)
Puterea efectivă a agregatului se calculează cu formula:
γQH
Nef = , în care ηm este coeficientul de randament al motorului (0,8-
102 η pηm
0,9)

118
În urma studiului documentaţiilor tehnice ale diferitelor tipuri de pompe,
provenind de la mai mulţi producători s-a stabilit ca pompele să fie achiziţionate de
la producătorul SC Grunfos S.A.
Pentru staţia de pompare de alimentare sunt necesare patru pompe cu debitul
de 1800mc/h, iar pentru staţia de pompare de evacuare este necesară o pompă cu
debitul de 22,5 mc/h (deoarece evacuarea se realizează gravitaţional pentru marea
majoritate a apei necesare).
Caracteristicile pompelor sunt prezentate în tabelul nr. 5.17

Qmax
Nr
necesar Tip pompă
pompe
(mc/h)
CPA 1 1800 NK 300-360 1
CPA 2 5400 NK 300-360 3
CPE 1 22,5 NB 40-160/151 1
Tabelul nr. 5.17

Fişa tehnică NB 40-160/151 A-F-A


Lichid:
Gama de temperatură a lichidului: 0 .. 120 °C
Date Tehnice:
Date privind viteza pompei: 1400 rpm
Debit nominal: 25 mł/h
Înălţime de pompare nominală: 6.8 m
Diametru real rotor: 151 mm
Tip de etanşare arbore: BAQE
Materiale:
Material, carcasă pompă: Fontă
EN-JL1040 DIN W.-Nr.
A48-40 B ASTM
Material, rotor: Fontă
EN-JL1030 DIN W.-Nr.
A48-30 B ASTM
Instalare:
Temperatura maximă a mediului: 40 °C
Presiune maximă de operare: 16 bar
Standard, racord de conductă: DIN
Dimensiune, racord de aspiraţie pompă: DN 65
Dimensiune, racord de refulare pompă: DN 40
Treaptă de presiune, racord de conductă: PN 16
Date echipamente electrice:

119
Tip motor : 80A
Clasă de randament: 0
Număr de poli: 4
P2 : 0.55 kW
Frecvenţă reţea: 50 Hz
Tensiune nominală: 3 x 220-240 D / 380-415 Y V
Curent nominal: 2.6 / 1.5 A
Curent de pornire: 430-470 %
Cos f - factor de putere: 0,79-0,70
Viteză nominală: 1390-1410 rpm
Randament mtor la sarcină maximă: 77 %
Grad de protecţie (IEC 34-5): IP55
Clasă de izolaţie (IEC 85): F
Altele:
Greutate netă: 36 kg
Greutate brută: 42 kg
Volum de transport:
Tabelul nr. 5.18

Curbele caracteristice de funcţionare

120
Figura nr. 22

Detalii de gabarit

Figura nr. 23

Fişa tehnică NK 250-360


Lichid:
Gama de temperatură a lichidului: 0 .. 120 °C
Date Tehnice:
Tip de etanşare arbore: BAQE
Materiale:
Material, carcasă pompă: Fontă
EN-JL1040 DIN W.-Nr.
35-40 ASTM
Material, rotor: Fontă
EN-JL1040 DIN W.-Nr.
35-40 ASTM
Instalare:
Temperatura maximă a mediului: 40 °C
Presiune maximă de operare: 10 bar

121
Standard, racord de conductă: DIN
Dimensiune, racord de aspiraţie pompă: DN 300
Dimensiune, racord de refulare pompă: DN 300
Treaptă de presiune, racord de conductă: PN 10
Date echipamente electrice:
Tip motor : MMG315MA
Clasă de randament: 0
Număr de poli: 4
P2 : 132 kW
Frecvenţă reţea: 50 Hz
Tensiune nominală: 3 x 220-240 D / 380-415 Y V
Curent nominal: 413 / 239 A
Curent de pornire: 730 %
Cos f - factor de putere: 0,86
Viteză nominală: 1485 rpm
Randament mtor la sarcină maximă: 95,5 %
Grad de protecţie (IEC 34-5): IP55
Clasă de izolaţie (IEC 85): F
Altele:
Greutate netă: 1820 kg
Tabelul nr. 5.19

Curbele caracteristice de funcţionare

Figura nr. 24

122
Detalii de gabarit

Figura nr. 25

V.4.2.1 Calculul pierderilor de sarcină

Calculul pierderilor de sarcină pe conducta de aspiraţie


Destinaţia Qmax La Va da Hf a Hrla
λa Ka
pompei (mc/h) (m) (m/s) (m) (m) (m)
CPA 1 1800 108,5 1,5 0,65 0,024 0,45 2,7 0,304
CPA 2 5400 88,5 1,5 0,65 0,02 0,31 2,7 0,304
CPE 1 22,5 34,1 1,5 0,07 0,033 1,77 2,7 0,304
Tabelul nr. 5.20

Calculul pierderilor de sarcină pe conducta de refulare


Destinaţia Qmax Lr Vr dr Hf r Hrlr
λr Kr
pompei (mc/h) (m) (m/s) (m) (m) (m)
CPA 1 1800 19,56 2,5 0,51 0,025 0,076 2,7 0,844
CPA 2 5400 19,56 2,5 0,51 0,021 0,064 2,7 0,844
CPE 1 22,5 14,13 2,5 0,05 0,033 2,21 2,7 0,844
Tabelul nr. 5.21

123
Calculul înălţimii totale de ridicare
Destinatia Qmax Hf a Hf r Hrla Hrlr Ha Hr Ht
pompei (mc/h) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m)
CPA 1 1800 0,45 0,076 0,304 0,844 3,8 1 6,47
CPA 2 5400 0,31 0,064 0,304 0,844 3,8 1 6,32
CPE 1 22,5 1,77 2,21 0,304 0,844 0,32 0,5 5,98
Tabelul nr. 5.22

Calculul puterii în axul pompei şi a puterii efective a agregatului

Destinatia pompei P (kW) Nef (kW)


43,4604
CPA 1 3 47,75872
CPA 2 42,4135 46,60824
CPE 1 0,53 0,58
Tabelul nr. 5.23

124
Capitolul VI
Evaluarea costului investiţiei (deviz general)

125
VI. Evaluarea costului investiţiei

Realizarea unei lucrări de investiţie presupune efectuarea unor studii şi


lucrări. În cazul amenajărilor piscicole acestea sunt următoarele: studii topo-hidro-
geo-pedologice, întocmirea documentaţiei tehnico economice, lucrări de
terasamente (diguri, canale, platforma tehnologică), lucrări de artă, construcţii
tehnologice, staţii de pompare, utilaje, dotări iniţiale, organizare de şantier,
asistenţa tehnică, alimentare cu energie electrică, amenajare drumuri acces.
Întrucât valoarea lucrărilor de terasamente prezintă într-o amenajare piscicolă
o pondere de circa 60%, în baza elementelor proiectate se determină valoarea
exactă a lucrărilor de terasamente necesare pentru realizarea schemei hidrotehnice,
după care celelalte cheltuieli se estimează în funcţie de valoarea terasamentelor
utilizând coeficienţii recomandaţi de activitatea practică.
Pentru calculul valorii lucrărilor de terasamente se realizează o evaluare a
volumului lucrărilor de terasamente.
Utilizând coeficienţii recomandaţi pentru celelalte cheltuieli se determină
valoarea fiecăruia dintre ele:

Nr. Denumire lucrare Procent Valoare


Crt. [%] RON
1 Studiu teren 1 135.781,15
2 Întocmire documentaţii tehnico-economice 4 543.124,60
3 Lucrări de terasament 60 8.146.869
4 Lucrări de artă 10 1.357.811,50
5 Construcţii tehnice 6 814.686,90
6 Staţii de pompare 5 678.905,75
7 Utilaje 4 543.124,60
8 Dotări iniţiale 2 271.562,30
9 Organizare de şantier 3 407.343,45
10 Asistenţă tehnică 1 135.781,15
11 Alimentare cu energie electrică 3 407.343,45
12 Amenajare drumuri acces 1 135.781,15
TOTAL 100 13.578.115,00
Tabelul nr. 6.1

Devizul cu cheltuielile pentru lucrările de terasamente se găseşte în tabelul nr.


6.2

126
127
128
Capitolul VII
Indicatori tehnico-economici

129
VII. Indicatori tehnico-economici

VII.1. Structura cheltuielilor anuale de producţie

Deviz nr. 1 al cheltuielilor cu materialul de populare


Masa Preţ fără
Nr. Preţ/ex Preţ/kg TVA Total
Specia Vârsta totala TVA
exemplare (RON) (RON) (RON) (RON)
Kg (RON)
Crap 0* 414.500 373 0,0125 5.181,25 984,44 6.165,69
Novac 0* 104000 75 0,011 1.144,00 217,36 1.361,36
Sânger 0* 52000 37 0,011 572,00 108,68 680,68
Cosaş 0* 69500 31 0,011 764,50 145,26 909,76
14.882,7
Crap 1 149206 5222 15 78.330,00 93.212,70
0
Novac 1 37301 1865 7,5 13.987,50 2.657,63 16.645,13
Sânger 1 18651 933 7,5 6.997,50 1.329,53 8.327,03
Cosaş 1 24917 748 7,5 5.610,00 1.065,90 6.675,90
329.000,0 62.510,0
Crap 2 94000 32900 10 391.510,00
0 0
12.278,7
Novac 2 23500 11750 5,5 64.625,00 76.903,75
5
Sânger 2 11750 5875 5,5 32.312,50 6.139,38 38.451,88
Cosaş 2 15698 4709 5,5 25.899,50 4.920,91 30.820,41
671.664,26
Tabel nr. 7.1

La sfârşitul primului ciclu de producţie cheltuielile cu materialul piscicol se


vor reduce la 9117,49 RON.

Deviz nr.2 al cheltuielilor pentru furaje


Preţ fără
TVA Total
Vârsta Cantitate (Kg) Preţ unitar TVA
(RON) (RON)
(RON)
Vara I 25360 3,4 72457,14 13766,86 86224
Vara II 94000 2,3 181680,67 34519,33 216200
Vara III 216200 2 363361,34 69038,66 432400
734824
Tabelul nr. 7.2

130
Deviz nr.3. al cheltuielilor pentru îngrăşăminte şi amendamente
Nr
Cantitat Preţ fără
. Sortiment Preţ unitar TVA Total
e TVA
crt (RON/kg) (RON) (RON)
(kg) (RON)
.
1 Fosfat monocalcic 19850 1,32 22018,49 4183,51 26202
2 Azotat de amoniu 25200 0,78 16517,65 3138,35 19656
3 Gunoi grajd 793140 0,1 66650,42 12663,6 79314
4 CaO 57200 0,3 14420,17 2739,83 17160
142332
Tabelul nr. 7.3

Deviz nr. 4 al cheltuielilor pentru carburanţi şi lubrifianţi


Cantitatea
Nr. crt. Sortiment Preţ unitar (RON Total (RON)
(l)
1 Motorină 220 3,2 704
2 Lubrifianţi 35 8 280
984
Tabelul nr. 7.4

Deviz nr.5 al cheltuielilor pentru energia electrică


Perioada Cost
Preţ
Consum Rezervare de fără TVA Total
Destinaţie unitar
(Kwh) (RON/zi) rezervare TVA (RON) (RON)
(RON/kWh)
(zile) (RON)
Platforma 29765,
tehnologică 158057 0,132 365 0,2241 2 5655,38 35420,57
Alte 494,11
utilizări 2400 0,132 365 0,245 8 93,88 588
36009
Tabelul nr. 7.5

131
Deviz nr. 6 al cheltuielilor cu personalul
Salariu Total
Nr. unitar salarii
crt. Personal Nr. persoane (RON) (RON)
1 Inginer tehnolog 1 800 9600
2 Tractorist 1 350 4200
3 Paznici 2 350 8400
4 Mecanici pompe 2 350 8400
5 Pescari 4 400 19200
6 Electrician 1 400 4800
7 Economist 1 600 7200
8 Total 12 - 61800
9 CAS = 20% 12.360
10 Şomaj = 2,5% 1.545
11 Sănătate = 7% 4326
12 Comision ITM = 0,75% 463,5
13 Fond concedii medicale = 0,75% 463,5
14 Fond accidente =1,329 821,32
15 Total 81.779
Tabelul nr. 7.6

132
Deviz general al cheltuielilor anuale de producţie pentru primul an de exploatare
Nr. Denumire Valoare (lei)
crt.
Partea I
1 Material biologic de populare 671.664,26
2 Furaje 734824
3 Îngrăşăminte şi amendamente 142332
4 Carburanţi şi lubrifianţi 984
5 Energie electrică 36009
6 Total 1.585.813,26
Partea a II-a
7 Retribuţia personalului, CAS, şomaj 81.779
8 Total 81.779
Partea a III-a
10 Aprovizionare 4.616,332
11 Regii societate 67.890,575
12 Întreţinere ,reparaţii 135.781,15
13 Cheltuieli generale pe întreprindere 9.400
14 Alte cheltuieli 67.890,575
15 Total 285.578,63
16 TOTAL 1.953.170,89
Tabel nr. 7.7

133
Deviz general al cheltuielilor după primul an de exploatare
Nr. Denumire Valoare (lei)
crt.
Partea I
1 Material biologic de populare 9.117,49
2 Furaje 734824
3 Îngrăşăminte şi amendamente 142332
4 Carburanţi şi lubrifianţi 984
5 Energie electrică 36009
6 Total 923.266,49
Partea a II-a
7 Retribuţia personalului, CAS, şomaj 81.779
8 Total 81.779
Partea a III-a
10 Aprovizionare 4.616,332
11 Regii societate 67.890,575
12 Întreţinere ,reparaţii 135.781,15
13 Cheltuieli generale pe întreprindere 9.400
14 Alte cheltuieli 67.890,575
15 Total 285.578,63
16 TOTAL 1.290.624,12
Tabelul nr. 7.8

VII.2. Calculul preţurilor de producţie

Timpul de amortizare al investiţiei este de 40 ani. Cota de amortizare


rezultată este de 387946,14 RON pe an, ceea ce reprezintă 23,11% din costurile de
producţie.
Costurile totale de producţie se cifrează la suma de 1.678.570,26 RON anual.
Peştele de consum va fi comercializat la preţul pieţei astfel:
Cantitat
Specia Preţ unitar Preţ fără TVA TVA Preţ total
e
Crap 112800 9,5 1.071.600,00 203.604,00 1.275.204,00
Novac 37600 5 188.000,00 35.720,00 223.720,00

134
Sânger 18800 4 75.200,00 14.288,00 89.488,00
Cosaş 18800 7 131.600,00 25.004,00 156.604,00
1.745.016,00
VII.3 Indicatori ai eficienţei economice

Nr. crt. Denumire U.M. Valoare


1 Valoarea investiţiei RON 13.578.115,00
2 Suprafaţa amenajată ha 158
3 Investiţie specifică RON/ha 85.937,44
4 RON/kg 72,22
5 Valoarea producţiei marfă RON 1.745.016,00
6 Costul de producţie RON 1.678.570,26
7 Profit brut RON 66.445,74
8 Impozit pe profit 16% RON 10.631,32
9 Profit net RON 55.814
10 Rentabilitate % 0,03
11 Productivitatea muncii: - fizică kg/om 15.666,67
12 Productivitatea muncii: - valorică RON/om 145.418,00
13 Durata de recuperare a investiţiei ani 40
Tabelul nr. 7.10

135
Capitolul VIII
Norme de tehnica securităţii muncii

136
VIII. Norme de tehnica securităţii muncii

Condiţiile în care se desfăşoară procesele de munca, complexitatea


echipamentelor tehnice, intensitatea efortului mental, volumul din ce în ce mai
mare si complexitatea informaţiilor necesar de recepţionat si prelucrat necesita
organizarea si desfăşurarea muncii si a activităţilor social-administrative pe baza
noilor principii de cunoaştere, înţelegere si aplicare a standardelor si normelor de
securitate si sănătate a muncii.
Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de munca,
apărarea vieţii, integrităţii corporale si sănătăţii salariaţilor si a altor persoane
participante la procesul de munca.
Normele si standardele de protecţie a muncii reprezintă un sistem unitar de
masuri si reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de munca.
Activitatea de protecţie a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru
reducerea efortului fizic, precum si masuri adecvate pentru munca femeilor si a
tinerilor. Protecţia muncii are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de munca,
prevenirea accidentelor si a îmbolnăvirilor profesionale în rândul angajaţilor.
In conformitate cu aceste reglementari, obligaţia de a asigura securitatea si
sănătatea, în toate aspectele referitoare la munca, revine conducătorului unitaţii iar
obligaţiile angajaţilor nu afectează principiul responsabilităţii angajatorului.

VIII.1. Obligaţiile angajatorului

Angajatorul, în calitate de conducator al unitatii trebuie:


- sa asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea si sanatatea angajatilor în
vederea stabilirii masurilor de prevenire, incluzând alegerea echipamentului tehnic,
a substantelor chimice si a preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de munca
etc.;
- sa dispuna evaluarea riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala pentru
toate locurile de munca, inclusiv pentru acele grupuri de angajati care sunt expusi
la riscuri particulare; în urma acestei evaluari, masurile preventive si metodele de
lucru stabilite de catre angajator trebuie sa asigure o îmbunatatire a nivelului de
protectie a angajatilor si sa fie integrate în toate activitatile unitatii respective, la
toate nivelurile ierarhice;
- sa asigure auditarea de securitate si sanatate în munca a unitatii, cu ajutorul
institutiilor abilitate;
- sa stabileasca masurile tehnice si organizatorice de protectie a muncii, în
concordanta cu mediul de munca si factorilor de risc evaluati la fiecare loc de

137
munca, pentru asigurarea securitatii si sanatatii angajatilor;
- sa stabileasca în fisa postului atributiile si raspunderea angajatilor si a celorlalti
participanti la procesul de munca în domeniul protectiei muncii, corespunzator
functiilor exercitate;
- sa elaboreze instructiuni proprii de securitate a muncii, care sa detalieze si sa
particularizeze prezentele norme si normele specifice de securitate a muncii, în
raport cu activitatea care se desfasoara;
- sa asigure si sa controleze, prin personal propriu sau prin personal extern abilitat,
cunoasterea si aplicarea de catre toti angajatii a masurilor tehnice si organizatorice
stabilite, precum si a prevederilor legale în domeniul protectiei muncii;
- sa ia în considerare din punctul de vedere al securitatii si sanatatii în munca
capacitatea angajatilor de a executa sarcinile de munca repartizate;
- sa asigure, pentru angajatii care au o relatie de munca cu durata determinata sau
cu caracter interimar, acelasi nivel de protectie de care beneficiaza ceilalti angajati
ai unitatii;
- sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si educarii
angajatilor: afise, filme, carti, brosuri, pliante, acte normative, manuale, teste, fise
tehnice de securitate etc.;
- sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii, asupra riscurilor la
care aceasta va fi expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor tehnice si
organizatorice de prevenire necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor,
prevenirea si stingerea incendiilor si evacuarea personalului în caz de pericol
iminent;
- sa asigure masurile necesare pentru informarea angajatorilor din orice unitate
exterioara, ai caror angajati lucreaza în unitatea sa, referitor la riscurile pentru
securitate si sanatate la care acestia din urma pot fi expusi, precum si la masurile
de prevenire si protectie adoptate la nivel de unitate si loc de munca, inclusiv cele
referitoare la primul ajutor, prevenirea si stingerea incendiilor si evacuarea în caz
de urgenta;
- sa asigure resurse pentru instruirea, testarea, formarea si perfectionarea
personalului cu atributii în domeniul protectiei muncii;
- sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor conform
reglementarilor în vigoare;
- sa angajeze numai persoane care, în urma controlului medical si a verificarii
aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinilor de munca pe care urmeaza sa
le execute;
- sa se asigure ca sunt consultati angajatii si/sau reprezentantii lor în problemele
referitoare la masurile si consecintele privind securitatea si sanatatea în munca la
introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbunatatirea
conditiilor si a mediului de munca, la desemnarea persoanelor cu atributii specifice
sau la angajarea, când este cazul, a institutiilor specializate sau persoanelor juridice
si fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protectiei muncii, la

138
desemnarea persoanelor cu atributii privind primul ajutor, prevenirea si stingerea
incendiilor, evacuarea angajatilor, precum si la modul de desfasurare a activitatii
de prevenire si protectie împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de
instruire în domeniu;
- sa acorde reprezentantilor angajatilor cu atributii privind securitatea si sanatatea
în munca un timp adecvat, care va fi considerat timp de munca, si sa le furnizeze
mijloacele necesare pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile prevazute în
prezentele norme;
- sa ia masuri corespunzatoare pentru ca numai angajatii care au fost instruiti
adecvat sa poata avea acces la locurile de munca unde exista riscuri pentru
securitatea si sanatatea acestora;
- sa asigure periodic sau ori de câte ori este cazul, verificarea încadrarii nivelului
noxelor în limitele admise, prin masuratori efectuate de catre organisme abilitate
sau laboratoare proprii abilitate;
- sa stabileasca si sa tina evidenta locurilor de munca cu pericol deosebit si sa
identifice locurile de munca unde pot aparea stari de pericol iminent;
- sa comunice, cerceteze, înregistreze, declare si sa tina evidenta accidentelor de
munca, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice si a avariilor;
- sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de
protectie, a aparaturii de masura si control, precum si a instalatiilor de captare,
retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate în procesele tehnologice;
- sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca
în timpul controlului sau al cercetarii accidentelor de munca;
- sa asigure realizarea masurilor stabilite de inspectorii de munca, cu ocazia
controalelor si a cercetarii accidentelor de munca;
- sa desemneze, din oficiu sau la solicitarea inspectorului de munca, persoanele
care participa la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munca;
- sa ia masuri pentru a nu se modifica starea de fapt rezultata din producerea unui
accident de munca mortal sau colectiv, în afara cazurilor în care mentinerea acestei
stari ar genera alte accidente sau avarii cu consecinte grave, sau ar periclita viata
accidentatilor sau a altor angajati;
- sa anunte imediat producerea unor avarii tehnice, evenimente, accidente de
munca sau îmbolnaviri profesionale la inspectoratul teritorial de munca si organele
de urmarire penala competente, potrivit legii;
- sa asigure dotarea, întretinerea, verificarea echipamentelor individuale de
protectie si a echipamentelor individuale de lucru si sa nu permita desfasurarea nici
unei activitati de catre angajatii sai fara utilizarea corecta de catre acestia a
echipamentului din dotare;
- sa acorde, la recomandarea medicului, materiale igienico-sanitare si alimentatie
de protectie;
- sa asigure supravegherea medicala corespunzatoare a riscurilor pentru sanatate la
care angajatii sunt expusi în timpul lucrului;

139
- sa asigure întocmirea fisei de expunere la riscuri profesionale pentru fiecare
angajat expus si completarea acesteia de fiecare data când se produc schimbari ale
procesului de productie;
- sa întocmeasca evidenta nominala a angajatilor cu handicap si a celor cu vârsta
sub 18 ani.

VIII.2. Obligaţiile angajaţilor

Angajatii au urmatoarele sarcini si obligatii:


- sa-si însuseasca si sa respecte normele si instructiunile de protectie a muncii
si masurile de aplicare a acestora;
- sa utilizeze corect echipamentele tehnice, substantele periculoase si celelalte
mijloace de productie;
- sa nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrara a
dispozitivelor de securitate ale echipamentelor tehnice si ale cladirilor, precum si
sa utilizeze corect aceste dispozitive;
- sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune
tehnica sau alta situatie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnavire
profesionala;
- sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca în cel mai scurt timp
posibil accidentele de munca suferite de persoana proprie, de alti angajati sau de
ucenicii, elevii si/sau studentii în practica;
- sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui
accident si sa informeze de îndata conducatorul locului de munca;
- sa refuze întemeiat executarea unei sarcini de munca daca aceasta ar pune în
pericol de accidentare sau îmbolnavire profesionala persoana sa sau a celorlalti
participanti la procesul de munca;
- sa utilizeze echipamentul individual de protectie din dotare, corespunzator
scopului pentru care a fost acordat;
- sa coopereze cu angajatorul si/sau cu angajatii cu atributii specifice în
domeniul securitatii si sanatatii în munca, atâta timp cât este necesar, pentru a da
angajatorului posibilitatea sa se asigure ca toate conditiile de munca sunt
corespunzatoare si nu prezinta riscuri pentru securitate si sanatate la locul sau de
munca;
- sa dea relatii din proprie initiativa sau la solicitarea organelor de control si
de cercetare în domeniul protectiei muncii.

140
Bibliografie:

Adam, Al. – Mecanizarea în piscicultură, Universitatea Galaţi,1976;


Adam, Al. – Pescuitul industrial, Bucureşti, 1981;
Alexandrescu,I. – Călăuza crescătorului de peşti în iazuri şi heleşteie,
Editura Ceres, Bucureşti 1973;
Bârca, Gh. – Amenajări piscicole, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1964;
Bud,I. , Diaconescu,Şt., Mudure,M. – Creşterea crapului şi a altor specii de
peşti, Editura Ceres, Bucureşti 2004;
Cristea,V. – Amenajări şi construcţii piscicole, note de curs şi laborator,
Universitatea Galaţi;
Cristea,V. – Amenajări şi construcţii piscicole, Universitatea Galaţi, 1990;
Dinescu,S. – Cresterea animalelor de ferma, Editura Agris, Bucureşti 2002;
Gheracopol,O. – Curs de piscicultură, 1960;
Horvath,L. – Peştele şi crescătoriile de peşte, Editura M.A.S.T, Bucureşti
2005;
Lostun,L., Turliu,N. , David,M. – Helesteie. Piscicultura practica, Editura
Arieşul, Bucureşti 2004;
Munteanu G. – Tratat de ihtiopatologie, Editura Excelsior Art, Timişoara,
2003;
Oprea,L. – Ihtiologie, note de curs, Universitatea Galaţi;
Oprea,L., Georgescu,R. – Nutriţia si alimentaţia peştilor, Editura Tehnică,
Bucuresti 2000;
Pojoga,I. – Piscicultura moderna in apele interioare, Editura Ceres, Bucureşti
1977;
Pojoga,I. , Negriu,R. – Piscicultura practica, Editura Ceres, Bucureşti 1988;
Rauţă, M. – Hidrologie, Universitatea Galaţi;
Răzlog,G.,Metaxa,I. –Managementul afacerilor pescăreşti, Galaţi, 2000;
Răzlog,G., Metaxa,I. –Planificarea proiectelor pescăreşti, Galaţi, 2000;
Stăncioiu,S. – Curs acvacultura;
Stăncioiu,S. – Curs de ihtiologie sistematică;
Vasiliu, G.D. – Peştii apelor noastre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1959.

141
142