Fodor Iuliana 16.10.

2010

Elaboraţi în aproximativ 2 pagini un eseu despre Europa de la civilizare la unitate în diversitat:

-precizaţi 3 factori care au împiedicat construcţia unei Europe unite în sec. XIX-XX
-menţionaţi 2 părinţi fondatori ai U.E.
-prezentarea contextului de la sfârşitul celui de al doilea R.M. care a permis punerea în
aplicare a proiectului paneuropean
- menţionaţi 2 etape ale construcţiei europene
-prezentarea U.E ca model de respectare a drepturilor omului
-formularea unui punct de vedere referitor la rolul extinderii construcţiei europene către
starele foste comuniste şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric

Europa de la civilizatie la unitate in diversitate

Europa a fost o noţiune precumpănitor geografică până în sec. XI-XII, când a devenit numele
pe care şi l-a dat sie-şi spaţiul comun de civilizaţie al Occidentului catolic. În gândirea politică
a Răsăritului de tradiţie bizantină, unde creştinătatea a reprezentat o noţiune unificatoare,
cuvântul Europa începe să desemneze Occidentul în curs de modernizare rapidă în sec. XVII-
XVIII. Acest sens devine precumpănitor politic mai ales după Revoluţia Franceză şi după
expansiunea napoleoniană, astfel încât, în preajma anului 1848, noţiunea ajunge să
desemneze mai ales Europa moştenitoare a Luminilor, progresistă şi democratică. În aceeaşi
epocă, Saint Simon lansează primul proiect de unificare politică europeană în jurul valorilor de
progres şi de respect pentru drepturile omului şi ale cetăţeanului.
Integrarea este un proces activ şi reflexiv care implică includerea unei părţi într-un întreg,
încorporarea lui şi armonizarea cu viziunea de ansamblu. Verbul care defineşte această acţiune
este de origine francez㠖 integrer, care, la rândul lui, este preluat din latinescul integrare.
Importanţa sensului lui este atât de mare, prin aspectul practic şi teoretic, încât s-a constituit
şi în simbol matematic. A te integra într-un sistem, mai ales când acesta şi-a dovedit
viabilitatea, este, desigur, un mare avantaj, aşa, cum şi păstrarea identităţii este nu doar o
obligaţie, ci chiar singura şansă de supravieţuirea a individualităţii. Observatorii politici,
istoricii, eseiştii atrag atenţia supra dublului pericol: a fuziona înseamnă a face jocul modelului
dominant, în timp ce afirmarea fără discernământ a specificului ar putea duce la reapariţia
ghetourilor şi la un război al tuturor naţiilor împotriva tuturor celorlalte şi a fiecărui trib
împotriva celorlalte triburi. Situaţia nu este fără ieşire, aşa cum pare multora, ci dimpotrivă:
măsuri chibzuite, cunoaşterea realităţii, studiul dezvoltării tendinţelor, cooperarea, învăţarea
din experienţa altora, însuşirea propriilor responsabilităţi sunt doar câteva dintre căile care pot
face un individ dar şi o colectivitate să-şi găsească locul printre alţii, alături de alţii şi chiar în
întreg fără a-şi pierde esenţa. Istora contemporană, dar şi cea a lumii antice ori medievale, au
demonstrat că în ciuda presiunilor devastatoare ale tradiţiei şi a dezordinii universale produsă
de războaie şi rivalităţi, colectivităţile care şi-au propus să supravieţuiască şi au gândit propria
salvare au ieşit întărite din valurile mărilor agitate.
Secolele XIX şi XX cunosc un apogeu al bogăției și puterii în Europa, dar și in celelalte regiuni
aflate sub dominația ei (directă sau indirectă). O mare parte a lumii era influențată de
națiunile puternic europenizate: SUA și Japonia. Impărțirea lumii în sfere de influență conduce la
situații de incordare, de tensiune între marile puteri.Primul Război Mondial a distrus o mare parte
din imperiile și monarhiile Europei, a slăbit Franța, Marea Britanie. Una din consecințe: apariția
unor ideologii puternice:comunismul, fascismul. Revoluția rusă din 1917 a creat primul stat
comunist, în timp ce în perioada anilor 1920 și 1930 este marcată de controlul dictatorial fascist
și militar în state ca Italia, Germania, Spania, Japonia și altele.Exacerbată de framantarile
economice ale momentului si de rivalitatile internationale.Parcurgerea istoriei continentului
european relevă lungi perioade de frământări, războaie pentru cucerire, divizări sau crize de
natură economică, socială, etc.După perioada 1815-1871, care a fost marcată de o serie de
revoluţii şi războaie de independenţă, a urmat o perioadă de acalmie care se termină în 1914,
datorită tensiunilor între puterile europene, o dată cu începerea Primului Război Mondial.
În 1919 Tratatul de la Versailles impunea condiţii severe statelor învinse, în special
Germaniei, acuzată că a provocat războiul.
Războiul a dat forţă ideii favorabile fondării unei instituţii mondiale capabile să menţină
pacea. În speranţa că această conflagraţie mondială nu se va mai repeta, s-a înfiinţat în
1919 Liga Naţiunilor. Scopurile Ligii erau dezarmarea, prevenirea războaielor prin
intermediul securităţii colective, rezolvarea disputelor între naţiuni prin negociere,
diplomaţia şi îmbunătăţirea calităţii
vieţii. După cum se va vedea mai târziu, Societatea Naţiunilor va eşua, căci pe fondul
agravării problemelor economice- ce vor degenera în marea criză(1929-1933), se vor crea
mişcările extremist naţionaliste, ducând inevitabil la cel de-al Doilea Război Mondial.
Eşecul Ligii Naţiunilor a fost anticipat de la început, deoarece neparticiparea americană
la activitatea instituţiei îi diminua eficacitatea şi vocaţia universală. Pe acest suport
trebuia găsită o modalitate de realizare a unei uniuni a statelor europene.
Dintre iniţiativele vremii cea mai apreciată a fost mişcarea paneuropeană a unui conte
austriac Richard Coudenhove Kalergi. Coudenhove-Kalergi a fost o personalitate ieşită din
comun, care din anul 1922 şi pînă la moartea sa în 1972 a luptat pentru ideea europeană,
aflându-se în perioada interbelică în mijlocul tuturor iniţiativelor privind crearea unei Europe
unite. Acesta a propus în 1923 un prim proiect de creare a unei Europe unite numit Pan
-Europa. Tot în 1923 el va crea şi Uniunea Pan-Europeană - prima organizaţie
neguvernamentală pentru Europa de pe continent. Acesta urmărea mai degrabă
confederalizarea continentului, decât federalizarea lui.Moştenitoare a unei bogate culturi şi
mari istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea să supravieţuiască decît dacă va şti să îmbine
particularităţile şi interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera că respingerea
oricăror prejudecăţi naţionaliste, apărarea libertăţilor şi consolidarea păcii sunt, alături
de reconcilierea dintre Franţa şi Germania, pietrele de temelie ale unităţii europene.
Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce a lansat în 1923 ideea unei uniuni economice franco-
germane bazată pe cărbunele renan şi minereul de fier lorenez. Această idee a fost posibilă un
sfert de secol mai tîrziu, în 1950 atunci cînd se crea prima comunitate europeană – cea a
cărbunelui şi oţelului.
Răspunsul la întrebarea dacă a contat proiectul Paneuropean pentru istoria construcţiei
europene este sigur da. Acest proiect a constituit, după părerea mea, un important pas
către unitatea europeană, şi către schimbarea sentimentelor şi ideilor naţionaliste.
Propunerea unor soluţii concrete pentru rezolvarea crizei europene, prezentarea primului
model de edificare a unităţii au făcut din lucrarea lui Kalergi o adevărată ''profeţie
politică''. Mesajul său a fost ascultat de numeroase personalităţi politice şi academice de
pe continent printre care şi Konrad Adenauer, Robert Schuman, Alcide de Gasperi
Winston Churchill sau Aristide Briand.
Robert Schuman (* 29 iunie 1886, - † 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles) a fost un
politician francez, unul dintre fondatorii Uniunii Europene.
Opera sa politică esențială se situează în perioada 1948-1952, timp în care a îndeplinit
funcția de Ministru de Externe și a imprimat orientări noi în politica externă a Franței.
Dubla sa cultură a fost foarte utilă în realizarea reconcilierii franco-germane. În același
timp, a pus fundația construcției europene, instalând o autoritate supra-națională la
Luxemburg - Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului- care includea și
Germania. Procesul început prin Tratatul de la Paris din 1951, a fost continuat prin
proiectul pieței comune europene (CEE), ratificat la Roma în 1957. Schuman a mai
îndeplinit un scurt mandat ca Ministru de Justiție în 1955, apoi între 1958 și 1960 a fost
primul președinte al Adunării parlamentare europene.
Konrad Adenauer (n. 5 ianuarie 1876, Köln; d. 19 aprilie 1967, Rhöndorf, azi Bad
Honnef, lângă Bonn) a fost un politician creștin-democrat german, de profesie jurist.A
reușit apropierea țării sale de Franța, punând alături de Charles de Gaulle bazele alianței
franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii Europene. Este considerat ca fiind unul
din "părinții Europei", alături de Charles de Gaulle, Robert Schuman (ministru de externe
al Franței), Alcide de Gasperi (ministru de externe al Italiei) și Jean Monnet (autorul
planului unificării industriilor vesteuropene, plan pus în practică de politicienii enumerați
anterior).Adenauer a contribuit în mod decisiv la racordarea Republicii Federale Germania
în sistemul atlantic de securitate.
Putem concluziona că proiectul paneuropean este important pentru actuala uniune europeană,
datorită elementelor din acesta, care astăzi se regăsesc în ideologia uniunii cum ar fi
cooperarea integuvernamentală în plan economic, politic, social; datorită faptului că mesajul
lui Coudenhove- Kalergi -care vorbea despre crearea unei uniuni economice ce pune în comun
cărbunele şi oţelul şi nu numai, a fost receptat de oamenii politici ai vremii avem astăzi
unitate în diversitate pe contintentul european.Chiar dacă proiectul iniţiat de Kalergi şi
propus de Briand va eşua, lăsând naţiunile europene în pragul unei noi confruntări
mondiale, acesta a deschis viziunea asupra Europei unite, o Europă fără graniţe, cu
drepturi şi libertăţi fundamentale, cu state solidare unele cu altele, şi poate ce este cel
mai important cu state paşnice care îi rezolvă diferendele pe cale diplomatică.
Din punct de vedere practic, dar si simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat intr-
un instrument al pacii si reconcilierii.
Marea criză economică grăbește izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dictaturile
militare ale statelor Europei și Japoniei urmează un curs înverșunat al imperialismui
expansionist. Înfrângerea lor are drept consecință ascensiunea comunismului în țările din
Europa Centrală, Iugoslavia, Bulgaria, România, Albania, China, Vietnamul de Nord și Coreea
de Nord.Organizația Națiunilor Unite, fondată în 1945 are drept scop neutralizarea
conflictelor dintre state și preîntâmpinarea eventualelor conflicte militare. După cel de-al
Doilea Război Mondial, conducerea afacerilor internaționale rămâne în seama a două
mari puteri: Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Suspiciunile dintre cei doi mari
coloși și dorința fiecăruia de a-si extinde modelul politic si militar a condus la aparitia
Războiului Rece, care a durat peste patru decenii, implicând și statele aliate. O data cu
dezvoltarea armelor nucleare și a evoluției cursei înarmărilor, întreaga omenire a fost
expusă riscului izbucnirii unui război nuclear între cele doua mari super-puteri. În
realitate, au avut loc diverse razboaie de proximitate ce au secătuit resursele și așa slabe
ale țărilor Lumii a Treia.Războiul Rece se încheie în a noua decadă a secolului al XX-lea,
când, învins în urma competiției cu Statele Unite și Vestul Europei, sistemul comunist al
Uniunii Sovietice începe să se prăbușească. Țările-satelit ale puterii sovietice își
proclamă suveranitatea națională și asistăm la dezintegrarea Uniunii Sovietice, Statele
Unite ramânând singura superputere, un statut care ulterior începe sa fie pus sub semnul
întrebării, o data cu apariția unor simptome de recesiune in cadrul economiei
americane.În perioada postbelică, coloniile din Africa și Asia ale Belgiei, Marii Britanii,
Olanda, Franței își recâștigă independența, care este doar formală. În realitate, aceste state
se confruntă cu neocolonialismul, sărăcia, analfabetismul, incidența bolilor epidemice.
Majoritatea țărilor din vestul și centrul Europei formează treptat o comunitate
economică, denumită Uniunea Europeană, care ulterior se va extinde incluzând și foste
țări comuniste.
Dupa caderea Zidului Berlinului in 1989, Uniunea Europeana a fost cea care a incurajat
reunificarea Germaniei. In 1991, odata cu prabusirea Imperiului Sovietic, fostele ţări
comuniste din Europa Centrală si de Est decid, ca zidul lor, dupa ce timp de decenii s-au
aflat sub tutela Pactului de la Varşovia, că viitorul lor este legat de cel al marii familii a
naţiunilor democratice din Europa .
Consiliul UE a declarat ca Europa trebuie sa devina o voce decisiva pentru sustinerea
drepturilor omului. Aceasta respectare a drepturilor fundamentale trebuie sa devina o
parte integranta si coerenta a angajamentelor si revendicarilor Uniunii Europene si
Statelor sale Membre, în relatiile lor comerciale si de politica externa.