Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,N.

Testimiţanu’’
-Catedra de Filosofie şi Bioetică-

CONCEPTUL ISTERIEI ŞI EVOLUŢIA

ACESTEIA PE SCARA ISTORIEI

A elaborat: Gavriliţă Anastasia, gr. 1213

Gavriliţă Anastasia, gr. 1222
Coordonator ştiinţific: Cobzacu Diana
 Obiective:
 Evoluţia conceptului despre isterie în:
-Lumea antică;
-Evul mediu;
-Epoca Renaşterii;
-Epoca Iluminismului;
-Epoca constituirii psihoterapiei moderne;
 Isteria în psihanaliză şi teoria freudiană;
 Tabloul clinic al isteriei:

-Crizele isterice
-Tulburările conversivei durabile;
 Concluzii.
 Actualitatea temei:
1. Isteria este genericul unei multitudini
de manifestări psihologice şi
corporale.
2. Aceasta este o problemă clinico-
psihologică, ce dă naştere
psihanalizei, deci putem afirma că
ISTERIA este mama psihanalizei.
3. Societatea contemporană nu are
concepţii clare referitor la această
temă.
 I.Evoluţia concepţiilor despre isterie.
Isteriile în lumea antică
Egiptul Antic
 In concepţia filosofilor egipteni, bolile
uterine erau considerate tulburări
emoţionale ale femeii, identice cu
tulburările isterice.
 Ei considerau uterul- organ viu, migrator,
independent.
 EGIPTUL ANTIC

Tratamenul isteriei propus de

Elers (1700 î.Hr.)
 se ungeau buzele cu
amestec din răşină de pin şi
fecale masculine
 Se ungeau locurile bolnave
cu o unsoare prepărată din
fecale uscate masculine şi
bere
 se dădeau sa îghită
preparate urât mirositoare.
 GRECIA ANTICĂ
Recunosc originea sexuală a
tulburărilor isterice- insuficienţa
comportamentului sexual.
Filosoful Platon considera:
"...acea parte a femeilor,
numită uter sau pîntece, nu
este altceva decît o fiară
aşezată cu traiul înăuntrul lor,
plină de dorinţe de procreare...
"
 GRECIA ANTICĂ
Hipocrate denumeşte isteria
ca tulburări neuro-psihice
Denumirea provine de la
cuvântul grecesc ,,hystera“
cea ce înseamnă uter. O
abstinenţă sexuală
îndelungată, conduce la
schimbări organice în uter.
Astfel uterul se usucă,
pierde în masă şi porneşte
prin corp în căutare de
umezeală.
 GRACIA ANTICĂ
 Tratamentul de alternativă.
 În templele zeului Esculap veneau pacienţi
cu paralizii, afonii şi orbiri isterice.
 Ei erau culcaţi noaptea pe piei de mistreţ. în
vis, trebuia să apară zeul Esculap şi să facă
recomandările necesare tratamentului.
 A doua zi, recomandările erau traduse în
viaţă. Dacă în prima noapte zeul-lccuitor nu
apărea în vis, pacientul rămînea să mai
înnopteze pînă la arătarea zeului.
 ROMA ANTICĂ
 Galenus (129 - 199 î.Hr.)
respinsge ideea vagabondării
uterului, însă continuă să
atribuie isteriei legătura cu
acest organ,
 El a recunoscut existenţa
isteriei la bărbaţi; faptul este
un merit ştiinţific al lui
Galenus. Existenţa
tulburărilor isterice la bărbaţi
era explicată de Galenus prin
absenţa relaţiilor sexuale.
 ROMA ANTICĂ
 Se evidenţiază trei forme clinice ale isteriei:
1) paralizii spastice ale mîinilor şi ale
picioarelor;
2) pierderea cunoştinţei
3) leşinuri asociate cu sufocare, dar fără
pierderea cunoştinţei.
 Terapia aplicată istericelor de către Galenus:
irigarea vaginului cu soluţii calde.
 ROMA ANTICĂ
Cu răspîndirea
creştinismului, prin
secolele II-III după Hr., are
loc o influenţă sensibilă a
religiei şi a misticismului
asupra medicinii.
Sf Augustin elaboreză
conceptul demonologic
 EVUL MEDIU
Concepte:

 Teologii explicau fenomenele  Medicii continuau să

isterice prin facerea farmecelor, considere că
vrăjitorie, posedare de draci. Se tulburările isterice
utilizau două metode religioase: provin de la uterul
alungarea dracilor din cel migrator şi de la
posedat şi rugăciunile. Dispariţia abstinenţa sexuală.
dereglărilor isterice era deosebit
de impresionantă: "a avut loc
minunea tămăduirii!".
 EUROPA OCCIDENTALĂ
o fanatismul religios şi cruzimea au dus
la arderea de viu a multor femei
isterice şi bolnave mintal, frecvent
întalnite în orfelinate şi mănăstiri de
călugăriţe.
o în secolul al XVII-lea, în Franţa a avut
loc o epidemie de hămăit
(licantropie). Apariţia reacţiilor
isterice sub formă de lătrat a fost
determinată de atmosfera de
vînătoare a vrăjitoarelor şi de credinţa
că omul se poate transforma în lup.
EVUL MEDIU
 Se cunoaştea şi o altă
formă de psihoză isterică
de masă - dansurile
isterice.
 Aceste manifestări
includeau două tulburări:
transa isterică şi starea
extatică isterică. Un grup
de oameni, pe
neaşteptate, începea să
danseze frenetic şi să ţipe.
 EVUL MEDIU
Germania Italia
 Dansatorii orientaţi  Sunt prezente crize
împotriva preoţimii, isterice sub formă de
intenţionat perturbau tarantellism (dansuri
slujbele bisericeşti. in cadrul ritualurilor
 Ritmuri speciale de religioase).
dans băgau dansatorii
într-o nebunie
dansantă care
culmina cu starea de
extaz religios.
EPOCA RENAŞTERII
 EPOCA RENAŞTERII
 Secolul al XVI-lea a marcat
reîntoarcerea atitudinii faţă de
isterie la conceptele medicale.
 Medicul şi naturalistul german
Paracelsus (1493-1541) a supus unei
revizuiri ideile medicinii antice. El
considera isteria boală psihică şi
evidenţia doi factori cauzali:
1)factorul convingerilor şi al
imaginaţiei;
2)factorul sexual - al poftei trupeşti.
 EPOCA RENAŞTERII
 Chirurgul francez Ambroise Pare (1517-1590) a
observat că tinerele femei orăşence şi femeile
din cercurile înalte ale societăţii sunt
predispuse la isterie mai mult decît femeile
simple şi cele de la sate care fac lucru fizic
greu.
 Domnişoarelor li se recomandau: dansurile,
călăria, plimbările, iar femeilor căsătorite -
relaţii sexuale frecvente.
 A.Pare oprea crizele convulsive isterice la
femei, tîrîndu-le pe jos de plete ori de părul din
partea inferioară a abdomenului.
 EPOCA ILUMINISMULUI
 Anatomistul Thomas Willis la
autopsia femeilor isterice, nu
a găsit careva schimbări
specifice în uter. A
considerat că originea
isteriei trebuie căutată "în
limitele capului".
 Willis considera că în crizele
de convulsii isterice are loc
influenţa "duhurilor
animalice" asupra părţilor
anterioare ale creierului
 EPOCA ILUMINISMULUI
 Fiziologul scoţian Robert Whyt a descris o
serie de tulburări isterice:
 accese de tuse,
 lăcomia la mîncare (voracitatea),
 catalepsia.
 "Transferul" simptomelor psihice de la o
persoană la alta se face prin compătimire.
 Emoţiile puternice pot produce leşin ori
convulsii isterice.
 EPOCA ILUMINISMULUI
 Fiziologul italian Giorgio Baglivi,
a creat conceptul determinării
emoţionale, plasînd isteria în
rîndul bolilor psihice.
 El a descris, la 1696, mecanismul
isteriei colective, care includea:
 imaginaţia,
 imitaţia
 sugestia.
 EPOCA ILUMINISMULUI
 Psihiatrul american Benjamin Rush a
observat că isteria devine un atribut - simbol
al straturilor sociale avute, care nu se ocupă
cu lucrul fizic.
 Persoanele din clasele sociale sărace, care
lucrează din greu, nu fac isterie.
 Reinstalarea sănătăţii este posibilă, dacă
indivizii isterici cu constituţia firavă a
corpului îşi schimbă ocupaţia, condiţiile de
activitate şi locul de trai.
 SECOLUL XIX-LEA
 Secolul al XlX-lea, în genere, este foarte
bogat în concepte şi opinii, adesea
contradictorii, asupra diferitor aspecte ale
isteriei.
 SECOLUL AL XIX-LEA
 Psihiatrul german Wilhelm Griesinger (1817-
1868) considera că:
a)în etiologia tulburărilor isterice există o
predispoziţie emoţională înnăscută;
b)isteria este o boală a sistemului nervos;
c)pacienţii isterici au multe trăsături
caracteriale negative - tendinţa de a spune
minciuni, tendinţa de eschivare, bucuria
răutăcioasă la nenorocirile altora, gelozia ş. a.
 SECOLUL AL XIX-LEA
 Neurologul american Silas Weir Mitchell
respingea ideea factorului sexual ca factor
principal în apariţia isteriei.
 El considera cauză a tulburărilor isterice
dragostea excesivă a rudelor apropiate faţă
de pacient, grija excesivă şi tutela excesivă a
mamei faţă de pacient.
 Mitchell era adeptul conceptului despre
legătura dintre deteriorările organice ale
sistemului nervos, isterie şi simulare.
SECOLUL AL XIX-LEA
Chirurgul şi oculistul englez Robert Carter,
studiind isteria, a presupus că în etiologia
bolii participă următorii factori:
1) temperamentul individului;
2) situaţiile (sau evenimentele) care provoacă
debutul tulburării;
3) măsura în care individul poate ascunde sau
dislocui emoţiile-imbold (în special
«pasiunile sexuale»).
FORME DE ISTERIE(DUPA R.
CARTER)

Primară- Terţiară-
Reprezintă Secundară- se manifestă
accesul crizele cu simptome
primar de apărute trăite sau
isterie. sponan sau observate la
din alţii de catre
reamintirea isterici
emoţiilor care
au generat
prin criză
 EPOCA CONSTITUIRII
PSIHOTERAPIEI MODERNE
 Psihoterapia ca disciplină
ştiinţifică a început cu
apariţia principalelor
noţiuni psihoterapice.

 In studierea relaţiilor
psihologice şi în
interpretarea
fenomenelor isterice, un
rol deosebit de important
l-au avut cercetărilor în
domeniul hipnozei
 EPOCA CONSTITUIRII
PSIHOTERAPIEI MODERNE
 Profesorul Charcot, se preocupa de
cercetarea isteriei şi a hipnozei. Un merit al
al său constă în diferenţierea isteriei ca
boală de simulare.
 A organizat o secţie spitalicească comună
pentru isterici şi epileptici, oferind
posibilitatea ca istericii să imite diferite
simptome epileptice.
 Pacienţii isterici, spectatori ai crizelor de
epilepsie, ajungeau în stare de autoexcitare.
fiind demonstraţi publicului.
 NAŞTEREA PSIHANALIZEI
 La 1895, a apărut lucrarea Studii asupra
isteriei.
 Aici a fost prezentată prima construcţie
teoretică a lui Freud în isterie. Anume:
a)tulburările neurotice fac imposibilă
abreacţionarea efectelor
traumatizării psihice;
b)hipnoza este procedeul care
permite reamintirea
traumatismului psihic
NAŞTEREA PSIHANALIZEI
Conform lui Freud,
psihanaliza are trei
destinaţii:
1)procedeu de
cercetare a proceselor
psihice;
2) metodă de tratament
a tulburărilor psihice;
3) cale de fundamentare
a intuiţiilor
psihologice.
 TABLOUL CLINIC AL
TULURĂRILOR ISTERICE
 MAREA CRIZĂ CHARCOT SAU
MARELE ATAC ISTERIC
A fost descrisă de către neurologul francez J.Charcot.
Se desfăşoară în patru perioade:
a) perioada epileptoidă (pierderea cunoştinţei,
încordarea tonică a muşchilor, limba este scoasă
afară). Durata 1-5 minute. Treptat se calmează;
b) perioada de clownism apare după o scurtă pauză -
mişcări largi şi contorsiuni; bolnavii se lovesc, îşi
smulg părul, îşi sfâşie îmbrăcămintea;
c) în faza a treia, pacientul trăieşte scene de
violenţă,
d) bolnavul prezintă unele paralizii, are halucinaţii,
însă devine tot mai conştient. Toată criza ţine până
la 15 minute.
 CRIZELE PREDOMINANT EXCITO-
MOTORII
 Micile atacuri (sau crizele minore)
 Crizele de agitaţie psihomotorie
 Crizele de istero-epilepsie
 Crizele atipice
 Tremorul isteric
 Ticurile isterice
 Sughiţul isteric
 Crize isterice de tip inhibitor.
 Catalepsia isterică
 TULBURĂRI ISTERICE.
 Amnezia disociativă reprezintă pierderea
memoriei cauzată de stres ori de un
eveniment psihotraumatizant, capacitatea
însuşirii unei informaţii noi fiind păstrată.
 Debutul şi sfârşitul tulburării sunt în mod
brusc. Pacientul conştientizează pierderea
memoriei. Se întâmplă mai frecvent la
femei, în vârstă tânără.
 TULBURĂRI ISTERICE.
 Fuga disociativă- o plecare pe neaşteptate
de acasă sau de la serviciu şi incapacitatea
ulterioară de a-şi aminti principalele
informaţii despre propria personalitate
(numele, ocupaţia, familia).
 Frecvent, pacienţii se identifică cu o nouă
personalitate. Tulburarea de identificare
poate fi un mecanism de apărare psihologică.
 De obicei, însănătoşirea e spontană.
 TULBURĂRI ISTERICE.
 Tulburările de transă şi posesiune are loc o
pierdere a simţului identităţii personale şi a
conştientizării depline a ambianţei
înconjurătoare. Atenţia este concentrată
numai pe unul - două aspecte ale realităţii.
 La copii, aceste stări pot apare după traume
ori violenţă fizică.
 TULBURĂRI ISTERICE.
 Tulburarea disociativă de identificare are
loc identificarea individului cu alte persoane,
care parcă există în el.
 La un moment dat, este evidentă numai o
personalitate, care determină opiniile şi
comportamentul.
 Când predomină o personalitate, este
posibilă conştientizarea unor aspecte ale
altor personalităţi.
 TULBURĂRI ISTERICE.
 Puerilismul se declanşează un
comportament infantil pe fond de câmp de
conştiinţă îngustat.
 Vorbire cu intonaţii copilăreşti, reacţiile
emoţionale şi mişcările copilăreşti.
 Se cer luaţi în braţe.
 Promit că se vor purta frumos.
 CONCLUZII:
 Personalitatea isterică este foarte
influenţabilă în pofida unei indiferente
aparenţe.
 Ea se refugiază în imaginar
 Suferă de insatisfacţie sexuală
 Practică un joc ambiguu de seducere şi de
tinereţe la distanţă.
 Cunoaşterea principiilor de bază a isteriei
contribuie la dezvăluirea misterelor umane.
MULŢUMIM PENTRU
ATENŢIE! 