Sunteți pe pagina 1din 13

SUBCLASA ORNITHURAE (NEORNITHES)

(gr. neos= nou; omis, ornithos= pasăre)


Speciile de păsări ale acestei subclase au penele cozii dispuse în evantai. Exista
specii nezburătoare la care sternul este plat şi specii zburătoare la care sternul prezintă
o carenă (lamă) osoasă, pe care se insera muşchii pectorali ce mişcă aripile.

RATITELE (Acarenate)
Struţul african şi nandu ( din America de Sud) au aripi proeminente, casuarul şi
emu (din Australia şi Tanzania) au doar câteva resturi, iar la pasărea kiwi (din Noua
Zeelandă) aripile lisesc. Nici una din specii, însă, nu zboară şi au sternul plat, fără
carenă.
Ordinile de ratite cu reprezentanţi actuali sunt:
Ordinul Struthioniformes: o singură specie în Africa: Struthio camelus (struţul african)
Struthio camelus (struţul african) este o pasăre care trăieşte în Africa
subsahariană. Prezintă doar două degete la picioare. Masculul este negru şi are pene
ornamentale albe la coadă şi la aripi. Femela este brună. Este o pasăre foarte bună
alergătoare.
Ordinul Rheiformes- nandu- cu două specii răspândite în America de Sud (pe
platourile Anzilor şi în pampasurile sud- americane): Rhea americana (nandu uriaş),
Rhea pennata (nandu lui Darwin).
Rhea pennata (nandu) este răspândit în pampasurile sud- americane.. Nu are gâtul
golaş şi piciorul se
termină cu trei degete. Penajul este maroniu.
Ordinul Casuariformes- 3 specii- răspândite în pădurile din nordul Australiei, Noua
Guinee, Tanzania şi insulele din apropierea Indoneziei. Cele mai cunoscute specii sunt
Casuarius casuahus (casuarul); Dromaius novaehollandiae (pasărea emu)
Casuarius casuarius (casuarul) este răspândit în pădurile din Australia. Masculul are
penajul negru, cu o
caschetă cornoasă pe cap. Femela are penajul maroniu. Aripile sunt reduse la nişte
baghete cornoase.
Ordinul Apterygiformes- kiwi- 3 specii- răspândite în Noua Zeelandă. Cea mai
cunoascută specie este: Apteryx australis (pasărea kiwi)
Apteryx australis (pasărea kiwi) este o pasăre nezburătoare din Noua Zeelandă, pe
cale de dispariţie, cu
aripile reduse, cu nările plasate la capătul ciocului lung şi uşor încovoiat şi cu penajul
negricios.

CARENATE NEZBURĂTOARE (Carenata)


în această grupă sunt cuprinse toate păsările la care sternul prezintă o carenă osoasă
lată. Ordinul Sphenisciformes
Acest ordin cuprinde păsările care poartă numele de pinguini. Sunt 16 specii
marine, nezburătoare dar foarte bune înotătoare şi scufundătoare. Au gâtul relativ
scurt, trunchiul uşor turtit dorso-ventral, picioarele scurte deplasate mult în urma
corpului. Din cauza aceasta pe uscat au o poziţie verticală călcând pe toată lungimea
degetelor şi pe tarsometatars. Cele patru degete, toate îndreptate înainte, sunt unite cu
o membrană interdigitaiă. Aripile mici, acoperite cu pene scurte şi late ca nişte solzi,
sunt improprii pentru zbor. Pe uscat pinguinii sunt miopi, au un mers legănat şi la
nevoie fac sărituri cu destulă uşurinţă. Când sunt grăbiţi se aşează pe burtă şi îşi
împing corpul cu ajutorul picioarelor şi a aripilor. Scheletul lor este format din oase tari,
pline cu măduvă, iar sternul lat prezintă o carenă de care se prind muşchii pectorali.
Penajul de pe spate este de culoare neagră, iar cel de pe partea ventrală alb.
Pinguinii îşi petrec o bună parte din viaţă în apă. Se scufundă până la 10-30 m
adâncime.
Pinguinii se hrănesc cu peşti, moluşte şi mai ales crustacee. Ei sunt răspândiţi
numai în emisfera sudică întâlniţi fiind pe coastele Antarcticii, Australia, Americii de Sud
şi Africii de Sud purtaţi de curenţii reci ce scaldă aceste continente. Exemplu:
Aptenodytes forsteri (pinguinul imperial) din Antarctica, iar Spheniscus mendiculus
(pinguinul de Galapagos) poate ajunge până aproape de Ecuator, în insulele
Galapagos.
Aptenodytes forsteri (pinguinul imperial) este răspândit în emisfera sudică.
Cuibăreşte pe ţărmurile Antarcticii. Are penajul alb pe burtă şi negru pe spate, iar în
perioada reproducerii are obrajii galben-aurii.
CARENATE ZBURĂTOARE
_ :.!• »b;
Ordinul Procelariiformnes
Cuprinde specii exclusiv marine, foarte bune zburătoare, cu aripile lungi şi
ascuţite. Degetul posterior este aproape dispărut, iar degetele anterioare sunt unite
printr-o membrană. Nările sunt plasate la capătul unor tuburi aşezate pe partea
superioară a ciocului de unde şi numele lor de Tubinares. Ciocul lor este puternic, cu
vârful ascuţit şi încovoiat. Au mirosul foarte bine dezvoltat. Aceste păsări nu vin pe
uscat decât sa-şi depună oul şi sa-şi crească puiul. Se hrănesc cu peşti şi alte animale
acvatice şi uneori se hrănesc şi cu cadavre. Sunt păsări coloniale. Cuibul îl fac pe
stânci. Reproducerea se face la 8-9 ani; îngrijirea puilor durează mult, aproximativ 11
luni.
Familia Diomedeidae cuprinde albatroşii, păsări mari cu corpul robust şi aripi
foarte lungi şi ascuţite. Au nările scurte şi depărtate între ele. Diomedea exulans
(albatrosul) măsoară 1 m lungime, iar anvergura aripilor este 3,5 m. Este răspândit în
oceanele sudice.
Ordinul Gaviiformes
Ordinul cuprinde numai patru specii toate incluse în familia Gaviidae- cufundări.
Sunt păsări adaptate la mediul acvatic toate bune înotătoare şi
scufundătoare.Picioarele sunt plasate în partea posterioară a corpului. Degetele sunt
unite printr-o membrană (picior palmat). Ciocul este mai alungit şi mai puternic decât la
corcodei. Pe uscat se mişcă greu, dar înoată şi se scufundă cu uşurinţă. Au pene
unsuroase tari, bine lipite de corp. Pe spate au culoarea cenuşie sau neagră cu pete
mici albe, iar partea ventrală alb-sidefiu. Puful este bogat şi rectricele scurte. Cufundării
se reproduc în lacuri şi eleştee în zonele arctice şi subarctice din nordul Americii,
Groenlanda, Islanda şi Eurasia. Sunt păsări migratoare iarna deplasându-se spre sud,
ajungând şi în România.
Se hrănesc cu peşti, moluşte şi crustacei, iar la noi sunt oaspeţi de iarnă. Ca
exemple cităm pe Gavia arctica (cufundarul polar).
Gaw'a arctica (cufundarul polar). Este oaspete de iarnă la noi. Are gatul negru,
restul penajului fiind cenuşiu cu dungi negre pe spate şi cu burta albă. Iarna are un
penaj cenuşiu.
Ordinul Podicipediformes
Reprezentanţii acestui ordin poartă numele, la noi, de corcodei şi sunt grupaţi
într-o singură familie, Podicipedidae. Sunt păsări acvatice, slab zburătoare dar bune
înotătoare şi scufundătoare. Au trunchiul alungit, turtit dorso-ventral, pieptul lat, gâtul
lung şi relativ subţire. Picioarele sunt aşezate mult posterior şi de aceea pe uscat se
mişcă foarte greu târându-se pe piept şi pântece. Tarsul este puternic comprimat
lateral, iar degetele prezintă fiecare câte o membrană (fisipalmat). Penajul este de
obicei, negru pe partea dorsală şi alb sidefiu pe partea ventrală a trunchiului. Prezintă
un dimorfism sexual sezonier. Trăiesc în pereche şi îşi fac cuib plutitor din plante
acvatice. Puii sunt nidifugi. Se hrănesc cu peşti, broaşte, crustacei şi alte animale
acvatice şi cu vegetale.
Ca exemple, cităm pe Podiceps cristatus (corcodelul mare), Tachybaptus ruficoilis
(corcodelul mic).
Podiceps cristatus (corcodelul mare) este o specie acvatică cu corpul negru pe
spate, alb pe partea ventrală şi cu două moţuri de pene evidente la cap. Este larg
răspândită la noi vara, în ecosistemele acvatice.
Tachybaptus ruficoiis (corcodelul mic) este negru complet cu obrajii şi gâtul
ruginii, de dimensiuni mici, oaspete de vară la noi.
Ordinul Pelecaniformes
Curpinde păsări de talie mare sau mijlocie adaptate la viaţa acvatică, bune
înotătoare şi zburătoare. Toate cele patru degete de la picioare sunt prinse într-o
membrană înotătoare întreagă, degetul I fiind îndreptat lateral, picior de tip stegan. Au
ciocul mare şi cu un sac gular format din piele golaşă. Aripile sunt mari şi au
antebraţele evident alungite, iar tarsul este scurt şi comprimat lateral. Sunt monogame,
depun ouă albe, iar puii sunt nidicoli şi sunt hrăniţi cu conţinutul guşii părinţilor prin
regurgitare. Se hrănesc cu peşti şi alte animale acvatice. Sunt larg răspândite pe glob.
în fauna ţării noastre sunt întâlnite speciile: Phalacrocorax carbo (cormoranul
mare) şi Phalacrocorax pygmaeus (cormoranul mic); Pelecanus onocrotalus (pelicanul
comun); Pelecanus crispus (pelicanul creţ).
Phalacrocorax carbo (cormoranul mare) este o specie ihtiofagă cu penajul negru,
cu penajul de la baza ciocului albă. Este larg răspândit la noi.
Phalacrocorax pygmaeus (cormoran mic) este o specie cu corpul negru maroniu,
strict protejată, răspândită în Delta Dunării şi Valea Prutului.
Pelecanus onocrotalus (pelicanul comun), are penajul alb, cu marginea posterioară a
aripilor negre pe
partea ventrală şi cu penajul de pe frunte ascuţit.
Pelecanus crispus (pelicanul creţ) are penele de pe creştet evident ondulate, de unde
şi numele popular.
Doar vârful aripilor este negru şi penajul de pe frunte are marginea dreaptă.
Ordinul Ciconiiformes
Cuprinde păsări semiacvatice ce trăiesc în apropierea apelor, a smârcurilor, a
locurilor mlăştinoase, în câmpiile umede. Există şi unele specii care trăiesc şi în păduri.
Cele mai multe din ele au picioare lungi terminate cu patru degete unite la bază printr-o
membrană. Partea inferioară a gambei şi tarsul sunt golaşe. Gâtul este alungit, penajul
divers colorat şi glanda uropigiană prezentă. Au ciocul lung, puternic. Sunt păsări
carnivore hrănindu-se cu broaşte, peşti, insecte, moluşte, şerpi, şopârle, mamifere mici
şi pui de păsări. Cuibăresc în arbori sau în desişurile bălţilor, unele specii constituindu-
se în colonii. Puii sunt nidicoli şi acoperiţi cu puf. Au o largă răspândire, cele din
ţinuturile reci şi temperate migrând în timpul iernii.
Familia Ardeidae cuprinde peste 60 de specii de diferite mărimi, care la noi poartă
numele popular de stârci. Aceste păsări au corpul turtit lateral, capul mic, ciocul lung,
puternic şi destul de ascuţit, gâtul lung şi subţire în timpul zborului îl ţin strâns în formă
de „S". Picioarele de cele mai multe ori înalte cu degetele unite la bază printr-o
membrană. Gheara degetului trei cu marginea dinţată folosită pentru răspândirea
pufului pudrant de pe piept.
Hrana preferată a ardeidelor o constituie peşti, broaşte, reptile, moluşte, viermi
etc. Cuiburile destul de mari şi le fac în colonii, uneori amestecate cu aie altor specii.
Hrana pentru pui este înghiţită şi regurgitată la cuib.
Exemple: Ardea cinérea (stârcul cenuşiu); Egretta garzetta (egreta mică); Ardea
alba (egreta mare); Botaurus stellaris (buhai de baltă).
Ardea cinérea (stârcul cenuşiu), are penajul cenuşiu şi un moţ de pene pe cap. Uneori
rămâne şi iarna la
noi în zonele umede.
Egretta garzetta (egreta mică), are penajul complet alb şi degetele colorate în galben.
Oaspete de vară. Casmerodius albuş (egreta mare) are penajul alb şi baza ciocului
gălbui. Rămâne şi iarna la noi în Delta Dunării.
Botaurus stellaris (buhai de baltă) este numit aşa pentru sunetele pe care le
emite în perioada împerecherii. Penajul este de culoarea stufului uscat cu multe pete
brun-întunecate.
Familia Threskiornithidae (Plataleidae) cuprinde lopătarii, ţigănuşii şi ibişii , în
total vreo 30 de specii. Tarsul nu prea mare, degetele anterioare unite la bază printr-o
membrană, iar ciocul variabil ca formă şi mărime. Exemple: Platalea leucorodia
(lopătarul); Plegadis falcinellus (ţigănuşul).
şi cu ciocul lung şi lăţit sau lung şi încovoiat.
Platalea leucorodia (lopătarul) are penajul alb suflat cu gălbui, un moţ de pene pe
ceafă, uşor recunoscut după ciocul lui turtit dorso-ventral şi lăţit la vârf ca o lopată.
Plegadis falcinellus (ţigănuşul) are penajul complet închis şi ciocul lung, încovoiat
ca o seceră. Trăieşte pe malul bălţilor şi adesea preferă să se hrănească cu lipitori.
Familia Ciconiidae cuprinde berzele, cele mai mari reprezentate ale ordinului.
Picioarele înalte, gât lung, cioc puternic, ascuţit. Sunt migratoare şi zboară cu gâtul şi
picioarele întinse. Berzele consumă broaşte, şopârle, peşti, insecte, rozătoare. Familia
cuprinde aproape 17 specii, din care la not cunoscute sunt Ciconia ciconia (barza albă)
şi Ciconia nigra {barza neagră).
Ciconia ciconia (barza albă) are numai remigele negre şi cuibăreşte pe stâlpi sau case
în aşezările
omeneşti.
Ciconia nigra (barza neagră) este numită aşa din cauza culorii negre dominante a
penajului. Această specie este mai rară decât prima, rar cuibăritoare în Ardeal în păduri
cu arbori bătrâni.

Ordinul Anseriformes
Păsări acvatice sau semiacvatice de talie mare sau mijlocie, cu degetele
anterioare ale picioarelor unite printr-o membrană întreagă (picior de tip palmat). Capul
este relativ mare cu ciocul comprimat dorso-ventral. Pe marginile interne ale ciocului
sunt prezente numeroase lamele cornoase care alcătuiesc un filtru prin care se
strecoară apa şi este reţinută hrana. Tarsul relativ scurt este comprimat lateral.
Culoarea penajului variază după specie, sex, vârstă şi uneori şi după anotimp. Glanda
uropigiană este bine dezvoltată. La masculi este prezent un organ copulator, bine
dezvoltat. Puii sunt nidifugi şi acoperiţi cu puf. Anseriformele sunt bune înotătoare şi
zburătoare. Au o largă răspândire, întâlnite fiind în toate continentele cu excepţia
Antarcticii. Pentru regiunile reci şi temperate ele sunt migratoare.
Familia Anatidae (147 de specii) cuprinde marea majoritate a păsărilor din acest
ordin - lebede, gâşte, raţe, călifari, ferestraşi: Cygnus cygnus (lebăda de iarnă);
Cygnus olor (lebăda de vară); Anser anser (gâscă de vară); Anas platyrhynchos (raţa
mare); Anas clypeata (raţă lingurar); Tadorna tadorna (călifarul alb).
Cygnus cygnus (lebăda de iarnă) este oaspete de iarnă la noi şi are penajul alb cu
ciocul galben la bază.
Cygnus olor (lebăda de vară) rămâne uneori tot anul la noi şi are penajul alb cu
ciocul negru şi cu o formaţiune cornoasă roşie la bază.
Anser anser (gâscă de vară) este oaspete de vară are penajul cenuşiu maroniu
striat cu alb pe spate. Este considerat a fi strămoşul gâştei domestice.
Anas platyrhynchos (raţa mare) este prezentă tot timpul anului la noi dacă apele
nu îngheaţă. Masculul are capul verde şi guşa maronie, iar femela este cafeniu pestriţ.
Pe aripi prezintă o dungă albastră. Este considerat strămoşul raţelor domestice.
Anas clypeata (raţă lingurar), oaspete de vară, se recunoaşte în primul rând după
ciocul lăţit ca o spatulă.
Tadorna tadorna (călifarul alb), oaspete de vară, are capul şi gâtul de culoare
închisă, regiunea guşii albă iar pe partea inferioară a pieptului o bandă lată roşcată.
Masculul are o excrescenţă cornoasă roşie la baza ciocului.
Ordinul Falconiformes
Cuprinde păsările răpitoare de zi (vulturi, acvile, uli, găi, ereţi, vânturei, şoimi etc).
Au ciocul puternic cu mandibula superioară, în a doua jumătate a ei, arcuită în jos şi
ascuţită la vârf. Ghearele sunt încovoiate, ascuţite şi puternice. Tarsul de regulă golaş,
nu prea lung şi puternic. Corpul robust, pieptul lat, aripi bine dezvoltate. Capturarea
prăzii se face de regulă cu ajutorul ghearelor, iar sfâşierea ei cu ajutorul ciocului. Sunt
excelente zburătoare. Penajul este colorat, la majoritatea speciilor, în culori sobre.
Văzul, auzul şi mirosul sunt simţuri foarte bine dezvoltate. Câmpul vederii binoculare
este mare. Multe dintre ele manifestă un evident dimorfism sexual, femela fiind, de
obicei, mai mare decât masculul.
Depun o singură pontă, pe an, formată, la cele de talie mai mare, de un singur ou.
Puii sunt nidicoli, având nevoie de multă îngrijire. Cele mai multe răpitoare se hrănesc
cu pradă vie pe care o prind din zbor aşa cum fac şoimii, sau se reped din zbor asupra
ei atunci, când este descoperită mişcându-se pe pământ. Vântureii de exemplu, pe
lângă şoareci şi şopârle, se hrănesc şi cu insecte, iar viesparul se hrăneşte cu
himenoptere. Vulturii se hrănesc cu cadavre şi există şi specii care se hrănesc cu
excremente sau chiar cu fructe.
Familia Accipitridae, cuprinde numeroase specii care sunt însă mai puţin
specializate. Multe dintre ele au talia mare sau foarte mare, coada alungită, aripile nu
prea lungi şi rotunjite, mandibula superioară încovoiată iar nările despărţite printr-un
perete osos. Exemple:Gyps fulvus (vulturul sur); Aquila chrysaetos (acvila de munte);
Haliaeetus albicilla (codalbui); Accipiter gentilis (uliul porumbar); Buteo buteo (şorecarul
comun).
Gyps fulvus (vulturul sur) apare accidental şi în ţara noastră. Are penajul suriu, cu
picioarele şi gâtul
golaşe.
Aquila chrysaetos (acvila de munte), rară la noi în zona montană, cu penajul maroniu şi
ceafa galben-
aurie.
Haliaeetus albicilla (codalbui) întâlnit îndeosebi în Delta Dunării are penajul
maroniu şi aripile lungi şi late, cu coada albă.
Accipiter gentilis (uliul porumbar) întâlnit la noi în preajma localităţilor, are aripile
scurte şi bombate, partea ventrală este striată cu maroniu.
Buteo buteo (şorecarul comun) este o specie comună în mai toate zonele cu
păduri sau pajişti şi are penajul predominat maroniu şi aripile late dar nu foarte lungi.
Familia Falconidae cuprinde peste 60 de specii de şoimi de mărimi foarte
variate. Şoimii au capul mare, rotund, corpul scurt, şi aripile lungi şi ascuţite. Ciocul
scurt cu mandibula superioară încovoiată începând chiar de la bază şi cu câte un
denticul pe margine. Au un zbor foarte rapid, iar ghearele şi ciocul sunt armele lor
necruţătoare, atacând prada din zbor. Unele din ele se hrănesc cu mamifere mici,
şopârle şi insecte. Exemple: Falco peregrinus (şoimul călător); Falco tinnunculus
(vânturelul roşu).
Falco peregrinus (şoimul călător). La adulţi penajul de pe spate este ardeziu-
închis, iar pe obraji acesta desenează nişte unghiuri orientate în jos. Este răspândit în
zonele stâncoase.
Falco tinnunculus (vânturelul roşu) este cea mai comună specie de şoim de la
noi, penajul roşcat cu pete negre. Cuibăreşte în cuiburi vechi de ciori, pe stânci sau pe
clădirile din oraşe.
9. Ordinul Galliformes
Acest ordin cuprinde o serie de păsări tericole şi arboricole. în general sunt
robuste, greoaie şi slab zburătoare cu aripi scurte, rotunjite şi bombate. Ciocul lor este
puternic, mandibula superioară boltită şi numai puţin curbată la vârf. Prezintă degete şi
gheare care sunt folosite pentru scurmat.
Masculul unor specii prezintă un pinten pe tars. Multe specii prezintă în regiunea
capului porţiuni golaşe de tegument colorate în roşu (creastă, bărbie, negi, rozetă).
Dimorfismul sexual, la unele, specii este evident. Majoritatea speciilor sunt poligame.
Cuiburile şi le fac pe pământ. Puii sunt nidifugi, capabili să-şi caute singuri hrana.
Multe din ele duc o viaţă arboricolă, dar sunt şi specii care populează ţinuturile de
şes. Unele din ele prezente chiar şi-n ţinuturile deşertice. Hrana preferată este de
natură vegetală şi mai puţin cea animală. Multe dintre specii sunt de interes cinegetic,
ia altele sunt strămoşi ai unor păsări domestice.
Familia Tetraonidae cuprinde 16 specii de păsări mari, greoaie, cu cioc puternic
şi scurt acoperit la bază cu pene. Tarsul este scurt, gros şi acoperit cu pene. Penele
sunt prezente uneori şi pe degete. Degetul posterior este aşezat mai sus decât cele
anterioare. în timpul iernii, pe laturile degetelor, solzii se dezvoltă ca nişte dinţi de
pieptene şi folosesc pentru fixarea pe crengile îngheţate ale arborilor.
Tetraonidele sunt păsări sedentare prezente în emisfera nordică a pământului.
Exemple: Tetrao (Lyrurus) tetrix (cocoşul de mesteacăn); Tetrao urogallus (cocoşul de
munte).
Tetrao urogallus (cocoşul de munte) întâlnit în zona montană. Masculul prezintă
penajul negru, iar femeia, maroniu-roşcat cu pete brune.
Familia Phasianidae include peste 180 de specii de păsări răspândite în zonele
tropicale şi temperate ale globului. Se deosebesc de tetraonide prin aceea că nu au
pene care să acopere baza ciocului, tarsul şi degetele sunt de regulă golaşe. Solzii de
pe degete nu sunt dinţaţi. La cap prezintă creastă, bărbie şi negi iar pe tarsul masculilor
unor specii este prezent pintenul. Cu excepţia prepeliţelor, care fac lungi călătorii,
celelalte specii sunt, de regulă, sedentare. Exemple: Perdix perdix (potârnichea);
Coturnix coturnix - prepeliţa (pitpalacul); Phasianus colchicus (fazanul).
Multe specii de galiforme au fost domesticite. Gallus gallus (găina banchivă),
trăieşte în pădurile din sud-estul Asiei şi este considerată unul dintre strămoşii găinilor
domestice. Pavo chstatus (păunul), trăieşte sălbatic în India, de unde, domesticit.
Numida meleagrls (bibilica) este originară din Africa şi Madagascar iar Meleagris
gallopavo (curcanul) este originar din Mexic.
Perdix perdix (potârnichea) este o pasăre sedentară. Penajul roşcat maroniu cu
multe pete brune. Numai pe cap şi la marginile cozii, penajul are culoarea evident
roşcată. Masculul are pe piept o pată brun-maronie de forma unei potcoave.
Coturnix coturnix (prepeliţa) este singura dintre galiformele de la noi migratoare.
Penajul este brun-roşcat cu alb-gălbui şi pete brune mai întunecate.
Phasianus colchicus (fazanul). Are coada ascuţită cu rectricele centrale mai lungi
decât trunchiul. Are pe gât un inel de pene albe, partea superioară a gâtului şi capul
având culoarea verde întunecată.
Ordinul Gruiformes
Cuprinde mai multe familii de păsări terestre şi alergătoare. Unele trăiesc prin
mlaştini şi câmpii joase ţinându-se aproape de apele curgătoare sau stătătoare, altele
pot trăi pe şesuri uscate sau în păduri. Au picioarele înalte, aripile rotunjite şi de obicei
scurte. Dintre aceste specii, doar cocorii sunt buni zburători. Puii sunt nidifugi.
Familia Gruidae (cocorii), cuprinde păsări picioroange, mari, cu gâtul alungit,
ciocul mare şi puternic, traheea lungă ascunsă într-o cavitate a carenei. Această
conformaţie a traheei explică în parte sunetele puternice ale cocorilor care se aud de la
mari înălţimi. Cuiburile şi le fac pe sol, de obicei, în ţinuturile mlăştinoase, sau în
câmpiile umede. Puţine specii preferă regiunile aride. Cocorii sunt prezenţi în zonele
tropicale şi temperate din toate continentele cu excepţia Americii de Sud. Exemple:
Grus grus (cocorul);
Grus grus (cocorul). Este o pasăre mare cu roşu pe creştet, negru pe gât şi-n
regiunea cozii, în rest penajul fiind gri-cenuşiu. Rareori este prezentă la noi în migraţie.
Familia Otididae cuprinde păsările care la noi poartă numele de dropii. Sunt
păsări alergătoare de mărime mare sau mijlocie, cu capul mare, ciocul scurt, conic,
destul de gros şi cu mandibula superioară numai uşor încovoiată la vârf. Picioarele
robuste prezintă numai trei degete, iar aripile sunt rotunjite şi bombate. Penele, destul
de tari, sunt bine lipite de corp, iar glanda uropigiană slab dezvoltată. Au un dimorfism
sexual evident. Cuiburile şi le fac pe sol unde depun ouă pătate. Dintre cele 20 de
specii răspândite în Europa şi Africa în fauna noastră este întâlnită foarte rar specia
Of/s tarda (dropia), întâlnită în vestul ţării.
Otis tarda (dropia) are talia mare şi un accentuat dimorfism sexual. Penajul este
cafeniu pestriţ cu un moţ de pene albe la baza ciocului la mascul. Sunt foarte bune
alergătoare dar slab zburătoare. Accidental, întâlnită astăzi, în vestul ţării.
Familia Rallidae cuprinde peste o sută de specii de păsări alergătoare, terestre
sau semiacvatice răspândite pe întreg globul pământesc. Mai degrabă auzite decât
văzute aceste păsări stau ascunse în stufărişurile luncilor şi ale mlaştinilor sau în
ierburile şanţurilor din lungul drumurilor şi ale căilor ferate. De talie mică în general, au
capul mic, ciocul scurt, corpul comprimat lateral, picioarele nu prea înalte, dar cu
degete destul de lungi. Au aripi scurte şi rotunde şi sunt slab zburătoare. Penajul,
bogat şi lipit de corp, are de regulă culori închise. Ouăle sunt pătate, iar puii acoperiţi
cu puf. Se hrănesc cu vegetale şi diferite nevertebrate. Exemple: Gallinula chloropus
(găinuşa de baltă); Fúlica atra (lişiţa).
Gallínula chloropus, găinuşa de baltă are un penaj de culoare negru- cenuşiu cu o pată
de culoare roşie la
baza ciocului. Frecventă în zonele umede de la noi. •
Fúlica atra (lişiţa). Penajul este complet negru. La baza ciocului pe frunte, un disc
cornos de culoare albă. Degetele prezintă o membrană trilobată. în sezonul cald, în
România, este prezentă în toate bălţile.
Ordinul Charadriiformes
Grup heterogen de păsări care preferă ţărmurile mărilor, zonele mâloase sau
nisipoase, locurile mlăştinoase, stufăriile mocirloase şi uneori chiar stepele.
Subordinul Charadrii (păsări limicole)
Cuprinde specii de păsări zvelte, cu ciocul subţire şi la unele destul de lung.
Degetele anterioare unite cu o membrană, degetul posterior redus sau chiar absent.
Penajul tare, bine lipit de corp. Cele mai multe dintre ele cuibăresc pe sol. Puii sunt
acoperiţi cu puf şi sunt nidifugi. Sunt bune alergătoare şi zburătoare, iar unele dintre
ele şi foarte bune înotătoare. Se hrănesc mai ales cu nevertebrate.
Familia Charadriidae cuprinde multe specii ale subordinului şi sunt răspândite
pe tot globul. Cele care cuibăresc în regiunile temperate şi reci migrează către sud în
preajma sosirii sezonului rece. Exemple: Vanellus vanellus (nagâţul).
Vanellus vanellus (nagâţul). De talia unui porumbel prezintă caracteristic pe
creştet câteva pene negre alungite şi îndoite în sus. în sezonul cald, la noi, este întâlnit
pretutindeni în apropierea bălţilor şi a mlaştinilor.
Familia Scolopacidae este constituită din specii de talie mică sau mijlocie cu
picioarele destul de înalte şi ciocul, de cele mai multe ori, mai lung decât capul. Preferă
locurile umede, înmlăştinate şi deseori acoperite cu vegetaţie. Exemple: Scolopax
rusticóla (sitarul de pădure); Numenius arquata (culicul mare); Mai frecvent la noi în
perioada pasajului sunt Philomachus pugnax (bătăuşul), Limosa limosa (sitarul de
mal).
Scolopax rusticóla (sitarul de pădure) este o pasăre comună în păduri umede, cu
rarişti, îndeosebi în
perioada pasajului.. Are ciocul drept, puternic, mai lung decât capul iar pe creştet trei
pete mari transversale de culoare brună.
Numenius arquata (culicul mare). Are penajul de culoarea ierburilor uscate şi
prezintă caracteristic ciocul mare, alungit şi încovoiat în jos. Este o specie de pasaj.
Phylomachus pugnax (bătăuşul) este prezent în număr mare în perioadele de
migraţie şi are ciocul scurt şi uşor încovoiat în jos. în perioada de reproducere masculul
prezintă penajul înfoiat în jurul gâtului.
Limosa limosa (sitarul de mal) are penajul roşcat şi ciocul lung şi drept. Este o specie
de pasaj.
Familia Recurvirostridae cuprinde păsări care au picioare foarte înalte şi ciocul
alungit şi subţiat. Exemple: Recurvirostra avosetta (cioc-întors); Himantopus
himantopus (cătăligă).
Recurvirostra avosetta (ciocîntors). Are picioarele înalte, cioc lung şi îndoit în sus;
pe partea superioară a capului şi pe spate, penaj alb cu negru. Specie rar cuibăritoare
la noi, monument al naturii.
Himantopus himantopus (cătăligă). Corpul nu prea mare, picioarele deosebit de
lungi, ciocul lung, subţiat şi ascuţit. Creştetul şi spatele negru, iar în rest alb. Este
monument la naturii, prezentă mai ales în Dobrogea.
Subordinul Lari (pescăruşi şi chire)
Cuprinde păsări acvatice, care, cea mai mare parte a timpului şi-o petrec într-un
zbor neobosit, iute şi îndemânatic. Pot rămâne multă vreme în zbor deasupra apelor
adesea depărtându-se mult de ţărm. Talia lor variază după specie. Au cioc puternic,
gâtul scurt, trunchiul destul de robust, aripile lungi şi ascuţite. Sunt palmipede cu
degetul posterior redus sau dispărut. Glanda uropigiană bine dezvoltată. Corpul este
acoperit cu pene mărunte, dese şi cu puf bogat care pe partea ventrală formează un
înveliş ce amortizează şocul loviturii corpului cu apa. Sexele sunt asemănătoare.
Hrana principală o constituie peştii asupra cărora se aruncă din zbor. Când plonjează
în apă poate ajunge până la o jumătate de metru adâncime. Cuiburile şi le fac în locuri
ferite şi se constituie în colonii. Ouăle sunt clocite de ambele sexe. Puii eclozaţi sunt
nidicoli, acoperiţi cu puf.
Familia Laridae cuprinde pescăruşii. Acestea sunt păsări de talie mare sau
mijlocie, cu ciocul evident comprimat lateral, mai înalt la vârf decât la bază şi cu vârful
mandibulei superioare îndoit ca un cârlig. Exemple: Larus cachinnans (pescăruşul
argintiu); Larus hdibundus (pescăruşul râzător).
Larus cachinnans (pescăruşul argintiu) are penajul în general alb cu spatele şi
partea dorsală a aripilor cenuşiu-deschis şi cu puţin negru către vârful aripilor. Larg
răspândit în zonele acvatice, mai ales cele din zona litorală.
Larus hdibundus (pescăruşul râzător) are penajul alb- cenuşiu cu ciocul şi
picioarele roşii şi o calotă maronie pe creştetul capului, în penajul de vară. Larg
răspândit în zonele acvatice, mai ales cele din zona litorală.
Familia Sternidae (chirighiţe şi chire). Păsări de talie nu prea mare cu ciocul
alungit şi ascuţit la vârf. Mandibula superioară nu prezintă un cârlig la capăt şi ciocul
este mai înalt la vârf decât la bază. Au corpul zvelt. Aripi sunt lungi şl înguste. Coada
este scobită şi picioarele mici. Exemple: Sterna hirundo (chira-de-baltă);
Sterna hirundo (chira-de-baltă). Are o pată neagră pe cap, iar spatele este
cenuşiu. Rectricele marginale evident mai lungi decât cele centrale aşa încât coada
seamănă cu cea de la rândunică. Este o specie comună în zonele acvatice.

Ordinul Columbiformes
Acest ordin cuprinde hulubii-de-stepă şi porumbeii, păsări tericole şi arboricole.
Talia este mijlocie sau mică, penele tari, dese, bine lipite de corp. Aripile lungi şi
ascuţite execută multe bătăi în zbor. Coada lungă. Carena este bine dezvoltată. In rest
cele două familii prezintă destule deosebiri.
Familia Columbidae (porumbeii, turturelele, guguştiucii). Această familie
cuprinde aproape 300 de specii de păsări mici şi mijlocii, terestre sau arboricole, în
general bune zburătoare.. Au ciocul cu vârful tare, dar la bază prezintă o parte moale,
ceroma, în cuprinsul căreia se găsesc nările. Picioarele au patru degete terminate cu
gheare puternice. Culoarea penajului este în general simplă şi uniformă. Cuiburile sunt
simplu construite. Puii sunt nidicoli. Porumbeii sunt buni zburători. Pot bea apă cu
ciocul introdus în apă, nările lor fiind prevăzute cu nişte valve. Puii sunt hrăniţi cu un
lichid al guşii „laptele de porumbel" care se aseamănă în compoziţie cu laptele
mamiferelor. Exemplu: Columba palumbus (porumbelul gulerat); Streptopelia decaocto
(guguştiucul); Streptopelia turtur (turturica).
Columba palumbus (porumbelul gulerat) are două pete albe aşezate pe laturile
gâtului. Este întâlnit în păduri, mai ales în Dobrogea.
Streptopelia decaocto (guguştiucul). Este o pasăre semidomestică, sedentară.
Culoarea penajului se aseamănă cu cea a nisipului. La baza gâtului şi către partea
dorsală, prezintă o dungă brun-întunecată.
Streptopelia turtur (turturica) este o pasăre migratoare. Prezintă pete brune pe
spate. Pe laturile gâtului are două pete mai deschise, dungate îngust cu negru. Se
întâlneşte mai ales în preajma localităţilor rurale dar şi în păduri.

Ordinul Psittaciformes
Acest ordin cuprinde papagalii, păsări arboricole. Ciocul are mandibula
superioară, deosebit de înaltă, vârful ascuţit şi încovoiat peste mandibula inferioară
care este mai scurtă şi trunchiată. întrucât maxilarele nu se sudează ci doar se
articulează la craniu, ciocul prezintă o oarecare mobilitate faţă de craniu, iar mandibula
inferioară se poate mişca şi dinainte înapoi. Această conformaţie specială a ciocului
reprezintă o bună adaptare pentru hrănirea cu fructe şi mai ales cu seminţe. Penajul
este tare, des, lipit de corp şi cu culori vii. Trăiesc în pădurile din regiunile tropicale şi
mai puţin în cele temperate. Au un glas strident şi unele specii pot imita sunetele
produse de alte animale.
Ordinul cuprinde peste 330 de specii din care 1/3 fac parte din Familia
Psittacidae. Exemple: Melopsittacus undulatus (peruş); Strigops habroptilus (kakapo).
Melopsittacus undulatus (peruş) este o specie de talie mică cu penajul verde-
gălbui şi cu numeroase dungi întunecate, ondulate. Trăieşte în Australia şi poate fi
crescut în colivii.
Strigops habroptilus (kakapo) este o specie de papagal de mărimea unei bufniţe
cu penajul verde-măsliniu pătat cu galben şi negru. Incapabilă de zbor, are obiceiuri
nocturne ziua ascunzându-se în vizuinile săpate între rădăcinile arborilor. Trăieşte în
partea de nord a Noii Zeelande.

Ordinul Cuculiformes
Păsări arboricole căţărătoare cu două degete îndreptate în faţă, două în spate -
tip scansor. Au gheare ascuţite şi încovoiate. Corpul zvelt. Coadă lungă.
Familia Cuculidae cuprinde peste 128 de specii. Au cioc subţire şi se hrănesc
cu insecte, larvele acestora, rozătoare şi uneori cu fructe. Cele mai multe specii depun
2-6 ouă într-un cuib grosolan. Sunt şi specii, care, într-un grad diferit, manifestă
fenomenul de parazitism de cuib. Exemplu: Cuculus canorus (cucul).
Cuculus canorus (cucul). Culoarea penajului, la mascul este cenuşie-ardezie pe
spate iar ventral prezintă dungi albe alternând cu dungi întunecate orientate
transversal, iar femela are acelaşi colorit dar cu nuanţă ruginie cu dungi mai închise la
culoare atât pe spate, cât şi pe partea ventrală. Este o specie migratoare şi din cele
peste 140 de specii de păsări a căror cuiburi sunt căutate pentru depunerea ouălor,
preferate sunt cele ce aparţin lăcarilor, sfrânciocilor şi silviilor
Ordinul Strigiformes
Cuprinde păsările răpitoare de noapte. Au capul mare, orbitele de asemenea
mari şi orientate în faţă. în jurul ochilor penele sunt dispuse radiar. Ciocul este ascuţit,
curbat chiar de ia bază cu mandibula superioară îndoită peste capătul celei inferioare.
Baza ciocului şi nările acoperite cu vibrise. Corpul pare adesea voluminos din cauza
penajului bogat şi înfoiat. Penele sunt mătăsoase şi moi, iar cele de pe aripi uşor
zimţate, aşa încât nu fac zgomot când zboară. Pe picioare şi pe degete, la cele mai
multe din ele, au pene şi puf până la gheare. Simţul auzului şi al văzului sunt foarte
bine dezvoltate.
Se hrănesc cu animale vii. Părţile de hrană care sunt nedigerabile sunt eliminate
din stomac pe gură sub formă de ingluvii. Multe strigiforme consumă un număr mare
de rozătoare dar şi alte animale.
Cuibul şi-l fac în locuri ascunse şi întunecate (scorburi, crăpături de stânci,
hornuri, etc.) unde depun 2-10 ouă albe şi rotunde. Puii sunt nidicoli şi au nevoie de
multă îngrijire. Strigiformele au o largă răspândire şi majoritatea sunt cuprinse în
familia Strigidae. Exemple: Bubo bubo (bufiniţa), Athene noctua (cucuveaua).
Bubo bubo (bufiniţa) este o pasăre sedentară cu penajul bogat de culoare
maroniu-roşcat şi cu pete brun întunecate. Pe cap, deasupra fiecărei urechi, prezintă
câte un moţ de pene înclinat lateral.
Athene noctua (cucuveaua) este o pasăre sinantropă.şi fără moţuri de pene pe
cap cu conturul capului şi al corpului oval. Pe abdomen prezintă pete albe.
Ordinul Caprimulgiformes
Cuprinde păsări înrudite cu răpitoarele de noapte şi duc o viaţă activă
crepusculară sau nocturnă. Culoarea penajului este asemănătoare cu cea a scoarţei
copacilor sau a frunzelor uscate. Spre deosebire de răpitoarele de noapte,
caprimulgiformele sunt insectivore. Au ciocul lat la bază dar ascuţit la vârf şi fin ca o
pensă. Gura este largă şi mărginită de vibrise.
De talie mică sau mijlocie, păsările prezintă coadă şi aripi lungi dar picioare
scurte. Puii eclozaţi sunt acoperiţi de puf dar şi nidicoli.
Caprimulgus europaeus (caprimuig) este o pasăre crepusculară şi nocturnă. Ziua
stă lipită de sol sau de ramuri. Penajul se aseamănă cu culoarea scoarţei copacilor.
Are coada şi aripile lungi, zbor rapid. Este oaspete de vară.
»
Ordinul Coraciiformes
Cuprinde păsări viu colorate. Au în general capul mare, ciocul puternic şi destul
de lung, penele sunt tari, viu colorate şi nu prea dese. Cuiburile şi le fac în locuri
ascunse (scorburi, crăpături, stânci şi în ziduri, galerii în maluri, etc). Ouăle sunt albe,
iar puii ieşiţi sunt golaşi, nidicoli şi au nevoie de multă îngrijire.
Familia Coraciidae. Păsări de talie mijlocie cu degetele anterioare libere.
Degetul mijlociu anterior are gheara mai lungă decât cea a degetului posterior. Au
ciocul puternic şi conic. Penele sunt dure, nu prea dese şi de culori vii. Exemplu:
Coracias garrulus (dumbrăveanca).
Coracias garrulus (dumbrăveanca) are culoarea azurie şi roşu-şocolatie.
Rectricele sunt negre. în România este o specie rară, prezentă mai ales în Dobrogea şi
sudul ţării.
Familia Meropidae. Cuprinde păsări de talie mai mică decât dumbrăvencile,
căţărătoare şi cu degetele lipite la bază (picior de tip gresor). Coada este lungă, cioc
ascuţit, alungit şi uşor încovoiat. Familia include vreo 20 de specii răspândite, mai ales,
în zonele tropicale şi subtropicale ale Asiei şi Africii. Exemplu: Merops apiaster
(prigoria).
Merops apiaster (prigoria) prezintă culori frumoase. Caracteristic este culoarea
galbenă de pe partea ventrală a capului şi culoarea verde de pe abdomen. Se
hrăneşte cu insecte, mai ales cu himenoptere. Este oaspete de vară.
Familia Alcedinidae este foarte bogată în specii numărul lor ajungând aproape
de o sută. Sunt păsări de talie realtiv mică. Au ciocul lung, drept, ascuţit şi comprimat
lateral. Aripile şi coada sunt relativ scurte. Penele sunt netede, bine lipite de corp şi cu
culori vii. Cuiburile şi le fac în galeriile săpate în malurile abrupte ale apelor. Se
hrănesc cu insecte, larvele acestora, cu diferite alte nevertebrate din apă şi chiar cu
peştişori. Exemplu: Alcedo atthis (pescărel albastru).
Alcedo atthis (pescăruş albastru) este numit aşa pentru culoarea albastră a
penajului de pe spate. Pe partea ventrală penajul este roşu. Se hrăneşte cu peştişori
pe care îi prinde scufundându-se în apă.
Familia Upupidae cuprinde numai o specie. Talia este relativ mică şi prezintă
caracteristic ciocul lung subţiat şi arcuit. Gheara degetului posterior este mai lungă
decât cea a degetului anterior prin aceasta deosebindu-se de restul coraciiformelor.
Cuibul şi-l fac în scorburi şi se hrănesc cu insecte. Exemplu: Upupa epops (pupăza).
Upupa epops (pupăza) prezintă pe cap o creastă de pene înalte cu vârful negru,
iar pe aripi benzi negre alternând cu alb. Este o pasăre migratoare.

Ordinul Apodiformes
în acest ordin sunt cuprinse păsări care zboară foarte rapid. Picioarele sunt foarte
scurte cu toate degetele îndreptate înainte şi terminate cu gheare puternice, improprii
pentru mers. Puii sunt nidicoli, golaşi.
Familia Apodidae. Păsări insectivore, relativ mici asemănătoare cu rândunelele.
Ciocul este lat la bază şi ascuţit ca o pensă. Gura este largă, coada lungă şi despicată,
aripi foarte lungi şi ascuţite. Cuiburile şi le fac în scorburi, în crăpăturile stâncilor şi ale
zidurilor. Din această familie, care numără aproape 80 de specii, în fauna ţării noastre
cea mai comună este Apus apus (drepnea neagră);
Familia Trochilidae cuprinde păsările colibri. Acestea trăiesc în America de Sud,
America Centrală şi America de Nord. Au ciocul subţiat, uneori deosebit de lung şi
limba despicată, care se poate rula formând un tub pentru aspirarea nectarului florilor
pe care le vizitează. Cantitatea de nectar consumată zilnic cântăreşte de două ori cât
greutatea corpului, iar în perioadele mai reci unele din aceste păsări pot intra în
hibernare. Penajul este viu colorat şi cu străluciri metalice. Picioarele sunt scurte şi
ascunse în grosimea penajului, zborul rapid. Aripile la unele specii execută 50 de bătăi
pe secundă şi sunt singurele păsări care zboară şi înapoi. în afară de nectar aceste
păsări se hrănesc cu insecte şi paiajeni. Ouăle lor sunt foarte mici la unele specii
cântărind doar 0,2 g). De regulă, femela cloceşte singură două ouă albe, timp de două,
trei săptămâni, în funcţie de specie şi hrăneşte puii cu hrană regurgitată din guşă.
Uriaşul păsărilor colibri este Patagona gigas care are dimensiunile unui lăstun.
Cele mai mici păsări colibri aparţin speciilor: Calypta helenae sau Pygmornis rubra.
Ordinul Piciformes
Păsări căţărătoare care au picioare cu două degete îndreptate anterior şi două
posterior (picior de tip scansor). Ciocul lung, puternic şi ascuţit. Aripile scurte, penele
tari, dure, nu prea dese şi fără puf. Cuibăresc în scorburi unde depun ouă albe. Puii
sunt nidicoli.
Familia Picidae cuprinde peste 200 de specii de păsări specializate la viaţa
arboricolă. Piciorul lor este de tip căţărător. La unele specii degetul unu este redus sau
chiar dispărut. Degetele se termină cu gheare ascuţite şi curbate ceea ce ajută păsările
să se poată prinde de coaja copacilor. în timpul cât se caţără pasărea îşi sprijină corpul
şi pe rectrice întrucât acestea sunt rigide. Ciocul este puternic, lung, ascuţit. Limba
lungă, viermiformă, protractilă, lipicioasă şi cu papile cornoase la vârf. Cu ciocul lor
puternic sparg coaja copacilor în căutarea insectelor şi a larvelor acestora pe care le
prind cu ajutorul limbii. Exemple: Jynx torquilla (capîntortură); Picus viridis (ghionoaia
verde); Dendrocopos major (ciocănitoarea pestriţă mare).
Picus viridis (ghionoaia verde) are penajul de pe spate de culoare verde, cel de la baza
rectricelor verde-
deschis, aproape galben, iar creştetul este roşu. întâlnită frecvent în păduri, parcuri.
Dendrocopos major (ciocănitoarea pestriţă mare) are creştetul negru, câte o
bandă neagră pe laturile capului şi gâtului în forma literei Z. Pe aripi are câte o pată
albă mai mare şi altele mai mici aşezate pe remige. Este frecventă în parcuri, păduri.

Ordinul Passeriformes
Este foarte bogat reprezentat cuprinzând peste 5000 de specii, mai mult de
jumătate din numărul total de păsări. Tericole şi mai ales arboricole, talia lor variază în
limite foarte largi. De la câţiva centimetri lungime (ochiul boului până la talia unui fazan
(pasărea liră). Picioarele terminate cu câte patru degete prezintă gheara degetului
posterior mai lungă decât gheara degetului median anterior. Cele mai multe sunt bune
cântăreţe. în majoritatea cazurilor, puii lor sunt nidicoli având nevoie de îngrijiri
susţinute. Cele mai multe din ele sunt insectivore. Unele sunt granivore şi frugivore sau
chiar carnivore.
Familia Alaudidae cuprinde păsări terestre de mărimea unei vrăbii. Au tarsul
cilindric. Picioarele sunt robuste, degetele bine dezvoltate, gheara degetului posterior
mai mult dreaptă. Cuiburile sunt cupuliforme şi le construiesc la suprafaţa solului, unde
depun 3-5 ouă. Exemplu: Alauda arvensis (ciocârlia).
Alauda arvensis (ciocârlia) este de mărimea unei vrăbii şi are penajul maroniu pestriţ.
Se recunoaşte mai
ales după zborul caracteristic în spirală către înaltul cerului şi după sunetele emise.
Este oaspete de vară.
Familia Hirundinidae cuprinde păsări ce se hrănesc cu insecte prinse din zbor.
Au capul rotund, ciocul lat la bază dar cu vârful ascuţit şi fin, gura mare şi cu vibrise pe
margini. Aripile sunt lungi şi ascuţite iar coada adânc despicată. Picioarele sunt scurte,
slabe şi cu degetele prevăzute cu gheare ascuţite şi încovoiate. Sunt foarte bune
zburătoare. Cuiburile şi le clădesc din pământ şi fire de iarbă lipite cu salivă. Penajul de
culoare dominant întunecată. Exemplu: Hirundo rustica (rândunica).
Hirundo rustica (rândunica) prezintă în jurul bazei ciocului şi pe partea ventrală a
capului penajul de culoare roşie. Penajul corpului este negru- albăstrui. Coada este
adânc despicată. Este oaspete de vară.
Familia Laniidae (sfrâncioci). Familia cuprinde aproape 70 de specii de păsări
insectivore sau carnivore care au aliura unor păsări răpitoare. Au cioc puternic,
comprimat lateral. Mandibula superioară, încovoiată la vârf peste mandibula inferioară,
are pe marginile ei câte un „dinte" proeminent. Picioarele sunt puternice şi prevăzute
cu gheare încovoiate. Trăiesc în păduri, tufişuri, livezi, etc. Se hrănesc cu insecte,
şopârle, şoareci şi păsări mai mici. Cuibul lor este în formă de cupă. Exemple: Lanius
collurio (sfrâncioc roşiatic).
Lanius collurio (sfrâncioc roşiatic). Culoarea generală a penajului este maronie-
roşcată cu remigele şi rectricele mai întunecate. Este oaspete de vară frecvent în estul
ţării.
Familia Corvidae este bine reprezentată de cele 100 de specii cu o largă
răspândire pe glob. Majoritatea au talia relativ mare. Ciocul lor este puternic şi conic.
Picioarele solide şi destul de înalte. Penele tari şi la cele mai multe din ele sunt de
culoare neagră sau sură. Sunt păsări de obicei omnivore. Sunt sedentare şi gregare.
Cuiburile şi le fac în arbori, în crăpăturile zidurilor şi ale stâncilor, sau pe sol. Puii sunt
nidicoli. Exemple: Corvus corax (corbul); Corvus frugilegus (cioara de semănătură);
Corvus corone cornix (cioara grivă); Corvus monedula (stăncuţa).
Corvus corax (corbul) are baza ciocului acoperită cu pene mai lungi pe partea
ventrală a acestuia. Penajul este de culoare neagră cu străluciri metalice. în zbor are
conturul cozii rombic. Preferă cadavrele şi resturile menajere, dar la nevoie poate fi şi
un bun vânător.
Corvus frugilegus (cioara de semănătură) este de talie mai mică decât corbul şi
are penajul negru, dar baza ciocului golaşă.
Corvus corone cornix (cioara grivă) are penajul cenuşiu cu negru. Este mai puţin
întâlnită în aşezările omeneşti ca specia precedentă.
Corvus monedula (stăncuţa) are penajul negru şi prezintă un guler de culoare
cenuşie. Cuibăreşte în scorburi.
Familia Paridae (piţigoii). Piţigoii sunt păsări de talie mică, arboricole şi cu regim
hrană insectivor. Ciocul de regulă scurt, este conic, uneori puţin curbat la vârf. Penajul
este moale, des, plăcut colorat. Picioarele sunt mici, au degete scurte şi gheare
încovoiate. Consumă insecte, larvele şi ouăle acestora. Iarna consumă seminţe
uleioase. Ei îşi contruiesc cuiburi în scorburi sau crăpături de stânci. Piţigoii sunt păsări
sedentare. Exemple: Parus major (piţigoiul mare);
Parus major (piţigoiul mare). Pe laturile capului, sub ochi, are câte o pată mare, albă.
Capul şi gâtul cu
negru ce se continuă pe linia mediană a pieptului. Partea ventrală este galbenă. La noi
este cea mai frecventă specie de piţigoi.
Familia Fringiliidae cuprinde specii de talie mică sau mijlocie, ciocul scurt,
conic, la unele deosebit de gros la bază. Penajul, nu prea abundent, este de multe ori
frumos colorat. Sunt bune zburătoare şi alergătoare, adesea deplasându-se pe sol prin
sărituri. Se hrănesc cu seminţe, cu fructe cărnoase şi uneori cu insecte. Cântecul
unora dintre fringilide este destul de melodios. Exemple: Fringilla coelebs (cinteza);
Carduelis carduelis (sticletele);
Fringilla coelebs (cinteza) este roşcat maronie pe partea ventrală, mai închisă pe
partea dorsală şi cu aib pe aripi. Poate fi observată în păduri, parcuri ş.a.
Carduelis carduelis (sticletele) prezintă caracteristic o bandă de pene roşii în jurul
bazei ciocului şi câte o pată galbenă pe aripi. Rămâne şi iarna la noi şi poate fi
observat în zone deschise.