Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aspecte Teoretico-Metodologice Privind Comunicarea Organizaţională
Aspecte Teoretico-Metodologice Privind Comunicarea Organizaţională
`MIHAI VITEAZUL`
MANAGEMENTUL EDUCAŢIONAL ÎN
CULTURA DE SECURITATE
STANCIU SEBASTIAN
CUPRINS
IV)Concluzii………………………………………………................pg 15
V)Note bibliografice…………………………………………………pg 15
2
O problemă importantă cu care se confruntă societatea modernă, ce
afectează direct şi imediat, dar şi indirect, pe termen nedeterminat, viaţa
indivizilor, a colectivelor şi a societăţii în ansamblu, este problema
comunicării.
Caracteristică specific umană, comunicarea este liantul indivizilor dintr-o
colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a
omogenizării sub aspect psihosocial, asigurând funcţionarea normală a
colectivului, indiferent de mărimea şi natura sa.
3
Comunicarea organizaţională apare la toate nivelurile conducerii, se
realizează pe toate treptele ierarhice şi între acestea, atât pe orizontală, cât şi
pe verticală.
Complexitatea comunicării, scopurile, obiectivele şi implicaţiile sale au
impus o serie de particularităţi comunicării manageriale (faţă de
comunicarea în alte domenii precum jurnalismul, arta, medicina etc.), care
trebuie să respecte o serie de norme impuse de cultura managerială şi de
politica organizaţiei.
Comunicarea managerială este un proces fundamental de interacţiune
reciprocă bazat pe feedback, în care managerii de la orice nivel transmit idei,
sentimente, decizii subordonaţilor cu posibilitatea verificării manierei de
receptare a mesajului de către aceştia. Ea influenţează şi modifică percepţii,
atitudini, comportamente, sentimente, opinii ale indivizilor şi ale grupurilor
şi de aceea constituie o cale prin care oamenii îşi corelează în mod sinergic
eforturile.
În acest proces complex şi continuu de comunicare, atât managerii, cât şi
subordonaţii ,,se descoperă şi conversează, se calmează şi se incită, se
contrazic şi cad de acord, se resping sau se acceptă atât în problemele
majore, cât şi în cele curente ale organizaţiei“ [2].
Comunicarea managerială este o componentă esenţială a comunicării, în
general datorită impactului imediat, direct şi indirect pe care îl are asupra
evoluţiei colectivităţii umane. Ea se află în centrul a tot ceea ce întreprinde
organizaţia, este prezentă în toate activităţile acesteia şi îşi pune amprenta
asupra rezultatelor obţinute, determinând atât succesul, cât şi insuccesul.
Este un important instrument de implementare a schimbărilor, a strategiilor,
având implicaţii majore asupra calităţii şi eficienţei managementului.
Ca stare de spirit şi instrument al conducerii, comunicarea managerială
este prezentă în toate aspectele muncii managerilor, asigurând
operaţionalizarea funcţiilor managementului, sporirea performanţelor
individuale şi colective, statornicirea unor relaţii corecte şi eficiente între
angajaţi atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Ea este esenţială pentru
raporturile managerului cu mediul ambiant, pentru accesul acestuia la
sursele informaţionale.
Specialiştii apreciază că, în activitatea sa concretă, managerul are diferite
roluri, în funcţie de modul în care comunică, şi anume:
– roluri interpersonale, ce se exprimă în relaţiile lui cu angajaţii. Managerul
poate juca rolul de: lider, persoană de legătură sau figură de reprezentare;
4
– roluri informaţionale, ce se concretizează în acţiunile de creare şi
dezvoltare a reţelei informaţionale. Managerul poate îndeplini rolul de:
monitor, diseminator de informaţii sau purtător de cuvânt;
– roluri decizionale, ce se manifestă în momentele alegerii variantei optime.
Managerul va fi: întreprinzător, rezolvator de disfuncţionalităţi, responsabil
cu alocarea de resurse sau negociator.
5
managerului şi este cu atât mai mare, cu cât el se află pe un nivel ierarhic
mai înalt.
O caracteristică importantă a comunicării manageriale o reprezintă
pronunţata ei semnificaţie psiho-socio-economică.
Principalele semnificaţii ale comunicării manageriale se reflectă în faptul că
ea:
– creează o coeziune de comportare şi interese care facilitează înţelegerea
obiectivelor organizaţiei şi impulsionează integrarea angajaţilor;
– conferă managerului contribuţie participativă;
– constituie un dinamizator al activităţii manageriale;
– devine element integrator şi un mecanism de coordonare şi control ce
asigură un climat generator de eficienţă economică şi socială.
6
Verificarea se poate face fie direct, prin răspunsul imediat al receptorului
sau prin simboluri, fie indirect, propagat sau întârziat prin efectele practice
ale mesajului.
7
rostite, imagini sau gesturi ce pot fi înţelese atât de emiţător, cât şi de
receptor;
c.mesajul – este ideea, informaţia ce trebuie transmisă, care a fost codificată
într-un simbol ce poate fi transmis. În general, mesajul este o combinaţie de
imagini, sunete şi cuvinte;
d.canalul de comunicare – desemnează calea, drumul pe care circulă
mesajul. Canalele pot fi prestabilite:
– formale (oficiale) – care de regulă se suprapun relaţiilor organizaţionale;
– adiţionale – neformale (neoficiale), care nu sunt impuse şi se stabilesc pe
alte baze (preferinţe, interese);
8
– ce spune – mesajul;
– cum spune – canalele;
– cui transmite – receptorului;
– cu ce rezultat – feedbackul.
9
Se caracterizează prin: lizibilitate (mesaj uşor de citit), corectitudine şi
adecvare.
Are avantajul unei pregătiri atente a mesajului, care îi conferă claritate,
precizie şi posibilitatea utilizării unor procedee corespunzătoare.
Marele dezavantaj constă în faptul că necesită mult timp pentru reacţie, iar
costurile sunt ridicate, atât cele directe (hârtie, tipar, transmitere), cât şi cele
indirecte (arhivare, deteriorarea mediului).
Pentru a fi eficientă, comunicarea scrisă trebuie să emane o atitudine
pozitivă, care ţine de: politeţe, consideraţie, claritate, concizie,
completitudine şi mod de organizare.
10
corpului etc. şi care sunt de fapt ,,mesaje parţiale sau adiţionale ce
completează conţinutul mesajelor verbale“. Poate fi un mijloc eficient de
descifrare a mesajelor pe care le transmite emitentul. Limbajele neverbale,
completate de limbajul paraverbal (forma vocală de limbaj neverbal precum:
inflexiunea şi tonalitatea vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a
cuvintelor, pauzele între cuvinte etc.) apelează la toate simţurile noastre şi se
bazează pe seturi de simboluri care pot avea un înţeles clar sau ambiguu.
Principalele tipuri de comunicare neverbală sunt:
– comunicarea senzorială – se bazează pe ceea ce recepţionăm prin
intermediul simţurilor;
– comunicarea estetică – prin care se transmit diferite emoţii artistice;
– comunicarea însemnelor (insigne, fanioane, uniforme) şi a simbolurilor
(titulatură, decoraţii).
11
comunicări deschise, permanente şi precise, ce rezultă din gândirea
strategică a organizaţiei, care trebuie să ţină seama de o serie de condiţii:
12
provocate de: capacitatea insuficientă de transmitere a informaţiilor şi de
ascultare a managerilor, rezerva subordonaţilor de exprimare a părerilor,
neobişnuinţa în comunicare, neconcordanţa dintre cerinţele comunicării şi
posibilităţile subordonaţilor, frecvenţa modificărilor în sistemul de
comunicare;
13
– nu amestecaţi persoana cu problema!
– spuneţi ce simţiţi (asiguraţi-vă că vorbele, gândurile, sentimentele şi
acţiunile dumneavoastră dovedesc congruenţă)!
– ascultaţi activ!
– oferiţi feedback specific şi la timp!
14
Este eficientă în comunicarea într-un grup restrâns, când se dispune de
timpul necesar convingerii pentru acceptarea unor soluţii. Nu se recomandă
a fi utilizată în comunicarea cu interlocutori incompetenţi, fără iniţiativă şi
experienţă sau în cazuri de urgenţă;
IV) Concluzii
Note bibliografice
[1] Cândea, Rodica, Comunicarea managerială, Bucureşti, Editura Expert,
1996, pp. 182-183.
15
[2] Cândea, R., Cândea, D., Comunicarea organizaţională aplicată,
Bucureşti, Editura Expert, 1998, pp. 46-53.
[3] Chirică, Sofia, Psihologie organizaţională. Modele de diagnoză şi
intervenţie, Cluj-Napoca, Casa de Editură şi Consultanţă „Studiul
Organizării“, 1996, p. 295.
16