Sunteți pe pagina 1din 1

este unul dintre Ordinele monahale militare, înfiinţate în Palestina, în sec.

XI-XII
(Ordinul Ioaniţilor, Ordinul Teutonilor, cu ramificaţiile sale: Ordinul Spadei, Ordinul
Calatrava şi Alcantara), al căror scop era de a apăra împotriva mahomedanilor,
pelerinii creştini care veneau să se închine la Locurile Sfinte (în 1078 turcii seleucizi
cuceriseră Siria şi Palestina). Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1119 de Hugo
Payens, unul dintre comandanţii cavalerilor francezi în Cruciade. În timpul Cruciadei
I, aceştia cuceresc Ierusalimul (1099) şi înfiinţează aici un regat creştin condus de
cavalerul Godefroy de Bouillon, al cărui succesor va fi fratele său Baldouin de
Bouillon, care organizează regatul Ierusalimului după modelul regatului francez.
Numele de „Templieri“ l-au primit de la reşedinţa lor din Ierusalim, un palat zidit de
regele Baldouin II pe locul fostului templu al lui Solomon. Templierii aveau ca
principii practicarea virtuţilor cavalereşti şi religioase, fiind călugări şi militari.
Expansiunea turcească a pus capăt oricăror cuceriri ale cruciaţilor siliţi să
abandoneze definitiv Răsăritul după cruciada a VII-a (1270-1289). Cavalerii
Templieri au fost siliţi şi ei să părăsească Palestina (1291); aceştia se stabilesc în
Franţa, aducând cu ei bogăţii mari, acumulate în condiţiile vieţii din Orient, în acea
epocă. Regele Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos (1265-1314) le-a confiscat toate
averile, acuzându-i că au încălcat legile moral-religioase şi s-au lepădat de Hristos.
Acuzaţiile au dus chiar la desfiinţarea Ordinului Templierilor (prin Sinodul de la
Vienne din 1311, condus de papa Clement al V-lea, în timpul captivităţii de la
Avignon). Marele maestru al Ordinului, Jacques Molay a fost ars pe rug împreună cu
100 de cavaleri, iar mulţi alţi templieri au fost torturaţi şi închişi, spre a recunoaşte
acuzaţiile aduse Ordinului. Ordinul desfiinţat, reapare în Portugalia în sec. al XIV-lea
(1317), sub denumirea de „Ordinul lui Hristos“ şi, din nou în Franţa, în sec. al XVIII-
lea, unde va fi desfiinţat în 1837, ca să se pulverizeze în zeci de subramuri şi
organizaţii (v. Enciclopedia Universalis). Recent, o asemenea subramură apare în
România, desprinsă din ramura „Ordinului Montesa“, care activează în Portugalia (şi
calificată drept „singura ramură veritabilă, succesoare a Templierilor“). În luna
septembrie 1993, a fost înfiinţată şi în România, sub denumirea de „Prioratul
Naţional al Ordinului de la Bucureşti“, în prezenţa „ambasadorului extraordinar al
Ordinului Cavalerilor Templieri pentru Estul Europei“, contele Franz Iosef von
Batskinski. Prior (şef, mare maestru) pentru România, a fost investit Teoharie
Leonida, cetăţean şi om de afaceri canadian, de origine română, împreună cu alţi 44
de „cavaleri“ şi „surori“ (membrii Ordinului se numesc, între ei, „fraţi şi surori“) cu
un ceremonial special, care a avut loc în biserica Sf. Gheorghe (ctitoria lui
Brâncoveanu) şi la Muzeul Militar Central din Bucureşti. Scopurile declarate ale
Ordinului sunt „acţiunile umanitare“ de tip „Crucea Roşie“; membrii investiţi
primesc, de altfel, şi o costumaţie specială: o mantie albă cu o cruce roşie (crucea
malteză) cusută pe partea stângă sus, în dreptul inimii, şi pe mijlocul spatelui, un
lanţ la gât, de asemenea cu o cruce de aceeaşi formă, insigne etc. Acest Ordin este
contestat ca neavând nici un temei azi (vezi declaraţiile făcute la Radioteleviziunea
Română de Dan Lăzărescu — şeful lojei masonice din Bucureşti — în ziua de 28 mai
1995).