Interesul prea mare acordat unui simptom poate duce la creşterea

acestuia în intensitate.

IPOHONDRUL SAU „BOLNAVUL ÎNCHIPUIT”

Pacienţii care au o astfel de afecţiune sunt excesiv de preocupaţi de

boli, interpretează anumite semne sau semnale normale, fiziologice
ca fiind semne de boală şi merg de la un medic la altul nemulţumiţi,
furioşi, frustraţi că nu li se dă medicamentul corect.

Sunt pacienţi care sunt exagerat de atenţi la petele de pe piele, alţii la

zgomotele pe care le face propria inimă care bate prea repede sau prea încet,
alţii la zgomotele care se aud în abdomen, alţii la transpiraţie, etc. Deşi
investigaţiile medicale nu indică vreo boală, ei nu renunţă la temerile lor,
revin la alţi medici pentru că acei care le spun că nu au nimic „nu sunt
competenţi” şi nu prezintă încredere, şi nu pleacă decât cu un diagnostic, cu
o reţetă şi cu verdictul „bolnav”.

Bolnavii „închipuiţi” mai acuză cel mai adesea - ţiuituri în urechi, dureri de
cap, de spate, de inimă, de stomac, ameţeală, constipaţie; orice semn cât de
mic poate căpăta proporţii considerabile sau catastrofale.

Poate fi declanşată de moartea unui persoane apropiate sau de fobia unei

epidemii (cum este acum gripa „nouă”).

Boala în sine nu poate fi tratată, însă psihiatrii şi psihologii pot încerca să

corecteze anxietatea pe care o astfel de „boală” le creează pacientului dar şi
anturajului (familie, prieteni).

De cele mai multe ori aceşti pacienţi urmăresc anumite beneficii care sunt
generate de „boală”: consultaţii şi analize multiple, compasiune, atragerea
atenţiei, ascultare,medicamente, avantaje la servici dar şi în familie
(eliberarea de anumite responsabilităţi).