Dec.

Title: Emotional rehab

Emoţional rehab

***

Sunt o meduză, iar tu eşti cerul deasupra mării mele. În adâncul ei îmi dansez viaţa sub
privirile tale senine. Îmi arunci pe-ascuns raze calde de soare. În oglinda ta, strălucesc
precum un diamant. Veghezi asupra-mi. E de-ajuns încât să ştiu că sunt în cel mai sigur loc
din lume.

Sau eram, până ai aruncat peste mine furtuni să mă distrugă. Dansul meu perfect şi lin e-
acum o cursă împotriva morţii. Nu ştii că meduzele nu trăiesc în ape agitate? De ce m-ai
blestemat dacă nu ţi-am greşit cu nimic?

***

Te port în visele mele, unde lumea e un loc mai bun. Unde îmbrăţişările ţin la nesfârşit.
Acolo, fulgii de nea lasă urme de buze pe piele. Acolo, ploaia îţi spală orice rană. În lumea
mea, soarele îţi mângâie chipul şi îţi luminează privirea. Cine are nevoie de cotidian într-o
lume pierdută?

***

Te admir de pe vârful crestei. Eşti precum o pasăre cu aripi mari şi protectoare. Nu m-aş
sufoca o clipă în braţele-ţi infinite şi pline de tandreţe. Ochii tăi mari luminează noaptea, iar
adierea vântului te urmează pretutindeni. Dai sens tuturor lucrurilor din preajma ta. Cum e
oare posibil ca orice să capete sens, chiar în cele mai lipsite de sens decoruri? Şi toate
datorită ţie. Şi toate din cauza ta...

***

Author: Roxana Nasoi

1
Dec. 6

Title: Emotional rehab

Sunt luna, iar tu... tu nu eşti soarele. Nu, tu eşti izvorul cu sclipiri de argint. Şi în fiecare
noapte îmi strecor în linişte deplină razele doar pentru a atinge pietrele preţioase din inima
ta. Curios, n-ai lăsat pe nimeni să pună mâna peste sufletul tău. Dar m-ai lăsat pe mine. Ţi-
am ţinut în palmă cioburi de suflet. De ce? Poate... Poate că doar în razele mele, sufletul
tău e mai viu ca oricând? Şi poate pentru că doar în lumina mea inima îţi bate în unde
perfecte? Cine ştie...

***

Eu... Eu nu mai ştiu. Eu nu mai simt. Eu nu mai am sens nici în cele mai pline de sens
decoruri. Sunt o meduză sfâşiată de furtună şi aruncată pe o plajă pustie. Sunt o meduză
sfâşiată şi aruncată în apele peştilor răpitori. Sunt o meduză sfâşiată, pe jumătate vie şi
jumătate moartă.

Tu... Tu mai ştii ce vrei să devii? Te întreb, deşi ştiu că nu ai să-mi răspunzi vreodată. Tu
eşti un cer de toamnă, zdruncinat de furtuni. Tu eşti un cer de iarnă, acoperit de nori grei de
zăpadă. Tu eşti un cer lipsit de seninătate, fiindcă mi-ai distrus albastrul mării şi, odată cu
el, m-ai distrus şi pe mine.

Mi-am pierdut visele în cotidian. Paradisul s-a stins la fel de repede cum a apărut. În fond,
lumile pierdute sunt făcute să dispară pe vecie...

***

Creasta muntelui e acum pustie. Iar tu ţi-ai pierdut dreptul de a mai zbura. Aripile tale mari
şi protectoare s-au veştejit. Au devenit precum crengile uscate ale copacilor. Nu mă mai
îmbrăţişa, te rog. Încetează! Mă doare, îmi zgârii chipul inocent. Adierea vântului s-a
transformat într-o chemare a morţii. Prea mult zgomot, prea puţină linişte. Iar azi, în jurul
tău, totul este lipsit de sens...

***

Author: Roxana Nasoi

2
Dec. 6

Title: Emotional rehab

***

Luna a eclipsat,

căci s-a întors

cu spatele la tine

şi cu faţa la soare.

Izvorul a secat

şi dintr-ale sale

mărgăritare

s-au spulberat

o inimă

şi-un suflet.

Şi toate

fiindc-ai lăsat

să te atingă

o muritoare.

Mă doare,

Căci muritoarea

nu eram eu...

***

Author: Roxana Nasoi

3