FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

dimpotrivă. în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). dar. ciclul. Padeborn-MünchenWien-Zürich.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică.majoritatea repetiţiilor sunt simple. ca şi repetiţia. valoarea ei este uneori dublată de repetiţie.1.repetiţia este o figură a insistenţei.1. cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului. 4 Harald Fricke. - şi 2.în afară de poziţie şi formă. . Enumeraţia - - enumeraţia este. .2. dacă. antimetateză . anadiploza. repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă. Rüdiger Zymner. . Auflage. semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor.antiteză formală. dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. conjuncţiile sunt suprimate. 1993. Repetiţia din punctul de vedere al formei. Einführung in die Literaturwissenschaft. Ferdinand Schöningh. epanalepsa. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei). în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. sau asindetică. . o figură a insistenţei frecvent întâlnită. repetiţiile se remarcă prin conţinut.simploca. chiasmul (antimetabolă.se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) . - 2.1. enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică. chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 . 2.

2. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului.2. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt. Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice. Dragomirescu atrage atenţia. Marius Jucan. . fie la verbe. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei. verbul. 2. Figurile simplificării . de obicei. ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. N. .3. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat. Elipsa - - Gh.2. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire.elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului. 2.2.asindetul este legat de enumerare.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice. fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ. p.1. citându-l pe Kühner. 2. 1998. . 81. 43.2. . Figuri relaţionale .Inversiunea 5 6 Ibidem. Cluj-Napoca.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii. în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. p. Editura Dacia.

exprimă indignare. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite. comentariul nu se opreşte asupra antitezei. litota. îndoială. care. se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. fiind o problemă de atitudine. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia.4. personificarea şi metafora. categoria catacrezei. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). sarcasm. 3.aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. etc.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. nemulţumire. Epitetul . la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă. ironie. o atenţie aparte este acordată simbolului. sinecdocă.1. mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. 2. alte figuri de stil (hiperbolă. formulând întrebări. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul. Figuri intonaţionale . 3. metonimie. comparaţia.- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă.

. cele mai multe epitete sunt adjective. Reşiţa.de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite.. în scopuri estetice. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru.epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative.cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8.luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. p.datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil.ponderea este deţinută de determinările simple. - 3.aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7. 158. Dicţionarul figurilor de stil. câteva substantive. .pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare. p. personificatoare. cit. . . cit. p.2.. p. cel evocativ poate fi fizic sau moral. . 1998. Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte. 123. Tudor Vianu. N. . 164. Dragomirescu. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble. . .expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite. 45. .privitor la structura gramaticală.după natura elementului regent. majoritatea determină substantive. Spaţiul stilistic. Modus. . 10 Gh. . metaforice şi chiar simbolice. ed. antitetice. mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9. . Studii de stilistică. ed. 9 Ibidem. analiza poate releva epitetele sinestezice.

cit.există modalităţi diferite de construire a personificării.Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. cit. 236. p. determinări circumstanţiale. ca “schimbare de sens” (Ullmann). Metafora . comparaţiile sunt. are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. în general. cit.. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie. 52. . op. Personificarea . 14 Oswald Ducrot. ca abducţie (Peirce). .metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman). cit.ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat.3. din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. ed.prin extensie. .procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. Spaţiul stilistic. ed. 62. Dicţionarul figurilor de stil. precum şi unor vietăţi necuvântătoare12. Gh. N.la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13.. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3. 3. ca similitudine. . ci în combinaţie cu alte figuri de stil. cit. 13 Paul Magheru.4. . . se poate spune că. alegorie sau parabolă. 379. p.- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14. ed. prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. Dragomirescu.. p. ed. Spaţiul stilistic. p. din punct de vedere gramatical. cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. Jean-Marie Schaeffer. . 11 12 Paul Magheru.

simbolice. Grundbegriffe moderner Literaturtheorie. 379-381. se consideră că. cit. 316.4. verbale. Austin Warren. Jeremy Hawthorn. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem. 1967. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. 488 pagini. 199. ed.- - - - - după M. Bucureşti. p. Francke Verlag. R. Introducere în stilistica operei literare. p. 1990. 18 Groupe µ . Rene. 17 Wellek. În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. dacă sinecdoca este un trop simplu.1. Black ea pune în funcţie “o interacţiune”. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. . Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. metafora se constituie prin similaritate. Rhétorique de la poésie. se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale. Teoria literaturii. C. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. în special a metaforei propriu-zise. concrete. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. p. respectiv după M.. antropomorfizări. nominale. Éditions du Seuil. 384 p. 3. 19 Ştefan Munteanu. Paris. pentru animarea inanimatului.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19. Editura pentru Literatură Universală.26. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). Tübingen und Basel. Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15. Structura metaforei . dacă metonimia se bazează pe contiguitate.

Düsseldorf. ed. 39. 317-334. Christine Brooke-Rose. 489-501. XV. IV. din punct de vedere gramatical. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. metonimie. 1973. Bucureşti. “Metaforă. 1988. deşi după alţi autori. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl. 24 Mihaela Mancaş. cit.4. de pildă. metafora nu are o funcţie ornamentală. 21 Paul Magheru. Boris. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. prepoziţionale. Der metaphorische Prozeß. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială.- - - de adâncime a textului. p. Spaţiul stilistic. 23 Ibidem. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. comparaţie. Pädagogischer Verlag Schwann. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. Poetica. p. 1970. între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. p. Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă). 20 Mihaela Mancaş. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. p. 22 Werner Ingendahl. . implicite) şi metafore adjectivale24. Teoria literaturii. vol. p. 1973. Editura Univers. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă).2. ci una semnificantă şi cognitivă. 57. metafora nominală (construcţii genitivale. 25 Tomaşevski. 37. 3. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni.

Rüdiger Zymner. Wolfgang. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. ed. 26 27 Oswald Ducrot. Das sprachliche Kunstwerk. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text.. Jean-Marie Schaeffer. 1995. p. vol. Harald. Poetica..4. anul XL. 55-57. Eine Einführung in die Literaturwissenschaft. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate. Editura Tineretului. devin alegorii. în afară de această diversitate tipologică a metaforei. ed. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. cit. personificarea. Boris. ed. cit. Bucureşti. (1968). . 31 Eugeniu Speranţia. Fricke. În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. se observă alte două categorii distincte. cit. 28 Mihaela Mancaş. p. Teoria literaturii. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. op. 169 p.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. păstrând legătura cu sensul ei fictiv. I. dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională. 3. 381. Einführung in die Literaturwissenschaft. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. Iniţiere în poetică. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată. altele. “Metonimie. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. 30 Tomaşevski. cit. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28.3. în general. ea devine o figură de compoziţie. 29 Kayser. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. cit. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza. unele metafore se apropie de structura unei catacreze. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. ed.

1982. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj. simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36.6. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică. 1986.3. (Antologie Tel Quel 1960-1971). Cuza”. o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. simbolurile mitologice. Iaşi. unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii. Universitatea “Al. . Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. 36 Maria Pavel. simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile. devenind una din cheile lui. II. 1980. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea. 75. virtute etc. I. vol. Stilistică. simbolurile istorice. nobleţe. Spaţiul stilistic. termenul . Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. 32 33 Paul Magheru.32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat.5.). p. 75. Alte figuri de stil . cit. el se bazează pe un cumul de sensuri.dincolo de frumuseţea epitetului. 183. 159. curaj. Poetică. Bucureşti. p. după Michel Le Guern. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură. se pot întâlni: simbolurile religioase. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. a comparaţiei. Editura Univers. ed. a personificării. dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. 34 *** Pentru o teorie a textului. p. 35 Mihaela Mancaş. Ibidem.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic. 3. p.

op.- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic. 171. p. 37 Georgeta Corniţă. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. însă. manifestându-se mai degrabă izolat. Ironia este o problemă de atitudine. aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic. până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. . abia perceptibilă. faţă de figurile de stil menţionate.. cit. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful