FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

dacă.repetiţia este o figură a insistenţei.majoritatea repetiţiilor sunt simple.în afară de poziţie şi formă. . . semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor. antimetateză . valoarea ei este uneori dublată de repetiţie. dar. cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului. Padeborn-MünchenWien-Zürich. Einführung in die Literaturwissenschaft. dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. ciclul. în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). ca şi repetiţia.antiteză formală. în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă. - şi 2. repetiţiile se remarcă prin conţinut. o figură a insistenţei frecvent întâlnită.1. Ferdinand Schöningh.1.2. conjuncţiile sunt suprimate.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică. Auflage. 4 Harald Fricke. sau asindetică. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei). Enumeraţia - - enumeraţia este.simploca. dimpotrivă. Rüdiger Zymner. - 2. Repetiţia din punctul de vedere al formei.1. 1993. chiasmul (antimetabolă. epanalepsa. anadiploza. chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 . 2. .se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) . . enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică.

Dragomirescu atrage atenţia.2.2. p.2. Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile. 43.Inversiunea 5 6 Ibidem. . 2. Cluj-Napoca. Figuri relaţionale . fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ. verbul. în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. 2. de obicei.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei.asindetul este legat de enumerare. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt. Marius Jucan. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire. Figurile simplificării .2. fie la verbe. citându-l pe Kühner. . ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. 81.elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului. . 2.2. Editura Dacia.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice. .1. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice. Elipsa - - Gh.3. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat. N. p. 1998.

comparaţia. 3. nemulţumire. Figuri intonaţionale . la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă. formulând întrebări. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia. categoria catacrezei. metonimie. etc. comentariul nu se opreşte asupra antitezei. fiind o problemă de atitudine. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. exprimă indignare. care. Epitetul . se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul. litota. sarcasm. alte figuri de stil (hiperbolă. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical. ironie. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). o atenţie aparte este acordată simbolului.aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. îndoială.- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă. mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite. sinecdocă.1. 3.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. 2.4. personificarea şi metafora.

. antitetice. p.. - 3. în scopuri estetice. cit.. . analiza poate releva epitetele sinestezice. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble. 164. Modus. 45.pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare.de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite. . . metaforice şi chiar simbolice. .epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul.ponderea este deţinută de determinările simple. cit.după natura elementului regent. ed.cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8. . 9 Ibidem. Reşiţa. p.2.expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite. ed. Dragomirescu.aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7. cel evocativ poate fi fizic sau moral. . p. Dicţionarul figurilor de stil.privitor la structura gramaticală.datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative. 158. N. personificatoare. 1998. 10 Gh. p. .luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. majoritatea determină substantive. . Tudor Vianu. . . Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte. câteva substantive. 123. . mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9. Spaţiul stilistic. Studii de stilistică. cele mai multe epitete sunt adjective. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru.

Jean-Marie Schaeffer. în general. Spaţiul stilistic. p. 14 Oswald Ducrot. comparaţiile sunt.. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie. N. ed. precum şi unor vietăţi necuvântătoare12.- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil. Metafora . din punct de vedere gramatical.ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat. din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. 379. ci în combinaţie cu alte figuri de stil. ca abducţie (Peirce).procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. . cit. . ca similitudine. ed.există modalităţi diferite de construire a personificării. . p. determinări circumstanţiale. . 3. 52. ed. p. cit. se poate spune că. cit. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3.4. cit.. 236.prin extensie. . op. Dragomirescu.Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. 62. . alegorie sau parabolă.metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman).. ca “schimbare de sens” (Ullmann). Personificarea . Gh. cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. cit. Dicţionarul figurilor de stil. . ed. Spaţiul stilistic. p.3. 11 12 Paul Magheru. 13 Paul Magheru.la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14.

Rene.. Editura pentru Literatură Universală. 1967. cit. 379-381. Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15. În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. 488 pagini. Éditions du Seuil. pentru animarea inanimatului. nominale. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19. Grundbegriffe moderner Literaturtheorie. metafora se constituie prin similaritate. p. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. 316. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. ed. Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale. R. se consideră că. Austin Warren. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. p.1. în special a metaforei propriu-zise.26. Tübingen und Basel. 384 p. Rhétorique de la poésie. 17 Wellek. Bucureşti. Structura metaforei . Paris.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). antropomorfizări. dacă metonimia se bazează pe contiguitate.4. verbale. .- - - - - după M. Francke Verlag. C. respectiv după M. 3. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem. Teoria literaturii. 1990. Jeremy Hawthorn. concrete. dacă sinecdoca este un trop simplu. p. simbolice. Black ea pune în funcţie “o interacţiune”. 199. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. Introducere în stilistica operei literare. 19 Ştefan Munteanu. 18 Groupe µ .

vol. comparaţie. Düsseldorf. deşi după alţi autori. Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă). ed. Christine Brooke-Rose. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. 3. între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. 21 Paul Magheru. implicite) şi metafore adjectivale24. Teoria literaturii. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni. Spaţiul stilistic. metafora nominală (construcţii genitivale. Poetica. 37. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. Der metaphorische Prozeß.2. ci una semnificantă şi cognitivă. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl. Bucureşti.- - - de adâncime a textului. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. cit. . în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. 22 Werner Ingendahl. p. p. 317-334. p. 39. 489-501. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală.4. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială. Pädagogischer Verlag Schwann. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă). 25 Tomaşevski. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. p. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. 20 Mihaela Mancaş. XV. prepoziţionale. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. Boris. din punct de vedere gramatical. 1988. 1973. metafora nu are o funcţie ornamentală. 1973. 23 Ibidem. 24 Mihaela Mancaş. metonimie. IV. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. de pildă. Editura Univers. 1970. 57. “Metaforă. p.

29 Kayser.. ed. cit. păstrând legătura cu sensul ei fictiv. în general. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. 30 Tomaşevski.3. 3. altele. . Eine Einführung in die Literaturwissenschaft. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. în afară de această diversitate tipologică a metaforei. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. cit. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. p. ea devine o figură de compoziţie. ed. 169 p. personificarea. 31 Eugeniu Speranţia. “Metonimie. anul XL. 381.. cit. Jean-Marie Schaeffer. se observă alte două categorii distincte. Harald. devin alegorii. ed.4. ed. vol. Bucureşti. 55-57. Poetica. Rüdiger Zymner. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. 1995. dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională. Teoria literaturii. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text. cit. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate. Editura Tineretului. Boris. (1968). Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28. op. Wolfgang. Einführung in die Literaturwissenschaft.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. Fricke. 26 27 Oswald Ducrot. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. unele metafore se apropie de structura unei catacreze. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată. Iniţiere în poetică. p. I. 28 Mihaela Mancaş. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. cit. Das sprachliche Kunstwerk. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza.

p. simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile.5.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic. virtute etc. el se bazează pe un cumul de sensuri. vol.). I. II. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. Universitatea “Al. 75. 75. termenul . unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii. simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36.32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat. Ibidem. Editura Univers. Poetică. 34 *** Pentru o teorie a textului. ed. Spaţiul stilistic. 1980. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură. 35 Mihaela Mancaş. Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. 3. . dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. Cuza”. Bucureşti. simbolurile istorice. (Antologie Tel Quel 1960-1971).3. p. Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. 183. 32 33 Paul Magheru. a comparaţiei. Alte figuri de stil . curaj. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj. 1986. 36 Maria Pavel. după Michel Le Guern. simbolurile mitologice. Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. devenind una din cheile lui. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea. 159. Iaşi.dincolo de frumuseţea epitetului. o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. cit. nobleţe. a personificării. p. se pot întâlni: simbolurile religioase. p. 1982. Stilistică. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică.6.

până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. manifestându-se mai degrabă izolat. cit. faţă de figurile de stil menţionate.- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic.. 171. p. . 37 Georgeta Corniţă. aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic. însă. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere. abia perceptibilă. Ironia este o problemă de atitudine. op.