FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

simploca. 1993. valoarea ei este uneori dublată de repetiţie. chiasmul (antimetabolă. Einführung in die Literaturwissenschaft. 4 Harald Fricke. dimpotrivă. semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor. Ferdinand Schöningh. dar. Rüdiger Zymner.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică. anadiploza. conjuncţiile sunt suprimate. antimetateză . sau asindetică. Padeborn-MünchenWien-Zürich. Auflage. în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). repetiţiile se remarcă prin conţinut. - şi 2. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei). repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă. cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului.1.1. Enumeraţia - - enumeraţia este.antiteză formală.în afară de poziţie şi formă.se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) . ca şi repetiţia. o figură a insistenţei frecvent întâlnită.1. în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. Repetiţia din punctul de vedere al formei. epanalepsa. 2.repetiţia este o figură a insistenţei. - 2. . chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 . . . dacă. ciclul. dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică.majoritatea repetiţiilor sunt simple. .2.

2. N.1. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice. de obicei. fie la verbe. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei.2. fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ.2. 43. Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire. 2. ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. 81. 2. . Cluj-Napoca. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului.3.2. Elipsa - - Gh. .2. Figurile simplificării . în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. p. Dragomirescu atrage atenţia. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat. verbul. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt. Editura Dacia. p. citându-l pe Kühner.2.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice. Marius Jucan.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii.Inversiunea 5 6 Ibidem.elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului.asindetul este legat de enumerare. . 1998. Figuri relaţionale . .

se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. 3. sarcasm. formulând întrebări. care.4. la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă. exprimă indignare. etc. 2. 3. alte figuri de stil (hiperbolă. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite. nemulţumire. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical. litota. îndoială. sinecdocă. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. Figuri intonaţionale . comentariul nu se opreşte asupra antitezei. metonimie. personificarea şi metafora. ironie. categoria catacrezei.- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă.1. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. comparaţia. o atenţie aparte este acordată simbolului. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia.aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. fiind o problemă de atitudine.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. Epitetul .

158. Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte. .epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul. Dragomirescu. .aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7.de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite. Reşiţa. cit.pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare. . 1998. ed. ed. 164. cele mai multe epitete sunt adjective. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru. . p. metaforice şi chiar simbolice. . Tudor Vianu.datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil.2. în scopuri estetice. 45. antitetice. câteva substantive.. . . 10 Gh. p. mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9.luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. . majoritatea determină substantive. Spaţiul stilistic. analiza poate releva epitetele sinestezice.ponderea este deţinută de determinările simple. N.privitor la structura gramaticală. .cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8. personificatoare. p. Modus. cit. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble. . - 3. 9 Ibidem.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative. Studii de stilistică. 123. Dicţionarul figurilor de stil.expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite. cel evocativ poate fi fizic sau moral.după natura elementului regent. p. . ..

comparaţiile sunt. p. . cit. din punct de vedere gramatical. 379. Jean-Marie Schaeffer. . op. din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. cit. p.există modalităţi diferite de construire a personificării. 3. ed. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie. ed. cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. alegorie sau parabolă. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3. ed.prin extensie.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14. ca “schimbare de sens” (Ullmann).la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13. Spaţiul stilistic.ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat.- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil. 52. ed. p. determinări circumstanţiale.4.. cit. în general. 14 Oswald Ducrot. Dicţionarul figurilor de stil. 13 Paul Magheru.procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. . ..Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. precum şi unor vietăţi necuvântătoare12. Spaţiul stilistic. se poate spune că.. N. are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. cit. cit. p. 11 12 Paul Magheru. . 236. prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. Metafora . . . 62. ca similitudine. Gh.metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman). Dragomirescu. ci în combinaţie cu alte figuri de stil. Personificarea .3. ca abducţie (Peirce).

Grundbegriffe moderner Literaturtheorie. C. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. cit. 1967. 17 Wellek. 199. p. Editura pentru Literatură Universală. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. verbale. p. 18 Groupe µ . concrete. Jeremy Hawthorn. Teoria literaturii. Structura metaforei .. În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. Black ea pune în funcţie “o interacţiune”. 19 Ştefan Munteanu. Introducere în stilistica operei literare. Éditions du Seuil. Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15.1. 384 p. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. 3. Francke Verlag. Austin Warren. se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale. Rhétorique de la poésie. R. 1990. 316. p. Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. ed. antropomorfizări.- - - - - după M. Rene. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). Bucureşti. 488 pagini. în special a metaforei propriu-zise. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. Tübingen und Basel. metafora se constituie prin similaritate.26. 379-381. dacă sinecdoca este un trop simplu. se consideră că. Paris. pentru animarea inanimatului. . dacă metonimia se bazează pe contiguitate. simbolice.4. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. respectiv după M. nominale. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19.

3. ci una semnificantă şi cognitivă.2. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală. Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă). metafora nominală (construcţii genitivale. de pildă. Teoria literaturii. p. 39. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. Editura Univers. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. Pädagogischer Verlag Schwann. 22 Werner Ingendahl. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. Bucureşti.4. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială. 1973. 21 Paul Magheru. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni. . ed. în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. cit. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. deşi după alţi autori. p. prepoziţionale. Düsseldorf. 1988. implicite) şi metafore adjectivale24. vol. 1973. între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. 20 Mihaela Mancaş. Poetica. 37. Der metaphorische Prozeß. p. 489-501. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. din punct de vedere gramatical. Spaţiul stilistic. 57. 25 Tomaşevski. 24 Mihaela Mancaş. 23 Ibidem. 1970. p. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă). “Metaforă. 317-334. p. Boris. comparaţie. IV. metonimie.- - - de adâncime a textului. Christine Brooke-Rose. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. metafora nu are o funcţie ornamentală. XV.

ed. . Eine Einführung in die Literaturwissenschaft. Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28. 381. 28 Mihaela Mancaş.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. cit. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. (1968). 26 27 Oswald Ducrot. Boris. ea devine o figură de compoziţie. cit. Teoria literaturii. p. dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza. ed. Jean-Marie Schaeffer. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. Poetica. op. 31 Eugeniu Speranţia. cit.. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. 55-57. altele. cit. Einführung in die Literaturwissenschaft. “Metonimie. în general. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. personificarea. păstrând legătura cu sensul ei fictiv. vol. devin alegorii. Das sprachliche Kunstwerk. cit.4. I. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. 169 p. 30 Tomaşevski. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text. se observă alte două categorii distincte. Wolfgang. unele metafore se apropie de structura unei catacreze. În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. ed. Iniţiere în poetică.3. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. Rüdiger Zymner. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. ed. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. Editura Tineretului. 1995. Bucureşti. Fricke. în afară de această diversitate tipologică a metaforei.. Harald. 3. p. anul XL. 29 Kayser.

32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat. cit.3.dincolo de frumuseţea epitetului. virtute etc. dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. vol. Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. 3. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. curaj. 1982. ed. 75. Bucureşti. 32 33 Paul Magheru. termenul . simbolurile mitologice. p. p. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică. 183. după Michel Le Guern. (Antologie Tel Quel 1960-1971).5. 35 Mihaela Mancaş. se pot întâlni: simbolurile religioase. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic. o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. 1980. nobleţe. Ibidem. Cuza”. a personificării. 159. II. p. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj. Iaşi. a comparaţiei. simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36. Alte figuri de stil . Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. 36 Maria Pavel. Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. el se bazează pe un cumul de sensuri. 1986. Stilistică.). simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile. unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii. Poetică. . simbolurile istorice. devenind una din cheile lui.6. Spaţiul stilistic. Editura Univers. Universitatea “Al. 75. I. 34 *** Pentru o teorie a textului. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea. p.

- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic. manifestându-se mai degrabă izolat. 37 Georgeta Corniţă. op. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere. faţă de figurile de stil menţionate. 171. cit. aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic. însă. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. Ironia este o problemă de atitudine.. abia perceptibilă. până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. . p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful