FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

o figură a insistenţei frecvent întâlnită. Repetiţia din punctul de vedere al formei. chiasmul (antimetabolă. repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă.simploca. valoarea ei este uneori dublată de repetiţie. Ferdinand Schöningh.1. ca şi repetiţia. . - şi 2. . - 2. anadiploza. . semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor.în afară de poziţie şi formă. 1993. Enumeraţia - - enumeraţia este.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică. dimpotrivă. antimetateză . ciclul.repetiţia este o figură a insistenţei. repetiţiile se remarcă prin conţinut. epanalepsa. dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului.2. enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică. 4 Harald Fricke. . conjuncţiile sunt suprimate.majoritatea repetiţiilor sunt simple. Padeborn-MünchenWien-Zürich. în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). 2. Auflage. sau asindetică. chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 . în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei). dacă.1.antiteză formală. dar.se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) . Einführung in die Literaturwissenschaft. Rüdiger Zymner.1.

elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice.Inversiunea 5 6 Ibidem. Cluj-Napoca. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului. .2. 1998. N. 81. . fie la verbe.2. citându-l pe Kühner. p.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei. fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt. Figurile simplificării . . ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. de obicei.2. 43. p.3. verbul. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice. Editura Dacia.2. 2. 2. Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire. Marius Jucan. 2. în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. Elipsa - - Gh.2. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat.1.asindetul este legat de enumerare. Figuri relaţionale . Dragomirescu atrage atenţia. .

aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). metonimie. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. personificarea şi metafora. care. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia. fiind o problemă de atitudine. Epitetul .1. îndoială. comentariul nu se opreşte asupra antitezei.4. 3. exprimă indignare. 2. 3. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite.- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă. nemulţumire. ironie. la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă. litota. sinecdocă. Figuri intonaţionale . comparaţia. o atenţie aparte este acordată simbolului. etc. categoria catacrezei. se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. alte figuri de stil (hiperbolă. sarcasm. formulând întrebări.

epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul. . 10 Gh. . . Modus. . 45. .2. Spaţiul stilistic. cit.cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8.luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. metaforice şi chiar simbolice. Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte. 123. mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9. Studii de stilistică. cele mai multe epitete sunt adjective. Tudor Vianu. ed. p. Reşiţa. analiza poate releva epitetele sinestezice. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru. 158.ponderea este deţinută de determinările simple. - 3.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative. în scopuri estetice. cit. 164. Dragomirescu. personificatoare. . p. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble.expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite. 1998. . Dicţionarul figurilor de stil. antitetice.de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite. .datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil. . ed. câteva substantive. 9 Ibidem. p. .după natura elementului regent..pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare. p. .privitor la structura gramaticală. cel evocativ poate fi fizic sau moral. . N. majoritatea determină substantive..aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7.

p. Spaţiul stilistic. ed. op. . 14 Oswald Ducrot. Metafora .3. ca “schimbare de sens” (Ullmann). cit. ca abducţie (Peirce). cit. se poate spune că.Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. p. p.procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. cit. p.4. ci în combinaţie cu alte figuri de stil. 3.. în general.. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3.- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil. N. 62. ca similitudine.metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman). Dicţionarul figurilor de stil. 11 12 Paul Magheru. .la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie. 52. alegorie sau parabolă. 379.prin extensie.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14. . Personificarea . comparaţiile sunt.există modalităţi diferite de construire a personificării. cit. Dragomirescu. prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. ed.. 13 Paul Magheru. din punct de vedere gramatical. cit. . Spaţiul stilistic. . ed. ed.ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat. cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. . din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. determinări circumstanţiale. . precum şi unor vietăţi necuvântătoare12. Jean-Marie Schaeffer. 236. Gh.

Bucureşti. Austin Warren. 19 Ştefan Munteanu. p. ed. dacă metonimia se bazează pe contiguitate. 199. concrete. se consideră că. Éditions du Seuil. metafora se constituie prin similaritate. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. Grundbegriffe moderner Literaturtheorie. nominale. 1967. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. în special a metaforei propriu-zise.1. Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15. Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. 1990. verbale. 384 p. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem. Editura pentru Literatură Universală. Jeremy Hawthorn. 316. 3. simbolice. R. 379-381.26. Paris. 17 Wellek. dacă sinecdoca este un trop simplu. În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. C. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. cit. Rene. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19. pentru animarea inanimatului. Introducere în stilistica operei literare. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). Structura metaforei . Teoria literaturii. . se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale. respectiv după M. Francke Verlag. p..- - - - - după M. p. Tübingen und Basel. Black ea pune în funcţie “o interacţiune”.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental.4. Rhétorique de la poésie. antropomorfizări. 18 Groupe µ . 488 pagini.

între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. Boris. p. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală. .- - - de adâncime a textului. deşi după alţi autori. metafora nominală (construcţii genitivale. Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă).2. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. 3. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. p. “Metaforă. vol. comparaţie. IV. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială. 1973. p. Der metaphorische Prozeß. 22 Werner Ingendahl. Pädagogischer Verlag Schwann. 489-501. Spaţiul stilistic. 25 Tomaşevski. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni. Bucureşti. implicite) şi metafore adjectivale24. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. 39. 1988. Christine Brooke-Rose. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. 57. cit. ed. de pildă. 37. 20 Mihaela Mancaş. metonimie. Editura Univers. 317-334. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. XV. ci una semnificantă şi cognitivă. în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. Poetica. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă). metafora nu are o funcţie ornamentală. 24 Mihaela Mancaş. Teoria literaturii. 1970. din punct de vedere gramatical. prepoziţionale. p. Düsseldorf. p.4. 21 Paul Magheru. 23 Ibidem. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. 1973.

55-57. păstrând legătura cu sensul ei fictiv. Jean-Marie Schaeffer. personificarea. (1968). Das sprachliche Kunstwerk. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. “Metonimie. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. cit. op. se observă alte două categorii distincte. cit. Wolfgang. Bucureşti. anul XL. I. altele. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. 26 27 Oswald Ducrot. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. 31 Eugeniu Speranţia. cit. Teoria literaturii. Harald. Rüdiger Zymner. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text. p. Fricke. 169 p.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. 29 Kayser. în general. 30 Tomaşevski. Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28. în afară de această diversitate tipologică a metaforei. 1995. Iniţiere în poetică. ea devine o figură de compoziţie. 28 Mihaela Mancaş. Einführung in die Literaturwissenschaft. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională.. ed. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate.3. Boris. ed. ed. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. vol. cit. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. ed. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. . 381. p. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza. Poetica. Eine Einführung in die Literaturwissenschaft.. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată.4. cit. Editura Tineretului. unele metafore se apropie de structura unei catacreze. 3. devin alegorii.

Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. termenul . simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile. curaj. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj.dincolo de frumuseţea epitetului. ed. Spaţiul stilistic. nobleţe. dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. se pot întâlni: simbolurile religioase. p. Alte figuri de stil . Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. 32 33 Paul Magheru. 1982. 34 *** Pentru o teorie a textului. 75. simbolurile istorice. 36 Maria Pavel. 35 Mihaela Mancaş. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică. Iaşi. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură. el se bazează pe un cumul de sensuri.6.). Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. vol. Poetică. după Michel Le Guern. a comparaţiei. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. a personificării. 3. Cuza”.32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat. . I. 75. devenind una din cheile lui. p. p. p. cit. 1980. virtute etc. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea. II.3. Universitatea “Al. Stilistică. 1986.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic. simbolurile mitologice. unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii.5. 159. Bucureşti. Editura Univers. (Antologie Tel Quel 1960-1971). o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36. Ibidem. 183.

cit. însă. până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. op. 171. p.. abia perceptibilă. 37 Georgeta Corniţă. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere. Ironia este o problemă de atitudine. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. . faţă de figurile de stil menţionate. aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic.- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic. manifestându-se mai degrabă izolat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful