P. 1
Figuri de stil

Figuri de stil

|Views: 4,477|Likes:
Published by mariusika90

More info:

Published by: mariusika90 on Dec 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/19/2015

pdf

text

original

FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

sau asindetică.1. - şi 2. 1993. epanalepsa. Auflage. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei). dacă. antimetateză . cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului.în afară de poziţie şi formă.repetiţia este o figură a insistenţei. în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. Rüdiger Zymner.majoritatea repetiţiilor sunt simple. o figură a insistenţei frecvent întâlnită. dimpotrivă. chiasmul (antimetabolă.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică. repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă. dar. 4 Harald Fricke. . în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor. chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 .antiteză formală. Einführung in die Literaturwissenschaft.2. conjuncţiile sunt suprimate.1. . Repetiţia din punctul de vedere al formei.1. Enumeraţia - - enumeraţia este. ca şi repetiţia.simploca. enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică. - 2. Ferdinand Schöningh. . Padeborn-MünchenWien-Zürich. 2. . anadiploza. valoarea ei este uneori dublată de repetiţie. repetiţiile se remarcă prin conţinut. ciclul.se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) .

p. 1998. citându-l pe Kühner. .Inversiunea 5 6 Ibidem. Marius Jucan. . fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ.2. Elipsa - - Gh.2. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt. 2. 2.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii. Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile.3. 2.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice.1. ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. Cluj-Napoca. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat. . Figurile simplificării . N. Figuri relaţionale .asindetul este legat de enumerare. de obicei.elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului.2. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului. p. Dragomirescu atrage atenţia. verbul. Editura Dacia. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire.2.2. 81. 43. fie la verbe. în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei. .

comparaţia. se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. categoria catacrezei. etc. fiind o problemă de atitudine. Epitetul .- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia. sarcasm. exprimă indignare. formulând întrebări. nemulţumire. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul.aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. Figuri intonaţionale .4. metonimie. sinecdocă. personificarea şi metafora. care. îndoială. o atenţie aparte este acordată simbolului.1. comentariul nu se opreşte asupra antitezei. 3.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. 3. alte figuri de stil (hiperbolă. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. litota. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite. mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). ironie. la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă. 2.

antitetice.aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7. . Studii de stilistică. 9 Ibidem. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble.privitor la structura gramaticală. . 45.ponderea este deţinută de determinările simple. .de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite. Tudor Vianu. Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte. câteva substantive.2. Spaţiul stilistic. p. . .pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare. 10 Gh. - 3. majoritatea determină substantive.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative.după natura elementului regent. metaforice şi chiar simbolice. cele mai multe epitete sunt adjective.luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. N. ed. 1998. Modus. p. p. în scopuri estetice. 158. mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9. ed. personificatoare. cit. cit. 164. Dragomirescu. . . p. Dicţionarul figurilor de stil..epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul. 123. . Reşiţa. cel evocativ poate fi fizic sau moral.datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil.. . . . analiza poate releva epitetele sinestezice.expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite.cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8. .

. Jean-Marie Schaeffer.. se poate spune că. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie.. Dicţionarul figurilor de stil.metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman). . prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. cit.prin extensie. p. p. cit. cit. 13 Paul Magheru. Dragomirescu. în general. p. Gh. 52. ed. 379. Spaţiul stilistic. 14 Oswald Ducrot.la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3. . . op.. 236. ca “schimbare de sens” (Ullmann). cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. 3. ed.ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat. cit. Personificarea . . ed.există modalităţi diferite de construire a personificării. ca similitudine.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14. ed. comparaţiile sunt.procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. precum şi unor vietăţi necuvântătoare12. ca abducţie (Peirce). din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. 11 12 Paul Magheru. Spaţiul stilistic. p. .- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil. .3. 62. din punct de vedere gramatical. cit. N. determinări circumstanţiale. ci în combinaţie cu alte figuri de stil. Metafora .Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. alegorie sau parabolă.4.

Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. pentru animarea inanimatului. metafora se constituie prin similaritate.1. Grundbegriffe moderner Literaturtheorie.26. C. antropomorfizări. Éditions du Seuil. Jeremy Hawthorn. 18 Groupe µ . 1990. dacă metonimia se bazează pe contiguitate. Introducere în stilistica operei literare. Rhétorique de la poésie. Structura metaforei . cit. Bucureşti. dacă sinecdoca este un trop simplu. 1967. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. Tübingen und Basel. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. . 3. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental. concrete. Editura pentru Literatură Universală. p. în special a metaforei propriu-zise. respectiv după M. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19. Francke Verlag. 488 pagini. În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. 384 p. 19 Ştefan Munteanu. 17 Wellek. ed. verbale. simbolice. se consideră că. nominale.- - - - - după M. Teoria literaturii.4. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). p. 379-381. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. Rene. Paris. R. 316. Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem.. 199. Austin Warren. Black ea pune în funcţie “o interacţiune”. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. p.

cit. metafora nu are o funcţie ornamentală. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă).2. Poetica. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. ci una semnificantă şi cognitivă. 1973. 37. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială. între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. deşi după alţi autori. p. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. din punct de vedere gramatical. 1988. 3. p.- - - de adâncime a textului. 24 Mihaela Mancaş. . Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă). de pildă. 57. ed. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. Boris. Düsseldorf. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl.4. metafora nominală (construcţii genitivale. XV. Editura Univers. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. 489-501. 20 Mihaela Mancaş. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. p. 1970. IV. Christine Brooke-Rose. “Metaforă. 22 Werner Ingendahl. 39. Pädagogischer Verlag Schwann. implicite) şi metafore adjectivale24. prepoziţionale. Der metaphorische Prozeß. comparaţie. în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. p. 25 Tomaşevski. Teoria literaturii. 317-334. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală. metonimie. 23 Ibidem. vol. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. Spaţiul stilistic. 21 Paul Magheru. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. p. 1973. Bucureşti.

Eine Einführung in die Literaturwissenschaft. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. Rüdiger Zymner. Iniţiere în poetică.3. se observă alte două categorii distincte. ea devine o figură de compoziţie. I. 30 Tomaşevski. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. p. ed. În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. 28 Mihaela Mancaş. Harald. Einführung in die Literaturwissenschaft. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. ed.. anul XL. 29 Kayser. 1995. în afară de această diversitate tipologică a metaforei.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. 55-57. devin alegorii. Editura Tineretului. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza. Das sprachliche Kunstwerk. vol. altele. Jean-Marie Schaeffer. cit. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text. cit. “Metonimie. în general. op. 3. 26 27 Oswald Ducrot. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. unele metafore se apropie de structura unei catacreze.4. ed. cit. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. personificarea. 169 p. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată. (1968). dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. Wolfgang. Fricke. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. 31 Eugeniu Speranţia. Poetica. Boris. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. cit. cit. Bucureşti.. 381. Teoria literaturii. păstrând legătura cu sensul ei fictiv. Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28. ed. . p.

p. 75. simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile. a comparaţiei. o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. Poetică.). termenul . simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36. . nobleţe. se pot întâlni: simbolurile religioase. Spaţiul stilistic. I. Cuza”. 32 33 Paul Magheru. Iaşi.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic.3. p. p. Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. 75. Universitatea “Al. simbolurile mitologice. (Antologie Tel Quel 1960-1971). după Michel Le Guern. Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. virtute etc. 1980. Bucureşti. 183. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. el se bazează pe un cumul de sensuri. 36 Maria Pavel. 35 Mihaela Mancaş.5. ed. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică. curaj. 159. Stilistică. dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. 34 *** Pentru o teorie a textului. unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii. Alte figuri de stil . simbolurile istorice. Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. 1982. 1986. 3. a personificării.dincolo de frumuseţea epitetului. vol. devenind una din cheile lui.32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat. p. cit. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj. II. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea.6. Ibidem. Editura Univers.

aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic.. faţă de figurile de stil menţionate. manifestându-se mai degrabă izolat. însă. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere. p. 37 Georgeta Corniţă. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. . până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. cit.- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic. 171. op. abia perceptibilă. Ironia este o problemă de atitudine.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->