FIGURI STILISTICE ÎN PRESĂ 1. FIGURI FONOLOGICE - RIMA Mihaela Mancaş,1, consideră rima o figură de sunet.

- “o potrivire muzicală, eufonică, a sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată”2. - rima se încadrează între figurile fonologice alături de aliteraţie, asonanţă, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopă, afereză, apocopă, proteză etc. - din perspectiva formei, reprezintă operaţia care alterează expresia, continuitatea fonică sau grafică a mesajului. - o asemenea figură fonologică are la bază pe de o parte repetiţia, aşa cum observa şi Roman Jakobson3. - are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinaţii fonologice ea determină un efect al insistenţei care este amplificat de cel al simetriei. - în presă rima este întâlnită în titluri şi are valoare expresivă
-

2. FIGURI MORFOSINTACTICE
-

-

analiza figurilor morfosintactice are în vedere tocmai valoarea stilistică a părţilor de vorbire şi a structurilor sintactice. aici se încadrează figurile insistenţei, figurile relaţionale şi figurile intonaţionale.

2.1. Figurile insistenţei

1

Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. 2 Georgeta Corniţă, op. cit., p. 160-161. 3 Roman Jakobson, “Lingvistică şi poetică” în: Probleme de stilistică. Culegere de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1963, pag. 108.

în cea de-a doua parte) şi refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora). în care cuvintele primei părţi sunt reluate simetric în ordine inversă. . epanalepsa. conjuncţiile sunt suprimate.repetiţia este o figură a insistenţei. Repetiţia din punctul de vedere al formei. .1. Ferdinand Schöningh. semnificaţia şi valoarea acestei figuri de stil diferă în funcţie de scopul urmărit de autor. ciclul. chiasmul paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetiţiei4 . Enumeraţia - - enumeraţia este. dimpotrivă. 4 Harald Fricke.2.în afară de poziţie şi formă. poate apare şi antanaclaza (joc al polisemiei şi omonimiei).simploca. . dacă. Auflage.scopul repetiţiei este de a asigura densitate semantică. Padeborn-MünchenWien-Zürich.1. Einführung in die Literaturwissenschaft. chiasmul (antimetabolă. - 2. dacă insistenţa este marcată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor. anadiploza. sau asindetică. dar. antimetateză . .se remarcă aşezarea la început (anaforă) şi la sfârşit (epiforele) . enunţarea succesivă a elementelor poate fi polisindetică. ca şi repetiţia. cercetarea amănunţită a demonstrat că valoarea stilistică a acestor construcţii se relevă mai ales prin integrarea lor în semnificaţia globală a textului.majoritatea repetiţiilor sunt simple. o figură a insistenţei frecvent întâlnită.antiteză formală. repetiţiile se remarcă prin conţinut. 1993. 2. Rüdiger Zymner. repetiţiile sunt de obicei imediate şi mai rar la distanţă. valoarea ei este uneori dublată de repetiţie. - şi 2.1.

Marius Jucan.2. citându-l pe Kühner.2. Fascinaţia ficţiunii sau despre retorica elipsei. că elipsa nu înseamnă atât omisiunea unui cuvânt.2.2.1.2. dacă elipsa este privită ca “o figură de construcţie prin sustragere”6 în presă este eliminat. 2. Cluj-Napoca. . Asindetul - - s-a constatat că se întâlnesc enumerări din care sunt omise conjuncţiile. în câteva cazuri lipsa conectorilor marchează o simplificare. p.cu valoare stilistică sunt structurile asindetice sau eliptice. 2. N. 43.asindetul este legat de enumerare.elipsa este prezentă mai ales la nivelul verbului. Figuri relaţionale . Figurile simplificării . 1998. verbul. în afară de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie şi suprimarea altor părţi de vorbire.Inversiunea 5 6 Ibidem. Dragomirescu atrage atenţia. . fiindcă se remarcă în cadrul înşiruirii elementelor unui enunţ.pentru a susţine dinamismul exprimării autorul renunţă fie la conjuncţii. Elipsa - - Gh. fie la verbe. p. 81.3. . de obicei. Editura Dacia. . 2. asindetul susţinând dinamismul exprimării şi simbolistica textului. ci mai degrabă o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:5 la fel ca şi asindetul. elipsa poate fi punctul de plecare în analiza semnificaţiilor simbolice.

3. fiind o problemă de atitudine. îndoială. se poate conchide că rolul inversiunii este un “mise en relief” cu implicaţii stilistice şi cu reverberaţii în toată structura textului. sinecdocă. 2. care. Figuri intonaţionale . Epitetul . alte figuri de stil (hiperbolă. litota.aici se încadrează folosirea invocaţiei retorice şi a interogaţiilor retorice care. ironie. formulând întrebări. personificarea şi metafora. exprimă indignare. comentariul nu se opreşte asupra antitezei. FIGURI SEMANTICE - - - la nivel semantic atrag atenţia în special figurile analogiei cu precădere epitetul.- - pentru a pune în evidenţă simboluri sau pentru a crea alte valori expresivă. se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor în cadrul enunţului afectând topica acestuia. 3. categoria catacrezei.4. mai ales prin evidenţierea valorii stilistice a antonimelor fără a i se dedica un capitol special se face frecvent trimiterea la ironie. metonimie. iar apoi extinderea metaforei şi construirea alegoriei. considerându-se că rolul ei a fost semnalat la prezentarea nivelului lexical.) sunt amintite pe scurt fiindcă nu au aceeaşi pondere. comparaţia. este mereu prezentă şi cunoaşte nuanţe diferite. de la ironie nevinovată la sarcasm (vezi stilul din Academia Caţavencu). o atenţie aparte este acordată simbolului. sarcasm.1. nemulţumire. etc. la nivelul metaforei se analizează metafora propriu-zisă.

. ed. 10 Gh. cele mai multe epitete sunt adjective. .epitetul constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la un altul. Spaţiul stilistic. .pe când epitetul apreciativ e rezultatul unei judecăţi de valoare. 158. p. . antitetice. . . metaforice şi chiar simbolice. 45. majoritatea determină substantive.după natura elementului regent. ed.cu valoare stilistică sunt epitetele care “stârnesc în mintea cititorului efectul unei surprize”8. 123. Modus. Comparaţia - figura de stil “cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte.luând ca reper cercetarea lui Tudor Vianu despre Epitetul eminescian se evidenţiază epitetele evocative şi cele apreciative. Dragomirescu.datorită faptului că epitetul se poate împleti cu alte figuri de stil. . .. Tudor Vianu. . cit. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt”10 7 8 Paul Magheru..de multe ori această surpriză se bazează pe asocieri insolite între cuvinte obişnuite. personificatoare. cu toate că există şi epitete dezvoltate sau duble. 9 Ibidem. Dicţionarul figurilor de stil. p.autorul studiului amintit atrage atenţia că epitetele apreciative sunt greu de delimitat de cele evocative. Reşiţa. 164. . Studii de stilistică. analiza poate releva epitetele sinestezice. cel evocativ poate fi fizic sau moral. p.ponderea este deţinută de determinările simple. . în scopuri estetice. p. . 1998.privitor la structura gramaticală. cit. N.expresivitatea provine din faptul că “epitetul şi cuvântul pe care îl determină provin din regiuni deosebite.2. câteva substantive.aşa cum unii cercetători deosebesc epitetul non-trop de epitetul trop7. - 3. mai mult sau mai puţin îndepărtate ale realităţii”9.

are o importanţă covârşitoare în crearea valorilor stilistice. cit. în general. ed. relevă atât diversitatea cât şi ineditul structurilor comparative 3. ca similitudine. acest trop dobândeşte calitatea unei figuri de compoziţie. N. precum şi unor vietăţi necuvântătoare12.3. 3.- expresivitatea comparaţiei este determinată de structură şi de împletirea cu alte figuri de stil. se poate spune că. Gh. comparaţiile sunt. 14 Oswald Ducrot. . Metafora . 13 Paul Magheru. Spaţiul stilistic. .prin extensie. p.Coleridge aprecia că cele mai importante principii organizatoare ale poeziei sunt metrul şi metafora. din punct de vedere gramatical. din care unul serveşte să-l evoce pe celălalt11. cercetarea acelor raporturi menite să evidenţieze asemănarea dintre două obiecte. Dragomirescu. 236. . alegorie sau parabolă.există modalităţi diferite de construire a personificării. ed. 62. . .. determinări circumstanţiale. .. prin intermediul locurilor comune (Max Black) sau al trăsăturilor pertinente. Spaţiul stilistic.metafora a fost interpretată ca transfer de proprietăţi (Goodman). op. . Personificarea . ca “schimbare de sens” (Ullmann).4.. cit. cit. ed. p. cit. ci în combinaţie cu alte figuri de stil. Dicţionarul figurilor de stil.teoriile contemporane critică însă concepţia tradiţională despre metaforă ca substitutiv14. 52.procedeul cel mai obişnuit prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte. ed. p. 379. p. ca abducţie (Peirce).ca şi în cazul celorlalte figuri semantice personificarea nu este folosită izolat. Jean-Marie Schaeffer. 11 12 Paul Magheru.la baza personificării ca şi a comparaţiei şi a metaforei stă principiul similitudinii şi al transferului de sensuri13. cit.

Tübingen und Basel. Austin Warren. 17 Wellek.26. dacă sinecdoca este un trop simplu. nu numai din punctul de vedere al nivelului de suprafaţă sau 15 16 Ibidem. metafora fiind tropul conector prin excelenţă ea rămâne tropul fundamental care se impune ca “figurăregină”18. Éditions du Seuil. verbale. 488 pagini. se poate analiza structura metaforei urmărindu-se tipurile metaforice (adjectivale. 19 Ştefan Munteanu. R. metafora se constituie prin similaritate. 1967. Jakobson vede acest trop ca o legătură metonimică în lanţ16. 384 p. Francke Verlag. Rhétorique de la poésie. dacă metonimia se bazează pe contiguitate.pentru a se constata valoarea metaforei ca trop fundamental. 199. Introducere în stilistica operei literare. 379-381. metafora dispune de posibilităţi infinite de construcţie prin care se obţin semnificaţii şi efecte variate. 3. Rene. ed. simbolice.. concrete. 1990. Structura metaforei . p. cit. metafora şi metonimia sunt tropi compuşi. Editura pentru Literatură Universală. “înălţând astfel gândirea pe trepte de expresie artistică şi de cunoaştere” inaccesibile altor figuri de stil19. se consideră că. Teoria literaturii. p. p. . Black ea pune în funcţie “o interacţiune”. sinestezii) precum şi cele din imediata apropiere a metaforei (catacreza şi alegoria). În Retorica poeziei metafora reprezintă produsul a două sinecdoce. C. respectiv după M. 316. Grundbegriffe moderner Literaturtheorie. Jeremy Hawthorn. Warren şi Wellek susţin că metafora are la bază ca şi sinecdoca contiguitatea17. trebuie precizat că structura metaforei cuprinde o mare diversitate tipologică. Paris. 18 Groupe µ . Beardsley o “opoziţie verbală” fiind mai degrabă o predicaţie nepertinentă15. antropomorfizări. Bucureşti. nominale. în special a metaforei propriu-zise. pentru animarea inanimatului.1.- - - - - după M.4.

1970. iar cele in absentia la o analogie implicită (metafora propriu-zisă). metafora nominală (construcţii genitivale. apare metafora in absentia şi metafora in praesentia. 21 Paul Magheru. 23 Ibidem. Editura Univers. Tipurile metaforei - - - după Werner Ingendahl.- - - de adâncime a textului. 39. p. p. în Teoria literaturii Boris Tomaşevski este de părere că ultima categorie ar fi cea mai frecventă25. Pädagogischer Verlag Schwann. în timp ce comparaţia apare ca o structură de suprafaţă în care sunt prezenţi ambii termeni. ed. p. metonimie. 20 Mihaela Mancaş. prepoziţionale. 22 Werner Ingendahl. în cazul celei din urmă un termen este absent în structura de suprafaţă. de pildă. Düsseldorf. p. Boris. . cit. între coalescenţă şi implicare ar fi o diferenţă sintactică20. XV. ci şi din punctul de vedere gramatical şi semantic. “La structure sémantique de la métaphore poétique” în Révue Roumaine de Linguistique. IV. vol. implicite) şi metafore adjectivale24. p. 489-501. metafora nu are o funcţie ornamentală. 37.4. Bucureşti. în special gândirea bazată pe imagini artistice duce la folosirea metaforică a substantivelor22. din punct de vedere gramatical. termenul metaforizat existând în structura profundă a metaforei implicite. metafora prezintă cazul unei structuri de adâncime21. 1988. orice parte de vorbire poate deveni metaforă23. Teoria literaturii. respectiv metafora conceptuală şi cea referenţială. Der metaphorische Prozeß. 57. Poetica.2. 24 Mihaela Mancaş. 1973. Spaţiul stilistic. 1973. comparaţie. Raporturile in praesentia conduc la o analogie explicită (metafora coalescentă). 3. analogii şi delimitări ale figurilor” în Limbă şi literatură. 25 Tomaşevski. deşi după alţi autori. Christine Brooke-Rose. “Metaforă. ci una semnificantă şi cognitivă. Mihaela Mancaş identifică mai multe categorii: metafora verbală. 317-334.

381. ed.- - după unii valoarea cognitivă a enunţului figurativ poetic constă în faptul că permite o reconsiderare a lumii sub un alt aspect26. Eine Einführung in die Literaturwissenschaft. p. 30 Tomaşevski. 55-57. alegoria şi simbolul figuri din imediata apropiere a metaforei (im Umfeld der Metapher)27. dar şi cu fondul pe care ficţiunea îl maschează. Einführung in die Literaturwissenschaft. ed. cit. altele. cit. ed. Harald. păstrând legătura cu sensul ei fictiv.4. . 31 Eugeniu Speranţia. alegoria a fost socotită din antichitate o metaforă dezvoltată. cit. Fricke.3. cit. prin extinderea procesului de metaforizare la nivelul întregului text.. Poetica. ed. anul XL. dacă metafora generează un adevărat “câmp metaforic”. ele demonstrează ceea ce afirma Wolfgang Kayser29 că metafora este cel mai important mod al vorbirii figurate. personificarea. Catacreza este considerată o metonimie în limbajul uzual28. Sinecdocă” în Limbă şi literatură. “Metonimie. ea este definită ca o metaforă uzată ce decurge din faptul că în limba curent vorbită lipseşte denumirea necesară pentru o anumită noţiune. ea devine o figură de compoziţie. vol. Figuri situate în câmpul metaforic - - - - - în Einführung in die Literaturwissenschaft autorii consideră catacreza. Eugeniu Speranţia31 este de părere că alegoria este o construcţie de stil care prelungeşte sau amplifică metafora. 29 Kayser. Boris. dacă Boris Tomaşevski30 consideră că alegoria este de obicei convenţională. (1968). În acest sens alegoriile reprezintă o valorificare la maximum a acestui trop. Wolfgang. pe când metafora poate fi cu desăvârşire nouă şi neaşteptată. p. Rüdiger Zymner. în general.. Iniţiere în poetică. I. în afară de această diversitate tipologică a metaforei. op. 1995. cit. Teoria literaturii. 28 Mihaela Mancaş. situate în strânsă legătură cu procesul de metaforizare. Das sprachliche Kunstwerk. 26 27 Oswald Ducrot. 169 p. Bucureşti. 3. se observă alte două categorii distincte. Jean-Marie Schaeffer. devin alegorii. Editura Tineretului. unele metafore se apropie de structura unei catacreze.

el se bazează pe un cumul de sensuri. virtute etc. se pot întâlni: simbolurile religioase. cit. unii cercetători sunt de părere că simbolul s-ar asemăna cu metafora şi metonimia prin tehnica substituirii. dacă metafora rămâne conţinută în limbaj. Alte figuri de stil . Ibidem. devenind una din cheile lui. Stilistică.32 simbolul substituie o realitate prin semnul altei realităţi pe baza unei analogii uşor de sesizat. vol. 183. curaj.dincolo de frumuseţea epitetului. p. 3. a personificării. “Stratificare şi simbol” în Lingvistică. simbolurile istorice. p. . simbolurile mitologice. nobleţe. Julia Kristeva34 îi atribuie o dimensiune verticală. Mihaela Mancaş consideră că simbolul este ales convenţional pentru o întreagă clasă de obiecte şi are la bază un proces metaforic de analogie35. II. 75. 32 33 Paul Magheru.). Poetică.3. după Michel Le Guern. p. ed. (Antologie Tel Quel 1960-1971). o organizare paradigmatică în “unităţi de restricţie” în raport cu universaliile simbolizate (eroism. ca figură de stil sugerează caracteristicile unui fenomen. 1982. dar s-ar deosebi de metaforă fiind o comparaţie neactualizată33. Simbolul - - - - - experienţa umană şi bogăţia impresionantă de informaţii se proiectează şi se transmite în forme simbolice. 34 *** Pentru o teorie a textului. 75. Bucureşti. simbolurile literare etc simbolul rămâne obscur până ce reapariţia elementelor carel compun îl dezvăluie iniţiaţilor36. 35 Mihaela Mancaş. “Simbol (poetic)” în Limbă şi literatură. p. 1986.5. 159. Cuza”. termenul .6. Spaţiul stilistic. a comparaţiei. simbolul sparge graniţele limbajului şi permite toate transpoziţiile. 1980. I. a metaforei sau a simbolului şi alte figuri de stil îşi relevă valoarea. Universitatea “Al. Iaşi.simbol păstrând simultan sensul propriu şi sensul simbolic. 36 Maria Pavel. Editura Univers.

până la sarcasm uneori cu accente de pamflet. Ironia este o problemă de atitudine. abia perceptibilă. manifestându-se mai degrabă izolat. ceilalţi tropi nu au aceeaşi pondere. aceste exemple sunt menite să sugereze posibilitatea lărgirii cercetării nivelului stilistic. cit. Ea cunoaşte tonalităţi diferite de la cea subtilă. însă. 37 Georgeta Corniţă..- - dintre figurile contradicţiei37 ironia este specifică stilului jurnalistic. faţă de figurile de stil menţionate. op. . 171. p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful