Mihai Eminescu

( 1850-1889 )

Al şaptelea vlăstar al Eminovicilor a văzut lumina zilei într-o casă

botoşăneană, în zorii zilei lui 15 ianuarie 1850. Întruchiparea lui omenească, spun
unii, poate fi de origine Dumnezeiască, legându-se fabulos cu astrele.
După două clase de şcoală primară în Ipoteşti, va continua studiile la Cernăuţi.
Este atras de trupa de teatru Vlădicescu-Tardini şi părăseşte şcoala.
În ianuarie 1866, când număra abia 16 ani, ezguduit de moartea profesorului
Aron Pumnul. Plin de amărăciune, compune poema La moartea lui Aron Pumnul –
prima sa creaţie publicată într-o broşură omagială semnată Mihai Eminoviciu,
privatist. Iosif Vulcan, în revista „Familia”, îi publică poezia De-aş avea,
schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu, în 1866. Este hamal în port la
Giurgiu, sufleur în trupa teatrală a lui Mihai Pascaly, copist la Teatrul Naţional din
Bucureşti, cunocându-l în acestă perioadă şi pe I.L.Caragiale. Între anii 1869-1872,
studiază la Viena filosofie, drept, economie politică, limbi romanice, anatomie, etc.
Scrie mult în toată această perioadă şi publică în „Convorbiri literare” (1871)
Venere şi Madonă, Mortua est, Epigonii, basmul Făt-Frumos din lacrimă, Îngeri de
pază, Noaptea.
La Viena, în 1872, o cunoaşte pe Veronica Micle, marea lui iubire.
Îl cunoaşte pe Ion Creangă de care îl va lega o frumoasă prietenie, în 1875.
Între anii 1875-1883 publică operele : Luceafărul, Scrisorile (I-V), Doina.
Este redactor la ziarul „Timpul”, alături de I.L.Caragiale şi I. Slavici între
anii1877-1883. Munca istovitoareîi va declanşa o boală necruţătoare.
Pe 15 iunie 1889, după ani de muncă încordată, Eminescu trece în nefiinţă şi
este înmormântatla Cimitirul Belu din Bucureşti.