Sunteți pe pagina 1din 6

Grupurile de societăţi în viziunea normelor

contabile internaţionale

Abstract

The main objective of the consolidated financial statements is to provide


information concerning the economic and financial position of the companies, so
that the shareholders and potential investors can take the right investment
decision. The use of the same accounting policies for the events occuring under
similar circumstances or the elimination of the mutual accounts and internal
profits or losses lead to the attainment of this objective. Also, there are no fiscal
consequences within consolidated financial statements, while the financial
disclosure is made regardless of the business organization type. Due to the above
reasons, the group accounts are considered the main sourse of information
designed to meet external users' informational needs.

n contextul globalizării pieţelor financiare, o caracteristică esenţială a vieţii economice este

Î dezvoltarea grupurilor de societăţi.

Dezvoltarea grupurilor de societăţi şi succcesul acestora este justificat de o multitudine de factori,


printre care:
ƒ aplicarea unei politici de diversificare a activităţilor ce impune crearea de filiale specializate
pentru noile activităţi, cu o definire mai clară a responsabilităţilor, micşorându-se astfel riscurile la
nivelul grupului atunci când una dintre filiale traversează o perioadă de dificultăţi economice şi
financiare;
ƒ posibilitatea de a controla, prin jocul participaţiilor “în cascadă”, un mare număr de întreprinderi
cu o participaţie relativ modestă;
ƒ posibilitatea de a descentraliza responsabilităţile prin crearea de filiale şi subfiliale;
ƒ posibilitatea de a minimiza sarcina fiscală prin transferarea în zonele geografice cu fiscalitate
avantajoasă a majorităţii beneficiilor grupului;
ƒ crearea în străinătate de filiale de producţie sau de comercializare constituie un mijloc rapid de
asimilare de tehnologii noi, de realizare de economii de scară, mai ales în domeniul cercetării şi
dezvoltării, de creştere a cotei de piaţă şi de eliminare a riscului valutar ce apare în cazul
exporturilor, prin obţinerea producţiei şi comercializarea acesteia pe loc etc.

Grupurile de societăţi au la bază tendinţa naturală de creştere şi de concentrare a unei întreprinderi


manifestată, în special, prin cumpărarea de titluri de participare. Această tendinţă se poate realiza
astfel:
9 de o manieră verticală, ceea ce presupune integrarea tuturor fazelor ciclului de producţie şi
desfacere pentru o singură categorie de produse;
9 de o manieră orizontală, ceea ce presupune integrarea de activităţi diferite, complementare sau
similare.

21
Grupul de societăţi reprezintă un ansamblu constituit din mai multe societăţi independente, din punct
de vedere juridic, dar stâns legate între ele prin participaţii în capital şi care sunt supuse unei direcţii
economice unitare asumate de una dintre ele, numită societate mamă sau “lider de grup”. Astfel, un
grup de societăţi cuprinde, în general, o societate dominantă, respectiv societatea mamă, şi filialele
controlate de către aceasta ca urmare a deţinerii majoritaţii acţiunilor sau printr-o altă modalitate.
De asemenea, grupul înglobează şi societăţile asupra cărora societatea mamă şi filialele sale exercită o
influenţă notabilă.

În practică, societatea mamă fie desfăşoară o activitate industrială sau comercială, uneori în legătură cu
activităţile altor societăţi din cadrul grupului, fie este o societate holding, al cărui activ este constituit
numai din titluri şi al cărui obiectiv este gestionarea acestui portofoliu.

Societatea mamă şi celelalte societăţi ale grupului întocmesc şi prezintă situaţii financiare proprii.
Datorită rolului de lider pe care-l are la nivelul grupului, societatea mamă are obligaţii particulare în
materie de informare financiară. Astfel, din punct de vedere contabil, societatea mamă are obligaţia de
a întocmi şi prezenta conturile consolidate sau situaţiile financiare consolidate.

Necesitatea întocmirii şi prezentării conturilor consolidate este dată de faptul că prin conturile
individuale ale societăţii mamă şi ale celorlalte societăţi ale grupului nu se oferă o imagine fidelă
asupra întregii activităţi a grupului, ca şi cum ansamblul societăţilor care îl compun ar constitui o
singură entitate. În acest sens:
ƒ în bilanţul societăţii mamă sunt prezentate numai activele şi datoriile aparţinând acesteia; nu sunt
încorporate şi activele şi datoriile filialelor şi nu este reprezentat ansamblul elementelor
patrimoniale pe care societatea mamă le controlează;
ƒ participaţiile în societăţile controlate, exceptând situaţia în care acestea sunt reevaluate, sunt
prezentate în bilanţ la costul de achiziţie şi nu la valoarea actuală, ceea ce nu permite să se
aprecieze evolutia ulterioară a investiţiei;
ƒ în contul de profit şi pierdere al societăţii mamă nu sunt prezentate şi veniturile şi cheltuielile
filialelor; se ţine cont numai de provizioanele pentru deprecierea titlurilor de participare şi de
dividendele primite care, de cele mai multe ori, sunt diferite de rezultatele obţinute de filiale;
ƒ unui utilizator extern al conturilor societăţii mamă îi este imposibil să aprecieze dacă cifra de
afaceri corespunde în întregime vânzărilor exterioare ale grupului sau, în parte, şi operaţiilor
realizate cu societăţile din cadrul grupului;
ƒ situaţia aparent sănătoasă a societăţii mamă poate să fie compromisă de îndatorarea uneia sau mai
multor societăţi din cadrul grupului.

Prin întocmirea şi prezentarea conturilor consolidate se elimină aceste inconveniente şi se asigură


prezentarea de informaţii extrem de utile pentru utilizatorii externi (investitori, creditori, analişti
financiari şi alţi utilizatori). Întocmirea conturilor consolidate se realizează prin procedeul de
consolidare a conturilor.

Consolidarea conturilor a constituit dintotdeauna o preocupare aparte pentru Comitetul pentru


Standarde Contabile Internaţionale (IASC / IASB) astfel încât au fost elaborate trei norme contabile

22
internaţionale (IAS) destinate special consolidării conturilor şi aplicabile fiecare unei forme de
participare:
1. norma internaţională IAS 27 “Situaţii financiare consolidate şi contabilizarea participaţiilor în
filiale”;
2. norma internaţională IAS 28 “Contabilitatea participaţiilor în întreprinderile asociate”;
3. norma internaţională IAS 31 “Informarea financiară relativă la participaţiile în întreprinderile de
tip joint-venture”.

Conform normelor contabile internaţionale, toate întreprinderile care controlează o altă întreprindere
trebuie să întocmească şi să prezinte conturi consolidate. Numai filialele controlate în proporţie de
100% de către o societate din cadrul grupului nu trebuie să întocmească conturi consolidate. De
asemenea, această excepţie este valabilă şi pentru societăţile ale căror drepturi de vot sunt deţinute în
proporţie de cel puţin 90% de o altă societate, cu condiţia ca şi ceilalţi acţionari minoritari să fie de
acord. Societatea care beneficiază de această excepţie trebuie să prezinte motivele care au stat la baza
acestei decizii, bazele reţinute pentru contabilizarea participaţiilor, precum şi numele şi sediul social al
societăţii care o controlează.

Pentru întocmirea conturilor consolidate trebuie să se stabilească societăţile care vor fi incluse în
consolidare, altfel spus, care sunt limitele perimetrului de consolidare. Normele internaţionale
consideră că trebuie să fie cuprinse în perimetrul de consolidare societăţile asupra cărora societatea
mamă deţine controlul.

Conform normei internaţionale IAS 27 controlul este dat de puterea de a conduce politicile financiare
şi de exploatare ale unei societăţi astfel încât să se poată obţine avantaje economice din activităţile
acesteia. Controlul poate îmbrăca forma unui control exclusiv sau a unui control conjunctiv sau
concomitent.

Norma internaţională IAS 27 prevede că în cazul controlului exclusiv societatea mamă deţine, direct
sau indirect1, mai mult de jumătate din drepturile de vot ale unei alte societăţi; acest tip de control se
numeşte control exclusiv de drept. IASC admite şi posibilitatea exercitării unui control exclusiv de
fapt, independent de fracţiunea de capital deţinută, în următoarele condiţii:
ƒ să deţină majoritatea drepturilor de vot ca urmare a unui acord cu ceilalţi acţionari sau

1
controlul este indirect atunci când se realizează prin intermediul altei societăţi

23
ƒ să aibă posibilitatea de a conduce politicile financiare şi de exploatare ale societăţii controlate
printr-o dispoziţie a statutelor sau printr-un acord sau
ƒ să poată să numească şi să înlocuiască majoritatea membrilor consiliului de administraţie sau a
unui organ de conducere echivalent sau
ƒ să deţină majoritatea drepturilor de vot în şedinţele consiliului de administraţie sau ale unui alt
organ de conducere echivalent.

Întreprinderea asupra căreia societatea mamă exercită, direct sau indirect, un control exclusiv este o
filială în cadrul grupului.

Conform normei internaţionale IAS 31, controlul conjunctiv sau concomitent intervine atunci când
controlul asupra unei activităţi economice sau asupra unei societăţi este împărţit, printr-un acord
contractual, între un număr redus de acţionari, care o controlează conjunctiv, dar nici unul nu poate să
ia decizii fară acordul celorlalţi.

Întreprinderea asupra căreia se exercită un control conjuctiv este o întreprindere de tip


“joint-venture”.

Alături de cele două forme de control, în relaţiile dintre două societăţi din cadrul grupului poate să
apară şi cazul de influenţă notabilă. Norma internaţională IAS 28 defineşte influenţa notabilă ca fiind
puterea de a participa la deciziile referitoare la politicile financiare şi de exploatare ale unei
întreprinderi, fără să se exercite, totuşi, un control asupra acestora. Pentru a aprecia capacitatea unei
întreprinderi de a exercita o influenţă notabilă se aplică raţionamentul profesional. Dacă un investitor
deţine, direct sau indirect, cel puţin 20% din drepturile de vot ale unei societăţi, se presupune că
exercită o influenţă notabilă, exceptând situaţia când se demonstrează, în mod clar, că această influenţă
nu există. În caz contrar, dacă un investitor deţine, direct sau indirect, mai puţin de 20% din drepturile
de vot ale unei societăţi, se presupune că nu exercită o influenţă notabilă, exceptând situaţia când se
demonstrează, în mod clar, că această influenţă există. În concluzie, existenţa sau absenţa unei
influenţe notabile poate să fie stabilită independent de procentajul drepturilor de vot deţinute.

Societatea asupra căreia societatea mamă exercită, direct sau indirect, o influenţă notabilă şi care nu
este nici filială, nici întreprindere de tip “joint-venture” a acesteia se numeşte întreprindere asociată.

Având în vedere precizările anterioare, perimetrul de consolidare este reprezentat de ansamblul format
din societatea consolidantă (societatea mamă) şi societăţile consolidate, respectiv societăţile asupra
cărora aceasta exercită un control exclusiv, un control concomitent sau o influenţă notabilă.

Referenţialul contabil internaţional prezintă două cazuri de excludere din perimetrul de consolidare:
1. trebuie să fie excluse din perimetrul de consolidare întreprinderile asupra cărora controlul nu este
decât temporar, deoarece participaţiile respective au fost achiziţionate pentru a fi vândute într-un
viitor apropiat;
2. trebuie să fie excluse din perimetrul de consolidare filialele supuse unor restricţii severe de
funcţionare pe termen lung, limitându-se astfel capacitatea lor de a transfera fonduri la societatea
mamă.

Până la o dată recentă erau excluse din perimetrul de consolidare şi filialele care exercitau activităţi
diferite de cele ale altor societăţi din cadrul grupului (băncile şi societăţile financiare). Organismul

24
internaţional de normalizare, prin norma internaţională IAS 14 “Informarea sectorială sau pe
segmente” pledează pentru consolidarea acestor filiale şi furnizarea unor informaţii complementare
referitoare la activităţile lor.
Filialele excluse din perimetrul de consolidare sunt considerate plasamente şi, prin urmare, sunt
contabilizate în conformitate cu norma internaţională IAS 39 “Instrumente financiare: contabilizare şi
evaluare”.

Pentru a realiza consolidarea conturilor este necesar să se stabilească pentru fiecare societate inclusă în
perimetrul de consolidare procentajul de control, procentajul de interes şi metoda de consolidare
corespunzătoare.

Procentajul de control determină capacitatea societăţii consolidante de a controla, direct sau indirect,
o societate susceptibilă să intre în perimetrul de consolidare. Acesta este calculat pe baza drepturilor de
vot, ca raport între drepturile de vot deţinute într-o societate şi numărul total al drepturilor de vot ale
respectivei societăţi. În caz de participaţie indirectă, acesta se determină adunând procentajele de
control ale societăţilor prin intermediul cărora se realizează controlul. Procentajul de control determină
tipul de control exercitat de societatea mamă şi permite stabilirea metodei de consolidare.

Procentajul de interes corespunde părţii deţinute de către societatea mamă, direct sau indirect, în
capitalul fiecărei societăţi din cadrul grupului. În cazul unei participaţii indirecte, acesta se obţine
înmulţind procentajele de interes intermediare. Procentajul de interes este un element esenţial în
derularea consolidării; cu ajutorul acestuia se repartizează capitalurile proprii şi rezultatul societăţii
consolidate între societatea mamă şi asociaţii minoritari.

În contabilitatea internaţională sunt utilizate următoarele metode de consolidare, în funcţie de tipul de


control exercitat de societatea mamă:
ƒ conturile întreprinderilor aflate sub controlul exclusiv al societăţii mamă sunt consolidate prin
metoda integrării globale; reglementările propuse de această metodă fac obiectul normei
internaţionale IAS 27;
ƒ conturile întreprinderilor asupra cărora societatea mamă exercită un control conjunctiv sunt
consolidate prin metoda integrării proporţionale (ca prelucrare de referinţă) sau metoda punerii în
echivalenţă (cealaltă prelucrare autorizată); reglementările propuse de cazul controlului conjunctiv
fac obiectul normei internaţionale IAS 31;
ƒ conturile întreprinderilor asupra cărora societatea mamă exercită o influentă notabilă sunt
consolidate prin metoda punerii în echivalenţă (prelucrarea de referinţă) sau metoda costului
(cealaltă prelucrare autorizată), conform prevederilor normei internaţionale IAS 28.

În contabilitatea americană singura metodă de consolidare aplicabilă este integrarea globală şi numai
în cazul unui control exclusiv de drept. Integrarea proporţională nu este admisă în consolidarea
conturilor şi pentru întreprinderile de tip “joint-venture” se utilizeazã metoda punerii în echivalenţă, iar
în cazul întreprinderilor asociate metoda punerii în echivalenţă este utilizată ca metodă de evaluare.

25
Procesul de consolidare a conturilor se realizează, în general, în patru etape:
1. retratarea şi ajustarea situaţiilor financiare individuale ale societăţilor consolidate pentru a asigura
omogenitatea metodelor de evaluare şi de prezentare a conturilor la nivelul situaţiilor financiare
consolidate. În cazul filialelor aflate în străinătate este necesar să se convertească situaţiile lor
individuale în moneda de consolidare; acest lucru se realizează conform prevederilor normei
contabile internaţionale IAS 21 “Efectele variaţiilor cursurilor monedelor străine”;
2. preluarea şi cumularea elementelor din situaţiile financiare ale societăţilor care definesc grupul.
Cumulul se efectuează integral sau în funcţie de procentajul de interes, în funcţie de metoda de
consolidare utilizată;
3. eliminarea conturilor şi operaţiilor reciproce, precum şi a rezultatelor interne astfel încât situaţiile
financiare consolidate să prezinte poziţia financiară şi performanţele grupului vizavi de mediul
extern;
4. eliminarea titlurilor de participare şi partajul capitalurilor proprii. Această etapă presupune
eliminarea valorii contabile a titlurilor deţinute de societatea mamă în contrapartidă cu cota-parte
din capitalurile proprii ale societăţii consolidate, punându-se astfel în evidenţă cota-parte din
capitalul societăţii consolidate care participă la constituirea rezervei consolidate, cota-parte din
rezultatul societaţii consolidate care participă la rezultatul consolidat, iar în cazul consolidării prin
integrare globală evidenţierea intereselor minoritare.

Procesul de consolidare are drept finalitate întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare consolidate
la nivelul grupului, care cuprind: bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat, situaţia
consolidată a variaţiei capitalurilor proprii, tabloul fluxurilor de trezorerie consolidat şi anexa
consolidată. Formatul situaţiilor financiare consolidate este prezentat cu titlu de exemplu de norma
internaţională IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare”.

În concluzie, situaţiile financiare consolidate furnizează informaţii privind poziţia financiară,


performanţele şi evoluţia poziţiei financiare referitoare la societăţile din cadrul unui grup, ceea ce le
conferă primul loc în ierarhia documentelor financiare întocmite pentru informarea utilizatorilor
externi.

Prep. univ. drd. Daniela CIOLPAN

Bibliografie

1. FELEAGĂ, N., Sisteme contabile comparate, ediţia a II-a, vol 3, Bucureşti,


Editura Economică, 2000
2. FELEAGĂ, N., IONAŞCU, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, Bucureşti,
Editura Economică, 1998
3. FELEAGĂ, N., MALCIU, L., Politici şi opţiuni contabile (Fair Accounting versus Bad
Accounting), Bucureşti, Editura Economică, 2002
4. MALCIU, L., Contabilitate aprofundatã, Bucureşti, Editura Economicã, 2000
5. Price Waterhouse Coopers, Comptes consolidés, Editions Francis Lefebvre, 1999
6. RAFFOURNIER, B., Les Comptes consolidés, 2e édition revue et corrigée, George Editeur,
1998
7. SĂCĂRIN, M., Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Bucureşti, Editura Economică, 2001

26