Tema seminar:Sinteze locale in arhitectura religioasa

Biserica manastirii Dealu si evolutia ulterioara

Manastirea este adapostul unei comunitati,a carei viata comunitara este supusa
unor reguli rezultate din caracterul predominanat religios al asezarii.Izolarea
perfecta,datorata specificului vietii monahale,aduce cu sine detinerea unei autonomii
din punct de vedere organizatoric la nivelul economic si administrativ.

Din punct de vedere arhitectural,sub forma ei deplin dezvoltata,manastirea este

un ansamblu de cladiri diferite,de dimensiuni relativ mari,inconjurata cu ziduri groase
si inalte,fara goluri spre exterior.Sunt construite de obicei in locuri retrase,insa exista
cazuri in care apar in vecinatatea unor targuri sau chiar in interiorul
acestora.Caracterul introvertit al spatiului dar si nevoia de aparare impun prezenta
unui zid inconjurator care delimiteaza perimetrul amsamblului. Constructiile
ansamblului se impart in trei categorii subordonate functiunii pe care o indeplinesc:

Functiunea de locuire cuprinde staretia,casa domneasca si chiliile.

Anexele gospodaresti :exploatarea feudei,cuhnia,curtina si turnul de poarta.
Biserica detine rolul principal.Prin pozitia sa centrala,volumetrie si tratare
decorativa,ea domina intregul ansamblu.Toate celelalte constrctii rezemate pe
conturul incintei,o inconjoara.Ele constituie cadrul arhitectural menit sa puna in
valoare constructia destinata coltului,decorul in care se desfasoara modesta viata
monahala.

Manastirea Dealu din Targoviste(1499-1501)

Documentar,biserica manastirii Dealu din Targoviste a fost zidita in timpul domniei lui
Radu cel Mare(1495-1508),ctitorul bisericii.Constantin Balan sustine ca este posibil
ca primul ctitor sa fi fost Mircea cel Batran(1386-1418),desi documentar ea apare
abia in 1431.Voievodul Radu cel Mare gaseind,probabil,edificiul invechit sau ruinat,a
construit manastirea din temelie.Zidirea acestui monument,care continua traditiile
arhitectonice infiripate in a doua jumatate a secolului XIV,a fost posibila datprita
prosperitatii vietii econimice a tarii si dominei pasnice a voievodului,statornicita dupa
a indelungata perioada de lupta si framantari interne.Ansamblul arhitectonic,in
mijlocul caruia se inalta ,impunatoare,biserica,este situat pe platoul unui deal,la N-V
de oras,pe malul opus al vaii Ialomitei la cca 4 km de un alt edificiu,aproape la fel de
vechi,manastirea Viforata.Manastirea se pierde dupa perdeaua de arbori care o
inconjoara.
 Din punct de vedere stilistic,biserica manastirii Dealu este rezultatul unui proces de
formatie la care au contribuit decocoratori si pietrari straini,alaturi de mesterul de
bastina,care dupa toate aparentele, a fost adevaratul arhitect.

Volumul sobru si echilibrat al bisericii este cladit din caramida si mortar cu ziduri ce
depasesc un metru grosime.Dupa marturia unor mesteri care au lucrat acolo la
refacerea dalajului,rezulta ca la o distanta de aproximativ un metru din dreptul
intrarii,sub pavaj.o scara de piatra cobora dedesuptul pronaosului intr o incapere ce
putea servi ca gropnita sau tainita pentru obiecte,in vremuri de primejdie.

Planul este trilobat si reprezinta o prelucrare originala a tipurilor anterioare din

Muntenia.Lacasul a fost conceput dupa tipul traditional de constructie cunoscuta in
Tara Romaneasca,din a doua jumatate a secolului XIV.Nota de originalitate pe care
a capatat-o monumentul fata de restul edificiilor ce apartin aceluiasi tip de plan
triconc,rezulta mai ales din proportiile noi adoptate de constructorii de la Dealu
pentru a accentua inaltimea si zveltetea lacasului.

Pronaosul de un tip cu totul nou,este un dreptunghi alungit impartit

transversal,printr-un arc dublou in doua compartimente inegale.Traveea de la E,de
dimensiuni mici,este segmentata in doua suprafete patrate de un alt arc
longitudinal,arc ce se sprijina pe arcul dublou si pe peretele despartitor de naos.Pe
fiecare dintre cele doua patrate se inalta cate o turla pe pandativi,sprijinita prin
intermediul unor arce,direct pe zidurile incaperii si in mijloc pe un arc
semicilindric.Traveea de la V,mult mai mare,ocupa spatiul de intrare si este acoperit
cu o bolta semicilindrica dispusa in sensul lungimii lacasului.

Naosul este despartit de pronaos printr-un perete in care se pastreaza un

ancadrament de marmura ornamentat si are pe laturile de N si S doua
abside,circulare in partea interioara si pentagonale in exterior,boltite cu o
semicalota.Naosul,alaturi de aceste abside,sunt de tipul sarbesc de la Vodita.Turla
pantocratorului,cilindrica,situata pe axul central este elementul dominant al intregului
ansamblu arhitectonic.Tamburul pe pandativi al turlei se sprijina pe patru arce mari
adosate zidurilor de N si S:doua longitudinale,egale si flancante de nise inegale si
doua transversale late,ditre care cel dinspre altar mai lat decat cel dinspre
pronaos,asa cum erau arcurile Voditei.Modificarea raportului dintre dimensiunile pe
baza carora a fost cladit monumentul,ca urmare a tendintei spre verticala,a
determinat ridicarea mai mult in inaltime a turlei si mivsorarea diamentrului ei interior.

Altarul,heptagonal in exterior si semicircular in interior,este boltit in forma de

semicalota prlungita cu un "berceau".Incaperea e delimitata de naos printr o tampla
de lemn sculptat,facuta dupa modelul aceleia de la biserica episcopala din Arges.In
dreptul ei zidul prezinta o retragere pe ambele laturi,care se termina la limita celor
doua arce adosate peretilor de la N si S din naos.Pe latura de E se profileaza un
brau lat din piatra,cu un motiv decorativ ve serveste drept banca sau piedestal
pentru obiecte.
 In exterior,plastica decorativa cu totul noua confera monumentului o infatisare
inedita si il face sa se distinga net de edificiile din Tara Romaneasca din acea epoca.

La baza,edificiul are un postament masiv din piatra,care iese mai in afara fata de
nivelul fatadei.

Plastica decorativa a fatadelor,bogata in reliefuri si sculpturi,isi gaseste

similitudini in arta Armeniei.Vechile motive de factura armeneasca au avut o larga
raspandire din lumea bizantina si sud-dunareana.Repertoriu acestor forme
sculpturale a servit ca mijlov de inspiratie pentru mesterii care au decorat suprafetele
turlelor sau panourile de pe peretele de vest(panoul de la intrare si panoul care
desparte pronaosul de naos) in conformitate cu cerintele de dezvoltare a arhitecturii
romanesti.Imbracate in intregime in placaje de piatra de talie,fixate in zidarie cu
scoabe de fier,fatadele bisericii sunt impartite in doua registre inegale.Aceste
registre sunt separate de un brau puternic profilat care inconjoara constructia si sunt
subliniate de un sir de arcaturi oarbe.La randul lor,arcaturile sunt compuse din cate
un tor,dublat in interior de o scobitura si incadreaza panourile in retragere fata de
suprafata constructiei.Arcadele din registrul superior sunt mai inguste si mai
numeroase pe cele trei laturi ale fatadei pronaosului iar in rest corespund numarului
arvaturilor din partea de jos a paramentului.In registrul inferior se deschid,intre
arcade,in zidurile pronaosului si ale absidelor,ferestre dreptunghiulare invadrate cu
rame de piatra.In registrul superior,deasupra feretrelor exista rozete de piatra
ajurata.

Pe laturile de N si S ale lacasului,sub braul median,a fost deschisa cate o

fereastra,in panourile centrale ale pronaosului si in partea de mijloc a absidelor
naosului.Alte doua ferestre sunt practicate in fata altarului pe latura de S si de E.Din
descrierile contemporanilor rezulta ca,initial,ancadramentele lor erau de
marmura,actualele rame de piatra datorandu-se restaurarilor din secolul XIX.In
registrul superior se afla 8 deschideri prin care lumina strabate in interiorul
monumentului,prevazute cu rozete frumos sculptate in piatra,reproducand diferite
motive ornamentale realizate prin impletirea mesesugita a unor linii drepte cu altele
sinusoidale.

Cadrul de marmura fixat in panoul central de pe latura dinspre apus,in care se afla
usa de intrare,prezinta in partea de sus un arc ce se incheie prin intermediul unor
boltari care se intrepatrund realizand o armonioasa alternanta a culorilor lor de alb si
maroniu.Deasupra lui,in zid,este adancita o firida ,in care este reprezentata icoana
hramului,urmata de o bordura ovala,proeminenta.Cele doua panouri laterale care
flancheaza intrarea au in centru pisania monumentului,in campul unor placi
inconjurate de un bogat motiv ornamental format din mici octogoane profilate,care isi
intrepatrun laturile prin impletirea iscusita a liniilor lor.

Cornisa masiva din piatra este formata din doua braie de profil circular si un altul
rectangular.Deasupra cornisei principale apare un element deosebit in arhitectura
bisericii de la Dealu,poala-cu acoperis propriu-marcata de retragerea zidului spre
interior fata de paramentul corpului bisericii,urmata de o a doua cornisa.Poala a
putut fi introdusa in constructia ctitoriei lui Radu cel Mare,datorita structurii interioare
a bisericii,cu firide adancite in peretii laterali ai naosului si in traveea de la E a
pronaosului.Aceasta a facut posibila retragerea zidului in partea superioara a
edificiului,fara a dauna rezistentei si durabilitatii monumentului.

Acoperisul,conturand planul edificiului,protejeaza pe latura de V un fronton,marginit

de un brau unghiular profilat,ce se sprijina pe un semicerc,de asemenea profilat,-
alcatuind cornisa partii superioare a monumentului ce inconjoara biserica si pe
celelalte laturi,sub nivelul invelitorii de tabla.Frontonul este de asemenea impodobit
cu o impletiura de elemente geometrice,realizate din mici cerculete strabatute de linii
drepte si sinusoidale dispuse in arc,marcand in exterior conturul boltii semicilindrice
si pronaosului.Partea centrala este ocupata de o rozeta cu stravazaturi,reproducand
unul din motivele executate si la celelalte deschideri din registrul superior.Partea de
sus a frontonului a fost suprainaltata cu prilejul lucrarilor de restaurare a lacasului din
timpul domniei lui Gheorghe Bibescu.Pe latura de E si V a acoperisului sunt prinse
doua socluri de piatra in care sunt fixate crucile metalice.

Turla de pe naos,octogonala,se sprijina pe postament prismatic,protejat de o cornise

profilata,acoperita cu tabla.Laturile postamentului sunt ornamentate pe margini cu un
motiv identic celui intalnit in frontonul fatadei de V,format din mici cercuri intretaiate
de linii sinusoidale.In rest,campul de pe fiecare panou al bazei turlei mari este
marginit de toruri inchise de un arc de cerc.Spatiile astfel formate,aproape
triunghiulare,cuprind o decoratie asemanatoare motivului ce incadreaza pisania
monumentului.Sub semicercul profilat se inscrie un brau,realizat din cercuri si linii
sinusoidale.Tamburul turlei,strabatut de opt ferestre,se incheie cu o cornisa si o
bordura pe care sunt dispuse cate patru fleuroane pe fiecare latura a
octogonului.Alte doua brauri cu motive asemanatoare acelora de pe fetele
postamentului decoreaza partea superioara a turlei.Ferestrele sunt inconjurate de
chenare in care se inscriu mici rozete.

Cele doua turle inaltate pe pronaos,tot in forma octogonala,dispuse de o parte si de

alta a axului longitudinal al bisericii sunt asezate pe o baza paralelipipedica comuna
ale carei laturi sunt decorate cu acelasi motiv realizat din cercuri intretaiate de linii
sinusoidale.Pe partile de S si de N,campul postamentului prezinta doua mici panouri
dreptunghiulare ce cuprind alte ornamente.Postamentul este protejat de o cornisa
profilata,acoperita cu tabla.Fiecare turla are cate opt firide,din care numai patru sunt
strabatute de ferestre.In decoratia firidelor apare un motiv nou constituit din cercuri
cuprinzand mici cruci sculptate in piatra.Deasupra ferestrelor un brau profilat
inconjoara cele doua turle.Cornisa ca si turla de pe naos,este urmata de o
bordura,pe care sunt fixate fleuroane.Fiecare turla se termina printr-o cupola
imbracata cu tabla.Partile superioare ale turlelor au suferit modificari,cu ocazia
refacerilor din sec XIX.
 Biserica manastirii Dealu conserva mare parte din elementele plastice si
decorative in forma lor originala.Cu toate acestea din podoaba vechii ei zugraveli nu
se pastreaza nimic.Pictura efectuata de mesteri in 1515 a fost refacuta la 1713 de
Constantin Brancoveanu.A suferit serioase degradari in prima jumatate a sec
XIX,motiv pentru care a fost refacuta in 1831.In 1853 a fost pictata din nou.Pictura
din absida altarului dateaza din 1958.Urme greu perceptibile,de culoare albastra,se
mai pot observa pe o mica portiune a pietrei cu inscriptie slava,de pe panoul din
dreapta usii de intrare in biserica.

Influenţele bisericii de la Dealu in arhitectura se vor manifesta major în două

direcţii: una privitoare la preluarea structurii arhitecturale, cealaltă la decoraţia
exterioară. De pildă, pronaosul bisericii Mănăstirii Cobia (1572) este structurat după
cel de la Dealu. Planul precum şi sistemul cu cele trei turle vor fi reluate la Gorgota
(1556), Tutana, ctitoria lui Mihnea-Vodă (1582), Gura Motrului, Clocociov, Brebu,
precum şi în cazul altor monumente din secolele XVI-XVII.

In concluzie,Biserica de la Dealu a constituit “pentru multă vreme, un model deseori

imitat şi interpretat de către constructori din Ţara Românească, oferind în special
prin decoraţia sa un punct de sprijin pentru procesul de cristalizare a unui stil original
care defineşte şcoala locală de arhitectură". Cu privire la ctitoria de la Dealu, ca şi
cea de la Argeş, pe de o parte se poate spune că ele au înfricoşat prin unicitatea lor,
rămânând un unicat.Intr-adevăr, în ceea ce priveşte paramentul din piatră de talie, el
nu este întâlnit decât la Dealu şi la Argeş, bisericile ulterioare preferând materialele
tradiţionale – cărămida, ulterior tencuită integral – în combinaţii dintre cele mai
diverse. Astfel că în spaţiul românesc doar ctitoria lui Vasile Lupu de la Trei Ierarhi
se va putea lăuda cu un asemenea somptuos parament. Tocmai prin “caracterul de
desăvârşire pe care-l prezintă şi prin cheltuiala considerabilă pe care o implică, cele
două minunate biserici, şi în special cea de la Argeş, n-au putut fi repetate, n-au
devenit normative în epoca imediat următoare, adică în veacul al XVI-lea, când se
încheagă primul stil muntean, caracteristic Ţării Româneşti". Dar, pe de altă parte,
ele au constituit mereu o provocare şi, din anumite considerente, se poate spune că
Dealu şi Argeş constituie două tipuri perfecte, care devin modele din care derivă o
serie de monumente.

Bibiografie:
1.Grigore Ionescu,”Istoria arhitecturii in Romania”
2. Constantin Balan,”Manastirea Dealu”,Editura Meridiane
3. Bratuleanu Anca,Note de seminar

Jipa Elena Roxana,Manea Andreea Daniela/grupa 36B