CAP.

3 ANALIZA FOCALIZARII ACTIVITATII ECONOMICE IN SEC XV-

XVIII

Istoria economica a lumii este intreaga istorie a lumii dar vazuta din punct de vedere
economic.
Pentru prima data, existenta unei economii mondiale unice formata din natiuni inegal
dezvoltate a determinat o diferenta esentiala. ’’ Subdezvoltarea, adancirea decalajelor dintre
tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, polarizarea lumii in tari bogate si tari sarace
constituie trasaturi ale economiei mondiale.’’1
Inca din sec. XV navele olandeze purtatoare de sare si peste intra in concurenta cu
hanseatii in comertul din Baltica, care in acele vremuri reprezenta un soi de America la
indemana. Redistribuirea graului baltic asigurase succesul navelor olandeze spre sud, astfel
ele ajung sa transporte cinci sesimi din marfurile schimbate intre Peninsula Iberica si
Atlanticul de Nord. ’’ Succesul este urias :in 1560 neerlandezii operau 70% din marele trafic
al Balticii.’’2
Comertul cu tinuturile baltice nu ar fi inflorit daca nu ar fi existat exploatarea
indepartatei peninsule iberice, detinatoare a unor metale care sunt cheia acestor schimburi.
Ocuparea acestei linii de trafic coincide cu deschiderea Bursei de la Amsterdam.O alta
coincidenta : imediat dupa expedierea unor mari cantitati de grau spre Mediterana (1590-
1591), Bursa din Amsterdam este reconstruita (1592) si putin mai tarziu in 1598 se infiinteaza
o Camera de Asigurari.
Aceasta legatura Nord-Sud a fost si a ramas vitala pentru cei doi parteneri, acest lucru
dovedindu-se intre anii 1572-1609 cand are loc rascoala din Tarile de Jos, rascoala ce nu
izbuteste sa afecteze cu nimic relatiile de parteneriat. Germaine Tillon spune ca aceste relatii
intre dusmani sunt complementare, ei nu pot si nici nu vor sa se desparta unul de celalalt.
In Spania se asista la o serie de probleme, in 1595, Filip al II lea sechestreaza 400 de
nave care se gaseau in porturile peninsulei.
Spania care-si producea singura graul pentru consumul propriu , dupa 1560 intra intr-o
criza ce-i dezorganizeaza agricultura fiind nevoita sa cumpere grau, care nu prea se mai gasea
in Mediterana.

1
Sterian Dumitrescu, Economie mondiala,Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1989, p.139
2
Fernand Braudel, Timpul lumii vol I, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989, p.263

1
 In 1580 Portugalia ca si tara ocupata este in criza, trebuie sa faca apel la Nord, iar
platile reglementate obligatoriu in aur , dezorganizeaza pana in Mediterana obisnuitele
transferuri de numerar ale sistemului spaniol.
Sfetnicii lui Filip al II lea spuneau ca desfiintarea comertului cu rebelii ar priva statul
de un venit vamal de un milion de ducati anual. Spania nu are de ales si este obligata sa
accepte aceste schimburi neplacute si necesare dar in aceasta situatie sunt si Provinciile Unite.
Incepand din 1600 Spania se vede nevoita sa emita moneda proasta de arama care o
inlocuieste pe cea buna si isi continua jocul politic in Europa.
In perioada 1600-1689 este reliefata hegemonia olandeza care incepand cu 1672
incepe sa fie concurata cu succes de francezi si englezi. In general ei se asezau pe locul altuia,
ceea ce reiese si din faptul ca in 1699, Bonrepas, ambasadorul lui Ludovic al XIV lea ii acuza
de faptul ca si-au facut averea ’’ cat le-a fost cu putinta, pe ruinele europenilor care le-o
luaserainainte pentru a trage astfel foloase de pe urma chinurilor ce le cunoscusera altii spre a-
i imblanzi pe indieni, spre a-i deda la ce se cuvine sau spre a le deschide pofta pentru
comert.’’3
In secolul XVI in Estul Europei stapanii feudali au fortat lucratorii sa se intoarca la
pamanturi pe cand Anglia s-a axat pe pastorit si a urmarit eficienta productiei arabile.
Immanuel Wallerstein in lucrarea sa ’’Sistemul mondial modern’’ spunea : ’’in secolul
al XVI lea, Europa a fost precum un cal salbatic naravas. Incercarea unor grupuri de a stabili o
economie mondiala bazata pe o anumita diviziune specifica a muncii, de a crea state nationale
in zonele centrale ca garanti politico-economici aia acestui sistem si de a-i face pe muncitori
sa plateasca nu numai profiturile, ci si costurile mentinerii sistemului nu a fost usoara. Ete
spre cinstea Europei ca a reusit aceasta deoarece, fara impulsul secolului al XVI lea, lumea
moderna nu s-ar fi nascut, si in pofida cruzimilor sale, este mai bine ca s-a nascut ecat sa nu fi
existat.’’
Perioada 1600-1750 este apreciata ca o perioada in care economia mondiala
europeana a traversat o stagnare relativa de lunga durata a productiei totale a sistemului luat in
ansamblu . Stagnarea s-a manifestat corespunzator in relativa stabilitate a cresterii generale a
populatiei a expansiunii geografice si a populatiei, a vitezei tranzactiilor si intr-o deflatie
globala a preturilor.
Europa accepta fara sa-si dea seama premizele dominatiei olandeze ceea ce poate
insemna ca inclina spre Nord ; ca rasturnarea sensului tendintei seculare dintre 1600 si 1650 a

3
Fernand Braudel, Timpul lumii vol 1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989, p. 275

2
rupt continentul european in doua : o regiune care saracaceste, Sudul ; o regiune care continua
sa traiasca mai mult decat normal, Nordul.
A stapani pe termen lung economia-univers europeana implica, evident, stapanirea
comertului ei la distanta, stapanirea Americii si a Asiei. In Extremul Orient, regatul piperului
si mirodeniilor, a perlelor, a matasii olandezii au facut o intrare stralucita, in forta si au stiut sa
isi rezerve partea leului, de aici ei au avut cele mai mari beneficii. In rest eficienta olandeza
tine de o disciplina, multa vreme exemplara, a agentilor, de urmarirea unor planuri pe termen
lung. Olandezii nu scapa nici un prilej ce poate fi folosit.
Clark cauta sa explice avansul ’’remarcabil’’ al industriei in Anglia in a doua jumatate
a secolului al XVI lea, el sugerand ca factorul originar al acestui avans se afla in comertul
international. El analizeaza comertul exterior al Angliei din aceasta perioada si gaseste trei
contraste principale : primul consta in faptul ca desi comertul exterior al Angliei s-a extins in
valoare absoluta, el s-a redus in raport cu industria interna in asigurarea nevoilor de consum.
Al doilea contrast se refera la faptul ca desi Amsterdamul a urmat Anversului in rolul de
pivot al economiei mondiale europene, relatia Angliei cu Tarile de Jos s-a schimbat din una
de dependenta si complementaritate in una de rivalitate. Un al treilea contrast consta in
comertul extern al Angliei care devenise mult mai diversificat in carul Europei astfel Anglia a
inceput un comert sistematic cu Rusia, Levantul, zona Oceanului Indian si America.
’’Pe de o parte se poate sustine ca sfarsitul decolului al XVI lea a insemnat pentru
intreaga Europa ’’prabusirea profitului, diminuarea rentei, stagnarea economica.’’4
Secolul XVII in special dupa 1650 a fost o perioada de consolidare dar o consolidare
fara merite. Pentru Romano secolul XVII a fost ’’un secol negru pentru Spania, Italia si
Germania si cel putin gri pentru Franta, dar pentru Olanda a fost epoca de aur, iar pentru
Anglia daca nu de aur cel putin de argint.
Ca si particularitati ale secolului al XVII lea putem evidentia interesul in expansiunea
comerciala si rivalitatea anglo-olandeza. Ambele tendinte se vor cristaliza dupa Razboiul
civil, dar amandoua erau vizibile inaintea izbucnirii lui.
Noile produse cereau piete noi. Spania si zona mediteraneana in general au fost cele
care au oferit cea mai importanta piata noua pentru exportul englez, o zona relativ libera de
constrangerile vechilor monopoluri. Piata spaniola a fost tentata in special din cauza inflatiei
interne si cumpararilor coloniale, astfel ca Anglia incepea sa se infrupte din trupul imperiului
spaniol. Pe masura ce industria italiana regresa exporturile engleze umpleau partial spatiul gol
ramas.
4
Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol II, Ed. Meridiane, 1992, Bucresti, p. 142

3
 In intreg secol XVII olandezii au sustinut permanent ca in comertul maritim al statelor
neutre, Olanda fiind mai tot timpul un stat neutru, sa nu se amestece nimeni, ei avand chiar si
o lozinca : ’’vapoare libere, marfuri libere’’, in timp ce englezii isi mentinusera dreptul sa
controleze vasele tarilor neutre, iar francezii sustineau chiar ca au dreptul sa confiste un vas al
unui stat neutru atunci cand acesta transporta marfuri pentru inamic.
Pentru olandezi razboiul era un ultim mijloc nedorit la care ar fi trebuit sa se recurga.
’’Cand in 1702 razboiul a fost reluat ca Razboiul pentru succesiunea la tronul Spaniei,
olandezii au fost aceia care au insistat pe langa englezi sa faca pace cu conditia ca ei sa poata
mentine Bariera Tarilor de Jos.’’ 5
Englezii au fost de acord chiar daca aceasta presupunea pericole pentru comertul lor.
In 1701, regele Spaniei a transferat Asiento, monopolul comertului Guyanei Franceze,
a carei actionari erau regii Frantei si Spaniei ca si mari capitalisti francezi. Inainte Asiento
fusese detinut de o companie portugheza. Acest act i-a revoltat mai mult decat pe oricine, pe
negustorii englezi si olandezi si a determinat reluarea razboiului.
’’Pacea de la Utrecht a asigurat Bourbonilor sucsesiune la tronul Spaniei dar Asiento a
fost oferit britanicilor.’’6
Franta secolului al XVII lea era in principalele ei particularitati inca o societate feudala
caracterizata prin predominanta relatiilor feudale de productie si a formelor feudale de
economie. Impozitele statului asupra taranimii cresteau iar nobilimea avea dificultati in
obtinerea rentelor si taxelor sale de la tarani datorita exploatarii economice a acestora, ceea ce
a dus la revolte din partea taranilor.
Perioada secolului XVII a fost o perioada de boom in manufactura, productia
mestesugareasca si agricultura, o perioada in care datoria statului s-a redus, bugetul statului s-
a echilibrat, profiturile comerciantilor si fabricantilor au crescut si au reusit sa se
imbogateasca serios.
’’Unde forta de munca era ieftina si din abundenta, lucrurile de slaba calitate puteau fi
fabricate la un pret redus. Aceasta se aplica probabil in special acolo unde saracia larg
raspandita era caracteristica pentru o regiune in care productia de textile asigura numai o
angajare partiala pentru muncitorii acestei industrii. Munca intr-o activitate din care nu se
asteapta sa se obtina fondurile necesare subzistentei este in mod normal mai ieftina decat cea
dintr-o ocupatie unde muncitorul este angajat permanent.’’ 7 Motivul acesta a fost invocat de
5
Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern vol IV , Editura Meridiane, Bucuresti, 1993, p.113
6
idem, p.117
7
Immanuel Wallerstein, Sistemulmondial modern, vol II,Ed. Meridiane, Bucuresti, 1992, p.200

4
Adam Smith pentru explicarea ieftinirii in timp a tesaturilor grosiere in comparatie cu cele
fine. In prima parte a secolului al XVII lea, conditiile economice in Europa de est se apropiau
de o astfel de situatie, ceea ce insemna ca acea zona corespundea in intregime producerii
efective de textile ieftine in conditiile in care exigentele de calitate ale cererii pietei erau
scazute.
In comertul vestic in prima jumatate a secolului XVIII, pe primul loc se plasa comertul
cu zahar, iar pe al doilea loc comertul cu sclavi, care faceau posibila producerea zaharului.
In timp ce comertul exterior al Frantei a devenit in secolul XVIII americanizat
comertul exterior al Marii Britanii a devenit universalizat. Ceea ce Anglia a pierdut in
comertul cu zahar a castigat in alta parte, in primul rand in comertul cu sclavi.
Franta face represalii Olandei, dar aceasta are mijloace sa riposteze, si astfel ea renunta
la produsele frantuzesti. Era de ajuns sa se adreseze altor furnizori pentru a inlocui produsele
aduse din Franta. Vinul a fost adus din Portugalia si Spania, iar pentru saratul pestelui au
preferat sa invete sa moaie sarea iberica, amestecand-o cu apa de mare de pe tarmurile lor.
Chiar si produsele manufacturiere de lux ale Frantei care aveau o mare cautare in strainatate,
sunt imitate si fabricate cu aceeasi calitate de catre Olanda.
Franta nu intelegea ca dialogul acesta este unul inegal. In confruntarea cu Franta,
Olanda, cu reteaua ei negustoreasca si cu mijloacele de credit, poate sa-si schimbe politica
dupa cum vrea.
Comertul olandez de mijlocire si-a jucat rolul la intrarea ca si la iesirea din insula, la
intrare se aduce blanuri, piei, gudron, lemn, chihlimbar de Rusia si de Baltica, tesaturi fine de
in din Germania, iar la iesire o mare parte din produsele coloniale sunt luate de olandezi de la
licitatiile lui East India Company : tutun, zahar , grau, postavuri de lana .
Prosperitatea Olandei duce la surplusuri care, in mod paradoxal, o stanjenesc,
surplusuri atat de mari incat creditul pe care-l furnizeaza Europei nu ajunge sa le absoarba si
pe care ea le ofera si statelor moderne, in mod deosebit dotate pentru a consuma capitaluri,
chiar daca nu pot sa le restitui la data promisa.
In secolul al XVIII lea, atunci cand, pretutindeni in Europa, exista bani inactivi care isi
gasesc de lucru cu greu si in conditii proaste, printii mai ca nu au nevoie sa ceara.
Imediat dupa o criza de stagnare pronuntata, lazile Amsterdamului sunt deschise cu
totul : ’’ Usurinta cu care olandezii isi trec astazi banii in strainatate a hotarat mai multi printi
sa se foloseasca de aceasta bunavointa.’’8
8
Fernand Braudel, Timpul lumii,vol.I, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989, p. 317

5
 Cu toate acestea imprumuturile in strainatate sunt afaceri destul de bune. Olanda le-a
facut inca din secolul al XVII lea.
Procedeul de realizare a imprumuturilor in strainatate este arhicunoscut : firma care
accepta sa puna imprumutul pe piata, sub forma de obligatii, cotate dupa aceea la bursa,
deschide o subscriptie care, in principiu este publica. Dobanda este mica, avea un procent sau
doua peste dobanda in uz la imprumuturile dintre negustori, dar totusi uneori se cer garantii.
Guvernul francez va fi unul dintre ultimele care sa imprumute.
Bancile olandeze continuau sa fie un loc serios in care se putea plasa metale pretioase,
iar ritmul baterii monedelor incepuse sa creasca considerabil.
Tot acum olandezii isi plasau banii acolo unde obtineau profit mai mare adica in
Anglia, care cu timpul a devenit centrul financiar al economiei mondiale lasand in urma pe
Franta.
In secolul XVIII olandezii prefera o alianta cu englezii, alianta care urmarea interesul
propriu al fiecaruia dintre parteneri.
Fernand Braudel in opera sa ’’Timpul lumii’’ descrie aceste secole astfel:’’
Splendoarea, bogatia, bucuria de a trai se aduna in centrul economiei-univers, in inima sa.
Aici soarele istoriei face sa straluceasca cele mai vii culori, aici sunt prezente scumpetea,
marile salarii, bancile,marfurile pretioase, industriile profitabile ;aici se situeaza punctul de
plecare si punctul de sosire al traficurilor la mare distanta, afluxul metalelor pretioase,
moneda forte si titlurile de credit. Aici se afla o economie moderna in plina evolutie :calatorul
o remaca fie ca este vorba de Venetia secolului al XV lea, de Amsterdamul secolului al XVII
lea sau de Londra secolului al XVIII lea... tehnicile de varf sunt obisnuite aici, la fel stiinta si
artele ce le acompaniaza. Libertatile se afla si ele aici, nu sunt in intregime mituri, dar nici
realitai evdiente.’’

CAP.5 SECOLUL XIX, REPOZITIONAREA PE HARTA EUROPEI A

NOILOR

6
 CENTRE DE PUTERE

’’Economia unei natiuni este un sistem complex care evolueaza in functie de

operatiunile financiare efectuate de elementele componente ale acestui sistem : statul, familia,
intreprinderea.’’9 Factorul tehnologic joaca un rol important in explicarea dominatiei pe care o
tara o poate exercita asupra celorlalte.
Avand in vedere productia siderurgica vom vorbi despre cateva state care s-au
evidentiat mai mult pe acest parcurs.
Statele Unite dispun de o vasta piata interna unde producatorii nationali detin 80%, dar
totusi se confrunta cu numeroase dificultati : echipamentele de productie invechite, nivelul
salariilor foarte ridicat si concurenta externa a noilor tari industrializate care vine sa se adauge
la concurenta interna a micilor otelarii.
Italia este a doua putere siderurgica din Europa. Micile otelarii detin 40% di productia
acestei ramuri si ca si in cazul Frantei putem vorbi de o diminuare a capacitatii de productie.
Situatia Republicii Federale Germania este diferita :industria siderurgica este in mare
parte privatizata dar mai apoi unele probleme ca penetrarea pietei interne, pierderea
controlului asupra acestei piete au blocat efortul investitional si posibilitatile de modernizare.
Marea Britanie a dus o politica de restructurare in acest sector personalul muncitor
fiind redus de la 210000 in 1977 la 75000 in 1982, dar reinnoirea intarzie sa se produca.
In 1982 China, Brazilia, Coreea de Sud si India se numara printre primii 13
producatori mondiali dar tarile din lumea a treia vor fi probabil nevoite sa importe otel pana la
sfarsitul deceniului din cauza marii cereri pe piata interna.
Japonia nu a cunoscut nici una din greutatile cu care s-au confruntat tarile occidentale
datorita politicii de modernizare si fabricare a unor produse de calitate superioara.
In pofida crizei din siderurgie acestea sunt singurele tari care si-au putut mentine
rentabiltatea la nivel satisfacator.
O alta ramura cheie a fost industria de automobile,ramura care in 1990 va fi controlata
de Japonia in proportie de 50%.

Japonia care avea in 1960 o pondere de 1,3% pe piata mondiala a automobilului a

depasit 13% in 1970 si acoperea in 1986 mai mult de un sfert din cererea mondiala. Neputand
9
Denis Auvres, Economie mondiala, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991. p. 10

7
inventa produsul, japonezii au inventat un mod de productie rentabil iar sporurile de
productivitate pe care le obtin se datoreaza unei productii mai flexibile si unei calitati net
superioare.
Japonia va trebui sa accepte o internationalizare a productiei sale, pentru a putea
depasi barierele prtectioniste.
A treia ramura electronica se refera in principal la mijloacele de telecomunicatii si
comunicatii, radio-tv, la aparatele electronice destinate publicului larg, la componentele
electronice de informatica si echipament de birou.
Statele Unite si Japonia detin o pozitie dominanta si s-ar putea sa-ai imparta piata fara
a include si Europa.
Japonia a castigat un avantaj prin fabricarea echipamentului necesar productiei de
componente electronice, dar nu stapaneste pe deplin proiectera micro-procesoarelor. Firmele
americane au hotarat sa fabrice in Japonia micro-procesoarele pe care le proiectasera.
Japonia ramane principalul centru de productie a componentelor electronice cu valoare
adaugata mare iar Statele Unite isi mentin avansul in domeniul proiectarii.
’’Europa are inca ezitari, trebuind sa aleaga intre costul pe care il implica aducerea la
zi a tehnologiilor avansate si avantajul pe care l-ar putea obtine. Timpl trece, decalajul
creste !’’10
Numarul de locuri de munca in sectorul neindustrial a crescut in perioada 1973-1980
concomitent cu numarul populatiei active.
In Statele Unite dinamica locurilor de munca se bazeaza in principal pe sectorul tertiar.
Personalul muncitor a crescut continuu in industria americana intre 1973-1979.
In Japonia situatia constatata in perioada 1973-1979 este aparent aceeasi. Dintre tarile
industrializate Japonia a resimtit in 1974 socul cel mai puternic. Ritmul de crestere economica
a scazut de la 10% la mai putin de 4% pe an, desi ritmul crearii de locuri de munca nu a
cunoscut decat o reducere neinsemnata.
Dupa trecerea socului recesiunii, productivitatea muncii in industrie inregistreaza o
noua si o puternica tendinta de crestere.

Unele trasaturi comune care le deosebesc de regiunile ’’periferice’’ caracterizeaza

integrarea in schimburile internationale, a unui numar de 15 tari: Republica Federala

10
Denis Auvres, Economie mondiala,Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, p. 20

8
Germania, Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda, Elvetia, Austria,
Italia, Tarile Scandinave.
Republica Federala Germania are patru ramuri ale industriei grele: siderurgia, chimia
de baza, constructiile de masini si motoare, mijloacele de transport, ce contribuie in mare
masura la echilibrarea balantei curente, de plati, foarte deficitare in privinta materiilor prime,
a energiei si a serviciilor.
In Japonia scaderea ponderii industriei textile si consolidarea unor puncte forte ca de
exemplu mijloacele de transport, constructiile de masini si motoare, mentinerea unui excedent
de produse siderurgice aproprie echilibrul de un profil teoretic ideal de adaptare la noua cerere
internationala. Japonia e singura tara industrializata care are un excedent de produse
electronice.
Statele Unite ofera imaginea unei tari dominante avand un excedent de masini si
motoare, precum si de produse de chimie grea, la care se adauga contributia importanta a
produselor agricole, veniturile provenind din ivestitiile in strainatate si din contracet de
inginerie.
In Marea Britanie sectorul serviciilor are si aici un rol cheie, deoarece impreuna cu
Statele Unite formeaza doua piete financiare importante. Exploatarea petrolului in Marea
Nordului determina o reducere spectaculoasa a deficitului energetic.
Singurele puncte forte sunt : industria constructiilor de masini si motoare si mijloacele
de transport ce cunosc un declin rapid.
In Belgia excedentul de produse siderurgice este singurul domeniu puternic dezvoltat
in anii ‘70 , dar scade cu repeziciune fiind compensat in parte de cresterea veniturilor nete
provenind din vanzarile de savoir-faire.
In Franta contributia productiilor de mijloace de transport este singurul sector puternic
ce tinde sa creasca pentru a intra mai apoi in declin.
In Olanda, Elvetia si Austria dimensiunile pietei interne sunt hotaratoare pentru
dezvoltarea undustriei : complementaritatile in acest domeniu vor fi evident, cu cat cu atat mai
accentuate cu cat pietele sunt mai restranse. Olanda ca si Elvetia, ca si Austria se
caracterizeaza printr-un important sold deficitar la mijloc de drum.

In Italia configuratia echilibrului extern reprezinta cateva trasaturi specifice :

contributia substantiala a produselor textile si a elementului calatorii o aproprie de tarile semi-

9
industrializate, mai ales de cele din Europa Meridionala. Italia nu inregistreaza insa nici un
deficit important de produse ale industriei grele care reflecta o insertie de tip traditional,
dimpotriva apare un excedent important in schimburile de masini si motoare.
’’Nici una din tarile puternic industrializate nu poate duce o politica economica
independenta de celelalte tari.’’11
’’In 1970 Japonia era a treia putere industriala a lumii. Specialistii de pretutindeni
considerau experienta Japoniei drept unicain istoria capitalismului si incercau sa-si explice
miracolul economic japonez.’’12
Ritmurile inalte de crestere din anii ’60 fusesera posibile prin ritmuri si mai inalte de
crestere a consumurilor energetice. Economistii japonezi privesc cu destul optimism
posibilitatile de inlocuire a titeiului cu carbune la ardere si perspectivele programului nuclear.
Deceniile Natiunilor Unite pentru dezvoltare sunt expresia de vointa a comunitatii
internationale preocupate sa dea impuls procesului de lichidare a imenselor decalaje dintre
tarile bogate si cele sarace. Tabloul general al decalajelor economiei sociale dintre acestea
doua grupe de state a devenit de-a dreptul dramatic.
’’Subdezvoltarea, adancirea decalajelor dintre tarile dezvoltate si cele in curs de
dezvoltare, polarizarea lumii in tari bogate si tari sarace constitue trasaturi ale economiei
mondiale.’’13
Un factor agravant al decalajelor Nord-Sud il reprezinta criza economica mondiala
care a afectat intr-o masura mult mai mare tarile in curs de dezvoltare.
Cu toate aceste treceri in revista putem spune ca nicio tara nu este independenta, ele
depind unele de altele si nici una dintre ele nu poate sa progreseze fara ajutorul celeilalte,
ajutor ce nu vine niciodata dezinteresat.

BIBLIOGRAFIE :

11
Denis Auvres, Economie mondiala, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, p. 140
12
Costin Murgescu, Japonia in economia mondiala,Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 26
13
Sterian Dumitrescu, Economie mondiala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1989, p. 135

10
 1. Costin Murgescu, Japonia in economia mondiala, Ed. Stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1982

2. Denis Auvres, Economie mondiala, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991

3. Fernand Braudel, Timpul lumii, vol I, Ed. Meridiane, Bucuresti,

1989

4. Fernand Braudel, Mediterana si lumea mediteraneana in epoca lui

Filip al II lea, vol VI, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986

5. Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol II, Ed.

Meridiane, Bucuresti, 1992

6. Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol IV, Ed.

Meridiane, Bucuresti, 1993

7. Sterian Dumitrescu, Economia mondiala, Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1989

11