Libertatea de exprimare si informare: articolul 10

Articolul 10
1.Orice
1. persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept
cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a
comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor pulice si
fara considerarea frontierei. Prezentul articol nu impiedica Statele
sa supuna intreprinderile de radiofuziune, de cinema sau de
televiziune la un regim de autorizare.

2.Exercitiul acestor libertati ce presupune datorii si responsabilitati

poate fi supus unor formalitati, conditii, restringeri sau unor
sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o
societate democtractica, pentru securitatea nationala, intefritatea
teritoriala sau securitatea publica, apararea ordinii si prevenirea
crimei, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reoutatiei sau a
drepturilor altora, pentru a impiedica duvulgarea unor informatii
confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea
puterii juridiciare.

Dacă avem în vedere că libertatea de exprimare este reglementată în mai toate

Constituţiile statelor lumii civilizate, se poate spune, fără teama de a greşi, că libertatea
de exprimare este un drept esenţial atunci când vorbim despre o societate democratică,
pentru că el creează condiţiile necesare exercitării altor drepturi ale omului. Pentru a
putea exprima opinii în cunoştinţă de cauză, este însă deseori nevoie să ai anumite
informaţii. Astfel, dreptul la liberă exprimare este strâns legat de un alt drept, şi anume
acela de a avea acces la informaţie. În acelaşi timp, trebuie precizat că dreptului persoanei
de a primi idei şi informaţii îi corespunde obligaţia celui care le transmite de a o face cu
bună credinţă. Libertatea de exprimare aparţine fiecărei persoane în parte, tot astfel cum
dreptul de a căuta şi de a primi informaţii nu este numai al indivizilor, al publicului, ci si
al presei, care trebuie, la rândul ei, să le primească şi să le transmită publicului.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea de la Strabourg a subliniat de mai multe ori că libertatea
de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice,
una din condiţiile primordiale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane.

1)Aria de aplicare a termenului “exprimare” din art.10

Articolul 10 precizeaza ca dreptul la libertatea de exprimare “include dreptul la

libertatea de opinie si la libertatea de a primi sau a comunica informatii sau idei”.
In cauza luyi Handyside c.Regatului unit(1976), Curtea a examinat in ce masur
condamnarea unui individ care publicase pentru elevi o carte de referinta, prin care
acorda sfaturi asupra problemelor sexuale si altele, constituie sau nu o incalcare a
drepturilor acestuia in temeiul art.10. Desi Curtea a declarat ca Statul actiona in cadrul
libertatii sale de apreciere invocind clauza “ocrotiri moralitatilor” ce figureaza in cel
de-al doilea paragraf al art. , totusi a precizat pozitia sa cu privire la rolul dreptului la
libertatea de exprimare intr-o societate democratica.
2) Ierarhia valorilor protejate de art.1o
Cu toate ca acest lucru nu intotdeauna este destul de clar, Curtea europeana a Drepturilor
Omului a stabilit o ierarhie aproximativ a valorilor aparate de art. 10, astfel incit diferite
categorii de exprimari nu intotdeauna sunt protejate la acelasi nivel. In cadrul acestei
ierarhii, comentariile cu privire la probleme de interes public formulate de catre
personalitatilor publicilor constituie forme cele mult protejata, iar exprimarea
commercial, respective, mai putin protejata.

3)Libertatea de exprimare in contextual dezbaterii publice

Curtea acorda o mare inportanta exercitarii libertatii de exprimare decatre membrii alesi
ai unui corp legislativ si considera ca persoanele vizitate trebuie sa bineficeze de o
protectie larga pentru a se exprima asuper subiectelor ce prezinta interes pentru alegatorii
sai si pentru public in general. In aceasta privinta Curtea a stabilit o incalcare a art.10 in
cauza in care un membru al Parlamentului a fost acuzat de insulte grave la adresa
guvernului(Castells c. Spaniei (1992)). Ea si-a reiterate pozitia intr-o cauza in care un
reprezentatnt ales a constituit obiectul unei hotariri judecatoresti care ii interzicea sa-si
repete afirmatiile negative referitoare la o asociatie private care-si sprijinea activ pozitia
intr-o discutie publica controversata(Jerusalem, c Austriei(2001)).Stabilind o analogie
intre persoanele angajate intr-o dezbatere publica, Curtea a considerat ca asociatiile
procedind astfel trebuie sa dea dovada de un nivel inalt de toleranta fata de criticile din
partea oponentilor.
Isasi personalitatile publice si politice trebuie sa fie deschise pentru critica din partea
mijloacelor mass- media. Curtea a audiat mai multe cauze in care a asimilat unei incalcari
a art.10 din Conventia faptul ca membri eminenti ai guvernului sau reprezentanti alesi
cistigase procese de defaimare in fata tribunalelor nationale.
Chiar daca art.10 al Conventiei nu ofera personalitatilor si persoanelor politice nationale
un nivel special de protectie, el nu recunoaste nici un tratament favorabil persoanelor
straine. In cauza Colombiani si altii c. Frantei (2002), reclamantii au fost invinuiti de
“ofensare publica a sefului unui Stat strain” pentru ca publicase un articol care se baza pe
un raport – elaborate sub auspiciile Uniunii Europene – in care Marocul era identificat ca
unul din cei mai importanti exportatori mondiali de droguri si erau exprimare indoieli
asupra vointei reale a autoritatilor marocane, inclusive a regelui Hassan II, de a lupta
impotriva traficului de stupefiante pe teritoriul sau national. Curtea europeana a
Drepturilor Omului a considerat ca faptul de a oferi sefilor de Stat o imuniatate fata de
critica doar din singurul motiv al functiei sau statutului sau, ar fi un privelegiu prea
important pentru a fi compatibil cu art.10.

Curtea a examinat un numar sporit de plingeri care alegau o incalcare a art.10 in cauze in
care un autor, redactor, director de publicatie sau editor au fost condamnati pentru
incitare la ura rasiala sau violenta, sau discursuri care aducea atingere suveranitatii sau
integritatii teritoriale a Statului. Cu exceptii foarte rare, Curtea a aparat dreptul
individului de a –si exprima opiniile pe care tribunalele nationale l-au limitat, constatind
sistematic o incalcare a art.10 atunci cind Statele persecutau reclamantii pentru afirmatiile
considerate ca constituind amenintari la suveranitatea, indivizibilitea sau integritatea
Statului, atita timp cit reclamantii nu incitau la violenta sau ura.

Unele din cele mai importante cauze privind articolul 10 se refera la dreptul presei de
libertatea de exprimare. In rezultat, rolul unui ziar este de a publica informatii si idei cu
privire la probleme de interes general. Astfel reiese ca organele conventiei vor pune in
balanta foarte minutios interesele presei de a publica informatii si cele ale Statului de a
limita obtinerea acestor informatii de catre public.

Cea mai semnificativa hotarire privind libertatea presei prevazuta de art.10 este cauza
Sunday Times c.Regatul Unit nr.1(1979). In speta, reclamantii pregatisera pentru
publicare un reportaj in care se indicau metodele de cercetare stiintifica si experimentele
folosite de o companie farmaceutica inainte sa comercializeze sedativul Talidomida. La
momentul publicarii s-a constat (prin intermediul mijloacelor independente de presa) ca
multi copii s-au nascut cu malformatii serioase din cauza medicamentului primit de
mamele lor in timpul sarcinii. Unele familii din Regatul Unit care au suferit din aceasta
cauza au ajuns la un compromis extrajudiciar cu compania farmaceutica, altele erau inca
in proces de negociere si citeva familii se gaseau in primele etape ale unui proces.
Primind un exemplar al art. Respectiv, compania farmaceutica a cerut judecatorului si a
obtinut interzicerea publicarii acestuia. Interdictia a fost confirmata de catre cea mai
inalta jurisdictie interna pe motiv ca publicarea art. Ar constitui o insulta adusa
curtii(contempt of court), aducind atingere sau prejudiciu mersul justitiei in cadrul unei
proceduri judiciare aflate in curs.CEDO a admis ca ingerinta era legala (in sensul
Conventiei) si viza garantarea autoritatii si impartialitatii autoritatilor judiciare. In schim,
ea a considerat ca Guvernul Regatului Unit nu a reusit sa demonstreze ca punerea in
aplicare a dispozitiei corespundea unei „nevoi sociale imperioase” sau era „proportionala
cu scopul legitim urmarit”. Curtea a stabilit de asemenea ca populatia in general avea
dreptul sa primeasca informatii asupra acestui subiect, chiar daca faptele in cauza si
problemele ridicate alcatuiau continutul unui litigiu in instanta. Curtea a scos in relief mai
multi factori determinanti pentru decizia sa, de exemplu, amploarea si caracterul absolut
al restrictiilor impuse de ingerinta, tonul moderat al art. Ce constituia obiectul interdictiei,
durata si caracterul prelungit al procedurilor judiciare si al negocierilor in vederea
ajungerii la un compromis si, in sfirsit, mare dezbatere publica asupra obiectului
articolului. Astfel, Curtea a fixat un nivel ridicat al protectiei presei, intemeindu-l pe
prezumtia ca interesul general este mai bine servit cind publicul i se ofera cit mai multa
informatii.

Articolul 10 al Conventiei ofera o protectie atit persoanelor particulare cit si

jurnalistilor si personalitatilor. Curtea a stabilit o incalcare a a cestei dispozitii in cauza
Maronek c.Slovaciei(2001) in care reclamatul a fost condmanat pentru defaimarea pentru
faptul ca a scris o scrisoare deschisa intr-un ziar cu privire la ocuparea ilegala a
apartamentului sau, invitind alte persoane care s-au confruntat cu aceeasi problema sa
interprinda aceleasi actiuni. Curtea a mentionat ca problemele abordate in scrisoare la
moment prezentau interes general, tindin cont de proiectele guvernului in materie de
deznationalizare a apartamentelor care apartineau Statului. Judecatorii de la Strasbourg
de asemenea au stabilit o incalcare in cauza Bowman c.Regatului Unit(1998) in care
reclamantul a fost urmarit pentru faptul ca a distribuit brosuri inainte de alegeri generale,
astfel incalcind o lege nationala care interzicea difuzarea mai mult de cinci carti pentru
promovarea alegerii unui candidat in timpul perioadei peelectorale. Curtea a considerat ca
aceasta restrictie nu era proportionala, in masura in care presa putea sa-si exprime pozitia
fata de un candidat sau altul si in care partidele politice erau autorizate sa faca campanie
in timpul acestei perioade.