4.4.

Analiza principalelor categorii de cheltuieli

4.4.1. Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

Cheltuielile cu amortizarea reflectă sub formă bănească consumul de mijloace fixe în procesul
de producţie, adică acea parte din valoarea mijloacelor fixe care se transmite în mod treptat asupra
produselor finite. Acestea au un caracter convenţional-constant. De acea prin creşterea volumului
producţiei are loc reducerea cheltuielilor cu amortizarea ce revine pe unitatea de produs, ceea ce
contribuie la tendinţa de reducere a costurilor pe unitatea de produs.

- Analiza cheltuielilor cu amortizarea, în sumă absolută

Obiectivele
analizei
- Analiza eficienţei cheltuielilor cu amortizarea

a. Analiza cheltuielilor cu amortizarea, în sumă absolută

Pentru analiza sumei absolute a cheltuielilor cu amortizarea se poate utiliza următorul model:
MF × n (MF′ + MF i − MF e ) × n
A= =
100 100
 Vi × tf Ve × tn  n
A =  MF ′ + − ×
 12 12  100
unde: - A - amortizarea anuală a mijloacelor fixe;
- MF - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
- n - norma medie de amortizare;
- MF' - valoarea de inventar a mijloacelor fixe de la începutul anului;
- MF i - valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;
- MF e - valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe;
- Vi - valoarea de inventar a mijloacelor fixe intrate;
- Ve - valoarea de inventar a mijloacelor fixe ieşite;
- tf - timpul de funcţionare a mijloacelor fixe intrate;
- tn - timpul de nefuncţionare a mijloacelor fixe ieşite;

În cadrul analizei se calculează modificarea absolută ( ∆ A) şi procentuală ( ∆ A%) a

cheltuielilor cu amortizarea, astfel:
∆ A = A1 − A 0
∆A
∆ A% = × 100 = I A − 100
A0
Influenţele factorilor identificaţi se calculează cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ.

b. Analiza eficienţei cheltuielilor cu amortizarea

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor cu amortizarea este necesar să se studieze corelaţia
dintre dinamica sumei amortizărilor şi dinamica volumului de activitate. Deoarece cheltuielile cu
amortizarea au un caracter convenţional - constant, o situaţie favorabilă se înregistrează atunci când
indicele volumului de activitate (IQ), devansează indicele cheltuielilor cu amortizarea (IA), deci IQ > IA
O imagine mai completă asupra eficienţei cheltuielilor cu amortizarea se obţine prin analiza
factorială a indicatorului " cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de
afaceri ". Nivelul acestui indicator se determină cu ajutorul relaţiilor:
A/1000Ve=(A/Ve) × 1000
A/1000CA=(A/CA) × 1000
Se constată că modificarea cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei este influenţată de doi
factori cu acţiune directă:
- modificarea veniturilor din exploatare sau a cifrei de afaceri;
- modificarea sumei amortizării.
1
 La rândul său, cifra de afaceri este influenţată de modificarea volumului producţiei vândute şi
a preţurilor de vânzare, iar suma amortizării de toţi factorii prezentaţi anterior, astfel că schema
factorilor cu influenţa directă şi indirectă se prezintă astfel:

q
CA MF’
p
Vi
A/1000
MF
tf
A
Ve

tn

Folosind metoda substituirilor în lanţ se pot stabili influenţele tuturor factorilor asupra
modificării cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei astfel:
1. Influenţa modificării cifrei de afaceri:
A0 A
∆CAA / 1000 = x1000 − 0 x1000
CA 1 CA 0
din care:
1.1. Influenţa modificării volumului fizic al producţiei:
A0 A0
∆qA / 1000 = x1000 − x1000
∑ q1p 0 ∑q 0 p 0
1.2. Influenţa modificării preţului de vânzare:
A0 A0
∆pA / 1000 = x1000 − x1000
∑q 1 p1 ∑q 1 p 0
2. Influenţa modificării sumei amortizărilor:
A A
∆AA / 1000 = 1 x1000 − 0 x1000
CA 1 CA 1
din care:
2.1. Influenţa modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe ( MF ):

∆MF
(MF 1 )
− MF 0 × n 0
A / 1000 = x1000
CA 1
din care:
2.1.1. Influenţa modificării valorii iniţiale de la începutul anului (MF’):
′ ( MF1′ − MF0′ ) × n 0
∆MF
A / 1000 = x1000
CA 1
2.1.2. Influenţa modificării valorii medii a intrărilor ( MF i ):

∆MF
′ (MF i1 )
− MF i 0 × n 0
A / 1000 = x1000
i

CA 1
din care:
2.1.2.1. Influenţa modificării valorii de inventar a intrărilor (Vi):
′ ( Vi 1 − Vi 0 ) × tf 0 n 0
∆ViA / 1000 = × x1000
12 CA 1
2.1.2.2. Influenţa modificării timpului de funcţionare (tf):
Vi 1 × ( tf 1 − tf 0 ) n 0
∆tfA / 1000 = × x1000
12 CA 1
2.1.3. Influenţa modificării valorii medii a ieşirilor de mijloace fixe :
∆MF
(
MF e1 − MF e 0 × n 0 )
A / 1000 = − x1000
e

CA 1
2
 din care:
2.1.3.1. Influenţa modificării valorii de inventar a ieşirilor (Ve):
( Ve1 − Ve 0 ) × tn 0 n0
∆Ve
A / 1000 = − × x1000
12 CA 1
2.1.3.2. Influenţa modificării timpului de nefuncţionare (tn):
Ve1 × ( tn 1 − tn 0 ) n 0
∆tnA / 1000 = − × x1000
12 CA 1
2.2. Influenţa modificării normei medii de amortizare :

∆nA / 1000 =
(
MF1 × n 1 − n 0 )
x1000
CA 1
În funcţie de mărimea şi semnul acestor influenţe se pot face aprecieri cu privire la evoluţia
cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri şi la principalele căi de reducere a acestora.

4.4.2. Analiza cheltuielilor cu personalul

Cheltuielile cu personalul exprimă sub formă valorică întregul consum de muncă vie sau
cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru plata forţei de muncă şi pentru achitarea
obligaţiilor legate de asigurările şi protecţia socială a salariaţilor.
Principalele obiective ale analizei cheltuielilor cu personalul sunt:
- analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul;
- analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica salariului mediu.

A. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul

În cadrul analizei situaţiei generale a costurilor cu personalul, se urmăreşte cunoaşterea
evoluţiei şi tendinţei unor asemenea categorii de cheltuieli în raport şi de acţiunea unor factori
conjuncturali folosindu-se ca indicatori modificarea absolută şi relativă a fondului de salarii, precum şi
nivelul său la 1000 lei venituri din exploatare, cifră de afaceri sau valoare adăugată.
Ponderea principală în totalul cheltuielilor cu personalul o deţine fondul de salarii (Fs).
−
Mărimea fondului de salarii depinde de numărul mediu de salariaţi ( Ns ) şi de salariul mediu anual
−
pe o persoană ( Sa ):
− −
Fs = Ns× Sa .
La rândul său, salariul mediu anual depinde de timpul mediu lucrat de o persoană într-un an,
− −
exprimat în ore ( t ) şi de salariul mediu orar ( sh ):
− − −
Sa = t× sh .
În aceste condiţii: Fs = N s ⋅ t ⋅ S h
Prin aplicarea metodei substituirilor în lanţ se pot calcula influenţele factorilor cu acţiune
directă şi indirectă asupra modificării absolute a fondului de salarii, astfel:
 _ −  −
1. ∆NFss = Ns 1 −Ns 0 Sa 0 ;
 
2. ∆SFsa (
= N s1 S a1 − S a 0 ; )
− − − −
din care: 2.1. ∆t = Ns1 ( t 1 − t 0 ) sh0 ;
Fs

2.2. − − − − ;
∆sFs
h
= Ns1 t 1 (sh1 − sh 0 )
Între fondul de salarii şi volumul de activitate există o strânsă legătură, ceea ce impune
compararea fondului de salarii efectiv şi cu un fond de salarii admisibil. De aceea, în procesul de
analiză se calculează şi modificarea relativă a fondului de salarii ( ∆* Fs ), ca diferenţă între fondul de
salarii efectiv şi fondul de salarii admisibil (Fsa):
3
 ∆* Fs = Fs 1 − Fs a .
Fondul de salarii admisibil se stabileşte în funcţie de fondul de salarii previzionat sau din
perioada de bază (Fs0), corectat cu indicele veniturilor din exploatare:
Fs a = Fs 0 × I Ve .
Atunci când fondul de salarii admisibil este mai mare decât cel efectiv (Fsa > Fs1), se obţine o
economie relativă la fondul de salarii, iar când fondul de salarii admisibil este mai mic decât cel
efectiv (Fsa < Fs1), se înregistrează o depăşire relativă la fondul de salarii.
Nu în toate situaţiile economia relativă la fondul de salarii se apreciază favorabil. Pot exista
situaţii când o asemenea economie este realizată pe seama reducerii salariilor angajaţilor ceea ce
poate avea consecinţe nefavorabile în lanţ. De aceea se impune o analiză factorială a acestei
economii în vederea identificării factorilor care au generat-o.
Pentru a pune în evidenţă factorii de influenţă se foloseşte modelul:
 T Fs T Fs 
∆* Fs = Ve1 ⋅  1 ⋅ 1 − 0 ⋅ 0 
 Ve1 T1 Ve0 T0 
unde: Ve - veniturile din exploatare;
T - factorul muncă apreciat prin numărul mediu de salariaţi sau prin timpul total lucrat de
aceştia.
Modificarea relativă a fondului de salarii este influenţată de doi factori direcţi:
- productivitatea muncii, exprimată prin timpul consumat pe unitatea de produs, sau la un
T 
leu producţie   ;
 Ve 
 Fs 
- salariul mediu pe unitatea de timp şi pe un salariat  .
T 
Influenţele celor doi factori se calculează astfel:
a) Influenţa productivităţii muncii:
 T Fs T Fs 
∆W Fs * = Ve1 ⋅  1 ⋅ 0 − 0 ⋅ 0 
 Ve1 T0 Ve0 T0 
b) Influenţa salariului mediu:
 T Fs T Fs 
∆S Fs * = Ve1 ⋅  1 ⋅ 1 − 1 ⋅ 0 
 Ve1 T1 Ve1 T0 
În funcţie de nivelul şi semnul acestor influenţe se pot face aprecieri cu privire la activitatea
firmei analizate. Astfel, economia relativă la fondul de salarii poate fi explicată pe seama influenţei
celor doi factori astfel:
a) - influenţa productivităţii cu semnul minus;
- influenţa salariului cu semnul minus;
În aceste condiţii înseamnă că productivitatea muncii a crescut (deoarece în relaţia apare ca
factor de influenţă inversul acesteia) ceea ce se apreciază favorabil, însă salariul mediu a scăzut.
Situaţia nu va fi acceptată de salariaţi care, deşi au lucrat mai bine, au primit un salariu mai mic. Deşi
pe termen scurt o asemenea politică conduce la economii, pe termen mediu şi lung poate avea
consecinţe dezastruoase, salariaţii pierzându-şi interesul pentru muncă fiind tentaţi să părăsească
firma.
b) - influenţa productivităţii cu semnul minus;
- influenţa salariului cu semnul plus;
Productivitatea muncii a crescut. Salariul a crescut şi el însă datorită faptului că pe ansamblu
firma a înregistrat economie la fondul de salarii înseamnă că productivitatea muncii a crescut mai
mult decât salariul. Acesta este cazul dorit şi de managerii firmei care pot şi trebuie să acorde
majorări salariale numai în limita creşterii productivităţii muncii. Deci situaţia se apreciază favorabil.
c) - influenţa productivităţii muncii cu semnul plus;
- influenţa salariului cu semnul minus;
Productivitatea muncii a scăzut. Salariul mediu a scăzut şi el. Deoarece firma a înregistrat
economie relativă la fondul de salarii însemnă că influenţa cu semnul minus a salariului a fost mai
puternică decât influenţa cu semnul plus a productivităţii, ceea ce înseamnă că salariul a scăzut mai
mult decât productivitatea. Nici o asemenea situaţie nu este de acceptat deoarece va conduce

4
ireversibil spre falimentul firmei. Practic salariaţii lucrează din ce în ce mai prost în timp ce firma îi
plăteşte şi mai prost, ceea ce va conduce la înrăutăţirea situaţiei acesteia.
Iată deci, că din trei cazuri posibile numai într-unul singur situaţia se apreciază favorabil, în
celelalte două deşi firma a înregistrat o economie relativă la fondul de salarii, ceea ce aparent se
apreciază favorabil, situaţia este de neacceptat fie pentru manageri fie pentru salariaţi.
Pentru o apreciere mai obiectivă asupra situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul trebuie
urmărită şi eficienţa acestei categorii de cheltuieli. În acest scop se folosesc următorii indicatori:
a) Fond de salarii la 1000 lei venituri din exploatare:
Fs
Fs / 1000 Ve = × 1000 .
Ve
b) Fond de salarii la 1000 lei cifră de afaceri:
Fs
Fs / 1000 Ca = × 1000 .
CA
c) Fond de salarii la 1000 lei valoare adăugată:
Fs
Fs / 1000 Va = × 1000 .
VA
Aceste modele pun în evidenţă corelaţia dintre dinamica indicatorului de efort (fondul de
salarii) şi dinamica indicatorului de efect (veniturile din exploatare, cifra de afaceri sau valoarea
adăugată). Reducerea fondului de salarii la 1000 lei venituri din exploatare, cifră de afaceri sau
valoare adăugată reflectă o creştere a eficienţei cheltuielilor cu personalul, ce trebuie obţinută pe
seama sporirii mai accentuate a veniturilor din exploatare, cifrei de afaceri sau a valorii adăugate faţă
de creşterea fondului de salarii.
Analiza factorială a eficienţei cheltuielilor cu personalul se poate efectua şi cu ajutorul unor
modele multiplicative.
Astfel:
N s Fs Ns T Fs
Fs / 1000 Ve = × × 1000 = × × × 1000 ,
Ve N s Ve N s T
Ns
unde: este necesarul relativ de salariaţi pentru a obţine 1 leu venituri de exploatare (formă de
Ve
exprimare a productivităţii muncii);
Fs
- salariul mediu brut pe un salariat;
Ns
T
- timpul de muncă pe un salariat;
Ns
Fs
- salariul mediu orar.
T
1. Influenţa necesarului relativ de salariaţi:
Ns
 Ns Ns 0  Fs 0 
∆ Fs / 1000 Ve =  1 −
Ve ×
  × 1000
 Ve 1 Ve 0  Ns 0 
2. Influenţa salariului mediu brut pe o persoană:
Fs
 Ns  Fs Fs 0 
∆ Fs / 1000 Ve =  1  1 −
Ns  × 1000 , din care:

 Ve 1  Ns 1 Ns 0 
2.1. Influenţa timpului de muncă pe un salariat:
T
 Ns  T T  Fs 
∆NFss/ 1000 Ve =  1  1 − 0  × 0  × 1000
 Ve 1  Ns1 Ns 0  T0 
2.2. Influenţa salariului mediu orar:
Fs
 Ns T  Fs Fs 
∆ Fs
T
=  1 × 1 ×  1 − 0  × 1000
 Ve 1 Ns1  T1 T0 
/ 1000 Ve

Această analiză poate fi realizată şi pe baza celorlalţi doi indicatori (fond de salarii la 1000 lei
cifră de afaceri şi fond de salarii la 1000 lei valoare adăugată) utilizând în calcule fie fondul de salarii,
fie cheltuielile totale cu personalul.

5
 B. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica salariului
mediu
În condiţiile economiei de piaţă, creşterea mai rapidă a productivităţii muncii faţă de creşterea
salariului mediu constituie o condiţie de bază pentru asigurarea eficienţei activităţii desfăşurate.
Necesitatea respectării unei astfel de corelaţii decurge din faptul că, la creşterea
productivităţii muncii concură şi alţi factori de producţie, care trebuie şi ei remuneraţi.
În cadrul analizei este necesar să se studieze două aspecte:
- situaţia generală a corelaţiei;
- efectele respectării sau nerespectării acestei corelaţi.
Pentru analiza situaţiei generale a corelaţiei se poate folosi indicele de corelaţie, care se
exprimă astfel:
− −
Is Iw
Ic = − , sau Ic = − ,
Iw Is
−
unde: I s - indicele salariului mediu;
−
I w - indicele productivităţii muncii.
În primul caz, respectarea corelaţiei are loc atunci când indicele de corelaţie este subunitar (Ic
< 1), iar în cazul al doilea, atunci când indicele de corelaţie este supraunitar (Ic > 1).
Folosirea acestor relaţii trebuie să reflecte aceeaşi tendinţă în evoluţia productivităţii muncii şi
a salariului mediu.
În procesul de analiză este necesar să se studieze şi efectele respectării sau nerespectării
corelaţiei asupra principalilor indicatori economico - financiari:
a) Asupra cheltuielilor cu salariile la 1000 lei venituri de exploatare, cifră de afaceri sau
valoare adăugată:
1. influenţa productivităţii muncii:
− −
Fs0 / 1000 S0 S0
∆ WFs/ 1000 = − Fs0 / 1000 = × 1000− × 1000;
Iw W1 W0
2. influenţa salariului mediu pe o persoană:
− −
−
Fs0 / 1000 S 1 S0
∆ SFs/ 1000 = Fs1/ 1000 − = × 1000− × 1000;
Iw W1 W1
b) Asupra profitului din exploatare:
1. influenţa productivităţii muncii:
Ve1  S0 S0 
∆W 
Pe = − 1000  W ⋅ 1000 − W ⋅ 1000

 1 0 
2. influenţa salariului mediu:
Ve1  S1 S 
∆SPe = − 
 ⋅ 1000 − 0 ⋅ 1000 
1000  W1 W1 
iar prin intermediul acestuia asupra ratei rentabilităţii şi a altor indicatori de eficienţă.

4.4.3. Analiza cheltuielilor cu dobânzile

Cheltuielile cu dobânzile fac parte din categoria cheltuielilor financiare şi reprezintă costul
capitalului împrumutat. În analiza acestora se urmăreşte evoluţia lor comparativ cu perioada de bază,
explicându-se modificarea lor prin prisma factorilor de influenţă. Obiectul analizei îl poate reprezenta
atât suma absolută a cheltuielilor cu dobânzile, cât şi nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri.
În sumă absolută nivelul lor depinde de volumul capitalului împrumutat (Kî) şi de rata
dobânzii (Rd):
Sd = Kî ⋅ Rd .

6
 În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificările absolute şi relative
intervenite în nivelul acestora:
∆Sd
∆Sd = Sd1 − Sd 0 ; ∆%Sd = × 100 = ISd − 100 .
Sd 0
Pentru creditele aferente activităţii de exploatare suma dobânzilor poate fi analizată cu
ajutorul modelului:
Kî Sd
Sd = AC ⋅ k ⋅ Rd = AC ⋅ ⋅
AC Kî
unde: AC – soldul mediu al activelor circulante;
k – proporţia finanţării prin credite a activelor circulante;
Soldul mediu al activelor circulante depinde la rândul său de alţi doi factori: cifra de afaceri şi
viteza de rotaţie Pentru separarea celor două influenţe se utilizează următorul model:
CA
Sd = ⋅ Dz ⋅ k ⋅ Rd
Dc
unde: Dc – durata calendaristică a perioadei;
Dz – durata în zile a unei rotaţii a activelor circulante.
AC ⋅ Dc
Dz =
CA
Schema factorilor de influenţă se prezintă astfel:
CA
AC
Dz
∆S
k
d
Rd
Influenţele factorilor se calculează cu metoda substituirilor în lanţ, astfel:
1. Influenţa soldului mediu al activelor circulante:
Sd = ( AC1 − AC 0 ) ⋅ k 0 ⋅ Rd 0 , din care:
∆AC
1.1. Influenţa cifrei de afaceri:

∆ CSdA =
( C A1 − C A0 ) ⋅ D z ⋅ k 0 ⋅ R d0
0
Dc
1.2. Influenţa vitezei de rotaţie a activelor circulante:
CA1
∆Dz
Sd
= ⋅ ( Dz1 − Dz0 ) ⋅ k 0 ⋅ Rd0
Dc
2. Influenţa proporţiei finanţării prin credite a activelor circulante:
∆kSd = AC1 ⋅ ( k 1 − k 0 ) ⋅ Rd0
3. Influenţa ratei dobânzii:
Sd = AC1 ⋅ k 1 ⋅ ( Rd1 − Rd0 )
∆Rd
Legat de influenţa acestor factori putem face următoarele aprecieri:
- majorarea soldului activelor circulante, deşi conduce la creşterea cheltuielilor cu
dobânzile, este justificată dacă este determinată de creşterea volumului de activitate în
condiţiile cel puţin ale menţinerii vitezei de rotaţie. În caz contrar însemnă o imobilizare de
resurse şi în consecinţă credite suplimentare purtătoare de dobânzi;
- accelerarea vitezei de rotaţie şi reducerea ponderii finanţării prin credite a activelor
circulante reprezintă principalele direcţii de acţiune pentru reducerea cheltuielilor cu
dobânzile. Acestea depind, pe de o parte de politica comercială a întreprinderii (termenele
de plată acordate clienţilor), iar pe de altă parte de politica financiară a acesteia (raportul
între sursele proprii şi cele împrumutate);
- rata dobânzii este determinată preponderent de factori externi (rata de referinţă BNR,
nivelul inflaţiei), întreprinderea având posibilitatea negocierii acesteia în anumite limite.
Pentru caracterizarea eficienţei cheltuielilor cu dobânzile se foloseşte indicatorul cheltuieli
cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri, calculat cu relaţia:
Sd  Kî Sd   Ae Kî Sd  K ⋅ Rd
Sd / 1000 = ⋅ 1000 =  ⋅  ⋅ 1000 =  ⋅ ⋅  ⋅ 1000 = ⋅ 1000
CA  CA Kî   CA Ae Kî  E

7
unde: Ae – activele din exploatare;
E – eficienţa utilizării activelor din exploatare.
Pentru creditele aferente activităţii de exploatare cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de
afaceri pot fi analizate cu ajutorul modelului:
Sd Dz ⋅ k ⋅ Rd
Sd / 1000 = ⋅ 1000 =
CA Dc
Acest model pune în evidenţă importanţa deosebită ce revine accelerării vitezei de rotaţie a
activelor circulante pentru reducerea efectului nefavorabil pe care îl are contractarea de împrumuturi,
mai ales în condiţiile unei rate ridicate a dobânzii.

4.5. Analiza costurilor pe produse şi a costului marginal

Analiza costurilor pe produse are rolul de a evidenţia tendinţele ce se manifestă în evoluţia

costurilor pe unitatea de produs, precum şi a căilor de reducere a acestora. Principalele obiective
vizează:
- analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor;
- analiza principalelor categorii de cheltuieli;
- analiza costului marginal;

A. Analiza nivelului, dinamicii şi structurii costului produselor

Nivelul costurilor pe unitatea de produs (c) se determină prin raportarea cheltuielilor totale
aferente unui produs (C) la volumul fizic al producţiei din produsul respectiv (q):
c = C/q
În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificările absolute şi procentuale
intervenite în nivelul costurilor pe unitatea de produs în perioada curentă, comparativ cu o perioadă
precedentă sau cu realizările unor firme concurente, calculate astfel:
∆c = c 1 − c 0 ;
∆c .
∆c% = × 100 = Ic − 100
c0

B. Analiza principalelor categorii de cheltuieli

Are ca scop identificarea abaterilor pe categorii de cheltuieli şi stabilirea posibilităţilor de
reducere a acestora.
a) Cheltuielile cu materiile prime (cm) depind de consumul specific din diferitele materiale
(cs) şi de preţul materialului (pm):
cm = cs × pm.
Deci acţiunea de reducere a cheltuielilor cu materialele vizează atât preţul de achiziţie cât şi
reducerea consumului de materiale.
În ceea ce priveşte preţul de achiziţie, acesta cade în sarcina departamentului de
aprovizionare, care trebuie să se preocupe de găsirea celor mai convenabile surse de aprovizionare.
Reducerea consumului de materiale este în principal o acţiune tehnică şi cade în sarcina
compartimentului de proiectare a produselor şi pregătire a fabricaţiei.
b) Cheltuielile cu salariile (chs) depind de productivitatea muncii, exprimată prin timpul
−
consumat pe unitatea de produs (t) şi de salariul mediu orar ( sh ):
−
chs = t × sh .
Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs trebuie să se realizeze prin
creşterea productivităţii muncii şi nu prin reducerea salariului mediu orar.
c) Cheltuielile indirecte (de regie) (ci), ca sumă totală reprezintă acele cheltuieli care nu
depind de volumul producţiei. Pe unitatea de produs se obţin prin raportarea cheltuielilor de regie
totale la volumul producţiei:
ci = Ci/q.
Modificarea lor este influenţată de doi factori:

8
 C. Analiza costului marginal

Costul marginal reprezintă costul la care este produsă o unitate suplimentară dintr-un produs.
Acesta este deci sporul de cheltuieli generat de creşterea volumului producţiei cu o unitate. Nivelul
său se determină cu relaţia:
cm = ∆Ct / ∆q ,
unde: ∆Ct - creşterea cheltuielilor totale;
∆q - creşterea producţiei fizice.
Analiza costului marginal permite determinarea punctului în care întreprinderea îşi desfăşoară
activitatea cu cheltuielile cele mai mici şi serveşte la fundamentarea deciziei de majorare a volumului
producţiei. Pentru aceasta, nivelul său se compară cu nivelul costului mediu şi cu cel al preţului de
vânzare. Evoluţia celor trei indicatori în raport cu volumul producţiei este prezentată în figura 1.

c, cm, p c
cm

q1 q2 q3 q4 producţia
În realizarea acestui grafic am plecat de la ipoteza menţinerii constante a preţului de vânzare
indiferent de volumul producţiei. În privinţa
Fig. 1. Curba costuluicostului
marginalmediu şi a costului marginal, deşi ele au o
evoluţie similară se observă şi unele diferenţe:
- curba costului marginal prezintă o scădere şi apoi o creştere mult mai rapidă decât în
cazul costului mediu;
- minimul costului marginal este mai mic decât minimul costului mediu;
- volumul producţiei la care este înregistrat costul marginal minim (q1) este mai mic decât
volumul producţiei la care se înregistrează cea mai mică valoare a costului mediu (q2).
Aceste diferenţe sunt determinate de costurile fixe, care pe termen scurt au un caracter relativ
constant. În timp ce costul mediu cuprinde şi costuri fixe, care pe unitatea de produs scad odată cu
creşterea volumului producţiei, costul marginal reflectă numai costurile variabile.
În urma analizei curbei costului marginal putem observa următoarele:
a) Dacă volumul producţiei realizate (q) este mai mic decât q1 atât costul marginal, cât şi
costul mediu scad. Pentru q = q1 se atinge aşa-numitul optim economic al producţiei la care costul
marginal este minim.
b) Pentru o producţie cuprinsă între q1 şi q2, deşi costul marginal creşte, costul mediu
continuă să scadă atingând minimul în q2. Acest nivel al producţiei este cunoscut sub denumirea de
optim tehnic, şi semnifică faptul că din punct de vedere tehnic şi organizatoric nu se poate produce
mai ieftin.
În ambele cazuri firma este interesată să crească volumul producţiei.
c) Pentru o producţie cuprinsă între q2 şi q3 costul marginal este mai mare decât costul mediu,
însă ambele sunt mai mici decât preţul de vânzare. Deşi profitul unitar scade, totuşi creşterea
volumului producţiei conduce la creşterea profitului total.
d) Pentru o producţie cuprinsă între q3 şi q4 costul marginal este mai mare decât preţul de
vânzare. Fiecare unitate suplimentară de producţie aduce pierderi, deşi pe ansamblu costul mediu
este mai mic decât preţul de vânzare, însă în creştere.
e) Pentru o producţie mai mare de q4 costul mediu depăşeşte preţul de vânzare, iar
activitatea întreprinderii este nerentabilă.
Trebuie însă precizat că sub influenţa unor factori interni sau externi, preţul de vânzare se
poate modifica (poate creşte sau se poate reduce), ceea ce va modifica şi modul de interpretare al
curbei costului marginal.