Sunteți pe pagina 1din 36

De la artă poetică

la poezie
- diversitate tematică, stilistică
şi de viziune în poezia interbelică -
Repere ale cazului
 Literatura anilor ’20 - ’30
a fost marcată de câteva
fenomene care vor defini
configuraţia noii poezii:
manifestarea simbolismului
ca formă incipientă a modernismului şi teoretizarea
sincronismului lovinescian care are ca finalitate evoluţia
spre modernism a întregii literaturi interbelice.
 Simbolismul este punctul de plecare al tuturor
manifestărilor moderniste: „poezia modernă rezultă din
simbolism... simbolismul nu este doar un început ci şi un
sfârşit...”.
(N. Manolescu, Metamorfozele poeziei)
Repere ale cazului
 Poezia simbolistă este arborele din care îşi trage seva
poezia modernă: „din trunchiul extraordinar al
simbolismului au răsărit mai multe mlădiţe decât au putut
visa vreodată întemeietorii săi revoluţionari, iar coroana
acestui copac e de fapt cerul cu miraculoase şi infinite
nuanţe ale poeziei moderne europene”. (Felix Aderca)
 Simbolismul este „prologul modernismului poetic
românesc” (Mircea Scarlat)
 La începutul sec. al XX-lea, modernitatea s-a
manifestat prin etapa de început a simbolismului, care a
evoluat şi a culminat înainte de Primul Război mondial,
întrând în declin după 1914. (Lidia Bote, Simbolismul
românesc).
Ipostaze ale modernismului
românesc
Simbolismul - formă incipientă a
modernismului G. Bacovia
Modernismul eclectic T. Arghezi
Modernismul sincron L. Blaga
Modernismul ermetic I. Barbu
Tradiţionalismul sau modernismul
autohton I. Pillat, V.
Voiculescu
Modernismul extremist
Avangardismul
Particularităţile liricii moderniste
 preocuparea pentru marile probleme ale
cunoaşterii
 preferinţa pentru universul citadin, pentru
complexitatea acestuia
 cultivarea lucidităţii în actul de creaţie lirică
 dispariţia speciilor consacrate şi înlocuirea lor cu
formule poetice insolite („inscripţie”, „psalm”,
„creion”, „poem într-un vers”, „catren”, cântec”)
 artele poetice dobândesc o valoare emblematică
pentru universul poetic, pentru estetica personală,
pentru viziunea asupra lumii
Particularităţile liricii moderniste
 noul limbaj poetic se caracterizează printr-un
vocabular insolit, prin ambiguitate semantică,
prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei
 coexistenţa în versificaţie a prozodiei
consacrate cu versul liber, versul alb, absenţa
strofelor (strofe inegale) ritmuri interioare
 modificarea punctuaţiei convenţionale
(versurile încep fără majusculă, dispar punctul şi
virgula), se folosesc intens punctele de suspensie
ca semn al inefabilului şi al sugestiei
Formularea cazului
Studiul are în vedere
relaţiile care se
stabilesc între
originalitatea liricii
fiecărui poet şi
orientările dominante în
epoca interbelică.
Modul propriu de
percepţie artistică a
realităţii determină
diversitatea tematică,
stilistică şi de viziune
proprie fiecăruia dintre
poeţii interbelici.
George Bacovia
 scrie o poezie simbolistă în
perioada de disoluţie a curentului
când acesta începe să se
contamineze cu elemente ale altor
curente literare
 meritul său este de a se depărta
de ideologia tipic simbolistă şi de a
transforma curentul într-o formă a
modernismului
 creaţia lirică se caracterizează
printr-o monotonie a temelor şi o
sărăcie voită, expresivă a
mijloacelor artistice
Tudor Arghezi
Poeziile sale sunt o expresie
a modernismului eclectic,
rezultat al amestecului ideologiei
tradiţionaliste cu cea modernistă
 opera se caracterizează
printr-un proteism tematic
şi prin spectaculos stilistic ce
rezultă din variaţia registrelor
stilistice (religios şi popular,
înalt şi argotic)
Lucian Blaga
Creaţia sa ilustrează o altă faţetă
a modernismului –modernismul-
expresionist
 poetul se sincronizează cu
mişcarea expresionistă europeană,
îndeosebi germană, de la începutul
sec. al XX-lea, dar nu o adoptă în
totalitate ci îi dă o formă originală
de expresionism cu tentă
tradiţionalistă
 lirica este dominată de subiectivism şi de vitalism, de
dorinţa de a se raporta la absolut, realizând astfel o poezie
de cunoaştere
 exersează versul liber, înlătură rigoarea canoanelor
prozodiei clasice, stilizează ritmuri folclorice, îmbogăţeşte
limbajul poetic cu noi domenii ale lexicului
Ion Barbu
este creatorul poeziei ermetice,
încifrate, care îşi are originea în
poezia pură a lui St. Mallarmé;
ermetismul este deci, marca
distinctivă a poeziei lui Barbu şi
constă în abstractizarea limbajului
 foloseşte sugestia, simbolul după
modelul lui Mallarmé pentru care
„a numi un obiect înseamnă a
suprima trei sferturi din bucuria
poemului”
 poetul urăşte „poezia
leneşă”, „refuzată de Idee”
şi de aceea concepe o
poezie nouă, de cunoaştere
pură pentru care adoptă
formule noi, originale:
parnasiene definite prin
dualismul apolinic -
dionisiac, baladesc -
orientale pentru
transfigurarea modelului
folcloric şi ermetic
 lexicul cunoaşte inovaţii
din domeniul matematicii,
filosofiei, este specifică
dislocarea sintactică
Descrierea şi analiza cazului
Tabloul poeziei interbelice este unul variat deoarece înfăţişează o
diversitate de concepţii şi manifestări artistice, o tensiune între
spiritul original al fiecărui poet şi orientările dominante ale
vremii (tradiţionaliste, moderniste simboliste)
Cu toate că tradiţionalismul şi modernismul se diferenţiază
ideologic, în creaţiile literare se constată o interferenţă a
acestora: poeţi moderni autentici precum Ion Barbu şi Lucian
Blaga încearcă o recuperare a miturilor şi a fondului mitologic
iar poeţii tradiţionalişti (Ion Pillat) recurg la tehnicile de înnoire
ale limbajului artistic proprii modernismului.
George Bacovia este un „caz” aparte deoarece deşi este format
la şcoala simbolistă, poetul nu păstrează din estetica simbolistă
decât câteva „clişee” care alcătuiesc un prim strat al liricii sale.
Sub acest prim strat, Nicolae Manolescu întrezăreşte reperele
avangardismului.
Volumele deceniului al III-lea
Tradiţionaliste
- 1923 - I. Pillat - „Pe Argeş în sus”
- 1925 - I. Pillat - „Satul meu”
- 1926 - I. Pillat - „Biserica de altădată”
- 1923 - V. Voiculescu - „Pârgă”
- 1927 - V. Voiculescu - „Poeme cu îngeri”
 
Simboliste (prelungesc simbolismul debutului)
- 1926 - G. Bacovia - „Scântei galbene”
- 1930 - G. Bacovia - „Cu voi...”
Volumele deceniului al III-lea
Expresioniste
- 1921 - L. Blaga - „Paşii profetului”
- 1924 - L. Blaga - „În marea trecere”
- 1929 - L. Blaga - „Lauda somnului”
Debutul arghezian
- 1927 - T. Arghezi - „Cuvinte potrivite”
- 1931 - T. Arghezi - „Flori de mucigai”
Ermetice
- 1930 - I. Barbu - „Joc secund”
Arte poetice
volumele
„Lauda somnului” (1929), Lucian Blaga
„Cu voi...” (1930) George Bacovia
 Joc secund (1930) Ion Barbu
„Flori de mucigai” (1931) Tudor Arghezi
reprezintă momente esenţiale în creaţia acestor poeţi. Se deschid prin
arte poetice care anunţă o nouă formulă estetică, o nouă turnură a
creaţiei în care însăşi poezia devine temă fundamentală
o artă poetică = creaţie despre arta literară în care autorul îşi exprimă
convingerile despre felul în care se constituie o operă
În modernism, artele poetice privesc din interior creaţia, eul liric se
identifică cu eul auctorial, discursul poetic realizându-se la persoana I
singular.
Teme şi motive. Diversitate tematică
BACOVIA: singurătatea, spleen-ul, moina, moartea,
nervii, provincia pustie, ftizicii, amanţii, amurgul,
parcul, fanfara, cimitirul, abatorul - vezi şi anexa
ARGHEZI: Divinitatea - între credinţă şi tăgadă,
erotica, lirica socială, ludicul, estetica urâtului,
moartea
BLAGA: imposibilitatea comunicării, alienarea,
cunoaşterea, metafizica, transcendentul, lumina, mitul,
satul esenţial metafizic, iubirea, moartea, natura
străină
BARBU: jocul - mijloc de cunoaştere, absolutul,
dualitatea apolinic - dionisiac, iubirea, poezia, ideile
pure
Diversitate stilistică
Lirica modernă îşi regăseşte originile limbajului între simbolism
şi avangardism, ermetismul ilustrând doar o fază a poeziei
secolului al XX-lea.
Trăsăturile stilistice dominante ale liricii moderne s-ar putea
prezenta astfel:
 echivocul noţional
 elipsa sintactică
 dislocarea sintactică
 prezenţa propoziţiilor nominale
 lexic variat aparţinând unor domenii noi
(matematică, filosofie, teologie)
 variaţie a registrelor stilistice
„Două ar fi în literatura noastră
strategiile fundamentale
privind retorica poeziei:
ornarea fastuoasă şi refuzul ornării,
adică... „poetizare” şi „depoetizare”
(M. Scarlat, Istoria poeziei româneşti, I)
Diversitate stilistică
G. BACOVIA :
 lexic restrâns care exprimă
tendinţa de abstractizare
 retorică specifică marcată de stilizare
 prezenţa unor cuvinte cheie cu valoare de motive literare
 vidul stilistic
 punctuaţia specifică - punctele de suspensie
linia de pauză
 repetiţia - expresie a golului interior
 prezenţa aliteraţiilor cu funcţie imitativă
 paralelismul sintactic
 poeziei simboliste bacoviene îi revine meritul de a descoperi
şi a folosi „inepuizabilele resurse de polisemie, ambiguitate
sau sugestie ale limbajului poetic, transformând aşa-numitele
probleme de formă în veritabile probleme de conţinut ale
poeziei”. (Matei Călinescu - Conceptul modern de poezie.
De la romantism la avangardă)

„dacă în primele lui volume putem accepta că recuzita


simbolistică este susţinută la modul modernist de o formalizare
textuală înaltă (simetrii, elipse, redundanţă semnificativă
etc)... ultimele dezvoltări ale poeziei bacoviene” sunt „versuri
«prozaice» plate, destructurate, pline de inserturi «livreşti»...
Sintagmele orale, lipsa totală a metaforei, a încifrării a
«sensului secund», notaţia «descriptivă» configurează o poezie
«gestuală» a improvizaţiei, aleatoriului, accidentalului...”
(M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc)
Diversitate stilistică
T. ARGHEZI :
 varietate lexicală, limbaj şocant rezultat al unor asocieri
neaşteptate de termeni argotici, religioşi, arhaisme,
neologisme, expresii populare, cuvinte banale care conferă o
magie a cuvintelor
 limbajul se caracterizează prin ambiguitate şi expresivitate
 estetica urâtului
 sparge tiparele topice şi sintactice, creând un nou limbaj
poetic
 asocieri semantice inedite, fantezie metaforică
 înnoirea prozodică (cultivarea versului liber, îmbinarea
unor elemente ale prozodiei clasice cu elemente moderne)
„[Arghezi] a distrus convenţia poetică, locurile
comune ale limbajului frumos, care nu apar în
versurile şi în proza lui decât cu o funcţiune cu totul
opusă celei care-i revenise prin tradiţie. Ironia
verbală, obţinută prin devalorizarea felului obişnuit
de a se exprima joacă un mare rol în opera acestui
poet, care de altfel nu ezită să folosească locuţiunile
triviale; cuvintele metaforelor sale sunt încărcate de
o materialitate palpabilă, pline de o viaţă arzătoare
care acaparează toate simţurile omului.
Construcţiile lui Arghezi au reînnoit sintaxa
română”.
(T. Vianu, „Scriitori români din sec. XX)
Diversitate stilistică
L. BLAGA :
 limbajul metaforic, abstractizant, care are rolul de a
intelectualiza emoţiile (cultivarea metaforei revelatorii)
 subiectivismul expresiei lirice datorat influenţelor
expresioniste concretizat prin prezenţa mărcilor eului liric
(forme pronominale şi verbale de pers. I)
 imagismul puternic: imaginea este realizată prin
comparaţia elementului abstract cu unul concret (tehnica
poetică originală bazată pe construcţia stereotipă a mesajului
liric: „o amplă comparaţie, cu un termen concret de puternic
imagism şi un termen spiritual de transparentă înţelegere”)
(Pompiliu Constantinescu, Figuri literare)
 polisindetonul (enumerarea prin „şi”)
- resemantizarea cuvintelor
- înnoirea prozodică: cultivarea versului liber (cu metrica
variabilă), al unui ritm interior care exprimă frenezia trăirii
eului liric şi drumul sinuos al gândurilor
- „poezia adevărată... trebuie să aibă o anume «sarcină»
mitică şi magică, la diverse niveluri ale materialului verbal în
care se încorporează: la nivelul lexical, ea va acorda
preferinţă cuvintelor cu «sarcină magică» (dor, fântână) sau
celor cu «sarcină mitică» (sus, jos, adânc etc) sarcina fiind
înţeleasă ca un fel de forţă...
La nivelul imaginilor, ea se va bizui pe metaforele
«revelatoare» care prezintă un spor axiologic faţă de cele
«plasticizate» datorită faptului că pun în lumină o «latură
ascunsă» a obiectului; în fine, la nivelul discursului verbal, ea
va practica formele exorciste sau pe cele ale ritualului mitic.”
(Şt. Aug. Doinaş, Poezie şi modă poetică)
Diversitate stilistică
I. BARBU :
 lexic abstract, ermetic, bogat în termeni ştiinţifici
 libertate de expresie
 reflectarea subiectului în obiect - lirismul obiectiv
 eliberarea lirismului de anecdotică, retorică,
sentimentalism, morală
 ambiguitatea
 preexistenţa abstractă
 remodelarea realului
 anormalitatea sintaxei (dislocarea sintactică, elipsa,
contragerea)
 cultivarea metaforelor complicate, obscure
- ermetismul vizează intelectul şi mai puţin afectivitatea: „de
la cântecul lumesc, care înmuia inimile bunicilor pe vremea lui
Ion Ghica, la o poezie de experienţă şi transfigurare nu se
poate sări într-un veac. Să ne înfundăm, fără regrete, în acest
tabiet al romanţei şi al elegiei. Pace poeziei leneşe.” (I. Barbu,
Poezia leneşe)

- realizează o distincţie „poezia leneşă” considerată ca fiind


lipsită de spiritualitate, refuzată de „Idee” şi poezia pură /
hermetism. „Lirica modernă constrânge limbajul la funcţia
paradoxală de a exprima, de a ascunde sensul în acelaşi
timp.” (H. Friederich - Structura liricii moderne)

- „acolo, în regiunile spiritului pur, dincolo de valea


răcoroasă a lumii, ceea ce poetul contemplă sunt esenţe, idei
nereprezentabile”. (T. Vianu)
Diversitatea de viziune
G. BACOVIA :
 viziunea poetică, simbolistă la
început, este dominată de culoare,
poezia este un mijloc de a exprima
corespondenţele. „Fiecărui
sentiment îi corespunde o culoare.
Acum în urmă m-a obsedat
galbenul, culoarea deznădejdii... În
plumb văd culoarea galbenă.
Compuşii lui dau un precipitat
galben. Temperamentului meu îi
convine această culoare. După
violet şi alb am evoluat spre
galben... Sufletul ars e galben...”
(G. Bacovia, interviu
în „Viaţa literară”)
- culoarea are rolul de a estompa conturul, de a sugera
o stare sufletească
- în volumele finale, poetul se îndreaptă spre
expresionism
- din primele volume, poetul reia într-un mod obsesiv
limbajul, motivele şi imaginarul simbolist însă în
volumele următoare, poetul „tinde către o
individualizare a impresiilor, în contrast cu stilizările
observate mai înainte. Tendinţa de a zugrăvi tablouri
simetrice, construite, raţionalizate este depăşită acum.
Poetul doreşte să noteze senzaţia sa nemijlocită,
ingenuă şi dureroasă”. (T. Vianu, art. Bacovia în ediţie
definitivă, 1946)
Diversitatea de viziune
T. ARGHEZI :
 viziunea poetică este nouă:
poezia este o sublimare, o
metamorfoză a unei realităţi
materiale într-una spirituală -
„Făcui din zdrenţe muguri şi
coroane” (Testament)
 „poetul este un rob, un
meşteşugar (poeta faber) care
transformă urâtul în frumos -
preferinţa pentru estetica
urâtului (Ch. Baudelaire) El
oferă cartea cititorului, carte
care îl reprezintă pe el şi pe
înaintaşi.
Diversitatea de viziune
L. BLAGA :
 - în lirica sa există un
plan filozofic, secundar
- vede poezia ca pe un
spaţiu al experienţelor
esenţiale, este un mijloc de
revelare a tainelor
- viziunea filozofică se
concretizează la nivelul
poeziei prin valorificarea
conceptelor: cunoaştere
luciferică şi paradisiacă
- începutul poetic stă sub semnul expresionismului
mitic şi spiritualist, al unui expresionism care
respinge caricaturalul şi grotescul tipic german
- începând cu volumele „În marea trecere” şi
„Laudă somnului” poetul îşi schimbă modul său
de a vedea, de a înţelege poezia
- poezia tinde spre o interioritate pură, Blaga
devenind poetul „tristeţii metafizice”; somnul este
cel care face posibilă ieşirea din timp, fiind legat
de ideea increatului
- viziunea folclorică se relevă în vol. „La
cumpăna apelor” şi „La curţile dorului”; poetul
preferă să se retragă în arhaic
Diversitatea de viziune
I. BARBU :
 poezia este expresia unor
trăiri esenţiale; ea trebuia să
aibă ca obiect lumea esenţială,
pură, sublimată, rezultat al
unei transcederi a realului şi
nu lumea reală (contingentul)
„există undeva, în domeniul
înalt al geometriei” un loc
luminos unde se întâlneşte cu
poezia... Pentru mine, poezia
este o prelungire a geometriei,
aşa că rămânând poet, n-am
părăsit niciodată domeniul
divin al geometriei”. (I.
Valerian, De vorbă cu I.
Barbu)
Concluzii
Perioada interbelică reprezintă un apogeu al poeziei prin
faptul că fiecare poet încearcă să alcătuiască o posibilă
apartenenţă a creaţiei proprii la o direcţie sau orientare
lirică într-o manieră originală
Lirica acestora ilustrează atât o sinteză a poeziei româneşti
interbelice şi dorinţa perpetuă de lărgire a orizontului
tematic stilistic şi de viziune prin sincronizare cu marile
frământări ale liricii europene din acea vreme.
Tocmai noutatea formulelor literare, diversitatea tematică
şi stilistică, inedit viziunii poetice conferă originalitate
acestei epoci care va marca, prin forţa ei de expresie,
peisajul liricii de după al doilea război mondial.

S-ar putea să vă placă și