MODULUI 1

CRIMINOLOGIA – ŞTIINŢĂ PLURII ŞI INTERDISCIPLINARĂ

ETIMOLOGIE
 Crimen = crimă, delict, infracţiune.
 Logos = ştiinţă, studiu ştiinţific.

CRIMINOLOGIA – ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor şi faptelor sociale de:

 crimă,
 delict,
 infracţiune, din perspectiva determinismului şi a prevenirii lor.
DEFINIŢII DOCTRINARE
 Puncte de vedere ale unor autori străini.
 Criminologia este studiul cauzelor genezei proceselor şi consecinţelor delicvenţei. C.
Ştefani, S. Lenasseur, R. Jambu-Merlin.
 Criminologia este o ştiinţă complexă, aidoma medicinei, care studiază factorii şi procesele
criminale şi care determină, prin cunoaşterea acestor factori şi procese strategiile şi
tehnicile cele mai bune pentru a stăpâni, pe cât posibil, şi a reduce acest rău social
(Raymond Gassin).

 Semnificaţii (ale criminologiei) în optica unor autori români:

 Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în
scopul prevenirii sale (Rodica Mihaela Stănoiu).
 Criminologia este ştiinţa care studiază etiologia fenomenului
infracţional, factorii care generează sau influenţează trecerea la act
şi, pe baza acestora, elaborează tehnicile cele mai eficiente pentru
limitarea, reducerea criminalităţii ca fenomen social - Gl. Div.
(p.m.) Ion Sandu şi colaboratorii

o Ramurile criminologiei (Jean Pinatel)

• Criminologia generală – coordonează, compară şi confruntă rezultatele
diverselor ştiinţe criminologice şi criminologii specializate şi prezintă o
expunere sistematică a acestor rezultate.
• Criminologia clinică – apropierea multidisciplinară a cazului individual
şi formularea unui aviz asupra unui delicvent: diagnostic, pronostic şi,
eventual, tratament.
o Discipline subsumate criminologiei, cu obiectele de studiu,
particulare (Şcoala enciclopedică austriacă)

2.2. CRITERIUL RELAŢIONĂRILOR CRIMINOLOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE

 Cu dreptul penal
– concepţia imperialistă a
criminologiei (Enrico Ferri)
– criminologia – „rege fără
regat”
– Dreptul penal studiază
criminalitatea din punct de vedere strict legalist, al încriminărilor
DIFERENŢE SPECIFICE ŞI INTERFERENŢE
o Dr. Penal Criminologie

- studiază – normele juridice - realitatea observabilă a

relative la infracţionalitate criminalităţii (fapte şi persoane concrete)
- ştiinţe – juridică - ştiinţă nejuridică

CRITERIUL NIVELURILOR DE INTERPRETARE (Jean Pinatel)

o Criminalitatea – totalitatea manifestărilor antisociale, în accepţia mai largă decât
infracţionalitatea.
o Criminalul – autorul actului delictuos.
o Crima – ( actul criminal propriu-zis).
o Victima.
o Urmările crimei, în planul lezării normelor şi valorilor ocrotite de lege şi al altor impacturi
negative posibile (n.ns)
o Reacţia socială.

POSIBILITĂŢILE DE ANALIZARE A CRIMEI

(după Mandreas Correa şi Jean Pinatel)
 Personalitatea delicventului
 Condiţiile biologice şi sociale
 Situaţia criminală
 Actul criminal
 Condiţiile mediului fizic

CRITERIUL NIVELULUI DESCRIPTIV

 MEDIUL
 Fizic sau geografic;
 Social
• Trepte
o macro medii;
o micromedii;
o de nivel mediu de generalizare (n.ns);
• Profunzime
o ecologic;
o cultural;
o economic;
• După metoda de analiză descriptivă:
o mediu general – circumstanţele generale ale lumii înconjurătoare, cu
influenţe pentru toţi cetăţenii;
o mediul personal specific anturajului;
 ineluctabil - familia de origine, strada, cătunul, şcoala;
 ocazional – unitatea militară, etc.
 ales sau acceptat;
 de referinţă – din care nu faci parte, dar ai dori să faci, identificându-te cu normele şi
valorile sale.
 TERENUL - ereditatea, înnăscutul, congenitalul, constituţionalul, terenul
propriu-zis
 PERSONALITATEA
 SITUAŢIA
• specifică sau periculoasă – ocazia de a comite infracţiunea nu trebuie
căutată;
• amorfă - ocazia trebuie căutată;
• mixtă sau intermediară – ocazie căutată plus un stimul specific dintr-o
stare de fapt care exercită presiuni;
• cu caracter obiectiv – circumstanţe favorabile, modalităţii existente şi
alte oportunităţii pentru trecerea la act;
2
 • cu caracter subiectiv – implică aprecierea şi subiectivitatea autorului
crimei.

2.5. CRITERIUL EXPLICATIV

 FACTOR CRIMINOGEN – elementul obiectiv care intervine în
geneze şi manifestarea crimei şi criminalităţii;
 CAUZĂ – condiţia necesară fără de care nu s-ar manifesta
comportamentul criminal
 CONDIŢIE - elementul care provoacă numai ocaziile sau
stimulii suplimentari criminogeni.
 MOBIL – elementele de ordin strict subiectiv care determină
trecerea la act; efectele produse de cauzalitatea obiectivă în viaţa interioară a subiectului
 INDICIU – semn sau simptom care permite un diagnostic
criminologic
 CONEXIUNE – interacţiunea obiectelor şi fenomenelor,
corelaţia subsistemelor în sistem şi a sistemelor în context.
 RELAŢIILE – legături în contextul conexiunii şi tipurile lor
 REALITATEA CRIMINALITĂŢII
 POSIBILITATEA CRIMINALITĂŢII ŞI CRIMEI – totalitatea
stărilor virtuale prin care fenomenul infracţional poate trece, dar pentru care nu există suficiente
condţii de realizare.
 NECESITATEA CRIMINALITĂŢII ŞI CRIMEI – modalităţi
de existenţă şi manifestare care se desfăşoară ca inevitabile, într-o manieră precisă şi nu fluctuantă.
 ÎNTÂMPLAREA – modalitate de existenţă şi manifestare care
decurge din factori periferici sau exteriori, caracterizată prin variabilitate şi inconstanţă.
 PROBABILITATEA – raportul dintre numărul de cazuri de
realizare efectivă a infracţiunilor şi numărul total de cazuri posibile. Are sens şi valoare numai în
raport cu infracţiunile întâmplătoare.
 FRECVENŢA – vizează ansamblul criminalităţii şi pune în
valoare necesitatea acesteia, spre deosebire de probabilitate, circumstanţiată, în principal, nivelului
individual şi întâmplării.

2.6 CRITERIUL SCOPULUI FINAL – prevenirea şi diminuarea criminalităţii şi crimei

2. SCURT ISTORIC AL FUNDAMENTĂRII ŞI AL ŞCOLILOR DE CRIMINOLOGIE .

 Originile îndepărtate ale criminologiei
• Izvorul biblic – înţelesul laic a celor zece porunci biblice
• Retrospectivă în istoria apariţiei ideilor şi practicilor criminologice.
• Justiţia privată nelimitată şi primele sale forme de estompare.Justiţia privată
nelimitată presupunea că victima unei infracţiuni avea dreptul sa pedepsească pe
autor cu orice fel de pedeapsă, inclusiv să-l omoare.
Forme de estompare:
 abandonul noxal – predarea autorului infracţiunii,
grupului din care făcea parte victima, pentru ca acesta
să-l judece.
 legea talionului – „ ochi pentru ochi; dinte pentru dinte”
 învoiala pecuniară.

 Întemeietorii de facto ai Criminologiei

şi jaloane ale evoluţiei şcolilor criminologice
 Întemeietorii de facto – Cesare
Lombroso (1835-1909)
- Enrico Ferri (1856-1929)
- Raffaele Garofalo (1851-1934)

3
ŞCOLI CRIMINOLOGICE
 Şcoala clasică – hedonismul, principalul element al conţinutului explicativ; axarea pe studiul
faptei;
 Şcoala pozitivistă italiană – infractorul, principala sursă a criminalităţii şi crimei;
 Şcoala cartografică – criminalitatea, expresie a particularităţilor mediului geografic şi social;
 Şcoala socialistă – determinismul economic în geneza criminalităţii;
 Şcoala testelor mentale – debilitatea mentală ⇒ criminalitatea
 Şcoala psihiatrică – accentul criminogen al psihozelor, epilepsiilor, tulburărilor emoţionale etc.
 Şcoala sociologică – criminalitatea expresia proceselor sociale care determină şi alte fenomene
sociale.

FUNCŢIILE CRIMINOLOGIEI
 Funcţia teoretică, cognitiv descriptivă – dă răspuns la întrebările „CE?” „CÂT?” „CUM?”
Exemplu – rata criminalităţii a crescut, succesiv, în intervalul 1990-1998, în judeţul X de la 397, în
1990, până la 2141, în anul 1998.

 Funcţia explicativă, răspunde la întrebarea „DE CE?” există o anumită stare a

criminalităţii şi a crimei, respectiv pune accentul pe cauzele criminalităţii.

 Funcţia comprehensivă – explicitează comportamentul criminal individual, din
perspectiva principiului de „raţionalitate” (sensul acţiunilor, credinţelor); - mobilul, în termenii
dreptului penal, raportul intim care face ca o persoana concretă să comită o infracţiune concretă.

 Funcţia critică – evidenţierea carenţelor şi disfuncţionalităţilor cu impact criminogen şi a
factorilor care se fac vinovaţi de existenţa lor.

 Funcţia prognotică – tendinţele de evoluţie, pentru viitor, a criminalităţii, din
perspectivele
o predicţiei – pe termen scurt;
o previziunii – pe termen lung.

 Funcţia aplicativ - militantă (de inginerie socială) – variante de soluţii,

măsuri şi acţiuni preventive, care dacă se aplică au ca scop prevenirea şi reducerea criminalităţii.

MODULUL 2
METODOLOGIA CERCETĂRII CRIMINOLOGICE – METODE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE

1. DIMENSIUNI, INDICATORI, INDICI, VARIABILE ŞI IPOTEZE

 DIMENSIUNEA – secvenţa cea mai largă din părţile constitutive ale unui fenomen, luat
ca întreg, ca sistem de referinţă în studierea acestuia.
Exemplu – dimensiunile fenomenului infracţional, din perspectiva titlurilor Codului penal român, de genul
Titlului II „Infracţiuni contra persoanei”
 INDICELE – subdiviziune a dimensiunii, o sinteză de indicatori
Exemplul – capitolul I – Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, din structura Titlului II
al Codului penal român.
 INDICATORUL – semn exterior, observabil şi măsurabil
Exemplu – starea criminalităţii, redată prin prisma ratei criminalităţii: 2141 infracţiuni, la 100.000
locuitori, într-un an în judeţul X.
 VARIABILA – instrument de clasificare, atribute, calităţi ale obiectelor şi fenomenelor,
ce permit urmărirea raportului dintre fenomene
Exemplu – fluctuaţia ratei criminalităţii în funcţie de mediul social, urban sau rural

4
  IPOTEZA – enunţul unei relaţii cauzale între fenomene, în termenii „dacă
- atunci” , „cu cât – cu atât”, etc.
2. METODOLOGIE, METODĂ ŞI TEHNICĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI
PARTICULARITĂŢII DOCTRINARE DE ABORDARE.
 METODOLOGIE – analiza metodelor şi tehnicilor folosite în realizarea studiului
cauzalităţii criminalităţii şi a mecanismelor de prevenire a acestui fenomen.
 METODA – modalitatea concretă folosită în scopul trecerii de la cunoaşterea spontană la
cunoaşterea ştiinţifică, critică a obiectului şi problematicii criminologiei.
 TEHNICA – felul practic, procedural în care se utilizează o metodă sau alta de cercetare.

REGULILE DE CARE TREBUIE SĂ ASCULTE METODA ÎN CRIMINOLOGIE (JEAN PINATEL)

REGULA NIVELULUI DE INTERPRETARE

 Criminalitatea studiată prin metoda comparativă şi care se bazează pe istorie, etnografie şi
statistică (raporturi criminalitate – fenomene demografice, economice, culturale, sanitare, politice
etc.)
 Criminalul, studiat individual prin metode clinice, pentru apropieri transversale (caracteristicile
la un moment dat) sau longitudinale (aceleaşi caracteristici ale individului, la date diferite).
 Crima, actul delictuos studiat izolat în viaţa şi cariera criminală avută în vedere, bazat pe
mărturisirea judiciară şi poliţienească, pentru sesizarea obiectivă a subiectivităţii.
REGULA ÎNTÂIETĂŢII DESCRIERII – descrierea completă a faptelor, în toate modalităţile şi
desfăşurările lor, pe două direcţii:
 descrierea criminalităţii, criminalului şi crimei în general;
 descrierea formelor şi manifestărilor deosebite.

TIPOLOGIA CRIMINALILOR – descrisă de Enrico Ferri şi completată de către Pinatel:

 criminalii alienaţii – atinşi de boală sau infirmitate mintală (idiotism, mania persecuţiei, mania
furioasă, epilepsie ⇒ delicte atroce; zona intermediară- eliptoizii, constituţia epileptoidă,
temperamentul epileptic)
 criminali născuţi - caracterizaţi prin nebunia morală, respectiv lipsa sau atrofierea sentimentului
moral;
 criminali obişnuiţi sau din obişnuinţă dobândită; din cauza slăbiciunii lor morale, specifică lor
comit, timpuriu, primul delict, aproape în exclusivitate împotriva proprietăţii, după care persistă
în delict din diverse cauze – impulsul circumstanţelor, mediul corupt, nepedepsirea primelor
greşeli.
 criminalii din pornire pasională, caracterizaţi de o chemare irezistibilă spre crimă, sangvinitate,
nervozitate, de sentimentul asemănător nebunului sau epilepticului, de o pasiune violentă –
dragoste gelozie, onoare înşelată;
 criminalii de ocazie, care nu au tendinţe spre rău, dar sunt determinaţi la crimă de circumstanţe
exterioare, fortuite, cu subdiviziunile:
- criminaloizii, ce comit delicte de drept comun;
- pseudo-criminalii, care comit delicte
involuntare sau politice.
Crima - primitivă (furt din plăcere); utilitară (furt din nevoie); pseudo-judecare (furt altruist);
crima organizată.

REGULA ELIMINĂRII TIPURILOR DEFINITE, - vizează separarea delicvenţilor care din totalul
delicvenţilor, nu se încadrează grupului bolnavilor şi anormalilor mentali, pentru a separa domeniul
patologic de domeniul criminologic propriu-zis, vizând
– criminalii profesionişti;
– criminaloizii;
– delicvenţii de ocazie.
REGULA SEPARĂRII DIFERENŢIALE, ca regulă metodologică fundamentală are în vedere obiectivul
fundamental al cercetării criminologice: individualizarea diferenţelor de grad, de praguri între delicvenţi

5
şi nedelicvenţi şi între delicvenţii însăşi.( Exemple vizând gradul de cultură, scolarizare, apartenenţă la
familii normale versus destramate etc)

METODA grupurilor de control: eşantion format din infractori, comparat cu eşantion din populaţia
normala.

CHESTIONARUL – succesiune logică şi psiholologică de întrebări scrise şi/sau imagini grafice, cu funcţii
de stimuli în raport cu ipotezele cercetării, la care subiecţii investigaţi sunt rugaţi să dea răspunsuri.
TIPOLOGIE:
− de date factuale;
− de opinie;
− simple;
− omnibuze;
− cu întrebării închise;
− cu întrebări deschise;
− mixte;
− autoadministrative;
− administrate prin operatori de teren.

INTERVIUL – obţinerea unor informaţii sistematice, pe baza comunicării verbale directe între anchetator
şi anchetat, primul codificând şi înregistrându-le, fără ca între cei doi să existe raporturi de putere.

 ANALIZA DOCUMENTARĂ, asupra dosarelor penale de la

poliţie, parchet, instanţe, penitenciar, precum şi asupra altor
documente de interes criminologic
 AUTOBIOGRAFIILE
 STUDIUL DE CAZ
METODA PANEL, cercetare de tip longitudinal prin elaborarea
şi aplicarea acelor instrumente de cercetare la aceeaşi populaţie,
la intervale diferite de timp, pentru a urmări mutaţiile produse.
 METODE DE PROGNOZARE
− Schemele de pronostic (Scheild, Meywerk, Schawaab) perfecţionate de către Gereke şi
Eriwn Frey.
ESENŢĂ – corelaţia între 15 factori criminogeni şi recidivismul unui grup de delicvenţi (la primi trei
autori)
- Tabele de prezicere (soţii Glueck)

 METODE ŞI TEHNICI DE TRATAMENT

o tratamentul:
 în mediul liber:
 în penitenciar (similare);
 în semi – libertate;
 post – cură (intermediar între viaţa carcerală şi cea liberă);
o metode folosite
 chirurgicale;
 psiho-chirurgicale (loboctomie etc.);
 medicale (electroşocurile, neuroleptice s.a.);
 medico-pedagogice (la minorii debili mintali şi motorii – educaţie
senzorială specială, învăţarea limbajului etc.);
 psihoterapie raţională, bazată pe relaţia personală terapeut – subiect
şi urmărind sporirea autocontrolului;
 psihanaliza pentru scoaterea în relief a conflictelor inconştiente;
 psihoterapia de grup;

6
  psihodrama

MODULUL 3
TEORII EXPLICATIVE DE ORIENTARE BIOLOGICĂ

 Principalele teze lombrosiene, de inspiraţie biologică;

 Factorii antropologiei implicaţi în criminogeneză:
 factorul fizionomico-morfologice;
 factorul ereditar;
 tulburările organice şi funcţionale;
 alţi factori biochimici: zahărul, calciul, iodul, fosforul şi magneziu.

 Factorul rasă;
 Factorul sex;
 Factorul vârstă;
 Substanţele toxice, toxi-infecţiile şi traumatismele;
 Valenţe şi limite ale teoriilor de inspiraţie biologică privind etiologia
criminalităţii.

1. ASPECTE INTRODUCTIVE GENERALE

 Esenţa teoriilor de orientare biologică - rolul determinant al factorului biologic în apariţia
şi manifestarea criminalităţii şi crimei.
 Structurarea teoriilor de referinţă
- Teorii de orientare fizionomică şi morfologică – accentul pe existenţa unor
relaţii de cauzalitate şi/sau condiţionare între particularităţile structurii
organismului uman şi raporturilor diferitelor sale organe constitutive pe de o
parte, apariţia şi manifestarea criminalităţii de altă parte;
- Teorii de orientare fiziologică – accentul pe existenţa unor relaţii determinante
între modul de funcţionare a diferitelor organe ale persoanei umane şi existenţa
ori inexistenţa criminalităţii.
 Principalele teze lombrosiene
− Teza criminalităţii la oamenii sălbatici, primitivi şi la copii –
criminalii se apropie, prin constituţia lor biologică, de
trăsăturile oamenilor sălbatici, primitivi; copiii sunt lipsiţi de
sensibilitate morală, după naştere predispuşi agresivităţii, lipsei
de afecţiune, cruzimii iar educaţia nu are efect decât asupra
celora fără tare ereditare;
− Teza inferiorităţii criminalului faţă de omul normal: organismul
criminalului prezintă stigmate, inferiorităţi care-l apropie mai
mult de organismul animal decât de omul născut normal;
− Teza stigmatelor – criminalul se deosebeşte de necriminal prin
semne distinctive, fizice şi psihice:
o Anatomice: configuraţia şi mărimea specifică a
diferitelor organe (faţa, craniul fruntea, urechile)
o Constituţionale–efemizare sau masculinizare
(împrumutul caracterelor specifice sensului opus), uzura prematură a organelor;
o Fiziologice – diverse defecţiunii în funcţionarea unor
organe;
o Psihologice, deficienţe psihice (absenţa iubirii, milei,
remuşcării, ş.a.);
− Teza tipului criminal – în baza stigmatelor
specifice, tipul criminalului este inferior omului
normal şi acest prim tip diferă în raport cu
particularităţile infracţiunilor comise;
7
 − Teza criminalului înnăscut „criminalul se naşte
criminal”, a cărui faptă ilegală este o maladie
ce nu poate fi vindecată de societate; soluţia –
eliminarea criminalului
− Teza naturii epileptice a crimei – epilepsia
sorgintea crimei;
− Teza identităţii criminalului cu nebunul moral,
lipsit de sensibilitate, satanic.

2. FACTORII ANTROPOLOGICI IMPLICAŢI ÎN CRIMINOGENEZĂ

2.1. Factorul fizionomico – morfologic în viziunea lui Cesare Lombroso, Laicasagne, Hooton, Kretschmer
şi William, H. Scheldon.
Esenţă – existenţa unor tipuri distincte de criminali, individualizaţi prin anumite semne particulare, care-i
disting de necriminali şi de alţi criminali (violatorul, hoţul, ucigaşul, ş.a.)

2.2 Factorul ereditar – adevărata cauză a criminalităţii derivă din ereditate.

 Metode utilizate în studiile de profil:
o compararea infractorilor cu sălbaticii;
o arborii genealogici, criminogeni (aşchia nu sare departe de trunchi);
o asociaţia statistică între infracţiunile părinţilor şi cele ale delicvenţilor descendenţi (cine
se naşte din pisică, şoareci mănâncă);
o compararea gemenilor identici (univitelini, proveniţi dintr-un singur ovul) sau bivitelini
(dizigoţi, proveniţi din două ovule fecundate odată).

2.3 Factorul genetic, cromozomial propriu – zis

Esenţă – aberaţiile cromozomiale, cu un cromozom X sau Y în plus în cariotipul persoanei, determină
criminalitatea şi chiar tipuri distincte de criminalitate, cu explicaţiile de rigoare
MITTWOCH – apariţia unui Y suplimentar duce la o sinteză mai rapidă de ADN, ceea ce determină o
dezvoltare somatică precoce. Aceasta, la rândul său îi pune pe tineri în contact cu un sistem de valori
proprii altei vârste, chiar în momentul când sunt în plină desfăşurare tendinţele agresive ale eu-lui egoist,
ce finalizează un acut conflict în interiorul structurii logice a persoanei şi determină formaţia sa asocială
sau nonsocială => posibilă criminalitate.
Relaţionarea factorului genetic – factorul psihologic, cercetătorii americani au concluzionat,
recent, că emotiile unui om sunt programate genetic, care la rândul lor pot afecta criminalitatea.

2.4 Factorul – tulburări organice şi funcţionale, de la nivelul:

CREIERULUI
 Mezencefalului (zona corticală), centrul vieţii afective (alcoolism, sifilis – cauze
exterioare);
 Teleencefalului (zona corticală), centru de concentrare a funcţiilor psihice care culeg şi
filtrează presiunile sau influenţele lumii exterioare, al capacităţii de coordonare şi de
sintetizare a proceselor chimice şi care ajută la înlocuirea conduitei instinctiv –
emoţionale, cu cea raţională;
 Lobului frontal, organul conştiinţei, la nivelul căruia se acompaniază activitatea de
analiză şi sinteză a funcţiei intelectuale.
* Studiile şi cercetările , recente, ale cercetătorilor de la Universitatea din Zurich şi americani
au condus la concluzia că simţul moral, în general, şi al dreptaţii reprezintă o caracteristică
biologică a creierului uman evoluat, fiinţa umană născându-se cu un nucleu moral dar, care
nu depinde de cultura societăţii sale, concluzie bazată pe utilizarea scannerului IRM, de
investigare a creierului, reţinându-se, printre altele, următoarele:
- simţul dreptăţii şi, mai ales, aversiunea de a-l face pe altu să sufere sunt
localizate în zone clar delimitate ale creierului, a căror alterare crează predispoziţii criminale;
- zonele din creier care gestionează emoţiile, dar şi activarea altor regiuni
cerebrale, ale „raţiunii” sunt, îndeosebi: cortexul cingular posterior, circumvoluţia frontală
mediană, cortexul prefrontal, şanţul temporal superior;
- subiecţii cu leziuni la nivelul cortexului prefrontal dau dovadă de o sensibilitate
emoţională mai scazută în viaţa socială – compasiune, ruşine, vinovăţie – de unde sunt mai
predispuşi la manifestări violente, inclusiv omoruri;
8
 - simţul dreptăţi poate să se piardă dacă sunt neutralizate regiunile cortexului
frontal dorsolateral şi „insula anterioară” a creierului, afectând producerea unor emoţii, de
genul durerii sau furiei.
* Potrivit cercetărilor profesorului universitar de la Universitatea DUISBURG – ESSEN
(Germania) în baza studiului prin rezonanţă magnetica asupra a 18 pedofili, condamnaţi
pentru abuzuri repetate, asupra unor copii de 14 ani, a rezultat că aceştia aveau cu 2 – 4 %
mai puţină „materie cenuşie” faţă de oamenii normali, respectiv neuroni, în anumite zone ale
creierului – cortexul orbitofrontal.

GLANDELOR CU SECREŢIE INTERNĂ.

 Majoritatea delictelor apar ca rezultat al tulburării glandelor cu secreţie internă ale
autorilor lor sau ca o manifestare a defectelor lor intelectuale generate de boli endocrine
ale mamei (Schalpp şi Smith).
 La vârsta tânără, funcţionarea glandelor cu secreţie internă este deosebit de puternică,
ceea ce poate conduce la tulburării ce determină instabilitatea lor afectivă şi în ultimă
instanţă, creşterea delicvenţei juvenile (W. Healy şi B. Alper)
 Furtul de proporţii ar trebui căutat în slaba reacţie a paratiroidei şi a hipofizei, în
hipersecreţia de hormoni tiroidieni endocrini, pe când furtul mărunt s-ar explica prin
activitatea slabă a glandelor din urmă şi un surplus de hormoni ereditari (Edward
Podolski)
 Di Tullio – dinamica celor mai grave crime nu va fi perfect înţeleasă decât în ziua în care
se va cunoaşte în mod real funcţionarea glandelor în momentul crimei, în mod deosebit a
suprarenalelor, tiroidelor şi genitalelor, care sunt susceptibile să provoace puternice
variaţii ale masei energetice şi, în consecinţă, să-şi pună amprenta asupra agresivităţii
individului.

Alţi factori biochimici implicaţi în criminogeneză

 Cantitatea şi calitatea zahărului în sânge în raport cu delicte specifice:
 atacurile, tentativele de suicid şi omucidere, cruzime faţă de copii, violarea
regulilor de circulaţie, furtul prin efracţie pentru obţinerea produselor
zaharoase;
 rolul hipoglicemiei în altercaţiile cu ofiţerii de poliţie, precum şi alte ciocniri
violente.
o Simptomatologia delictelor asociate hipoglicemiei:
 absenţa motivelor aparente;
 amnezia urmată;
 respiraţia dificilă şi tremuratul mâinilor (Denis Szabo)

 Penuria calciului, care determină o iritabilitate extremă a sistemului

muscular şi, pe acest fond, sensibilităţi la cele mai mici remarci critice, la opoziţii ale altora
faţă de propriile dorinţe şi proiecte, precum şi reacţii violente faţă de alţii.
 Variaţiile iodului, fosforului şi magneziului

Factorul rasă, intrinsec sau în relaţionare cu alţi factori, cu invocări diferenţiate, mergându-se de la
extrema considerării sale drept cauză principală a criminalităţii, cu explicaţiile de rigoare, particulare în
funcţie de abordări, şi până la negarea oricărei incidenţe.
Factorul sex, cea mai importantă caracteristică, statistic vorbind, care diferenţiază infractorii de
neinfractori
2.8. Factorul vârstă, variază criminalitatea, mai ales categoriile sale, în funcţie de ciclurile vieţii.
2.9. Substanţele toxice, toxiinfecţiile şi traumatismele – alcoolismul, drogurile, tuberculoza, sifilisul,
traumatismele craniene.
Concluzie de ansamblu – procentul infracţiunilor este mult mai mare la bărbaţi, decât la femei, la
toate naţiunile, la toate comunităţile din sânul unei naţiuni, la toate grupele de vârstă, la toate
perioadele istorice pentru care se dispun de date statistice şi pentru toate felurile de infracţiuni, cu
excepţia celor specifice femeilor.

MODULUL 4
TEORII CRIMINOLOGICE EXPLICATIVE DE ORIENTARE PSIHOLOGICĂ
9
1. ASPECTE INTRODUCTIVE GENERALE
 Premisa teoriilor de orientare psihologică- nici orientarea axată pe incidenţa mediului
social asupra criminalităţii şi nici orientarea similară asupra factorului biologic nu pot
explica, satisfăcător, geneza criminalităţii şi crimei.
 Ipoteza de bază – adevărata cauză a criminalităţii se localizează la nivelul psihicului
uman, al carenţelor structurilor şi funcţiilor psihice.
 Ipoteze de impact (subsidiare)
 criminalitatea derivă din dezvoltarea insuficientă, deformarea sau alterarea
trăsăturilor psihice, a funcţiilor şi proceselor psihice, fără a se fi ajuns la un
stadiu de boală psihică (teorii de orientare psihologică propiu-zisă);
 criminalitatea şi crima efect al bolii psihice sau disfuncţiilor psihanalitice
 Aspecte relevante privind cunoaşterea impactului factorului psihologic:
o subiectivismul fiecărui act delictual;
o vinovăţia – element constitutiv al infracţiunii;
o pericolul social al actelor bolnavilor psihici;
o individualizarea pedepsei şi factorul psihologic
2. RELAŢIONAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE ŞI PROCESELOR PSIHICE CU
CRIMINALITATEA
2.1. Trăsăturile de personalitate şi criminalitatea
 TEMPERAMENTUL, ca mod de exprimare dinamico –
energetic, psihocomportamental al persoanei, bazat pe forţa, echilibrul şi mobilitatea proceselor
nervoase.
• Tipuri temperamentale clasice
o colericul
o sangvinicul
o flegmaticul
o melancolicul
 Ipostaze temperamentale de
interes criminologic special:
- insuficienţa elementului temperamental viscerotonic a bunei dispoziţii,
determină „criminalitatea paranoidă” (William Scheldon)
- caracteristicile tipului paranoid - simţul exagerat al propriei personalităţii,
orgoliul disproporţionat faţă de capacităţile reale, înclinaţia spre revoltă,
litigiu, indisciplină, încăpăţânare – şi relaţionarea cu ultrajele, omuciderile
din răzbunare, criminalitatea politică, fanatici violenţi.
- temperamentul somatotonic, al persoanelor active, dinamice, agresive
determină cele mai multe delicte (W. Sheldon)
- temperamentul sangvinic regăsit la „criminalii din pornire pasională” (Jean
Pinatel)
- impactul criminogen al flegmaticului, din perspectivă victimologică

 APTITUDINILE, ca însuşiri fizice şi psihice ale persoanei, permiţându-i performanţe mai

mult sau mai puţin ridicate, sunt enumerate în complexitatea cauzală a criminalităţii,
îndeosebi INTELIGENŢA, care conferă capacitatea de a sesiza esenţialul şi generalul
fenomenelor, de a cunoaşte relaţiile dintre acestea şi realitatea dată.
 Quetelet – analfabetismul factor criminogen.
 Guerry – şcolarizarea, factor criminogen.
* Studiul profesorului german Boris Schiffer, de la Universitatea Duisburg – Essen, a relevat recent, că la
cei 18 pedofili, condamnaţi pentru abuzuri repetate asupra unor copii de 14 ani, a relevat un coeficient de
inteligenţă de circa 90, anormal de redus faţă de media umană de 100.

 IPOSTAZE:

10
 o teoria „inferiorităţii spiritului” – cauza crimei se află în
inferioritatea spiritului, în inteligenţa scăzută, persoana debilă nefiind capabilă să
aprecieze consecinţele faptei sale şi sensul legii, devenind predispusă la încălcarea ei;
o concepţia „delincventul debil mintal” – delincvenţa este
generată de debilitatea mintală, fiecare debil fiind un delicvent potenţial; „cea mai de
seamă cauză a criminalităţii este nivelul intelectual şi, în primul rând, demenţa”
(Henry Godar). Dezvoltarea intelectuală a majorităţii delicvenţilor este cea de la
nivelul copiilor de 10-12 ani.
o Abordări diferenţiale ale relaţionării inteligenţă – criminalitate
privind recidiva (creştere versus scădere), înşeleciuni ← nivel intelectual ridicat,
violenţe ← nivel intelectual scăzut.
o Alte aptitudini cu impact criminogen:
 memorie redusă;
 dexterităţii şi abilităţii fizice(hoţii de buzunare)
 CARACTERUL, ca sistem mai mult sau mai
puţin închegat de atitudini şi convingeri ale persoanei faţă de societate, de alţii, de muncă şi
faţă şi de sine însuşi.
 TULBURĂRILE CARACTERULUI –
CRIMINALITATEA
IPOSTAZE:
o imaturitatea caracterologică: insuficient autocontrol, impulsivitate şi agresivitate,
indolenţă şi dispreţ faţă de muncă, opoziţia şi respingerea normelor sociale,
exacerbare motive egoiste etc. (Vasile Preda)
o particularităţile personalităţilor accentuate (cercetare proprie)
 demonstrativă;
 hiperexactă;
 hiperperseverentă.
o specificul orientării valorice a infractorilor faţă de
neinfractori: - prevalenţa tendinţelor egocentrice şi puternic egocentrice (bani şi
bunăstarea materială) şi poziţii reduse sociocentrice (cinstea, încrederea, prietenia)

2.2. Procesele psihice şi criminalitatea

 Procesele cognitive în criminogeneză:
o conştiinţa concepe, mediază şi orientează fapta şi urmările sale;
o dimensiunea cognitivă şi prevederea rezultatelor faptei, în corelare cu manifestarea
vinovăţiei, respectiv cu voinţa:
 intenţia directă – prevede şi urmăreşte rezultatul;
 intenţia indirectă – prevede şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă, totuşi, rezultatul;
 culpa – cu prevedere (uşurinţă) prevede rezultatul faptei, nu-l urmăreşte şi crede,
fără temei, că nu se va produce
 culpa – simplă (greşeală), nu a prevăzut rezultatul, deşi trebuia şi putea să-l
prevadă.
o abordări diferenţiale privind discernământul în diferite legislaţii penale;
o necunoaşterea legii penale nu poate fi invocată pentru exaperarea de răspundere penală.
 Procesele emoţional – afective şi criminalitatea
o Manifestări şi stări emoţional –
afective cu impact criminogen:
 afectele, emoţiile primare de intensitate maximă şi de durată scurtă: groaza,
consternarea, furia oarbă, panica;
 emoţiile complexe, supărarea, mânia, ruşinea. *Cercetătorii americani au
concluzionat , relativ recent , că emoţiile permit persoanei umane să răspundă
corespunzător situaţiilor în care se află, inclusiv, dacă este cazul, în cele referitoare
la supravieţuirea lor şi că, mai mult, avem emoţii, fiecare din noi, care sunt
programate genetic (ziarul „Gândul” , Anul III, nr. 731, Miercuri, 19 septembrie
2007, p.13 „Ştiinţă”) ;

11
  dispoziţiile afective – stări generale emoţionale şi de durată lungă, de genul
nervoşilor, ursuzilor etc;
 sentimentele – ca stări afectiv atitudinale de durată, apărute în relaţionarea cu
mediul;
 pasiunile;
 absenţa sentimentelor parentale sau decalarea lor majoră faţă de normal;
 insuficienta maturizare afectivă – lipsa autonomiei afective, cu creşterea
sugestibilităţii; autocontrolul afectiv redus; slaba dezvoltare a emoţiilor şi
sentimentelor superioare, îndeosebi morale, absenţa capacităţii de autoevaluare;
 indiferenţa afectivă;
 instabilitatea emoţional – afectivă: discontinuitatea, salturi nemotivate, de la o
extremă la alta;
 conflictul afectiv.
 Concepţia lui Jean Pinatel asupra nucleului central al personalităţii criminale
o egocentrismul – intervine în prima fază a dinamicii crimei, eliberând subiectul de
constrângerile aprobiului public. Autolegitimarea hotărârii infracţionale – ipocrizia este
universală şi legile sunt făcute pentru a fi încălcate;
o labilitatea emoţională, intervine în a doua fază a dinamicii crimei de acceptare a acţiunii
criminale. Îl face pe viitorul infractor să treacă peste reţinerile derivate din realizarea
posibilei pedepse;
o agresivitatea, determină trecerea peste obstacole ce pot să apară în comiterea faptei;
o indiferenţa afectivă, face să dispară rezistenţa afectivă, emoţiile altruiste şi simpatetice,
făcând posibilă trecerea la actul criminal.
 Procesele motivaţionale şi determinismul ilicitului penal:
o mobilul
o scopul
o relaţionarea interese mobiluri – scopuri
o piramida motivaţională (Abraham Maslow)
 necesităţile de bază (subsistenţă);
 necesităţile de securitate;
 nevoia de contacte sociale;
 motivaţiile de respect şi autorespect;
 motivaţia de autorealizare:
 Procesele voliţionale, persistenţa în inter criminis sau nu, în raport cu tipul de voinţă şi la
influenţe externe.
 Teoria „incompetenţei sociale” – capacitatea redusă de adaptare la societate determină
conflictul, inadaptibilitatea, pe fondul ciocnirii personalitate vicioasă – situaţia delictuoasă,
generând delictul.

3. CONCEPŢIA ŞI TEORIILE PSIHANALITICE (ANALITICE)

3.1 Psihanaliza lui Sigmund Freud – premisa teoriilor de referinţă.
Esenţă – elementele conduitei umane sunt explicate, în esenţa lor prin conflictele psihosexuale şi prin
tulburările afectivităţii, ce apar la o vârstă fragedă

CONCEPTELE DE BAZĂ
 „ID-UL” (Sinele) – instinctele subconştiente, tendinţele refulate, palierul pulsional al
personalităţii, ca element fundamental al întregii activităţii umane. Orientare spre antisociabilitate.
Instinctul sexual (libidoul), rolul determinant.
 „EGOUL” (Eul) – conştiinţa de sine, atitudinile mai mult sau mai puţin conştiente
faţă de cele mai importante interese şi valori. Lupta permanentă dintre ID şi EGOU.
 „SUPEREGOUL” (supra - eul) – organul de control, „cenzura”, forţa conştientă şi
critică ce serveşte la estomparea conflictului dintre ID şi EGOU, forţă determinantă de interdicţiile
juridice, morale, religioase.

COMPLEXELE
12
 – Oedip – la băieţi
– Electra – la fete
* Băiatul, încă de la naştere, are tendinţe de a dori relaţii intime cu mama şi, de aici, de a-şi
elimina adversarul – tatăl. La fete, invers. Pe acest cadru, în timp se consolidează sentimentul
de vinovăţie şi, pentru a scăpa de el, se comite infracţiunea, din dorinţa de a fi pedepsit.
SOLUŢIONARE
– sublimarea energiilor sexuale, prin redirecţionarea lor spre activităţii utile social
– refularea lor în inconştient, generând un nou conflict, inconştient, sursă a
nevrozelor

CRIMINALITATEA ŞI CRIMA – expresie a sentimentului de nevinovăţie specific nevrozelor,

anterior şi consecutiv crimei (dorinţa de a fi pedepsit în urma sentimentului incestuos)
Teorii post – freudiene
 Teoria „fiinţei umane lipsite de Supra-eu” (August Aichhorn)
 supra-eul slab dezvoltat la mulţi copii instituţionalizaţi;
 id-ul neregulat – sursa delincvenţei;
 explicaţie: părinţii copiilor respectivi fie nu existau, fie îi neglijau şi, deci, nu au
avut condiţii pentru dezvoltarea normală a supra – eului;
 mediul familial prea indulgent, sursă a supra eului prea dezvoltat şi, de aici,
pentru crimă.
 Teoria „lezarea supra - eului” şi incidenţa agresiunii (David
Abrahamsen)
 „Dacă omul comite un delict, în acesta are loc,
întotdeauna, lezarea super – ego - ului”. „Ca urmare, gradul de dezvoltare a acestuia
din urmă nu-i mai permite să stăpânească instinctul agresiv”.
 Orice conduită delictuoasă este o manifestare directă
sau indirectă a agresiunii.
 Chiulul din copilărie – trăsătură a majorităţii
delincvenţilor adulţi.
 Cauzele delincvenţei juvenile:
 fie familia nu i-a acordat atenţia cuvenită şi
ulterior, prin delict, încearcă să atragă atenţia asupra sa;
 fie protestează, prin delict, asupra excesului de
tutelare.
T +S
 D=
C
D = delictul;
T = tendinţele delictuaose ale persoanei;
S = situaţia de moment (favorizatoare sau nefavorabilă trecerii la act, a mediului
social);
C = controlul (rezistenţa supra – eului)
 Conflictul afectiv din copilărie, fie se exteriorizează prin
delict, fie generează nevroza.
 Implicarea supra – ego – ului
• dezvoltarea pronunţată nu permite comportamente exteriorizate,
generând nevroza;
• dezvoltarea insuficientă → exteriorizare → delict
 Tipologia delicvenţilor
• nevrotici;
• psihopatici;
• delincvenţii care suferă de „sentimentul vinovăţiei”, pe fondul
complexului Oedip sau Electra, delictul lipsit de sens fiind comis pentru
a fi pedepsit pentru dorinţele anterioare, incestuoase şi de a-şi omorî
tatăl, mama, după caz.
 Teoria „delictul – nevroză de conduită asimptomatică” (Grigore
Zilburg)

13
  Delictele sunt „nevroze de conduită” ca formă de nevroze asimptomatice, care nu
se manifestă în dureri de cap şi în nevroza obişnuită, ci „în violarea normelor
sociale şi a legilor scrise”
 Delictele sunt lipsite de orice elemente volitive şi reprezintă o manifestare directă
a „inconştientului”, a vieţii instinctive, impulsive a individului, fiecare copil
posedând de la naştere „înclinaţii delictuoase„
 Teoria „delictul – formă a sublimării” (William Healy şi Augusta Bronner)
 cauza criminalităţii: redirecţionarea spre delict a dorinţelor şi nevoilor rămase
nesatisfăcute (dorinţa de securitate, de a simţi valoarea, de afecţiune)
 Teoria „slabei condiţionării” (J Eysenk)
 Infractorii, spre deosebire de neinfractorii, sunt condiţionaţi foarte încet, suportă
un drenaj mai lent din expunerea lor la reconpense pentru un comportament
pozitiv, sau la pedepse, pentru comportamente antisociale;
 Extrovertiţii, spre deosebire de introvertiţi, sunt mai greu de condiţionat şi mai
frecvenţi, astfel, printre infractori;
 Diferenţele de condiţionare depind de contextul cerebral, mai redus printre
infractori (funcţia intelectului redusă).
 Teoria „complexului de inferioritate” (Alfred Alder)
 Persoana care se simte inferioară altora din considerente de vârstă, sex, rasă,
clasă socială, etc, dacă nu poate depăşi acest complex, pentru compensare, trece
la comiterea de infracţiuni, din dorinţe de a atrage atenţia asupra sa.
 Teoria psihodramei penale (Benjamin Karpman, Nathanael Thoronton, Lypton, Fr.
Alexander şi Hugo Staub)
 Benjamin Karpman:
 cauzele criminalităţii decurg din rolul emoţiilor în conduita umană;
 delictul este o boală „suigeneris”, înrădăcinată în natura biologică,
instinctivă – afectivă;
 delicvenţii sunt personalităţii psihopatice
 Nathanael Thoronton:
 „personalitatea psihopatică” defineşte absenţa vizibilă a sensibilităţii
generale, morale şi etice, a capacităţii de a face deosebirea între bun şi
rău;
 delicvenţii reprezintă „victimele absenţei congenitale a oricărei baze
pentru formarea supraeului, care i-ar feri de comiterea actelor
delictuoase”;
 problema psihopatiei este aproape identică, cu problema criminalităţii;
 Fr. Alexander şi Hugo Staub:
 din punct de vedere psihodinamic toţi oamenii sunt infractori înnăscuţi ,
fiinţa umană apărând pe lume ca un criminal, neadaptată social;
 viitorul criminal eşuează în adaptarea socială;
 individul copil, care îşi va reprima ostilitatea faţă de părinte, fără a găsi
alte căi de influenţare pozitivă, va comite acte de violenţă

o Tipologia criminalităţii şi criminalilor:

 Criminalitatea obişnuită, comisă de către:
• criminalii organici – bolnavi mintal, cu alterării sau cu absenţa
discernământului;
• criminalii normali – psihic, fără conflict între Eu şi Supra-eu, care comit
faţă din cauza mediului viciat;
 Criminalitatea imaginară, consemnată în stării de revelaţii, în vise, urmată de
săvârşirea efectivă a faptelor, ca la infracţiunile din imprudenţă;
 Criminalitatea ocazională, de genul infracţiunilor urmate şantajului,
ameninţărilor etc., în cazul căreia Supra-eul nu-şi mai exercită funcţia morală iar Eul
nu mai dispune de echilibrul cuvenit.
 Teoria psihonormală a procesului criminogen (Etienne de Greef)
14
  Procesul criminogen se află la confluenţa dintre instinctele apăsarea şi simpatia.
 În prima perioadă a vieţii instabilitatea celor două instincte este marcată
puternic de experienţele de viaţă. Dacă prevalează viaţa zbuciumată, cele două
instincte se vor altera în măsură să determine o stare acută de indiferenţă, un
sentiment de frustare şi de injustiţie, respectiv o degradare morală profundă, ce va
determina trecerea la comiterea actului criminal;
 Fazele procesului criminogen:
• faza asentimentului temperat – individul marcat de frustare, ajunge la
concluzia că mediul social este injust, care-i determină degradarea
progresivă a personalităţii încât respinge codul moral existent,
considerând necesară încălcarea valorilor sociale şi marcându-se ideea
crimei;
• faza asentimentului formulat, în care caută noi argumente pentru crimă,
inclusiv trecerea într-un mediu favorabil;
• faza de criză, pe fondul stării psihice periculoase, caută ocazia favorabilă
trecerii la act
• Între infractorii şi neinfractorii există o diferenţă de grad în referire la
tolerarea şi acceptarea crimei.

MODULUL 5
TEORII CRIMINOLOGICE EXPLICATIVE DE ORIENTARE SOCIOLOGICĂ

1. CARACTERIZARE GENERALĂ
 Premisa – teoriile de inspiraţie biologică, psihologică şi psihiatrică, centrate pe studiul
infractorului, nu pot explica, satisfăcător, criminalitatea şi crima.
 Esenţa – criminalitatea este un fenomen social rezultat al proceselor sociale care generează şi
celelalte comportamente sociale.
EXPRESIA PLASTICĂ: „Societăţile nu au altceva decât criminalii pe care îi merită; mediul social este
bulionul de cultură a criminalităţii, microbul este criminalul, un element care nu capătă importanţă decât
în ziua în care el îşi găseşte bulionul ce-l va face să fermenteze” (Lacassagne)
 Faţete ale relaţionării factorului social – criminalitatea:
o Variaţia procentelor infracţiunilor în funcţie de variaţiile organizării sociale, îndeosebi
din sistemele instituţionalizate mari şi proceselor ce au în cadrul lor;
o Procesele sociale şi psihosociale prin care o persoană devine infractor:
 Imitaţia;
 Învăţarea socială;
 Valoarea atitudinii;
 Compensaţia;
 Frustrarea;
 Stigmatizarea;
 Asociaţia diferenţială, etc.
 Teoriile propriu-zis sociologiste – determinismul criminalităţii este
exclusiv exogen (factori socioculturali, economici, ş.a.), între personalităţile infractorilor şi cele ale
neinfractorilor nefiind nici o deosebire care să influenţeze criminalitatea şi crima.

2. FONDATORII TEORIILOR DE REFERINŢĂ

2.1. Şcoala cartografică (Andre Michel Guerry şi L.A.J. Quettelet)
 Particularităţile criminalităţii în cadrul celor cinci secţiuni în care s-au încadrat departamentele
franceze:
o Zona bogată – rată ridicată a criminalităţii economice (contra proprietăţii) şi doar 1/3 din
criminalitate cu violenţă;
 Teza oportunităţii infracţionale – în provinciile bogate se află mai mult de furat şi
de aceea se fură mai mult;
 Legea termică a delincvenţei
• Regiunile calde – infracţiuni sângeroase;
• Regiunile reci – infracţiuni contra proprietăţii;

15
 • Evoluţie, ulterioară – clima afectează organizarea socială (cald →
prelungire viaţă exterioară → infracţiuni contra persoanelor; lungimea nopţilor →
atentate la proprietate)
 Quettelet: → constanţa diferitelor comportamente într-o
societate dată;
→ se pot enumera, dinainte, viitorii infractori (omucideri, hoţi, puşcăriaşi)
„aproape cum cineva poate enumera, în avans, naşterile şi decesele”;
→ nu sărăcia generează criminalitatea, ci „discrepanţele dintre posibilităţile
materiale şi nevoile, aspiraţiile oamenilor”
→ legea saturaţiei criminale – într-un mediu social dat, în condiţii individuale şi
fizice date se comite un număr determinat de infracţiuni. (De corelat cu legea
suprasaturaţiei criminale)
2.2. Şcoala sociologică – Emile Durkheim
• Criminalitatea, fenomen social → normal
→ funcţional
→ util
• Anomia şi criminalitatea
o Anomia – starea obiectivă a mediului social caracterizată prin degradarea normelor
sociale, societatea nemaifiind capabilă să regleze tendinţele crescânde ale individului spre
idealuri materiale şi prestigiu social, determinând izolarea socială şi pierderea identităţii
⇒ infracţiunea se poate dezvolta
o Suicidul, pe fond de anomie socială, creşte.
2.3. Şcoala mediului social – dr. A. Laccasagne
• A se vedea expresia plastică, deja invocată, privind „bulionul de cultură ...” ⇒
factorul individual rol criminogen secundar, altminteri avem de-a face cu un nebun şi nu cu un
criminal.
• Anomaliile fiziologice sau patologice ale criminalilor provin din starea lor socială
precară.
2.4. Teoria imitaţiei (Gabriel Tarde)
• Teze fundamentale:
o Crima este o profesie care se învaţă ca oricare alta, iar criminalii sunt oameni obişnuiţi
care au învăţat să comită infracţiunile, aşa cum alţii au învăţat anumite meserii legale.
o Indivizii imită faptele comportamentale (criminale) în aceeaşi manieră în care se copiază
felul de a se îmbrăca.
o Crima – fenomen anormal, „un rău”, sursă de „rele”.
• Legile imitaţiei:
o Indivizii imită pe alţii direct proporţional cu intensitatea şi frecvenţa legăturilor lor (în
oraş mai mare);
o Inferiorii imită superiorii; dinspre oraş spre rural; dinspre clasa superioară spre clasa
inferioară;
o Când două tipare comportamentale se lovesc, unul din ele poate lua locul celuilalt.
2.5. Teoria multifactorială (Enrico Ferri)
• Crima este un fenomen de origine complexă, adică biologică, fizică şi socială. Predominarea
unuia sau altuia dintre aceşti factori determină variaţiile bio – psiho – sociologice ale
criminalităţi; criminalul este întotdeauna produsul acţiunii simultane a condiţiilor biologice,
fizice şi sociale.
• Legea suprasaturaţiei criminale – în condiţii de „anomie socială”, determinată de război, revoluţii,
alte schimbări rapide, criminalitatea ajunge la un maxim posibil, după care revine la normalul din
condiţii sociale normale.

• TIPOLOGIA SUBSTITUTIVELOR PENALE (Alternative preventive la asprimea pedepselor):

o Politice – democratizarea societăţii, respectarea drepturilor omului de către guvernanţi,
climat politic adecvat realizării aspiraţiilor individuale;
o Economice: economie de piaţă liberă; reducerea preţurilor; salarii bune funcţionarilor
publici; bănci de credit; locuinţe sociale, iluminatul public, etc.;

16
 o Legislative, civile şi administrative: simplificarea legislaţiei civile şi comerciale; facilitarea
accesului la justiţie, celeritate şi corectitudine; abrogarea interdicţiei avortului;
reglementarea prostituţiei şi accesul preoţilor la căsătorie;
o Educaţionale: salarizare corectă a personalului didactic; educaţia copiilor abandonaţi;
interdicţia spectacolelor obscene şi violente, a tripourilor;
o Ştiinţifice: metode şi tehnici moderne de studiere a criminalităţii şi de protecţie a
victimelor.
2.6. Raffaele Garofalo – „starea de temibilitate”, care reprezintă „predispoziţiile criminale” care pot sau
nu să se traducă în comportamente criminale, în funcţie de prezenţa sau absenţa condiţiilor favorizatoare
de mediu fizic şi social;
PROGRESUL
⇒ Diminuarea criminalităţii (educaţia morală)
versus
⇒ Exacerbarea criminalităţii, prin apariţia de noi forme (la progresul economic)

• Formele clinice ale stării periculoase (Jean Pinatel)

TIP DE CAPACITATE
TIP DE TIP DE STARE
CRIMINALĂ
ADAPTABILITATE PERICULOASĂ
(TEMIBILITATE)
- puternică - ridicată - forma cea mai gravă
- ridicată - incertă - mai puţin gravă
- scăzută - foarte slabă - şi mai puţin gravă
- foarte slabă - foarte ridicată - forma uşoară

3. TEORII SOCIOLOGICE MODERNE

3.1. Teoriile de orientare ecologică – zonele care cultivă deteriorarea morală au un rol criminogen nociv.
 Teza raioanelor delictuoase (Shaw şi McKay) – în interiorul oraşelor există raioane cu o mare
concentrare de delicvenţă (cele care separă partea afacerilor şi comercială de cartierele de locuit),
dar, în acelaşi timp, şi de mortalitate, sărăcie şi condiţii proaste de locuit.
 Teoria concentrică (Berges) – delicvenţa se concentrează în apropiere de centrul oraşului şi,
treptat, se reduce la îndepărtarea de el.
 Teoria sectorială sau radială (Hoit) – concentrarea delicvenţei pe sectoare sau radial, de-a lungul
principalelor artere de comunicaţie.
 Teoria centrată pe circumscripţie (areas), care amprentează criminalitatea prin absenţa locurilor
de joacă, ori absenţa caselor de cultură, cluburilor, etc.

3.2. Teorii axate pe cultură şi învăţarea psihosocială şi socială

 Teoria culturală a delicvenţei (Taft)
ESENŢĂ – Caracteristicile culturii unei societăţi date şi la un moment dat determină
criminalitatea, în special rămânerea în urmă a elementelor culturii spirituale (moravuri şi obiceiuri), faţă
de schimbările din cultura materială.
EXEMPLE – Trăsăturile specifice culturii americane, cu impact asupra delicvenţei vârstei
tinere:
• Lupta permanentă a individului pentru realizarea sa materială;
• Individualismul excesiv;
• Accentul pe poziţia ocupată în societate (Taft);
• Soluţionarea problemelor individuale şi sociale pe calea violenţei;
• Cultul desfătărilor şi antoiertării;
• Anonimatul vieţii contemporane;
• Atitudinea nepăsătoare a adulţilor faţă de copii;
• Tendinţa de consolidare a poziţiei în societate şi de obţinere a popularităţii în mod ieftin;
• Setea de succes (W.C. Kwaraceus)
– Particularităţi etno-culturale, de genul obiceiului portului cuţitului la şerpar în
Oaş şi Maramureş

17
  Teoria conflictului de culturi (Thorsten Sellin)
ESENŢA – în situaţia în care conduita omului este determinată de grup, atunci conflictul dintre
normele culturale ale grupului din care face parte un individ oarecare şi normele societăţii sau ale altui
grup generează delictul.
Tipuri de conflicte de culturi
 conflictul primar, între normele culturale diferite ale grupurilor etnice diferite, ori între
acestea şi cele ale societăţii în ansamblul său, care fac ca presiunile sociale pentru
conformarea individului să nu fie uniforme şi armonioase;
 conflictul secundar, apărut atunci când, aceeaşi cultură, în decursul evoluţiei generale a
societăţii date se subdivide, în raport cu particularităţile grupurilor sociale, tot mai
numeroase.
 Teoria subculturilor delicvente (Albert K. Cohen)
ESENŢĂ: Subcultura delincventă, determinată de diferenţele de clasă, tipurile de aspiraţii ale
părinţilor şi procesul educativ familial, tratamentul în instituţiile de învăţământ, etc., reprezintă cauza
principală a criminalităţii, cu mecanismul său specific de producere şi manifestare:
♦ familiile clasei muncitoare nu au capacitatea de socializare a propriilor copii
pentru a putea accede în clasa mijlocie, deficit tradus în:
 atitudini de comunicare scăzute;
 întârzieri şi inabilităţi în satisfacerea nevoilor şi trebuinţelor racordate
aşteptărilor clasei de mijloc;
 rămâneri în urmă în procesul instructiv-educativ;
♦ în şcoală, copiii din astfel de familii suportă mereu o stare de
stres, din cauză că profesorii îi evaluează pe baza criteriilor şi valorilor specifice clasei
mijlocii, străine lor, motiv pentru care au următoarele variante de evoluţie:
• rămân în categoria „băieţilor de cartier”, mulţumindu-
se cu un status social scăzut;
• rămân în grupa „băieţilor de colegii”, cu eforturi
deosebit de mari ale lor şi familiilor;
• se strâng în „bandele băieţilor de cartier”, care cultivă
şi dezvoltă ostilităţi faţă de simbolurile şi standardele clasei de mijloc, o
adevărată subcultură, apreciate corecte de către ei tocmai pentru că sunt
opuse clasei superioare;
• treptat, treptat întregul comportament se dezvoltă şi se
manifestă conform noilor norme ale subculturii de grup.
Tipologia subculturilor delicvente (Rohen):
 nonutilitară – fură „doar aşa”, nu pentru că au
nevoie;
 maliţioasă – faptele sunt făcute din dorinţa de a
deranja pe altul, de a sfida tabuurile;
 negativistă – diametral opusă normelor clasei
dominante;
 nestatornică – fură o varietate largă de bunuri;
 hedonism de scurtă durată – membri bandei de
cartier se strâng şi întreprind ceva din considerente stricte de plăcere momentană;
 autonomie de grup, accentul pe independenţa
bandei faţă de instituţiile sociale şi pe neacceptarea altor presiuni, decât cele din
interiorul bandei respective.
 Teoria „oportunităţilor diferenţiale” (Cloward şi Ohlin)
ESENŢĂ – Sursele criminalităţii derivă din însăşi formele particulare de subcultură, determinate,
la rândul lor, de disponibilitatea inegală pentru atingerea scopurilor nelegitime chiar în interiorul lumii
delicvente şi deviante:
 Subcultura infracţională: absenţa modelelor convenţionale care vizează oameni ce pot
obţine succese cu mijloace legale şi prezenţa modelelor de succes infracţional – modelul
atitudinilor de cultivare a relaţiilor cu persoane dubioase, corupte – avocaţii, politicieni,
poliţişti care favorizează criminalitatea;

18
  Subcultura de conflict – violenţa între bandele rivale, formate din membri care nu s-au
realizat nici în lumea convenţională şi nici în cea infracţională, din lipsa oportunităţilor
specifice;
 Subcultura de refugiu, a celor care nu s-au realizat nici în cultura convenţională, nici în
lumea infracţională şi nici în cea de conflict, devenind paria societăţii – drogaţii, alcoolicii,
sexualiştii deosebiţi.
 Teoria „asociaţiei diferenţiale” (E. Sutherland, D.Cressey)
ESENŢĂ: Comportarea delicventă este una învăţată prin interacţiune cu alte persoane, din cauza
unui exces de definiţii favorabile violării legii, care precumpănesc, respectiv din cauza contactelor cu
modele delicvente şi a izolării de modele antidelicvente.
Teoria propriu-zisă a învăţării sociale a comportamentului delicvent
ESENŢĂ: Comportamentul criminal derivă din contextul interacţiunii dintre persoană şi mediul
social, cu accent pe grupurile de apartenenţă şi pe mecanismele definite în termenii de observare,
experienţă, condiţionare socială, modelare, întărirea reacţiei de răspuns, de genul:
 copii rămân devianţi, dacă nu sunt pedepsiţi;
(Paterson)
 observarea experienţelor adultului oferă
copiilor prilejul de a învăţa paternurile comportamentale ale acestuia, valorile şi anxietăţile
sale; (Baldwin)
 pe măsură ce se va cultiva anxietatea în
anticiparea pedepsei, aplicabilă în urma unui eventual delict, persoana în cauză va renunţa la
intenţia delictuală. Altminteri, aceasta va persista şi se va amplifica chiar (Trasler)
 concepţia lui Albert Bandura privind
dimensiunea învăţării sociale a comportamentului agresiv şi mecanismului acestui proces, în
termenii: originile agresiunii, instigatorii agresiunii şi regulatorii agresiunii (Apud Nicolae
Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciară, Casa de Editură şi Presă
„Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 36-38)
 Teoria autoconceptualizării (J. Yablonski)
ESENŢĂ: Factorul cauzal al crimei şi delicvenţei este însăşi autoconceptualizarea infractorului,
înţeleasă astfel:
 copiii care sunt maltrataţi fizic, sexual sau
emoţional, în special de către părinţi, îşi dezvoltă o scăzută autoestimare şi, de aici, sunt în mai
mare măsură să comită delicvenţă la vârsta adolescenţei, având mai puţină grijă şi
preocupare faţă de ce se va întâmpla cu ei,( Proverbul românesc: dă pe mine cât pe sac, tot
mai mai mare drac mă fac);
 astfel de forţe autodistructive îi împing spre
droguri, crimă, violenţă şi suicid, actele lor fiind, de cele mai multe ori, lipsite de sen
 3.3. Teorii axate pe organizarea şi funcţionarea
socială:
 Teoria dezorganizării sociale (Şcoala de la Chicago)
ESENŢĂ – Adevăratele cauze ale fenomenului infracţional constau în efectele secundare negative
care însoţesc procesele de dezvoltare de la nivelul macrosocialului, în principal cele economice –
industrializarea, urbanizarea – care, la rândul lor, generează crize economice şi sociale, mobilitatea
deosebită a populaţiei. Pe acest fond, apar comunităţile umane eterogene, insuficient de bine structurate,
cu o coeziune foarte slabă, care nu mai pot să-şi exercite corespunzător funcţiile de socializare şi control
social asupra membrilor lor şi care favorizează criminalitatea.
De urmărit impactul dezorganizării generalizate, inerent procesului noii organizări din România
post-decembristă, asupra exploziei criminalităţii naţionale !

 Teoria anomiei (Robert K. Merton)

Anomia – termen introdus de către É. Durkheim, în lucrarea De la division du travail social
(Diviziunea muncii sociale - 1893), în accepţia de patologie socială, generată de lipsa regulilor morale şi
juridice, pe baza cărora să fie organizată viaţa economică.
Pe fondul parcelării treptate a muncii oamenilor, aceştia devin dependenţi unii faţă de alţii şi
puternic diferenţiaţi, ceea ce naşte starea de anomie, respectiv ruptura solidarităţii sociale, cauzată şi de
individualizarea excesivă a scopurilor, de reducerea substanţială a rolului integrator în colectivitate a
individului din partea instituţiilor – familia, biserica, corporaţiile.

19
 În societăţile industriale, schimbările fiind rapide determină crize care modifică normele sociale,
individul nemaiavând norme clare de raportare a atitudinilor şi comportamentelor.
• Tipologia modurilor de adaptare a persoanei în baza relaţionărilor pe care le realizează între
scopurile, intenţiile şi interesele definite prin cultura şi civilizaţia dată şi mijloacele legitime pe care aceeaşi
societate le oferă pentru realizarea acestor scopuri, idealuri. ( ROBERT MERTON)
MODURI DE SCOPURILE (ţelurile) Mijloacele legitime,
ADAPTARE definite cultural instituţionalizate
Conformitatea + +
Inovaţia + -
Ritualismul - +
Evaziunea - -
Rebeliunea - (+) - (+)
VICIILE ŞI CRIMA cantonate la inovaţie.
LEGENDĂ: + acceptare; - respingere; - + concomitent respingere şi înlocuire cu altele

3.4. Abordări axate pe controlul social

ESENŢĂ: Teoriile de referinţă susţin că principalele cauze ale criminalităţii derivă din carenţele
şi disfuncţionalităţile în conceperea şi exercitarea autocontrolului şi controlului social.
Gwyn NETTLER – PREMISE
• omul necesită creştere şi educaţie;
• variaţiile în ataşamentul faţă de alţii şi în angrenarea în modul de viaţă impus,
sunt determinate de diferenţele de educaţie;
• atât ataşamentul, cât şi angajarea sunt influenţate de:
 controale interne – conştiinţa şi sentimentul de vină;
 controale externe – care cultivă, îndeosebi, sentimentul ruşinii;
• când slăbesc ataşamentul şi angajamentul se determină criminalitatea.
 Teoria înfrânării (reţinerii) sau „teoria rezistenţei la frustrare” (Walter C Reckless)
ESENŢĂ: Sorgintea criminalităţii se află în absenţa sau handicapul unora sau mai multor
componente ale structurii sociale externe şi structurii psihice interne, în interacţiunea şi intercondiţionarea
lor, în special în slaba rezistenţă la frustrare.
Structura socială externă – dată de grupurile de apartenenţă în care persoana este socializată şi
care-i oferă oportunităţile dobândirii unui statut social şi mijloacele realizării scopurilor, sentimentului
identificării cu grupul ş.a.
Structura psihică internă asigură conştiinţa identităţii de sine şi a imaginii despre sine,
convingerea orientării spre scopuri dezirabile şi toleranţa la frustrare.
MECANISMUL EXPLICATIV
• cotele scăzute ale regulatorilor interni – autocontrolul,
părerea despre sine, supraego-ul, toleranţa la frustrare, simţul responsabilităţii, abilitatea de a
găsii soluţii alternative – conduc la criminalitate;
• idem, carenţele sistemului de control extern privind
consolidarea normelor, scopurilor şi aşteptărilor, supervizarea şi disciplinizarea afectivă
(controlul social), alte măsuri concordante scopurilor dezirabile social (inclusiv trimiteri şi
responsabilităţi);
• frustrarea, prin ea însăşi, nu declanşează, automat, un
comportament agresiv ci suscită o stare de anxietate şi de tensiune afectivă care pot declanşa sau
nu reacţia agresivă;
• nu orice comportament agresiv este rezultatul frustrării
(agresiunea constituţională – determinată de epilepsii sau paranoia – ori cea determinată de
părinţii bolnavi sau alcoolici);
• frustrarea duce la agresivitate mai ales atunci când:
 actul frustrant poate fi atribuit unui frustrator;
 în cultura dată (sau subcultura), reacţia la
frustrare „cere” un răspuns agresiv (lezarea onoarei unui spaniol);
 situaţia frustrantă decurge din caracteristicile
unui frustrator, care şi aşa este privit astfel, de către cei din jur;

20
  situaţia concretă dată are o forţă de incitaţie
deosebită.

 Teoria „legăturii sociale” (Travis Hirski)

ESENŢĂ: Pe măsură ce legătura dintre individ şi societate slăbeşte, probabilitatea delicvenţei
creşte.

3.5. Teorii de orientare conflictuală

Premisă: rolul cel mai important şi benefic pentru societate revine conflictelor şi nu consensului.
∆ Teoria interacţionismului social, a etichetării şi stigmatizării
ESENŢĂ: Criminalitatea nu există astfel ca atare, ci este rezultatul considerării sale de către grupurile
dominante care, prin etichetarea şi stigmatizarea celor care au comis acte deviante şi delicvente îi împing,
din nou, spre devianţă şi delicvenţă.
MECANISM EXPLICATIV:
 grupurile diferite din societate au concepţii diferite asupra valorii actelor
comportamentale, cele cu o poziţie dominantă exercitând o influenţă primordială în varii domenii;
 grupurile dominante consideră ca deviante comportamentele care intră în conflict cu ele,
cu ideile şi aşteptările lor;
 comportamentele definite ca deviante nu au, în ele însele, acest caracter, prin
manifestarea lor obiectivă, ci sunt deviante doar pentru că sunt definite astfel de către grupul care
creează normele şi configurează situaţiile date în sensul devianţei (A se vedea ipostazele şi formele
de încriminare – dezincriminare a homoxexualităţii, după caz);
 mecanismul la care apelează grupurile sociale pentru crearea devianţei este cel al
stigmatizării autorilor unor astfel de comportamente;
 mecanismele stigmatizării reprezintă „instrumentele principale care creează devianţa
socială” (S. Shoham), iar sursa deviaţiei se situează în „interacţiunea dintre persoana care este
autorul actului şi persoanele care condamnă aceste acte” (E. Becker);
 delicvenţii reprezintă doar persoanele care sunt proclamate ca atare de organele de
control social, de urmărire penală;
 determinarea statutului de delicvent în societate se realizează prin stigmatizare. Reacţia
faţă de autorii devianţei creează stereotipul delicvent, apărut pe baza stigmatizării şi etichetării;
 etichetajul este un mijloc de desemnare a unei persoane plasate într-o structură generală
a populaţiei în cazul dat de infractor, hoţ, criminal ş.a.;
 stereotipia delicventă atrage ura claselor de mijloc şi superioară; provocând regruparea
lor într-o acţiune solidară contra claselor inferioare;
 stigmatizarea unei persoane ca infractor duce la schimbări în statutul şi rolurile sale
sociale, la pierderea prestigiului avut înaintea faptei. De acum, se va întâlni în viaţă cu obstacole
pe care nu este în măsură să le depăşească, tocmai pe fondul stigmatizării, şi pierde numeroase
şanse (A se vedea, neacceptarea încadrării în muncă, din considerente de cazier judiciar);
 în consecinţă, apare reacţia persoanei împotriva segregaţiei şi stigmatizării, reacţie ce o
îndepărtează şi mai mult de comunitate, deplasându-se spre grupuri deviante şi spre
infracţionalitate;
• organele de control social condiţionează, prin acţiunea
lor, argumente noi pentru criminalitate;
• devianţa şi delicvenţa sunt o funcţie a reacţiei sociale.
EDWIN M. LEMERT – etapele devianţei secundare rezultată din procesul de stigmatizare şi etichetare

∆ Teorii de orientare (marxistă)

ESENŢĂ – Principala sursă a criminalităţii se regăseşte în proprietatea privată asupra mijloacelor de
producţie, în existenţa claselor sociale antagonice şi în lupta dintre acestea.
 Karl Marx, Friederic Engels şi V.I. Lenin – proprietatea capitalistă generează, continuu,
inegalităţi economico-sociale, exploatarea omului de către om, contradicţii antagonice permanente,
alienarea socială generalizată, toate aceste reprezentând surse principale generatoare de criminalitate, cea
primară reprezentând-o tocmai inegalităţile economice.
Însăşi formele de manifestare a criminalităţii şi dinamica fenomenului depind de formele
inegalităţilor şi contradicţilor sociale, ale organizării structurale a capitalismului, de luptă întrre
clasele sociale, pe fondul acestor inegalităţi majore.

21
 Dacă patronii sunt legaţi doar prin legea civilă, care reglează competiţia dintre ei, forţele
muncitoare ale societăţii industriale sunt controlate prin legea penală şi aplicarea ei – factorul
economic – sursa conflictelor.

4. NOILE ORIZONTURI EXPLICATIV – CRIMINOLOGICE

TENDINŢE

EVOLUTIVĂ
diferiţi factori criminogeni
acţionează în manieră particulară
fiecare, în funcţie de diferitele INTEGRATIVĂ
etape ale vieţii; consideră fie că o parte din
tipuri de cercetare criminologică: teoriile explicative, anterior
longitudinală, acelaşi individ prezentate, sunt totalmente false,
şi comportamentul său sunt fie că o altă parte se ocupă de
urmăriţi în evoluţia lor în timp, aspecte diferite ale aceluiaşi
cum un comportament anterior fenomen, sau ar trebui reunite
amprentează comportamentele într-o teorie unitară.
ulterioare;
transversală – compararea
unor persoane şi / sau grupuri
între ele, considerându-se că
vârsta, ca atare, nu determină
variaţii criminogene, înclinaţia
spre criminalitate fiind relativ
stabilă de la 4 – 5 ani în sus.

TENDINŢA EVOLUTIVĂ
∆ Teoria evolutivă (Robert Sampson şi John Loub)
ESENŢĂ – Există variaţii cantitative şi calitative în diferite faze ale aceluiaşi individ, care amprentează
evoluţia sa spre criminalitate.

DELICVENŢA COMPORTAMENTUL COMPORTAMENTUL

ADOLESCENTIN INFRACŢIONAL
JUVENILĂ DELICVENT ADULT
Factorii criminogeni, în  lipsa o criminalitatea
interacţiunea şi ataşamentului faţă de copil, parentală;
intercondiţionarea lor: care este respins emoţional; o dezbinarea
 extravaganţa şi  caracteristici familială;
disciplina aspră a părinţilor; structurale aparte ale o mărimea;
 lipsa de familiei: o statutul noilor
supraveghere a mamei; o aglomerarea veniţi;
 respingerea gospodăriei; o ocupaţia mamei.
parentală a copilului; o instabilitatea +
reşedinţei;

22
  ataşam
entul şi performanţele
şcolare scăzute
Comportamentul infracţional de
la această vârstă ancorat în
comportamentul antisocial din
copilărie, care le-au redus
oportunităţile pentru schimbări
pozitive în viaţă şi probabilitatea
legăturilor sociale pozitive.
Depinde de carenţele şi
disfuncţionalităţile legăturilor
sociale, ale „CAPITALULUI
SOCIAL”, în accepţia de
ataşament faţă de soţie,
stabilitatea slujbei şi
angajamentul, etc.
Poate fi ampretat de delicvenţa
juvenilă, dar legăturile sociale
pozitive pot preveni un astfel de
comportament.

23
 ∆ Teoria interactivă (Terrence Thornberry)
Premisă – combină valenţele teoriilor: legăturii sociale, controlului social şi învăţării sociale, în special
conceptele aferente – ataşamentul faţă de părinţi; angajamentul faţă de şcoală; încrederea în valorile
convenţionale; asociaţiile cu anturajul delicvent; adoptarea valorilor delicvente; angajarea în comportamentul
delicvent.
Ipostaze combinative
 cu cât ataşamentul faţă de părinţi şi angajamentul faţă de şcoală sunt mai scăzute, cu atât creşte
riscul delicvenţei şi invers;
 încrederea în valorile convenţionale influenţată, la rândul său, de ataşamentul faţă de părinţi şi
angajamentul faţă de şcoală – pe care el îl afectează – facilitează indirect comportamentul delicvent;
 comportamentul delicvent influenţează negativ, în mod direct, ataşamentul faţă de părinţi şi
angajamentul faţă de şcoală şi, indirect, încrederea în valorile convenţionale, prin intermedierea
influenţei sale asupra ataşamentului;
 asocierea anturajului poate afecta comportamentul, dar şi acesta din urmă poate influenţa alegerea
anturajului;
 în timp ce slăbirea legăturii cu societatea convenţională poate fi cauza iniţială a delicvenţei,
delicvenţa va deveni, indirect, propria sa cauză datorită abilităţii sale dea slăbi în continuare
legăturile persoanei cu familia, şcoala şi încrederea convenţională;
 particularităţi, pe vârste: 11 – 12 ani angajamentul faţă de şcoală şi asocierea cu alţi delicvenţi
primează; la adolescenţa mijlocie (15 – 16 ani) ataşamentul faţă de părinţi joacă un rol mai redus,
adolescentul fiind implicat, în mai mare măsură, în activităţi exterioare casei; la adolescenţa târzie
prevalează angajamentul în activităţi convenţionale (angajarea în muncă, colegiu, serviciu militar) şi
angajamentul familial (căsătoria şi proprii copii), care înlocuiesc ataşamentul faţă de părinţi şi
angajamentul faţă de şcoală.

TENDINŢA INTEGRATIVĂ
∆ Teoria conflictuală unificată
ESENŢA – Cauzele criminalităţi se regăsesc în efectele interacţiunii şi interacondiţionării dintre:
 valorile şi interesele din societăţile complexe;
 modelele de acţiune individuală;
 adoptarea legilor penale;
 aplicarea legilor penale;
 distribuirea oficială a criminalităţii,
amprentate de
CONFLICT

MECANISMUL EXPLICATIV
 Valorile şi interesele din societăţile complexe
 valorile unei persoane (credinţele despre ce este bine, drept şi just sau cel puţin
scuzabil) şi interesele sale (ceea ce o recompensează şi de care beneficiază) sunt
determinate de condiţiile în care se trăieşte;
 societăţile complexe, cu un înalt grad de diferenţiere, sunt formate din oameni care
trăiesc în condiţii foarte diferite;
 cu cât societatea este mai complexă, cu atât mai mulţi oameni din ea au valori şi
interese diferite, chiar conflictuale.
 Modelele (tiparele) de acţiune individuală:
 oamenii tind să acţioneze într-o manieră profitabilă lor şi în concordanţă cu
interesele şi valorile lor; ei tind să acţioneze în felul în care consideră că este bine,
corect sau cel puţin scuzabil;
 când valorile şi interesele sunt contradictorii, oamenii tind să-şi modifice (ajusteze)
valorile pentru a fi conforme intereselor proprii, cu timpul tind să creadă că acţiunile
care sunt în beneficiul lor sunt cu adevărat bune, corecte şi juste sau cel puţin
scuzabile;
 deoarece condiţiile de viaţă ale unei persoane (deci şi valorile şi interesele sale) tind
să devină relativ stabile în timp, oamenii tind să-şi dezvolte modelele de acţiune
 relativ stabile, care sunt în beneficiul lor şi pe care le consideră bune, corecte şi juste
sau cel puţin scuzabile
 Adoptarea legilor penale (legiferarea)
 legiferarea este o parte a procesului conflictual, un compromis în care grupurile
organizate încearcă să-şi promoveze şi să-şi apere valorile şi interesele proprii (vezi
incriminarea faptelor care afectează dreptul de autor);
 legile penale reprezintă, de obicei, o combinaţie da valori şi interese ale mai multor
grupuri, decât interesele şi valorile unui singur grup; totuşi, cu cât puterea politică şi
economică ale unui grup sunt mai mari, cu atât mai mult legea penală tinde să
reprezinte valorile şi interesele acelui grup (A se vedea dezincriminarea
homosexualităţii, cu toată opoziţia Bisericii Ortodoxe Române);
 în general, cu cât puterea politică şi economică este mai mare, cu atât mai puţin
probabil grupul respectiv va acţiona în sensul încălcării legii penale, şi invers.
 Aplicarea legilor penale:
 în general, cu cât o persoană are mai multă putere politică şi economică, cu atât este
mai capabilă să obţină intervenţia instituţiilor de aplicare a legii, atunci când este
înşelată de către cineva;
 cu cât o persoană are o putere politică şi economică mai mare, cu atât este mai dificil
pentru instituţiile de aplicare a legii să acuze acea persoană, atunci când ea înşeală pe
cineva;
 instituţiile de aplicare a legii tind să acuze persoanele cu mai puţină putere
economică şi politică, decât pe cele cu mai multă astfel de putere.
Cu cât este mai mare diferenţa de putere dintre victimă şi infractor, cu atât mai probabil
infractorul va fi acuzat, dacă el are mai puţină putere decât victima şi cu atât mai probabil el
va fi mai puţin acuzat, dacă este mai puternic, economic şi politic, în raport cu victima.
 Distribuirea oficială a ratei criminalităţii
Din cauza proceselor de legiferare şi de aplicare a legii în maniera de mai sus, rata oficială a
criminalităţii, indivizilor şi grupurilor tinde să fie invers proporţională cu puterea lor economică şi
politică, independent de oricare alţi factori care ar putea-o influenţa.

∆ Teoria integrativă (Delbert S. Elliot, Suzane S. Ageton şi Rachelle J. Cantor),

combină teoriile stresului, controlului social, şi învăţării sociale, legăturii sociale, etc.
 delicvenţa este mai ridicată când o persoană este supusă unui stres ridicat şi unui control slab, în
condiţiile în care stresul este una din sursele controlului social slab şi slăbeşte legăturile
convenţionale ale unei persoane; alte surse ale controlului social redus sunt socializarea deficitară,
dezorganizarea socială; aceasta din urmă determinând creşterea stresului

Stres

Legături Legături
Socializare
convenţionale delicvente Comportamentul
inadecvată
slabe puternice delicvent

Dezorganiza
∆rea socială Teoria reintegrării prin blamare (ruşinare), (John Braitwaite), combină teoria
interacţionalismului social, a etichetării şi stigmatizării, teoria învăţării sociale, teoria oportunităţii, teoria
controlului social, teoria asociaţiei diferenţiale şi teoria subculturilor delicvente.
PREMISA – Blamarea (ruşinarea), ca totalitate a proceselor sociale de exprimare a dezaprobării, care
au intenţia şi efectul de a induce persoanei blamate şi / sau condamnate remuşcări pentru faptele sale.
CAUZA CRIMINALITĂŢII – eşecul proceselor blamării (ruşinării)
MECANISM EXPLICATIV:
• stigmatizarea, atunci când blamarea conduce la sentimentul de deviant în cel blamat;
• reintegrarea, cei care au blamat asigură, în continuare, menţinerea legăturilor cu cel blamat şi îl
susţin în remodelarea comportamentală, permiţându-i reintegrarea în grup. Altminteri, continuarea

25
 stigmatizării, fără a-i permite reintegrarea, face probabil ca cel ruşinat să participe la o subcultură
delicventă şi, de aici, să comită noi infracţiuni;
• creşterea continuă a urbanizării şi mobilităţii populaţiei micşorează şansele „comunitarismului”
(interdependenţei indivizilor din comunitatea şi cultura dată); interdependenţa de referinţă cu cât este
mai mare (ca la sate şi comune n.ns.), cu atât se asociază mai mult cu reintegrarea; lipsa
comunitarismului conduce la stigmatizare care, la rândul său, are ca efect blocarea oportunităţilor
pentru cel în cauză, formarea subculturilor, apariţia oportunităţilor ilegitime şi, de aici, creşterea
criminalităţii.

∆ Teoria echilibrului controlului (Carles R. Tittle)

ESENŢĂ – Cauza criminalităţii derivă din dezechilibru între controlul la care o persoană este supusă
din partea societăţii şi controlul pe care acea persoană îl exercită asupra altora şi în acea societate, iar crima
intervine atunci când se încearcă reechilibrarea acestui control dezechilibrat.
• Probabilitatea devianţei este în raport direct proporţional cu gradul dezechilibrului
controlului, această proporţie reprezentând şi principala bază a motivaţiei care conduce la delicvenţă.
• Motivaţia astfel concepută, precum şi predispoziţia spre motivaţie (predispoziţie dată
de dorinţa de autonomie a individului, pe deoparte, şi de proporţia de control la care este supusă şi pe
care el îl exercită), ca principali factori criminogeni se asociază cu:
 provocările – apariţia unor schimbări care invită la actul delicvent (insulte,
etc.)
 constrângerea, rezultată din probabilitatea scăzută a exercitării efective a
controlului potenţial propriu;
 oportunitatea, circumstanţele în care este posibilă trecerea la act (violul nu
este posibil, dacă lipseşte victima potenţială)

MODULUL 7
PREVENIREA CRIMINALITĂŢII
– ABORDARE GLOBALĂ –

1. PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI

INTERFERENŢE

o Lato sensu, înglobează, concomitent, atât prevenirea propriu-zisă cât şi combaterea criminalităţii, în
sensuri diferite de abordare:
 ansamblul demersurilor ce decurg din dreptul suveran statului de apărare a
existenţei sale legale şi materiale şi de solvgardare a ordinii publice, prin mijlocul măsurilor şi
acţiunilor preventive şi represive;
 ansamblul demersurilor şi măsurilor formulate şi adoptate în baza concluziilor
desprinse din studiul cauzalităţii fenomenului infracţional, a căror implementare are menirea
de a asigura stăpânirea criminalităţii, reducerea, treptată, a numărului infracţiunilor,
infractorilor, victimelor şi al urmărilor unor asemenea fapte antisociale;
 accepţie sintetică: totalitatea măsurilor destinate preîntâmpinării comiterii de (noi)
infracţiuni.
o Stricto sensu – prevenirea criminalităţii se referă, exclusiv, la măsurile şi acţiunilor întreprinse înainte
de comiterea de infracţiuni pentru preîntâmpinarea apariţiei şi manifestării lor.

1.2. Combaterea criminalităţii – ansamblul măsurilor şi acţiunilor întreprinse, post – factum, pentru
descoperirea infracţiunilor, identificarea, prinderea, corelarea subiecţilor activi, în scopul preveniri
activităţilor lor ilicite şi tragerii la răspundere penală, pentru preîntâmpinarea de a comite noi fapte penale,
sau de a-şi continua acţiunile ori inacţiunile ilicite deja întreprinse.
Combatere sau reprimare a criminalităţii ?

2. TIPOLOGIA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

 Criteriul clasic, legalist:
o prevenirea generală – însăşi existenţa legii penale, prin conţinutul său şi, îndeosebi, prin
sancţiunile preconizate, în caz de comitere a infracţiunii, reprezintă un factor inhibator
asupra intenţiei criminale şi trecerii la act.

26
 o prevenirea specială, trecerea efectivă la aplicarea legii penale, în cazul încălcării sale faţă de
autorii activi, pentru preîntâmpinarea continuării activităţii lor ilicite ori a comiterii de alte
fapte penale – depistare – cercetare şi tragere la raspundere penală, cu aplicarea de sancţiuni.
 relaţionarea prevenire generală – prevenire specială, din perspectiva interacţiunii şi
intercondiţionării reciproce.

PROFILAXIA CRIMINALITĂŢII, în optica lui BENIGNO DI TULIO

• profilaxia generală:
o profilaxia generală, directă, care se apleacă asupra legilor penale şi
ameninţării cu pedeapsa;
o profilaxia criminală, indirectă, bazată pe politica socială;
• profilaxia specială, vizând prevenirea unor tipuri distincte de criminalitate,
prin demersuri specifice şi mecanisme asociate:
o Poliţia pentru protecţia şi supravegherea subiecţilor şi claselor
periculoase etc.

 Criteriul corelării modificării definiţiei legaliste cu fazele implementării măsurilor preventive:

Premisa: extinderea definiţiei infracţiunii stipulată în cadrul penal, pentru a include „orice
încălcare a normei de conduită”.
 prevenirea predelictuală, totalitatea măsurilor întreprinse pentru preîntâmpinarea
comiterii delictelor, aplicate de către factorii direct implicaţi ori interesaţi de aceasta, în ideea
acţionării asupra tuturor elementelor de cauzalitate care conduc la delicvenţă, pentru
limitarea sau eliminarea incidenţei lor, măsurile de ordin economico-social şi educativ fiind
prioritare;
 prevenirea post-delictuală, ca ansamblu de măsuri aplicabile în raport cu persoanele care
deja au comis delicte, dar şi vizând introducerea corecţiilor de rigoare asupra tuturor
aspectelor care au concurat la complexitatea cauzală a acestor delicte, potenţând comiterea
lor (Sublinierea tezei a doua a aserţiunii deosebeşte prevenirea post-delictuală, de prevenirea
specială, definită strict legalist).

 Criteriul direcţiilor principale:

 prevenţia socială, acţiunea asupra factorilor sociali implicaţi în criminogeneză, pentru
orientarea şi influenţarea lor în sensul dorit – limitarea impactului lor cauzativ sau
condiţionativ;
 prevenţia situaţională, ca ansamblul măsurilor care au ca scop reducerea ocaziilor care
favorizează comiterea de infracţiuni şi sporirea riscului delicvenţilor de a fi descoperiţi şi
traşi la răspundere penală, de genul:
• măsurilor de securitate ( camere video, sisteme de alarmare);
• măsurilor de influenţare a costurilor şi beneficiilor infractorilor.
 Criteriul nivelurilor de realizare:
o prevenirea primară, ca orice formă de activitate legală, suceptibilă să reducă riscurile
criminalităţii, de timpul:
 educaţie;
 prevenire socială;
 protecţia mediului înconjurător;
 supravegherea foştilor deţinuţi şi grija pentru reabilitarea lor;
 măsuri şi acţiuni pentru destinderea tensiunilor între grupuri umane (majoritare –
minoritare, etc.)
 rolul important al dispoziţiilor privind drepturile omului;
o prevenirea secundară, prin prezenţa fizică în termen a dispozitivelor poliţieneşti (şi nu
numai), ca factor inhibator prin:
 servicii de ordine, destinate activităţii de securitate, fără sarcina restabilirii ordinii
publice (la cursă ciclistă);
 servicii de menţinere a ordinii, cu activităţi de asigurare a securităţii, cu perspectiva,
eventuală, a restabilirii ordinii, dacă va fi tulburată (la reuniuni publice; meciuri de
fotbal ş.a.);

27
  servicii de restabilire a ordinii publice grav tulburate (Detaşamentele de Intervenţie
Rapidă)
o prevenirea terţiară, reperarea şi arestarea delicvenţilor, transferarea lor în faţa autorităţilor
judiciare competente şi pedepsirea acestora, supravegherea şi, în final, reabilitarea lor
(Sublinierea diferenţiază acest tip, de prevenirea specială, legalistă)
 Criteriul finalităţilor avute în vedere:
o prevenirea fondată pe strategii indirecte. Finalitate: identificarea, structurarea şi
implementarea posibilităţilor societăţii pentru implementarea calităţii generale a vieţii şi,
astfel, restrângerea câmpului de acţiune a criminalităţii, prin măsuri în domeniile:
 domeniul învăţământului şi protecţiei sociale;
 activităţi constructive de ocupare a timpului liber;
 limitarea şomajului;
 ridicarea standardului de viaţă al comunităţilor;
 intervenţii în timp de criză
o prevenirea fondată pe strategii directe. Finalitate, prin măsuri cu un pronunţat caracter
practic-aplicativ, vizând restrângerea posibilităţilor de comitere a actelor infracţionale, pe
următoarele coordonate:
 reducerea potenţialului de comitere a infracţiunilor, prin:
• strategii cu măsuri tehnice:
 iluminatul stradal;
 promovarea conceptului de „spaţiu de protecţie”, integrat în
structura construcţiilor, noi norme de securitate a construcţiilor şi
centrelor comerciale (A se vedea decizia de completare a măsurilor
tehnice de înregistrare de la benzinăria din Bucureşti, jefuită de
tânărul cu „pistolul” (brichetă, în fapt));
• protecţia fizică împotriva infracţiunilor:
 încuietori cu siguranţă la locuinţe, sisteme electronice de alarmă
antifurt la autovehicule;
 campanii ale departamentelor poliţieneşti de promovare a existenţei
şi eficacităţii acestor sisteme;
• marcarea individuală a obiectelor de valoare;
• îmbunătăţirea relaţiilor poliţiei cu publicul
 Patrularea preventivă stradală şi zonală:
• patrulări poliţieneşti pe străzi;
• supravegherea transportului public, prin echipe poliţieneşti specializate;
• servicii speciale de voluntari neînarmaţi.
 Echipamente tehnice audiovizuale în staţii de cale ferată, intersecţii sau pieţe,
aeroporturi, avioane, etc.
 Asociaţii cetăţeneşti pentru prevenire:
• pentru sprijin reciproc;
• „amicii poliţiei”;
• comitetele de prevenire şi de protecţie a copiilor;
• pază particulară;
• structuri mixte cu poliţişti.
• ONG-uri de profil.
 Servicii de consultanţă antinfracţională, asigurate de poliţie:
• expoziţii, simpozioane, conferinţe publice;
• cursuri de autoapărare;
• instructaje tehnice asupra sistemelor de securitate şi prevenire;
• exerciţii demonstrative la sărbători, celebrări, cu participarea publicului;
• structuri specializate poliţieneşti de relaţii publice, cu publicul şi cu
comunitatea, de prevenire a criminalităţii;
 Campanii publicitare, cu implicarea mass-media:
• publicitate de cazuri;
• broşuri şi publicaţii periodice cu tematică de prevenire şi reprimare a
criminalităţii;

28
 • prezentare de persoane cu rezultate preventive notabile;
• competiţii între zonele rezidenţiale privind asigurarea securităţii şi
siguranţei publice;
• Internetul poliţiei.
o prevenirea fondată pe strategii specifice. Finalitate: abordări strategice, cu caracter de
inovaţie, pentru potenţarea eficacităţii acţionale, pe tipuri delicvente, de criminalitate şi / sau
pe ansamblu criminalităţii, de genul:
 organizarea şi implementarea măsurilor de protecţie juvenilă (A se vedea Legea
protecţiei copilului şi programele poliţieneşti, de profil);
 crearea şi implementarea structurilor comune, antiinfracţionale, pe plan naţional şi
local, cu rol de coordonare şi planificare;
 tematici preventive în învăţământ, etc.

3. UNELE STANDARDE ŞI MECANISME DE PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII

1 Cadrul general de prevenire, potrivit Recomandării Nr. R (187) 19 referitoare la organizarea prevenirii
criminalităţii, adoptată de Consiliul Europei.
⇨ Dezvoltarea de politici privind prevenirea socială şi acordarea unei atenţii speciale prevenţiei
situaţionale;
⇨ Acţiunea la toate nivelurile posibile, precum şi stabilirea şi aplicarea măsurilor ţinându-se
cont de particularităţile locale şi de necesitatea concentrării lor pe anumite tipuri de
criminalitate (A se vedea corupţia din România anului 2003);
⇨ Implicarea concursului larg al colectivităţii şi coordonarea eforturilor poliţiei şi ale altor
agenţii publice şi private, care pot fi facilitate prin crearea unor organisme specializate de
prevenire a criminalităţii;
⇨ Măsuri adecvate pentru a garanta că organismele de supraveghere şi securitate( societăţile de
pază şi securitate – n.ns) nu împiedică funcţiile poliţiei şi nu compromit libertăţile individuale
şi ordinea publică (A se vedea cazul Tepro – Iaşi, în care membri ai unei societăţii de pază au
fost implicaţi în asasinarea liderului de sindicat incomod – 2001);
⇨ Efectuarea de cercetării ştiinţifice criminologice, în baza cărora măsurile de prevenire să
decurgă din cunoaşterea aprofundată a problemei.

RECOMANDĂRI, PUNCTUALE, ÎN REALIZAREA DEZIDERATELOR ANTERIOARE:

 Includerea prevenirii, ca misiune permanentă, în toate programele guvernamentale
de luptă împotriva criminalităţii stipularea de obligaţii concrete de acţiune şi prevederea
creditelor (financiare), necesare acestui scop; stabilirea de responsabilităţi precise în cadrul
instanţelor guvernamentale, în acest sens.
 Crearea, încurajarea şi susţinerea pe plan naţional şi/sau pe plan regional şi local de
organisme de prevenire a criminalităţii, cu atribuţii şi sarcini specifice (A se vedea detaliile
cuvenite din Recomandarea de referinţă, corelate cu prevederile instituţiilor similare din
România ).
 Măsuri necesare, specifice, pentru sporirea riscului delicvenţilor de a fi descoperiţi:
• Axarea studiului asupra unei criminalităţii specifice, mai degrabă decât
asupra unor domenii vaste, care nu sunt bine definite, de activitate infracţională;
• Identificarea caracteristicilor criminalităţii şi victimelor într-un sector
geografic determinat (Corelat cu cartografierea şi ecologia infracţiunilor);
• Identificarea infracţiunilor care sunt posibil de infuenţat prin măsuri
preventive;
• Identificarea obstacolelor în calea unei acţiunii preventive eficiente şi
căutarea mijloacelor de a le depăşi (de exemplu, lipsa creditelor, apatia populaţiei,
rivalităţile între diferite organisme);
• Obţinerea sprijinului organismelor implicate în iniţiativele de prevenire,
informarea populaţiei asupra lor şi determinarea ei să coopereze.
 Promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii, cu
atenţie deosebită asupra evaluării programelor de prevenire, care ar necesita:
• O definire clară şi precisă a criteriilor de eficacitate
(N.ns: Pentru a nu mai acuza poliţia că nu a acţionat, bine, dacă are mai multe
constatării, în domeniul prevenirii şi respectiv, al combaterii(reprimării infracţiunilor),
dacă a acţionat bine în plan preventiv. Criterii posibile:

29
 o reducerea ratei generale a criminalităţii;
o creşterea constatărilor la infracţiunile economice(fraude) care, de regulă,
se caută şi scăderea infracţiunilor de natură judiciară care, de regulă, se
reclamă şi includ un pronunţat sentiment de nesiguranţă civică, provocând
îngrijorare;
o realizarea unui optim al raportului număr de infracţiunii constante /
număr de autori identificaţii, pentru reducerea stărilor de pericol derivate din
infracţiunile continui sau continuate;
o ponderea soluţionării lucrărilor şi cauzelor penale, cu autori iniţial
necunoscuţi;
o reducerea ponderii restituirilor pentru completarea cercetărilor şi
schimbărilor de soluţii propuse (la nivelul poliţiei şi parchetului);
o creşterea celerităţii înfăptuirii actului de justiţie pe traseul poliţie –
parchet – instanţe de judecată;
o ponderea constatărilor de infracţiunii economico - financiare raportată la
particularităţile zonale (judeţ de graniţă – contrabandă etc., numărul şi
puterea economică a agenţilor economici ş.a.)
 Introducerea şi valorificarea
elementelor de compararea între un sector experimental şi un sector martor, sau între situaţia
anterioară şi cea posterioară introducerii măsurilor preventive, concrete.
 Studierea deplasării criminalităţii,
a evoluţiei sale, globale şi pe tipuri distincte, după intervenţie.
 Promovarea şi implementarea
celorlalte măsuri punctuale statuate în Rezoluţia (73) 25 asupra metodelor de studiu perevizional
al criminalităţii, adoptată de Consiliul Europei (1973)
 Reexaminarea şi, dacă este cazul,
completarea reglementărilor juridice relative la abilităţile iniţiale, la autorizările periodice şi la
inspecţiile autorităţilor publice abilitate asupra societăţilor de securitate şi supraveghere, avându-
se în vedere:
− dacă asemenea societăţi dispun de serviciile unui personal propriu, atunci să fie
stabilite norme minime, mai ales pentru portul uniformei diferite de cea a poliţiei,
pentru documente de identificare specifice, pentru formarea adecvată, care să cuprindă
noţiuni de drept penal, cunoştinţe tehnice de supraveghere şi securitate, drepturile,
obligaţiile şi responsabilităţile acestui personal, ca şi norme de comportament adecvat,
în special în raporturile cu populaţia;
− încurajarea relaţiilor pozitive între poliţie şi societăţile de supraveghere şi securitate,
astfel încât, în limitele activităţilor, cele din urmă să ajute poliţia în acţiunea de
prevenire a criminalităţii
 Conceperea, adoptarea şi implementarea măsurilor necesare pentru o cooperare
eficientă internaţională în materie de prevenire.

3.2 Organizarea prevenirii criminalităţii din perspectiva Recomandării (83)7 privind participarea publicului
la politica în domeniul criminalităţii, adoptată de Consiliul Europei în anul 1983, pe următoarele coordonate
majore:
1. Informarea şi cercetarea:
a. extinderea şi ameliorarea calităţii statisticilor criminalităţii, precum şi dezvoltarea
cercetărilor asupra criminalităţii şi justiţiei penale, incluzând şi anchete asupra victimizării;
b. transmiterea informaţiilor astfel obţinute spre cetăţeni, de maniera a le înlătura prejudecăţile
privind criminalitatea şi justiţia penală;
c. includerea noţiunilor de drept penal şi de criminologie în programele de învăţământ şi
încurajarea prin cele mai potrivite mijloace, în special în colaborare cu mass - media, a
conştientizării problemelor reale privitoare la criminalitate şi justiţia penală.
2. Participarea cetăţenilor la elaborarea politicii în domeniul criminalităţii, îndeosebi prin:
a. implicarea publicului în elaborarea acestor politici, pe plan naţional şi local, prin intermediul
comisiilor consultative ad-hoc, al unor organisme cu caracter permanent şi prin vaste
proceduri de consultare, în special dezbateri publice;
b. explicitarea, de către autorităţi, a orientărilor politicii referitoare la criminalitate şi
depunerea eforturilor necesare strângerii observaţiilor cetăţenilor asupra acestei politici.
3. Potenţarea rolului cetăţenilor în aplicarea politicii referitoare la criminalitate, prin:
30
 o sensibilizarea acestora, prin informaţii şi structuri corespunzătoare, privind rolul
esenţial pe care trebuie să-l joace în aplicarea politicii de prevenire a criminalităţii şi de
reintegrare socială a delicvenţilor, în special în asociaţie cu măsurile de înlocuire a pedepsei
privative de libertate şi de sprijinire a victimelor;
o asigurarea prevenirii sociale cu accent pe:
 promovarea, în cadrul cursurilor şi serviciilor de consultaţie pentru părinţi, a unei
informaţii adecvate asupra delicvenţei juvenile, în special privind cauzele, manifestările,
modalităţiile şi mijloacele de prevenire a sa;
 formarea profesorilor, cu scopul de a le permite ca, în cadrul funcţiilor lor, să poată
face faţă problemelor de comportament ale elevilor;
 acordarea de priorităţi încadrării în muncă a tinerilor, promovarea formării
profesionale a celor cu comportamente deviante, cu scopul de a le facilita obţinerea de
posturi, precum şi încurajarea celorlalţi muncitori de a-i integra în colectivităţile de
muncă;
 încurajarea arhitecţilor şi urbaniştilor în promovarea, pe plan naţional şi local, a
unei morfologii urbane mai umane şi de natură a preveni criminalitatea;
 luarea în consideraţie a sugestiilor asociaţiilor de cetăţeni privind întărirea coeziunii
sociale în oraşe şi cartiere şi oferirea prilejului lor de a contribui la planificarea urbană,
în vederea ameliorării vieţii şi reducerii impactului criminogen al urbanismului;
 încurajarea autorităţilor locale în promovarea unui dialog cu cetăţenii, pe
problemele anterioare prezentate;
 inventarierea ansamblului de elemente şi de mijloace tehnice de prevenire a ocaziilor
de criminalitatea, în special după consultarea companiilor de asigurări şi specialiştilor
din domeniu.

3.3 Organizarea prevenirii criminalităţii din perspectiva aplicării Recomandării Nr. R (87) 21 privind
asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării, a Consiliului Europei (1987), pe coordonatele următoare:
o facilitarea solidarităţii în comunitate şi, îndeosebi, în familie şi în mediul social al victimei;
o acordarea unui ajutor urgent victimelor şi familiilor, în special celor vulnerabile, pentru a face faţă
necesităţilor imediate, incluzând şi o protecţie contra răzbunării delicventului;
o efort maxim pentru prevenirea delicvenţei şi victimizării atât prin politici de dezvoltare socială, cât şi
prin mijloace de prevenire din punct de vedere constituţional;
o difuzarea în public şi faţă de victime a tuturor informaţiilor şi sfaturilor de natură să evite
victimizarea sau o nouă victimizare, urmărind să nu se alimenteze, inutil, sentimentele de frică şi
insecuritate (N.ns. A se vedea controversa, „sfatului”, dat de către poliţia locală dintr-un mare oraş
american, după şirul lung de victime făcut de către un lunetist, de a evita, pe cât posibil, locurile de
acţiune a acestuia şi de a se deplasa în „zig – zag”, pentru a evita victimizarea);
o promovarea de programe de concentrare între vecini, pentru prevenirea victimizării şi încurajarea
grupurilor cu risc pentru a lua măsuri de prevenire, în colaborarea cu autorităţile locale şi poliţia;
o încurajarea experienţelor (pe bază naţională sau locală) medierii dintre delicvent şi victimă şi
evaluarea rezultatelor vizând, îndeosebi, măsurile prin care pot fi apărate interesele victimei;
o evaluarea eficacităţii programelor puse în aplicare pentru prevenirea victimizării populaţiei, în
ansamblu sau pentru anumite grupuri sociale etc.

3.4 Medierea, aplanarea şi soluţionarea conflictelor – mecanism important de prevenire a criminalităţii (Ms.
Joyce New)
o Aplanarea şi soluţionarea conflictelor – delimitări conceptuale, valenţe, limite şi interferenţe
 Aplanarea – găsirea unei soluţii de moment, care nu este favorabilă, momentan,
ambelor părţi implicate şi care presupune amânarea soluţionării
• Efecte pozitive:
− deschide calea soluţionării conflictului;
− determină părţile să participe la negociere, pentru a găsi soluţii;
− crează timpul necesar găsirii de soluţii;
− face sau nu apt pentru negociere pe cel reticent.
• Efecte negative:
− amânarea soluţionării, implicate, poate duce la amplificarea conflictului şi a
efectelor sale;
31
 − rezultatul poate diferi de cel al soluţionării
 Soluţionarea – rezolvarea efectivă a conflictului prin stingerea sa ca
urmare a satisfacerii ambelor părţi.
o Căile principale de soluţionare a conflictelor
 negocierea;
 medierea;
 arbitrajul;
 acţiunea în justiţie.
 Negocierea, implică, spre deosebire de celelalte trei căi, prezenţa numai a celor două părţi
implicate în conflict
 Medierea – presupune prezenţa şi implicarea unei terţe persoane, străine de conflict, din punctul
de vedere al intereselor puse în joc, care nu are putere de decizie, spre deosebire de arbitraj şi
acţiunea în justiţie, la care ce-a de-a treia parte are putere de decizie, căreia cele două părţi
conflictuale ar trebui să i se supună.
o Nivelurile de soluţionare a conflictelor:
 Nivelul intrapersonal: conflictul are loc între persoane;
 Nivelul interpersonal: conflict între o persoană şi comunitatea din care face parte;
 Nivelul intergrupuri: conflictul între două sau mai multe grupuri de persoane din acceaşi
comunitate sau comunităţii diferite;
 Nivelul internaţional: conflictul care implică cel puţin două state sau grupări de state, pe de o
parte şi grupări teroriste.
o Componente presupuse de căile de soluţionare a conflictelor:
 Puterea
o simetrică, cel puţin similară;
o asimetrică, când o parte are o putere mai mare decât cealaltă din conflict;
 Poziţiile părţilor
• flexibile;
• inflexibile.
Nu întotdeauna poziţiile corespund intereselor şi nevoilor reale ale părţilor care le adoptă.
În aplanarea şi soluţionarea unui conflict trebuie avut în vedere, în primul rând, interesele şi nevoile
părţilor şi nu atât poziţia lor.

 Interesele / nevoile
o vizibile
o invizibile
o Tipologia naturii conflictului
 Conflict bazat pe guvernare, derivat din sentimentul că guvernul nu rezolvă cum
trebuie ccea ce oamenii are realmente nevoie;
 Conflicte de natură etnică, lingvistică, religioasă, politică;
 Conflictul bazat pe resurse
o Relaţiomente care pot face posibilă soluţionarea conflictului:
 părţile să fie încredinţate că lucrurile nu mai pot
continua aşa cum sunt în prezent;
 toate părţile din conflict care deţin puterea de decizie să
fie de acord să intre într-un proces de aplanare şi soluţionare a conflictului;
 părţile să fie încredinţate că problemele nu vor dispare
de la sine;
 toate părţile să manifeste o oarecare flexibilitate în
poziţiile lor;
 toate părţile să-şi expună cu claritate interesele şi
nevoile;
 toate părţile să accepte că procesul de soluţionare să
aducă un câştig fiecăreia.
o Elemente ale reuşitei medierii şi
mediatorului:

32
  mediatorul să fie perceput şi
să acţioneze ca un neutru; percepţia ca neutru poate fi mai importantă decât însăşi realitatea;
 mediatorul să fie pentru
concesii reciproce şi nu un arbitru ale cărui intervenţii să se bazeze strict numai pe norme şi pe lege;
 să cunoască interesele /
nevoile reale ale părţilor, „greutatea” lor specifică;
 să aibă încredere personală în
justeţea acţiunii sale, capacitatea de a menţine echilibrul şi de a nu crea sentimentul de complexare
nici uneia dintre părţi;
 când una din părţi are o
putere mai mare decât cealaltă, mediatorul trebuie să fie mai puternic decât partea cea mai
puternică, prin corectitudinea sa şi situarea de partea adevărului;
 să se asigure că toţi cei care au
o miză în dispută se află la masa tratativelor pentru care va porni de la cunoaşterea categoriilor de
interese vizate şi a celor mai reprezentative persoane care să le susţină.
o Principii care trebuie respectate în cursul medierii:
 în loc să se caute şi să se vadă diferenţele, este mai bine de căutat şi invocat
asemănările;
 părţile să aibă credibilitate reciprocă;
 să se manifeste toleranţă la ambiguităţi şi la punctele de vedere diferite,
receptivitate, încredere şi empatie faţă de ceilalţi.
 toţi ne apreciem propria valoare. Aşa să facem şi cu ceilalţi!
o Caracteristici şi cerinţe ale interacţiunii din cadrul medierii:
 ascultarea, capacitatea de a fi atent şi a reţine ceea ce
expun ceilalţi;
 capacitatea şi deprinderea mediatorului de a reformula
ce s-a spus, pentru ca toate părţile să fie încredinţate că s-a reţinut ceea ce au vrut cu adevărat să
spună;
 asumarea responsabilităţilor pentru interacţiune, din
partea fiecărui participant;
 este mai bine de a avansa propunerii constructive, a
critica sete foarte uşor;
 încurajarea regândirii soluţiilor;
 să nu se manifeste pripeală în tragerea concluziilor.

3.5. Privarea delicvenţilor de produsele infracţiunilor – metodă modernă şi eficace de luptă contra
criminalităţii grave, conform Convenţiei relativă la spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea
produselor infracţiunilor (Consiliul Europei şi alte state semnatare, Strasbourg, 8 noiembrie 1990).

3.5.1. Precizări terminologice, în viziunea Convenţiei relative la descoperirea, spălarea, sechestrarea şi

confiscarea produselor infracţiunilor.
Produsul infracţiunilor – orice avantaj economic obţinut dintr-o infracţiune penală, care poate consta
în:
- orice bun, de orice natură:
 corporal
 incorporal
 mobil
 imobil;
- actele juridice sau documentele atestând un titlu sau un drept cu privire la
un bun.
Instrumentul infracţiunilor – orice obiect folosit sau care se intenţionează a fi folosit, în orice
modalitate, în totalitate sau în parte, pentru a comite una sau mai multe infracţiuni penale.

33
 Confiscarea – o pedeapsă sau o măsură ordonată de către un tribunal ca urmare a unei proceduri
referitoare la una sau mai multe infracţiuni penale, care conduc la privarea permanentă de bunul provenit din
aceste infracţiuni.
Infracţiunea principală – orice infracţiune penală în urma căreia produsele sunt rezultate sau
susceptibile de a deveni obiectul uneia din infracţiunile de spălare.
Infracţiunile de spălare:
a. Convertirea sau transferarea bunurilor fiecărei Părţi (la convenţia de referinţă), dacă se ştie
că aceste bunuri constituie produse ale infracţiunilor, în scopul disimulării sau ascunderii
ilicite a acestor bunuri, sau ajutorarea oricărei persoane care este implicată în comiterea
infracţiunii principale să scape de consecinţele juridice ale faptelor sale;
b. Disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mişcării sau proprietăţii
reale a bunurilor sau drepturilor respective, despre care autorul ştie că aceste bunuri sunt
produsul infracţiunilor, sub rezerva principiilor constituţionale şi a sistemului juridic intern;
c. Achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, deţine
sau foloseşte ştie, în momentul când le primeşte, că acestea constituie produsul unei
infracţiuni;
d. Participarea la una din infracţiunile de la literele a-c sau orice asociere, înţelegere, tentativă
sau complicitatea pentru oferirea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii faptei,
toate acestea patru numai dacă:
• au fost comise cu intenţie;
• dacă, conform dreptului intern, prin
măsuri legislative şi de altă natură li s-a conferit caracterul de infracţiune penală.

3.5.2. Măsuri la nivel naţional:

a. incriminarea, în dreptul intern, a infracţiunilor de spălare;
b. măsuri relative la confiscare, de natură legislativă şi de altă natură, adoptate şi necesare pentru
a se permite confiscarea instrumentelor şi produselor, sau bunurilor a căror valoare corespund acestor
produse;
c. măsuri de investigare şi măsuri provizorii, care să permită identificarea şi căutarea bunurilor
supuse confiscării şi prevenirii oricărei operaţiuni, oricărui transfer sau oricărei înstrăinări cu privire la
aceste bunuri;
d. măsuri legislative şi de alta natură necesare împuternicirii tribunalelor sau altor autorităţi
competente de a dispune de accesul şi consultarea dosarelor bancare, financiare şi comerciale, în scopul
punerii în aplicare a procedurilor de confiscare, investigare şi provizorii, o Parte neputând invoca secretul
bancar pentru a refuza să dea curs acestor stipulaţii;
e. măsuri care să permită folosirea tehnicilor speciale de investigare, care să uşureze identificarea
şi urmărirea produsului, ca şi strângerea probelor necesare, de genul:
∆ ordonanţelor de supraveghere a conturilor bancare;
∆ observări;
∆ interceptării telecomunicaţiilor;
∆ accesul la sistemele computerizate;
∆ ordonanţelor de obţinere a documentelor specifice;
f. Măsuri legislative şi de altă natură, relative la recursurile judiciare, pentru ca persoanele
afectate de măsurile de confiscare, investigare şi provizorii să-şi poată apăra drepturile.
1. A se vedea Legea nr. 21 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, din 18.01.1999, publicată în
Monitorul Oficial al României din 21.01.1999.

3.6. Supravegherea telecomunicaţiilor, conform Recomandării R(85) 10 a Comitetului Miniştrilor statelor

membre ale Consiliului Europei relativă la aplicarea practica a Convenţiei europene de întrajutorare
reciprocă penală, în privinţa comisiilor regatori pentru supravegherea telecomunicaţiilor (28 iunie 1985)

REGULI ŞI MECANISM DE REZOLVARE.

• Sfera de cuprindere-supravegherea mijloacelor transmiteri prin telefon, telex, fax (Internet -
n.ns.) sau prin alte mijloace de comunicare, precum şi de transmitere a înregistrărilor şi
transcripţiilor.
• Excepţii de la punerea în aplicare a comisiilor rogatorii în domeniu:
o când legea statului în cauza nu permite recurgerea la această metodă, având în
vedere natura sau gradul gravităţi infracţiunii ori statutul persoanei ale cărei mijloace de
telecomunicaţii trebuie supravegheat;
34
 o când, ţinând cont de circumstanţele afaceri luate în considerare, supravegherea nu
s-ar justifica, potrivit dreptului intern al statului solicitat;
o Cererile de ajutor reciproc trebuie să conţină, suplimentar stipulaţilor art.14 din
convenţia europeană de întrajutorare penală:
 o descriere cât mai precisă a mijlocului de telecomunicaţii ce trebuie
supravegheat;
 elemente din care să rezulte că obiectul cereri nu poate fi atins adecvat prin
alte mijloace de anchetă;
 autorizarea supravegheri de către autoritatea competentă a Părţii
solicitante;
 perioada de efectuare a supravegheri.
• Dacă supravegherea este cerută pe o perioadă mai lunga decât cea permisă de dreptul intern al
statului solicitat, atunci acesta din urmă ar trebui să informeze statul solicitant despre acest lucru
şi să semnaleze, dacă este cazul, posibilităţile de prelungire a perioadei de aplicare a măsuri de
supravegheri.
Autorităţile sale judiciare să poată, înainte de a comunica înregistrările sau transcrierile solicitate, să
distrugă acele părţi care, datorită obiectivului şi motivului cererii nu prezintă interes pentru procedura
penală, în scopul căreia a fost făcută cererea.
- Autorităţile judiciare ale statului statului solicitant să distrugă, de îndată ce este posibil, părţile
înregistrării sau transcrierile care nu prezintă interes pentru procedura penală în scopul căreia a
fost formatată cererea, iar copia procesului – verbal de distrugere să fie transmisă statului
solicitant.
- După ce a fost efectuată supravegherea cerută, autorităţile statului solicitant să informeze,
conform legii şi politicii sale, abonatul din serviciile sale de telecomunicaţii, care a fost
supravegheat sau orice altă persoana interesată.
- Autorităţile statului solicitant să nu folosească probele conţinute în înregistrările şi transcripţiile
care i-au fost remise decât în scopurile care au motivat cererea.
Dacă din înregistrările sau transcripţiile rezultate din supraveghere va apare că infracţiunea pentru
care s-a cerut ajutorul a fost comisă în întregime sau, în principal, pe teritoriul statului solicitat, acesta va
trebui să examineze problema competenţei sale şi să o comunice statului solicitant

3.7. Supravegherea persoanelor condamnate s-au eliberate condiţionat (Convenţia europeana pentru
supravegherea persoanelor condamnate s-au eliberate condiţionat, Strasbourg 30.11.1964).
- Scop - în lupta împotriva criminalităţi, statele semnatare au datoria ca, în baza oricărei decizii ce
emană de la unul dintre ele, să asigure pe teritoriul celorlalte redarea socială a delicvenţilor
condamnaţi s-au eliberaţi condiţionat, pe de o parte iar, pe de altă parte, punerea în executare a
sancţiuni, în cazurile în care condiţiile iniţiale prevăzute nu sunt satisfăcute de către cei vizaţi.
- Obligaţia părţilor contractante şi excepţiilor corelative.
- Acordarea ajutorului mutual în vederea redării sociale a delicvenţilor, prin efectuarea
supravegherilor, care poate consta în:
 măsuri menite să faciliteze îndreptarea lor şi readaptarea lor la viaţa socială;
 controlul conduitei lor, care să permită, dacă este cazul, fie pronunţarea sentinţei, fie
punere ei în executare
- Punerea în executare a pedepsei sau măsurii de siguranţa a privări de libertate pronunţate în
statul de origine, contra delicventului şi a căror aplicare a fost suspendată.
- Obligaţiile anterioare au în vedere orice persoană care, pe teritoriul uneia dintre părţile
contractante, a făcut obiectul:
 unei decizi judiciare de vinovăţie însoţită de o suspendare condiţionată a pronunţării
pedepsei;
 unei condamnări ce comportă o privare de libertate, pronunţată sub condiţie sau a
cărei executare a fost suspendată condiţionat, în total sau în parte, fie în momentul
condamnări, fie ulterior.
- La cererea statului solicitant, statul solicitat pe teritoriul căruia delincventul şi-a stabilit reşedinţa
obişnuită, asigură, dacă infracţiunea care motivează cerere este precizată de legea ambelor state:
 numai supravegherea;
 supravegherea şi eventual executarea;

35
  realizarea integrală a condamnării executări.

TEST TIP GRILA SI APLICATII PRACTICE GENERALE

1. Criminologia este stinta care studiaza:

- infractiunile, din punct de vedere strict legalist……………………………....1
- determinismul, cauzele si conditiile criminalitatii…………………….....…...2
- mecanismele de prevenire si combatere a criminalitatii……………………...3

2. Coordonarea, cooperarea, confruntarea si prezentarea sistematica a rezultatelor diferitelor stiinte

criminologice apartin:
- criminologiei generale………………………………………………………...1
- criminologiei clinice…………………………………………………………..2

3. Studiul multidisciplinar al cazului individual si formularea unui diagnostic, pronostic si, eventual,
tratamentul asupra unui de;icvent defineste:

- criminologia generala………………………….………….…………………..1
- criminologia clinica…………………………………….….………………….2

4. Incercuiti cifrele din dreptul urmatoarelor elemente ce intra in obiectul analitic al Criminologiei,
in functie de criteriul la care se incadreaza fiecare in parte:
Nivele
Interpretativ Descriptiv Explicativ

- mediul 1 2 3
- criminalitatea 1 2 3
- factorul criminogen 1 2 3
- actul criminal 1 2 3
- reactia sociala 1 2 3
- victima 1 2 3
- terenul 1 2 3
- cauza criminogena 1 2 3

5. In care din urmatoarele situatii s-a regasit M.C., care a comis o infractiune de delapidare din
banii si bunurile aflate in gestiunea sa de serviciu:
- specifica sau particulara………………………….……………………………1
36
 - amorfa………………………………….……………………………………...2
- mixta sau intemediara……………………………………..……………………………...3
- cu caracter subiectiv…………………………………………...…………………………..4

6. Situatia in care, exista ocazia, de a comite infractiunea, este:

- amorfa…………………………………..……………………………………..1
- specifica sau periculoasa………………………………...…………………….2
- cu caracter subiectiv……………………………………………………...……3

7. Faptul ca T.C. cauta ocazia favorabila de a realiza un furt din locuinte apartine de:
- situatia amorfa…………………….………………………………………….1
- situatia periculoasa………………….………………………………………..2

8. Un tanar, provenit dintr-o familie destramata s-a raliat la o banda de cartier cu care, intr-o
noapte, pe la orele 24:00, violat o tanara care a trecut, singura, prin parcul in care se gaseau
respectivii tineri.
Analizand cele de mai sus, incercuiti cifrele din dreptul fiecarei variante de raspuns, la care acestea se
incadreaza obiectului Criminologiei, dupa criteriul descriptiv si cel al situatiei prezente:
- micromediu……………………………….………………………………….1
- mediu ecologic………………………………………………………….……2
- mediul acceptat………………………….…………………………………...3
- mediul de referinta…………………………………..………………….…....4
- situatia amorfa………………………………………..……………….…..…5
- situatia specifica sau periculoasa……………………………..……………...6
- situatia cu caracter subiectiv…………………………………..……………..7

9. Intemeietorii Criminologiei, ca stiinta distincta, sunt de facto:

- Emile Durkhaim………………………………………………………………1
- Enrico Ferri…………………………………………………………………...2
- Cesare Lombroso……………………………………………………………..3
- Raffaele Garofalo………………...…………………………………………………….4
- Segmund Freud………………………….………………………………………………5

10. Faptul ca victima unei infractiunii se putea razbuna, la inceputurile istoriei Criminologiei, cu
orice pedeapsa ce o dorea, inclusiv cu una mult mai aspra decat ea a suportat din partea
infractorului, se incadra la:
- justitia privata nelimitata………………….………………………………….1
- abandonul noxal………………………..……………………………………..2
- legea talionului…………………………...…...………………………………3
- invoiala pecuniara…………………………..………………………………...4

11. Printre primele forme de estompare a justitiei private nelimitate s-au inscris:
- posibilitatea victimei de a aplica infractorului orice pedeapsa pe care acesta o dorea..
…………………………………………………………………………1
- abandonul noxal……..……………………………………………….……….2
- invoiala pecuniara………………..………………………………….………..3
- legea talionului…………..…………………………………………….…..….4
12. Din cate cunoasteti, la realitatile Romaniei de astazi avem prezente unele prelungiri justitiare ale
abandonului noxal si invoirii pecuniare, transmise din generatie in generatie?
- nu…………………………………….……..……………………………….1
- da………………………...………………………………………………….2
- nu cunosc……………………...…………………………………………….3

13. Avem situatii in care, potrivit legii, posibilitatea invoirii pecuniare dintre victima – infractor,
pentru unele infractiunii, nu este interzisa?
- da…………………………………………………………………………….1
- nu…………………………………………………………………………….2

37
14. Scoala clasica criminologica punea accentul pe:
- studiul infractorului………………………..……….………………………..1
- fredonism………………………………….…………………………………2
- studiul faptei…………………………………………………………………3

15. Scoala pozitivista italiana accentua pe studiul:

- faptei………………………………………………………………………….1
- faptuitorului…………………………………………………………………..2
- victimei……………………………………………………………………….3

16. In viziunea scolii sociologice de criminologie, criminalitatea reprezinta expresia, prin excelenta, a:
- determinismului economic…………….……………………………………..1
- proceselor sociale care determina si alte fenomene sociale………………….2
- ambele variante de mai sus…………………………………………………..3

17. Conform scolii sociologice de criminologie principala cauzalitate a criminalitatii se circumscrie:

- determinismului localizat la nivelul constiintei…………………………….1
- determinismului economic…………………….……………………………2

18. In cursul anului 2006, in judetul ……….. , pe fondul cotinuarii unor elemente de criza economica,
sociala, educational, de la nivel national, dar si al particularitatilor sale de judet de cronica, au
fost constatate 2110 infractiunii, cu 5% mai mult decat in anul precedent si s-a estiamt o crestere
in acelasii ritm si pentru anul 2007. In scopul stapanirii si reducerii treptate a acelui fenomen s-au
propus noi masuri de ordin legislativ privind combaterea coruptiei, simplificarea cadrului juridic,
introducerea politiei comunitare etc. Analizand descrierea invocata, incercuiti cifrele din dreptul
acelor functii ale Criminologiei care isi gasesc acoperirea cel putin printrun element:
- explicativa…………………………………………………………….…..1
- cognitiv – descriptiva………………………………………………….….2
- comprehensiva……………………………………………………………3
- prognotica………………………………………………………………...4
- aplicativ militanta ( de inginerie sociala)…………………….. …………5

19. Scrieti o scurta fraza sau o propozitie din care sa rezulte exclusiv existenta functiei cognitiv –
descriptive a Criminologiei:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

20. Scrieti o scurta fraza sau o propozitie din care sa rezulte exclusiv existenta functiei explicative a
Criminologiei:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

21. Scrieti o scurta fraza sau o propozitie din care sa rezulte exclusiv existenta functiei prognotice a
Criminologiei:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

22. Scrieti o scurta fraza sau o propozitie din care sa rezulte exclusiv existenta functiei aplicativ
-militante a Criminologiei:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

23. Clasificarea infractiunilor in doua tipuri majore – cu violenta si fara violenta reflecta existenta
urmatoarelor concepte, utilizate in Criminologie:

38
 - indici…………………………………………………………………………1
- indicatori……………………………………………………………………..2
- dimensiuni……………………………………………………………………3

24. Subdivizarea “ Infractiunii contra vietii, integritatii corporale si sanatatii”, din structura
infractiunilor cu violenta, reprezinta:
- indice……………………………………………………………..…………..1
- indicator………………………………………………………...…………….2

25. In Criminologie, rata criminalitatii inalta este asociata existentei unei saracii ridicate si somajului
crescut. Totusi, in aceleasi conditii de saracie si de somaj s-a constatat ca existenta unui numar
sporit de politisti sau, dimpotriva, a unui numar prea mic de politisti, care desfasoara activitati de
prevenire a criminalitatii isi pune amprenta, in mod diferit, asupra rate criminalitatii, in primul
caz fiind mai mica, pe cand in al doilea caz mai mare. Analizand aceasta descriere, incercuiti
cifrele din dreptul variantelor de raspuns la care acestea se incadreaza la categoriile de variabile
luate in considerare!
Tip de variabila
Independenta Dependenta
Variabila test

- rata criminalitatii 1 2 3
- saracia 1 2 3
- numarul de politisti 1 2 3
- somajul 1 2 3

26. Mentionati, in scris, cel putin o variabila independenta, utilizata in explicarea cauzalitatii
criminalitatii!
………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

27. Mentionati, in scris, cel putin o variabila dependenta, utilizata in explicarea cauzalitatii
criminalitatii!
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

28. Introduceti, in scris, cel putin o variabila test, din care sa rezulte de ce in municipiul X s-au
constata 1220 de infractiunii, pe cand in orasul Y 760 infractiunii!
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

29. Formulati o scurta fraza sau o propozitie din care sa rezulte, explicit, o ipoteza si nu un postul,
privind relationarea dintre nivelul instructiei scolare si rata criminalitatii!
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

30. Separarea delicventilor care, din totalul delicventilor, sunt bolnavi mintali, de cei normal
psihiatric este specifica regulii din criminologie:
- a separarii diferentiale……………………………………………………….1
- a eliminarii tipurilor definite………………………………………………...2

31. Constatarea ca delicventii cu un nivel de instructie mai saczut sunt mai prezenti in comiterea
infractiunilor cu violenta, decat la savarsirea infractiunilor intelectuale rezulta, prevalent, din
utilizarea reguli, in Criminologie, privind:
- eliminarea tipurilor definite…………………………………………………1
- repararea diferentiara…………………………………………………………………..2

39
32. M.C., care a comis o unfractiune de omor deosebit de grav, i s-au stabilit ca are, la momentul dat,
o hipocalcemie si o boala a tiroidei, un nivel de istructie scazut, o labilitate emotionala si o
imaturitate caracteriologica. Metoda utilizata in acesta descriere, din punct de vedere clinic,
apartine, in viziunea lui Jean Pinatel:
- apropierii transversale………………………………….……………………1
- apropierii loncitudinale……………………………….……………………..2
- ambele variante de mai sus…………………………….……………………3

33. Studiul clinic asupra numitului M.C., care a comis un omor deosebit de grav, si care a aratat ca in
cazul vietii acestuia el a fost, in tinerete, epileptic, ca apoi s-a afectat creierul in urma unei lovituri
primite, la liceu, din partea unui coleg, ca a fugit mereu de la scoala si din familie si ca, in ultimul
timp consuma drofuri si a intrat intr-o banda de cartier, se incadreaza la metoda clinica a:
- apropierii longitudinale……………………………………………….……..1
- apropierii transversale……………………………………………………………...…..2

34. Modul concret, practic, in care se foloseste, efectiv, o anumita metoda in Criminologie apartine:
- metodologiei………………………………………………………………….1
- metodei……………………………………………………………………….2
- tehnicii………………………………………………………………………..3

35. Aplicarea, telefonica, a unui chestionar de opinie privind coruptia si coruptibilitatea in Romania,
defineste, prin excelenta:
- metodologia………………………………………………………………….1
- metoda……………………………………………………………………….2
- thnica……………………………………….………………………………..3

36. Printre metodele si tehnicele de tratament al infractorilor se inscriu:

- chestionarul criminologic……………………………………………………………….…1
- interviul…………………………………………………...……………….…2
- tehnica documentara…………………………………………………………3
- in mediul liber…………………………………………………………….….4
- in libertate……………………………………………………………………5
- in penitenciar………………………………………………………………...6
- in semilibertate……………………………………………….…………...…7
37. Accentul pus pe existenta unor relatii de cauzalitate si/sau conditionarea intre particularitatile
struucturii organismului uman si raporturile diferitelor sale organe constitutive, pe de o parte, si
alunecarea pe “intercriminus”, pe de alta parte, este specific orientarilor de natura:
- fizionomica si morfologica………………………………………………1
- fiziologica………………………………………………………………..2
- ambele variante de mai sus………………………………………………3

38. Accentul pus pe relatiile deterministe intre criminalitate si diferitele moduri de functionare a
organelor fiintei umane revine orientarilor explicative de natura:
- fizionomica si morfologica…………………………………..…………..1
- fiziologica………………………………………………………………..2

39. Potrivit lui Cesare Lombroso, sunt adevarate urmatoarele teze principale:
Da Nu
- criminalul are un supra eu slab dezvoltat 1 2
- criminalul se naste criminal 1 2
- criminalul este un nebun moral 1 2
- criminalul are un nivel de inteligenta scolara redus 1 2
- organismul criminalului este diferit de cel al omului normal 1 2

40. Printre stigmatele constitutionale ale criminalilor, Cesare Lombroso enumara:

- configuratia si marimea a unor organe, fata de omul normal………….……..1
- defectuini in functionarea unor organe………………………………….……2
- efemizarea si/sau masculinizarea……………………………………….……3
40
 - absenta iubirei, milei, remuscarii……………………………….……………4

41. Enuntul, conform caruia epilepsia sta la baza sorgintei crimei este o teza distincta a lui Cesare
Lombroso:
- da……………………………………………………………………………..1
- nu……………………………………………………………………………..2

42. La stigmatele psihologice ale criminalilor, Cesare Lombroso enumera:

- defenctiunile in functionarea unor organe umane………………………..…..1
- efemizarea sau masculinizarea……………………………………………….2
- absenta iubirii, milei, remuscarii……………………………………………..3

43. Metodele utilizate in studiul incidentei factorului ereditar in criminogeneza, exceptind impactul
cromozomial, se inscriu:
- compararea infractorilor cu salbaticii…………..…………………………….1
- existenta unui x sau unui y in plus in cariotipul persoanei……………….......2
- arborii genealogici……………………………………………………………3
- compararea gemenilor univiteli cu cei bivitelini…………………….………..4
- asociatia statistica cu antecedenta penala a parintilor……………….………..5

44. Factorul cromozomial propriu zis este prezent in criminogeneza sub forma:
- prezenta unui y sau x in plus, fata de normal……………………………1
- absenta unui y sau x in cariotipul persoanei……………………………..2
- ambele variante de mai sus………………………………………………3

45. Prezenta unor aberatii cromozomiale in cariotipul persoanei infractoare determina o crminalitate
sporita in criminogeneza, potrivit lui Mittwoch, din cauza ca:
- absenta unui cromozom y sau x determina o dezvoltare somatica
precoce………………………………………………………………..…..1
- prezenta unui cromozom y sau x, suplimentar, determina o dezvoltare somatica
precoce……………………………………………………………...…….2
- ambele variante de mai sus……..………………………………………...3

46. Prezenta tulburarilor organice si functionale de la nivelul creierului, cu rol criminogen, afecteaza
dupa caz:
Mezencefalul Telencefalul Lobul frontal
- centrul vietii afective 1 2 3
- centrul concentrarii functiilor care
culeg si filtreaza reflectele lumii externe 1 2 3
- organul constiintei 1 2 3

47. Printre glandele cu secretie interna care alimenteaza alunecarea spre inter criminis se inscriu:
- mezencefalul……………………….……………………………………..1
- telencefalul……………………………………………….……………….2
- lobul frontal…………………………………………….…………………3
- tiroida………………………………………….……………………….….4
- hipofiza………………………………………..……………………....…..5
- glandele sexuale……………………………………..…………………….6
48. Ca factori biochimici implicati in criminogeneza sunt enumerati:
- glandele sexuale……………………………………………………………1
- tulburarile organice de la nivelul creierului………...……………………...2
- cantitatea si calitatea in organism a:
zaharului……………………………..………………………3
calciului…………………………………………..……….…4
iodului…………………………………………….……….…5
magneziului si fosforului……………………………….…....6

41
49. Care din urmatorii factori criminogeni, luati in sine , sunt considerati cu certa influenta in
drumul spre criminalitate:
- rasa…………………………………………………………….………….1
- varsta…………………………………………………………….………..2
- sexul…………………………………………………………….………...3

50. La care din categoriile de mai jos s-a constatat frecvente mai mari in criminogeneza:
- gemenii univitelini……………………………………………………...1
- gemenii bivitelini…………………………………………………….…2

51. Metoda arborilor geneologici, folosita in relevarea rolului criminogen al ereditatii, presupune:
- urmarirea infractiunilor la toti ascendentii cunoscutii ai unui delicvent….…1
- asociatia statistica intre infractiunile parintilor si cele ale delicventilor
descendenti………………………………………………………….……….2
- ambele variante de mai sus……………………………………………….….3
52. Esenta teoriilor explicative asupra criminalitatii, de orientare psihologica releva ca factorul
etiologic principal este cel:
- psihic…………………………………………………………………….……1
- biologic……………………………………………………………………….2
- social………………………………………………………………………….3
- interactiunea factorilor bio-psiho-sociali……………………………………..4

53. Printre trasaturile principale ale personalitatii, cu impact criminogen, se circumscriu:

- procesul cognitiv……………………………………………………….…….1
- procesul emotional – afectiv…………………………………………………2
- procesul volutional………………………………………………….………..3
- aptitudinile…………………………………………………………………....4
- caracterul……………………………………………………………………..5
- temperamentul……………………………………………….……………….6

54. Potrivit lui Jean Pinatel, o pondere semnificativa a “criminalilor din pornire pasionala” au un
temperament:
- viscerotonic………………………………………………………………….1
- somatotonic………………………………………………………………….2
- sagvinic…………………………………………………...…………………3
- coleric………………………………………………………………………..4

55. Caracteristicile principale ale tipului paranoic care determina “criminalitatea paranoida” se
refaera la :
- persoanele active, dinamice si agresive…………………………………….1
- simtul exgearat al propriei personalitati………………………………...….2
- orgoliu disproportionat fata de capacitatile reale………………………......3
- inclinatia spre revolta, litigiu, incapatanare………………………….…….4

56. Potrivit luiW. Sheldon, cele mai multe delicte sunt comise de persoanele cu un temperament:
- viscerotonic………………………………………………………………...1
- somatotonic………………………...………………………………………2
- sangvinic………………………………………………...…………………3

57. Printre aptitudinile cu o prezenta mare in criminogeneza se inscriu:

- temperamentul…………………………………………………………….....1
- inteligenta………………………………………………….………………...2
- caracterul…………………………………………………………………….3
- toate variantele de mai sus…………………………………………………...4

58. Potrivit teoriei “inferioritatii spiritului” cauza criminalitatii deriva din:

- inteligenta scazuta……………………………………………………………1
- capacitatea redusa a persoanei de a se adapta social…………………………2

42
 - persoana cu acest tare nu este capabila sa aprecieze consecintele faptei sale si sensul
legii…………………………………………………………………....3

59. Aspecte ale tarelor caracteriale implicate in criminogeneza se refara la:

- sistemul mai mult sau mai putin inchegat de atitudini si convingerii ale persoanei fata de
societate, fata de altii, fata de munca si fata de sine insusi
……………………………………………………………….………….…… 1
- insusirile fizice si psihice ale persoanei care ii permit performante mai mult sau mai putin
ridicate………………………………..…………….………………2

60. Printre procesele psihice implicate in etiologia criminala se inscriu:

- temperamentul………………………………………………………………1
- caracterul …………………………………………………………………...2
- aptitudinile…………………………………………………………………..3
- procesele cognitive………………………………………………………….4
- procesele emotional-afective…………………………………..……………5
- motivatia…………………………………………………………………….6
- vointa………………………………………………………………………..7

61. Cele mai semnificative afecte implicate in etiologia criminala sunt:

- supararea………………………………………………………………….1
- mania……………………………………………………………………...2
- groaza……………………………………………………………………..3
- furia oarba………………………………………………………………...4
- panica……………………………………………………………………..5

62. Emotiile complexe, prezente in criminogeneza, sunt:

- panica……………………………………………………………………1
- groaza……………………………………………………………………2
- supararea……………………………………………...…………………3
- mania…………………………………………………..………………...4
- rusinea…………………………………………………………………...5

63. Insuficienta maturizare afectiva (nu imaturitatea caracteriologica), care pot amprenta drumul
criminal, se poate regasii sub forma:
- insuficientului autocontrol……………………………………………..…1
- autocontrolul afectiv redus…………………………………………..……2
- lipsa autonomiei afective………………………………………...………..3
- cresterea sugestibilitatii………………………………..………………….4

64. Nucleu central al persoanlitatii criminale, definit de Jean Pinotel, include:

- imaturitatea caracteriologica………………………………………………1
- pasiunile…………………………………………………………………...2
- emotiile complexe…………………………………………………………3
- egocentrismul……………………………………………………………...4
- labilitatea emotionala……………………………………………………...5
- agresivitatea……………………………………………………………….6
- indiferenta afectiva………………………………………………………..7

65. Teoria “incompetentei sociale” are in vedere:

- inteligenta redusa, care face ca persoana sa nu poata aprecia urmarile faptei sale si sensul
legii…………………………………………………………1
- capacitatea redusa de adaptare la societate, care detemna conflictul persoanlitate vicioasa
– situatie delictuasa, generand delictul…………….2

66. Instinctele subconstiente, tendintele refulate, palierul pulsional al personalitatii reprezinta, in

optica lui Sigmund Freud:
- id-ul (sinele)……………………………………………….. ………….1

43
 - egoul (eul)………………………………………………….. …………2
- superegoul (supra-eul)………………………………. ………………..3

67. Constiinta de sine, atitudinile mai mult sau mai putin constiente fta de cele mai importante
interese si valori sociale, reprezinta, in viziunea lui Sigmund Freud:
- id-ul (sinele)…………………………………………………… …….1
- egoul (eul)……………………………………………… ……………2
- superegoul (supra-eul)…………………………………… ……...…..3
68. Organul de control, “cenzura”, forta constienta si critica determinata de interdictiile juridice,
morale, religioase, reprezinta, potrivit lui Sigmund Freud:
- superegoul (supra-eul)…………………………… ……………………..1
- id-ul(sinele)……………………………… ……………………….…….2
- egoul (eul)……………………………… ……….………………………3

69. Urmarind elementele definitorii ale principalele concepte utilizate in psihoanaliza lui Sigmund
Freud, incercuitii cifrele din dreptul componentei la care, fiecare in parte, se localizeaza:
Id-ul(sinele) egoul(eul) supraegoul(supra-eul)
- instinctele, palierul pulsional,
tendintele refulate 1 2 3
- forta constienta si critica, rezultata
din interdictiile juridice, morale si religioase 1 2 3
- atitudinile mai mult sau mai putin constiente
fata de cele mai importante interese si
valori sociale 1 2 3

70. Sublimarea ca forma tipica de solutionare a conflictelor rezultate, din complexele OEDIP sau
ELECTRA, reprezinta, potrivit lui Sigmund Freud:
- redirectionarea energiilor sexuale spre activitatii utile social……………….1
- trecerea in inconstient, a energiilor sexuale ramase nesatisfacute generand nevroza si , pe
acest fond, criminalitatea……………………...…………….2

71. Trecerea energiilor sexuale in inconstient, generand un nou conflict, inconstient, ca sursa de
nevroza presupune:
- sublimarea……………………………………………..…………………1
- refularea……………………………………………..…………………...2

72. Potrivit lui Sigmund Freud, criminalitatea si crima sunt o expresie a:

- sumlimarii…………………………………………………………………1
- refularii……………………………………………………………………2

73. Teoria post-freudiana privind “fiinta umana lipsita de Supra-eu” (August Aichhorn), are in
vedere:
- carente si disfunctionalitati ale palierului pulsional……………………….1
- carente si disfunctionalitati al palierului constintei de sine…………….….2
- carente si disfunctionalitatii in forta constient, determinata de interdictiile juridice,
morale si religioase…………………………..…………………..3

74. Scrieti, esential definirea elementelor formulei:

T+S
D= -------------
C
D= ………………………………………………….
T= …………………………………………………..
S= …………………………………………………
C= ………………………………………………….

74. Teoria “delictul-nevroza de conduita asimptomatica” se traduce, esentialmente, in faptul ca

delictul reprezinta:
- redirectionarea spre delict a dorintelor si nevoilor ramase nesatisfacute……1
44
 - delictul este o forma de nevroza, care nu se manifesta prin dureri de cap, ci prin violarea
normelor sociale…………………..………………………………..2
- delictul este lipsit de orice element volitiv………………………...………..3

75. Teoria “forma a sublimarii”, are in vedere, in principal:

- delictul este o forma de nevroza asimptomatica, ce nu se manifesta in dureri de cap, ci in
violarea normelor sociale……………………………..……………1
- redirectionarea spre delict a dorintelor si nevoilor ramase nesatisfacute ( cea de
securitate, cea de a simti valoarea si cea de afectiune)…………….…….…..2

76. Teoria “slabei conditionari”are in vedere, in principal:

- trecerea la delict a persoanei care nu poate depasi complexul de inferioritate suportat din
considerente de rasa, origine sociala, sex, varsta, etc…..………1
- suportarea, de catre viitorii infractori ,a unui dresaj mai lent, din expunerea lor la
sistemul recompensa-pedeapsa……………………………………………2

77. Potrivit teoriei “slabei conditionari”, cei mai multi infractori provin din randul:
- extrovertitilor…………………………………………..…………………….1
- introvertitilor………………………………………………...……………….2

78. Conform teoriei “complexului de inferioritate”, cele mai multe persoane trec la delicte din cauza:
- suportarii unui dresaj mai lent din expunerea lor la sistemul de recompensa- pedeapsa
(da pe mine cat pe sac tot mai are drac ma fac!)…………… ……..1
- sentimentului indus de inferioritate, din considerente de clasa sociala ,origine, sex, rasa
etc…………………………………………………………………....2

79. Teoria psihomorala a procesului criminogen, pedaleaza pe urmatoarele instincte principale:

- sexual………………………………………………….……………….1
- apasare…………………………………………………..……………...2
- simpatie……………………………………………....…..…………….3
- autoconservare……………………………………...…...……………..4

80. Faza asentimentului formulat, a procesului criminogen, regasita in “Teoria psihomorala a

procesului criminogen”, presupune:
- ca mediul social este perceput ca injust, iar incalcarea normelor sociale este
necesara…………………………………………………………………1
- cautarea de noi argumente pentru crima, inclusiv trecerea intr-un mediu favorabil
savarsirii ei……………………………………………………2

81. Esentialmente, prin teoria “delictul-nevroza de conduita asimptomatica”, sustine ca:

- delictele sunt forme de nevroza, care nu se manifesta prin dureri de cap, ci prin sfidarea
normelor sociale…………………………………………………1
- delictul este expresia redirectionarii spre aceasta a dorintelor si nevoielor ramase
nesatisfacute……………………………………………………...2
- ambele variante de mai sus……………………………………………….3

82. Teoria “delictul forma a sublimarii”, sustine, in esenta sa ca principala cauza a criminalitatii se
regaseste in :
- infractorii, spre deosebire de neiinfractori supurta un dresaj mai lent din expunerea lor
la recompense sau la pedepse………………….………..…1
- redirectionarea spre delict a dorintelor si nevoilor ramase nesatisfacute…2

83. Potrivit teoriei “slabei conditionari”, cauza principala a criminalitatii decurge din:
- sentimentul de inferioritate pe care il resimte viitorul infractor, din considerente de clasa
sociala, varsta, sex, etc……………………………..1
- suportarea unui dresaj mai lent din expunerea viitorilor infractori la recmpense sau
pedepse, comparativ cu oamenii normali……………………………...2

45
84. Numitul M.C., provenit dintr-o familie destramata si foarte sarace, s-a simtit mereu, inferior
majoritatii colegilor sai, motiv pentru care a trecut la comiteera de infractiuni, tocmai din dorinta
de a atrage atentia asupra sa. Aceasta prezentare se inscrie prin situatiile date, la teoria:
- “slabei conditionari”……………………………………… …………..1
- “complexului de inferioritate”………………………………………... 2
- ambele variante de mai sus…………………………………………….3

85. Formulati un scurt enunt din care sa rezulte, o posibila cartografiere a infractiunilor constatate in
judetul dumneavoastra in anul…
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………

86. Afirmatia ca in provinciile bogate se fura mai mult, pentru ca se gasesc mai multe de furat,
apartine:
- “tezei oportunitatii infractionale”, formulata de reprezentantii Scolii cartografice
franceze……………………………………………….…1
- teoriei “oportunitatilor diferentiale”…………………………………..2

87. Prin “Legea termica a delicventei” se sustine , in esenta, ca:

- in regiunile calde predomina infractiunile sangeroase……………….1
- in regiunile reci predomina infractiunile contra proprietatii…………2
- clima, in sine, nu genereaza automat criminalitatea, ci faptul ca aceasta afecteaza
oragnizarea sociala diferita(in zonele calde se prelungeste viata exterioara, si de aici,
posibilitati sporite de infractiuni contra persoanei, pe cand lungimea noptilor din zonele
mai reci favorizeaza furturile) …….....3

88. Asertiunea potrivit careia intr-un mediu social dat si in conditii individuale si fizice date se
comite, de regula, un numar determinat de infractiunii, apartine de legea:
- saturatiei criminale………………………………………….……….1
- suprasaturatiei criminale………………………………………….…2
- ambelor variante de mai sus………………………………….……...3
89. Postulatul conform caruia in situatii de razboi, de revolutii si de crize majore in societate se
ajunge la un maxim al starii fenomenului criminalitatii dupa care, in conditii relativ normale
acest fenomen se reduce la limitele normale, apartine de legea:
- suprasaturatiei criminale…………………………………………………..1
- saturatiei crimanale………………………………………………………..2

90. Potrivit lui Emile Durkheim, criminalitatea, ca fenomen social este unul:
- anormal……………………………………………………………………1
- normal………………………………………………………………….….2
- functional………………………………………………………………….3
- util…………………………………………………………………………4
- disfunctional………………………………………………………………5
- neutil………………………………………………………………………6

91. Potrivit Dr. A. Laceasagne, rolul criminogen principal revine:

- factorului individual………………………………………………………1
- factorului social…………………………………………………...………2
- ambelor variante de mai sus…………………………………………...….3

92. Prin legile imitatiei, formulate de Gabriel Torde se sutine, printre altele ca imitatia:
- se propaga dinspre rulal spre urban………………………………………1
- se propaga dinspre urban spre rural………………………………………2
- inferiorii imita superiorii……………………………………….…………3
- clasa superioara imita clasa superioara……………………………….…..4
46
93. Printre substitutivele penale de natura economica , Enrrico Ferri enumera:
- democratizarea societatii………………………………………...…….…..1
- simplificarea legislatiei……………………………………………………2
- reducerea preturilor………………………………………………………..3
- salarii bune functionarilor publici…………………………………………4
- iluminatul public…………………………………………………………..5
- banci de credit…………………………………………………….……….6

94. In categoria substitutivelor penale, de natura legislativa, civila si administrativa, Enrico Ferri a
enumerat:
- salarii bune functionarilor publici…………………………………………1
- banci de credit………………………………….………………………….2
- simplificarea legislatiei……………………………………………………3
- interzicerea avortului……………………………………………….……..4
- reglementarea prostitutiei…………………………………………………5
- celeritatea infaptuirii actului de justitie………………………...…………6
- accesul preotilor la casatorie………………………………….……….…..7
- educatia copiilor abandonatii……………………………………..……….8

95. Conceptul de “stare de temibilitate” introdus de catre Raffaele Graofalo desemneaza:

- predispozitiile criminale ale persoanei…………………………………….1
- conditiile mediului fizic si social favorabile comiterii de infractiunii…….2

96. In opinia lui Jean Pinotel, forma cea mai grava a starii periculoase este data de persoanele
caracterizate prin:
- capacitate criminala ridicata si adoptabilitate sociala crescuta…………..1
- capacitate criminala ridicata si adoptabilitate sociala scazuta……..…….2

97. Studiul asupra starii si dinamicii criminalitatii din judetul X a relevat ca in interiorul oraselor
sunt raioane cu o mare concentrare a delicventei, cum ar fi partea ce separa zona afacerilor si
comerciala de zona cartierelor de locuit, ca aceeasi concentrare se regaseste in apropiere de
centrul orasului si treptat, se reduce la indepartarea de el, ca exista o criminalitate mai mare de-a
lungul principalelor artere de comunicatie, precum si in zonele marcate de absenta caselor de
cultura, cluburilor, locurilor de joaca pentru copii.
Analizati elementele descrierii de mai sus, incercuiti cifrele din dreptul tezelor si teoriilor de
orientare
ecologica, in care acestea se regasesc:
- teoria concentrica…………………………………………………………….1
- teza raioanelor delictuoase…………………………………………………...2
- teoria sectoriala sau radiala ………………………………………………….3
- teoria axata pe circumscriptie (areal)………………………………………...4

98. Asertiunea ca delicventa se concentreaza in apropiere de centrul orasului si se reduce treptat, la

indepartarea de el, apartine de:
- teoria sectoriala sau radiala………………..…………………………………1
- teoria concentrica…………………………………………………………….2
- teoria centrata pe circumscriptie……………………………………………..3

99. Constatarea ca, in opinia publica aradeana, cea mai mare coruptibilitate si coruptie in randul
politistilor din judet a fost indicata pe traseul punctului de frontiera Nadlac si, ulterior, al
drumului national 7 trecand prin orasul Chisineu-Cris, municipiul Arad si orasul Lipova, apoi
spre limita cu judetul Hunedoara, apartine urmatoarelor teze si teorii explicative, de orientare
ecologica:
- teza raioanelor delictuoase……………….……………………………………1
- teoria sectoriala sau radiala………………..…………………………………..2
- teoria concentrata pe arial……………………..………………………………3

100. Fenomenul schimbului ilegal de valuta, corelativ fenomenului perceptiei, pe acest fond, a taxei de

47
 protectie, au fost constatate, ca realitati a Romaniei imediat post-revolutie, cu o concentrare mare
in
apropierea centrelor municipale si orasenesti. Aceasta realitate confirma cel putin, o partedin
urmatoarele teze sau teorii explicative de orientare ecologica:
- teoria sectoriala sau radiala…………………………………………………..1
- teoria centrata pe circumscriptie……………………………………………..2
- teza raioanelor delictuoase…………………………………………………...3
- teoria concentrica…………………………………………………………….4

101. Asertiunea ca prin cultivarea de catre o societate data a luptei permanente a individului pentru
realizarea sa materiala si, in context, a individualismului excesiv, accentului prevalent pe pozitia
ocupata in societate, anonimatulu vietii contemporane, se incadreaza la teoria explicativa a
etiologicii criminale:
- teoria culturala a delicventei……………………………………………………1
- teoria conflictului de culturi…….………………………………………………2
- teoria subculturilor delicvente……….………………………………………….3

102. Faptul ca N.P., de 21 ani, a comis un omor siprovine dintr-o familie dezorganizata, in care
normele
sociale sunt diferite, totalmente, normele si valorile altor grupuri si ale societatii, in ansamblul
sau, iar
membrii respectivei familii sunt cu antecedente penale se incadreaza la:
- teoria culturala a delicventei…………………………………………………1
- teoria conflictului de cultura…………………………………………………2
- teoria subculturilor delicvente……………………………………………….3

102. M.C., de 31 de ani - al carui tata a intretinut relatii cu persoane corupte din politie, parchet
si justitie si, pe acest fond a reusit sa se sutraga de la raspunderea penala ce i se cuvenae – a
incercat si el sa practice acelasi sistem ilegal ca si cel al parintelui sau, oferind mita unui politist.
In cazul dat avem de-a face cu urmatoarele variante de subculturi in chiar interiorul
lumii delicvente:
- subcultura de conflict………………………………………………………..1
- subcultura infractionala…………….………………………………………..2
- subcultura de refugiu………………………………………………………...3

103. Lumea drogatilor, alcoolicilor si sexualilor deosebiti apartine, prin excelenta, de:
- subcultura infractionala……………………………………………………..1
- subcultura de refugiu………………………………………………………..2
- subcultura de conflict……………………………………………………….3

104. Faptul ca S.T., autorul unui viol in grup a fost maltratat fizic si sistematic de catre tatal sau, si
pe acest fond, si-a dezvoltat o scazuta autoestimare, avand mai putina grija de ce se va intimpla
cu el, poate fi incadrat la teoria explicativa a:
- asociatiei diferentiale…………………………………………………………1
- invatarii sociale……………………………………………………………….2
- autoconceptualizarii…………………………………………………………..3

105. Numitul G.P., autorul unei infractiuni de tilharie, comisa in grup, a facut parte dintr-o familie
cu violente intrafamiliale curente, dintr-o banda de cartier si dintr-un anturaj format din
persoane cu antecedente penale, in timp ce, in mod sistematic fugea de la scoala, iar, ulterior nu
s-a incadrat in colectivul de munca unde dorea sa lucreze, abandonandu-si serviciul. Aceasta
descriere se poate incadra la teoriile explicative privind etiologia criminala:
- invatarii sociale a comportamentului delicvent……………………………1
- asociatiei diferentiale………………………………………………………2
- autoconceptualizarii………………………………………………………..3
- dezorganizarii sociale………………………………………………………4

48
106. Asertiune ca adevaratele cauza ale criminalitatii constau in efectele negative ce insotesc proecsele
de dezvoltare macrosociale – crize de tot felul – si care determina aparitia de comunitati cu o
coeziune foarte slaba si care nu mai pot sa-si indeplineasca in mod corespunzator functiile de
civilizare si de control social, defineste, esenta teoriei explicative a:
- controlului social………….………………………………………………..1
- dezorganizarii sociale………………………………………………………2

107. Potrivit lui Robert K. Merton, viciile si crima se cantoneaza, mai ales, in randul persoanelor cu
urmatorul mod de adaprtare, prin raportarea lor atat la scopurile si titlurile de atins propuse
cetatenilor prin cultura societatii date cat si la mijloacele legimite de utilizat:
- ritualism……………………………………….……………………………..1
- inovatie……………………..………………………………………………...2
- evaziune..……………………………………………………………………..3
- rebeliune………………………...…………………………………………….4
108. In conceptia promotorilor, teoriei “asociatiei diferentiale”, cinematografele si alte mijloace de
comunicare in masa au un rol criminogen:
- foarte important………………...…………………………………………….1
- important……………………………………………………………………...2
- putin important………………………………………………………………..3

109. Conform teoriei “asociatiei diferentiale”, criminalitatea:

- este mostenita si nu se invata…………………………………………………1
- se invata si nu este mostenita…………………………………………………2

110. Potrivit teoriei “rezistentei la frustrare”:

- frustrarea conduce, intotdeauna la delicventa…………………………………1
- frustrarea duce la agresivitate numai la anumite conditii……………….……..2
111. Conform teoriei “rezistentei la frustrare”, frustrarea duce la agresivitate mai ales atunci cand:
- frustrarea a fost reala si nu imaginara…………………………………………1
- actul frustrant poate fi atribuit unui frustator concret…………………………2
- frustrarea este deosebit de profunda………………………………………..…3
- in cultura data se cere un raspuns agresiv la frustrarea respectiva………..…..4
- situatia concreta are o forta de incitatie deosebita………………………..…...5
112. In contextul teoriei “legaturii sociale” potrivit careia pe masura ce stabileste legatura dintre
individ si societate creste probabilitatea delicventei, se folosesc urmatoarele dimensiuni, respectiv
concepte principale:
- atasamentul…………………………………………….……………………..1
- reactia la frustrare…………………………….………………………………2
- angajamentul ……………..…………………………………………………..3
- implicarea………………………………..……………………………………4
- credinta in valorile si normele conventionale……………………….………..5

113. Potrivit teoriei “interactionismului social, a etichetarii si stigmatizarii”, mecanismul explicativ

criminogen are in vedere, in principal urmatoarele:
- grupurile diferite din societate au conceptii diferite asupra valorii actelor
comportamentale………………………………………………………………1
- grupurile dominante din societate considera ca deviante comportamentele ce intra in
cntradictie cu interesele si asteptarile lor……………………………...2
- devianta, prin ea insasi nu are acest caracter, ci numai pentru ca asa este catalogata de
grupurile dominante din societate………………………………3
- principalul mecanism prin care se creaza devianta si delicventa este etichetarea autorilor
unor fapte considerate astfel e catre grupurile sociale…..4
- stigmatizarea si etichetarea reduce din sansele si oportunitatile pe care o persoana le-ar fi
avut, daca nu ar fi fost etichetata si stigmatizata ca infractor.5
- etichetarea si stigmatizarea ca infractor impinge, din nou, spre criminalitate...6
- organele de control social conditioneaza prin insasi actiunea lor argumente noi pentru
criminalitatea de viitor………………………………………..………..7
49
114. Stricto sensu (in sens restrins), prevenirea criminalitatii vizaeaza:
- numai masurile preventive antefactum………………………………………..1
- atat masurile preventive, propriu zise, cat si cele de combatere sau reprimare, dupa caz, a
criminalitatii………………………….…………………………...2

115. Prevenirea generala, din punct de vedere strict legalist al legii penale, presupune:
- trecerea la aplicarea legii impotriva persoanelor care au comis
infractini………………………………………………………………………1
- insasi existenta legii penale si, in particular, a sanctiunilor prevazute de aceasta
reprezinta un facto inhibator asupra institutiilor criminale…………...2

116. Prevenirea speciala, din punct de vedere strict legalist al legii penale, presupune:
- trecerea la aplicarea legii impotriva persoanelor care au comis infractini……1
- insasi existenta legii penale si, in particular, a sanctiunilor prevazute de
aceasta reprezinta un facto inhibator asupra institutiilor criminale………… 2

116. Dupa criteriul directiilor principale ale activitatii de prevenire acesata se subdivide in:
- prevenirea primara……………………………………………………………1
- prevenirea sociala……………………………………………….…………….2
- preventia situationala…………………………………….……………………3
- prevenirea secundara………………………………………………………….4
- prevenirea tertiara…………………………….……………………………….5

117. Dupa criteriul nivelurilor de realizare a prevenirii criminalitatii intalnim:

- prevenirea primara……………………………………………………………1
- prevenirea sociala…………………………………………………………….2
- preventia situationala…………………………………………………………3
- prevenirea secundara………………………………………………………….4
- prevenirea tertiara…………………………….……………………………….5

118. Prezenta fizica in teren a dispozitivelor politienesti apartine:

- preventiei sociale……………………………………………………………..1
- prevenirii primare…………………………………………………………….2
- prevenirii secundare…………………………………………………………..3
- prevenirii tertiare………………………………………………………..…….4

119. Reperarea, arestarea, judecarea si condamnarea efectiva a infractorilor apartine de:

- preventia sociala………………………………………………………………1
- preventia secundara…………………………………………………………...2
- preventia tertiara…………………………………..…………………………..3

120. Folosirea masurilor de natura tehnica in prevenirea criminalitaii, iluminatul public sisteme video
si de alarmare etc., prevenirii fondata pe :
- strategii directe……………………………………………..…………………1
- strategii indirecte…………………………………..………………………….2
- ambele variante de mai sus………………………………...………………….3

121. In viziunea Consiliului Europei este de preferat:

- concentrarea masurilor de prevenire pe ansablul faptelor
infractionale………………………………………………………………...…1
- concentrarea masurilor preventive pe anumite tipuri de
criminalitate…………………………………………………………………...2

122. In viziune europeana este de preferat:

- axarea studiului asupra unei criminalitatii specifice…………….……………1
- axarea studiului asupra domeniilor vaste ale criminalitatii…………………...2

50
123. Organizarea prevenirii criminalitatii din persectiva participarii publicului la politica in domeniul
criminalitatii presupune, printre altele:
- includerea notiunilor de drept penal si de criminologie in programele de
invatamant………………………………………………………………….….1
- extinderea si ameliorarea calitatii statisticilor criminalitati…………………...2
- trasmiterea spre cetateni a informatiilor privind criminalitate in maniera de ale inlatura
prejudecatile privind criminalitatea si justitia penala………………...3
- incurajarea arhitectilor si ubanistilor de a procura o morfologie urbana mai umana si de
natura a preveni criminalitatea……..……………………………4

124. Potrivit viziunii europene, este permisa medierea dintre delicvent si victima?
- da………………………………..…………………………………………….1
- nu, ci trebuie aplicata legea…………..……………………………………….2

125. Supravegherea telecomunicatiilor este permisa, ca regula generala, in spatiul european, in

conditii definite legal:
- da………………………………………………………………………………1
- nu, din considerente de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului…………………………………………………………………………2

51