CRIMINALITATEA INTERNAŢIONALĂ

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim
devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de “frontieră” nu mai are sensul recent.
Frontierele între ţări nu mai sînt bariere de netrecut ce separau o populaţie de alta. Astfel, tot ce
uşurează viaţa cetăţenilor ordinari, uşurează şi activitatea infractorilor.

La ora cînd restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi cînd mijloacele de

transport şi comunicare s-au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii internaţionale au crescut
considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne, implementarea elementelor noi
de structură deschid încontinuu noi posibilităţi criminalităţii internaţionale.

Expresia “criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni delimitate juridic.

Ea se aplică totuşi la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul cu fiinţe
umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sînt prevăzute de diverse convenţii internaţionale.

În toate cazurile menţionate se dovedeşte a fi greu de identificat şi de arestat autorii

infracţiunilor. Numai cooperarea şi conlucrarea în comun, schimbul de informaţii între autorităţile
de poliţie ale ţărilor cointeresate, va contribui la aducerea infractorilor în faţa justiţiei.

Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă. Organizaţia Internaţională a

Poliţiei Criminale a fost creată încă la începutul secolului, iar sub denumirea de Interpol este
cunoscută din 1956.

ROLULUL INTERPOLULUI

Interpolul reuneşte în prezent 181 state-membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea
lucrează la sediul lui.

Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în asigurarea şi dezvoltarea
cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa avînd drept scop apărarea şi respectarea
drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la prevenirea şi reprimarea
infracţiunilor.

Cooperarea este fondată pe principii de respect a suveranităţii naţionale (ceea ce, bineînţeles,
exclude existenţa “unităţilor operaţionale Interpol” înzestrate cu posibilitatea de anchetare
internaţională) şi de neintervenire în afacerile cu caracter politic, militar, religios sau rasial. Alt
principiu, nu mai puţin important, este faptul că cooperarea nu trebuie să fie limitată de bariere
lingvistice şi geografice şi că toate ţările-membre trebuie să beneficieze de aceleaşi servicii şi de
aceleaşi drepturi. Toate serviciile de stat responsabile de cercetările criminale, poliţieneşti, serviciile
regionale şi federale dispun de posibilitatea de a coopera cu omologii săi din alte ţări prin
intermediul Interpolului.

STRUCTURA INTERPOLULUI

Organul suprem al Organizaţiei este Adunarea Generală compusă din delegaţi desemnaţi de
către guvernele statelor-membre. Adunarea Generală se convoacă o dată pe an, pentru a lua
deciziile de bază importante privitor la metodele de lucru, finanţare, mijloacele de cooperare şi
programul de lucru. Comitetul Executiv, care se întruneşte de trei ori pe an, veghează aplicarea
deciziilor Adunării Generale. Organul administrativ şi tehnic permanent al Organizaţiei este
Secretariatul General situat la Lyon (Franţa).
 < p>

O.I.P.C.Interpol (Lyon, Franţa)

Fiecare ţară-membră are un Birou Naţional Central.

Secretariatului General, condus de către Secretarul General, îi revine un rol de coordonare. El

este format din patru diviziuni: Serviciul Administrare Generală, Serviciul Legătură şi Informaţie cu
Caracter Criminal, Serviciul Probleme Juridice şi Serviciul Asigurare Tehnică. Responsabilităţile
Serviciului Legătură şi Informaţie cu Caracter Criminal sînt crimele de drept comun, terorismul,
crima organizată, spălarea banilor, falsificările şi contrafacerile, precum şi stupefiantele. De
asemenea este responsabil pentru centralizarea informaţiei şi se ocupă de afacerile ce ţin de
criminalitatea internaţională. Serviciul î-şi asumă obligaţiunile de a pregăti notiţele internaţionale şi
dările de seamă privind situaţia criminogenă, precum şi de a organiza reuniuni şi treninguri pe
diverse subiecte specializate. Una din sarcinile încredinţate recent constă în efectuarea studiilor
aprofundate pe problemele principale conexe cu criminalitatea internaţională, utilizînd resursele de
analiză operaţională şi strategică.

În cadrul fiecărui stat-membru cooperarea poliţienească internaţională este efectuată prin

intermediul Biroului Naţional Central. B.N.C. este un serviciu de poliţie, desemnat de către guvernul
ţării respective pentru a fi reprezentant al Interpolului în ţară şi pentru a reprezenta ţara în
Interpol. B.N.C. primeşte şi centralizează toată informaţia parvenită din străinătate şi o comunică
autorităţilor de drept naţionale şi locale cointeresate. Informaţia parvenită din organele naţionale şi
locale ale ţării este transmisă omologilor săi din străinătate. În competenţa B.N.C. intră toate
problemele de administrare şi de traducere a documentelor. Astfel, pentru a adresa o interpelare
către statele-membre, o ţară, membră a O.I.P.C.-Interpol, nu are necesitatea să cunoască
autorităţile şi persoanele în funcţie din ţările străine.

CUM LUCREAZĂ INTERPOLUL

Una din activităţile principale ale Organizaţiei rezultă din faptul că toate B.N.C.-rile care fac
schimb de informaţii referitoare la infracţiuni şi infractori, trebuie să expedieze copia mesajului la
Secretariatul General. Aceste mesaje sînt înregistrate în baza de date informatizată, care permite
ofiţerilor specializaţi ai Secretariatului General să efectueze analiza şi sinteza informaţiei privind
activitatea criminală. Rezultatul sintezei este apoi expediată B.N.C.-lor.

Interpolul, la rîndul său, trimite un sistem de notiţe internaţionale B.N.C.-lor, fie la cererea
acestora, fie la decizia Secretariatului General. Notiţele roşii sînt avize de cercetare prin intermediul
cărora un B.N.C. informează alte B.N.C.-uri despre faptul că a fost eliberat un ordin de arest
împotriva unui individ şi că extrădarea lui va fi solicitată. Dacă individul va fi depistat, el va fi
arestat. B.N.C.-ul solicitant este imediat informat, şi acesta, la rîndul său, expediază neîntîrziat
documentele oficiale necesare. Prin Notiţele albastre este înaintată cererea de cercetare a
reşedinţei martorilor sau a persoanelor suspecte, prin notiţele verzi – cererea de a lua măsuri cu
infractorii activi în cîteva state, cele galbene – pentru căutarea persoanelor dispărute, cele negre –
pentru identificarea cadavrelor. Există notiţe ce descriu obiectele furate şi alte documente difuzate
pentru informarea organelor de poliţie cu descrierea noilor metode şi tehnica utilizată de infractori.
 Secretariatul General trimite la cererea B.N.C.-lor informaţii de ordin general pe problemele
juridice şi tehnice, fie din propriile surse, fie apelînd la ajutorul B.N.C.-lor altor ţări.

Schimbul informaţional este posibil datorită reţelei de telecomunicaţii a Interpolului. Mijloacele

tehnice permit efectuarea schimbului de informaţii rapid şi cu un grad înalt de siguranţă. Dar
Interpolul nu se limitează numai la transmiterea informaţiei, Baza de date a O.I.P.C. Interpol
păstrează de asemenea fişele persoanelor, obiectelor furate precum şi informatia despre crimele
comise. Din 1989 Interpolul dispune de un sistem informatic modern pentru acumularea şi
prelucrarea informaţiei. B.N.C.-rile, difuzînd informaţia prin intermediul staţiei centrale de
telecomunicaţii a Secretariatului General, pot decide ce elemente vor fi înregistrate în baza de date
informatizată, precum şi să determine care ţară poate avea acces la această informaţie. De
asemenea este posibil ca o informaţie oarecare să fie accesibilă numai unei singure persoane a ţării
destinatare, dacă această persoană este singura care dispune de sistemul de descifrare. Reţeaua
poate fi folosită pentru difuzarea fotografiilor şi amprentelor digitale, cifrarea anumitor cazuri. Din
anul 2002 Interpolul foloseşte noul system informaţional global de telecomunicaţii I-24/7, care
permite lărgirea domeniilor de utilizare a informaţiilor şi posibilităţilor de transmitere/recepţionare
a mesajelor. La 1 mai 2004 la acest sistem a fost conectat şi B.N.C. Interpol în Republica Moldova.

INTERPOLUL ÎN EUROPA

Criminalii, în special infractorii profesionali, devin din ce în ce mai activi în Europa. În toate
ţările Europei statistica naţională denotă o creştere semnificativă - după număr şi gravitate – a
delictelor şi crimelor, în deosebi a furturilor, actelor de viol, consumării drogurilor şi infracţiunilor
comise de minori. Delegaţii ce participă la reuniunile regionale europene organizate de către
Interpol menţionează din an în an creşterea proporţiilor criminalităţii şi influenţa incontestabilă a
organizaţiilor criminale. Datorită anumitor factori geografici, Europa devine o zonă de tranzit ilicit
de droguri importantă, totodată consumarea stupefiantelor fiind în expansiune.

Ţinînd cont de situaţia creată, anume în Europa au fost desemnaţi ofiţeri de contact, cu scopul
de a uşura cooperarea în combaterea traficului de droguri. Sistemul ofiţerilor de contact s-a extins
ulterior şi în alte regiuni.

Europa întotdeauna a ocupat o poziţie aparte în cadrul Organizaţiei, şi ea continuă să joace un

rol principal. Astfel 80% din mesajele Interpolului sînt trimise de către statele-membre europene.

Aşa deci, e natural că Secretariatul General a creat în 1986 - Secretariatul European, care se
dedică exclusiv acestei regiuni şi problemelor ei specifice. Această structură are funcţia de
secretariat permanent al Conferinţei Regionale Europene, şi în astfel de calitate efectuează studii
pe problemele criminalităţii.

În 1988 Secretariatului European îi revine şi funcţia de legătură. Secretariatul European devine

apoi Biroul European de Legătură. Serviciile acordate de acest Birou ţin de cadrul juridic şi tehnic al
anchetelor criminale în diferite ţări europene. Organizarea poliţiei, formarea, structurile de
cooperare, metodele, materialul şi tehnologia utilizată pot varia considerabil de la un stat european
la altul. A ajuta ţările în adaptarea la un standard comun a informaţiilor poliţieneşti pe parcursul
cercetărilor este extrem de important, în special referitor la noile ţări-membre ale Interpolului.

Pentru cercetările complexe privind unele cazuri specifice Biroul European de Legătură, oferind
susţinere tehnică, organizează reuniuni ad hoc pentru funcţionarii specializaţi şi experimentaţi. Altă
misiune importantă a Biroului constă în contribuiţia sa la ameliorarea documentaţiei criminale, adă-
ugînd şi difuzînd informaţii utile, pregătind rapoarte detaliate privind situaţia criminală în fiecare
stat-membru european, detaşînd regulat ofiţeri în diferite ţări cu scopul de a recenza şi a dezvolta
problemele privind cooperarea internaţională care eventual apar.

Biroul European de Legătură în prezent este format din zece poliţişti originari din nouă ţări:
Austria, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Norvegia, Niderlanda, Polonia şi Rusia. Faptul că ei lucrează
împreună face cooperarea mai eficace. În afară de aceasta, în lucrul lor zilnic ei sînt susţinuţi de o
reţea de ofiţeri de contact numiţi în cadrul majorităţii B.N.C.-rilor europene şi însărcinaţi de a
ameliora cooperarea, intervenind atunci, cînd apar dificultăţi şi accelerînd comunicările de fiecare
dată cînd este necesar.
 CONCLUZII

Putem spune fără exagerare că serviciile Interpolului sînt accesibile tuturor funcţionarilor de
poliţie, tuturor statelor-membre. Reţeaua de comunicaţii a Interpolului, este cea mai importantă în
lume.

Nici Interpolul, nici Biroul European de Legătură nu lucrează în vid, şi nici în contul său.
Dimpotrivă, toată munca lor constă în cooperare şi reacţionare la evenimente. Dar cooperarea
trebuie efectuată din ambele direcţii şi presupune bunăvoinţa şi buna înţelegere a partenerilor.

Interpolul deseori este criticat, mai ales de membrii organelor de poliţie din statele-membre,
pentru tergiversarea acţiunilor sale. Există probabil şi adevăr în critica dată, deoarece
operativitatea acţiunilor depinde în fine de modul interacţiunii organelor de drept din ţară în
prelucrarea mai eficace a interpelărilor internaţionale, numărul cărora e în creştere. Aceste organe
de drept sînt adesea puţin presate în urgentarea răspunsului, deoarece ceea ce are loc în ţara lor
pentru ei este mult mai important. Altfel spus, nu Interpolul întîrzie să răspundă, dar deseori
organele de poliţie ale ţărilor corespunzătoare. La rîndul său, aceste organe pot, printre altele, să
judece despre necesitatea operativităţii interpelărilor internaţionale, deoarece ei însăşi aşteaptă cu
nerăbdare răspunsul altor ţări.

Organizaţia, structura şi mijloacele tehnice sînt la dispoziţie, restul depinde de bunăvoinţa

poliţiei. Interpolul, departe de a lucra izolat, este o organizaţie deschisă, munca căreia îi priveşte
pe toţi poliţiştii.

SCURT ISTORIC - O.I.P.C. INTERPOL IN DATE SI CIFRE

Ce înseamnă Interpol?

INTERPOL - organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statutului, asigură şi

dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, in prevenirea şi
reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi în spiritul
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Interpol este un intermediar în colaborarea practică a poliţiei criminale a diferitor ţări şi

activează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii şi tactici poliţieneşti comune de
combatere a criminalităţii internaţionale.

În activitatea sa, Interpol respectă principiile de neamestec în afacerile interne ale statelor
membre, în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Denumirea completă este: Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol (O.I.P.C. –

Interpol)

ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE O.I.P.C. – INTERPOL

• 1889 - Trei state europene: Austria, Belgia şi Olanda, printr-un acord, îşi unesc forţele în
domeniul luptei cu criminalitatea. Începutul unei reale colaborări poliţieneşti.
• 1905 - La Hamburg, în cadrul şedinţei Uniunii Criminaliştilor, a fost lansată o adresare către
toate statele cu propunerea de a forma în departamentele poliţieneşti naţionale unele
servicii speciale pentru combaterea criminalităţii internaţionale.
• 1910 - Din Buenos-Aires parvine propunerea de instituire a Uniunii Mondiale Poliţieneşti.
• 1914 – la Monaco, are loc I-ul Congres International al Poliţiei judiciare. Reprezen-tanti ai
14 state au inaintat propuneri de a crea un birou de evidenţă a informaţiei judiciare inter-
naţionale de adaptare a procedurilor de extradare.
• 1923 – Viena - are loc cel de-al II-lea Congres Inter-naţional la care s-a constituit Comisia
Internaţională a Poliţiei Criminale (I.C.P.C.) cu sediul la Viena şi a fost adoptat Statutul.
• 1946 - Renaşterea după cel de-al II-lea Război Mondial a Comisiei Internaţionale a Poliţiei
Criminale cu sediul la Paris. Se adoptă noul Statut şi acronimul "Interpol" este utilizat
pentru prima dată.
• 1956 - Este adoptată noua denumire:"Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale
(O.I.P.C. - Interpol)".
• 1984 - Intră în vigoare noua înţelegere cu Franţa referitor la sediu. Adunarea Generală
adoptă cele două rezoluţii referitor la terorismul internaţional.
• 1989 - După transferul de la Saint-Cloud, unde a fost amplasat începînd cu anul 1966, la
27 noiembrie se deschide oficial noul sediu din Lyon, pe Quai Achille Lignu, nr. 50.
• 28 septembrie 1994 - REPUBLICA MOLDOVA a aderat la ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A
POLIŢIEI CRIMINALE – INTERPOL.