HEPATITA C
Patogenie si cauze
HCV este un virus ARN monocatenar, ce face parte din familia Flaviviridae. Este
caracterizat prin 6 genotipuri majore, cunoasterea lor fiind importanta deoarece este
predictiva pentru raspunsul la interferon, si numeroase quasi-specii a caror existenta
permite aparitia rezistentei la interferon.
Genotipul1b este majoritar in Rominia.
Infectia se transmite cel mai frecvent prin singe si produse de singe, in mod special
prin transfuzii si utilizarea de droguri parenterale, dar si prin tatuaje, interventii
stomatologice si piercing-uri.
Transmiterea prin transfuzii a scazut de la introducerea testelor screening la
donatori. Prevalenta HCV variaza in functie de zona geografica.
Infectia cu HCV apare citeodata asociata cu anumite disfunctii sistemice, incluzind
crioglobulinemia mixta esentiala, porfiria cutanea tarda, aproximativ 80% din pacientii cu
porfirie au hepatita C, dar numai citiva dintre cei infectati dezvolta porfirie, si
glomerulonefrita; mecanismele fiind incerte. 20% dintre persoanele cu hepatita alcoolica
dezvolta hepatita C.
Cai de transmitere frecvente sunt si cele materno-fetala si sexuala, al caror risc
creste la co-infectia cu HIV. Infectia nosocomiala poate apare dupa colonoscopie, dializa,
chirurgie, transplant de organ.
Contactele ocazionale in casa si cele cu saliva infectata sunt ineficiente.
Tintele naturale ale virusului sunt hepatocitele, si posibil limfocitele B. Clearance-
ul viral este asociat cu dezvoltarea si persistenta unui raspuns antiviral puternic si specific
din partea limfocitelor T si Thelper. La majoritatea persoanelor infectate, viremia persista
si este acompaniata de grade variabile de inflamatie hepatica si fibroza.
Studiile arata ca cel putin 50% din hepatocite sunt infectate cu HCV la pacientii cu
cronicizare.
Cauze
Hepatita C este o infectie hepatica determinata de HCV, persoanele cele mai expuse
la aceasta infectie sunt:
-pacientii in dializa,
-care au suferit interventii chirurgicale, stomatologice
-colonoscopii, biopsii, medicatie parenterala prelingita
-consumatorii de droguri ilicite parenteral
-persoanele care practica acupunctura, piercingul, tatuajul
-prin instrumente de manichiura, pedichiura nesterilizate
-prin transfuzii de singe si produse sanguine netestate
-transplantul de organe de la persoane infectate
-transmitere verticala materno-fetala
-prin utilizarea in comun a periutelor de dinti si aparatelor de ras
-prin contact sexual neprotejat.
Semne si simptome
Hepatita C poate fi acuta sau cronica, dupa o evolutie de 6 luni. Majoritatea celor
infectati dezvolta hepatita cronica. Caracteristica infectiei cu HCV este lipsa
simptomelor, exista persoane care sunt infectate de peste 15 ani si sunt asimptomatice.
Majoritatea descopera accidental, in cadrul efectuarii unei donari de singe sau la un
examen medical de rutina.
Daca se dezvolta simptomatologia, acesta cuprinde:
-fatigabilitate, anorexie
-greata si varsaturi
-icter tegumentar si scleral
-febra moderata
-artralgii, mialgii
-urina inchisa la culoare-bilirubinurie
-scaune hipocolice-decolorate
-sensibilitate dureroasa in hipocondrul drept.
Hepatita C ataca tesutul hepatica chiar daca nu sunt prezente simptomele, de
asemenea este contagioasa.
Majoritatea pacientilor nu prezinta modificari la examenul fizic medical, pina la
dezvoltarea hipertensiunii portale sau a decompensari hepatice, exceptie fac cei cu
manifestari extrahepatice ale infectiei HCV, cum ar fi porfiria cutanea tarda sau vasculita
necrotizanta.
Complicatii
20-30% dintre pacientii cu hepatita cronica C dezvolta ciroza hepatica in 20 de ani, iar
20% dintre acestia vor fi diagnosticati la un moment dat cu cancer hepatocelular.
Hepatita C creste riscul in dezvoltarea unor limfoame maligne: Hodgkin si non-Hodgkin,
30%.
Alte afectiuni asociate sunt: porfiria cutanea tarda, crioglobulinemia, insuficienta renala,
nefropatii.
Diagnostic
Studii de laborator
-teste ale inflamatiei: VSH si protein C reactiva crescute
-detectarea Ac anti-HCV, prin EIA, cu specicificitate de 95%, dar nefacind diferenta intre
forma acuta si cronica, teste fals-negative apar la persoane cu imunosupresie, cum ar fi
cei cu HIV, insuficienta renala sau crioglobulinemie mixta asociata
-teste imunoblot recombinate-prin detectarea Ac fata de 2 sau mai multe Ag
-teste cantitative si calitative de detectare a ARN viral
-genotiparea virala-necesare pentru a determina raspunsul la tratament
-teste hepatice enzimatice-monitorizarea nivelului de ALT pentru eficacitatea
tratamentului
-teste de singe-hemoleucograma, testarea pentru hepatita B
-teste de determinare a abuzului alcoolic.
Studii imagistice
Ultrasonografia poate identifica adenopatie perihepatica, micsorarea dimensiunilor
adenopatiilor dupa tratament se coreleaza cu raspuns virusologic fevorabil.
Proceduri medicale
Biopsia hepatica nu este considerata absolut necesara inaintea initierii tratamentului, dar
poate fi folositoare pentru evidentierea severitatii co-morbiditatilor hepatice.
Se recomanda in urmatoarele situatii:
-incertitudinea diagnosticului
-prezenta altor afectiuni
-pacientul prezinta nivele normale de transaminaze si fara manifestari extra-hepatice
-pacientul este imunocompromis.
Examenul histologic arata infiltratie limfocitara, grade moderate de necroza si inflamatie
si fibroza portala sau in punte. Noduli de regenerare sunt observati la pacientii cu ciroza.
Diagnosticul diferential include afectiuni precum: hepatita autoimuna, colangita, alte
hepatite virale.
Tratament
Co-infectia HIV-HCV
Co-infectia cu HIV accelereaza progresia clinica a hepatitei C si creste riscul de
transmitere perinatala de la 5% la 17%. Combinatia terapeutica cea mai eficienta pentru
acesti bolnavi este PEG-Inf alfa-2a si ribavirin.
Co-infectia HBV-HCV, cea mai eficienta terapie este cea cu PEG-Inf.
Persoanele obeze sau diabetice necesita aminarea tratamentului pina la normalizarea
greutatii corporale si a glicemiei.
Dieta, nu necesita ajustare calorica, lipidica sau proteica, doar evitarea medicatiei
cu metabolizare hepatica, a vitaminelor, suplimentelor nutritionale, alcoolului.
Pentru hepatita colestatica, colestiramina reduce pruritul.
The researchers reviewed and analysed 124 studies from 30 countries, including Canada,
Iran, Italy, Brazil and the United States, and found the incidence of hepatitis C after
tattooing is directly linked with the number of tattoos an individual receives. The findings
are published in the current issue of the International Journal of Infectious Diseases.
Tattoos have become increasingly popular in recent years. In the U.S., an estimated 36
per cent of people under 30 have tattoos. In Canada, approximately eight per cent of high
school students have at least one tattoo and 21 per cent of those who don't have one want
one. During tattooing, the skin is punctured 80 to 150 times a second in order to inject
color pigments.
"Since tattoo instruments come in contact with blood and bodily fluids, infections may be
transmitted if instruments are used on more than one person without being sterilized or
without proper hygiene techniques," says lead author Dr. Siavash Jafari, a Community
Medicine Resident in the UBC School of Population and Public Health (SPPH).
"Furthermore, tattoo dyes are not kept in sterile containers and may play a carrier role in
transmitting infections," says Jafari. "Clients and the general public need to be educated
on the risks associated with tattooing, and tattoo artists need to discuss harms with
clients."
Other risks of tattooing identified by the study include allergic reactions, HIV, hepatitis
B, bacterial or fungal infections, and other risks associated with tattoo removal.
The researchers are calling for infection-control guidelines for tattoo artists and clients,
and enforcement of these guidelines through inspections, reporting of adverse events and
record-keeping. They also recommend prevention programs that focus on youth -- the
population who are most likely to get tattoos -- and prisoners -- who face a higher
prevalence of hepatitis C -- to lower the spread of hepatitis infection. In Canada, 12 to 25
per cent of hepatitis C infections among prisoners are associated with tattooed
individuals, compared to six per cent of the general population.
The chemical ingredients in tattoo dyes can include house paint, ink from computer
printers, or industrial carbon. Toxic contents of some tattoo inks may be entering the
kidney, lungs and lympth nodes through the circulatory system. The study also revealed a
new trend among youth to get tattooed with glow-in-the-dark ink, the risks of which are
not yet known.
Tatuajul, un risc mare de hepatita C