ÎNDRUMAREA ATENŢIEI VIZUALE IN TIMPUL DOBÂNDIRII CAPACITĂŢII DE

MATCHING-TO-SAMPLE

Aceasta expresie desemnează capacitatea de potrivire după mostra in condiţiile in care mai multe
sarcini de potrivire diferite sunt prezentate in secventa,si creşterea vitezei de învăţare de-a lungul
senilor de sarcini este masurata.Subiectului (om sau animal)ii sunt prezentate serii de probe la care
sarcina este sa aleagă un test-stimul care este identic cu stimulul-mostra,acesta din urma fiind
prezentat in acelaşi timp cu stimulul-test in potrivirea după mostra,sau cu un timp înaintea test-
stimulului când vorbim de potrivirea cu mostra întârziata.Exista si o potrivire cu mostra timpurie.

Harry A. Mackay,Sal A.Soraci si Michael T.Carlin

Centrul Shriver al Facultăţii de Medicina din cadrul Universităţii din Massachusetts

Nancy A.Dennis
Universitatea Catolica

Christina P.Strawbridge
Centrul Shriver al Facultăţii de Medicina din cadrul Universităţii din Massachusetts

O viziune preliminară
Abilităţile de potrivire după mostra sunt implicate in achiziţia limbajului si in dezvoltarea
abilitaţilor fundamentale de citit si socotit.Rapida,chiar lipsita de eroare instaurare a performantelor la
copiii mici si la indivizii cu retard mintal a fost demonstrat aici prin structurarea
unui şir vizual in ceeea ce priveşte detectarea unui stimul relevant.Sugestiile pentru teorie si aplicaţie
sunt discutate.

O întrebare centrala a cercetătorilor psihologiei cognitive si behavioriste,cu privire la modul

cum un individ ajunge sa "observe"diferentele intre stimuli intr-un sistem vizual.Din punct de istoric
.cercetătorii behavioristi s-au concentrat asupra factorilor care afectează "orientarea raspunsurilor"sau
observând comportamentele (Dinsmoor,1985;Wyckoff,1952) participanţilor in experimentele învăţării
discriminatorii.Aceasta problema generala are legătura cu dificultatea predictiei primei apariţii a
stimulului control intr-o situaţie ce necesita discriminare vizuala (Ray si Sidman,1970;Skinner,1957).
Precum Ray si Sidman au adnotat,stimulul-control al comportamentului nu poate fi generat de
disponibilitatea potenţiala a întăririi ...Alţi factori generează controlul,intarirea ii mentine"(p.l93).
Cercetătorii contemporani in domeniul cognitiv si perceptual au demonstrat ca unele caracteristici ale
sistemului vizual si stimulusul conţinut in interiorul acestuia pot ghida atenţia spre anumite locuri sau
obiecte din prezentare(de exemplu,Carlin,Soraci,Dennis,Strawbridge si Chechile,2002;Mack si
Rock,1998,Wolfe,Cave si Frazel,1989;Yatis,1996).Aceasta activitate sugerează o soluţie la problema
generării "primelor instante"ale stimulului control.De exemplu,daca un şir vizual este destinat sa
directioneze atenţia către stimulul critic (in termeni antreprenoriali,tinta)atunci acel stimul este probabil
cel căruia un răspuns de exemplu atingerea ii este direcţional.
Dificultatea direcţionării atenţiei la inceput spre stimulusul relevant intr-un şir vizual e întâlnit
la copiii mici si la indivizii cu retard mintal.Astfel,sintetizarea acestor domenii de cercetare,cognitiv si
behaviorist,ne poate furniza cunoştinţele relevante pentru proiectarea unor proceduri mai eficiente de
pregătire pentru aceste populaţii.In ciuda abundentei cercetării in domeniul examinării vizuale atât la
indivizii cu retard mintal cat si la cei fara,cativa cercetători ştiinţifici au folosit cunoştinţele curente
despre variabilele care influienteaza examinarea vizuala pentru a dezvolta metode pentru a inlesni
examinarea(a se compara Serna si Carlin,2001;Soraci,Carlin si Wiltse,1998).De curand,Carlin si
partizanii sai(2002)utilizand o metodologie de cercetare dirijata,a arătat ca indivizii cu retard mintal pot
limita examinarea vizuala la elemente ale unui sistem vizual ca fiind tinta(in termeni
antreprenoriali,aceia care pot defini anticipat culoarea tintei)„in timp ce isi inhiba atenţia spre elemente
prea puţin probabile de a fi tinta(acelea de alte culori)..Aceste rezultate indica ca indivizii cu retard
mintal pot demonstra abilitaţi importante de atenţie selectiva când şirurile sunt structurate in mod
corespunzator.Si mai important,aceste rezultate arata ca proprietăţile sistemelor vizuale pot fi
manipulate sistematic pentru a mari eficienta examinării vizuale.
Alte serii de studii (de exemplu,Soraci si partizanii săi,1987,1991) au demonstrat rapida
producere a unei neobişnuite executări prin aplicarea investigaţiilor bazate pe intervenţii
perceptuale.Sarcinile neobişnuite cer participantului sa aleagă stimulul "diferit" dintr-un şir in care
distractorii (stimulii incorecti)sunt copii multiple si identice ale unui stimul.
Copii cu vârste mintale (VM)sub 5 ani,ambii cu o dezvoltare tipica si aceia cu retardare mintala
,întâmpina dificultăţi in aceasta sarcina(de exemplu Ellis si Sloan,1959;Greenfield,1985)in special la
probele de inversare in care o ţinta care a fost corecta la o proba anterioara devine un distractor la o
proba ulterioara.
3
O metoda care a produs un randament neobişnuit la indivizii cu o VM.scazuta a implicat creşterea
numărului distractorilor identici in şirul alegerilor de la doua la opt(vezi fig. l).Argumentul pentru
aceasta manipulare s-a bazat pe o cercetare anterioara cu fiinţe umane(de exemplu Treisman si
Gormican,1988) si cu porumbei(de exemplu,Zentall,Hogan,Edwards si Hearst,1980). Aceasta cercetare
a demonstrat ca dispariţia distractorului ţinta dat este suficienta pentru ca căutarea vizuala si observarea
ţintei sa fie facilitata in mod dramatic când ţinta este prezentata printre un număr mare de distractori
identici.(Pentru o vedere de ansamblu despre aceasta cercetare si cercetări in legătura cu aceasta a
se vedea Duncan si Humphreys,1989,Erkstein,Thomas,Palmer si Shimozaki,2000,si
Pashler,1987).
Un exemplu naturalist ar fi sa fie căutata o cămaşa roşie pe un câmp de cămăşi albastre;tinta
roşie este găsita imediat si usor(in comparaţie cu căutarea unei cămăşi roşii înconjurata de cămăşi de
multe si diferite culori).
Astfel manipularea noastră de mărire a numărului de stimuli identici in sistem de la doi la opt a
fost creata pentru a furniza un cadru mărit pentru a facilita detectarea ţintei neobisnuite.Copiii mici cu
risc pentru retard mintal care anterior au eşuat la sarcina neobişnuita cu trei elemente au demonstrat o
rapida achiziţie a competentei de a sesiza un element neobişnuit după ce aceasta intervenţie a fost
prezentata.Mai mult,toti copiii au continuat sa răspundă referitor la fundamentul neobişnuitului când
standardul cu trei elemente a fost prezentat inca o data si când noi stimuli au fost prezentaţi.O data
inlesnita performanta asupra neobişnuitului prin manipulări proiectate sa maresca căutarea si
observarea tintei-stimul,urmatorul nostru obiectiv a fost sa folosim aceste tipuri de intervenţii pentru a
uşura achiziţia performantelor in potrivirea după mostra.Rapida stabilire a unui repertoriu de potrivire
este de o importanta considerabila atât din motive practice cat si din motive teoretice(Dupe si
Serna,1998).Sarcinile de potrivire sunt folosite la nivel extins in procedurile instructionale(de
exemplu, Stromer,Mackay si Stoddard,1992),pentru evaluarea calitativa(de exemplu,Dunn si
Dunn,1981;Leiter,1979),pentru achiziţia limbajului(Markman,1988;Wilkinson si Mcllvane,1997),si
pentru a examina la modul general învăţarea diferita sau la fel(Mcllvane,1992;Soraci.Carlin si
Chechile,1998).Cu unii indivizi,un scurt treining folosind întăriri diferenţiate poate fi suficient pentru a
stabili potrivirea de identitate.In orice caz,pentru mulţi alţii,şedinţe repetate ar putea fi necesare(de
ex..Dube si Serna,1998;Pilgrim,Jackson si Galizio,2000).Pentru acest motiv,ramane importanta
investigarea procedurilor care pot stabili performante de potrivire in mod rapid.In prezentul experiment
examinam o metoda cu potenţialul de a face asta.In plus,metoda este bazata pe o noua legătura intre
cercetările perceptuale,cognitive si behavioriste.
 Sarcina de potrivire a identităţii folosita in prezentul studiu necesita discriminare condiţionala
deoarece compararea particulara a stimulului care se potriveşte cu mostra la unele probe este incorecta
in cazul altora (Dube si Serna,1998). Astfel.sarcina de potrivire s-ar putea afirma ca implica judecaţi
ale analogiei intre mostra si comparaţia corecta . In contrast,sarcina neobişnuitei arătata in Figura l
solicita o selecţie bazata numai pe diferente printre stimulii prezentaţi in mod convergent(tinta este
definita la fiecare proba numai in privinţa unui set de distractori). Deşi aceste descrieri implica cerinţe
diferite ale celor doua sarcini,similitudinea aranjamentelor procedurale ar trebui sa fie consemnata.
In mod particular,se ia in considerare faptul ca fiecare proba de potrivire după mostra implica o
discriminare simultana intre comparaţia stimulilor care sunt prezentaţi.

Acelaşi tip de discriminare este cerut la probele din cadrul sarcinilor neobişnuite. Aceste trăsături
comune ne sugerează că este posibilă achiziţia competenţelor de combinare vizuală în cadrul probei
prin utilizarea aceleiaşi metode (creşterea numărului de stimuli în ceea ce priveşte alegerea
dispozitivelor/simbolurilor care se potrivesc unul cu altul) despre care s-a sdus în discuţie mai devreme
cu respect, privind sarcinile neobişnuite (Soraci, Carlin şi Wiltse, 1998).
în realizarea acestui obiectiv am utilizat o noua metodologie pentru predarea testelor de
identificare şi combinare cu două alegeri, ceea ce reprezintă aceeaşi manipulare bazată pe percepţie,
cunoscută prin faptul că sporeşte detectarea unui stimul neobişnuit, în pregătirea iniţială a probelor am
utilizat 9 elemente-simboluri cu scopul de a „ghida" comportamentul observabil câtre stimulul de
comparaţie corect (cel identic cu mostra/şablonul) aşa încât probabilitatea ca stimulul corect să fie
selectat să crească, iar astfel selecţia să fie întărită. De reţinut este faptul că eşantionul/mostra/şablonul
s-ar putea să nu joace niciun rol în determinarea comparării selecţiei în ceea ce priveşte probele din
perioada de training iniţială. Cea de-a doua componentă a procedurii de training a implicat o reducere
graduală a numărului stimulilor de comparare din cadrul probelor. Acest lucru s-a realizat cu scopul de
a reduce funcţia de ghidare a manipulării perceptuale şi să permită astfel ca discriminările între
comparaţii să vină sub controlul stimulilor de tip şablon. Obiectivul a fost acela de a dezvolta
performanţele privind stabilirea variantei care se potriveşte.

Metoda
Participanţii
Douăzeci şi opt de copii (16 băieţi, 12 fete) care au eşuat în testul de alegere şi potrivire a variantelor
combinate. Cei 12 copii cu retard mental (6 băieţi şi 6 fete) au fost recrutaţi din şcolile speciale locale
pentru elevii ce retard mental.Vârstele lor cronologice (VC) erau de la 11.5 la 20.1 ani (M=14.8,
SD=2.54), iar media vârstei lor mentale (VM) evaluată prin utilizarea testului revizuit vizând
prezentarea cuvintele în imagini, Peabody Picture Vocabulary Test-Revised (PPVT-R) a fost de 5.52
ani (SD=2.42). Cei 16 copii fără retard mental, 10 băieţi şi 6 fete au fost recrutaţi din grădiniţele şi
căminele locale. Vârstzele lor cronologice au fost cuprinse între 3.17 şi 4.92 ani (M=4.14 ani, SD=.65).
Media vârstei mentale a acestor copii se apropia de media vârstei mentale a copiilor cu retard mental
(PPVT-R, M=5.20 ani, SD=1.38).
Aparate
Am utilizat un computer Macintosh PowerPC 4400/200 conectat la un ecran tactil-senzitiv MicroTouch
GoldStar (MicroTouch Systems Inc®) pentra a controla în mod automat fiecare sesiune în parte şi
pentru a înregistra răspunsurile.
Stimulii
Forwe.Stimulii au fost concepuţi în 5 forme geometrice: (a) un cerc cu raza de 1.6 cm; (b) un pătrat cu
latura de 3.25 cm (c) un triunghi cu baza de 3 cm şi laturile de 3.3 cm,(d) un hexagon cu înălţimea de
3.2 cm şi lăţimea de 3.2 cm şi laturile de 1.6 cm şi (e) un dreptunghi cu dimensiunile de l .25 cm X 3.5
cm.
Stimulii vizuali. Formele expuse ca şi stimuli de comparaţie au fost prezentate sub forma unui grătar
invizibil tridimensional (3x3) care măsura 13 cm x!3 cm. Cele 9 celule ale acestui grătar erau negre
tocmai pentru a maximiza contrastul cu formele albe. Stimulii etalon au fost centraţi deasupra acestui
dispozitiv de comparare.
Procedura
Procedura generală. Sesiunile s-au desfăşurat într-o cameră liniştită din şcolile participanţilor.
Participanţii au fost aşezaţi în faţa unui computer. Computerul era plasat pe o măsuţă, îndreptat la
nivelul ochilor participanţilor la distanţă de un braţ. Experimentatorul s-a aţezat lângă participant, astfel
încât participantul să nu poată observa experimentatorul şi aparatul în acelaşi timp. La începutul
fiecărei sesiuni s-au acordat instrucţiuni verbale minime. La începutul sesiunii iniţiale,
experimentatorul a explicat funţia ecranului tactil şi a transmis participanţilor că urmează să joace un
joc m\m\i:Găseşte steluţele. Fiecare încercare de potrivire a formelor (Match-to-sample trial) a început
cu prezentarea stimulilor etalon, participanţii au fost instruiţi să atingă mostrele care reieşeau din
imediata prezentare a dispozitivului de comparare. Etalonul şi toate elementele de comparare rămâneau
vizibile pană când avea loc un răspuns, participanţii erau informaţi că vor apărea steluţe colorate (pe o
durată de l secundă) în momentul în care ei vor atinge comparaţia corectă. Reuşita era urmată de laude
şi o scurtă melodie. Ei nu erau informaţi că identificarea stimulului era baza unei selecţii corecte. O
selecţie incorectă era urmată de o pauză de o secundă, timp în care ecranul se făcea negru. Probele erau
întrerupte de pauze de 5 secunde.
Testul de potrivire a stimulului prin alegere multiplă: Testele de bază şi cele din perioada ulterioară
trainingului. Un pretest a măsurat performanţa fiecărui participant într-un stadiu primar al perioadei de
training prin sarcini de identificare-potrivire. Au fost utilizate diverse măsuri de bază, constnd în
proceduri experimentale create pentru a evalua rolul cauzal al procedurii de training (Hersen şi Barlow,
1976). Sesiunile de bază au constat în 20 de probe pentru 6 copii, atât cu retard mental, cât şi fără. 40
de probe de bază (2 seturi de câte 20 de probe) au fost prezentate unui număr de 4 copii cu retard
mental şi 9 subiecţi fără retard mental.Restul de 2 subiecţi cu retard mental au avut parte de 30,
respectiv 46 de probe de bază, iar ultimul copil fiară retard mental a fost supus unui număr de 28 de
probe de bază. Subiecţii supuşi acestor preteste a căror acurateţe a fost mai mare de 70% , nu au fost
incluşi în acest studiu.
După ce etalonul a fost atins în fiecare probă, apăreau 2 stimuli de comparaţie. Poziţia
stimulilor de comparaţie se schimba nesistematic de la probă la probă, iar simbolurile nefolosite
rămâneau negre. Fiecare dintre cele 5 forme geometrice serveau ca etalon, dar şi ca stimul de
comparaţie corect, în 4 probe dintr-un bloc de 20 de probe. Acelaşi stimul nu a reprezentat niciodată
etalonul în mai mult de 2 probe consecutive şi nu a apărut niciodată în aceeaşi structură de cămparaţie
incorectă în cadrul unei sesiuni anume.
 Această sarcină de identificare-potrivire a stimulilor prin variante multiple a fost repetată ca un
test ulterior (posttest) pentru toţi participanţii care au terminat perioada de training cu succes. Posttestul
era complet după 10 probe consecutive corecte sau prin acumularea unui total de 20 de probe. Subiecţii
cu retard mental au completat de asemenea un test de întreţinere/susţinere care dura de la 3 la 160 de
zile după posttest.

Programul de training/formare
Figura 2 ilustrează probele procedurii de training, în cadrul cărora structura expunerii vizuale s-
a schimbat sistematic prin reducerea numărului de stimuli de comparaţie incorecţi ca o funcţie a
acurateţii performanţei participanţilor. Primul pas al trainingului/formării a fost construit astfel încât să
faciliteze detectarea corectă a stimulilor de comparaţie. După ce participantul atingea mostra/etalonul
apăreau 9 stimuli de comparaţie, unul dintre ei fiind identic cu mostra şi desemnat corect. Ceilalţi 8
stimuli de comparaţie incorectă erau diferiţi de etelon în ceea ce priveşte forma, dar erau identici unul
cu altul. Prin atingerea formei identice cu etalonul se producea o expunere audio-vizuală de steluţe.
Orice altă selecţie ar fii reprezentat o eroare şi ar fi produs înnegrirea ecranului. Expunerile vizuale se
schimbau sistematic de-a lungul blocurilor de până la 20 de probe în funcţie de performanţa fiecăruia
individ în parte.
Figura 2. Ilustra f ie (a) o sarcină ade potrivire a şablonului su multiple alegeri în cadrul prbei de bază;
(b)procedura de training în cadrul căreia numărul stimulilor identici de distragere a fost redus în mod
gradual de-a lungul probelor; (c)reîntoarcerea la proba de bază.

In primul bloc de probe au fost preyentate 9 expuneri de stimuli, până când s-au realizat în mod
corect 3 probe consecutive. Numărul stimulilor de comparaţie incorecţi a fost redus până la 7 în
următorul bloc de probe, în funcţie de criteriile acestui stadiu (3 răspunsuri corecte consecutive),
numărul stimulilor de comparaţie afost din nou redus cu unul. Aceată reducere sistematică şi graduală a
numărului stimulilor de comparaţie a continuat până când expunerea a constat în câte o singură formă
corectă sau incorectă a stimulilor de comparaţie (prba identificare-potrivire cu dublă alegere). După ce
aceste criterii au fost îndeplinite la această ultimă etapă a trainingului, perioada de training a luat
sfârşit, dacă nicio eroare nu s-a srecurat, programul de training a avut parte de 24 de probe pentru a fi
finalizat. Dacă criteriul acurateţii nu a fost întâlnit într-un anumit stadiu al secvenţelor de training,
atunci acest stadiu se va repeta. Eşecul în întâmpinarea criteriului al unui anumit stadiu a condus atât la
terminarea sesiunii, cât şi la sfârşitul participării subiectului.

Rezultate
Pretest.
Performanţele participanţilor cu sau fără retard mental pe durata celor 20 de probe, respectiv 40 de
probe de bază multiple care s-au concretizat în testele iniţiale (preteste) sunt arătate în figurile 3 şi 4.

10
Training
21 din cei 28 de participanţi (75%) au încheiat secvenţa de training cu succes (9 din cei 12 subiecţi cu
retard mental şi 12 din cei 16 indivizi fără retard mental. Pentru cei care au încheiat cu succes
trainingul media numărului de probe cerute în cadrul trainingului a fost de 47.81 (SD=27.68, variaţie
=24 din 105). Media numărului de probe cerute în cadrul programului de training pentru cei 9 subiecţi
cu retard mental (M=48.44, SD=34.34), dar şi pentru cei 12 subiecţi fără retard mental (M=47.33,
SD=23.13) nu a fost diferită. Numărul probelor fără erori (PFE) şi a performanţelor rezultate din
acestea au fost înregistrate ca un index de eficienţă în cadrul procedurii de training. Media scorurilor
probelor fără erori pentru subiecţii cu retard mental (M=29.56, SD=39.46, dar şi pentru subiecţii făeă
retard mental (M=33.17, SD=29.90) nu a fost diferită.
Figurile 3 şi 4 care scot în evidenţă trăsăturile probelor de bază multiple ale designului
experimental arată acurateţea informaţiilor atât pentru participanţii cu retard mental, cât şi pentru

11
ceilalţi. Când expunerilor celo 9 stimuli au fost introdu-se imediat urmărind componentele testelor de
bază (20 sau 40 de probe) acurateţea mediei pentru participanţii care au achiziţionat performanţa de a
termina testul arată că, deşi iniţial au apărut unele erori, ulterior performanţe de o mare acurateţe s+au
dezvoltat cu o mare rapiditate, în urma unei astfel de acurateţe, adesea perfectă (vezi alături),
performanţele au fost bine menţinute de-a lungul blocurilor de probe succesive în cadrul
trainingului.Dimpotrivă, participanţii care au eşuat în achiziţionarea performanţelor finale au făcutr
foparte multe erori, încă din primele secvenţe ale trainingului cu expuneri constând în 8, 7, respectiv 6
stimuli distractori identici.
Trei subgrupe de copii au fost supuse analizei unui program de performanţă individuală. 13
subiecţi (6 cu retard mental, 7 fără retard mentl) au termint trainigul foarte rapid (39 de probe sau chiar
mai multe) şi cu puţine erori, iar în unele cazuri, chiar fără erori. Acest grup care a achiziţionat atât de
mult într-un timp atât de scurt a avut un scor al probelor fără erori maimic de 32 (M=7.23, SD=8.92,
Md=5.00). Un al doilea grup format din 8 subiecţi, 3 cu retard mental şi 5 fără retard au avut nevoie de
60 din 105 probe pentru a incheia secvenţa de trining. Acest grup de subiecţii cu slabe achiziţiiau avut
ca coruri ale probelor fără erori mai mult decât 54 (M=71.00, SD=13.48, Md=75.50). în sfârşit, 7
subiecţi, dintre care 3 cu retard mental şi 4 fără retard uau încfeiat perioada de training cu succes. 4
dintre aceşi participanţi au eşuat în a avansa dincolo de stadiului iniţial al traininguli, constând în cele 4
alegeri. Dintre cei 3 subiecţi rămaşi, 2 au avansat până la stadiul de 7 alegeri, dar au eşuat în
întâmpinarea criteriului, iar celălalt a eşuat în a avansa dincolo de stadiul cu 8 alegeri.
Figura 5 prezintă informaşţii de acurateţe privind aceste 3 grupuri de participanţi, fiecare dintre ele
cuprinzând subiecţi cu sau fără retard mental, înt-o modalitate care arată tranziţia de 20 şi 40 de probe
de bază câtre condiţiile trainingului. Pentru grupul cu achiziţii rapide erorile au fost puţine, chiar în
probele care au fost imediat urmate de schimbări în expuneri, de la 2 alegeri la 9 alegeri(probele de
bază la trainingul propriu-zis). După aceste probe iniţiale aceşti participanţi au făcut doar rareori
greşeli, în comparaţie cu aceşti participanţi, cei din grupul cu slabe achiziţii au făcut mai multe erori,
imediat după trecerea de la probele de bază, câtre probele propăriu-zis, iar unii au continuat să
greşească, să facă erori, cel puţin intermitente, pe măsură ce trainingul progresa. In orice caz, chiar în
mod relativ, procentajele scăzute pot reflecta dezvoltarea unui bun control al stimulilor deoarece puţine
probe au fost implicate în calcularea nivelului de acurateţe pentru blocurile de training. De exemplu, o
eroare în prima probă cu o nouă expunere pentru un bloc de training dat, iar apoi criteriul performanţei
pentru 3 probe corecte conduce la o acurateţe a scorului de 75%. Două erori urmate de 3 probe corecte
produce o acurateţe a sporului de doar 60%.

Posttestul şi menţinerea
Unul dintre cei 3 participanţi fără retard mental care a terminat trainingul cu un minim de 24 de probe
nu a putut continua mai departe cu testarea, aşa că, nu a fost acceptat pentru testul final (posttest). Din
cei 20 de participanţi care au avansat câtre posttest, 14 au avut performanţe perfecte, iar alţi 3 au atins o
acurateţe a scorului mai mare de 90%. Un subiect din fiecare grup a avut o acurateţe a scorului de 70%
şi un subiect cu retard mintal a avut un scor de 40%. Ultimul subiect a fost singurul participant care a
terminat trainingul, dar care nu a demonstrat o îmbunătăţire de la pretest la posttest. Aşadar acestui
subiect nu i s-a dat uin test de menţinere. Dintre cei 8 subiecţi cu retard mental, cărora le-a fost dat un
test de menţinere, 7 au avut performanţe perfecte, iar ultimul subiect a răspuns corect la 60% dintre
probe. Ultimul subiect a fost singurul care a răspuns corect la doar 70% din probele posttestului.

Analize corelaţionale
Variabilele descriptive (vârsta cronologică, vârsta mentală, grupul, numărul de probe în cadrul
pretestului) au fost corelate cu variabilele-rezultate (succesul trainingului, probele trainingului, probele
fără erori, procentajul corec pe durata trainingului) pentru a determina dacă performanţele de bază în
cadrul diferenţelor iondividuale puteau fi identificate. Nu s-au găsit corelaţii statistice semnificative
printre aceste variabile, în plus, diferenţele individuale nu s-au evidenţiat în funcţie de nivelul
intelectual (vârsta mentală), vârsta cronologică sau a performanţelor pretestului.

13
Discuţii
Rezultatele acestui studiu demonstrează o metodă nouă şi eficientă pentru facilitarea achiziţiei
elementelor de identificare şi combinare la copiii cu sau fără retard mental. Performanţa efectivă a
acestui test a fost produsă prin structurarea dipozitivului vizual pentru a sporii detectarea diferenţei
dintre compararea corectă (potrivirea) şi 8 comparaţii incorecte. Numărul comparaţiilor a fost apoi
gradual redus cu scopul de a elimina suportul perceptuel al performanţei. 75% dintre participanţi au
încheiat programul de training şi aproape toţi aceşti copii au avut performanţe perfecte la testul final
(posttest). Mai mult decât atât, 7 din 8 copii cu retard mental au avut o performanţă perfectă la testul de
menţinere dat la câteva zile după posttest.
Eficienta procedurii in curs este demna de a fi luata in seama. Realizările a 13 subiecţi din
grupul de achiziţie rapida au fost remarcabile. Trei dintre ei au incheiat secvenţa de pregătire in opt paşi
fără greşeli (in minimum de 24 de probe) si cele 10 ramase au avut 10 sau mai puţine greşeli.Aceste
realizări au avut loc imediat după pretestari in care au fost multe erori astfel atestând eficacitatea
manipulării perceptuale folosite. Răspunsurile iniţiale ale participanţilor au fost dirijate către corecta
comparaţie prin structura sistemului vizual. Când erorile s-au produs in timpul trainingului, acestea au
apărut la probele timpurii cu un sistem de noua stimuli. Eliminarea acestor erori este importanta, si o
cale de a realiza acest scop este de a garanta in probele preliminare ca acest stimul "neobişnuit" din
noua şiruri de stimuli este ales cu încredere înainte de alte proceduri de treining. Un asemenea stimul-
control al selecţiei este o condiţie necesara pentru trecerea către paşii iniţiali ai procedurii de training
examinata aici.
O întrebare ridicată de informaţiile actuale vizează aspectele de bază în diferenţele individuale
în ceea ce priveşte eficacitatea trainingului. intervenţia creată pentru a ghida atenţia câtre compareţia
critică a fost în mod remarcabil efectivă pentru mulţi subiecţi, însă nu suficientă pentru alţii. Analize
corelaţionale care ar trebui interpretate cu precauţie datorită numărului mic de participanţi sugerează că
diferenţele individuale nu au avut legătură cu vârsta cronologică, vârst mentală sau performanţele
obţinute la pretest. O altă posibilitate este aceea în care subiecţii pentru care testul a fost ineficient, ar
putea fi mai puţin sensibili în discriminarea vizuală a formelor, ceea ce face ca manipularea bazată pe
percepţia ineficientă şi implicit pentru căutarea în comparaţia corectă mai dificilă. Aceasta constă în
muncă timpurie în laboratoarele noastre (Carlin, Soraci, Goldman şi Mcllvane, 1995) în cadrul căreia s-
au demonstrat diferenţele individuale în ceea ce priveşte percepţia vizuală pentru ţinte bine definite.
Aceste diferenţe intragrupale în percepţia vizuală se regăsesc în special la subiecţii cu retard mental.
Duncan şi Humphreys,(1989-1992) au arătat că gradul de percepţie vizuală este în mare măsură afectat

14
de similitudinile între stimulii angajaţi în procesul respectiv, cu o ţintă precisă, dar şi fără o ţintă
precisă. Pe măsură ce decalajul ţintit/nonţintit creşte, detectarea ţintei se realizează cu o mult mai mare
rapiditate. Cu toate acestea, intensificând decalajul dintre ţintă (corect) şi alte comparaţii din cadrul
procedurii curente, se poate mări numărul subiecţilor pe care poate fi aplicat această metodă. Este
nevoie de anumite cercetări pentru a examina dacă nu cumva diferenţele individuale descoperite de
sarcinile noastre vizuale au valoare de diagnostic în conceperea procedurilor de training.
Intervenţia utilizată în prezentul studiu implică o tranziţie de la ghidarea perceptuală a selecţiei
comparate, la identificare şi potrivire. Structurile de stimuli iniţiali au inclus un număr mare de stimuli
identici care nu se potriveau etalonului. Prin răspuns exista posibilitatea de a fi ghidat de structura
perceptuală a expunerii. Acest suport perceptiv a fost apoi sistematic redus prin îndepărtarea graduală
de-a lungul probelor a stimulilor care nu se potriveau în cadrul expunerii, în cadrul discriminării finale
compararea celor 2 stimuli şi selecţionarea celui corect ar fi trebuit să se bazeze pe identificarea cu
etalonul deoarece suportul perceptiv fusese eliminat complet. Când s+a realizat pentru prima dată
aceastăp selecţie bazată pe identificare? Dacă aceasta s-a petrecut timpuriu în secvenţele trainingului,
atunci putem elimina mai mulţi paşi şi în felul acesta putem creşte eficienţa trainingului. majoritatea
participanţilor nu au făcut erori în ultimele stdii ale trainingului, ceea ce sugereză faptul că identificarea
în cadrul procesului de potrivire ar fi putut fi stabilită deja. în acest caz, ultimele faze ale trainingului
nu mai sunt necesare.
Performanţele slabe generale în fazele preliminarii ale probelor, au confirmat ineficienta şi chiar
au sugerat ineficacitatea programului de training bazat pe încercare şi eroare, această observaţie se
bazează pe experienţa în laboratorul nostru şi pe o substanţială literatură de specialitate care se extinde
din ce în ce mai mult de-a lungul anilor (Durbe şi Sena, 1998, Mackay şi Sidman, 1968; Pilgrim, 2000).
în sumarul a mai multor ani de cercetare, Serna, Dube şi Mcllvane (1997) au raportat faptul că alte
proceduri implicând metode standard neobişnuite şi prompte au stabilit potrivirea prin identificare la
doar 32% din participanţii cu retard mental. Pentru restul participanţilor a fost nevoie de proceduri mai
extinse (10 sau mai multe sesiuni), în mod evident, există o nevoie pentru metodele care stabilesc cu
rapiditate discriminarea condiţionată implicată în potrivirea şabloanelor. Procedura de faţă întâmpină
nevoia multor subiecţi. Mai mult decât atât, metoda este cinstită şi nu implică prea multe costuri sau
producţia intensivă a stimulilor în laborator, din cadrul procedurilor neobişnuite, care utilizează
tehnicile stimulilor care pot căpăta o anumită formă.
O extensie importantă a luicrării prezente ar putea-o reprezenta examinarea eficacităţii metodei
pentru stabilirea arbitrală a stimulilor strict legaţi de competenţele numerice şi lingvistice. De exemplu,
în predarea relaţiilor cantitative între numere, cercetătorii ar putea prezenta 2 puncte ca etalon şi
numerele 2 şi 8, ca şi stimul de comparaţie în primul stadiu al trainingului. Alte relaţii calitative între
numere ar putea fi stabilite concomitent, în termeni de dezvoltare a limbajului, un stimul şablon
nefamiliar vorbit („foaie") ar putea fi prezentat cu un stimul de comparaţie care să includă nişte „foaie"
şi alte 8 poze cu alte obiecte. Utilizând aceste tipuri de sarcini, subiecţii ar putea învăţa să relaţioneze
structura verbală-capsator cu imginea unui capsator. Cu toate acestea, această metodologie prezintă un
grad de generalitate considerabil în cadrul stimulilor şi poate fi aplicabilă în situaţii în care relaţiile
arbitrare de tiopul vizual-vizual su auditiv-vizual se concentrează pe intervenţie.
încercarea de a stabili discriminări complexe, precum potrivirea stimulilor şablon şi stimul i
neobişnuiţi prin manipularea caracteristicilor structurale ale dispozitivelor vizuale scoate în evidenţă
recomandarea lui Shepard şi Podgorny de a conştientiza importanţa relaţiei dintre procesele perceptive
şi cel cognitive. Determinarea rolurilor şi factorilor perceptuali în achiziţia perceptelor precum şi în
formarea proceselor este o problemă care cuprinde o gamă largă de perspective psihologice. Psihologii
cognitivişti au încercat să se concentreze pe mecanismele de mijlocire implicate în procesele
superioare, pe când cercetările privind percepţia au investiga stimulii şi factorii principali în procesarea
informaţiei (Gibson, 1979, Soraci, 1993). în studiul prezent, acest test, reprezentând o potenţială
formare de bază, a fost indus prin intermediul unei mannipulări perceptuale care a sporit detectarea
ţintei de atins. Aceasta este o instanţă empirică a interacţiunii dintre mecanismele perceptuale şi
cognitive, în facilitarea procesului de formare şi dezvoltare a unor competenţe complexe.
în concluzie, rezultatele prezentului studiu indică eficacitatea manipulării bazate pe percepţie,
în facilitarea achiziţiei procesului de potrivire prin identificare la copiii care, iniţial, nu au avut succes
în activităţi cu astfel de sarcini. Structura stimulilor expuşi a fost utilizată pentru „ghidarea" ate4nşiei
vizuale, dar şi pentru intensificarea „remarcării" stimulilor relevanţi. Aceste chestiuni se află în stânsă
legătură cu marea problemă ridicată de rolul comportamentului observabil în învăţarea prin
discriminare.