Aparate numerice de măsurare

Capitolul

APARATE NUMERICE DE MĂSURARE

Aparatele numerice de măsurare sunt integral electronice şi oferă

rezultatul măsurării sub formă numerică. Aceste aparate asigură performanţe
superioare aparatelor electronice analogice şi la preţuri comparabile.
Dispozitivele electronice dintr-o structură numerică de măsurare primesc sau
procesează informaţie binară, pentru care contează numai nivelul logic.
Zgomotele şi tensiunea de drift nu sunt importante cât timp nu determină
schimbarea nivelului logic al semnalului. Transmiterea datelor numerice este
foarte comodă, iar nivelurile logice pot fi uşor reconstituite. Când complexitatea
sistemului de măsurare creşte, fidelitatea semnalului numeric se menţine, ceea ce
nu este valabil pentru semnalul analogic.
Avantajele majore ale sistemelor numerice inteligente (cu microprocesor,
microcontroler sau calculator), faţă de cele analogice, sunt procesarea rapidă şi
comodă a datelor, respectiv posibilitatea programării. Instrumentaţia modernă
presupune încorporarea unuia sau mai multor microprocesoare sau sisteme de
calcul care asigură creşterea preciziei şi vitezei de măsurare şi îmbunătăţirea
raportului preţ-performanţă; în plus, facilitează comunicaţia într-o structură
complexă ierarhizată.

1. Numărătorul universal
1.1. Prezentare generală
Primul aparat utilizat pe scară largă în domeniul măsurărilor numerice a
fost numărătorul universal. Acesta permite determinarea, cu o precizie foarte
bună, a mai multor parametri de timp (mărimi temporale): frecvenţa, perioada,
un interval de timp, raportul a două frecvenţe etc.

1
 Aparate numerice de măsurare

Figura 9.1
Schema bloc a numărătorului universal

În principiu, numărătorul universal este constituit din două circuite de

intrare (CI1, CI2), o poartă principală (P), un bloc de control (BC), o bază de
timp (BT) şi un bloc de numărare, memorare şi afişare (NMA). Schema bloc a
numărătorului universal este reprezentată în figura 9.1.
Circuitul de intrare (CI1 sau CI2) transformă semnalul periodic, aplicat la
intrare, într-o succesiune de impulsuri dreptunghiulare de aceeaşi frecvenţă,
compatibile cu logica internă a aparatului numeric. Un circuit de intrare poate
conţine
- un divizor de tensiune (care aduce semnalul de intrare între limitele de
tensiune accesibile aparatului numeric),
- un limitator de tensiune (realizat cu diode Zener), pentru asigurarea protecţiei
la supratensiuni a blocurilor interne ale aparatului,
- un trigger Schmitt (care transformă semnalul periodic de intrare într-un tren
de impulsuri dreptunghiulare),
- un convertor de impedanţă (necesar pentru ajustarea nivelului de triggerare).

2
 Aparate numerice de măsurare

Existenţa a două circuite de intrare permite accesarea simultană şi prelucrarea a

două semnale, condiţie necesară pentru măsurarea unor parametri de timp, care
exprimă o dependenţă între mărimile de intrare.
Baza de timp BT este constituită dintr-un generator de impulsuri şi un
divizor de frecvenţă. Generatorul de impulsuri GI este un oscilator cu cristal de
cuarţ, cu frecvenţa impulsurilor de ieşire f g = 10MHz, foarte stabilă în timp şi
cu temperatura. Divizorul de frecvenţă DF (numit şi multiplicator de perioadă)
reduce în trepte (prin divizare succesivă cu 10) frecvenţa impulsurilor de intrare,
transmise prin comutatorul K3, încât la ieşirea acestui bloc sunt disponibile
semnale de diferite frecvenţe. De exemplu, dacă la intrarea divizorului de
frecvenţă se aplică impulsurile dreptunghiulare generate de GI, la ieşire se obţin,
prin divizare cu 10, nouă trepte de frecvenţă între 10MHz şi 0,1Hz (sau trepte de
perioadă în intervalul 100ns…10s). Comutatorul K2 se numeşte selector al bazei
de timp şi stabileşte care dintre cele nouă semnale se aplică circuitului basculant
bistabil CBB, care formează impulsurile de comandă pentru poarta P.
Poarta principală P este reprezentată de o poartă ŞI cu două intrări, care
primeşte impulsurile de numărat şi impulsuri de comandă de la CBB. Pe durata
impulsului de comandă, poarta este transparentă la impulsurile de numărat, pe
care le transmite unui numărător N.
Blocul de numărare, memorare şi afişare NMA conţine numărătorul N
de impulsuri, registrul tampon R, decodificatorul D şi dispozitivul de afişare
DA. Numărătorul este compus din 4…9 numărătoare binare de 4 biţi. Registrul
memorează rezultatul fiecărei măsurări până la încheierea următorului ciclu de
măsurare. Cuvântul memorat este preluat din registru sau este convertit de
decodificatorul D într-un cuvânt de comandă pentru dispozitivul de afişare
realizat cu LED-uri sau cu LCD-uri.
Blocul de control BC comandă celelalte blocuri şi poziţiile
comutatoarelor logice K2, K3 şi K4 ale aparatului, supervizând funcţionarea
acestuia în ansamblu. BC este comandat de utilizator prin comutatorul K1
(pentru selecţia modului de operare). Principalele funcţii ale blocului de control
sunt următoarele:

stabilirea secvenţei funcţionale pentru determinarea parametrului de timp
selectat;

controlul timpului de deschidere a porţii P, prin stabilirea poziţiei
comutatorului K2;

ştergerea numărătoarelor după transferarea conţinutului lor în registrul
tampon;

comanda transferului informaţiei în interiorul blocului de numărare,
memorare şi afişare.
Măsurarea parametrilor de timp se bazează pe numărarea unor impulsuri
de frecvenţă f într-un interval de timp T . Impulsurile de numărat, împreună cu

3
 Aparate numerice de măsurare

cel de comandă (de durată T ), sunt aplicate porţii principale, care va fi deschisă
pe durata T . Impulsurile transmise de această poartă sunt contorizate de
numărătorul N, iar numărul rezultat este memorat în registrul R.

1.2. Moduri de lucru

Numărătorul universal poate îndeplini, succesiv, mai multe funcţii:
măsurarea frecvenţei sau a raportului a două frecvenţe, măsurarea perioadei sau
a unui interval de timp, măsurarea defazajului dintre două semnale periodice de
aceeaşi frecvenţă etc. Principiile de măsurare a unora dintre aceşti parametri de
timp sunt prezentate în continuare.

a) Măsurarea frecvenţei
Numărătorul universal măsoară frecvenţa f1 (0…×GHz) a semnalului
periodic aplicat la intrarea A. În acest mod de lucru, comutatorul K3 este pe
poziţia (3), iar K4 este pe poziţia (1). Măsurarea frecvenţei se bazează pe
contorizarea impulsurilor cu frecvenţa f1 , transmise prin poarta principală, într-
un interval de timp T2 riguros constant. Impulsul de comandă pentru poartă are
durata T2 dependentă de poziţia comutatorului K2, care stabileşte factorul de
divizare a frecvenţei impulsurilor generate de oscilatorul cu cuarţ. Pentru ca
frecvenţa măsurată să fie exprimată în Hz, kHz sau MHz, T2 se alege 1s, 1ms,
respectiv 1µs.
Numărul natural n x al impulsurilor contorizate reprezintă partea întreagă
a raportului dintre T2 şi T1 :
T 
n x =  2  = [T2 ⋅ f1 ] . (9.1)
 1
T
Dacă valoarea reală a frecvenţei măsurate este f1 = 2347 Hz,
- pentru T2 = 1 ms se obţine f1 [kHz] = n x = 2 ,
- iar pentru T2 = 1 s se obţine f1 [Hz] = n x = 2347 .
În concluzie, rezoluţia măsurării depinde de valoarea adoptată pentru T2 . Se
recomandă alegerea unei durate T2 care să asigure o rezoluţie cât mai bună a
măsurării, folosind toţi digiţii afişajului. Creşterea intervalului de timp T2
determină însă reducerea vitezei de răspuns a aparatului numeric.

b) Măsurarea raportului a două frecvenţe

În acest mod de lucru se realizează o comparare a două tensiuni de
frecvenţe f1 , respectiv f 2 ; semnalul cu frecvenţa mai mare ( f1 ) se aplică la

4
 Aparate numerice de măsurare

intrarea A, iar celălalt (cu frecvenţa f 2 ) se aplică la intrarea B. Comutatoarele

K3 şi K4 sunt fiecare pe poziţia (1). Impulsurile provenite de la intrarea B se
transmit, prin divizorul de frecvenţă (factorul de divizare a frecvenţei este 1),
circuitului basculant bistabil. Poarta principală este predeschisă un interval de
timp T2 = f 2−1 şi transmite numărătorului N un număr n x de impulsuri, care
reprezintă partea întreagă a raportului frecvenţelor de intrare:
f 
nx =  1  . (9.2)
 f2 
Comparaţia directă a celor două frecvenţe devine dezavantajoasă când
valorile lor sunt apropiate. De exemplu, pentru f1 =2MHz şi f 2 =412kHz,
rezultă n x =[4,8544]=4. Dacă însă frecvenţa f 2 este divizată cu 10 a ( a număr
natural), atunci contorizarea impulsurilor se realizează în intervalul de timp
T = 10 a ⋅ T2 , iar n x este un număr de 10 a ori mai mare decât precedentul. În
acest caz, BC comandă plasarea unei virgule înaintea ultimilor a digiţi ai
numărului afişat, pentru ca acesta să reprezinte raportul frecvenţelor. Dacă
a = 3,
 f 
n x = 103 ⋅ 1  = 4854 , (9.3)
 f2 
valoare care, afişată sub forma 4,854, se apropie mult mai mult de valoarea reală
a raportului măsurat. În consecinţă, rezoluţia măsurării creşte odată cu factorul
de divizare.

c) Măsurarea perioadei
Măsurarea frecvenţei, cu o rezoluţie satisfăcătoare şi într-un interval de
timp nu prea mare, este posibilă numai dacă frecvenţa are valori mari sau medii.
Pentru semnale de frecvenţă joasă, se măsoară perioada, iar apoi se deduce, prin
calcul, frecvenţa. Acest mod de lucru presupune aplicarea tensiunii cu frecvenţa
f1 de măsurat la intrarea B, în condiţiile în care comutatorul K3 este pe poziţia
(1). Blocul de control stabileşte factorul 1 de divizare a frecvenţei f1 şi un
impuls cu durata T1 comandă poarta principală P. Prin comutatorul K4, aflat pe
poziţia (2), se transmit impulsuri cu frecvenţa f g prin poarta P. Contorizând
aceste impulsuri pe durata T1 rezultă numărul natural
[ ]
n x = T1 ⋅ f g . (9.4)
Pentru f g = 10 MHz, n x reprezintă perioada T1 exprimată în zecimi de
microsecunde. Dacă se plasează virgula înaintea ultimilor 4 digiţi, se afişează
perioada T1 în milisecunde.

5
 Aparate numerice de măsurare

2. Voltmetre numerice
În ultimele decenii, au apărut şi s-au dezvoltat voltmetrele numerice,
caracterizate prin performanţe înalte, comoditatea utilizării şi posibilitatea
folosirii lor eficiente şi economice în cadrul sistemelor numerice de măsurare şi
control, semnalizare şi protecţie.
Majoritatea aparatelor de măsurare numerice au la bază un voltmetru
numeric pentru tensiuni continue, care are ca element principal convertorul
analog-numeric. În funcţie de modul în care se realizează conversia analog-
numerică, se disting următoarele tipuri de aparate:
♦ voltmetre numerice cu conversie directă, care transformă direct tensiunea
continuă de măsurat într-un număr;
♦ voltmetre numerice cu conversie indirectă, care transformă mărimea de
măsurat într-o mărime intermediară (timp sau frecvenţă), care este apoi
măsurată şi convertită într-un număr;
♦ voltmetre numerice cu integratoare, care realizează integrarea mărimii de
măsurat într-un anumit interval de timp, evaluează valoarea medie pe acest
interval şi afişează rezultatul sub formă numerică.
2.1. Voltmetre numerice pentru tensiuni continue
În această categorie sunt incluse voltmetrele cu aproximări succesive, cele
cu conversie continuă, cele cu rampă şi cele cu integratoare.
Voltmetrul cu aproximări succesive este constituit dintr-un convertor
analog-numeric cu aproximări succesive şi un bloc de decodificare şi afişare în
cod zecimal (BDA). Cuvântul de ieşire al CAN este transformat într-un cuvânt
de comandă, acceptat de dispozitivul de afişare în cod zecimal a rezultatului
măsurării.
Voltmetrele de acest tip au o largă utilizare datorită vitezei mari de
măsurare (până la 1000 de măsurări pe secundă) şi erorilor mici (de ordinul
0,001% pentru afişaj cu 4 digiţi). Dezavantajele acestei variante sunt slaba
rejecţie a perturbaţiilor serie şi necesitatea menţinerii constante a mărimii de
ieşire pe durata unui ciclu de măsurare. Primul dezavantaj se poate diminua prin
introducerea unui filtru la intrare, ceea ce determină însă reducerea de
aproximativ 10 ori a vitezei de măsurare.
Aplicând în permanenţă mărimea de intrare voltmetrului numeric, scade,
în principiu, numărul comparărilor succesive necesare pentru obţinerea
rezultatului numeric, faţă de situaţia în care aparatul realizează un număr de
comparări egal cu cel al biţilor cuvântului de ieşire. La voltmetrul cu aproximări
succesive, cu mărimea de intrare aplicată permanent, numai prima măsurare
începe cu testarea celui mai semnificativ bit; celelalte cicluri de măsurare încep

6
 Aparate numerice de măsurare

cu testarea unui bit mai puţin semnificativ cu câteva ranguri. O altă modificare
funcţională constă în memorarea câtorva biţi (dintre cei mai semnificativi), după
fiecare ciclu de măsurare. Numărul acestor biţi este stabilit de blocul de control.

GI
GI

UI + ε
U/D
COMP DS NR BDA
- M
UR
CNA

UREF
Figura 9.2
Schema funcţională a voltmetrului cu conversie continuă

Voltmetrul cu conversie continuă funcţionează pe principiul urmăririi

tensiunii de intrare, conectate în permanenţă la intrarea aparatului. Tensiunea de
reacţie U R , furnizată de CNA intern (figura 9.2), este comparată în permanenţă
cu mărimea de măsurat U I . Diferenţa dintre cele două semnale (eroarea
ε = U I − U R ) este aplicată detectorului de semn DS care comandă sensul de
numărare a impulsurilor furnizate de generatorul de impulsuri GI şi aplicate la
intrarea de numărare a numărătorului reversibil NR. Dacă ε > ∆U , NR va
număra direct, iar dacă ε < − ∆U , NR va număra invers; s-a considerat ∆U
intervalul de cuantificare. Dacă ε ≤ ∆U , NR nu contorizează impulsurile de la
intrarea de numărare. Numărul înscris în NR este citit, decodificat şi afişat în
cod zecimal de către blocul de decodificare şi afişare BDA.
Avantajele voltmetrului cu conversie continuă sunt structura simplă şi
viteza mare de măsurare.
Voltmetrul numeric cu conversie intermediară funcţionează pe baza
conversiei tensiunii continue de intrare într-o mărime temporală (timp sau
frecvenţă). Schema bloc a unui voltmetru cu conversie intermediară în timp este
dată în figura 9.3.a.

7
 Aparate numerice de măsurare

UI +
CC1
-

BC
GTLV -
uR CC2 u1
+
u2 u3
GI P N BDA

a)

UI uR uR
UI

u1 T1

u2 t

u3 t

(N1)
t
b)

Figura 9.3
a) Schema bloc a unui voltmetru cu conversie intermediară în timp.
b) Forme de undă

Generatorul GTLV furnizează o tensiune liniar variabilă sub formă de

dinţi de ferăstrău, u R (figura 9.3.b), care este comparată (de blocurile
electronice CC1 şi CC2) cu cea analogică de intrare U I , respectiv cu zero. În
figură s-a considerat că nivelul tensiunii continue de intrare este reglabil
continuu. În momentele în care u R = U I , la ieşirea circuitului de coincidenţă

8
 Aparate numerice de măsurare

CC1 apare câte un impuls. La fiecare anulare a tensiunii u R , circuitul de

coincidenţă CC2 generează un impuls. Începând din momentul scăderii bruşte a
tensiunii u R , blocul de control BC aşteaptă activarea uneia dintre cele două
intrări. BC predeschide, prin semnalul de comandă u1 , poarta P, după primul
impuls primit; prin poartă trec impulsurile u 2 , de frecvenţă înaltă f g (furnizate
de generatorul GI), spre intrarea de numărare a numărătorului N. La activarea
celeilalte intrări în BC, poarta P se blochează. Sub comanda blocului de control,
conţinutul numărătorului este transmis blocului de decodificare şi afişare BDA,
după care numărătorul este şters şi se aşteaptă o nouă situaţie de coincidenţă
între U I şi u R sau între U I şi zero. Pe durata T1 a impulsului u1 , numărătorul
contorizează N1 impulsuri de frecvenţă f g cunoscută. Durata fiecărui impuls u1
este proporţională cu valoarea absolută a tensiunii de intrare din momentul
încheierii acestui interval de timp. Astfel,
a
U I = a ⋅ T1 = ⋅ N1 = b ⋅ N1 , (9.5)
fg
unde a (panta tensiunii u R ) şi b sunt constante dimensionale în raport cu
numărul N1 . Prin alegerea convenabilă a constantei b (de exemplu b = 10 − q V),
numărul N1 (în cod zecimal) reprezintă valoarea tensiunii U I , cu q digiţi după
virgulă şi exprimată în volţi (ca şi b ).

O altă variantă a acestui aparat este voltmetrul numeric cu rampă în

trepte, la care tensiunea de referinţă este crescătoare în trepte egale şi este
generată de un convertor numeric-analogic.

În concluzie, voltmetrul numeric cu conversie intermediară în timp

converteşte, mai întâi, mărimea de măsurat într-un interval de timp proporţional
cu aceasta, iar apoi realizează măsurarea intervalului de timp respectiv
contorizând impulsuri de frecvenţă ridicată şi cunoscută.
Voltmetrele cu integrare sunt de mai multe tipuri: cu integrare şi
conversie tensiune-frecvenţă, cu integrare dublă pantă, cu integrare multiplă
pantă sau voltmetre potenţiometrice cu integrare. Cele cu integrare dublă sau
multiplă pantă sunt realizate cu CAN cu integrare de acelaşi tip.
Voltmetrul cu integrare şi conversie tensiune-frecvenţă are schema
funcţională din figura 9.4.a. Aparatul conţine un integrator realizat cu
amplificator operaţional (AO), două circuite de coincidenţă (CC1 şi CC2), un
bloc de control (BC), un frecvenţmetru numeric (FN) şi un bloc de decodificare
şi afişare (BDA). La deschiderea comutatorului K, condensatorul C (iniţial

9
 Aparate numerice de măsurare

descărcat) se încarcă la un curent constant, iar tensiunea u1 de la ieşirea

integratorului scade liniar, dacă U I > 0 , sau creşte liniar, dacă U I < 0 :
U
u1 (t ) = − I ⋅ t . (9.7)
RC
+UREF

C CC1

R BC
UI -
AO
+ CC2
u2
K -UREF FN BDA

a)

u1

-UREF

u2

t
b)

Figura 9.4
Schema bloc a voltmetrului cu integrare şi conversie tensiune-frecvenţă

Pentru tensiuni de intrare pozitive, circuitul de coincidenţă CC2 generează

un impuls când u1 = −U REF . Condensatorul se încarcă la valoarea UREF după
U
intervalul de timp T = RC REF . Situaţiile de coincidenţă, semnalate de blocul
UI
CC2, sunt sesizate blocului de control BC care transmite impulsul primit de la
CC2 frecvenţmetrului numeric FN şi comandă apoi închiderea comutatorului K.

10
 Aparate numerice de măsurare

Condensatorul C se descarcă imediat, după care începe un nou ciclu de încărcare

la un curent constant. Neglijând timpul de descărcare al condensatorului,
perioada impulsurilor u 2 este tocmai T, iar frecvenţa acestor impulsuri este
proporţională cu tensiunea de intrare:
1
f = ⋅U I = a ⋅U I . (9.8)
RCU REF
Această frecvenţă este măsurată de frecvenţmetrul numeric, iar rezultatul
este transmis blocului de decodificare şi afişare BDA. Numărul N obţinut este
de forma N = b ⋅ f ; printr-o alegere adecvată a constantelor a şi b se obţine
N = a ⋅ b ⋅ U I = 10 q ⋅ U I . (9.9)
Pentru tensiuni de intrare negative, în funcţionare intervine circuitul de
coincidenţă CC1, care sesizează situaţiile u1 = +U REF .

2.2. Voltmetre numerice pentru tensiuni alternative

Tensiunile alternative pot fi măsurate cu voltmetre numerice speciale sau
prin convertirea tensiunii alternative într-o tensiune continuă şi măsurarea
acesteia cu un voltmetru de c.c. A doua metodă este mai des folosită, iar
configuraţiile convertoarelor depind de valoarea măsurată: valoare medie,
valoare efectivă sau valoare de vârf.
Pentru măsurarea valorilor medii, se folosesc redresoare de precizie,
procedându-se ca la aparatele electronice analogice.
Măsurarea valorilor efective ale tensiunii se bazează pe faptul că o
tensiune efectivă produce acelaşi efect termoelectric ca şi o tensiune continuă de
aceeaşi valoare. Unul dintre convertoarele tensiune efectivă-tensiune continuă,
folosit la voltmetrele numerice, este prezentat în figura 9.5.

3. Alte aparate numerice

Voltmetrele numerice pentru tensiuni continue sunt folosite şi pentru
măsurarea altor mărimi electrice: curentul, rezistenţa, capacitatea, inductivitatea.
Pentru aceasta, fiecare mărime trebuie convertită, mai întâi, în tensiune continuă.
Ampermetrul numeric este constituit, de cele mai multe ori, dintr-un
voltmetru numeric pentru tensiune continuă şi un convertor curent-tensiune
realizat cu şunturi (figura 9.6). Din comutatorul K se selectează rezistenţa RS a
şuntului (0,1Ω; 1Ω; 10Ω; 100Ω; 1000Ω), respectiv domeniul de măsurare al
ampermetrului. Curentul continuu I de măsurat este convertit într-o tensiune
continuă U de forma
U [V ] = RS [Ω] ⋅ I [ A] = 10 q [Ω] ⋅ I [ A] , (9.10)

11
 Aparate numerice de măsurare

relaţie în care q ia valorile –1, 0, 1, 2, 3, corespunzătoare valorilor menţionate

mai sus pentru RS . În aceste condiţii, numărul afişat de voltmetru reprezintă
tocmai curentul măsurat, poziţia virgulei fiind stabilită în funcţie de domeniul de
măsurare selectat prin K.

I K

0,1Ω 0,9Ω 9Ω 90Ω 900Ω

RS
U

Figura 9.6
Convertor curent - tensiune

Pentru protejarea la suprasarcină a intrării aparatului, între bornele de

intrare se conectează două diode în antiparalel.
Ampermetrele numerice sunt mai puţin precise decât voltmetrele
numerice.

Ohmmetrele numerice conţin un convertor rezistenţă - tensiune continuă

urmat de un voltmetru numeric pentru tensiune continuă. Configuraţia
convertorului depinde de valorile rezistenţei măsurate. De exemplu, pentru
măsurarea rezistenţelor de valori mici (maxim zeci de kΩ) se poate folosi
convertorul din figura 9.7.
+VCC

IS R2
R1
-
AO
+
Rx U

Figura 9.7
Convertor rezistenţă – tensiune continuă

12
 Aparate numerice de măsurare

În condiţiile în care rezistenţa Rx de măsurat este mult mai mică decât R1 ,

rezistorul Rx este străbătut de curentul constant I S . Tensiunea de ieşire a
amplificatorului operaţional este de forma
R
U = 2 ⋅ I S ⋅ Rx . (9.11)
R1
Alegând R2 =1kΩ, I S =1mA şi R1 = 10 kΩ se obţine
U [V]=0,1· R x [kΩ]. (9.12)

Multimetrul numeric este un aparat care poate măsura tensiuni continue

sau alternative, curenţi continui sau alternativi, rezistenţă electrică etc. Aparatul
este constituit din mai multe convertoare mărime măsurată – tensiune continuă şi
un voltmetru numeric pentru tensiune continuă. Selecţia mărimii de intrare o
realizează un comutator manevrat de utilizator. Multimetrele moderne sunt
prevăzute cu sisteme automate pentru alegerea domeniului optim de măsurare
(astfel încât rezoluţia măsurării să fie maximă).

13