Sunteți pe pagina 1din 6

TEMA 14

Săptămâna: 15

GLANDELE ENDOCRINE

Generalităţi

Glandele din organism se împart în trei categorii :


• Glande cu secreţie externă sau exocrine.
• Glande cu secreţie internă sau endocrine;
• Glande cu secreţie dublă sau mixte.
Glandele cu secreţie externă sau exocrine îşi elimină produşii lor, prin intermediul
unor canale, fie la suprafaţa pielii, cum sunt glandele sudoripare, sebacee şi mamare, fie la
suprafaţa mucoasei tubului digestiv, a aparatului urogenital etc, cum sunt glandele salivare,
glandele stomacale şi intestinale, glandele uretrale etc.
Glandele cu secreţie internă sau endocrine îşi elimină produşii direct în sânge, fără
intermediul unui canal. Din această categorie fac parte următoarele glande: hipofiza, epifiza,
tiroida, paratiroidele, timusul şi suprarenalele.
Glandele cu secreţie dublă sau mixte prezintă atât o secreţie externă, cât şi o secreţie
internă; astfel de glande sunt: pancreasul şi glandele sexuale.
Ştiinţa care se ocupă cu studiul glandelor cu secreţie internă poartă denumirea de
endocrinologie.

Hipofiza

Aşezare. Hipofiza este situată în şaua turcească a sfenoidului.

Structura hipofizei. Hipofiza este formată din trei lobi: anterior, intermediar şi
posterior.
Ca structură şi funcţii, aceştia se grupează astfel: lobul anterior, lobul intermediar şi
porţiunea tubară a infundibulului alcătuiesc adenohipofiza sau partea glandulară, iar lobul
posterior, neurohipofiza.

Funcţiile adenohipofizei:
• Hormonul somatotrop sau hormonul creşterii influenţează creşterea. Aceasta se
datorează, în principal, faptului că: stimulează sinteza proteinelor tisulare; intervine în
metabolismul glucidic, stimulând secreţia de glicogen, inhibând secreţia de insulină de
către pancreas; reţine Na, Cl şi I şi face să crească filtrarea glomerulară, diureza şi
consumul de apă.
• Hormonii gonadotropi sau hormonii sexuali stimulează activitatea glandelor
genitale, precum şi dezvoltarea şi funcţia organelor sexuale.
Ei sunt reprezentaţi prin: hormonul foliculostimulant, luteinizant şi luteotrofic.
 Hormonul foliculostimulant intervine în dezvoltarea foliculului şi stimulează
spermatogeneza.
91
 Hormonul luteinizant provoacă formarea corpului galben în foliculii
maturizaţi. De asemenea, stimulează secreţia de estrogeni şi a progesteronului.
 Hormonul luteotrofic sau lactogen stimulează funcţia lactogenă a
glandelor mamare.
• Hormonul tireotrop stimulează activitatea glandei tiroide.
• Hormonul adrenocorticotrop (ACTH). El influenţează metabolismul
diferitelor substanţe alimentare: glucide, lipide şi proteine. În caz de hipersecreţie
provoacă tulburări în metabolismul glucidic şi lipidic, ducând la îngrăşare exagerată,
la obezitate.
Hiperfuncţia adenohipofizei. Atunci când hiperfuncţia este provocată printr-o
dezvoltare mare a celulelor glandulare eozinofile, dă la adolescent gigantismul, iar la adult
acromegalia.
În gigantism, individul poate să atingă înălţimi de peste 2 m (2,5 - 2,6m).
Acromegalia se caracterizează prin mărirea mandibulei, a arcadelor sprâncenare şi a
oaselor zigomatice. Buzele, nasul, lobii pavilionului urechilor şi limba se măresc.
Nanismul hipofizar (piticism) se datoreşte unei insuficienţe hormonale globale a
adenohipofizei, în faza copilăriei.
Datorită insuficienţei hormonului somatotrop, individul rămâne mic, păstrându-se
proporţia între diferitele părţi ale corpului, nefiind afectată capacitatea intelectuală.

Funcţiile neurohipofizei (lobul posterior). Secretă doi hormoni: vasopresina sau


hormonul antidiuretic şi ocitocina.
Vasopresina sau hormonul antidiuretic are acţiune principală în scăderea diurezei,
prin stimularea reabsorbţiei apei la nivelul tubilor uriniferi.
Când producerea acestui hormon este tulburată (hiposecreţia), se produce diabetul
insipid.
Acesta se manifestă prin creşterea eliminării de urină la 10—20 l în 24 de ore şi
nevoia de ingerare de apă în cantităţi mari.
Ţinând sub controlul său metabolismul apei, vasopresina are şi acţiune hipertensivă
(măreşte tensiunea arterială).
Hormonul ocitocina stimulează uterul femeii gravide, ajutând la contracţia acestuia
pentru expulzarea fătului şi placentei. Hormonul mai are rol şi în timpul alăptării, stimulând
ieşirea laptelui prin canalele galactofore.

Epifiza

Epifiza se află aşezată între tuberculii cvadrigemeni superiori. Epifiza aparţine


diencefalului şi anume epitalamusului.
Ea are o dezvoltare mare până la vârsta de 7 ani, după care începe să regreseze.
În stare normală, epifiza inhibă dezvoltarea glandelor sexuale, iar în cazul leziunii
glandei apare pubertatea precoce.

Glanda tiroidă

Aşezare. Glanda tiroidă este aşezată în loja tiroidiană, în partea antero-laterală a


gâtului, pe faţa anterioară a părţii superioare a traheei, pe laturile acesteia şi ale laringelui.
Configuraţie externă. Este formată din doi lobi (drept şi stâng) şi din istm.
Structura glandei tiroide. Tiroida este formată dintr-un înveliş propriu, stroma
conjunctivă, şi din parenchim glandular.

92
Din stroma conjunctivă pleacă septuri care împart parenchimul în lobuli, dând astfel
glandei o structură lobulară.
Fiecare lobul este format din foliculi glandulari.
Foliculii sunt formaţiuni cavitare, în interiorul cărora se găseşte o substanţă vâscoasă,
semilichidă, de culoare gălbuie, cu un aspect sticlos omogen, substanţa coloidă sau coloidul
tiroidei.
Coloidul este o proteină în care se găsesc compuşi iodaţi, produsă de celulele
epiteliului folicular.

Funcţiile glandei tiroide

Hormonii tiroidieni sunt reprezentaţi prin triiodotironină (T3) şi tetraiodotironină (T4)


sau tiroxină.
Hormonii tiroidieni influenţează:
• Creşterea organismului, asigurând anabolismul proteic.
• Metabolismul Mg, K, Na şi al apei.
• Schimburile respiratorii.
• Activitatea sistemului nervos.
• Menţinerea echilibrului normal al arderilor din organism.
• Reglarea metabolismului glucidic.
• Termoreglarea.
• Au acţiune directă asupra miocardului şi asupra aparatului respirator.
• Influenţează hematopoieza, făcând să crească sau să scadă numărul eritrocitelor şi
leucocitelor.

Hipotiroidismul. În acest caz, cantitatea de hormon din organism este mică sau
lipseşte. În organism apar stări patologice foarte grave, cum sunt: scăderea metabolismului
bazal, scăderea temperaturii corpului, tulburări trofice cutanate (căderea părului, unghiilor),
oprirea dezvoltării intelectului, a glandelor sexuale, anemie etc. Aceste stări se manifestă
deosebit în faza copilăriei şi în aceea a maturităţii.
Hipotiroidismul în faza copilăriei. Când apare la copil, acesta rămâne mic, prezentând
întârzieri în creşterea oaselor şi a dinţilor, precum şi o incompletă dezvoltare a glandelor
genitale. Se menţionează deficienţe mintale, începând de la debilitate mintală uşoară până la
cretinism. Individul are o înălţime mult mai mică decât talia normală, 130 — 140 cm, stare
care a fost numită nanism sau piticism tiroidian. Ea este însoţită însă şi de alte manifestări
caracteristice. Sub pielea bolnavului se adună un lichid mucos în cantitate mare, ceea ce dă o
aparenţă de îngrăşare; această stare a fost numită mixedem.
În cazul în care hipotiroidismul survine prin creşterea, dar în acelaşi timp degenerarea
parenchimului tiroidian, se întâlneşte un alt aspect al hipotiroidismului care este guşa. Glanda
tiroidă, în acest caz, se măreşte foarte mult, putând să ajungă la 2 - 3 kg greutate, dar, în
acelaşi timp, foliculii glandulari suferă o degenerare, pierzând proprietatea de a mai produce
hormoni. În marea majoritate a cazurilor de cretinism, guşa este prezentă.
Hipotiroidismul în faza maturităţii. Dacă hipotiroidismul se manifestă la adult, adică
după terminarea creşterii, apar toate aspectele lui (mixedem, cretinism), dar nu mai are
acţiune asupra dimensiunilor corpului; nu se manifestă nanismul, cretinul putând să aibă
dimensiunile normale.

Hipertiroidismul. Manifestarea hipertiroidismului este cunoscută sub numele de boala


Basedow, care poate să apară, atât în timpul copilăriei, cât şi la adult. În această boală, se

93
constată o mărire anormală a glandei, cu păstrarea capacităţii celulelor glandulare de a
produce hormoni. Glanda, mărindu-se, formează aşa-numita guşă exoftalmică sau
hipertiroidia exoftalmică. Guşa exoftalmică este însă deosebită de guşa care apare în starea de
hipotiroidism, pentru că, în acest caz, tiroida funcţionează, producând chiar mai mulţi
hormoni decât este necesar.
Activitatea nervoasă superioară este intens modificată. Astfel, procesele de excitaţie
sunt exagerate, constatându-se hipersensibilitate, irascibilitate, scăderea inhibiţiei active, o
permanentă stare de agitaţie şi de nelinişte, treceri bruşte, de la o stare sufletească la alta, cu o
emotivitate exagerată. Apar şi tulburări ale tonusului şi forţei musculare. Tulburările de tonus
se manifestă printr-o rigiditate a musculaturii mimicii şi a globilor oculari. Foarte frecvente
sunt tremurăturile extremităţilor sau ale întregului corp.
Sunt tulburate, de asemenea, funcţiile vegetative, manifestându-se în activitatea
aparatelor cardiovascular, gastrointestinal.
Se tulbură metabolismul calciului, fosforului şi al protidelor. Din această cauză ia
naştere o osteoporoză (rărirea osului) accentuată, provocând deformări şi fracturi frecvente.
Şi în metabolismul lipidelor au loc tulburări grave, care duc la pierderi în greutate,
între 16 şi 20 de kilograme.
În boala Basedow sunt caracteristice şi tulburările oculare, prin producerea unei
exoftalmii (bulbucarea ochilor).

Glandele paratiroide

Glandele paratiroide sunt reprezentate la aproximativ 90% din oameni prin patru
glande mici, situate pe faţa posterioară a lobilor laterali ai tiroidei.
Glandele paratiroide produc parathormonul, care are rol în metabolismul fosfocalcic.
Prin extirparea acestor glande apar tulburări musculare grave, cunoscute sub
denumirea de tetania paratiroidiană şi osteoza paratiroidiană.
1) Tetania paratiroidiană. Lipsa calciului din organism dă o stare de hiperexcitabilitate
neuromusculară, care duce la fenomene de tetanie (contracţii susţinute tetanice).
Tetania paratiroidiană se manifestă sub mai multe aspecte:
Tulburări motorii, care se caracterizează prin contracţii convulsive ale muşchilor.
Tulburări senzitive. Individul are senzaţii de furnicături şi amorţeală în extremităţi.
Este foarte sensibil la frig şi face uşor degerături.
Tulburări viscerale. La aparatul digestiv, se manifestă prin spasme ale muşchilor
stomacului, urmate de vărsături, contracţii spasmodice ale colonului etc.
La aparatul respirator, spasmele apar la laringe, diafragm şi muşchii inspiratori, putând
duce la moarte prin asfixie.
La sistemul cardiovascular s-au observat tahicardii şi spasme cu vasoconstricţie.
Tulburări trofice, care se manifestă prin: căderea părului, a dinţilor, apariţia cariilor
dentare, alterări de conformaţie, unghii friabile etc.
Tulburări nervoase. Bolnavii sunt irascibili şi violenţi. Prezintă uneori confuzii
mintale, halucinaţii etc.
Tulburări ale metabolismului mineral sunt în sfera metabolismului calciului şi al
fosforului. Calciul scade în sânge şi în urină. Fosforul anorganic creşte în sânge şi scade în
urină.
2) Osteoza paratiroidiană. Această afecţiune constă dintr-o distrofie osoasă, care se
manifestă prin: dureri osoase, tumori osoase, deformări osoase şi fracturi spontane, care sunt
rezultatul unei decalcifieri. Membrele se scurtează şi se îndoaie. La coloana vertebrală apar
cifoze şi scolioze.

94
De asemenea, osteoza paratiroidiană afectează rinichiul şi tubul digestiv, ca urmare a
mobilizării calciului din oase şi depunerii lui în aceste organe.
Timusul

Aşezare. Timusul este aşezat în cavitatea toracică, în etajul superior al mediastinului


anterior, înapoia sternului.
Configuraţia externă. Are o formă alungită şi este împărţit în doi lobi: unul drept şi
altul stâng, alipiţi prin feţele lor mediale.
Funcţiile timusului. Timusul îndeplineşte două funcţii: organ hematopoietic şi glandă
cu secreţie internă (prin hormonul secretat, favorizează creşterea şi influenţează osificarea şi
dezvoltarea normală a glandelor genitale).
Limfocitele produse de timus au un rol important în elaborarea de anticorpi, jucând
astfel un rol important în imunitate.

Glandele suprarenale

Sunt două glande suprarenale, aşezate în loja renală, la polul superior al fiecărui
rinichi.
Structură. Glanda suprarenală este constituită: la exterior dintr-o capsulă, iar în
interior din ţesutul glandular.
Ţesutul glandular al suprarenalei se află în interiorul capsulei şi este reprezentat prin:
substanţa corticală şi substanţa medulară.

Funcţiile glandelor suprarenale


Funcţiile corticosuprarenale. Substanţa corticala secretă două categorii de hormoni:
mineralocorticoizi şi glucocorticoizi. În afară de aceştia, mai secretă şi unii hormoni produşi
de ovar, testicul şi placentă.
Dintre hormonii mineralocorticoizi cităm: dezoxicorticosteronul (DOCA) şi
aldosteronul, care influenţează metabolismul mineral (Na, K, Cl) şi al apei.
Dintre hormonii glucocorticoizi cităm: cortizonul şi hidrocortizonul, care au acţiune
asupra metabolismului glucidic, favorizând glicogeneza, măresc capacitatea de activitate a
muşchilor, reglează funcţia termoreglatoare a organismului.
Se cunosc şi hormoni cum sunt corticosteronul şi dihidrocorticosteronul, care au atât
rol mineralocorticoid, cât şi glucocorticoid.
În patologia corticosuprarenalei se constată o hipofuncţie şi o hiperfuncţie.
În hipofuncţie apare boala Addison sau insuficienţa suprarenală cronică
melanodermică.
Această boală se manifestă prin următoarele semne: melanodermie (colorarea pielii în
brun), astenie (oboseală) neuromusculară, tulburări cardiovasculare şi tulburări
gastrointestinale.
În hiperfuncţie apar stări patologice care se manifestă clinic prin:
Sindromul suprarenometabolic. Simptomele sindromului suprarenometabolic sunt:
obezitatea, hirsutismul, osteoporoza, tulburări cardiovasculare, tulburări neuropsihice,
tulburări metabolice şi tulburarea caracterelor morfologice şi funcţionale sexuale.
Sindromul suprarenogenital. Când hipersecreţia are loc la copii, se produce o
dezvoltare precoce a caracterelor sexuale primare şi secundare, iar când are loc la adult, se
manifestă prin dezvoltarea caracterelor sexuale ale sexului opus.

Funcţiile medulosuprarenalei. Substanţa medulară produce hormonii: adrenalina şi


noradrenalina.

95
Influenţa adrenalinei şi noradrenalinei asupra organelor este următoarea:
• Stimulează puternic activitatea inimii.
• Determină vasoconstricţia la nivelul tegumentului, mucoaselor şi viscerelor şi
vasodilatarea coronarelor.
• Inhibă musculatura bronhiilor, provocând bronhodilataţia.
• Inhibă mişcările peristaltice ale intestinului.
• Provoacă contractarea muşchilor dilatatori ai pupilei, ai firelor de păr, ai uterului
gravid, căilor urinare şi biliare etc.
• Influenţează musculatura striată, ridicându-i capacitatea de muncă.
• Asupra glucidelor are o acţiune contrară insulinei, adică sub influenţa ei glicogenul
hepatic şi muscular se transformă în glucoză (glicogenoliză).
Centrul nervos care conduce formarea hormonilor medulari se află în hipotalamus.
Hipersecreţia lor poate să fie provocată şi sub influenţa scoarţei cerebrale.
Astfel: frica, mânia, emoţia, durerile etc. determină, o secreţie abundentă de hormoni,
organismul comportându-se sub influenţa acestora.

Glandele cu secreţie mixtă

Glandele cu secreţie mixtă sunt: pancreasul, şi glandele genitale (au fost studiate în
cadrul capitolului „Aparatul genital”).

Pancreasul. Pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă, care are două feluri de celule:
• Celule care produc sucul pancreatic.
• Celule care se găsesc răspândite printre cele dintâi, alcătuind insulele Langerhans,
care produc hormonul insulina.
Funcţia endocrină a pancreasului. În hipofuncţia endocrină a pancreasului apar
hiperglicemia şi glicozuria. Glicogenul din ficat scade până dispare complet. Odată cu
eliminarea prin urină a glucozei, se antrenează şi o mare cantitate de apă (poliurie). Din
această cauză, animalul suferă excesiv de sete, consumînd în 24 de ore 6-8 l apă.
Aceste fenomene sunt caracteristice bolii numită diabet zaharat.
Insulina influenţează şi metabolismul lipidelor şi al proteinelor. Lipsa insulinei duce la
apariţia în sânge a unor substanţe foarte toxice provenite din grăsimi, cum sunt corpii cetonici,
precum şi produşii acizi ai proteinelor.
Acumularea în sânge a acestor substanţe provoacă intoxicarea organismului, având ca
rezultat slăbirea activităţii inimii, dispneea şi pierderea cunoştinţei.
Reglarea secreţiei insulinei. Secreţia endocrină a pancreasului este reglată pe cale
reflexă, prin nervul vag, iar pe cale umorală, prin creşterea cantităţii de glucoză în sânge, care
provoacă secreţia insulinei.

96