RELAŢII PUBLICE

10.10.2003, CURS 1

Etapele activităţii de relaţii publice

1) 1900 – 1914
• Ivy Lee – primul ziarist angajat să apere imaginea unei companii. A
deschis un birou pentru relaţii cu presa.
• Este pentru prima dată când relaţiile publice sunt ridicate la rang de
politică guvernamentală.
• Apar pentru prima dată consilieri de propagandă şi convingere a opiniei
publice. Toată activitatea de convingere a populaţiei era condusă de
acest consilier.
• După război preşedintele Wodrow Wilson încearcă să instituţionalizeze
Comitetul de Informare Publică.
2) 1914 – 1919
3) 1920 – 1939
• Dintre primii teoreticieni ai activităţii de relaţii publice a fost
Lenom Bernay care înfiinţează prima firmă de consultanţă în relaţii
publice.
• Apar primele institute de sondare a opiniei publice în SUA.
4) 1939 – 1945
• Se înfiinţează Biroul de Informaţii de Război în structurile căruia
au acţionat peste 14.000 de indivizi.
5) 1945 – 1990
6) 1990 – …

RELAŢII PUBLICE

17.10.2003, CURS 2

Modele ale activităţii de relaţii publice

Profesia de relaţii publice în România a fost oficializată în decembrie 1997.

1) Activitatea de tip birou de presă şi informare

• structura emite mesajul dar nu interesează dpdv. al percepţiei
• obiectivul principal este acela de propaga anumite idei, mesaje
• fluxul e de tip sursă  potenţial receptor
• se întîlneşte mai ales în promovarea unor evenimente: filme,
tîrguri etc.

2) Informare publică
• flux: sursă  receptor
 • se pune accent pe corectitudinea şi completitudinea mesajului

3) Comunicare în două sensuri – asimetric

• flux: sursă  receptor, cu răspuns de la receptor, urmărindu-se
răspunsul, reacţia acestuia
• mesajul poate fi modificat în funcţie de reacţia publicului ţintă

4) Comunicare în două sensuri – simetric

• flux: sursă  receptor, cu răspuns de la receptor dar se urmăreşte
mai mult
• se urmăreşte reacţia receptorului dar în timp se doreşte
modificarea comportamentului acestuia în sensul dorit de sursă

Obiective generale ale activităţii de relaţii publice

Scop: Gestionarea imaginii publice a subiectului precum şi al fluxului de

comunicare al acestuia în diferite medii (construirea şi menţinerea unei imagini
publice + a subiectului pe baza gestionării unui flux comunicaţional continuu şi
corect între subiect şi mediile de interes).
Mediile sunt de două tipuri: 1) mediul intern al organizaţiei şi 2) mediul extern

Reprezentarea ca proces psihic

Publicitatea ca proces psihic constă în reflectarea caracteristicilor esenţiale şi

general valabile unei clase de obiecte.

Reprezentările sociale – pot fi definite ca modele, matrici, standarde formate de-

a lungul timpului la nivelul indivizilor şi grupurilor cu referire la realitatea
înconjurătoare, în funcţie de care subiecţii se comportă, formulează opinii, decid
şi/sau acţionează.
Primul care a lansat conceptul de reprezentare colectivă ester sociologul francez
Emile Durkheim în Reprezentare colectivă (1898), el definind conceptul astfel: clasă
foarte generală de fenomene psihice şi sociale înglobînd ştiinţa ideologia şi miturile.
Definiţia lui Serge Moscovici privind reprezentările sociale:
 fenomene care ţin în egală măsură de psihologia individului şi de cea a
grupurilor;
 sunt rezultatul acţiunilor şi reacţiunilor care se produc între conştiinţele
individuale;
 sunt sociale pentru că sunt produse ale unor caracteristici comune unui
grup de indivizi sau unei societăţi;
 sunt şi psihologice întrucît percepţiile şi organizarea gîndirii sunt activităţi
pur individuale
Observaţiile lui Serge Moscovici referitor la caracteristicile reprezentărilor
sociale:
1. Nu sunt sumă de reprezentări individuale
2. Au funcţie de determinare şi control al comportamentelor
 individuale şi colective

RELAŢII PUBLICE

24.10.2003, CURS 3

Cele patru tipuri de idoli ai lui Francis Bacon:

1) Idolii tribului – opinii pe care majoritatea le împărtăşeşte fără să se
întrebe
2) Idolii peşterii – norme, reguli proprii comunităţii pe care o parte le
moştenim prin familie, iar o parte prin educaţie
3) Idolii pieţei – idei care circulă la nivelul opiniei publice
4) Idolii teatrului – acele idei, opinii pseudo-ştiinţifice pe care nile
însuşim datorită unor sisteme filsofice eronate sau greşit însuşite

Ştiinţa imagologiei (din sec. XX) = domeniu care se ocupă cu studierea

ştiinţifică multidisciplinară a percepţiei, opiniei, atitudinii, judecăţii şi imaginii
globale pe care şi-a format-o în decursul timpului o comunitate etnică ori naţională
asupra altei/altor comunităţi sub influenţa contactelor directe prin reprezentanţi ori,
mai ales, prin intermediul produselor cultural-ideologice răspîndite de mass-media.
În viziunea lui Serge Moscovici, funcţiile imagologiei sunt:
1) Informativă – o reprezentare odată formată ne oferă
informaţii despre întreaga clasă de obiecte la care se referă.
2) Normativă – reprezentările deja formate induc anumite norme
de comportament sau, în genere, anumite reguli pe care le practicăm
automat.
3) Explicativă – orice informaţie nouă, orice inedit, orice
necunoscut care intră în zona de experienţă a noatră va fi explicat
conform unor reprezentări deja existente.
4) Adaptativă – adaptarea la un mediu social nou, la un grup nou
se produce în momentul în care părţile ajung la reprezentări
asemănătoare despre realitatea înconjurătoare şi subiectele acesteia.
Reprezentarea socială în viziunea lui Jean Claude Abric: este o viziune
funcţionalistă asupra lumii care permite individului sau grupului să dea un sens
cuvintelor şi să înţeleagă realitatea prin intremediul unui sistem de referinţe propriu,
să se adapteze şi să-şi definească statutul social la nivelul diferitelor grupuri.
Se orientează către structura reprezentării, demonstrînd că are o structură
atomară: are un nucleu şi un înveliş periferic.
a) Nodul central care se caracterizează prin coerenţă, simplitate, rezistenţă
b) În jurul nodului central se contruieşte învelişul care este format din idei,
opinii, atitudini care vin să suţină nucleul şi să-l protejeze. Sistemul periferic
este un fel de interfaţă între nucleu şi realitatea înconjurătoare.
 Orice informaţie nouă odată apărută se va încerca explicarea ei în conformitate
cu opiniile existente în înveliş astfel încît, în timp, acumularea de informaţii din
înveliş sudează nucleul.
Dacă o informaţie nouă este în contradicţie vizibilă cu sistemul periferic, prima
tendinţă este ca informaţia să fie respinsă. Dacă însă informaţiile noi contradictorii se
repetă cu o frecvenţă destul de mare există posibilitatea erodării mai întîi a învelişului
şi apoi a nucleului.

RELAŢII PUBLICE

07.11.2003, CURS 4

1) Imagine socială
2) Imagine de marcă
3) Imagine dezirabilă

Termenul utilizat este cel de „imagine publică“. Imaginea socială are însă o
acoperire mai largă.
1) Imagine socială – acel tip de imagine format din complexe informaţionale
generate de perceperea mesajelor emise de organizaţii. Aceste mesaje se transmit
preponderent mediat ca urmare a acţiunilor, manifestărilor ce se desfăşoară în
interiorul şi exteriorul organizaţiilor, precum şi ca urmare a acţiunilor de informare
desfăşurate în mod deliberat de structurile specializate ale subiectului.
Prin mesajele emise deliberat de subiect se urmăreşte:
1. Informarea cu privire la subiect şi activitatea acestuia
2. Valorizarea acestor informaţii
3. Explicarea sensului şi obiectivelor fiecărei acţiuni desfăşurată de subiect
4. Diminuarea impactului negativ al mesajului generat de o disfunţionalitate
5. Menţinerea în atenţia publicului a subiectului şi a activităţii acestuia
Mesajele emise în mod deliberat de subiect trebuie să se sprijine şi să modeleze
mesajele emise despre subiect şi reciproc.
2) Imaginea de
marcă – acel tip de
imagine socială centrat pe
unul sau cîteva atribute
caracteristice
subiectului, respectiv acel tip
de imagine care trebuie să fie
asociată cu identitatea
subiectului. Această imagine
se construieşte
deliberat de subiect.
 Imaginea de marcă s-a născut în domeniul economic şi comercial din nevoia de
a da coerenţă, durabilitate şi credibilitate principalelor forme de comunicare din
cadrul organizaţii.
Există situaţii în care marca organizaţională şi marca de produs interacţionează
sau chiar se substituie. Asistăm deja la o globalizare a conceptului de marcă în sensul
în care viziunea asupra uneia influenţează semnificativ atît funcţionarea organizaţiei,
cît şi comercializarea produselor acesteia.
Atributele structurii specializate dintr-o organizaţie, în ceea ce priveşte
construirea şi menţinerea imaginii de marcă, sunt:
1) Emiterea coerentă a tuturor mesajelor care se referă la marcă.
2) Mesajele să fie echilibrate şi complementare pentru a contura
o imagine de marcă armonioasă.
3) Atributele mărcii trebuie să facă legătura dintre realitate şi
promisiune.
4) Trăsăturile care definesc marfa trebuie să fie clare, simplu
prezentate şi, pe cît posibil, să fie observabile în realitate.
5) Atributele mărcii trebuie să se înscrie în orizontul de aşteptare
al publicului.
Imaginea socială se constituie ca urmare a funcţiei reale a subiectului în raport
cu caracteristicile acestora dar şi cu caracteristicile publicului care se raportează la
subiectul respectiv.
Un subiect generează aşadar mai multe tipuri de imagine care sunt rezultate ale
informaţiilor pe care le produce, ale informaţiilor care sunt produse precum şi a celor
care primesc informaţii şi le interpretează.
O categorie specială o reprezintă autoimaginile (imaginile despre sine).
Autoimaginea reprezintă acel tip de imagine pe care şi-o formează subiectul despre
el însuşi ca urmare a informaţiilor primite şi prelucrate.
Caracteristici:
a) Reprezintă factor principal în autovalorizarea organizaţiei
b) O autoimagine pozitivă presupune: aderarea la valorile organizaţiei,
asumarea identităţii organizaţiei, interiorizarea culturii organizaţiei
 c) Autoimaginea nu este omogenă. Ea este condiţionată de caracterele
indivizilor, rolul şi stresul lor gradul de identificare între nivelul
aşteptărilor şi realitatea organizaţiei.

Tipologia imaginilor sociale

I) Clasificare în funcţie de sursa de formare
1. Imagine barometru – se obţine din sondajele de opinie şi
exprimă nivelul de încredere.
2. Imaginea document – obţinută prin analiza documentelor
oficiale elaborate de instituţii abilitate.
3. Imaginea putere – rezultă din declaraţiile publice ale
conducerii.
4. Imaginea extra-putere – obţinută în urma analizei
declaraţiilor liderilor organizaţiilor similare referitor la
organizaţia respectivă.
5. Imaginea mass-media – se obţine în urma analizei
informaţiilor apărute în presă, altele decît cele care redau
declaraţiile liderilor.
6. Imaginea liderilor de opinie – se obţine în urma analizei
opiniilor exprimate de aceştia prin diferite canale de comunicare.
7. Autoimaginea organizaţiei – se obţine în urma analizei
mesajului propriu al organizaţiei şi cel cel al membrilor acesteia
despre subiect.

II) Clasificare în funcţie de poziţia imaginii în actul comunicaţional:

1. Imagine indusă – se obţine din analiza imaginii transmise
de subiect.
2. Imaginea reflectată – se obţine din măsurarea imaginii
dezvoltate în urma emiterii mesajului.
3. Imaginea difuzată – se obţine în urma analizei informaţiei
transmise de alte surse.

III)Clasificare din perspectiva atributelor în jurul cărora s-a format