Sunteți pe pagina 1din 1

Cărţile Sfinte

Vestitul Rabi Ben Ismuiel


Vestit în Misna şi Cabala
Venise într-o zi să vadă
Pe Rabi Lein din Capitală

Voia să audă cum slujeşte


Să-i soarbă, cântecul şi voga
Pe credincioşi cum păstoreşte
Şi cum slujeşte sinagoga
Şi-a stat în stradă Ben Ismuiel
Smerit cu inima voioasă
Că Leiba bucuros de oaspe
Pe Rabi l-a poftit la masă.

Când fu să intre musafirul


În casă, întâlni în uşă,
O fată mândră ca zefirul
Cu chipul alb ca de păpuşă
Ismuiel Ben privi pe Rabi
Clipind din ochi să-l înţeleagă
Apoi zâmbind a prins să-ntrebe
- Dar, ce e asta Rabi, dragă?

Rabi Leib, roşind cu modestie


Văzând că Rabi se-nfierbântă
Răspunse tainic; - Ce să fie?
O carte rabi, carte sfântă!
- O carte-i sfântă-ntotdeauna
Că-n ea-i lumina şi căldura
De aceea s-o iubim într-una
Că aşa ne-a învăţat scriptura.

Spălându-se pe mâini prea sfântul


Slăvi pe Dumezeu divinul
Că ne-a dat cerul şi pământul
Lumina, apele şi vinul.
Dar o surpriză mai tirană
L-a ţintuit, fiindcă la masă
Servea o altă fetişcană
Mai nostimă şi mai frumoasă

- Dar asta ce e? Întreabă rabi


Cu un gest ascuns ce nu cuvântă
- O altă carte Ben Ismuiel
Şi tot ca cea dintâi e sfântă.

- Nu s-ar putea, Rabi Leib părinte


Cum spune biblia străbună
Din cele două cărţi prea sfinte
Să-mi împrumuţi şi mie una?

Mi-e greu a spus Rabi Leib, că-ntâia


Acuma o citesc profete
Iar celelate până acuma
Nu îi sunt foile tăiete.