Sunteți pe pagina 1din 1

Ceasul

- Şi,... povesteşte Nea Cristache


Lui Nea Nae, măcelarul
Trecând cu Miţa, lângă mine
Înspre Ţurloaia, cu docarul

Deodată, doi bandiţi din umbră


Ieşiţi din împânzirea albastră
În mâini cu două revolvere
Au năvălit asupra noastră

- Sus mâinile, răcneşte unul


Hidos şi cu un ochi beteag
Şi dacă faceţi vreo mişcare
Trag!

Am ridicat mâinile în grabă


Simţind că-mi trece frig prin oase
Iar Miţa foarte simţitoare
De spaimă biata leşinase.

Mi-au luat toţi banii şi inelul


Un inel de aur vechi
Stiloul de argint, iar Miţei
Până şi cerceii din urechi.

Şi ne-au dat drumul jos în valea


Introvertită de omăt
Prea fericiţi slăvind pe Domnul
Că am scăpat numai cu atât.

Noroc că Miţa mea iubită


Cuminte şi deşteaptă foc
Ascuns-a ceasul ei cu grijă,
Discret într-un anume loc...

Că oricât ar fi vrut bandiţii


S-o scotocească neîncetat
Nu-l mai găseau nici până mâine
Şi numai astfel l-am salvat!

Nea Nae curios ascultă,


Apoi întreabă pe-ndelete:
- Să nu te superi, nea Cristache
Şi... era ceasul de perete?

S-ar putea să vă placă și