Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj Napoca

Facultatea de Teologie Greco-Catolică

Secţia Teologie Pastorală

Ajunul euharistic în Biserica Greco-Caltolică

înainte de anul 1948
Lucrare prezentată în cadrul cursului de Liturgică

Pe semestrul II

Student Examinator

VAŞVARI Emil Pr. prof. BOT Călin

Anul IV

CLUJ NAPOCA
Anul universitar 2009-2010
 Planul lucrării:

I. Introducere

II. Cuprins

1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Euharistii

2. Ajunul Euharistic în Biserica Greco-Catolică înainte de anul

1984

a) Dispoziţia sufletească

b) Dispoziţia trupească

III. Concluzie

IV. Bibliografie

2
 I. Introducere

Sfânta Euharistie, Cuminecătura sau Împărtăşania1 este sacramentul prin care creştinii
se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, sub chipul pâinii şi al vinului, pentru iertarea
păcatelor şi pentru viaţa de veci, fiind ritualul central al cultului. În ea se arată creştinilor tot
harul şi toată bunătatea lui Dumnezeu, pentru că nu ne mai raportam doar la viaţa curentă, ci
şi la cea care are să vină, pe care o aşteptăm cu speranţa mântuirii. În acelaşi timp, în
Sacramentul Sfintei Euharistii se reactualizează, în chip real şi nesângeros, jertfă de pe cruce
a Mântuitorului. Astfel, Sfânta Euharistie are un dublu caracter: pe de o parte, împărtăşirea cu
elementele euharistice, reprezentând o sfântă taină, iar pe de altă parte, celebrarea morţii şi
învierii lui Isus Hristos.

Pentru a intra în sânul Bisericii, cel care aderă la credinţa în Hristos trebuie să
primească cele trei Sacramente de iniţiere: Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Dacă prin
Botez intrăm într-o viaţă nouă, iar prin Mirungere primim puterea dezvoltării ei, prin
Împărtăşanie desăvârşim această viaţă, ca o unire deplină cu Hristos. În botez ne alipim lui
Hristos, Cel care a venit în lume şi a murit pentru a răscumpăra păcatele noastre. În
împărtăşanie însă, noi ne unim tainic cu Hristos Cel răstignit şi înviat. Astfel, prin Euharistie
noi devenim capabili de a ne dărui întru totul lui Dumnezeu, pentru că existenţa noastră
mărginită de moarte să fie umplută de viaţa veşnică a Lui. Pentru acest motiv, în momentul
primirii Sfintei Împărtăşanii se spune “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Căci nu
numai că ne sunt iertate păcatele mărturisite şi dezlegate prin Sacramentul Mărturisirii, ci şi
cele care au rămas ascunse conştiinţei noastre şi nu au putut fi mărturisite şi, deci, iertate.
Astfel, Sfânta Euharistie este prin excelenţă o taină a desăvârşirii, care ne dă demnitatea de a
ajunge deasupra vieţii pământeşti, de aceea trebuie să ne pregătim cu cât mai multă evlavie şi
stricteţe prin ajun euharistic pentru primirea ei.

Cu toţi ştim că originile Sfintei Euharistii sunt la Cină cea de Taină, moment
consemnat în cele trei Evanghelii sinoptice. Sf. Ev. Ioan, deşi nu relatează acest moment,
reda cuvântarea lui Isus despre pâinea cea cerească. În această, Mântuitorul a arătat cu
claritate necesitatea ca oamenii să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Sau, pentru a
dobândi viaţa veşnică. Urmând îndemnul lui Iisus, “aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea”.

1
Denumirea cea mai veche este frangerea pâinii, fiind folosită în primele doua secole. Cuvantul euharistie a
început să se foloseasca din sec II-III, si vine de la grecescul “ευχαριστήσας”, euxharistêsas = multumind.

3
 Sf. Apostoli şi, apoi, Biserica întemeiată la Cincizecime, au săvârşit “frângerea
pâinii” în amintirea Patimilor, Morţii şi Învierii lui Hristos. Şi fiindcă Mântuitorul a folosit la
Cină cea de Taină pâine şi vin, Biserica a folosit aceste două elemente pentru a săvârşi acest
sacrament. Ele constituie partea văzută, materială, a Sfintei Euharistii. Încă de la început,
materia necesară a fost luată dintre jertfele aduse de creştini. Preotul sau diaconul alegea o
pâine de grâu curat cât mai frumoasă şi vin de struguri, care se amesteca şi cu puţină apă
(făcându-se referire la sângele şi apă ce a curs din coasta Mântuitorului). Sfânta Împărtăşanie
este astfel şi un dar adus de credincioşi, pentru a sublinia dorinţa noastră de a ne mântui.

II. Cuprins
1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Euharistii

Biserica învaţă din cele mai vechi timpuri că acel care vrea să primească Sfânta
Euharistie trebuie întâi de toate să împlinească anumite rânduieli şi reguli disciplinare şi
spirituale printre care: dorinţa curăţirii sufletului de păcate, dorinţa de a-L primi pe Hristos,
abstinenta de la fapte şi activităţi altfel permise, abţinerea de la mâncare cu un anumit timp
înaintea împărtăşirii, citirea anumitor rugăciuni, etc. Primirea euharistiei se poate face, deci,
prin spovedanie sinceră, parere de rau pentru pacatele făcute, hotărârea fermă de a ne
îndrepta, pentru ca doar astfel ne putem bucura de roade euharistiei: iertarea păcatelor,
întărirea în ispite şi speranţa mântuirii. Sf. împărtăşanie nu poate fi circumscrisa unor reguli
stricte, ci fiecare trebuie să se împărtăşească atunci când simte acest lucru din inimă. Dar
înainte de a ajunge la această pregătire trebuie, în sensul strict al cuvântului, să încercăm să
regăsim ideea pregătirii în sensul mai larg şi profund.

Este şi ar trebui să fie ideal pentru întreaga viaţă a creştinului ca el să fie mereu în
harul sfinţitor după cum citim într-o rugăciune dinaintea Împărtăşaniei: "Ţie Stăpâne,
iubitorule de oameni, îţi încredinţăm toată viaţa şi nadejdea noastră". Întreaga noastră viaţa
este judecată de Mântuitorul prin apartenenţa noastră la Biserică şi prin participarea noastră la
Trupul şi Sângele Lui. Întreaga noastră viaţa va fi plinită şi transformată în urma acestei
participări. Astăzi în practică creştinului se întâlneşte adesea neglijarea pentru pregătirea
Sfintei Împărtăşanii, iar prin această viaţă noastră spirituală devine mai profană, mai puţin
legată de credinţă pe care o mărturisim. Hristos ne-a încredinţat sacramentul împărtăşaniei
încât acesta ne poate sfinţi şi curaţi întreaga noastră existenţă. În Biserica primară crestinii se

4
cuminicau zilnic2, ritmul acestei participări la Sfânta Euharistie şi speranţa în cele ce urmează
era tocmai ceea ce modela cu adevărat spiritualitatea creştină şi care îi dădea conţinutul său
intim: participarea, în timpul vieţii noastre în această lume, la viaţa cea nouă a lumii ce va să
vie.

Practic, aceasta pregătire consta întâi de toate, în conştientizarea nu numai a

principiilor creştine în general, ci tocmai a împărtăşaniei însăşi, iar odată conştientizata
prezenţa lui Isus în euharistie, viaţa creştinului capăta o importanţă, o semnificaţie spirituală
care dintr-un punct de vedere pur şi simplu omenesc nu le-ar fi avut. Trebuie să avem o
contemplarea a sfinţeniei darului lui Hristos, a realităţii cereşti către care suntem chemaţi.
Numai când vedem "cămara împodobită de nuntă" realizăm că suntem lipsiţi de haină nunţii
necesară pentru a intra înăuntru. Fără pocăinţă adevărată, fără aceasta "schimbare" lăuntrică
radicală, împărtăşania va fi pentru noi spre "osânda" şi nu spre "viaţa de veci". Adevăratul
rod al pocăinţei este acela că ne poartă către Hristos că unica mântuire. Unul din cele mai
simple moduri de a ajunge la acesta conştientizare este de a face rugăciunile care se citesc
înainte şi după împărtăşanie cu o mai mare atenţie şi evlavie. De obicei citim rugăciunile de
pregătire dintr-o rutină spirituală, fără a fii atenţi la semnificaţiile adânci care le găsim în
aceea rugăciune. Este nevoie de o reală redescoperire a Euharistiei însăşi că Sacrament a
Bisericii şi, aşadar, ca izvor al întregii vieţi creştine.

În al doilea rând al pregătirii se cere o cercetarea de sine aşa după cum ne spune
Sfântul Apostol Pavel: "Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să
bea din pahar" (I Corinteni 11,28). Scopul acestei pregătiri este de a-l face conştient pe
credincios de nevrednicia sa şi de a-l duce spre adevărata pocăinţă. Pocăinţa înseamnă toate
acestea: omul vede păcatul şi slăbiciunea să, realizează starea sa de îndepărtare faţă de
Dumnezeu, trăieşte durerea şi regretul cauzate de acea stare, doreşte iertarea şi împăcarea,
respinge răul şi optează pentru reîntoarcerea la Dumnezeu, şi, în cele din urmă, doreşte Sfânta
Euharistie pentru tămăduirea sufletului şi a trupului.

În cele din urmă atingem cel de-al treilea nivel al pregătirii, atunci când dorim să
primim Împărtăşania. Dincolo de nevoia şi de dorinţa pentru iertare, împăcare şi tămăduire,
trebuie să fie, dragostea pentru Hristos, "fiindcă El ne-a iubit cel dintâi" (I Ioan 4, 19).
Iubirea este aceea care face posibilă trecerea noastră peste abisul ce desparte creatura de
Creator şi această lume de Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este scopul întregii pregătiri,
2
Decretele primelor trei concilii provinciale ale Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş,
Tipografie Seminarului Greco-Catolic, Blaj 1927, p 45

5
întregii pocăinţe, întregii nevoinţe şi rugăciuni: ca să-L iubim pe Hristos şi "cu îndrăzneală
fără de osânda" să participăm la Împărtăşania în care dragostea lui Hristos ne este dăruită.

2. Ajunul Euharistic în Biserica Greco-Catolica

înainte de anul 1948

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a luat fiinţă în urma unirii

Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal cu Biserica Romei începând cu anul 1697, pentru că în anul
1948 să fie suprimată de regimul comunist. Au fost 251 de ani în care Biserica Greco-
Catolică şi-a putut exercita în linişte misiunea de sfinţire prin sacramente şi prin învăţătura ei.
Deşi prescripţiile Bisericii erau aceleaşi în legătură cu pregătirea pentru primirea euharistiei,
pietatea şi smerenia se afirmau mai bine în acele vremuri, sfânta euharistie fiind privită cu
mai mare înfricoşare. Astfel canonicul Nicolae Brînzeu ne spune în cartea sa catehetica
despre ajunul euharistic: “Pregătirea este necesară la orice lucru. Cine aşteaptă un oaspete
mare, ce face cu casa? Apostoli la cine de pe urmă au fost spălaţi de Domnul. [...] E nevoie
de o pregătire sufletească: curăţirea inimii (maturatul camerei) împodobirea ei cu virtuţile
Dumnezeieşti (flori în cameră). Pregătire trupesca: care sunt regulile ajunului şi cine se
dispensează de ele?”3. Răspunsul la acesta întrebare nu îl mai aflăm în cartea lui Brînzeu,
fiind îndemnaţi să-l căutăm în alte parte. La acesta întrebare răspunde cel mai bine Tratatul
pastoral-moral despre uzul sacramentelor editat în anul 1932. Acesta ne vorbeşte despre două
dispoziţii pe care trebuie să le asumăm înaintea primirii sfintei euharistii: dispoziţia
sufletească şi dispoziţia trupească.

a) Dispoziţia sufletească

Starea sufletului se cere să fie cea a harului sfinţitor, stare care se câştigă prin
mărturisirea păcatelor. Sacramentul spovezii ne ajută să ajungem la harul sfinţitor. Păcatele
veniale nu nimicesc acest har, dar cu cât este cineva mai curat în suflet, primeşte în mai mare
măsură harul sfinţitor. În privinţa persoanelor consacrate este obligativitate la o mai mare
stricteţe în menţinerea sufletului curat faţă de păcatele veniale 4 Astfel, aceste sfaturi ne-au

3
Nicolae Brînzeu, Teologia Pastorala-Vol II, Editura Autorului, Lugoj 1936, p 317
4
Nicolae Flueras, Tratat moral – pastoral despre uzul sacramentelor, Chiriasii tipografiei romanesti, Oradea
1932, p 171

6
fost lăsate ca să ne pregătim pentru euharistie aşa cum zicem înainte de cuminecare: “cu frică
de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Frică de Dumnezeu ne face să
ascultăm poruncile şi să umblăm în calea Domnului. Dacă încă nu avem această frică, nu
conştientizăm răul pe care l-am făcut şi nu ne căim pentru păcatele noastre, atunci nu suntem
pregătiţi pentru primirea euharistiei. Credinţa că El este prezent acolo în speciile pâinii şi a
vinului este absolut necesară pentru că cine nu crede în Hristos nu se poate uni cu El.
Dragostea este cea care le întrece pe toate după cum ne spune şi Sfântul Paul. Dacă noi nu
suntem împăcăm cu toţi oamenii, dacă venim certaţi cu cineva, nu ne putem împărtăşi pentru
că nu avem dragostea pe care ne-o cere Hristos. În aceste stări trebuie să fie sufletul pentru a
primii harul care ne uneşte cu Hristos.

b) Dispoziţia trupească

Dispoziţia trupeasca aflăm că era esenţială, pusă chiar sub păcatul de moarte, cum ar
fii ajunul natural sau postul euharistic. O altă dispoziţie este una accidentală care vatămă
reverenţă exterioară, pusă sub păcat venial. Postul este expresia pregătirii şi aşteptării şi este
parte componentă a pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie.

Ajunul înainte de cuminicare, sau ajunul sacramental s-a afirmat mai întâi prin
dispoziţii particulare, iar mai apoi a devenit o dispoziţie consfinţita de Biserică pusă sub păcat
de moarte. Conciliul Provincial I spune că aceia care vor să se cuminice să fie nemâncaţi şi
nebăuţi5, aceasta însemnând că în ziua cuminicării nu este permis să mănânci sau să bei ceva.
Acelasi lucru îl gasim scris şi în Micul Catehism scris de N. Brînzeu: “Ne pregatim trupeste
la cuminecare asa: că nu mâncăm nici nu bem nimica de la miezul nopţii până după
cuminecare6.” Timpul când începe acest ajun este miezul nopţii precedente fiind foarte bine
precizat: “de la cea dintâi lovitura a ceasornicului care bate miezul nopţii, adecă ora 12 sau
din momentul când arătătorul este pe ora 12”7 Dacă în momentul primei lovituri a orei 12
din noapte este la masă şi mănâncă sau bea trebuie să se oprească. Cel care este în dubiu dacă
a călcat sau nu ajunul euharistic, adică nu mai ştie cu precizie dacă a mâncat sau a băut după
miezul nopţii, poate să se cuminice, deoarece este oprit doar acel care ştie sigur că a încălcat
ajunul. Cel care calcă ajunul euharistic fără motiv just, comite sacrilegiu, deoarece în el se
exprima o anumită reverenţă faţă de Isus Hristos. Călcarea acestei porunci bisericeşti este

5
Decretele primelor trei concilii provinciale ale Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş,
Blaj 1927, p 45
6
Nicolae Brînzeu, Mic catehism cu elemente biblice, Tipografia Nationala, Lugoj 1939, p 325.
7
Nicolae Flueras, Oradea 1932, p 172

7
socotită păcat greu, fie că ai mâncat sau ai băut puţin său mult. După cuminicare nu mai este
nevoie de ajun sacramental, aşa cum se practica în vechime, doar atât cât să fie integrate
speciile pâinii şi ale vinului. Nu este permis a se scuipa după cuminicare ca să nu se arunce
afară din trupul şi sângele Domnului. Există şi unele cazuri în care credinciosul se poate
cuminecă fără a ajuna: primejdia morţii iminente, bolnavii care zac de mai mult de o lună, în
primejdia profanării Sfintei Euharistii. Preoţii bolnavi se pot împărtăşi fără ajun precum laicii,
dar nu însă pentru a liturghisi.

Ajunul natural este încălcat atunci când: materia care o primim în gură este
dinafară şi o înghiţim. Ceea ce înghiţim fără să primim dinafară nu încalcă ajunul euharistic.
Nici ceea ce nu este considerat mâncare sau băutură şi intra numai în gură şi nu înghiţim, nu
încalcă ajunul euharistic. Prin urmare nu frânge ajunul acela care înghite sângele care curge
din limba sau gingie, nici acela căruia i s-ar introduce apa în stomac printr-un instrument.
Ajunul nu este frânt de salivă sau de inspiraţie, de cel care spălându-se pe dinţi înghite câteva
picături de apă cu salivă, de cel care fumează, dar nu înghite, deşi nu este cuviincios a fuma
înainte de euharistie, de cel ce înghite cu salivă resturile rămase printre dinţi, de cel ce inspiră
diferite mirosuri de mâncare sau tutun, de cel ce din greşeala înghite o musca sau fum,
zăpadă, praf, şi toate ce nu se iau ca şi mâncare sau băutură şi intră inseparabil prin salivă. Nu
frânge ajunul materia neconsacrată pe care o înghiţim accidental în acelasi timp cu materiile
consacrate. Ajunul euharistic este călcat doar de acela care înghite materie în sens de mâncare
şi băutură, care pot fii ingerate în corp, astfel nu încalcă ajunul acela care înghite metal, sticla,
lemn, unghii, păr, etc, tot ceea ce nu poate fii digerat. În schimb ceea ce poate fii digerat
încalcă ajunul euharistic: hârtia, paiele, ceară, pământul, medicamentele, toate ce sunt posibil
digerabile.

Referitor la zilele postului euharistic care priveaza de la Euharistie, sunt zile speciale
desemnate pentru post precum sunt toate zilele de miercuri şi de vineri de peste ani, ajunul
Bobotezei (5 ianuarie), tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), înălţarea
Sfintei Cruci (14 septembrie) precum şi perioadele mai lungi de post, posturile prescrise peste
an de Biserică.8

Curăţirea trupeasca trebuie să fie şi ea exemplară, nu că ar afecta curăţimea sufletului,

ci doar din principii morale. Poluţia involuntară dacă nu lasă alte efecte rele (amintiri
păcătoase, tulburări sufleteşti), nu atrage amânarea cuminicării. Femeile aflate la menstruaţie
8
Decretele primelor trei concilii provinciale ale Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş,
Blaj 1927,p 69.

8
sau la curăţie după naştere, se pot cuminica fără nici o restricţie, deoarece aceste întinăciuni
sunt independente de voinţa lor. Împreunarea celor căsătoriţi înainte de miezul nopţii
precedente cu scop onest: pentru redarea debitului conjugal, pentru a procrea, nu constituie
păcat care să împiedice de la Sfânta euharistie. Îmbrăcămintea pe care o purtăm cand ne
împărtăşim trebuie să fie şi ea modestă şi nu prea murdară şi zdrenţuroasa, nici prea
scandaloasa.

Preoţii când se cuminica în afara liturghiei se cere ca să aibă om mai mare cucernicie
şi reverenţă faţă de laici, având şi patrafirul la gât, iar soldaţii să se apropie de Sfânta
cuminecătură fără arma le ei.

9
 III. Concluzie

După cum am văzut primirea euharistiei a avut cel puţin în vechime o consideraţie şi
o cinstire care cu greu se mai găseşte în zilele noastre. Biserica în ziua de azi de multe ori
numeşte deziderat ceea ce pentru strămoşii noştrii era bună cuviinţă. Sfânta Împărtăşanie este
de mare folos sufletului, dacă ne împărtăşi cu pregătire şi credinţa. Nu trebuie să reducem
împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vom gândi
aşa, şi vom merge spre o asemenea concepţie, nu vom mai simţi după cuminecare că am
gustat pacea, dragostea şi viaţă lui Isus. Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii,
acestor daruri dătătoare de viaţă, ajungem să dobândim de la Domnul toate darurile care ne
vin prin euharistie.

Biserica Greco-Catolică dinaintea anului 1948 a simţit şi trăit cel mai bine aceste
adevăruri, şi nici în ziua de azi nu renunţa la acestea, dar că, se poate susţine apariţia unui
curent care rezuma ajunul euharistic înaintea Sfintei Euharistii cu două ore sau chiar cu o oră.
Acesta nu diminuează nicidecum importanta Euharistiei şi se doreşte prin el, probabil, o
accesibilitate cât mai bună la primirea sacramentului. Acest lucru este în folosul
credinciosului sau dimpotrivă îi scade atenţia şi stima pentru Sfântul trup şi sânge al
Domnului? Acesta este o întrebare la care fiecare răspunde prin prisma conştiinţei sale. Cei
mai conservatori în credinţa o să privească acest ajun cu o mai mare reţinere, pe când aceea
care admit că Isus nu doreşte să stea ascuns şi greu accesibil nouă, vin în sustinerea şi
acceptarea acest ajun mai scurt.

Oricare ar fii concepţia noastră, un respect cuvenit trebuie acordat Sfintei Euharistii,
pentru că îi ea găsim speranţa mântuirii noastre, Euharistia fiind cel mai sfânt sacrament lasat
de Domnul Isus Hristos prin care avem acces la El.

10
 IV. Bibliografie:

-Nicolae Fluieraş, Tratat moral – pastoral despre uzul sacramentelor, Chiriaşii tipografiei

romaneşti, Oradea 1932.

-Nicolae Brînzeu, Teologia Pastorala-Vol II, Editura Autorului, Lugoj 1936.

-Decretele primelor trei concilii provinciale ale Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice de

Alba-Iulia şi Făgăraş, Tipografie Seminarului Greco-Catolic, Blaj 1927.

-Nicolae Brînzeu, Mic catehism cu elemente biblice, Tipografia Nationala, Lugoj 1939.

-http://www.crestinortodox.ro/credinta/semnificatia-pregatirii-pentru-impartasanie-69910.html

-http://ro. Wikipedia.org/wiki/Frângerea_pâinii

11