Julio Cortázar, Rayuela

„Şotronul se joacă aruncând o

pietricică pe care trebuie s-o împingi
cu vârful pantofului. Elemente: un
trotuar, o pietricică, un pantof şi un
desen frumos cu creta, de preferinţă
colorată. Sus e Cerul, jos Pământul, e
tare greu să ajungi cu pietricica la
Cer, mai întotdeauna calculezi prost
şi cade afară din desen. Încetul cu
încetul însă capeţi dibăcia necesară
pentru a sări peste feluritele pătrate
(şotron în spirală, şotron în formă de
dreptunghi, şotron fantasie, folosit
rar) şi într-o bună zi înveţi să te
desprinzi de Pământ şi să arunci
pietricica până la Cer, până intri în
Cer, partea proastă e că tocmai
atunci, când mai nimeni n-a învăţat
să arunce pietricica până la Cer, se
sfârşeşte brusc copilăria şi cazi în
romane, în angoasa zadarnică, în
speculaţia cu celălalt Cer la care
trebuie, de asemenea, să încerci să

- “A rose is a rose is a rose”(18)

- “Mă întreb dacă voi reuşi vreodată să fac să se simtă că adevăratul şi
unicul personaj care mă interesează este cititorul, în măsura în care
ceva din ce scriu ar trebui să contribuie la transformarea lui, la
deplasarea, surghiunirea, înstrăinarea lui. (97) A face din cititor un
complice, un tovarăş de drum.”(79)
- “Scriitorul trebuie să dea foc limbajului, să termine cu formele
închistate şi să meargă mai departe, să pună la îndoială posibilitatea
ca acest limbaj să mai fie în legătură cu ceea ce urmăreşte să
desemneze. Nu cuvintele în sine, ci întreaga structură a unei limbi, a
unui discurs. La ce foloseşte un scriitor dacă nu să distrugă literatura?”
(99)
- “De ce scriu toate astea? N-am idei prea clare, nici măcar n-am idei.
Există crâmpeie, impulsuri, blocuri, şi totul caută o formă, atunci intră
în joc ritmul şi eu scriu în acest ritm, scriu prin el, motivat de el şi nu
de acest ceva care se numeşte gândire şi care face proza, literară sau
de alt gen.“(82)
- „Abia dacă el îi alunea cosele, şi pe dată ea simţea cum i se unde
fiinţa, şi de cufundau amîndoi în estare, în sălbatice înclenări, în spaine
exasperante.“ (68)
- “Orice dezordine se justifica dacă tindea să iasă din ea însăşi, prin
nebunie se putea ajunge la o raţiune care să fie alta decît cea a cărei
eroare era nebunia” (88)
- “Există râuri metafizice, ea le străbate înot precum rândunica aceea
care înoată în văzduh, rotindu-se fascinată în jurul clopotniţei, lăsându-
se să cadă spre avânt şi a se înălţa şi mai sus. Eu descriu şi tânjesc
după aceste râuri, ea le străbate înotând. Şi n-o ştie, întocmai ca
rândunica.”(21)
- Cap.73
- “- Viaţa ta e pentru tine o unitate? - Nu, nu cred. Sunt crâmpeie, lucruri
care mi s-au tot întâmplat.” (19)
- “Viaţa, ca un comentariu despre ceva ce un putem cuprinde şi care se
află aici, la un pas de saltul pe care nu-l facem. Viaţa ca un balet cu un
subiect istoric, o istorie întemeiată pe un fapt trăit, un fapt trăit bazat
pe un fapt real.” (104)
- “De provocat, de asumat un text neglijent, dezlânat, incongruent,
minuţios antinuvelistic (deşi nu antinovelesc). Metodă: ironia,
autocritica permanentă, incongruenţa, imaginaţia în slujba
nimănui.”(79)
- “Dragostea mea, nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru
amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele în mine m-ar îndemna
să te iubesc, te iubesc fiindcă nu eşti a mea, fiindcă te afli de partea
cealaltă. Acolo unde mă inviţi să sar şi eu nu pot face saltul, fiindcă în
străfundurile posesiunii nu eşti în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo
de trupul tău, de râsul tău...”(93)
- “Dacă alesese ceva încă din tinereţe, era să nu se descurce printr-o
rapidă şi nesăţioasă acumulare a unei culturi, truc prin excelenţă al
clasei mijlocii argentiniene pentru a întoarce spatele realităţii naţionale
şi oricprei alte realităţi şi a se crede la adăpost de neantul care ne
înconjoară”.(3)
- “Un grup uman care crede că reacţionează psihologic în sensul clasic
al acestui vechi, foarte vechi cuvânt, dar care nu reprezintă altceva
decât un stadiu al acestui fluid de materie vie, al infinitelor interacţiuni
a ceea ce odinioară numeam dorinţe, simpatii, voinţă, convingeri şi
carea par aici drept ceva ireductibil faţă de orice raţiune şi orice
descriere(…) Totul ar fi ca o nelinişte, ca un zbucium, o smulgere
continuă, un teritoriu unde cauzalitatea psihologică ar ceda
descumpănită şi aceste marionete s-ar distruge, ori s-ar iubi fără să
bănuiască într-adevăr că viaţa încearcă să schimbe cheia prin şi pentru
ele.” (62)
- “Totul e cam în aer. Orice ţi-aş spune ar fi ca un crâmpei din desenul
covorului. Lipseşte liantul, ca să-i spunem aşa: totul se aranjează exact
la locul potrivit şi se iveşte un cristal superb, cu toate faţetele lui.
Partea proastă, spuse Oliveira, e că, poate, lucrurile s-au şi legat iar eu
un mi-am dat seama.” (46)
- „Există poate o împărăţie veşnică, dar nu ajungi la ea scăpând de şarja
duşmană care ia cu asalt o fortăreţă. Pînă acum, secolul ăsta scapă de
o grămadă de lucruri, caută porţiele şi, uneori, le sparge. Nu se ştie ce
se întâmplă apoi, unii au reuşit poate să vadă şi au pierit, şterşi
 instantaneu de marea uitare neagră, alţii s-au mulţumit cu evadarea
măruntă, căsuţa în afara oraşului, specializarea literară sau ştiinţifică,
turismul. Există imbecili care continuă să creadă că beţia poate fi o
metodă, sau mescalina, sau homosexualitatea, orice lucru magnific
sau banal în sine, dar ridicat în mod stupid la rangul de sistem, de
cheie a împărăţiei. Se prea poate să existe altă lume în cadrul
acesteia, dar n-o găsim conturându-i forma în tumultul fabulos al
zilelor sau al vieţilor (...) Lumea aceea nu există, trebuie creată ca
pasărea Phoenix. Lumea aceea exsită în aceasta, dar aşa cum apa
există în pxigen şi hidrogen sau cum la paginile 78, 457, 3, 271, 688,
75 şi 456 din dicţionarul Academiei Spaniole există tot ce trebuie
pentru a scrie un anume endecasilab de Garcilaso. Să spunem că
lumea e o figură care trebuie să fie interpretată. Prin a o interpreta
înţelegem a o genera.” (71)
- „Se apuca pe drumul care ducea la kibbutz-ul dorinţei, nu mai trebuia
să urci la Cer, ci să străbaţi cu paşi de om un pamânt al oamenilor
către kibbutz-ul de acolo, de departe, dar aflat pe acelaşi plan, tot aşa
precum Cerul se afla pe acelaşi plan cu Pământul pe trotuarul murdar
al şotronului şi poate că într-o bună zi vei intra în lumea în care a
spune Cer nu va mai fi o cârpă pătată de grăsime şi cineva ar vedea
adevărata faţă a acestei lumi, patterns pretty as can be, şi poate,
împingând pietricica, va ajunge în cele din urmă la kibbutz.”(36)